Dreptul Penal Al Afacerilor

DREPT PENAL AL AFACERILOR
CURS 1
Introducere
Aşa cum s-a arătat în doctrină1, din punct de vedere al reacţiei legislative se constată un
paradox, atât în ţara noastră cât şi în alte ţări. Pe de o parte asistăm la multiplicarea faptelor
incriminate, ca o reacţie a conştientizării necesităţii de reprimare a criminalităţii în afaceri,
iar pe de altă parte în conştiinţa opiniei publice se formează un decalaj. Asfel, de multe ori
în conştiinţa publică acest tip specific de criminalitate nu este percepută ca o criminalitate
în sensul propriu al cuvântului ci mai degrabă ca o criminalitate artificială2.
Una din principalele caracteristici ale infracţiunilor din domeniul afacerilor este aceea
că cifra neagră a criminalităţii, adică diferenţa dintre criminalitatea reală şi cea descoperită
de către organele competente, este mai mare decât media generală a fenomenului
infracţional3. O altă particularitate o constituie faptul că activitatea de tragere la răspundere
a infractorilor este foarte costisitoare comparativ cu activitatea similară desfăşurată în
cazul altor infracţiuni4 şi, am adăuga noi, necesită un număr din ce în ce mai mare de
specialişti, din diferite domenii ale vieţii economico-financiare, odată cu fenomenul
infracţional din ce în ce mai complex, cu faptele din ce în ce mai ingenioase, ce uneori
reuşesc chiar să se păstreze în „zona gri” dintre infracţiuni şi fapte ce nu intră în sfera
penalului, speculând imprecizii legislative sau diferite interpretări.
Dreptul penal al afacerilor, subramură a dreptului penal

Dreptul afacerilor este definit (cu toate că însăşi terminologia de „drept al afacerilor”
este una controversată în doctrină5) prin însăşi gama de operaţiuni de import/export,
derulate de persoane fizice şi/sau juridice dintr-un stat cu parteneri cu aceeaşi vocaţie dintr-
un alt stat, având ca obiect mărfurile, capitalurile şi serviciile. Din această definiţie reiese,
cu claritate, că dreptul afacerilor însumează acele norme juridice care reglementează
relaţiile comerciale ce adeseori depăşesc cadrul intern al unui stat sau chiar al mai multor
state. Denumirea de „drept comercial” nu a fost considerată satisfăcătoare, deoarece
materia afacerilor vizează nu doar comerţul propriu zis, ci şi activităţile de producere de
bunuri şi prestare de servicii. Conform opiniei dominante, sfera dreptului afacerilor este
una mai întinsă decât cea a dreptului comercial, cuprinzând atât aspecte de drept public cât
1
Costică Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi,Ioan Molnar, Drept penal al afacerilor, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2002,
p. 13
2
Ibidem, p. 13
3
Mihai Adrian Hotca, Maxim Dobrinoiu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 4
4
Ibidem, p. 5
5
Ion Turcu, Dreptul afacerilor, Ed. Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1992, pp. 5-10
1
şi de drept privat. Prin urmare folosim denumirea de drept penal al afacerilor 6, folosită şi
în literatura străină, spre exemplu în cea franceză.
În doctrină au fost purtate numeroase discuţii cu privire la natura dreptului penal al
afacerilor, respectiv la caracterul său autonom sau de subramură a dreptului penal. În
opinia noastră, trei sunt elementele necesare pentru existenţa autarhică a unei ramuri de
drept: obiectul comun de reglementare, o metodă proprie şi principii proprii. Prin urmare,
nu considerăm dreptul penal al afacerilor o ramură de sine stătătoare, ci o subramură a
dreptului penal. Oferirea unei definiţii presupune unele dificultăţi datorate:
-dificultăţii definirii noţiunii de „afacere”;
-noţiunea de ȋntreprindere, cel mai des autorul infracţiunii este o persoană care are o
responsabilitate ȋn cadrul unei ȋntreprinderi, dar pot fi şi persoane particulare (de ex. în
cazul infracţiunilor de fals sau al poluării etc.);
- a faptului că disciplina studiată este, aşa cum am mai arătat, o subramură a dreptului
penal;
-o serie de infracţiuni prevăzute de Codul penal sunt aplicabile domeniului afacerilor
(infracţiunile de fals, de serviciu sau ȋn legătură cu serviciul etc.). Ca urmare a intrării în
vigoare a noului Cod penal, o serie de infracţiuni ce erau tradiţional studiate în cadrul
disciplinei noastre (didactice), nu mai sunt prevăzute în legi speciale, ci în Codul penal.
Dintre infracţiunile prevăzute în Codul penal ce pot aduce atingere domeniului afacerilor
menţionăm (cu titlu de exemplu): abuzul de încredere (art. 238 C. pen.); abuzul de
încredere prin fraudarea creditorilor (art. 239 C. pen.); bancruta simplă şi bancruta
frauduloasă (art. 240 şi art. 241 C. pen.); gestiunea frauduloasă (art. 242 C. pen.);
deturnarea licitaţiilor publice (art. 246 C. pen.); fraudele comise prin sisteme informatice
şi mijloace de plată electronice (infracţiunile prevăzute la Titlul II, Cap. IV C. pen.) etc.
Infracţiunile specifice afacerilor prevăzute de regulă în legi extrapenale reprezintă
aproape întotdeauna încălcări ale unui regim juridic impus de lege7. Frecvent, în materia
dreptului penal al afacerilor se utilizează din punct de vedere tehnic-legislativ norme
juridice incomplete, divizate8.
Pornind şi de la alte definiţii oferite în doctrină9 putem defini dreptul penal al afacerilor
ca fiind o subramură a dreptului penal, constituită din ansamblul normelor de incriminare
şi sancţionare penală a faptelor prin care se ȋncalcă regimul juridic stabilit pentru
desfăşurarea afacerilor sau pentru alte relaţii sociale cu o componentă financiar-
comercială.
6
Denumire ce s-a consacrat deja în literatura de specialitate din România, în lucrări precum : Ovidiu Predescu, Drept penal
al afacerilor, Ed. Continent XXI, Bucureşti, 2000, Costică Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Drept penal
al afacerilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, Sorin Corlăţeanu, Dreptul penal al afacerilor, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti,
2009, Alexandru Boroi, Mirela Gorunescu, Ionuţ Andrei Barbu, Dreptul penal al afacerilor, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2011
etc.
7
C. Voicu, A. Boroi, F. Sandu, I. Molnar, op. cit., p. 22
8
Idem, p. 23
9
A. Boroi, M. Gorunescu, I. A. Barbu, op. cit., p. 6
2
Dreptul penal al afacerilor s-a consacrat începând cu sec. XX, urmare a marii crize
economice din 1929, a apariţiei marior scandaluri financiare şi apariţia tendinţei de dirijare
din partea statului –înainte de 1989 nu s-a vorbit despre un drept penal al afacerilor dar era
folosit conceptul de infracţiune economică.
Cel mai adesea autorul are o responsabilitate în cadrul unei întreprinderi (în sensul de
organizare autonomă a unei activităţi, cu ajutorul factorilor de producţie, de către un
întreprinzător, pe riscul său, în scopul producerii de bunuri şî servicii, în vederea obţinerii
unui profit) –există însă şi o categorie de infracţiuni a căror legătură cu întreprinderile este
ocazională –infracţiunile contra patrimoniului, falsuri, fraude fiscae sau vamale
-scopul –protejarea anumitor valori sociale întâlnite în sfera afacerilor
Caracteristici -caracter eterogen –norme diverse şi în număr mare; un număr foarte
mare de infracţiuni
CAPITOLUL II
Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societăţile10
Secţiunea I
Noţiuni generale privind societăţile şi criminalitatea corporatistă
Similar cu alte izvoare ale dreptului penal al afacerilor, Legea 31/1990 este o lege extrapenală ce
conţine şi dispoziţii penale. Activitatea lucrativă desfăşurată de societăţi poate fi definită ca fiind orice
activitate care dă naştere la raporturi juridice guvernate de legea comercială şi care se întemeiază pe ideea
de schimb de mărfuri şi valori, fiind calificată ca o activitate de intermediere în operaţiunile de schimb11.
Constituţia României prevede: „Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi
concurenţă12”. Conform prevederilor constituţionale, statul trebuie să asigure libertatea comerţului13 şi
protecţia concurenţei loiale. Iniţiativa comercială stă la baza unei economii de piaţă, ca o condiţie esenţială
pentru producţia de bunuri şi furnizarea de servicii de calitate. De asemenea, concurenţa este esenţială
pentru o piaţă liberă, fiind strâns legată de noţiunea de progres social, sau de progres tehnologic.
Atâta timp cât concurenţa este loială, ea va aduce, cu siguranţă, o creştere a gradului de satisfacere al
consumatorilor, deoarece producătorii vor fi întotdeauna, obligaţi să menţină un standard înalt al
produselor, la un preţ accesibil. Statul garantează cadrul legal necesar „unui mediu concurenţial normal,
în vederea promovării intereselor consumatorilor14”. Într-o piaţă liberă, preţurile produselor şi tarifele
serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei15.
Libertatea comercială este recunoscută la nivelul Uniunii Europene. Art. 16 al Cartei Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene, prevede: „libertatea de a desfăşura o activitate comercială este
recunoscută în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu legislaţiile şi practicile naţionale”. Conform art. 2,
10
Titlul legii a fost modificat de pct. 1 al art. 18, Titlul IV din Legea nr. 76 din 24 mai 2012, fiind eliminată sintagma
„comerciale”. Considerăm că titlul legii poate cauza unele confuzii, fiind mai potrivit acela de „societăţi cu scop lucrativ”.
11
Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial, editia a -3 a, ed. All Beck, 2004, p 21
12
Constituţia României, art. 135, alin. (1)
13
Libertate înţeleasă în cele două sensuri ale sale: unul intern –de la comercianţii români către piaţa internaţională –şi
unul extern, de la comercianţii străini către piaţa românească (D. A. Sitaru, op. cit., p. 21).
14
Legea nr. 21/1996
15
Legea nr. 21/1996, art. 4, alin. (1)
3
alin. (3) al Tratatului de la Lisabona16, în U.E. se instituie o piaţă internă, întemeiată pe o creştere
economică echilibrată şi pe stabilitatea preţurilor, precum şi pe creşterea gradului de competitivitate.
Chiar într-o piaţă concurenţială liberă, apare necesară intervenţia statului în unele sectoare
economice. În literatura de specialitate s-a afirmat că dreptul comercial care, la origine a fost un drept
privat, tinde să devină din ce în ce mai „publicizat”, mai autoritar, multe dintre normele supletive fiind
înlocuite cu norme imperative17. Aceeaşi tendinţă o putem constata, am spune noi, şi în domeniul dreptului
afacerilor. În unele domenii economice sau pe unele pieţe, statul poate să restrângă sau să excludă
concurenţa, prin efectul unei legi sau prin exercitarea unui monopol. Monopolul de stat este definit ca
„dreptul statului de a stabili regimul de acces al agenţilor economici cu capital de stat şi privat, inclusiv
producători individuali, după caz, la activităţile economice constituind monopol de stat şi condiţiile de
exercitare a acestora18”. Pot fi monopol de stat, în condiţiile legii, activităţi precum: fabricarea şi
comercializarea armamentului, muniţiilor şi explozibililor; producerea şi comercializarea stupefiantelor şi
a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante; producerea şi emisiunea de mărci poştale şi timbre
fiscale ş.a. Instituirea monopolului de stat pentru anumite activităţi, nu constituie o încălcare a principiului
analizat, rolul monopolului fiind acela de a asigura doar statului, dreptul de a desfăşura anumite activităţi,
care sunt considerate ca fiind, din diferite motive periculoase, sau având o importanţă vitală pentru
economia naţională.
În privinţa infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 31/1990 au fost exprimate şi unele opinii radicale,
conform cărora „infracţiunile au un caracter decorativ, deoarece în viaţa reală, în peisajul procedurii
insolvenţei, potenţialii subiecţi activi ai acestor infracţiuni” continuă să comită fapte penale în mod
nestingherit, „ştiind că acţiunile şi/sau inacţiunile întreprinse/neîntreprinse şi care conturează conţinutul
constitutiv al unor astfel de fapte se află la adăpostul ineficienţei şi inaplicabilităţii coerciţiunii penale”19.
Chiar dacă observăm şi noi că în cazul infracţiunilor la legea societăţilor sunt necesare încă numeroase
modificări, nu putem fi de acord cu totala ineficienţă a prevederilor. Considerăm că multe dintre
modificările recente constituie importanţi paşi în asigurarea unui mediu corect de desfăşurare a activităţilor
cu scop lucrativ.
Este locul să precizăm că infracţionalitatea împotriva societăţilor sau cea comisă de societăţile
comerciale şi de corporaţii nu pot fi reduse la prevederile unei singure legi speciale. O formă foarte gravă
de criminalitate, ce poate fi inclusă în sfera afacerilor este cea împotriva mediului înconjurător20. De fapt,
această formă de criminalitate este cea mai violentă din rândul celor comise de societăţile comerciale21.
Principiul „poluatorul plăteşte” îşi găseşte cu siguranţă aplicarea şi în domeniul dreptului penal. Prin
Declaraţia de la Rio de Janeiro, principiul a fost explicit adoptat (principiul 16): „Autorităţile naţionale
trebuie să facă eforturi pentru a promova internaţionalizarea costurilor pentru protecţia mediului şi
utilizarea instrumentelor economice, luând în considerare abordarea conform căreia, în principiu,
poluatorul trebuie să suporte costul poluării, cu preocuparea potrivită pentru interesul public şi fără a afecta
comerţul şi investiţiile internaţionale”. Internalizarea costurilor apare în strânsă legătură cu principiul
16
Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a
Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009
17
Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. Allbeck, Bucureşti, 2002, p. 21
18
Legea nr. 31/1996, privind regimul monopolului de stat, publicată în M.Of. nr. 96/13 mai 1996
19
Ioan Adam, Codruţ Nicolae Savu, Legea societăţilor comerciale. Comentarii şi explicaţii, Ed. C. H. Beck, Bucureşti,
2010, p. 1004
20
Mai mulţi autori includ, în sfera infracţiunilor din domeniul afacerilor şi pe cele împotriva mediului, îndeosebi
infracţiunile prevăzute în O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului (spre exemplu A. Boroi, M. Gorunescu, I. A.
Barbu, op. cit. pp. 627-686); În domeniul răspunderii pentru faptele împotriva mediului.
21
Economia a crescut într-un ritm nemaiîntâlnit până acum. În 1950 Produsul Intern Brut (PIB) global era de 4 trilioane
de euro, ajungând în 2007 la o sumă de peste 42 trilioane de euro, creştere influenţată puternic, în special de circulaţia sporită
a materiilor prime şi a mărfurilor, toate provenind din mediul natural. (Agenţia Europeană de Mediu, Jacqueline McGlade,
Editura Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene, Copenhaga 2009)
4
analizat, costul poluării trebuind să fie suportat de către cel care poluează şi nu de către stat sau de alte
organisme interne sau internaţionale. Din punct de vedere economic, deşi pe termen scurt prevenirea
poluării poate genera costuri ridicate, (achiziţia de filtre, de tehnologii noi mai puţin poluante), pe termen
mediu şi lung, îşi poate dovedi eficienţa, deoarece neefectuarea la timp a cheltuielilor necesare pentru
protecţia mediului atrage costuri mai ridicate. Investiţiile făcute pentru prevenirea poluării, s-au dovedit
eficiente, nu numai pentru mediu ci şi economic, deoarece atrag efecte pozitive22.
În domeniul răspunderii pentru faptele împotriva mediului23 sunt relevante şi dispoziţiile Legii nr.
137/1995. Conform art. 81, alin. (1) „Răspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv, independent de
culpa. În cazul pluralităţii autorilor, răspunderea este solidară”. Conform art. 82 „Încălcarea prevederilor
prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz”. Articolul 85 incriminează
ca infracţiuni fapte precum: defrişarea vegetaţiei lemnoase, în anumite condiţii; provocarea intenţionată
de poluare, în apă, atmosferă sau pe sol, nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi
substanţe periculoase etc., dacă sunt de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau
vegetală.
1.1. Precizări terminologice

