Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova Academia „Ștefan cel Mare”

Cu titlu de manuscris CZU: 343.541 (043.2)

PALADII Andrian
VIOLUL: STUDIU DE DREPT PENAL ȘI INVESTIGAREA JUDICIARĂ A INFRAC IUNII
Specialitatea 12.00.08 – Drept penal (drept penal, criminalistică;)
Teză de doctor în drept Conducător știin ific: Valeriu CUȘNIR, profesor universitar, doctor
habilitat în drept
Autorul:
Chișinău, 2010
© PALADII Andrian, 2010
2
CUPRINS ADNOTARE................................................................
..........................................................5 LISTA ABREVIERILOR..
................................................................................
..................8 INTRODUCERE.................................................
.................................................................9 1. ANALIZA SI
TUAŢIEI ÎN MATERIA VIOLULUI (ASPECTE DE DREPT PENAL ȘI DE INVESTIGARE JUDICIARĂ)........
........................................................17 1.1. Doctrina penală pr
ivind violul: istoric, actualitate şi perspective.................................
.17 1.2.Scopul şi obiectivele tezei prin prisma perfecţionării normelor penale şi cercetăr
ii ştiinţifice......................................................................
.........................................................36 1.3. Concluzii la ca
pitolul 1.......................................................................
...........................41 2. CONSIDERAŢIUNI GENERALE REFERITOARE LA INFRACŢIUNIL
E PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ.............................................................
..............................44 2.1. Noţiunea şi clasificarea infracţiunilor privind
viaţa sexuală.........................................44 2.2. Infracţiunile privind vi
aţa sexuală, în legislaţia penală a altor state..............................52 2.3. Concl
uzii la capitolul 2.............................................................
.....................................66 3. COMPONEŢA INFRACŢIUNII DE VIOL PRIN PRISM
A PROBATORIULUI PENAL...........................................................
......................................................................68 3.1. Co
ndiţii preexistente ale infracţiunii de viol........................................
..........................68 3.2. Conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol....
..............................................................74 3.3. Forme, mod
alităţi şi sancţiuni ale infracţiunii de viol.............................................
......85 3.4. Concluzii la capitolul 3..........................................
......................................................111 4. PARTICULARITĂŢILE INVES
TIGAŢIEI JUDICIARE A INFRACŢIUNII DE VIOL...........................................
................................................................................
.......116 4.1. Caracteristica criminalistică şi elementul probatoriu al violului...
..............................116 4.2. Particularităţile începerii urmăririi penale în cau
zele de viol......................................131 4.3. Reguli metodologice d
e desfăşurare a unor acţiuni de urmărire penală la cercetarea infracţiunii de viol..........
................................................................................
.....................145 4.4 Concluzii la capitolul 4...........................
......................................................................161 CONCLU
ZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI.........................................................
164 BIBLIOGRAFIE................................................................
...............................................168 ANEXA nr.1 numărul violurilor săvârşi
te în Republica Moldova pe anii 2003-2008.......178 ANEXA nr.2 nivelul criminalităţii
de viol în Republica Moldova pe anii 2003-2008......179 3
ANEXA nr. 3 repartiţia violurilor în Republica Moldova pe anotimpuri, pentru perioad
a anilor 2003-2008..............................................................
...................................................180 ANEXA nr. 4 structura vio
lurilor în funcţie de modalitatea de comitere în Republica Moldova pentru perioada ani
lor 2003 – 2008...................................................................
..181 ANEXA nr. 5 repartiţia violurilor după locul de comitere în Republica Moldova pe
ntru perioada anilor 2003 – 2008..................................................
.............................................182 ANEXA nr. 6 dinamica infracţiunil
or de viol în Republica Moldova pe anii 2003 – 2008.................................
................................................................................
...................183 ANEXA nr. 7 structura violurilor după vârsta subiectului infr
acţiunii în Republica Moldova pentru perioada anilor 2003 – 2008......................
...............................................184 ANEXA nr.8 structura infracţiun
ilor de viol după perioada zilei în Republica Moldova pe anii 2003 – 2008.............
................................................................................
....................185 ANEXA nr. 9 indicaţii metodice privind investigarea judici
ară a infracţiunii de viol.......186 DECLARA IE PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII............
...............................218 CV AL AUTORULUI..............................
.........................................................................219
4
ADNOTARE Paladii Andrian „Violul: studiu de drept penal şi investigarea judiciară a in
fracţiunii”, Teză de doctor în drept la specialitatea 12.00.08 – Drept penal (drept penal,
criminalistică), Chişinău, 2009. Teza cuprinde introducere, patru capitole, concluzii
generale şi recomandări, bibliografia din 186 numiri, 164 pagini text de bază, nouă ane
xe cu 35 de figuri. Rezultatele obţinute sunt publicate în 8 lucrări ştiinţifice. Cuvinte-
cheie: act sexual, constrângerea fizică sau psihică, element probatoriu, caracteristic
a criminalistică, situaţii tipice. Domeniul de studiu. Cercetarea ştiinţifică este dedicată
studierii infracţiunii de viol din perspectiva dreptului penal precum şi relevarea p
articularităţilor investigării judiciare a infracţiunii. Scopul şi obiectivele tezei de do
ctorat. Scopul imediat al prezentei lucrări îl constituie examinarea teoretico-pract
ică a elementelor preexistente și constitutive ce caracterizează din punct de vedere n
ormativ violul şi nuanţarea procedeelor de investigare judiciară a infracţiunii analizat
e. Obiective: reevaluarea conceptului infracţiunii de viol; examinarea unor proble
me controversate proprii conţinutului juridic; evidenţierea criteriilor de delimitar
e a violului de alte infracţiuni; înaintarea unor propuneri de lege ferenda; analiza
elementelor caracteristicii criminalistice; relevarea elementului probatoriu; d
eterminarea situaţiilor tipice la începerea urmăririi penale; evidenţierea regulilor met
odologice de efectuare a acţiunilor de urmărire penale. Noutatea şi originalitatea ştiinţi
fică a rezultatelor obţinute. Rezultatele inovaţionale, obţinute în ipoteza studiului ştiinţi
ic efectuat, constituie finalitatea unei cercetări interdisciplinare, care prin si
ne reprezintă o noutate pentru Republica Moldova. Semnificaţia teoretică. Sub aspect t
eoretic teza de doctorat constituie o abordare a opiniilor şi propunerilor controv
ersate expuse în literatura de specialitate, cu referire specială la infracţiunea de v
iol şi, în general, la infracţiunile contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoane
Prin prisma laturii teoretice se dozează posibilitatea elaborării strategiei adecvat
e de luptă contra infracţiunii de viol. Valoarea aplicativă a lucrării. Importanţa aplicat
ivă este semnificată prin redarea unor concepte, soluţii, propuneri atât sub aspectul pe
nal cât, procesualpenal şi criminalistic, al problematicii supuse analizei. Implemen
tarea rezultatelor ştiinţifice. Cercetarea în primul rând are o orientare didactică. Acest
ea, înserată cu o gamă amplă de speţe din practica judiciară a Republicii Moldova şi a altor
tate, pot fi luate în vedere de către ofiţerii de urmărire penală, procurori şi judecători în
drul activităţii zilnice de combatere a infracţionalismului, inclusiv şi a celui de viol
. 5
РЕЗЮМЕ Паладий Андриан, «Уголовно-правовой анализ и расследование изнасилования», диссертация
6
SUMMARY Paladii Andrian, “Criminally-legal research and criminalistical investigat
ion of rape”, doctoral dissertation in law, speciality 12.00.08 – Criminal law (crim
inal law, criminalistic), Kishinau, 2009. The dissertation contains: introductio
n, four chapters, general conclusions and recommendations, bibliography account
186 points, 164 pages of basic contents. Obtained results were published in 8 sc
ientific papers. Key-words: sexual act, physical or mental compulsion, element o
f proves, criminalistical characteristics, typical situations. Field of studding
The dissertation is devoted to the criminally-legal analyse and to some aspects
of criminalistical investigation of rape. Goal of the doctoral dissertation: Th
e work’s goal is theoretical and practical studying of essential elements to the r
ape and revealing receptions of investigation of the indicated crime. Scopes: re
valuation of concept of rape; studying of some inconsistent treatments concernin
g rape; definition of criteria of differentiation of rape from other similar cri
mes; offering of concrete recommendations about change of article 171 of UK РМ; the
analysis of constituting criminalistic characteristics and features of rape; rev
ealing of object of proving; revealing typical situations connected with the cri
minal prosecution beginning; definition of methodological rules of realisation o
f measures and actions in connection with criminal prosecution realisated in cas
es about rapes. Scientific novelty and originality consists in consists directly
in the issued research, the basic results and the offered recommendations which
represent novelty for Republic of Moldova. Theoretical signification of work co
nsists in realisation of the analysis of inconsistent opinions and the recommend
ations stated in the scientific literature, in particular concerning rape, and i
n general regarding a crimes against sexual freedom and the sexual inviolability
of person. The practical advantage starts with the offered concepts, practical
decisions and recommendations applicable in criminal, criminally-procedural law
and criminalistics. Implementation of the scientific results consists in. The di
ssertation, first of all represents well systematised, scientifically based dida
ctic material completed with practice examples and can be used in crime control.
7
Lista abrevierilor URSS- Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste RFSSR- Republ
ica Federativă Sovietică Socialistă Rusă FR- Federaţia Rusă RM- Republica Moldova CSI- Comun
itatea Statelor Independente PG- Codul penal, partea generală PS- Codul penal, par
tea specială HP- Hotărârea Plenului CEDO- Curtea Europeană pentru Drepturile Omului RSSM
- Republica Sovietică Socialistă Moldovenească CSJ- Curtea Supremă de Justi ie a Republici
i Moldova CP al CSJ- Colegiul penal al Cur ii Supreme de Justi ie MAI- Ministerul Af
acerilor Interne CRM- Constitu ia Republicii Moldova C.pr.pen.- Cod procedură penală C
.pen.- Cod penal HG- Hotărârea Guvernului MO- Monitor Oficial Cap.- capitol Art.- ar
ticol Alin.- aliniat Lit.- literă Pct.- punct P.- pagină n.a.- nota autorului
8
INTRODUCERE Actualitatea şi importan a problemei abordate. Asigurarea dreptului la l
ibertatea şi inviolabilitatea sexuală; a persoanei – ca condiţie indispensabilă a existenţei
fiinţei umane şi, prin aceasta, a întregii comunităţi, constituie o preocupare constantă atâ
a normelor de drept internaţional, cât şi a celor naţionale. Problema asupra căreia ne-am
orientat atenţia o constituie violul. Violul, fără nici un dubiu, este cea mai gravă in
fracţiune sexuală, deoarece, aproape în toate situa iile tipice, cauzează victimei un prej
udiciu fizic, o traumă psihică. Codul penal al Republicii Moldova, precum şi legislaţiil
e altor state înglobează o serie de infracţiuni, care au în calitate de obiect juridic r
elaţiile sociale, a căror desfăşurare normală este condi ionată de protec ia libertă ii, invi
tă ii şi moralită ii vieţii sexuale a persoanei; această valoare, fiind susceptibilă de prote
juridico-penală alături de alte drepturi fundamentale ale cetăţenilor (viaţa, integritatea
fizică şi psihică, libertatea, viaţa intimă, familială şi privată etc.). Viaţa sexuală - în
de valoare socială - este apărată de dreptul penal sub cele două aspecte caracteristice:
dreptul la libertatea sexuală a persoanei (independenţa persoanei de a dispune în mod
liber de corpul său în raporturi sexuale) şi dreptul la inviolabilitatea sexuală a pers
oanei (a-i fi asigurat individului inviolabilitatea corpului său în ceea ce priveşte a
spectul sexual, a-i proteja persoana de orice acţiuni înfăptuite cu violenţă sau profitând d
e imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa). Declaraţia ONU pen
tru eliminarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor adoptată de Adunarea Gener
ală a ONU la 20 decembrie 1993 prevede că orice act de violenţă presupune (atât în viaţa soci
lă, cât şi-n viaţa personală) săvârşirea actelor ilicite, care cauzează sau pot cauza persoan
daune fizice sau psihice. Violenţa sexuală presupune un contact fizic contrar voinţei
victimei şi se poate manifesta sub orice formă de exprimare (prin forţarea de a avea r
elaţii sexuale, până la violare ori incest). Declara ia ONU pune accent negativ și pe alte
acte de violenţă cu caracter psihologic sau intim, cauzate victimelor (în special, în c
adrul familiei, serviciului etc.). Gradul prejudiciabil ce decurge din esen a infr
acţiunilor privind viaţa sexuală constă, în primul rând, în suferinţa provocată direct victim
ar în cel de-al doilea rând, în consecinţele destabilizatoare pe care le provoacă în plan so
cial asupra desfăşurării normale a vieţii. Încălcarea libertăţii sexuale creează în societate
e de nesiguranţă generală, un dezechilibru deosebit de primejdios şi de grav, cauzat org
anismului social. Alegarea tiparului juridic incident activităţii infracţionale de lez
are a libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei presupune, pe de o parte, evaluar
ea corectă a situaţiei de fapt, 9
iar pe de altă parte, identificarea normei penale speciale aplicabile acestei situ
aţii faptice. Examinarea cauzelor penale de viol relevă erori de încadrare juridică, în re
zultatul cărora fapta violatorului este încadrată în baza variantei tipice, deși pot fi id
entificate semne circumstan ile cu caracter agravant, ori în genere este apreciată la
nivelul unei fapte ce nu constituie infrac iune (în baza lipsei semnelor constitutiv
e ale componen ei de infrac iune). În acest context, am considerat ca fiind actual şi op
ortun demersul dedicat studierii infracţiunii de viol din perspectiva dreptului pe
nal, în vederea elucidării şi reevaluării semnelor esen iale și circumstanţiale caracteristic
acesteia. Totodată, cercetarea atentă a cadrului normativ dedicat reglementării violu
lui a scos în evidenţă unele imperfecţiuni ale textului de lege, fapt care a solicitat i
ncursiuni teoretice pentru a oferi legiuitorului propuneri de lege ferenda, în eve
ntuala intervenţie de perfecţionare a normei penale referitoare la infrac iunea de vio
l. Pentru deducerea unor soluţii legislative adecvate, s-a impus studiul legislaţiil
or penale ale altor state în materia incriminării faptei cercetate. Aplicarea normei
de drept presupune, pe de o parte, stabilirea existenţei unei infracţiuni, iar pe d
e altă parte, a persoanei care a comis-o şi, evident, aplicarea de către instanţa de jud
ecată a unei pedepse echitabile infractorului. Întru învederarea acestor finalităţi propri
i dreptului penal, activitatea instanţelor de judecată implică în mod obligatoriu interv
enţia organelor de urmărire penală, adecvată sarcinii de descoperire a infracţiunii săvârşite
e identificare a infractorului şi de remitere a cauzei penale spre judecare. Ţinând co
nt de specificul infracţiunii de viol, generat, în principal, de modalităţile normative şi
faptice de realizare a ei, este binevenită relevarea particularităţilor investigării ju
diciare a infracţiunii pentru a pune la îndemâna organelor de urmărire penală un suport me
todologic de instrumentare a cauzelor penale de acest gen. Sub acest aspect, act
ualitatea lucrării derivă din faptul, că în literatura de specialitate nu au fost realiz
ate careva intervenţii în domeniul abordării cadrului tactico-metodologic aplicabil la
investigarea violului – cadru, care ar oferi posibilitatea aplicării unor reguli me
todologice bazate pe respectarea strictă a prevederilor legale şi pe experienţa poziti
vă generalizată a organelor de urmărire penală. Reieşind din cele consemnate anterior, menţi
onăm că, în ultimii ani, în literatura de specialitate violului i-au fost consacrate mai
multe studii, în care acest fenomen infracţional a fost tratat sub diferite aspecte
. Printre ele se evidenţiază: Тактические операции в типичных ситуациях расследования изнасил
infracţiunii de viol, edit. C.H.Beck, Bucureşti 2007 Violenţa sexuală (Bujor V., Miron I
., Violenţa sexuală, Ch. Centrul ed. al Univ. De Criminologie, 2001) etc. – studii şi pu
blicaţii care, de rând cu altele, au servit în calitate de suport la realizarea lucrării
în cauză. Nepunând la îndoială valoarea teoretico-ştiinţifică şi aplicativă a studiilor evid
nterior, prezenta lucrare este o încercare de actualizare a unor concepte, idei şi s
oluţii vis-a-vis de interpretarea juridico-penală şi crearea, în acest sens, a unui cadr
u metodologic inovatoriu în materie penală, în special, la capitolul investigare judic
iară a violului. Raţiunea cercetării pluridiscipilnare a violului, prin îmbinarea elemen
telor de natură penală, procesual penală şi criminalistică, rezidă în necesitatea fundamentăr
unui concept unic de încadrare juridică şi investigare judiciară a infracţiunii, în care nor
mele dreptului material săşi poată găsi o aplicaţie adecvată prin intermediul celor de drept
formal. Prin explicarea şi interpretarea noţiunilor din legea penală şi procesual penală,
lucrarea are meritul de a încerca să contribuie la uniformizarea practicii judiciar
e şi de a se constitui într-un instrument de lucru util celor care îşi desfăşoară activitatea
de luptă împotriva criminalităţii. Scopul şi obiectivele tezei. Scopul imediat al prezente
i lucrări îl constituie examinarea teoretico-practică a elementelor preexistente și cons
titutive care caracterizează din punct de vedere normativ infracţiunea de viol, în ved
erea evidenţierii particularităţilor de încadrare juridică şi nuanţarea procedeelor de invest
gare judiciară a infracţiunii analizate, prin punerea în evidenţă a modelului tacticometod
ologic ce urmează a fi aplicat de către organele judiciare la cercetarea faptei de v
iol. În calitate de scop mediat al tezei figurează relevarea imperfecţiunilor textului
de lege dedicat incriminării infracţiunii de viol şi reliefarea unor propuneri de leg
e ferenda întru lichidarea acestora. La elaborarea scopurilor ţinându-se cont de Direcţi
ile strategice ale activităţii din sfera ştiinţei şi inovării pentru anii 2006-2010, aprobat
e prin Hotărîrea Parlamentului nr.160-XVI din 21 iulie 2005, aceste direcţii fiind con
sacrate şi-n cadrul Acordului de parteneriat între Guvern şi Academia de Ştiinţe a Moldove
i pentru anii 2009-2012 Pentru atingerea scopurilor propuse au fost trasate şi rea
lizate următoarele sarcini: nuanţarea şi reevaluarea conceptului infracţiunii de viol şi a
locului incriminării acesteia în legislaţia autohtonă; elucidarea şi descrierea semnelor
constitutive ale infracţiunii de viol din perspectiva doctrinei dreptului penal şi a
soluţiilor evocate de practica judiciară la soluţionarea cauzelor de viol;
11
examinarea unor probleme controversate proprii conţinutului juridic al infracţiunii
de viol (în special, condiţiile renunţării de bună voie la comiterea infracţiunii, elucidare
a calităţii de subiect pasiv al infracţiunii de viol, elucidarea noţiunii de viol comis
de două sau mai multe persoane etc.); evidenţierea criteriilor de delimitare a violu
lui de alte infracţiuni cu care se intersectează sub aspect constitutiv; înaintarea un
or propuneri concrete de perfecţionare a textului de lege prevăzut la art.171 C.pen.
; analiza conţinutului caracteristicii criminalistice a infracţiunii de viol şi a elem
entelor care o compun; relevarea elementului probatoriu al violului; determinare
a situaţiilor tipice care întemeiază începerea urmăririi penale în cauzele de viol; evidenţie
ea regulilor metodologice de efectuare a acţiunilor de urmărire penale aplicabile la
investigarea violurilor; caracterizarea constatărilor medico-legale, tehnico-ştiinţif
ice şi a expertizelor judiciare dispuse la investigarea infracţiunilor de viol. De f
apt aceste scopuri şi sarcini având drept finalitate edificarea statului de drept în c
ontextul integrării europene Republicii Moldova. Pentru realizarea scopurilor şi obi
ectivelor trasate, în calitate de metode de cercetare au fost folosite metoda logi
că (analiză şi sinteză), istorică, sistematică, etc. Cercetările întreprinse se bazează pe st
ea doctrinei, legislaţiei şi a practicii judiciare existente în domeniul dat. La reali
zarea studiului drept punct de reper a servit legislaţia penală şi procesual penală a Re
publicii Moldova şi a altor state (România, Federaţia Rusă, Belorusia, Danemarca, Olanda
, Norvegia etc.). Baza teoretică a investigaţiei o constituie lucrările celor mai recu
noscuţi autori consacraţi în domeniu: V.Dongoroz, V.Dobrinoiu, A.Boroi, V.Beliş, C.Aioniţo
aie, V.Bercheşan, A.Piontkovschii, P.Iablokov, V.Mozeakov, O.Corşunov, A.Stepanov, I
.Fedotov, L.Zvirbuli, N.Soloviov etc. Dintre autorii autohtoni, lucrările cărora au
stat la baza elaborării tezei pot fi menţionaţi: V.Cuşnir, V.Berliba, S.Brânză, S.Doraș, M.Gh
orghiţă, T.Carpov, A.Borodac, X.Ulianovschi, Gh.Ulianovschi, V.Stati, I.Dolea, Iu.Od
agiu, etc. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. În ipoteza modificărilor curente de
legislaţie, un studiu amplu şi bine sistematizat al infracţiunii de viol s-a impus ca
necesar şi obligatoriu. Analiza minuţioasă a cuprins, pe lângă
12
aspectul juridico-penal al infracţiunii de viol, şi o latură, nu mai puţin semnificativă,
cu nuanţe vădit aplicative – investigarea judiciară a infracţiunii abordate. Cercetarea ştii
nţifică rezidă în analiza multiaspectuală a conceptelor şi definiţiilor expuse în literatura
specialitate autohtonă şi străină, trecute prin filtrul unei analize proprii a autorului
, precum şi înaintarea unor soluţii, idei şi concepte noi, care, în viziunea autorului, su
nt a apriori în ceea ce priveşte realizarea justiţiei penale prin intermediul incriminăr
ii infracţiunii de viol. Rezultatele inovaţionale, obţinute în ipoteza studiului ştiinţific
realizat, constau în următoarele: 1. pentru a stabili corespunderea exactă între ceea ce
se apăra în concret şi ceea ce se doreşte a se apăra, propunem redenumirea Capitolului IV
a Părţii speciale a Codului penal în „Infracţiuni contra libertăţii şi inviolabilităţii sexu
ersoanei”. 2. în vederea unei aplicări uniforme a legislaţiei penale în vigoare, se demons
trează necesitatea excluderii din cadrul componenţei prevăzute la art. 171 alin. (3) C
.pen. a lit. (d). 3. susţinerea, în vederea uniformizării legislaţiei penale, tratarea u
niformă a celor ce au săvârşit numai două infracţiuni şi pe cei care au săvârşit mult mai mul
acţiuni considerăm oportun excluderea agravantei de viol comis de o persoană ce a mai
comis un viol prevăzut la alin. 1 din cadrul art. 171 alin.(2) C.pen., modificare,
ce va contribui efectiv la o mai bună diferenţiere a răspunderii penale, la stabilire
a mai echitabilă a pedepsei, la promovarea mai consecventă a scopurilor şi principiilo
r legii penale. 4. pentru a asigura certitudinea normelor de drept penal susţinem
excluderea din cadrul art. 171 alin. (3) C.pen. circumstanţei prevăzute la lit. (f)
(violul soldat cu alte urmări grave). 5. caracteristica criminalistică a violului re
prezintă o sinteză a cunoştinţelor obţinute în urma analizării cauzelor judiciare, în măsură
eze recomandări şi reguli metodologice organului de urmărire penală la investigarea viol
urilor; 6. elementul probatoriului, specific violului, trebuie să clarifice următoar
ele împrejurări necesare cunoaşterii tuturor aspectelor unui anumit caz particular: ex
istenţa raportului sexual; prezenţa constrângerii fizice sau psihice ori a imposibilităţii
victimei de a se apără sau de a-şi exprima voinţa, vârsta persoanei vătămate, precum şi rapo
rile care au existat dintre victimă şi făptuitor, participanţii şi contribuţia lor la săvârşi
nfracţiunii, consecinţele infracţiunii, intenţia şi motivele comiterii infracţiunii; cauzele
şi condiţiile care au determinat săvârşirea infracţiunii şi, nu în ultimul rând, este necesa
tabili existenţa cărorva împrejurări ce pot agrava sau atenua răspunderea penală a făptuitoru
ui;
13
7. pornind de la noţiunile de viaţă intimă şi viaţă sexuală, considerăm că persoana este sing
t să decidă modalităţile şi subiectul relaţiilor sexuale, precum şi să decidă în care cazuri
dus un prejudiciu vieţii sexuale şi în mod inerent şi vieţii intime a acesteia, persoana f
iind singura în drept de a decide în care cazuri şi circumstanţe să facă publice evenimentel
e vieţii sale intime. În acest sens, considerăm că ar fi oportun introducerea în cadrul ar
t. 276 C.pr.pen. a prevederilor conform căreia urmărirea penală pentru violul prevăzut l
a art. 171 alin. (1) C.pen. să fie pornită la plângerea prealabilă a victimei. Această încad
rându-se în politica penală a statului, de decriminalizare a unor fapte, de reducerea
a pedepselor, stabilirea a unui număr mai mare de pedepse neprivative de libertate
. 8. violul trebuie definit, în aspect juridico-penal, ca actul sexual de orice na
tură săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitat
acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. Importanţa teoretică şi valoarea aplicati
vă a lucrării. Sub aspect teoretic teza de doctorat constituie o abordare a opiniilo
r şi propunerilor controversate expuse în literatura de specialitate a Republicii Mo
ldova, cât şi străină, cu referire specială la infracţiunea de viol şi, în general, la infrac
le contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei. Prin prisma laturii teoretic
e se dozează posibilitatea elaborării strategiei adecvate de luptă contra infracţiunii d
e viol. În acest context, importanţa teoretică constă în faptul că lucrarea prezintă prin sin
un studiu bine sistematizat şi documentat prin soluţii practice şi poate fi luată în vede
re în cadrul studiilor universitare şi postuniversitare - la predarea disciplinelor
penale, precum şi la propagarea ideilor de combatere a fenomenului cu nuanţe de dina
mică în creştere. Valoarea teoretico-aplicativă se confirmă şi prin multitutidinea de abordăr
şi soluţii, pe care le redă autorul, în vederea oformării unui standard corect şi unic de i
ncludere în acţiune a normei referitoare la infracţiunea de viol. Anumite teze, idei n
ovatorii pot fi preluate în vederea unor eventuale modificări de legislaţie, asiugurându
-se astfel eficientizarea luptei împotriva infracţiunilor de viol. Importanţa aplicati
vă este semnificată prin redarea unor concepte, soluţii, propuneri vis-avis de aspectu
l procesual-penal şi criminalistic al problematicii supuse studiului. Toate aceste
a, înserate cu o gamă amplă de speţe din practica judiciară a Republicii Moldova şi a altor
state, pot fi luate în vedere de către ofiţerii de urmărire penală, procurori şi judecători î
adrul activităţii zilnice de combatere a criminalităţii, inclusiv şi a celui de viol. Apro
barea rezultatelor lucrării.
14
Tezele şi ideile consemnate în conţinutul tezei de doctorat au fost expuse şi abordate m
ultiaspectual în cadrul diverselor foruri ştiinţifico-practice internaţionale şi naţionale,
printre care: Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională – Probleme interdisciplinare în
eria prevenirii şi combaterii criminalităţii juvenile la etapa contemporană, Chişinău, 5 oct
ombrie 2007. Tezele principale ale lucrării au fost examinate şi discutate în cadrul s
eminarelor metodice organizate în cadrul catedrei „Drept penal şi Criminologie” a Academ
iei „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova. Sumarul compartimentelor tezei. Luc
rarea este structurată în patru compartimente care la rândul său conţin treisprezece subco
mpartimente, introducere, concluzii şi recomandări, bibliografie, adnotare şi lista ab
revierilor. În cadrul primului Compartiment „Analiza situaţiei generale în materia violu
lui” au fost supuse unei analize lucrările ce au avut ca obiect de studiu infracţiunea
de viol, în urma studiului făcându-se o analiză comparativă în ceea ce priveşte infracţiunea
viol. De asemenea în cadrul acestui compartiment al lucrării au fost dezvăluite scopu
rile şi sarcinile lucrării. Noţiunea şi sistemul infracţiunilor privind viaţa sexuală sunt an
lizate în cadrul Compartimentului doi al lucrării. În urma studiului definiţiilor doctri
nare a infracţiunilor privind viaţa sexuală a fost oferită o definiţie proprie a infracţiuni
lor privind viaţa sexuală. Definiţie ce a avut la bază natura juridică şi esenţa noţiunii de
exuală. Aspect de care s-a ţinut cont şi clasificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală.
Compartimentul trei „Analiza juridico-penală a infracţiunii de viol”, conţine o analiză minuţ
oasă a semnelor componenţei de infracţiune prevăzută la art. 171 C.pen.. în cadrul acestui c
ompartiment de bază a lucrării pe lângă analiza minuţioasă a semnelor componenţei de infracţi
, au fost stabilite criteriile ce ar facilita delimitarea infracţiunii de viol de
alte atentate infracţionale. De asemenea au fost propuse soluţii care ar duce la sol
uţionarea controverselor existente în doctrina penală referitor la infracţiunea de viol.
Soluţii ce ar avea drept finalitate interpretarea uniformă a legislaţiei penale atât de
teoreticienii cât şi de practicienii dreptului penal. „Particularităţile investigaţiei judi
ciare a infracţiunii de viol” este intitulat ultimul compartiment al lucrării, în cadrul
căruia a fost stabilită caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol, elementul
probatoriu specific acestui gen de atentat. În cadrul ultimului paragraf al lucrări
i au fost stabilite regulile de tactică criminalistică specifice, de care trebuie să s
e ţină cont în cadrul urmăririi penale. 15
Drept urmare a cercetării știin ifice realizate au fost înaintate un şir de concluzii şi rec
omandări, care, ar putea fi luate în consideraţie în demersul dedicat perfec ionării cadrulu
i normativ în vigoare al Republicii Moldova.
16
1. ANALIZA SITUAŢIEI ÎN MATERIA VIOLULUI (ASPECTE DE DREPT PENAL ȘI DE INVESTIGARE JUD
ICIARĂ) 1.1 Doctrina penală privind violul: istoric, actualitate şi perspective. Probl
ematica infracţiunilor privind viaţa sexuală constituie o preocupare continuă pentru teo
reticienii şi practicienii dreptului penal. Dezvoltarea continuă a relaţiilor sociale
necesită o atenţie sporită în ceea ce priveşte infracţiunile privind viaţa sexuală, în vedere
ii celor mai eficiente metode de prevenire şi combatere a faptelor ce atentează la l
ibertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. De fapt studiul realizat are ca o
biective principale stabilirea unor criterii clare de delimitare a infracţiunii de
viol de alte componenţe de infracţiuni ce atentează la libertatea şi inviolabilitate se
xuală a persoanei, relevarea procedeelor de încadrare juridică a faptei de raport sexu
al comis prin constrângere fizică sau psihică ori prin profitarea de imposibilitatea v
ictimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, precum şi relevarea problemelor ce apa
r în cadrul investigării judiciare a faptelor de raport sexual forţat şi căilor de soluţiona
re a acestora. Sensul pe care îl dăm astăzi noţiunii de viol este urmare a modului în care
s-a privit în decursul timpului satisfacerea instinctului sexual, în special de către
bărbat, dar şi în raport cu poziţia ocupată de către femeie în societate [35, p.1]. Relaţiil
exuale au evoluat de la nişte relaţii necontrolate specifice societăţii primitive la rel
aţii încorsetate în morala societăţii şi orice abatere de la aceste norme fiind sancţionate d
către legislaţia în vigoare. Asemenea rela iilor în dezvoltare permanentă, ţinând cont de et
le de dezvoltare a societăţii, au evaluat și diferitele modalităţi de incriminare a atenta
telor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. În antichitatea greacă se c
onsidera violul mai puţin grav decât seducerea unei femei căsătorite sau necăsătorite: în pri
ul caz se poseda doar corpul femeii, pe când în cel de-al doilea caz – avea loc deturn
area sentimentelor şi fidelită ii victimei în folosul seducătorului şi în detrimentul soţului
i al tatălui acesteia[35]. În ceea ce priveşte societatea romană, se considera o încălcare a
normelor morale existente în societate la acea perioadă siluirea unui băiat, unei fem
ei sau a oricărei alte persoane prin folosirea forţei, violul fiind considerat un ac
t de atac care nu putea fi evitat, sancţionându-se cu pedeapsa capitală (tentativa se
pedepsea cu exilul). [35] În perioada Evului Mediu protec ia persoanei contra atenta
telor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală se realiza, în general, prin intermedi
ul normelor ecleziastice (avându-se în vedere rolul bisericii în acea perioadă de timp).
17
O accepţiune a violului, similară celei actuale, începe să se cristalizeze odată cu intrar
ea în vigoare a Codului penal francez din 1791. Fiind inclus pentru prima dată violu
l în subtitlul „Crime şi atentate împotriva persoanelor” [35], se stabilește că în cazul comi
ii unui raport sexual forţat se atentează la un element al libertăţii persoanei şi anume l
a libertatea sexuală a acesteia. În continuare vom analiza evoluţia incriminării infracţiu
nii de viol în Rusia şi în Principatele Române, al căror norme sociale, precum şi evoluţia ac
stora în timp, sunt asemănătoare celor din cadrul societăţii moldoveneşti. O primă normă ce a
drept scop apărarea componentelor vieţii sexuale a persoanei în Rusia apare într-un act
bisericesc din anul 1649, ce prevede pedeapsa cu moartea pentru militarul care c
omite violul în timp ce se deplasează la armată sau când revine de la armată. Reglementări s
imilare, cu excepţia faptului că este lărgit cercul persoanelor ce pot fi subiecţi ai in
fracţiunii, le întâlnim în Regulamentul Militar al lui Petru I[160, p.162] Codul penal a
l Rusiei din 1903 realizează o încercare reușită de a supune apărării viaţa sexuală a persoan
sub toate aspectele acesteia (anume libertatea şi inviolabilitatea sexuală), și, în aces
t context, prin cele 16 componenţe de infracţiuni se descriu în mod normativ faptele i
legale în funcţie de obiectul de atentare. Noutatea pe care o aduc prevederile acest
ui cod constau în faptul că pentru prima dată se face apel la constrângerea psihică, stabi
lindu-se condiţiile pentru existenţa acesteia (ameninţarea cu aplicarea violenţei asupra
rudelor apropiate ale victimei, dacă exista pericolul ca ameninţarea să fie realizată).
O reglementare asemănătoare Codului penal anterior men ionat o regăsim în Decretul despre
tribunalele militare revoluţionare din 20 noiembrie 1919, care, în Titlul V „Infracţiun
i contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei”, Cap.IV („Infracţiuni privito
e sexuale”), incriminează raporturile sexuale comise prin constrângere implicită sau exp
licită şi acţiunile perverse asupra persoanelor minore. [160] Cu referire la Principat
ele Româneşti, constatăm că primele reglementări ale infracţiunii apar odată cu editarea Cărţ
mâneşti de Învăţătură (Iași, 1646) şi a Îndreptării Legii (Târgovişte, 1652), în care violul
titlurile Despre siluire şi, respectiv, Siluirea. În cadrul reglementărilor respective
se vorbea despre „necinstirea femeie răpite prin violenţă”, neoperându-se cu anumite semne
care ar identifica metoda de comitere a infracţiunii. [35.p.7] În Moldova şi Ţara Româneas
că perfecţionarea şi modernizarea legislaţiei a fost materializată prin apariţia unor coduri
ori condici criminaliceşti de inspiraţie austriacă sau franceză. [35] Noutatea acestor
reglementări consta în faptul că, pentru prima dată, se menţionează precum că victima infracţ
ii de „siluire” poate fi persoana atât de sex masculin, 18
cât şi cea de sex feminin. De asemenea sunt prevăzute primele circumstanţe agravante (sp
re exemplu, comiterea infracţiunii de viol în participaţie). Cele consemnate anterior
denotă ideea precum că reglementările privitoare la infracţiunile privind viaţa sexuală şi, î
pecial referitoare la infrac iunea de viol, au evoluat (de la etapa când libertatea şi
inviolabilitatea sexuală nu erau apărate nici într-un mod, urmând asigurarea acestor va
lori sociale prin intermediul normelor elaborate de către biserică și, într-un final, aj
ungându-se la protec ia prin norme de drept codificate cu caracter laic). Problema a
tentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei a constituit obiect
ul de studiu al mai multor autori care în cadrul lucrărilor sale (articole, manuale
de drept penal sau monografii), care au oferit un spaţiu (mai mic sau mai mare) pr
oblemelor de încadrare juridică a faptelor care au drept obiect de atentare libertat
ea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, identificarea motivelor şi împrejurărilor ce f
avorizează comiterea acestui gen de infracţiuni, identificarea problemelor ce interv
in în cadrul investigării judiciare a acestui gen de infracţiuni şi elaborarea unor regu
li tactice şi metodologice de efectuare a activităţilor de urmărire penală. Analiza materi
alelor ştiinţifice publicate la tema tezei. În continuare o să supunem analizei unele lu
crări ştiinţifice, care au fost dedicate, în special, tratării problematicii abordate de căt
re autor în con inutul tezei de doctorat elaborate. Tratarea infracţiunii violului sub
aspect juridico-penal, criminalistic, criminologic se regăsește în articolele ştiinţifice
a mai multor autori, în special: I.Miron, Evoluţia reglementării violului în România şi ele
mente de drept comparat; M.Popa, Consideraţii privind infracţiunile care vizează viaţa s
exuală; G.Mateuţ, Consecinţele abrogării articolului 200 din Codul penal privind incrimi
narea relaţiilor sexuale între persoanele de acelaşi sex asupra noii reglementări a infr
acţiunii de viol; H.Diaconescu, Structura juridică şi conţinutul constitutiv al infracţiun
ii de viol ca urmare a modificării prevederilor art.197 din Codul penal prin Legea
nr.197 din 13 noiembrie 2000; R.Glăvan, Violul săvârşit asupra unei "rude apropiate" şi i
ncestul agresiv S.Brînză, V.Stati, Calificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală: contr
overse şi soluţii; А.Diacenco, I. Kolosova, Характеристика умышленных убийств и изнасилований
квалифицировать убийства и изнасилования, совершенные групповым способом; L.Кonâşeva, Понятие
Calificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală: controverse şi soluţii (S.Brînză, V.Stati),
[28], publicat în RND nr.4 şi nr.5 din 2007. Prin con inutul acestei lucrări, autorii ev
idenţiază o serie de probleme ce intervint la capitolul transpunere a normelor de dr
ept penal în practică. Una dintre acestea constă în lipsa de consecutivitate cu referire
la aplicarea normelor de drept penal în cazul art.145 alin.(3) lit.i) C.pen. (în re
dacţia C.pen. până la intrarea în vigoare a Legii nr.277-XVI din 18 decembrie 2008), che
stiune soluţionată, de fapt, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor operate în cadrul
normativului penal. Propunerea autorilor este probată prin argumentul precum că circ
umstanţa agravantă implică caracterul complex al infracţiunii. Ea are ca efect faptul că îşi
ierde individualitatea acea infracţiune care evoluează pe post de acţiune (inacţiune) ad
iacentă. Individualitatea ei, ca şi cum se dizolvă în „amalgamul” infracţiunii complexe. Aces
efect nefast este mai pronunţat atunci când infracţiunea, care evoluează pe post de acţiu
ne (inacţiune) adiacentă, este o infracţiune gravă, deosebit de gravă ori excepţional de gra
vă. Deşi mai estompat, acelaşi efect de diferenţiere a răspunderii penale se atestă atunci câ
d o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă evoluează pe post de acţiune (inacţiune) adiacentă
drul infracţiunii complexe de genul „omor însoţit de viol”. [28] Considerăm binevenită aceast
ropunere şi salutăm faptul că expresia „omor însoţit de viol” a fost exclusă din cadrul circu
anţelor agravante prevăzute la art.145 C.pen. Un alt subiect nu mai puţin interesant,
pe care-l angajează autorii în cadrul analizei propriu-zise, constă în elucidarea proble
melor care apar la încadrarea juridică a infrac iunii potrivit art.171 alin.(2) lit.a)
C.pen (în redacţia veche a C.pen. infracţiunea de viol comisă repetat) - violul săvârşit de
re o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut de alin.(1). Deși formularea semnulu
i circumstan ial cu efect agravant a fost modificat, problematica enunţată de către auto
ri este actuală şi în cazul redacţiei noi, în mod special ţinând cont de faptul că esenţa sem
accidental al infracţiunii a rămas aceeaşi. În continuarea ideilor expuse anterior, aut
orii au dat atenţie analitică unei circumstanţe agravante care implică multiple discuţii n
u numai între doctrinarii dreptului penal, [29,18] dar şi între practicieni. Această pro
blemă este valabilă pentru majoritatea componenţelor de infracţiune din cadrul PS a C.pe
n. (nu numai pentru infracţiunea de viol), şi anume infrac iunea (violul) săvârşit de două sa
mai multe persoane. În ipoteza analizelor desfășurate se invocă o propunere, în viziunea
noastră, revoluţionară pentru întregul Capitol referitor la infracţiunile privind viaţa sexu
ală. În spe ă se optează pentru schimbarea elementului material al infracţiunii de viol din „
aport sexual” în „act sexual de orice 20
natură”, modificare legislativă care ar determina, în mod inerent, excluderea art.172 C.
pen. (Acţiuni violente cu caracter sexual). Cele consemnate eviden iază doar unele din
tre problemele ce au format obiectul de studiu al articolului știin ific elaborat de
către autorii S.Brînză și V.Stati, aceștia din urmă argumentând temeinic necesitatea perfec
ii cadrului normativ în materie penală și orientarea practică judiciare în vederea aplicării
juste a normelor ce formează acest cadrul legal, în spe ă reieșind din esen a grupului de i
nfrac iuni care pun în pericol ori prejudiciază rela iile sociale privind via a sexuală a pe
rsoanei. În mare parte esen a argumentelor enun ate de către autorii cita i vor fi invocat
e și analizate știin ific în con inutul de bază al studiului. Un alt autor, ale cărui lucrări
nţifice au ca obiect de studiu infracţiunea de viol este I.Miron, care, în articolul ști
in ific elaborat Evoluţia reglementării violului în România şi elemente de drept comparat[87
p.47] efectuează un studiu al evoluţiei incriminării faptelor ce atentează la libertate
a şi inviolabilitatea sexuală a persoanei în legislaţia penală română. Prin demersul știin if
dicat infrac iunilor privind via a sexuală, autorul face o retrospectivă a conţinutului no
rmativ al infracţiunii de viol începând cu C.pen. din 1936 şi până în prezent. De asemenea, î
on inutul lucrării elaborate de către I.Miron, sunt prezentate unele aspecte de drept
penal comparat, făcându-se uz, în acest sens, de reglementările con inute în legislaţiile pen
le ale altor state în materia infrac iunii de viol. Aceste lucruri au fost supuse an
alizei în vederea realizării unui studiu comparat vis-a-vis de regimul sancţionator al
statelor supuse cercetării și cel românesc. Unele aspecte enunţate de către autorul artic
olului știin ific au fost de real folos la elucidarea evoluţiei conceptului infracţiunii
privind viaţa sexuală şi, în mod special, a noţiunii de viol. În continuare urmează să preze
analiza unor controverse în ceea ce priveşte infracţiunile privind viaţa sexuală făcute de că
re autorul român M. Popa în articolul întitulat Prin con inutul articolului știin ific Consi
deraţii privind infracţiunile care vizează viaţa sexuală[95] elaborat de către autorul român
.Popa se reuşeşte stabilirea unor soluţii de practică judiciară referitor la interpretarea
şi aplicarea unitară a legislaţiei penale în urma modificărilor intervenite în C.pen. român
dată cu intrarea în vigoare a Legii nr.197/2000 - soluţii care, în viziunea autorului te
zei de doctorat elaborate, ar fi de real folos la interpretarea şi aplicarea nomel
or din legislaţia penală naţională. În ipoteza propunerii de lege ferenda invocate de către
autorii S.Brânză şi V.Stati (modificarea elementului material al infracţiunii de viol în „ac
tul sexual de orice natură”), M.Popa face o delimitare reuşită dintre noţiunile de „act sexu
al de orice
21
natură” şi cea de „acte de perversiune sexuală”, precizându-se că pentru evitarea confuziilor
limitarea urmează a se efectua în următorul mod: 1. prin „act sexual de orice natură”, susce
ptibil a fi încadrat în con inutul infracţiunii de viol prevăzută în art.197 C.pen., se înţel
rice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţi
onând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrânger
e sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. 2
. prin „acte de perversiune sexuală”, în accepţiunea prevederilor art.201 C.pen., se înţeleg
rice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale decât cele arătate la pct.1. Ace
astă delimitare ar avea aplicabilitate în perspectiva modificării şi-n Codul penal naţiona
l a faptei prejudiciabile la art.171 C.pen, întrucât această modificare ar impune şi arm
onizarea cu celelalte prevederi a faptei prejudiciabile prevăzute la art.174 C.pen
. În cazul operării acestor modificări fiind dificilă delimitarea dintre art. 171,174 C.
pen. pe de o parte şi art. 175 C.pen. (Acţiuni perverse). Atenţie sporită autorul artico
lului știin ific men ionat acordă problematicii „violului comis de două sau mai multe persoa
ne”, temă supusă unor abordări conceptuale şi prin cercetările realizate de către al i autori
r, aplicabilitatea concluziilor făcute, în acest sens, nu pot avea caracter analogic
, fapt reieșit din diversitatea reglementărilor normative impuse în această problematică (în
trucât participaţia simplă este definită în mod diferit în legislaţiile penale ale acestor do
state: în R.M. se consideră coautori la comiterea infracţiunii persoanele care împreună re
alizează latura obiectivă a infracţiunii în totalitate sau în parte; legislaţia română preved
coautori sunt persoanele ce realizează împreună elementul material al infracţiunii). Ana
lizând susceptibilitatea infracţiunii de viol de avea forme imperfecte în cazul noului
element material (actul sexual de orice natură), autorul citat opinează precum că acţiu
nile care anterior modificării legislaţiei penale erau încadrate drept tentativă (spre e
xemplu, imposibilitatea autorului bărbat de a avea raport sexual firesc) - în ipotez
a noului conţinut constitutiv al infracţiunii pot fi încadrate drept infracţiune consuma
tă. Argumentul prezentat în susţinerea ideii consemnate este că, ţinând cont de specificul s
tructurii componenţii infracţiunii de viol, aceasta este una formală și se consumă din mom
entul realizării acţiunii incriminate, adică din momentul desfăşurării cărorva acţiuni cu fol
rea sexului și îndreptate în scopul obţinerii satisfacţiei sexuale. Spre finele cercetării șt
in ifice, M.Popa supune analizei latura subiectivă a infracţiunii de viol, atrăgând o mai
mare atenţie elementului subiectiv în cazul în care infracţiunea de viol ia forma infracţi
unii unice cu consecinţe suplimentare. Se reuşeşte, de asemenea, identificarea unor 22
semne care fac delimitarea dintre componenţele de infracţiuni asemănătoare, soluţii ce sun
t valabile şi în cazul Republicii Moldova din perspectiva unor modificări a componenţei
infracţiunii de viol. În aceeaşi ordine de idei urmează să dăm aten ie lucrării autoarei româ
luca Glăvan “Violul săvârşit asupra unei „rude apropiate” şi incestul „agresiv” [64]. Prin co
articolului știin ific elaborat, autoarea pune în discuţie (bineînţeles prin prisma legislaţi
i române) o problemă destul de controversată în doctrina şi practica judiciară, anume cea re
feritoare la posibilităţile încadrării juridice a infracţiunilor de viol şi incest, atunci câ
d raportul sexual este comis asupra unei rude pe linie dreaptă până la gradul trei inc
lusiv, precum şi asupra unei rude pe linie colaterală (fraţi, surori). Discordanţele car
e sunt enunţate de către autor în cadrul lucrării, sunt în mare parte valabile şi pentru leg
islaţia penală a RM şi se referă la sistemul sancţionator inechitabil în cazul comiterii rap
ortului sexual forţat asupra unei persoane care face parte din categoriile enumera
te anterior. Articolul știin ific elaborat de către autorul N.Кorzun Применение закона при ра
criminărilor infracţiunii de viol în Belorusia, făcând o analiză comparativă a prevederilor l
gislaţiei penale din timpul URSS şi acelei actuale, deasemenea autorul încearcă doar să ev
idenţieze unele probleme în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 166 C.pen. be
lorus, şi delimitarea infracţiunii de viol de alte componenţe asemănătoare. O analiză mult m
ai amplă a infracţiunii de viol o găsim în lucrarea ştiinţifică a autorului rus Iu.Golovlev У
aliza juridico penală a întregii componenţe de infracţiune prevăzută la art.131 C.pen. al FR
, se evidenţiază contradicţiile ce apar între normele din PG şi PS a C.pen. pe de o parte şi
practica judiciară (inclusiv Hotărârile Explicative ale Plenului Judecătoriei Supreme a
FR), pe de altă parte. Una dintre principalele contradicţii supune studiului analit
ic constă în faptul că, potrivit Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a FR se consideră vi
l comis de către un grup de persoane violul comis de două sau mai multe persoane pri
n înţelegere prealabilă, nefiind obligatoriu faptul ca toţi participanţii la comiterea inf
racţiunii să realizeze integral latura obiectivă a infracţiunii (ci doar o parte), precu
m şi în cazul în care o persoană responsabilă comite fapta de viol împreună cu o persoană car
datorită vârstei sau iresponsabilităţii, nu poate fi atras la răspundere penală. Argumentul
adus de către autor în defavoarea acestei soluţii de practică judiciară este că, în cazul în
e am lua drept corecte aceste prevederi ale Hotărârii Plenului, s-ar neglija prevede
rile 23
C.pen. privitoare la participaţie. Or, această explicaţie contravine conceptului de pa
rticipaţie, care presupune că nu poate exista participaţie atunci când la comiterea infr
acţiunii participă o persoană responsabilă împreună cu o altă persoană, care, datorită vârste
responsabilităţii, nu poate fi atras la răspundere penală. O altă problemă pe care o anun ă s
discuţie autorul citat este: poate exista răspundere penală în cazul contaminării cu o bo
ală venerică, dacă autorul nu a prevăzut caracterul acţiunilor sale şi nici nu trebuia, nici
nu putea să le prevadă. Viziunea autorului se reduce la concluzia precum că în cazul da
t nu poate exista răspundere penală. Opinia este trecută prin filtrul următorului argume
nt: subiectul activ al infrac iunii va suporta răspundere penală doar în baza unui aspec
t obiectiv al comportamentului său, fără a se ţine cont de cel subiectiv, în spe ă anume că e
acţionat fără vinovăţie. Or, această soluţie nu este justificată din punctul de vedere al po
icii penale. Analizând cazurile în care infracţiunea de viol îmbracă forma infracţiunii unic
e cu consecinţe suplimentare şi anume violul soldat cu alte urmări grave, autorul cita
t consideră că nu se poate face o interpretare extensivă defavorabilă în cazul acestui sem
n circumstan ial cu efect agravant şi de a include în con inutul său așa consecinţe precum si
uciderea rudelor victimei ori decesul victimei în cazul în care încearcă să scape de agres
or. Motivul acestei opinii este că subiectul activ al infrac iunii nu putea să prevadă c
onsecinţele acţiunilor sale, nici nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă. Iu.Golovlev c
onsideră că violul soldat cu alte urmări grave prezumă pierderea sarcinii sau pierderea
capacităţii de a procrea, sinuciderea victimei. Evident, opiniile expuse de către auto
rul citat sunt destul de interesante, urmând a fi analizate din perspectiva compat
ibilită ii acestora cu legislaţia penală a RM. În timp ce unii autori, în cadrul lucrărilor s
le, îşi concentrează atenţia asupra întregii componenţe de infracţiune, alţii dedică lucrarea
oar unor semne ale con inutului normativ al infrac iunii de viol. Astfel L.Konâșeva în luc
rarea Понятие психически беспомощного состояния жертвы преступления[141 p.44], efectuează o a
posibilităţii victimei de a-şi exprima voinţa sub aspect juridico-penal, psihologic, pre
cum şi al tacticii criminalistice. Autoarea reuşeşte să se impună cu anumite soluţii concret
e care vizează elementele ce trebuiesc stabilite de către instanţa de judecată pentru a
putea condamna făptuitorul pentru raportul comis prin profitarea de imposibilitate
a victimei de a-şi exprima voinţa, elemente care ar trebui să se regăsească şi în hotărârea i
i. De asemenea se stabileşte procedeul tactic prin care pot fi probate aceste elem
ente, în special se enun ă că la stabilirea imposibilităţii victimei de a-şi exprima voinţa 2
trebuie să se apeleze nu numai la cunoştinţele psihiatrului, dar şi la ajutorul psiholog
ului. De fapt aceste propuneri pot fi implementate şi la cercetarea infracţiunilor d
e viol de către organele de drept din RM, evitându-se, astfel, consecinţele nefaste ce
pot apărea în cazul în care autorii sunt în imposibilitate de a îşi motiva hotărârile luate.
d în consideraţie că lucrarea este intitulată „Violul: studiu de drept penal şi investigare
judiciară a infracţiunii”, în continuare o să facem apel și la analiza publicaţiilor periodic
ce se referă la aspectul de investigare judiciară a infracţiunii de viol. O primă publi
caţie ce urmează a fi supusă studiului, în acest sens, este cea elaborată de către О.Turlâbae
stica criminalistică a infracţiunii de viol în general, şi, în special, cu referire la ate
ntatele asupra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanelor minore. Făcând referire l
practica judiciară din FR, O.Turlâbaev concluzionează că cele mai importante elemente a
le caracteristicii criminalistice a infracţiunii de viol, precum şi a infracţiunii de
acţiuni violente cu caracter sexual sunt locul şi timpul comiterii infracţiunii. Argum
entul principal în susţinerea opiniei eviden iate este că anume aceste două elemente au o
importanţă deosebită la elaborarea ipotezelor în momentul începerii urmăririi penale, precum
şi la formarea elementului probatoriu al infracţiunii de viol. Or, se subliniază, la în
ceperea urmăririi penale colaboratorii organelor de drept trebuie să atragă o atenţie sp
orită la stabilirea exactă a locului comiterii infracţiunii pentru a nu permite distru
gerea unor urme ale infracţiunii sau, în genere, nerelevarea lor, fapt care ar putea
determina orientarea greşită din start a acţiunilor de identificare a infractorului/i
nfractorilor. În aceeaşi ordine de idei, Iu.Argunova în Отказ в возбуждении уголовного дела в
încetarea acesteia în cazul în care a fost pornită. Astfel un prim factor enunţat este că s
peţa în actul de neîncepere a urmăririi penale este descrisă în mod tendenţios, invocându-se
portamentul uşuratic al victimei, adresarea după trecerea unui interval de timp mai
mare ori că victima este prostituată. Deseori, din materiale dosarului lipsesc expli
caţiile bănuitului/bănuiţilor la comiterea infracţiunii sau dacă acestea sunt prezente, ele
au un caracter formal, sau, în genere, este propusă neînceperea urmăririi penale în baza l
ipsei semnelor componenţei de infracţiune, deşi din con inutul explicaţiilor reiese clar e
xisten a unui raport sexual forţat. De asemenea nu sunt unice cazurile când are loc fa
lsificarea probelor (spre exemplu, la emiterea ordonanţei de neînceperea urmăririi pen
ale se neglijează
25
rezultatele expertizei medico-legale, temeiul fiind declaraţiile bănuiţilor de comiter
e a infracţiunii de viol). O altă cauză enunţată în cadrul lucrării elaborate de către Iu.Arg
va constă în faptul că la examinarea cazurilor de viol, func ionarii organelor de drept
dau dovadă, de regulă, de superficialitate. Astfel nu se poate considera întemeiat ref
uzul de a începe urmărirea penală pe motiv că imediat după comiterea infracţiunii victima şi-
făcut tualeta, şi-a spălat şi hainele cu care era îmbrăcată la momentul comiterii infracţiun
nefiind posibilă probarea infracţiunii de viol, încălcându-se, în acest sens, un principiu
de bază privitor la administrarea probelor - o probă nu are o valoare prestabilită, va
loarea probatorie stabilindu-se prin coraborare cu alte probe în cadrul procesului
penal. În concluzie autoarea afirmă ca toate cele consemnate în ansamblu determină creşte
rea latenticităţii cazurilor de viol. Astfel, în FR numărul violurilor care formează crimi
nalitatea latentă sunt de circa 44-50 mii infrac iuni. Bineînţeles publicaţiile periodice
enunţate mai sus nu sunt singurele care analizează problematica infracţiunii de viol,
ele fiind prezentate pentru că au ca obiect de studiu principal faptele ce atentea
ză la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. O importanţă pentru studiul juri
dico penal şi de investigare judiciară a violului o prezintă şi alte articole, care, deşi
au ca obiect de analiză alte probleme ce privesc aplicarea normelor de drept penal
, conţin unele referinţe şi la aplicarea celei ce prevede infracţiunea de viol: R.Muntea
nu, Tipologia violenţei; Gh.Gladchi, Cine sînt victimele violului şi care este comport
area lor preinfracţională (studiu criminologic); N.Zaia , Право на личную неприкосновенность
Iu.Pudovocikin, Ненасильственные половые посягательства на лиц, не достигших 14 лет; A.Kibali
ele ce acordă un spaţiu larg analizei atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea se
xuală a persoanei, considerăm că se impun a fi înaintate anumite concluzii vis-a-vis de
articolelor știin ifice anterior analizate. 26
În cadrul publicaţiilor enunţate mai sus au fost evidenţiate unele incosecvenţe la transpu
nerea normelor de drept penal în practica judiciară (spre exemplu, violul comis de d
ouă sau mai multe persoane; violul comis de către o persoană care a mai comis un viol
prevăzut la alin. (1); violul soldat cu alte urmări grave; sistemul sancţionator în cazu
l infracţiunii de viol etc.), probleme ce urmează a fi supuse unui studiu minu ios pri
n con inutul tezei de doctorat elaborate. De asemenea, în cadrul lucrărilor respective
regăsim anumite propuneri de lege ferenda destul de bine argumentate, reprezentând
o noutate pentru legislaţia penală naţională. Pentru a evita repetările inutile în cazul ana
lizei manualelor de Drept penal (partea specială), ne-am propus realizarea unei ca
racteristici generale a publicaţiilor, cu evidenţierea diferenţelor în cazul în care se tr
atează unele probleme referitoare la infracţiunea de viol. Studiului nostru au fost
supuse manuale următorilor autori: A.Borodac, S.Brânză, V.Bujor, X.Ulianovschi, V.Stat
i, I.Ţurcanu, V.Grosu, V.Dobrinoiu, I.Pascu, V.Lazăr, Gh.Nistoreanu, I.Molnar, A.Bor
oi, V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, R.Stănoiu, I.Miro
n, V.Roşca, O.Loghin, A.Filipaş, O.Stoica, M.Zolyneak, A.A.Piontkovskii, V.D.Menișaghi
n, L.L.Kruglikov, I.Ia.Kozacenko, Z.A.Neznamova, G.P.Novosiolov etc. [19 p.359,
22 p.620, 27 p.693, 49 p.650, 52 p.292, 81 p.366, 82 p.345, 104 p.789, 116 p.800
, 149 p.571, 169 p.799, 171 p.955] Prin con inutul lucrărilor elaborate este acordat
un spaţiu comparativ redus faptelor prejudiciabile care au drept obiect de atenta
re - libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. Autorii cita i, la analiza in
fracţiunii de viol, fac o prezentare a elementelor componenţei de infracţiune. La anal
iza semnelor infracţiunii de viol fiecare autor prezintă în mod preponderent propria o
pinie, argumentând corectitudinea acesteia, fără a acorda un spaţiu mai larg opiniei alt
or autori. Ideile diametral opuse sunt nominalizate, fără a se face o analiză detaliată
a acestora (spre exemplu, problematica violului comis de două sau mai multe persoa
ne; încadrarea raportului sexual forţat comis asupra unei rude până la gradul trei în lini
e dreaptă sau asupra fratelui ori a surorii etc.). În comparaţie cu publicaţiile periodi
ce ce au un obiect de studiu mai îngust (analizându-se doar unele semne ale componenţe
i de infracţiune), atrăgându-se o mai mare atenţie controverselor, contradicţiilor ori inc
onsecvenţelor la aplicarea normelor de drept penal, în manuale este alocat un spaţiu m
ai restrâns acestora, fapt reieșit din scopurile acestor lucrări: primele - analiza un
or probleme controversate în practica şi doctrina dreptului penal, iar ultimele - a
constitui material didactic la instruirea studenţilor. Oricum nu putem neglija imp
ortanţa manualelor la efectuarea unui studiu amplu a aspectului juridico-penal al
infracţiunii de viol, ele reprezentând o importantă sursă de
27
informaţie, în vederea realizării unei lucrări ştiinţifice detalizate în materie teoretico-șt
fică și aplicativă. În continuare am dori să supunem analizei prima monografie din Republi
ca Moldova ce are ca obiect de studiu exclusiv infracţiunile privind viaţa sexuală şi an
ume studiu monografic intitulat „Violenţa sexuală” ce are ca autori pe V. Bujor şi I. Miro
n .[31 p.80] În cadrul lucrării autorii îşi propun a aborda infracţiunile privind viaţa sexu
ală în două din aspectele a acestora; aspectul juridico-penal şi cel criminologic. În prim
ul capitol autorii fac o caracteristică generală a infracţiunilor privind viaţa sexuală, p
rezentând un şir de definiţii ce au fost oferite de către doctrina penală în încercarea de a
efini infracţiunile privind viaţa sexuală. La încheierea analizei autorii oferă o definiţie
proprie a infracţiunilor privind viaţa sexuală. Capitolul doi intitulat „Conţinutul juridi
c al infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală săvârşite prin violenţă” conţine analiza juri
nală a infracţiunilor privind viaţă sexuală. Analizei fiind expuse toate atentatele inclus
e în cadrul Capitolului infracţiuni privind viaţa sexuală. În cadrul acestui compartiment
al lucrării fiind scoase în evidenţă semnele caracteristice fiecărei componenţe de infracţiun
în parte (ţinându-se cont de elementele componenţei de infracţiune), precum şi caracteristi
cile comune ale infracţiunilor incluse în capitolul dat al părţii speciale a codului pen
al. Cu ocazia analizei celui de al treilea capitol constatăm că tematica abordată în cad
rul acestora este reprezentată formele, modalităţile şi sancţiunile infracţiunii de viol. în
adrul analizei autorii supun analizei toate etapele specifice iter criminisului
extern specific infracţiunii de viol. În acelaşi capitol ultimul paragraf este dedicat
aspectelor de drept penal comparat, în cadrul căruia este prezentată legislaţia penală a
altor state, evidenţiindu-se aspectele comune dintre legislaţiile statelor străine şi ce
a autohtonă, precum şi aspectele de diferenţiere dintre acestea. Aspectul criminologic
al infracţiunilor privind viaţa sexuală este abordat cu ocazia analizei din cadrul Ca
pitolului IV al lucrării. La finele lucrării autorii trag anumite concluzii, precum
fac şi anumite propuneri de lege ferenda ce rămân actuale şi până în prezent. În materia drep
ui procesual penal și criminalisticii, fac referire la infrac iunea de viol în lucrările
sale C.Aioniţoaie, V.Bercheşan, I.-E.Sandu, L.Cârjan, I.Dolea, D.Roman, Iu.Sedleţchii,
T.Vizdoagă, V.Rotaru, A.Cerbu, S.Ursu, S.Doraş, M.Gheorghiţă, Gh.Golubenco, E.Stancu, V.
