1.

Stratigrafia peretelui vascular

Intima
• endoteliu (structura mereu prezenta)
• membrana bazal (structura mereu prezenta)
• strat subendotelial
• limitanta elastica interna (LEI)
Dispozitia elementelor este longitudinala. Functii: asigura schimbul si este
netrombogenica (impiedica aderarea plachetelor prin: incarcarea negativa a
endoteliului si secretia unor factori anti trombogeni).
Endoteliul este un tip special de epiteliu interpus ca membrana
semipermeabila intre doua compartimente ale mediului intern – plasma sangvina si
lichidul intestitial. Este inalt diferentiat pentru a monitoriza si media activ schimbul
bidirectional al moleculelor mici si pentru a restrictiona transportul unor
macromolecule.
In plus fata de rolul in schimburile dintre plasma si LI, celulele endoteliale au
cateva alte functii:
Conversia angiotensinei I in angiotensina II
Conversia bradykininei, serotonine, prostaglandinelor, norepinefrinei, trombinei
etc in compusi biologici inerti
Lipoliza lipoproteinelor de catre enzime localizate pe suprafata celulelor
endoteliale – pentru a produce trigliceride si colesterol (substratul pentru hormonii
steroizi si structura membranei)
Producerea factorilor vasoactivi – endotelinele, agenti vasoconstrictori si oxid
nitric(factor relaxant).
VGEFs – vascular endothelial growth factors – cresterea embrionica si diferentierea
capilarelor in adult.

Media
• fibre musculare netede si/sau
• lamele elastice
• limitanta elastica externa.
Dispozitia elementelor este circulara (spiralata) si are functie de reglare a
fluxului sangvin.
Adventitia
• tesut conjunctiv (fibre si celule)
• fibre musculare netede (la vasele mari)
• vasa vasorum (la vasele mari)
• vase limfatice
• nervi ai vaselor
Dispozitia elementelor este in general longitudinala dar poate fi si circulara.
Functii: are rol mecanic (de ancorare), de protectie si de nutritie.
Vasele sangvine snt alcatuite din mai multe tipuri de tesut:
• Epiteliu simplu pavimentos (asezat pe membrana bazala) - endoteliul.
Membrana bazala este o componenta amorfa. Ea are o componenta fibrilara
alcatuita din colagen de tip IV sau V sintetizat de celulele endoteliale sau de
fibrele musculare netede din stratul subendotelial.
• Tesut conjunctiv care contine:
 • fibre de colagen si reticulina: colagen III in medie si colagen I in
adventitie.
• fibre elastice izolate sau dispuse in lamele groase, ondulate.
• fibroblasti - in adventitie
• Tesut muscular neted alcatuit din mai multe randuri de celule dispuse
concentric. Intre celule exista jonctiuni de tip gap. Fibra musculara neteda
vasculara se comporta fenotipic ca un fibroblast si in caz de agressssiune la nivelul
peretelui vascular va raspunde ca un fibroblast, putand prolifera si capatand
proprietati de fagocitare.
• Tesutul nervos - este alcatuit din:
• fibre nemielinizate - apartin SNV si sunt sub forma de terminatii
butonate
• fibre mielinizate - se gasesc in zonele baroreceptoare si
chemoreceptoare.
• microganglioni nervosi

2. Artera de tip elastic

Exemple: Aorta, arterele pulmonare, carotida, sbclavie, tr brahiocefalic drept.
Calibru mare.
Intima – mai groasa ca la musculara, LEI rareori prezenta, greu de identificat

Media – consta in fibre elastice si o serie de lame concentrice perforate elastice al

caror numar creste cu varsta – 40 la nou nascut, 70 la adult.
Fenestratiile faciliteaza difuzia substantelor prin medie. Nu prezinta LEE
Intre laminele elastice se gasesc fibre musculare netede, fibre reticulare,
proteoglicani si glicoproteine
Adventitia – groasa, tes conj, vasa vasorum, nervi si vase. Rol: vase de
conducere, faciliteaza deplasarea sangelui, mentinerea tensiunii arteriale.

3. Artera de tip muscular

Calibru mediu – majoritatea arterelor.

Intima – endoteliul are aspect crenelat si stratul subendotelial mai subtire decat la
arterele elastice. Se ingroasa cu varsta. LEI – groasa, proeminenta, la marginea
externa a intimei

Media – fibre musculare netede – 40-50 randuri. Pe masura ce arterele devin mai
subtiri numarul straturilor concentrice scade. Numarul lamelor elastice scade cu
dimensiunea arterelor. Fibre de reticulina.
LEE mai putin evidenta ca LEI – poate lipsi la cele mici

Adventitia:
 - Tesut conjunctiv (f elastice abundente)
- Cel musculare netede
- Vasa vasorum +limfatice
- Nervi vasomotori: simpatic – vasoconstrictie; parasimpatic – vasodilatatie
- Se termina la distanta de f musc neteda
- In unele artere exista microganglioni nervosi – a coronare, mezenterice, tr
celiac.

4. Arteriola si metaarteriola

Arteriola :
- Diametru 0,5mm
- Intima – endoteliu cu mb bazala continua, strat subendotelial subtire si LEI
prezenta doar la cele peste 50 m (exceptie arteriolele renale)
- Media – 1-3 randuri de f musculare netede. Nu prezinta LEE
- Adventitia – bine inervata, nu prezinta vasa vasorum

Metaarteriola:
- Ramificatii ale arteriolelor
- 1 rand de fibre musculare netede dar in start discontinuu – rol: regleaza sau
opreste fluxul sanguin, mentine presiunea in capilare
- Sfincterul precapilar: la zona de emergenta a capilarului – fibre musculare
netede – opresc complet fluxul

5. Vene
Clasificare:
- Postcapilare
- Mici
- Medii
- Mari

Venule postcapilare:
- Mai mari decat capilarele – 50m
- Nr celulelor endoteliale mai mare decat 3
- Sunt caracterizate de prezenta pericitelor
- Tunica intima este alcatuita din endoteliu si un foarte subtire strat
subendotelial
- Tunica medie poate contine numai pericite contractile
- Acestea au in comun cu capilarele: particiarea in procesele inflamatorii,
schimbul de celule si molecule intre plasma si tesuturi
Vene musculare:
 - Maoritatea venulelor sunt musculare, cu cel putin cateva fibre musculare
netede in perete. Acestea acompaniaza de obicei arteriolele asupra carora
pot exercita o actiune directa prin secretia de substante vasoactive
difuzibile.
- Cele mai multe vene sunt mici sau medii cu un diametru intre 1 si 9 mm
- Intima are de obicei un strat subendotelial subtire care poate lipsi
- Media contine manunchiuri mici de fibre musculare netede printre care se
afla fibre reticulare si o retea delicata de fibre elastice
- Adventitia – colagen, bine dezvoltata
Vene mari:
- In cazul venelor mari (din apropierea cordului) tunica intima este bine
dezvoltata dar tunica medie este foarte subtire si contine cateva fibre
musculare si tesut conjunctiv
- Adventitia este cel mai gros strat si cel mai bine dezvoltat in venele mari si
contine frecvent manunchiuri longitudinale de fibre musculare netede.
- Aceste vene prezinta la interior valve – 2 plici semilunare ale tunici intime
ce se proiecteaza in lumen. Acestea sunt formate din tesute conjunctiv
bogat in fibre elastice si sunt tapetate peambele parti de endoteliu.

6. Tipuri de capilare sanguine

Sunt de 3 tipuri – continuea (somatice), fenestrate si sinusoidale.

Capilarele continue:
- Celulle endoteliale sunt prezente in starat continuu
- Membrana bazala este continua
- Contin pericite
- Diametru de 5-9m
- Suprafata este incarcata electronegativ, prezinta microvili scurti si rari,
vezicule plasmalemale, prezinta jonctiuni stranse si GAP
- Localizare:
Capilarele fenestrate:
- Celulele endoteliale au fenestratii
- Membrana bazala este continua (exista si sub fenestratii)
- Pericitele sunt rare
- Diametrul de 5-9m
- Au jonctiuni stranse si GAP
- Fenestrele au diametrul de 50-80 nm si sunt in numar de 20-60/µm2. Sub
ele exista sau nu diafragme cu grosimea de 5-6 nm.
- Localizare: In glandele endocrine, in tractul gastro-intestinal, in plexurile
coroidesi in rinichi (unde nu au diafragma)
Capilarele sinusoidale:
 - Stratul de celule endoteliale este discontinuu – prezinta spatii largi; celulele
pot fifusiforme
- Membrana bazala este discontinua sau poate chiar lipsi (nu exista in spatii)
- Pericitele pot exista sub forma de celule parasinusoidale
- Diametru de 20-25m
- Localizare: In ficat, in splina, in maduva osoasa si in hipofiza anterioara

7. Organizarea histologica a lobulului timic

Este situat in medistiul anterior. Este organ limfoid primar. Are o structura
limfoepiteliala spre deosebire de celelalte organe limfoide. El are dubla origine
embriologica: exista un primordiu de origine epiteliala care este invadat de celule
mezenchimale. Stroma are deci origine epiteliala iar capsula este de origine
conjunctiva. Capsula prezinta septuri care impart organul in lobuli.
Un lobul timic are doua regiuni:
• periferica - corticala
• centrala - medulara
Corticala, in coloratie HE, are aspect intunecat (inchis la culoare) iar medulara
are aspect clar. Corticala are aspect intunecat datorita prezentei unui numar mare de
celule tinere, precursoare ale limfoctelor T numite timocite. Timocitele au nuclei
rotunzi, tahicromatici, mici. Ele prolifereaza intens. Din tote timocitele corticale (5%
mor prin apoptoza. Celelalte 5% isi continua maturarea apoi migreaza pana ajung in
regiunea medulara.
Regiunea edulara are o structura caracteristica numita corpusculul Hassal.
Acestia sunt alcatuiti din celule de natura epiteliala deoarece contin in citoplasma
filamente de cheratina. Celulele sunt dispuse in structuri concentrice. Au nuclei
picnotici, intens tahicromatici. Corpii Hassal au o functie necunoscuta. Se presupune
ca ar secreta factori umorali timici.
Vascularizatia:
Arterele sunt ramuri pentru septurile conjunctive si dau ramuri pentru
parenchim la nivelul jonctiunii cortico-medulare. Acestea sunt ramuri care
vascularizeaza corticala, dupa care se arcuiesc si vascularizeaza si medulara. In
medulara este originea circulatiei venoase a timusului. Nu are circulatie limfatica.
Circulatia timica are si o particularitate: la nivelul corticalei exista bariera
sange-timus. Aceasta este alcatuita din endoteliul nefenestrat al capilarelor care este
insotit de o lamina bazala groasa dar si din prelungiri ale celulelor reticulo epiteliale
ce inconjura capilarele. Ea impiedica antigenele nonself sa ia contact cu timocitele
corticale.
Timusul involueaza la varsta adulta, dupa pubertate. cea mai afectata este
regiunea corticala unde timocitele sunt inlocuite cu adipocite albe - are loc
degenerescenta grasoasa. Dar timusul pune limfocite T in circulatie chiar si la varsta
adulte, mai putin insa.
Limfocitele care parasesc timusul sau maduva rosie se numesc limfocite naive
pentru ca nu au venit in contact cu antigenul.
La nivelul organelor limfoide secundare are loc initierea raspunsului imun
impotriva antigenelor venite pe cale limfatica sau sangvina de la nivelul tesuturilor.
Splina asigura apararea impotriva antigenelor din sange, ganglionii limfatici asigura
apararea imptriva antigenelor din circulatia limfatica iasr MALT asigura apararea la
nivelul mucoaselor.

8. Proliferarea diferentierea si selectia limfocitelor timice

La nivelul lobulului timic exita timocite, precursori ai limfocitelor T insa nu

exista precursori ai limfocitelor B sau ai limfocitelor killer. Timocitele sufera un proces
de maturare. Celulele mai tinere se gasesc in regiunea subcapsulara si de aici,
concomitent cu maturarea, ele migreza spre medulara. La nivelul timusului, procesul
de maturare a limfocitelor T are doua etape:
1. selectia pozitiva
2. selectia negativa
Selectia pozitiva are ca rezultat supravietuirea acelor celule ce sunt capabile
de recunoasterea prin intermediul receptorilor pentru antigen propriile antigene HLA
(CMH) ale organismului.
Selectia negativa permite supravietuirea acelor timocite ce nu reactioneaza
impotriva propriilor antigene ale organismului.
CMH este de doua feluri CMH I si CMH II.
Alte celule din corticala lobulului timic:
• reticuloepiteliale - au forma stelata si nuclei ovalari. Ele au prelungiri care se
anastomozeaza, jonctiunile realizandu-se prin desmozomi si formand astfel o retea
in ochiurile careia exista timocite. Ele intervin in selectia pozitiva.
• celula doica - se gasesc in regiunea subcapsulara, au natura epiteliala si rol in
maturarea limfocitelor T. Ele secreta ca si celulel reticuloepiteliale hormoni timici
cu rol important in dezvoltarea si maturarea limfocitelor T:
• timulina
• timozina
• timopoietina
• celulele dendritice interdigitale - se gasesc la limita dintre corticala si medulara.
Au origine in maduva rosie hematogena si rol in selectia negativa.
• macrofage - atat in corticala cat si in medulara. Ele au rol de APC si sunt
importante in procesul de selectie. Ele au si functia de a fagocita timocitele
moarte prin apoptoza.
 9. Splina – pulpa alba
Pulpa alba a splinei este alcatuita din:
• mansonul de tesut limfoid care inconjoara arteriola si se numeste teaca limfoida
periarteriala. Mansonul contine predominant limfocite T.
• foliculii limfoizi splenici care sunt alcatuiti din manta si centru germinativ, Ei
semana cu foliculii secundari insa se asociaza cu o arteriola pozitionata excentric,
acest ansamblu (folicul si arteriola) alcatuind corpusculul Malpighi. Foliculii contin
predominant limfocite B.
La limita dintre pulpa alba si pulpa rosie exista zona marginala ce contine
sinusuri, numite sinusuri marginale. Aici se deschid ramurile arteriolelor foliculare si
ramuri din artera centrala a pulpei albe. Aceasta zona este importanta d.p.d.v.
functional deoarece este locul prin care patrund anumite tipuri de limfocite circulante
iar antigenele vin pe cale sangvina.

10. Splina – pulpa rosie

Pulpa rosie este alcatuita din cordoane celulare ce delimiteaza sinusurile

venoase. Sinusurile pulpei rosii au in structura lor celulel epiteliale cu propritati
contractile. Aceste celule au forma alungita cu axul lung paralel cu axul sinusului iar
in jurul sinusului sunt dispuse circular fibre de reticulina. Apar astfel niste spatii prin
care patrund elementele figurate ale sangelui.
Tipuri de celule:
In foliculii limfoizi se gasesc celulel foliculare dendritice, celule interdigitate,
macrofage si limfocite B. In mansonul de tesut limfoid se gasesc de asemenea celule
foliculare dendritice, celule interdigitate si macrofage dar exista limfocite T in loc de
B.
Sinusurile marginale contin macrofage distincte: imobile, cu capacitate
crescuta de a fagocita antigene aduse prin sange pana la nivelul sinusurilor
marginale. Apoi aceste macrofage prezinta antigenul limfocitelor B.
Cordoanele celulare al pulpei rosii (cordoanele Billroth) sunt alcatuitte dintr-o
stroma, un citoreticul, in ochiurile caruia exista multe limfocite B, limfocite T,
macrofage, plasmocite ca si celelalte elemente figurate ale angelui. Macrofagele de
aici sunt cele ce fagociteaza eritrocitele imbatranite.

11. Circulatia intrasplenica a sangelui

Arterele dau ramuri trabeculare ce dau la randul lor ramuri ce se distribuie

parenchimului. Aceste ramuri se inconjoara de tesut limfoid si formeaza arterele
centrale ale pulpei albe. Din acestea se desprind ramuri - arteriolele foliculilor limfoizi
din pulpa alba splenica. Ramurile terminale ale a. centrale sunt arteriolele penicilate
(au forma de pensula - scurte si drepte) care conduc sangele spre sinusurile venoase
ale pulpei rosii.
Exista doua ipoteze privind trecerea sangelui din arteriolele penicilate in
sinusurile venoase. Prima sustine ca exista continuitate intre arteriolele penicilate si
sinusurile venoase, circulatia fiind de tip inchis si sangele neparasind arborele
circulator. A doua ipoteza sustine ca arteriolele penicilate se termina printre
cordoanele de celule ale pulpei rosii. Sangele strabate spatiul dintre aceste celule
pana la capilarele sinusoide ale pulpei rosii. Aceaasta circulatie este deschisa
deoarece sangele paraseste arborele circulator. Din sinusoidele pulpei rosii iau
nastere venele pulpei rosii care se unesc si formeaza venele trabeculare ce nu
prezinta un perete muscular propriu. Acestea vor forma in final venele splenice ce
parasesc splina prin hil.
Splina nu are circulatie limfatica.

12. Ggl limfatic

Se gasesc raspanditi in tot organismul. Sunt o statie de filtrare a limfei, aflandu-se pe

traseul vaselor limfatice. Sunt organe incapsulate, avand o capsula conjunctiva care
trimite septuri (trabecule) ce nu compartimenteaza complet organul.
Un ganglion are o fata convexa si un hil. La nivelul fetei convexe intra vasele
aferente care ies pe la nivelul hilului sub forma unui singur vas eferent. La nivelul
hilului se afla si arterele si venele ce vascularizeaza ganglionul.
Ganglionul limfatic are o regiune periferica (corticala) si una centrala
(medulara). Intre cele doua regiuni exista zona paracorticala. Corticala contine tesut
limfoid organizat in foliculi limfoizi. Acesti foliculi limfoizi sunt formatiuni rotund-
ovalare cu aspect caracteristic. La nivelul lor exista limfocite T in diferite stadii de
diferentiere.

Alte tipuri de celule in ganglionul limfatic:

• in foliculi: celule dendritice foliculare - APC
• regiunea paracorticala - celule interdigitate
• in sinusuri, in cordoanelel celulare ale medularei si la nivelul tesutului limfoid
propriu-zis din corticala exista si macrofage.
• in sinusuri sunt mai putine limfocite decat in restul parenchimului si prin urmare
aici pot fi observate mai usor celulele reticulate prin MO.
Rolul ganglionilor limfatici: produc doua tipuri de limfocite B efectorii:
1. plasmocite
2. limfocite B cu memorie
 13. Foliculul limfatic – structura si functie

Foliculii pot fi primari (areactivi) si secundari. Foliculii primari sunt omogeni si

mai inchisi la culoare. Foliculii secundari prezinta doua regiuni: una periferica, mai
inchisa la culoare care se numeste manta si una centrala, mai palida, care se
numeste centru germinativ. De asemenea, la nivelul centrului germinativ exista doua
zone: una intunecata si una clara. Zona intunecata este alcatuita din centroblaste,
care au dimensiuni mai mari, citoplasma bazofila si nuclei palizi, eucromatici. In zona
clara se gasesc centrocite, care au un aspect caracteristic, cu nuclei clivati.
Foliculii limfoizi se gasesc in toate organele limfoide secundare.
Foliculii limfoizi conti in majoritate limfocite B. In zona paracorticala se gasesc
predominant limfocite T. In medulara, celulele se organizeaza in cordoane ce
delimiteaza sinusurile medulare.
Circulatia sangelui si limfei din ganglion
Limfa patrunde prin vasele aferente care prezinta valve ce asigura curgerea
unidirectionala catre sinusul subcapsular → sinusurile intermediare (strabat corticala)
→ sinusurile medulare si iese din ganglion prin vasul eferent, prin hil.
Circulatia sangelui se face printr-o artera care patrunde prin hil, da ramuri
pentru septuri care vor da ramuri pentru foliculi. Sangele se aduna apoi in venule care
conflueaza si formeaza venele de la nivelul septurilor, ce formeaza prin unire venele
ce parasesc ganglionul pe la nivelul hilului.
La nivelul venulelor postcapilare, celulele endoteliale au o particularitate: au
forma inalta, sunt cubice sau chiar cilindrice. Ele se numesc venule cu endoteliu inalt
(HEV - high endothelium venules).

14. Mucoasa cavitatii bucale – tipur, localizare, structura si functie

mucoasa d acoperire :

- localizare (obraji, buze, mucoasa alveolara, planseu bucal, fata ant limba,
palat moale),
- struct (EPSNK – st cel bazale, st spinos, st superf ; melanocite bazale, cel
Langerhans, cel Merkel, limfocite intraepit),
- lamina propria (t conj lax, vase sg, limf, TNL, corp Meissner), papile (rare,
putin adanci – exceptie : mucoasa alv),
- submucoasa (t conj lax-fb elastice si de colagen, gl salivare mici-
limba,buze,obraji,palat moale ,tubuloacinoase-seroase,muc,mixte, gl
sebacee izolate mari(granule Fox=Fordyce-nu sunt asociate firului de par),
lipseste p fata ventrala a limbii(mucoasa))

mucoasa masticatorie :
- localiz (gingii, palat dur),
- EPSK/PK – st cel bazale, st spinos, st granular si superf pt keratinizare, l
- lamina propria – strat papilar (papile dese si profunde, vase sg, TNL, corp
Meissner), strat reticular (inf, t conj dens semiord),
 - submucoasa (prezenta numai la niv palat dur, ant – t adipos alb(rol d
absorbtie a fortei mecanice), post – gl salivare minore ce se cont in palat
moale) ;

mucoasa specializata : localiz (fata post limba, prez papile si muguri gustativi).

15. Structura generala si inervatia limbii

Struct :
- ax muscular (FMS(unele perpendiculare p altele) care apartin mm extrinseci
– genioglos, hioglos – si intrinseci – lingual, gl salivare minore, cel adipoase,
vase sg, fib nv),
- fata ventrala cu mucoasa d acop,
- fata dorsala cu mucoasa specializ (cu papile linguale
o filiforme [multe, ascutite, acop d EPSK, nu prez mug gustativi],
o fungiforme [isolate, ax bine vasc, rari mug gustativi],
o foliate [pe marg limba, mug gustative, ax bine vasc],
o circumvalate [V-ul limbii, inconj d sant profound, gl Von Ebner
salivare mici, multi mug gustativi p versant lat] ).
Tot pe fata dorsala -baza limbii:EPSNK,cripte,amigdale linguale(cu tes
limfoid difuz si folicular)
Inerv : motorie (nv hipoglos), senzitiva generala (2/3 ant trigemen, 1/3 post
glosofaringian), senzoriala (2/3 ant facial, 1/3 post glosofaringian)

16. Mugurii gustativi – localizare, structura, ultrastructura, functie

- formatiuni ovoidale in papile foliate, circumvalate, fungiforme, fata post

epiglota, perete post faringe, arc glosopalatin, palat moale
- au por gustativ (=microvili ai cel senzoriale si d suport),
- cel senzoriale / neuroept (alungite, citopl palida, nc eucr, nucleol vizibil),
- cel d sustinere (alungite, citopl colorata, nc hetero, sustin porul
gustativ,secreta mucusul ce umple santul mugurele),
- cel bazale (nc rotunzi, sit la pol mugure gustativ, turn-over 10-12
zile,progenitoare pt restul),
- inerv plexuri sub, peri si intragemale,
o motorie-n hipoglos(XII),
o senzitiva generala-n V-2/3ant,n IX-1/3 post
o senzoriala-nVII-2/3 ant, nIX-1/3 post;
- fct : perceptie gusturi (dulce – vf, acru/acid – marg, amar – baza, sarat –
peste tot)

17. Dintele – structura, compozitie moleculara, functie

- tes conj tanar(mezenchimal) cu orig in papila dentara,

- cel stelate cu prelungiri, limfocite, plasmocite,macrofage, eozinofile,subst
fund PAS+ gelatinoasa, vase sgv +fb nv din ggl gasserian,
- spatiul Weil=zona acelulara strabatuta de fac de colagen(von Korff) ce
 patrund in dentina, odontoblaste adiacente dentinei.
- Dentina:-
o comp organica(70%):cristale de hidroxiapatita, linii incremetale
vonEbner(subtiri) si Owen(groase), tubuli dentinali(canaliculi Tomes)-
contin procese Tomes ,spatii Czermack(interglobulare)-mineralizare
neuniforma in vivo.b)
o comp anorganica(30%)-formata din matrice extracel-colagen si GAG
si celule(odontoblaste).
- Mineralizarea e neuniforma prin nuceli ce lanseaza valuri de
mineralizare=>linii incrementale(de crestere).
- Odontoblastele secreta predentine-matrice organica
- Exista un strat ce margineste dentina,cel unite prin jonct intercel.
- Corp celular cilindric cu granule secretorii(corpii abac).
- Procese odontoblastice apicale(procese tomes), cu:-
microtubuli,microfilamente,granule de secretie(elib la pol apical, se
asociaza cu fb de colagen si=>corpii abac,kre repz centrul nucleilor de
mineralizare).
- Smaltul-la niv coroanei deasupra dentinei, c m dura subst din orgs,alc din
adamantoblaste.
o Comp organica(98%)-cristale de hidroxiapatita,prisme
adamantine(curbate sub forma de S(liniile Hunter-Schreger) si subst
interprismatica, linii Retzius, tufele smaltului(la jonct smalt-
dentina).Cariiile dentare sunt zone de demineralizare.Mineralizarea e
favoriz de fluoruri, inhib de pH scazut.
o Comp organica(2%)-matrice extracel:prot specifice
smaltului:amelogenina?(numai in smaltul in formare),enameline,pret
tufelor.Comp org e prod de adamantoblaste in cursul histogenezei
dintelui
- Periodontiul-alc din cement(acopera dentina la rad),lig alveolo-dentar, os
alveolar si gingie.
- Cementul-subst similara osului:comp anorg(40-50%), comp org.Este
acelular si acelular(cementocite in cementoplaste), nu e vasc, nu form sist
Havers.
- Lig periodontal-t onj dens, fb de colagen ce solidarizeaza cementul de
periost, fb de oxitalan(precursoarele elastinei), fibroblaste, t conj lax(grupat
in insule, f b vasc(asigura si nutritia cementului)), insule epiteliale
Malassez=cel epit in masa lig periodontal.Functii(lig
periodontal):ancorare,suport,mobilitate,remodelare os, nutritie
cement,proprioceptie.
- Alveola dentara=zona de os care da lame de os.Poate fi os
alveolar(compact-pt insertia lig periodontal sau spongios) sau os de
sustinere-in profunzime(os lamelar).
- Gingia=reflexie a muc de acop =>cavit virtuala intre dinte si muc=sant
gingival.E alc din EPSNK,Mb se ataseaza de smalt=dispozitiv de atasare
epiteliala.

18. Stratigrafia peretelui tubului digestiv – generalitati

Tubul digestiv, cu exceptia cavitatii bucofaringiene, este alcatuit din 4 tunici:
1. mucoasa
2. submucoasa
3. musculara
4. tunica externa

Mucoasa
Are trei componente:
1. epiteliul de acoperire
2. corion
3. musculara mucoasei

Epiteliul de acoperire
Are doua aspecte morfologice, in functie de segmentul de tub digestiv in care
se afla. El poate fi:
• epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat
• epiteliu simplu cilindric
Tranzitia intre cele doua zone se face de obicei brusc dar uneori se poate face
si treptat.

Corionul
Este format din tesut conjunctiv lax ce cuprinde:
• celule imunocompetente, semn ca aici exista o intensa activitate imunologica
• capilare sangvine si limfatice, ce reprezinta locul unde vor trece moleculele
absorbite atunci cand se realizeaza absorbtia.
• terminatii nervoase vegetative cu rol de control a activitatii de la acest nivel
• glande - foarte dese cu exceptia esofagului

Musculara mucoasei
Este formata din tesut muscular neted ce are aceeasi organizare ca la tunica
musculara: un strat circular intern si unul longitudinal extern. De la acest nivel se
desprind benzi musculare spre corion care se grupeaza in jurul glandelor si au rol de a
ajuta la eliminarea produsilor de secretie.
Exista modificari ale mucoasei in diverse segmente:
• evaginari
• invaginari
Evaginarile pot sa intereseze doar mucoasa si atunci se numesc vilozitati sau
pot sa antreneze si submucoasa si atunci se numesc pliuri. Scopul este de a mari
suprafata de absorbtie.
Invaginarile mucoasei spre corion, fara sa depaseasca musculara mucoasei -
alcatuiesc glandele mucoase, iar daca depasesc musculara mucoasei si ajung pana
in submucoasa se numesc glande submucoase. Acestea au rol de a mari suprafata
de secretie a glandelor. Invaginarile care strabat tot peretele tubului digestiv sunt
canalele glandelor anexe.
 Cele mai multe modificari, de-a lungul tubului digestiv, apar la nivelul
epiteliului de acoperire (la diverse etaje ale tubului). Musculara mucoasei asigura
miscari independente ale mucoasei si reprezinta si o bariera ce impiedica migrarea
celulelor. Acest lucru este foarte important in conditii patologice deoarece musculara
mucoasei impiedica migrarea celulelor neoplazice.