Vechiul Cod comercial nu oferea o definiţie a faptei de comerţ, stabilind doar o listă a actelor juridice
şi operaţiunilor pe care le declară fapte de comerţ. Art. 8, alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea
în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prevede că în toate actele normative în vigoare,
expresiile „acte de comerţ” şi „fapte de comerţ” se înlocuiesc cu expresia „activităţi de producţie, comerţ
sau prestări de servicii”. Art. 3, alin. (1) Cod civil prevede că „dispoziţiile prezentului cod se aplică şi
raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil”.
Profesioniştii sunt persoanele care exploatează o întreprindere24, iar exploatarea unei întreprinderi a fost
definită ca „exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activitaţi organizate ce
constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă
are sau nu scop lucrativ”25. Prin urmare, din interpretarea dispoziţiilor noului Cod civil am putea deduce
că poate fi asimilată „profesionistului” şi persoana care exploatează o activitate organizată ce constă în
producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii, fară a avea un scop lucrativ,
deci fără a urmări obţinerea unui profit26. Legea 31/1990 se referă la societăţile ce au un scop lucrativ.
Conform art. 1, alin. (1) din actul normativ amintit, „În vederea desfăşurării de activităţi cu scop lucrativ,
persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi cu personalitate juridică, cu
respectarea dispoziţiilor prezentei legi”.
1.2. Forme de constituire ale societăţilor cu scop lucrativ

Legea nr. 31/1990, art. 2, prevede că societăţile se vor constitui în una din următoarele forme (dacă
prin lege nu se prevede altfel):
a) societate în nume colectiv –acea formă de societate ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu
patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor. Forma societară se
22
A. F. Măgureanu, Principiile ramurilor de drept, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 202
23
Un număr foarte mare de acte juridice europene sunt sau au legătură cu dreptul mediului. Cerinţele de protecţie a
mediului trebuie să fie integrate în definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii, în special pentru
promovarea dezvoltării durabile (Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, art. 11).
24
Cod civil, art. 3, alin. (2)
25
Cod civil, art. 3, alin. (3)
26
Aşa cum s-a arătat în doctrină –Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept commercial român. Conform noului Cod civil,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 19- denumirea de profesionist a fost nefericit aleasă, fiind susceptibilă de confuzie
şi ambiguitate. Ar fi fost mai potrivită denumirea de întreprinzător.
5
constituie în baza încrederii reciproce pe care o au asociaţii, asocierea având un caracter intuitu personae,
iar capitalul social nu este format din titluri, ci din părţi de interes;
b) societate în comandită simplă –acea formă de societate ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu
patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi şi cu răspunderea
asociaţilor comanditari numai în limita aportului lor;
c) societate pe acţiuni –capitalul social este împărţit pe acţiuni, obligaţiile sunt garantate cu
patrimoniul social (asociaţii răspund pentru obligaţiile de natură civilă numai în limita aportului lor);
d) societate în comandită pe acţiuni –capitalul social este împărţit pe acţiuni, similar cu societatea pe
acţiuni, iar obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a
asociaţilor comanditaţi; asociaţii comanditari răspund numai în limita aportului lor;
e) societate cu răspundere limitată –obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social, dar asociaţii
răspund numai în limita aportului lor.
Situaţia economică sau alte evenimente importante în viaţa societăţilor pot determina uneori
modificarea societăţii comerciale (necesitatea majorării capitalului social, reducerea acestuia, prelungirea
duratei societăţii etc.), modificare ce nu este însă posibilă decât prin modificarea actului constitutiv. În
lipsă de stipulaţie contrară, sau dacă prin lege nu se prevede altfel, modificarea contractului de societate
se face cu respectarea dispoziţiilor edictate pentru încheierea sa valabilă27.
Consecvent dispoziţiilor din Codul civil, nici enumerarea din Legea societăţilor nu mai este una
limitativă, articolul 2 din Legea nr. 31/1990 prevăzând şi posibilitatea ca prin lege să se constituie şi alte
forme societare. Considerăm că dispoziţiile Legii nr. 31/1990, inclusiv cele de natură penală, se pot aplica
(cu respectarea principiilor de aplicare a legii penale în spaţiu) şi societăţilor europene, aşa cum sunt ele
reglementate prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2157/ 200128. Societăţile europene se constituie ca
societăţi de capital pe acţiuni. Regulamentul menţionat recomandă să fie stabilit un volum minim de
capital, astfel încât să se asigure dimensiuni rezonabile pentru aceste societăţi. Conform art. 3 din
Regulament, o societate europeană se consideră a fi o societate anonimă, reglementată de legislaţia statului
membru în care are sediul social.
Asociaţii nu au însă posibilitatea de a combina, în funcţie de propria voinţă, elemente ale societăţilor
enumerate mai sus, pentru a creea un nou tip de societate. Aşa cum s-a arătat în doctrină, viitorii asociaţi
sunt liberi să adopte orice tip de societate, din rândul celor prezentate mai sus, cu consecinţa că normele
privitoare la răspundere caracteristice fiecăreia, nu pot fi modificate prin contractul sau statutul societăţii29.
Obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. Asociaţii în societatea în nume colectiv şi
asociaţii comanditaţi în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni răspund nelimitat şi
solidar pentru obligaţiile sociale. Acţionarii, asociaţii comanditari, precum şi asociaţii în societatea cu
răspundere limitată răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris30.
Societatea este un contract în temeiul căruia două sau mai multe persoane – asociaţi, se înţeleg să
pună în comun anumite bunuri pentru a desfăşura împreună o anumită activitate în vederea realizării şi
împărţirii beneficiilor realizate. Societatea comercială poate fi definită ca fiind o grupare de persoane
constituită pe baza unui contract de societate beneficiind de personalitate juridică, contract prin care
asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri în vederea desfăşurării unei activităţi comerciale
(activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii), scopul realizării şi împărţirii beneficiilor
rezultate31.
27
C. civ., art. 1891
28
(CE) nr. 2157/ 2001 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 294 din 10.11.2001
29
Alexandru Ţiclea, Corneliu Bîrsan (coordonatori), Societăţile comerciale de la A la Z, Ed. Şansa, Bucureşti, 1999,
p. 9
30
Legea nr. 31/1990, art. 3
31
Stanciu D. Cărpenaru, op. cit. (2012), p. 121
6
Obiectul juridic generic al infracţiunilor analizate în această secţiune este reprezentat de relaţiile
sociale care se formează şi se dezvoltă ȋn cadrul unor activităţi economice al căror regim este stabilit de
lege, relaţiile sociale care asigură, prin incriminarea unor fapte, buna desfăşurare a activităţii unor
organizaţii, persoane juridice, respectiv a societăţilor comerciale, relaţiile sociale care asigură ȋncrederea
publică ȋn actele oficiale care emană de la societăţile comerciale.
Legea 31/1990 nu se aplică: regiilor autonome, societaţilor civile, societăţilor agricole,
ȋntreprinzătorilor persoane fizice şi asociaţiilor familiale (forme de organizare lipsite de personalitate
juridică), cooperaţiile agricole, societăţilor de asigurări, societăţilor din domeniul pieţei de capital, altor
agenţi economici care nu au calitatea de profesionişti ce activează în cadrul unei întreprinderi cu scop
lucrativ.
1.3. Caracterul subsidiar al prevederilor cu caracter penal din Legea nr. 31/1990 faţă de
infracţiuni mai grave
Conform art. 281 din L. nr. 31/1990, „Faptele prevăzute în prezentul titlu, dacă, potrivit Codului penal
sau unor legi speciale, constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele prevăzute de acestea”.
Secţiunea II
Analiza infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 31/1990
1. Infracţiunea de inducere ȋn eroare a publicului