F.Ermolovici, N.P.Iablokov, O.N.Korșunova, A.A.Stepanova etc. [1 p.375, 2 p.327, 3
4 p. 828,
28
50 p.960, 53 p.271, 61 p.144, 62 p.72, 65 p.160, 98 p.376, 99 p.399, 133 p.304,
183 p.708, 148 p.639] În urma analizei efectuate asupra lucrărilor ştiinţifice şi didactic
e publicate la tema tezei, concluzionăm că acestea formează, în fapt, baza metodologică a
tezei de doctor elaborate, prin con inutul căreia se propune o analiză sistematizată a a
spectului penal şi de investigare judiciară a infracţiunii de viol. Analiza publicaţiilo
r din ultimii ani. În cadrul subcompartimentului respectiv urmează să supunem analizei
publicaţiile recente referitoare la aspectul penal şi de investigare judiciară a infr
acţiunii de viol, în special: D.Ikim Infracţiunile privind libertatea şi inviolabilitate
a sexuală a minorilor în aspect comparat; A.Tăbârţă, Particularităţile subiectului infracţiun
viol; A.Tăbârţă, Latura obiectiva a infracţiunii de viol; N.Sergheenko, V. Stati, Despre
practica aplicării răspunderii pentru infracţiunile privind viaţa sexuală (consideraţii de o
rdin teoretic şi practic), S. Brînză „Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţi
Supreme de Justiţie, Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor
privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005; S. Brînză, Comentariul unor prevederi ale H
otărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Despre practica judiciară în cauzele din categ
oria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005: circumstanţele agravant
e ale infracţiunilor prevăzute la art. 171 şi la art. 172 CPRM; S. Brînză, Comentariul uno
r prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Despre practica judiciară în
cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005: infr
acţiuni prevăzute la art. 173-175 CPRM; Особенности квалификации насильственных действий секс
,28,30] Ţinând cont de faptul că autorii D.Ikim şi N. Sergheenko, în articolele elaborate,
punctează pe incriminarea infracţiunilor privind viaţa sexuală în legislaţia altor state, o
să le supunem analizei concomitent - în vederea excluderii unor repetări inutile. Obi
ectul de studiu al lucrărilor știin ifice anterior consemnate, după cum rezultă chiar din
titlul lor, îl formează modul în care sunt sancţionate atentatele la libertatea şi inviola
bilitatea sexuală a persoanelor în legislaţia altor state. În cadrul studiului autorii s
upun analizei legislaţia penală a mai multor state europene (Franţa; Polonia, Norvegia
etc.). Remarcabil este faptul că studiul nu se limitează la analiza legislaţiei doar
a statelor care fac parte din sistemul de drept romano-germanic, ci şi celor din 2
9
cadrul sistemului de drept common-low, precum şi a statelor în care religia are o in
fluenţă mare la elaborarea normelor de drept (Turcia). În cele din urmă se face o tentat
ivă de formulare a unei norme care ar realiza cel mai eficient apărarea dreptului pe
rsoanei la libertatea şi inviolabilitatea sexuală. Se ajunge, de asemenea, la conclu
zia că, deşi nu se poate vorbi despre identitate în ceea ce priveşte normele ce incrimin
ează acest gen de fapte prejudiciabile, în majoritatea legislaţiilor străine sunt sancţion
ate toate acţiunile care ar putea pune în pericol libertatea şi inviolabilitatea sexua
lă a persoanei. În aceeaşi ordine de idei autorul A.Tăbârţă, în cadrul celor două publicaţii
larităţile subiectului infracţiunii de viol” şi Latura obiectivă a infracţiunii de viol anali
ează unele controverse privind subiectul infracţiunii de viol, punând în discuţie problema
tica vizând posibilitatea soţului de a avea calitatea de subiect pasiv al infracţiunii
de viol și prezentându-se mai multe opinii reieșite din doctrina dreptului penal în ace
astă materie. În urma analizei efectuate autorul citat ajunge la concluzia că în cazul în
care soţul este supus unui raport sexual forţat de către celălalt soţ se v a determina pre
zenţa infracţiunii de viol. Un alt segment supus analizei este cel al instituirii un
ei forme speciale de liberare de răspundere penală a violatorului în cazul căsătoriei cu v
ictima violului. Reieșind din studiul participaţiei la comiterea infracţiunii de viol şi
, în mod special a participaţiei simple, în viziunea noastră A.Tăbâr a admite unele erori, af
rmându-se că coutoratul în cazul comiterii infracţiunii de viol nu este posibil, afirma ie
contrazisă definiţiei normative oferite în legea penală. Ţinându-se cont de specificul stru
cturii laturii obiective a infracţiunii de viol (acţiunea principală – raportul sexual şi
modalitatea de comitere - constrângerea implicită sau explicită) participaţie există în cazu
l în care două sau mai multe persoane realizează integral latura obiectivă a infrac iunii
ori fiecare dintre ei desfășoară doar o parte a acestui întreg. La analiza efectuată în cadr
ul celei de-a doua lucrare, autorul reiese dintr-o bună documentare cu referire la
latura obiectivă a infracţiunii de viol. Totuşi, sus inem că se admit anumite erori inter
pretativ și în acest demers știin ific. Nu suntem de acord cu opinia precum că prin violenţă
sihică în sensul art.171 C.pen. ar urma să se înţeleagă şi acele cazuri în care victima infra
ii de viol este ameninţată, spre exemplu, cu răspândirea unor ştiri defăimătoare. Or, accepta
ea unei astfel de opinii drept corecte, ar impune admiterea unei coliziunii dint
re două norme de drept penal, anume art.171 C.pen. (violul) şi art.173 C.pen. (const
rângerea la acţiuni cu caracter sexual). De asemenea o analiză amplă a infracţiunilor priv
ind viaţa sexuală în general şi a violului în special este efectuată de către autorul V. Stat
în publicaţia „Despre practica aplicării 30
răspunderii pentru infracţiunile privind viaţa sexuală (consideraţii de ordin teoretic şi pr
actic)”.[101 p.16-22] În cadrul publicaţiei autorul face o analiză a problemelor pe care
le ridică transpunerea în practică a normelor de drept penal incorporate în capitolul i
nfracţiuni privind viaţa sexuală. Este salutabil faptul că analiza incoerenţilor transpune
rii normelor de drept material în practică sunt relevate prin prezentarea unor cazur
i concrete de practică judiciară, în cadrul cărora în opinia autorului au fost comise anum
ite erori la încadrarea juridică a faptelor real comise. În cadrul lucrării autorul acor
dă un spaţiu larg analizei problematici încadrării violurilor comise cu bună ştiinţă asupra u
persoane minore şi a persoanei ce nu a atins vârsta de 14 ani, la finele analizei a
cestor circumstanţe autorul propune nişte reguli de care urmează să se ţină cont la încadrare
atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanelor minore. O altă pr
oblemă analizată în cadrul lucrării este cea încadrării violurilor soldate cu decesul victim
ei, o chestiune aparte în cadrul acestei analize o constituie cazurile în care rapor
tul sexual nu a fost dus până la capăt, decesul intervenind în cadrul acţiunilor de învinger
e a rezistenţei victimei sau în încercările victimei de a se salva de actul ilegal. La f
inele articolului ştiinţific autorul vine cu soluţii de practică judiciară ce ar uniformiz
a aplicarea componenţei de infracţiune prevăzută la art. 171 C.pen., precum şi cu unele pr
opuneri de legi ferenda de modificare a normelor de drept penal ce au drept obie
ct de protecţie libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. În cadrul publicaţiei „C
omentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Despre prac
tica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7
.11.2005” [26] autorul S. Brînză supune analizei prevederile HPCSJ „Despre practica judi
ciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală”, privitoare la aplicare
a prevederilor art. 171, 172 C.pen. de către organele abilitate cu aplicarea norme
lor de drept penal. În cadrul lucrării autorul îşi concentrează atenţia spre analiza compone
nţei de bază şi a formelor imperfecte ale componenţilor de infracţiune amintite supra. Aut
orul la analiza prevederilor HPCSJ foloseşte atât opiniile, interpretările şi soluţiile pr
opuse de către doctrina penală naţională şi cea străină, precum şi soluţiile pronunţate de că
nţele de judecată în cazuri concrete de viol sau acţiuni violente cu caracter sexual. Bi
nevenită este iniţiativa autorului ca în cadrul cercetării laturii obiective a acestor i
nfracţiuni de a efectua analiza elementului material al fiecărei infracţiuni, stabilir
ea criteriilor de delimitare dintre acestea, precum şi delimitarea acţiunilor cu car
acter sexual ce formează ilicitul penal de cele ce nu formează obiectul protecţiei jur
idice a normelor de drept penal. 31
Pentru întregirea analizei laturii obiective a acestor infracţiuni este indispensabi
lă analiza şi acţiunilor adiacente a acestor infracţiuni şi anume constrângerea implicită şi
explicită. În urma acestei analize autorul evidenţiază semnele ce caracterizează fiecare
formă de determinare a persoanei la raport sexual sau acţiuni cu caracter sexual, în l
ipsa acestor semne nu vom fi în prezenţa constrângerii şi în consecinţă logică la lipsa compo
i de infracţiune. În mod logic cercetarea se finalizează prin formularea unor propuner
i de modificare a HPCSJ precum şi a normelor prevăzute la art. 171, 172 C.pen. Următoa
rea lucrare supuse ce urmează a fi supusă analizei reprezintă o continuare a articolul
ui analizat mai sus. În lucrarea s-a „Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului
Curţii Supreme de Justiţie, Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiuni
lor privind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005: circumstanţele agravante ale infracţiun
ilor prevăzute la art. 171 şi la art. 172 CPRM” [26], S. Brînză continuă analiza componenţelo
de viol şi a acţiunilor violente cu caracter sexual, acsând atenţia la analiza circumst
anţelor agravante ale acestor două infracţiuni din Capitolul „Infracţiuni privind viaţa sexu
ală”. La analiza acestora autorul foloseşte acelaşi stil ca şi-n publicaţia precedentă efectu
analiza dispoziţiilor HPCSJ prin prisma opiniilor exprimate în literatura de specia
litate şi a soluţiilor oferite de către practica judiciară. Analiza efectuată de către autor
pe lângă caracterul ştiinţific, are şi un caracter aplicativ întrucât autorul cu ocazia anal
zei fiecărei circumstanţe agravante stabileşte şi regulile de calificare a acestora. La
finele articolului, precum şi-n cadrul acestora autorul vine cu anumite propuneri
de lege ferenda, propuneri asupra cărora urmează să ne expunem şi noi cu ocazia analizei
fiecărei circumstanţe agravante. „Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii
Supreme de Justiţie, Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor p
rivind viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005: infracţiuni prevăzute la art. 173-175 CPRM.” [
30] reprezintă cel de-al treilea articol al autorului S. Brânză dedicat studiului prev
ederilor HPCSJ „Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privin
d viaţa sexuală, nr. 17 din 7.11.2005”. În cadrul acestei lucrări autorul supune analizei
celelalte trei componenţe de infracţiune incluse în capitolul „Infracţiuni privind viaţa sex
uală”. Analiza acestor articole a fost efectuată din perspectiva modificărilor efectuate
în cadrul Codului penal. Această publicaţie este binevenită mai ales datorită lipsei, la
momentul publicării, a cărorva comentarii vizavi de noile prevederi ale componenţilor
supuse analizei. Studiul, de fapt, cum este şi firesc este efectuat prin stabilire
a criteriilor de delimitare a acestor componenţe, de componenţele ce au format obiec
tul de studiu al publicaţiilor precedente. Această metodă de 32
analiză este cea mai adecvată, în mod special ţinând cont de faptul că de cele mai multe ori
delimitarea dintre acestea ce face în baza unui singur semn. Ca o concluzie la to
ate cele trei publicaţii putem conchide că analiza efectuată de către S.Brânză în cadrul aces
ora a scos în evidenţă unele incoerenţe existente în cadrul normelor de drept penal şi a int
erpretărilor oferite prin intermediul HPCSJ, incoerenţe ce de multe ori influenţează cal
itatea actului de justiţie. În cadrul articolului Анализ типичных ошибок в расследовании прес
de drept la faza incipientă a urmăririi penale în cazul cercetării violurilor comise în s
erie. În acest sens, se dă dovadă de o bună documentare privitor la cele mai răsunătoare caz
uri de violatori în serie, în fiecare caz invocându-se erorile admise comise în cadrul c
ercetării la faţa locului sau la dispunerea expertizelor - erori care au împiedicat or
i tărăgănat stabilirea şi reţinerea persoanelor ce s-au făcut vinovate de comiterea infracţiu
ii. O altă publicaţie din ultimii ani, care îşi propune studierea problematicii violului
, este cercetarea efectuată de către G.Baciu (Expertiza medico-legală a cadavrului şi pe
rsoanei (Ghid practic) prin care se oferă un spaţiu larg analizei violului şi a circum
stanţelor agravante ale acestei infrac iuni. În lucrare se abordează motivele şi specificu
l de examinare a cadavrelor şi persoanelor agresate în aspect medico-legal în conformi
tate cu cadrul procesual penal. Sunt descrise amplu procedeele tehnice a autopsi
ei, acţiunile medicului la diferite etape de cercetare, perfectarea corectă a docume
ntaţie respective. În mod separat sunt studiate principiile de elaborare a diagnosti
cului medico-legal şi formulării concluziilor - ca parte componentă a raportului de ce
rcetare a cadavrului, fapt care prezintă o probă de mare valoare pentru organele de
drept. Se accentuează metodologia examinării persoanelor, descrierea leziunilor meca
nice şi algoritmul aprecierii gradului de vătămare corporală. Nu sunt lăsate din vizor ana
lito-știin ific circumstanţele care trebuie stabilite în vederea încadrării judiciare corect
e ale faptelor prejudiciabile comise. De fapt constatările făcute de către medicul leg
ist în cazul componenţelor date de infracţiune reprezintă unul dintre temeiurile de bază a
l alegerii unei componenţe de infracţiune care vizează atentatele contra persoanei. În c
oncluzie, considerăm că ghidul practic reprezintă un studiu amplu în domeniul medicinii
legale, care conţine informaţii utile nu numai pentru medicii legişti, dar şi pentru per
soanele antrenate în procesul de aplicare a normelor de drept penal. Un alt studiu
monografic supus examinării noastre îl constituie cercetarea realizată de către Nelu Vi
orel Cătună cu titlul Metodica cercetării infracţiunii de viol. Lucrarea se impune sub 3
3
aspectul metodologiei de cercetare a infracţiunilor de viol şi poate constitui un îndr
eptar util atât pentru cei implicaţi în investigarea unor astfel de fapte, cât şi pentru p
racticienii dreptului chemaţi să soluţioneze astfel de cauze. În special, este elucidată e
voluţia istorică a reglementărilor ce au drept scop apărarea contra oricăror atentate la l
ibertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, autorul prezentând reglementările în fu
ncţie de perioada de dezvoltare a societăţii în diferite state, iar, spre sfârşit, acordând u
spaţiu mai mare evoluţiei incriminării infracţiunii de viol în Principatele Române. De asem
enea cercetarea face o prezentate a elementelor ce trebuiesc probate în vederea st
abilirii existenţei sau inexistenţei raportului sexual forţat (după o prezentare generală
elementului probatoriu specific faptei de viol, se face o analiză detaliată a fiecărui
element a cărui existenţă trebuie demonstrată în cadrul procesului penal). În cadrul argume
ntării unor sau altor opinii, autorul monografiei include în ac iune anumite exemple d
e practică judiciară, toate acestea în vederea eviden ierii erorilor ce se pot admite de
către func ionarii organelor de drept la stabilirea circumstanţelor vizând existenţa sau
inexistenţa semnelor componenţei de infracţiune prevăzută la art.171 C.pen. Astfel în opinia
lui N.V.Cătună elementul probatoriu al infracţiunii de viol este alcătuit din: existenţa
actului sexual; existenţa constrângerii sau a imposibilităţii victimei de a se apăra ori d
e a-şi exprima voinţa; vârsta persoanei vătămate şi raporturile care au existat între acesta
făptuitor; făptuitorii, calitatea şi contribuţia acestora la comiterea infracţiunii; conse
cinţele infracţiunii. De asemenea, nu sunt lăsate fără acoperire știin ifică regulile metodic
tactice necesare a se ţine cont la efectuarea acţiunilor de urmărire penală în cazul infra
cţiunii de viol (regulile de ascultare a persoanei vătămate prin infracţiunea de viol; a
scultarea martorilor; ascultarea învinuitului sau inculpatului; căutarea, studierea,
fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii de viol; percheziţia şi ridicarea de obiecte şi
înscrisuri; prezentarea pentru recunoaştere în cazul infracţiunii de viol; reconstituir
ea în cercetarea criminalistică a infracţiunii de viol). Ulterior, urmează o analiză amplă a
acţiunilor de urmărire penală conform unui etalon prestabilit. În concluzie considerăm ca
publicaţiile recente la tema lucrării, reprezintă nişte cercetări valoroase, cu idei nova
torii, a căror argumentare pro și contra va fi enun ată sistematizat în con inutul tezei de
doctorat elaborate. Analiza comparativă a situaţiei existente în domeniu. În urma prezen
tării evoluţiei incriminărilor faptelor ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sex
uală a persoanei, precum şi a studiului literaturii de specialitate în domeniul
34
dreptului penal şi criminalisticii (tehnica, tactica şi metodica criminalistică) putem
face unele concluzii referitoare la situaţia existentă în domeniu. Acest gen de atent
ate îl găsim tratat începând cu scripturi religioase şi finisând cu monografii, care au drep
t obiect de studiu problematica violului, constituind, prin esen a lor, și unele și al
tele, un interes pentru teoreticienii dreptului penal şi criminalişti, precum şi pentr
u practicienii acestor domenii ale ştiinţei. Reglementarea din C.pen. a infracţiunii d
e viol este rezultatul evoluţiei normei de incriminare de-a lungul timpului, precu
m şi efectul studiilor făcute de doctrinarii dreptului penal şi practicieni. Totuşi, în ur
ma analizei literaturii de specialitate, concluzionăm că conţinutul normativ al art.17
1 C.pen. ridică probleme în ceea ce vizează aplicarea acesteia în practică, regăsindu-se une
le propuneri de lege ferenda referitor la modul de incriminare şi sancţionare a infr
acţiunii de viol. Acest lucru este firesc, ţinându-se cont de evoluţia continuă a societăţii,
fapt care determină dispariţia unor valori sociale, ce erau supuse apărării de normele d
e drept penal, apariţia altor valori sociale ori oferirea unui nou sens valorilor
sociale ce se bucură şi în continuare de protecţie juridico-penală. În urma studiului realiz
at cu referire la literatura de specialitate, invocăm unele propuneri novatorii pe
ntru teoria şi practica dreptului penal. În cea mai mare parte, propunerile de lege
ferenda se referă la latura obiectivă a infracţiunii de viol şi la modalităţile acesteia. O
primă propunere pe ca o putem evidenţia constă în înlocuirea elementului material al fapte
i din „raport sexual” în „act sexual de orice natură”. Această concluzie trezeşte numeroase d
uţii în literatura de specialitate, meritând o atenţie deosebită, mai ales în virtutea faptu
lui că majoritatea legislaţiilor penale moderne au adoptat o astfel de soluţie legisla
tivă. Sunt anun ate și opinii referitoare la extinderea sensului noţiunii de constrângere
psihică la cazurile în care constrângerea se materializează şi în alte forme de ameninţare (s
re exemplu, răspândirea de ştiri defăimătoare pentru victimă). O altă problemă nu mai puţin d
troversată constă în interpretarea semnului circumstanţial cu efect agravant prevăzute la
art.171 alin. (2) lit.(c) C.pen. şi anume violul comis de două sau mai multe persoan
e – subiect cu nuan e controversate atât în teoria dreptului penal, cât şi în practica dreptu
ui penal (de fapt, este o problemă nu numai în cazul infracţiunii de viol, ci pentru t
oate componenţele de infracţiune ce prevăd un asemenea semn). În aceeaşi ordine idei, unii
autori propun reducerea numărului de infracţiuni unice complexe compuse în cadrul cărei
a o infracţiune ce are o existenţă de sine stătătore, apare ca circumstanţă agravantă la infr
nea de viol, cum ar fi cazul art. 211 şi 212 C.pen. 35
Cu referire la aspectul de investigare judiciară a infrac iunii, concluzia pe care o
putem înainta este: lipsa unor indicaţii metodice pentru persoanele care efectuează u
rmărirea penală, indicaţii metodice ce ar stabili clar acţiunile de urmărire penală ce urmea
ză a fi efectuate în funcţie de situaţiile tipice la începerea urmăririi penale, precum şi re
ulile de desfăşurare a acestora determină multitudinea și complexitatea erorilor admise în
acest cadru aplicativ. 1.2 Scopul şi obiectivele tezei prin prizma perfecţionării nor
melor penale şi cercetării ştiinţifice. Scopul imediat al prezentei lucrări îl constituie ex
aminarea teoretico-practică a elementelor preexistente și constitutive care caracter
izează din punct de vedere normativ infracţiunea de viol, în vederea evidenţierii partic
ularităţilor de încadrare juridică şi nuanţarea procedeelor de investigare judiciară a infrac
nii analizate, prin punerea în evidenţă a modelului tacticometodologic ce urmează a fi a
plicat de către organele judiciare la cercetarea faptei de viol. În calitate de scop
mediat al tezei figurează relevarea imperfecţiunilor textului de lege dedicat incri
minării infracţiunii de viol şi reliefarea unor propuneri de lege ferenda întru lichidar
ea acestora. Pentru atingerea scopurilor propuse au fost trasate şi realizate anum
ite sarcini. În special: Nuanţarea conceptului infracţiunii de viol şi a locului incrimi
nării acesteia în legislaţia autohtonă. Fără nici un dubiu violul este cea mai gravă faptă di
adrul atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. La diferite
faze ale dezvoltării societăţii termenului de viol i s-au dat diferite conota ii uzuale
, tocmai din acest motiv una dintre sarcinile propuse a devenit stabilirea conce
ptului infracţiunii de viol, ţinându-se cont de etapa de dezvoltare la care se află soci
etatea contemporană. În vederea realizării sarcinii în cauză a fost efectuat un studiu ref
eritor la evoluţia incriminărilor faptelor privind viaţa sexuală, precum şi o analiză compar
ativă a conţinutelor normative vizând această infracţiune în legislaţia altor state. De aseme
ea, drept efect al cercetărilor realizate s-a încercat stabilirea locului infracţiunii
de viol în cadrul atentatelor contra persoanei. Elucidarea şi descrierea semnelor c
onstitutive ale infracţiunii de viol din perspectiva doctrinei dreptului penal şi a
soluţiilor evocate de practica judiciară la soluţionarea cauzelor de viol. Pentru atin
gerea scopurilor cercetării realizate o importanţă deosebită o reprezintă analiza tuturor
semnelor con inutului normativ al infrac iunii de viol (de la obiectul infracţiunii şi până
la modalităţile agravante ale infracţiunii de viol). Un prim element al componenţei de i
nfracţiune ce urmează a fi supus studiului este obiectul infracţiunii de viol. Importa
nţa obiectului infracţiunii în procesul încadrării juridice a infracţiunii este că, în baza a
tui element, se poate face delimitarea infracţiunii de viol de alte fapte antisoci
ale sau tentativa la infracţiunea de viol de 36
alte fapte antisociale consumate ce atentează la viaţa şi sănătatea persoanei. Un alt elem
ent al componenţei de infracţiune nu mai puţin important în cadrul procesului de calific
are a infracţiunilor (un element important de delimitare a infracţiunii de viol de a
lte fapte antisociale) este latura obiectivă. Stabilirea semnelor laturii obiectiv
e prezintă importanţă la încadrarea juridică a infracţiunii, totodată ele alcătuind elementul
obatoriu al infracţiunii de viol și reprezentând acele circumstanţe ale faptei care treb
uiesc în mod obligatoriu probate în cadrul urmăririi penale de către organele drept (spr
e exemplu, existenţa raportului sexual; constrângerea implicită sau explicită la comiter
ea raportului sexual). De asemenea, în cadrul analizei semnelor componenţei infracţiun
ii de viol nu trebuie neglijată latura subiectivă, în care, pe lângă elementul subiectiv,
motivul şi scopul specific faptelor date, urmează a se stabili care va fi încadrarea f
aptelor în cazul în care autorul se află în eroare asupra unor circumstanţe ce ar putea să-i
atenueze răspunderea penală sau, în genere, să o excludă. Bineînţeles, investigarea ar fi in
ompletă dacă am neglija formele şi modalităţile infracţiunii de viol. De exemplu, nu se pot
lăsa nesoluţionate aşa probleme cum ar fi: calificarea tentativei de viol la un obiect
nul, cum urmează a fi încadrate faptele în cazul în care bărbatul este în imposibilitate de
a realiza raportul sexual? etc. Evidenţierea problemelor ce apar în procesul încadrării
juridice a faptelor de viol, căile de soluţionare a acestora, precum şi formularea un
or propuneri de lege ferenda nu poate fi admisă fără efectuarea unui studiu amplu cu r
eferire la semnele componenţei de infracţiune prevăzute la art.171 C.pen. Examinarea u
nor probleme controversate proprii conţinutului juridic al infracţiunii de viol (în sp
ecial, condiţiile renunţării de bună voie la comiterea infracţiunii, elucidarea calităţii de
ubiect pasiv al infracţiunii de viol, elucidarea noţiunii de viol comis de două sau ma
i multe persoane etc.). În cadrul studiului s-a efectuat, într-o amplitudine largă de
cercetare, analiza unor probleme controversate atât în doctrina dreptului penal, cât şi în
practica judiciară. A fost propusă spre cercetare și solu ionată o asemenea problematică cu
m este stabilirea limitelor tentativei (necesitatea acestei concretizări apare în ca
zul în care suntem în prezenta unei renunţări de bună voie la comiterea infracţiunii). În ace
aşi ordine de idei s-au propus spre analiză complexă circumstanţele în care neducerea până la
capăt a activităţii infracţionale poate fi considerată benevolă (spre exemplu, ciclu menstru
al). O altă problemă nu mai puţin discutată în doctrina dreptului penal este reprezentată de
subiectul infracţiunii de viol, şi anume posibilitatea persoanei de sex feminin de
a fi subiect al
37
infracţiunii, existenţa violului conjugal (posibilitatea soţilor de a avea calitatea d
e subiect pasiv, respectiv subiect activ al infracţiunii de viol). Nu se neglijează
nici controversele, pe care le-am amintit şi în paragrafele anterioare, privitor la
circumstanţa agravantă prevăzută la art.171 alin. (2) lit. (c) C.pen. - violul comis de
două sau mai multe persoane. La analiza acestor probleme controversate şi la propune
rile de soluţionare a lor s-a ţinut cont nu numai de opiniile exprimate de către teore
ticienii dreptului penal, dar şi de soluţiile existente în practica judiciară naţională și st
nă. Evidenţierea criteriilor de delimitare a violului de alte infracţiuni cu care se i
ntersectează sub aspect constitutiv. În ceea ce priveşte realizarea sarcinii date, în pr
imul rând, ar trebui să stabilim criteriile de delimitare a infracţiunii de viol de ce
lelalte fapte prejudiciabile incluse în capitolul „Infracţiuni privind viaţa sexuală”. Prior
itar, ar trebui stabilite semnele delimitative ale violului de acţiuni violente cu
caracter sexual, mai ales că aceste două componenţe fac parte din categoria componenţil
or de infracţiune ce au doar un singur semn delimitativ, fiind reprezentat de elem
entul material al acestora. O altă faptă, de care ar trebui delimitat violul este ce
a de constrângere la acţiuni cu caracter sexual, în mod special, dintre formele atipic
e a infracţiunii de viol şi fapta consumată prevăzută la art. 173 C.pen. Tot în acest sens t
rebuie de atras atenţie interpretării care se dă noţiunii de constrângere psihică. Discuţii l
aplicarea în practică ridică şi delimitarea dintre semnul circumstanţial al violului, adi
că violul comis asupra unei persoane minore şi raportul sexual cu o persoană ce nu a a
tins vârsta de 16 ani. Bineînţeles, infracţiunea de viol nu trebuie delimitată doar de inf
racţiunile incluse în capitolul IV al părţii speciale a Codului penal, ci şi de aşa comporta
mente infracţionale sau delictuale cum sunt: vătămarea intenţionată gravă şi medie a integrit
corporale a persoanei; actele de agresiune sexuală cu caracter huliganic. Stabilir
ea criteriilor de delimitare dintre categoriile enunţate reprezintă o importanţă deosebi
tă pentru aplicarea normelor de drept material, făcând posibilă instituirea unor repere
pentru lucrătorii practici, putând fi evitate erorile judiciare la încadrare juridică a
manifestărilor infracţionale din domeniu. Înaintarea unor propuneri concrete de perfecţi
onare a textului de lege prevăzut la art.171 C.pen. După cum am menţionat anterior, în c
adrul capitolului dat incriminările atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea se
xuală a persoanei au fost diferite, începând cu incriminări în scripturi cu caracter relig
ios până la sisteme de drept cu caracter laic, în cadrul cărora toate infracţiunile fiind
prevăzute într-un singur act normativ. De asemenea formele de sancţionarea a
38
infracţiunii de viol au fost influenţate nu numai de nivelul de dezvoltarea a societăţii
, dar şi de forma de organizarea a statului. Ţinând cont de aspectele invocate anterio
r, precum şi de faptul că societatea moldovenească se află în continuu progres, considerăm că
normei ce sancţionează atentatele contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei i
se pot aduce unele modificări care ar plasa-o la nivelul de dezvoltare actual al s
ocietăţii. Nu, în ultimul rând, modificările ce se doresc a fi efectuate având drept scop fi
nal - armonizarea opiniilor existente în doctrina penală cu practica judiciară, uşurându-s
e transpunerea normelor de drept material în practică și reducânduse numărul erorilor judi
ciare în cazul infracţiunilor privind viaţa sexuală. Analiza conţinutului caracteristicii
criminalistice a infracţiunii de viol şi a elementelor care o compun. Organele de ur
mărire penală îşi desfăşoară activitatea în scopul constatării la timp şi în mod complet a fa
constituie infracţiuni, astfel, ca orice persoană, care a săvârşit o infracţiune să fie pede
sită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere pen
fapt, acest deziderat, indispensabil realizării justiţiei penale, este consacrat ex
pres la art.254 alin.(1) C.pr.pen. al RM, potrivit căruia „organul de urmărire penală es
te obligat să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectel
e, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei pentru stabilirea adevărului”. De fapt ca
racteristica criminalistică stabileşte particularităţile cercetării unui gen de infracţiuni
ajutând la descoperirea urmelor infracţiunii, restrângerea cercului persoanelor bănuite,
înaintarea versiunilor criminalistice vizavi de motivele acesteia, identificarea
metodelor de săvârşire şi ascundere a faptei etc. Ţinând cont de faptul că, caracteristica cr
minalistică a infracţiunii reprezintă o sistematizare a experienţei organelor de drept în
ceea ce priveşte descoperirea infracţiunii de viol, pentru realizarea acestei sarcin
i s-a propus studierea unui număr mare de dosare penale pentru evitarea unor concl
uzii ce ar fi lipsite de o fundamentare empirică. Stabilirea caracteristicii crimi
nalistice a infracţiunii de viol prezintă o importanţă deosebită la faza începerii urmăririi
enale, condi ionând solu ionarea rapidă și oportună a faptelor de viol. Relevarea elementulu
i probatoriu al violului. Elementele obiectului probatoriu nu trebuie confundate
cu elementele incluse în caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol. La del
imitarea circumstanţelor cu semnificaţie probatorie de circumstanţele, pe care le impl
ică caracterizarea criminalistică a unei infracţiuni, se impune precizarea că ultimele,
de fiecare dată, ajută la clarificarea celor dintâi. Elementele obiectului probaţiunii şi
datele aferente caracteristicii criminalistice ale unei infracţiuni se deosebesc a
tât prin destinaţia pe care o au, cât şi prin esen a funcţiilor îndeplinite. Spre exemplu, st
bilirea metodei de săvârşire a infracţiunii 39
ca element probatoriu - are importanţă pentru constatarea semnelor laturii obiective
a infracţiunii, a circumstanţelor care agravează sau atenuează răspunderea penală şi nu, în
imul rând, pentru individualizarea pedepsei penale. Constatarea metodei de comiter
e a infracţiunii (element al caracterizării criminalistice) prezintă importanţă pentru dep
istarea urmelor de comitere a infracţiunii, stabilirea persoanelor care pot utiliz
a asemenea metode la săvârşirea faptei etc. De fapt obiectul probaţiunii îl reprezintă final
itatea, iar caracteristica criminalistică ajută la găsirea căilor şi soluţiilor de atingere
a acesteia. Se observă clar că aceste două noţiuni sunt strâns legate între ele, una ajutând
a realizarea scopurilor urmărite de cea de-a doua. Tocmai din acest motiv relevare
a elementelor ce alcătuiesc caracteristica criminalistică şi elementul probatoriu al i
nfracţiunii de viol, reprezintă sarcinile principale în ceea ce priveşte realizarea aspe
ctului de investigare judiciară a lucrării. Fără a fi realizate aceste sarcini, celorlal
te nu mai prezintă nici o valoarea aplicativă la activitatea de investigare a acesto
r fel de fapte. Determinarea situaţiilor tipice care întemeiază începerea urmăririi penale
în cauzele de viol. Analiza practicii de investigare a violurilor pune în evidenţă exis
tenţa unor particularităţi specifice etapei de începere a urmăririi penale, cunoaşterea căror
este indispensabilă pentru realizarea obiectivelor urmăririi penale. Stabilirea ace
stor particularităţi ajută la încadrarea faptei, despre care au fost sesizate organele d
e drept, în una din situaţiile tipice ce pot să apară la începutul urmăririi penale, urmând c
, în funcţie de situaţia tipică, organele de drept să desfăşoare acţiunile necesare ce ar per
e identificarea şi reţinerea cât mai rapidă a făptuitorilor, precum şi luarea de măsuri pentr
conservarea şi ridicarea probelor ce pot dovedi existenţa sau inexistenţa faptei infr
acţionale. Evidenţierea regulilor metodologice de efectuare a acţiunilor de urmărire pen
ale aplicabile la investigarea violurilor. În conformitate cu art.279 alin.(1) C.p
r.pen. al RM organul de urmărire penală efectuează acţiunile de urmărire penală în strictă co
rmitate cu prevederile C.pr.pen. şi numai după pornirea urmăririi penale, cu excepţia acţi
unilor prevăzute în art.118 (cercetarea la faţa locului) şi în art.130 (percheziţia corporală
sau ridicarea), care pot fi efectuate până la pornirea urmăririi penale. La efectuarea
acţiunilor de urmărire penală în cauzele penale de viol organul judiciar trebuie să ia în v
edere, pe de o parte, consecutivitatea realizării lor, care poate fi dedusă din mate
rialele iniţiale în baza cărora a fost pornită urmărirea penală, iar, pe de altă parte, de ti
ul acţiunilor ce urmează a fi întreprinse, care rezultă din natura faptei infracţionale săvâr
e şi elementul probatoriu ce urmează a fi determinat în cadrul cercetării.
40
La realizarea sarcinii în cauză trebuie a se ţine cont de regulile generale ale tactic
ii criminalistice în ceea ce priveşte realizarea acţiunilor de urmărire penală, şi în strictă
nformitate cu acestea să evidenţiem anumite reguli ce ar fi specifice doar în cazul ce
rcetării infracţiunii de viol. Caracterizarea constatărilor medico-legale, tehnico-ştiinţi
fice şi a expertizelor judiciare dispuse la investigarea infracţiunilor de viol. La
investigarea violurilor organele de urmărire penală sunt puse în faţa unor probleme pe c
are nu le pot rezolva singure, pentru aceasta fiind necesare cunoştinţele unor speci
alişti din domeniile ştiinţei. În acest sens, pentru descoperirea adevărului în cauzele pena
le referitoare la violuri, legea procesual-penală permite organului de urmărire pena
lă, iar, în unele situaţii, chiar îl obligă să recurgă la concursul specialiştilor. Ţinând co
pecificul infracţiunii de viol o mare parte dintre împrejurările ce alcătuiesc elementul
probatoriu al acestor fapte pot fi constatate numai prin intermediul constatărilo
r medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor judiciare. Totuşi, în cadrul cercetăr
ii infracţiunilor de viol nu trebuie lăsat fără cercetare principiul că nici o probă nu are
o valoare prestabilită, valoarea probatorie a fiecăreia stabilindu-se cu celelalte p
robe existente în cadrul procesului penal. 1.3. Concluzii la capitolul 1. Problema
tica infracţiunilor privind viaţa sexuală constituie o preocupare continuă pentru teoret
icienii şi practicienii dreptului penal. Dezvoltarea continuă a relaţiilor sociale nec
esită o atenţie sporită în ceea ce priveşte infracţiunile privind viaţa sexuală, în vederea g
celor mai eficiente metode de prevenire şi combatere a faptelor ce atentează la libe
rtatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. Ţinând cont că incriminarea sau dezincrimi
narea unor fapte se face întotdeauna ţinându-se cont de relaţiile sociale existente într-o
societate la un anumit nivel de dezvoltare. Din acest motiv o primă problemă aborda
tă în cadrul acestui compartiment a fost analiza evoluţiei istorice a incriminării atent
atelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. În urma acestui studiu p
utem concluzionăm că infracţiunea de viol a suferit numeroase schimbări de a lungul timp
ului cunoscând diferite forme de sancţionare (începând cu sancţionarea prin oprobiul publi
c până la incriminarea în sisteme de drept codificate), diferite denumiri şi conţinuturi l
egale. Indiferent de acestea concluzionă că din cele mai vechi timpuri, o problemă a s
ocietăţii a fost apărarea persoanei de orice formă de violenţă sexuală ce ar pune în pericol
ertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. În cadrul aceluiaşi compartiment al luc
rării au fost supuse unei analize publicaţiile autorilor autohtoni cât şi străini, al căror
obiect de cercetare se referă în mod direct sau tangenţial la 41
obiectul de studiul al lucrării date. Printre aceştia menţionăm V.Dongoroz, V.Dobrinoiu,
A.Boroi, V.Beliş, C.Aioniţoaie, V.Bercheşan, A.Piontkovschii, P.Iablokov, V.Mozeakov,
O.Corşunov, A.Stepanov, I.Fedotov, L.Zvirbuli, N.Soloviov etc. Dintre autorii aut
ohtoni, lucrările cărora au stat la baza elaborării tezei pot fi menţionaţi: V.Cuşnir, V.Ber
liba, S.Brânză, S.Doraș, M.Gheorghiţă, T.Carpov, A.Borodac, X.Ulianovschi, Gh.Ulianovschi,
V.Stati, I.Dolea, Iu.Odagiu, etc. Subcompartimentul patru al acestui compartime
nt a fost dedicat studiului principalelor direcţii de cercetare. Aceste direcţii fii
nd formulate în conformitate cu principalele obiective din cadrul Direcţiilor strate
gice ale activităţii din sfera ştiinţei şi inovării pentru anii 2006-2010, aprobate prin Hotă
ea Parlamentului nr.160-XVI din 21 iulie 2005, aceste direcţii fiind consacrate şi-n
cadrul Acordului de parteneriat între Guvern şi Academia de Ştiinţe a Moldovei pentru a
nii 2009-2012 Scopul imediat al prezentei lucrări îl constituie examinarea teoretico
-practică a elementelor preexistente și constitutive care caracterizează din punct de
vedere normativ infracţiunea de viol, în vederea evidenţierii particularităţilor de încadrar
e juridică şi nuanţarea procedeelor de investigare judiciară a infracţiunii analizate, pri
n punerea în evidenţă a modelului tacticometodologic ce urmează a fi aplicat de către orga
nele judiciare la cercetarea faptei de viol. În calitate de scop mediat al tezei f
igurează relevarea imperfecţiunilor textului de lege dedicat incriminării infracţiunii d
e viol şi reliefarea unor propuneri de lege ferenda întru lichidarea acestora. De fa
pt aceste scopuri au drept finalitate edificarea statului de drept în contextul in
tegrării europene Republicii Moldova. Întru realizarea acestor obiective în cadrul luc
rării au fost trasate următoarele sarcini: §Nuanţarea conceptului infracţiunii de viol şi a
locului incriminării acesteia în legislaţia autohtonă. §Elucidarea şi descrierea semnelor co
nstitutive ale infracţiunii de viol din perspectiva doctrinei dreptului penal şi a s
oluţiilor evocate de practica judiciară la soluţionarea cauzelor de viol. §Examinarea un
or probleme controversate proprii conţinutului juridic al infracţiunii de viol (în spe
cial, condiţiile renunţării de bună voie la comiterea infracţiunii, elucidarea calităţii de s
biect pasiv al infracţiunii de viol, elucidarea noţiunii de viol comis de două sau mai
multe persoane etc.). §Evidenţierea criteriilor de delimitare a violului de alte in
fracţiuni cu care se intersectează sub aspect constitutiv. 42
§Înaintarea unor propuneri concrete de perfecţionare a textului de lege prevăzut la art.
171 C.pen. §Analiza conţinutului caracteristicii criminalistice a infracţiunii de viol
şi a elementelor care o compun. §Relevarea elementului probatoriu al violului. §Deter
minarea situaţiilor tipice care întemeiază începerea urmăririi penale în cauzele de viol. §Ev
denţierea regulilor metodologice de efectuare a acţiunilor de urmărire penale aplicabi
le la investigarea violurilor. §Caracterizarea constatărilor medico-legale, tehnico-şt
iinţifice şi a expertizelor judiciare dispuse la investigarea infracţiunilor de viol.
43
2. CONSIDERAŢIUNI GENERALE REFERITOARE LA INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ. 2.1. Noţiun
ea şi clasificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală. Violul reprezintă raportul sexual
săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea a
esteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. Violarea unei persoane, adică folosirea
constrângerii fizice sau ameninţării împotriva acesteia, cu scopul de a îi înfrânge rezisten
la un raport sexual neconsimţit (constrângere explicită), ori abuzarea de imposibilita
tea în care se găsea persoana de a-şi manifesta voinţa sau de a se apăra, pentru a avea ra
port sexual ( constrângere implicită), aceasta caracterizează în esenţă infracţiunea de viol.
52 p.327] Această nesocotire, violare a libertăţi sexuale a unei persoane reprezintă raţiu
nea incriminării faptei de viol în Codul penal. Prin reglementarea din Codul penal s
-a dat noţiunii de viol sensul ei firesc, adică acela de constrângere (constrângerea imp
licită şi explicită) a unei persoane la un raport sexual. Din această reglementare a vio
lului, prevăzută în Codul penal, rezultă că pentru a fi în prezenţa infracţiunii de viol cons
erea, fie acesta explicită sau implicită, trebuie să se exercite în mod obligatoriu de o
persoană de sex masculin asupra unei alte persoane de sex feminin şi invers. Dacă con
strângerea se exercită de o persoană de sex masculin asupra altei persoane de sex masc
ulin precum şi când constrângerea este exercitată asupra unei femei de către o altă femeie,
atunci vom fi în prezenţa homosexualismului, acţiune specifică şi sancţionată de către art .
C. pen. Includerea în noţiunea de viol nu numai a constrângerii explicite asupra pers
oanei, dar şi a faptului de a profita de imposibilitatea de a-şi exprima voinţa sau de
a se apăra, ceea ce constituie o constrângere implicită, corespunde întru totul ideii d
e încălcare a libertăţii sexuale, caracteristică infracţiunii de viol, însuşi faptul de a pro
a de starea de neputinţă a victimei presupune lipsa consimţământului acesteia la raport se
xual şi indică nesocotirea consimţământului, aşa încât este firesc şi logic ca acest fapt să
milat constrângerii.[52 p. 328] Violul este una din cele mai grave infracţiuni contr
a persoanei, el constituie cea mai brutală atingere adusă libertăţii sexuale, care const
ituie un important atribut al personalităţii umane. Raportul sexual ca şi celelalte in
fracţiuni privitoare la viaţa sexuală, după cum am precizat şi-n primul capitol al lucrării,
loveşte în inviolabilitatea sexuală, în inviolabilitate fizică, în demnitatea şi libertatea
ersoanei. Violul se caracterizează printr-un pericol social sporit, aducând în primul
rând, o atingere directă persoanei prin prisma atributelor acesteia, precum, provocând
şi consecinţe profund dăunătoare pe plan social, întrucât respectarea atributelor inalienab
ile ale personalităţii umane în 44
sfera relaţiilor sexuale constituie una din bazele existenţei societăţii. Încălcarea acestui
atribut al personalităţii umane creează o stare de nesiguranţă socială. Tocmai din aceste m
otive incriminarea şi sancţionare a acestor fapte de către legislaţia penală constituie o
necesitate într-o societate modernă. Violul ocupă locul principal printre infracţiunile
privitoare la viaţa sexuală şi trebuie privit ca infracţiune caracteristică pentru acest g
rup de infracţiuni, reprezentând cea mai gravă formă de încălcare a relaţiilor şi valorilor s
ale, a căror ocrotire constituie scopul incriminării şi sancţionării infracţiunilor privitoa
re la viaţa sexuală. Apărarea acestor relaţii şi valori sociale are loc prin apărarea libertă
şi inviolabilităţii sexuale a persoanei, iar forma tipică de lezare a acestor valori o
constituie constrângerea unei persoane la raport sexual. Tocmai din acest motiv, v
iolul este prevăzut ca cea mai gravă infracţiune din grupul infracţiunilor privitoare la
viaţa sexuală. Aşa fiind, apare justificat din punct de vedere tehnic legislativ, sit
uarea violului în fruntea grupului de infracţiuni privitoare la viaţa sexuală. [52] Mult
e dintre reglementările privind această infracţiune îşi au corespondent în incriminarea, şi î
ancţionarea celorlalte infracţiuni, atunci când acestea privesc libertatea şi inviolabil
itatea sexuală a persoanei, astfel încât situarea lor la începutul capitolului face posi
bilă evitarea repetării lor inutile şi înlesneşte interpretarea şi aplicarea corectă a legii.
Viaţa sexuală - ca valoare socială - este apărată de dreptul penal în două dintre aspectele a
esteia, cărora le corespund două drepturi ale persoanei: dreptul la libertatea sexua
lă şi dreptul la inviolabilitatea sexuală. Primul drept constă în dreptul persoanei de a d
ispune în mod liber de corpul său în raporturile sexuale, libertate încorsetată în norma de
drept, în moravurile sociale şi de moralitatea sexuală. În acest caz se are în vedere posi
bilitatea persoanei, indiferent de sex, de a lua decizii în ceea ce priveşte viaţa per
sonală şi de a întreţine raporturi sexuale după voinţa sa, fără temerea că i s-ar produce o s
nţă. În general, acest drept este încălcat atunci când raportul sexual se săvârşeşte prin con
fizică sau psihică. Cel de-al doilea este dreptul persoanei de a i se asigura invio
labilitatea corpului sub aspect sexual, împotriva oricăror acţiuni înfăptuite cu violenţă. Ac
st drept, în general, este vătămat atunci când violul este realizat prin profitarea de s
tarea de imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. Pe de altă parte, drep
turile individului la libertate şi inviolabilitate sexuală nu pot fi exercitate, după
cum am menţionat, contrar regulilor de drept sau cu depăşirea limitelor fixate de mora
lă şi moravurile admise în societate. Legea impune, totodată, că această libertate nu va fi
exercitată în mod abuziv.
45
Deci, pericolul social care decurge din infracţiunile privind viaţa sexuală constă, în pri
mul rând, în răul provocat direct victimei, iar, în al doilea rând, în consecinţele destabili
atoare pe care le provoacă în plan social asupra dezvoltării normale a vieţii. Încălcarea li
bertăţii sexuale crează o stare de nesiguranţă generală în societate, un dezechilibru primejd
os şi grav pentru organismul social. De aceea, în condiţiile amplificării violenţei în ţară,
otirea persoanei prin mijloace de drept penal presupune, în mod necesar, sancţionare
a cu mai multă severitate a infracţiunilor privind viaţa sexuală. Încadrarea de către legiui
tor a unor fapte în sistemul infracţiunilor privind viaţa sexuală este în deplină dependenţă
recunoaşterea ca obiect de apărare prin intermediul dreptului penal. De aceea, în legi
slaţia penală atestăm o mare diversitate de denumirea a capitolului „Infracţiuni privind v
iaţa sexuală”, cât şi tipurile de infracţiuni incluse în ele. De acest fapt ne vom convinge î
ele ce vor fi expuse în continuare, precum şi-n cadrul prezentării aspectelor de drept
penal comparat. C.pen. român prevede răspunderea penală pentru atentatele la viaţa sexu
ală în Titlul II Infracţiuni contra persoanei, Cap.III (Infracţiuni privitoare la viaţa se
xuală), spre deosebire de C.pen. al RM, care le încadrează în Cap.IV Infracţiuni privind v
iaţa sexuală. În C.pen francez atentatele criminale la viaţa sexuală sunt întitulate „Agresiu
i sexuale” şi sunt plasate în Cartea a doua „Crime şi delicte contra persoanei”, iar în cel a
FR, după cum urmează, „Infracţiuni ce atentează la libertatea sexuală a persoanei”, fiind în
rate în Titlul II, care are titlul „Infracţiuni contra persoanei”. Făcând o trecere în revist
vieţii de zi cu zi trebuie, de recunoscut că, în unele grupuri sociale, reprezentarea
comportamentului sexual, destul de subiectiv, se extinde ca o obişnuinţă în societatea
civilizată. Fetele încep să practice raporturi sexuale de la vârsta de 13-14 ani, iar un
eori de la 11-12 ani, primul raport sexual purtând un caracter de violenţă. În perioada
studierii grupărilor antisociale s-a descoperit că aceste grupuri îşi au normele lor de
comportament, jargoanele lor. Sunt cazuri când un reprezentant a unei astfel de gr
upări, apropiindu-se de o necunoscută, îi propune să intre în raport sexual. În situaţia în c
refuză ea riscă să fie bătută şi violată. [31 p.9] De asemenea, în grupările enunţate mai su
aşa numitele „fete-comune” (care intră în raport sexual cu mai mulţi bărbaţi odată, chiar şi
oapte), fete cu moravuri uşoare. În aceste cazuri nu contează acordul femeii. În situaţia
respectivă, considerăm necesar de a accentua ideea distincţiei dintre acordul pentru r
aport sexual şi lipsa acestui acord. În prima situaţie nu este vorba despre o infracţiun
e sexuală, deoarece există acordul persoanei, însă în cazul lipsei acestuia este realizată c
omponenţa de infracţiune. [31] 46
Un aspect, de asemenea, important este reprezentat de anotimpul săvârşirii infracţiunii
de viol. În urma analizării problemei în cauză s-a ajuns la concluzia „că cele mai multe vio
luri se săvârşesc în lunile calde ale anului şi anume lunile mai – septembrie, atunci când pe
soana poate rezista mai mult afară ”. [118 p182] Un rol deosebit îl ocupă şi locul săvârşirii
fracţiunilor privind viaţa sexuală. Majoritatea infracţiunilor se săvârşesc în apartamente, c
de locuit, cămine şi vile. Femeile necunoscute, deseori, sunt violate în locuri publi
ce şi pe timp de noapte (pe străzi, în parcuri, în scara blocului), anume acest tip de c
rime poartă un caracter nocturn, care, deseori, după comiterea unui raport sexual pr
in constrângere, infractorul poate comite în continuare jefuirea victimei sau chiar
omorârea ei. Fără nici un fel de dubiu, violul este cel mai periculos atentat din cadr
ul infracţiunilor privind viaţa sexuală, deoarece poate influenţa grav asupra sănătăţii victi
, pricinuind o traumă psihică, brutal umilind demnitatea persoanei. Este importantă ce
rcetarea sub toate aspectele, obiectiv şi multilateral a circumstanţelor cauzei, con
statării datelor faptice, stabilirea făptuitorului şi tragerea lui la răspundere penală. Cân
d se constată, în abstract gradul de pericol exprimat de fapta penală, trebuie de avut
în vedere şi persoana făptuitorului, pe cât posibil, considerată tot la modul abstract, p
e baza unor tipologii cu un grad mai mare sau mai mic de generalitate. Desigur, în
principiu, orice persoană poate comite un viol. Nu este mai puţin adevărat, însă, că atât ce
cetările criminologice, cât şi practica penală, dovedesc faptul că la concret această infracţ
une este comisă, de regulă, de anumite categorii de persoane, la care se regăsesc într-o
măsură mai mică sau mai mare anumite trăsături. Această problemă a fost punctată şi de crimi
ul Cesare Lombroso în lucrările „Omul criminal” şi „Tipologia criminală”, în care consemnează
torii de viol s-a observat o talie mică, cu o greutate relativ ridicată, mâinile relat
iv scurte etc., anomaliile organelor genitale şi ale nasului sunt frecvente şi, apro
ape întotdeauna, inteligenţa foarte puţin dezvoltată. [83 p.67] Fiecare persoană are drept
ul să dispună de corpul său în limitele bunelor maniere. Orice constrângere exercitată asupr
a cuiva de a avea relaţii sexuale, contrar voinţei sale, este pedepsită de lege. Acelaşi
conţinut exprimă şi Recomandarea nr.R/2000/11[96], care consfinţeşte dreptul la libera al
egere a partenerului de a avea raport sexual. Aproape în toate cazurile, violul es
te legat de cauzarea victimei a prejudiciului fizic şi a traumei psihice. Violul p
oate duce la vătămări vaste ale organelor genitale şi ale ţesuturilor adiacente, să se solde
ze cu dereglări neuropsihice grave şi durabile în timp. [117 p.390]
47
Fireşte, de la această viziune lombrosiană şi până în prezent, lucrurile au mai evoluat, în î
i noi de tipologizare, autodeclarare, de obicei, în mod aprioric, accentul cade ma
i mult pe componenţa psihico-morală a individului. Nu este, însă, nici timpul, nici locu
l potrivit a aprofunda din punct de vedere criminologic tipul violatorului. Rema
rcăm, de aceea, doar două trăsături ce se par mai importante în contextul prezentei analiz
e: perseverenţa şi înclinaţia spre violenţă. Cu alte cuvinte, în cazul persoanelor ce comit i
fracţiuni de viol se constată, deseori, fie recidivarea în aceeaşi faptă (comiterea mai mu
ltor violuri), fie comiterea şi a altor infracţiuni de violenţă (împotriva vieţii, a integri
tăţii corporale etc.). În circumstanţă dată, pericolul social al infracţiunii de viol apare m
i evident, nepedepsirea unei fapte de o asemenea gravitate pune în primejdie liber
tatea sexuală, integritatea fizică, sănătatea ori viaţa unui mare număr de persoane. Or, dacă
victima unui viol, dintr-un considerent sau altul, îşi poate asuma un astfel de risc
, statul - ca garant al ordinii sociale, nu şi-l poate asuma. Infracţiunile privind
viaţa sexuală reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute în Cap.IV al PS a C.pen. al RM, fii
nd fapte prejudiciabile, săvârşite cu intenţie, care vatămă, în mod exclusiv sau în principal
elaţiile sociale cu privire la viaţă sexuală a persoanei. [27 p.157] O altă definiţie a infr
acţiunilor privind viaţa sexuală este oferită de către autorul rus Ia. Iakovlev, care prec
izează următoarele: „infracţiunile privind viaţa sexuală sunt fapte social – periculoase, pre
ute de legea penală, care atentează la relaţiile sexuale și sunt caracteristice regimulu
i sexual ce s-a creat în societate, constând din săvârşirea, intenţionată, cu scopul satisfac
rii poftei sexuale a subiectului sau a altei persoane determinate, a acţiunilor se
xuale, ce încalcă interesele sexuale normale pentru acest regim între persoane de sex
opus"[185 p.64] Din această noţiune rezultă că obiectul generic al infracţiunilor examinat
e sunt acele relaţii sociale, care sunt caracteristice regimului relaţiilor sexuale
create în societate, latura lor obiectivă constând în săvârşirea acţiunilor cu caracter sexua
privinţa unei anumite persoane, ce încalcă interesele ei sexuale. Conform laturii subi
ective astfel de infracţiuni prevăd o intenţie directă şi un scop special satisfacerea pof
tei sexuale a subiectului sau a altei persoane determinate. Este necesară pentru i
nvocare, în contextul dat, opinia profesorului V.Kudreavţev precum că necesitatea sexu
ală nu este cauza infracţiunilor privind viaţa sexuală. Noi condamnăm vinovatul, nu pentru
această necesitate, ci pentru metodele antisociale de satisfacere a ei.[19 p. 185
, p.360]. A.Ignatov, încearcând să definească infracţiunile privind viaţa sexuală, opinează c
încalcă anumite relaţii sociale, considerând că scopul de satisfacere a poftei sexuale nu
poate fi semn determinant al infracţiunilor privind viaţa sexuală, deoarece prin acea
sta se exclude posibilitatea recunoaşterii drept infracţiune privind viaţa sexuală a acţiu
nilor cu caracter sexual social-periculoase, săvârşite din alte motive. Autorul consid
eră că infracţiunile privind viaţa 48
sexuală se deosebesc de alte infracţiuni prin acel element comun: ele reprezintă forme
le cele mai periculoase ale încălcării principiilor generale ale moralităţii sexuale, stab
ilite în societate, în timp ce alte infracţiuni nu sunt legate de încălcarea normelor mora
lei sexuale. În afară de aceasta, A.Ignatov susţine că comunitatea infracţiunilor privind
viaţa sexuală constă, de asemenea, în faptul că ele sunt săvârşite cu scopul satisfacerii pof
vinovatului, cât şi ale altor persoane. Reieşind din cele expuse, susţine că „infracţiunile
rivind viaţa sexuală constituie acele fapte social-periculoase, ce încalcă grosolan regi
mul stabilit în societate a relaţiilor sexuale şi principiile de bază ale moralităţii sexual
e, îndreptate spre satisfacerea poftei sexuale ale vinovatului, cât şi ale altor perso
ane".[137 p.8] În acest sens s-a pronunţat şi S.Brînză, care precizează că prin infracţiuni p
ind viaţa sexuală urmează să înţelegem „faptele social periculoase prevăzute de legea penală
ntenţionat ce încalcă în mod grosolan ordinea adoptată în societate în ceea ce priveşte relaţ
sexuale prin intermediul atentării asupra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei”
[25 p.174, p.234] În urma prezentării opiniilor mai multor autori, o să formulăm o defi
niţie proprie a infracţiunilor privind viaţa sexuală şi anume prin: „infracţiuni privind viaţ
exuală urmează să înţelegem acele fapte prejudiciabile, prevăzute de legea penală, comise cu
ntenţie ce încalcă grosolan ordinea stabilită în societate, privitor la libertatea şi inviol
abilitatea sexuală a persoanei, îndreptate spre satisfacerea poftei sexuale a vinova
tului, cât şi/sau ale altor persoane” O altă problemă discutată pe larg în literatura de spec
alitate este cea a clasificării infracţiunilor privind viaţa sexuală. La baza tuturor cl
asificărilor autorii plasează obiectul nemijlocit al atentatului. Astfel A.Piontkovk
i deosebeşte: 1) infracţiuni împotriva inviolabilităţii sexuale a persoanelor majore; 2) i
nfracţiuni privind viaţa sexuală îndreptate împotriva minorilor şi persoanelor, ce n-au atin
s vârsta pubertăţii; 3) alte infracţiuni privind viaţa sexuală. [151 p.148] Profesorul N.Dur
manov grupează infracţiunile privind viaţa sexuală în următoarele categorii: 1) infracţiuni c
re atentează la libertatea, sănătatea şi demnitatea femeii; 2) infracţiunile ce atentează la
libertatea, inviolabilitatea sexuală şi dezvoltarea normală fizică, mintală şi morală a mino
ilor; 49
3) homosexualismul. [131 p. 183] A.Ignatov, de asemenea, bazându-se pe evidenţierea
obiectului nemijlocit, propune următoarea clasificare a infracţiunilor privind viaţa s
exuală: 1. atentate la libertatea sexuală a persoanei; 2. atentate la inviolabilitat
ea şi dezvoltarea sexuală normală a minorilor; 3. atentatele la principiile de bază ale
moralei sexuale care exclud manifestările desfrâului sub orice formă. [137 p.18] O cla
sificare mai amplă a fost propusă de către Ia.Iakovlev, și anume: 1. infracţiuni contra li
bertăţii sexuale; 2. infracţiuni contra inviolabilităţii persoanei majore; 3. infracţiuni co
ntra inviolabilităţii sexuale şi dezvoltării sexuale normale şi educaţiei sexuale a minorilo
r; 4. infracţiuni, care atentează la relaţiile sexuale între persoane de sex opus; O ase
menea clasificare indică la o oarecare comunitate a componenţelor diferitor grupuri
de infracţiuni privind viaţa sexuală, contribuie, în acelaşi timp, la delimitarea lor mai
exactă. Clasificarea propusă de Ia.Iakovlev, având la bază sensul juridico-penal şi crimin
alistic, indică anumite semne ale componenţelor de infracţiuni privind viaţa sexuală, uşurând
astfel, activitatea lucrătorilor practici în vederea încadrării juridice corecte a acţiun
ilor infracţionale. Conform clasificării de mai sus a infracţiunilor privind viaţa sexua
lă, constatăm că violul este inclus, în grupul de infracţiuni contra libertăţii sexuale şi es
considerată una dintre cele mai grave infracţiuni privind viaţa sexuală. Atentând la liber
tatea sexuală sau inviolabilitatea sexuală a persoanei, violul, prin caracterul său, p
rezintă o faptă violentă care atrage după sine cauzarea unei daune morale şi fizice consid
erabile persoanei. Înainte de a oferi o clasificare proprie a infracţiunilor privind
viaţa sexuală, o să tentăm de a stabili esenţa şi natura juridică a noţiunii de viaţă sexual
xuală are o structură complexă şi nu toate elementele acesteia necesită a fi supuse apărării
rin intermediul normelor de drept penal. În primul rând, prin viaţă sexuală - ca valoare s
ocială ocrotită de legea penală - urmează să se în eleagă doar relaţiile sexuale dintre oamen
te forme de satisfacere a poftei sexuale cum ar fi: zoofilia, necrofilia, azofil
ismul - nu intră în noţiunea de viaţă sexuală (ca valoare socială), nefiindu-le asigurată pro
a juridică prin componenţele de infracţiune incluse în Cap.IV a PS a C.pen. [150 p.622,
p.836] În cel de-al doilea rând, trebuie de plecat de la premisa indubitabilă după care
viaţa sexuală este formată din două componente: biologică şi socială. 50
Componenta biologică a vieţii sexuale (care include asemenea elemente cum ar apariţia
sau dispariţia atracţiei sexuale faţă de o persoană, alegerea modurilor de satisfacere a p
oftei sexual) reprezintă o componentă mai intimă, care face parte din forumul lăuntric a
l persoanei, fapt pentru care nu poate fi supusă controlului din exterior, fiind i
logic ca această componentă să fie apărată prin normele de drept penal. [150] Componenta s
ocială, în comparaţie cu cea biologică, poate să se modifice în timp, fiind încorsetată în no
morale şi de drept existente în societate, la necesitate putând a fi apărată prin normele
de drept penal. La rândul său, componenta socială este formată din trei elemente şi anume
: 1. contextul social de întreţinere a relaţiilor sexuale; 2. conţinutul motivaţional; 3.
temeiurile apariţiei relaţiilor sexuale. În ceea ce vizează contextul social acceptat sa
u tolerat de societate, acesta poate fi reprezentat de instituţia căsătoriei, concubin
aj, adulter, atractivitate reciprocă bazată pe sentimente de dragoste etc. Contextul
în care are loc apariţia relaţiilor sexuale, din punct de vedere al socialului se poa
te încadra, de cele mai multe ori, în sfera moralului (de exemplu, căsătorie, concubinaj
ul baza pe sentimente reciproce etc.), însă pot fi şi amorale, precum este adulterul.