Submucoasa
Este alcatuita din tesut conjunctiv moderat dens, iar comparativ cu corionul are
mai multe fibre de colagen, fibre elastice si mai putine celule. De asemenea
submucoasa mai contine:
• vase limfatice si sangvine mari
• tesut limfoid (difuz sau nodular)
• plezul nervos Meissner
• glande (doar la nivelul esofagului si duodenului).

Musculara
Cu exceptia partii superioare a esofagului si a partii terminale a canalului anal,
unde exista fibre musculare striate, in rest musculara contine fibre musculare netede.
Ele se organizeaza in doua straturi: circular intern si longitudinal extern. De fapt,
ambele straturi au dispozitie helicoidala, insa stratul circular are buclele orizontale si
foarte stranse, in timp ce stratul longitudinal are buclele oblice, aproape verticale, si
cu pasul larg. Intre cele doua paturi exista tesut conjunctiv lax cu vase de sange si
plexul nervos Auerbach.
Stratul circular prezinta din loc in loc ingrosari - sfinctere. Prin contractia
stratului intern are loc comprimarea si amestecarea continutului digestiv, iar prin
contractia paturii externe se scurteaza segmentul de tub digestiv si, prin intermediul
undelor peristaltice, are loc deplasarea continutului digestiv.

Tunica externa
Dupa caz, poate fi adventice sau seroasa.
Adventicea este formata din tesut conjunctiv lax care adera si ancoreaza
segmentul de tub digestiv de organele din jur: esofagul toracic, rectul si celelalte
segmente ale tubului digestiv care adera la peretele abdominal posterior (duodenul,
colonul ascendent si descendent).
Tunica externa din restul tubului digestiv este seroasa, fiind alcatuita din tesut
conjunctiv lax dar care este acoperit de mezoteliul ce reprezinta foita viscerala a
peritoneului.
Tunica externa contine vase sangvine si nervi.

19. Plexurile intramurale

Exista fibre nervoase de la nivelul sistemului nervos central si fibre nervoase locale,
ce intra in componenta plexurilor intramurale de la toate nivelele tubului digestiv, de
la esofag pana la sfarsitul canalului anal. La acest nivel se gasesc foarte multi
neuroni, aproape tot atati de multi cati se gasesc la nivelul maduvei spinarii: 100 mil.
de neuroni. Acesti neuroni au caractere functionale asemanatoare cu cele ale
neuronilor din nevrax: exista neuroni care pot prelua informatia din mediu si neuroni
care pot elabora comanda. De aceea, aceste plexuri sunt denumite “creierul
tubului digestiv”. Initial, aceste fibre nervoase au fost considerate partea terminala
a inervatiei eferente a tubului digestiv.
Inervatia simpatica a tubului digestiv se face de la nivelul maduvei spinarii, iar
inervatia parasimpatica se face prin parasimpaticul cranian (prin n. vag) si prin
parasimpaticul sacrat (S2-S4). Distributia eferentei vegetative: fibrele simpatice
preganglionare fac sinapsa in ganglioni vegetativi paraviscerali iar fibrele
parasimpatice fac sinapsa in ganglionii intramurali.
Plexurile nervoase locale contin mai multe elemente:
• mici ganglioni nervosi care contin un numar variabil de neuroni (3-50)
• fibre nervoase amielinice ce se grupeaza intr-o retea in jurul ganglionilor
intramurali parasimpatici si care sunt conectate si cu neuronii din ganglionii
intramurali
• celule gliale, care sunt mai multe decat neuronii si sunt asemanatoare cu
astrocitele din nevrax. O parte din celulele gliale secreta interleukine si pot
exprima la suprafata membranei moleculele CMH II. Aceste celule gliale au rol in
desfasurarea raspunsului imun.
Rolurile plexurilor intramurale:
• asigura controlul activitatii motorii a tubului digestiv
• asigura controlul secretiei exo si endocrine digestive
• controleaza microcirculatia sangvina
• intervin in raspunsul imun si in raspunsul inflamator.
Se considera ca plexurile intramurale sunt o parte a nevraxului migrata la
nivelul tubului digestiv. Astfel se explica existenta neuronilor motori si senzitivi care
pot inchide arcuri reflexe scurte. Aceste plexuri nu sunt total independente, fapt
dovedit de legatura cu neuronii din nevrax. Prin urmare controlul local este influentat
de nevrax prin conexiunile sale cu plexurile.
Neuronii din ganglionii intramurali sunt de trei feluri: senzitivi, motori si
interneuroni. Prelungirile neuronilor senzitivi pot forma aferentele arcurilor reflexe,
interneuronii asigura legatura cu motoneuronii iar neuronii motori exercita influente
inhibitorii sau excitatorii asupra elementelor componente ale tubului digestiv. Cand
exista un stimul se inchid doua tipuri de arcuri reflexe: un arc lung, ce implica si
neuronii din nevrax si un arc reflex scurt, ce se realizeaza la nivel local.
Neuronii motori isi pot exercita efectul in doua moduri: fie axonii lor ajung
direct pe celula musculara si ii modifica activitatea, fie axonul sau se opreste pe o
celula intermediara unde poate avea efect sau nu. Aceste celule intermediare pot fi
celule endocrine, celule ale sistemului imun (mastocite) sau celule interstitiale Cajal
care sunt niste celule dotate si cu capacitate de pace-maker.
De obicei, fibrele parsimpatice sunt conectate cu neuronii excitatori iar fibrele
simpatice sunt conectate cu neuronii secretori.
 Plexul Meissner contine fibre pentru celulele secretorii din mucoasa digestiva,
controleaza activitatea muscularei mucoasei si activitatea fibrelor musculare de la
nivelul vaselor sangvine din submucoasa. Plexul Auerbach controleaza activitatea
motorie a tubului digestiv controland tunica musculara. Rareori fibrele plexului
Auerbach pot ajunge si in submucoasa.
Afectarea acestor plexuri nervoase conduce la tulburari de motilitate a tubului
digestiv. Dintre aceste tulburari citam:
• achalazia
• megacolonul congenital: boala Hirschprung.
In ambele cazuri are loc distrugerea selectiva a neuronilor motori inhibitori din
plexurile intramurale la nivelul esofagului in achalazie si la nivelul colonului distal si
rectului in boala Hirschprung.
In achalasie nu are loc relaxarea musculaturii esofagului si a sfincterului cardia
si prin urmare nu se face pasajul din esofag in stomac. Au loc spasme continui la
acest nivel, fapt care duce la hipertrofierea musculaturii esofagului. Achalazia se
manifesta prin varsaturi de alimente nedigerate.
In boala Hirschprung au loc spasme ale colonului distal si ale rectului si astfel
se acumuleaza gaze in colonul proximal. Pacientul va avea abdomenul destins, dureri
colice si constipatie care poate dura uneori de la cateva zile pana la cateva
saptamani.
Tratamentul in ambele cazuri este dificil.

20. Tesutul limfoid asociat tubului digestiv

Este de doua feluri:

1. tesut limfoid difuz - localizat de obicei in mucoasa
2. tesut limfoid nodular, localizat in mucoasa cu posibilatea de a se extinde si in
submucoasa
In tesutul limfoid difuz exista numeroase limfocite, macrofage, plasmocite (in
special cele care secreta IgA), eozinofile si mastocite. Acest tesut este sediul major in
activitatea imunologica la nivel local.
Nodulii limfatici pot fie solitari, fie sub forma de agregate nodulare. Nodulii
solitari se gasesc in esofag, la nivelul jonctiunii esogastrice si in corionul din jurul
canalelor de secretie ale esofagului. De asemenea ei se mai gasesc in stomac, in
regiunea pilorica si in general la orice nivel al intestinului subtire si gros. Agregatele
nodulare se gasesc la nivelul ileonului si al apendicelui vermiform, sub forma placilor
Peyer.
In tesutul limfoid difuz predomina limfocitele T. In tesutul limfoid nodular avem
atat limfocite T cat si B.
In initierea raspunsului imun un rol important il are celula M (M de la
microfald). Ea se localizeaza la nivelul epiteliului tubului digestiv, aflandu-se in raport
cu nodulii limfatici ce fac parte din agregatele nodulare si care se gasesc la nivelul
apendicelui si ileonului.
In ME de baleiaj, celula M prezinta la suprafata microfalduri si microvili care
sunt mai lungi si mai grosi dar mai putini decat la nivelul polului apical al
enterocitelor. Corpul celulei este scobit de catre limfocite si de pseudopodele
macrofagelor.
Celule M are rol in initierea raspunsului imun local. Celula M endociteaza
antigenul si il elibereaza apoi in zona in care detecteaza prezenta limfocitelor si
macrofagelor. Macrofagele vor fagocita antigenul si il vor prezenta apoi pe suprafata.
Limfocitele vor citi antigenul prezentat si vor sintetiza anticorpi. Acestia vor migra
prin circulatia sangvina pana la nivelul corionului unde vor stimula limfocitele B din
tesutul limfoid difuz sa secreta noi cantitati, mult mai mari, de anticorpi IgA.
Enterocitele, la polul bazal, au receptori pentru IgA si deci moleculele de IgA vor
traversa enterocitul si se vor fixa pe versantul extracitoplasmatic al moleculei
proteinei J care se afla la polul apical al enterocitului. Fixarea la nivelul glicocalixului
de proteina J a IgA se face pentru a proteja molecula de anticorp de actiunea
proteazelor intestinale. Se tapeteaza astfel mucoasa intestinala cu molecule de IgA si
ea va fi aparata de agresiunea antigenului.

21. Esofagul

La nivelul toracelui se prezinta ca un tub rectiliniu cu lungimea de 25 cm. Este

acoperit de adventitie. Dupa ce strabate diafragma devine esofag abdominal care are
o lungime de 2-4 cm si care este acoperit de seroasa, fiind fixat la peretele posterior
al abdomenului.

Mucoasa
Este alcatuita dintr-un epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat care are
mai multe straturi celulare:
• celulele bazale, care se dispun in 1-3 randuri si care au citoplasma bazofila si
prezinta numeroase mitoze.
• celulele poliedrice - unele au un continut bogat in glicogen.
• celulele scuamoase. Unele prezinta putine granule de keratohialina in citoplasma.
Ele nu sunt keratinizate in mod normal, dar in cazul unor traume mecanice
provocate de bolul alimentar aceste zone se keratinizeaza.
Mai pot exista si alte tipuri de celule:
• 25% din indivizi prezinta in epiteliu celule endocrine ce apartin sistemului
neuroendocrin difuz. In acest caz exista riscul crescut de aparitie a carcinoamelor
primare cu celule mici, endocrine.
• 4-8% din indivizi pot contine in epiteliul bazal melanocite. Si in acest caz exista
riscul de aparitie a melanoamelor primare la nivelul esofagului.
• celule Langerhans care se gasesc in stratul bazal si sunt niste celule prezentatoare
de antigen.
Tranzitia de la epiteliul pluristratificat pavimentos la cel simplu cilindric de la
nivelul stomacului se face brusc, dar deasupra jonctiunii esogastrice cu 0,5-1,5 cm.
Deci 0,5-1,5 cm din esofag vor fi captusiti de epiteliu simplu cilindric. De aceea, cand
se produc refluxuri gastroesofagiene repetate apar leziuni la nivelul epiteliului simplu
cilindric (ulceratii, inflamatii etc.).
Cand, in timpul vietii intrauterine, epiteliul simplu cilindric al esofagului nu se
transforma complet in epiteliu pluristratificat pavimentos apar zone ale esofagului cu
epiteliu simplu cilindric. Acest esofag se numeste esofag Barret, la care incidenta
carcinoamelor este mult crescuta.
Corionul mucoasei formeaza la nivelul epiteliului pluristratificat pavimentos
papile conjunctive inalte. Acest corion este mai sarac celular comparativ cu cel de
la nivelul altor organe. La nivelul corionului pot aparea glandele esofagiene
superficiale, care se gasesc doar la nivelul extremitatilor esofagului (inferioara si
superioara). Ele sunt glande simple, tubulare ramificate si secreta un mucus neutru.
Sunt deci glande mucoase.
Musculara mucoasei, in 2/3 superioare ale esofagului contine numai fibre cu
orientare longitudinala, doar in 1/3 inferioara aparand si stratul circular intern.

Submucoasa
In submucoasa creste numarul fibrelor elastice ce asigura distensia elastica a
esofagului la trecerea bolului alimentar. Are un continut ridicat de vase sangvine
mari, sistemul venos fiind foarte bine dezvoltat, acesta fiind sediul uneia din
anastomozele portocave.
Glandele de la nivelul submucoasei sunt glandele esofagiene propriu-zise.
Morfologic difera de glandele esofagiene superficiale, fiind simple, tubuloacinoase
ramificate. D.p.d.v. functional sunt glande mucoase si secreta un mucus acid. Canalul
lor de excretie se deschide la suprafata epiteliului, la varsare fiind mai larg (cisterna
Schaffer). Ocazional acest orificiu se poate obstrua.
Ocazional, in structura glandelor se pot gasi si alte celule:
• celule secretoare de lizozim
• celule pesinogene
• peste varsta de 50 de ani pot aparea oncocitele (celule mari - oncos = mare). Nu
se cunoaste functia lor. Ele sunt celule epiteliale alterate. Au citoplasma acidofila
si granulata. Contin de asemenea si multe mitocondrii, si ele alterate.

Musculara
Este alcatuita din tesut muscular neted si striat. In treimea superioara a
esofagului se gasesc exclusiv fibre musculare striate, in treimea mijlocie se gasesc si
fibre musculare striate si netede iar in treimea inferioara se gasesc numai fibre
musculare netede.
Ca la toate nivelele tubului digestiv, si la nivelul esofagului musculara este
impartita in doua straturi: unul circular intern si unul longitudinal extern.
 22. Stomacul – structura si criterii morfofunctionare de delimitare a
regiunilor gastrice

Stomacul prezinta mai multe regiuni anatomice:

• regiunea cardiala
• regiunea fundica
• regiunea corpului gastric
• regiunea antrului piloric
• regiunea canalului piloric

Musculara
La nivelul stomacului se afla cea mai groasa zona a tunicii musculare. Fibrele
musculare netede sunt situate in trei straturi:
• intern - oblic
• mijlociu - circular
• extern - longitudinal
Fibrele musculare oblice se gasesc doar la nivelul cardiei si corpului gastric.
Fibrele circulare sunt dispuse intr-un strat continuu, in toate regiunile
stomacului. Ele formeaza sfincterele.
Fibrele longitudinale sunt intr-un strat discontiinuu si se concentraza de-a
lungul celor doua curburi ale stomacului.

Mucoasa
Mucoasa prezinta numeroase pliuri ce dispar la distensia stomacului.
De asemenea, suprafata este brazdata de numeroase santuri putin adanci ce
delimiteaza ariile gastrice cu dimensiuni de 1-4 mm. La nivelul unei arii se deschid
la suprafata epiteliului mai multe milioane (3,5 mil.) de invaginari ale epiteliului
gastric ce se numesc foveole gastrice = cripte gastrice. Acestea nu sunt glande ci
la nivelul fundului lor se deschid canalele de secretie ale glandelor gastrice.
Epiteliul de acoperire este epiteliu simplu cilindric, alcatuit dintr-un singur
tip de celule: celulele mucoase de suprafata care secreta mucus. Aceasta este o
celula cillindrica, cu un nucleu oval, situat spre polul bazal, polul apical al celulei fiind
clar care contine granule de secretie (cu mucus). Acelasi epiteliu exista si in cripte,
numai ca exista mai putine granule de secretie si mai mici. La ME, aceste granule
sunt dense la fluxul de electroni. Rolul acestor celule mucoase este de a secreta un
mucus neutru. O parte din acest mucus se varsa in cavitatea gastrica si intra in
componenta sucului gastric iar alta parte are rol de protectie impotriva acidului
clorhidric.
Corionul permite diferentierea celor trei regiuni histologice ale stomacului:
• regiunea cardiala - contine cripte putin adanci (1/4 din grosimea corionului) si
glande lungi, sinuoase, cu lumen larg. Mai multe glande se deschid in aceeasi
cripta.
• regiunea corpului si fundului stomacului - contine cripte lungi (1/2 din grosimea
corionului) si glande mai scurte, sinuoase si cu lumen larg.
• regiunea pilorica (antrul si canalul piloric) - contine cripte scurte si glande lungi,
drepte, cu lumen stramt, care se pot bifurca la capete.
Glandele cardiale si pilorice contin in principal celule mucoase. Rareori mai
pot contine si:
• celule parietale (oxintice)
• celule care secreta lizozim
• celule nediferentiate
• celule endocrine ce apartin sistemului neuroendocrin difuz si care se gasesc numai
in glandele pilorice.
Glandele de la nivelul fundului si corpului gastric sunt glandele
gastrice propriu-zise. Ele sintetizeaza HCl si enzimele digestive. Ele contin
urmatoarele tipuri celulare:
• celule mucoase ale colului
• celule parietale (oxintice)
• celule principale (pepsinogene)
• celule nediferentiate
• celule ce apartin sistemului neuroendocrin difuz.

23. Glande fundice – structura functii

Glandele de la nivelul fundului si corpului gastric sunt glandele gastrice

propriu-zise. Ele sintetizeaza HCl si enzimele digestive. Ele contin urmatoarele tipuri
celulare:
• celule mucoase ale colului
• celule parietale (oxintice)
• celule principale (pepsinogene)
• celule nediferentiate
• celule ce apartin sistemului neuroendocrin difuz.
Celula parietala (oxintica)
- Celulele parietale (oxintice) apartin glandelor gastrice propriu-zise
si se gasesc pe tot cuprinsul lor dar se aglomereaza insa in partea
superioara a lor, in zona colului si corpului glandei.
- D.p.d.v. morfologic aceste celule sunt sferice sau piramidale, au
un nucleu mare, situat central dar este posibil uneori ca aceste celule sa fie
binucleate.
- In MO se observa citoplasma intens acidofila iar la ME se observa
ca polul bazal intra in raport cu MB a epiteliului glandular iar polul apical nu
ajunge pana la suprafata epiteliului glandular. Dar polul apical comunica cu
lumenul. De asemenea se observa continutul mare in organite cu
membrane netede: mitocondrii, REN. Celula oxintica prezinta si un sistem
canalicular intracelular si un sistem tubulovezicular.
 - Rolul celulei oxintice este in sinteza si secretia de HCl si factor intrinsec
Castle. Factorul intrinsec este o glicoproteina cu greutate moleculara mare
care asigura absorbtia vitaminei B12 la nivelul ileonului. In caz de
aclorhidrie, care se datoreaza absentei celulelor parietale, urmeaza absenta
absorbtiei vitaminei B12 care este urmata de aparitia anemiei pernicioase
Biermer, vitamina B12 fiind implicata in maturarea eritroblastelor.

Celulele principale (pepsinogene)

Sunt situate de-a lungul intregii glande gastrice propriu-zise dar predomina in
partea bazala. Ele au caracteristicile unor celule ce sintetizeaza proteine de export.
La MO apar ca niste celule inalte, piramidale, cu nucleul oval sau rotund, situat
la polul bazal. La polul bazal au citoplasma bazofila iar la polul apical au citoplasma
acidofila. Partea acidofila de la nivelul polului apical poate lipsi atunci cand in urma
prepararii se pierd granulele de secretie (prin fixare).
La ME se observa ca celula principala are contact cu MB a epiteliului glandular
iar polul apical ajunge pana la suprafata epiteliului. Organitele sunt reprezentate de
RER situat in zona bazala si laterobazala, mitocondrii, aflate printre cisternele RER,
aparat Golgi situat supranuclear si granule de secretie aflate la polul apical.
Aceste celule au mai multe roluri:
- sintetizeaza si secreta pepsinogen, proenzima proteazica ce se activeaza in
lumenul glandei
- sintetizeaza si secreta lipaza (putina) care ajuta la digestia lipidelor
- sintetizeaza si secreta renina - functie recent dovedita
Celulele nediferentiate
- Sunt localizate printre celulele mucoase ale colului, in partea apicala a glandei
si nu la baza cum ar fi normal. Sunt singurele celule din componenta glandelor
gastrice care prezinta mitoze, fapt care permite diferentierea acestor celule la MO.
- Sunt celule columnare, cu nucleu oval si citoplasma bazofila. Sunt celulele care
se pot diferentia in oricare din celulele componente ale glandei gastrice. In mod
obisnuit numarul lor este redus dar ele cresc ca numar atunci cand mucoasa este
agresata.
-
Celulele endocrine ce apartin sistemului neuroendocrin difuz
- Se gasesc in regiunea glandelor gastrice propriu-zise. Ele prezinta granule de
secretie care se aglomereaza la polul apical.

24. Enterocitul

Sunt principale celule epiteliale de suprafata. Ele apar in numar mic si in criptele
Lieberkuhn.
 La polul apical prezinta platoul striat. Au citoplasma bazofila. Nucleul este oval,
situat la polul bazal. Prezinta un numar mare de microvili (aprox. 3.000 microvili /
celula) care sunt acoperiti de un glicocalix gros.
La ME se observa ca au foarte multe organite. Exista REN abundent, iar REN si
lizozomii se gasesc in zona apicala, imediat sub placa terminala. Mitocondriile sunt
raspandite in toata citoplasma, sunt alungite, iar in zona apicala au un ax paralel cu
axul celulei. Ele au de asemenea o tendinta de aglomerare in zona bazala a celulei.
RER este situat in zona bazala a celulei, aparatul Golgi este supranuclear. Prezinta
putine granule de secretie care sunt mici, situate la polul apical si care contin enzime
sintetizate de enterocit.
Celule sunt unite la nivelul apical prin complexe jonctionale care impiedica
trecerea continutului intestinal din lumen in spatiul intercelular. Aceste complexe
jontionale sunt responsabile si pentru mentinerea celor doua zone ale membranei
eritrocitare. In zona bazala exista spatii intercelulare care se maresc atunci cand se
transporta apa, ioni, lipide.
Rolul enterocitelor este in procesul de digestie. Ele sintetizeaza enzime care
termina digestia glucidelor si proteinelor. Ele secreta aceste enzime prin polul apical
dar enzimele nu ajung in lumen ci se fixeaza la glicocalix prin legaturi hidrofobe (sunt
adsorbite). Enterocitele intervin in absorbtie, aici avand loc absorbtia tuturor
principiilor alimentare, a ionilor si a apei.
Enterocitele sintetizeeaza trigliceride la nivelul REN din acizii grasi absorbiti. Se
formeaza chilomicroni in aparatul Golgi.

25. Glandele Liberkuhn

Criptele Lieberkuhn
Reprezinta invaginari simple, tubulare, ale epiteliului de acoperire ce nu
depasesc musculara mucoasei. Ele se deschid in lumen intre bazele a doua vilozitati
intestinale. La nivelul lor se gasesc celule nediferentiate din care se formeaza toate
celulele din mucoasa intestinala. O glanda Lieberkuhn da nastere tuturor celulelor din
3-6 vilozitati intestinale.

Suprafata totala a mucoasei intestinale este de 200 m2.

Epiteliul intestinal este de tip simplu cilindric si are un turn-over crescut.
Acesta variaza in functie de specie, la om fiind de 6 zile. In 6 zile se inlocuieste tot
epiteliul de suprafata si epiteliul glandelor Lieberkuhn.
Corionul mucoasei intestinale este subtire. Sub epiteliu apare o teaca formata
din fibroblaste stelate care se numeste teaca subepiteliala (pericriptala).
Fibroblastele stabilesc intre ele jonctiuni gap iar in citoplasma prezinta microfilamente
de actina si miozina care le confera proprietati contractile. Ele au si proprietati
secretorii, realizand sinteza si secretia de colagen. Exista un singur strat de colagen
care se organizeaza in fibre de reticulina si proteoglicani. Acest strat este situat sub
MB si ele regleaza ritmul de difuzie a moleculelor absorbite.
Fiind o mucoasa expusa la actiunea agentilor agresori, corionul contine o
cantitate mare de tesut limfoid. Acesta poate fi nodular (in partea distala a ileonului
se grupeaza in placile Peyer) sau difuz. Placile Peyer sunt situate in grosimea
peretelui intestinal, in partea opusa insertiei mezenterului. In total exista 30-40 placi
Peyer, fiecare cu cate 10-70 de noduli limfoizi. Nodulii din corion pot ajunge pana in
submucoasa. In dreptul placii Peyer criptele Lieberkuhn sunt scurte sau lipsesc. In
dreptul nodulilor, epiteliul contine celule M.
Tipuri de celule la nivelul intestinului subtire
• celule de suprafata - enterocite
• celule caliciforme
• celule Paneth
• celule ce apartin sistemului neuroendocrin difuz
• celule M (doar la nivelul epiteliului din dreptul placilor Peyer)
• celule nediferentiate
• celule intermediare
• celule migrate, sangvine - limfocite T ce se gasesc intre doua celule absorbante

26.Vilozitatea intestinala

Reprezinta proiectii permanente ale mucoasei. Ele exista doar in intestinul subtire si
dispar in apropierea valvulei ileocecale.
Vilozitatile difera intre ele ca forma si ca numar / unitatea de suprafata.
Ca forma - lungimea vilozitatilor diminua de la duoden spre ileon. Ca aspect
variaza in functie de segmentul intestinului subtire si in functie de varsta individului:
• La nivelul duodenului exista vilozitati largi, asemanatoare cu o frunza
• In jejun vilozitatile sunt cilindrice, digitiforme
• In ileon gasim vilozitati mai scurte, ca o maciuca
• Numarul este mai mare in duoden si jejun (40 vilozitati / mm2) fata de ileon (10
vilozitati / mm2).
Vilozitatile au rolul de a mari suprafata mucoasei de 8 ori.
Structura vilozitatii la MO: prezinta un ax conjunctiv care este o extensie din
corion care este acoperit de epiteliu simplu cilindric. El contine 2 tipuri principale de
celule: celule absorbante (enterocite) si celule caliciforme. De asemenea mai exista
limfocite migrate de la nivelul tesutul limfoid asociat mucoasei intestinale.
Axul conjunctiv este bogat in celule:
• celule conjunctive (predomina fibroblastele si miofibroblastele)
• celule imunocompetente
Miofibroblastele au axul lung perpendicular pe axul longitudinal al vilozitatii,
fiind orientate orizontal. Dintre celulele imunocompetente, predomina limfocitele,
macrofagele, plasmocitele.
 La nivelul axului conjunctiv exista o retea vasculara formata dintr-o arteriola,
capilare fenestrate care se aduna in final in una sau mai multe venule. Exista si un
capilar limfatic (chiliferul limfatic central) care se vede doar cand este dilatat.
De asemenea pot sa apara fibre musculare netede care se desprind din
musculara mucoasei. Ele reprezinta a doua populatie de elemente contractile. Ele au
axul longitudinal paralel cu axul vilozitatii. Ansamblul fibrelor musculare netede
alcatuiesc m. Brucke.
La nivelul axului conjunctiv exista si fibre nervoase vegetative pentru vasele
din vilozitate si pentru fibrele musculare netede. Aceste fibre provin din plexul
submucos Meissner.
Vilozitatea prezinta contractii rimice cu frecventa de 6 contractii / min. Aceste
contractii intervin in absorbtie, facilitandu-se trecerea susbstantelor nutritive din
enterocit in capilarul sangvin sau limfatic. Contractia este asigurata de miofibroblaste
care asigura ingustarea si alungirea vilozitatii si de fibrele musculare netede care
determina scurtarea si latirea vilozitatii.
Exista o situatie patologica cu caracter genetic - boala celiaca sau
enteropatia glutenica. Ea apare in jurul varstei de 1 an si este determinata de
modificari ale vilozitatii intestinale de la nivelul jejunului.