1. Concept. Articolul 271 din Legea nr. 31/1990 prevede trei infracţiuni distincte.
Art. 271, Se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda fondatorul, administratorul,
directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentatul
legal al societăţii care:
- lit a) prezintă cu rea-credinţă, în prospectele, rapoartele şi comunicările adresate publicului, date
neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice sau juridice ale acesteia ori
ascunde, cu rea-credinţă, în tot sau în parte asemenea date;
2. Condiţii preexistente
A. Obiectul infracţiunii
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic al infracţiunii analizate este reprezentat de relaţiile sociale
care vizează ȋncrederea pe care publicul trebuie să o aibă ȋn realitatea şi exactitatea informaţiilor pe care
trebuie să le conţină anumite categorii de documente, ce emană de la societăţile comerciale, asupra
constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice ale acesteia.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de prospectele, rapoartele sau comunicările
societăţii comerciale.
Prospectul de emisiune este oferta unilaterală de a contracta pe care fondatorii unei societăţi pe acţiuni
sau în comandită pe acţiuni o adresează publicului pentru a contracta. Înainte de publicare prospectul de
emisiune este depus de fondatori, în formă autentică, la oficiul registrului comerţului din judeţul în care
se va stabili sediul societăţii.
Rapoartele şi comunicările pot fi ȋntocmite pe parcursul existenţei societăţii de către diferite persoane
ȋndeplinind funcţii determinate ȋn societatea comercială. Acestea oferă informaţii suplimentare privind
societatea. Obiectul material al infracţiunii poate să lipsească, în situaţia în care rapoartele şi comunicările
se realizează oral.
B. Subiecţii infracţiunii
7
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este calificat, respectiv fondatorul, administratorul,
legal al societăţii.
Voinţa societăţii (distinctă de voinţa persoanelor ce o compun) exprimată de adunarea generală este
adusă la îndeplinire prin actele persoanelor sau organelor anume investite, care realizează administrarea
şi conducerea societăţii32. Conform prevederilor Legii nr. 31/1990, administrarea societăţii în nume
colectiv, a societăţii cu răspundere limitată şi a societăţii pe acţiuni revine unuia sau mai multor
administratori, respectiv unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi, în cazul societăţii în comandită simplă.
În cazul în care, administrarea societăţii pe acţiuni revine mai multor administratori, aceştia se constituie
într-un consiliu de administraţie, care la rândul lor pot delega conducerea societăţii unuia sau mai multor
directori, numind pe unul dintre aceştia director general. Funcţia de administrator poate fi deţinută şi de o
persoană juridică, însă numai în cazul societăţii pe acţiuni.
Nu pot avea calitatea de fondatori persoanele care, conform legii sunt incapabile sau au fost
condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie,
delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002
pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi
combatere a finanţării actelor de terorism sau pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/199033.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană ale cărei interese legitime sunt
puse în pericol prin săvârşirea infracţiunii.
c) participaţia penală. Participaţia penală este posibilă în toate formele, pentru a se reţine însă
coautoratul este necesar ca toţi participanţii să aibă calificarea cerută de lege.
C. Condiţii de loc şi de timp. Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc sau de timp. Infracţiunea
poate fi comisă şi prin mijloace de comunicare la distanţă (mass-media, internet etc.).
3. Conţinutul constitutiv
A. Latura obiectivă
a) elementul material. Elementul material poate consta:
-în acţiunea de a prezenta cu rea credinţă publicului date neadevărate asupra constituirii societăţii,
condiţiilor economice sau juridice ale acesteia;
-omisiunea de a prezenta astfel de date.
Infracţiunea se va reţine, în formă consumată, şi în situaţia în care numai o parte din datele prezentate
sunt neadevărate sau numai o parte din date sunt ascunse cu rea credinţă.
Este consacrat astfel caracterul subsidiar al infracţiunilor prevăzute în lege, faţă de infracţiuni prevăzute
în alte legi speciale sau în Codul penal. Spre exemplu, în situaţia în care o faptă întruneşte atât conţinutul
constitutiv al infracţiunii de inducere în eroare a publicului (art. 271 din Legea nr. 31/1991, unde este
prevăzută o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani sau amenda) cât şi pe acela al infracţiunii de înşelăciune (art.
244 Cod penal, faptă pentru care se prevede o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani), se va reţine infracţiunea de
înşelăciune, sancţiunea fiind mai aspră (întrucât nu se prevede alternativ şi pedeapsa amenzii). Care va fi
însă soluţia în situaţia în care o faptă ar întruni atât conţinutul constitutiv al unei infracţiuni prevăzute în
Legea nr. 31/1990, cât şi al art. 244, alin. (2) Cod penal (care prevede o variantă agravată a înşelăciunii şi
conform căreia „dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind
concursul de infracţiuni”)? Spre exemplu, A pretinde că este administratorul unei societăţi comerciale,
calitate pe care nu o mai deţine întrucât societatea a fost radiată şi foloseşte cu ştiinţă actele acelei societăţi
32
33
Legea nr. 31/1990, art. 6, alin. (2)
8
pentru a obţine în mod ilegal o sumă de bani de la B. Fapta ar întruni atât conţinutul constitutiv al
infracţiunii prevăzute la art. 2803 din L. nr. 31/199034, cât şi al art. 244 alin. (2) Cod penal. În primul rând
considerăm că art. 281 din L. nr. 31/1990 nu constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia legea
specială derogă de la cea generală (specialia generalibus derogant), ci tocmai o aplicare a acestui principiu
(caracterul subsidiar este prevăzut în legea specială, iar nu în cea generală). Prin această prevedere
legiuitorul a dorit să fie aplicată pedeapsa mai aspră, dar şi să evite reţinerea concursului de infracţiuni.
Prin urmare, având în vedere că legea specială derogă de la cea generală, considerăm că se va reţine doar
infracţiunea de înşelăciune în varianta agravată, fără a reţine însă în concurs şi infracţiunea prevăzută la la
art. 280 din L. nr. 31/1990.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare
a activităţii societăţilor cu scop lucrativ şi crearea unei stări de neîncredere în documentele emise de
acestea.
c) legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea săvârşirii faptei.
B. Latura subiectivă
În ceea ce priveşte latura subiectivă, infracţiunea se poate comite numai cu intenţie directă (prezintă
sau ascunde cu rea credinţă).
C. Mobilul şi scopul
Mobilul şi scopul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii, însă vor putea fi luate în
considerare la individualizarea pedepsei.
4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni.
A. Forme
a) tentativa. Tentativa nu este incriminată.
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care sunt prezentate, cu rea
credinţă, în rapoartele, prospectele şi comunicările adresate publicului, date neadevărate privind
constituirea societăţii, condiţiilor economice sau juridice ale acesteia sau în momentul în care astfel de
date sunt ascunse, în tot sau în parte. Considerăm că infracţiunea se poate reţine în formă consumată chiar
în ipoteza în care publicul nu a luat cunoştinţă de prospecte, rapoarte sau comunicări, dacă acestea îi erau
adresate.
B. Sancţiuni
Infracţiunea prevăzute la art. 271 se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda35.
2. Infracţiunea de inducere ȋn eroare a acţionarilor sau a asociaţilor

1. Concept
- lit b) prezintă, cu rea-credinţă, acţionarilor/asociaţilor o situaţie financiară inexactă sau cu date
inexacte asupra condiţiilor economice sau juridice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei reale;
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale privind activitatea
comercială firească, desfăşurată în limitele legii, a cărei existenţă şi dezvoltare normală depinde de
probitatea anumitor categorii de persoane cu drept de dispoziţie în societatea comercială în prezentarea
către acţionari sau asociaţi a situaţiilor financiare ori a datelor referitoare la condiţiile economice ale
acesteia36.
34
Folosirea, cu ştiinţă, a actelor unei societăţi radiate, în scopul producerii de consecinţe juridice, constituie infracţiune
şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
35
Înainte de modificarea adusă de lega 187/2012 pedeapsa era închisoare de la 1-5 ani
36
Sorin Corlăţeanu, Dreptul penal al afacerilor, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2009, p. 44
9
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de situaţia financiară inexactă cu privire la
societatea comercială. Conform art. 9, alin. (1) din Legea nr. 82/1991 (legea contabilităţii), documentele
oficiale de prezentare a activităţii economico-financiare a societăţilor comerciale sunt situaţiile financiare
anuale, întocmite potrivit reglementărilor contabile aplicabile şi care trebuie să ofere o imagine fidelă a
poziţiei financiare, performanţei financiare şi a altor informaţii, în condiţiile legii, referitoare la activitatea
desfăşurată. Societăţile-mamă, definite astfel în reglementările contabile aplicabile grupurilor de societăţi,
întocmesc şi prezintă şi situaţii financiare anuale consolidate, în condiţiile prevăzute de reglementările
contabile aplicabile37.
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este similar cu cel al infracţiunii analizate anterior.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii este de asemenea calificat, fiind reprezentat de
acţionarul sau asociatul societăţii.
C. Condiţii de loc şi de timp. Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc sau de timp.
a) elementul material. Elementul constă în acţiunea de a prezenta acţionarilor sau asociaţilor o situaţie
financiară inexactă sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice sau juridice ale societăţii. Obligaţia
de a întocmi situaţia financiară anuală revine consiliului de administraţie, respectiv directoratului.
Adunarea Generală discută, aprobă sau modifică situaţia financiară anuală. Adunarea Generală este
organul deliberativ şi decizional al societăţii. Hotărârile cu privire la societate se iau cu majoritatea
voturilor asociaţilor, dacă prin contract sau prin lege nu se stabileste altfel38.
a activităţii societăţilor şi crearea unei stări de neîncredere în documentele emise de acestea.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, infracţiunea se poate comite numai cu intenţie directă calificată
prin scopul de a ascunde situaţia reală a societăţii.
Mobilul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii, însă va putea fi luat în considerare la
individualizarea pedepsei. Scopul este determinant, aşa cum am arătat.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care este prezentată, cu rea
credinţă, către asociaţi sau acţionari, o situaţie financiară inexactă sau cu date inexacte.
3. Infracţiunea de obstrucţionare a activităţii experţilor