Oricare ar fi natura acestora, legiuitorul autohton, reieşind din standardele soci
ale acceptate în cadrul comunităţii noastre, nu a înţeles să incrimineze anumite temeiuri am
orale, care justifică întreţinerea relaţiilor sociale, precum ar fi adulterul, fapte eva
luate ca infracţiuni în alte legislaţii penale. De asemenea, nici conţinutul motivaţional
de apariţie a relaţiilor sexuale, privit ca „o totalitate de procese lăuntrice bazate pe
anumite emoţii” [150] nu poate servi în calitate de obiect al protecţiei penale, întrucât n
u ine de sfera ilicitului penal factorii emoţionali care ţin de apariţia, existenţa sau d
ispariţia unui asemenea conţinut. În ipoteza celor menţionate se impune concluzia confor
m căreia obiect al protecţiei juridico-penale îl poate reprezenta doar temeiul, care p
oate fi catalogat de sfera dreptului penal ca fiind unul licit sau ilicit. Temei
ul este reprezentat de voinţa persoanei de a întreţine sau nu relaţii sexuale, precum şi l
ibertatea individului de a-şi alege forma actului sexual firească sau nefirească, prec
um şi partenerul cu care doreşte să aibă relaţii sexuale. În aceeaşi ordine de idei, fiecare
embru al societăţii are dreptul de a fi protejat de orice atentat cu caracter sexual
. În urma prezentării naturii juridice a noţiunii de viaţa sexuală putem face clasificarea
infracţiunilor prevăzute în Cap.IV al PS a C.pen. în: 1. infracţiuni contra libertăţii şi in
labilităţii sexuale a persoanelor adulte; 51
2. infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale şi dezvoltării sexuale normale şi educaţiei se
uale a persoanelor minore. De asemenea, după ce am prezentat componentele noţiunii d
e viaţă sexuală, evidenţiind complexitatea acesteia, conchidem că prin întitularea capitolul
ui Infracţiuni privind viaţa sexuală, legiuitorul a lărgit în mod nejustificat obiectul pr
otecţiei juridico penale. În concluzie considerăm că se impune modificarea titlului Cap.
IV al PS a C.pen. din Infracţiuni privind viaţa sexuală în Infracţiuni contra libertăţii şi i
olabilităţii sexuale a persoanei. 2.2. Infracţiunile privind viaţa sexuală, în legislaţia pen
lă a altor state. În cele ce urmează am dori să prezentăm legislaţia penală a altor state în
a ce priveşte infracţiunea de viol. Vom expune aceste prevederi normative cu scopul
de a releva minusurile şi plusurile legislaţiei penale în vigoare din Republica Moldov
a. În vederea creării unei imagini veridice referitor la incriminarea atentatelor la
libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei o să supunem studiului legislaţiile
penală a mai multor state, care fac parte din diferite sisteme de drept, cu diferi
te norme de morală socială precum şi cu o legislaţie penală de inspiraţie religioasă. 1. Dane
arca O să începem cu analiza infracţiunilor prevăzute de art.216, 218, 219 C.pen. al Dan
emarcei, care se află în Capitolul infracţiunilor sexuale. [175] Art.216 C.pen. al Dan
emarcei prevede că: 1) Orice persoană, care constrânge la raport sexual, prin violenţă fiz
ică sau ameninţarea cu aplicarea violenţei, se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de vi
se pedepseşte cu închisoarea de până la 5 ani. Punerea persoanei într-o astfel de stare în
care, ea este în imposibilitate de a opune rezistenţă se asimilează violenţii fizice. 2) D
acă violul poartă un caracter periculos sau este săvârşit în prezenţa unor circumstanţe agrav
e, atunci se pedepseşte cu închisoarea de până la 10 ani. Art.218 C.pen. al Danemarcei p
revede că: 1) Orice persoană care profită de o boală psihică sau de lipsa de experienţă de vi
altei persoane şi o determină pe cea din urmă la un raport sexual în afara căsătoriei, se p
edepseşte cu închisoarea nu mai mare de 4 ani. 2) Orice persoană care constrânge pentru
sine la raport sexual o persoană care, se află într-o situaţie în care nu are posibilitate
a de a opune rezistenţă acestui fapt, se pedepseşte cu pedeapsa închisorii ce nu poate d
epăşi 4 ani. Art.219 C.pen. al Danemarcei prevede că orice persoană care este funcţionar s
au conduce un penitenciar, un centru de reabilitare, o casă de copii, un spital pe
ntru tratarea bolilor psihice
52
sau orice altă instituţie similară şi care intră în raport sexual cu o persoană ce se află în
astfel de instituţie, se pedepseşte cu închisoarea de până la 4 ani. După cum putem observa,
chiar de la bun început, legiuitorul din Danemarca, în comparaţie cu cel al RM, a ado
ptat o altă soluţie de incriminare a infracţiunilor, ce atentează la libertatea şi inviola
bilitatea sexuală a persoanei, şi anume, dacă legiuitorul nostru a punctat pe ideea in
criminării tuturor modalităţilor de săvârşire a infracţiunii de viol într-un singur articol (
.171 C.pen.), atunci legislatorul danez a incriminat fiecare modalitate de săvârşire a
infracţiunii de viol în articole separate din capitolul consacrat infracţiunilor sexu
ale. În ceea ce priveşte obiectul de atentare al infracţiunilor prevăzute de art.216, 21
8, 219, observăm că ele realizează împreună relaţiile sociale ocrotite de C.pen. al RM prin
intermediul art.171 C.pen al RM. Relaţiile sociale, ocrotite de către legiuitorul da
nez prin intermediul acestor articole, rezultă chiar din titlul capitolului în care
găsim incriminate aceste fapte, şi anume, libertatea şi inviolabilitatea sexuală a perso
anei. Mai putem observa, că în cazul acestor infracţiuni avem şi un obiect special secun
dar şi anume, acesta fiind reprezentat de acele relaţii sociale a căror normală desfăşurare ş
existenţă sunt condiţionate de respectarea obligaţiilor de serviciu de către angajaţii unui
penitenciar, instituţii de reabilitare etc. În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv
al infracţiunii, elementul material al laturii obiective este reprezentat de rapor
tul sexual. O diferenţă importantă, în viziunea noastră, este reprezentată de momentul consu
mării infracţiunii. După cum putem observa majoritatea infracţiunilor se consumă din momen
tul când făptuitorul constrânge victima la un raport sexual, deci infracţiunile date nu
sunt susceptibile de tentativă în oricare formă a acesteia. Deci, dacă făptuitorul a/nu a
avut un raport sexual nu are nici o relevanţă pentru calificarea faptei, de acest as
pect se poate ţine cont doar la individualizarea judiciară a pedepsei. În concluzie vo
m fi în prezenţa infracţiunii de viol consumat, în momentul în care făptuitorul efectuează ac
e de constrângere cu scopul de a-şi satisface pofta sexuală cu victima. În ceea ce vizea
ză latura subiectivă, nu există deosebire de legislaţia penală moldovenească. O diferenţă int
ine cu referire la calificarea infracţiunii, care este urmată de decesul persoanei,
sinuciderea acesteia, de cauzarea unei vătămări grave integrităţii corporale sau de contam
inarea victimei cu o boală venerică ori cu SIDA etc. În cazul survenirii acestor urmări,
în comparaţie cu legislaţia RM, nu se va constata prezenţa unei infracţiuni unice complex
e, ci o pluralitate de infracţiuni (concurs de infracţiuni), adică infracţiunea de viol
se va reţine în concurs cu infracţiunile ce prevăd aceste urmări. Un deosebit interes prez
intă soluţia legislativă adoptată de către legiuitorul danez în ceea ce priveşte încadrarea v
ului comis asupra unei persoane minore. De fapt prin aceste prevederi 53
legislative, observăm că nu a fost stabilit un plafon de vârsta, care ar forma un semn
circumstanţial la încadrarea faptelor de viol. Constatăm ca la stabilirea existenţei sa
u inexistenţei componenţei de infracţiune un rol determinant îl reprezintă acţiunile ce urme
ază a fi efectuate în cadrul investigării infracţiunii, boala psihică şi lipsa de experienţă
viaţă urmând a fi determinată prin intermediul expertizei psihiatrice şi respectiv a celei
psihologice. Asupra acestei probleme urmează să revenim cu ocazia analizei violului
comis cu bună ştiinţă asupra unei persoane minore şi asupra unei persoane ce nu a atins vâr
sta de 14 ani, precum şi în cadrul compartimentului dedicat investigării judiciare a i
nfracţiunii de viol. Necătând la faptul că codul penal datează de la începutul sec. XX, el c
onţine unele prevederi de noutate pentru legislaţia penală naţională vizavi de consfinţirea
inexistenţei infracţiunii în cazul în care raportul sexual are loc în cadrul căsătoriei cu o
ersoană ce nu a atins vârsta majoratului, considerată ca neavând încă experienţă de viaţă. Ac
blematică este actuală pentru societatea moldovenească, în special ţinând cont de faptul că p
rsoanele minore obţin o experienţă de viaţă de la o vârstă mai mică decât la momentul elaboră
. 171 C.pen., mai ales că aceste prevederi sunt o continuare a politicii penale a
Codului penal din 1961. 2. Olanda. În ceea ce priveşte legislaţia penală olandeză, stat es
te în vigoare C.pen. din anul 1866. Infracţiunea de viol este incriminată în cadrul capi
tolului „Infracţiuni contra moralei sociale” [174]. Infracţiunea de viol se conţine incrim
inată în următoarele articole: Art.242 C.pen. al Olandei prevede că persoana care aplică v
iolenţă ori alte acţiuni, ori ameninţarea cu aplicarea unei astfel de violenţă, sau ameninţar
a cu aplicarea altor acţiuni de acest gen, pentru ca altă persoană să se supună acţiunilor c
are conţin sau presupun pătrunderea în organism pe cale sexuală, persoana ce se face vin
ovată de săvârşirea acestor fapte incriminate şi i se va aplica pedeapsa închisorii de până l
2 ani sau amenda de categoria a cincea. Art.243 C.pen. al Olandei prevede că perso
ana care desfăşoară acţiuni, care conţin sau presupun pătrunderea în organism pe cale sexuală
u o persoană ce este fără cunoştinţă ori se află în imposibilitate fizică de a se apăra, ori
lnavă de o boală psihică de aşa natură încât este în imposibilitate totală sau parţială de a-
a voinţa în legătură cu aceste fapte sau de a opune rezistenţă, este pasibilă de pedeapsa înc
orii de până la 8 ani, sau cu amendă de categorii a cincea. Art.244 C. pen. al Olandei
prevede: persoana care desfăşoară acte ce conţin sau presupun pătrunderea în organism pe ca
le sexuală, cu o persoană ce nu a atins vârsta de 12 ani, este pasibilă de pedeapsa închis
orii de până la 12 ani, sau amenzii de categoria a cincea. 54
După cum se observă şi Codul penal olandez, a divizat modalităţile de săvârşire a infracţiuni
viol în mai multe articole, incluse în Cartea a II-a, şi Capitolul XIV al Codului pena
l. Sub aspectul obiectului de atentare, putem observa că infracţiunile prezentate ma
i sus, de asemenea, au acelaşi obiect de atentare ca şi art.171 C.pen. al RM. Sub as
pectul laturii obiective a infracţiunilor, toate semnele acestui element al compon
enţei de infracţiune se aseamănă cu cele prevăzute de art.171 C.pen. al RM, dacă le privim c
a un ansamblu. În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, nu se face diferenţă, i
nfracţiunea fiind caracterizată prin vinovăţie în forma intenţiei directe, adică făptuitorul
vede urmările faptelor sale şi urmăreşte producerea lor, scopul - ca semn al laturii sub
iective - este acel de a-şi satisface pofta sexuală. Cu referire la C.pen. olandez,
facem remarcă, că în cazul în care intervin unele urmări praeterintenţionate, faptele urmează
a fi calificate în concurs cu infracţiunile ce prevăd aceste urmări. În comparaţie cu C.pen.
al RM şi C.pen. danez, sistemul de sancţionare al C.pen. olandez este mult mai seve
r. O concluzie, referitoare la normele de incriminare a tentatelor la libertatea
şi inviolabilitatea sexuală a persoanei în legislaţiile penale a primilor două state anal
izate, se observă că-n cadrul acestora nu regăsim un număr aşa mare de circumstanţe agravant
e precum în C.pen. RM. Considerăm că o astfel de incriminare (reducerea semnelor circu
mstanţiale care au o existenţă de sine stătătoare în cadrul C.pen.) a violului în cadrul legi
laţiei penale naţionale ar putea avea unele efecte benefice, uşurând activitatea organel
or de drept, totodată reducând numărul erorilor judiciare. 3. Germania[173] C.pen. ger
man prevede infracţiunea de viol în Cap.XIII al PS. Astfel, Art.177 cu titlul „Constrâng
erea la acţiuni cu caracter sexual: violul” prevede că 1. persoana care aplică: a. forţa;
b. ameninţarea cu un pericol real pentru sănătatea sau viaţa persoanei; c. profitând de im
posibilitatea victimei de a se apăra; d. determină persoana să sufere acţiuni cu caracte
r sexual ori de o terţă persoană faţă de sine, sau să săvârşească asemenea acţiuni faţă de o
terţă persoană, se pedepseşte cu închisoarea nu mai mică de 1 an. 2. În cazuri mai grave, ped
apsa cu închisoarea nu este mai mică de 2 ani. 55
Prin cazuri grave se înţelege: a. victima locuieşte împreună cu făptuitorul; b. fapta este să
tă de două sau mai multe persoane; 3. Fapta se pedepseşte cu închisoarea nu mai mică de tr
ei ani atunci când: a. făptuitorul are asupra sa o armă sau alt obiect periculos; b. a
re asupra sa obiecte sau substanţe pentru a înlătura rezistenţa victimei; c. supune pers
oana pericolului de a-i cauza o vătămare gravă a integrităţii corporale. 4. Fapta se pedep
seşte cu închisoarea nu mai mică de 5 ani atunci când: a. aplică în timpul săvârşirii faptelo
a sau alte obiecte în calitate de armă; b. victimei în timpul săvârşirii faptei - i se cauze
ază o vătămare a integrităţii corporale; - este pusă în pericol viaţa victimei. Art.178 C.pen
uni cu caracter sexual şi violul ce a avut drept urmare decesul victimei” prevede că d
acă persoana cauzează, în urma acţiunilor cu caracter sexual sau a violului, cel puţin din
imprudenţă decesul persoanei, atunci este pasibil de detenţiunea pe viaţă sau de pedeapsa
închisorii nu mai mică de 10 ani. Art.179 C.pen. „Acţiuni cu caracter sexual îndreptate împ
otriva persoanelor ce se află în imposibilitate de a opune rezistenţă” prevede că: Cel ce fo
loseşte o altă persoană care nu este în stare să opună rezistenţă datorită unei boli psihice
ltor tulburări fizice sau psihice puternice ori fizic nu este în stare să opună rezistenţă,
se foloseşte de această stare pentru exercitarea asupra lui a acţiunilor cu caracter s
exual, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 10 luni; De asemenea, va fi tras
la răspundere penală cel care, profitând de imposibilitatea victimei de a opune rezis
tenţă, o determină pe aceasta să săvârşească o anumită acţiune cu caracter sexual, în favoare
rţe persoane ori îi permite terţei persoane să desfăşoare aceste acţiuni. Tentativa se pedeps
e cu pedeapsa închisorii nu poate fi mai mica de 1 an în cazul în care: persoana locui
eşte împreună cu victima; faptele sunt săvârşite de două sau mai multe persoane; victima este
pusă în pericol de a-i fi cauzată o vătămare o gravă a integrităţii corporale, ori un prejudi
grav dezvoltării fizice şi psihice a victimei; Deci, obiectul de atentare este iden
tic cu cel al art.171 C.pen. al R.M. În ceea ce priveşte, însă, elementul material prin
care se realizează infracţiunea prevăzută de art.177 C.pen. al Germaniei, putem constata
că el se manifestă atât prin raport sexual, cât şi prin acte sexual. Art.177 cuprinde un
spectru mult mai larg de acţiuni prin care se realizează componenţa de infracţiune respe
ctivă. Însă putem observa aceeaşi delimitare ca şi în cazul altor 56
coduri europene (C.pen. elveţian), adică în cadrul unui articol (art.177 C.pen al Germ
aniei) sunt incriminate acţiunile cu caracter sexual şi raportul sexual, săvârşite prin co
nstrângere fizică sau psihică, sau prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se
apăra, iar prin conţinutul altui articol se incriminează acţiunile cu caracter sexual săvârş
te prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra datorită bolii psihice
sau altor deficienţe fizice. Cu referire la modalităţile agravante de săvârşire a infracţiuni
, în afara celor prevăzute de C.pen. al RM, evidenţiem unele semne circumstanţiale noi, în
special dacă făptuitorul are asupra sa arme sau alte obiecte periculoase, precum şi d
acă are asupra sa obiecte pentru imobilizarea victimei, sau victima este pusă în peric
ol de a i se cauza o vătămare gravă a integrităţii corporale. Fapta este deosebit de peric
uloasă dacă, în timpul violului sau acţiunilor cu caracter sexual, făptuitorul aplică arma s
au alte obiecte în calitate de armă, ori dacă, în timpul săvârşirii faptei i se cauzează o vă
a integrităţii corporale sau este pusă în pericol viaţa victimei. În cazul în care, în urma a
tor acţiuni, se cauzează decesul victimei, fapta se califică în baza art.178 C.pen. al G
ermaniei, chiar dacă decesul a fost săvârşit cu intenţie. Interesantă este soluţia adoptată d
re legiuitorul german la incriminarea violului care a cauzat vătămarea gravă sau deces
ul victimei. În cadrul normei incriminatoare nu este făcută delimitarea dintre omor şi l
ipsirea de viaţă din imprudenţă, legiuitorul lăsând loc instanţelor de judecată, care la indi
ualizarea pedepsei au la dispoziţie o gama mai mare de pedepse. De altfel şi-n doctr
ina autohtonă au fost exprimate unele opinii referitor la introducerea şi-n legislaţia
naţională a unei noi circumstanţe agravante. În această ordine de idei prezintă un real int
eres soluţia adoptată de legiuitorul german, mai ales ţinând cont de inconsecvenţele ce ap
ar la stabilirea pedepsei pentru violul soldat cu vătămarea gravă comisă din imprudenţă şi vă
ea gravă intenţionată (pedeapsa pentru violul soldat cu vătămarea gravă din imprudenţă fiind
cţionată mai aspru decât violul comis cu vătămarea intenţionată gravă). 4. Franţa[179] C.pen.
cez, adoptat în 1992 şi intrat în vigoare la 1martie 1994, prevede în Cartea a IIa, Cap.
II, întitulat „Infracţiuni privitoare la agresiunea sexuală” reglementarea infracţiunii de v
iol. Art.222-23 „Violul” determină că actul de pătrundere sexuală de orice natură, săvârşit î
altei persoane cu aplicarea violenţei, constrângerii, ameninţare ori înşelăciune constituie
infracţiunea de viol. Violul se pedepseşte cu 15 ani privaţiune de libertate. Art.222-
24 stabileşte că violul se pedepseşte cu 20 de ani de închisoare dacă: a cauzat victimei b
oli cronice sau traume; 57
a fost săvârşită asupra unei persoane ce nu a atins vârsta de 15 ani; cu bună-ştiinţă asupra
persoane vulnerabile datorită vârstei sale, bolii, incapacităţii fizice sau psihice ori
stării de graviditate; s-a săvârşit asupra rudelor naturale, legale sau adoptate în linie
dreaptă, ori de orice altă persoană ce deţine controlul asupra victimei; cu folosirea si
tuaţiei de serviciu; săvârşit de două sau multe persoane ce acţionează în calitate de autori
coparticipanţi; săvârşit cu aplicarea armei sau ameninţarea cu aplicarea acesteia; dacă vic
tima a făcut cunoştinţă cu făptuitorul prin intermediul reţelelor de telecomunicaţii, cu ajut
rul mesajelor adresate publicului larg. Art.222-25 violul se pedepseşte cu 30 de a
ni de închisoare, dacă a fost urmat de decesul victimei. Art.222-26 violul se pedeps
eşte cu detenţiunea pe viaţă dacă, a fost precedat, însoţit sau urmat de acte de tortură. Dup
constatăm obiectul infracţiunii este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de Codu
l penal al Republicii Moldova, acest fapt rezultă însuşi din titlul capitolului, intit
ulat „infracţiuni cu privire la agresiunea sexuală”. Ceea ce ţine de elementul material al
infracţiunii, putem reţine că aceasta se poate realiza prin actul de pătrundere sexuală d
e orice natură. Deci, elementul material al infracţiunii de viol, prevăzută de legislaţia
franceză, conţine un spectru mult mai larg de acţiuni, prin care se poate realiza infr
acţiunea. Or, formularea aceasta este una în favoarea căreia ne-am pronunţat şi noi în cadru
l lucrării noastre. De asemenea, o deosebire ce apare între legislaţia franceză şi cea a R
M, o depistăm şi în cea de-a doua acţiune, ce însoţeşte actul de pătrundere sexuală, şi anume
ta se realizează prin aplicarea violenţei, constrângerii, ameninţare ori înşelăciune. Noutate
este reprezentată de faptul că în cadrul variantei franceze a infracţiunii de viol este
reunit atât elementul material al infracţiunii de viol (art.171C.pen.), cât şi elementu
l material al infracţiunii de constrângere la acţiuni, cu caracter sexual (art.173 C.p
en.), de altfel, această modalitate de incriminare a infracţiunii este specifică şi legi
uitorului român. În același timp, C.pen. francez face precizarea că violul poate fi săvârşit
rin înşelarea victimei. Dacă, însă, violul este săvârşit prin profitarea de imposibilitatea v
imei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, sau prin profitarea de starea de gravid
itate a victimei, fapta se va considera săvârşită în prezenţa circumstanţei agravante prevăzu
de art.222-24 pct.3.
58
O circumstanţă agravantă prevăzută de C.pen. francez este violul s-a săvârşit prin aplicarea
ei sau cu ameninţarea aplicării acesteia. Un lucru pozitiv în ceea ce priveşte incrimina
rea infracţiunii de viol, care considerăm că se impune şi în cazul nostru, este că violul se
consideră mai grav dacă este săvârşit de două sau multe persoane ce acţionează în calitate d
ori sau coparticipanţi. După cum putem constata, legiuitorul francez prevede expres
că suntem în prezenţa acestei agravante chiar şi atunci când infracţiunea este săvârşită prin
ipaţie complexă. Un semn accidental cu efect agravant destul de actual, pe care nu l
-am mai întâlnit, este reprezentat de faptul că dacă victima a făcut cunoştinţă cu făptuitoru
n intermediul reţelelor de telecomunicaţii, cu ajutorul mesajelor adresate publiculu
i larg. 5. Turcia[177] C.pen. al Turciei, adoptat la 1martie 1926, în Cap.8 al PS,
Secţiunea întitulată „Violul, coruperea minorilor şi atentarea la inviolabilitatea sexuală”
onţine reglementarea sexuală a infracţiunii de viol. Art.414 C.pen. al Turciei prevede
că persoana, care a violat o persoană ce nu a atins vârsta de 15 ani se pedepseşte cu p
edeapsa închisorii nu mai mică de 5 ani. Dacă infracţiunea este săvârşită prin aplicarea forţ
iolenţei ori ameninţării, prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau
de a-şi exprima voinţa, sau prin înşelăciune, se pedepseşte cu închisoarea nu mai mică de 10
. Art.415 C.pen al Turciei stipulează că persoana care a atentat la inviolabilitatea
sexuală a unei persoane ce nu a atins vârsta de 15 ani se pedepseşte cu închisoare de l
a 2 la 4 ani, dar dacă fapta este săvârşită în condiţiile părţii a doua a articolului precede
edeapsa este închisoarea de la 3 la 5 ani. Art.416 C.pen al Turciei: persoana care
a violat prin aplicarea forţei, violenţei ori prin ameninţare, o persoană ce a atins vârs
ta de 15 ani ori a săvârşit fapta prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa, sau prin înşelăciune, este pasibilă de pedeapsa închisorii
mai mică de 5 ani. Art.417 C.pen al Turciei: dacă fapta, prevăzută de articolele anterio
are este săvârşită de două sau mai multe persoane, sau de o rudă apropiată pe linie ascendent
de educator, învăţător, de un servitor al victimei, sau de o persoană căreia victima i-a fos
t încredinţată pentru educare, control sau pază, sau care are influenţă sau deţine controlul
supra victimei, pedeapsa pentru această faptă conform legii, se măreşte cu jumătate. Art.4
18 C.pen al Turciei prevede că dacă fapta, prevăzută de articole anterioare, au fost urm
ate de decesul victimei, atunci pedeapsa pentru fapta respectivă este detenţiunea pe
viaţă. 59
În cazul în care aceste acţiuni au dus la contaminarea victimei cu o boală venerică sau ca
uzarea altei vătămări grave sănătăţii sau integrităţii corporale, atunci pedeapsa se măreşte
. Obiectul infracţiunilor prevăzute de Cap.VIII al C.pen. al Turciei este identic cu
obiectul infracţiunilor din codurile analizate de către noi anterior, fiind repreze
ntat de libertatea şi inviolabilitatea sexuală. În ceea ce priveşte celelalte condiţii pre
existente ale infracţiunii, atragem atenţia asupra faptului că legiuitorul turc face o
delimitare expresă a subiectului pasiv al infracţiunii de viol pentru fiecare modal
itate de săvârşire a infracţiunii, criteriul în baza căruia se face delimitarea fiind cel al
vârstei victimei. Elementul material al infracţiunii este format din raportul sexua
l, deşi legiuitorul nu-l defineşte în mod expres, însă, rezultând din prevederile celorlalte
infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, putem invoca o asemenea afirmaţie. De asemenea
, este necesară o precizare în ceea ce priveşte cea de-a doua acţiune a laturii obiectiv
e a infracţiunii de viol, și anume: simplul raport sexual cu o persoană ce nu a atins
vârsta de 15 ani duce la consumarea infracţiunii, iar dacă infracţiunea se săvârşeşte prin ap
area forţei, violenţei ori ameninţării, prin profitarea de imposibilitatea victimei de a
se apăra sau de a-şi exprima voinţa, sau prin înşelăciune, fapta se pedepseşte mai aspru. Da
însă, subiectul pasiv al infracţiunii a împlinit vârsta de 15 ani, raportul sexual trebui
e să fie însoţit de acţiunile enumerate mai sus, adică aplicarea forţei, violenţei ori prin a
eninţare, ori a săvârşirii faptei prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăr
a sau de a-şi exprima voinţa, sau prin înşelăciune. O diferenţă faţă de legislaţia noastră es
entată şi de faptul că C.pen. al Turciei prevede, în mod expres, că tentativa se pedepseşte ș
stabileşte, de asemenea, pedepse diferite pentru tentativă în funcţie de modalitatea de
săvârşire a infracţiunii. Precum alte legislaţii analizate anterior, circumstan ele agravan
te ale infracţiunii de viol sunt prevăzute de alte articole, şi anume în art.417 C.pen.
al Turciei se prevede că fapta este mai gravă dacă este săvârşită de două sau mai multe perso
, sau de o rudă apropiată pe linie ascendentă, de educator, învăţător, un servitor al victime
sau de o persoană în grija căreia victima a fost încredinţată pentru educare, control sau p
ază sau care are influenţă, sau deţine controlul asupra victimei. Aceste semne agravante
au acelaşi sens ca şi cele prevăzute de legislaţia penală a RM.
60
Un alt cumul de semne agravante este prevăzut de art.418 C.pen. al Turciei: dacă fap
ta a avut urmări, precum decesul victimei, atunci pedeapsa pentru fapta dată este de
tenţiunea pe viaţă. Dacă aceste acţiuni au dus la contaminarea victimei cu o boală venerică s
u cauzarea altei vătămări grave sănătăţii sau integrităţii corporale pedeapsa se măreşte cu j
edit este sistemul de stabilire a pedepselor în cadrul C.pen. turc modalitate, ce
n-am întâlnit-o în cadrul legislaţiilor anterior analizate. Observăm că legislaţia penală tur
este aliniată celorlalte legislaţiei penale europene, referitor la elementul materi
al al infracţiunii de viol. În urma analizei se creează unele confuzii dintre sensul o
ferit violului în legislaţia naţională şi cea turcă. 6. Federaţia Rusă[176] Având în vedere c
parte a surselor bibliografice folosite în cadrul analizei noastre este cea a Români
ei şi cea Federa iei Rusă, o să alocăm un spaţiu mai mare analizei infracţiunii de viol prevă
de legislaţiile penale a acestor state chiar în cadrul analizei prevederilor art. 17
1 C.pen. Infracţiunea de viol în legislaţia penală rusă este prevăzută de art.131 C.pen. al F
. Art.131 C.pen. al FR are următorul conţinut: 1) Violul, adică raportul sexual cu apl
icarea violenţei ori cu ameninţarea aplicării ei adresată victimei sau altor persoane, o
ri cu profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
2) Violul: a. săvârşit repetat sau de către o persoană ce a mai săvârşit anterior o infracţi
e acţiuni violente cu caracter sexual; b. săvârşit de un grup de persoane de un grup de
persoane în baza unei înţelegeri prealabile sau de un grup organizat; c. însoţit de ameninţa
rea cu moarte sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale, de asemenea săvârşit prin tort
rea victimei sau a altor persoane; d. urmat de contaminarea victimei cu o boală ve
nerică; e. cu bună-ştiinţă asupra unei persoane minore; 3). Violul: a. care a provocat din
imprudenţă decesul victimei; b. soldat cu vătămarea gravă a integrităţii corporale din impru
enţă, cu contaminarea cu SIDA ori alte urmări grave; c. violarea cu bună ştiinţă a unei perso
ne ce nu a atins vârsta de 14 ani; 61
După cum am constatat din conţinutul legal al infracţiunii, obiectul de atentare este
identic cu cel al infracţiunii incriminate în C.pen. al RM. Cu referire la latura ob
iectivă şi subiectivă a infracţiunii, determinăm că şi aici, în mare parte, latura obiectivă
ectivă a infracţiunii de viol din legislaţia RM corespunde cu cea din C.pen. al FR. To
tuşi o diferenţă exista sub aspectul modalităţilor agravante ale infracţiunii de viol. În spe
ial, vom fi în prezenţa agravantei prevăzute de art.131 C.pen. al FR şi atunci când făptuito
rul a mai săvârşit anterior o infracţiune prevăzută de art.132 C.pen. al FR (acţiuni violente
cu caracter sexual). De fapt, aceasta prevedere atenuarea răspunderii penale, pent
ru că, în cazul legislaţiei RM, aceste două fapte ar fi considerate că se află în concurs rea
de infracţiuni, caz pedepsit mai aspru în cazul concursului de infracţiuni, decât atunc
i când se consideră a fi prezentă o infracţiune unice complexe (infracţiunea repetată). Vis-
a-vis de celelalte circumstanţe agravante ale infracţiunii, în mare parte, ele sunt as
emănătoare, limite de delimitare fiind impuse doar sub aspectul structurării lor în cadr
ul conţinutului legal al infracţiunii. O deosebire care mai există este reprezentată de
politica sancţionatoare a legiuitorilor celor două state, şi anume, fapta de a avea un
raport sexual prin constrângere fizică sau psihică, sau prin profitarea de imposibili
tatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, este mult mai aspru pedepsită d
e către legiuitorul RM. Dacă pentru infracţiunea de viol, legiuitorul nostru a prevăzut
drept pedeapsă detenţiunea pe viaţă, atunci pedeapsa maximă prevăzută de art.131 C.pen. al FR
este reprezentată de pedeapsa cu închisoarea până la 15 ani. 7. România C.pen. al României[3
7], în Cap.III al PS, întitulat „Infracţiuni privitore la viaţa sexuală”, tratează infracţiun
viol. În acest sens, art.197. C.pen. al României prevede că actul sexual, de orice na
tură, cu altă persoană, prin constrângerea acesteea sau profitând de imposibilitatea ei de
a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani. Pe
deapsa este cu închisoarea de la 5 la 15 ani dacă: a. fapta a fost săvârşită de două sau mai
ulte persoane împreună; b. victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau
tratamentul făptuitorului; b/1 victima este membru a familiei; c. s-a cauzat victi
mei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; Pedeapsa este închisoarea de l
20 de ani dacă victima nu a împlinit vârsta de 14 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare
moartea sau sinuciderea victimei pedeapsa este închisoarea de la
62
15 la 25 de ani. Acţiunea penală pentru fapta prevăzută de alin.1 se pune în mişcare la plâng
rea prealabilă a părţii vătămate. În linii generale acţiunile incriminate de legiuitorul RM s
nt identice cu cele incriminate în art.197 C.pen. al României. Asupra aspectelor poz
itive şi negative a incriminării infracţiunii de viol în cadrul legislaţiei penale române şi
use o se ne exprimăm cu ocazia analizei normei de incriminare prevăzute la art. 171
C.pen. RM. 8. Marea Britanie În ipoteza analizei efectuate se impune cu necesitate
și studiul legisla iei penale a unor state care formează sistemul de drept common-low
. În cele ce urmează o să supunem analizei infracţiunile prevăzute de legislaţia Marii Brita
nii. Ţările din cadrul acestui sistem de drept nu au un Cod penal, unde să fie incrimi
nate toate infracţiunile. Astfel, infracţiunile privitoare la viaţa sexuală sunt incrimi
nate într-un act separat cu privire la viaţa sexuală (Sexual Offences Act 2003), care
datează cu anul 2003 şi în cadrul căruia sunt incriminate toate faptele ce aduc atingere
libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei. Infracţiunea de viol este prevăzută în C
, Partea I. (1). Violul 1. Persoana (A) comite o infracţiune dacă: a. persoana intenţi
onat penetrează vaginul, anusul sau gura altei persoane; b. (B) nu consimte la pen
etraţie; c. (A) este conştient că (B) nu consimte; 2. Dacă încrederea este raţională (aparţin
nei persoane responsabile), atunci ea este determinată, luându-se în consideraţie toate
circumstanţele şi măsurile întreprinse de (A) pentru a stabili dacă (B) consimte. 3. Perso
ana vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol este condamnată la de
tenţie pe viaţă. (2) Violul prin penetrare 1. Persoana (A) comite o infracţiune dacă: a. p
ersoana intenţionat penetrează vaginul sau anusul altei persoane cu o parte a corpul
ui său, sau cu altceva; b. penetrarea prezintă un caracter sexual; c. (B) nu consimt
e la penetrare;
63
2. Dacă încrederea este raţională (aparţine unei persoane responsabile), atunci ea este de
terminată, luându-se în consideraţie toate circumstanţele şi măsurile întreprinse de a stabil
acă (B) consimte 3. Persoana vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui arti
col este condamnată la detenţie pe viaţă. (3) Atacul sexual (acţiuni cu caracter sexual)1
1. Persoana (A) comite o infracţiune dacă: a. persoana intenţionat atinge altă persoană; b
. atingerea dată are caracter sexual; c. (B) nu consimte la atingere; d. (A) este
conştient că (B) nu consimte; 2. Dacă încrederea este raţională, atunci ea este determinată,
uându-se în consideraţie toate circumstanţele şi măsurile întreprinse de (A) pentru a stabili
dacă (B) consimte. 3. Persoana vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui ar
ticol este pasibilă: a. privaţiune de libertate pe un termen ce nu depăşeşte 6 luni sau la
o amendă ce nu depăşeşte valoarea maximă stabilită sau se aplică ambele; b. privaţiunea de l
rtate pe un termen ce nu depăşeşte 10 ani; (4) Determinarea unei persoane de a se impl
ica într-o activitate sexuală fără consimţământul acesteia. 1. Persoana (A) comite o infracţi
dacă: a. persoana intenţionat determină o altă persoană (B) de a se implica într-o activita
te; b. activitatea să fie cu caracter sexual; c. (B) să nu consimtă la implicarea în ace
astă activitate; d. (A) este conştient că (B) nu consimte; 2. dacă încrederea este raţională
aparţine unei persoane responsabile) atunci ea este determinată luându-se în consideraţie
toate circumstanţele şi măsurile întreprinse de a stabili dacă (B) consimte. 3. Persoana e
ste vinovată de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol, dacă activitatea cau
zată implică: a. penetrarea anusului sau vaginului lui (B); b. penetrarea gurii lui
(B) cu penisul persoanei (A); c. penetrarea anusului sau vaginului persoanei (B)
de o parte a corpului lui (A) sau de (A) cu alt ceva;
1
În limba engleză „abuz sexual”
64
d. penetrarea gurii persoanei cu penisul lui (B); Aceste acţiuni sunt pasibile de
pedeapsa detenţiei pe viaţă. 4. Exceptând cazurile prevăzute de alin.3, persoanei vinovate
de infracţiunea ce cade sub incidenţa acestui articol i se aplică: a. pedeapsa închisor
ii ce nu depăşeşte 6 luni sau o pedeapsă ce nu depăşeşte valoarea maximă stabilită, sau ambel
privaţiune de libertate pe un termen ce nu depăşeşte 10 ani. (5) Violul sau alte infracţi
uni sexuale săvârşite împotriva unei persoane care nu a atins vârsta de 13 ani. 1. Persoan
a comite o infracţiune dacă: a. persoana intenţionat penetrează vaginul sau anusul altei
persoane cu o parte a corpului său sau cu altceva; b. penetrarea are caracter sex
ual; c. cealaltă persoană nu a atins vârsta de 13 ani; 2. Persoana vinovată de infracţiune
a ce cade sub incidenţa acestui articol este condamnată la detenţie pe viaţă. Reieșind din t
itlul actului normativ care incriminează aceste fapte, obiectul de atentare al inf
racţiunilor este reprezentat de viaţa sexuală a persoanei cu cele două componente ale sa
le, adică libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. Însă, legiuitorul incriminea
ză separat faptele ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei ce
a atins vârsta de 13 ani și faptele care atentează la inviolabilitatea sexuală a persoa
nei ce nu a atins vârsta de 13 ani. Elementul material al infracţiunii de viol se re
alizează prin penetrarea vaginului, anusului şi gurii. Deci legiuitorul a prevăzut un
spectru mult mai larg de acţiuni prin care se poate realiza infracţiunea de viol, de
cât legiuitorul din RM care prevede doar penetrarea vaginului. Cu referire la acţiun
ea adiacentă celei de penetrare a vaginului, anusului sau gurii, legiuitorul engle
z prevede doar că aceste acţiuni se realizează fără consimţământul persoanei (B). Prezenţa sa
sa consimţământului se stabileşte de la caz la caz, legiuitorul englez utilizând următoarea
formulă pentru desemnarea acestei situaţii: „Dacă încrederea este raţională (aparţine unei pe
ane responsabile), atunci ea este determinată, luându-se în consideraţie toate circumsta
nţele şi măsurile întreprinse de (A) pentru a stabili dacă (B) consimte”. O condiţie esenţial
privire la latura subiectivă a infracţiunii este reprezentată de faptul că persoana (A)
conştientizează că (B) nu consimte săvârşirea penetrării, deci refuzul persoanei (B) trebuie
fie expres şi nu doar aparent, care ar putea duce persoana (A) în eroare în ceea ce pr
iveşte prezenţa sau lipsa consimţământului. 65
În cazul în care violul este săvârşit asupra unei persoane ce nu a atins vârsta de 13 ani, l
ipsa consimţământului la acţiuni cu caracter sexual se prezumă, deci nu mai este necesar d
e a stabili dacă persoana (A) şi-a dat seama de lipsa consimţământului persoanei (B) la acţi
uni cu caracter sexual. În concluzie, interpretarea comparativă a normelor de drept
penal determină, în mare măsură, ideea de politică penală a statului în ceea ce vizează comba
ea infrac ionalismului prin mijloace de drept penal. În acest sens, elucidând esen a pol
iticii penale a mai multor state cu referire la infrac iunea de viol, s-au contura
t unele elemente de noutate care ar putea avea rol uzual și în ipoteza unor iminente
modificări de lege penală cu referire la infrac iunile privind via a sexuală. 2.3. Conclu
zii la capitolul 2. În cadrul celui de-al doilea compartiment al lucrării intitulat „C
aracteristica generală, noţiunea şi clasificarea infracţiunilor contra vieţii sexuale” au fo
st analizate opiniile exprimate în doctrina penală naţională şi străină referitoare la noţiun
clasificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală, locul violului în cadrul acestui sis
tem precum şi elucidarea naturii juridice a noţiunii de viaţă sexuală. Au fost supuse în cad
rul subcompartimentului trei, legislaţiile penale a mai multor state în vederea iden
tificării unor soluţii legislative, ce ar putea fi adoptate şi de legiuitorul autohton
la incriminarea infracţiunii de viol. În urma prezentării opiniilor mai multor autori
, am formulat o definiţie proprie a infracţiunilor privind viaţa sexuală şi anume prin: „inf
racţiuni privind viaţa sexuală urmează să înţelegem acele fapte prejudiciabile, prevăzute de
ea penală, comise cu intenţie ce încalcă grosolan ordinea stabilită în societate, privitor l
a libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, îndreptate spre satisfacerea pof
tei sexuale a vinovatului, cât şi/sau ale altor persoane”. În urma stabilirii esenţei şi nat
urii juridice a vieţii sexuale şi în ipoteza celor menţionate supra se impune concluzia
conform căreia obiect al protecţiei juridico-penale îl poate reprezenta doar temeiul (
care poate fi catalogat de sfera dreptului penal ca fiind unul licit sau ilicit)
, în baza căruia pot avea loc raporturi sexuale şi nu toate componentele noţiunii de viaţă s
exuală. Temeiul este reprezentat de voinţa persoanei de a întreţine sau nu relaţii sexuale
, precum şi libertatea individului de a-şi alege forma actului sexual firească sau nef
irească, precum şi partenerul cu care doreşte să aibă relaţii sexuale. În aceeaşi ordine de i
, fiecare membru al societăţii are dreptul de a fi protejat de orice atentat cu cara
cter sexual.
66
De asemenea, după ce am prezentat componentele noţiunii de viaţă sexuală, evidenţiind comple
xitatea acesteia, conchidem că prin întitularea capitolului Infracţiuni privind viaţa se
xuală, legiuitorul a lărgit în mod nejustificat obiectul protecţiei juridico penale. În co
ncluzie considerăm că se impune modificarea titlului Cap.IV al PS a C.pen. din Infra
cţiuni privind viaţa sexuală în „Infracţiuni contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a
În urma prezentării naturii juridice a noţiunii de viaţa sexuală am făcut clasificarea infr
acţiunilor prevăzute în Cap.IV al PS a C.pen. în: 1. infracţiuni contra libertăţii şi inviola
ităţii sexuale a persoanelor adulte; 2. infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale şi dezvo
ltării sexuale normale şi educaţiei sexuale a persoanelor minore. Interpretarea compar
ativă a normelor de drept penal determină, în mare măsură, ideea de politică penală a statulu
în ceea ce vizează combaterea infrac ionalismului prin mijloace de drept penal. În aces
t sens, elucidând esen a politicii penale a mai multor state cu referire la infrac iun
ea de viol, s-au conturat unele elemente de noutate care ar putea avea rol uzual
și în ipoteza unor iminente modificări de lege penală cu referire la infrac iunile privin
d via a sexuală.
67
3. COMPONEŢA INFRACŢIUNII DE VIOL PRIN PRISMA PROBATORIULUI PENAL. 3.1. Condiţii preex
istente ale infracţiunii de viol Obiectul infracţiunii de viol. Obiectul juridic gen
eric Pornind de la prevderile art. 96 C.pr.pen. (Circumstanţele ce urmează a fi dove
dite în procesul penal) şi ale art. 99 C.pr.pen. (Probatoriul), constatăm ca un elemen
t ce trebuie probat în cadrul procesului penal este componenţa de infracţiune. În mod lo
gic pentru invoarea unei circumstanţe se impune mai întâi stabilirea esenţei şi naturii ju
ridice a acesteia. Pentru a realiza o investigare judiciară completă şi multilaterală a
faptei, se impune mai întâi elucidarea semnelor compenenţei de infracţiune, referitor la
care se efectuiază urmărirea penală. Ţinând cont de faptul că cercetarea noastră este dedica
investigării judiciare a infracţiunii, ne propunem expunerea materialului într-o cons
ecutivitate logică, analizând mai întâi elementele componeţei de infracţiune sub aspect pena
l, urmând ca în cadrul compartimentului dedicat investigării să stabilim acţiunile prin ca
re urmează a fi probate existenţa sau inexistenţa acestor semne referitor la o faptă con
cretă. În acest sens urmează să ne expunem în continuare asupra elementelor componenţei de v
iol, şi a interpretării acestora, interpretări de care trebuie să se ţină cont în cadrul proc
sului de palnificare a urmăririi penale. În ceea ce priveşte obiectul juridic generic
al infracţiunii de viol am dori să facem precizarea că el este comun tuturor infracţiuni
lor privind viaţa sexuală şi că a constituit obiectul studiului, din acest motiv facem t
rimitere la compartimentul doi al lucrării. Obiectul juridic special Obiectul juri
dic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privitoare la viaţa s
exuală a persoanei, legea penală ocrotind, prin incriminarea violului, libertatea ac
estor relaţii la adăpost de orice constrângeri. Libertatea şi inviolabilitatea vieţii sexu
ale sunt, în esenţă aspecte ale libertăţii individuale şi îşi găsesc expresia în dreptul inal
al persoanei de a dispune în mod liber de corpul său în relaţiile sexuale, limitele sta
bilite de normele dreptului şi ale moralei. [52 p.329] Or, constrângerea persoanei l
a raport sexual aduce atingerea tocmai acestor valori sociale şi relaţiilor sociale
născute în jurul acestora. Deci, obiectul juridic special principal al infracţiunii de
viol îl constituie relaţiile sociale privind libertatea şi inviolabilitatea sexuală a p
ersoanei, care 68
sunt ameninţate sau vătămate prin constrângerea persoanei la raport sexual, însă prin incrim
inarea infracţiunii de viol sunt ocrotite şi alte relaţii sociale privitoare la alte v
alori legate de persoana umană, relaţii şi valori ce sunt vătămate prin realizarea laturii
obiective a infracţiunii de viol. Libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei
sunt inseparabil legate de inviolabilitatea fizică a persoanei, astfel încât atingerea
adusă libertăţii şi inviolabilităţii sexuale prin constrângere poate cauza o vătămare a inte
corporale sau a sănătăţii persoanei, sau chiar moartea acesteia. Deci, într-o asemenea sit
uaţie, relaţiile sociale privind integritatea corporală, sănătatea ori viaţa victimei a infr
acţiunii de viol constituie obiectul juridic special secundar al infracţiunii, acest
ea fiind ocrotite în paralel cu ocrotirea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale. În cazul fa
telor de la lit.b din alin.2 şi de la lit. b alin. 3 art. 171 C.pen., obiectul jur
idic special este format şi din relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sex
uală a minorilor. Analiza obiectului infracţiunii de viol nu face altceva, decât să conf
irme propunerea de lege ferenda, făcută cu ocazia cercetării esenţei şi naturii juridice a
noţiunii de viaţă sexuală în cadrul compartimentului doi al lucrării. După cum reiese şi din
eastă analiză obiect al protecţiei juridice prin intermediul art. 171 C.pen. nu-l form
ează întreaga viaţa sexuală ci numai unele componente ale acesteia, şi anume temeiul apariţi
ei relaţiilor sexuale. În cazul încălcării acestor temeiuri se atentează la libertatea şi inv
olabilitatea sexuală. În cadrul încadrării juridice a infracţiunii este obligatoriu de sta
bilit valoarea socială la care a atentat făptuitorul. De exemplu două fapte care se ca
racterizează prin aceleaşi modalităţi de realizare, pot fi încadrate diferit în urma stabili
rii obiectului de atentare. Astfel în cazul în care o persoană încearcă prin violenţă să dezb
e o altă persoană, neducând intenţia până la capăt, putem fi în prezenţa unei tentative de vi
cazul în care scopul făptuitorului a fost de a-şi satisface pofta sexuală. Dar şi-n prezenţa
unei infracţiuni de huliganism în cazul în care persoana a dorit prin acţiunile sale să t
ulbure ordinea publică, prin acţiunile sale ce se deosebesc printr-un cinism şi obrăznic
ie deosebită. În concluzie considerăm că la încadrarea juridică a oricăror atentate ce implic
cţiuni cu caracter sexual este obligatoriu de stabilit valorile sociale ce urmau a
fi vătămate prin acţiunile ilegale a făptuitorului. Obiectul material Valorile sociale
cărora li se aduce atingere prin săvârşirea infracţiunii de viol sunt inseparabil legate d
e însuşi corpul persoanei, care în mod inevitabil va fi atins prin manifestarea fizică c
e constituie latura obiectivă a infracţiunii de viol. Atât constrângerea, cât şi raportul se
xual se exercită asupra corpului persoanei, care devine din această cauză obiectul mat
erial al 69
infracţiunii de viol. Atingerea adusă corpului persoanei constituie expresia materia
lă a atingerii aduse libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a acesteia, ca valori etico soci
ale ocrotite prin incriminarea faptei de viol. [52] Numai corpul persoanei în viaţă po
ate constitui obiectul material al infracţiunii. Raportul sexual practicat asupra
cadavrului unei persoane nu va constitui infracţiunea prevăzută de art. 171 C. pen., c
i infracţiunea prevăzută de art 222 C. pen., infracţiunea de profanare a mormintelor. Da
că un asemenea raport sexual ar fi săvârşit asupra victimei, după ce aceasta încetase din vi
ată, fie ca urmare a constrângerii la care a fost supusă prin săvârşirea sau încercarea de să
a violului, fie ca urmare a suprimării ei de către infractorul care voia să ascundă inf
racţiunea sau să împiedice descoperirea, sau arestarea sa, infracţiunea de profanare a m
ormintelor va exista în concurs real, fie numai cu infracţiunea de viol care a avut
ca urmare moarte victimei, fie cu tentativă de viol şi cu infracţiunea de omor deosebi
t de grav fie cu infracţiunea de viol şi omor deosebit de grav, sau doar cu infracţiun
ea de omor deosebit de grav. Subiecţii infracţiunii de viol. Subiectul activ al infr
acţiunii de viol Subiect activ al infracţiunii de viol poate fi orice persoană atât de s
ex masculin, cât şi de sex feminin, care prin constrângere sau profitând de imposibilita
tea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, o supune la raport sexual. Deci
, subiect activ al infracţiunii de viol poate fi orice persoană fizică responsabilă care
la momentul săvârşirii infracţiunii a împlinit vârsta de 14 ani. În cazul unor agravante, pr
văzute de art 171 C. pen. pentru existenţa subiectului activ al infracţiunii sunt ceru
te anumite calităţi cu privire la subiectul activ al infracţiunii de viol, dar acestea
urmează a fi analizate în momentul când vom analiza formele agravate ale violului. Pa
rticipaţia penală în cazul infracţiunii de viol este posibilă în toate formele sale. În ceea
e priveşte coautoratul, noi îl găsim incriminat separat şi sancţionat mai grav în cadrul art
.171 alin.(2) lit.(c) C. pen., vis-a-vis de coautorat în cazul infracţiunii de viol,
în doctrina penală există opinii controversate. Într-o primă opinie se consideră că violul p
esupune un autor unic, nefiind de conceput o consumare simultană a violului de mai
multe persoane. Lipsind această posibilitate, nici actele de violenţă sau ameninţare săvârşi
de un coinculpat, chiar dacă au fost necesare pentru crearea condiţiilor consumării vi
olului, nu vor putea fi socotite ca acte de coautorat. [52 p.330] Într-o altă opinie
, violul fiind o infracţiune complexă, a cărei latură obiectivă este compusă din două acte su
cesive, divizibile în timp (constrângerea şi raportul sexual), consideră că
70
persoana care ea parte la activitatea de constrângere asupra persoanei în vederea re
alizării de către autorul principal al raportului sexual este coautor. [41 p.156, 48
p.203] Doctrina penală şi practica judiciară autohtonă au adoptat cea de a doua teorie.
După cum rezultă din prevederile art. 44 C. pen., ce prevede că infracţiunea se conside
ră săvârşită cu participaţie simplă, dacă la săvârşirea ei au participat în comun, în calitat
, două sau mai multe persoane, fiecare realizând latura obiectivă a infracţiunii, deci c
um latura obiectivă a infracţiunii de viol este compusă din constrângere şi raport sexual
este suficient ca o persoană să realizeze doar una din aceste activităţi, pentru a întruni
condiţiile de a fi coautor al infracţiunii de viol. De altfel, Hotărârea Plenului Curţii
Supreme de Justiţie despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor pr
ivind viaţa sexuală nr.17, din 07.11.2005, prevede că, viol săvârşit de două sau mai multe pe
soane sunt calificate nu doar acţiunile persoanelor care au săvârşit un raport sexual fo
rţat, dar şi acţiunile persoanelor care au contribuit prin aplicarea constrângerii fizic
e şi psihice faţă de victimă. În urma celor prezentate mai sus putem conchide că şi o persoan
e sex feminin poate fi coautor la săvârşirea infracţiunii de viol. O condiţia esenţială vizav
de subiectul infracţiunii de viol este ca victima şi făptuitorul care realizează raport
ul sexual să aparţină la diferite sexe. În cazul în care fapta este comisă de doi coautori d
e sexe diferite fiecare realizând acţiuni cu caracter sexual (inclusiv raportul sexu
al), vom fi în prezenţa unui concurs de infracţiuni dintre art. 171 şi art. 172 C.pen. A
supra acestei probleme o să mai revenim, cu mai multe detalii cu ocazia analizei v
iolului comis de două sau mai multe persoane, precum şi-n cadrul compartimentului de
dicat investigării judiciare a infracţiunii. Un alt participant la comiterea infracţiu
nii de viol este complicele, persoana care a contribuit la săvârşirea violului, dar pe
rsonal n-a săvârşit raportul sexual forţat şi n-a aplicat forţa fizica şi ameninţarea faţă de
timpul violului ei de către altă persoană, poartă răspundere ca complice. [70] Complice l
a viol este persoana care a ademenit victima într-un loc din timp stabilit, comod
pentru săvârşirea violului, a pus la dispoziţie mijlocul de transport în scopul săvârşirii vi
lui, a săvârşit cu victima un raport sexual benevol, creând imediat condiţiile pentru comi
terea violului de către alte persoane, cu care a intrat în înţelegere prealabilă. Persoana
poate fi considerată complice numai dacă între fapta ei şi viol există o legătură de cauzali
ate. Subiectul pasiv al infracţiunii de viol. 71
Victima acestor infracţiuni poate fi orice persoană fizică. Sunt prevăzute însă anumite cali
tăţi pe care trebuie să le întrunească subiectul pasiv pentru realizarea anumitor agravant
e ale infracţiunii de viol, aceste condiţii se referă la vârsta victimei sau la anumite
raporturi preexistente dintre făptuitor şi victimă. Dacă în procesul săvârşirii violului se s
acte de violenţă şi asupra altor persoane, bărbaţi sau femei, care s-ar opune săvârşirii infr
nii sau care ar putea stânjini infractorul, acestea nu vor fi subiecţi pasivi ai inf
racţiunii de viol, ci al infracţiunilor contra sănătăţii şi integrităţii corporale a persoane
ntru calificarea faptei ca viol nu interesează dacă acţiunile s-au exercitat asupra un
ei persoane căsătorite, văduvă sau divorţată, nici dacă a mai avut sau nu raporturi sexuale c
făptuitorul sau cu alte persoane. Chiar dacă femeia a fost sancţionată anterior pentru
prostituţie, ea poate fi subiect pasiv al infracţiunii de viol, dacă fapta s-a săvârşit asup
ra ei. O problemă controversată în cadrul doctrinei de drept penal o constituie posibi
litatea soţiei de a fi sau nu subiect pasiv al infracţiunii prevăzute la art. 171 C. p
en[36 p. 155].. În opinia unor autori, nu săvârşeşte infracţiunea de viol bărbatul care ar co
ite o asemenea faptă asupra soţiei sale. În apărarea opiniei sale, aceşti autori aduc următo
arele argumente, şi anume că existenţa căsătoriei presupune consimţământul femeii la raportur
exuale cu soţul ei, iar dacă acest consimţământ nu mai este menţinut, ea poate pune capăt vie
conjugale prin desfacerea căsătoriei pe calea divorţului. Ocrotirea libertăţii sexuale a
femeii căsătorite are loc, deci, ţinându-se seama de acest consimţământ, care exclude noţiune
e viol în ceea ca priveşte soţul ei. Asta nu înseamnă, bineînţeles, că bărbatul căsătorit ar
tul de a recurge la acte de constrângere faţă de soţia sa atunci când aceasta se opune rap
ortului sexual. Dimpotrivă, soţia are dreptul de a se opune acestor raporturi pentru
ca libertatea ei sexuală, ca şi libertatea persoanei, în general, este inalienabilă pri
n căsătorie sau pe orice altă cale. De aceea, soţul care va folosi, în acest scop, acte de
violenţă asupra soţiei sale va fi răspunzător penal atunci când fapta sa va întregi conţinut
unei infracţiunii contra sănătăţii persoanei. Ceea ce constituie infracţiune, în acest caz, n
este încălcarea libertăţii femeii de a consimţi la raport sexual, ci actele de constrângere
folosite în acest scop, care au determinat o vătămare a sănătăţii sau integrităţii corporale
moartea, sau sinuciderea victimei. [52 p.331, 48 p.204] Din cele prezentate mai
sus putem concluziona că soţul nu poate fi subiect pasiv al infracţiunii de viol. În ti
mp ce unii autori sunt adepţi ai unei teorii diametral opuse, şi anume că soţul poate fi
subiect pasiv al infracţiunii.
72
Aceştia aduc în apărarea teoriei sale următorul argument şi anume că ţinând cont de noile ori
i moderne asupra drepturilor omului, ale libertăţii şi inviolabilităţii vieţii sexuale, aces
tea nu pot fi îngrădite şi limitate în nici un fel, nici prin căsătorie, în concluzie aceştia
sţin că soţia poate avea calitatea de subiect pasiv al infracţiunii de viol. [139 p.131,
90 p.133] În susţinerea ideii de mai sus s-a pronunţat şi Curtea Europeană pentru Dreptur
ile Omului în cazurile C.R. v. Marea Britanie[72], S.W. v. Marea Britanie[73], spe
cificând că soţul poate fi subiect pasiv al infracţiunii de viol. În ceea ce ne priveşte pe
noi, achiesăm şi considerăm corectă opinia autorilor ce susţin, că soţia poate fi victimă a i
acţiunii de viol. O problemă destul de discutată în doctrina dreptului penal o reprezintă
agravarea răspunderii penale pentru raportul sexual forţat asupra soţului soţiei sau a u
nei rude apropiate pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv şi între rude pe linie co
laterală fratele şi sora. [28] În acest caz formându-se o infracţiune unică complexă prin int
oducerea normei prevăzute la art. 201 C.pen. (incestul) ca circumstanţă agravantă a viol
ului. În susţinerea acestei idei autorii aduc următoarele argumente: - aceasta ar cont
ribui la apărarea, în limite raţionale, a continuităţii speciei umane în cele mai prielnice
condiţii biologice şi morale. În limite raţionale, deoarece este inoportună incriminarea în
continuare a raportului sexual incestuos, săvârşit cu consimţământul ambilor parteneri sexua
li. Bineînţeles, o asemenea faptă comportă pericol social, ca şi alte acte sexuale săvârşite
rudele apropiate. Însă, în asemenea cazuri, nu se justifică intervenţia legii penale în rel
aţiile intime interpersonale. - de asemenea, există şi motive procesuale de dezincrimi
nare a unei astfel de fapte: descoperirea şi urmărirea penală a actelor sexuale recipr
oc consimţite este deosebit de dificilă. În acelaşi timp, există pericolul ca dezincrimina
rea dată să aibă ca efect nefast lăsarea fără atenţie a cazurilor când actul sexual este săvâ
cum cu acordul celuilalt partener, dar în realitate acesta este intimidat, exploatân
du-se calitatea lui de membru de familie. Pentru ca aceasta să nu se întâmple, problem
a analizată trebuie abordată într-un context mai larg - cel al prevenirii şi combaterii
violenţei domestice. În acest plan nu putem să nu fim de acord cu E.Ţambal care propune
ca noţiunea "membrul de familie aflat în dependenţă" să fie inclusă în Partea Generală a Codu
penal, astfel încât circumstanţa dată să fie privită ca circumstanţă agravantă. - în acelaşi
recomandă ca, în articole aparte, să fie incriminate faptele de viol săvârşit asupra unui m
embru de familie şi acţiuni violente cu caracter sexual săvârşite asupra unui membru de fa
milie.