27. Colonul

Mucoasa este acoperita de epiteliu simplu cilindric cu celule absorbante si celule

caliciforme. Corionul are un continut mare de glande Lieberkuhn, mai lungi si care
sunt inconjurate de o teaca subepiteliala de fibroblaste. Aceste glande au aceleasi
tipuri de celule cu glandele de la nivelul intestinului subtire cu exceptia:
• au mai putine celule absorbante
• au mai multe celule caliciforme
• au mai putine tipuri de celule endocrine
• prezinta numai ocazional celule Paneth, la nivelul glandelor din cec si colonul
proximal iar in restul intestinului gros lipsesc.
Corionul este bogat in tesut limfoid. Prezinta noduli limfoizi mari care se extind
pana in submucoasa.
Celulele absorbante si cele caliciforme se deoasebesc de cele din intestinul
subtire:

Celulele absorbante
Celulele absorbante au un platou striat mai subtire (microvilii sunt mai subtiri),
au placa terminala mai putin dezvoltata, glicocalixul nu are enzime digestive. Ele se
gasesc in epiteliul de suprafata si in cripte.
Celulele absorbante sunt cele mai numeroase iar raportul celule absorbante /
celule caliciforme este 4 / 1. Acest raport se modifica langa rect unde este 1 / 1.
Celulele caliciforme apar insa ca fiind mai multe deoarece ele sunt mai voluminoase
si comprima celulele absorbante. In cripte exista mai multe celule caliciforme decat
absorbante.
Rolul celulelor absorbante este de absorbi apa si ioni si de a sintetiza
glicoproteine care vor fi eliberate la nivelul glicocalixului sau in lumen. La nivelul
colonului proximal se pot absorbi si principii - acizi grasi, din care se vor sintetiza
trigliceride si apoi chilomicroni dar cu intensitate mai mica decat in celula absorbanta
intestinala.

Celulele caliciforme
Sunt mai multe in intestinul gros decat in intestinul subtire si mai multe in
cripte decat in epiteliul de suprafata. In 2/3 inferiare ale criptelor Lieberkuhn se
gasesc celule caliciforme in exclusivitate.
Celulele caliciforme au putine granule de secretie, deoarece mucusul se
secreta permanent si in cantitati mari, deci se stocheaza in granule de secretie doar
putin mucus.

Submucoasa
Prezinta 2 particularitati:
1. vascularizatia este mai bogata decat in alte segmente ale tubului digestiv
2. are mai multe adipocite.

Musculara
Are doua straturi de fibre musculare netede: circular inteern si longitudinal
extern.
Stratul longitudinal extern are o grosime neuniforma si formeaza 3 benzi
(condensari de fibre musculare netede) numite tenii. Intre tenii, stratul muscular
longitudinal este subtire, uneori chiar discontinuu. Cele trei tenii sunt mezenterica,
omentala si ...................
La intervale regulate, din tenii se desprind benzi care se orienteaza si patrund
in stratul circular intern. Aceste benzi vor delimita arii musculare care se pot
contracta independent de restul musculaturii. Alaturi de aceste arii, teniile determina
si niste proeminente sacciforme spre exterior numite haustre. Intre doua haustre,
mucoasa sufera si ea modificari, formand plicile semilunare.

Tunica externa
Prezinta multe acumulari de tesut adipos care merg de-a lungul teniilor in
special. Ele lipsesc la nivelul cecului. Aceste acumulari formeaza apendicii epiploici.

28. Apendicele
Are patru tunici, cea externa fiind seroasa.
Mucoasa este formata dintr-un epiteliu simplu cilindric in care apar celule
absorbante, celule M si mai putine celule caliciforme. Corionul prezinta glande
Lieberkuhn si tesut limfoid. Glandele Lieberkuhn sunt mai putine si uneori mai scurte.
De obicei sunt grupate, cu o lungime variabila si ocazional la baza lor pot sa apara
celule Paneth si celule endocrine.
Tesutul limfoid este in special nodular , iar nodulii sunt dispusi ca o coroana si
ei se extind si in submucoasa, fapt pentru care musculara mucoasei nu se vede.
Tesutul limfoid se organizeaza astfel dupa nastere, in jurul varstei de 10 ani. La 40 de
ani acest tesut limfoid se reduce si va fi inlocuit cu tesut conjunctiv care contine in
special fibre de colagen.
Musculara prezinta doua straturi: circular intern si longitudinal extern care sunt
continui si nu exista tenii. Musculara este subtire iar acesta este un element ce
favorizeaza trecerea infectiei de la apendice la peritoneu (apendicita este insotita
adesea de peritonita).

29. Histologia rectului

El are doua componente:

1. segmentul superior - rectul propriu-zis - 12 cm lungime
2. segmentul inferior - canalul anal - 2-3 cm lungime
Rectul continua colonul sigmoid si se situeaza intre planul vertebrei S3 si
diafragma pelvina. Ampula rectala reprezinta partea sa inferioara. Canalul anal
continua rectul, de la diafragma pelvina pana la orificiul anal extern.

Rectul propriu-zis
Este captusit de un epiteliu simplu cilindric. Are un corion cu multe glande
Lieberkuhn, mai lungi ca la nivelul colonului si cu multi noduli limfatici. Din aceasta
cauza exista la suprafata interna a mucoasei niste proeminente determinate de
nodulii limfoizi.
Musculara are doua straturi, stratul longitudinal redevenind continuu.

Canalul anal
Are trei componente:
1. zona columnara (hemoroidala), intre diafragma pelvina si valvele anale
2. zona intermediara, intre valvele anale si linia anocutanata
3. zona cutanata, intre linia anocutanata si orificiul anal
Linia anocutanata reprezinta tranzitia intre epiteliul simplu cilindric si
epiteliul pluristratificat pavimentos keratinizat.
Zona columnara
 La acest nivel mucoasa formeaza 5-10 pliuri longitudinale care se numesc
coloane anale (columne rectale Morgagni). Aceste pliuri sunt mai evidente in
copilarie, apoi se sterg. In partea inferioara ele se unesc prin intermediul unor pliuri
transversale care se numesc valve anale. In spatele valvelor (pliurilor) anale exista
niste depresiuni, ca niste buzunare care se numesc sinusuri anale.
Mucoasa, in partea superioara a columnelor are un epiteliu simplu cilindric iar
in partea inferioara a columnelor are un epiteliu pluristratificat pavimentos
nekeratinizat. In sinusuri exista de asemenea epiteliu simplu cilindric. Tranzitia intre
cele doua tipuri de epitelii se face dupa o linie dintata, linia pectinata, si se poate
face brusc, de la epiteliu simplu cilindric la epiteliu pluristratificat pavimentos
nekeratinizat sau lent de la epiteliu simplu cilindric la epiteliu pluristratificat cilindric -
epiteliu pluristratificat cubic - epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat. In
final, in ambele cazuri avem epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat.
Cand s-a facut trecerea la epiteliul pluristratificat pavimentos nekeratinizat, in
corion nu mai exista glande Lieberkuhn. Musculara mucoasei dispare si ea insa
inainte de tranzitia intre cele doua epitelii.
In sinusurile anale, la nivelul corionului exista glande - glandele anale care pot
reprezenta frecvent sediul unor inflamatii. Ele se deschid in criptele anale. Ele sunt
glande mucoase, simple tubulare ramificate iar in profunzime pot ajunge in
submucoasa si chiar pana in musculara.
Zona intermediara
Este acoperita de epiteliu pluristratificat pavimentos. Are un corion care
contine:
• fibre elastice
• corpusculi Pacini
• glande sebacee ce nu sunt asociate firelor de par.
Zona terminala
Se intinde de la linia anocutanata pana la nivelul sfincterului anal intern. Este
acoperita de epiteliu pluristratificat pavimentos moderat keratinizat. La nivelul
dermului din aceasta regiune se gasesc:
• glande sudoripare
• foliculi pilosi
• glande sebacee
• vene care alcatuiesc plexul hemoroidal extern
Glandele sudoripare se grupeaza si formeaza glandele circumanale, situate
in jurul orificiului anal. Acestea sunt glande apocrine care isi declanseaza activitatea
la pubertate, secretia lor fiind controlata de hormonii sexuali.
Tunica musculara a canalului anal cuprinde si ea doua straturi musculare:
circular intern si longitudinal extern. Stratul circular intern se ingroasa pe toata
lungimea canalului anal si formeaza sfincterul anal intern.
Patura musculara longitudinala este subtire si se termina in regiunea cutanata
intre sfincterul intern si cel extern.
Sfincterul anal extern este format din fibre musculare striate.
 30. Arhitectura ficatului, interpretari alternative, lobulul clasic, loulul
portal si acinul hepatic

Este cea mai mare glanda din organism. Ea reprezinta a 50-a parte din greutatea
organismului. Este un organ vital.
Ficatul este un organ parenchimatos care contine:
• in majoritate exista celule de origine epiteliala - hepatocite care intra in structura
lobulului hepatic. Ele sunt dispuse sub forma de lame sau placi celulare perforate,
ramificate si anastomozate. Ele vor realiza o retea tridimensionala, intre placi si
intre celule existand capilarele sangvine si ductele biliare.
• tesut conjunctiv in proportie redusa.

Cu privire la structura parenchimului hepatic s-au emis mai multe ipoteze:

• lobulul hepatic clasic
• lobulul portal Sabourin
• acinul hepatic Rappaport

Lobulul hepatic clasic

Conform acestei teorii, lobulul hepatic clasic este unitatea morfo-functionala a
ficatului. Lobulul clasic reprezinta aria din parenchim a carui sange este drenat de
aceeasi vena centrolobulara (venula hepatica terminala).
Lobulii sunt in numar de aproximativ 1 mil. Ei au forma poliedrica, fiind
frecvent hexagonali. Lobulul are o inaltime de 2 mm si o latime de 0,7 mm. In
alcatuirea lobulului intra placile de hepatocite cu dispozitie radiara si anastomozate.
Intre placi exista capilarele sinusoide care sunt si ele anastomozate.
Pe o sectiune transversala, lobulul are forma de poligon, de regula cu 6 laturi.
In colturile sale, la locul de vecinatate cu ceilalti lobuli exista un spatiu interlobular
redus care se numeste spatiu portal Kiernan. In sectiunea transversala, placilor
celulare le corespund cordoane celulare al caror aspect variaza in functie de varsta
individului. La adult grosimea unui cordon este egala cu diametrul unui hepatocit cu
exceptia locurilor de anastomoza.
Pe sectiune longitudinala fiecare cordon este gros de cel putin 2 randuri de
celule, intre celule existand canaliculii biliari.
La periferie exista placa terminala care corespunde hepatocitelor de la
periferia lobulului. Placa are grosimea unui hepatocit. La periferie, lobulul vine in
raport direct cu tesutul conjunctiv din spatiile portale. Hepatocitele din placa terminal
vor forma un perete aproape continuu , fiind strabatut doar de vasele sangvine si de
ductele biliare.
Spatiile interlobulare, portale Kiernana contin 3 elemente care alcatuiesc
triada portala:
1. o vena interlobulara, ramura terminala a venei porte
2. o artera interlobulara, ramura terminala a a. hepatice
3. un canal biliar interlobular
Pe lang triada portala mai exista si 1 sau mai multe vase limfatice si fibre
nervoase amielinice vegetative.

Lobulul portal Sabourin

Lobulul portal repreazinta aria din parenchim a carei bila este tributara
aceluiasi canalicul biliar interlobular. El are forma de triunghi, avand in cetru spatiul
portal si in varfuri trei vene centrolobulare de la trei lobuli clasici diferiti.

Acinul hepatic Rappaport

Acinul hepatic este aria de parenchim ce este tributara aceleiasi vascularizatii
si aceluiasi canalicul biliar. El are forma de romb, alcatuit din doua triunghiuri
adiacente, unite prin marginile lor. Axul lung al rombului este dat de doua vene
centrolobulare iar axul scurt este dat de 2 spatii portale. In el se descriu trei zone
functionale cu dispozitie concentrica:
1. in apropiera axului scurt
2. spre a. hepatica
3. spre vena centrolobulara
In functie de localizarea in cele trei zone, hepatocitele prezinta gradient
metabolic, marime, activitatea enzimatica si continutul in organite depinzand si ele
de localizarea celulei in acini.
In zona 1 se afla hepatocitele care primesc sangele cu cel mai mare procent de
oxigen, fiind aproape de artera perilobulara. Aceste hepatocite au mai multe
caracteristici:
• sunt cele mai active metabolic
• sunt primele care vor depune glicogen postprandial
• sunt primele care se vor activa in hipoglicemie si vor produce glicogenoliza si
gluconeogeneza
• sunt primele care vor semnala aparitia semnelor de regenerare in caz de leziuni
hepatice
• sunt cele mai aproape de vasul sangvin si prin urmare sunt primele supuse
actiunii toxinelor absorbite din tubul digestiv
• in caz de staza biliara sunt primele care sufera modificari.
In zona 3 hepatocitele sunt supuse si ele actiunii toxinelor insa in cantitate mai
mica. La fel se exercita efectul si in caz de staza biliara. Aici ajunge sangele cu
continutul cel mai mic de oxigen. De aceea in ischemie, primele care sufera sunt
celulele din zona 3 (celulele din paropierea venei centrolobulare).
In zona 2 celulele au caracteristici intermediare celorlelte doua zone.
De fapt, toate hepatocitele au d.p.d.v. metabolic acelasi potential insa
caracteristicile lor difera doar din cauza alimentarii cu sange cu concentratii diferite
de oxigen.
 31. Tesutul conjunctiv al ficatului uman

La un ficat normal, tesutul conjunctiv este in cantitate mica. El se gaseste in

capsula organului si in hil de unde trimite prelungiri care insotesc vaselel si ductele
biliare pana in spatiile interlobulare Kiernan.
Tesutul conjunctiv se continua in lobulul hepatic sub forma fibrelor de reticulina
din spatiile Disse. Ele pot forma la nivelul lobulului hepatic stroma conjunctiva care
asigura mentinerea deschisa a capilarelor sinusoide.
Ficatul are o mare putere de regenerare. Are loc atat hiperplazia (cresterea in
numar) cat si hipertrofia (cresterea in volum) a celulelor restante. La sobolan, ficatul
este regenerat in proportie de 75% in decurs de o luna.
Daca agresiunea la nivelul ficatului creste, creste si cantitatea de tesut
conjunctiv si apare fibroza hepatica care debuteaza la nivelul spatiilor portale. Se vor
forma in acest caz noi septuri conjunctive cu o orientare aleatorie fata de
componentele parenchimului hepatic care vor impiedica raportul normal al
hepatocitelor cu capilarele sinusoide si cu canaliculii biliari. De asemenea, aceste
septuri conjunctive vor diminua hiperplazierea hepatocitelor care vor fi comprimate si
se vor forma niste pseudonoduli. Cauze ale cresterii cantitatii de tesut conjunctiv pot
fi tulburari ale nutritiei hepatocitului. Prin modificarea raportului normal intre
hepatocit si capilarul sangvin se produce dezorganizarea parenchimului hepatic.

32. Vascularizatia si inervatia ficatului

Vascularizatia sangvina
La nivelul ficatului ajunge aproximativ 25% din debitul cardiac de repaus.
Ficatul beneficiaza de o dubla vascularizatie: nutritiva si functionala. Circulatia
functionala aduce 75% din sangele din ficat si provine din vena porta. Circulatia
nutritiva contine 25% din volumul de sange din ficat si provine din artera hepatica.
Vena porta aduce:
• substante absorbite din digestiv
• toxine care trec de bariera digestiva
• produsi de degradare ai hemoglobinei (de la splina)
• produsi de secretie endocrina a pancreasului
Vascularizatia nutritiva se face prin ramurile a. hepatice proprii.
Ultimele ramificatii ale v. porte sunt capilarele sinusoide care se gasesc intre
hepatocite in timp ce ultimele ramificatii ale arterei hepatice sunt capilarele a.
hepatice ce se gasesc in spatiile portale. Ele se vor deschide in capilarele sinusoide,
deci capilarele sinusoide vor contine sange venos amestecat cu sange arterial.
Circulatia sangelui in capilarele sinusoide se face de la periferia lobulului spre centru
si apoi ale se varsa in vena centrolobulara.
 Capilarele sinusoide
Prezinta un endoteliu discontinuu care are raport cu lamina bazala, ce contine
fibre de reticulina care formeaza o retea laxa in jurul endoteliului capilar. Peretii
capilarului sinusoid nu formeaza o adevarata bariera morfologica intre hepatocit si
sange, existand si raporturi directe intre cele doua compartimente, fapt care face ca
schimburile sa fie foarte usoare.
Capilarele sinusoide au un diametru mare, de 30-40 µm. Celulele capilarelor
sinusoide sunt:
• celulele endoteliale - sunt celule alungite, cu nucleu turtit, care proemina spre
lumen. Celulele au putine organite insa au fenestre care sunt grupate, neacoperite
de diafragme, vezicule de pinocitoza, ceea ce denota o activitate intensa pentru
enzimele de transport.
33. Celulele parenchimului hepatic – hepatocitele – structura,
ultrastructura, functii

Reprezinta 80% din totalitatea celulelor de la nivelul ficatului. Ele au forma poliedrica
si diametru de 20-30 µm. Durata de viata este de aprox. 150 de zile.

Examinarea la MO
Nucleul
Hepatocitele pot fi uni- sau binucleate, cele mai multe fiind uninucleate.
Nucleul este mare, rotund, situat central, eucromatic, avand 1-2 nucleoli. Frecvent (la
80% din hepatocitele uninucleate) se observa poliploidia, cea mai frecventa fiind
diploidia insa. Prin urmare si volumul nucleului variaza.
25% din hepatocite sunt binucleate. Raportul intre celulele uninucleate si
binucleate se modifica cu varsta (se mareste o data cu inaintarea in varsta) si in
timpul proceselor de reparare dupa agresiuni.
La acest nivel se pot observa rare imagini de mitoza. Frecventa mitozelor
creste in caz de leziuni sau consecutiv proceselor de reparare.

Citoplasma
Este eozinofila, fin granulara cu granule bazofile care alcatuiesc corpii Berg (ce
se vad in ME) si care sunt aglomerari de RER.
Au un continut mare de incluziuni de glicogen si de lipide, prin urmare, in HE,
au un aspect vacuolar.
Cu albastru de toluidina citoplasma se coloreaza albastru iar granulele de
glicogen se coloreaza metacromatic in grena.
Lipidele se gasesc la periferie si se evidentiaza cu osmiu, cand apar negre.

Examinarea la ME
La ME, hepatocitul apare ca o celula polarizata. Bogatia in organite celulare
variaza in functie de gradul de dezvoltare functionala, de activiate si, implicit, cu
localizarea hepatocitului la nivelul lobulului.
Hepatocitul are trei tipuri de suprafete:
• suprafata care vine in contact cu capilarul sinusoid, numita suprafata
sinusoidala sau pol vascular
• suprafata care vine in raport cu alte hepatocite si delimiteaza pe o anumita
distanta un spatiu intercelular (canaliculul biliar intralobular), numita suprafata
biliara sau pol biliar
• suprafata care vine in raport cu celelalte hepatocite dar nu delimiteaza nici un
spatiu intre ele, celulele fiind unite prin jonctiuni. Aceasta suprafata se numeste
suprafata intercelulara.

Reticulul endoplasmic rugos

Tinde sa se localizeze la polul vascular. El asigura procesele de sinteza a
proteinelor de export hepatice. Hepatocitul sintetizeaza o mare varietate de proteine:
majoritatea proteinelor din plasma: factori ai coagularii, lipoproteine, albumine,
globuline.
Dupa sinteza proteinele trec prin aparatul Golgi iar apoi sunt exocitate direct,
deoarece secretia este continua la nivelul hepatocitului. Prin urmare nu exista granule
de secretie.

Reticulul endoplasmic neted

Este dispersat in toata citoplasma. El contine seturi enzimatice necesare
pentru procesele de catabolism si pentru procesele de sinteza. REN participa in:
• metabolismul glicogenului
• sinteza colesterolului
• procesele de detoxifiere si inactivare.
Procesele de detoxifiere si inactivare se bazeaza pe reactiile de oxidare si de
conjugare. Aici se inactiveaza o mare parte din medicamente: anticonvulsive, h.
steroizi, chimioterapice, antihistaminice. Atunci cand creste cantitatea de
medicamente creste si activitatea enzimatica de la nivelul REN si prin urmare forma
organitelor variaza in functie de necesitatile metabolice ale organismului. Aceste
modificari sunt de aspect si sunt reversibile datorita interventiei lizozomilor.
REN participa la formarea bilei prin:
• enzimele care realizeaza conjugarea acizilor biliari: acidul glicocolic si acidul
taurocolic
• enzimele care realizeaza conjugarea bilirubinei cu acidul glucuronic. cand
capacitatea de conjugare a bilirubinei in hepatocit este depasita, bilirubina
neconjugata, insolubila se acumuleaza in sange si apare icterul.

Mitocondriile
Sunt rotunde sau ovale, in numar de peste 1.000 mitocondrii / celula.
Continutul in mitocondrii difera, la periferia lobulului hepatocitele avand mai multe
mitocondrii.
Aparatul Golgi
Se acumuleaza la nivelul polului biliar al hepatocitului. Acesta pare ca un
organit multiplu. Exista de fapt un singur aparat Golgi care se ramifica si da nastere la
50 de aparate Golgi in fiecare celula. El are mai multe roluri:
• definitivarea sintezei si excretia proteinelor plasmatice
• formarea lipoproteinelor
• formarea lizozmilor din hepatocit

Lizozomii
Sunt localizati spre polul biliar. De aceea se mai numesc si corpi peribiliari. Ei
au aspect heteerogen, existand lizozomi primari, secundari si tertiari. Ei contin
enzime prin care catabolizeaza diverse substante exogene si organite celulare
perimate pana la molecule mici care vor fi utilizate ca substrat energetic sau pentru
noi sinteze. Prin urmare lizozomii participa la mentinerea integritatii parenchimului
hepatic. De asemenea ei mai stocheaza ioni, in cantitati mari sub forma de
feroproteine.

Peroxizomii
Peroxizomii apar rar in hepatocit comparativ cu celelalte organite. Ei se gasesc
cu precadere la polul biliar, in apropierea REN si a incluziunilor de glicogen. Ei contin
enzime oxidative air enzima marker a sa este catalaza. Sunt implicati in mai multe
procese:
• procesul de gluconeogeneza
• metabolismul purinelor - metabolizeaza adenina si guanina la acid purinic
• metabolismul alcoolului - oxideaza etanolul la acetaldehida
• in β-oxidarea acizilor grasi cu lant lung de atomi de carbon.

Incluziunile de glicogen
Sunt mai numeroase in hepatocitele de la periferia lobulului hepatic. Aspectul
lor variaza in functie de ritmul diurn si de starea de nutritie a individului: dupa o masa
bogata in glucide numarul lor creste. Ele pot ajunge uneori si in zona centrala a
lobulului hepatic. Au caracter tranzitoriu: apar dupa mese si dispar dupa un anumit
timp.

Incluziunile lipidice
Numarul lor creste in trimestrul al II-lea de sarcina, in lactatie. In etilism cronic,
hepatocitele se incarca cu picaturi lipidice, mai ales cele din zona centrolobulara. Mai
apoi se incarca toate hepatocitele.

Membrana celulara a hepatocitului

Membrana contine doua domenii specializate:
1. domeniu orientat spre polul vascular
2. domeniu orientat spre polul biliar
Domeniul de la polul vascular reprezinta 70% din totalul suprafetei
hepatocitului. Acest domeniu este in raport cu capilarul sangvin. Membrana de la
acest nivel formeaza microvili care maresc suprafata de contact cu sangele.
Membrana de la acest nivel este separata de peretele capilarului sinusoid prin
spatiul perisinusoidal Disse in care se gasesc microvilii hepatocitelor si fibre de
reticulina.
Domeniul de la polul biliar reprezinta aproximativ 15% din suprafata totala a
membranei hepatocitului. Acest domeniu formeaza canaliculul biliar, care are
diametrul de aprox. 1 µm. Membrana formeaza spre lumen microvili. Celulele
formeaza jonctiuni stranse cu celulele invecinate, fapt pentru care produsii de
secretie nu pot difuza in spatiul extrabiliar. La acest nivel exista o activitate
enzimatica crescuta datorita glicoproteinelor de membrana. In citoplasma din
apropierea polului biliar exista microfilamente de actina care circumscriu canalicului
bilar si asigura prin contractie modificarea diametrului acestuia.

34.Celulele sinusoidale hepatice – structura, ultrastructura, functii -

celulele endoteliale – kupfer, pit

Celulele “pit”
Se pot identifica doar la ME. Sunt mai rare. Ele sunt asemanatoare cu celulele
endocrine: in citoplasma au numeroase granule electronodense cu diametrul de 300
nm. De aceea, initial s-a considerat ca au rol endocrin. Acum sunt considerate o
varietate de limfocite circulante, fiind niste limfocite mari, cu granulatii si activitate
de killer.
celulele Kupffer - deriva din monocitele circulante si apartin astfel SFM (sistemul
fagocitar mononuclear). Ele se pot insa divide. Sunt localizate la jonctiunea dintre
doua capilare sinusoide si proemina spre lumen. Nu realizeaza jonctiuni cu celulele
endoteliale. Au forma stelata, au nucleu eucromatic si prezinta mai multe organite
decat celulele endoteliale. Au mai multe caracteristici:
• Au organite implicate in sinteze (RER, mitocondrii) deoarece aceste
celule sintetizeaza o parte din proteinele de export ale ficatului
• Contin si organite implicate in degradare: lizozomi, fagolizozomi si corpi
reziduali.
• Celulele Kupffer intervin si in imunitate prin capacitatea lor de a
fagocita.
• Ele fagociteaza pigmenti, eritrocite imbatranite sau denaturate care nu
au fost distruse in splina. Daca se face splenectomie, aceste celule devin
foarte importante.
• Au receptori pentru imunoglobuline si complement
• Secreta citokine: IL-1

35. Celulele perisinusoidale – celule ito, structura, ultrastructura si functii

Celulele Ito (lipocitele, celulele striate, celulele interstitiale)

 Se intalnesc relativ rar (o celula Ito la 20-25 hepatocite). Au numeroase picaturi
lipidice. Ele au raport strans cu fibrele conjunctive din spatiul Disse. De asemenea, o
parte din ele inconjura capilarele sinusoide. Ele vin in contact cu hepatocitele dar fara
sa faca jonctiuni. Pot strabate cordoanele de hepatocite. Ele au mai multe roluri:
• secreta colagen II care se organizeaza in fibre de reticulina. La nivelul ficatului,
daca au loc colagenizari excesive la nivelul spatiului Disse este afectat raportul
dintre capilarul sangvin si polul vascular al hepatocitului si apar tulburari de
troficitate.
• secreta factorii de crestere ai hepatocitelor
• depoziteaza lipide si vitamina A de natura exogena
• in timpul vietii fetale intervin in hematopoieza.
In conditii patologice apar modificari ale fenotipului celulelor Ito: se transforma
in fibroblaste, adipocite, celule stem hematopoietice.

36. Celulele spatiului portal – enumerare, functii

Alea de mai sus

37. Caile biliare intrahepatice – structura, functii

• intrahepatice:
• intralobulare
• canaliculele biliare
• canaliculele (pasajele) Hering
• extralobulare
• canalele biliare perilobulare
• canalele biliare interlobulare
• canalele hepatice lobare (drept si stang)
• Canaliculii biliari
• Reprezinta componenta initiala a sistemului canalicular. Nu au pereti proprii ci
sunt delimitate de membranele a doua hepatocite invecinate. La MO apar ca niste
mici cavitati. Folosind impregnarea argentica Gomori, se vede ca aceste canalicule
alcatuiesc o retea.
• Pasajele Hering
• Fac jonctiunea intre canaliculii biliari si canalele extralobulare. Reprezinta
portiunea de canalicul biliar aflata la nivelul placii limitante. Ele au perete propriu
format dintr-un epiteliu simplu cubic inconjurat de fibre de reticulina.
• Caile biliare extralobulare
• Au un perete format dintr-un epiteliu asezat pe o MB care este inconjurata de
un strat de tesut conjunctiv bogat in fibre elastice. Epiteliul poate fi simplu cubic
sau simplu cilindric cu microvili.