1. Concept
- lit c) refuză să pună la dispoziţia experţilor, în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 26 şi 38,
documentele necesare sau îi împiedică, cu rea-credinţă, să îndeplinească însărcinările primite.
Conform art. 26 şi 38, în situaţia în care există aporturi în natură, avanataje rezervate oricărei persoane
care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii, judecătorul-delegat va numi unul sau mai mulţi
37
L. Nr. 81/1991, art. 9, alin. (3)
38
C. civ., art. 1910, alin. (2)
10
experţi, pentru a evalua aceste aporturi. Raportul experţilor va fi pus la dispoziţia subscriitorilor sau
(conform art. 38) şi va fi publicat în Monitorul Oficial. În sens juridic, aportul este obligaţia pe care şi-o
asumă fiecare asociat de a aduce în societate un anumit bun, o valoare patrimonială39. Aportul în natură
(în bunuri) poate fi reprezentat de bunuri mobile, imobile sau chiar de bunuri necorporale (de ex. creanţe,
brevete de invenţii etc.)40. Nu este obligatoriu ca în privinţa bunurilor ce constituie aport să opereze un
transfer de proprietate, existând şi posibilitatea de a aduce ca aport folosinţa sau uzufructul unui bun. Este
însă necesar ca bunul ce constituie aport să fie evaluat în bani.
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale privind desfăşurarea
activităţii comerciale în condiţii normale, prin asigurarea condiţiilor de îndeplinire a îndatoririlor specifice
de către experţi.
b) obiectul material. Considerăm că infracţiunea este lipsită de obiect material. Corpul experţilor nu
poate fi considerat obiect material al acestei infracţiuni. În situaţia în care expertul este împiedicat să îşi
îndeplinească însărcinările prin acte de violenţă, se va putea reţine infracţiunea analizată în concurs cu
infracţiunea de lovire sau alte violenţe (art. 193 C. pen.), vătămare corporală (art. 194 C. pen.) etc., după
caz.
Infracţiunea subzistă indiferent de forma societăţii (dintre cele enumerate de Legea nr. 31/1990), deoarece
aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate comercială. Ca excepţie, este interzis aportul
de creanţe la creearea societăţii pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică, în societatea în
comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii este reprezentat de acţionarul sau asociatul societăţii.
Conform legii41 raportul expertului sau experţilor va fi pus la dispoziţia subscriitorilor, la locul unde
urmează să se întrunească adunarea constitutivă. Considerăm că în cazul acestei infracţiuni, expertul nu
poate avea calitate de subiect pasiv.
-într-o inacţiune, reprezentată de refuzul de a pune la dispoziţia experţilor documentele necesare
pentru expertiză;
-o acţiune, reprezentată de împiedicarea experţilor în îndeplinirea însărcinărilor primite.
Infracţiunea subzistă dacă experţii sunt împiedicaţi să-şi îndeplinească însărcinările primite, ori îşi
efectuează expertiza în baza unor documente inexacte sau nu reuşesc efectuarea expertizei din cauza
refuzului subiectului activ de a pune la dispoziţie documentele necesare42.
39
Stanciu D. Cărpenaru, op. cit. (2012), p. 125; Conform art. 1882, alin. (3) C. civ., fiecare asociat trebuie să contribuie
la constituirea societăţii prin aporturi băneşti, în bunuri, în prestaţii sau cunoştinţe specifice.
40
Conform art. 1896 C. civ., alin. (1) aportul în bunuri, altele decât cele fungibile, se efectuează prin transferul
drepturilor asupra acestora şi predarea efectivă a bunurilor în stare de funcţionare potrivit destinaţiei sociale. Alin. (3) al
aceluiaşi articol prevede că aporturile ce constau în bunuri fungibile sau consumptibile nu pot fi subscrise cu titlu de aport
în folosinţă.
41
Legea nr. 31/1990, art. 26, alin. (2)
42
11
În ceea ce priveşte latura subiectivă, infracţiunea se poate comite numai cu intenţie directă.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care nu sunt puse la dispoziţia
experţilor documentele necesare sau în momentul în care experţii sunt împiedicaţi să îşi îndeplinească
însărcinările.
4. Infracţiunile prevăzute la art. 272 din Legea nr. 31/1990
Articolul 272 prevede patru infracţiuni distincte şi două cauze justificative speciale, după cum
urmează:
(1) Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă fondatorul, administratorul,
directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori
reprezentantul legal al societăţii care:
a) dobândeşte, în contul societăţii, acţiuni ale altor societăţi, la un preţ pe care îl ştie vădit superior
valorii lor efective, sau vinde, pe seama societăţii, acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre care
are cunoştinţă că sunt vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte
persoane, a unui folos în paguba societăţii;
b) foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar
intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese
direct sau indirect;
c) se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o
administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe
care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art. 144^4 alin. (3) lit.
a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii;
d) încalcă dispoziţiile art. 183.
4.1. Infracţiunea de tranzacţionare frauduloasă a acţiunilor

1. Concept
a) Constituie infracţiune fapta fondatorului, administratorului, directorului general, directorului,
membrului consiliului de supraveghere sau al directoratului ori a reprezentantului legal al societăţii care
dobândeşte, în contul societăţii, acţiuni ale altor societăţi, la un preţ pe care îl ştie vădit superior valorii
lor efective, sau vinde, pe seama societăţii, acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre care are
cunoştinţă că sunt vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte
activităţilor comerciale ale căror existenţă şi dezvoltare normale sunt condiţionate de corectitudinea
efectuării de către factorii de conducere din structura societăţii comerciale a tranzacţiilor cu acţiuni.
12
b) obiectul material. Obiectul material al infracţiunii este reprezentat de acţiunile societăţii sau de
acţiunile altor societăţi.
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este calificat, putând fi numai fondatorul,
administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului
ori reprezentantul legal al societăţii.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii îl reprezintă societatea comercială, ale cărei interese
sunt afectate ca urmare a activităţii făptuitorului.
C. Condiţii de loc şi de timp.Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc sau de timp.
a) elementul material. Elementul material constă în acţiunea de a dobândi ȋn contul societăţii
comerciale, a unor acţiuni ale altor societăţi la un preţ vădit superior valorii lor efective ori de a vinde
acţiuni ale societăţii la preţuri vădit inferioare valorii lor efective. Făptuitorul trebuie să aibă cunoştinţă,
la momentul săvârşirii infracţiunii, despre disproporţia dintre cotaţia pe piaţa bursieră a acţiunilor
tranzacţionate şi preţul achitat sau primit de el şi să urmărească obţinerea unui profit pentru el sau pentru
altul43. Disproporţia trebuie să fie vădită, mai ales având în vedere faptul că tranzacţionarea de acţiuni
este o activitate ce presupune unele riscuri financiare, o operaţiune prin care se urmăreşte obţinerea unui
profit. Dacă dobândirea s-a făcut printr-un act cu titlu gratuit (de ex. donaţie fără sarcină) nu va exista
infracţiunea analizată. Considerăm că infracţiunea subzistă şi în situaţia în care, spre exemplu (chiar
dacă va fi mai dificil de probat fapta), după momentul dobândirii, în contul societăţii, al unor acţiuni la
un preţ pe care făptuitorul îl ştie ca fiind superior, valoarea acţiunilor creşte, iar tranzacţia se dovedeşte
a fi chiar una profitabilă pentru societate.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate şi
pentru acţionarii sau asociaţii acesteia.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, infracţiunea se poate comite numai cu intenţie directă, calificată
prin scop.
individualizarea pedepsei. Scopul este determinant, fiind reprezentat de obţinerea unui profit, pentru
făptuitor însuşi sau pentru o altă persoană.
4. Forme. Sancţiuni.
A. Forme
însărcinările.
B. Sancţiuni
Săvârşirea infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă.
43
13
CURS 1 –Nu am vb de corupţie
Secţiunea II
Analiza infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 31/1990
Potrivit art. 2 din Legea nr. 31/1990, societatea comercială îmbracă una din următoarele
forme juridice:
– societatea în nume colectiv – este acea societate ale cărei obligaţii sociale sunt garantate
cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor;
– societatea în comandită simplă – este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt garantate
cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi, asociaţii
comanditari răspunzând numai în limita aportului lor;
– societatea pe acţiuni – este societatea al cărei capital social este împărţit în acţiuni, iar
obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, acţionarii răspunzând numai în limita
aportului lor;
– societatea în comandită pe acţiuni – este societatea al cărei capital social este împărţit în
acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată
şi solidară a asociaţilor comanditaţi, asociaţii comanditari răspunzând numai până la limita
aportului lor;
– societatea cu răspundere limitată – este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt garantate
cu patrimoniul social, asociaţii răspunzând numai în limita aportului lor.
1. Infracţiunea de inducere ȋn eroare a publicului
1. Concept. Articolul 271 din Legea nr. 31/1990 prevede trei infracţiuni distincte.
Art. 271, Se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda fondatorul, administratorul,
legal al societăţii care:
2. Infracţiunea de inducere ȋn eroare a acţionarilor sau a asociaţilor
1. Concept
- lit b) prezintă, cu rea-credinţă, acţionarilor/asociaţilor o situaţie financiară inexactă sau cu date
inexacte asupra condiţiilor economice sau juridice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei reale;
(Infracţiune asemănătoare în LEGEA nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital Articolul
279Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor
drepturi:a) prezentarea cu intenție de către administratorul, directorul sau directorul executiv al
societății către acționari de situații financiare inexacte ori de informații nereale privind condițiile
economice ale societății;)
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale privind activitatea
comercială firească, desfăşurată în limitele legii, a cărei existenţă şi dezvoltare normală depinde de
probitatea anumitor categorii de persoane cu drept de dispoziţie în societatea comercială în prezentarea
către acţionari sau asociaţi a situaţiilor financiare ori a datelor referitoare la condiţiile economice ale
acesteia1.
1
Sorin Corlăţeanu, Dreptul penal al afacerilor, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2009, p. 44
1
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de situaţia financiară inexactă cu privire la
societatea comercială. Conform art. 9, alin. (1) din Legea nr. 82/1991 (legea contabilităţii), documentele
oficiale de prezentare a activităţii economico-financiare a societăţilor comerciale sunt situaţiile financiare
anuale, întocmite potrivit reglementărilor contabile aplicabile şi care trebuie să ofere o imagine fidelă a
poziţiei financiare, performanţei financiare şi a altor informaţii, în condiţiile legii, referitoare la activitatea
desfăşurată. Societăţile-mamă, definite astfel în reglementările contabile aplicabile grupurilor de societăţi,
întocmesc şi prezintă şi situaţii financiare anuale consolidate, în condiţiile prevăzute de reglementările
contabile aplicabile2.
Conform art. 153^1 din L. nr. 31/1990 conducerea societăţii pe acţiuni revine directoratului care
îndeplinește actele necesare și utile pentru realizarea obiectului de activitate al societății, cu excepția celor
rezervate de lege în sarcina consiliului de supraveghere și a adunării generale a acționarilor. Directoratul
este format din unul sau mai mulți membri, numărul acestora fiind totdeauna impar. Când este un singur
membru, acesta poartă denumirea de director general unic.
Conform art. 153^6 (1) Membrii consiliului de supraveghere sunt numiți de către adunarea generală
a acționarilor, cu excepția primilor membri, care sunt numiți prin actul constitutiv.
(1) Consiliul de supraveghere are următoarele atribuții principale:a) exercită controlul permanent
asupra conducerii societății de către directorat;b) numește și revocă membrii directoratului;c) verifică
conformitatea cu legea, cu actul constitutiv și cu hotărârile adunării generale a operațiunilor de conducere
a societății;d) raportează cel puțin o dată pe an adunării generale a acționarilor cu privire la activitatea de
supraveghere desfășurată.
-(Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății comerciale, care decide asupra
politicii economice a acesteia și asupra activității ei, în conformitate cu mandatul primit de la acționari. Adunările
generale ale acționarilor sunt ordinare și extraordinare.)
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii este de asemenea calificat, fiind reprezentat de
acţionarul sau asociatul societăţii.
a) elementul material. Elementul constă în acţiunea de a prezenta acţionarilor sau asociaţilor o situaţie
financiară inexactă sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice sau juridice ale societăţii. Obligaţia
de a întocmi situaţia financiară anuală revine consiliului de administraţie, respectiv directoratului.
Adunarea Generală discută, aprobă sau modifică situaţia financiară anuală. Adunarea Generală este
organul deliberativ şi decizional al societăţii. Hotărârile cu privire la societate se iau cu majoritatea
voturilor asociaţilor, dacă prin contract sau prin lege nu se stabileste altfel3.
prin scopul de a ascunde situaţia reală a societăţii.
2
L. Nr. 81/1991, art. 9, alin. (3)
3
C. civ., art. 1910, alin. (2)
2
individualizarea pedepsei. Scopul este determinant, aşa cum am arătat.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care este prezentată, cu rea
credinţă, către asociaţi sau acţionari, o situaţie financiară inexactă sau cu date inexacte.
3. Infracţiunea de obstrucţionare a activităţii experţilor