73
- promovarea şi aplicarea unei politici eficiente în acest sens ar permite ca dezinc
riminarea raportului sexual reciproc consimţit să nu provoace repercusiuni şi reacţii ne
faste. [28] În aceeaşi ordine de idei am dori să aducem exemplu legislaţiei României care
de mai mult timp prevede ca circumstanţă agravantă a violului, faptele comise asupra m
embrilor de familie ce gospodăresc împreună. De asemenea trebuie remarcat pericolul so
cial mai mare al persoanelor care întreţin raporturi forţate sexuale cu persoane ce fa
c parte din categoria amintită mai sus. Pericolul social al acestora reiese din fa
ptul că: - victima de obicei ţinând cont de relaţiile de rudenie ezită în ceea ce priveşte an
nţarea organelor de drept despre comiterea faptei; - frica faţă de făptuitor mai ales în c
azurile în care victima locuieşte cu făptuitorul, în acest ultim caz locuinţa comună fiind u
n factor favorizator la comiterea infracţiunii; - ţinând cont de moralitatea existenţă în so
cietate referitor la dezaprobarea relaţiilor sexuale dintre rude, publicitatea ace
stor relaţii ar constitui o lovitură pentru imaginea victimei, în special în cazul în care
aceasta este la vârsta adolescenţei; De fapt aceste afirmaţii sunt confirmate şi de pra
ctica judiciară, altfel instanţa de judecată în cadrul cercetării judecătoreşti[10] a constat
că victimele au întreţinut raporturi sexuale cu tatăl său fără a opune rezistenţă pe motiv ca
fie bătute, apoi raporturile sexuale fiind sistematice, făptuitorul abuzând de fiicele
sale atunci când ceilalţi membri ai familiei erau plecaţi. Iar atunci când au fost întreb
ate de mătuşa lor, dacă faptele corespund adevărului, la faza iniţială acestea au negat fiin
du-le ruşine să recunoască aşa ceva. În concluzie considerăm că-n perspectiva unor modificări
e legislaţiei penale în vigoare, după cum s-a mai specificat în doctrina dreptului penal
[28], s-ar putea lua în consideraţie introducerea unei noi circumstanţe la infracţiunea
de viol precum şi la cea de acţiuni violente cu caracter sexual şi anume violului soţulu
i soţiei sau a unei rude apropiate pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv şi a rude
i pe linie colaterală (fratele şi sora). În lipsa acestor prevederi în cadrul C.pen. ori
ce raport sexual forţat comis cu o persoană din cele enumerate mai sus urmează a fi înca
drat conform regulilor concursului de infracţiuni dintre art. 171 C.pen. şi art. 201
C.pen. 3.2. Conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol Latura obiectivă a infracţiu
nii de viol. Elementul material al infracţiunii de viol Elementul material al infr
acţiunii de viol constă într-un raport sexual săvârşit prin constrângere. Vătămarea inviolabi
libertăţii sexuale a victimei se realizează material prin
74
raportul sexual la care este supusă. Textul incriminator din art. 171 C.pen. preve
de în, mod expres, că elementul material al violului constă într-un raport sexual. Putem
defini raportul sexual ca acea conjuncţie a organelor de sex masculin şi feminin, a
dică actul de pătrundere a organului procreator al bărbatului în organul corespunzător al
femeii. Deci, raportul sexual reprezintă acele relaţii sexuale normale între bărbat şi fem
eie destinate procreării. Raportul sexual presupune un act fiziologic şi nu simpla a
propiere sau atingere a organelor sexuale, de asemenea, este lipsit de relevanţă dacă
s-a ajuns sau nu la crearea condiţiilor necesare procreării. Deasemenea vom fi în prez
enţa infracţiunii de viol şi-n acel caz în care nu are loc penetrarea completă, organul se
xual masculin pătrunzând doar în vestibulul vaginului victimei. De altfel instanţa de ju
decată[9] a constat că inculpatul a ademenit victima pe imaşul din sat, unde i-a ordon
at ultimei să se dezbrace, şi deoarece ultima a început să plângă i-a astupat gura cu mâna şi
zbrăcându-se s-aculcat lângă ea acuprinzând-o. După aceasta i-a introdus organul său viril în
stibulul vaginului, efectuând câteva mişcări de raport sexual. El încetând acţiunile sale dat
rită faptului că victima a început să plângă mai tare. Faptul penetrării a fost confirmat şi
n raportul de expertiză medico-legală a victimei ce a stabilit hiperemia de pe mucoa
sa antrului vaginal, himenul fiind integru. Soluţia pronunţată de instanţă în speţa dată a fo
de viol consumat. Nu putem pune însă semnul egalităţii intre noţiune de raport sexual (art
. 171 C.pen.) şi ce de acte de penetrare vaginală (art. 174 C.pen.), principala dife
renţă între acestea fiind că raportul sexual presupune conjuncţia sexelor destinată procreaţi
i, iar actele de penetrare vaginală presupun penetrarea vaginului cu alte părţi ale co
rpului decât sexul, sau obiecte acţiuni ce nu pot duce la procreaţie. În opinia noastră, c
onsiderăm că mai corect ar fi ca elementul material al infracţiunii de viol să fie întitul
at „actul sexual de orice natură”. Această soluţie la incriminarea violului a fost adoptată
de majoritatea codurilor penale moderne europene. De asemenea, în susţinerea opiniei
noastre am dori să aducem următoarele argumente: această delimitare între raportul sexu
al şi alte acte sexuale (coitul anal şi oral etc.) este justificată doar din punct de
vedere medical, dar nu credem că această soluţie este justificată şi din punct de vedere a
l tehnicii legislative. Adesea, apropiate prin conţinut şi exercitate în acelaşi timp, a
tât actele sexuale normale, cât şi actele sexuale anormale sunt cuprinse de o rezoluţie
infracţională unică a făptuitorului, şi se percep de către acesta ca o singură infracţiune ce
ce ni se pare logic. Această delimitare artificială a unei infracţiuni unice nu credem
că reprezintă cea mai bună soluţie de tehnică legislativă. [129 p.36] 75
Nu putem nega corectitudinea afirmaţiei făcute mai sus, dar totuşi pentru a opera aces
te modificări ar trebui să ţinem cont de noţiunea de viaţă sexuală şi componentele acesteia.
cum am precizat anterior stabilirea formelor de satisfacere a poftei sexuale est
e specifică componenţei biologice a noţiunii de viaţă sexuală. Forme ce le regăsim în compone
socială sunt schimbătoare şi evoluează în timp, ţinând cont de normele morale existente în s
etate. În urma analizei făcute a naturii şi esenţei juridice a noţiunii de viaţă sexuală, pre
şi a normelor morale existente în societate, putem concluziona, că în prezent nu se fac
e o delimitare atât de rigidă, între acte sexuale fireşti şi acte sexuale nefireşti. De exem
plu coitul oral, coitul anal reprezentând o formă acceptată, într-o anumită măsură de membrii
colectivităţii, de satisfacere a poftei sexuale. În consecinţă, reieşind din standardele soc
iale acceptate în colectivitate, la momentul actual al evoluţiei umane, nu mai este
necesară delimitarea pe plan normativ a raportului sexual de actele de homosexuali
tate sau alte acte sexuale, delimitare ce era specifică societăţii socialiste, în care u
nica forma de satisface a necesităţilor sexuale era recunoscut raportul sexual norma
l destinat procreaţiei. În urma prezentării tuturor argumentelor, s-ar impune includer
ea în cadrul textului art. 171 C.pen. a acţiunilor incriminate în art. 172 C.pen. şi eli
minarea celui din urmă din cadrul Codului penal, aceasta fiind o normă evident în plus
[42]. Prin act sexual de orice natură urmând să înţelegem „acele acţiuni îndreptate spre sati
cerea poftei sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului”. De faptul că în
cazul săvârşirii unui viol făptuitorul săvârşeşte, atât acte sexuale normale destinate procr
recum şi acte sexuale anormale, se poate ţine cont în procesul individualizării pedepsei
. Pentru ca raportul sexual să întregească conţinutul infracţiunii de viol este necesar ca
el să aibă loc fără consimţământul victimei, şi anume să fie săvârşit prin constrângerea ace
sau profitându-se de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. Atinge
rea adusă libertăţii sexuale a persoanei decurge tocmai din împrejurarea că actul sexual s
e săvârşeşte împotriva voinţei ei, actul nefiind socialmente periculoasă şi nici măcar imoral
însăşi natura lui, ci prin această nesocotire a libertăţii victimei de a dispune de sine în
elaţii sexuale. [52 p.332] Sub raportul laturii obiective, săvârşirea infracţiunii de viol
are două etape, două momente succesive. Şi anume, primul moment este acela al înfrângerii
sau al paralizării rezistenţei victimei, atunci când violul se săvârşeşte prin constrângere
licită, sau acela al profitării de 76
starea de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, constrânge
re implicită, neavând importanţă dacă starea dată era existentă sau a fost provocată chiar de
uitor. Cel de al doilea moment îl constituie însăşi săvârşirea raportului sexual, săvârşire c
ost posibilă prin activitatea desfăşurată în primul moment. De alt fel în fond s-a reţinut că
] , că A. B., la 17 decembrie 2006, aproximativ la orele 22.00, fiind în stare de eb
rietate alcoolică, împreună cu cunoscutul său V. B. se afla în apropierea magazinului univ
ersal din str. P, din or. M, r. F. Tot atunci, văzând-o pe cet. SUA W. K., voluntară a
Corpului Păcii, care a trecut pe lângă ei şi se deplasa în sat. B, r. F, V. B. i-a propus
lui A. B. să o urmărească împreună pe numita W.K., în scopul săvârşirii cu ea a raportului s
prin constrângere, satisfacerii poftei sexuale în forme perverse prin constrângere şi s
ustragerii prin tâlhărie a bunurilor de la ultima. A.B. a căzut de acord cu propunerea
lui V.B., şi în scopul realizării intenţiilor lor criminale, împreună au urmărit-o pe cet. W
K. Ajungând-o pe W.K. pe drum, la o distanţa de aproximativ 300 m de la or. M şi 120 m
. de la sat. B, r. F, A.B., acţionând împreună cu V. B., acţionând cu violenţă periculoasă pe
sănătatea persoanei agresate, au atacat-o pe cet. W. K., cu forţa au tras-o pe ultima în
câmp la o distanţa aproximativ de 50 m de la şosea. Învingând rezistenţa victimei şi acţionâ
violenţă periculoasă pentru sănătatea ultimei, V. B. a lovit-o de câteva ori cu pumnul în fa
upă care A. B. şi V. B. cu forţa au dezbrăcat-o pe W. K. de haine şi i-au legat faţa cu pulo
verul. În continuare, tot atunci şi tot acolo, A. B., împreună cu V. B., au violat victi
ma şi au comis asupra acesteia acţiuni violente cu caracter sexual. După ce A. B. şi V.
B. au săvârşit cu cet. W. K. rapoarte sexuale prin constrângere şi a satisfăcut cu victima p
ofta sexuală în forme perverse prin constrângere fizică şi psihică, V. B., acţionând împreună
mun acord cu cet. A. B., în scopul sustragerii de la victimă a bunurilor, aplicând vio
lenţă periculoasă pentru sănătatea persoanei agresate, au deposedat-o pe cet. W. K. de un
telefon mobil de model „NOKIA” cu preţul de 1032 lei şi de banii în suma de 55 lei, adică de
bunuri şi bani în valoare totală de 1087 lei. Acţionând conform înţelegerii prealabile cu V.
B., A. B. a ajuns în or. r. F, unde tot atunci i-a propus lui G. M. să săvârşească cu cet. W
. K. raport sexual prin constrângere şi să satisfacă cu ea pofta sexuală în forma perversă pr
n constrângere, la ce G. M. a căzut de acord. Peste o perioada scurtă de timp, A. B. şi
G. M. au venit la locul infracţiunii, unde V. B. îşi continua acţiunile sale violente cu
caracter sexual în privinţa victimei W. K. În continuare, tot atunci şi tot acolo, G. M
., acţionând împreună cu V. B. şi A. B., aplicând violenţă fizică şi psihică, a săvârşit cu c
port sexual prin constrângere şi a 77
satisfăcut cu victima pofta sexuală în forme perverse, prin constrângere fizică şi psihică, d
pă care A. B. a săvârşit cu cet. W. K. un raport sexual prin constrângere şi a satisfăcut cu
ictima pofta sexuală în forme perverse. Deci, cerinţa esenţială, constrângerea, pentru exist
enţa infracţiunii de viol se realizează prin două modalităţi de înfrângere a libertăţii sexua
strângere implicită, constrângere explicită), cele două modalităţi fiind alternative. Constrâ
rea poate fi fizică sau psihică. Constrângerea fizică constă în folosirea forţei fizice asupr
victimei pentru a înfrânge rezistenţa fizică a acesteia şi pentru a face, astfel, posibil
raportul sexual. Constrângerea fizică se poate exprima prin: lovirea victimei, vătămare
a intenţionată a integrităţii corporale sau a sănătăţii, răsucirea mâinilor în articulaţii, f
intermediul cătuşelor de obiecte nemişcătoare. Pentru a exista infracţiunea de viol este
necesar să se constate dacă forţa fizică exercitată asupra victimei a fost suficient de in
tensă pentru a o constrânge la raport sexual. Constrângerea fizică va fi apreciată la conc
ret, de la caz la caz, ţinându-se cont de condiţiile în care s-a exercitat forţa ca şi de pu
terea efectivă de rezistenţă a victimei. De asemenea, constrângerea trebuie să fie efectivă,
iar nu aparentă şi susceptibilă să anihileze, total sau parţial, rezistenţa victimei. Pentr
u calificarea faptei drept viol nu interesează dacă victima a opus sau nu rezistenţă, fi
ind suficient să existe refuzul energic, dar nu simulat al victimei. Considerăm că nu
constituie o opunere reală, categorică ezitările, rezervele, temerile, împotrivirile apa
rente sau de capriciu, ori „opunerile” de rigoare sau de circumstanţă ale pseudovictimei
, care însă, în realitate sau în cele din urmă a consimţit. [52 p.205] Deci, în aceste cazuri
fapta nu va constitui infracţiunea de viol. Totuşi trebuie să ţinem cont de faptul că cer
inţa legii se referă la exercitarea constrângerii şi nu la împotrivirea persoanei vătămate. F
losirea constrângerii trebuie exercitată pentru a determina victima la raport sexual
, iar nu pentru a-i provoca alte suferinţe fizice sau morale. Constrângerea fizică tre
buie să preceadă sau să fie concomitentă cu actul sexual[76], dacă însă persoana, de exemplu,
săvârşeşte un viol după consumarea raportului sexual forţat cu scopul de a ascunde cele săvâr
sau din motiv de răzbunare pentru rezistenţa opusă în cadrul raportului sexual, acţiunile
subiectului urmează să fie calificate prin concurs de infracţiuni prevăzute de art. 145
C. pen. şi 171 C. pen.. Asfel s-a reţinut că la data de 15.08.2005 în jurul orei 22.00 S
.A. fiind în stare de ebrietate, a intrat în curtea lui M.A. cu scopul de a-şi satisfa
ce pofta sexuală. Cu scopul de a întreţine cu aceasta un raport sexual forţat, a urmărit-o
pe ultima până în grădină, unde pentru a-i înfrânge rezistenţa fizică i-a aplicat lui M.A. m
lte lovituri în zona capului, după care a dezbrăcat-o de ştrampi. Datorită rezistenţei opuse
inculpaul nu a putut să-şi ducă activitatea infracţională până la capăt. Tot el în 78
continuarea acţiunilor sale criminale, cu scopul de a ascunde infracţiunea de viol,
a hotărât să o omoare pe M.A.. întru realizarea intenţiei infracţionale acesta a luat ştrampi
lui M.A., i-a legat în jurul gâtului în două noduri şi a început să o stranguleze. Ca rezult
t M.A. a decedat în rezultatul asfixiei mecanice. [12] De asemenea, nu are importa
nţă pentru încadrarea juridică, dacă aceeaşi persoană a exercitat constrângerea şi a particip
a raportul sexual ori dacă victima a fost constrânsă de o altă persoană. Violul sau tentat
iva de viol, însoţită de fapte ce realizează conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 152
.pen. (vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii) urmează a fi ca
doar în baza alin. 1 art. 171 C. pen., deci nu necesită şi o calificare suplimentară în ba
za articolului prezentate mai sus. Cauzarea din imprudenţă victimei în cadrul exercitări
i acţiunilor de violenţă a unii vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii urmea
tă doar în baza art. 171 alin.3, în baza aceluiaşi aliniat şi articol al Codului penal se
va face încadrarea faptei în cazul violului ce a dus la decesul victimei din imprude
nţă. O problemă apare atunci când victima se află de mai mult timp în relaţii amicale cu pers
ana acuzată de viol. Este cunoscut că unor adolescente le sunt specifice sentimente
de timiditate, modestie, pudoare firească. Aceste calităţi comportamentale se manifestă în
tr-un mod special, atunci când are loc raportul sexul benevol acceptat, mai ales,
care are loc prima dată în astfel de cazuri, aproape întotdeauna o pretinsă rezistenţă care
nu poate fi înfrântă doar prin cuvinte, îndemnuri, înduplecări. Şi atunci, partenerul, conşti
izând starea dată, interpretează că adolescenta accepta raportul sexual şi este pus în faţa f
ptului de a aplica, în forme adecvate „anumite eforturi fizice”. [27 p.162] Evident, o
asemenea violenţă nu poate fi calificată drept constrângere fizică în contextul violului. [
27] De altfel instanţa considerăm corect a reţinut că o persoană poate fi recunoscută vinova
tă de comiterea infracţiunii de viol numai dacă s-a constat existenţa acţiunilor de constrân
gere a victimei. [157 p. 8-9] Totuşi nu putem fi de acord cu ideea că în cazul în care l
ipseşte rezistenţa din partea victimei la actele de constrângere sau aceasta este de o
intensitate redusă nu vom fi în prezenţa infracţiunii de viol. De altfel în doctrina pena
lă s-a precizat că lipsa acordului la realizarea raportului sexual nu trebuie confun
dat cu intensitatea rezistenţei la actele ilegale ale făptuitorului întrucât:
79
1. opunerea de rezistenţă ar putea lipsi în momentul comiterii raportului sexual, de o
arece actele de constrângere nu este obligatoriu de a fi folosite doar pentru înfrânge
rea rezistenţei, dar şi pentru prevenirea acesteia; 2. rezistenţa poate lipsi sau inte
nsitatea acesteia să fie redusă în cazul în care victima conştientizează ineficienţa acesteia
sau chiar gradul sporit de pericol (ex. acţiunile de constrângere se aplică de un număr
de persoane într-un loc izolat). 3. refuzul de a întreţine raportul sexual va fi unul
aparent nu numai în cazul în care rezistenţa faţă de acesta este una redusă, important în caz
l dat este aspectul subiectiv al comportamentului victimei, pentru că şi-n aceste ca
zuri rezistenţa putând fi de o intensitate sporită. [150 p.633] În concluzie putem afirm
a că pentru existenţa infracţiunii de viol nu prezintă importanţă intensitatea rezistenţei op
se de către victimă. Prezentând importanţă doar faptul că înainte de întreţinerea raportului
l sau în timpul acesteia din comportamentul persoanei să rezulte refuzul acesteia de
a consimţi raportul sexual. O altă formă a constrângerii explicite este constrângerea psi
hică ( ameninţarea). Prin ameninţare aplicată ca mijloc de înfrângere a rezistenţei victimei
e subînţelege sperierea victimei cu asemenea acţiuni sau vorbe, care dezvăluie intenţia re
ală a vinovatului de a aplica forţa fizică faţă de victimă, copiii ei, rudele apropiate sau
alte persoane (de exemplu, ameninţarea de a omorî copiii dintr-o grădiniţă pentru a determ
ina educatoarea de a avea un raport sexual cu persoana de la care vine ameninţarea
[139 p.309]), ea se poate manifesta şi prin acţiunile ameninţătoare ale vinovatului (de
exemplu prin demonstrarea armei) [178 p. 354, 170 p.89, 160 p.168]. Deoarece ame
ninţarea este un element necesar al dispoziţiei art.171 C. pen., nu se impune o cali
ficare suplimentară în baza art. 155 C. pen.. [70] Esenţial este ca în acest caz victima
să fi fost efectiv constrânsă prin ameninţare cu un pericol căruia să nu-i putut fi rezista
t şi care nu putea fi evitat, fără riscuri. De asemenea ameninţarea trebuie să constea în ap
licarea imediată a violenţei în cazul în care victima este ameninţată cu aplicarea violenţei
viitor nu vom fi în prezenţa infracţiunii de viol. [136 p.64, 134 p.370, 165 p.172] Co
nstrângerea psihică trebuie exercitată în scopul de a avea un raport sexual cu victima,
dacă constrângerea a fost săvârşită în alt scop decât săvârşirea violului, fapt confirmat pri
raportului sexual, ea nu va constitui o tentativă de viol, ci o altă infracţiune contr
a persoanei. În egală măsură şi constrângerea fizică, şi ameninţarea poate fi exercitată de a
raportului sexual, dar şi de o altă persoană, chiar şi de sex feminin, care capătă calitatea
de
80
coautor al infracţiunii de viol, pentru a fi în prezenţa coautoratului, persoanele pot
realiza în totalitate sau numai în unele etape ale laturii obiective a infracţiunii. În
ceea ce priveşte formele de manifestare a ameninţării acestea pot fi clasificate în tre
i categorii şi anume: a. verbală; b. sub formă de gesturi; c. ameninţarea să reiasă din circ
umstanţele în care se comite infracţiunea (drept exemplu poate fi oferit cazul în care P
fiind în stare de ebrietate, aflându-se în pădure cu un automobil răpit a acostat-o pe M,
propunându-i să o ducă unde are nevoie. Pe drum P a intrat pe un drum adiacent unde i
-a propus lui M să întreţină un raport sexul. La întrebarea lui M unde am nimerit acesta i
-a răspuns „în bandă”, la care M a întreţinut un raport sexual cu P. Deci putem observa că de
eninţarea nu s-a materializat în vorbe sau gesturi, dar datorită împrejurărilor în care s-a
aflat victima, aceasta a avut temeri pentru viaţa sau sănătatea ei).[150 p.637] Credem
că se impune, de asemenea, precizarea că în cazul în care ameninţarea cu omor sau cu vătămar
a gravă a integrităţii corporale a fost exprimată după săvârşirea infracţiunii sau după tenta
această infracţiune, în scopul de a înspăimânta victima şi a o împiedica, astfel, de a se ad
a cu o cerere despre cele întâmplate la organele de drept, în cazul existenţei temeiuril
or suficiente de a se teme că pericolul cu care este ameninţată va interveni, acţiunile
vinovatului urmează a fi încadrate în baza art. 155 C.pen. în concurs cu art. 171 C.pen.
. Ameninţarea cu distrugerea sau deteriorarea bunurilor unei persoane , săvârşită cu scopu
l de a determina persoana de a întreţine un raport sexual cu făptuitorul nu se încadrează în
noţiunea de constrângere în sensul art.171 C.pen. , deci raportul sexual, intervenit
după o astfel de ameninţare, nu va constitui infracţiunea de viol. De asemenea, constrân
gerea unei persoane la raport sexual, prin ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoar
e pentru victimă, nu va fi încadrată în baza art. 171 C.pen., ci în baza art. 173 C.pen. (
infracţiunea dată se consumă din momentul ameninţării cu o astfel de acţiune, dacă am conside
a că o astfel de ameninţare este caracteristică infracţiunii de viol am putea vorbi doar
despre o tentativă la infracţiunea de viol şi nu o infracţiune consumată). Nu se încadrează
noţiunea de viol nici fapta aceluia care prin promisiuni de căsătorie, prin promiterea
de beneficii materiale sau de angajare la muncă, determină o persoană de a avea cu el
un raport sexual.[25 p.183] Elementul material al violului mai poate fi realiza
t şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa (const
rângere implicită).
81
Caracteristica acestei forme a infracţiunii constă în aceea că raportul sexual se săvârşeşte
psa voinţei sau fără consimţământul victimei, profitând de starea în care se află victima, ad
imposibilitatea acesteia de a-şi manifesta voinţa ori de a-si da consimţământul. În aceste c
azuri, victima nu-şi manifestă dezacordul, nu opune rezistenţă, pentru că se află în situaţia
a nu se putea apăra sau de a-şi exprima voinţa. [48 p.206] Imposibilitatea de a se apăr
a presupune incapacitatea fizică de a opune rezistenţă făptuitorului care încearcă să aibă ra
t sexual cu ea. Această neputinţă fizică se poate datora unei stări de oboseală extreme, une
i stări de boală, unei poziţii incomode în care a fost surprinsă victima etc ( „Fapta inculp
atului de fi avut raport sexual cu fiica fostei sale soţii, persoana suferindă de o
atrofie musculară, deci în imposibilitate de a se apăra, împotriva voinţei acesteia consti
tuie infracţiunea de viol ”). Imposibilitatea de a-şi exprima voinţa presupune o stare p
siho-fiziologică care răpeşte persoanei posibilitatea de a-şi da seama de ceea ce se pet
rece cu ea sau de a-şi manifesta voinţa (În raport cu vârsta victimei – 9ani la data consu
mării actului sexual cu inculpatul, nu se poate considera că aceasta ar fi avut măcar
reprezentări vagi în legătură cu ceea ca semnifică, biologic şi moral, un act sexual pentru
a fi putut să ea o hotărâre în deplină cunoştinţă; deci că minora şi-a exprimat în mod liber
simţind la practicarea unor acte sexuale, în consecinţă, fapta inculpatului constituie i
nfracţiune de viol.) [97]. Această stare este însoţită, de regulă, de incapacitatea fizică de
a opune rezistenţă (în cazul somnului hipnotic, starea de leşin), dar ea poate coexista
cu capacitatea de autoapărare. În cazul violării victimei care se află în stare de ebrieta
te trebuie să se ţină cont că reprezintă stare de neputinţă doar acel grad de ebrietate, care
o lipseşte pe victimă de posibilitatea de a opune rezistenţă vinovatului[153 p.39]. Star
ea de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa poate fi uneo
ri provocată de făptuitor sau de o altă persoană în toate cazurile, însă este esenţial pentru
istenţa infracţiunii este faptul că autorul a profitat de starea în care se afla sau în ca
re fusese adusă persoana pentru a avea raport sexual cu ea. [52 p.334] Starea de i
mposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa poate avea un caract
er permanent sau provizoriu, important pentru calificarea faptei ca viol este ca
starea de neputinţă a victimei să se suprapună momentului săvârşirii raportului sexual. În c
ce priveşte constrângerea implicită în cazul violului, considerăm că se mai impun unele pre
cizări, vis-a-vis de determinarea stării de imposibilitate a victimei de a se apăra sa
u de a-şi exprima voinţa.
82
Ţinând cont de modificările operate în legislaţia penală şi anume excluderea circumstanţei ag
ante ce prevedea violul comis prin otrăvirea sau drogarea prealabilă a victimei, în ca
zul în care, din materialele avute în dosar rezultă că starea de imposibilitate se dator
a consumului unor medicamente, substanţelor narcotice, atunci caracterul, acţiunea a
cestora asupra organismului uman pot fi stabilite numai prin expertiză, în aceste ca
zuri se impune, de asemenea, stabilirea şi prejudiciului adus sănătăţii în urma consumului a
cestor substanţe. În cazul în care victima suferă de anumite boli psihice se impune efec
tuarea unei expertize psihiatrice, prin care urmează a stabili caracterul şi gradul
bolii, precum şi posibilitatea victimei de a-şi da seama de caracterul acţiunilor sale
. O problemă în practica judiciară o constituie încadrarea faptelor în cazul în care persoan
a suferă de anumite dereglări psihice, dar după comportamentul acesteia, din discuţii ac
easta nu poate fi stabilită. În cazul în care o persoană întreţine un raport sexual cu aceas
ta faptele urmează a fi încadrate ca viol consumat sau nu. În opinia noastră în cazul în car
e din circumstanţele obiective ale faptei rezultă că făptuitorul era în imposibilitate de
a-şi da seama de boala pe care o are victima, faţă de făptuitor vor fi aplicate regulile
erorii, astfel răspunderea penală pentru infracţiunea de viol fiind exclusă. Pentru cal
ificarea faptei de viol al unei persoane minore, profitând de imposibilitatea vict
imei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, se impune în afară de stabilirea vârstei vict
ime, stabilirea faptului dacă victima îşi dădea seama de ceea ce se petrece cu ea, precu
m şi de caracterul acţiunilor sale, de asemenea prezintă importanţă şi experienţele sexuale a
terioare ale victimei. Urmarea imediată a infracţiunii de viol În cazul infracţiunii de
viol, urmarea imediată constă în încălcarea, vătămarea efectivă a libertăţii şi inviolabilită
victimei. În afară de vătămarea efectivă a libertăţii şi inviolabilităţii sexuale, care cons
urmarea imediată tipică pentru infracţiunea de viol, infracţiunea poate avea uneori şi anu
mite consecinţe materiale, de exemplu, careva atingere adusă obiectului material al
infracţiunii care este corpul victimei, vătămarea a integrităţii corporale sau sănătăţii, gra
ate ilegitimă etc. Producerea unui anumit rezultat nu constituie însă o cerinţă obligatori
e pentru existenţa infracţiunii de viol, iar ea determină potrivit dispoziţiilor legale,
o formă agravată a infracţiunii. Legătura de cauzalitate Legătura de cauzalitate dintre a
cţiunea infracţională şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re). Când îns
produs şi nu a rezultat pentru reţinerea acestuia în
83
sarcina făptuitorului este necesar să se stabilească existenţa legăturii de cauzalitate într
e fapta ce constituie elementul material al infracţiunii şi rezultatul produs. Condiţi
i de mod, loc, timp şi alte împrejurări În ceea ce priveşte elementele facultative ale lat
urii obiective nu există condiţii speciale privind timpul şi locul comiterii infracţiuni
i. Latura subiectivă a infracţiunii de viol. Infracţiunea de viol se comite cu intenţie
directă. Autorul violului are reprezentarea că prin acţiunea sa va avea loc un raport
sexual prin constrângerea victimei sau profitând de neputinţa acesteia de a se apăra ori
de a-şi exprima voinţa şi urmăreşte acest rezultat. În cazul violului comis asupra victimei
în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, autorul trebuie să cunoască st
area victimei. Eroarea asupra acestei împrejurări înlătură incidenţa legii penale. [48 p.207
] De fapt nu doar în acest caz putem vorbi despre existenţa erorii în cazul încadrării jur
idice a faptelor de viol, influenţa şi semnele acesteia urmând a fi nominalizate cu oc
azia analizei fiecărei circumstanţe agravante (violul comis asupra unui minor sau as
upra unei persoane ce nu a atins vârsta de 14 ani, violul soldat cu contaminarea c
u o boală venerică sau cu maladia SIDA), iar în ceea ce priveşte eroarea vizând imposibili
tatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ne-am expus cu ocazia analizei
laturii obiective a infracţiunii. Referitor la modul de determinare şi consacrare j
uridică a erorii o să ne expunem în cadrul compartimentului dedicat investigării judicia
re a infracţiunii. În situaţia când făptuitorul a luat hotărârea de a avea raport sexual cu v
ctima mai târziu şi independent de constrângerea pe care a exercitat-o asupra acesteia
anterior, va exista concurs între infracţiunea de viol şi infracţiunea realizată prin exe
rcitarea constrângerii (vătămarea corporală etc. ), în afară de cazul în care constrângerea e
citată anterior asupra victimei a aduso pe aceasta în starea de neputinţă de a se apăra sa
u de a-şi exprima voinţa - stare de care a profitat făptuitorul pentru a realiza rapor
tul sexual. [48] Motivele violului constau în satisfacerea necesităţii sexuale, răzbunar
e, dorinţa de a dezonora victima, dorinţa de a determina victima să se căsătorească etc. Pen
tru existenţa infracţiunii nu prezintă nici o importanţă motivul comiterii infracţiunii, tot
uşi în cadrul urmăririi penale acesta trebuie stabilit întrucât conform Codului de procedu
ră penală în cadrul urmăririi penale sunt obligatoriu de stabilit toate circumstanţele ce
pot atenua sau agrava răspundere penală. Un semn al laturii subiective obligatoriu d
e stabilit, în special în cazul în care infracţiunea de viol ia o formă trunchiată este scop
ul în care se realizează actele de constrângere. Şi anume scopul la infracţiunea de viol e
ste întreţinerea unui raport sexual. În cazul în care acţiunile de 84
constrângere care implică dezbrăcarea victimei, ruperea hainelor acesteia sunt realiza
te în alt scop (ex. demonstrarea bravurii, dezonorarea victimei prin expunerea ace
steia nudă în public, atingerea organelor genitale ale victimei pentru obţinerea satis
facţiei sexuale) nu vom fi în prezenţa infracţiunii de viol ci a altor fapte antisociale
. Deci scopul ca semn al laturii subiective este obligatoriu de stabilit, în speci
al în cazul formelor atipice a infracţiunii de viol. În concluzie pentru existenţa infra
cţiunii de viol ca semne ale laturii subiective trebuie stabilite forma de vinovăţie c
erută de norma de incriminare, şi scopul de întreţinere a unui raport sexual, ne prezentân
d importanţă motivul care a determinat persoana la întreţinerea raportului sexual. 3.3.
Forme, modalităţi şi sancţiuni ale infracţiunii de viol Forme ale infracţiunii de viol. În ca
ul infracţiunii de viol pot fi concepute toate formele imperfecte ale infracţiunii.
a) Actele pregătitoare. Se consideră acte pregătitoare ale infracţiunii de viol căutarea d
e complici, înţelegerea de săvârşire a violului etc. În practică, însă, se întâlnesc foarte r
de tragere la răspundere penală pentru săvârşirea de acte pregătitoare ale infracţiunii de v
ol, întrucât este foarte dificil a stabili legătura de la cauză la efect între actele efec
tiv săvârşite şi violul ce urma să aibă loc. b)Tentativa Constituie tentativă la infracţiunea
viol săvârşirea unor acte de constrângere fizică sau morală asupra unei persoane, cu scopul
de a avea raport sexual cu ea sau săvârşirea unor acte prin care se încearcă să se profite,
în acelaşi scop, de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra, fără,
să, a se ajunge la săvârşirea raportului sexual din motive independente de voinţa făptuitoru
lui. Trebuie să facem diferenţă între tentativa de infracţiune la viol şi alte acte criminal
e ce aduc atingere cinstei, demnităţii sau integrităţii corporale şi sănătăţii victimei. Deli
e componentelor acestor infracţiuni se fac, ţinându-se cont de elementul subiectiv al
infracţiunilor - intenţia urmărită prin săvârşirea infracţiunii. În plus, tentativa la viol t
e delimitată de celelalte infracţiuni privind viaţa sexuală. Limita inferioară a tentative
i de viol este marcată de începerea actelor de constrângere sau a actelor prin care, p
rofitându-se de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, se înce
arcă efectiv realizarea raportului sexual cu aceasta. Vor constitui acte de tentat
ivă la viol, în cazul când acesta urma să se realizeze prin constrângerea fizică: imobilizar
ea braţelor victimei, legarea acesteia, dezgolirea corpului sau ruperea hainelor,
deci orice act de constrângere fizică prin care se urmăreşte paralizarea 85
rezistenţei fizice a victimei, precum şi punerea ei în imposibilitatea de a cere ajuto
r în cazul constrângerii psihice, ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea integrităţi corpora
e sau sănătăţii etc., toate acestea fiind săvârşite în aşa mod, încât să paralizeze voinţa vi
m şi de a-i crea celei din urmă convingerea că pericolul cu care este ameninţată nu va put
ea fi înlăturat fără riscuri pentru ea, decât prin întreţinerea raportului sexual cu făptuito
. Va exista tentativă de viol doar când sunt efectuate acţiuni specifice constrângerii f
izice sau psihice. În cazul în care se încearcă determinarea persoanei de a întreţine un rap
ort sexual prin rugăminţi insistente nu poate fi încadrată ca tentativă la infracţiune de vi
ol. [45] Când victima se află, însă, în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voin
dacă starea ei a fost provocată prin activitatea violatorului, se va întregi elementu
l obiectiv al tentativei. Limita superioară a tentativei de viol o constituie întrer
uperea acţiunii de executare înainte de realizarea raportului sexual. Această întreruper
e sau stopare se datorează, de regulă, după cum am precizat anterior, unor cauze indep
endente de voinţa făptuitorului: rezistenţa victimei, apariţia unor persoane străine, disp
ariţia erecţiei. Aşadar, tentativa la viol nu poate avea decât forma neterminată sau întreru
ptă. [52 p.336] Renunţare de bună-voie la săvârşirea infracţiunii trebuie privită nu ca o cir
stanţă atenuantă, ci drept o cauză care înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea respe
că actele de constrângere efectuate până la momentul renunţării realizează, prin ele însele,
ltă componenţă de infracţiune, făptuitorul va fi ţinut să răspundă pentru acea infracţiune[15
. Nu interesează motivele care l-au determinat pe făptuitor să renunţe la săvârşirea infracţi
i, esenţial este ca el să fi renunţat de bună voie la comiterea faptei, precum și să fi avut
posibilitatea reală de a continua acţiunile sale şi să fi fost conştient de această posibil
itate. În anumite cazuri însă trebuie delimitată tentativa de viol de infracţiunea de acţiun
i violente cu caracter sexual în formă consumată. Astfel fapta poate fi eronat încadrată c
a tentativă de viol, cazul în care făptuitorul nu are capacitatea de coabitare, fiind în
imposibilitate de a realiza un raport sexual, însă obţine satisfacţie sexuală prin atinge
rea organelor genitale, în urma căror acţiuni îşi satisface pofta sexuală. Nu constituie ren
unţare la săvârşirea infracţiunii şi, în consecinţă, nu înlătură răspunderea penală renunţare
minată de motive independente de voinţa făptuitorului (dispariţia erecţiei sau ciclul mens
trual). În fapt s-a reţinut[3] că, în dimineaţa zilei de 25 iulie 2005, după ce soţia inculpa
ului a plecat de acasă, inculpatul nu s-a mai dus la serviciu, nesimţindu-se bine du
pă un chef ce a avut loc în ziua anterioară. Apropiindu-se de patul unde dormeau cele
două minore, inculpatul a 86
început să o pipăie pe minora mai mare, A.C., care abia la data de 11 august 2005, împli
nea vârsta de 15 ani, şi după ce a pipăit-o pe sâni şi în zona organelor genitale, împotriva
nţei părţii vătămate, a întreţinut raport sexul normal cu minora A.C.. Când aceasta se tot tr
inculpatul i-a cerut să nu să se mai tragă pentru că „oricum ţi-am băgat-o”. În primele decl
inculpatul a negat săvârşirea infracţiunilor arătând că ar fi fost la lucru în dimineaţa zile
25 iulie 2005, şi după ce a fost verificată prezenţa la locul de muncă şi s-a demonstrat nes
inceritatea inculpatului, acesta a recunoscut întreaga stare de fapt, aşa cum a desc
ris-o partea vătămată, negând doar faptul că ar fi penetrat-o (cu toate că a încercat de mai
ulte ori) datorită lipsei de erecţie. În cazul tentativei de viol pedeapsa pentru acea
sta nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse. De altfel, prin
Hotărârea Plenului CSJ a RM nr.4-1re-188/2007 din 2 iulie 2007 s-a stabilit că mărimea p
edepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi trei păt
rimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din PS
a C.pen. pentru infracţiunea consumată. c) Consumarea infracţiunii de viol Infracţiunea
de viol este o infracţiune cu componenţă formală. Ea se consumă din momentul începerii rapo
rtului sexual – adică din momentul introducerii depline sau parţiale a membrului viril
în cavitatea vaginală. De asemenea, se consideră viol consumat şi atunci când membrul vir
il a fost introdus doar în vestibulul vaginului, dar, din anumite motive, nu a fos
t introdus în profunzime. Pentru ca violul să fie considerat infracţiune fapt consumat
nu interesează dacă victima a fost deflorată sau dacă au fost realizate condiţiile necesa
re procreării. De asemenea pentru încadrarea infracţiunii nu prezintă importanţă dacă făptuit
l a obţinut satisfacţie sexuală în urma raportului sexual sau nu. În ceea ce priveşte modali
tăţile de stabilire şi probare a existenţei raportului sexual, a penetrării doar a vestibu
lului vaginului sau a deflorării victimei o să ne expunem în cadrul compartimentului p
atru al lucrării dedicat investigării judiciare a infracţiunii de viol. d) Epuizarea i
nfracţiunii de viol Violul, pe lângă un moment al consumării, poate cunoaşte şi un moment al
epuizării. Aşa cum am indicat, violul poate avea ca rezultat nu numai o stare, ci şi
o vătămare. [3] Această vătămare poate să apară fie de la început, adică odată cu consumarea
nii, sau înainte, în timpul constrângerii, fie ulterior momentului consumării sau se poa
te agrava ulterior (spre exemplu, o vătămare corporală care se agravează în timp poate duc
e la decesul persoanei). În aceste cazuri trebuie de avut în vedere nu numai momentu
l consumării infracţiunii, 87
ci şi acel al epuizării rezultatului, deoarece numai în acest moment gravitatea faptei
poate fi cunoscută şi apreciată în toată amploarea ei. Modalităţile infracţiunii de viol. Cu
cepţia celor două modalităţi normative: viol prin constrângere şi viol prin profitarea de st
area în care se află victima, infracţiunea de viol este susceptibilă, în realizarea ei con
cretă, de o serie de modalităţi, ţinându-se cont de modul sau mijloacele prin care s-a rea
lizat constrângerea victimei, de împrejurările în care s-a produs şi s-a profitat de situaţi
a în care s-a aflat victima, de timpul şi locul săvârşirii etc. În ceea ce urmează vom analiz
aceste modalităţi agravante ale infracţiunii de viol. a) Violul săvârşit de către o persoană
re anterior a săvârşit un viol prevăzut la alin.(1); Violul săvârşit de către o persoană care
rior a săvârşit un viol prevăzut la alin.(1) este prevăzut în art.171 alin.(2) lit.a) C.pen.
şi reprezintă prima agravantă de săvârşire a infracţiunii de viol. Înainte de modificările o
e în C.pen. prin Legea nr.277/2008, semnul agravant prevăzut la art.171 alin.(2) lit
.a) C.pen. sancţiona violul comis repetat. Odată cu excluderea noţiunii de repetare a
infrac iunii din PG a C.pen. a intervenit necesitatea modificării agravantei în cauză. S
e consideră că violul a fost comis de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevă
la alin.(1), atunci când făptuitorul a comis anterior un viol prevăzut de art.171 ali
n.(1) C.pen şi mai comite un viol prevăzut de aliniatul întâi al prezentului articol, cu
condiţia că acesta nu a fost condamnat pentru vreounul dintre acestea şi nu a expirat
termenul de prescripţie al tragerii la răspundere penală[124 p.31]. Instanţa de fond a
reţinut că se va determina prezenţa violului comis repetat în următorul caz: în una din seri
le din iulie 2006, B.V., aflându-se în locuinţa proprie din str.Şmidta-14, or.Taraclia,
unde locuieşte împreuna cu mama sa B.E. anul naşterii 1940, după vizionarea unui film po
rnografic, i-a apărut intenţia de a-şi satisface pofta sexuală cu mama sa. În realizarea i
ntenţiei infracţionale, folosindu-se de faptul că B.E. se pregătea de culcare, sa apropi
at de ea şi, aplicând forţa fizică, a dezbrăcat-o de lenjeria intimă, după ce a întreţinut cu
un raport sexual forţat. În una din serile lunii noiembrie 2006, de asemenea, după vi
zionarea unui film pornografic, i-a cerut lui B.E. să întreţină cu el un raport sexual.
Primind refuzul acesteia, i-a aplicat câteva lovituri pentru a-i înfrânge rezistenţa fiz
ică, a culcat-o pe pat, a dezbrăcat-o de lenjerie şi a întreţinut cu aceasta un raport sex
ual.
88
La fel în una din serile lunii decembrie 2006, folosindu-se de faptul că mama sa B.E
. se pregătea de culcare, s-a apropiat de ea şi, aplicând forţa fizică, a dezbrăcato de lenj
erie, şi a întreţinut cu aceasta un raport sexual. [8] În cazul repetării actului sexual,
cu aceeaşi ocazie, fără a se exercita alte acte de constrângere asupra victimei, făptuitor
ul va răspunde pentru infracţiunea unică de viol, iar dacă s-au aplicat acte repetate de
constrângere se vor aplica dispoziţiile C.pen. cu privire la infracţiunea prelungită, în
cazul în care se constată întrunirea elementelor pentru existenţa acestei infracţiuni ( săvâr
e a două fapte identice, care, fiecare în parte, realizează conţinutul aceleaşi infracţiuni,
acestea fiind săvârşite cu o rezoluţie infracţională unica, care a apărut din momentul săvâr
rimului act infracţional). Aceeaşi soluţie se impune şi atunci când raportul iniţial s-a rea
lizat prin constrângere fizică, iar raporturile sexuale subsecvente s-au înfăptuit prin
constrângere psihică. [48 p.208] Acestea sunt şi soluţiile adoptate de către practica judi
ciară din RM. Faptul respectiv îl găsim exprimat în mod explicit în Hotărârea Plenului CSJ de
pre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, nr.1
7 din 7 noiembrie 2005, care prevede că dacă făptuitorul, succesiv, realizează două sau ma
i multe raporturi sexuale asupra aceleiaşi victime şi în executarea aceloraşi intenţii inf
racţionale, cele săvârşite reprezintă o infracţiune unică prelungită, care se consideră consu
n momentul începerii ultimului raport sexual. Dacă raporturile sexuale au fost reali
zate cu două sau mai multe victime, chiar în cazul unei întreruperi de scurtă durată între a
ceste raporturi, trebuie aplicată dispoziţia de la art.171 alin.(2) lit.a) C.pen. [7
0] În cazul în care intenţia făptuitorului cuprinde săvârşirea de către el a violului şi a ac
r violente cu caracter sexual asupra unei şi aceleiaşi victime, cele săvârşite urmează a fi
calificate prin concurs în baza art.171 C.pen. şi art.172 C.pen. [6] Totodată, calific
area infracţiunii nu este influenţată de faptul dacă a existat vreo întrerupere în timpul săv
ii asupra victimei a violului şi a acţiunilor violente cu caracter sexual. Pe parcur
sul săvârşirii a două sau mai multe violuri, ce realizează componenţa de la diferite alineat
e ale articolului respectiv, faptele comise se încadrează de sine stătător, conform regu
lilor concursului de infracţiuni. Încadrarea faptelor este similară în cazul în care se săvâr
o infracţiune consumată sau a realizării autoratului la infracţiune, iar în alt caz a ten
tativei de infracţiune ori, respectiv, a autoratului şi complicităţii la infracţiune. Dacă v
iolul a fost realizat în prezenţa câtorva circumstanţe agravante, prevăzute de diferite al
ineate ale art.171 C.pen., vor deveni aplicabile prevederile C.pen. cu privire l
a concurenţa între două norme speciale şi anume cele care reglementează concurenţa între două
rme speciale agravante, soluţia finală fiind legată de aplicarea normei ce prevede o p
edeapsă mai aspră. 89
În acest context, nu putem fi de acord cu hotărârea instanţei[10] care a reţinut în sarcina
făptuitorului fapta prevăzută de art.171 alin.(3) lit.a), şi b) C.pen., deşi acesta a real
izat două raporturi sexuale forţate cu două victime, fiecare dintre fapte realizând circ
umstanţa agravantă prevăzută la art.171 alin.(3) lit. b) C.pen. În cazul dat instanţa a apli
cat eronat prevederile C.pen. privitoare la concurenţa dintre două norme speciale cu
circumstanţe agravante, considerând că făptuitorul a realizat şi agravantă prevăzută la art.
alin. (2) lit.a) şi cele de la aliniatul trei, fapta încadrându-se doar în baza alineat
ului trei. În opinia noastră, în situaţia supusă analizei, suntem în prezenţa unei pluralităţ
infracţiuni, instanţa fiind obligată să aplice regulile concursului de infracţiuni. În concl
uzie, în cazul în care autorul comite două violuri ce nu pot fi încadrate fiecare în baza
art.171 alin.(1) C.pen. nu putem considera faptele ca viol comis de către o persoa
nă care anterior a săvârşit un viol prevăzut la alin.(1). În acest ultim caz instanţa va stab
li pedeapsa pentru fiecare faptă în parte, cumulând pedepsele, ţinându-se cont de preveder
ile art.84 C.pen. O altă problemă care apare la încadrarea faptelor în baza art.171 alin
.(2) lit.a) C.pen. este reprezentată de faptul cum urmează a fi încadrate faptele de v
iol consumat şi a unei forme atipice a infracţiunii de viol. În situaţia tipică respectivă,
considerăm că este vorba despre includerea în acţiune a prevederilor referitoare la conc
ursul de infracţiuni. [164 p.6] Raţiunea unei astfel de încadrări reiese din faptul că în ca
zul agravantei date se au în vedere două fapte consumate. Or, în cazul în care am face o
interpretare extensivă a acestei agravante (incluzând şi formele atipice) am agrava n
ejustificat situaţia făptuitorului (în cazul în care faptele le încadrăm în baza 171 alin.(2)
lit.a) C.pen. pedeapsa pe care riscă făptuitorul a o primi este de 12 ani închisoare,
iar în cazul în care aplicăm regulile concursului de infracţiuni pedeapsa maximă este de 8
ani şi 9 luni de închisoare). O soluţie asemănătoare o vom aplica în cazul în care la comite
ea unei fapte, persoana a avut calitatea de autor, iar la altă faptă de viol - calit
atea de alt participant la comiterea infracţiunii. În fine, totuşi avem unele rezerve
vizavi de necesitatea incriminării violului comis repetat. Deşi în nota informativă refe
ritoare la modificările ce se doresc a fi efectuate în codul penal se precizează că este
conceptual incorect a-i trata uniformizat pe cei care au săvârşit numai două infracţiuni şi
pe cei care au săvârşit mult mai multe infracţiuni, excluderea conceptului de repetare
a infracţiunii din Codul penal, va contribui efectiv la o mai bună diferenţiere a răspun
derii penale, la stabilirea mai echitabilă a pedepsei, la promovarea mai consecven
tă a scopurilor şi principiilor legii penale, şi, nu în ultimul rând, la ridicarea standar
delor justiţiei 90
penale. Deci nu este clară raţiunea păstrării acestei circumstanţe agravante care nu este
altceva, decât infracţiunea comisă repetat formulată în alt mod, de ce prin păstrarea infracţ
unii repetate în alte componenţe de infracţiuni s-ar prejudicia actul de justiţie, iar în
cazul păstrării în cadrul art. 171 C.pen. acest lucru nu s-a întâmpla. Astfel pentru unifo
rmizarea legislaţiei penale, considerăm oportun excluderea acestei agravante din cad
rul art. 171 alin.(2) C.pen., urmând ca în cazul în care persoana comite două sau mai mu
lte violuri urmând să se aplice regulile concursului de infracţiuni. b) Violul săvârşit cu b
ună ştiinţă asupra unui minor Violul săvârşit cu bună – ştiinţă asupra unui minor este prevăz
t.171 alin.(2) lit.b) C. pen. şi reprezintă cea de-a două modalitate de săvârşire a infracţiu
ii. Având prevederile art.171 alin.(2) lit.b) C. pen., victima violului săvârşit cu bună – şt
inţă asupra unui minor trebuie să aibă vârsta între 14 şi 18 ani. În cazul acestei modalităţi
nte, făptuitorul trebuie să aibă certitudinea privind vârsta victimei. Certitudinea poat
e să rezulte din maniera de conduita a acesteia, din aspectul ei exterior sau din
alte surse. Eroarea, de fapt, cu privire la vârsta victimei, posibilă în anumite cazur
i speciale şi în împrejurări concrete specifice, în care făptuitorul şi-a format, eventual, c
nvingerea că victima are depăşită vârsta de 18 ani, atunci când aceasta este dovedită, exclud
imputarea acestui semn calificativ. Pentru probarea erorii în care se afla făptuior
ul faţă de vârsta victimei nu este suficientă doar convingerea subiectivă a făptuitorului, a
ceasta trebuind a fi probată şi de circumstanţele obiective în care a fost comisă fapta. A
stfel, într-un prim caz de viol, instanţa de fond a condamnat persoana pentru viol a
supra unei persoane minore. Instanţa superioară a casat hotărârea instanţei de fond, calif
icând actiunile făptuitorului ca viol simplu. În motivarea sentinţei, instanţa de apel a p
recizat că instanţa de fond a apreciat eronat circumstanţele cauzei întrucât nu a ţinut cont
de: · · · · vârsta apropiată a victimei de vârsta majoratului (17 ani, 9 luni, 14 zile); exp
rtiza medico-legală care a constatat că victima este o persoană dezvoltată din declaraţiil
e martorului, care a văzut când victima s-a urcat în automobilul faptul că victima, în dis
cuţia avută cu făptuitorul, i-a comunicat că este căsătorită;
punct de vedere fizic; făptuitorului, care declarat că victima arăta a fi o persoană de
19-20 ani;
91
·
declaraţiile inculpatului, care văzuse pentru prima dată victima (neavând, de unde
să cunoască vârsta victimei) şi, care, din modul cum arăta şi declaraţiile victimei, s-a afla
în eroare referitor la vârsta acesteia. [122 p.9-10] Considerăm că în acest caz instanţa co
rect a coroborat viziunea subiectivă a făptuitorului cu alte circumstanţe obiective al
e cauzei. Într-un al doilea caz o să analizăm o situaţie în care aprecierea subiectivă a făpt
itorului nu a fost confirmată prin circumstanţele obiective ale cauzei. [160 p.176]
Astfel, instanţa corect a constatat că declaraţiile făptuitorului că se afla în eroare refer
itor la vârsta victimei nu a fost confirmată prin alte probe în cadrul procesului pena
l. Astfel: · · de 47 kg.; · · expertiza medico-legală a stabilit că victima nu a ajuns la ma
turitate sexuală; în declaraţiile făcute de către făptuitor, în cadrul urmăririi penale, a af
at că, când victima arăta mai mică decât vârsta reală a ei; expertiza medico-legală a stabili
victima avea înălţimea de 155 cm. şi greutatea
a dezbrăcat victima, aceasta la dezvoltarea fizică semănă cu un copil. Aceste două cazuri
de practică judiciară nu fac altceva decât să confirme afirmaţiile noastre anterioare. b1)
Violul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide. Violul săvârşit cu bună-ştiinţă a
i gravide presupune întreţinerea raportului sexual forţat cu o femeie gravidă, care, de
regulă, are posibilităţi reduse de apărare. Este necesar ca starea de graviditate să fie r
eală, indiferent de termenul gravidităţii şi ca vinovatul să ştie cu certitudine că femeia se
află în asemenea stare (cunoaşterea despre graviditate poate să reiasă din semnele vizibil
e ale stării în care se află victima, din faptul că victima i-a comunicat făptuitorului sa
u că făptuitorul a aflat din alte surse că victima este gravidă). Necesitatea sancţionării m
ai aspre a violului comis în astfel de circumstanţe este evidentă pentru că: · mai mare; · v
iolul comis în astfel de circumstanţe creează pericolul unui avort accidental, care se
caracterizează prin lipsa intenţiei de a-l produce, iar consecinţele se apreciază confo
rm prevederilor legii penale drept vătămare a integrităţii corporale. Avortul accidental
are natură traumatică în cazul în care se aplică acte de violenţă asupra victimei[15 p.233].
pericolul social al persoanei care comite violul în astfel de circumstanţe este evid
ent
92
Violul comis cu bună ştiinţă asupra unei femei gravide, care are drept consecinţă pierderea
sarcinii, urmează a fi încadrat ca viol soldat cu vătămarea gravă a integrităţii. Dacă, însă,
l a acţionat cu intenţia de a produce pierderea sarcinii şi, apoi, de a comite un rapo
rt sexual forţat se va identifica prezenţa unui concurs de infracţiuni dintre art.171 şi
art. 151 C.pen. În cazul în care făptuitorul a considerat că femeia este gravidă, fapt ca
re l-a determinat să săvârşească acest viol, dar în realitate sarcina era inexistentă, cele s
e trebuie calificate drept tentativă de viol săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravi
(art.27, art.171 alin.(2) lit.b1) C.pen.). Dacă inculpatul nu a ştiut, în momentul săvârşiri
i faptei, că victima este o femeie gravidă, cele săvârşite, în lipsa altor circumstan e agrav
nte, trebuie calificate ca viol simplu. Pentru a evita repetările inutile în ceea ce
priveşte influenţa erorii în cazul circumstanţei agravante respective, invocăm explicaţiile
făcute odată cu analiza violului comis cu bună ştiinţă asupra unei persoane minore. c) Viol
ul săvârşit de două sau mai multe persoane. Violul săvârşit de două sau mai multe persoane es
prevăzut de art.171 alin.(2) lit.c) C.pen. În cele ce urmează vom analiza contradicţiile
ce există în doctrina penală şi practica judiciară cu privire la modul de interpretare şi a
plicare a acestei forme agravante a infracţiunii de viol. Astfel, unii autori[25 p
.184] susţin că suntem în prezenţa acestei agravante în următoarele cazuri: 1) coautoratul;
2) săvârşirea faptei de către o persoană care întruneşte semnele subiectului infracţiunii împ
u o persoană ce nu întruneşte aceste semne; 3) săvârşirea faptei de către o persoană ce întru
emnele subiectului infracţiunii prin intermediul unei persoane ce nu întruneşte aceste
semne. Această idee o regăsim în legislaţia şi doctrina penală a altor state. Astfel art.31
C.pen. al României prevede că determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu i
ntenţie, la săvârşirea infracţiunii din culpă de către altă persoană a unei fapte prevăzute d
penală, se sancţionează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu inte
nţie. De asemenea, se mai prevede că înlesnirea, determinarea sau ajutarea, în orice mod
, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană ce com
fapta fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune[
8]. Aceeaşi soluţie a fost adoptată şi de către Plenul Judecătoriei Supreme a FR, care, în ho
ea sa de îndrumare din 22 aprilie 1992, în pct.9 prevede că acţiunile participanţilor la săvâ
rea unui viol săvârşit în grup urmează a fi calificate drept viol săvârşit de două sau mai mu
ersoane, indiferent de 93
faptul dacă ceilalţi participanţi nu au fost traşi la răspundere penală pe motiv de irespons
abilitate sau dacă nu îndeplinesc condiţiile de a fi subiect al infracţiunii ori alte co
ndiţii cerute de legislaţia în vigoare. De altfel, şi practica judiciară a acestor state u
rmează această idee. La baza calificării faptei sunt puse nu normele penale ale partic
ipaţiei, ci semnele obiective ale săvârşirii violului de mai multe persoane fizice, în pro
cesul săvârşirii violului. Or, făptuitorul foloseşte nu numai forţa fizică proprie, ci şi aju
ul acordat de către persoanele iresponsabile, ce nu au atins vârsta răspunderii penale
sau a altor persoane, care conform normelor penale, nu pot fi trase la răspundere
penală. Un argument în plus îl găsim şi în literatura de specialitate rusă în care este spec
cat că tratarea conceptului de viol săvârşit în grup - doar ca formă a participaţiei reprezin
o tratare prea îngustă pentru această noţiune, fapt ce nu corespunde nici pericolului so
cial caracteristic pentru violul săvârşit în această modalitate şi nici principiilor de luptă
contra criminalităţii. [139 p.131] Alţi autori consideră că tratarea acestei agravante nu
poate fi făcută în mod extensiv, în cazul ei fiind vorba doar despre coautorat (particip
aţie simplă). [170 p.93, 18, 130 p.18] Argumentarea celor din urmă porneşte de la însăşi fapt
l că, dreptul penal formează un sistem unic în baza PG şi a PS, fiecare dintre acestea f
iind una necesară pentru existenţa unităţii ramurii de drept în ansamblu. Corelaţia dintre e
lementele sistemului este într-atât de strânsă, încât nici una dintre ele nu poate exista iz
olat faţă de cealaltă, pierzându-se în acest caz oricare sens. Nici o normă din PS nu poate
fi aplicată fără dispoziţiile corespunzătoare conţinute în PG, şi invers. În sensul unei acti
njugate între două sau mai multe persoane prevăzută în PS apare necesitatea inevitabilă de a
o corela cu instituţiile prevăzute de PG. În acest sens, oricare activitate de asemen
ea gen poate fi raportată doar la instituţia participaţiei penale. Potrivit art.41 C.p
en. „se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la săvâr
ea unei infracţiuni intenţionate”. În aceeaşi ordine de idei găsim specificat în cadrul doctr
nei penale, că prin folosirea termenilor de participanţi, persoane legiuitorul nu fa
ce altceva decât să precizeze necesitatea existenţei mai multor făptuitori. [112 p.143] În
susţinerea celor din urmă vine şi CSJ, care, în Hotărârea Plenului despre practica judiciară
cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17 din 7 noiembrie 2005
menţionează despre faptul că în cazul violului comis de două sau mai urmează să înţelegem pa
paţia simplă. În viziunea noastră, considerăm că ar fi raţional extinderea sensului circumsta
i agravante de viol comis de două sau mai multe persoane, întrucât ar trebui sancţionată m
ai aspru 94
persoana care se foloseşte de o persoana care nu poate fi supusă răspunderii penale, d
ecât persoana care comite infracţiunea singur. Însă pentru ca acest semn circumstanţial să p
oată fi operant, trebuie supuse unor modificări însăşi noţiunea de participaţie prevăzută în
pen., precum și art.42 alin.(6) C.pen. să nu mai prevadă obligaţia îndeplinirii de către toţi
participanţii a semnelor subiectului infracţiunii. De asemenea susţinem necesitatea co
mpletării cu dispoziţii similare a Hotărârii Plenului CSJ a RM cu privire la practica ju
diciară despre infracţiunile privind viaţa sexuală. Cu referire la violul săvârşit de două sa
ai multe persoane se impun şi unele precizări, în special: dacă întâmplător s-a săvârşit de d
mai mulţi inşi asupra aceleaşi victime, dar fără înţelegere între ei şi fără aşi fi dat sprij
, fiecare va răspunde în calitate de autor al infracţiunii, fără aplicarea circumstanţei săvâ
i faptei de două sau mai multe persoane, între făptuitori neexistând raport de participaţi
e[155 p.13]. De asemenea, ţinem să menţionăm că modalitatea agravantă analizată este o circum
tanţă reală, aceasta răsfrângându-se asupra instigatorilor şi complicilor anteriori, însă num
unci când aceştia au cunoscut-o sau au prevăzut-o. [48 p.209] Astfel, acel care instigă
două sau mai multe persoane să comită împreună o faptă de viol, cât şi cel care a cunoscut că
jinul şi ajutorul dat se referă la săvârşirea violului de două sau mai multe persoane, împreu
vor fi traşi la răspundere penală pentru instigare şi, respectiv, complicitate în conformi
tate cu prevederile art.45 C.pen., raportate la art.171 alin.(2) lit.c) C.pen .D
acă nu s-a cunoscut împrejurarea, ei vor răspunde numai pentru instigare sau complicit
ate la violul simplu. Această agravantă operează chiar dacă fapta a rămas la etapa tentati
vei: astfel vom vorbi de tentativă la infracţiunea de viol prevăzută de art.171 alin.(2)
lit.c) C.pen., atunci când două sau mai multe persoane au încercat să săvârşească infracţiun
sensul celor prezentate mai sus, considerăm incorectă sentinţa pronunţată de către instanţa d
fond, [58] conform căreia cetăţenii T.A., C.A. şi M.V., în timp ce se întorceau de la disco
tecă, au acostat-o pe O.I., pe care, prin constrângere, au adus-o la domiciliul numi
tului M.V., unde C.A., aplicând acte de violenţă, a dezbrăcar-o pe O.I., la toate acţiunil
e lui C.A. fiind prezent şi T. A. În momentul în care C.A. a dorit să întreţină un raportul s
xual cu O.I. a zis că, de la aceasta miroase urât, însă i-a propus lui T.A. că, dacă doreşte
cesta, poate să întreţină el un raport sexual. Prin sentinţa rămasă definitivă, C.A. a fost r
noscut vinovat de săvârşirea unei tentative la infracţiunea de viol, dar a fost liberat
de răspundere penală pentru renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii, în timp ce T.
fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.171 alin.(1) C.pen. Această
soluţie, pronunţată de către instanţă, în viziunea noastră, este incorectă. Fapta inculpaţilo
şi T. A. trebuie încadrată în baza art.171 alin.(2) lit.c) C.pen. şi anume viol 95
săvârşit de două sau mai multe persoane, adică viol săvârşit prin participaţie simplă. Temeiu
ic de care ne conducem la încadrarea juridico penală a faptei este reprezentat de pr
evederile art.44 C.pen., ce reglementează participaţia simplă, acest articol precizând că
au calitatea de coautori, persoanele ce realizează împreună latura obiectivă a infracţiuni
i. [156 p.11] Avându-se în vedere că latura obiectivă a infracţiunii de viol presupune rap
ortul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică, nefiind necesar ca toţi autorii s
ealizeze integral latura obiectivă, ci numai o parte din acesta, putem conchide că s
oluţia noastră este corectă, pentru că, după cum putem observa, C.A. a exercitat constrânger
ea, iar T.A. a realizat raportul sexual (în cazul în care acesta refuza întreţinerea rap
ortului sexual nu ar fi fost tras la răspundere[163 p.2-3]). În situa ia respectivă au f
ost eronat aplicate şi prevederile C.pen. cu privire la renunţarea de bună voie la săvârşire
a infracţiunii, pentru că inculpatul C.A. nu numai că a creat condiţiile prielnice pentr
u acţiunile lui T.A., el, de fapt, a fost cel ce l-a instigat pe T.A. să întreţină un rapo
rt sexual cu O.I., și, asistând la raportul sexual dintre T.A. și O.I. De asemenea, a
mai aplicat acte de violenţă asupra lui O.I. după realizarea raportului sexual, pentru
că, cea din urmă i-a ameninţat că-i va denunţa la poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de
e asemenea, violul se va considera comis în condiţiile agravantei prevăzute de art.171
alin.(2) lit.c) C.pen., adică de două sau mai multe persoane, chiar dacă în timpul săvârşiri
actului sexual de către fiecare inculpat, celălalt inculpat se afla în altă încăpere, atâta
reme cât ambii inculpaţi au acţionat în baza unei înţelegeri prealabile şi amândoi au comis a
conjugate de intimidare şi de înfrângere a voinţei şi opunerii victimei. [97 p.541] În cazu
l în care violul a fost săvârşit de două sau mai multe persoane, instanţa urmează a reţine ag
anta prevăzută de art.171 alin.(2) lit.c) C.pen., chiar dacă în timpul raportului sexual
victima s-a aflat în stare de inconştienţă. Prezenţa mai multor persoane în timpul comiteri
i infracţiunii puteau ori nu constrânge victima, după cum aceasta era conştientă sau nu la
raport sexual nu are relevanţă pentru reţinerea formei agravante sus-menţionate. [97] În
acest context am dori să facem unele menţiuni în ceea ce priveşte coautoratul la comiter
ea infracţiunii: în cazul în care violul se comite prin constrângere fizică sau psihică nu e
ste obligatoriu ca toţi participanţii să întreţină raport sexual, fiind suficient ca doar un
ul, iar ceilalţi să realizeze constrângerea fizică sau psihică. O situaţie diferită o întâlni
zul în care violul este comis prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa. Pentru a fi operantă circumstanţa agravantă de viol comis
de două sau mai multe persoane este obligatoriu ca cel puţin doi dintre participanţii
la comiterea infracţiunii să întreţină raporturi sexuale cu victima.