38. Cai biliare exxtrahepatice si vezica biliara – structura functii

Caile biliare extrahepatice
Prezinta un perete format din mucoasa, musculara si adventice.
Mucoasa contine un epiteliu simplu cilindric cu celule secretoare de mucus si
un corion in care se gasesc fibre elastice, infiltrat limfoid si glande tubuloacinoase de
tip mucos.
Canalul cistic prezinta in mod particular numeroase pliuri spiralate ale
mucoasei care au un ax muscular. Acestea se numesc valvele spiralate Heister.
Canalul coledoc prezinta si el cateva particularitati:
• in epiteliu contine celule care secreta somatostatina.
• musculara este initial discontinua. Musculara devine apoi continua si se ingroasa
pentru a forma sfincterele Boyden si Oddi. Musculara se ingroasa deci inainte de
unirea cu canalul Wirsung si formeaza aici sfincterul Boyden. Musculara se
ingroasa din nou la varsarea ampulei Vater in duoden si formeaza aici sfincterul
Oddi.

39. Mucoasa nazala – structura, functii

Mucoasa este formata din epiteliu si corion. Mucoasa este foarte groasa.
Epiteliul este de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat). Majoritatea
celulelor au cili, exista si rare celule caliciforme. Caracteristica este prezenta din
loc in loc a unor mici glande endoepiteliale.
Corionul este alcatuit din:
• tesut conjunctiv lax
• o retea vasculara complexa
• glande
Reteaua vasculara pleaca de la ramurile arteriale din vecinatatea peretelui,
atasate la periostul (pericondrul) cavitatii nazale. Ramurile arteriale dau diviziuni ce
strabat corionul in intregime pana se impart in capilare fenestrate care vor asigura
nutritia celulelor epiteliale. de aici sangele va fi colectat in venule postcapilare care se
se aduna in lacunele venoase. Lacunele reprezinta vene modificate, cu diametrul
mare si care prezinta din loc in loc ingrosari intimale. Aceste ingrosari contin celule
musculare ce functioneaza ca sfinctere vasculare . Ele vor retine o cantitate mare de
sange in mucoasa nazala. Spre exemplu, gripa sau alergie determina stocarea
sangelui in cavitatea nazala. Din aceasta cauza se administreaza decongestionante
care vor face sangele sa treaca mai departe, in ramurile venoase atasate de perioast
(pericondru).
Printre ochiurile retelei vasculare exista glande compuse, ale caror ducte se
deschid la suprafata epiteliului. Per ansamblu, mucoasa are:
• celule caliciforme
• glande ce apartin corionului
• glande endoteliale
Toate aceste formatiuni isi varsa produsii de secretie in lumenul cavitatii
nazale si acesta va retine particulele din aer.
 De asemenea, reteaua vasculara complexa determina incalzirea aerului. Tot
aceasta retea complexa explica de ce in caz de epistaxis sangerarea este mare.
In cavitatea nazala exista o suprafata de aprox. 500 mm2 acoperita de
mucoasa olfactiva, ce are rol senzorial. Componentele mucoasei senzoriale sunt:
• epiteliu cu celule senzoriale (neuroni bipolari modificati)
• celule de sustinere (cu cili)
• din loc in loc exista celule cu microvili la polul apical
• celule stem
Celulele senzoriale
Au o dendrita ce la suprafata epiteliului este dilatata. Aceasta dilatatie se
numeste bulb olfactiv . De aici pleaca 3-4 cili imobili, modificati. Ultrastructura la ME
a cililor este diferita de a unui cil obisnuit: in partea proximala este la fel ca un cil dar
in partea distala prezinta chemoreceptori.
Axonul celulei senzoriale intra in alcatuirea nervuluui olfactiv. Acesti neuroni au
o viata scazuta (aprox. 30 de zile). Ei sunt permanent reinnoiti. Ei reprezinta contactul
cel mai direct al SNC cu mediul extern.

40. Cai respiratorii extrapulmonare

Laringele

Are o sstructura complexa. D.p.d.v. histologic prezinta:

• tunica mucoasa
• schelet cartilaginos
• adventitie (tesut de invelis
laringele are mai multe roluri:
• mecanismul fonatiei
• impiedica trecerea aerului inspirat spre tubul digestiv
• impiedica trecerea alimentelor ingerate spre caile respiratorii
Mucoasa
Are un contur neregulat si determina doua perechi de pliuri (falduri), numite
pliuri ventriculare. Intre ele determina spatiul numit reces ventricular. Aceste pliuri se
mai numesc si corzi vocale false. Exista insa si corzi vocale adevarate.
In majoritate, mucoasa contine epiteliu de tip respirator. La nivelul corzilor
vocale adevarate, epiteliul trece brusc in epiteliu pluristratificat pavimentos
nekeratinizat. Acesta reprezinta o adaptare impotriva efectului abraziv al coloanei de
aer.
In corzile vocale false, corionul este variabil ca grosime si are:
• tesut conjunctiv lax
• glande laringeale
• foliculi limfoizi
Din loc in loc exista pachete de fibre elastice organizate sub forma
“ligamentului ventricular”.
 In corzile vocale adevarate, corionul este mai scazut ca grosime, se pastreaza
insa asocierea de fibre elastice ce determina in acest caz ligemantul vocal. Acesta se
insera pe cartilajul tiroid, in 1/3 mijlocie, merge spre cartilajele aritenoide iar spre
trahee se prelungeste prin formatiunea numita corn elastic care se va prinde de
cartilajul cricoid. Lateral de acest ligament este un m. striat (m. tireoaritenoidian),
portionea mediala a sa alcatuind m. vocal. Lig. vocal impreuna cu m. vocal participa
in mecanismul fonatiei.
Scheletul cartilaginos
Exista doua tipuri de cartilaj:
• hialin (spre exterior):
• cartilajul tiroid
• cartilajul cricoid
• elastic (spre exterior)
• epiglota
• cartilajele aritenoidiene
Adventitia
Se gaseste la periferia laringelui. Ea reprezinta o cale de acces pentru vase si
terminatiuni nervoase. De asemenea, ea este un instrument de legatura cu structurile
din jur.

Traheea

Este un organ tubular, cu lungime de 16-20 cm, cu 16-20 de inele

cartilaginoase incomplete alcatuite din cartilaj hialin. Prezzenta inelelor determina
doua regiuni:
• regiunea anterioara - cartilaginoasa
• regiunea posterioara - membranoasa (contine celule musculare)
Stratigrafie:
• mucoasa (epiteliu si corion)
• strat cartilaginos (anterior)
• strat muscula (posterior)
• tunica externa
Epiteliu este de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat) cu o MB mai
groasa.
Corionul are grosimea inegala. El este denumit dupa unii tela submucosa. El
contine:
• tesut conjunctiv lax
• multe ramuri vasculare
• glande traheale (seromucoase)
Tunica cartilaginoasa este formata din lame de cartilaj hialin asezate orizontal,
solidarizate intre ele prin membrane fibroelastice (spatii prin care trec vase si nervi
de la exterior la interior).
In regiunea posterioara, capetele sunt solidarizate prin fascicule musculare
netede dispuse longitudinal spre adventice si circular spre lumen. Printre fasciculele
musculare, la acest nivel exista glande traheale, ale caror ducte excretorii ajung la
suprafata epiteliului
Adventitia este alcatuita din tesut conjunctiv.

Bronhiile primare

Au aceeasi structura histologica cu traheea.

41. Cai repsiratorii intrapulmonare

Sunt acoperite de epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat. Toate bronhiile

intrapulmonare au astfel de epiteliu. Falsa stratificare se datoreaza celulelor se vin in
contact cu MB dar nu ajung pana la suprafata epiteliului. Celulele care sunt inalte cat
toata grosimea epiteliului prezinta la polul apical cili cu dimensiunea de 7 µm si exista
cca. 100-200 cili / celula. Ei se misca cu frecventa de 25 deplasari / secunda. Epiteliul
mai contine:
• Celule caliciforme, care sunt glande unicelulare mucoase, fara specializari la
polul apical si care prezinta multe granule de mucus in partea supranucleara a
celulei.
• Celule stem care asigura reinnoirea. Ele sunt mici, piramidale, se fixeaza la
nivelul MB si cresc treptat in volum
• Celule endocrine (granulare) - sunt si ele asezate pe MB, intra in contact cu
terminatiile nervoase colinergice. La ME se observa multe organite si granule de
secretie electronodense care se gasesc in regiunea bazala. D.p.d.v. histochimic
exista doua tipuri de celule:
• care sintetizeaza adrenalina sau noradrenalina
• care sintetizeaza hh. peptidici
Produsul de secretie e eliberat la polul bazal iar prin capilare controleaza activitatea
contractila a mm. netezi vasculari.
• Celule senzoriale (rare). Ele au la polul apical micrvili. La polul bazal au
conexiiuni cu terminatiile nervoase.
Caile aeriene intrapulmonare se divid dicotomic. Din traheerezulta 2 bronhii
principale, care determina doua bronhii secundare care determina doua bronhii
tertiare etc.
Structura histologica nu se modifica esential insa se modifica diametrul cailor
aeriene (dioametrul scaade). Elementele caracteristice (care deosebesc caile cu
diametru mare fata de caile cu diametru mic) sunt elementele cartilaginoase:
• cartilajul hialin este prezent la caile cu diametru mare
• treptat cartilajul hialin este inlocuit cu cartilaj elastic. Lamele cartilaginoase devin
fine si acestea se gasesc in bronhiile cu diametru mic.
• Cand diametrul devine 0,5-2 mm structura cartilaginoasa nu mai exista iar caile
devin bronhiole.
 Bronhiile intrapulmonare
Tunica mucoasa este formata din epiteliu respirator asezat pe corion destul de
putin inalt. Corionul contine o retea de fibre elastice in care fasciculele sunt asezate
longitudinal.
Tunica musculara este formata din benzi (fascicule) de tesut muscular neted,
spiralate, mai aproape unele de altele in bronhiile intrapulmonare cu diametru mare
iar pe masura ce diamtrul caii aeriene scade, fasciculele devin mai distantate.
Stratul cartilaginos este alcatuit din mai multe piese de cartilaj hialin cu contur
foarte neregulat solidarizate prin benzi de tesut conjunctiv dens. Intre muschi si
cartilaj exista glandele bronsice.
Adventitia ataseaza calea aeriana de calea arterei si venei pulmonare.

Bronhiola preterminala
Bronhiola preterminala exista aproape de teritoriul de tranzit pentru aer unde
acesta se opreste. Structura histologica este diferita. Diametrul este de 0,5-2 mm.
Epiteliul este simplu cilindric cu corpi neuroepiteliali si celule Clara. Dincolo de epiteliu
exista o lama fina de tesut conjunctiv. Stratul muscular contine celule musculare
spiralate. Prezinta si tunica de invelis (adventitie).
Mucoasa contine corpi neuroepiteliali. Acestia reprezinta asocieri de 10-80
celule strans atasate, cu proprietati argirofile. La ME se observa ca lapolul apical
exista microvili. Au un singur nucleu, uneori indentat si multe organite. Aceste celule
au su numeroase granule de secretie, acumulate mai laes la polu bazal. Ele iau
contact cu cate o terminatie nervoasa. Aceste celule sunt echivalentele celulelor
endocrine din celelalte cai aeriene. Produsii de secretie pot fi de asemenea
catecolamine sau hh. polipeptidici.
De regula corpi neuroepiteliali sunt inconjurati de celule Clara (asemanatoare
cu celulele caliciforme). Aceste celule sunt bombate, fara specializari iar la ME se
observa ca au un continut crescut de granule de secretie alcatuite din GAG si
colesterol. Produsul de secretie eliberat de aceste celule are rol de protectie a
suprafetei epiteliului.

Bronhiolele terminale
Sunt asemanatoare cu bronhiolele preterminale dar au un diametru mai mic.
Fiecare bronhiola terminala determina 2-3 bronhiole respiratorii. Ele reprezinta spatii
de schimb. La nivelul lor se deschid primele alveole.

Bronhiolele respiratorii
Sunt acoperite de epiteliu simplu cubic. De asemenea ele mai contin o lama
fina de tesut conjunctiv si celule musculare netede dispuse circular, mai apropiate in
portiunea initiala a bronhiolei respiratorii si apoi mai distantate in portiunea distala.
La capatul bronhiolei respiratorii, din tunica musculara raman inele incomplete ce
unesc orificiile de deschidere ale alveolelor.
 Fiecare bronhiola respiratorie se imparte in doua ducte alveolare, care nu mai
prezita pereti proprii. Aceste ducte iau nasterea datorita asezarii orificiilor de
deschidere ale mai multor alveole pe aceeasi circumferinta.

42. Epiteliul respirator

Mucoasa nazala: Epiteliul este de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat).

Majoritatea celulelor au cili, exista si rare celule caliciforme. Caracteristica este
prezenta din loc in loc a unor mici glande endoepiteliale.
Laringe: In majoritate, mucoasa contine epiteliu de tip respirator. La nivelul corzilor
vocale adevarate, epiteliul trece brusc in epiteliu pluristratificat pavimentos
nekeratinizat. Acesta reprezinta o adaptare impotriva efectului abraziv al coloanei de
aer.
Trahee: Epiteliu este de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat) cu o MB mai
groasa.
Bronhiile primare : Au aceeasi structura histologica cu traheea.
Caile intrapulmonare: Sunt acoperite de epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat.
Toate bronhiile intrapulmonare au astfel de epiteliu. Falsa stratificare se datoreaza
celulelor se vin in contact cu MB dar nu ajung pana la suprafata epiteliului. Celulele
care sunt inalte cat toata grosimea epiteliului prezinta la polul apical cili cu
dimensiunea de 7 µm si exista cca. 100-200 cili / celula. Ei se misca cu frecventa de
25 deplasari / secunda. Epiteliul mai contine:
• Celule caliciforme, care sunt glande unicelulare mucoase, fara specializari la
polul apical si care prezinta multe granule de mucus in partea supranucleara a
celulei.
• Celule stem care asigura reinnoirea. Ele sunt mici, piramidale, se fixeaza la
nivelul MB si cresc treptat in volum
• Celule endocrine (granulare) - sunt si ele asezate pe MB, intra in contact cu
terminatiile nervoase colinergice. La ME se observa multe organite si granule de
secretie electronodense care se gasesc in regiunea bazala. D.p.d.v. histochimic
exista doua tipuri de celule:
• care sintetizeaza adrenalina sau noradrenalina
• care sintetizeaza hh. peptidici
Produsul de secretie e eliberat la polul bazal iar prin capilare controleaza activitatea
contractila a mm. netezi vasculari.
• Celule senzoriale (rare). Ele au la polul apical micrvili. La polul bazal au
conexiiuni cu terminatiile nervoase.

43. Alveola pulmonara

Sunt spatii de schimb. In organism exista aprox. 150 mil. alveole. Fiecare este ca o
sfera cu diametrul de 300 µm. Ele sunt separate unele de altele prin septuri alveolare,
capilare si celule. Septurile prezinta din loc in loc discontinuitati numite perikohn cce
au rolu de a egaliz presiunea intre alveolele invecinate.
Celulele ce alcatuiesc alveolele pulmonare sunt de doua feluri:
• pneumocite de tip I
• pneumocite de tip II
Pneumocitele de tip I
Sunt cele mai multe, asigura 90% din spatiul de schimb. Sunt celule foarte
aplatizate (au doar 70 nm grosime) si au foarte putine organite. U o suprafata mare
(4.000 µm2) si sunt atasate unele de altele prin jonctiuni stranse. Pe suprafata lor se
observa din loc in loc microvezicule. Ele isi au originea din celulele alveolare de tip II.
Pneumocitele de tip II
Sunt mari, globulare, cu diametrul de 10-15 µm. Sunt atasate de pneumocitele
de tip I si au suprafata membranara libera spre alveole. La ME se observa ca au un
singur nucleu rotund, central si contin aproape toate organitele: RER, ribozomi,
mitocondrii dar nu contin lizozomi. Spre suprafata libera au doua caracteristici:
• corpii multilamelari
• corpii multiveziculari
Corpii multiveziculari se transforma in corpi multilamelari. Corpii au doua roluri:
1. elimina produsul de secretie la suprafata epiteliului
2. contin un factor antiatelectatic (atelectaia este procesul de alipire a peretilor
alveolari. Acest factor antiatelectatic este surfactantul care este un amestec de
substante PC-like, lecitina etc. Acest amestec de substante se aseaza intr-o
pelicula ca de film compusa din 3 straturi pe suprafata alveolara. Are grosimea de
30 nm. La suprafata totala pulmonara care este de 150 m2 corespund cateva mg
de surfactant. Rolul sau este:
• modifica tensiunea superficiala la suprafata
• ataseaza particulele de impuritati
• faciliteaa deplasarea macrofagelor alveolare pe suprafata alveolei
Sub epiteliu exista o retea capilara cu foarte multe anastomoze, formata din
capilare nefenestrate. Printre ele exista fibre elastice ce se intind in inspir si
protejeaza structurile alveolare de modificari bruste. Exista si o retea de fibre de
colagen si celule:
• celule conjunctive fixe - fibroblaste si fibrocite care produc fibrele elastice si de
colagen
• celule sangvine migrate: neutrofile, limfocite, mastocite.

44. Bariera alveolo capilara aer-sange

Este o membrana biologica cu urmatoarele elemente:

• portiunea aplatizata a celulelor alveolare de tip I
• o membrana bazala alcatuita prin fuziunea MB a celulelor de tip I cu MB a celulelor
endoteliale
• portiunea aplatizata a celulelor endoteliale (de la nivelul capilarului)
 Are grosimea de aproximativ 2,2 ± 3 µm. Ea este bariera aer-sange iar gazele
respiratorii strabat aceasta structura prin difuziune pasiva: oxigenul trece din alveola
spre capilar iar dioxidul de carbon trece din capilar spre alveola.

45. Lobul si lobulul renal

Lobul renal:
- Cuprinde o piramida Malpighi + piramidele Ferrein ce pleaca de la baza acesteia +
corticala ce corespunde piramidei Malpighi
- Este delimitat de 2 artere interlobare, ramuri din artera renala

Lobulul renal:
- Cuprinde o piramida Ferrein + partea din cortex + labirintul cortical ce o
inconjoara
- Este delimitat de doua arteriole interlobulare. Ramuri din artera lobulara

46. Nefronul – organizare generala

- Este unitatea parenchimatoasa a rinichiului

- Pentru fiecare rinichi exista intre 1-4 milioane de nefroni
- Fiecare nefron este alcatuit dintr-un corpuscul renal Malpighi si din tubi uriniferi
(canalul Wolff – TCP, ansa Henle, TCD)
- Acesti tubi uriniferi se continua cu tubii colectori care au origine embriologica
diferita fata de nefron – in blastemul metanefrotic
- Nefronul impreuna cu tubii colectori formeaza tubul urinifer considerat a fi
unitatea functionala a rinichiului
- Exista doua tipuri de nefroni, clasificati in functie de localizarea corpusculului renal
in corticala renala:
o Nefroni corticali
o Nefroni juxtamedulari – cu ansa henle lunga si subtire

47. Mezangiul si interstitiul renal

- Reteaua de capilare glomerulare se sprijina pe un suport mezangial aflat in axul

lobulilor glomerulari
- Mezangiul are doua compunente:
o Celule mezangiale
o Matricea mezangiala extracelulara

Celulele mezangiale:
- Descrise de Zimmerman in 1929
- Au o forma neregulata si trimit prelungiri citoplasmatice sub forma de pseudopde
in lumenul capilar
- Nucleul acestor celule este rotund sau oval si mai mare decat al celulelor
endoteliale
- Citoplasma lor contine filamente miozin-like
- Pe suprafata se gasesc receptori pentru angiotensina II
- Aceste celule constituie o populatie de celule pericit-like

Matricea mezangiala:
- Este un material acelular produs de celulele mezangiale
- Functii ipotetice:
o Suport al sistemului capilar glomerular
o Rol in reglarea fluxului sanguin prin capilarele glomerulare (datorita
filamentelor miozin-like si receptorilor pt angiotensina II)
o Functie fagocitica pentru particule aparute in timpul filtrarii la nivelul
laminei bazale
o Rol in mentinera integritatii laminei bazale

48. Membrana de ultrafiltrare

- Bariera existenta intre sangele circulant prin lomerul si spatiul urinar se numeste
bariera glomerulara de filtrare
- Este formata din
o Endoteliu capilar fenestrat, fara diafragme
o Membrana bazala a capilarelor glomerulare, neobisnuit de groasa
o Stratul celulelor podocitare de natura epiteliala
- Membrana bazala glomerulara este mai groasa decat membranele bazale ale altor
capilarea, ea masoara aprox 310-350nm, la formarea sa participand celule
endoteliale interne cat si celule epiteliale externe (podocite)
- Acestei membrane I se descriu 3 straturi:
o Un strat central electronodens – lamina densa
o Un strat electrono-transparent – lamina rara interna, spre endoteliu sau
spre lumenul capilar
o Un strat electrono-transparent – lamira rara externa, spre epiteliul podocitar
- Lamina densa este compusa din colagen de tip IV, reteaua fibrilara avand rol de
bariera fizica in calea trecerii moleculelor mari din sange in spatiul urinar
- Laminele rara si suprafata unor prelungiri secundare ale podocitelor contin regiuni
incarcate negativ (polianionice) datorita GAG. Astfel, in membrana bazala gasim
heparat sulfat si fibronectina, iar pe suprafata prelungirilor podocitare gasim o
substanta bogata in acid sialic numita podocalixina
- Suprafetele incarcate anionic actioneaza ca o bariera electrica impiedicand
trecerea moleculelor cationice
- Din combinarea proprietatilor straturilor membranei bazale glomerulare rezulta
astfel o bariera fizica si electrica care impiedica trecerea moleculelor mai mari de
70kDa si cea a moleculelor puternic catinonice de diferite marimi.

49. Corpusculul renal

- Este reprezentat de segmentul initial al nefronului

- Se afla in corticala renala si are dimensiuni de aprox 200m
- Nefronul incepe ca o terminatie oarba invaginata si destinsa a tubului urinifer
numitacapsula Bowmna in care patrunde arteriola aferenta ce da nastere
glomerulului renal
- Prin urmare corpuscului renal Malpighi I se pot descrie doua componente:
o O componenta vasculara
o O capsula de invelis
- Corpusculul renal are doi poli functionali:
o Polul vascular prin care intra si ies vasele
o Polul urinar, opus celui vascular, prin care iese filtratul urinar primar
- Capsula de invelis are forma de cupa, in deschizatura careia se adaposteste
ghemul de capilare glomerulare. I se descriu doua foite:
o Una interna – viscerala
o Una externa – parietala
- Intre cee doua foite ale capsulei Bowman se formeaza spatiul subcapsular (urinar)
in care se colecteaza urina primara
- Foita externa – parietala – este alcatuita din celule epiteliale turtite, cu exceptia
regiunii de deschidere a sistemului tubular unde celulele epiteliale devin cubice si
contin o parte din organitele celulelor din TCP. Celulele epiteliului simplu scuamos
sunt sustinute de o lamina bazala si un strat subtire de fibre de reticulina
- Foita externa – viscerala – este formata din celule epiteliale modificate in timpul
dezvoltarii embrionare – podocite
- Celula podocitara este formata dintr-un corp celular din care pornesc procesele
sau prelungirile primare, cu traiect paralel cu axul lung al capilarului. Fiecare
prelungire primara da nastere lanumeroase prelungiri secundare numite pedicele
care imbratiseaza capilarele glomerulare avand traiect perpendicular pe capilar.
- Procesele secundare se afla in contact direct cu lamina bazala a capilarelor la o
distanta de 25 nm
- Corpul podocitelor si procesele primare nu vin niciodata in contact cu lamina
bazala
- Pedicitele se interdigiteaza la nivelul epiteliului glomerular pe care se aplica,
lasand intre ele spatii de filtrare de 25nm, inchise de diafragme de 6nm,
asemanatoare celor gasite in celulele endoteliale fenestrate
- Pedicelele unui singur podocit inconjoara mai multe capilare; la nivelul unui capilar
se observa alternanta pedicelelor a doua podocite
- Pedicelele nu contin organite celulare dar au in schimb microfilamente si
microtubuli. Corpul celulei podocitare are in citoplasma numerosi ribozomi liberi,
cateva cisterne RER, rare mitocondrii, un aparat Golgi bine deazvoltat si
microfilamente de actina

50. Aparatul juxtaglomerular

- Este prezent la polul vascular al corpusculului renal si este implicat in mentinerea

tensiunii arteriale si a volemiei datorita producerii de renina
- Aparatul jutaglomerular reprezinta o adaptare specializata a tsuturilor vasculare si
tubulare care permite fluxului sanguin sa preia renina secretata la acest nivel
- Este de forma triunghiulara si este alcatuit din:
o Celule producatoare de renina localizate in peretele arteriolelor aferenta si
eferenta
o Celulele lacisului – mezangiu extracorpuscular
o Macula densa a TCD
o Fibre nervoase amielinice bogat reprezentate
- Celulele producatoare de renina – sunt concentrate la om in principal in
peretele arteriolei aferente dar se gasesc in numar mic si in peretele arteriolei
eferente
- Ultrastructural aceste celule sunt asemanatoare celulelor mioepiteliale inalt
specializat continand filamente contractile
- Ele contin de asemenea granule neuroendocrine de doua tipuri:
o Granule de tip I – forma neregulata care contin corpi cristalini romboidali
(protogranule) considerati a fi precursorii altor tipuri de granule
o Granule de tip II – mai mari, sferice, uniform electronodense si cu o
membrana incert definita, considerate a fi granule mature secretoare de
renina
- Lacisul – mezangiul extracorpuscular sau pernuta polara, ocupa interiorul
triunghiului a carui baza este macula densa iar laturile sunt cele doo arteriole,
aferenta si eferenta
- La varful triunghiului celulele lacisului se continua cu mezangiul glomerular
- Functia sa este necunoscuta
- Macula densa – este o adaptare specializata a epiteliului tubului contort distal
situata in contact strans cu hilul vascular al glomerulului
- In aceasta regiune celulele epiteliale ale TCD sunt mai inalte si mai strans
impachetate decat in alte regiuni iar nucleii sunt situati foarte aproape de
suprafata luminala
- Intre nucleu si membrana bazala se gaseste aparatul Golgi
- Functia acestei zone specializate a TCD nu este cunoscuta dar se presupune ca ar
actiona ca un senzor regland functia aparatului juxtaglomerular prin monitorizarea
nivelurilor de sodiu si clor in lumenul TCD

51. Nefrocitele

- Sunt celule ale TCP

- In numar de 4-6
- Asezate pe o membrana bazala
- Sunt cuboidale, rar columnare si au la polul apical o margine in perie foarte
dezvoltata
- La nivelul marginii in perie se gasesc: ATP-aza, fosfataza alcalina, nucleotidaza
- Intre nefrocite exista numeroase jonctiuni
- In mo citoplasma este intens acidofila, in special in compartimentul bazal datorita
numeroaselor mitocondrii
- Nefrocitul este prototipul celulei specializate in transportul de ioni
- Rol:
o Resorbtie H2O in totalitate – pasiv, glucoza, aminoacizi, proteine, ioni –
activ
o Secretie – substante colorate din alimente, medicamente

52. Tubii uriniferi

Tubul proximal:
- Continua corpusculul renal la polul urinar si are un rol esential in reabsorbtia unor
componenti ai ultrafiltratului glomerular
- TP are un segment convolut si un segment drept (intra in piramida Ferrein)
- Nefrocite….. mai sus
Ansa Henle:
- Continua TP, are forma de U
- Este alcatuita din trei segmente:
o Tub descendent gros – diam 60, perete asemanator cu TCP, microvili mai
rari
o Segment intermediar – subtire (descendent si ascendent) – epiteliu simplu
scuamos, procesele de reabsorbtie sunt reduse
o Tub ascendent gros – perete alcatuit din epiteliu simplu cubic cu microvili
relativ frecventi, notiunea se suprapune peste cea de segment drept al TCD
Tub distal:
- Este situat in corticala, continua ansa Henle si este alcatuit dintr-o ramura dreapta
(in medulara) si o ramura convoluta (in corticala) in apropierea polului vascular
- Peretele TCD este format din MB + 12-14 celule inalte cu microvili la polul apical
- Este controlat functional de aldosteron
- In apropierea polului vascular al corpuscului renal celulele TCD se modifica
formand macula densa