1. Concept
Art.271- lit c) refuză să pună la dispoziţia experţilor, în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 26
şi 38, documentele necesare sau îi împiedică, cu rea-credinţă, să îndeplinească însărcinările primite.
Conform art. 26 şi 38, în situaţia în care există aporturi în natură, avanataje rezervate oricărei persoane
care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii, judecătorul-delegat va numi unul sau mai mulţi
experţi, pentru a evalua aceste aporturi. Raportul experţilor va fi pus la dispoziţia subscriitorilor sau
(conform art. 38) şi va fi publicat în Monitorul Oficial. În sens juridic, aportul este obligaţia pe care şi-o
asumă fiecare asociat de a aduce în societate un anumit bun, o valoare patrimonială4. Aportul în natură (în
bunuri) poate fi reprezentat de bunuri mobile, imobile sau chiar de bunuri necorporale (de ex. creanţe,
brevete de invenţii etc.)5. Nu este obligatoriu ca în privinţa bunurilor ce constituie aport să opereze un
transfer de proprietate, existând şi posibilitatea de a aduce ca aport folosinţa sau uzufructul unui bun. Este
însă necesar ca bunul ce constituie aport să fie evaluat în bani.
activităţii comerciale în condiţii normale, prin asigurarea condiţiilor de îndeplinire a îndatoririlor specifice
de către experţi.
b) obiectul material. Considerăm că infracţiunea este lipsită de obiect material. Corpul experţilor nu
poate fi considerat obiect material al acestei infracţiuni. În situaţia în care expertul este împiedicat să îşi
îndeplinească însărcinările prin acte de violenţă, se va putea reţine infracţiunea analizată în concurs cu
infracţiunea de lovire sau alte violenţe (art. 193 C. pen.), vătămare corporală (art. 194 C. pen.) etc., după
caz.
Infracţiunea subzistă indiferent de forma societăţii (dintre cele enumerate de Legea nr. 31/1990), deoarece
aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate comercială. Ca excepţie, este interzis aportul
de creanţe la creearea societăţii pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică, în societatea în
comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii este reprezentat de acţionarul sau asociatul societăţii.
Conform legii6 raportul expertului sau experţilor va fi pus la dispoziţia subscriitorilor, la locul unde
4
Stanciu D. Cărpenaru, op. cit. (2012), p. 125; Conform art. 1882, alin. (3) C. civ., fiecare asociat trebuie să contribuie
la constituirea societăţii prin aporturi băneşti, în bunuri, în prestaţii sau cunoştinţe specifice.
5
Conform art. 1896 C. civ., alin. (1) aportul în bunuri, altele decât cele fungibile, se efectuează prin transferul
drepturilor asupra acestora şi predarea efectivă a bunurilor în stare de funcţionare potrivit destinaţiei sociale. Alin. (3) al
aceluiaşi articol prevede că aporturile ce constau în bunuri fungibile sau consumptibile nu pot fi subscrise cu titlu de aport
în folosinţă.
6
Legea nr. 31/1990, art. 26, alin. (2)
3
urmează să se întrunească adunarea constitutivă. Considerăm că în cazul acestei infracţiuni, expertul nu
poate avea calitate de subiect pasiv.
-într-o inacţiune, reprezentată de refuzul de a pune la dispoziţia experţilor documentele necesare
pentru expertiză;
-o acţiune, reprezentată de împiedicarea experţilor în îndeplinirea însărcinărilor primite.
Infracţiunea subzistă dacă experţii sunt împiedicaţi să-şi îndeplinească însărcinările primite, ori îşi
efectuează expertiza în baza unor documente inexacte sau nu reuşesc efectuarea expertizei din cauza
refuzului subiectului activ de a pune la dispoziţie documentele necesare7.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, infracţiunea se poate comite numai cu intenţie directă.
A. Forme
însărcinările.
4. Infracţiunile prevăzute la art. 272 din Legea nr. 31/1990
Articolul 272 prevede patru infracţiuni distincte şi două cauze justificative speciale, după cum
urmează:
a) dobândeşte, în contul societăţii, acţiuni ale altor societăţi, la un preţ pe care îl ştie vădit superior
valorii lor efective, sau vinde, pe seama societăţii, acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre care
are cunoştinţă că sunt vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte
c) se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o
care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art. 144^4 alin. (3) lit.
a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii;
7
4
d) încalcă dispoziţiile art. 183.
(2) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. b), dacă a fost săvârșită de administratorul,
directorul, membrul directoratului ori reprezentantul legal al societății în cadrul unor operațiuni de
trezorerie între societate și alte societăți controlate de aceasta sau care o controlează, direct ori
indirect.(3) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. c), dacă este săvârșită de către o
societate comercială ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat de la una dintre societățile
controlate ori care o controlează pe aceasta, direct sau indirect.
4.1. Infracţiunea de tranzacţionare frauduloasă a acţiunilor
1. Concept
a) Constituie infracţiune fapta fondatorului, administratorului, directorului general, directorului,
dobândeşte, în contul societăţii, acţiuni ale altor societăţi, la un preţ pe care îl ştie vădit superior valorii
lor efective, sau vinde, pe seama societăţii, acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre care are
cunoştinţă că sunt vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte
activităţilor comerciale ale căror existenţă şi dezvoltare normale sunt condiţionate de corectitudinea
efectuării de către factorii de conducere din structura societăţii comerciale a tranzacţiilor cu acţiuni.
b) obiectul material. Obiectul material al infracţiunii este reprezentat de acţiunile societăţii sau de
acţiunile altor societăţi.
C. Condiţii de loc şi de timp..Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc sau de timp.
a) elementul material. Elementul material constă în acţiunea de a dobândi ȋn contul societăţii
comerciale, a unor acţiuni ale altor societăţi la un preţ vădit superior valorii lor efective ori de a vinde
acţiuni ale societăţii la preţuri vădit inferioare valorii lor efective. Făptuitorul trebuie să aibă cunoştinţă,
la momentul săvârşirii infracţiunii, despre disproporţia dintre cotaţia pe piaţa bursieră a acţiunilor
tranzacţionate şi preţul achitat sau primit de el şi să urmărească obţinerea unui profit pentru el sau pentru
altul8. Disproporţia trebuie să fie vădită, mai ales având în vedere faptul că tranzacţionarea de acţiuni
este o activitate ce presupune unele riscuri financiare, o operaţiune prin care se urmăreşte obţinerea unui
profit. Dacă dobândirea s-a făcut printr-un act cu titlu gratuit (de ex. donaţie fără sarcină) nu va exista
infracţiunea analizată. Considerăm că infracţiunea subzistă şi în situaţia în care, spre exemplu (chiar
dacă va fi mai dificil de probat fapta), după momentul dobândirii, în contul societăţii, al unor acţiuni la
un preţ pe care făptuitorul îl ştie ca fiind superior, valoarea acţiunilor creşte, iar tranzacţia se dovedeşte
a fi chiar una profitabilă pentru societate.
8
5
prin scop.
individualizarea pedepsei. Scopul este determinant, fiind reprezentat de obţinerea unui profit, pentru
făptuitor însuşi sau pentru o altă persoană.
A. Forme
însărcinările.
B. Sancţiuni
Săvârşirea infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă.
4.2. Infracţiunea de folosire cu rea credinţă a bunurilor sau a creditului societăţii comerciale
1. Concept
Cauză justificativă specială:
(2) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. b), dacă a fost săvârşită de
administratorul, directorul, membrul directoratului ori reprezentantul legal al societăţii în cadrul unor
operaţiuni de trezorerie între societate şi alte societăţi controlate de aceasta sau care o controlează, direct
ori indirect.
Conform art. 1904 C. civ., în lipsă de stipulaţie contrară, fiecare asociat poate folosi bunurile sociale
în înteresul societăţii, potrivit cu destinaţia acestora şi fără să stânjenească drepturile celorlalţi asociaţi.
Asociatul care, fără consimţământul scris al celorlalţi asociaţi întrebuinţează bunurile sociale în folosul
său sau al unei alte persoane este obligat să restituie societăţii beneficiile ce au rezultat şi să acopere
daunele ce ar putea rezulta. Art. 1905, alin. (3) C. civ. prevede că , prin contractul de societate se poate
stipula că asociaţii pot lua din casa societăţii anumite sume de bani pentru cheltuielile lor particulare.
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale privind normala
desfăşurare a activităţii societăţilor, prin protejarea împotriva abuzurilor pe care le pot comite factorii
de conducere.
b) obiectul material. Obiectul material al infracţiunii este reprezentat de bunurile, sumele de bani sau
alte valori ale societăţii. În situaţia în care infracţiunea se îndreaptă împotriva bunului renume al societăţii,
obiectul material lipseşte.
6
d) condiţii de loc şi de timp.Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc sau de timp.
a) elementul material. Elementul material constă în acţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor
sau creditului de care se bucură societatea. Expresiei „creditului de care se bucură societatea” i s-au dat
mai multe interpretări. Pe de o parte s-a afirmat că prin „credit” trebuie să înţelegem numai sensul
economic al expresiei, iar pe de altă parte, opinie9 la care ne raliem, expresia ar desemna şi bunul
renume, faima de care se bucură o societate.
Fapta nu va constitui infracţiune, dacă este săvârşită în cadrul unor operaţiuni de trezorerie între
societate şi alte societăţi controlate de aceasta sau care o controlează direct sau indirect. S-a reţinut
infracţiunea analizată în următoarele situaţii fapta administratorului unei societăţi comerciale de a folosi
utilajele societăţii şi muncitorii angajaţi ai acesteia pentru efectuarea unei lucrări la o societate în care
acesta era direct implicat; fapta directorului unei societăţi comerciale pe acţiuni de a dispune, în urma
unei licitaţii, predarea către societatea comercială a bunurilor adjudecate de aceasta, deşi ea nu şia
respectat obligaţia de plată a preţului în termen de 15 zile; fapta administratorului unei societăţi
comerciale de a folosi împrumutul bancar obţinut de societatea comercială administrată de el pentru
acoperirea unor cheltuieli efectuate la o altă societate comercială al cărei administrator era soţia sa; fapta
administratorului unei societăţi de a folosi în scopuri personale mobilierul, aparatura electronică şi
autoturismul societăţii.
prin scop.
individualizarea pedepsei. Scopul este determinant, fiind unul contrar intereselor societăţii sau acela de a
favoriza o altă persoană sau o altă societate.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care bunuri ale societăţii sunt
folosite în scop contrar intereselor acesteia sau în momentul în care renumele societăţii este afectat prin
săvârşirea faptei.
4.3. Infracţiunea de obţinere a unui credit ȋn mod ilicit