96
Violul săvârşit de două sau mai multe persoane trebuie deosebit de complicitate la aceas
tă infracţiune, când cele comise sunt calificate potrivit art.42 alin.(5) C.pen. şi art.
171 alin.(1) C.pen. Complice la viol este persoana care a ademenit victima într-un
loc din timp convenit, comod pentru săvârşirea infracţiunii, a pus la dispoziţie mijlocul
de transport în scopul săvârşirii infracţiunii, a pregătit mijloacele necesare aducerii vic
timei în stare de imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, a săvârşit un rapo
t sexual în mod benevol, creând imediat condiţiile pentru comiterea violului de către al
te persoane, cu care s-a înţeles prealabil etc. În cazul complicităţii la viol este import
ant a se stabili dacă persoana conştientiza că acordă ajutor la săvârşirea infracţiunii unei
gure persoane sau unui grup. Dacă s-a conștientizat că se acordă ajutor unui grup de per
soane, răspundere penală va interveni pentru complicitate la săvârşirea violului de două sau
mai multe persoane. Infracţiunea se consideră săvârşită de două sau mai multe persoane şi at
i când făptuitorii, acţionând conjugat şi aplicând constrângerea fizică sau psihică faţă de m
persoane, săvârşesc, ulterior, fiecare dintre ei, câte un raport sexual cu una dintre ac
este persoane[152 p.37-39]. În ipoteza celor consemnate, considerăm corectă sentinţă de co
ndamnare conform căreia sa reţinut în sarcina făptuitorilor săvârşirea violului comis de două
u mai multe persoane[11]. De altfel, prin sentinţa de condamnare, în sarcina inculpaţi
lor s-a reţinut că la data de 6 decembrie 1994, locuitorii or.Ialoveni C.M., S.V., E
.A., C.A., D.V., M.S. şi L.I., în jurul orelor 14.00, se aflau în apartamentul lui L.I
. din or.Ialoveni, unde au consumat băuturi alcoolice. Fiind în stare de ebrietate s
-au înţeles să aducă câteva fete necunoscute pentru a întreţine cu ele raporturi sexuale. S.V
, fiind puţin cunoscut cu minora V.L., i-a telefonat prietenii G.R., de la care a
aflat numărul de telefon a lui V.L. Tot atunci, el i-a telefonat lui V.L. şi i-a pro
pus să se întâlnească cu dânsul la ora 15.00 în oraşul Chişinău, lângă Magazinul Central pent
e împreună la o zi de naştere. După aceasta, S.V., împreună cu C.M. şi C.A. au plecat la Chiş
pe la ora 15.00 să o întâlnească pe V.L. şi i-au propus să meargă împreună la Ialoveni, unde
chipurile să-şi invite prietena la o zi de naştere. V.L., fiind convinsă că ei într-adevăr o
nvită la o zi de naştere, a fost de acord şi a plecat cu dânşii. Pe la ora 16.00 eu au aju
ns acasă la M.S., unde se aflau E.A., D.V., M.S. şi L.I., acolo au consumat cu toţii bău
turi alcoolice, impunând-o şi pe V.L. să bea. După consumarea băuturilor alcoolice, S.V. c
u V.L. au intrat întro altă cameră unde vizionau un film. Acolo S.V., fiind în stare de
ebrietate, i-a propus lui V.L., ca să întreţină cu el un raport sexual, totodată, dezbrăcând-
de pulover, ea opunând rezistenţă sa îmbrăcat înapoi. În acest timp, în odaie a intrat C.M.,
re i-a propus lui S.V. să elibereze odaia, după ce i-a spus lui V.L. să se dezbrace şi să în
treţină cu el un raport sexual. V.L. a 97
refuzat, şi atunci, C.M., aplicând forţa fizică, lovind-o cu mâinile peste cap, concomiten
t ameninţând-o, învingând rezistenţa minorei a dezbrăcat-o şi a săvârşit cu ea două raporturi
mod forţat. C.M. i-a propus lui V.L. să-şi satisfacă cu dânsa pofta sexuală în formă pervers
oarece a fost refuzat, C.M. pentru a duce intenţia la sfârşit, iarăşi a început s-o lovească
u pumnii peste faţă şi peste alte părţi ale corpului, ameninţând-o, a aşezat-o în genunchi, d
-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă. Pe la orele 18.00, acasă s-a întors tatăl lui
., de aceea M.I., C.M. împreună cu M.S., D.V., E.A., şi C.A. au scos-o cu forţa din apar
tament pe V.L. şi au dus-o într-un garaj nefinisat, unde, peste 5-10 min., s-a preze
ntat şi S.V., care adormi-se în apartamentul lui M.S. şi a fost trezit de tatăl celui di
n urmă. În garaj C.M., în prezenţa coparticipanţilor M.S., L.I., D.V., E.A., C.A. şi S.V., c
are aveau acelaşi scop, de a-şi satisface pofta sexuală şi psihic acţionau asupra victimei
V.L., limitând-o în aşa condiţii de posibilitatea opunerii rezistenţei şi de a chema pe cin
eva în ajutor. C.M., prin constrângere fizică şi ameninţare, lovind-o cu pumnii peste faţă a
rântit-o pe o dală de beton şi a săvârşit un raport sexual. După aceasta C.M., împreună cu D.
.A., L.I., S.V., C.A. şi M.S., pe rând, fiecare, prin constrângere fizică şi ameninţare şi-au
satisfăcut pofta sexuală în formă perversă cu V.L. Aproximativ, pe la orele 19.00, C.M., L
.I., S.V. şi M.S., după ce şi-au satisfăcut pofta sexuală în formă perversă, au plecat la cas
e cultură din Ialoveni, iar D.V., C.A. şi E.A. au dus-o cu forţa pe V.L. în beci la E.A.
, unde, mai târziu, au venit C.M. şi L.I. În beci, C.M., în mod repetat, împreună cu E.A., C
.A., L.I. şi D.V., fiind în stare de ebrietate, prin constrângere fizică şi ameninţare, pe u
n pat pliant, care a fost adus în beci de C.A., la propunerea lui E.A., au săvârşit cu V
.L. raporturi sexuale. În urma săvârşirii raporturilor sexuale şi satisfacerii poftei sexu
ale în forme perverse prin aplicarea forţei fizice, victimei i-au fost cauzate leziu
ni corporale uşoare sub formă de vânătăi şi echimoze pe faţă, pe buze, în jurul gâtului şi pe
altă faptă de viol a fost soluţionată de către CP al CSJ. [43] Astfel, prin sentinţa Judecăt
riei Donduşeni au fost condamnaţi B.V., S.A. şi M.S. pentru faptul că în noaptea de 21 spr
e 22 februarie 1999, fiind în stare de ebrietate, prin înţelegere prealabilă, având intenţia
de aşi satisface pofta sexuală prin constrângere fizică şi ameninţări, au luat-o pe F.V., co
tra voinţei sale din casa lui T.A. din s.Niorcani, r. Soroca, i-au legat ochii cu
fularul ei şi au condus-o la clubul din sat, unde, aplicând forţa fizică, şi-au satisfăcut p
ofta sexuală în formă perversă. După aceasta, legându-i ochii cu fularul, au condus-o la B.V
. acasă, unde, aplicând forţa fizică, B.V.
98
şi-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă, iar S.A. s-a apropiat din urmă şi a săvârşit
t sexual normal. Tot atunci, M.S., fiind în stare de ebrietate, prin înţelegere preala
bilă cu B.V. şi S.A., după ce aceştia au violat-o pe F.V. şi şi-au satisfăcut pofta sexuală î
mă perversă, prin aplicarea forţei fizice şi ameninţare, a săvârşit cu ea un raport sexual. B
şi S. A. tot atunci au încuiat uşa de la ieşirea din casă şi au impus-o pe F.V. să stea cu e
până în zori. În recurs s-a solicitat ca lui M.S. să nu-i fie aplicată agravanta de viol săv
de două sau mai multe persoane, drept argument în susţinerea acestei idei se invoca f
aptul că acesta nu a participat la aducerea forţată a lui F.V. la B.V. acasă şi nu s-a înţele
în prealabil cu B.V. şi S.A. Recursul a fost respins ca nefondat pe motiv că această ag
ravantă nu prevede ca semn calificativ obligatoriu înţelegerea prealabilă de a săvârşi infrac
nea. e) Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică. O altă circumstanţă
antă prevăzută de art.171 alin.(2) lit.e) C.pen. este violul însoţit de contaminarea intenţi
onată cu o boală venerică. Prin contaminarea intenţionată cu o boală venerică, în urma violul
se înţelege transmiterea agenţilor acestor boli pe cale sexuală. Tipul bolii venerice (
sifilisul, sancrul moale, blenoragia etc.) nu are nici o importanţă la calificarea f
aptei conform art.171 alin.(2) lit.e) C.pen. În vederea încadrării faptei potrivit ace
stui semn circumstan ial este necesar să intervină contaminarea, de fapt, cu o boală ven
erică; crearea unei stări de pericol de contaminare cu o boală venerică nu poate fi cali
ficată în baza acestei agravante. În acest ultim caz o calificare suplimentară, conform
art.211 C.pen., nu este necesară. Contaminarea cu o boală venerică poate fi constatată d
oar prin intermediul expertizei medicolegale. De asemenea, este nevoie de a se s
tabili legătura de cauzalitate între acţiunea de viol şi apariţia bolii venerice la victimă.
Din punct de vedere subiectiv, este necesar ca făptuitorul să cunoască faptul că este p
urtătorul unei boli venerice[172 p.91]. Acest fapt rezultă din conţinutul legal al inf
racţiunii şi anume contaminarea intenţionată. Dacă persoana nu a prevăzut, nu putea şi nici n
trebuia să prevadă acest fapt (cazul fortuit) nu este realizată componenţa violului în ac
eastă modalitate de realizare a lui. De asemenea, nu este operantă această agravantă în ca
zul în care contaminarea este realizată din imprudentă. În sensul celor prezentate mai s
us, considerăm corectă Decizia CP al CSJ[44] conform căreia s-a reţinut în sarcina inculpa
tului faptul că, în ziua de 4 februarie 1999, fiind în stare de ebrietate, în pădurea de lân
gă iazul din partea de sud-est a orăşelului Căinari, a violat-o pe minora M.O., născută la 1
7 noiembrie 1987.
99
L.A., în aceeaşi zi şi în aceleaşi împrejurări, ştiind cu certitudine că este bolnav de o boa
rică –sifilis şi, săvârşind raport sexual forţat cu minora M.O., a întreprins o tentativă de
mitere a acestei boli pătimitei. În recurs se solicita casarea hotărârilor judecătoreşti cu
pronunţarea unei noi hotărâri, prin care acţiunile condamnatului L.A. să fie reîncadrate din
art.102 alin.5 C.pen. (C.pen. din 1961) în baza art.15, 102 alin.5 C.pen. (redac ia
1961) ca tentativă la viol, deoarece actele cauzei nu confirmă săvârşirea unei infracţiuni
consumate. Recursul a fost admis ca fondat din următoarele considerente: după cum ur
mează din depoziţiile minorei M.O., condamnatul L.A. a întâlnit-o pe drumul de la margin
ea oraşului, i-a îngrădit calea, apoi, ameninţând-o, a impus-o să dezbrace şi să se aşeze la
poi, el, dezbrăcându-se, s-a culcat peste ea, încercând să introducă organul său genital în v
n. Deoarece nu reuşea, cerea ca ea să efectueze această procedură. În pădure s-a auzit un st
rigăt, el s-a speriat şi a fugit. Ea nu a simţit ca L.A. să fi pătruns în organul ei genital
. Din concluzia medico-legală urmează că himenul pătimitei nu a fost defectat şi săvârşirea a
lui sexual cu pătimita nu pute avea loc fără deflorare. În baza celor expuse, acţiunile co
ndamnatului urmează a fi încadrate corect în baza art.27, 171 C.pen. ca tentativă de vio
l. Vinovăţia lui L.A. de săvârşirea infracţiunii se confirmă şi prin informaţia dispensarului
ato-venerologic republican care confirmă că L.A. este bolnav de boala venerică (sifili
s) şi prin contact sexual poate transmite această boală. f) Violul săvârşit prin torturarea
victimei. Următoarea agravantă al infracţiunii de viol prevăzută la art.171 alin.(2) lit.f
) C.pen. este reprezentată de violul săvârşit prin torturarea victimei. Pornind de la pr
evederile art.3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundament
ale, [110 p.341] conform căruia nimeni nu poate fi supus torturii, pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante, şi reieșind din hotărârile CEDO, în special hotărârea î
auza Irlanda versus Marea Britanie, tortura este definită drept un „tratament inuman
aplicat în mod intenţionat şi care provoacă suferinţe deosebit de grave şi crude” [25 p,102]
O definiţie a noţiunii de tortură este oferită şi-n cadrul art.1 din Convenţia ONU împotriva
orturii şi a altor pedepse ori tratamente însoţite de cruzime, inumane sau degradante,
termenul „tortură” înseamnă orice act prin care unei persoane i se provoacă, cu intenţie, o
urere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, în special cu scopul de a obţine de
la aceasta persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi p
entru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis, d
e a o intimida, sau a face presiuni 100
asupra unei terţe persoane, asupra oricare alt motiv, bazat pe o formă de discrimina
re oricare ar fi ea. [110 p.129-141] După cum putem observa nu putem pune semnul e
galităţii între noţiunea de tortură oferită de către Convenţie, şi noţiunea de tortură în sen
1 C.pen. În cazul dat considerăm că se creează o confuzie între noţiune de tortură în sensul
. 309/1 C.pen. şi art. 171 C.pen. În acest sens susţinem demersul făcut de unii autori c
e consideră că ar fi mai reuşit dacă în dispoziţia de la art.171 alin.(2) lit.f) C.pen. s-ar
stabili: "săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice".[102] Un alt argume
nt în susţinerea necesităţii reformulării acestei agravante este reprezentat de Hotărârea CED
în cazul în cazul Aydin c. Turciei, în care reclamanta a pretins, inter alia, că a fost
violată în timp ce se afla în custodia poliţiei. Curtea, constatând conform probelor că ea
fusese violată, a enunţat Violul unui deţinut de către un oficial al Statului trebuie să f
i e considerat a fi o formă deosebit de gravă şi odioasă de maltratare, dată fiind uşurinţa c
care infractorul se poate folosi de vulnerabilitatea şi rezistenţa redusă a victimei
sale. Adiţional, violul lasă victimei urme psihologice adânci, care nu se vindecă cu tre
cerea timpului, la fel de uşor ca alte forme de violenţă fizică sau psihică. Reclamanta de
asemenea a suferit o durere acută de penetrare fizică, fapt care a lăsat-o dezorienta
tă şi violată atât fizic cât şi emoţional. Curtea a continuat susţinând că violul a constitui
tură, astfel fiind încălcat Art. 3 al Convenţiei. În urma acestei prezentări putem opina că p
in esenţa sa, violul reprezintă o formă de tortură, tocmai din acest motiv s-ar impune r
eformularea acestei agravante, în sens contrar s-ar crea unele discrepanţe între pract
ica judiciară CEDO şi legislaţia naţională, în urma căreia ar reieşi că conform legislaţiei n
violul atinge gradul prejudiciabil indicat de CEDO doar în cazul în care persoana co
mite o faptă în condiţiile alin. 2. De asemenea persoanele sancţionate în baza acestui sem
n circumstanţial pot invoca agravarea răspunderii penale de două pentru aceeaşi faptă. Ast
fel, din definiţiile oferite, se desprinde că orice formă de tortură este un tratament i
numan şi degradant. În general, diferenţa dintre cele trei concepte, menţionate în art.3 a
l Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este una de
gradaţie. Aprecierea gradului respectiv se face în funcţie de circumstanţele concrete, în
special, în funcţie de durata tratamentului respectiv al victimei, de caracterul ur
mărilor fizice şi psihice ale unui astfel de tratament. Tortura constituie gradul ce
l mai grav pe care-l poate atinge un tratament inuman sau degradant[28 p.102].
101
Această opinie este susţinută în lucrările sale şi de alţi autori care menţionează că tortura
intă o varietate specifică a violenţei. În acelaşi plan, R.S.Ciobanean afirmă că tortura ...
e raportează la categoria de violenţă „instrumental”, fiind aplicată în vederea atingerii uno
anumite scopuri sau a realizării unor motive antisociale. În ipoteza torturii, are
loc influenţarea nemijlocită energică asupra componentei biologice a persoanei (violenţa
fizică) sau influenţarea informaţională asupra componentei ei psihice (violenţa psihică).[1
02] În ce constă, totuși, specificul violenţei în cazul infracţiunii de tortură? Răspunzând l
astă întrebare, R.S.Ciobanean remarcă cu drept cuvânt: întotdeauna, caracteristica torturi
i o constituie cruzimea deosebită. În acest sens, nu putem să nu agreăm opinia conform căr
eia conceptele „tortură”, „maltratare”, „schingiuire”, „batjocură”, „sadism” fac parte din ac
u noţional, reprezentând cazuri particulare de manifestare a cruzimii. [102] În practi
că s-a considerat că prevederile art.3 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale au fost încălcate în situaţia în care victima a fost bătută până
ruptă o coastă, craniul – crăpat, supusă şocurilor electrice, [79 p.268-298] victima a fost
deţinută în condiţii de existenţă nocive, antisanitare, lipsă de apă, aer curat, lumină natu
c. [79 p.460-472] Conform Hotărârii Plenului CSJ despre practica judiciară în cauzele di
n categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17 din 7 noiembrie 2005, există viol
însoţit de torturarea victimei, atunci când victimei i se provoacă dureri sau suferinţe p
uternice, fizice sau psihice (spre exemplu, victima este suspendată de mâini, este c
auterizată cu agenţi termici sau chimici etc.), violul săvârşit cu bună-ştiinţă în prezenţa u
ane apropiate victimei trebuie, de asemenea, calificat potrivit art.171 alin.(2)
lit.f) C.pen. [74, 70] Astfel considerăm că vom fi în prezenţa circumstanţei respective în
cazul în care făptuitorul, pentru a comite raportul sexual, a apucat victima de pici
oare şi o lovea cu capul de asfalt, cauzându-i fracturarea bolţii cutii craniene, deşi făp
tuitorul avea la îndemână alte mijloace pentru a înfrânge rezistenţa victimei[139 p.319]. Ţin
m să menţionăm că în cazul în care, în urma aplicării actelor de tortură se cauzează o vătăma
tegrităţii corporale, urmează a fi aplicate fie regulile concurenţei dintre două norme spe
ciale cu circumstanţe agravante, fie regulile concursului de infracţiuni. a) Violul
unei persoane ce se află în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratament
ul făptuitorului. Violul unei persoane ce se află în grija, sub ocrotirea, protecţia, la
educarea sau tratamentul făptuitorului reprezintă prima agravantă a infracţiunii de vio
l, prevăzută în cadrul art.171 alin.(3) lit. a) C.pen. Violul, în acest caz, constituie
o faptă mai gravă, deoarece este săvârşită de o persoană care se află într-o situaţie special
cu victima, şi anume, are o calitate care îi 102
oferă posibilitatea să preseze psihologic asupra victimei, spre a o determina la un
act sexual. Asemenea fapte prezintă un sporit pericol social şi pentru că sunt săvârşite chi
ar de cel care, în virtutea funcţiei, profesiei ori a altor calităţi, avea obligaţia de a în
griji, ocroti, proteja, educa sau trata victima, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a
obligaţiilor ce reveneau făptuitorului. Fiecare dintre aceste concepte definesc un a
numit tip de raporturi dintre făptuitor şi victimă, raporturi ce decurg fie din relaţiil
e de rudenie, fie dintr-un anumit contract. [46 p.282] Prin săvârşirea faptei de viol,
făptuitorul nu încalcă doar grosolan obligaţiile de serviciu, ci şi încrederea publică în co
titudinea celor ce îndeplinesc funcţia sau profesia de îngrijire, ocrotire, educare, p
rotecţie sau tratament medical. [90 p.135] Existenţa acestei agravante presupune, de
ci, preexistenţa unei situaţii speciale cu privire la raporturile dintre infractor şi
victimă. Sunt realizate cerinţele acestei modalităţi normative în cazul în care persoana înde
lineşte una dintre următoarele calităţi normative - calităţi în raporturile cu victima: Victi
a se află în grija făptuitorului. Are obligaţii de îngrijire a persoanei care, în virtutea f
uncţiei pe care o îndeplineşte, în baza contractului de muncă (spre exemplu, personalul de
îngrijire din spitale) sau în baza vreunui contract de prestări de servicii, ori în vir
tutea relaţiilor de rudenie, are îndatorirea legală, contractuală sau morală de a îngriji vi
ctima. [89 p.160] Cu referire la aceasta agravantă considerăm că instanţa corect a încadra
t faptele inculpatului de a avea raport sexual forţat cu fiica soţiei sale din altă căsăto
rie în baza art.171 alin.(3) lit.a) C.pen. [10] Victima se află în ocrotirea făptuitorul
ui. Au asemenea obligaţii persoanele care, în calitate de tutori, curatori sunt îndato
rate de a ocroti persoanele aflate sub tutelă sau curatelă, ca şi persoanele care şi-au
asumat, în fapt, sarcina de a ocroti şi îngriji un minor. Victima se află sub protecţia făpt
uitorului. Există astfel de raporturi între personalul de pază şi de supraveghere a pers
oanelor deţinute sau arestate preventiv ori condamnate la privaţiune de libertate, i
nternate în instituţii de reeducare etc. Victima se află în educarea făptuitorului. Se găses
c în asemenea raporturi şi au obligaţii de educare persoanele, care, în temeiul funcţiei l
or sau pe bază de contract, desfăşoară o muncă educativă cu persoana asupra căreia a săvârşit
. Este vorba de personalul didactic şi pedagogic din şcolile de orice nivel şi din ins
tituţiile de învăţământ de meserii, precum şi persoanele angajate de particulari pentru educa
ea sau instruirea copiilor. Victima se află în tratamentul făptuitorului. Se află în rapor
turi de acest fel şi au obligaţii speciale persoanele din personalul medical, care, în
virtutea îndatoririlor de serviciu sau prin
103
profesia lor, au în tratamentul lor medical, în instituţiile medico-sanitare sau la do
miciliu victimele infracţiunii. Când se stabileşte una dintre modalităţile circumstanţei agr
avante examinate trebuie să se ţină seama de natura raporturilor existente, în fapt, între
infractor şi victimă. Este posibil ca în cazul concret să existe mai multe categorii de
raporturi între făptuitor şi victimă, adică să se constate mai multe situaţii care constitui
circumstanţe agravante. O asemenea situaţie va fi avută în vedere la individualizarea p
edepsei, în sensul că, în cadrul agravării unice posibile, se va putea adăuga întregul spor
prevăzut de lege. [52 p.339] Făptuitorul va fi tras la răspundere penală în baza semnului
circumstan ial respectiv, indiferent de rolul pe care l-a avut la săvârşirea infracţiunii
(autor, instigator, complice). Raporturile făptuitorului cu victima constituie o c
ircumstanţă personală şi, deci, nu se răsfrâng asupra altor participanţi la săvârşirea infrac
viol. În cazul în care persoana este doar constrânsă la raporturi sexuale, prin profita
rea de starea de dependenţă între făptuitor şi victimă (relaţia medic–pacient, profesor- stud
), faptele se vor califica în baza art.173 C.pen. b) Violul unei persoane în vârstă de până
la 14 ani. Există viol în modalitatea agravată, în situaţia în care victima nu a atins vârsta
de 14 ani. Raţiunea agravării constă în faptul că, datorită vârstei fragede a victimei, fapta
poate avea consecinţe grave în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică şi psihică a victimei. Au
torul trebuie să-şi fi dat seama că victima nu a împlinit 14 ani sau să fi putut prevedea
o asemenea posibilitate. Cunoaşterea nesigură, îndoiala asupra acestei împrejurări, nu înlătu
răspunderea penală, subiectul acţionând mai departe, înseamnă că a acceptat şi această eventu
te. Dacă a avut convingerea că victima avea o vârstă mai mare de 14 ani, fiind în eroare d
e fapt, făptuitorul va fi sancţionat cu pedeapsa prevăzută pentru componenţa de bază a infra
cţiunii. În ceea ce priveşte stabilirea împrejurărilor care dovedesc eroarea făptuitorului s
unt valabile explicaţiile făcute cu ocazia analizei violului comis cu bună ştiinţă asupra un
ei persoane minore. [75] O problemă controversată în ceea ce priveşte această modalitate d
e săvârşire a infracţiunii de viol apare în momentul în care încercăm să o delimităm de săvâr
unii de viol de art.174 C.pen. Astfel, în opinia unor autori, vom fi în prezenţa infra
cţiunii prevăzute de art.174 C.pen. atunci când persoana a depăşit vârsta de 12 ani şi există
ordul acesteia de a întreţine un raport sexual, în celelalte cazuri, fapta va constitu
i infracţiunea de viol, neprezentând nici o importanţă prezenţa sau lipsa consimţământului vi
mei. [20 p.105] Dacă, însă, ne conducem de interpretarea C.pen., rezultă că suntem în prezenţ
infracţiunii prevăzute de art.174 C.pen. atunci când victima are vârsta cuprinsă între 14-1
6 ani şi a consimţit 104
la săvârşirea raportului sexual, iar în cazul în care se săvârşeşte un raport sexual cu o per
e nu a atins vârsta de 14 ani vom fi în prezenţa infracţiunii de viol, neavând nici o impo
rtanţă acordul victimei la raportul sexual. În viziunea noastră, capacitatea victimei de
a înţelege natura şi caracterul actelor pe care le săvârşeşte trebuie apreciată de la caz la
z, prin expertiză psihiatrică. Principalul argument pe care îl aducem în susţinerea opinie
i noastre este reprezentat de faptul că, de multe ori, întreţinerea raporturilor sexua
le şi chiar căsătoria între persoane ce nu au atins vârsta de 14 ani şi chiar de 12 ani repr
ezintă un obicei (etnia rromilor), dar, de asemenea, nu trebuie să uităm să ţinem cont şi de
dezvoltarea morală a generaţiei tinere, care, în multe cazuri, se dezvoltă din punct de
vedere sexual mult mai rapid. În urma celor prezentate mai sus, suntem de acord c
u sentinţa pronunţată de către instanţa de fond în următorul caz: [55] în sarcina lui A s-au
ut faptele precum că în ziua de 15 decembrie 1999, aproximativ pe la orele 12.30, fi
ind în stare de ebrietate, aflându-se în curtea de pe str.Floreni, or.Chişinău, unde locui
a, văzând elevele clasei a treia, în vârstă de 8 ani, de la şcoala nr.35 G. şi S., întorcându
e la şcoală, ştiind cu certitudine că G. şi S. n-au atins vârsta de 14 ani, având ca scop sat
sfacerea poftei sexuale cu ele, prin înşelăciune, le-a chemat în casa sa, sub pretextul
de a-l ajuta să facă ordine în casă. G. şi S., fără să-şi dea seama de intenţiile criminale a
A, au fost de acord cu propunerea acestuia. În timpul când minorele făceau ordine în casă,
A., aplicând forţa fizică şi ameninţări, profitând de starea de neputinţă a minorelor, din c
vârstei fragede, contra voinţei minorelor, a săvârşit cu ambele câte un raport sexual, cauzân
u-le, ca rezultat, urmări destul de grave. În aceleaşi împrejurări, după violarea minorelor
G. şi S., folosindu-se de starea de neputinţă a lui G., din cauza vârstei fragede, şi-a sa
tisfăcut pofta sexuală în formă perversă cu ea, cauzându-i leziuni corporale sub formă de rup
uri a pereţilor canalului anal cu hemoragii în ţesuturile moi adiacente. După săvârşirea viol
rilor asupra minorelor G.şi S., la domiciliul său de pe str.Floreni, nr.16 or.Chişinău,
cu scopul ascunderii violurilor săvârşite, a luat de sub dulapul din casă o scoabă metalică
cu care le-a produs pătimitelor multiple lovituri în zona capului, pricinuindu-le le
ziuni corporale grave, periculoase pentru viaţă, în formă de traume cranio-cerebrale des
chise, însoţite de hemoragii cerebrale, cu porţiuni de spargere a substanţei creierului,
cu multiple fracturi ale oaselor bolţii şi bazei creierului, cu hemoragii în ţesuturile
moi ale craniului. În urma acestor leziuni corporale minorele G. şi S. au decedat.
105
Drept urmare a acestor fapte, A. a aşezat fetiţele pe pat, acoperindu-le cu o plapumă
să nu fie văzute, a încuiat uşa, a aruncat scoaba pe acoperişul saraiului şi a plecat la o v
ecină, apoi la mama sa, unde a servit băuturi alcoolice. Noaptea târziu, întorcându-se aca
să, a dus fetiţele, lucrurile şi hainele lor în ograda şcolii. Pernele îmbibate cu sânge le-a
aruncat în viceu. Minorele au fost depistate la orele 7.20 de către nişte trecători. În ba
za expertizei medico–legale psihiatrice s-a stabilit că A. este responsabil. Circums
tanţa agravantă în cauză este o circumstanţă reală, adică aceasta se va răsfrânge asupra tutu
ticipanţilor la infracţiunea de viol, în măsura în care le-a fost cunoscut faptul că vârsta v
ctimei este mai mică de 14 ani. c) Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia
SIDA. Condiţiile în a căror prezenţă persoana poartă răspunderea pentru violul săvârşit în pr
vantei respective, sunt similare condiţiilor în care operează şi agravanta prevăzută de art.
171 alin.(2) lit.e) C.pen., care deja a constituit obiectul analizei noastre în pa
ragrafele anterioare şi, în acest sens, facem trimitere la explicaţiile anterioare. Le
giuitorul, ţinând cont de caracterul bolii şi anume că prezintă un pericol ridicat pentru
viaţa şi sănătatea persoanei, a prevăzut o răspundere mai aspră pentru contaminarea intenţion
victimei anume cu maladia SIDA. În cele ce urmează am dori să prezentăm unele controver
se ce apar în doctrina penală cu privire la calificarea violului săvârşit prin contaminare
a intenţionată a victimei cu maladia SIDA. Conform opiniei unor autori[39], fapta de
viol săvârşită în prezenţa semnului agravant în cauză trebuie calificată în concurs cu infra
revăzută de art.212 C.pen. În opinia altor autori, [25 p.169] în cazul aplicării răspunderii
penale pentru modalitatea agravantă prevăzută de art.171 alin.(3) lit.c) C.pen., nu e
ste necesară calificarea suplimentară potrivit art.212 C.pen. În ceea ce ne priveşte, su
ntem pe deplin de acord cu susţinătorii celei de-a doua opinii, principalul argument
pe care îl putem aduce în susţinerea ideii noastre îl reprezintă faptul că, dacă am accepta
rept corectă opinia primilor autori am încălca un principiu de bază al dreptului penal, în
spe ă vom agrava răspunderea penală în mod nejustificat a persoanei pentru săvârşirea acelei
apte. d.) Violul care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii. Circumstan a agravantă respectivă constă în faptul că sunt lezate, pe lângă relaţi
eferitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, şi relaţiile sociale p
rivind dreptul persoanei la integritate corporală sau sănătate.
106
Latura obiectivă a vătămărilor grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii se poate realiz
provocarea a cel puţin una dintre daunele din cele catalogate, produse sănătăţii persoanei
: a) acţiuni periculoase pentru viaţă în momentul săvârşirii lor; b) pierderea vederii; c) pi
rderea auzului; d) pierderea graiului; e) pierderea unui alt organ ori încetarea f
uncţionării acestuia; f) boală psihică; g) pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din cap
acitatea de muncă; h) întreruperea sarcinii; i) desfigurare iremediabilă a feţei şi / sau
a regiunilor adiacente.[14]. Lista completă a acestor acţiuni este stabilită în Regulame
ntul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale (MO nr.170-172 din 8 august
2003), iar fiecare acţiune periculoasă pentru viaţă în momentul săvârşirii ei se determină p
-o expertiză medico-legală. Aceste leziuni sunt cauzate în procesul constrângerii victim
ei la raport sexual, dar ele nu sunt nici prevăzute şi nici acceptate de făptuitor. Da
că vătămarea corporală nu este gravă, nu putem vorbi de această agravantă, vătămarea medie sa
a integrităţii corporale vor fi avute în vedere în procesul individualizării judiciare a p
edepsei pentru violul săvârşit în forma simplă. Pentru existenţa semnului circumstan ial agra
ant în cauză este obligatorie stabilirea legăturii de cauzalitate între acţiunea de viol şi
vătămarea produsă. Este irelevant momentul apariţiei rezultatului grav vătămător pentru victi
prezintă interes doar momentul exercitării violenţelor care trebuie să fie realizate în p
rocesul acţiunilor de viol. Din punct de vedere subiectiv, pentru existenţa circumst
anţei date de infracţiune este necesară forma praeterinten ionată a vinovă iei (intenţie depă
uitorul acţionează cu intenţie faţă de acţiunea de viol şi manifestă imprudenţă faţă de urmar
nte periculoasă intervenită, pe care făptuitorul trebuia şi putea s-o prevadă, sau a prevăzu
t-o, dar a considerat fără temei că nu va interveni). Acest fapt şi justifică, pe plan sub
iectiv, unitatea infracţiunii complexe (infracţiune complexă sub forma infracţiunii unic
e cu consecinţe suplimentare). În practica judiciară s-a reţinut faptul că, în cazul în care,
cadrul săvârşirii infracţiunii de viol, victima, încercând să-şi găsească scăparea, coborând
ul apartamentului la etajul inferior, cade şi suferă vătămări corporale grave, trebuie să se
reţină o singură infracţiune (art.171. alin (3) lit.d) C. pen.), dar nu două infracţiuni, d
e viol şi vătămare gravă a integrităţii corporale din imprudenţă în concurs real. [97 p.541]
rină a fost exprimată ideea precum că există infracţiunea respectivă şi în cazul tentativei d
iol, dacă prin actele de violenţă săvârşite, în vederea constrângerii victimei la raport sexu
i s-a cauzat o vătămare gravă a integrităţii corporale, iar raportul sexual nu a avut loc
din motive independente de voinţa făptuitorului. [52 p.340]
107
În acest sens, în cazul în care făptuitorul manifestă faţă de vătămarea gravă a integrităţii
inovăţie intenţionată (inten ie directă sau indirectă), fapta se va califica nu în baza circu
an ei agravante respective, ci vom fi în prezenţa unui concurs de infracţiuni între art.17
1 alin.(1) C.pen. şi art.151 C.pen. În urma analizei acestei circumstanţe agravante am
dori să atragem atenţia asupra unor incosecvenţe ce apar la aplicarea semnului circum
stanţial respectiv în practică, inconsecvenţe care fac ilogică incriminarea de mai departe
a acestor fapte în cadrul articolului dat al C.pen. În urma unui simplu calcul, ţinând
cont de prevederile art.84 C.pen., se observă că pedeapsa pentru violul însoţit de vătămarea
intenţionată gravă a sănătăţii şi integrităţii corporale, este de 15 ani închisoare (5 ani p
.171 alin.(1) C.pen + 10 ani închisoare pentru art.151 alin.(1) C.pen. = 15 ani înch
isoare.). Dacă ar fi să comparăm pedeapsa pentru violul soldat cu vătămarea gravă din imprud
enţă a integrităţii corporale cu pedeapsa pentru concursul dintre art.171 şi art.151 C.pen
., coraportul este de 20 de ani închisoare sau detenţiune pe viaţă la 15 ani de închisoare
. Aceasta cu toate că întregul sistem naţional de drept sancţionează mai aspru faptele int
enţionate decât cele din imprudenţă. În concluzie, susţinem excluderea circumstanţei respecti
e din cadrul art.171 alin.(3) C.pen., urmând ca întotdeauna când violul este însoţit de vătăm
rea grava a sănătăţii sau a integrităţii corporale (comise fie cu intenţie, fie din imprudenţ
aptele să fie încadrate ţinânduse cont de regulile concursului de infracţiuni. e) Violul c
are a provocat din imprudenţă decesul victimei. Rezultatul mai grav, praeterintenţiona
t, se va reţine în sarcina făptuitorului numai dacă trebuia să prevadă şi putea să prevadă, ş
prevăzut sau a prevăzut, dar a considerat fără temei că el nu va interveni, adică este dator
at sinencrederei sau neglijenţei criminale. Temeiul agravării faptei, într-o măsură superi
oară altor modalităţi agravate, îl constituie gravitatea deosebită a rezultatului socialme
nte periculos, faptul că el aduce atingere, în acest caz, însăşi vieţii persoanei. Cu referi
re la sancţionarea faptelor ce realizează această circumstanţă agravantă, nu constatăm acea i
consecvenţă pe care am întâlnit-o cu ocazia analizei semnului circumstanţial precedent. De
ci, autorul, prin constrângere fizică sau psihică, ori prin profitarea de imposibilita
tea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, tentează ori realizează un raport s
exual, iar concomitent sau posterior acestuia intervine decesul victimei - ca ur
mare a faptei de viol (există agravanta dată în cazul în care victima, opunându-se inculpa
tului, s-a lovit cu capul de o piatră, iar după viol a încetat din viaţă; în acest caz, viol
enţa a fost exercitată cu intenţie de inculpat,
108
rezultatul fiindu-i imputabil cu titlu de imprudenţă, moarte producându-se ca urmare a
violenţei exercitate de inculpat pentru a o determina pe victimă la raport sexual.)
. [46 p. 283] Pentru existenţa circumstanţei agravante respective este obligatorie s
tabilirea existenţei legăturii de cauzalitate între infracţiunea de viol şi decesul persoa
nei. Pe plan subiectiv, după cum am mai menţionat, trebuie să se constate existenţa prai
terintenţiei în provocarea morţii victimei. Examinarea atitudinii psihice a făptuitorulu
i trebuie făcută cu mare atenţie, deoarece tocmai de forma de vinovăţie depinde calificare
a faptei ca infracţiune unică complexă sau ca concurs de infracţiuni (viol şi omor). Semnu
l agravant în cauză poate există şi în cazul tentativei În cazul în care a intervenit urmarea
respectivă, nu mai este necesară o calificare suplimentară în baza art.149 C.pen., pentr
u că latura obiectivă a infracţiunii de viol, săvârşite în această modalitate, cuprinde deces
persoanei - ca urmare imediată a infracţiunii; astfel suntem în prezenta unei unităţi lega
le de infracţiune (infracţiune unică complexă cu consecinţe suplimentare.) Circumstanţa resp
ectivă a infracţiunii este o circumstanţă reală, adică ea se aplică tuturor participanţilor l
nfracţiunea de viol, în măsura în care acestea au putut şi trebuiau să-şi dea seama de caract
rul prejudiciabil al acţiunilor sale. În ipoteza în care moartea a fost provocată în afara
activităţii specifice infracţiunii de viol, din cauze care depăşeau posibilitatea de prev
edere a participanţilor, aceştia nu vor răspunde pentru infracţiunea de viol în această moda
litate. f). Violul soldat cu alte urmări grave. Această circumstanţă agravantă este prevăzută
de art.171 alin.(3) lit.f) C.pen. Conform Hotărârii Plenului CSJ despre practica jud
iciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, prin „alte urmări grave
e înţelege: sinuciderea; pierderea capacităţii de naştere normală (fără cezariană); gravidita
xtrauterină; pierderea capacităţii de a duce o viaţă sexuală normală; apariţia gravidităţii î
ontraindicaţiilor medicale pentru naştere sau întreruperea sarcinii etc. [70] Ca şi în caz
ul semnului agravant prevăzut anterior, urmarea mai gravă intervine datorită neprevede
rii făptuitorului, deşi acesta trebuia şi putea să prevadă aceste urmări sau, deşi le-a prevă
, a considerat fără temei că ele nu vor interveni. În cazul acestei circumstan e agravante
se impune obligatoriu stabilirea existenţei legăturii de cauzalitate între infracţiunea
de viol sau tentativa de viol şi urmarea grava produsă. Temeiul agravantei îl constit
uie gravitatea deosebită a rezultatului socialmente periculos, produs în urma violul
ui sau a tentativei de viol: în acest caz se aduce atingere însăşi vieţii, sănătăţii, care su
lorile sociale ocrotite prin incriminarea acestei agravante legale. 109
În practica judiciară s-a decis că „din moment ce faptele făptuitorilor de a fi violat şi împ
ejurările în care au fost comise au produs victimei minore şi bolnave de schizofrenie
o puternică tulburare, sub stăpânirea căreia aceasta a luat hotărârea de a se sinucide, ceea
ce a şi făcut, aruncându-se de la etaj, există legătură de cauzalitate între infracţiunea de
ol şi sinuciderea victimei, deci există şi circumstanţa dată a infracţiunii de viol”. Semnul
ircumstan ial prevăzut de art.171 alin.(3) lit.f) C.pen. este o circumstanţă reală, deci e
a se răsfrânge asupra tuturor participanţilor la săvârşirea violului, care trebuiau şi puteau
să prevadă aceste rezultate socialmente periculoase, dar nu le-au prevăzut sau le-au p
revăzut, însă au considerat, fără temei, că ele nu se vor produce. În cazul în care, prin ace
infracţiune de viol, este realizată componenţa mai multor circumstanţe agravante, prevăzut
e de diferite aliniate ale art.171 C.pen., fapta se va califica în baza celei mai
grave agravante, fără să existe concurs de infracţiuni; dacă componenţa acestor agravante es
te realizată prin diferite acţiuni de viol, atunci se va determina prezenţa unui concu
rs de infracţiuni. În concluzie considerăm că forma actuală a circumstanţei respective ridică
anumite probleme la aplicarea ei în practică. Chiar și interpretarea semnului circumst
anţial analizat, făcută de către Plenul CSJ creează confuzii la delimitarea acesteia de al
te componenţe de infracţiune (spre exemplu, nu se impune o claritate în cazul în care fa
ptele urmează a fi încadrate ca viol soldat cu alte urmări grave sau vătămarea gravă a sănătă
azul în care consecinţa este pierderea capacităţii de a procrea, întreruperea sarcinii etc
.). De fapt, această problemă a fost semnalată şi de către experţii străini Mariavaleria del
ufo, profesor de drept penal la Universitatea din Napoli, Italia şi Vincent Coussi
rat-Coustere, profesor de drept public la Universitatea din Lille, Franţa, care, l
a rândul lor, au afirmat că „interpretarea legislaţiei penale trebuie făcută, în primul rând,
in prisma art.7 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, care consa
cră principiul legalităţii delictelor şi a pedepselor drept de la care nu se poate derog
a în sensul art.15 din Convenţie. Curtea europeană a reamintit importanţa şi principalele
reguli de interpretare a acestui principiu în hotărârea din 7 februarie 2002, E.K. c.
Turcia. De altfel, în această hotărâre sunt reafirmate şi alte principii pe care a fost ax
ată expertiza şi care decurg implicit din principiul legalităţii: cerinţele ca legea penală
să fie previzibilă şi formulată suficient de clar „această condiţie se consideră îndeplinită
când justiţiabilul, citind textul dispoziţiei pertinente şi, în caz de necesitate, cu ajut
orul interpretării acesteia de către instanţele judecătoreşti, poate să ştie pentru ce acţiun
inacţiuni poate fi supus răspunderii penale”
110
Ţinând cont de cele prezentate mai sus, considerăm că din conţinutul normei ce incriminează
fapta de viol ar trebui exclusă sintagma de alte urmări grave, urmând ca aceasta să fie în
locuită cu enumerarea limitativă a consecinţelor ce trebuie sancţionate mai aspru (spre
exemplu, violul ce are drept consecinţă: sinuciderea victimei; sarcina extrauterină; a
pariţia sarcinii contraindicate de către medic sau pierderea capacităţii unei naşteri norm
ale). Sancţiunile infracţiunii de viol. Infracţiunea de viol în formă simplă se pedepseşte cu
chisoarea de la 3 la 5 ani. Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani dacă violul
a fost săvârşit: cu bună-ştiinţă asupra unui minor; cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide
au mai multe persoane; însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică; însoţit de t
urarea victimei. Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani sau detenţiunea pe
viaţă în cazul în care violul a fost săvârşit asupra persoanei care se afla în grija, sub ocr
rea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului; unei persoane minore în vârstă
de până la 14 ani; însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA; care a cauzat din i
mprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; care a provocat din impr
l victimei; soldat cu alte urmări grave. Ţinând cont că discutăm despre sancţionarea infracţi
nii de viol am dori să analizăm unele probleme referitor la liberarea de răspundere şi d
e pedeapsă penală în cazul infracţiunii de viol. Menţionăm că în legislaţia unor state este p
o formă specială a liberării de răspundere penală (de regulă, în cazul violului prevăzut de a
.(1) şi anume: persoana ce se face vinovată de comiterea unui viol nu este atrasă la răs
pundere penală dacă se căsătoreşte cu victima infracţiunii. În ceea ce priveşte legislaţia RM
sta nu prevede o astfel de formă de liberare de răspundere penală, autorul infracţiunii
de viol putând fi liberat de răspundere penală doar în conformitate cu regulile stabilit
e în PG a C.pen. 3.4. Concluzii la capitolul 3. În cadrul compartimentului trei al l
ucrării, studiu a fost dedicat analizei juridico-penale a infracţiunii de viol. Desi
gur, violarea unei persoane, adică folosirea constrângerii fizice sau ameninţării împotriv
a acesteia, cu scopul de a îi înfrânge rezistenţa la un raport sexual neconsimţit, ori abu
zarea laşă de imposibilitatea în care se găsea persoana de a-şi manifesta voinţa sau de a se
apăra, pentru a avea raport sexual, aceasta caracterizează în esenţă infracţiunea de viol.
Violul ocupă locul principal printre infracţiunile privitoare la viaţa sexuală şi trebuie
privit ca infracţiune caracteristică pentru acest grup de infracţiuni, reprezentând cea
mai gravă formă de încălcare a relaţiilor şi valorilor sociale, a căror ocrotire constituie s
opul incriminării şi sancţionării infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală. 111
În cadrul acestui compartiment a fost efectuat un studiu minuţios a semnelor compone
nţei infracţiunii de viol. Studiul finalizându-se cu enunţarea unor concluzii, soluţii la în
cadrarea atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei şi-n mod lo
gic elaborarea unor propuneri de lege ferenda. Vizavi de semnele preexistente al
e violului concluzionăm că o condiţia esenţială vizavi de subiectul infracţiunii de viol est
e ca victima şi făptuitorul care realizează raportul sexual să aparţină la diferite sexe. În
azul în care fapta este comisă de doi coautori de sexe diferite fiecare realizând acţiun
i cu caracter sexual (inclusiv raportul sexual), vom fi în prezenţa unui concurs de
infracţiuni dintre art. 171 şi art. 172 C.pen. O altă problemă existentă vizavi de semnele
preexistenţe a infracţiunii, constă în posibilitatea soţului de a fi victimă a violului, în
e ne priveşte achiesăm şi considerăm corectă opinia conform căreia soţul poate fi victimă a i
acţiunii de viol. În urma studiului practicii judiciare naţionale am constatat o scăpare
a legislaţiei penale autohtone vizavi de sancţionarea raporturilor sexuale forţate co
mise asupra membrilor de familie. În aceste caz considerăm că pedeapsa penală nu-şi atinge
scopurile prevăzute în mod expres în Codul penal. Din aceste considerente, considerăm că-
n perspectiva unor modificări ale legislaţiei penale în vigoare, s-ar putea lua în consi
deraţie introducerea unei noi circumstanţe la infracţiunea de viol precum şi la cea de a
cţiuni violente cu caracter sexual şi anume violului soţului soţiei sau a unei rude apro
piate pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv şi a rudei pe linie colaterală (fratel
e şi sora). Privitor la alt semn preexistent al componenţei de infracţiune, obiectul i
nfracţiuni, concluziile şi propunerile de lege ferenda ne-am expus în cadrul compartim
entului doi astfel facem trimitere la concluziile din acest compartiment. O conc
luzie de bază privitoare la conţinutul constitutiv al infracţiunii constă schimbarea ele
mentul material al infracţiunii de viol în „actul sexual de orice natură”, acţiune ce ar inc
lude acţiunile incriminate în cadrul art. 172 C.pen. şi eliminarea celui din urmă din ca
drul Codului penal, aceasta fiind o normă evident în plus. Prin act sexual de orice
natură urmând să înţelegem „acele acţiuni îndreptate spre satisfacerea poftei sexuale prin fo
irea sexului sau acţionând asupra sexului”. Nu au fost neglijate nici acţiunile adiacent
e de comitere a infracţiunii de viol astfel cu privire la acestea putem afirma că pe
ntru existenţa infracţiunii de viol nu prezintă importanţă intensitatea rezistenţei opuse de
către victimă. Prezentând importanţă doar faptul că înainte de întreţinerea raportului sexua
în timpul acesteia din comportamentul persoanei să rezulte refuzul acesteia de a co
nsimţi raportul sexual. 112
Un alt element al componenţei de infracţiune este reprezentat de latura subiectivă a i
nfracţiunii de viol, un element cu o importanţă deosebită în procesul încadrării juridice a i
fracţiunii. Pentru existenţa infracţiunii de viol ca semne ale laturii subiective treb
uie stabilite în mod obligatoriu, forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare, şi sc
opul de întreţinere a unui raport sexual, ne prezentând importanţă motivul care a determin
at persoana la întreţinerea raportului sexual. Nu un mai mic interes pentru studiu n
ostru, nefiind lipsite de probleme şi inconsecvenţe la interpretare şi aplicare sunt s
emnele circumstanţiale ale infracţiunii de viol. O primă concluzie referitoare la aces
t compartiment se referă la agravanta de viol comis de către o persoană ce a mai comis
o faptă prevăzută la alin. 1. În opinia noastră pentru uniformizarea legislaţiei penale, co
nsiderăm oportun excluderea acestei agravante din cadrul art. 171 alin.(2) C.pen.,
urmând ca în cazul în care persoana comite două sau mai multe violuri urmând să se aplice r
egulile concursului de infracţiuni. Vizavi de semnul circumstanţial de viol comis cu
bună ştiinţă asupra unei persoane minore opinăm că făptuitorul trebuie să aibă certitudinea
nd vârsta victimei. Certitudinea putând să rezulte din maniera de conduita a acesteia,
din aspectul ei exterior sau din alte surse. Eroare, de fapt, cu privire la vârst
a victimei, posibilă în anumite cazuri speciale şi în împrejurări concrete specifice, în care
făptuitorul şi-a format, eventual, convingerea că victima are depăşită vârsta de 18 ani, atun
i când aceasta este dovedită, exclude imputarea acestui semn calificativ. O circumst
anţă agravantă ce a dat naştere la numeroase discuţii atât între teoreticienii cât şi între p
enii dreptului penal, este reprezentată de violul comis de două sau mai multe persoa
ne. Pentru a pune capăt acestor discuţii considerăm că ar fi oportun modificarea legislaţi
ei , care ajuta ca semnul să poată fi operant. În acest sens trebuie supuse unor modif
icări însăşi noţiunea de participaţie prevăzută în PG a C.pen., precum și art.42 alin.(6) C.p
mai prevadă obligaţia îndeplinirii de către toţi participanţii a semnelor subiectului infra
cţiunii. De asemenea susţinem necesitatea completării cu dispoziţii similare a Hotărârii Ple
nului CSJ a RM cu privire la practica judiciară despre infracţiunile privind viaţa sex
uală. În vederea încadrării faptei potrivit acestui semn circumstan ial, de viol soldat cu
contaminarea intenţionată cu o boală venerică, este necesar să intervină contaminarea, de f
apt, cu o boală venerică; contaminare ce poate fi realizată doar cu intenţie, crearea un
ei stări de pericol de contaminare cu o boală venerică nu poate fi calificată în baza aces
tei agravante. În acest ultim caz o calificare suplimentară, conform art.211 C.pen.,
nu este necesară. În fapt aceste concluzii fiind valabile şi-n cazul contaminării intenţi
onate în cadrul violului cu maladia SIDA.
113
O altă problemă pe cât de studiată, pe atât şi de controversată este reprezentată de tortura
cea mai gravă formă de aplicare a violenţei. Nu puţine discuţii îl ridică şi semnul circumsta
de viol comis prin torturarea victimei. În acest sens considerăm că ar fi mai reuşit da
că în dispoziţia de la art.171 alin.(2) lit.f) C.pen. cuvântul tortură ar fi înlocuit cu o a
ltă expresie ce ar reda sensul dorit de legiuitor raportat la infracţiunea de viol.
Un argument în susţinerea necesităţii reformulării acestei agravante este reprezentat de H
otărârea CEDO în cazul în cazul Aydin c. Turciei, în care reclamanta a pretins, inter alia
, că a fost violată în timp ce se afla în custodia poliţiei. Curtea, constatând conform prob
elor că ea fusese violată, a enunţat Violul unui deţinut de către un oficial al Statului t
rebuie să fi e considerat a fi o formă deosebit de gravă şi odioasă de maltratare, dată fiin
d uşurinţa cu care infractorul se poate folosi de vulnerabilitatea şi rezistenţa redusă a
victimei sale. Adiţional, violul lasă victimei urme psihologice adânci, care nu se vin
decă cu trecerea timpului, la fel de uşor ca alte forme de violenţă fizică sau psihică. Recl
amanta de asemenea a suferit o durere acută de penetrare fizică, fapt care a lăsat-o d
ezorientată şi violată atât fizic cât şi emoţional. Curtea a continuat susţinând că violul a
uit o tortură, astfel fiind încălcat Art. 3 al Convenţiei. În urma acestei prezentări putem
opina că prin esenţa sa, violul reprezintă o formă de tortură, tocmai din acest motiv s-ar
impune reformularea acestei agravante, în sens contrar s-ar crea unele discrepanţe în
tre practica judiciară CEDO şi legislaţia naţională, în urma căreia ar reieşi că conform legi
naţionale violul atinge gradul prejudiciabil indicat de CEDO doar în cazul în care pe
rsoana comite o faptă în condiţiile alin. 2. De asemenea persoanele sancţionate în baza ac
estui semn circumstanţial pot invoca agravarea răspunderii penale de două pentru aceeaşi
faptă. Pentru ca normele de drept să nu devină caduce într-o societate, căzând în desuitudin
, acestea ar trebui să evolueze odată cu normele sociale, specifice unei societăţi la un
anumit nivel de dezvoltare. Astfel în viziunea noastră la aprecierea capacităţii victim
ei, în contextul violului comis asupra unei persoane ce nu a atins vârsta de 14 ani,
de a înţelege natura şi caracterul actelor pe care le săvârşeşte trebuie apreciată de la caz
caz, prin expertiză psihiatrică. Principalul argument pe care îl aducem în susţinerea opi
niei noastre este reprezentat de faptul că, de multe ori, întreţinerea raporturilor se
xuale şi chiar căsătoria între persoane ce nu au atins vârsta de 14 ani şi chiar de 12 ani r
eprezintă un obicei (etnia rromilor), dar, de asemenea,
114
nu trebuie să uităm să ţinem cont şi de dezvoltarea morală a generaţiei tinere, care, în mult
azuri, se dezvoltă din punct de vedere sexual mult mai rapid. În urma analizei semnu
lui circumstanţial de viol soldat cu vătămarea gravă din imprudenţă a integrităţii corporale,
dori să atragem atenţia asupra unor incosecvenţe ce apar la aplicarea semnului circum
stanţial în practică, inconsecvenţe care fac ilogică incriminarea de mai departe a acestor
fapte în cadrul articolului dat al C.pen. În urma unui simplu calcul, ţinând cont de pr
evederile art.84 C.pen., se observă că pedeapsa pentru violul însoţit de vătămarea intenţiona
gravă a sănătăţii şi integrităţii corporale, este de 15 ani închisoare (5 ani pentru art.171
(1) C.pen + 10 ani închisoare pentru art.151 alin.(1) C.pen. = 15 ani închisoare.).
Dacă ar fi să comparăm pedeapsa pentru violul soldat cu vătămarea gravă din imprudenţă a inte
tăţii corporale cu pedeapsa pentru concursul dintre art.171 şi art.151 C.pen., corapor
tul este de 20 de ani închisoare sau detenţiune pe viaţă la 15 ani de închisoare. Aceasta
cu toate că întregul sistem naţional de drept sancţionează mai aspru faptele intenţionate de
cât cele din imprudenţă. Unica modalitate de soluţionare a acestei incoerenţe este exclude
rea semnului circumstanţial dat din cadrul componenţei de viol. Şi-n fine o ultimă concl
uzie enunţată în cadrul compartimentului trei al lucrării se referă violul soldat cu alte
urmări grave. Forma actuală a circumstanţei respective ridică anumite probleme la aplica
rea ei în practică. Chiar și interpretarea semnului circumstanţial analizat, făcută de către
lenul CSJ creează confuzii la delimitarea acesteia de alte componenţe de infracţiune (
spre exemplu, nu se impune o claritate în cazul în care faptele urmează a fi încadrate c
a viol soldat cu alte urmări grave sau vătămarea gravă a sănătăţii; în cazul în care consecin
ierderea capacităţii de a procrea, întreruperea sarcinii etc.). De fapt, această problemă
a fost semnalată şi de către experţii străini Mariavaleria del Tufo, profesor de drept pen
al la Universitatea din Napoli, Italia şi Vincent Coussirat-Coustere, profesor de
drept public la Universitatea din Lille, Franţa. Ţinând cont de acestea, considerăm că din
conţinutul normei ce incriminează fapta de viol ar trebui exclusă sintagma de alte ur
mări grave, urmând ca aceasta să fie înlocuită cu enumerarea limitativă a consecinţelor ce tr
buie sancţionate mai aspru (spre exemplu, violul ce are drept consecinţă: sinuciderea
victimei; sarcina extrauterină; apariţia sarcinii contraindicate de către medic sau pi
erderea capacităţii unei naşteri normale). Concluziile prezentate în acest compartiment
reprezintă o sinteză a constatărilor, concluziilor şi propunerilor de lege ferenda făcute
cu ocazia analizei componenţei de viol.