53. Caile urinare excretorii

Tractul urinar inferior:

- Este format dintr-o serie de conducte musculare si dintr-un rezervor pentru urina
- Se descriu:
o Sistemul pielocaliceal in care se vars ductele colectoare Belini prin orificile
papilare in calicele urinare minore si apoi in calicele majore
o Pelvisul renal prezent la nivelul hilului renal, preia urina de la nivelul
calicelor
o Ureterul – un conduct muscular lung ce conduce spre vezica urinara
o Vezica urinara, rezervor
o Uretra prin care urina este eliminata la exterior
- Tractul urinar inferior, cu exceptia unei portiuni a uretrei este captusit cu un
epiteliu specializat numit uroteliu
- Uroteliul este un epiteliu pluristratificat a carui grosime variaza in functie de
localizarea sa de-a lungul tractului urinar inferior
- Astfel in calicele mici se pot observa doar 2-3 straturi de celule in intimp ce in
vezica urinara goala se pot observa 5-6
- Acest fapt reflecta gradele de distensie la care conponetntele sunt suspuse,
intrucat la o vezica plina se pot observa doar 2-3 straturi
- Uroteliul are in stare nedestinsa un strat bazal compact de celule cubice, mai
multe straturi poligonale si un strat de suprafata format din celule aproape
columnare uneori binucleate cu o suprafata luminala conveza care proemina in
lumenul organului
- Ureterul: este un conduct lung, 25cm, cu lumen stelat si perete format din 3
tunici: mucoasa, musculara, adventice(seroasa)
- Mucoasa:
o Uroteliu
o Lamina propria sau corion cu fibre conjunctive si elastice, infiltrat limfocitar
si vase sanguine
- Musculara: - doo straturi, intern longitudinal si extern circular. Cu toate acestea
studii tridimensionale au sugerat ca ambele straturi au de fapt un aranjament
spiralat, diferit fiind doar pasul helixului: larg in stratul intern si strans in straul
extern. In regiunea care se apropie de vezica urinara ureterul are inca un strat de
fibre longitudinale
- Adventicea: fibre nervoase, vase, adipocite, fibre conjunctive
- Ureterul trece prin peretele vezicii oblic formand o valva ce impiedica refluxul
urinii

Uretra:
 Barbat:
- Are trei portiuni:
o Prostatica
o Membranoasa
o Cavernoasa (peniana)
- Uretra este formata din mucoasa si musculara
- Mucoasa este alcatuita dintr-un epiteliu cu structura diferita in cele trei segmente
ale uretrei masculin:
o Portiunea prostatica – uroteliu – mucoasa are pliuri numite lacunele
Morgagni in care se deschid glandele Littre din mucoasa
o Portiunea membranoasa – epiteliu pseudostratificat cilindric sau stratificat –
in mucoasa profunda se observa glandele bulbo-uretrale Cowper,
tubuloalveolare si mucoase
o Portiunea spongioasa – epiteliu care variaza de la pseudostratificat la
stratificat cilindri si pavimentos nekeratinizat
- Corionul mucoasei este fibroelastic, bogat vascularizat – plex venos important
- Musculara are un strat intern longitudinal si strat extern circular (din el se frm
sifincterul circular extern)
Femeie:
- Portiunea initiala este tapetata de uroteliu, cea mijlocie de epiteliu cilindric
stratificat sau pseudostratificat, epiteliul segmentului terminal fiind pavimentos
nekeratinizat
- Corionul mucoasei este bogat in fibre elastice si contine un plex venos
- Musculara este similara celei masculine

54. Vezica urinara

- Este asemanatoare ca structura cu ureterul dar nu are lumen stelat cu toate ca

mucoasa ei prezinta falduri
- Peretele este format din cele trei tunici:
- Mucoasa
o Uroteliu
o Corion fibroelastic bogat in vase si nervi in care se pot observa glande
mucoase in vecinatatea orificiului intern al uretrei
- Musculara:
o Intern longitudinal in continuarea celui al ureterului
o Mijlociu circular sau plexiform continuu cu stratul circular extern al
ureterului, din acest strat se va forma sfincterul circular extern al uretrei
o Extern longitudinal
- Seroasa – tesut conjunctiv lax, bogat vascularizat si inervat + celule adipoase
 55. Circulartia sanguina renala

- Fiecare rinichi este vascularizat de artera renala, ramura a aortei abdominale

- Aceasta artera se divide in mai multe ramuri majore la intrarea in hil
- Fiecare ramura se divide la randul sau in 2 ramuri interlobare
- Arterele interlobare trec printre piramide spre corticala iar la jonctiunea cortico-
medulara dau nastere arterelor arcuate care urmaresc baza piramidelor
- De la ele pleaca mici ramuri – artere lobulare – ce patrund in labirintul cortical la
distante egale de razele medulare, ajungand la capsula renala
- De-a lungul arterelor interlobulare se desprind mici arteriole – arteriolele
glomerulare aferente
- Acestea sunt invelite de capsula Bowman si formeaza plexuri capilare 0 glomeruli
- Arteriolele glomerulare eferente vor drena acesti glomeruli pentru a forma apoi in
corticala reteaua capilara peritubulara iar in medulara arteriole peritubulare si
artere drepte in ploaie
- Capsula renala si interstitiul labirintului cortical sunt drenate de venele stelate si
venele interlobulare ce se varsa in venele arcuate tributare venelor interlobare
- Acestea se deschid in vena renala ce se varsa in vena cava inferioara

56. Neuroni hipotalamici secretori de peptide posthipofizare si peptide

hipofiziotrope

Neuronii peptidergici sunt neuroni secretori de peptide ce se stocheaza in hipofiza

posterioara. Sunt neuroni de talie mare (magnocelulari). Acestia sunt localizati
aproape in totatlitate in doi nuclei hipotalamici: paraventricular si supraoptic. Ei
secreta ADH (arginin vasopresina) si ocitocina.
La MO si la ME, prin imunocitochimie, s-a observat ca neuronii au talie mare
(25 µm in diamtru), in citoplasma prezinta granule de secretie de talie mare (160-200
nm). Axonii au traseu descendent spre lobul posterior al hipofizei si sunt nemielinizati.
Conexiunea intre cei doi nuclei si hipofiza posterioara se face individual, dela nucleul
supraoptic la hipofiza si de la nucleul paraventricular la hipofiza.
O parte din axonii neuronilor din nucleul supraoptic nu ajung la lobul posterior
ci se termina la nivelul eminentei mediane unde exista un plex capilar la nivelul
caruia elibereaza continutul. Pe traseul axonillor exista dilatatii unde se stocheaza sub
forma de granule de secretie peptidul sintetizat. Dilatatiile sunt numite corpi Hering.
Sinteza peptidelor in hipofiza posterioara are loc in pericarion si se face sub
forma unor molecule precursoare ce contin alaturi de peptid si o proteina de transport
care se numeste neurofizina. Sinteza peptidelor si a neurofizinelor are loc
concomitent, cele doua molecule legandu-se intre ele prin legaturi necovalente.
In vecinatatea nucleilor hipotalamici exista capilare. Peptidele nu pot fi insa
secretate local, aici existand barieira hematoencefalica ce nu poate fi depasita de
produsii de secretie. Substantele vor fi vehiculate prin axoni, cu ajutorul
microtubulilor, prin polimerizari si depolimerizari si vor ajunge in hipofiza posterioara
sau in corpii Hering. La unele granule, in timpul transportului, sub actiunea
proteinazelor, membrana se rupe si peptidul se separa de neurofizina si se vor forma
granule se parate de peptid si neurofizina.
Eliberarea peptidului se face prin crearea de potentiale electrice prin
stimularea receptorului specific din sitemul vascular. Se creeaza impulsurri care ajung
la neuronul secretor din hipotalamus care declanseaza la cpatul proximal al axonului
un potential de actiune ce se propaga pana la nivelul secventei terminale. Ca urmare
se vor deschide canalele de Ca2+ iar peptidul va fi eliminat in capilarele sangvine cu
care vine in raport axonul, prin exocitoza dependenta de Ca2+.
Axonii neuronilor secretori nu se termina sinaptic la nivelul lobului posterior (nu
formeaza sinapse) ci se termina asinaptic, prin conexiune neurovasculara, cu
capilarul sangvin.
Neuronii secretori de peptide hipofizare sunt de talie mica (parvocelulari) si se
afla in nucleii hipotalamici din aria numita aria hipofizotropa:
• nucleul arcuat, unde se secreta GH-RH, GH-IH, dopamina (pentru prolactina), Gn-
RH
• nucleii ventromediali unde se secreta GnRH si TRH
• nucleii periventriculari, unde se secreta CRH, GH-IH
• nucleii paraventriculari, unde se secreta TRH, CRH, Gn-RH, GH-IH
In aceasta arie se secreta peptide ce influenteaza activitatea secretorie a
celulelor din adenohipofiza. Ei sunt neurohormoni. Aceste substante au influente:
• secretorii (GH-RH) si inhibitorii (GH-IH=somatostatina)
• inhibitorii - pentru prolactina
• secretorii - pentru Gn-RH, TRH, CRH
Acesti neuroni au talie mica (15 µm) si granule de secretie mici (100-110 nm).
Axonii neuronilor din aria hipofizotropa se temina si ei asinaptic, prin conexiune
neurovasculara. Ei formeaza tractul tuberoinfundibular, care este o conexiune
nervoasa intre aria hipofizotropa si eminenta mediana.
Mecanismul eliberarii este prin feed-back negativ asigurat de concentratia
plasmatica a hormonului secretat de glanda endocrina aflata sub controlul trop
hipofizar, controlat la randul lui de un neuron din aria hipofizotropa.

57. Adenohipofiza
Celulele se organizeaza in cuiburi sau cordoane celulare, inconjurate de o retea fina
de fibre de reticulina. Celulele se afla in raport cu capilarele sinusoide.
`Clasificarea celulelor din lobul anterior se face dupa metode
imunocitochimice, in celule granulare si celule agranulare.
• celulele granulare sunt endocrine si elaboreaza hormonii. Denumirea este data de
hormonul sintetizat:
• somatotrofe (acidofile, PAS negative) - sintetizeaza somatotropul
(STH=GH)
• lactotrofe (acidofile, PAS negative) - sintetizeaza prolactina (PRL)
• corticotrofe (bazofile, PAS pozitive) - sintetizeaza proopiomelanocortina
(POMC)
• tireotrofe (bazofile. PAS pozitive) - sintetizeaza h. tireotrop (TRH)
 • gonadotrofe (bazofile, PAS pozitive) - sintetizeaza h. foliculostimulant
(FSH) si h. luteinizant (LH) sau h. de stimulare a celulelor interstitiale (ICSH)
Aceste celule pot fi :
* cromofile (fixeaza colorantul) acidofile sau bazofile)
* cromofobe (nu fixeaza colorantul)
Aceste celule pot fi PAS pozitive sau negative in functie de natura hormonului
secretat: STH si PRL sunt peptide si deci PAS negative iar POMC, TSH si GnRH
sunt glicoproteine si deci PAS pozitive.
• celulele agranulare pot fi foliculostelare (bazofile) sau celule STEM (cromofobe)
• celulele foliculostlare au la mijloc cordoane celulare. La polul apical au
microvili si ocazional cili. Ele nu au rol secretor ci rol metabolic, trofic
pentru celulele adiacente.
• despre celulele cromofobe exista doua supozitii:
1. sunt precursoare ale celulelor granulare, de unde si denumirea de
STEM (de origine)
2. reprezinta un stadiu final de evolutie a celulelor granulare (o celule
granulara care si-a pierdut granulatiile)

Dispozitia celulelor in lobul anterior hipofizar:

• celulele somatotrofe sunt distribuite pe partile laterale ale lobului anterior.
tumorile secretante de STH duc la modificari de volum ale seii turcesti.
• celulele corticotrofe sunt situate in portiunea mediana si spre posterior. In stadii
tardive de tumori ale acestor celule apar modificari de glanda pituitara.
• celulele tirotrofe sunt situate in portiunea mediana si anterioara.
• celulele lactotrofe, gonadotrofe si celulele agranulare sunt distribuite difuz.
Fiecare tip celular, in conditii fiziologice dar si patologice poate elibera mai
multi hormoni:
• celulele corticotrofe elibereaza POMC care se scindeaza in: corticotropina (ACTH),
melanotropina (MSH), β lipotrofina si β endorfiiina
• celulele gonadotrofe secreta FSH si LH.
• in conditii patologice apar celulele somatomamotrofe (celule acidofile) care
secreta STH si PRL.
Prin ME de transmisie s-a descoperit ca celulele lactotrofe au granulatiile cele
mai mari (in sarcina ajung pana la 900 nm) iar celulele tireotrope au granulatiile cele
mai mici.

58. Pineala

Epifiza a fost incadrat in sistemul neuroendocrin difuz de catre C.I. Paulescu care, in
perioada 1936-1940, a demonstrat ca glanda are actiune secretorie.
Ea se gaseste in SNC, localizata intre corpul calos si coliculii cvadrigemeni
superiori. Ea este legata de tavanul ventriculului III printr-o formatiune de substanta
alba numita habenula. Ca si celelalte glande endocrine, epifiza are si ea o capsula
conjunctiva formata de piamater care trimite septuri in parenchim ce
compartimenteaza incomplet glanda in lobuli. Parenchimul este organizat in cuiburi
(gramezi) sau cordoane.
 Glanda este bogat vascularizata, aici existand cel mai mare flux sangvin din
sistemul endocrin.
Inervatia provine din SNV prin fibre amielinice ce reprezinta axoni ai neuronilor
din ganglionul cervical superior din lantul paravartebral simpatic. Aceste fibre detin
controlul asupra secretiei hormonale a glandei. Mai exista de asemenea si fibre
mielinice cu originea in SNC, fibre aferente venind din comisura alba superioara si din
nucleul talamic numit habenular.
La MO, glanda apare ca o formatiune eterogena alcatuita din celule si fibre
nervoase. Pe masura inaintarii in varsta apar modificari:
• in parenchim se dezvolta formatiuni chistice care inlocuiesc anumite zone din el.
• creste cantitatea de tesut conjunctiv
• lobulatia este mai completa
• apar concretiunile calcare care se mai numeste si nisip cerebral, corpora
arenacee, corpii Psamona sau acervulus cerebri. Aceste formatiuni sunt depozite
de fosfat de calciu si carbonat de calciu si se formeaza in timp, motiv pentru care
ele au structura lamelara, aspect coraliform sau muriform. Ele pot fi localizate in
spatiile perivasculare sau in parenchim.
Glanda pineala este de origine nervoasa. Parenchimul sau este alcatuit din
pinealocite si din celule gliale (interstitiale).

Pinealocitele
Pinealocitele sunt paraneuroni. Paraneuronii sunt celule care d.pd.v. morfologic
sunt la fel cu celulele receptoare, prezentand la polul apical microvili cu rol receptor.
Ei au capacitatea de a raspunde prin sinteza si secretie de mesageri chimici la
actiunea unui stimul. Din aceasta cauza ca si din cauza faptului ca mesagerii chimici
secretati sunt amine si polipeptide mici paraneuronii apartin sistemului neuroendocrin
difuz.
Corpul lor are doua sau mai multe prelungiri care se termina in apropierea
capilarelor sangvine in mod butonat. Citoplasma este slab bazofila si prezinta
incluziuni: de glicogen, lipidice, pigmentare iar dupa puberatate apar si incluziunile de
lipofuscina. Citoplasma acestor celule est bogat in enzime implicate in sinteza de
amine biogene. De asemenea aparatul de sinteza este bine dezvoltat si contin multe
granule de secretie mici cu diametrul de 100 nm. Nucleul este mare si eucromatic.
Intre pinealocite exista un sistem de canalicule ce comunica intre ele si
formeaza sitemul labirint ce comunica cu LCR printr-o evaginare la nivelul
ventriculului III. Acest sistem are doua roluri:
• transport de molecule catre pinealocite
• armonizarea functionala a populatiei de pinealocite
Activitatea secretorie are ca rezultat doua categorii de mesageri chimici:
1. derivati de benzopirol (indol amina): melatonina
2. peptide: argininvasotocina si angiotensina II.

Celulele gliale
 D.p.d.v. structural seamana cu astrocitele fibroase. Inconjoara incomplet
capilarul sangvin sau pinealocitul.

Rolul glandei pineale

Glanda pineala este o componenta a sistemului neuroendocrin difuz, fiind un
traductor neuroendocrin: are capacitatea de a transforma un impuls nervos in
secretie de mesageri chimici.
La nevertebrate are functie de fotoreceptie, fiind un organ senzorial. La
mamifere si om aceasta functie nu se pastreaza dar se pastreaza fotoperidiocitatea
acestei functii, activitatea secretorie fiind coordonata cu ritmul circadian.
La om glanda isi dezvolta inervatia pinealopeta (aferenta) formata de fibre
simpatice provenind din ggl. cervical superior. Aceste fibre sunt cuplate prin
hipotalamus cu retina, fapt care asigura fotoperiodicitatea functiei secretorii.
In retina, populatia celulelor fotoreceptoare este neomogena existand unele
care transmit impulsul nervos pana la cortex unde este elaborata senzatia constienta
de vaz si altele care mediaza secretia de melatonina.
La intuneric celulele care mediaza secretia de melatonina iniotiaza impulsuri
nervoase care ajung la neuronii bipolari, la cei multipolari si apoi iau calela nervului
optic. De aici se desprind si merg prin tractul retinohipotalamic ajungand la nucleul
suprachiasmatic din hipotalamus. Acest nucleu are legaturi cu maduva spinarii din
regiunea toracala, coarnele laterale. Aici are loc o sinapsa. Axonii acestor neuroni
sunt fibre preganglionare ce fac sinapsa in ggl. cervical superior. Axonii neuronilor de
la acest nivel sunt fibre postganaglionare ce se termina la nivelul pinealocitelor din gl.
epifiza. Aceasta ultima sinapsa este mediata de noradrenalina care stimuleaza
sinteza de melatonina care va fi eliminata prin difuzie in mediul intern.
La lumina celulele care mediaza secretia de melatonina isi hiperpolarizeaza
membrana celulara, fapt care le face mai greu excitabile deci se inhiba eliberarea de
noradrenalina la nivelul fibrelor postganglionare simpatice. Ca urmare a acestor
succesiuni de evenimente secretia de melatonina are un ritm circadian, cu un maxim
de secretie noaptea. Acest ritm se sincronizeaza cu ritmul endogen al neuronilor din
nucleul suprachiasmatic din hipotalamus.
Efectele melatoninei:
• inhiba tonusul SNC, avand un efect hipnotic. Astfel melatonina este folosita in
tratamentul unor insomnii cronice.
• antigonadal si prin urmare antiovulator datorita inhibitiei secretiei de LH. Ea poate
fi deci implicata in etiopatogenitatea unor forme de sterilitate.
• stimuleaza sistemul imun, fiind corelata cu modificarea ritmului de crestere a unor
celule tumorale (inhiba cresterea tumorilor)
• este corelata cu procesul de senescenta (imbatranire): o scadere a secretiei de
melatonina duce la o accelerare a procesului de imbatranire.

59. Tiroida – organizarehistologica

Este cea mai mare glanda la adult. Ea este alcatuita de obicei din doi lobi uniti printr-
un istm.
 Are o dubla origine embriologica: endodermala si ectodermala. Partea de
origine endodermala deriva dintr-o prelungire de la baza limbii care este canalul
tireoglos. In mod obisnuit acesta se oblitereaza si se atrofiaza dar pot exista si
exceptii:
• aparitia lobului piramidal, formatiune fara implicatii patologice.
• chisturi in canal, care trebuie eliminate chirurgical
• tesut tiroidian ectopic dintr care cea mai frecventa este tiroida liguala (portiunea
initiala a canalului tireoglos)
De origine ectodermala sunt celulele parafoliculare care deriva din crestele
neurale si sunt o componenta a sistemului neuroendocrin difuz.
Glanda depoziteaza mari cantitati de hormoni, extracelular, la nivelul unei
substante omogene numita coloid. Depozitul la adult este suficient pentru acoperirea
necesarului timp de 2-3 luni.
Capsula este de natura conjunctiva si compartimenteaza glanda in lobuli. In
lobuli celulele sunt organizate in foliculi. Intre foliculi exista stroma interfoliculara,
element de diagnostic diferential intre glanda mamara in lactatie si tiroida. Glanda
mamara (tubuloacinoasa), in lactatie, are un aspect asemanator cu foliculii tiroidieni
numai ca nu prezinta stroma. La glanda tiroida, dupa varsta de 50 de ani stroma
interfoliculara se umple cu adipocite (sufera o transformare grasoasa).
Este bogat vascularizata, avand multe capilare de tip fenestrat ce vin in raport
cu peretele folicular.
Inervatia tiroidei este de natura vegetativa dar exista o deosebire fata de
celelalte glande endocrine. De obicei, la alte glande endocrine terminatiile nervoase
actioneaza la nivelul capilarelor sangvine modificand fluxul de sange si implicit si
secretia glandei. La nivelul tiroidei exista terminatii nervoase ce ajung pana la
capilare, influentand indirect secretia dar si terminatii care ajung pana la nivelul
peretelui folicular, influentand direct secretia de hormon.
In mod normal, foliculii tiroidieni au forme si dimensiuni variate. Foliculul este o
cavitate inchisa, delimitata de un epiteliu simplu cubic asezat pe o membrana bazala.
In cavitate se gaseste coloidul. La periferia coloidului, pe preparatele obisnuite cu HE
se pot vedea unele spatii, uneori asemanatoare cu vacuolele. Multa vreme s-a crezut
ca acestea sunt vacuole de resorbtie dar apoi s-a stabilit ca ele sunt artefacte de
fixare deoarece ele nu apar deloc in produsele fixate prin difuzie.
Coloidul are caracter amfoter, colorandu-se cu coloranti acizi cat si cu coloranti
bazici. De asemenea coloidul este PAS pozitiv deoarece tiroglobulina, depozitul si
precursorul hormonilor tiroidieni este o glicoproteina.
In functie de aspectul foliculilor se poate stabili starea de actiune a glandei:
daca sunt mari si cu epiteliu turtit avem hipotiroidie iar daca foliculii sunt mici si cu
epiteliu inalt, columnar, observandu-se si celule in mitoza si coloid putin, avem de a
face cu hipertiroidie.
Parenchimul glandular este alcatuit din doua tipuri de celule: celulele foliculare
(tirocite) si celulele parafoliculare C (“C” de la “clar”, celulele avand citoplasma
palida, clara sau de la “calcitonina”, hormonul secretat de aceste celule).
 60. Tireocitul – structura mo, me, functii

Tirocitele au o polaritate diferita d.p.d.v. al distributiei organitelor in citoplasma.

La MO se observa ca celulele au citoplasma bazofila, pozitia nucleului variaza
in functie de inaltimea celulei foliculare, dar de obicei este situat inspre polul bazal.
Tirocitul fiind specializat in sinteza, secretia, reabsorbtia si digestia de proteine
se poate deduce tipul de organite celulare, cantitatea lor si asezarea in celula:
• Au un continut mare de RER. In perioadele de sinteza RER apare ca cisterne
dilatate si dispersate prin citoplasma.
• Aparat Golgi bine reprezentat. In repaus secretor este situat spre polul bazal fata
de nucleu iar in activitate este situat spre polul apical (supranuclear). Aceasta
schimbare de pozitie continua a fost denumita “valsul golgian”.
• Prezinta multe mitocondrii cu criste filamentoase dispersate in citoplasma.
• La polul apical, spre coloid prezinta microvili, ocazional se observa si unele
pseudopode. La acest nivel se formeaza veziculele de pinocitoza.
• Prezinta multi lizozomi sau fagolizozomi (atunci cand au fuzionat cu veziculele de
endocitoza) in special in zona apicala.
Citoplasma prezinta doua tipuri de vezicule:
• mici, care contin tiroglobulina care va fi exocitata in coloid.
• mari, care sunt picaturi endocitate de coloid.

Biosinteza hormonilor tiroidieni (triiodotironina si tetraiodotironina) are loc in

mai multe etape:
1. sinteza, secretia si depozitarea tiroglobulinei, etapa care se desfasoara
concomitent cu cea de-a doua etapa;
2. captarea din circulatie si oxidarea iodului;
3. iodarea tiroglobulinei si formarea hormonilor tiroidieni;
4. secretia hormonilor tiroidieni.
Preluarea precursorilor (aminoacizii) din circulatie are loc prin membrana
bazala printr-un transport activ. In ribozomi are loc sinteza componentei proteice. In
lumenul RE are apoi loc prima etapa a glicozilarii: incorporarea manozei dupa care
prin vezicule mici proteina ajunge in aparatul Golgi unde are loc a doua etapa de
glicozilare, incorporarea de galactoza. Apoi tiroglobulina este impachetata in vazicule
de secretie de origine golgiana si este exocitata in coloid.
Preluarea iodului anorganic din circulatie se face tot pe la polul bazal, activ,
impotriva gradientului de concentratie si a gradientului electric. Preluarea se face cu
ajutorul pompei de iod care este stimulata de tirotropina (TSH). Iodul este concentrat,
atingand o concentratie de cateva zeci de ori mai mare decat cea din plasma, uneori
chiar de 40 de ori. Iodul este transportat la polul apical unde este oxidat cu ajutorul
peroxidazei lizozomale si transformat in iod organic, molecular. Tiroidita autoimuna
(Hashimoto), care reprezinta 80% din cazurile de hipotiroidie, se datoreaza aparitiei
anticorpilor fata de structurile proprii ale glandei tiroide. Exista astfel o concentratie
foarte mare de anticorpi anti peroxidaza lizozomala, ceea ce determina
imposibilitatea oxidarii iodului.
 Iodarea tiroglobulinei se face la resturile de tirozina care sunt foarte multe
(aprox. 140 de resturi de tirozina in fiecare molecula de tiroglobulina). Iodarea
tirozinei se face in molecula de tiroglobulina, aflata la interfata coloid - pol apical
tirocite, tiroglobulina aflandu-se in coloid. Tirozina iodata ramane in tiroglobulina.
Dupa iodare rezulta monoiodtirozina (MIT) si diiodotirozina. Acest proces este
catalizat de iodaze (iodinaze). Apoi, prin condensarea unei molecule de DIT cu una de
MIT se obtine T3 (triiodotironina) iar prin condensarea a doua molecule de DIT se
obtine o molecula de T4 (tetraiodotironina). T3 si T4 raman inglobate in molecula de
tiroglobulina care se afla in coloid.
In cazul stimularii tiroidei, in scopul secretiei de hormon, are loc resorbtia
tiroglobulinei prin endocitoza la nivelul microvililor sau pseudopodelor. Sub actiunea
protezelor sunt indepartate apoi acestea difuzeaza prin membrana bazala in
circulatie, fiind liposolubile.
Deci, in procesul de sinteza a h. tiroidieni apar doua faze:
1. faza exocrina (este exocitata tiroglobulina in coloid)
2. faza endocrina (difuzia hormonilor in circulatie)
Actiunile h. tiroidieni sunt de stimulare a proceselor metabolice mai ales
metabolismul oxidativ.