1. Concept
9
A. Boroi, M. Gorunescu, I.A. Barbu, Drept penal al afacerilor, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 47
7
c) Constituie infracţiune fapta fondatorului, administratorului, directorului general, directorului,
se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o
care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art. 1444 alin. (3) lit. a),
(echivalentul în lei al sumei de 5000 de euro) sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo
garanţie pentru datorii proprii;
Cauză justificativă specială
(3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. c), dacă este săvârşită de către o societate
comercială ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat de la una dintre societăţile controlate
ori care o controlează pe aceasta, direct sau indirect.
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale privind normala
desfăşurare a activităţii societăţilor, prin protejarea împotriva abuzurilor pe care le pot comite factorii
de conducere. Dată fiind poziţia specială pe care o ocupă anumite categorii de persoane în cadrul
societăţii, împrumutul unei sume de bani ar putea reprezenta un abuz (prin obţinerea unor beneficii, cum
ar fi o dobândă foarte mică, o perioadă foarte mare de rambursare a împrumutului etc., care ar pune în
pericol societatea şi acţionarii sau asociaţii).
b) obiectul material. Considerăm că obiectul material lipseşte, în cazul acestei infracţiuni. Sumele de
bani împrumutate reprezintă produsul infracţiunii, iar nu obiect material al acesteia.
C. Condiţii de loc şi de timp.Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc sau de timp.
a) elementul material. Elementul material constă în acţiunea de împrumutare a unei sume depăşeşte
echivalentul în lei a 5000 mii de euro. Conform alin. (3), ce prevede o cauză justificativă, fapta nu va
constitui infracţiune dacă este săvârşită de către o societate ce are calitatea de fondator, iar împrumutul
este realizat de la una dintre societăţile controlate ori care o controlează pe aceasta, direct sau indirect.
Din formularea alin. (3) deducem că fondatorul nu poate fi o persoană fizică, ci numai o persoană
juridică, numai o societate. Persoana fizică ce are calitatea de fondator poate fi subiect activ al
infracţiunii analizate, aşa cum am arătat. Împrumuturile între societăţi nu sunt, în principiu, limitate; ele
reprezintă chiar o cale de a obţine lichidităţi în condiţii mai avantajoase decât creditul bancar (aceasta
bineînţeles cu condiţia, ca fapta să nu întrunească conţinutul constitutiv al unei alte infracţiuni, spre ex.
abuz de încredere în frauda creditorilor).
8
În ceea ce priveşte latura subiectivă, infracţiunea se poate comite numai cu intenţie directă sau
indirectă.
considerare la individualizarea pedepsei. Fapta va constitui infracţiune şi în situaţia (puţin probabilă) în
care scopul urmărit este acela de a ajuta dezvoltarea societăţii (spre exemplu printr-o viitoare investiţie).
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care subiectul activ împrumută
de la societate o sumă superioară celei de 5000 de euro (echivalent în lei).
4.4 Infracţiunea de încălcare a dispoziţiilor art. 183 din Legea nr. 31/1990
Infracţiunea este prevăzută în art. 272 pct. 4 şi constă în fapta fondatorului, administratorului,
directorului sau reprezentantului legal al societăţii care încalcă prevederile art. 183.
În art. 183 se prevede că din profitul societăţii se va prelua, în fiecare an, cel puţin 5% pentru formarea
fondului de rezervă, până ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social (minimum 20%).
Dacă fondul de rezervă, după constituire, sa micşorat din orice cauză, va fi completat, cu respectarea
prevederilor menţionate mai sus.
De asemenea, se include în fondul de rezervă, chiar dacă acesta a atins suma prevăzută mai sus
(minimum 20% din capitalul social) excedentul obţinut prin vânzarea acţiunilor la un curs mai mare decât
valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu este întrebuinţat la plata cheltuielilor de emisiune sau
destinat amortizărilor.
Fondatorii vor participa la profit, dacă acest lucru este prevăzut în actul constitutiv ori, în lipsa unor
asemenea prevederi, a fost aprobat de Adunarea Generală Extraordinară.
În toate cazurile, condiţiile participării se vor stabili de Adunarea Generală, pentru fiecare exerciţiu
financiar.
Obiectul juridic special este constituit de relaţiile sociale privind activităţile comerciale ale căror
existenţă şi dezvoltare normale sunt condiţionate de probitatea anumitor categorii de persoane cu atribuţii
în ceea ce priveşte repartizarea profitului şi constituirea fondului de rezervă.
Această infracţiune reglementează două chestiuni financiare importante: condiţiile şi limitele de
constituire a fondului de rezervă legală, precum şi modul de completare a acestuia, respectiv modul în care
fondatorii, dar, apreciem noi, şi alte categorii de persoane care nu sunt nici fondatorinon acţionari, nici
acţionari propriuzişi, vor putea participa la repartizarea profitului.
După cum se poate observa, legiuitorul a înţeles să acorde protecţie penală deosebită raporturilor
sociale şi cu caracter financiarcontabil care se stabilesc între o societate şi asociaţii ei, de o parte, precum
şi între societăţile comerciale şi cei care le administrează şi reprezintă şi între fondatori şi alte persoane
care au vocaţia de a participa la repartizarea profitului şi societăţile carel împart, pe de altă parte10.
Obiectul material îl constituie partea din profit care trebuie inclusă în fondul de rezervă sau
excedentul obţinut prin vânzarea acţiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală (după caz).
Subiectul activ este calificat, respectiv fondatorul, administratorul, directorul executiv sau
reprezentantul legal al societăţii. Astfel, această infracţiune se poate comite doar de către subiecţi calificaţi
care au competenţa de a lua decizii şi măsuri privind constituirea şi utilizarea categoriilor de fonduri la
care se referă art. 183.
Participaţia este posibilă în toate formele sale, pentru existenţa coautoratului, calitatea specială cerută
de norma de incriminare trebuind îndeplinită de toate persoanele care săvârşesc nemijlocit fapta.
10
Ibidem, p. 777.
9
Subiect pasiv este societatea comercială sau, după caz, asociaţii.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii este constituit de acţiunea de încălcare a
dispoziţiilor art. 183, respectiv de a nu include un cuantum de 5% din profit ori din excedentul rezultat din
vânzarea acţiunilor la o valoare mai mare decât valoarea lor nominală în fondul de rezervă. Neincluderea
excedentului rezultat nu constituie însă infracţiune, dacă acest excedent este întrebuinţat la plata
cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor.
Mai constituie infracţiune şi participarea la profit a fondatorilor, fără ca acest lucru să fie prevăzut în
actul constitutiv sau aprobat de către Adunarea Generală.
Potrivit art. 183 alin. (5), în toate cazurile, condiţiile participării la profit se vor stabili de Adunarea
Generală, pentru fiecare exerciţiu financiar. Dacă subiectul activ nesocoteşte condiţiile de participare
stabilite de Adunarea Generală, va fi realizat conţinutul acestei infracţiuni.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru existenţa societăţii comerciale prin
neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în art. 183. În secundar, se aduce atingere şi creditorilor chirografari
ai societăţii comerciale, fondul de rezervă făcând parte din gajul general al acestora. Legătura de
cauzalitate rezultă ex re.
Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Nu se cere, ca element
constitutiv al infracţiunii, existenţa vreunui mobil sau scop; acestea vor fi luate însă în considerare la
individualizarea pedepsei.
Actele pregătitoare şi tentativa, deşi posibile, sunt lăsate în afara incriminării de către legiuitor.
Infracţiunea se consumă în momentul repartizării beneficiilor, fără respectarea dispoziţiilor art. 183.
Norma prevăzută la art. 272 pct. 4 este o normă de trimitere, în textul de lege menţionânduse o
singură modalitate normativă, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 183. Din analiza dispoziţiilor acestui
articol rezultă 3 modalităţi normative de săvârşire a acestei infracţiuni şi anume:
– nepreluarea în fiecare an din profitul brut aferent exerciţiilor financiare încheiate a cotei de 5%
pentru ca fondul de rezervă să atingă cel puţin 20% din capitalul social sau necompletarea acestuia, în
cazul în care, din diferite motive, va scădea sub minimul legal (modalitate omisivă);
– neincluderea în fondul de rezervă, chiar dacă acesta a atins minimul legal, a excedentului de valoare
obţinut prin vânzarea acţiunilor la un curs mai mare decât valoarea nominală, dacă acel excedent nu va fi
întrebuinţat în alte scopuri permise de lege (modalitate comisivă);
– acordarea fondatorilor, astfel cum această categorie de persoane este definită de lege, precum şi
altor persoane care au o calitate specială (administratori, directori, salariaţi ai societăţii) şi în considerarea
acelei calităţi, a unor participaţii la profit, în lipsa unor prevederi în actele constitutive, a unei autorizări în
acest sens a unei AGEA, dar în toate situaţiile, fără ca participarea respectivă să fi fost aprobată efectiv
printro hotărâre AGA. O astfel de hotărâre AGA, după părerea noastră, ar trebui să fie doar aceea prin
care, în condiţiile art. 111, se vor aproba rezultatele exerciţiilor financiare aferente fiecărui an şi se va
hotărî destinaţia profitului (modalitate comisivă)11.
5. Infracţiunile prevăzute la art. 2721