115
4.PARTICULARITĂŢILE INVESTIGĂRII JUDICIARE A INFRACŢIUNII DE VIOL. 4.1. Caracteristica c
riminalistică şi elementul probatoriu al violului. De la bun început am dori să precizăm că
caracterul judiciar al oricărei investigaţii criminalistice, este impus de legătura in
disolubilă a criminalisticii cu activităţile de cercetare şi urmărire penală. Practica demon
strează că activitatea consacrată investigării cauzelor penale este precedată de un proces
laborios, destinat strângerii probelor, clarificării împrejurărilor în care a fost comisă f
apta ilicită, identificării autorului etc. Acest proces începe, deseori, din faza cerc
etării la faţa locului şi continuă cu activităţile de investigare, analiză, verificare în lab
tor a urmelor sau mijloacelor materiale de probă, precum şi cu alte acte de urmărire p
enală, guvernate de regulile tactice elaborate de criminalistică. [98 p. 14] De altf
el considerăm corectă opinia exprimată în literatura de scpecialitate conform căreia aria
de acţiune a criminalisticii, respectiv a caracterului judiciar, cuprinde întregul p
roces penal, începând cu faza de urmărire penală şi terminând cu acea de judecată. [98 p. 21]
Pornind de la aceste considerăm incorect de a considera că limitele unei investigări j
udiciare se rezumă doar la acţiunile efectuate în cadrul urmăririi penale. Investigarea
judiciară a infracţiunii fiind prezentă la toate fazele procesului penal, precum şi-n ca
zul acţiunilor desfăşurate până la începerea urmăririi penale. Organele de urmărire penală îş
tivitatea în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infra
cţiuni, astfel, ca orice persoană, care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vi
i sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Acest deziderat, i
dispensabil realizării justiţiei penale, este consacrat expres la art.254 alin.(1) C
.pr.pen., potrivit căruia „organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile prevă
ute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţe
lor cauzei pentru stabilirea adevărului”. Studiul practicii judiciare ne demonstrează
că cercetarea violului implică diverse dificultăţi, determinate atât de particularităţile spe
ifice incriminării în cauză, cât şi de împrejurările concrete în care este săvârşită fapta. Î
i, este deosebit de important de a contura cadrul metodologic de investigare a i
nfracţiunii de viol, completat cu instrumentele ştiinţifice puse la dispoziţie de ştiinţa cr
iminalistică, care ar oferi posibilitatea realizării unor activităţi specifice orientate
spre identificarea persoanei vinovate şi nu, în ultimul rând, probarea activităţii
116
infracţionale ce se caracterizează prin raport sexual comis prin constrângere fizică sau
psihică, sau prin profitarea de imposibilitatea victimei de ase apără sau de a-şi expri
ma voinţa. Particularităţile cercetării unui gen de infracţiuni pot fi deduse din caracter
istica criminalistică a acestora (I.Gherasimov defineşte caracteristica criminalisti
că ca fiind totalitatea cunoştinţelor ce caracterizează semnele, împrejurările şi trăsăturile
ifice unui anumit grup de fapte infracţionale, care au importanţă organizatorică şi tactică
pentru descoperirea acestora; V.Ermolovici, conţinutul caracteristicii criminalist
ice este format doar elementele care vizează descoperirea faptei infracţionale, fiin
d excluse elementele cu relevanţă juridico-penală, care formează conţinutul juridic al inf
racţiunii)[127 p.101, 133 p.25] - „ca bază teoretică şi informaţională primară care determină
mandări metodologice particulare de investigare a unui anumit grup de infracţiuni” [16
6]. M.Gheorghiţă face distincţia dintre caracteristica criminalistică a infracţiunii şi mode
lul criminalistic al infracţiunilor: prima categorie reflectă trăsăturile cu relevanţă crimi
nalistică a unei infracţiuni anume, „ce rezidă în descrierea amănunţită şi aprecierea urmelor
ilor şi caracteristicilor infracţiunii concrete la o anumită etapă a cercetării” [61 p.75],
iar cea de-a doua - la un sistem de informaţii specifice unui anumit grup de fapte
infracţionale „legate şi condiţionate reciproc între ele, despre cele mai tipice urme, însuş
ri ale infracţiunii şi infractorului, care se manifestă în legităţile pregătirii, săvârşirii
i actului ilicit şi care permit a trage concluzii referitor la căile optime de desco
perire şi cercetare”. [61 p.79] În opinia unor autori[184 p.310] caracteristica crimin
alistică a infracţiunii de viol este determinata de studiu aprofundat şi analiza tutur
or particularităţilor referitoare la personalitatea făptuitorului, şi a victimei, existe
nţa sau lipsa unor relaţii dintre acestea, care au precedat momentul comiterii infra
cţiunii de viol, metoda precum şi împrejurările în care a fost comisă fapta. În ceea ce prive
alţi autori[128 p.367] aceştea consideră că elemente care alcătuiesc caracteristica crimi
nalistică a infracţiunii de viol sunt, timpul, locul, metoda şi trăsăturile referitoare la
subiectul activ al infracţiunii. În fine în ceea ce ne priveşte considerăm că caracteristic
a criminalistică a infracţiunii de viol este compusă din următoarele elemente şi informaţii
tipice acestora, care se referă la: personalitatea făptuitorului şi a victimei, existe
nţa sau lipsa cărorva relaţii dintre acestea, metoda, timpul, şi locul comiterii infracţiu
nii de viol. Precizarea detaliată a datelor caracteristice personalităţii infractorulu
i ajută la descoperirea urmelor infracţiunii, restrângerea cercului persoanelor bănuite,
înaintarea versiunilor
117
criminalistice vizavi de motivele acesteia, identificarea metodelor de săvârşire şi ascu
ndere a faptei etc. Referindu-ne la primul element al caracteristicii criminalis
tice se poate menţiona că deşi, după cum s-a arătat anterior, subiect activ al violului po
ate fi atât o persoană de sex feminin cât si una de sex masculin, în practica judiciară au
tohtonă nu au fost relevate cazuri în care femeia să fi fost autor unic a infracţiunii d
e viol. Astfel, reieşindu-se din realităţile practicii autohtone personalitatea infrac
torului la infracţiunea de viol poate fi descrisă numai din perspectiva subiectului
activ de gen masculin; săvârşirea unor fapte de către femei rămânând doar la nivel de cazuri
potetice. Pentru constatarea violului, cu referinţă specială la situaţiile în care fapta e
ste săvârşită de către o singură persoană, este necesar de a fi stabilită capacitatea fizică
soanei (bineînţeles în cazul persoanei de sex masculin.) de a întreţine un raport sexual, în
lipsa acesteia nu putem vorbi despre faptul că persoana ar putea fi subiect al in
fracţiunii (în acest caz putem vorbi despre o altă infracţiune ce atentează la libertatea şi
inviolabilitatea sexuală a persoanei cu excepţia infracţiunii de viol. Deasemenea sta
bilirea acestei capacităţi poate orienta ancheta pe calea corectă, în cazul în care suntem
în prezenţa unei denunţări calomnioase din partea pretinsei victime a infracţiunii de vio
l). În opinia autorului rus[184 p. 368] Iablocov N.P. subiecţii infracţiunii de viol s
e împart în două categorii: 1. persoanele cu diferite afecţiuni psihice precum şi persoane
le cu diferite forme ale aberaţiei sexuale cum ar fi (fetişismul voiarizmul etc.); a
cestui grup de persoane fiindu-i specific de cele mai multe ori atentatele sexua
le asupra persoanelor minore (N.A. Autorul Gurev M, Korsakov K. şi alţii în cursul său d
e criminalistică împart autorii infracţiunii de viol în 5 categorii, acestea de fapt fii
nd sistematizate de către autorul Iablokov în cele dou grupe, cea de a doua la rândul
său în două subcategorii. În ceea ce neptriveşte, ne raliem la opinia profesorului Iabloko
v.); 2. a) peroanele fără patologii ale psihicului sau cu diferite forme ale aberaţiei
sexuale şi alcoolicii, consumatorii de droguri, precum şi persoanele anterior conda
mnate care, la rândul lor pot fi împărţite în trei subgrupe: pentru infracţiuni comise cu vi
olenţă; acestor persoane le este specifică, comiterea violului cu o deosebită cruzime, f
iind caracterizate printr-o vădită lipsă de respect faţă de normele morale existente în soci
etate;
118
b)
persoanele ce nu au trăsături specifice celor incluse în cadrul primei grupe
expuse supra. Membrilor acestui grup fiindu-le specifice anumite viziuni depăşite sa
u demodate referitoare la rolul şi statutul femeie în societate. Aceste persoane, de
regulă, comit violuri asupra victimelor care prin anumite manifestări preinfracţional
e provoacă comiterea actului infracţional; c) persoanele minore(N.A. În urma analizei
informaţiei operative despre combaterea criminalităţii în R. Moldova pe anii 2003-2008 o
bservăm că cota infracţiunilor comise de minori este de 9%. (Anexa nr. 7)). În ipoteza c
onsemnată, reprezentanţii acestui grup, de regulă, îşi aleg victime de o vârstă apropiată lor
iind şi ele persoane minore. În cazul coautorilor minori, victime ale infracţiunii de
viol pot fi atât persoanele majore, cât şi cele minore. De asemenea, în cazul comiterii
infracţiunii de viol de două sau mai multe persoane minore acestora le este specific
comiterea infracţiunii cu o cruzime şi obrăznicie deosebită. De obicei, comiterea infra
cţiunii de viol este însoţită de comiterea altor infracţiuni (acţiuni violente cu caracter s
exual, furturi, jafuri, lipsirea de libertate în mod ilegal). De asemenea, specifi
c grupurilor de minori este că participanţii la comiterea infracţiunii de viol se cuno
sc cu ocazia frecventării aceloraşi instituţii de învăţământ sau cu ocazia petrecerii timpulu
iber împreună, violurile săvârşindu-se, de regulă, în apropierea domiciliului sau nu departe
e localurile sau locurile unde-şi petrec timpul liber (N.A. Arhiva CPR Floreşti. S-a
reţinut că-n noaptea de 13 decembrie 2006, 6 persoane cu vârsta cuprinsă între 17-19 ani în
timp ce sărbătoreau Sf. Andrei, au decis să-şi satisfacă pofta sexuală asupra unei persoane
minorei (în vârstă de 17 ani cu deficienţe locomotorii), în procesul satisfacerii poftei
sexuale bănuiţii au aruncat mobila din domiciliu victimei, au intrat în domiciliu veci
nei victimei pe care au captura-o şi au adus-o în locuinţa minorei, deasemenea în locuinţa
victimei a fost adusă o persoană (de sex masculin) capturată de pe stradă, care a fost
impusă să mimeze un raport sexual cu vecina persoanei minore.). O atenţie aparte în ceea
ce priveşte caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol trebuie atrasă violulu
i comis în coautorat (participaţie simplă). Pornind da la noţiunea consacrată la art. 44 C
.pen., putem concluziona că coautor al infracţiunii de viol poate fi şi o persoană de se
x feminin. Pornindu-se de la o atare premisă, în cadrul urmăririi penale la elaborarea
ipotezelor şi formării cercului de bănuiţi, nu trebuie exclusă posibilitatea comiterii in
fracţiunii de viol în participaţie cu o persoană de sex feminin. Următorul element al cara
cteristicii criminalistice a infracţiunii de viol îl constituie victima atentatului
criminal. Conform art. 58 C.pr.pen. „Se consideră victimă orice persoană fizică sau juridi
că căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau materiale” [37]. 1
19
Personalitatea victimei, comportamentul acesteia, atitudinea ei faţă de cele întâmplate
constituie împrejurări a căror elucidare pot ajuta organele de urmărire penală în selectarea
acţiunilor de urmărire penală ce urmează a fi efectuate. De asemenea, constatarea împreju
rărilor enunţate pot configura în calitate de elemente ajutătoare la delimitarea faptelo
r de viol real comise şi a situaţiilor de denunţare calomnioasă. În ipoteza în care violator
ul era cunoscut cu victima, este obligatoriu de a se stabili caracterul relaţiilor
dintre aceştia, durata şi natura lor, trăsăturile personalităţii victimei, existenţa sau ine
istenţa unor relaţii sexuale anterioare, precum şi modul şi intensitatea prin care victi
ma a opus rezistenţă făptuitorului. Alegerea unei metode concrete de comitere a infracţi
unii de viol depinde de trăsăturile personale ale infractorului, de faptul dacă infracţi
unea este comisă de un singur autor, de doi sau mai mulţi autori, precum şi dacă este cu
noscut cu victima şi dacă da, care este natura acestor relaţii. Paralel, metoda de com
itere a infracţiunii de viol este influenţată de condiţiile de loc, timp sau alte de alt
e împrejurări în care a fost comisă fapta. De exemplu, în cazul în care violul este comis în
tradă, făptuitorul conştientizează că riscul de a fi descoperit este mai mare şi din criză de
timp, va aplica constrângerea fizică combinată cu constrângerea psihică; în cazul în care vio
ul este comis într-un loc ferit (apartament, loc izolat, saună etc.) dacă făptuitorul se
cunoaşte cu victima, atunci iniţial violenţa poate avea o intensitate mai redusă. [184]
. Mai este de menţionat că analiza informaţiei operative despre combaterea criminalităţii în
R. Moldova pe anii 2003-2008, relevă că structura violurilor în funcţie de metoda de co
mitere se prezintă în următorul fel: 55% de violuri se comit prin constrângere fizică; 19%
prin constrângere psihică şi 26% prin folosirea atât a constrângerii fizice, cât şi a celei
sihice (Anexa nr. 4.). În opinia profesorului Iablocov N., în funcţie de metoda de com
itere, infracţiunile de viol se împart în două categorii[184]. Din prima categorie fac p
arte violurile în care făptuitorii profită de condiţiile favorabile existente la comiter
ea infracţiunii. În speţă, violul de regulă este săvârşit prin surprindere, pe neaşteptate, f
rul beneficiind de condiţiile de loc, timp, starea de vulnerabilitate a victimei, în
crederea pe care victima o manifestă în privinţa făptuitorului etc. Din cea de a doua ca
tegorie fac parte violurile la care făptuitorii îşi creează singuri condiţii propice de săvâr
e a faptei. În acest sens fapta este precedată de încercări nereuşite de a face contact cu
victima sau de a creare a condiţiilor de apropiere cu aceasta (în ipoteza eşuării aceas
tă activitate este urmată de aplicarea acţiunilor de constrângere asupra persoanei), vic
tima este înşelată sau ademenită în anumite locuri ferite (locuinţă, loc izolat etc.).
120
În fond s-a reţinut că la 29 mai 1999, aproximativ la orele 23.00 F. I., D. A. şi C.S.,
fiind în stare în stare de ebrietate lingă o parcare auto le-au acostat pe persoanele
minore R.I. şi T.V., cu copul satisfacerii poftei sexuale. Încercând, în mod insistent să
facă cunoştinţă cu acestea, le-au propus să se odihnească în unul din apartamentele din oraş.
I. şi T. V.. categoric au refuzat, la care F.I. şi D.A. au apucat-o pe R.I. de mâini,
iar C.S. pe T.V. şi forţându-le să meargă într-un apartament din apropiere. În timp, T.V. a s
at şi a fugit acasă. După aceasta, făptuitorii, aplicând forţa fizică au adus-o pe R.I. în ap
amentul respectiv. Ajungând în locuinţă aceştia sau dezbrăcat şi aplicând constrângerea fizic
ică au i-au cerut victimei, ca şi aceasta să se dezbrace. Înţelegând ca ei doresc s-o violez
e şi pentru a se salva, ea a fugit la balcon şi a sărit de la etajul 5. În urma căderii vi
ctima a suferit vătămări corporale medii, cu cauzarea unei dereglări a sănătăţii de lungă dur
] În funcţie de modalitatea de influenţare a victimei şi anihilarea rezistenţei acesteia,
violurile pot fi clasificate în trei categorii: a) violurile în cadrul cărora subiecţii
profită de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa datorită vârste
i, unei boli, stării de ebrietate; b) violurile care sunt comise prin aducerea int
enţionată a victimei în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa (drogarea s
au otrăvirea prealabilă a victimei); c) violurile comise prin metodele de constrângere
fizică sau psihică. Datele despre metoda prin care a fost comisă infracţiunea de viol n
e permit să stabilim unele trăsături caracteristice personalităţii infractorului şi anume vâr
ta acestuia, dacă este sau nu la prima infracţiune. Anomaliile psihice ale făptuitorul
ui sunt scoase în evidenţă prin prezenţa muşcăturilor pe corpul victimei, sustragerea lenjer
iei intime a victimei etc. Violatorii aleg, de obicei, pentru comiterea violului
locuri retrase, întunecoase. În cazul în care violatorul comite fapta în zone populate
sau pe timp de zi în locuri intens circulate, poate fi pusă în valoare versiunea după ca
re acesta denotă anumite probleme de ordin psihic. În ceea ce priveşte locul comiterii
infracţiunii, violurile preponderent sunt comise în spaţii private (locuinţa victimei s
au a făptuitorului, saune etc. – a se vedea Anexa nr.5). S-a reţinut că inculpatul C. F.
, aflându-se în stare de ebrietate, cunoscând ca concubinul victimei U. N., C. E. se a
fla la nunta într-o altă localitate, a pătruns în casa acesteia. Pătrunzând în casa cu scopul
de aşi satisface pofte sexuală, s-a culcat lângă victimă si a început sa o dezbrace. În momen
ul în care victima a început să opună rezistenţă C.F. a început să-i aplice lovituri asupra c
ului. Învingând rezistenta victimei făptuitorul şi-a satisfăcut pofta sexuală în formă perver
upă aceasta a dus-o în alta cameră şi continuând sa-i aplice lovituri a culcat-o jos la po
dele şi-a săvârşit un raport sexual forţat, după care a plecat. În urma violenţii aplicate vi
mei i-a fost 121
cauzată vătămarea uşoară a integrităţii corporale. În aceeaşi seara el cu intenţia de o viola
., a pătruns ilegal în casa acesteia. La zgomotul cauzat în momentul pătrunderii s-a tre
zit soţul H. V. Pentru a nu fi recunoscut C. F. a început să-i aplice lovituri cu mâinel
e peste corp, apoi la apucat de gât strângându-l, până ce acela a încetat să opună rezistentă
ecedat. După aceasta a intrat intr-o altă odaie, unde văzând-o pe H. E. dormind, s-a apr
opiat de ea şi a început să-i aplice lovituri, s-o ştranguleze, propunându-i să-şi satisfacă
ta sexuală în mod pervers cu ea, dar când a văzut că aceasta, nu mai respiră a plecat[7]. Nu
sunt excluse situaţiile de derulare a faptei în locuri publice precum ar fi: scările
blocurilor de locuit, subsol, parcuri etc. În ceea ce priveşte timpul comiterii infr
acţiunilor de viol, acesta poate fi tratat sub două aspecte: perioada sezonieră şi perio
ada zilei. Din această perspectivă studiul practicii judiciare relevă faptul că violuril
e se comit preponderent în perioada caldă a anului şi anume, vara sau primăvara (a se ve
dea – Anexa nr.3), iar în ceea ce priveşte cel de al doilea aspect, în intervalul cuprin
s între orele 22.00-06.00 (a se vedea – Anexa nr.8). Relevarea împrejurărilor prezentate
mai sus face posibilă constatarea naturei relaţiilor existente dintre victimă şi făptuito
r. Spre exemplu, dacă violul este comis în locuinţa victimei, însemnă că aceasta îl cunoştea
făptuitor, fapt dedus din liberul acces al făptuitorului. Aceiaşi versiune poate rezul
ta şi din împrejurarea că violul este comis în locuinţa infractorului. Elementele obiectul
ui probatoriu nu trebuie confundate cu elementele incluse în caracteristica crimin
alistică a infracţiunii de viol. După cum menţionează autorul V.Moziacov, la delimitarea c
ircumstanţelor cu semnificaţie probatorie de circumstanţele, pe care le implică caracter
izarea criminalistică a unei infracţiuni, se impune precizarea că ultimele de fiecare
dată ajută la clarificarea primelor. [161 p.421] Elementele obiectului probaţiunii şi da
tele aferente caracteristicii criminalistice a unei infracţiuni se deosebesc atât pr
in destinaţia pe care o au, cât şi prin funcţiile pe care le îndeplinesc. Spre exemplu, st
abilirea metodei de săvârşire a infracţiunii ca element probatoriu, are importanţă pentru co
nstatarea semnelor laturii obiective a infracţiunii, a circumstanţelor care agravează
sau atenuiază răspunderea penală şi nu, în ultimul rând, pentru individualizarea pedepsei pe
nale. Constatarea metodei de comitere a infracţiunii (element al caracterizării crim
inalistice) prezintă importanţă pentru depistarea urmelor de comitere a infracţiunii, st
abilirea persoanelor care pot utiliza asemenea metode la săvârşirea faptei etc. După cum
afirmă, pe bună dreptate, autorul A.Hmârov „obiectul probaţiunii îl reprezintă finalitatea,
ar caracteristica criminalistică ajută la găsirea căilor şi soluţiilor de atingere a acestei
a”. [182 p.54]
122
N. Cătuna susţine că pentru stabilirea adevărului în procesul cercetării infracţiunii de viol
este necesar ca activitatea de investigare judiciară întreprinsă în cauza concretă, să fie o
rientată spre obţinerea unor răspunsuri cât mai corecte şi complete la următoarele probleme:
1. existenţa actului sexual; 2. existenţa constrângerii ori a imposibilităţii victimei de
a se apără sau de a-şi exprima voinţa; 3. vârsta persoanei vătămate şi raporturile care au e
tat între aceasta şi făptuitor; 4. persoana învinuitului; 5. consecinţele infracţiunii; Prob
lemele mai sus menţionate constituie cadrul general al probatoriului infracţiunii de
viol, pe parcursul urmăririi penale a unei cauze concrete, la ele putându-se eventu
al adăuga altele, dar în nici un caz nu se poate neglija lămurirea vreuneia dintre cel
e menţionate. [34 p.20] Având în vedere semnele componente ale infracţiunii de viol şi obi
ectul abstract al probatoriului fixat în art.96 C.pr.pen., considerăm că elementul pro
batoriului, specific violului, trebuie să clarifice următoarele împrejurări, necesare cu
noaşterii tuturor aspectelor unui anumit caz particular: existenţa raportului sexual
; existenţa constrângerii fizice sau psihice sau a imposibilităţii victimei de a se apără sa
u de a-şi exprima voinţa; vârsta persoanei vătămate precum si raporturile care au existat
dintre victimă şi făptuitor; participanţii şi contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii; con
infracţiunii; intenţia şi motivele comiterii infracţiunii; cauzele şi condiţiile care au de
terminat săvârşirea infracţiunii; existenţa împrejurărilor ce pot agrava sau atenua răspunder
penală a făptuitorului. În aceeaşi ordine de idei am dori să menţionam că în cazul comiterii
racţiunii de viol de către minori elementul probatoriu al infracţiunii urmează a fi comp
letat cu următoarele circumstanţe; vîrsta minorului (ziua, luna, anul naşterii); condiţiil
e în care trăieşte şi este educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psi
ologică a lui, particularităţile caracterului şi temperamentului, interesele şi necesităţile
ui; influenţa adulţilor sau a altor minori asupra minorului; cauzele şi condiţiile care
au contribuit la săvîrşirea infracţiunii, iar în cazul în care se constată că minorul suferă
bilitate mintală, care nu este legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asem
enea, dacă el a fost pe deplin conştient de săvîrşirea actului. 1. Existenţa raportului sexu
al. Violul, considerat ca una dintre cele mai grave infracţiuni contra persoanei şi
cea mai brutală atingere adusă libertăţii sexuale, presupune existenţa unui raport sexual.
123
Raportul sexual este definit de doctrina penală ca acea conjuncţie a organelor de se
x masculin şi feminin, adică actul de pătrundere a organului procreator al bărbatului în o
rganul corespunzător al femeii. Plecând de la esenţa infracţiunii de viol în procesul admi
nistrării probelor raportul sexual apare ca un element obligatoriu de constatat, d
at fiind faptul că, pe de o parte, fără prezenţa acestuia constrângerea fizică sau psihică de
ine irelevantă pentru identificarea violului, iar pe de altă parte absenţa acestuia şi c
onstatarea unei alte acţiuni cu caracter sexual, face posibilă calificarea faptei co
nform altor norme de incriminare privitoare la viaţa sexuală. De asemenea, în cazul în c
are în cadrul urmăririi penale nu se reuşeşte stabilirea existenţei raportului sexual nu m
ai putem vorbi despre existenţa infracţiunii de viol consumat. În această ipoteză, ţinându-se
cont de celelalte probe adunate în cadrul urmăririi penale fapta poate fi încadrată fie
ca tentativă de viol, fie ca infracţiune contra vieţii sau sănătăţii persoanei sau în baza un
alte norme de incriminare penală. 2. Existenţa constrângerii fizice sau psihice ori a
imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi exprima voinţa. O condiţie esenţială pentr
stenţa infracţiunii de viol este ca raportul sexual să fie realizat prin constrângere fi
zică sau psihică sau prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de
a-şi exprima voinţa. În cazul constrângerii fizice, aprecierea intensităţii ei în raport cu r
zistenţa victimei are ca punct de plecare examinarea medico-legală atât a victimei inf
racţiunii cât şi a autorului violului. Bineînţeles, că pentru probarea prezenţei constrângeri
izice, pe lângă examinarea medicolegală mai trebuiesc adunate probe care ar ajuta la s
tabilirea mecanismului de cauzare a vătămărilor integrităţii corporale victimei, precum şi a
metodelor sau a mijloacelor folosite pentru înfrângerea rezistenţei victimei. Prezenţa
sau lipsa constrângerii într-un caz concret de viol poate oferi organelor de drept i
nformaţie, privitoare la faptul dacă raportul sexual a fost comis în cadrul infracţiunii
de viol sau suntem în prezenţa unei plângeri neîntemeiate, prin care se urmăreşte realizare
a unor interese. [71] Cea de a doua modalitate de comitere a infracţiunii de viol
este constrângere psihică. Sub acest aspect urmează a se constata şi a se aprecia intens
itatea cu care s-a acţionat asupra psihicului victimei, pentru a o determina să acce
pte întreţinerea raportului sexual; natura pericolului cu care a fost ameninţată victima
, care se va stabili de la caz la caz în funcţie de împrejurările faptice concrete, în ved
erea stabilirii felului ameninţării, a gravităţii sale, raportată la starea concretă a victi
mei şi capacitatea ei de a rezista presiunii acesteia. 124
În ceea ce priveşte comiterea violului prin profitarea de imposibilitatea victimei d
e a se apără sau de a-şi exprima voinţa, împrejurarea esenţială ce trebuie stabilită este ca
astă stare să existe fără ca făptuitorul s-o fi produs în procesul înfrângerii rezistenţei cu
ul de a întreţine un raport sexual. Totuşi, starea de imposibilitate fizică sau psihică po
ate fi datorată acţiunilor făptuitorului cu condiţia că acestea au precedat momentul apariţi
ei intenţiei de realizare a unui raport sexual. După cum menţionează autorul V.Dongoroz,
starea în care victima a fost adusă sau care a intervenit independent de acţiunile făpt
uitorului pot consta într-un şoc psihic, starea de ebrietate (alcoolică sau narcotică),
leşinul, somnul hipnotic[52 p.334]. De asemenea, la categoria acestora mai pot fi
atribuite starea de iresponsabilitate, vârsta fragedă, infirmitatea sau handicapul f
izic al victimei, vârsta înaintată. În cazul modalităţii date de comitere a infracţiunii de v
ol, trebuie să se stabilească natura stării respective, cine a provocat starea dată, cum
a fost provocată starea dată, mijloacele care au fost folosite. 3. Vârsta victimei pr
ecum şi raporturile care au existat dintre aceasta şi făptuitor. Stabilirea vârstei vict
imei prezintă importanţă pentru încadrarea faptei în baza art.171 alin. 2) lit(b) şi alin.3)
lit. (b) C.pen. În cadrul urmăririi penale organele de drept sunt obligate să constat
e exact vârsta minorului (ziua, luna, anul naşterii). Se consideră că persoana a atins vâr
sta respectivă nu în ziua naşterii, ci începând cu ziua următoare acesteia. La constatarea vâ
stei de către expertiza medico-legală ziua naşterii inculpatului urmează să fie considerată
ultima zi a acelui an, care este stabilit de experţi, iar în cazul constatării vârstei p
rintr-un număr minimal şi un număr maximal de ani, organele de drept urmează să reiasă din vâ
sta minimală a acestei persoane, presupusă de expertiză. [69] Pe lângă împrejurarea care se
referă la victimă, în procesul urmăririi penale organele ce efectuează urmărirea penală de as
menea trebuie să stabilească dacă făptuitorul a avut posibilitatea de a cunoaşte, anterior
momentului comiterii infracţiunii vârsta victimei, în aceeaşi ordine de idei trebuie st
abilit dacă din împrejurările în care a fost comisă fapta, infractorul a fost în imposibilit
atea de a-şi da seama de vârsta victimei. Stabilirea acestora este mai dificilă în cazul
violurilor comise spontan, pentru că determinarea faptului dacă făptuitorul cunoştea sa
u nu vârsta victimei depinde doar de aprecierea subiectivă a însăşi făptuitorului. În cazul î
are se stabileşte lipsa circumstanţelor anterioare comiterii infracţiunii din care aut
orul ar fi putut lua cunoştinţă despre vârsta victimei, atunci ţinându-se cont de experienţa
e viaţă şi nivelul de dezvoltare intelectuală a autorului infracţiunii, coraborate cu expe
rtiza medico125
legală prin care se efectuează evaluarea victimei, se va stabili dacă autorul avea sau
nu capacitatea de a-şi da seama de vârsta victimei. În opinia lui V. Dongoroz circums
tanţa dată agravantă este aplicabilă chiar dacă făptuitorul avea îndoieli referitoarea la vâr
victimei, fiind suficient doar faptul ca acesta să accepte aceste împrejurări. [52 p.
358] În afară de vârsta victimei organele ce efectuează urmărirea penală ar trebui să stabile
scă existenţa relaţiilor care au precedat momentul comiterii infracţiunii şi care, duc la
existenţa circumstanţei agravante prevăzute la art. 171 alin. 3 lit. (a). Pentru eluci
darea acestor circumstanţe în cadrul urmăririi penale se impune elucidarea următoarelor
aspecte: -în cazul în care victima se afla în grija făptuitorului trebuie stabilită cauza,
temeiul juridic sau de fapt în baza căruia făptuitorul are victima în grija sa. De asem
enea, se impune de a se stabili întinderea atribuţiilor şi perioada de timp a exercitări
i acestora, fiind necesar ca violul să fie comis în intervalul de la începerea exercităr
ii atribuţiilor stipulate şi până la încetarea acestora. În caz contrar agravantă dată este i
licabilă. - în cazul în care victima se află în ocrotirea făptuitorului se impune de a se st
abili care este temeiul ce oferă dreptul acestuia de a îndeplini atribuţiile de ocroti
re a victimei. Au asemenea obligaţii persoanele care, în calitate de tutori, curator
i sunt îndatorate de a ocroti persoanele aflate sub tutelă sau curatelă, ca şi persoanel
e care şi-au asumat, în fapt, sarcina de a ocroti şi îngriji un minor. - se află în raportur
i de protecţie personalul de pază şi de supraveghere a persoanelor deţinute sau arestate
preventiv ori condamnate la privaţiune de libertate, internate în instituţii de reedu
care etc. În cazul dat se impune verificarea statutului victimei în instituţiile date,
precum şi stabilirea atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului, în vederea stabilirii
faptului dacă persoana a abuzat de funcţia pe care o deţine sau nu. - în educarea făptuito
rului se află persoana care în virtutea unui contract, în temeiul funcţiei, desfăşoară o munc
ducativă cu persoana asupra căreia a săvârşit violul. Este vorba de personalul didactic, d
idactic-ajutător şi pedagogic din şcolile de orice fel şi din instituţiile de învăţământ de m
precum şi persoanele angajate de particulari pentru educarea sau instruirea copii
lor. În cazul dat, în cadrul procesului penal trebuie să se stabilească că victima se află în
educarea făptuitorului şi că acesta abuzând de influenţa deţinută asupra victimei comite viol
l. Nu vom fi în prezenţa agravantei date în cazul în care deşi există calitatea de profesor ş
de elev dar între acestea nu există căreva temeiuri în baza cărora victima s-ar afla în edu
carea infractorului. 126
- în ceea ce priveşte situaţia în care victima se află sub îngrijirea medicală a făptuitorulu
rebuie stabilit, cauza care a impus tratamentul, modul şi durata de efectuare a ac
estuia. Ţinând cont de prevederile art. 96 C.pr.pen. care la punctul 3 prevede că prin
tre circumstanţele care se constată prin mijloacele de probă sunt prevăzute şi informaţiile
privitoare la datele personale care caracterizează inculpatul şi victima, considerăm că
organele de urmărire penala pentru soluţionarea corectă a cauzei trebuie să atragă atenţia şi
asupra comportamentului avut de către victimă până la momentul comiterii infracţiunii, în ti
mpul precum şi după consumarea raportului sexual. În funcţie de informaţiile obţinute în priv
nţa comportamentului victimei, organele de drept vor reuşi elaborarea unor ipoteze şi
stabilirea cercului de bănuiţi care ar duce la soluţionarea rapidă şi corectă a cauzei. De a
ltfel, după gradul de participare şi de răspundere ce revine victimei în producerea infr
acţiunii în doctrină sunt propuse următoarele tipuri de victime: a. victime care anterio
r n-au avut legătură cu infractorul, întâlnirea lor fiind întâmplătoare; b.victime provocatoa
e – o persoană se comportă arogant sau nu-şi ţine o promisiune făcută; c.victime care precipi
declanşarea infracţiunii – femeia care umblă seara prin locuri puţin frecventate cu o cost
umaţie provocatoare; d.victime slabe biologic – vârstnicii; e.victime autovictimizate –
sinucigaşii, homosexualii[80 p.79]. De asemenea, din punct de vedere la gradului d
e vinovăţie al victimei în ştiinţa criminologică găsim următoarea clasificare: a. victimă abs
nevinovată (numită deseori victimă „ideală”); b. victimă a cărei vinovăţie este mai redusă de
ctorului (comportament provocator); c. victimă la fel vinovată ca şi infractorul, sau
victimă benevolă (în cazul depăşirii limitelor legitimei apărări); d. victimă a cărei vinovăţ
ai mare decât a infractorului (în cazul infracţiunilor comise în stare de afect); e. vic
timă absolut vinovată (înfăptuieşte un atac ca urmare a căruia este omorâtă, în scop de legit
re); f. victimă care simulează sau îşi închipuie doar că este victimă (bolnavii psihic, minor
i, persoanele în etate). [80] 127 persoanele cu deficienţe fizice sau funcţionale, cop
iii sau
Importanţa aplicativă a acestei clasificări constă în faptul că, în funcţie de probele adunat
cadrul urmăririi penale, victima poate fi încadrată în una din aceste categorii, probe c
are ar constitui un temei obiectiv la individualizarea pedepsei de către instanţa de
judecată sau în unele cazuri chiar la înlăturarea răspunderii penale. 4. Participanţii şi co
tribuţia lor la săvârşirea infracţiunii. După cum s-a arătat, pentru o corectă încadrare juri
faptei este necesar ca urmărirea penală să stabilească raporturile în care făptuitorul s-a a
flat cu victima înainte de săvârşirea infracţiunii, dar şi a consecinţelor sau urmărilor acti
infracţionale desfăşurate, atât sub aspectul celor specifice infracţiunii de viol, cât şi a
elor care atrag răspunderea făptuitorului pentru săvârşirea altor infracţiuni. [35 p.29] Ref
eritor la categoriile persoanelor care pot fi subiect al infracţiunii de viol ne-a
m referit în capitolele anterioare, tocmai din acest motiv pentru a evita repetările
inutile facem trimitere la acele explicaţii. În procesul investigării cauzelor de vio
l organele de drept sunt obligate să stabilească rolul, aportul şi calitatea fiecărui pa
rticipant la comiterea infracţiunii – autor, coautor, instigator, complice, sau orga
nizator. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, pe lângă contribuţia avută, trebuie de stab
t dacă toţi participanţii la comiterea infracţiunii întrunesc condiţiile subiectului infracţi
nii, condiţie ce derivă expres din prevederile art. 42 alin. 6 C.pen. În funcţie de circ
umstanţele stabilite pe lângă infracţiunea de viol putem fi în prezenţa şi altor infracţiuni
m ar fi, spre exemplu, eventualitatea identificării componenţei descrise la art. 208
C. pen., în ipoteza determinării unei persoane minore de către o persoană majoră de a par
ticipa la săvârşirea infracţiunii). Pe lângă informaţiile referitore la contribuţia realizată
re participant, organele de urmărire penală trebuie să stabilească şi alte circumstanţe pree
xistente sau concomitente momentului comiterii infracţiunii referitoare la subiect
ul infracţiunii care ar putea să agraveze răspunderea penală. În cazul agravantei prevăzute
la art. 171 alin.2 lit. (e) şi alin.3 lit. (c) C.pen. organul de urmărire penală trebu
ie să stabilească faptul, dacă inculpatul cunoştea că este infectat cu o boală venerică sau c
maladia SIDA. Constatarea faptului dacă boala este sau nu venerică se face prin exp
ertiză medico-legală cu participarea medicilor venerologi[14 p.430, p.860]. De aseme
nea, pe lângă stabilirea existenţei sau lipsei raportului sexual, organele de drept ur
mează să stabilească care au fost acţiunile desfăşurate de către făptuitor până la întreţiner
ui sexual forţat şi dacă aceste acţiuni nu realizează o altă componenţă de infracţiune.
128
Deci, în cadrul urmăririi penale pe lângă probele care dovedesc existenţa raportului sexua
l forţat, comis de către autor, mai trebuiesc stabilite şi alte circumstanţe şi informaţii r
eferitoare la subiectul infracţiunii care ar putea agrava sau atenua răspunderea pen
ală a acestuia. 5. Consecinţele infracţiunii. La abordarea acestui subiect trebuie să fa
cem abstracţie de la faptul că conform teoriei dreptului penal, infracţiunea de viol,
după structura laturii obiective este o infracţiune cu componenţă formală (de pericol), in
fracţiunea existând din momentul realizării raportului sexual însoţit de aplicarea violenţei
implicite sau explicite, nefiind necesar survenirea cărorva consecinţe prejudiciabi
le. La analiza aspectului dat specific elementului probatoriu al infracţiunii de v
iol vom avea în vedere faptul că infracţiunea de viol se comite cel mai frecvent prin
folosirea constrângerii fizice şi aproape întotdeauna o vătămare de natură fizică. În ceea ce
iveşte violului comis prin constrângere psihică sau prin profitarea de imposibilitatea
victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa consecinţele sunt mai greu de evaluat
, aceasta făcându-se de la caz la caz. În cadrul urmăririi penale este necesar de a stab
ili gradul vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzate victimei. În funcţie de
ilor cauzate victimei fapta poate fi încadrată în baza art. 171 alin. 1 C.pen. (dacă s-a
cauzat vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii), fie în baza art. 171 alin.
t. (d) C.pen. în cazul în care victimei i-a fost cauzată din imprudenţă o vătămare gravă a in
rităţii corporale a sănătăţii. Deşi din punct de vedere a dreptului penal legătura de cauzali
e este un semn facultativ al laturii obiective în cazul componenţelor formale, print
re care se înscrie şi violul, în procesul cercetării cauzelor de viol este obligatoriu d
e a stabili legătura de cauzalitate dintre constrângerea realizată în cadrul violului şi vătă
ile cauzate. O altă circumstanţă obligatoriu de stabilit, se referă la aspectul subiecti
v cu care au fost cauzate vătămările integrităţii corporale sau a sănătăţii. De altfel, în ca
re intenţia iniţială a făptuitorului este de a cauza o vătămare a integrităţii corporale vict
i, şi ulterior survine intenţia de a realiza un raport sexual profitând de starea de n
eputinţă a acesteia cauzată de actele de violenţă, vom fi în prezenţa unui concurs de infracţ
i. Explicaţiile făcute în cazul violului urmat de o vătămare gravă din imprudenţă a integrită
porale sunt valabile şi în cazul violului ce a cauzat din imprudenţă decesul victimei. În
ceea ce priveşte violul soldat cu alte urmări grave, cum ar fi sinuciderea victimei
sau graviditatea victimei survenită în urma violului, pe lângă faptul probării raportului
sexual
129
organele de urmărire penală trebuie să stabilească şi legătura de cauzalitate dintre actul s
exual şi consecinţele mai grave survenite ce nu au fost cuprinse de intenţia iniţială a făpt
uitorului. 6. Intenţia şi motivele comiterii infracţiunii. În activitatea practică a organ
elor de drept, intenţia de a comite un raport sexual forţat, precum şi forma pe care a
ceasta o îmbracă urmează a fi dedusă din materialitatea actului infracţional, şi anume: acţiu
ea de imobilizare a victimei, ruperea hainelor victimei, dezgolirea organelor ge
nitale ale victimei, precum şi ale infractorului. Trebuie reţinut faptul că motivele c
omiterii infracţiunii în cazul participaţiei penale pot fi diferite pentru fiecare par
ticipant, important este ca ei să acţioneze cu intenţie comună. Stabilirea intenţiei şi a mo
tivului de comitere a infracţiunii prezintă importanţă în cazul formelor trunchiate ale in
fracţiunii, pentru că în aceste cazuri nu există raportul sexual, singură modalitate de pe
depsire a tentativei la infracţiunea de viol este demonstrarea motivului şi intenţiei
persoanei. 7. Cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea infracţiunii. Potrivit art
.96 alin.(2) C.pr.pen. concomitent cu circumstanţele care urmează să fie dovedite în pro
cesul penal, trebuie să se constate cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârşirea i
nfracţiunii. Raţiunea instituirii acestei prevederi legale rezidă în necesitatea evidenţie
rii, pe parcursul cercetărilor, a cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au generat şi
favorizat săvârşirea infracţiunii, în cazul nostru a celei de viol, de natură să contribuie
a luarea unor măsuri corespunzătore de prevenire. 8. Stabilirea existenţei împrejurărilor
ce pot agrava sau atenua răspunderea penală a făptuitorului. Coroborând prevederile art.
255, 254 C.pr.pen., conform căruia „urmărirea penală are ca obiect colectarea probelor
necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului, pentru
a se constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza penală în judecată în condiţiile l
i şi pentru a se stabili răspunderea acestuia”, cu cele instituite la art. 96 C.pr.pen
., prevederile căruia au fost expuse anterior, observăm că organele de urmărire penală tre
buie să adune probe pentru a cerceta cauza sub toate aspectele. De asemenea pentru
atingerea scopurilor urmăririi penale, trebuiesc adunate probe care ar dovedi exi
stenţa sau inexistenţa infracţiunii, precum şi probe care ar constitui temei pentru trim
iterea dosarului în judecată şi de stabilire a răspunderii penale a inculpatului. Reieşind
din prevederile legislative enunţate mai sus ajungem la concluzia că în cadrul urmăriri
i penale, organele de urmărire penală sunt obligate, pe lângă stabilirea probelor care a
r duce la existenţa componenţei de infracţiune, să stabilească şi probe care ar dovedi exist
enţa sau 130
inexistenţa unor circumstanţe atât agravante cât şi atenuante, ce ar ajuta la o individual
izare judiciară corectă a pedepsei. 4.2. Particularităţile începerii urmăririi penale în cauz
le de viol. Analiza practicii de investigare a violurilor pune în evidenţă existenţa uno
r particularităţi specifice etapei de începere a urmăririi penale, cunoaşterea cărora este i
ndispensabilă pentru realizarea obiectivelor urmăririi penale. Începerea urmăririi penal
e reprezintă o etapă independentă a procesului penal, care cuprinde totalitatea actelo
r procesuale realizate din momentul sesizării despre săvârşirea unei infracţiuni până la mome
tul confirmării ordonanţei de începere a urmăririi penale de către procurorul care efectue
ază conducerea urmăririi penale [161 p.31]. Scopul acestei etape este marcat de form
area convingerii organului de urmărire penală asupra temeiniciei sesizării primite pen
tru a hotărî dacă este cazul sau nu de a începe urmărirea penală. De fapt, această exigenţă r
implicit din dispoziţia art.274 alin.(1) C.pr.pen., potrivit căreia începerea urmăririi
penale poate fi dispusă atunci când „...din cuprinsul actului de sesizare sau al actel
or de constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvârşită o infracţiune şi nu exist
n circumstanţele care exclud urmărirea penală...”. Informaţiile privind comiterea violuril
or parvin la organele de urmărire penală din diferite surse: · declaraţii, scrisori ale
cetăţenilor; · sesizări din partea instituţiilor şi a persoanelor cu funcţie de răspundere; ·
cole publicate în mijloacele mass-media; · autodenunţare; · rezultate ale activităţii operat
ive de investigaţii; · denunţuri anonime. Modurile de sesizare a organelor de urmărire p
enală sunt variate şi, în literatura de specialitate, au fost avute în vedere diverse cr
iterii de clasificare [161]: ü ü sub aspectul sursei informative din care provine se
sizarea, aceasta poate fi externă în funcţie de organul sesizat - primară (nu a fost ses
izat anterior un alt organ de (denunţ, plângere) şi internă (din oficiu); urmărire penală (d
e ex., sesizarea se face de un alt organ de urmărire penală) şi complementară (de ex., s
esizarea se face de un alt organ de urmărire care îşi declină competenţa); ü în dependenţă de
itatea informărilor organului, sesizarea poate fi principală (în cazul sesizării iniţiale)
şi secundară (sesizat de două sau mai multe ori).
131
Sesizarea, fiind un act dinamizator [52] şi, totodată procesual, se caracterizează pri
ntr-un anumit volum şi calitate de informaţii care conţine şi acea abilitate legală în virtu
tea căreia se desfăşoară urmărirea penală. [114] Pentru a începe urmărirea penală sunt necesa
ua condiţii: condiţia pozitivă, prevăzută expres de art.274 alin. (1) C.pr.pen., şi care con
stă în existenţa acelui minim de date, ce permit organului de urmărire să considere că s-a să
t în mod cert o infracţiune; condiţia negativă, exprimată în art. 274 alin. (4). C.pr.pen. şi
care constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale pr
văzute în art. 275, 276 C.pr.pen. Volumul şi calitatea acestor informaţii influenţează direc
t începerea urmăririi penale, precum şi optarea corectă şi reuşită a schemei metodologice, de
investigare a infracţiunilor de viol. Schemă metodologică reprezintă cea mai raţională varia
ntă (din mai multe) de investigare a unei cauze penale. În acest context, ţinem să menţionăm
că, în dependenţă de aceşti factori, pot fi remarcate două situaţii tipice cu care poate să
confrunte ofiţerul de urmărire penală în momentul pornirii investigării şi care, în mare măsu
xprimă gradul de informare al organului de urmărire penală în vederea pornirii urmăririi p
enale. Prima situaţie tipică poate fi definită informativ determinată, iar a doua – inform
ativ - nedeterminată. De regulă, în cazul situaţiei informativ-determinate organul judic
iar este informat: · · · · · despre comiterea unui raport sexual; despre caracterul raport
ului sexual (forţat sau binevol); despre modul de comitere a infracţiunii; despre na
tura relaţiilor existente între victimă şi făptuitor în cazul în care aceştia se referitor la
cul, timpul si comiterii infracţiunii.
cunoşteau înainte de momentul comiterii raportului sexual; În aşa situaţii, informaţiile deţi
ute nu conturează un tablou complet şi distinct al infracţiunii, dar, în acelaşi timp, în ba
za lor pot fi, în linii generale, desemnate şi realizate două sarcini: alegerea scheme
i metodologice de investigare; consemnarea, formularea întrebărilor, care vor consti
tui obiectul probaţiunii şi consecutivitatea clarificării lor. Pe de alta parte, în proc
esul investigării atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei ap
ar şi altfel de situaţii, în special când organul de urmărire penală are la dispoziţie
132
doar o scurtă informaţie privitor la o faptă concretă ce atestă probabilitatea comiterii u
nui raport sexual forţat. Situaţiile de acest fel pot fi definite ca informativ - ne
determinate Prezenţa uneia sau altei situaţii tipice presupune şi selectarea de către in
vestigator a metodicii respective de cercetare a acestor infracţiuni. În cazurile ex
istenţei situaţiei informativ-determinate, cercetările pot fi înfăptuite după schema metodol
ogică definită – frontală. Esenţa acestei metodici constă în faptul, că, odată cu declanşarea
i penale, este posibilă planificarea şi efectuarea prin surprindere a unor măsuri prel
iminare, destinate să consolideze datele faptice deţinute de către ofiţerul de urmărire pe
nală. La rândul său, rezultatele acestor măsuri vor servi ca factori contribuabili la de
sfăşurarea cercetărilor ulterioare. Cu alte cuvinte, schema metodologică “frontală” permite a
stabili elementele principale ale infracţiunii, fapt care asigură perceperea şi posibi
litatea dovedirii modului de săvârşire a faptei, aprecierea rolului fiecărui participant
, vinovăţiei şi mobilului, cât şi stabilirea condiţiilor care au contribuit la naşterea şi pr
cerea faptei incriminate. În cadrul cercetărilor, potrivit schemei metodologice fron
tale, de regulă, sunt reţinuţi, arestaţi bănuiţii (învinuiţii), se preîntâmpină contactul lor
persoane, se stabilesc şi se ridică bunurile purtătoare de informaţii despre comiterea i
nfracţiunii. Realizarea schemei metodologice frontale cuprinde trei etape (fiecare
include anumite activităţi (măsuri). I-a etapă presupune studierea şi aprecierea informaţii
lor iniţiale, elaborarea planului de urmărire penală (versiunile, problemele, precizar
ea termenelor de rezolvare, nominalizarea executanţilor), soluţionarea altor problem
e organizaţionale. A II-a etapă constă în efectuarea următoarelor măsuri preliminare: ascult
area victimei, reţinere făptuitorului; efectuarea ridicării de obiecte şi a percheziţiilor
corporale a făptuitorului, efectuarea cercetărilor la faţa locului, numirea constatăril
or tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, ascultarea bănuitului. Totodată, în cadrul acestei
etape se precizează versiunile, se corectează şi se completează planul urmăririi penale, s
e asigură interacţiunea cu alte organe, specialişti. A III-a etapă prezumă efectuarea acţiun
ilor de urmărire penală penală; audierea martorilor; numirea expertizelor necesare; au
dierea învinuiţilor; efectuarea confruntărilor şi altor măsuri în scopul creării unei sisteme
probatorii logice, necontradictorii. Situaţia tipică informativ - nedeterminată este întâl
nita destul de frecvent, îndeosebi în cazurile când informaţia despre infracţiunile de vio
l survine la organele de urmărire penală prin intermediul mijloacelor mass-media, pr
in denunţuri anonime, în urma efectuării măsurilor operative de investigaţii etc. Datele c
omunicate în astfel de situaţii, de regulă, sunt incomplete,
133
deseori, neconcrete, pot fi incorect percepute şi redate etc. Trăsătura principală a ace
stei situaţii este imposibilitatea începerii urmăririi penale. Cercetările corespunzătoare
situaţiei descrise vor fi efectuate după altă metodică, potrivit unei scheme, care poat
e fi definita – investigativ - acumulativă. Într-o primă fază investigatorul rezolvă două pro
leme: pe de o parte acumulează date faptice în contextul sesizării iniţiale, din alta – le
analizează, le apreciază şi le aranjează într-un sistem determinat. În vederea acumulării da
elor necesare pentru începerea urmăririi penale şi preîntâmpinarea urmăririi penale nejustif
icate, organele competente recurg la măsuri operative de investigaţii în conformitate
cu Codul de procedură penală şi Legea privind activitatea operativă de investigaţii. Inves
tigatorul sistematizează datele acumulate şi dacă ele nu sunt contradictorii cu cele p
recedente, decide pornirea urmăririi penale, efectuând cercetările de mai departe potr
ivit schemei metodologice frontale, caracteristice situaţiei tipice informativ-det
erminate. Generalizând cele prezentate supra, considerăm că acţiunile premergătoare începeri
i urmăririi penale pot fi grupate în patru subetape în care se desfăşoară începerea urmăririi
nale: - sesizarea organului de urmărire penală despre săvârşirea unei infracţiuni sau pregăti
ea săvârşirii unei infracţiuni prin una din modalităţile stabilite de art.262 C.pr.pen.: plân
ere, denunţ, autodenunţ sau depistare a infracţiunii nemijlocit de către colaboratorii o
rganului de urmărire penală; [161 p.32] - examinarea sesizării de către organul de urmărir
e penală prin stabilirea datelor care confirmă sau infirmă existenţa semnelor infracţiunii
. Sub acest aspect, se impune precizarea că pentru existenţa temeiurilor de începere a
urmăririi penale este suficientă constatarea semnelor laturii obiective a infracţiuni
i; - emiterea de către organul de urmărire penală a ordonanţei de începere a urmăririi penal
e în prezenţa condiţiilor prevăzute de art.274 alin.(1) C.pr.pen.; - verificarea de către
procuror a legalităţii şi temeiurilor pornirii urmăririi penale, urmate de confirmarea o
rdonanţei de începere a urmăririi penale. Deşi legislaţia în vigoare nu le prevede în mod exp
es, în practica judiciară se pot întâlni cazuri când procurorul poate să nu confirme actul d
e începere a urmăriri penale din motivul că nu sunt date suficiente privind faptul că s-
a săvârşit o infracţiune, restituind dosarul organului de urmărire penală pentru verificare
suplimentară. [50 p.540] Cercetarea plângerilor despre comiterea infracţiunilor de vio
l trebuie să se facă în mod operativ, pentru a împiedica distrugerea urmelor rămase în urma
comiterii infracţiunilor. 134
În urma prezentării problematicii începerii urmării penale în cauzele de viol, am dori să re
venim la problematica modurilor de sesizare a organului de urmărire penală despre co
miterea infracţiunii de viol. În urma analizei prevederilor art. 262 C.pr.pen. corob
orate cu cele ale art. 276 C.pr.pen. observăm că temei pentru începerea urmării penale o
poate constitui oricare din modalitatea consacrată în cadrul art. 262 C.pr.pen. În ur
ma studiului dedicat aspectelor de drept penal comparat am evidenţiat faptul că în leg
islaţiile penale ale unor state ca o condiţie esenţială pentru începerea urmării penale este
stabilită plângerea prealabilă a victimei – condiţie, în lipsa căreia, procesul penal nu poa
e fi declanşat. Această soluţie legislativă a fost supusă şi unor critici, de altfel şi Curte
Europeană pentru Drepturile Omului într-o hotărâre pronunţată în cazul X, Y versus Olanda 19
5, [78] a constatat o încălcarea a art. 8 din Convenţia europeană pentru drepturile şi lib
ertăţile fundamentale a persoanei. Cu această ocazie Curtea a sancţionat Olanda pentru l
ipsa mijloacelor de protecţie a persoanelor cu un anumit handicap, ce au fost vict
ima unei agresiuni sexuale. Problema constă în faptul că legislaţia olandeză - ca condiţie p
entru pornirea urmăririi penale în cauzele de viol prevede necesitatea existenţei plânge
rii prealabile. În urma analizei legislaţiei penale materiale şi procesuale naţionale co
roborate cu politica penală a statului, observăm tendinţa de decriminalizare a unor fa
pte, reducerea pedepselor, stabilirea unui număr mai mare de pedepse neprivative d
e libertate. Introducerea plângerii prealabile a victimei - ca condiţie de pornire a
urmăririi penale - se încadrează în politica de umanizare a legislaţiei penale naţionale. P
e lângă aceste premise, pornind de la noţiunile de viaţă intimă şi viaţă sexuală, considerăm
este singură în drept să decidă modalităţile şi subiecţii relaţiilor sexuale, precum şi să d
cazuri i s-a adus un prejudiciu vieţii sexuale şi, în mod inerent, vieţii intime a aces
teia. De asemenea, persoana este singură în drept de a decide în care cazuri şi circumst
anţe să facă publice evenimentele vieţii sale intime. În concluzie, considerăm oportună intro
ucerea în cadrul art. 276 C.pr.pen. a prevederilor conform cărora urmărirea penală pentr
u violul prevăzut la art. 171 alin. (1) C.pen. să fie pornită la plângerea prealabilă a vi
ctimei. Astfel, art. 276 C.pr.pen. urmează să aibă următorul conţinut „Urmărirea penală se po
e numai în baza plângerii prealabile a victimei în cazul infracţiunilor prevăzute în articol
ele: 152 alin.(1), 153, 155, 157, 161, 171 alin. (1)...” În acest context este salut
abil faptul că legislaţia procesual penală conţine specificarea că în cazul în care plângerea
ealabilă constituie condiţie pentru pornirea urmăririi penale, însă 135
victima, din diferite motive, este în imposibilitate de a depune plângerea, procuror
ul din oficiu poate porni urmărirea penală. Descoperirea şi sancţionarea infracţiunii de v
iol presupune (alături de alte activităţi efectuarea măsurilor operative de investigaţii,
alte feluri de activităţi extrajudiciare, care au un regim juridic specific [66, 109
p.37, 113 p.29] şi care n-au fost cuprinse de obiectul de studiu al prezentei luc
rări, cu excepţia unor referiri generale) o urmărire penală completă, al cărui unic scop îl c
nstituie aflarea şi colectarea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii,
identificarea făptuitorului, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se transm
ită cauza penală în judecată în condiţiile legii şi pentru a se stabili răspunderea acestuia.
rt. 252 C.pr.pen.). Întru realizarea acestora este absolut necesar ca organul de u
rmărire penală să apeleze la toate mijloacele tehnico-ştiinţifice, tactice şi metodologice p
e care le pune la îndemână ştiinţa criminalisticii. Folosirea eficientă a acestor instrument
e nu poate fi, însă, concepută decât într-un mod organizat, printr-o planificare judicioasă,
singura modalitate aptă să asigure un fundament ştiinţific urmăririi penale. [84] Organiz
area urmăririi penale deserveşte realizarea scopului procesului penal: constatarea l
a timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice perso
ană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoan
ată să nu fie trasă la răspundere penală – prin determinarea direcţiilor şi întinderii cercet
necesare elucidării, sub toate aspectele, a faptelor încriminate de lege. [115 p.86]
În cadrul celor menţionate, alături de organizare, se include şi planificarea urmăririi p
enale, care reprezintă un element de legătură dintre scopul, sarcinile urmăririi penale şi
acţiunile concrete de realizare a lor. Planificarea se materializează în obiectivele
urmăririi penale, versiunile şi problemele de clarificat, metodele şi mijloacele dispo
nibile. [103 p.122] Întreaga organizare a cercetărilor, planificarea lor se cere înţelea
să într-un sens dinamic, nu fixist, planul urmând să se coreleze, în permanenţă, cu datele ob
ute pe parcursul urmăririi penale. Totodată, organizarea urmăririi penale privind viol
urile trebuie să se supună regulilor fundamentale ale procesului penal, să se raportez
e la principiile de bază şi specifice ale acestei ştiinţe. Un loc important în desfăşurarea i
vestigării violurilor îl are planul de urmărire penală, ale cărui elemente constitutive su
nt versiunile şi problemele ce se cer rezolvate în verificarea fiecărei versiuni, prec
um şi activităţile întreprinse pe baza metodelor ştiinţifice criminalistice, cu ajutorul căro
a sunt soluţionate aceste probleme.
136
Versiunile elaborate şi precizate permit planificarea continuă a întregului proces, re
marcând faptul, că asemenea cazurilor altor infracţiuni, planul cercetării unui viol nec
esită corectări, completări. De regulă, în plan, mai detaliat, sunt reflectate măsurile prel
iminare (inclusiv - operative de investigaţii), acţiunile de neamânat, precum şi cele cu
caracter organizaţional, iar celorlaltor - le este caracteristică o probabilitate m
ai înaltă. Planificarea activităţii de urmărire penală în cazul investigării atentatelor la l
rtatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei (cum şi la cercetarea multor alte infra
cţiuni), capătă forma unui plan scris. Pe baza experienţei organelor judiciare, în depende
nţă de cantitatea versiunilor elaborate, planul poate căpăta mai multe forme. Fiecare pl
an de urmărire penala se întocmeşte luând în consideraţie momentele specifice cazului concre
t, locul efectuării actelor de investigare şi caracteristicile persoanelor participa
nte la realizarea lor. O atenţie deosebită la planificarea întregului proces al cercetăr
ilor sau a unor etape cer problemele utilizării mijloacelor tehnico-criminalistice
(precum şi tehnicii speciale), necesare pentru descoperirea, fixarea şi ridicarea u
rmelor infracţiunii. Totodată, trebuie să menţionăm că, aflarea adevărului printr-un proces j
diciar presupune o investigaţie de o anumită întindere în care sunt descoperite, verific
ate, clarificate o serie de date, împrejurări, capabile să servească la conturarea eleme
ntelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv la identificarea autorului faptei,
la probarea vinovăţiei sale. [99 p.39] Pentru determinarea acestor elemente organele
penale de specialitate trebuie să răspundă la o suită de întrebări, denumite convenţional “f
ula celor 7 întrebări” sau, alături de aceasta, “formula celor 4 întrebări”. Formula celor 7
bări, întâlnită mai întâi în jurisprudenţa romană – quis? quid? ubi? quibus auxillis? curr? q
quando? qu’on? – cunoscută sub denumirea “disticul lui Daries”, are ca destinaţie clarifica
rea următoarelor aspecte: · · · · · · · ce faptă s-a comis şi care este natura ei? unde s-a c
pta cercetată? când a fost săvârşită? cine este autorul ei? cum, în ce mod a săvârşit-o? cu a
cui? în ce scop a fost comisă?
137
Marcel Le Clere, [84] aminteşte pe lângă “formula celor 7 întrebări” din limba franceză (qui?
elle est la nature de cet acte? ou? y a-t-il eu des complices? quel en parait le
mobile? comment l’acte a-t-il ete realise? a quel moment?) şi cunoscuta formulă a “celo
r 7 w” din limba germană (wer? was? wo? womit? warum? wie? wann?). Formula celor 4 înt
rebări, se consideră superioară calitativ primei formule, întrucât delimitează mai clar conţi
utul infracţiunii. Astfel, [99] a. determinarea obiectului infracţiunii, respectiv a
relaţiei sociale lezate prin săvârşirea faptei penale şi a obiectului nemijlocit asupra căr
uia s-a exercitat acţiunea ilicită; b. stabilirea laturii obiective a infracţiunii, în p
rimul rând a acţiunii sau inacţiunii incriminate de lege, a raportului de cauzalitate în
tre acestea şi urmările faptei, precum şi a locului, timpului, modului, a altor circum
stanţe în care a fost săvârşită fapta; c. identificarea subiectului activ al infracţiunii, a
uturor participanţilor (complici, instigatori, organizatori), ca şi identificarea su
biectului pasiv al faptei penale; d. determinarea laturii subiective a infracţiuni
i, prin stabilirea formei vinovăţiei (intenţie directă sau indirectă, imprudenţă sau neglijen
precum şi a mobilului faptei. Raportând formulele sus menţionate la faptele şi împrejurările
care trebuie dovedite la descoperirea infracţiunii de viol, stabilim următoarele: 1
. fapta prejudiciabilă – raportul sexual; 2. modalitatea de comitere a raportului se
xual; 3. participanţii la infracţiune; 4. timpul, locul comiterii violului;; 5. mobi
lul şi scopurile celor implicaţi în infracţiunea de viol; 6. prezenţa în acţiunile făptuitori
a elementelor altor infracţiuni; 7. prezenţa circumstanţelor agravante sau atenuante;
8. cauzele şi condiţiile care au favorizat la săvârşirea infracţiunii de viol. Rezumând pe m
rginea celor expuse considerăm că întrebările la care trebuie dat răspuns în procesul urmărir
i penale diferă nu numai de la o categorie la alta de infracţiune, dar şi în cadrul acel
eiaşi categorii de infracţiuni, date fiind particularităţile în care se comit, fapt care p
e deplin se referă şi la infracţiunile de care ne ocupăm. Activităţile organului de urmărire
enală în vederea investigării infracţiunilor de viol în mare maură sunt determinate de sarci
nile care stau în faţa lui la diferite etape ale schemei metodologice de cercetare a
lese. Astfel, sarcina înlăturării incertitudinii informaţionale prevede realizarea unor
măsuri în scopul acumulării datelor necesare.