61. Corticosuprarenala

Este o componenta vitala, prin efectele hormonilor sai. Celulele se organizeaza in

diverse modalitati. Este foarte bogat vascularizata. CSR are trei zone (de la capsula
spre centru):
1. zona glomerulara
2. zona fascculata
3. zona reticulata
Raportul intre cele trie zone difera in functie de varsta individului si in ffunctie
de conditiile de viata ale individului (stress sau liniste):
• in viata intrauterina si la nastere nu exista zona glomerulara iar zona reticulata
este bine reprezentata
• pana la pubertate apare zona glomerulara iar zona reticulata diminua. In acesta
perioada domina zona fasciculata.
• la adult domina tot zona fasciculata dar zonele glomerulara si reticulata sunt mai
bine dezvoltate.
• la senescenta are loc o transformare regresiva a CSR, involuand zonele
glomerulara si reticulata.
• in conditii de stress cea mai dezvoltata este zona fasciculata pentru ca secreta
cortizol. In aceste perioade are loc o transformare progresiva: zonele reticulata si
glomerulara se pliaza iar zona fasciculata creste.
Zona glomerulara
Celulele secretori sunt celule mici, cu citoplasma acidofila, cu rare picaaturi
lipidice. Ele se organizeaza fie in cercuri fie in gramezi sau cercuri rasucite cu capilare
intre ele. Rolul lor este secretia de mineralocorticoizi, dintre care cei mai importanti
sunt aldosteronul si dezoxicorticosteronul.
Zona gloemrulara este o zona discontinua, fapt care este o caracteristica de
specie. De asemenea, aceasta zona nu depinde de ACTH, activitatea celulelor sale
fiind controlata in special de sistemul renina-angiotensina. Dovezi in acest sens au
fosta aduse prin hippofizectomii sau administrare de substante care inhiba secretia
de ACTH, care au dus la atrofierea zonelor fasciculata si reticulata, zona glomerulara
ramanand nemodificata.
Zona fasciaulata
Zona fasciculata apare pe preparat ca fiind zona cea mai palida, alcatuita din
cordoane de celule paralele care sunt separate prin capilare sangvine. In mod
obisnuit, aceste cordoane sunt formate din doua siruri de celule paralele. Celulele
sunt mai mari decat celulele din zona glomerulara, au citoplasma usor bazofila si un
continut mare de picaturi lipidice care nu se vad in coloratie HE si deci aspectul lor
este vacuolar, de unde si denumirea de spongiocite. Celulele au un aspect spongios,
buretos, cu gaurele. Rolul acestor celule este de a secreta glucocorticoizi dintre care
fac parte cortizolul si hormonii androgeni.
Zona reticulata
Apare pe preparat de MO ca fiind zona cea mai intunecata. Celulele sunt
organizate in cordoane scurte ce se anastomozeaza intre ele si formeaza un reticul
(retea ) in ochiurile careia se afla capilarele sangvine. Celulele sunt asemanatoare ca
talie cu celulele zonei glomerulare, fiind mai mici decat cele din zona fasciculata. Ele
au ciroplasma intunecata, acidofila, continand cantitati mari de lipofuscina. Rolul lor
este secretia de hormoni androgeni slabi si putini glucocorticoizi. Ele secreta DHEA
(dehidroepiandrosteron) si androsteron.
La ME, indiferent de zona in care se afla, celula are aceleasi caaracteristici,
cele ale unei celule secretoare de steroizi: continut mare de mitocondrii cu criste
tubuloveziculare, mult REN. De asemenea, nu exista granule de secretie deoarece
acesste celule au o secretie continua. Descarcarea produsilor de secretie are loc la
nivelul membranei care ia contact cu capilarul sangvin prin difuziune.

62. Medulosuprarenala

Este derivata din crestelee neurale. Ea apartine sistemului neuroendocrin difuz. Ca

extindere, MSR ocupa 8-10% din volumul suprarenalei. Ea face parte din
paraganglioni, fiind un paraganglion simpatic. Paraganglionul este o mica glanda
endocrina care se asociaza cu SNV. Aceste formatiuni sunt formate din celule
secretorii (cromafine) care sintetizeaza si secreta peptide si amine. Paraganglionii pot
fi simpatici si parasimpatici. MSR este un paraganglion simpatic.
MSR este un traductor neuroendocrin, ca si pineala. Dupa stimularea nervoasa
specifica, prin intermediul fibrelor preganglionare celulele sunt stimulate si
sintetizeaza si secreta catecolamine.
 Parenchimul MSR este organizat in gramezi sau in cordoane care se ramifica si
formeaza o retea cu ochiuri largi in care se gasesc capilare si venule postcapilare.
Parenchimul cuprinde doua tipuri de celule. Cea mai mare parte sunt celule
cromafine (feocromocite) iar restul sunt celule ganglionare. Toate celulele sunt
neuroni simpatici postganglionari dar celulele ganglionare mai prezinta prelugiri
nervoase, fiind niste neuroni simpatici postganglionari, in timp ce feocromocitele nu
mai au prelungiri.
Celulele cromafine dau reactia cromafina: continutul granulelor de secretie, in
prezenta unui agent oxidant, se oxideaza si polimerizeaza dand nastere unui compus
colorat brun numit adrenocrom. Celulele cromafine au activitate de sinteza si prin
urmare au citoplasma bazofila si aparatul de sinteza bine dezvoltat. De asemenea, in
citoplasma exista si multe granule de secretie care contin in mod obligatoriu
catecolamine si, pe langa acestea este posibil sa existe si cromogranine (care tin
catecolaminele in vezicule), Ca2+ si ATP din citoplasma, encefaline (substante
opioide) si dopamin-β-hidroxilaza.
Exista doua tipuri de celule cromafine: adrenergice (>95%) si noradrenergice
(putine). Aceste doua tipuri se deosebesc prin imunocitochimie, prin ME, diferentele
existand la nivelule granulelor de secretie. La celulele adrenergice, granulele de
secretie au un continut electronodens care ocupa toata granula de secretie. La
celulele noradrenergice, continutul electronodens nu ocupa toata granula de secretie
ci este situat excentric.

63. Paratiroidele
Sunt glande vitale, prin rolul lor in homeostazia calciului.
Ele deriva din endoderm si adesea variaza ca forma, dimensiuni, numar si
localizare. In mod normal se gasesc posterior de lobii tiroidieni, cuprinse in capsula
glandei tiroide si deci apare riscul lezarii lor in timpul operatiei pe glanda tiroida. Sunt
in numar de 4 (doua superioare si doua inferioare).
Celulele secretorii sunt organizate in cordoane, gramezi sau foliculi mici. Sunt
bogat vascularizate. Parenchimul cuprinde doua tipuri de celule:
• celulele principale
• celulele oxifile (au afinitate pentru colorantii acizi)
S-a elaborat teoria conform careia aceste celule sunt stadii diferite de
dezvolare a aceleiasi celule.

Celulele principale
Au forma poligonala si talie mica. Citoplasma este palida, vacuolara uneori.
Cuprinde incluziuni de glicogen, lipide ce depind de activitatea celulei: daca celula
este inactiva sunt mai multe incluziuni care reprezinta substratul energetic. La ME se
observa, ca la orice celula ce sintetizeaza si secreta proteine, granulatii mici si mari
care au un continut identic (spre deosebire de tirocite) atat la periferie cat si la
centru, fiind forme de stocare a produsului de sinteza. Prin fixare clasica si colorare cu
HE celulele principale apar ca o populatie heterogena de celule clare si intunecate.
Daca insa se face fixare prin perfuzie nu mai apar aceste doua populatii, populatia
fiind de fapt omogena. Deci avem de-a face cu niste artefacte in cazul fixarii clasice.
Intre foliculi, ca si la glanda tiroida, pot aparea adipocite care apar dupa
pubertate si cresc in numar o data cu inaintarea in varsta astfel incat dupa varsta de
40 de ani reprezinta mai multde 50% din tesutul glandular.

Celulele oxifile
Au un rol necunoscut. Sunt mai mari decat celulele principale si au doua
caracteristici prin care se deosebesc de ele:
• la MO prezinta o citoplasma intens acidofila
• la ME se observa ca au un continut foarte mare de mitocondrii.
Aceste celule sunt un tip aparte de celule. Ele apar doar dupa varsta de 5-7
ani, neexistand la nastere. apoi cresc numeric pana la pubertate si mai tarziu astfel
incat la senescenta realizeaza ca niste formatiuni tumorale care insa nu sunt
patologice.
le lipsesc granulele de secretie iar organitele de sinteza sunt slab reprezentate.
Deci aceste celule sunt inactive d.p.d.v. endocrin. Au insa rol in desfasurarea
anumitor procese metabolice datorita numarului mare de mitocondrii.

64. Pancreasul endocrin

- Celulele endocrine se prezintă sub 2 forme:

insule celulare Langerhans (descrise de Paul Langerhans, 1869)
- celule endocrine izolate sau în grupuri mici printe celulele exocrine
acinare şi ale ductelor pancreatice mari

- Insulele langerhans
grămezi celulare aflate în pancreasul exocrin
 reprezintă 1,5% din volumul pancreasului
 fiecare insulă este inconjurată de o reţea fină alcătuită din fibre de
reticulină, prin care este separată de pancreasul exocrin
 1-2 milioane de insule/pancreas
 mărime variată
 mai numeroase la nivelul cozii
 sunt formate din celule rotunde sau poligonale, mai mici şi mai palide
decât celulele exocrine, dispunse în cordoane separate prin capilare sanguine
fenestrate
 la nivelul pancreasului endocrin ajunge 20% din sângele arterial care
se distribuie pancreasului şi se realizează o circulaţie de tip portal
numită sistemul port insulo-acinar (Fujita,1973-1976)
- mai multe arteriole aferente ating periferia insulei, se capilarizează şi
irigă în cascadă celule insulare, mai întâi pe cele periferice (A şi D), apoi pe
cele centrale (B)
- capilarele se adună în arteriole eferente care părăsesc insula şi se
capilarizează periacinar
  fibre nervoase vegetative amielinice care se termină la aproximativ
10% din celulele insulare
 între celule există joncţiuni gap prin care celulele sunt cuplate electric

- Prin imunocitochimie au fost descrise 4 tipuri celulare majore de celule endocrine:

1. celule care secretă insulină (51 AA)
- se numesc celule B sau β
- reprezintă 70% din celulele insulare
- localizare: se concentrează în centrul insulei

2. celule care secretă glucagon (29 AA)

- se numesc celule A sau α
- reprezintă 20% din celulele insulare
- localizare: mai numeroase la periferia insulei
3. celule care secreta somatostatin (două forme: cu 28 AA şi 14 AA)
- se numesc celule D sau δ
- reprezintă 5-10% din celulele insulare
- localizare: la periferia insulei

4. celule care secretă polipeptid pancreatic (36 AA)

- se numesc celule PP sau F
- reprezintă 1-2% din celulele insulare
- apar de obicei la periferia insulei, dar şi izolate în peretele
acinilor şi canalelor excretorii

- Ultrastructural au caracteristicile unor celule producătoare de amine şi peptide

mici, fiind componente ale SND difuz

- Se deosebesc prin granulele de secreţie:

Celulele secretoare de insulină

- celule mici cu granule de secreţie cu diametrul de 300 nm care conţin
un cristaloid electronodens, cu structură internă periodică,
înconjurat de un halou clar

Celule secretoare de glucagon

- conţin granule de secreţie puţin mai mici (250 nm) cu un miez
electronodens excentric înconjurat de un halou clar foarte subţire

Celule secretoare de somatostin

- celule mici cu granule de secreţie mai mici (200 nm), cu conţinut
omogen şi densitate mică la fluxul de electroni

Celule secretorii de polipeptid pencreatic

- celulele cu cele mai mici granule de secreţie (100-150 nm) şi
omogene
 65.Testicolul – structura, functii

Se dezvolta in cavitatea abdominala si apoi coboara in bursele scrotale, acest lucru

fiind esential pentru generarea spermatozoizilor (este necesara o temperatura cu 2-
3ºC mai mica decat tenperatura corpului). Cand acestea nu coboara, spermatozoizii
nu sunt generati si apare sterilitatea (la om). Spre exemplu, la om testiculele coboara
doar in perioada imperecherii.
Ele ou forma ovoidala, diametrul longitudinal de 5 cm, latimea de 2,5 cm iar
lungimea axului antero-posterior este de 3 cm. Greutatea medie este de 14 g dar
exista variatii, in functie de talia individului etc.
Cei doi poli, fata anterioara si fetele laterale sun acoperite de tunica vaginala
(foita viscerala a peritoneului). Deci tunica vaginala este alcatuita dintr-un mezoteliu
si o membrana bazala. Foita viscerala se muleaza si pe capul epididimului.
Dupa tunica vaginala urmeaza albugineea care este o capsula fibroasa,
inextensibila, formata din tesut conjunctiv, fibre de colagen si elastina cu dispozitie
lamelara si fibre musculare netede rare. Posterior, tunica albuginee formeaza o
ingrosare numita mediastinum testis (corpul Highmore) din care pornesc septuri
conjunctive care devin incomplete in partea opusa mediastinului si care delimiteaza
niste camarute, lobulii testiculari, ca niste trunchiuri de piramida cu baza mare spre
tunica albuginee.
Fiecare testicul are aprox. 250 lobuli. In fiecare lobul exista tubii seminiferi (1-4
/ lobul). Ei au traseu foarte sinuos si intre ei exista tesut interstitial care reprezinta
prox. 35% din volumul testicular. Tesutul interstitial este format dintr-o retea de tesut
conjunctiv lax cu putine fibre de colagen si reticulina, fibroblasti si rare macrofage si
mastocite. Prin acest tesut patrund vase de sange, capilare fenestrate cu diafragme.
Mai exista vase limfatice, nervi si grupuri de celule endocrine (celulele Leydig) care
secreta testosteron.
Sub albuginee se vede tunica vasculosa care contine vase de sange cu
calibru mult mai mare. Aceste vase trec de la un lobul la altul prin zona unde septurile
conjunctive sunt incomplete.

66. Tesutul interstitial – descriere, rol

Celulele Leydig
Au forma poligonala, diametrul de 15-20 µm, sunt grupate si sunt inconjurate
de o bogata retea de capilare sangvine. Au nucelul mare, eucromatic, in general
excentric. Rareori pot fi binucleate. Citoplasma este acidofila si poate avea aspect
spongios, vacuolar, datorita picaturilor lipidice din interior.
 La ME se observa ca aceste celule au caracteristici comune cu cele ale
celulelor secretoare de hormoni steroizi: REN abundent, aparat Golgi bine dezvoltat,
mitocondrii cu criste tubulo-veziculare, picaturi lipidice. La om se intalnisc si niste
formatiuni cristaloide de natura proteica, numite cristale Reinke care cresc o data
cu inaintarea in varsta. Exista si incluziuni de lipofuscina.
Secretia celulelor Leydig este stimulata de:
• LH care se mai numeste si interstitial cell stimulating hormone - ICSH.
• prolactina
Celulele Leydig uncep sa se diferentieze in viata fetala si incep sa secrete
testosteron, cu rol in dezvoltarea aparatului genital masculin. Din L4 incep sa
involueze, pana in L8 iar la nastere nu mai exista (nu se pot diferentia de fibroblaste).
La pubertate se diferentiaza din nou si vor ramane toata viata. Aici se elibereaza 95%
din testosteron iar 5% se elibereaza la nivelul corticosuprarenalei. In fiecare i se
secreta 7 mg de testosteron din care:
• O parte trece in circulatie si devine testosteron circulant. El ajuta la:
• diferentierea aparatului genital masculin
• diferentierea si dezvoltarea SNC
• imprimarea caracterele sexuale secundare
• intervine in procesele anabolice
• determina comportamentul de tip masculin
• Alta parte intra in epiteliul tubilor seminiferi si ajuta la diferentierea si proliferarea
celulelor liniei seminale. Pentru aceasta este necesar ca testosteronul sa fie foarte
concentrat in epiteliul seminifer ( de 200 de ori mai concentrat ca in sange.).
Concentrarea testosteronului se face cu ajutorul celulelor de sustinere Sertoli prin
proteina ABP (androgen binding protein).

67. Tubii seminiferi, celula sertoli – descriere, rol

Fiecare tub are o lungime de 40-60 cm si un diametru de 200-300 µm. In fiecare

testicul exista 4.000 - 6.000 de tubi seminiferi. Prin urmare, lungime totala a tubilor
seminiferi este de 250 m in fiecare testicul. Ambele capete ale tubului sunt orientate
spre mediastinum testis. Unul din capete este orb (in deget de manusa) iar celalalt
capat se continua cu o portiune scurta, tubii drepti.
Organizare generala (dinspre periferie spre lumen):
• Tunica de tesut conjunctiv format din fibroblaste si celule mioide (cu capacitate de
contractie) dar la om predomina fibroblastele. Toate celulele sunt dispuse pe 2-3
randuri.
• Membrana bazala bine definita. Exista cazuri cand aceasta MB se ingroasa, cazuri
in care apare infertilitatea.
• Epiteliul seminifer, germinativ, care contine mai multe randuri de celule (4-8). La
nivelul lumenului se observa spermatozoizii care au flagel. Celulele epiteliului
seminifer sunt:
 • celule germinative (proliferative) - apartin liniei spermatogenetice
(spermatogonii A / spermatogonii B → spermatocite I → spermatocite II →
spermatide → spermatozoizi imaturi.
• celule de sustinere (neproliferative) - celulele Sertoli, care nu apartin
liniei seminale.
O spermatogonie produce in final aprox. 16 spermatozoizi. In testicul, in 74 de
zile, iau nastere spermatozoizii imaturi. Ei nu au capacitate fecundanta si nici
motilitate proprie. Mai urmeaza inca 10 - 12 zile de maturare la nivelul cozii
epididimului.
Spermatogoniile sunt de doua feluri: A si B. Ele sunt situate la baza epiteliului
germinativ, deasupra MB. Celulele germinative se gasesc intre faldurile de sustinere
ale celulelor Sertoli care sunt ca niste buzunare. Spermatogoniile A alcatuiesc
compartimentul susa pentru celulele germinative si nu sunt diferentiate.
Spermatogoniile A au nucleul ovalar si, in functie de cromatina, se impart in:
• spermatogonii A dark, care au cromatina fin granulara dar mai condensata la
periferie. Au si doi nucleoli atasati la membrana nucleara.
• spermatogonii A pale, care au cromatina tot fin granulara dar nucleul este mai
deschis la culoare decat in cazul spermatogoniilor A dark.
Spermatogoniile A, prin diviziune, dau nastere spermatogoniilor A dark sau A
pale care prin diviziune, mai departe (4-8 diviziuni), dau nastere spermatogoniilor B.
Spermatogoniile B sunt celule diferentiate si prin diviziune dau nastere
spermatocitelor I. Ele au nucleul rotund, cromatina este grunjoasa, mai condensata,
mai ales in celulele de la periferia lobulului. Nucleolul este central.
Spermatogoniile B cau initial 12 µm, apoi ele cresc in dimensiuni si prin
diviziune mitotica dau nastere spermatocitelor I. Acestea sunt cele mai mari celule
din seria seminala, avand diametrul de 16 µm. Ele au un set diploid de cromozomi (46
cromozomi bicromatidici).
Spermatocitele intra apoi in prima diviziune meiotica. Profaza dureaza 22 de
zile si deci ea se intalneste frecvent in preparatele histologice. Dintr-un spermatocit I
rezulta 2 spermatocite II, fiecare cu cate 23 de cromozomi bicromatidici. Dupa o
perioada scurta ( de cateva ore) spermatocitele II intra in a doua diviziune meiotica in
care nu se mai dubleaza cantitatea de ADN. Astfel, spermatocitele II se intalnesc rar
pentru ca ele traiesc putin. Ele au diametrul de 9 µm si in final, din cele doua
spermatocite II rezulta 4 spermatide care au cate 23 de cromozomi monocromatidici.
Spermatidele vor da nastere apoi la 4 spermatozoizi fara a se mai divide.

Celulele de sustinere Sertoli

Sunt celule inalte, asezate pe un strat continuu pe MB iar polul apical ajunge
pana in lumen. Faldurile laterale patrund intre celulele liniei germinative. Prin urmare
este greu de urmarit conturul unei celule Sertoli.
Intre doua celule Sertoli vecine se stabilesc jonctiuni nepermeabile care vor
determina doua compartimente in care se gasesc celule germinative:
• compartimentul bazal (in care exista doar spermatogonii)
• compartimentul adluminal - spre lumen, in care se afla restul celulelor liniei
seminale.
Rolul celulelor Sertoli este de a constitui bariera sange-testicul. Aceasta bariera
este necesara pentru a proteja celulele haploide de sistemul imun intrucat aceste
celule prezinta pe suprafata alte antigene decat cele proprii organismului respectiv si
ar putea fi distruse de componentele sistemului imun.
Aspectul celulelor la MO:
• nucleul este in treimea bazala a celulei, are forma ovalara, triunghiulara sau
neregulata si este eucromatic, cu nucleol evident.
• citoplasma este abundenta, acidofila, cateodata usor vacuolara.
Aspectul la ME:
• in jurul nucleolului se vad doua mase de heterocromatina.
• citoplasma contine REN si RER bine dezvoltat, mitocondrii numeroase, alungite.
Exista incluziuni lipidice, multi lizozomi, pigment de imbatranire - de lipofuscina.
Mai exista niste formatiunicristaloide, corpii Charcot-Bottcher. La polul apical,
citoscheletul este bine dezvoltat si se vad multe mmicrofilamente de actina si
miozina.
La polul apical, exista jonctiuni intre celulele Sertoli si spermatide care tin
strans legate spermatidele de celulele Sertoli pana cand se diferentiaza in
spermatozoizi imaturi. Cand diferentierea s-a terminat, jonctiunea se desface si, prin
miscarile polului apical (format din microfilamente de actina si de miozina)
spermatozoizii sunt eliminati in lumen. Dar corpii Reynolds (excesul de citoplasma al
spermatidei ) raman legati de celula Sertoli si vor fi fagocitati.
Rolu celulelor Sertoli:
1. Au rol de suport si nutritie pentru celulele germinative. Celula Sertoli mai este
numita si “nursing cell” deoarece prin intermediul ei ajung substantele nutritive
din sange la celulele liniei seminale.
2. Secreta fluidul din tubii seminiferi, necesar pentru mobilitatea si nutritia
spermatozoizilor.
3. Secreta ABP care are rol in concentrarea testosteronului in epiteliul seminifer.
Acesta secretie este influentata de FSH.
4. Fagociteaza corpii reziduali si celulele germinative moarte.
5. Asigura eliberarea spermatozoizilor in lumen.
6. Secreta mici cantitati de hormoni estrogeni.
Celulele Sertoli nu se divid in perioada reproductiva. Ele confera rezistenta la
infectii, iradiere etc.
Exista si tubi seminiferi aspermatogeni, mai numerosi o data cu inaintarea in
varsta. Ei predomina la batrani. Acesti tubi sunt alcatuiti numai din celule Sertoli.
Celulele Sertoli si in partea distala a tubului seminifer unde acesta se ingusteaza si
apoi se continua cu tubii drepti.

68. Spermatogeneza

Spermatogeneza cuprinde trei etape:

1. spermatocitogeneza (formarea spermatocitelor)
2. spermiogeneza (formarea spermatozoizilor)
3. spermiere (eliberarea spermatozoizilor in lumenul tubului seminifer)
In timpul etapelor spermatogenezei exista o cariokineza completa (de la o
etapa la alta, nucleii celulelor se separa complet) dar exista o citokineza incompleta
(intre celulele de un fel exista punti de citoplasma). Aceste punti au rolul de a
sincroniza diferentierea celulelor care are loc in valuri de aceeasi generatie. La om
diferentierea in valuri se face pe generatii diferite in acelasi tub seminifer. O
spermatogonie A intra in procesul de diferentiere si diviziune la un moment dat. Toate
celulele ce rezulta din aceasta spermatogonie se vor divide toate in acelasi moment
datorita prezentei puntilor citoplasmatice. Insa nu toate spermatogoniile A intra in
acelasi moment in diviziune. Vor exista prin urmare valuri de celule aflate in diferite
etape de diferentiere in acelasi tub seminifer.
spermiogeneza reprezinta transformarea spermatidelor in spermatozoizi.
Initial, spermatidele sunt rotunde, cu diametrul de 6 µm,fiind cele mai mici celule din
linia seminala. Modificarile care urmeaza au loc concomitent dar, din motive
didactice, le impartim in etape:
1. Formarea acrozomului
Aparatul Golgi este bine dezvoltat. El da nastere la macrovezicule care vor fuziona
si vor da nastere unei vezicule mai mari care se ataseaza la suprafata dinspre
aparatul Golgi a nucleului. Aceasta vezicula se numeste vezicula acrozomala. In
continuare, aparatul Golgi sintetizeaza macrovezicule care se ataseaza la vezicula
acrozomala. Ea va creste si va incepe sa se muleze pe suprafata nucleuluui. In
final va acoperi 2/3 din supraafata nucleului si se va numi acrozom. Acrozomul
contine enzime hidrolitice care au rolu de a digera zona pellucida si de a patrunde
in nucleul ovulului spre a fuziona cu materialul genetic feminin.
2. Formarea flagelului
Initial centriolii migreaza in partea opusa aparatului Golgi. Centriolii vor sintetiza
microtubuli care se vor asambla si vor forma in final flagelul.
3. Modificarea nucleului
Initial nucleul este central si rotund. Apoi el va deveni excentric, de forma
discoidala (turtit antero-posterior) iar cromatina se va condensa foarte mult. Din
nucleul initial, eucromatic, se obtine un nucleu tahicromatic, care contine numai
heterocromatina si, uneori, niste vacuole interne.
4. Mitocondriile migreaza si se dispun in portiunea initiala a flagelului. Ele se
dispun intr-un singur rand, cap la cap, helicoidal.
5. Dupa aceea, excesul de citoplasma este indepartat, spermatozoizii formati
fiind eliberati in lumen iar din excesul de citoplasma formandu-se corpii reziduali
Reynolds care vor fi fagocitati de celulele Sertoli.
La inceput, spermatozoidul este imatur. El are 65-70 µm lungime. El are
urmatoarea structura:
• cap - contine:
• nucleul foarte condensat, avand forma in functie de specie
• acrozomul
• membrana plasmalemala
• gatul - contine 1 centriol
• flagelul - are trei parti:
• piesa mijlocie - are aceeasi lungime ca si capul (aprox 5 µm)
• piesa rpincipala - are aprox. 50 µm, fiind cea mai mare
• piesa terminala - are aprox. 5 µm.
• Pe toata lungimea flagelului exista axonema alcatuita din 9 perechi de
microtubuli periferice si o pereche centrala. La partea terminala, peste axonema
vine membrana plasmatica. Peste piesa principala vine un invelis fibros format din
mai multe coloane (ca niste coaste). La piesa mijlocie, se gaseste mai intai
axonema, apoi invelisul fibros, teaca mitocondriala si apoi plasmalema.
In sindromul Kartagena?? apar defecte la nivelul microtubulilor. Apar
spermatozoizi imobili si apare sterilitatea. Dar microtubulii intra si in structura cililor,
deci persoana va avea si afectiuni respiratorii.

69. Epididimul si canalul deferent

Canalul epididimal se formeaza prin unirea tubilor eferenti intr-unul singur. El are
traiect foarte intortocheat. El formeaza corpul si coada epididimului. Intins, ar avea o
lungime de 5 m. Diametrul tubului creste spre coada epididimului: initial are un
diametru de 150 µm iar in final are diametrul de 400 µm. Este captusit de un epiteliu
pseudostratificat care contine celule bazale mici (celule de inlocuire) si celule
principale care sunt inalte in partea initiala (80 µm) iar in partea finala sunt mai
scunde (40 µm). La polul apical ei prezinta stereocili. Canalul epididimal are mai
multe roluri:
• asigura absorbtia fluidului testicular (absorbindu-se aici 90% din fluidul testicular)
• secreta glicoproteine cu rol nutritiv pentru spermatozoizi.
In partea initiala a canalului exista 1-3 randuri de fibre musculare netede care
au contractii ritmice. In partea finala a canalului contractia este redusa. Aici se
depoziteaza spermatozoizii aprox. 12 zile si se matureaza pana devin fertili.
Canalul (ductul) deferent este continuarea epididimului si el intra in alcatuirea
cordonului spermatic. El ajunge in veciantatea prostatei si in partea terminala are o
dilatatie numita ampula ductului deferent.