Articolul 2721 prevede două infracţiuni distincte, după cum urmează:
Se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani fondatorul, administratorul, directorul general,
directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al
societăţii care:
a) răspândeşte ştiri false sau întrebuinţează alte mijloace frauduloase care au ca efect mărirea ori
scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor societăţii ori a altor titluri ce îi aparţin, în scopul
obţinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în paguba societăţii;
11
Ibidem, p. 778.
10
b) încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi
distribuite, în lipsa situaţiei financiare anuale sau contrar celor rezultate din aceasta.
5.1. Infracţiunea de influenţare frauduloasă a cotaţiei acţiunilor sau obligaţiunilor societăţii

comerciale
1. Concept
Constituie infracţiune fapta fondatorului, administratorului, directorului general, directorului,
răspândeşte ştiri false sau întrebuinţează alte mijloace frauduloase care au ca efect mărirea ori
activităţii societăţilor în condiţii normale şi tranzacţionarea corectă a titlurilor de valoare emise sau
deţinute de acestea.
b) obiectul material. Infracţiunea este lipsită de obiect material.
a) elementul material. Elementul material constă în acţiunea de a răspândi ştiri false sau în
întrebuinţarea altor mijloace frauduloase ce au ca efect mărirea ori scăderea valorii acţiunilor ori a
obligaţiunilor societăţii.
b) urmarea imediată. Pentru întrunirea conţinutului constitutiv al infracţiunii este necesară
producerea unui rezultat: mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau obligaţiunilor.
c) legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate între publicitatea falsă şi mărirea sau scăderea
valorii acţiunilor sau obligaţiunilor trebuie să fie dovedită.
prin scop.
individualizarea pedepsei. Scopul este determinant, fiind acela de a obţine un folos, pentru sine sau pentru
altul.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care se produce scăderea sau
creşterea artificială, frauduloasă a valorii acţiunilor sau obligaţiunilor.
11
5.2. Infracţiunea de încasare sau plată de dividende în mod ilegal
1. Concept
încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite,
în lipsa situaţiei financiare anuale sau contrar celor rezultate din aceasta.
activităţii societăţilor în condiţii normale şi împărţirea corectă, în condiţiile legii, a profiturilor realizate.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de dividendele încasate sau plătite în mod
ilegal. Dividendul este partea din profitul unei societăţi ce revine fiecărui acţionar la sfârşitul exerciţiului
financiar, proporţional cu numărul de acţiuni deţinute.
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este calificat, similar cu infracţiunea analizată
anterior.
sunt afectate ca urmare a activităţii făptuitorului. Subiect pasiv secundar al infracţiunii pot fi acţionarii ale
căror interese legitime sunt afectate prin săvârşirea faptei.
a) elementul material. Elementul material constă în încasarea sau plata de dividende, din profituri
fictive, din sume ce nu puteau fi distribuite sau în lipsa situaţiei financiare anuale ori contrar acesteia. În
cazul în care, din situaţia financiară anuală rezultă obţinerea unui profit, acesta poate fi, în urma hotărârii
adunării asociaţilor, distribuit sub formă de dividende către asociaţi (dacă nu se hotărăşte reîntregirea
capitalului social, reinvestirea sau constituirea fondului de rezervă). Prin urmare, nici în situaţia în care
societatea realizează profit, nu este obligatoriu ca acesta să fie împărţit asociaţilor. Singura entitate abilitată
să dispună în acest sens este adunarea generală, ce se constituie în termen de cel mult 5 luni de la încheierea
exerciţiului financiar. Dividendele se distribuie asociaţilor12 proporţional cu cota de participare la capitalul
social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Termenul de plată este cel stabilit de adunarea
generală sau, după caz, cel stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării
situaţiei financiare anuale aferente exeerciţiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea datorează,
după împlinirea acestui termen, dobândă penalizatoare. În cazul infracţiunii analizate, elementul material
poate consta aşadar următoarele acţiuni ale subiectului activ:
- plata sau încasarea de dividende în lipsa situaţiei financiare anuale sau contrar celor rezultate din
aceasta;
- plata sau încasarea de dividende din profituri fictive.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată este reprezentată de plata sau încasarea efectivă de dividende,
cu încălcarea prevederilor legii.
c) legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate presupune demonstrarea plăţii sau a încăsării în
mod ilegal de dividende. Nu este necesară dovedirea prejudiciului produs.
12
Conform art. 67, alin. (2) din L. nr. 31/1990
12
În ceea ce priveşte latura subiectivă, infracţiunea se poate comite cu intenţie directă sau indirectă.
Mobilul şi scopul nu sunt relevante pentru existenţa infracţiunii.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care dividendele sau sumele de
bani ce reprezintă profituri fictive sunt plătite sau încasate.
13
CURS 3
Analiza infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 31/1990 (II)

Articolul 2721 prevede două infracţiuni distincte, după cum urmează:
Se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani fondatorul, administratorul, directorul general,
directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al
societăţii care:
a) răspândeşte ştiri false sau întrebuinţează alte mijloace frauduloase care au ca efect mărirea ori
b) încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi
distribuite, în lipsa situaţiei financiare anuale sau contrar celor rezultate din aceasta.
5.1. Infracţiunea de influenţare frauduloasă a cotaţiei acţiunilor sau obligaţiunilor societăţii

comerciale
1. Concept
răspândeşte ştiri false sau întrebuinţează alte mijloace frauduloase care au ca efect mărirea ori
activităţii societăţilor în condiţii normale şi tranzacţionarea corectă a titlurilor de valoare emise sau
deţinute de acestea.
a) elementul material. Elementul material constă în acţiunea de a răspândi ştiri false sau în
întrebuinţarea altor mijloace frauduloase ce au ca efect mărirea ori scăderea valorii acţiunilor ori a
obligaţiunilor societăţii.
b) urmarea imediată. Pentru întrunirea conţinutului constitutiv al infracţiunii este necesară
producerea unui rezultat: mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau obligaţiunilor.
1
c) legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate între publicitatea falsă şi mărirea sau scăderea
valorii acţiunilor sau obligaţiunilor trebuie să fie dovedită.
prin scop.
individualizarea pedepsei. Scopul este determinant, fiind acela de a obţine un folos, pentru sine sau pentru
altul.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care se produce scăderea sau
creşterea artificială, frauduloasă a valorii acţiunilor sau obligaţiunilor.
5.2. Infracţiunea de încasare sau plată de dividende în mod ilegal