138
Întru realizarea acestei sarcini organul judiciar apelează la sistemele de evidenţa af
late în exploatare, care permit completarea informaţiei privind persoanele bănuite, le
gaturile şi posibilităţile acestora. De rând cu aceasta, deseori apare necesitatea obţiner
ii unor informaţii despre statutul social şi modul lui de viaţa, referitor la personal
itatea bănuitului etc. Aşa date pot fi acumulate înfăptuind unele măsuri operative de inve
stigaţii, executând controale, alte activităţi extrajudiciare, precum şi din declaraţiile un
or cetăţeni. În acest scop pot fi folosite şi materiale de arhivă. Consideram necesar de a
ccentuat că activităţile organelor judiciare, îndeosebi la etapa declanşării urmăririi penale
impun respectarea strictă a secretului, altfel în caz contrar, infractorii dându-şi sea
ma despre scopul şi sensul măsurilor efectuate vor întreprinde contra acţiuni în vederea d
istrugerii urmelor existente, creării diferitor obstacole, contracarări, pentru a împi
edica desfăşurarea cercetărilor. Realitatea acestui pericol creşte în cazurile când persoane
le bănuite au antecedente penale, în trecut au fost trase la răspundere penală pentru in
fracţiuni analogice, sau când sunt informate în ceia ce priveşte tactica şi metodica inves
tigării acestor categorii de infracţiuni. Pentru a atribui cercetărilor un caracter st
rict orientat şi bineînţeles cât se poate de efectiv, investigatorul evaluând materialele
colectate elaborează versiunile de urmărire penală, prin care s-ar putea explica infra
cţiunea de viol, împrejurările în care s-a comis, determinându-se faptele, problemele care
trebuiesc clarificate, consecutivitatea masurilor ce ţin a fi întreprinse în acest sc
op. Versiunile deţin poziţia centrală în cadrul planului de urmărire penală, întrucât anume p
ele se materializează una din metodele tactice fundamentale menite să orienteze între
aga activitate a organului de urmărire penală spre stabilirea faptelor şi împrejurărilor i
nfracţiunii, adică spre aflarea adevărului. [99] După obiectul şi întinderea lor versiunile
elaborate pot fi: · · Versiuni principale – care se referă la fapta în ansamblul ei, deci
la elementele Versiuni secundare – presupunerile referitoare la unele aspecte izol
ate ale infracţiunii, constitutive ale infracţiunii; dar bineînţeles importante pentru s
oluţionarea cauzei. Clar lucru, că o versiune secundară este subordonată direct unei ver
siuni principale şi că se elaborează şi se verifică înaintea celei principale. Pentru elabor
area unor versiuni în cazul cercetării infracţiunii de viol (fireşte ca şi în cazul altora)
ofiţerul de urmărire penală trebuie să respecte unele condiţii generale şi anume:
139
a) Deţinerea unor date, informaţii despre fapta cercetată suficiente în acest sens sub r
aport cantitativ şi calitativ. b) Conceperea unor versiuni apropiate de realitate
solicită pregătirea multilaterală, experienţa şi intuiţia investigatorului. c) Folosirea uno
r forme logice de raţionament (deducţie, inducţie, raţionamentul prin analogie). Ţinând cont
de faptul că de cele mai multe ori violul este comis de persoane necunoscute în loc
uri izolate, calitatea şi cantitatea datelor dispuse de organul judiciar reprezintă
o premisă esenţială pentru formularea versiunilor. Provenienţa acestor date, pe care se în
temeiază o versiune sau alta, este de regulă de natură procesuală, deşi pot fi folosite şi i
nformaţii din izvoare extraprocesuale (rezultatele activităţii operative de investigaţii
); dar remarcând totodată necesitatea verificării lor, contrapunerii cu alte probe, pe
ntru a evita orientarea greşită a cercetărilor. În funcţie de informaţiile adunate în cadrul
cţiunilor premergătoare urmăririi penale, precum şi-n cadrul acţiunilor procesuale ce se e
fectuează înainte de începerea urmăririi penale, pot fi înaintate următoarele versiuni[184 p
.370, 148 p. 360]: 1.victima nu se cunoştea cu făptuitorul, caz în care principalul ob
iectiv constă în identificarea făptuitorului şi reţinerea acestuia; 2.victima se cunoaşte cu
făptuitorul, în acest caz o atenţie sporită se atrage relaţiilor dintre victimă şi făptuitor
.făptuitorul este reţinut în momentul întreţinerii raportului sexual sau imediat după realiz
area raportului sexual. În speţă, urmează a fi stabilite împrejurările în care au fost comise
infracţiunile pentru că în cazul reţinerii făptuitorului să fie excluse erorile judiciare. S
ituaţiile care se creează în cadrul urmăririi penale la etapa ulterioară decurg din rezult
atele obţinute în urma acţiunilor preliminare, fiind determinate de gradul de trecere
de la probabilitatea fiecăreia din versiuni la certitudinea faptei, de atitudinea
făptuitorului faţa de probele privind vinovăţia sa, precum şi de faptul recunoaşterii sau ne
gării ei. Bineînţeles, noile versiuni de urmărire penală elaborate la etapa în cauza posedă u
caracter mai particular decât la începutul cercetărilor şi au ca obiecte stabilirea uno
r anumite elemente constitutive ale infracţiunii de viol, clarificarea unor împrejurăr
i, aspecte specifice faptei în cauză. [184 p.372] Totodată trebuie să menţionăm, că şi la eta
a doua, atunci când se stabilesc unele noi episoade ale infracţiunii, când se obţin date
suplimentare, necunoscute până la acel moment, poate fi necesară elaborarea unor noi
versiuni privind esenţa şi conţinutul faptei produse. 140
După elaborarea versiunilor de urmărire penală urmează o etapă de maximă importanţă în stabil
adevărului – verificarea versiunilor. Verificarea versiunilor are un caracter comple
x, vizând multe aspecte, multe împrejurări şi impunând totodată necesitatea respectării unor
eguli tactice[99 p.49], şi anume: a) b) adevărului; c) calificarea integrală a fiecărei
probleme, până la eliminarea versiunii ca necorespunzătoare realităţii. Alegerea unor sau
altor acţiuni preliminare şi tactica desfăşurării lor sunt determinate de obiectivele cerc
etărilor de faptul în ce direcţii se caută probele. În cazurile infracţiunilor de viol probe
le necesare mai frecvent sunt căutate: - la locul comiterii faptei. În acest scop ne
mijlocit se cercetează atât încăperea în ansamblu (în cazul în care infracţiunea a fost comis
o încăpere) cât şi obiectele aparte, aflate în încăpere. În cazul în care violul a fost comis
loc deschis ce cercetează atât locul comiterii infracţiunii cât şi obiectele aflate în zona
comiterii infracţiunii (în acest sens ce cercetează şi plantele, copacii, buturugi ce s
e află la faţa locului). În cazul realizării raportului sexual se studiază mijlocul de tra
nsport, în special banchetele. Pe acestea pot fi găsite urme de spermă, sânge, salivă, nef
iind de neglijat urmele de natură piloasă. În cadrul căutării urmelor la locul comiterii v
iolului, nu trebuie de neglijat nici calea, traseul de acces la locul comiterii
infracţiunii. - pe corpul fizic al victimei şi al făptuitorului, precum şi pe articolele
de îmbrăcăminte ale acestora; În cazul comiterii infracţiunii de viol în mod obligatoriu su
nt supuse examinării corpurile fizice ale victimei în scopul găsirii urmelor biologice
de natură umană. În acest caz o activitate aparte o constituie căutarea părţilor din ţesutul
epitelial, în mod special sub unghiile victimei (mai ales în cazul când victima este d
e sex feminin, specific acestora fiind folosirea unghiilor în scop de autoapărare).
De asemenea aceleaşi urme pot fi găsite şi pe îmbrăcămintea subiecţilor infracţiunii. În plus
rticolele de îmbrăcăminte ale făptuitorului pot fi găsite alte microurme, ce ar proba prez
enţa acestuia la locul comiterii infracţiunii. În cazul în care la locul faptei au fost
găsite urme de picioare se examinează încălţămintea făptuitorului. - la domiciliul violatorul
i (inclusiv vilă, garaj etc.). În aceste locuri de rând cu datele de importanţă probatore
sus menţionate, pot fi descoperite bunuri sustrase de la victimă în cazul în verificarea
concomitentă a tuturor versiunilor şi problemelor; verificarea iniţială a acelor proble
me a căror amânare poate stângeni aflarea
141
care infracţiunea de viol a fost comisă în concurs cu o formă a sustragerii, articolele
de îmbrăcăminte ale făptuitorului precum şi obiecte de lenjerie intimă sau haine ale victime
i.. - la locul de muncă al violatorului. Pot fi constatate unele urme infracţionale
dintre cele arătate mai. La investigarea infracţiunilor de viol s-a cristalizat o an
umită legitate privind consecutivitatea acţiunilor de anchetă penală. În acele cazuri, când
investigatorul dispune de date autentice despre faptul, că într-un anumit loc şi timp,
a fost comis un viol, în primul rând numeşte o constatare medico-legală vizavi de victi
ma infracţiunii, întrucât în cazurile de viol victima şi corpul acesteia reprezintă principa
lul putător al probelor şi informaţiilor despre comiterea infracţiunii de viol. În cazul în
care făptuitorul este cunoscut cu victima sau aceste este reţinut imediat după comiter
ea infracţiunii de viol, organul de urmărire penală numeşte efectuarea unei constatare m
edico-legale şi-n privinţa acestora. Bineînţles aceste acţiuni nu pot fi efectuate fără o aud
erea prealabilă a acestora. În cazul reţinerii făptuitorului imediat după comiterea faptei
se efectuează percheziţia corporală a acestuia şi ridicarea obiectelor ce pot fi purtătoa
re de informaţii despre comiterea infracţiunii de viol. Ulterior se organizează cercet
area locului unde sa produs fapta se efectuează ascultarea martorilor, percheziţii l
a domiciliu şi locul de muncă al bănuitului în cazul în care acesta nu este reţinut la locul
infracţiunii dar la scurt timp după comiterea acesteia, expertize criminalistice, a
lte acte procedurale, precum şi măsuri operative de investigaţii. O astfel de consecut
ivitate reiese din necesitatea acumulării sistematice şi neîntrerupte a materialului p
robatoriu. Consecutivitatea corectă, este o condiţie necesară dar nu şi în de ajuns pentru
cercetarea completă a infracţiunii. Caracterul sistematic al cercetărilor şi anume real
izarea treptată a sarcinilor urmăririi penale, pe etape, în scopul construirii unei si
steme probatorii integre – credem, că va fi condiţia suficientă în acest sens. Anume dator
ită acestui fapt unele acte de urmărire penală pot fi efectuate în mod repetat. Aceasta
permite investigatorului să concretizeze informaţia iniţială, să înlăture informaţiile contra
torii apărute în procesul cercetărilor. Spre exemplu, ascultarea uneia şi aceleiaşi persoa
ne poate fi efectuată de mai multe ori în legătură cu noile împrejurări apărute, (atenţionăm,
e spuse n-au nimic comun cu practica defectuoasă privind ascultarea multiplă a unei
persoane pe unele şi aceleaşi întrebări). Pot fi la fel efectuate suplimentar şi expertize
, şi verificări şi alte acte de cercetare. În cazul prezenţei unei situaţii informativ - ned
eterminate, iniţial, se planifică şi se înfăptuieşte ascultarea victimei, martorilor, numire
a constatărilor tehnico-criminalistice şi medico-legale, cercetarea la faţa locului, înt
ocmirea portretului robot al făptuitorului. În funcţie de rezultatele obţinute, se v-a d
ecide care vor fi ulterioarele acţiuni de urmărire penală. 142
Conţinutul şi consecutivitatea lor sunt determinate de caracterul şi plinătatea informaţii
lor deţinute după aceste ascultări. Daca informaţiile căpătate confirmă existenţa unui raport
xual forţat, atunci, eforturile investigatorului trebuie îndreptate spre descoperire
a şi fixarea urmelor infracţiunii: cercetări criminalistice, ascultarea altor martori,
ordonarea expertizelor necesare, reţinerea făptuitorilor. Activitatea şablonată a organ
ului de urmărire penală nu totdeauna asigură descoperirea deplină a infracţiunilor de viol
. Investigarea acestor delicte, în practică întâmpină diferite dificultăţi legate de probaţiu
lor. De acea investigatorul în astfel de situaţii caută sa lărgească spectrul izvoarelor
de informaţie. În acest scop este utilă, adresarea unor interpelări altor organe de drep
t, consultarea diferitor specialişti, precum şi utilizarea cât mai eficientă a metodelor
şi mijloacelor operative de investigaţii. Totodată, acţiunile întreprinse de organul judi
ciar trebuie să fie bine chibzuite, organizate după cerinţele fiecărei cauze în parte, pe
baza tacticii generale recomandate în materie de criminalistică şi activitate operativă
de investigaţii. Urmărirea penală în cazul infracţiunii de viol poate fi pornită în urma sesi
ii organelor de drept prin oricare din modalităţile prevăzută la art. 262 C.pr.pen. Plânge
rea despre comiterea unui raport sexual forţat în mod obligatoriu trebuie să conţină 4 ele
mente: [183 p.549] 1. avertizarea persoanei care depune plângerea despre răspunderea
penală pentru denunţarea calomnioasă; 2. relatarea celor întâmplate; 3. exprimarea clară a
dorinţei persoanei de atragere la răspundere penală a făptuitorului; 4. de asemenea, tre
buie prezentate persoanei care sunt consecinţele plângerii sale, în privinţa persoanei înv
inuite despre comiterea infracţiunii. În cadrul examinării plângerii despre comiterea in
fracţiunii de viol, trebuie să se ţine cont de două situaţii tipice: 1) raportul sexual fo
rţat a avut loc; 2) raportul sexual forţat nu a avut loc. [183] Alţi autori identifică t
rei situaţii tipice în care a avut loc raportul sexual forţat sau, eventual, tentativa
de viol: a) raportul sexual s-a produs în realitate; b) persoana a consimţit întreţiner
ea raportul sexual, denunţarea purtând un caracter calomnios; 143
c) raportul sexual nu a avut loc plângerea fiind mincinoasă; [127 p.549] În fine, o ul
timă opinie ce o considerăm ca fiind cea mai completă este a autorului Gurev.M, care c
onsideră că pe parcursul urmăririi penale pot apărea următoarele situaţii tipice: 1) raportu
l sexual a fost săvârşit în împrejurările şi de către persoana (persoanele) indicată de către
plângere; 2) violul a avut loc, dar fie în alte împrejurări şi de către alte persoane decât
ele indicate de către victimă, fie victima intenţionat ascunde unele circumstanţe în care
a fost comisă fapta; 3) raportul sexual a avut loc dar victima a consimţit la acesta
, fie în genere raportul sexual nu a avut loc. Astfel, instanţa de fond a reţinut şi l-a
condamnat pe inculpat, pentru că acesta în dimineaţa zilei de 22 ianuarie 1997, în timp
B.B. care era concubina acestuia, se afla in oraş, a întreţinut relaţii sexuale cu fiic
a concubinei sale Z.B. prin aplicarea constrângerii. Apelul inculpatului a fost re
spins ca nefondat. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul. Instanţa sup
erioară, a admis recursul. La pronunţarea acestei soluţii, instanţa de recurs a reţinut ca
pe tot parcursul procesului, inculpatul a susţinut că, deşi convieţuieşte cu mama parţii văt
te de 23 de ani, începând cu anul 1995 a întreţinut relaţii sexuale şi cu partea vătămata, cu
nsimţământul acesteia. În ultima vreme, cele doua femei au manifestat intenţia de a cumpăra
locuinţa pe care o ocupa cu chirie, prin excluderea lui de la încheierea contractulu
i, motiv pentru care i-au înscenat in anul 1996 o contravenţie, pentru care a fost s
ancţionat cu 2 luni închisoare, iar apoi, în acelaşi an i-au făcut o sesizare pentru viol,
rămasa fără rezultat. Cu privire la raportul sexual din ziua de 21 ianuarie 1997, inc
ulpatul a susţinut ca acesta s-a produs la iniţiativa parţii vătămate şi prin înţelegere cu m
ei, care urma să-i surprindă şi să anunţe poliţia, fapt care s-a şi întâmplat. Pronunţând co
, instanţa de fond a scăpat din vedere climatul de promiscuitate în care se complac părţil
e de mai mulţi ani şi care a fost descris de inculpat în declaraţiile sale, fără a fi contes
tat de partea vătămata şi de mama sa. Acestea nu au contestat ca părţile au mai întreţinut re
aţii sexuale în perioada anterioară sau că partea vătămata primea sume de bani de la inculpa
t, sperând sa nu le mai restituie. De asemenea, partea vătămata a susţinut ca inculpatul
a prins-o de gura să nu ţipe şi ca i-a imobilizat mâinile, anihilându-i orice posibilitat
e de împotrivire, dar certificatul medico-legal atesta ca aceasta nu prezintă nici u
n semn de violenţă din care sa se poată deduce ca a fost constrânsă sa întreţină relaţii sexu
De asemenea, din procesul-verbal de cercetare a locului faptei şi din fotografiile
făcute cu acea ocazie, rezulta ca toate obiectele din casa se aflau la locul lor,
neexistând urme care sa trădeze o luptă, deşi în declaraţia sa, partea vătămata a susţinut c
ulpatul s-a purtat ca un om turbat. Concubina inculpatului, V.V., susţine in decla
raţia sa că a plecat în piaţa cu o fiica a părţii vătămate şi ca sau întors acasă după 15 min
afirmare trădează intenţia martorei de a o lăsa singura 144
acasă pe partea vătămata şi, în acelaşi timp, de a-i surprinde pe concubina în camera acestei
. Altfel, dacă era grăbita sa se întoarcă, nu avea rost sa o ia pe nepoata de 11 ani sa
o însoţească, mai ales ca partea vătămata nu avea ceva deosebit de făcut. Prin urmare, parte
a vătămata şi martora au avut un plan dinainte stabilit de atragere si surprindere a i
nculpatului. Neexistand dovezi ca partea vătămată a fost constrânsă să întreţină relaţii sexu
u ca a fost în imposibilitate de a se apara sau de a-şi exprima voinţa, nu se poate reţi
ne în sarcina inculpatului comiterea infracţiunii de viol; [4] 4) activitatea infracţi
onală a luat forma trunchiată a infracţiunii, fie a avut loc renunţarea de bună voie la co
miterea infracţiunii; În cadrul urmăririi penale trebuie de ţinut cont şi de strategia apărăr
i, de argumentele şi probele ce pot fi invocate de către persoana bănuită. Dacă făptuitorul
nu este cunoscut cu victima, acesta o să încerce să-şi probeze nevinovăţia prin prezentarea
unui alibi, iar dacă făptuitorul este cunoscut cu victima - o să încerce să demonstreze ca
racterul voit al raportului sexual. De asemena, în cadrul urmăririi penale trebuiesc
adunate informaţiile, care ar reuşi să demonstreze prezenţa făptuitorului la locul comite
rii infracţiunii, caracterul forţat al raportului sexual, precum şi identificarea prob
elor prin care s-ar demonstra existenţa aspectelor enunţate anterior. 4.3. Reguli me
todologice de desfăşurare a unor acţiuni de urmărire penală la cercetarea infracţiunii de vi
ol. În conformitate cu art.279 alin.(1) C.pr.pen. organul de urmărire penală efectuează
acţiunile de urmărire penală în strictă conformitate cu prevederile prezentului cod şi numai
după pornirea urmăririi penale, cu excepţia acţiunilor prevăzute în art.118 (cercetarea la
faţa locului) şi în art.130 (percheziţia corporală sau ridicarea), care pot fi efectuate până
la pornirea urmăririi penale. La efectuarea acţiunilor de urmărire penală, în cauzele pena
le de viol organul judiciar trebuie să aibă în vedere, pe de o parte, consecutivitatea
realizării lor, care poate fi dedusă din materialele iniţiale în baza cărora a fost porni
tă urmărirea penală, iar pe de altă parte, de tipul acţiunilor ce urmează a fi întreprinse, c
re rezultă din natura faptei infracţionale săvârşite şi elementul probatoriu ce urmează a fi
eterminat în cadrul cercetării. Printre activităţile care se întreprind în scopul arătat se î
riu: a) ascultarea părţii vătămate, b) cercetarea la faţa locului, c) dispunerea constatării
medico-legale, a constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor, d) efectuarea perch
eziţiei, e) prezentarea pentru spre recunoaştere, f) ascultarea martorilor, g) ascul
tarea bănuiţilor sau învinuiţilor, h) reconstituirea. 145
a) Ascultarea părţii vătămate. Audierea părţii vătămate se face ţinându-se cont de prevederil
109-111 C.pr.pen. această activitate necesită lămurirea unor aspecte complexe legate d
e împrejurările care au precedat, însoţit şi urmat săvârşirii infracţiunii, iar referirile la
rsele laturi ale vieţii intime ale persoanei vătămate, pe care aceasta nu are interes
să le facă publice, determină adesea neconcordanţe între declaraţiile obţinute şi realitatea
telor. Este de reţinut, că atenţia, tactul, răbdarea, delicateţea, dar şi perseverenţa celui
e conduce ascultarea poate asigura succesul activităţii. Prin ascultarea părţii vătămate tre
buie să fie clarificate următoarele circumstanţe: împrejurările în care l-a cunoscut pe făptu
tor; relaţiile anterioare cu acesta; constrângerile exercitate asupra sa; condiţiile d
e loc şi timp în care a fost săvârşită infracţiunea; modul în care a reacţionat victima; urme
te pe corpul sau hainele agresorului; natura relaţiilor sexuale întreţinute; activitat
ea victimei după săvârşirea faptei; numărul făptuitorilor şi contribuţia fiecăruia la comiter
fracţiunii; semnalmentele sau caracteristicile pe bază cărora pot fi identificaţi făptuito
rii etc. O importanţă aparte o prezintă identificarea, cu această ocazie, a persoanelor
ce urmează a fi ascultate în calitate de martori[1 p.150]. În cadrul ascultării părţii vătăma
organele de drept trebuie să atragă atenţie particularităţilor de percepţie ale victimei. La
evaluarea depoziţiilor victimei trebuie de avut în vedere că ceea ce particularizează m
odul de percepţie a faptelor de către victima infracţiunii este senzaţia de suferinţă fizică
au morală[34 p.502] Senzaţiile de durere pot fi resimţite în orice regiune a corpului, c
u posibilitatea de a fi localizate în zona lezată, atât sub aspectul intensităţii, cât şi a d
rerii. De asemenea, senzaţia victimei are o percepţie nesigură a cauzei care o determi
nă precum şi a obiectului vulnerant. Victima nu poate preciza cu exactitate date ref
eritoare la: numărul loviturilor primite sau, în cazul participaţiei, cine i-a produs
cea mai gravă leziune. Sub raport tactic criminalistic interesează mecanismul de pro
ducere a senzaţiilor[35 p.55]. 1) senzaţiile tactile (de presiune, de atingere) care
sunt determinate de deformarea percepţiei ca efect al presiunii. După un timp acest
e senzaţii nu mai sunt percepute, ceea ce poate favoriza comiterea unor infracţiunii
în locurile aglomerate; 2) senzaţiile gustative, care interesează în intoxicaţiile alimen
tare şi tentativele de otrăvire; 3) senzaţiile olfactive, după natura lor sunt relative
deoarece datele percepute de om sunt informe şi incostante. Mai trebuie de reţinut şi
faptul că poate interveni fenomenul de adaptare olfactivă, care afectează percepţia senz
aţiilor, precum şi fenomenul iluziilor olfactive care se poate transmite celor preze
nţi. 146
În afară de particularităţile de percepere a părţii vătămate trebuie de ţinut cont şi de anum
uaţii tipice ce pot apărea în timpul ascultării victimei infracţiunii de viol[127 p.369],
ce apar în funcţie de scopul urmărit de către victimă prin plângerea făcută organelor de drep
a. victima este cointeresată în identificarea şi atragerea la răspundere penală a infracto
rului; b. victima a făcut o denunţare calomnioasă, pentru că doreşte condamnarea persoanei
din motive de răzbunare sau pentru că faptul întreţinerii raportului sexual a devenit c
unoscut rudelor apropiate a pretinsei victime şi nu de rare ori din interes materi
al c. victima neagă faptul că a fost victima unui viol sau neagă însăşi existenţa raportului
exual. Această situaţie apare în cazul în care organele de drept se auto-sesizează despre
comiterea unui viol. În cazul dat declaraţiile victimei sunt influenţate de rugăminţile ru
delor infractorului de a nu-l divulga pe acesta cu promisiunea compensării daunelo
r cauzate, prin ameninţare, şantaj, nedorinţa de a face publice cele întâmplate, frica de
a fi părăsită de către soţ. În urma celor menţionate mai sus considerăm că ascultarea părţii
uie să cuprindă următoarele faze a) pregătirea în vederea ascultării victimei; b) ascultarea
propriu-zisă; c) consemnarea declaraţiilor părţii vătămate; d) verificarea şi aprecierea dec
araţiilor părţii vătămate; b) Cercetarea la faţa locului Această activitate, presupune descop
rirea urmelor infracţiunii, în mod special a urmelor materiale specifice, a instrume
ntelor folosite pentru ameninţarea ori lovirea victimei, a resturilor de substanţe d
estinate de a aduce victima în situaţia de a nu se putea apăra ori de a-şi exprima voinţa,
a obiectelor pierdute de făptuitori, sau de victimă ş.a. [1 p.26] Cercetarea la faţa lo
cului are o importanţă şi pentru perceperea şi fixarea împrejurărilor din locul în care se af
rmă că a fost săvârşit violul în vederea aprecierii posibilităţii de comitere a faptei în con
prezentate de către victimă şi pentru identificarea eventualelor persoane ce au putut
percepe aspecte legate de săvârşirea infracţiunii. Teoria şi experienţa acumulată în domeniu
nvestigării infracţiunii de viol ne demonstrează fără echivoc că desfăşurarea în condiţii de
vitate, complexă şi prin respectarea regulilor metodologice a cercetării la faţa locului
, oferă posibilitatea lămuririi următoarelor probleme indispensabile pentru obţinerea pr
obelor şi identificării violatorului: natura evenimentului infracţional produs şi anume
verificarea ipotezei unei denunţări false despre săvârşirea unui raport sexual comis prin
constrângere; timpul şi locul de săvârşire a faptei (se încearcă stabilirea şi fixarea urmelo
e ar demonstra existenţa unui raport sexual sau a încercărilor de realizarea a raportu
lui sexual, se atrage atenţia asupra existenţei urmelor de 147
genunchi, coate sau posibilitatea rămânerii unor particule din hainele infractorului
); metoda şi mijloacele de săvârşire a violului; împrejurările, care au favorizat săvârşirea
cţiunii; activitatea infracţională concretă desfăşurată de autor, după caz coautori; caracter
mecanismul formării vătămărilor depistate pe corpul victimei (se atrage atenţia asupra ur
melor se ar confirma confruntarea dintre victimă şi infractor); existenţa urmelor pe c
orpul victimei sau la locul faptei a urmelor de dinţi, sânge, spermă, secreţii vaginale
urme de mijloace de transport ; deasemenea în cadrul cercetării la faţa locului se imp
une a fi ridicate mostre de sol de la locul comiterii infracţiunii, mostre de căptuşea
lă a mobilei, a tapiţeriei din maşină, covor mobilă şi alte obiecte sau substanţe ce ar putut
fi lăsa urme pe hainele victimei sau ale infractorului; obiectele şi lucrurile care
aparţin făptuitorului; identificarea eventualilor martori etc. Eficacitatea cercetării
la faţa locului este condiţionată în mare măsură de respectarea de către ofiţerul de urmărir
ală a regulilor tactice de desfăşurare a acesteia, aplicarea metodelor tehnico-ştiinţifice
de investigare şi respectarea riguroasă a regulilor procesuale din domeniu. În acest
sens ofiţerul de urmărire penală este obligat să: 1) realizeze planificat cercetarea la
faţa locului; 2) soluţioneze toate problemele pe care le poate oferi desfăşurarea cercetăr
ii la faţa locului; 3) asigure caracterul complex al cercetării la faţa locului, prin în
aintarea şi verificarea tuturor versiunilor posibile; 4) realizeze consecutiv cerc
etarea statică şi cea dinamică; 5) depisteze şi să fixeze urmele de săvârşire a infracţiunii;
tabilească cu exactitate locurile de aflare a urmelor infracţiunii; 7) realizeze fot
ografierea şi înregistrarea video; 8) întocmească schiţa locului faptei; 9) întocmească proce
ul verbal în corespundere cu prevederile procesual-penale. I. Gherasimov[127 p.370
] menţionează că pentru a asigura un succes mai mare a activităţii desfăşurate ar fi de dorit
ca la cercetarea la faţa locului să participe şi victima bineînţeles dacă există posibilitate
. Aceasta poate arăta locul unde a fost aplicată violenţa, unde a fost realizat raport
ul sexual, unde stătea infractorul, în care direcţie a plecat acesta. Atât practica judi
ciară cât şi literatura de specialitate recomandă că, întotdeauna, limitele locului de cerce
tat să fie mai largi, în aşa fel încât să rămână în afara atenţiei organului de urmărire pena
care ar pute exista urme. [1 p.39] Clarificarea locului faptei are o importanţă şi pe
ntru adoptarea de către organul de urmărire penală a unei metodici adecvate situaţiei, p
rin care urmează a fi realizată cercetarea la faţa locului. 148
Legislaţia penală nu precizează înţelesul expresiei „faţa locului”, o definire a acestui term
o putem găsi doar în literatura de specialitate. Astfel autorul M.Gheorghiţă susţine că „faţa
cului” (art.118 C.pr.pen.), numit şi „locul faptei” sau „scena infracţiunii”, reprezintă o su
faţă determinată a terenului sau încăperii în care s-a desfăşurat activitatea infracţională c
precum şi locul unde au survenit consecinţele faptei. [62 p. 5-6] Totuşi considerăm că nu
putem pune semnul egalităţii între termenul de „locul săvârşirii faptei” (în sensul art. 12 C
) şi cel de „faţa locului” cel de-al doilea fiind mai larg de cât primul de fapt termenul
de „faţa locului” include în sine termenul „locul săvârşirii faptei”. Dealtfel considerăm că
cului” urmează să înţelegem locul unde s-a desfăşurat activitatea ilicită precum şi cel în ca
produs şi rezultatele acesteia. [1 p.27] Prin loc de comitere a faptei de viol po
ate fi considerat: locuinţa sau alt loc închis, fie un loc deschis sau un mijloc de
transport, traseul de acces înspre şi dinspre acestea ori alte locuri unde au fost d
epozitate ascunse sau abandonate diferite obiecte, bunuri sau valori care au fos
t folosite la pătrunderea în locul săvârşirii infracţiunii în cazul, în care violul se află î
rs cu o altă infracţiune cu obiect material. În literatura de criminalistică se disting
trei etape în care urmează a fi desfăşurată cercetarea la faţa locului: 1) etapa măsurilor pr
liminarii[99 p.19]; 2) efectuării cercetării propriu-zise;[99] 3) fixarea rezultatel
or cercetării la faţa locului[2 p.48]. Etapa pregătirii cercetării la faţa locului, cuprin
de acţiuni ce urmează a fi realizată în două subetape: 1) acţiuni preliminarii efectuate până
momentul deplasării la faţa locului; 2) acţiuni preliminarii efectuate în momentul sosi
rii la faţa locului. Din categoria acţiunilor, care în viziunea noastră urmează a fi întrepr
inse până la momentul deplasării la faţa locului în cazul cercetării infracţiunii de viol pot
fi menţionate următoarele: - primirea, consemnarea şi verificarea sesizării pentru a det
ermina: natura evenimentului infracţional, locul de aflare şi starea cadavrului, per
soanele prezente la locul de comitere a infracţiunii şi acţiunile întreprinse de acestea
, etc. - realizarea măsurilor de punere sub pază şi de conservare a locului faptei; -
pregătirea echipei de cercetarea la faţa locului, în care în mod obligatoriu trebuie să fi
e inclus medicul legist sau un alt medic, specialistul-criminalist şi lucrătorii ope
rativi; - asigurarea tehnico-materială (pregătirea trusei criminalistice, a aparataj
ului necesar pentru fotografiere, filmare, înregistrări audio, dotarea membrilor ech
ipei cu materiale necesare comunicării şi ţinerii legăturii între ei etc.); [2 p. 36]
149
În acelaşi sens, acţiunile preliminarii efectuate în momentul sosirii la faţa locului de săvâ
re a violului vizează: - verificarea stării în care se află victima violului şi acordarea
primului ajutor; - informarea operativă asupra evenimentelor constatate de către per
soanele sosite primele la faţa locului. Sub acest aspect, este deosebit de importa
nt de a fi ascultate persoanele care au asistat la acţiunile de constrângere sau car
e au fost martori la raportul sexual forţat, persoanele care locuiesc în apropierea
locului respectiv. Ascultarea acestora se face în scopul obţinerii informaţiilor despr
e schimbările care au avut loc la faţa locului din momentul producerii evenimentului
până la momentul sosirii echipei de cercetare, identificarea persoanelor care au pr
odus aceste schimbări şi locul aflării lor. [62 p.19] În această direcţie se va ţine cont că,
regulă, de schimbările produse la locul cercetării au un caracter întâmplător, însă uneori a
tea pot fi provocate de către infractor sau de participanţi în scopul ascunderii infra
cţiunii. Aceste schimbări pot fi relevate atât prin ascultarea persoanelor menţionate ma
i sus, cât şi prin atenta examinare şi cercetare a locului de producere a evenimentulu
i; - organizarea măsurilor de pază şi înlăturarea persoanelor străine; - delimitarea şi anali
area locului ce urmează a fi cercetat. - determinarea ordinii şi a consecutivităţii cerc
etării la faţa locului. - stabilirea funcţiilor şi explicarea drepturilor participanţilor
la cercetarea la faţa locului. Ofiţerul de urmărire penală, pe lângă activitatea de cercetar
e, realizează şi o activitate specifică de organizare exprimată prin planificarea acţiunil
or desfăşurate de ceilalţi participanţi (lucrători operativi, medicul legist etc.), stabil
irea sarcinilor concrete şi a obligaţiilor acestora, crearea unei atmosfere de conlu
crare etc. Cea de-a doua etapa a cercetării la faţa locului o constituie cercetarea
propriu-zisă. Cercetarea locului de comitere a violului poate fi realizată atât prin m
etoda concentrică, cât şi prin cea excentrică. În cadrul cercetării propriu-zise pot fi depi
state mai multe feluri de urme şi anume urme de spermă, de sânge, secreţii vaginale de n
atură piloasă etc. În cele ce urmează am dori să stabilim unele reguli ce urmează a fi urmat
e la fixarea şi ridicarea acestor urme: 1. Urme de spermă. Specificul actului sexual
presupune, deşi nu este obligatoriu, utilizarea ulterioară a unor obiecte în scop igi
enic cum sunt: vata, tifonul, batista, prosopul, hârtia igienică sau alte obiecte cu
o altă destinaţie iniţială, dar care pot fi folosite în acest scop. [16 p. 40-43]
150
Prin urmă spermă se înţelege lichidul de secreţie al glandelor sexuale masculine, depus pe
diferite suporturi în procesul săvârşirii unei infracţiuni. [17 p. 297, p.752] Lenjeria d
e pat, perne şi saltelele, pot fi purtătoarele unor urme de spermă, păr, sânge sau salivă, n
ecesitând o examinare atentă, pe ambele feţe, la nivelul cusăturilor. În locurile deschise
urmele de spermă por fi găsite pe sol, vegetaţie, pe obiectele aflate în zonă, bălţi, pe tul
ina unor pomi, etc., în funcţie de specificul cauzei care se cercetează. Forma şi aspect
ul urmelor de spermă descoperite la faţa locului pot fi influenţate de următorii factori
: § § § § § § natura şi forma suportului; înălţimea de cădere; vechimea; influenţa factorilor
xtern; numărul bărbaţilor care au eliminat urmele de spermă; prezenţa unor boli; [17]
Întrucât actul consumat are o frecvenţă mult mai mare în practica cercetării infracţiunii dec
cel tentat, specialistul criminalist trebuie să depună eforturi de căutare şi găsire a lic
hidului de secreţie specific glandelor masculine, asigurând prin ridicare şi exploatar
ea de laborator a urmelor cu aspect de spermă. [35 p. 250-252] Cu ocazia cercetării
la faţa locului căutarea urmelor de spermă se poate face cu ochiul liber, cu anumite m
ijloace optice sau prin folosirea lămpii cu radiaţii ultraviolete. Forma şi aspectul u
rmelor de spermă rezultă, în principal, din interacţiunea lichidului spermatic cu suport
ul şi factorii de mediu. Pe suporturile absorbante petele au o culoare grialbicioa
să sau gălbui murdară, cu un contur neregulat şi cu marginile bine delimitate, în cazul în c
are s-a încercat spălarea acestora pot rămâne zone gălbui palide, cu un contur difuz. Pe s
uporturile neabsorbante petele se prezintă ca pelicule solzoase, strălucitoare care
cu timpul devin pulverulente (urmele de spermă pe suporturile textile prin spălare c
u săpun pot produce fixarea spermatozoizilor pe fibre). [17 p.298] În cazul în care ej
acularea s-a făcut din poziţia culcat, urma cu aspect de spermă are forma neregulată, de
succesiune de stropi, iar în cazul în care aceasta a intervenit din poziţia în picioare
, urma are formă de dâră în zig-zag. Prezenţa unor boli modifică aspectul urmei, în sensul po
ibilităţii existenţei altor substanţe produce în organism (puroi, sânge, urină, secreţii vulv
aginale, fire de păr etc.) sau coloraturi influenţate de medicamentele ingerate de s
ubiect din diferite motive[17].
151
Fixarea urmelor cu aspect de spermă se face prin descrierea în procesul verbal (de c
ercetare la faţa locului), folosind formularea „urme cu aspect de spermă”, pentru fixare
a urmelor de spermă se poate folosi şi fotografia judiciară. Urmele cu aspect de spermă
se descriu atât ca dimensiune aproximativă, cât şi la colorit şi mod de prezentare (pată, st
ropi, mucus, crustă). Operaţiunile de ridicare a acestor urme cu aspect de spermă sunt
delicate. în general, se încearcă ridicarea directă a obiectului purtător al urmei sau fr
agmente care pot fi detaşate din acest obiect şi care conţin urmele, cu menţiunea că proce
deul detaşării unei părţi a obiectului purtător nu trebuie în nici un caz să distrugă urma şi
obiectul ce o poartă. [35 p.257, 1 p.49, 17 p.298] Ambalarea obiectului purtător sa
u a bucăţii (părţii) detaşate din obiect se va face cu mare atenţie pentru ca urma să nu intr
în contact cu alte urme de aceeaşi natură sau de natură diferită care îi pot anula sau dimi
nua valoarea. Obiectele din pânză, hârtie ori alte suporturi elastice se vor împături cu g
rijă pentru ca plierea să nu se facă pe urmă, aceasta rămânând pe exterior, ambalajul trebuin
să fie bine uscat şi fără impurităţi. Urmele uscate sub formă de crustă se pot ridica de pe
orturi neabsorbante şi cu ajutorul hârtiei de filtru îmbibată în ser fiziologic ori glicer
ina. [35, 1, 17] 2. Urme de sânge. Cercetarea acestui gen de urme poate ajuta anch
ete la individualizarea persoanei precum şi la formarea cercului de bănuiţi. O altă cate
gorie de informaţii cu grad ridicat de certitudine, se poate obţine prin examinarea
formei şi poziţiei urmelor de sânge chiar în ambianţa locului faptei, metodă care din păcate
ste forate rar utilizată în practica organelor noastre de urmărire penală. [2 p.37] Volu
mul şi varietatea informaţiilor obţinute pe această cale traseologică de analiză şi interpret
re pot fi, în mod surprinzător, mai mari decât cele obţinute în laborator, iar utilizarea
lor pentru desfăşurarea anchetei este imediată[94 p.192]. Modul de formare a urmelor d
e sânge este dependent şi de caracteristicile individuale ale suportului primitor as
tfel, pe suporturile absorbante, petele de sânge creează urme cu cornuri neregulate,
difuze, pe cele neabsorbante sângele formează pelicule, friabile, care îşi păstrează de reg
ulă forma iniţială şi pot servi la estimarea direcţiei de cădere. [34 p.257, 17 p.292] Facto
rii care influenţează forma urmelor de sânge indiferent de felul suportului mai sunt:
temperatura suportului egală cu a corpului uman, sau mai mare ori mai scăzută; suportu
l este compact sau prezintă o anumită argumentare, cu o formă definită şi stabilă ori variab
ilă şi instabilă.
152
Suporturile pe care pot fi găsite urmele de sânge sunt: corpul şi îmbrăcămintea atât a victim
i cât şi a făptuitorului; obiectele din jurul victimei; pe traseul străbătut de persoana c
are sângerează; la locul unde a fost găsită victima. Fixarea acestor urme cu aspect de sân
ge se va face prin descrierea lor în procesul verbal, sau ca şi-n cazul urmelor de s
permă prin folosirea fotografiei judiciare, acestea fiind instrumentele principale
de ilustrarea a activităţilor desfăşurate şi a urmelor descoperite. În cadrul procesului-ve
rbal este obligatoriu de a se face descrierea situării topografice a urmelor de sâng
e. Ca o subliniere în modul de descriere a urmelor cu aspect de sânge identificate în
urma săvârşirii unei infracţiuni de viol, putem afirma că aceste urme sunt de cele mai mul
te ori de o importanţă esenţială în procesul de identificare a autorului şi de probare a vin
ovăţiei acestuia, cu atât mai mult cu cât ştiinţa modernă oferă astăzi posibilitatea stabilir
prente genetice bazată pe stabilirea ADN-ului persoanei[128 p.377, p.528]. Dacă să ne
referim la procedeile de ridicare a urmelor de sânge, cea mai indicată metodă este ce
a ridicării a urmei împreună obiectul purtător. Iar în cazul în care urma de sânge nu poate f
ridicată împreună obiectul se vor fi următoarele metode în funcţie de starea urmei de sânge:
răzuirea (pata de sânge este desprinsă de obiectul purtător prin răzuire, substanţa astfel o
bţinută ambalându-se în plicuri de hârtie); ridicarea cu pipeta sau seringa, utilizată în caz
l în care cantitatea de sânge este suficientă, iar procesul de coagulare se află în fază inc
ipientă; ridicarea cu hârtie filtru, în cazul în care urma este uscată şi răzuirea ar putea d
ce la alterarea urmei (hârtia se înmoaie în ser fiziologic, aplicându-se apoi pe urmă care
se va dilua şi va fi prelevată pe hârtia filtru prin transferare) [34 p259, 17 p.294]
Urmele ridicate prin metodele mai sus arătate vor fi ambalate în recipiente curate şi
uscate, care se închid etanş şi care vor fi etichetate şi individualizate, după care vor
fi sigilate. 3. Urme de natură piloasă. Prin urme de natură piloasă urmează să înţelegem fire
de păr găsite cu ocazia cercetării la faţa locului în cazul infracţiunii de viol. Cu ocazia
găsirii urmelor de natură piloasă pot fi stabilite următoarele circumstanţe: zona corporală
din care provine; dacă firul de păr are culoare naturală sau este vopsit; modul în care
sa produs deteriorarea din regiunea corpului (smuls, rupt, tăiat, cădere normală fizio
logică sau patologică); vârsta, sexul şi uneori mediul profesional al persoanei de la ca
re provine; gradul de igienă personală; prezenţa unor boli; timpul scurs de la crearea
urmei; instrumentul folosit etc. [2 p.37, 65 p.78,]
153
Urmele de natură piloasă pot fi descoperite pe corpul uman, pe obiectele de îmbrăcăminte,
pe obiectele corp delict. La ridicarea firelor de păr trebuie evitată amestecul aces
tora cu alte fire de păr accidentale. [17 p.300] Bineînţeles, în urma cercetării la faţa loc
ului în cazul infracţiunii de viol pot fi găsite şi alte categorii de urme care nu trebu
iesc neglijate, fiind necesar ca tuturor urmelor găsite să li se acorde o importanţă deo
sebită, întrucât orice urmă poate duce la identificarea autorului sau la probarea activi
tăţii infracţionale desfăşurate de acesta. Începând cu amprenta olfactivă, urmele mâinilor, p
relor care de multe ori sunt insuficient căutate, ale buzelor şi a altor părţi ale feţei c
orpului uman, de transpiraţie sau de fecale şi de urină, ale mijloacelor de transport
sau instrumentelor etc., toate acestea în cumul necesită a fi căutate, studiate, fixat
e şi ridicate în vederea exploatării, putând avea o semnificaţie mai mare sau mai mică în cer
etarea infracţiunii de viol. Etapa finală a cercetării la faţa locului este marcată de rid
icarea urmelor şi a altor mijloace de probă, alcătuirea schiţei locului faptei şi întocmirea
procesului-verbal. Ofiţerul de urmărire penală în funcţie de rezultatele cercetării la faţa
ocului, trasează concluzii vizavi de faptul infracţional produs, înaintează versiunile d
espre actul violului, determină consecutivitatea acţiunilor ce urmează a fi realizate în
regim de neamânare şi ulterior, organizează măsuri investigaiv-operative necesare ident
ificării şi reţinerii făptuitorului, scoate în evidenţă problemele pe care trebuie să le eluc
ze cercetarea. 4. Urme de salivă. Prin urme de salivă se înţelege de secreţie al glandelor
salivare, depus pe diferite suporturi în procesul săvârşirii violului.[17 p.296] Formar
ea urmelor desalivă în cadrul comiterii infracţiunii de viol, are loc în momentul contac
tului buzelor, dinţilor sau limbii cu anumite obiecte prin salivaţie abundentă sau pri
n scuipare. Formarea urmei de salivă este condiţionată de mai mulţi factori; 1. natura şi
forma suportului; 2. distanţa la care este situată cavitatea bucală faţă de suport; 3. vec
himea urmei; 4. cantitatea de salivă; 5. influienţa factorilor de mediu extern; 6. i
nfluenaţ factorilor de ordin intern; Urmele de salivă pot fi descoperite prin examin
area directă cu ochiul liber, cu folosirea de mijloace optice sau prin ridicarea o
biectului purtător şi examinarea lor ulterioară în condiţii de laborator. Urmele de acest
gen trebuie pe toate obiectele aflate în câmpul comiterii infracţiunii de viol, astfel
se acordă o atenţie deosebită mucurilor de ţigară, obiectelor de lengerie persoanlă etc. c)
Constatările medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi expertizele judiciare în cauzele privi
toare la viol 154
Ţinând cont de faptul că la investigarea violurilor organele de urmărire penală sunt puse în
faţa unor probleme pe care nu le pot rezolva singure, pentru aceasta fiind necesa
re cunoştinţele unor specialişti din domeniile ştiinţei. Legea procesual-penală permite orga
nului de urmărire penală, iar în unele situaţii chiar îl obligă, ca pentru descoperirea adevă
ului în cauzele penale referitoare la viol, să recurgă la concursul specialiştilor. Acti
vităţile desfăşurate de specialişti, pentru lămurirea unor împrejurări necesare elucidării ca
sunt denumite în actele normative în vigoare prin expresiile „constatare tehnicoştiinţifi
că”, „constatare medico-legală” şi „expertiza judiciară”. Astfel, potrivit art.139 alin.(1) C
en. „în cazul în care există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare
a unor situaţii de fapt şi este necesară explicarea urgentă a unor fapte sau circumstanţe
ale cauzei, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate folosi cunoştinţele u
nui specialist dispunând, la cererea părţilor, iar organul de urmărire penală şi din oficiu,
efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale”. În acelaşi sens poate fi cit
at şi textul de lege consacrat la art.142 alin.(1) C.pr.pen., potrivit căruia „experti
za se dispune în cazurile în care pentru constatarea circumstanţelor ce pot avea impor
tanţă probatorie pentru cauza penală sunt necesare cunoştinţe speciale în domeniul ştiinţei,
nicii arte sau meşteşugului” [40]. Obiectul constatărilor tehnico-ştiinţifice, medico-legale
şi a expertizelor judiciare, în cauzele penale privitoare la viol, sunt determinate
, pe de o parte, de necesitatea determinării şi confirmării prin mijloace de probă a uno
r semne constitutive aferente infracţiunii (cum ar fi: existenţa raportului sexual,
existenţa constrângerii sau a imposibilităţii de către victimă de a se apăra sau de a-şi expr
voinţa etc.), iar pe de altă parte, de necesitatea stabilirii altor circumstanţe care
pot avea relevanţă probatorie (cum ar fi, mecanismul şi împrejurările de comitere a infra
cţiunii, apartenenţa urmelor infracţiunii etc). În unele cazuri, obligativitatea dispune
rii unor expertize judiciare în cazul violului decurge din prevederile legale în vig
oare. În acest sens poate fi citat art.143 pct.1) C.pr.pen., din care rezultă că pentr
u a stabili „cauza morţii”, la cercetarea violului, este obligatorie expertiza medico-
legală (în cazul în care infracţiunea de viol fapt consumat, sau tentat este însoţită de omor
l victimei). Deşi elementele laturii obiective a infracţiunii de viol de cele mai mu
lte se constată prin intermediul expertizei medico-legale nu putem restrânge cercul
expertizelor doar la aceasta. Astfel considerăm că în cadrul cauzelor de viol urmează a
fi efectuate următoarele categorii de expertize: § § expertiza medico-legală; expertiza
psihiatrică; 155
§ § §
expertiza psihologică; expertiza biologică; expertiza traseologică;
Aşadar, medicul-legist, în cadrul expertizei medico legale trebuie să rezolve două probl
eme importante: probarea raportului sexual şi probarea lipsei de consimţământ a victimei
sub o formă oarecare – constrângerea fizică sau imposibilitatea ei de a se apăra ori de a
-şi exprima voinţa. Probarea raportului sexual se face în mod diferit, după cum femeia a
fost sau nu virgină în momentul săvârşirii violului; dacă femeia a fost virgină, partea obie
tivă a realităţii unui raport sexual o constituie prezenţa rupturilor himenului. În raport
cu forma himenului, rupturile pot varia ca aspect, dar important pentru experti
ză este diagnosticul de ruptură recentă. Acest diagnostic este posibil într-un interval
de 7—10 zile de la producerea raportului sexual, în acest interval (mai ales în primel
e 3-5 zile), rupturile având: margini roşii sângerânde, infiltrate, tumefiate neregulate
, dureroase la examinare şi câteodată supurate. [15 p. 242, 13 p.142, p.178] Probleme
deosebite ridică himenele complezente (dilatabile), care, având o elasticitate mai m
are, permit efectuarea raportului sexual fără a se rupe (situaţii în care femeia rămâne din
punct de vedere anatomic virgină). De asemenea, trebuie să amintim faptul că în cazul ra
portului sexual executat incomplet (coit ante portas), rupturile neproducându-se,
realitatea raportului sexual trebuie probată prin alte mijloace. [15 p.243] Dacă, în m
omentul săvârşirii violului, femeia nu este virgină, probarea realităţii raportului sexual n
u se poate face în cadrul expertizei medico-legale decât prin evidenţierea prezenţei spe
rmei în vagin (cu condiţia ca victima să se prezinte la scurt timp după viol - max. 24-3
6 h - şi să nu-şi fi făcut toaleta). [2 p.149] Secreţia vaginală se recoltează cu ajutorul un
i anse, se prepară un frotiu, iar după colorare, se examinează preparatul la microscop
pentru decelarea spermatozoizilor. [13 p.142] Al doilea element constitutiv al
infracţiunii de viol este lipsa de consimţământ al victimei asupra raportului sexual. Co
nstrângerea se probează medico-legal prin găsirea urmelor de violenţă (escoriaţii, echimoze)
care se caută la nivelul feţelor anterioare ale coapselor, pe gât, în jurul gurii, pe m
embrele superioare, torace (sâni), sau regiunea fesieră. În legătură cu posibilitatea de săvâ
re a violului asupra unei victime adulte în deplinătatea facultăţilor sale fizice, în lite
ratura de specialitate s-a specificat că, ea nu poate fi violată de către un singur bărb
at, fiind capabilă de a se apăra şi de a opune rezistenţă, putându-se ajuta şi de mişcările b
lui. [15 p.245] Bineînţeles violul poate fi comis şi prin profitarea de imposibilitate
a victimei de ase apăra (datorită vârstei victimei, bolii psihice, stării de somn) sau d
e a-şi exprima voinţa, în acest caz 156
lipsesc semnele de aplicare a violenţei, medicul-legist fiind în incapacitate de a c
onstata prezenţa sau lipsa celei de a doua acţiune ce întregeşte latura obiectivă a infracţi
unii de viol. Am dori să facem o remarcă în ceea ce priveşte posibilitatea comiterii rap
ortului sexual în cazul în care victima dormea, deoarece după cum se susţine deflorarea
victimei este însă imposibilă în timpul somnului[15]. Am dori să precizăm că în cadrul cauzel
de viol se mai impun a fi efectuate expertiza traseologică, în cadrul căreia urmează a f
i analizate urmele lăsate de vegetaţie, urmele mijloacelor de transport, urmele lăsate
de dinţi, acestea constituind un element foarte important în cercetarea obiectivă şi mu
ltilaterală a cauzelor de viol. Nu este de neglijat nici expertiză psihiatrică care es
te mijlocul probatoriu ce ajută la probarea raportului sexual comis prin profitare
a de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa din cauza unei alienaţii mintale,
fiind necesar de a se determina natura şi caracterul afecţiunilor psihice şi repercus
iunile acestora asupra facultăţilor intelectiv-volitive. Prin intermediul expertizei
psihologice se determină capacitatea victimei, ţinându-se cont de nivelul de dezvolta
re fizică şi psihică a acesteia de a percepe caracterul acţiunilor realizate; de a opune
rezistenţă agresorului; predispunerea victimei de a denatura realitatea fiind posib
il de a se stabili dacă fapta a avut sau nu loc în realitate sau dacă relatările fac par
te din imaginaţia „victimei”. [146 p. 748] În cadrul expertizei biologice urmează a fi exa
minate urmele de sânge sau de spermă ridicate în cadrul cercetării la faţa locului, în baza
cărora poate fi stabilit sexul, grupa sanguină a persoanei, etc. În cadrul acestei exp
ertize pot fi adresate următoarele întrebări ce ţin de constatarea unor aspecte precum a
r fi: genul petelor descoperite; provenienţa acestora; vechimea lor etc. Expertize
le efectuate în cadrul urmăririi penale nu constituie o probă absolută în cauzele de viol
acestea având valoare probatorie numai prin coraborarea cu alte probe în cadrului pr
ocesului penal În ceea ce priveşte întrebările ce urmează a fi adresate expertului în cazul
ordonării expertizelor în cauzele de viol facem trimitere la indicaţiile metodice în sch
eme (Anexa nr. 9). d)Efectuarea percheziţiei. Codul de procedură penală a Republicii M
oldova nu oferă o definiţie legala a percheziţiei în comparaţie cu legislaţiile altor state.
În C.pr.pen. al României percheziţia este definită ca fiind activitatea de urmărire penală ş
de tactică criminalistică, care constă în căutarea asupra unei persoane, în locuinţă sau la
ul ei de muncă, ori în locurile deschise publicului a obiectelor
157
valorilor sau înscrisurilor a căror existenţă sau deţinere este tăgăduită, în vederea descope
şi administrării probelor necesare soluţionării juste a cauzelor penale. Autorul Doraş S.
La definirea conceptului porneşte de la două premise şi anume: percheziţia este unica a
ctivitate destinată strângerii probelor infracţiunii, efectuarea percheziţia are drept s
cop căutarea persoanelor, obiectelor şi documentelor ascunse căreia presupune folosire
a anumitor forme de constrângere; sau a căror deţinere de anumite persoane este tăgăduită. [
53 p.85] În concluzie, acelaşi autor conchide că prin percheziţie urmează să înţelegem o acti
ate procedurală care constă în cercetarea prin constrângere a unui loc deschis, încăpere sau
a unei persoane în vederea depistării şi ridicării de urme ale infracţiunii, a anumitor o
biecte, valori şi documente ce constituie mijloace materiale de probă, precum şi a per
soanelor aflate în căutare şi a cadavrelor ascunse. [53 p.86] În cele ce urmează, o să ne re
ferim la aspectul de tactică criminalistică a percheziţiei prezentând, în mod special, obi
ectele ce urmează a fi ridicate în cadrul percheziţiei şi anume obiectele purtătoare de ur
me sau obiecte ce pot oferi alte informaţii despre comiterea infracţiunii de viol. În
cadrul percheziţiei urmează a fi căutate şi ridicate hainele, lenjerie de pat, încălţămintea
re era încălţat făptuitorul în momentul comiterii infracţiunii, bunurile ce au fost sustrase
de la victimă (bijuterii, telefon mobil etc.). De asemenea urmează a fi ridicate ag
ende, jurnale, fotografii, scrisori, înregistrării audio sau video care ar ajuta la
stabilirea modului de viaţa, a disfuncţiilor psihice, relaţiilor pe care le are făptuito
rul. Se mai poate menţiona că obiectele ridicate ne pot oferi informaţii referitor la
relaţiile existente dintre victimă şi făptuitor în cazul în care aceştia se cunoşteau înainte
omentul comiterii violului. e) Prezentarea pentru recunoaştere Prezentarea pentru
recunoaştere este o activitate de tactică criminalistică desfăşurată în scopul identificării
soanelor, cadavrelor, lucrurilor sau animalelor care au legătură cu cauza, cu ajutor
ul persoanei ce le-a perceput anterior şi a reţinut în memorie semnalmentele, trăsăturile
exterioare ale persoanelor ori caracteristicile obiectelor şi animalelor. [1 p.178
] După cum putem observa, din definiţia de mai sus, în funcţie de obiectul ce urmează a fi
identificat în cadrul prezentării spre recunoaştere, în general la investigarea infracţiu
nilor pot fi evidenţiate următoarele forme ale acesteia: prezentarea spre recunoaşte a
persoanelor; prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor; prezentarea spre recunoaşt
ere a lucrurilor şi prezentarea spre recunoaştere a animalelor.
158
În ceea ce priveşte prezentarea spre recunoaştere, în cazul infracţiunii de viol nu sunt e
laborate reguli tactice specifice, la efectuarea ei organele de drept conducându-s
e de regulile generale ale tacticii criminalistice. Dacă am fi să ne referim la impo
rtanţa acestui procedeu pentru descoperirea violului, constatăm, că prezentarea spre r
ecunoaştere se foloseşte pentru stabilirea identităţii făptuitorilor cu ajutorul victimei
sau a martorilor, atunci când aceştia au reţinut semnalmentele ori caracteristicile ce
permit identificarea. f) Ascultarea martorilor. Noţiunea de martor o găsim în art. 90
C.pr.pen. care stipulează „Martorul este persoana citată în această calitate de organul d
e urmărire penală sau de instanţă, precum şi persoana care face declaraţii, în modul prevăzut
prezentul cod, în calitate de martor. Ca martori pot fi citate persoane care pose
dă informaţii cu privire la vreo circumstanţă care urmează să fie constatată în cauză”. [34]
putem observa din definiţia legală, martorul este persoana care deţine orice informaţie
care ar ajuta la aflarea adevărului în cauză. Particularităţile concrete ale fiecărei cauze
permit stabilirea diferitelor categorii de persoane din rândul cărora pot fi identif
icate cele ce urmează a fi ascultate în calitate de martori. În cazul infracţiunii de vi
ol, în mod inerent, în cadrul acţiunilor investigativ-operative se impune stabilirea m
artorilor oculari, care în procesul ascultării, urmează a fi audiaţi referitor la locul
aflării în momentul comiterii violului şi asupra lipsei intervenţiei orientată curmării acţiu
ile făptuitorului, dacă victima a solicitat ajutor etc. Nu urmează a fi neglijate nici
şi persoanele care deţin alte informaţii, decât martorii oculari despre infracţiune. Aces
tea, de asemenea, pot fi audiate în calitate de martor, neavând relevanţă dacă sunt indica
te fie de către victimă, fie de către făptuitor. Declaraţiile acestora reprezintă o importanţ
eosebită în cazul în care victima îl cunoştea pe infractor înainte de momentul comiterii inf
racţiunii. În acest caz, aceştia urmează a fi audiaţi privitor la relaţiile existente dintre
victimă şi făptuitor, natura lor, dacă cunosc ceva despre comiterea violului, locul aflăr
ii cărorva probe nerelavate, consecinţele infracţiunii, precum şi despre comportamentul
post infracţional a subiecţilor infracţiunii. g) Ascultarea bănuitului sau învinuitului La
ascultarea învinuitului organele de drept, trebuie să ţină cont de anumite situaţii tip c
e pot să reeasă din declaraţiile acestuia şi anume: · · victima a consimţit la raportul sexua
; incapacitatea făptuitorului de realiza un raport sexual: 159
· ·
caracterul calomnios al plângerii, făcută din motive de răzbunare (ex. neonorarea eroare
a victimei în ceea ce priveşte persoana făptuitorului, specific cazurilor în care
promisiunii de a se căsători); făptuitorul nu se cunoştea cu victima înaintea comiterii in
fracţiunii. În funcţie de caz, acestea pot fi combătute prin declaraţiile martorilor, expe
rtizei-biologice a urmelor de spermă, de sânge, piloase găsite la locul comiterii infr
acţiunii sau pe hainele făptuitorului sau victimei, stabilirea capacităţii de coabitare
a făptuitorului etc. Indiferent de faptul dacă făptuitorul este sau nu predispus la co
laborare cu organele de drept în cazul ascultării acestuia trebuiesc lămurite următoarel
e probleme: condiţiile în care s-a cunoscut cu victima; metodele şi mijloacele folosit
e pentru exercitarea constrângerii ori utlizate pentru aducerea victimei în imposibi
litatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa; modul în care a reacţionat victima; natu
ra actelor sexuale întreţinute; locul şi timpul săvârşirii faptei; durata în care victima a f
st lipsită de libertate; numărul participanţilor, contribuţia fiecăruia, locul de afalare
la momentul săvârşirii faptei, alte infracţiuni săvârşite în afara violului, activităţile des
pă comiterea faptei. Ca şi-n cazul martorilor, şi cu ocazia audierii învinuitului, trebu
ie să se urmărească dacă acesta se cunoştea cu victima şi relaţiile în care s-au aflat. h) Ef
uarea reconstituirii. Reconstituirea o găsim reglementată în legislaţia naţională la art. 12
2 C.pr.pen. Potrivit textului de lege: „organul de urmărire penală, din oficiu sau la
cererea participanţilor la proces, precum şi instanţa de judecată, la cererea părţilor, cons
iderînd că este necesar pentru verificarea şi precizarea unor date, pot proceda la rec
onstituirea, integrală sau parţială, a faptei la faţa locului, cu participarea făptuitorul
ui, prin reproducerea acţiunilor, situaţiei sau a altor circumstanţe în care s-a produs
fapta. Cu acest prilej, în cazurile necesare se pot face măsurări, filmări, fotografieri
, întocmi desene şi schiţe.” Cu privire la reconstituire, trebuie de reţinut că în cazul viol
lui, ca, de altfel, în cazul tuturor infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală, nu se r
eproduc decât acele împrejurări de natură a verifica audibilitatea, vizibilitatea, posib
ilitatea de escaladare, de trecere printr-un anumit loc, posibilitatea de creare
a unor urme în condiţiile de comitere a faptei. În cadrul acestui procedeu tactic, la
infracţiunea de viol nu poate fi reconstituit raportul sexual, această interdicţie fi
ind prevăzută în mod expres în cadrul legislaţiei în vigoare. După cu se prescrie în art. 122
in. (2) C.pr.pen. „La reconstituirea faptei se interzic acţiuni care înjosesc onoarea şi
demnitatea persoanelor care participă la reconstituire şi a celor din jurul lor sau
care le pun în pericol sănătatea”. 160
Concluzii la capitolul 4. Ţinând cont de faptul că-n cadrul tezei ne-am propus studiul
interdisciplinar al infracţiunii de viol, încercând să combinăm aspectul penal cu cel al
investigaţiei judiciare în realizarea unui suport ce ar sta la baza cercetării şi încadrării
juridice a atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, în mod
logic acest compartiment este dedicat investigării judiciare a infracţiunii de viol.