70. Veziculele seminale si prostata

- gl accesorii ;
- Vezicule seminale : nr d 2, 5 cm, tub incolacit (15cm), lumen nereg, straturi :
mucoasa, musculara, adventitie;
- mucoasa (f faldurata delimiteaza compartimente cu aspect d figure, epit
pseudodtratif, cel cubice/columnare, RER, ap Golgi, granule secr prot, pic lipidice,
pigm lipocromici), corion (t conj lax, fib elastice, FMN rare),
- musculara (2 straturi : int circ si ext longitud); secretie galbuie cu pH alcalin,
fructoza = sursa energetica spz, pigmentul are fluorescenta puternica UV
(medicina legala – obs pete d sperma)
- Prostata : org musculo-glandular, cea mai mare gl accesorie, la exterior –
capsula fibroelastica f bine vascularizata, septuri => lobi.
- Parenchimul glandular cu glande tubuloalv simple si compuse, stroma fibromusc –
t conj dens semiord + FMN, exista 3 tipuri d glande in jurul uretrei :
- glande mucoase si submucoase (epit simplu cubic-cilindric, secretie
direct in uretra, aici se produce hiperplazie nodulara =benigna),
- gl principale (30-50gl, 15-30 ducte, [aici se produce adenocarcinom],
epit columnar simplu/pseudostratif,
- in lumen apar corpi lamelari cu varsta = nisip prostatic sau corpora amylaceea),
secr incolora cu pH acid (ac citric, fosfataza acida, enz proteolitice)

71. Organizarea generala a ovarului

Este un organ cu functie mixta (endo- si exocrina). Este un organ pereche situat in
pelvis, inapoia ligamentelor largi. El nu este invelit de peritoneu, care se prinde doar
la nivelul hilului ovarului unde continua epiteliul de acoperire de pe suprafata
ovarului.
Forma, dimensiunile si greutatea difera in functie de varsta femeii. In perioada
fertila ovarul are 6-8 g, lungime 3 cm, latime 2 cm si grosime 1 cm.
In structura ovarului intre 4 componente importante:
1. epiteliul de acoperire
2. albugineea
3. corticala
4. medulara

Epiteliul de acoperire
Se mai numeste si epiteliul germinativ Waldayer. Se numeste epiteliu
germinativ pentru ca s-a considerat ca la nivelul lui isi au originea celulele
germinative primordiale care dau nastere ovogoniilor. Dar, de fapt, originea lor nu
este la nivelul epiteliului ovarului ci la nivelul epiteliului celomic, in tesut
extragonadal.
Forma epiteliului variaza in functie de varsta:
• pana la pubertate epiteliul este simplu cilindric
• de la pubertate pana la menopauza este simplu cubic
• la menopauza este simplu pavimentos.
Aceste celule nu sunt sensibile la actiunea hormonilor ovarieni, deci aspectul
lor morfologic nu se modifica in functie de fazele ciclulul ovarian.
Ca aspect, au citoplasma putina iar la ME s-au obsrvat numeroase formatiuni
veziculare cu mucina, aglomerate catre polul bazal si multe granule dense la fluxul de
electroni. Initial s-a emis ipoteza ca aceste granule sunt lizozomi care isi
permeabilizeaza membrana cu 2-3 ore inainte de ovulatie si isi elibereaza enzimele
lizozomale la nivelul albugineei, iar aceste enzime vor slabi peretele folicular al
foliculului matur de Graaf, in zona in care acesta intra in contact cu albugineea.
Ulterior, dupa perfectionarea tehnicilor citoenzimatice, s-a constata ca aceste granule
nu sunt lizozomi deoarece ele dau rezultat negativ la reactia Gömöri de evidentiere a
fosfatazei acide.
Forma nucleului poate varia, in functei de forma celulei: celula cilindrica are
nucleu alungit, celula cubica are nucleu rotund iar celula scuamoasa are nucleu turtit,
paralel cu membrana bazala. La ME s-a observat ca nucleul prezinta numeroase
indentatii, care au tendinta sa fragmenteze nucleul in mai multi lobi, fapt pentru care
celula seamana cu un PMN, de unde a aparut si ipoteza ca celula din epiteliul de
acoperire al ovarului ar avea rol in apararea locala a folicului matur de agentii
patogeni din peritoneu.
La polul apical al celulei se evidentiaza o retea de microvili si printre ei cativa
cili.
Printre celulele epiteliului de acoperire se evidentiaza insule celulare care pot
sa degenereze chistic, formand microchiste ce se pot detasa de suprafata ovarului,
formand microchisturi paraovariene, care sunt anormale dar nu au semnificatie
patologica. Ele pot ramane ca atare sau pot sa degenereze calcar, formand
concretiuni calcare.

Albugineea
Este formata din tesut conjunctiv dens neorientat si incapsuleaza aproape
complet organul, cu exceptia hilului, fiind responsabila de culoarea albicioasa a
ovarului. Nici ea nu sufera influente din partea hormonilor ovarieni, fapt pentru care
nu isi modifica in timpul ciclului ovarian.
Uneori ea poate suferi ingrosari pasagere care pot fi responsabile de ciclurile
anovulatorii si poate degenera chistic. Cand albugineea se ingroasa excesiv, apare
sindromul ovarelor de portelan - Stein-Löwental care nu vor ovula. Este necesara
rezectia albugineei pentru vindecare.
Albugineea are un rol foarte important in ovulatie. La zona de contact intre
foliculul matur si albuginee, cu cateva ore inainte de ovulatie, se formeaza stigma.
Stigma reprezinta locul unde se va rupe albugineea. La acest nivel scade fluxul
sangvin, deoarece vasele isi schimba cursul, iar zona devine palida si transparenta si
se poate vedea vezicula cu foliculul matur, prin celioscopie, cu 2-3 ore inainte de
ovulatie.

Medulara ovarului
Se situeaza in centrul ovarului, inconjurata aproape complet de corticala, cu
exceptia hilului.
Este formata din tesut conjunctiv lax, bogat vascularizat, in care se gasesc:
• aa. helicine, care au un traseu spiralizat si care pe sectiune pot fi surprinse de mai
multe ori
• vene de calibru mare care formeaza plexuri
• vase limfatice
• fascicule de fibre musculare netede
• fibre nervoase
• celule ganglinare
• celule deciduale
• celule interstitiale Berger
• rete ovari (vestigiu embrionar ce apare uneori) care reprezinta canalul Wolf si care
se prezinta ca niste formatiuni tubulare acoperite de epiteliu simplu cubic.

Corticala ovarului
Este componenta cea mai dezvoltata a ovarului. Ea variaza ca dezvoltare in
functie de varsta femeii. La pubertate are un maxim de dezvoltare, se gaseste un
numar maxim de foliculi ovarieni. Corticala scade apoi in grosime spre menopauza,
iar la menopauza apare ca un tesut conjunctiv fibros fara parenchim.
D.p.d.v. structural, corticala are doua componente:
• stroma conjunctiva
• formatiunile parenchimatoase

Stroma conjunctiva
Este formata din tesut conjunctiv lax cu functii speciale: tesut conjunctiv lax
spinocelular in care predomina fibroblastele, in principal cele de forma fusiforma, care
sunt organizate in fascicule ce formeaza vartejuri in jurul vaselor de sange si in jurul
formatiunilor parenchimatoase. De asemenea, exista putina substanta fundamentale
si putine fibre de reticulina.
Fibroblastele au particularitati structurale si functionale diferite de fibroblastele
cu alte localizari. Aceste fibroblaste sunt foarte sensibile la actiunea hormonilor
ovarieni. Prin urmare:
• unele fibroblaste pot capata caractere de celula endocrina si vor edifica teaca
interna foliculara care va produce hormoni androgeni: androstendionul.
• alte fibroblaste se vor transforma in miofibroblaste sau chiar fibre musculare
netede si vor forma teaca externa foliculara.
• alte fibrobaste pot edifica in stroma conjunctiva glanda interstitiala a ovarului
care secreta hormoni ovarieni: estrogen si progesteron. Insa acest lucru nu este
posibil la om.

Formatiunile parenchimatoase
Acestea sunt:
• foliculii ovarieni
• corpul galben
• corpii albicans
Foliculii ovarieni pot fi si ei de mai multe feluri:
• evolutivi:
 • primordiali
• primari:
• unilamelari
• multilamelari, preantrali sau plini
• secundari (veziculari) dintre care unii pot fi antrali
• matur (de Graaf) - antrali
• involutivi (atretici)

72. Foliculul matur de Graaf

Dintre foliculii anteriori, la fiecare ciclu ovarian se selecteaza un singur folicul care se
va matura. Acest folicul este cel mai mare dintre toti foliculii. El are un diametru de 5
mm. El are o structura polara: la un pol se afla ovocitul iar la celalalt pol se afla antrul
folicular.
Ovocitul este cuprins in cumulus oophorus, printre celulele granuloasei
foliculare. Ovocitul are un diametru de 130 µm, este inconjurat de zona pellucida si de
corona radiata si are toate caracteristicile morfologice ale ovocitului din stadiul
anterior.
Granuloasa foliculara se subtiaza, ajungand la 5-6 randuri de celule, deoarece
inceteaza diviziunile celulare si, prin cresterea cantitatii de lichid folicular si implicit
cresterea antrului folicular, are loc alunecarea celulelor granuloasei foliculare unele
pe langa altele si astfel are loc micsorarea numarului de straturi.
Este prezenta membrana Slavianski si teaca interna si cea externa.
Intr-o etapa urmatoare, foliculul migreaza aproape de suprafata ovarului, ia
contact cu albugineea si se formeaza stigma, proces care are loc atunci cand ovocitul
impreuna cu zona pellucida si corona radiata se desprind de granuloasa foliculara, cu
2-3 ore inainte de ovulatie.

Ovulatia reprezinta procesul de eliminare a ovocitului II, in fiecare luna,

alternanad de la un ovar la altul, in trompa uterina.
Pot avea loc si ovulatii spontane. Ele pot fi produse de medicamente precum
Clomifen, de stress, poluare, anticonceptionale oprite brusc. In caz ca intr-o zi femeia
a uitat sa ia anticonceptionalele, a doua zi ea trebuie sa ia doza dubla.
Ovulatia are loc in ziua a 14-a a ciclului ovarian. Dupa ovulatie nu mai pot avea
loc ovulatii spontane, deoarece apare corpul galben care secreta progesteron care
impiedica maturarea unui alt folicul.
La ovulatie, la nivelul ovarului au loc descarcari de histamina, vasopresina si
acumulari de progesteron in lichidul folicular. Progesteronul va activa plasminogenul
care se va transforma in plasmina care va duce la permeabilizarea membranei
lizozmale. Aceasta permeabilizare va permite eliberarea colagenazei, enzima foarte
importanta in slabirea peretelui folicular.
Concomitent, din interiorul foliculului se exercita o presiune datorita contractiei
miofibroblastelor (care are loc sub actiunea histaminei) si care, impreuna cu actiunea
colagenazei, va duce la ruperea foliculului la zona de contact cu albugineea. Ovocitul
II va fi captat de trompa uterina.
Ceilalti foliculi, din totalul de 18-20 foliculi ce incep procesul de maturare la
fiecare ciclu ovarian, vor involua prin atrezie foliculara. Atrezia foliculara se face
diferit in functie de tipul de folicul:
• pentru foliculii mici (primordiali, primari unilamelari si primari multilamelari mici)
aceasta se face in doua etape:
• are loc involutia ovocitului pana dispare
• are loc apoi degenerescenta granuloasei pana dispare si ea complet
• pentru foliculii mari (foliculi primordiali multilamelari cu mai mult de 6 randuri ale
granuloasei si foliculi secundari), involutia cuprinde mai multe etape:
• involutia pana la disparitie a ovocitului I
• in locul lasat liber de disparitia ovocitului apare zona pellucida care se
ingroasa si se pliaza.
• in afara zonei pellucida, granuloasa degenereaza, se detaseaza de MB,
iar celulele dispar asincron. Prin urmare exista spatii libere in granuloasa
degenerata.
• teaca interna se hipertrofiaza. Unele din celulele tecii interne se pot
detasa de la nivelul foliculului si vor forma in stroma conjunctiva insule ce
reprezinta glandele interstitiale ale ovarului ce secreta doar hormoni
androgeni.

73. Foliculii ovarieni evolutivi

Foliculul primordial
Foliculii primordiali sunt cei mai numerosi. La nastere exista 400.000 foliculi
primordiali in cele doua ovare. In viata intrauterina au loc fenomene de atrezie
foliculara prin apoptoza. Aceste fenomene pot exista si in momentul nasterii, si in
timpul sarcinii si la pubertate si la intrarea la menopauza, adica in toate cazurile in
care se schimba profilul hormonal al organismului. In timpul sarcinii, corpul galben si
din L5 placenta secreta hormoni ovarieni, iar la nastere aceasta secretie dispare.
Foliculii primordiali sunt formati din ovocitul I si un singur rand de celule
foliculare.
Ovocitul I are un diametru de 25-30 µm, un nucleu excentric, eucromatic, cu
nucleol vizibil (deoarece cromozomii nu sunt spiralizati inca). Citoplasma este usor
acidofila si are un aspect fin granular. La ME se observa mitocondrii mici, RE, cateva
zone Golgi, toate organitele fiind dispuse in jurul nucleului. Membrana prezinta rari
microvili.
In jurul ovocitului I sunt dispuse celulele foliculare care sunt celule epiteliale
turtite, cu citoplasma putina si care stabilesc intre ele jonctiuni de tip desmozom.
Aceste celule sunt asezate pe MB ce separa foliculul avascular de stroma conjunctiva.
 Pe parcursul cresterii foliculare creste ovoictul, cresc elementele epiteliale,
cresc elementele conjunctive. La inceput creste mai mult ovocitul iar in a doua
jumatate cresc mai mult celulele foliculare si tecile conjunctive. In final, ovocitul va
ajunge pana la 130 µm.

Foliculul primar unilamelar

Foliculul primar unilamelar este un pic mai mare decat foliculul primordial.
Ovocitul are un diametru de aprox. 50 µm. Ovocitul se incarca de citoplasma acidofila
si cu granulatii (incluziuni de glicogen). La ME se observa ca organitele celulare cresc
ca numar si se hipertrofiaza. Mitocondriile se disperseaza in toata citoplasma,
aparatul Golgi se dispune in ectoplasma periferica si creste numarul de microvili de
pe membrana.
Celulele foliculare sunt de forma cubica, sunt atasate unele de altele prin
desmozomi si sunt asezate pe MB care separa foliculul de stroma conjunctiva.
Foliculul primar unilamelar este si el avascular.

Foliculul primar multilamelar (plin, preantral)

Ovocitul I creste foarte mult in dimensiuni. El ajunge la un diametru de 125-
135 µm. Prezinta o citoplasma abundenta, cu multe incluziuni de glicogen.
Mitocondriile sunt hipertrofiate si dispuse in toata citoplasma. REN si RER este si el
hipertrofiat. Aparatul Golgi este hipertrofiat si dispus in ectoplasma. Nucleul creste si
el si de acum se va numi vezicula germinativa iar nucleolul se va numi pata
germinativa. Membrana prezinta multi microvili.
In jurul ovocitului I apare o zona foarte acidofila numita zona pellucida. Ea
este alcatuita din glicoproteine secretate de ovocit se de celulele foliculare. La ME,
zona pellucida are un aspect striat, striurile fiind formate de unirea microvililor
ovocitului cu prelungirile celulelor foliculare din primul rand.
In afara zonei pellucida, celulele foliculare se inmultesc si se dispun pe mai
multe straturi. Se constituie astfel granuloasa foliculara. Granuloasa foliculara este
alcatuita din celule mari, poligonale, cu caractere morfologice de celule secretoare de
hormoni steroizi. Ele contin picaturi lipidice, mitocondrii cu criste tubuloveziculare si
cantitati importante de REN. Intre celulele granuloasei se stabilesc jonctiuni
desmozomale si jonctiuni gap. Granuloasa foliculara nu este niciodata vascularizata.
In membrana unor celule ale granuloasei se exprima receptori pentru FSH.
Numarul receptorilor creste progresiv ajungand la 1.500 receptori / celula. Dar nu
toate celulele prezinta receptori pentru FSH. O data ajuns mesajul la o celula cu
receptori, acesta se transmite prin intermediul jonctiunilor gap la toate celulele din
granuloasa. FSH induce procesul de aromatizare a androstendionului la estriol, proces
care are loc numai in celulele granuloasei cu ajutorul unei enzime, aromataza, care
este activata de FSH.
In afara granuloasei foliculare incepe diferentierea tecilor.
Prima teaca, interna, este formata din cateva straturi concentrice de
fibroblaste fusiforme cu caracter de celule secretorii de hormoni steroizi. Ele secreta
androstendionul. Ele au receptori pentru LH care stimuleaza secretia de
androstendion.
A doua teaca, externa, este alcatuita din miofibroblaste. Ea contine numeroase
vase de sange, in special capilare, care penetreaza si teaca interna, fara sa o
depaseasca si formeaza plexuri capilare in jurul folicului.
In aceasta perioada se diferentiza si membrana Slavianski care in acest stadiu
este discontinua. Ea este de fapt MB a epiteliului folicular devenit acum granuloasa
foliculara.
La MO, limita dintre teci este greu vizibila, limita intre teaca interna si stroma
este de asemenea dificila dar limita dintre teaca interna si granuloasa este usor
vizibila.
Cand granuloasa foliculara ajunge la 6-12 randuri celulare, ea incepe sa
secrete estrogeni. Androstendionul, precursor al hormonilor estrogeni, este sintetizat
in celulele tecii interne. El treverseaza membrana Slavianski si patrunde in celulele
granuloasei foliculare. La acest nivel este activata aromataza in prealabil, de catre
FSH. Daca activarea aromatazei de catre FSH nu a avut loc, androstendionul insusi va
activa aromataza, insa doara atunci cand este in cantitati mici. Prin activarea
aromatazei, androstendionul este transformat in estriol.
Daca exista insa cantitati mari de androstendion, acesta va inhiba aromataza,
activarea ei facandu-se doar de catre cantitati mici de androgeni. Prin inhibarea
aromatazei se acumuleaza 5’androgeni care nu mai pot fi transformati in estriol si
foliculul devine atretic. Succesul unui folicul de a se matura depinde de capacitatea
lui de a converti mediul androgenic in mediu estrogenic. Din 20 de foliculi care intra
in procesul de maturare la fiecare ciclu ovarian, unul singur ajunge la maturare.
Foliculul primar multilamelar secreta estrogeni si lichid folicular. Ambele sunt
secretate de catre granuloasa foliculara. Lichidul folicular se va acumula intre celulele
granuloasei, se disociaza granuloasa, si se formeaza niste vacuole, cavitati cu lichid
folicular, acidofile in jurul carora celulele foliculare se dispun radiar. Acestea,
impreuna cu vacuola de lichid folicular, alcatuiesc corpii Call-Exner. Pe masura ce
lichidul folicular se secreta, cavitatile cresc, unele vor conflua, devin din ce in ce mai
mari, iar prin confluenta tuturor vacuolelor se formeaza o cavitate unica, antrul
folicular. In acest stadiu avem de a face cu in folicul secundar, vezicular, antral.

Foliculul secundar (vezicular, antral)

Granuloasa foliculara prezinta caracteristicile descrise mai inainte.
Ovocitul I are un diametru de 130 µm, nucleu este vezicula germinativa iar
nucleolul este pata germinativa. Ovocitul I prezinta toate celelalte caracteristici
enumerate mai inainte. In jurul ovocitului I se afla zona pellucida. Pe masura ce se
formeaza antrul folicular se va forma si corona radiata, care va ramane legata de
granuloasa foliculara prin discul proliger. Cumulus oophorus este o formatiune
formata din ovocit, impreuna cu zona pellucida, corona radiata, granuloasa foliculara
si discul proliger.
 Lichidul folicular contine: estrogeni, androgeni, FSH, LH si putin progesteron
(apare inainte de ovulatie). De asemenea, el mai contine glicozaminoglicani si
proteine de reglare a sintezei de hormoni steroizi.
Granuloasa foliculara este separata de teaca interna prin membrana Slavanski.
La exterior se gasesc teaca externa si teaca interna foliculara.

74. Corpul galben

Structurile epiteliale si conjunctive ramase in corticala ovarului dupa expulzarea
ovocitului se organieaza intr-o formatiune cu rol endocrin numita corp galben
(luteinic), denumire ce se datoreaza pigmentului ce se acumuleaza in celulele sale si
care este de culoare galbena.
La ovulatie se expulzeaza ovocitul si lichidul folicular. Prin urmare, peretii
colabeaza, se pliaza, si dau un aspect policiclic, cu multe indentatii.
Evolutia corpului galben cuprinde 3 perioade importante:
1. perioada de luteinizare
2. perioada de vascularizatie
3. perioada de regresie

Perioada de luteinizzare
In momentul in care foliculul matur a expulzat ovocitul, se deschid vasele de
sange care fac sangele sa extravazeze si va patrunde in antrul folicular. Sangele se
va coagula si se va forma un cheag. Cheagul va fi invadat de tesut conjunctiv si se va
forma un cheag invadat de tesut conjunctiv.
Granuloasa foliculara si si teaca interna sufera procese de luteinizare.
Granuloasa luteinica va reprezenta 80% din parenchimul corpului galben iar celulele
tecale luteinice vor reprezenta 20% din parenchimul corpului galben. Diferentele intre
cele doua tipuri de celule luteinice constau in aceea ca celulele granuloase sunt de
2,3 ori mai mari decat celelalte, avand un diametru de 50-60 µm fata de 15-20 µm cat
au celulele tecale. De asemenea, citoplasma celulelor granuloase este mai palida, in
timp ce citoplasma celulelor tecale este mai densa, mai intens acidofila.
Luteinizarea este un proces ce cuprinde mai multe etape. Mai intai are loc
hipertrofierea celulelelor (cresc in dimensiuni), apoi are loc hipertrofierea organitelor,
aparand multe mitocondrii cu criste tubulo-veziculare, REN, RER, aparat Golgi si
numeroase picaturi lipidice. Apoi celulele se incarca cu un pigment de culoare
galbena (luteina).

Perioada de vascularizatie
Vasele de sange de la nivelul tecii interne patrund in granuloasa luteinica si vor
apare lacuri sangvine in granuloasa luteinica.

Perioada de regresie
Regresia se face diferentiat, in functie de aparitia sau nu a unei sarcini.
 Daca nu apre o sarcina, corpul galben se va numi corp galben menstrual,
catamoenial si va incepe sa involueze in ziua a 10-14-a de la formare.
Daca apare o sarcina, corpul galben va exista in corticala ovarului pana in L6,
cand va incepe sa involueze dar nu va disparea de tot. El are dimensiunile de 2, 3 ori
mai mari decat un folicul matur si secreta estrogeni, progesteron (care este
miorelaxant) si relaxina (care se secreta doar in sarcina si are rol de a facilita
imbibitia apoasa a articulatiilor bazinului, in special a simfizei pubiene). Corpul galben
de sarcina involueaza dinspre cheagul din centru catre granuloasa luteinica si teaca,
inlocuind celulele granuloasei si celulele tecale cu bandelete de tesut conjunctiv
bogat in fibre de colagen. Inainte de inlocuire, nucleii celulelor luteinice devin
picnotici si se incarca in exces cu pigment luteinic.
Treptat se va forma in locul corpului galben, corpul albicans (alb de la fibrele
de colagen) care apoi sufera o degenerescenta hialina si in final rezulta o structura
amorfa care nu fixeaza nici un coloarant (nu are tinctorialitate). El formeaza o
cicatrice la suprafata ovarului.

75. Clasificarea foliculilor evolutivi

Facuta mai sus

76. Evenimente care se produc in foliculul matur in apropierea si in timpul

ovulatiei

Ovulatia reprezinta procesul de eliminare a ovocitului II, in fiecare luna, alternanad de

la un ovar la altul, in trompa uterina.
Pot avea loc si ovulatii spontane. Ele pot fi produse de medicamente precum
Clomifen, de stress, poluare, anticonceptionale oprite brusc. In caz ca intr-o zi femeia
a uitat sa ia anticonceptionalele, a doua zi ea trebuie sa ia doza dubla.
Ovulatia are loc in ziua a 14-a a ciclului ovarian. Dupa ovulatie nu mai pot avea
loc ovulatii spontane, deoarece apare corpul galben care secreta progesteron care
impiedica maturarea unui alt folicul.
La ovulatie, la nivelul ovarului au loc descarcari de histamina, vasopresina si
acumulari de progesteron in lichidul folicular. Progesteronul va activa plasminogenul
care se va transforma in plasmina care va duce la permeabilizarea membranei
lizozmale. Aceasta permeabilizare va permite eliberarea colagenazei, enzima foarte
importanta in slabirea peretelui folicular.
Concomitent, din interiorul foliculului se exercita o presiune datorita contractiei
miofibroblastelor (care are loc sub actiunea histaminei) si care, impreuna cu actiunea
colagenazei, va duce la ruperea foliculului la zona de contact cu albugineea. Ovocitul
II va fi captat de trompa uterina.
 Ceilalti foliculi, din totalul de 18-20 foliculi ce incep procesul de maturare la
fiecare ciclu ovarian, vor involua prin atrezie foliculara. Atrezia foliculara se face
diferit in functie de tipul de folicul:
• pentru foliculii mici (primordiali, primari unilamelari si primari multilamelari mici)
aceasta se face in doua etape:
• are loc involutia ovocitului pana dispare
• are loc apoi degenerescenta granuloasei pana dispare si ea complet
• pentru foliculii mari (foliculi primordiali multilamelari cu mai mult de 6 randuri ale
granuloasei si foliculi secundari), involutia cuprinde mai multe etape:
• involutia pana la disparitie a ovocitului I
• in locul lasat liber de disparitia ovocitului apare zona pellucida care se
ingroasa si se pliaza.
• in afara zonei pellucida, granuloasa degenereaza, se detaseaza de MB,
iar celulele dispar asincron. Prin urmare exista spatii libere in granuloasa
degenerata.
• teaca interna se hipertrofiaza. Unele din celulele tecii interne se pot
detasa de la nivelul foliculului si vor forma in stroma conjunctiva insule ce
reprezinta glandele interstitiale ale ovarului ce secreta doar hormoni
androgeni.

77. Trompa uterina

Este un organ pereche, cavitar, localizat in cavitatea peritoneala, dispus lateral de

uter si medial de ovar. D.p.d.v. anatomic prezinta 4 rediuni:
• zona infundibulara
• zona ampulara
• zona istmica
• zona intramurala
Trompa uterina prezinta si 2 orificii prin care comunica:
• cu cavitatea peritoneala - in zona infundibulara
• cu cavitatea uterina - ostiumul tubar
D.p.d.v. histologic peretele are trei tunici:
• mucoasa
• musculara
• seroasa

Mucoasa
Prezinta numeroase falduri sau pliuri longitudinale care umplu lumenul si ii dau
un aspect labirintic. Aceste falduri se ramifica dar nu se anastomozeaza, astfel incat
fenestrele dintre falduri comunica intre ele. Acesta este un element de diagnostic
diferential intre trompa uterina si vezicula seminala unde faldurile se anastomozeaza
si fenestrele nu mai comunica intre ele.
 Faldurile sunt lungi si dese in zona infundibulara si se reduc ca numar in zona
istmica. Ele dispar in zona intramurala unde intalnim o mucoasa aproape neteda.
Aceste falduri au rol in deplasarea ovulului sau zigotului catre cavitatea uterina.
Mucoasa contine un epiteliu si un corion (lamina propria).
Epiteliul contine trei tipuri de celule:
1. Celulele ciliate - cilii lor vin in contact cu lumenul. Aceste celule predomina in
faza foliculara, cilii dezvoltandu-se sub actiunea astrogenilor. Cilii au rolul de a
deplasa lichidul de la suprafata mucoasei, impreuna cu ovulul sau zigotul. Ei
faciliteaza si deplasarea spermatozoizilor pana la zona ampulara.
2. Celulele secretorii - sunt mai scurte, au polul apical rotunjit. Ele nu vin in
contact cu lumenul in faza foliculara cand numarul lor este si foarte redus. Ele
cresc insa ca numar in faza luteinica si intra in contact cu lumenul deoarece
celulele ciliate se reduc ca inaltime.
3. Celulele intercalate - vin in contact cu MB dar nu ajung niciodata in contact cu
lumenul. Ele sunt precursori ai celulelor secretorii in care se vor transforma in
timpul fazei luteinice.
Celulele secretorii produc un lichid care are rol in:
• capacitatia spermatozoizilor
• troficitatea oului sau ovulului
• transportul ovulului sau al zigotului
Prin urmare, participa la transportul oului sau ovulului urmatoarele elemente:
• cilii celulelor ciliate
• faldurile mucoasei
• musculara, prin miscarile sale peristaltice
Corionul este format din tesut conjunctiv lax bogat vascularizat dar fara
glande. Vasele sunt mari, artere sau vene, care in timpul ovulatiei devin hiperemice,
turgescente, conferind trompei uterine un grad mare de distensibilitate si o reducere
a motilitatii ei care este necesara pentru a se putea aplica pe ovar pentru a capta
ovulul.