De fapt scopul de bază al activităţii organelor de urmărire penală o reprezintă activitatea
în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, ast
fel, ca orice persoană, care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sa
ici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Un prim obiectiv ce urma a f
i atins în cadrul acestui compartiment a fost identificarea elementelor ce alcătuies
c caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol. Astfel în ceea ce ne priveşte co
nsiderăm că caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol este compusă din următoarel
e elemente şi informaţii tipice acestora, care se referă la: personalitatea făptuitorulu
i şi a victimei, existenţa sau lipsa cărorva relaţii dintre acestea, metoda, timpul, şi lo
cul comiterii infracţiunii de viol. Un alt element obligatoriu la investigarea ori
cărei infracţiuni, violul nefiind o excepţie, este reprezentat de elementul probatoriu
. Acesta fiind în fapt acel element în baza căruia se determină acele circumstanţe ce treb
uiesc stabilite şi probate de investigator în carul cercetării infracţiunii de viol. De
asemenea elementul probatoriu este un element ce stă la baza planificării urmăririi pe
nale. Având în vedere semnele componente ale infracţiunii de viol şi obiectul abstract a
l probatoriului fixat în art.96 C.pr.pen., considerăm că elementul probatoriului, spec
ific violului, trebuie să clarifice următoarele împrejurări, necesare cunoaşterii tuturor
aspectelor unui anumit caz particular: existenţa raportului sexual; existenţa constrân
gerii fizice sau psihice sau a imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi exprima
voinţa; vârsta persoanei vătămate precum si raporturile care au existat dintre victimă şi făp
uitor; participanţii şi contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii; consecinţele infracţiunii
enţia şi motivele comiterii infracţiunii; cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea
fracţiunii; existenţa împrejurărilor ce pot agrava sau atenua răspunderea penală a făptuitoru
ui. În aceeaşi ordine de idei am dori să menţionam că în cazul comiterii infracţiunii de viol
de către minori la elementul probatoriu al infracţiunii urmează a fi completat cu următo
arele circumstanţe; vârsta minorului (ziua, luna, anul naşterii); condiţiile în care trăieşte
este educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a lui,
particularităţile 161
caracterului şi temperamentului, interesele şi necesităţile lui; influenţa adulţilor sau a a
ltor minori asupra minorului; cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârşirea infra
cţiunii, iar în cazul în care se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care nu es
e legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe depli
n conştient de săvârşirea actului. Cu ocazia analizei componentelor elementului probator
iu al infracţiunii de viol au fost stabilite atât circumstanţele, împrejurările ce duc la
existenţa fiecărui element din cele menţionate mai sus, cât şi procedeile de tactică crimina
listică ce ar ajuta la identificarea şi consacrarea juridică a acestora. În cadrul celui
de al doilea subcompartiment intitulat particularităţile începerii urmăririi penale în ca
uzele de viol a fost abordată problematica începerii urmăririi penale în cazurile de vio
l. Analiza practicii de investigare a violurilor pune în evidenţă existenţa unor particu
larităţi specifice etapei de începere a urmăririi penale, cunoaşterea cărora este indispensa
bilă pentru realizarea obiectivelor urmăririi penale. Tocmai aceste motive au stat l
a baza elaborării unei scheme metodologice de investigare a infracţiunii de viol, sc
hemă care în funcţie de informaţiile deţinute poate fi informativdeterminată şi respectiv inf
rmativ-nedeterminată. În cadrul acestei scheme fiind evidenţiate versiunile ce pot fi
elaborate la faza de început a investigării a infracţiunii de viol, precum şi situaţiile t
ip ce apar la momentul începerii urmăririi penale. O problemă aparte care a fost abord
ată în cadrul acestui compartiment al lucrării este reprezentată de posibilitatea introd
ucerii plângerii prealabile ca condiţie pozitivă pentru pornirea urmăririi penale. În urma
analizei legislaţiei penale materiale şi procesuale naţionale coraborate cu politica
penală a statului considerăm oportun introducerea în cadrul art. 276 C.pr.pen. a preve
derilor conform căreia urmărirea penală pentru violul prevăzut la art. 171 alin. (1) C.p
en. să fie pornită la plângerea prealabilă a victimei. Astfel art. 276 C.pr.pen. urmând să a
ibă următorul conţinut „Urmărirea penală se porneşte numai în baza plângerii prealabile a vic
în cazul infracţiunilor prevăzute în articolele: 152 alin.(1), 153, 155, 157, 161, 171
alin. (1)...” În subcompartimentul 4.3. Reguli metodologice de desfăşurare a unor acţiuni
de urmărire penală la cercetarea infracţiunii de viol, au fost stabilite particularităţile
realizării acţiunilor de urmărire penală. Evidenţierea particularităţilor realizării acţiuni
e urmărire penală a fost făcută ţinându-se cont de problemele ce trebuie elucidate în cadrul
rmăririi penale precum şi de situaţiile tip şi versiunile elaborate la începerea urmăririi p
enale.
162
Ca o generalizare a analizei efectuate în cadrul acestui compartiment al lucrării au
fost elaborate un set de indicaţii metodice în scheme. În cadrul acestor scheme fiind
sistematizată informaţia ce a fost analizată în cadrul compartimentului dedicat investi
gării judiciare a infracţiunii de viol. indicaţiile metodice constituind anexă la lucrar
ea dată.
163
CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI În legătură cu examinările realizate în prezenta teză de do
rat se pot scoate în evidenţă următoarele concluzii: 1. Ţinând cont de caracterul general al
normelor de drept penal, precum şi de faptul că legea penală trebuie să fie cât mai clară şi
concisă, nefiind admisibile componenţe de infracţiune între care există o delimitare forma
lă, se consideră că ar fi oportună excluderea art.172 C.pen., cu includerea faptelor san
cţionate de către acesta în cadrul conţinutului art.171 Cpen. 2. Drept urmare a analizei
naturii juridice şi a esenţei noţiunii de viaţă sexuală, se identifică în calitate de obiect
apărării juridico-penale doar un aspect al componentei sociale şi nicidecum întreaga vi
aţă sexuală. În vederea excluderii unor confuzii ce se pot insera drept efect al unor in
terpretări restrictive a titlului Cap.IV al C.pen., se consideră oportună modificarea
acestuia. 3. Ţinându-se cont de nivelul de dezvoltare a societăţii noastre, precum şi în ipo
teza unor modificări permanente a normelor morale în cadrul societăţii, se impune armoni
zarea legislaţiei penale la normele de morală din societate. În acest sens, apare nece
sară modificarea elementului material al infracţiunii de viol - în actul sexual de ori
ce natură. Prin act sexual de orice natură urmează a se înţelege „acele acţiuni îndreptate sp
satisfacerea poftei sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului”. 4. În
vederea uniformizării legislaţiei penale, tratarea uniformă a celor ce au săvârşit numai două
infracţiuni şi pe cei care au săvârşit mult mai multe infracţiuni se susţine ideea excluderii
agravantei de viol comis de o persoană ce a mai comis un viol prevăzut la alin. 1 di
n cadrul art. 171 alin.(2) C.pen., modificare ce poate contribui efectiv la o ma
i bună diferenţiere a răspunderii penale, la stabilirea mai echitabilă a pedepsei, la pr
omovarea mai consecventă a scopurilor şi principiilor legii penale. 5. În ipoteza creări
i unei baze teoretico-aplicative uniforme referitor la semnul circumstanţial violu
l săvârşit de două sau mai multe persoane, în special reieşind din ideea extinderii elementu
lui material, inclusiv cu referire la cazurile de comitere a violului cu ajutoru
l unor persoane care nu sunt pasibile de răspundere penale, se impune modificarea
noţiunii de participaţie prevăzută în PG a C.pen. (art.41 C.pen.), precum şi a art.42 alin.(
6) C.pen. În acest sens, nu este necesară previziunea obligativităţii îndeplinirii de către
toţi participanţii a semnelor subiectului activ al infracţiunii. 6. Controversele, col
iziunile şi inconsecvenţele intervenite la aplicarea normelor de drept penal impun c
u necesitatea dezincriminarea faptei de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţ
rsoanei, comisă din imprudenţă, din conţinutul art.171 C. pen. 164
7. Normativul penal are la bază principiul legalităţii, care prevede, prin conţinutul său,
ca legea penală să fie previzibilă şi formulată suficient de clar. În acest sens, este îndep
inită această condiţiune atunci când justiţiabilul, citind textul dispoziţiei pertinente şi,
caz de necesitate, cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţele judecătoreşti, p
oate să ştie pentru care acţiuni/inacţiuni urmează a fi supus răspunderii penale. Reieşind di
aceste reguli stabilite se impune excluderea unor semne definitorii (de evaluar
e) din conţinutul normativ al infracţiunii de viol, în speţă violul soldat cu alte urmări gr
ave. 8. Caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol cuprinde, prin conţinutul
său, următoarele elemente: date despre personalitatea făptuitorului şi a victimei, desp
re existenţa sau lipsa cărorva relaţii dintre acestea, indici cu referire la metoda, t
impul, locul comiterii infracţiunii de viol. 9. Luând în vedere semnele care caracteri
zează componenţa infracţiunii de viol şi obiectul abstract al probatoriului fixat în art.9
6 C.pr.pen, se consideră că elementul probatoriului, specific violului, trebuie să ide
ntifice unele împrejurări specifice, necesare cunoaşterii tuturor aspectelor unui caz
particular anume: existenţa raportului sexual; existenţa constrângerii fizice sau psih
ice ori a imposibilităţii victimei de a se apără sau de a-şi exprima voinţa; vârsta persoanei
vătămate, precum şi raporturile care au existat dintre victimă şi făptuitor; participanţii şi
ntribuţia lor la săvârşirea infracţiunii; consecinţele infracţiunii; intenţia şi motivele com
i infracţiunii; cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea infracţiunii; existenţa c
iţiilor care pot agrava ori atenua răspunderea penală a făptuitorului/făptuitorilor. 10. P
ornind de la noţiunile de viaţă intimă şi viaţă sexuală, se consideră că persoana este singur
să decidă modalităţile şi subiectul relaţiilor sexuale, precum şi să decidă în care cazuri i
s un prejudiciu vieţii sexuale şi, în mod inerent, vieţii intime a acesteia; persoana es
te singura în drept de a decide în care cazuri şi circumstanţe să facă publice evenimentele
vieţii sale intime. În acest sens, se susţine ideea că ar fi oportun introducerea în cadru
l art. 276 C.pr.pen. a prevederilor conform căreia urmărirea penală pentru violul prevăz
ut la art. 171 alin.(1) C.pen. să fie pornită la plângerea prealabilă a victimei. Această
idee se încadrează în politica penală a statului, de decriminalizare a unor fapte, de re
ducerea a pedepselor, stabilire a unui număr mai mare de pedepse neprivative de li
bertate. Cu titlu de finalitate, drept urmare a unei cercetări ştiinţifice realizate p
e parcursul mai multor ani, se anunţă anumite recomandări, care, în viziunea autorului,
ar putea contribui la perfecţionarea legislaţiei penale şi aplicarea ei eficientă şi unifo
rmă a acesteia: ØModificarea titlului Cap.IV al PS a C.pen., după cum urmează: Capitolul
IV Infracţiuni contra libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei. 165
ØModificarea art.171 C.pen. după cum urmează: Articolul 171. Violul (1) Violul, adică ac
tul sexual de orice natură (acţiuni îndreptate spre satisfacerea poftei sexuale prin f
olosirea sexului sau acţionând asupra sexului) săvârşit prin constrângere fizică ori psihică
ersoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima v
oinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani. (2) Violul: Lit. a) exclusă; b) săvârşit
cu bună-ştiinţă asupra unui minor; b1) săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide; c)
uă sau mai multe persoane; e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică; f) în
de torturarea victimei; se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani. (3) Violul:
a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratam
entul făptuitorului; b) unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani; c) însoţit de conta
area intenţionată cu maladia SIDA; Lit. d) exclusă; e) care a provocat din imprudenţă dece
sul victimei; f) soldat cu sarcina extrauterină, apariţia sarcinii contraindicate de
către medic, pierderea capacităţii unei naşteri normale a victimei; g) soldat cu sinuci
derea victimei; se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe
viaţă. ØExcluderea art. 172 C.pen. ØModificarea art. 276 C.pr.pen. după cum urmează: Artico
lul 276. Pornirea urmăririi penale în baza plîngerii victimei (1)Urmărirea penală se porneşt
e numai în baza plîngerii prealabile a victimei în cazul infracţiunilor prevăzute în articol
ele: 152 alin.(1), 153, 155, 157, 161, 171 alin. (1) (...)
166
În urma cercetării efectuate, au fost înaintate unele recomandări vis-a-vis de cercetările
de perspectivă, referitoarea la studierea atentatelor la libertatea şi inviolabilit
atea sexuală a persoanei. Astfel: · · se consideră oportună efectuarea unei cercetări şi a as
ectului criminologic al ţinând cont de studiul efectuat şi de concluziile înaintate, se
propune elaborarea unei infracţiunii de viol. noi Hotărâri a Plenului Curţii Supreme de
Justiţie, referitoare la infracţiunile privind viaţa sexuală - act normativ care ar avea
drept scop principal uniformizarea practicii judiciare referitoare la infracţiuni
le privind viaţa sexuală; · elaborarea unor indicaţii metodice referitoare la încadrarea j
uridică şi investigarea judiciară a atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală
a persoanei, indicaţii metodice ce ar veni în ajutorul organelor de drept în procesele
penale referitoare la viol;
167
BIBLIOGRAFIE
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.
Aioniţoaie C.ş.a, Tratat de metodică criminalistică. Craiova; Carpaţi. 1994. 375 p.; Aioniţo
aie C. ş.a. Tratat de tactică criminalistică. Craiova; Carpaţi, 1992. 327 p.; Arhiva Curţi
i de Apel Cluj, Decizia nr.3/A din 15.01.2007; Arhiva Curţii de Apel Suceava, Deci
zia nr.484 din 27.10.1997; Arhiva Judecătoriei raionului Taraclia Dosar N1-243/06;
Arhiva Judecătoriei raionului Ştefan Vodă Hotărârea nr. 1-30/06 din 07.02.2006; Arhiva Ju
decătoriei raionului Taraclia Dosar nr. 1-16/05; Arhiva Judecătoriei raionului Tarac
lia Dosar nr. 1-165/2007; Arhiva Judecătoriei r-n. Criuleni nr. 1-19/06 din 25.05.
2006;
10. Arhiva Judecătoriei sect. Botanica, Hotărârea nr. 1-562/05 din 18.03.2005; 11. Arh
iva Judecătoriei sect. Botanica Dosarul nr. 1-223/95; 12. Arhiva Procuraturii r-n.
Rezina rechizitoriul pe cauza penală nr. 2005280183; 13. Baciu G., Expertiza medi
co-legală a cadavrului şi persoanei (Ghid practic)., Chişinău;
Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, 2008. 178 p.;
14. Bărbăneagra A. ş.a., Codul penal al Republicii Moldova: Comentariu, Chişinău; Sarmis,
2009. 859 p.;
15. Beliş V., Medicina legală, curs pentru facultăţile de drept. Bucureşti; Juridică, 2005.
303
p.;
16. Bercheşan V., Metodologia investigării infracţiunilor. Curs de criminalistică, Ed. P
aralela
45, Bucureşti, 2000. 364p.;
17. Berheşan V. Ruiu M., Tratat de tehnică criminalistică. Bucureşti; Little Star, 2004.
752
p.;
18. Berliba V., Cojocaru R., "Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane" - se
mn
circumstanţial cu multiple controverse în interpretarea şi încadrarea juridică //Revista N
aţională de Drept 2008 nr.2 p.66-73;
19. Borodac A. Manual de drept penal. Partea specială, Chişinău, Tipografia „Ştiinţa”, 1996,
358 p.;
20. Borodac A. Manual de drept penal. Partea specială, Chişinău, Tipografia „Ştiinţa”, 1996,
358 p.;
21. Borodac A., Drept penal. Calificarea infracţiunilor, Editura Ştiinţa, Chişinău, 1996,
190p; 22. Borodac A. Manual de drept penal. Partea specială, Chişinău, Tipografia Cent
rală, 2004,
622 p.;
168
23. Borodac A. Manual de drept penal. Partea generală. Chişinău, Tipografia Centrală, 20
05,
512 p.;
24. Borodac A ş.a. Manual de drept penal. Partea generală., Chişinău, Tipografia „Ştiinţa”,
1994, 366 p.;
25. Brânză S. Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei, Chişi
USM, 1999. 234 p.;
26. Brânză S. Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie,
Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, n
r. 17 din 7.11.2005, Revista Institutului Naţional de Justiţie 2008, nr. 1-2 (5), 60
-69 p. nr. 3 (6) p.32-42;
27. Brînză S. ş.a. Drept penal. Partea specială. Vol.II, Cartier Juridic, Chişinău 2005, 804
p.; 28. Brînză S., Stati V. Calificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală: controverse
şi soluţii
Revista Naţională de Drept 2007 nr. 4/2. p. 2-11;
29. Brînză S., Stati V. - Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane ca presupusă
formă a participaţiei penale: demitizarea unei concepţii compromise.Revista Naţională de D
rept 2008 nr. 4/2. p. 2-18.;
30. Brînză S.,Comentariul unor prevederi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie,
Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, n
r. 17 din 7.11.2005: infracţiuni prevăzute la art. 173-175 CPRM. Revista Institutulu
i Naţional de Justiţie 2009. nr. 1 (8), p. 38-47;
31. Bujor V. Miron I. Violenţa sexuală, Chişinău; Centrul ed. al Univ. De Criminologie,
2001, 80 p.;
32. Bujor V., Şleahitiţchi V. Omorul şi vătămarea gravă a integrităţii corporale. Chişinău,
2003. 134 p.;
33. Bulai C. Drept penal, partea generală vol. I. Bucureşti; Casa de Editură şi Presă „Şansa
S.R.L, 1992 360. p.;
34. Cârjan L. Criminalistică, Tratat. Bucureşti; Publishing House, 2005. 828 p.; 35. Căt
una N. V. „Metodica cercetării infracţiunii de viol” Bucureşti; C.H. Beck, 2007. 362
p.;
36. Chiriţă R. Violul conjugal în dreptul comparat. Revista dreptul 2002, anul IX nr.
2 p.
154-162.;
37. Codul de procedură penală al Republicii Moldova - Legea nr.122-XV din 14.03.2003
,
MO al RM nr.104-110 din 07.06.2003;
38. Codul Penal al României, din 1968, Bucureşti, ALL BECK, 2002;
169
39. Codul Penal. Comentat şi adnotat, sub red. A.Barbăneagră, Ed. Cartier Juridic, Chişi
nău,
2005, 565 p;
40. Cojocaru R., Studiu de drept penal şi investigare judiciară a infracţiunii de prun
cucidere;
Teză de doctor în drept. 202 p;
41. Culegere de practică judiciară pe anul 1990. Bucureşti. 1992; 42. Cuşnir V., Paladii
A., Cernomoreţ S. Infracţiunea de viol (aspecte juridico-penale) studiu
monografic, Chişinău; Totex-Lux, 2006, 102 p.;
43. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie al Republicii Moldova nr.
1r/a-
79/2000, din 13.06.2000;
44. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie nr. 1r/e-105/99 din 06.07
.1999; 45. Decizia Colegiului Penal al Judecătoriei Supreme al URSS din 25.03.1968
//Biuleteni VS
SSSR 4/33, 1968 145 p.;
46. Diaconescu Gh. Infracţiunile în Codul penal Român. Bucureşti; Oscar print, 1997. 481
p.; 47. Diaconescu H., Structura juridică şi conţinutul constitutiv al infracţiunii de
viol ca urmare
a modificării prevederilor art.197 din Codul penal prin Legea nr.197 din 13 noiemb
rie 2000. Dreptul. 2001 nr. 10 p. 104-107;
48. Dobrinoiu V. Drept penal, partea specială vol I. Bucureşti; Lumina Lex, 2000. 39
9 p.; 49. Dobrinoiu V. ş.a. Drept penal, Partea specială. Bucureşti; Continent, 1995.
693 p.; 50. Dolea Ig.ş.a. Drept procesual penal, Chişinău; Cartier juridic. 2005 960 p
.; 51. Dongoroz V. ş.a. Explicaţii teoretice ale codului de procedură penal român, vol.
VI,
Ediţia-II. Bucureşti; Ed. Academiei Române şi ALL BECK. 2003 450 p.;
52. Dongoroz V. ş.a. Explicaţii teoretice ale codului penal român, partea specială, vol.
III,
Ediţia-II. Bucureşti; Ed. Academiei Române şi ALL BECK. 2003 650 p.;
53. Doraş S. Criminalistica vol. II Elemente de tactică, Chişinău; Tipografia Centrală. 19
99.
281 p.;
54. Doraş S. Criminalistica, vol. I. Chişinău; Ştiinţa, 1996. 271 p.; 55. Dosar nr. 1/122/
2000, Arhiva Tribunalului mun. Chişinău; 56. Dosar nr.2004388007 Arhiva Judecătoriei F
loreşti; 57. Dosar nr. 2006380409 Arhiva Procuraturii Generale a Republicii Moldov
a; 58. Dosar nr. 2005380052, Arhiva Judecătoriei Floreşti; 59. Dungan P. “Participaţia i
mproprie în Dreptul penal român”. – Bucureşti; Lumina Lex,
2001. 159 p.;
60. Filipaş A., Mitrache C. Drept penal român. Curs selectiv pentru licenţă 1997. Bucureşt
i;
Lumina Lex. 1997 242 p.; 170
61. Gheorghiţă M., Criminalistica, Partea 1, Introducere în criminalistică. Chişinău; Museum
.
1995.144 p.;
62. Gheorghiţă M., Tactica cercetării la faţa locului. Chişinău; Material ştiinţifico-didacti
ULIM. 72 p.;
63. Gladchi Gh. „Cine sînt victimele violului şi care este comportarea lor preinfracţion
ală”
(studiu criminologic). Legea şi viaţa. 2000. nr. 4. p. 19-25;
64. Glăvan R. Violul săvîrşit asupra unei "rude apropiate" şi incestul "agresiv". Dreptul,
2001
nr. 6. p. 96-98;
65. Golubenco Gh. Urmele infracţiunii, Teoria şi practica examinării la faţa locului.
Chişinău; Garuda-art. 160 p.;
66. Gorgăneanu I., Consideraţii privind actele premărgătoare efectuate de organele de
urmărire penală, R.R.D. 1974. nr. 21 p. 23-28;
67. Guştiuc A. Istoria Universală a Statului şi Dreptului. vol.I. Chişinău; USM, 2001 259
p.; 68. Guştiuc A. Istoria Universală a Statului şi Dreptului. vol.II. Chişinău; USM. 2001
244 p.; 69. Hotărârea Plenului CSJ a RM din 22.11.2004, nr.39 - Cu privire la pract
ica judiciară în
cauzele penale privind minorii. Buletinul CSJ a RM. 2005. nr. 7;
70. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie despre practica judiciară în cauzele din
categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17 din 07.11.2005. Buletinul CSJ a R
M 2006. nr. 3;
71. Hotărâre CEDO din 16.01.2007 la cererea nr.36492/02 Bujniţa contra Moldovei; 72. H
otărârea CEDO C.R. v. Marea Britanie nr. 48/1994/495/577, din 22 noiembrie 1995; 73.
Hotărîrea CEDO S.W. v. Marea Britanie nr. 47/1994/494/576, din 22 noiembrie 1995; 7
4. Hotărîrea Plenului JS a RM din 15.11.1993, nr.9 - Cu privire la practica judiciară în
cauzele despre omor premeditat. Culegere de hotărâri explicative. 2002;
75. Hotărârea Prezidiului Judecătoriei Supreme a RSSM nr.4y-138/86 din 07.08.1986; 76.
Hotca M. A., Codul penal: comentarii şi explicaţii, Bucureşti; C.H. Beck. 2007. 1592
p.; 77. Ikim D. Infracţiunile privind libertatea şi inviolabilitatea sexuală a minoril
or în aspect
comparat; Revista Naţională de Drept. 2008. nr. 12 p. 67-69;
78. Jurisprudence de la cour europeenne des droits de l’homme sur la violence a l’eg
ard des
femmes, document préparé par Christine Chinkin, London school of economics and polit
ical science, Strasbourg, le 4 mai 2009 10 p.;
79. Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de drept în problematica refugiaţilor, vol.
II
Chişinău , Centrul de drept, 2001;
80. Larii I., Criminologie Vol. I, Chişinău, Elena V.I. 2004. 152 p.;
171
81. Loghin O., Drept penal român, Partea specială, Bucureşti; Universul. 1994. 292 p.;
82. Loghin O., Filipaş A., Drept penal român, Partea specială. Bucureşti; Şansa – SRL. 1992
.
366 p.;
83. Macari I., Drept penal al Republicii Moldova, Chişinău, Partea generală, 1999, p.2
92; 84. Le Clere Marcel, “Manuel de polise tehnique”, Ed. Polise Revue, Paris, 1974,
p.225-226; 85. Mateuţ G., Consecinţele abrogării articolului 200 din Codul penal priv
ind incriminarea
relaţiilor sexuale între persoanele de acelaşi sex asupra noii reglementări a infracţiunii
de viol, Dreptul, 2002 nr. 11 p. 148-151;
86. Mircea I., Criminalistica, Iaşi, Fundaţia “Chemarea”, 1992,421 p.; 87. Miron I. - Ev
oluţia reglementării violului în România şi elemente de drept comparat
Revista Naţională de Drept, 2001 nr. 2 p. 47-49;
88. Munteanu R. Tipologia violenţei, Revista Naţională de Drept, 2007, nr. 11 p. 82-84
; 89. Nistoreanu Gh. ş.a, Drept penal Partea specială. Bucureşti, Continent XXI. 1995.
676 p.; 90. Nistorenu Gh., Boroi A. „Drept penal, partea specială ” Bucureşti. All Beck
2005 816 p.; 91. Paladii A. Violul, aspecte de drept penal comparat. Revista de
ştiinţe penale ediţie
specială 2008-2009 p. 196-212.;
92. Paladii A., Cernomoreţ S. Controverse privind subiectul infracţiunii de viol. Re
vista de
criminologie, drept penal şi criminalistică, 2007 nr. 3-4/ – p. 62-67;
93. Paladii A., Tactica învinuirii inculpatului minor în cazul infracţiunii de viol. P
robleme
interdisciplinare în materia prevenirii şi combaterii criminalităţii juvenile la etapa c
ontemporană – Materiale ale Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale, 5 octombrie 200
7, Chişinău, 2007 – p. 235-239;
94. Pâşesat Gh. Interpretarea criminalistică a urmelor de la locul faptei. Bucureşti. Naţi
onal,
2000. 328 p.;
95. Popa M. Consideraţii privind infracţiunile care vizează viaţa sexuală, Legea şi viaţa,
2007. nr. 6 p.46-51;
96. Recomandarea Nr. R (2000/11) adoptată de comitetul miniştrilor al Consiliului Eu
ropei
la 19 mai 2000 şi Raportul explicativ nr. IV pct. 17,18;
97. Sima C. Cod penal, adnotat. edit. Bucureşti. Lumina Lex 2001 870 p.; 98. Stanc
u E., Criminalistică, vol.-I, Bucureşti, Actami, 1995 376 p.; 99. Stancu E., Crimina
listică, vol.-II, Bucureşti, Actami, 1995 399 p.; 100. Stati V., - Răspunderea penală pe
ntru infracţiunea de tortură şi infracţiunea de organizare
sau investigare a acţiunilor de tortură, partea II. Revista Naţională de Dreptr 2008 nr.
3 p.20-27;
172
101. Stati V. Despre practica aplicării răspunderii pentru infracţiunile privind viaţa s
exuală
(consideraţii de ordin teoretic şi practic) Revista Naţională de Drept 2007 nr. 8 p. 16-
22;
102. Stati V., - Răspunderea penală pentru infracţiunea de tortură şi infracţiunea de organi
zare
sau investigare a acţiunilor de tortură. Revista Naţională de Dreptr 2008 nr. 2. p.18-25
;
103. Stelzer E. Criminalistica, vol.I, Berlin, Ed.ştiinţifică Germană, 1977 250 p.; 104.
Stoica O., Drept penal, Partea specială, Bucureşti, Ed. didactică şi pedagogică, 1976 345
p.;
105. Tabîrtă A. - Latura obiectivă a infractiunii de viol, Revista Naţională de Drept 2008
nr. 3
p.67-69;
106. Tăbîrţă A. - Particularităţile subiectului infracţiunii de viol, Revista Naţională de Dr
2008 nr. 7 p. 48-51;
107. Tăbîrţă A., - Delimitarea violului de alte infracţiunii privind viaţa sexuală, Avocatul
poporului, Chişinău 2008Nr 8-9, p. 15-18;
108. Tăbîrţă A., - Particularităţi ale obiectului infracţiunii de viol, Avocatul poporului,
Chişinău 2008, Nr.4-6,.p 17-20;
109. Teofil A., Natura juridică şi funcţia actelor premărgătoare în reglementarea procesual
penală, R.R.D. 1970. nr.12 p.37-43;
110. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, vol. I Chişinău, Mol
dpres,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998. 389 p.;
111. Ulianovschi X. Răspunderea penală a minorilor, Revista Naţională de Drept, 2002 nr.
3
p.10-14;
112. Vasiliu T. ş.a., Codul penal al Republicii Socialiste România, comentat şi adnota
t, partea
generală, Bucureşti. Ştiinţa, 1972. 772 p.;
113. Volonciu N. Drept Procesual Penal, vol.II, Bucureşti, T.U.B, 1989, 320 p.; 11
4. Volonciu N. Tratat de procedură penală, Parte specială, Vol.II, Bucureşti, Paideia,19
94,
449 p.;
115. Zăhărescu Gh. Precizări cu privire la organizarea şi planificarea urmăririi penale-pl
anul
de urmărire penală, Rev.”P.C.C.” 1981 nr2 p.86-91;
116. Zolyneak M., Drept penal, vol. II, Iaşi, Chemarea, 1993. 789 p.; 117. Авдеев М.И. Судебн
с.;
118. Антоян Ю М, Криминальная сексология, Москва, Искра, 1984. 360 c.; 119. Аргунова Ю. Отказ
изнасилований // "Уголовное право", 2005, N 1. c. 115-121; 173
120. Балашов Д.Н., Балашов Н.М., Криминалистика: Учебник. — М.: ИНФРА, 2005. 503
с.;
121. Бахин В., Карпов Н., Александренко Е. Анализ типичных ошибок в расследовании
преступлений сексуальных маньяков "Закон и жизнь" 2009, N.4 c.35-40;
122. БВС РСФСР. 1989. № 8.; 123. Белкин Р. С. Криминалистическая энциклопедия. 2-е изд. доп.
2000. 334 c.;
124. ВК ВС СССР от 24 мая 1963 г. по делу Ф., Бюл. CССР 1963 г. №5; 125. Волчецкая Т.С. Ситуа
криминалистической деятельности: Учеб. пособие / Калинингр. ун-т. Калинин-град, 1999. 73 c.;
126. Галиакбаров Р., Как квалифицировать убийства и изнасилования, совершенные
групповым способомю Российская юстиция, 2000 г., N 10, с. 40-42;
127. Герасимов И.Ф., Методика расследования преступлений: Общие положения //
Криминалистическая характеристика преступлений в методике расследования, Москва, 1976, 101 с.
128. Герасимов И.Ф.,Драпкин Л.Я,.Ищенко Е.П и др., Криминалистика: Учеб. для вузов,
Москва, Высш. шк. 1994, 530 c;
129. Головлев
Ю.
Уголовное
ответственность
за
изнасилование
проблемы
квалификаций и прими нения” Закон и право 2004 №10. c. 36-40;
130. Гонтарь И. Посредственное исполнение: теория и проблемы судебной практики
"Уголовное право", 2004 г., N 2. c. 18-21;
131. Дурманов Н Д Советское уголовное право. Особенная часть. Мockвa. 1971. 360 c.; 132. Дьяч
в странах содружества независимых государств в 1995-2003 г. и I полугодии 2004 г, Уголовное п
133. Ермолович
В.Ф.,
Криминалистическая
характеристика
преступлений,
Изд.
«АМАЛФЕЯ», Минск, 2001 – 304c.;
134. Загородников Н. И, Советское уголовное право. Общая и oсoбенная части. М.
«Юрид. лит.», 1976, 568 с.;
135. Заяц Н. Право на личную неприкосновенность в системе личных прав физического
лица; Закон и жизнь, 2006 г., N 2, с.20-22;
136. Иванов В.Д Уголовное Право. Особенная часть: Учебник.
Ростов н/Д: изд.
«Феникс», 2002. 512 c.; 174
137. Игнатов А.Н. Квалификация половых преступлений. Москва: Юридическая
литература, 1974, 256 с;
138. Кибальник А. И, Соломоненко Насильственные действия сексуального характера;
Российская юстиция, 2001 г., N 8, с.64-66;
139. Комментарии к Уголовному кодексу Российской Федерации, под. общ. ред.
В.М.Лебедева, Москва, изд. НОРМА, 2003, 976 c.;
140. Конева М. Усилить уголовную ответственность за ненасильственные действия
гомосексуального характера; Российская юстиция, 2003 г., N 3, с.59-61;
141. Конышева Л. Понятие психически беспомощного состояния жертвы преступления .
Российская юстиция, 1999 г., N 4. c. 44-46;
142. Корзун Н. Применение закона при рассмотрении уголовных дел об изнасиловании
Судовы весник, 2002 г., N 3.c. 24-27;
143. Косарев В.Н., Макагон И.В., Использование микрообъектов в расследование
преступленю. Волгоград. ВолГу. 2005. 232 с.;
144. Криминалистика.
Учебное пособие в схемах под. редакцией Филиппова
А.Г.Москва Новый Юрист 1998. 116 c.;
145. Маликов С.В. Криминалистика: Учебник. Высшее образование. М.: ИНФРА_М,
2005. 503 с.;
146. Криминалистика: Учебник. Изд. 2-е, испр. и доп. / под ред. Ищенко Е.П. М. 2006
изд ИНФРА-М. 748 c.;
147. Криминология: Учебник для вузов / под ред. проф. Малкова В.Д. 27е изд., перераб.
и доп. М.: ЗАО «Юстицинформ», 2006. 528 c.;
148. Курс криминалистики, Том II, под. ред. Коршуновой О.Н. и Степанова А.А., Изд.
Юридический центр Пресс, Санкт-Петербург, 2004 – 639c.;
149. Курс
советского уголовного право, Пионтковский А.А., Менъшагин В.Д.,
Особенная часть, Т. 1, Изд. Госюриздат, Москва, 1955 – 800c.;
150. Курса советского уголовного под. ред. Беляев Н. А., Шаргородский М. Д., изд.
Ленинградского университета, 1973. 836 c.;
151. Пионтковскъ А А, Курс советского уголовного права Том. 5. Мockвa Госюриздат,
1971. 571с.;
152. Пост. Пл. ВС СССР от 16 де-абря 1967 г. по делу Ш. и О., Бюл. СССР 1968 г. № 3; 153. Пос
175
156. Пост. През. Тамбовского обл. суда от 09101991 - БВС РСФСР 1992 N 4; 157. Пост.Плен. ВС С
14 лет; Законность, 2002 г., N 4, с.46-48;
159. Расторопов С., Табакова С. О сущности понятия "психическое насилие" в составах
насильственных преступлений; Закон и право, 2004 г., N 12, с.36-38;
160. Российское уголовное право. Курс лекций: в 3 т. Т. 2. Особенная часть (главы 1-Х)
Наумов А.В.. — 4-е изд., перераб. и доп. – Волтерс К. М., 2008. 504 c.;
161. Руководство для следователей, под. ред., В.В.Мозякова, Москва, «Экзамен», 2005.
916c.;
162. Сергеенко Н. Особенности квалификации насильственных действий сексуального
характера по уголовному законодательству некоторых зарубежных стран вестнiк", 2008 г., N 2. c
163. СК ВС РСФСР от 08.02.1980-БВС РСФСР 1980 N 10; 164. СК ВС РСФСР по делу М., Бюл. РСФСР 1
"Судовы
165. Cоветское уголовно право часть особенная, учебное пособие, под ред.. А. и
Якупова А. Ш., НИ и РИО КВШ МВД СССР Киев 1975. 342 c.;
166. Соловьев
Н.А., Методика расследования, Учебное пособие, Волгоградский
Государственный Университет, Волгоград, 2004. 142 c.;
167. Сосна А., Боршевская Л. Насилие над женщинами: истоки и пути противодействия;
Закон и жизнь, 2009 г., N 2, с.53-57;
168. Турлыбаев О. Типичные обстоятельства совершения насильственных половых
преступлений в отношении несовершеннолетних // "Тураби", 2005 г., N 1. c. 106-108;
169. Уголовное право России, Особенная часть, под. ред., Кругликов Л. Л., Москва,
ВЕК, 1999 799с.
170. Уголовное право Российской Федерации. Особенная часть:
Учебник / Под ред.
Рарога А.И.. - М.: Юристъ, 2001. 638 c.;
171. Уголовное право, Особенная часть, учебник для ВУЗОВ, под. Ред. Козаченко И. Я.,
Незнамова З. А., Новоселов Г. П., Москва, Норма-Инфра, 2001. 955c.;
172. Уголовное право. Особенная часть: Учебник / под ред. проф Л. Д. Гаухмана и проф
Максимова С. В.. — 2-е изд., перераб., доп.— М.: изд Эксмо, 2005. 704 c.;
173. Уголовный кодекс Германии, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2002; 174. Уголовный
176
176. Уголовный Кодекс Российской Федерации, принят Государственной думой 24 мая
1996 года, Полный сборник кодексов Российской Федерации, Изд. Славянский дом книги, Москва, 2
177. Уголовный кодекс Турции, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2003; 178. Уголовный
Кодекс Украины, Научно-практический коментарий, отв. ред.
С.С.Яценко, Kиев, ACK, 2003, 984 c.;
179. Уголовный кодекс Франции, Изд. Юридический центр, Санкт-Петербург, 2002; 180. Уголовный
Криминалистическая характеристика преступлений, Москва, 1984. 154c.;
183. Яблоков Н. П. Криминалистика, Ed.ВЕК Mосква, 1996 604 c.; 184. Яблоков. Н.П, Криминалист
изд. Юристъ. 718 c.;
185. Яковлев Я.М. Половые преступления. Душанбе: «Ирфон», 1969, 453 с.; 186. Яцеленко Б., Сем
соучастия в преступлении "Российская юстиция", 2005 г., N 5. c.2-5;
177
Anexa nr.1
NUMĂRUL VIOLURILOR SĂVÎRŞITE ÎN REPUBLICA MOLDOVA PE ANII 2003-2008
250 281
282
336 268 219
2003
2004
2005
2006
2007
2008
SURSA:
INFORMAŢIA
OPERATIVĂ
PRIVIND
REZULTATELE
COMBATERII
CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008
178
Anexa nr.2
NIVELUL CRIMINALITĂŢII DE VIOL ÎN REPUBLICA MOLDOVA PE ANII 2003-2008
15% 17%
17%
22% 16% 13%
2003
2004
2005
2006
2007
2008
SURSA: INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII
CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008
179
Anexa nr. 3
REPARTIŢIA VIOLURILOR ÎN REPUBLICA MOLDOVA PE ANOTIMPURI, PENTRU PERIOADA ANILOR 200
3-2008
21%
26%
20%
33%
vara
toamna
iarna
primavara
SURSA: INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII
CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008
180
Anexa nr. 4
STRUCTURA VIOLURILOR ÎN FUNCŢIE DE MODALITATEA DE COMITERE ÎN REPUBLICA MOLDOVA PENTRU
PERIOADA ANILOR 2003 – 2008
26%
19% 55%
fizica
psihica
ambele
SURSA: INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII
CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008
181
Anexa nr. 5
REPARTIŢIA VIOLURILOR DUPĂ LOCUL DE COMITERE ÎN REPUBLICA MOLDOVA PENTRU PERIODA ANILO
R 2003 – 2008
47%
53%
public privat
SURSA:
INFORMAŢIA
OPERATIVĂ
PRIVIND
REZULTATELE
COMBATERII
CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008
182
Anexa nr. 6
DINAMICA INFRACŢIUNILOR DE VIOL ÎN REPUBLICA MOLDOVA PE ANII 2003 – 2008
350 300 250 200 150 100 50 0
+19,14%
+22,37%
+4,85%,
-34,72%,
-18,28%,
2003 2004 2005 2006 2007 2008
SURSA:
INFORMAŢIA
OPERATIVĂ
PRIVIND
REZULTATELE
COMBATERII
CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008
183
Anexa nr. 7
STRUCTURA VIOLURILOR DUPĂ VÎRSTA SUBIECTULUI INFRACŢIUNII ÎN REPUBLICA MOLDOVA PENTRU PE
RIODA ANILOR 2003 – 2008
91%
9%
Minori
Majori
SURSA:
INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII
CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008
Anexa nr.8
STRUCTURA INFRACŢIUNILOR DE VIOL DUPĂ PERIOADA ZILEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA PE ANII 2003
– 2008
58%
42%
Ziua (06-22) Noaptea (2206)
SURSA:
INFORMAŢIA OPERATIVĂ PRIVIND REZULTATELE COMBATERII
CRIMINALITĂŢII DE CĂTRE OUP ALE REPUBLICII MOLDOVA PENTRU ANII 2003-2008
185
Anexa nr. 9
Indicaţii metodice privind investigarea judiciară a infracţiunii de viol (în scheme).
Figura nr. 1 Caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol.
Caracteristica criminalistică a infracţiunii de viol este compusă din următoarele elemen
te şi informaţii tipice acestora
Personalitatea făptuitorului şi a victimei
Existenţa sau lipsa cărorva relaţii dintre făptuitor şi victimă
Metoda comiterii infracţiunii de viol
Timpul comiterii infracţiunii de viol.
Locul comiterii infracţiunii de viol
186
Figura nr. 2 Elementul probatoriu al infracţiunii de viol.
Elementul probatoriu al infracţiunii de viol este format din:
Existenţa raportului sexual
Existenţa constrângerii fizice sau psihice sau a imposibilităţii victimei de a se apără sau
de a-şi exprima voinţa Vârsta persoanei vătămate
Raporturile care au existat dintre victimă şi făptuitor
Participanţii infracţiunii;
şi
contribuţia
lor
la
săvârşirea
Consecinţele infracţiunii
Intenţia şi motivele comiterii infracţiunii
Cauzele şi condiţiile care au determinat săvârşirea infracţiunii
Existenţa împrejurărilor ce pot agrava sau atenua răspunderea penală a făptuitorului.
187
Figura nr.3 Acţiunile premergătoare începerii urmăririi penale în cazul comiterii infracţiun
ii de viol:
Acţiunile premergătoare începerii urmăririi penale în cazul comiterii infracţiunii de viol:
I. Sesizarea organului de urmărire penală despre săvârşirea unei infracţiuni sau pregătirea s
ii unei infracţiuni prin una din modalităţile stabilite de art.262 C.pr.pen.: plângere,
denunţ, autodenunţ sau depistarea infracţiunii nemijlocit de către colaboratorii organul
ui de urmărire penală. II. Examinarea sesizării de către organul de urmărire penală prin sta
bilirea datelor care confirmă sau infirmă existenţa semnelor infracţiunii. Sub acest asp
ect, se impune precizarea că pentru existenţa temeiurilor de începere a urmăririi penale
este suficientă constatarea semnele laturii obiective a infracţiunii; III. Emiterea
de către organul de urmărire penală a ordonanţei de începere a urmăririi penale în prezenţa
diţiilor prevăzute de art.274 alin.(1) C.pr.pen.; IV. Verificarea de către procuror a
legalităţii şi temeiurilor pornirii urmăririi penale, urmate de confirmarea ordonanţei de în
cepere a urmăririi penale.
188
Figura nr. 4 Metodele de verificare a informaţiilor privitoare la comiterea faptei
de viol.
Metodele de verificare a informaţiilor privitoare la comiterea faptei de viol.
Obţinerea de informaţii despre comiterea infracţiunii de viol din declaraţiile obţinute de
la martorii oculari sau de la alte persoane ce ar putea deţine unele informaţii des
pre comiterea faptei.
Dispunerea de către organul de urmărire penală a constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico
egale.
Efectuarea cercetării la faţa locului.
Desfăşurarea măsurilor investigativoperative.
189
Figura nr. 5 Operaţiunile logice ce stau la baza elaborării versiunilor în cazul comit
erii infracţiunii de viol.
Operaţiunile logice ce stau la baza elaborării versiunilor în cazul comiterii infracţiun
ii de viol. Analiza
Sinteza
Analogia
Deducţia
Inducţia
190
Figura nr. 6 Ordinea elaborării şi verificării versiunilor în cazul comiterii faptelor d
e viol.
Studierea circumstanţelor obiective în care a fost comisă faptă de viol şi a informaţiilor e
xistente la momentul elaborării versiunii.
Elaborarea versiunilor (acestea trebuie să fie veridice, bazate pe materialul fapt
ic şi bazate pe legile logicii juridice)
Deducerea din fiecare versiune a informaţiilor specifice pe care ar trebui să le ofe
re aceasta, în cadrul urmăririi penale. În cazul în care versiunea este corectă.
Ordinea elaborării şi verificării versiunilor în cazul comiterii faptelor de viol
Renunţarea la versiunea ce nu s-a confirmat şi elaborarea unor noi, până la rămânerea unei s
ingure care ar reda exact circumstanţele comiterii violului.
Compararea informaţiilor obţinute în urma acţiunilor desfăşurate cu cele specifice versiunii
elaborate.
Desfăşurarea acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor investigativoperative.
191
Figura nr. 7 Versiuni ce pot fi elaborate în cazul comiterii infracţiunii de viol.
Versiuni ce pot fi elaborate în cazul comiterii infracţiunii de viol.
Victima nu se cunoştea cu făptuitorul, caz în care principalul obiectiv constă în identifi
carea făptuitorului şi reţinerea acestuia;
Victima se cunoaşte cu făptuitorul, în acest caz o atenţie sporită se atrage relaţiilor dint
re victimă şi făptuitor;
Făptuitorul este reţinut în momentul întreţinerii raportului sexual sau imediat după realiza
rea raportului sexual. În speţă, urmează a fi stabilite împrejurările în care au fost comise
nfracţiunile pentru că în cazul reţinerii făptuitorului să fie excluse erorile judiciare.
192
Figura nr.8 Conţinutul situaţiilor tipice specifice urmăririi penale în cazurile de viol
.
Conţinutul situaţiilor tipice specifice urmăririi penale în cazurile de viol.
Probele existente în cadrul dosarului.
Informaţii obţinute, în cadrul urmăririi penale, din alte surse (inclusiv cele obţinute în u
rma măsurilor investigativ - operative)
Date despre sursele de informaţii, altele decât cele ce rezultă din probatoriu existen
t la dosar.
193
Figura nr. 9 Situaţii tipice ce pot apărea pe parcursul urmăririi penale a infracţiunii
de viol.
Situaţii tipice ce pot apărea pe parcursul urmăririi penale a infracţiunii de viol.
Raportul sexual a fost săvârşit în împrejurările şi de către persoana (persoanele) indicată d
victimă în plângere;
Violul a avut loc, dar fie în alte împrejurări şi de către alte persoane decât cele indicate
de către victimă, fie victima intenţionat ascunde unele circumstanţe în care a fost comisă
fapta;
Raportul sexual a avut loc dar victima a consimţit la acesta, fie în genere raportul
sexual nu a avut loc;
Activitatea infracţională a luat forma trunchiată a infracţiunii, fie a avut loc renunţare
a de bună voie la comiterea infracţiunii;
194
Figura nr. 10 Clasificarea acţiunilor de investigare a infracţiunii de viol după cum s
e raportează la momentul începerii urmăririi penale.
Acţiuni premergătoare începerii urmării penale;
Clasificarea acţiunilor de investigare a infracţiunii de viol după cum se raportează la
momentul începerii urmăririi penale.
Acţiuni ce urmează a fi desfăşurate în cadrul urmăririi penale;
195
Figura nr. 11 Acţiuni ce urmează a fi desfăşurate înainte de începerea urmăririi penale pe ca
zele de viol.
Ascultarea victimei, persoanelor ce deţin informaţii despre comiterea infracţiunii de
viol, şi a celor suspecte de comiterea faptei. Cercetarea la faţa
Acţiuni ce urmează a fi desfăşurate înainte de începerea urmăririi penale.
locului
Măsurile investigativoperative.
Efectuarea percheziţiei corporale şi ridicarea de obiecte.
Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale.
196
Figura nr. 12 Acţiuni ce urmează a fi desfăşurate în cadrul urmăririi penale privind cauzele
de viol.
Ascultarea părţii vătămate
Ascultarea martorilor
Ascultarea bănuiţilor sau învinuiţilor
Prezentarea pentru recunoaştere
Acţiuni desfăşurate în cadrul urmăririi penale.
Reconstituirea
Efectuarea percheziţiei
Dispunerea expertizelor judiciare.
197
Figura nr. 13 Acţiuni de urmărire penală şi măsuri investigativ operative ce urmează a fi înt
eprinse de către organele de drept în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii inf
racţiunii de viol, în cazul în care victima se cunoştea cu persoana suspectă sau aceasta e
ste reţinută în momentul comiterii faptei.
Acţiuni desfăşurate
Cercetarea la faţa locului. Audierea victimei. Examinare a şi ridicarea îmbrăcămi ntei vic
timei
Identificare a şi ascultarea martorilor oculari
Audierea bănuitului
Numirea expertizei medico legale în privinţa victimei şi a bănuitului. Precum şi altor exp
ertize judiciare în funcţie de împrejurări le în care a fost comisă fapta.
Efectuarea percheziţiei la domiciliu bănuitului, precum şi în alte locuri frecventate de
făptuitor (birou, automobil, etc)
Realizarea măsurilor investigativ operativă.
198
Figura nr. 14 Acţiuni de urmărire penală şi măsuri investigativ operative ce urmează a fi înt
eprinse de către organele de drept în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii inf
racţiunii de viol, în cazul în care victima nu se cunoştea cu violatorul.
Acţiuni desfăşurate
Audierea victimei.
Cercetarea la faţa locului
Examinare a şi ridicarea îmbrăcămi ntei victimei
Numirea expertizelo r privitoare la victimă infracţiunii de viol precum şi în privinţa mij
loacelor materiale de probă.
Realizarea măsurilor investigativ operativă.
199
Figura nr. 15 Tipuri de expertize judiciare ce pot fi desfăşurate în cadrul investigării
infracţiunii de viol.
Expertiza medicolegală a victimei.
Expertiza medicolegală învinuitului .
Expertiza psihiatrică a victimei.
Expertiza psihiatrică a învinuitului ...
Tipuri de expertize
Expertiza psihologică .
Expertiza biologică.
Expertiza traseologică.
Expertiza genetică.
200
Figura nr. 16 Urme biologice de natură umană ce pot fi descoperite în urma cercetării la
faţa locului în cazul comiterii infracţiunii de viol.
Categorii de urme.
Urme de spermă
Urme de sânge.
Urme de natură piloasă.
Urme de salivă
201
Figura nr. 17 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei bio
logice a urmelor de spermă în cazul în care este prezentată numai urma de spermă sau obiec
tul purtător.
Întrebări adresate.
Dacă pe obiectul prezentat există urme de spermă sau nu; Natura urmei; Specia căreia apa
rţine; Grupa sangvină; Numărul de persoane care au lăsat urme de spermă; Starea de sănătate a
acestora; Vechimea aproximativă a urmei de spermă; Figura nr. 18 Întrebări ce pot fi adr
esate expertului în cazul efectuării expertizei biologice a urmelor de spermă în cazul în
care este prezentată urma de spermă şi modelele de comparaţie.
Întrebări adresate.
Întrebările indicate în figura nr. 17.
Dacă spermatozoizii din urma ridicată cu ocazia cfl. aparţin persoanei de la care s-au
prelevat modelele de comparaţie.
202
Figura nr. 19 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei bio
logice a urmelor de sânge. Întrebări adresate;
Dacă pata este de sânge sau nu;
Natura urmei (sânge uman sau animal);
Grupa sanguină a sângelui;
Sexul persoanei de la care provine urma;
Din care parte a corpului uman provine urma de sânge. Starea de sănătate a persoanei d
e la care provine sângele; Vechimea urmelor;
Poziţia corpului în momentul creării urmei de sânge; Dacă sângele conţine impurităţi şi de ce
unt; Figura nr. 20 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertize
i biologice a urmelor de sânge, dacă se prezintă urma şi modelele de comparaţie; Întrebări ad
esate;
Întrebările indicate în figura nr. 19.
Dacă urma de sânge ridicată cu ocazia cfl. are aceeaşi grupă sanguină cu sângele prezentat ca
model de comparaţie;
Dacă există alte indicii de asemănare între urmă şi proba de sânge:
203
Figura nr. 21 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei bio
logice a urmelor de natură piloasă; Întrebări adresate;
Natura firelor de păr prezentate;
Zona corpului din care provin; Dacă firele de păr sunt vopsite şi care este culoarea l
or naturală; Modul de detaşare a firelor de păr;
Dacă firul de păr prezintă alteraţii patologice, urme de sânge sau distrugeri provocate de
paraziţi; Sexul persoanei de la care provin firele de păr;
Vârsta aproximativă şi rasa persoanei;
Natura depunerilor de pe suprafaţa firului de păr;
Figura nr. 22 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei bio
logice a urmelor de natură piloasă în cazul în care sunt prezentate şi modele de comparaţie;
Întrebări adresate;
Întrebările indicate în figura nr. 21.
Dacă firul de păr ridicat cu ocazia cfl, are aceleaşi caracteristici cu modelul de com
paraţie;
204
Figura nr. 23 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei bio
logice a urmelor de salivă;
Întrebări adresate;
Dacă pe obiectul prezentat există sau nu urme de salivă; Dacă urma de salivă este de natură
umană;
Grupa sangvină a persoanei;
Dacă pot fi stabilite anumite tratamente medicamentoase; Dacă poate fi stabilit medi
ul profesional al persoanei creatoare;
Figura nr. 24 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei bio
logice a urmelor de salivă în cazul în care sunt prezentate şi modele de comparaţie;
Întrebări adresate;
Întrebările indicate în figura nr. 23.
Dacă urma de salivă are aceeaşi grupă de sanguină cu persoana de la care s-a ridicat model
ul de comparaţie;
Dacă există alte indicii de asemănare între urma de salivă şi modelele ridicate pentru compa
raţie;
205
Figura nr. 25 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei med
icolegale a victimei;
Întrebări adresate cu ocazia examinării victimei;
Existenţa unor leziuni traumatice specifice raportului sexual forţat;
Dacă victima femeie este însărcinată sau nu, termenul sarcinii; Daca a avut loc întreruper
e a sarcinii şi motivul acesteia;
Dacă a avut loc deflorarea victimei şi dacă da, dacă aceasta este recentă.
Mecanismul de producere;
Dacă victima este infectată cu o boală venerică sau altă boală ce se transmite prin raport s
exual;
Vechimea acestora;
Dacă victima este infectată cu maladia SIDA;
Consecinţele lor asupra stării de sănătate a victimei şi aprecierea gravităţii în conformitat
u prevederile legale;
Motivul decesului în cazul în care victima violului a decedat; Dacă pe corpul victimei
au fost găsite urme biologice de natura umană sau epiteliu uman;
În funcţie de faza bolii de stabilit momentul infectării;
Existenţa unui raport sexual recent;
Stabilirea nivelului de dezvoltare fizică a victimei, precum şi existenţa unor deficie
nţe fizice la victimă;
206
Figura nr. 26 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei med
icolegale învinuitului;
Întrebări adresate cu ocazia examinării inculpatului
Existenţa capacităţii de coabitare;
Existenţa unor leziuni traumatice specifice infracţiunii de viol;
Examinarea capacităţii de procreare (în unele cazuri ex. în cazul în care în urma violului i
ntervine o sarcină ne dorită);
Mecanismul de producere;
Vechimea acestora; Dacă învinuitul este infectat cu o boală venerică sau o altă boală ce se
transmite prin raport sexual;
Dacă învinuitul este contaminat cu maladia SIDA:
Dacă pe corpul persoanei au fost găsite urme biologice de natura umană sau epiteliu um
an;
În funcţie de faza bolii de stabilit data contaminării;
207
Figura nr. 27 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei psi
hiatrice a învinuitului;
Întrebări adresate;
Dacă suferă persoana de anumite boli sau dereglări psihice, în momentul expertizei;
Dacă suferea persoana de anumite boli sau dereglări psihice, în momentul comiterii vio
lului; Dacă conştientiza caracterul acţiunilor sale şi a consecinţelor acestora în momentul
comiterii infracţiunii; Dacă în momentul comiterii faptei persoana putea să-şi dirijeze acţi
unile;
Dacă în momentul comiterii infracţiunii persoana era responsabilă, dacă nu atunci această es
te iresponsabilă sau suntem în prezenţa unei responsabilităţi reduse;
208
Figura nr. 28 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei psi
hiatrice a victimei infracţiunii de viol;
Întrebări adresate;
Dacă suferă persoana de anumite boli sau dereglări psihice, în momentul expertizei;
Dacă suferea persoana de anumite boli sau dereglări psihice, în momentul realizării infr
acţiunii;
Dacă conştientiza caracterul acţiunilor sale şi a consecinţelor acestora în momentul comiter
ii infracţiunii;
Dacă în momentul comiterii faptei persoana putea să-şi dirijeze acţiunile;
209
Figura nr. 29 Pentru determinarea imposibilităţii victimei de a se apăra sau de a-şi exp
rima voinţa, în cadrul expertizei psihologice urmează a fi stabilite următoarele element
e;
Totalitatea procesele lăuntrice, avute în momentul comiterii infracţiunii, de către vict
imă.
Aprecierea situaţiei în care se află victima ca fără soluţie.
Elemente obligatoriu de stabilit;
Alegerea unei tactici ineficiente de apărare.
Lipsa resurselor psihologice de a-şi manifesta voinţa şi de a-şi dirija acţiunile.
Notă: Doar în cazul în care psihologul stabileşte existenţa cumulativă a acestor elemente po
ate da concluzia că victima în momentul comiterii infracţiunii s-a aflat în imposibilita
te de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, stare ce nu este determinată de o boală psihi
că, vârsta, sau altă stare ce urmează a fi stabilită prin intermediul expertizei psihiatri
ce sau medico-legale.
210
Figura nr. 30 Categorii de urme ce pot forma obiectul expertizei traseologice în c
adrul investigării infracţiunii de viol.
Urme lăsate de picioare;
Urme de buze;
Urme de dinţi;
Categorii de urme;
Urme de sol şi cele lăsate de vegetale;
Urme lăsate de mijloacele de transport;
Urme ale obiectelor de îmbrăcăminte;
211
Figura nr. 31 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei tra
seologice a urmelor de picioare în cadrul investigării infracţiunii de viol;
Întrebări adresate expertului;
Dacă urmele plantare descoperite la faţa locului au fost create de învinuitul în cauza d
e viol;
Cărui tip aparţine încălţămintea al cărei urme au fost ridicate de la faţa locului;
Care a fost direcţia de deplasare a persoanei ce a lăsat urmele;
Dacă urmele de încălţăminte descoperite la faţa locului provin de la încălţămintea ridicată d
itul de comiterea violului;
Ce particularităţi are încălţămintea ale cărei urme sau ridicat;
Care sunt concluziile referitor la particularităţile persoanei ce le-a lăsat;
Care a fost ritmul de deplasare a persoanei ce a lăsat urmele;
212
Figura nr. 32 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei tra
seologice a urmelor de buze în cadrul investigării infracţiunii de viol;
Urma este de natură umană sau naturală;
Numărul de persoane ce au creat urma;
Sexul şi vârsta aproximati vă;
Tipul antropologi c aproximati v al persoanei;
Întrebări adresate;
Existenţa cărorva malformarţ ii;
Care este mecanismu l de formare a urmei;
Urmele materie adiacente care au înlesnit crearea urmei; (ruj, urme biologice)
Care dintre buze a lăsat urma (inferioară sau superioară);
213
Figura nr. 33 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei tra
seologice a urmelor de dinţi în cadrul investigării infracţiunii de viol;
Întrebări adresate;
Urma este creată de o dantură de natură umană sau animală;
Caracterist icile danturii persoanei ce a creat urma;
Care este mecanismu l de formare a urmei;
Sexul şi vârsta aproximati vă a persoanei ce a creat urma;
Tipul antropologi c al persoanei ce a creat urma;
Dacă urma prezintă suficiente elemente pentru identificare ;
Dacă detenţia creatoare a suferit careva tratamente stomatologice;
214
Figura nr. 34 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei tra
seologice a urmelor obiectelor de îmbrăcăminte în cadrul investigării infracţiunii de viol;
Dacă urma a fost creat de un obiect de îmbrăcăminte şi care parte a acestei;
Care este forma ţesăturii din care s-a confecţionat îmbrăcămintea ce a lăsat urma;
Dacă urma a fost creată de un accesoriu al obiectului de îmbrăcăminte;
Întrebări ce urmează a fi adresate;
Care alte particularităţi prezintă îmbrăcămintea ce a creat urma;
În cazul în care este prezentat modelul de comparaţie;
Dacă urma putea fi creată de obiectul ce a fost prezentat ca model de comparaţie;
Dacă fragmentul textil găsit la faţa locului a făcut obiect comun cu modelul de comparaţie
;
215
Figura nr. 35 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei tra
seologice a urmelor de sol şi de natură vegetală în cadrul investigării infracţiunii de viol
; Dacă urma descoperită este o urmă biologică de natură vegetală; Particularit ăţile detaşări
sezon îi corespunde planta; Zona geografică de provenienţă a plantei;
Dacă prezintă modificări suferite ca urmare a unei prelucrări;
Întrebări adresate la expertizarea urmelor de natură vegetală; Întrebări adresate la experti
za urmelor de sol;
Dacă planta este cultivată sau creşte în mod natural;
Dacă urma descoperită este o urmă de sol;
Particularit ăţile detaşării;
Zona de provenienţ ă a urmei (teren agricol, zonă forestieră);
Dacă urma conţine alte substanţe, ce au o natură diferită
Dacă urma prezintă suficiente elemente pentru identificare ;
Dacă modelul prezentat spre comparaţie are aceeaşi structură cu urma ridicată de la faţa loc
ului;
216
Figura nr. 35 Întrebări ce pot fi adresate expertului în cazul efectuării expertizei tra
seologice a urmelor mijloacelor de transport în cadrul investigării infracţiunii de vi
ol; Mecanismu l de formare a urmei; Tipul autovehicolul ui care a format urma; D
iametrul şi desenul protectorului anvelopei;
Direcţia de deplasare;
Întrebări adresate;
În cazul în care sunt prezentate modele de comparaţie;
Dacă urma şi modelul de comparaţie au fost create de acelaşi vehicol;
217
DECLARA IA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
Subsemnatul Paladii Andrian, declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în
teza de doctorat, se referă la propriile activită i și realizări, în caz contrar urmând să s
rt consecin ele, în conformitate cu legisla ia în vigoare.
Paladii Andrian /......................../ 06 aprilie 2010
218
CV AL AUTORULUI Date personale: Paladii Andrian Data nașterii: 20 decembrie 1981 L
ocul nașterii: s. Rădulenii Vechi r-n. Floreşti Studii: Facultatea Drept, Academia de
Poli ie „Alexandru Ioan Cuza”, București, România, 2005, licenţiat în drept; 2006 – master în
t; Activitatea profesională: lector la catedra „Drept penal şi criminologie” Academia „Ştefa
n cel Mare” a MAI Domeniile de activitate știin ifică: drept penal, criminologie, tehnic
a încadrării juridice a infracţiunilor Participări la foruri știin ifice interna ionale: 1.Se
inarul ştiinţifico-practic internaţional, cu genericul „Probleme de politică penală în domeni
l prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri” din 14 aprilie 2006, Minist
erul Afacerilor Interne, Academia „Ştefan cel Mare”, BUMAD pentru Republica Moldova, C
hişinău. 2.Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională „Probleme interdisciplinare în mate
venirii şi combaterii criminalităţii juvenile la etapa contemporană” 5 octombrie 2007, Min
isterul Afacerilor Interne al republicii Moldova, Academia „Ştefan cel Mare”, Fundaţia „Ha
nns Seidel” Germania 3.Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională „Protecţia juridică a v
r culturale în Republica Moldova”, 21-22 septembrie 2007, Ministerul Afacerilor Inte
rne al Republicii Moldova, Academia de Ştiinţe, Academia „Ştefan cel Mare”, Asociaţia pentru
protecţia bunurilor culturale din Republica Moldova; Lucrări știin ifice publicate: 2 m
onografii, 13 articole în materiale ale conferinţelor ştiinţifice internaţionale şi naţionale
reviste şi culegeri naţionale. Date de contact: adresă: mun. Chişinău str. M. Lomonosov 4
9/1 ap. 52 tel: 079701162 e-mail: paladiadrian@yahoo.com
219