Tunica musculara
Este alcatuita din muschi neted dispus in doua straturi: circular intern si
longitudinal extern.
Tunica musculara este mai groasa in zona intramurala si istmica si este mai
subtire in zona ampulara si infundibulara. Ea ajuta la deplasarea oului sau ovulului si
a spermatozoizilor.

Seroasa
Este alcatuita din spiteliu simplu pavimentos si tesut conjunctiv bogat
vascularizat. De fapt seroasa este alcatuita din mezoteliul peritoneal.

Rolurile trompei uterine

• Trompa uterina preia ovocitul II in ovulatie. Acesta poate fi fertilizat in zona
ampulara, caz in care el isi va definitiva a doua diviziune meiotica si se va forma,
prin unirea cu spermatozoidul, zigotul (oul).
• In trompa uterina incepe segmentatia oului timp de 4-5 zile
 • Dupa 4-5 zile, prin ostium, oul va fi impins in cavitatea uterina unde el va nida.
• La nivelul trompei uterine se poate implanta oul segmentat. Aceasta se poate
intampla din mai multe cauze:
• dupa anexite acute netratate, care s-au cronicizat si au dus la micsorarea
sau chiar astuparea ostiumului
• datorita malformatiilor trompui uterine (lumen prea ingust, foarte lungi,
foarte inalte sau infantile)
Daca implantarea s-a facut in zona istmica sarcina nu se dezvolta mai mult de
2-3 saptamani dupa care trompa se rupe, apare hemoragia si este necesara
interventia chirurgicala de urgenta.
Daca implantarea se face in zona ampulara sau infundibulara sarcina se poate
dezvolta 2-3, maxim 4 luni dupa care se produce avort prin ruptura de trompa
uterina sau evacuare in cavitatea peritoneala, in ambele cazuri existand
hemoragie si necesitand interventia chirurgicala de urgenta.

78. Endometru – topografie si modificarile sub actiunea hormonilor

ovarieni

Ciclul endometrial reprezinta ciclul menstrual, are o durata de 28 de zile de obicei si

se suprapune perfect peste ciclul ovarian. El are mai multe faze:
• faza menstruala (2-5 zile)
• faza proliferativa (estrogenica) - corespunde fazei foliculinice din ciclul ovarian
(din ziua 5 pana in ziua 14)
• faza secretorie (progesteronica) - corespunde fazei luteinice din ciclul ovarian
(din ziua 14 pana in ziua 28)
Variabilitatea duratei ciclului este data de variabilitatea duratei fazei
proliferative, durata fazei secretorii fiind constanta.
• faza proliferativa:
• endometrul se reface pe baza stratului bazal (de la 2 mm grosime acesta va
ajunge la 8-9 mm)
• in epiteliul de acoperire predomina celulele ciliate si celulele proliferative
• glandele uterine au lumen ingust, nu au produs de secretie in lumen, sunt
rectilinii, avand o crestere concomitent cu stroma. Predomina celulele
proliferative iar in faza proliferativa tardiva apar si celulele secretorii.
Epiteliul are un aspect de pseudostratificare deoarece in peretii glandelor
uterine se evidentiaza numeroase mitoze.
• stroma este densa, bogat celulara, predominand celulele stromale
reticulare de tip fibroblast. Si la acest nivel sunt prezente mitozele.
• arterele spiralate sunt drepte, au lumenul ingust si peretele subtire. Ele se
spiralizeaza in faza proliferativa tardiva
• se evidentiaza numeroase fibre de reticulina
• Faza secretorie
• glandele, in sectiune transversala au aspect spiralat sau stelat.
 • epiteliul de acoperire este format din celule ciliate si celule secretorii
• glandele uterine devanseaza in crestere stroma, asupra lor se exercita o
presiune si ele se spiralizeaza. Glandele vor fi deci spiralate sau stelate. In
epiteliul glandular predomina celulele secretorii. Epiteliul nu mai are aspect
de pseudostratificare. Ele au lumen larg in care se evidentiaza produsul de
secretie intens acidofil.
• in stroma nu mai exista mitoze si se gasesc celule stromale reticulare de tip
fibroblast alaturi de celule xantomatoase, celule granulomatoase, limfocite
si rare plasmocite.
• se evidentiaza fibrele de reticulina
• arterele spiralate au peretele gros ce prezinta contractii ritmice cu
frecventa de 6-0-70 / min. La sfarsitul fazei secretorii apar sunturi
arteriovenoase, adevarate lacuri de sange dispuse in corionul de sub
epiteliul de acoperire. La sfarsitul fazei secretorii, cand nu se mai secreta
estrogeni si progesteron apar contractii lungi ale aa. spiralate care vor duce
la aparitia ischemieie, a necrozei, impastarii tesutului si in final a
descuamarii sale. Descuamarea este parcelara, se face prin eliminarea si a
unei cantitati variabile de sange. Prin urmare apare sange in lumenul
glandei uterine.

79. Colul uterin – particulariati strucurale

Reprezinta partea inferioara a uterului, cu forma de butoias, la nivelul careia se insera

vaginul. Prin urmare, colul uterin are doua portiuni:
• supravaginala
• infravaginala
Lumenul colului uterin se numeste canal cervical. El are doua orificii:
• intern - asigura comunicarea cu istmul uterin
• extern - esigura comunicarea cu vaginul
Pe o hemisectiune la nivelul colului uterin se observa ca central se afla un ax
fibromuscular format din 75-85% tesut conjunctiv fibros si 15-25% muschi neted.
Fibrele musculare netede sunt organizate in fascicule separate de tesut conjunctiv
fibros. Colul uterin este mai dur decat corpul uterin. Sub influenta hormonilor ovarieni
si placentari, axul conjunctiv muscular se ramoleste si colul se inmoaie si are aspect
catifelat.
Colul uterin este impartit in doua parti:
• endocolul (spre canalul cervical)
• exocolul

Endocolul
Epiteliul de acoperire este epiteliu simplu cilindric, bogat in celule mucoase.
Acest epiteliu se invagineaza in corion si da nastere glandelor cervicale care sunt
tubulare ramificate. Ele au lumenul mai larg decat glandele uterine si prezinta adesea
produs de secretie cu tenta acidofila in lumen.
 Corionul este format din tesut conjunctiv lax bogat vascularizat. Uneori orificiile
de varsare ale glandelor epiteliale se pot obstrua (in infectii). Atunci produsul de
secretie se aduna in lumenul glandular, epiteliul glandular se turteste si se formeaze
un ou (chist) al lui Naboth. Cand aceste chisturi sunt foarte multe ele proemina in
canalul cervical si il pot chiar obstrua, caz in care este necesara interventia
chirurgicala.

Exocolul
Este acoperit de epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat. Prezinta un
corion fara glande dar care contine tesut conjunctiv dens bogat vascularizat cu vase
de calibru mare (artere si vene) si filtrat limfocitar nodal sau difuz.
Secretia colului uterin este foarte importanta. Ea difera in functie de fazele
ciclului ovarian. Aceasta secretie este mai apoasa in timpul ovulatieim facilitand
patrunderea spermatozoizilor prin canalul cervical. In faza progesteronica secretia
este vascoasa pentru a impiedica patrunderea germenilor. Secretia de la acest nivel
poarta numele de glera. Glera participa si la formarea secretiei vaginale normale.
Jonctiunea epiteliu simplu cilindric - epiteliu pluristratificat pavimentos
nekeratinizat este brosca. Aceasta jonctiune este frecvent sediul unor tumori,
cancerul de col uterin fiind foarte frecvent dar nu se moare din aceasta cauza,
indicele de mortalitate fiind de 8 : 100.000.

80. Vaginul – organizare structurala, frotiuri vaginale

Este un conduct musculo-fibros cilindric care se insera la nivelul colului uterin unde
determina aparitia a 4 funduri de sac.:
• doua funduri de sac laterale
• fundul de sac posterior - cel mai larg, locul de prelevare a secretiilor
• fundul de sac anterior - cel mai scurt
Peretele vaginal are mai multe tunici:
• mucoasa
• musculara
• adventice

Mucoasa
Nu are glande. Secretiile vaginale se formeaza insa din:
• glera de la nivelul endocolului
• transudatia plasmatica ce are loc la nivelul vaselor mari ale corionului din
mucoasa vaginala.
Secretia vaginala are un pH acid. Daca pH-ul ar fi neutru sau chiar bazic
mucoasa ar fi foarte expusa la infectii. PH-ul este acid deoarece celulele mucoase
sintetizeaza glicogen. Celulele superficiale, incarcate cu glicogen, se descuameaza iar
glicogenul se raspandeste in lumen. El va fi metabolizat la acid lactic de bacilul
Dodderlain care constituie flora bacteriana saprofita a vaginului. Astfel pH-ul
mucoasei vaginale este acid.
Epiteliul este pluristratificat pavimentos nekeratinizat in care se gasesc zone
de precornificare (prekeratinizare) deoarece in celulele superficiale epiteliale exista
keratohialina. Epiteliul vaginal are o grosime variabila, intre 150-200 µm si e format
din urmatoarele straturi celulare:
• stratul bazal, la nivelul MB - un singur rand de celule
• stratul parabazal - 3-4 straturi de celule
• stratul intermediar
• stratul superficial
Celulele stratului superficial se pot descuama si prin urmare ele se pot preleva
in secretia vaginala. Din secretie se va face un frotiu care se va colora prin tehnica
Babes-Papa-Nicolau care foloseste mai multi coloranti:
• pentru nucleu se foloseste hemalaunul
• pentru citoplasma se foloseste fuxina acida si verdoglobina???????
Celulele mucoase:
• Celulele bazale sunt celule cubice sau usor rotunjite, cu diametrul de 15 µm,
cu un nucleu de 10 µm diametru, eucromatic si cu citoplasma bazofila.
• Celulele parabazale au diametrul de 20 µm, cu un nucleu de 8-9 µm
diametru, citoplasma bazofila.
• Celulele intermediare sunt de doua feluri:
• celule adevarate - au aspect de nacela (naviculare). Ele apar doar pe
frotiurile de sarcina. Astfel se poate pune diagnosticul de sarcina inainte sa
se pozitive testele hormonale.
• celule mari - au diametrul de 25 µm iar nucleul are un diametru de 5-6 µm.
Celula sufera fenomene de prepicnoza si apoi picnoza prin cariorecsis
(fragmentarea nucleului) si carioliza (liza nucleului). Aceste celule au
citoplasma bazofila sau amfofila deoarece incepe secretia de glicogen care
se dispune perinuclear
• Celulele superficiale - prezinta acumulari lipidice perinuclear.
Sub influenta estrogenilor celulele epiteliale se matureaza rapid si vor fi multe
celule acidofile cu nuclei picnotici. In faza estrogenica deci:
• indicele acidofil este de 70%
• indicele picnotic este de 90%
Progesteronul faciliteaza descuamarea celulelor sin stratul intermediar si
parabazal. Prin urmare el impiedica maturarea. In faza progesteronica deci:
• indicele acidofil este de 5-10%
• indicele picnotic este de 5%
Prin stabilirea celor 2 indici este cel mai usor de stabilit profilul hormonal al
persoanei.
In faza luteinica, in epiteliul vaginal exista si limfocite. Acestea nu trebuie
interpretate ca o stare de infectie.
 81. Glanda mamara – stare de repaus, stare de activitate

Se gaseste in partea anterioara a toracelui, prepectoral, in hipodermul regiunii.

Fiecare din cele doua glande are in structura sa 15-20 lobi glandulari, fiecare
lob fiind o glanda separata, cu canal de extcretie propriu (canal galactofor) care se
deschide la nivelul mamelonului prin porul galactofor.
Lobul glandular este format din lobuli glandulari delimitati intre ei de tesut
conjunctiv fibros si adipos. In lobuli este stroma, formata din tesut conjunctiv lax, si
parenchimul. In tesutul conjunctiv lax stromal exista limfocite si plasmocite care cresc
ca numar in faza progesteronica si in timpul sarcinii. Se secreta si IgA care se
transmite prin laptele matern la nou-nascut si se realizeaza astfel imunizarea pasiva.
In stroma, premenstrual, apare un edem stromal si se produce mastrodinia
premenstruala.

Glanda mamara in repaus

Parenchimul are canalele de secretie intralobulare delimitate de epiteliu simplu
cubic si insule de celule secretorii in repaus care pot fi izolate sau atasate la un canal
secretor intralobular. Canlul intralobular se varsa intr-un canal extralobular (canal
galactofor) care sunt delimitate de un epiteliu bistratificat cubic sau cilindric. Inainte
de varsare, canalul galactofor se dilata si formeaza un sinus galactofor care este
delimitat de derm pe de o parte si de epiteliul bistratificat al canalului galactofor pe
de alta parte.

Glanda mamara in lactatie

Celulele secretorii aflate in repaus devin active, inmuguresc si vor da nastere
acinilor glandulari care au forme si marimi diferite. Acinii vor fi delimitati de epiteliu
simplu cubic. In lumenul acinilor exista laptele, produsul de secretie care este acidofil.
Stroma se reduce, in rest, celelalte structuri aau aceeasi alcatuire ca in repaus.
Secretia este apocrina.

82. Placenta

- org ce asig schimburi materno-fetale in timpul sarcinii si fct endocrina ; compon :

placa bazala, sist vilozitar, placa coriala
- Partea materna = deciduas basalis – endometru modificat alc din ? bazala cu
straturile compact si spongios.
- Partea fetala acoperita de amnios = placa choriala cu vilozit tertiare si vilozit
crampon , contine ramificatii ale vaselor ombilicale , captusita d amnios; fibrocite,
cel Hofbauer, sist contractil adiacent vaselor sg fetale.
- Sist vilozitar =Vilozit coriale = unitatea functionala placentara cu structura
dinspre ext-int : sincitiotrofoblast (margine in perie la interfata cu sg matern,cu
 rol d mb selectivo-permeabila, citoplasma cu RER, ribozomi, incluziuni lipidice, ap
Golgi, Mitocondrii, jonctiuni de tip desmozom , nuclei grupati treptat in noduri
sincitiale), citotrofoblast (cel rotunde, nc cu membrane trilaminate, pori si nucleoli
hipercromatici mari), MB trofoblast (lamina lucida, lamina densa cu collagen I si IV,
strat reticular), stroma vilozitara (tes conj cu cel stelate si rotunde; fibroblasti cu
rol in transport fier, cel reticulare mari si mici, cel Hofbauer cu citoplasma
vacuolata)

83. Epidermul – organizare structurala

- Stratul extern al pielii

- Epiteliu pavimentos stratificat keratinizat
- Derivat din ectoderm
- Avascular
- Inervat doar de terminatii nervoase libere neincapsulate
- Epidermul contine popoulatii celulare specializate pentru a indeplini functii
specifice
- 2 populatii majore
- Keratinocitele – continut mare de keratina
- Melanocitele
- 2 populatii minore
- Langherhans
- Merkel
- Este compus din 5 straturi de keratinocite aflate in stadii diferite ale procesului de
diferentiere:
- Stratul bazal
- Stratul spinos
- Stratul granulos
- Stratul lucidum (doar in pielea groasa)
- Stratul cornos
- Stratul bazal (germinativ)
- Un strat de celule columnare
- Nucleu mare, eucromatic
- Citoplasma bazofila
- Contine filamente intermediare de citokeratina (tonofilamente) si granule de
melanina
- Sintetizeaza involucrina care in acest stadiu se afla in forma sa solubila
- Continutul in citokeratina creste pe masura ce keratinocitele avanseaza spre
stratul cornos
- Sunt atasate prin desmozomi de celulele invecinate si prin hemidesmozomi de MB
- Stratul spinos
- Alcatuit din cateva straturi de keratinocite mari situate deasupra stratului bazal
- Celulele sunt cubice sau poligonale in partea profunda si cu tendinta de aplatizare
in regiunea superficiala
- Citoplasma contine:
- Tonofilamente – formeaza benzi – se insera la nivelul placilor
desmozomale din varful prelungirilor si determina un aspect spinos
- Corpi lamelari – apar in celulele superficiale – sunt vezicule ce se
desprind din cisternele golgiene, delimitate de endomembrane, contin
glucosilceramide
- Granule de melanina
- Stratul bazal si cel spinos alcatuiesc corpul malpighian – zona mitotica a
epidermului
- Stratul granulos
- Deasupra stratului spinos
- 3-5 straturi celulare unite prin desmozomi
- incepe procesul de apoptoza, nucleul devine picnotic, organitele incep
sa degenereze
- citoplasma contine:
- tonofilamente numeroase grupate in fascicule groase – tonofibrile
- numeroase granule de keratohialina – continutul lor se imprastie
peste filamentele de keratina creand punti intre acestea – alfakeratina
- corpii lamelari – isi elibereaza continutul in spatiul intercelular din
straturile superficiale – sigileaza straturile profunde de mediul exterior si
impiedica difuzia substantelor nutritive la celulele superficiale
- Stratul lucidum
- Deasupra stratului granulos
- Inconstant, prezent doar in pielea groasa a palmelor si talpilor
- Apare ca o banda ingusta, acidofila, translucida, formata din
keratinocite turtite
- Limitele intercelulare, organitele si nucleii nu sunt vizibile
- Citoplasma contine:
- Tonofibrile – agregate de citokeratina
- Eleidina
- Involucrina
- Stratul cornos
- Stratul superficial
- Alcatuit din mai multe straturi de keratinocite turtite, anucleate, lipsite de
organite, cu membrane ingrosate
- Numarul de straturi este mai mare in pielea groasa – 20
- Reprezinta stadiul final al keratinizarii si citoplasma este plina de keratina matura
- Celulele moarte se exfoliaza continuu si sunt inlocuite de celule din straturile
profunde

84. Tipuri celulare din epiderm, caracterizare, functii

- Keratinocitele
- Sunt populatia majoritara
- Contin filamente intermediare de keratina moale (cys-lys-hys)
- Stabilesc jonctiuni de tip desmozom, hemidesmozom ce realizeaza coeziune intre
celule si intre celule si MB
- Participa la continua reinoire a pielii prin parcurgerea a 4 procese
- Reinoirea/mitoza
- Diferentierea/keratinizare
- Moartea celulara
- Exfolierea
- Intregul proces dureaza 15-30 zile
- Un strat celular produs de un val de mitoze in stratul bazal va parcurge sincron
procesul de keratinizare
- Fiecare nou val impinge spre suprafata straturile celulare produse anterior
- In stadiile finale devin complet keratinizate, fara organite sau nucleu
- Melanocitele
- Deriva din crestele neurale si migreaza in epiderm in timpul embriogenezei
- Interpuse prin keratinocitele stratului bazal, dar nu interactioneaza prin
desmozomi
- Reprezinta 10-25% dar nu sunt implicate in keratinizare
- Celule stelate, nuclei centrali, citoplasma mai palida decat a keratinocitelor, cu
prelungiri lungi ce se extind printre celulele stratului bazal si spinos terminandu-se
pe suprafata keratinocitului pe o mica indentatie
- Fiecare melanocit este in legatura functionala cu 36 keratinocite/celule melanofore
– purtatoare de culoare, formand unitatea epidermo-melanica
- Contin numeroase mitocondrii, ap golgi si rer
- Sintetizeaza melanina care este depusa in melanosomi
- Numarul de melanocite este acelasi la rasa neagra ca si la rasa alba
1000/mm2. Diferentele de culoare reflecta diferenta intre ratele de sinteza
acumulare si degradare
- Sinteza melaninei:
- Implica conversia enzimatica sub actiunea tirozinazei la DOPA (3,4
dihidroxifenilalanine) si a DOPA la dopaquinona
- Dopaquinona se transforma in melanina
- Tirosinaza se sintetizeaza in RER si este transportata in complexul Golgi
- Din Golgi se desprind vezicule delimitate de endomembrane ce contin
enzima si se numesc melanosomi.
- Tipuri de melanosomi:
- Stadiul I – vezicule rotunde cu activitate tirozinazica ce contin la
periferie un material fin granular – tonofilamente. Melanina nu este
prezenta
- Stadiul II – vezicule ovoide ce contin filamente paralele pe care
se depune melanina datorita activitatii tirozinazei
 - Stadiul III – au aceeasi structura dar depunerea continua a
melaninei acopera partial filamentele
- Stadiul IV – granule mature umplute complet de melanina,
structura nu mai este vizibila
- Granulele vor fi injectate in keratinocitele stratului bazal si spinos
(secretie citocrina), se acumuleaza protejand AND celular impotriva razelor
UV
- Celulele Langerhans
- Localizate printre celulele stratului spinos – 400-1000 cel/mm2
- Origine mesodermala, apartin sistemului monocito-macrofagic
- In MO – celule mari, cu citoplasma palid colorata comparativ cu cea a stratului
spinos, nucleu mare eucromatic, numeroase prelungiri – aspect stelat
- Se coloreaza selectiv cu clorura de aur
- In ME – se constata prezenta in citoplasma a numeroase granule sub forma de
racheta de tenis (granule Birbeck) care se desprind din ap Golgi
- Celule prezentatoare de antigen – proceseaza si prezinta Ag ce patrund prin piele
catre Lt din derm si gl aferenti
- Razele UV pot conduce la distrugerea acestor celule – favorizeaza neoplaziile
- Celulele Merkel
- Interpuse printre celulele stratului bazal de care sunt atasate prin desmozomi
- Mai numeroase in pielea groasa
- Asemanatoare keratinocitelor bazale avand origine embriologica comuna
- Citoplasma mai palida ce contine:
- Granulatii mici tipice pentru celulele secretoare de polipeptide mici
- Filamente de citokeratina
- TN nemielinizata formeaza structuri discoide in dreptul polului bazal al fiecarei
celule
- Rol: mecanoreceptor, neuroendocrin

85. Dermul

- Situat sub epiderm

- Derivat din mezoderm
- Contine:
- Foliculii pilosi (doar in pielea subtire)
- Glande sebacee si sudoripare
- I se descriu doua regiuni distincte intre care nu exista o delimitare precisa
- Dermul papilar
- Dermul reticular

Dermul papilar
- Tesut conjunctiv lax
- Imediat sub membrana bazala, apare mai palid colorat
- Proiectiile sale – papilele dermice se interdigiteaza cu crestele epidermice marinde
suprafata de contact necesara pentru o hranire corespunzatoare
- Bogat in fibre elastice, colagen IV ce formeaza fibrele de ancorare, colagen III,
fibroblasti, macrofage, mastocite, plasmocite
- Colagenul formeaza fibrele de ancorare care patrund in lamina bazala intarind
jonctiunea dermo-epidermica
- Contine o retea bogata de capilare, numeroase TNL dintre care unele patrund In
epiderm
- La varful papilelro dermice se gasesc terminatii incapsulate – receptori pt presiune
– corpusculii Meisner si Krause

Dermul reticular
- Sub cel papilar
- Tesut conjunctiv dens semiordonat, bogat in fibre de colagen de tip I groase,
dispuse in retea, fibre elastice, substanta fundamentala bogata in acid arahidonic
si dermatan sulfat si celule – fibroblasti, mastocite, macrofage, limfocite, adipocite
in portiunea profunda
- Bogat vascularizat
- Contine numeroase anastomoze arterio-venoase, sunturi, ce controleaza
cantitatea de sange ce ajunge in capilarele din stratul papilar si regleaza in acest
fel pierderea de caldura si presiunea sangelui
- E sediul foliculilor pilosi si al glandelor sebacee si sudoripare
- Numeroase TNL si incapsulate – corpusculi Pacini si Ruffini

86. Glandele anexe ale pielii

Glanda sebacee
- Glanda exocrina de tip simplu alveolar
- In pielea subtire, mai numeroase in pielea fetei si a scalpului
- Cel mai adesea asociata cu foliculul pilos unde se deschide ductul excretor
formand aparatul pilosebaceu
- Portiunea secretorie alcatuita din celule cu citoplasma vacuolata palid acidofila
datorita produsului de secretie de natura lipidica
- Activitatea secretorie incepe la pubertate si este continua fiind stimulata de
androgeni
- Nucleii celulelor devin picnotici si in final celula se dezintegreaza, produsul de
secretie fiind eliminat in duct impreuna cu resturile celulare – secretie holocrina
- Picaturile lipidice din citoplasma contin un ameste de TAG, ceruri, sualen,
colesterol si colesterol esterificat
- Sebumul ajunge in foliculul pilos acoperind tija si realizeaza o pelicula fina la
suprafata pielii
- Lubrifiaza pielea si are proprietati antibacteriale si antifungice
Glanda sudoripara ecrina
- Cele mai numeroase la om
- Se gasesc aproape pe toata suprafata corpului cu exceptia glandului penian si
clitoridian si vermilionului buzei
- Mai abundente in pielea groasa
- Sunt glande simple tubulo-glomerulare
- Produsul de secretie este eliminat prin exocitoza – mecanism merocrin
- Ductul:
- Acoperit cu epiteliu stratificat cubic
- Celulele sunt mai mici ca cele din portiunea secretorie dar au citoplasma mai
intens acidofila si sunt implicate in transportul ionic
- Se deschide la suprafata pielii traversand epidermul, printr-un por. La nivelul
stratului cornos nu mai are perete propriu
- Portiunea secretorie/adenomerul
- Foarte incolacita
- Localizata in profunzimea dermului reticular sau in partea superficiala a
hipodermului
- Tesutul conj inconjurator formeaza o teaca in jurul membranei bazala
- Intre lamina bazala si celulele secretorii exista numeroase celule mioepiteliale
- Celulele secretorii sunt mai mari si mai palid acidofile ca cele ale ductului
- Sunt de 2 tiputi:
- Intunecate/mucoase
- Celule clare – implicate in transportul ionic
- Produsul de secretie – sudoarea – solutie izotona la nivelul adenomerului, devine
hipotona dupa traversarea ductului prin reabsorbtia ionilor de Na si Cl. Contine
NaCl, uree, acid uric, amoniac, acid lactic

Glanda sudoripara apocrina

- Mai putin numeroase
- Se gasesc doar in pielea axilei, regiunii pubiene si perianale precum si la nivelul
areolelor
- Sunt glande simple tubulo-alveolare dar cu lumen mai larg ca cele ecrine
- Ductul incolacit, tapetat cu un epiteliu cubic, se deschide la nivelul foliculului pilos
- Portiunea secretorie
- La nivelul dermului reticular
- Puternic incolacita
- Lumen larg, tapetat cu epiteliu cubic sau cilindric
- Fara celule clare
- Intre lamina bazala si celulele secretorii exista numeroase celule mioepitelial
- Produsul de secretie
- Fluid vascos, inodor care odata secretat capata un miros specific ca urmare a
interventiei bacteriilor comensale
- Celulele secretorii elibereaza produsul de secretie impreuna cu polul apical al
celulei
- Forme speciale – glandele ceruminoase din urechea externa si glandele Moll din
pleoape

87. Anexele cornoase ale pielii

Unghia
- Placi cornoase similare stratului cornos formate din keratina dura, situate pe
suprafata falangelor distale
- Macroscopic este alcatuita din
- Corpul unghial
- Margine libera
- Radacina unghiei
- Matricea unghiala – localizata la nivelul radacinii
- O regiune ingrosata a epidermului ce contine
- Strat bazal – celule care prolifereaza in stratul aflat in contact cu dermul
- Stratul spinos – intre stratul bazal si placa unghiala
- Patul unghial
- Aflat sub corpul ungial, distal de matricea unghiala
- Alcatuit din straturile profunde ale epidermuleui, placa cornoasa serveste drept
strat cornos
- Sub patul unghial se gaseste dermul papilar bogat vascularizat
- Eponichium – un strat gros keratinizat ce se extinde de la suprafata santului
unghial peste segmentul proximal al corpului unghial
- Hiponichium – o ingrosare a stratului cornos sub marginea libera a placii unghiale
- Lunula – zona alba situata in partea proximala a corpului unghial, langa santul
unghial. Partea sa distala corespunde limitei matricei unghiale