1. Concept
încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite,
în lipsa situaţiei financiare anuale sau contrar celor rezultate din aceasta.
activităţii societăţilor în condiţii normale şi împărţirea corectă, în condiţiile legii, a profiturilor realizate.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de dividendele încasate sau plătite în mod
ilegal. Dividendul este partea din profitul unei societăţi ce revine fiecărui acţionar la sfârşitul exerciţiului
financiar, proporţional cu numărul de acţiuni deţinute.
Cf. Codului fiscal (art. 7) dividend - o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică
unui participant, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică, exceptând
următoarele:
a) o distribuire de titluri de participare noi sau majorarea valorii nominale a titlurilor de participare
existente, ca urmare a unei operațiuni de majorare a capitalului social, potrivit legii;
b) o distribuire efectuată în legătură cu dobândirea/răscumpărarea titlurilor de participare proprii de
către persoana juridică;
c) o distribuire în bani sau în natură, efectuată în legătură cu lichidarea unei persoane juridice;
d) o distribuire în bani sau în natură, efectuată cu ocazia reducerii capitalului social, potrivit legii;
e) o distribuire de prime de emisiune, proporțional cu partea ce îi revine fiecărui participant;
f) o distribuire de titluri de participare în legătură cu operațiuni de reorganizare, prevăzute la art.
32 și 33.
Se consideră dividende din punct de vedere fiscal și se supun aceluiași regim fiscal ca veniturile din
dividende:
(i) câștigurile obținute de persoanele fizice din deținerea de titluri de participare, definite de legislația
în materie, la organisme de plasament colectiv;
(ii) veniturile în bani și în natură distribuite de societățile agricole, cu personalitate juridică, constituite
potrivit legislației în materie, unui participant la societatea respectivă drept consecință a deținerii părților
sociale;
2
anterior.
sunt afectate ca urmare a activităţii făptuitorului. Subiect pasiv secundar al infracţiunii pot fi acţionarii ale
căror interese legitime sunt afectate prin săvârşirea faptei.
a) elementul material. Elementul material constă în încasarea sau plata de dividende, din profituri
fictive, din sume ce nu puteau fi distribuite sau în lipsa situaţiei financiare anuale ori contrar acesteia. În
cazul în care, din situaţia financiară anuală rezultă obţinerea unui profit, acesta poate fi, în urma hotărârii
adunării asociaţilor, distribuit sub formă de dividende către asociaţi (dacă nu se hotărăşte reîntregirea
capitalului social, reinvestirea sau constituirea fondului de rezervă). Prin urmare, nici în situaţia în care
societatea realizează profit, nu este obligatoriu ca acesta să fie împărţit asociaţilor. Singura entitate abilitată
să dispună în acest sens este adunarea generală, ce se constituie în termen de cel mult 5 luni de la încheierea
exerciţiului financiar. Dividendele se distribuie asociaţilor1 proporţional cu cota de participare la capitalul
social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Termenul de plată este cel stabilit de adunarea
generală sau, după caz, cel stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării
situaţiei financiare anuale aferente exeerciţiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea datorează,
după împlinirea acestui termen, dobândă penalizatoare. În cazul infracţiunii analizate, elementul material
poate consta aşadar următoarele acţiuni ale subiectului activ:
- plata sau încasarea de dividende în lipsa situaţiei financiare anuale sau contrar celor rezultate din
aceasta;
- plata sau încasarea de dividende din profituri fictive.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată este reprezentată de plata sau încasarea efectivă de dividende,
cu încălcarea prevederilor legii.
c) legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate presupune demonstrarea plăţii sau a încăsării în
mod ilegal de dividende. Nu este necesară dovedirea prejudiciului produs.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care dividendele sau sumele de
bani ce reprezintă profituri fictive sunt plătite sau încasate.
Conform art. 273, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă
următoarele fapte, săvârşite de administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de
supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii care:
1
Conform art. 67, alin. (2) din L. nr. 31/1990
3
a) emite acţiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un preţ inferior valorii
nominale sau emite noi acţiuni în schimbul aporturilor în numerar, înainte ca acţiunile precedente să fi
fost achitate în întregime;
b) se foloseşte, în adunările generale, de acţiunile nesubscrise sau nedistribuite acţionarilor;
c) acordă împrumuturi sau avansuri asupra acţiunilor societăţii ori constituie garanţii în alte
condiţii decât cele prevăzute de lege;
d) predă titularului acţiunile înainte de termen sau predă acţiuni liberate în total sau în parte, în
afară de cazurile stabilite de lege, ori emite acţiuni la purtător fără a fi achitate integral;
e) nu respectă dispoziţiile legale referitoare la anularea acţiunilor neachitate;
f) emite obligaţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să cuprindă menţiunile
cerute de lege.
a. Infracţiunea de emitere de acţiuni la un preţ inferior sau înainte ca acţiunile precedente să fi
fost achitate în întregime
1. Concept
Constituie infracţiune fapta administratorului, directorului general, directorului, membrului
consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantului legal al societăţii care emite acţiuni
de o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un preţ inferior valorii nominale sau emite noi
acţiuni în schimbul aporturilor în numerar, înainte ca acţiunile precedente să fi fost achitate în întregime.
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic este constituit de relaţiile sociale privind desfăşurarea
activităţilor cu scop lucrativ în condiţiile legii, cu probitatea categoriilor de persoane ce au atribuţii privind
emiterea acţiunilor.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de acţiunile societăţii comerciale, ce sunt
emise cu nerespectarea prevederilor legale.
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este calificat, respectiv persoana care are calitatea de
administrator, director general, director, membru al consiliului de supraveghere, al directoratului sau
reprezentant legal.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv al infracţiunii poate fi numai societatea pe acţiuni sau în comandită
pe acţiuni.
C. Condiţii de loc şi de timp. Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc. Textul de lege prevede o
condiţie de timp, în situaţia în care fapta se comite prin emiterea de noi acţiuni, respective emiterea înainte
de achitarea acţiunilor precedente.
a) elementul material. Elementul material poate consta în una din următoarele acţiuni săvârşite de
subiectul activ:
- emiterea de acţiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legală;
Conform art. 93, alin. (1) din Legea nr. 31/1990, valoarea nominală a unei acţiuni nu poate fi mai
mică de 0.1 lei. Emiterea de acţiuni de o valoare inferioară constituie infracţiunea analizată.
- emiterea de acţiuni la un preţ inferior valorii nominale;
Numărul şi valoarea nominală a acţiunilor (precum şi specificarea dacă sunt nominative sau la
purtător) sunt prevăzute în contractul de societate. Există şi posibilitatea emiterea mai multor tipuri de
acţiuni, însă pentru fiecare categorie în parte trebuie să fie stabilită o valoare nominală. Emiterea de acţiuni
4
la un preţ inferior valorii nominale echivalează în fapt cu o reducere a capitalului social, prejudiciindu-se
astfel dreptul de gaj general al creditorilor societăţii2.
- emiterea de noi acţiuni în schimbul aporturilor în numerar, înainte ca acţiunile precedente să fi fost
achitate în întregime.
Şi prin această acţiune poate fi prejudiciat dreptul de gaj general al creditorilor societăţii. În societăţile
pe acţiuni, asociaţii contribuie la formarea capitalului social prin efectuarea unui aport în numerar sau în
natură, în schimbul cărora primesc acţiuni. Legea nu permite emiterea de noi acţiuni, decât după momentul
în care acţiunile deja emise au fost achitate în întregime.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată a infracţiunii o reprezintă punerea în pericol a desfăşurării
activităţii lucrative în condiţii corecte, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi
acţionari şi ai creditorilor societăţii. Textul incriminator nu prevede cerinţa producerii unei pagube. Prin
urmare, infracţiunea analizată este una de pericol.
c) legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei (ex re).
Mobilul şi scopul nu sunt relevante pentru existenţa infracţiunii, vor putea fi însă luate în considerare
la individualizarea pedepsei.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care acţiunile sunt emise fără
respectarea prevederilor legale.
B. Sancţiune
Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
b. Infracţiunea de folosire a acţiunilor nesubscrise sau nedistribuite acţionarilor

1. Concept
consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantului legal al societăţii care se foloseşte,
în adunările generale, de acţiunile nesubscrise sau nedistribuite acţionarilor.
activităţilor cu scop lucrativ în condiţiile legii, asigurarea funcţionării adunării generale în condiţii normale
şi probitatea categoriilor de persoane ce au drept de dispoziţie în cadrul societăţilor comerciale.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de acţiunile nesubscrise sau nedistribuite
acţionarilor.
anterior.
pe acţiuni.
2
A. Boroi, M. Gorunescu, I. A. Barbu, op. cit., p. 76 ; S. Corlăţeanu, op. cit., p. 66
5
a) elementul material. Elementul material constă în folosirea, de către subiectul activ, în adunările
generale, de acţiuni nesubscrise sau nedistribuite acţionarilor.
Subscrierea acţiunilor este manifestarea de voinţă a unei persoane care se obligă să devină acţionar
al societăţii, prin efectuarea unui aport la capitalul social al acesteia, în schimbul căruia va primi acţiuni
de o valoare nominală egală3. Conform art. 19, alin. (2) din L. nr. 31/1990, subscrierea va cuprinde: numele
şi prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorului; numărul, în litere, al acţiunilor subscrise;
data subscrierii şi declaraţia expresă că subscriitorul cunoaşte şi acceptă prospectul de emisiune.
Subscrierea reprezintă în fapt cumpărarea de acţiuni. Acţiunile nedistribuite sunt acele acţiuni ce au fost
subscrise dar nu au fost înmânate acţionarilor. Folosirea acţiunilor nesubscrise sau nedistribuite în
adunarea generală, de către subiectul activ, constituie infracţiune. În situaţia în care făptuitorul votează în
adunarea generală, ca proprietar al acestor acţiuni, nu se va reţine infracţiunea analizată, ci infracţiunea
prevăzută la art. 279, alin. (1), lit. b). [ 1) Se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă
acționarul sau deținătorul de obligațiuni care:a) trece acțiunile sau obligațiunile sale pe numele altor
persoane, în scopul formării unei majorități în adunarea generală, în detrimentul altor acționari ori
deținători de obligațiuni];
normale a activităţii societăţii, prin folosirea unor acţiuni care nu au titular sau care deşi au titular nu au
fost încă distribuite.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care autorul se foloseşte (de
exemplu pentru a crea o majoritate) în adunarea generală de acţiuni nesubscrise sau nedistribuite.
B. Sancţiune
c) Infracţiunea de acordare de împrumuri sau avansuri asupra acţiunilor societăţii

1. Concept
consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantului legal al societăţii care sau acordă
împrumuturi sau avansuri asupra acţiunilor societăţii ori constituie garanţii în alte condiţii decât cele
prevăzute de lege.
3
Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., (2012), p. 310
6
activităţilor cu scop lucrativ în condiţiile legii şi probitatea persoanelor cu drept de decizie în privinţa
acţiunilor societăţii.
b) obiectul material. Considerăm că infracţiunea analizată este lipsită de obiect material.
anterior.
pe acţiuni.
a) elementul material. Elementul material este reprezentat de următoarele acţiuni:
- acordarea de împrumuturi sau avansuri asupra acţiunilor societăţi;
- constituirea de garanţii în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
Conform art. 106, o societate nu poate să acorde avansuri sau împrumuturi şi nici să constituie garanţii
în vederea subscrierii sau dobândirii propriilor sale acţiuni de către un terţ. Articolul 106 se referă prin
urmare, la situaţia în care o persoană interesată să dobândească în portofoliu acţiuni solicită societăţii
emitente acordarea unui avans sau împrumut pentru a avea suficiente lichidităţi pentru achitarea acţiunilor
respective. Totodată, textul de lege menţionat are în vedere şi ipoteza în care terţul solicită societăţii
emitente să constituie o garanţie reală sau personală în favoarea sa pentru ca acesta să obţină un credit
bancar sau un împrumut de la o altă persoană fizică sau juridică pe care să îl utilizeze în scopul
achiziţionării acţiunilor societăţii garante4. Raţiunea pentru care astfel de activităţi sunt interzise este
protecţia capitalului social al societăţii şi a dreptului de gaj general al creditorilor. Alin. (2) al aceluiaşi
articol prevede şi unele derogări, în situaţia tranzacţiilor efectuate în cadrul operaţiunilor curente ale
instituţiilor de credit şi alte altor instituţii financiare, precum şi în cazul tranzacţiilor efectuate în vederea
dobândirii de acţiuni de către sau pentru salariaţii societăţii, cu condiţia ca aceste tranzacţii să nu determine
diminuarea activelor nete sub valoarea cumulată a capitalului social subscris şi a rezervelor care nu pot fi
distribuite. Prima derogarea este acordată în considerarea obiectului specific de activitate al instituţiilor de
credit. Dacă instituţiilor de credit li s-ar interzice acordarea de împrumuturi, indiferent de destinaţie, ne-
am afla în prezenţa „blocării” activităţii respectivei societăţi5. A doua derogare este acordată în
considerarea calităţii de salariat a terţului6.
normale a activităţii societăţii, prin riscul diminuării capitalului social al societăţii şi punerea astfel în
pericol a dreptului de gaj general al creditorilor.
4
Ioan Adam, Codruţ Nicolae Savu, Legea societăţilor comerciale. Comentarii şi explicaţii, Ed. C. Beck, Bucureşti,
2010, p. 319
5
I. Adam, C. N. Savu, op. cit., p. 321
6
Idem
7
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care autorul acordă împrumuturi
sau avansuri asupra acţiunilor societăţii ori constituie garanţii în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
B. Sancţiune
d) Infracţiunea de predare de acţiuni înainte de termen

1. Concept
consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantului legal al societăţii care predă
titularului acţiunile înainte de termen sau predă acţiuni liberate în total sau în parte, în afară de cazurile
stabilite de lege, ori emite acţiuni la purtător fără a fi achitate integral.
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale privind activităţile
comerciale ale căror existenţă şi dezvoltare normale sunt condiţionate de corectitudinea persoanelor cu
drept de dispoziţie în cadrul societăţilor comerciale în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin în cadrul
societăţii, atribuţii referitoare la predarea şi emiterea acţiunilor.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de acţiunile predate, liberate sau emise fără
respectarea prevederilor legale.
În ceea ce priveşte subiecţii infracţiunii facem trimitere la infracţiunile analizate anterior.
a) elementul material. Elementul material al infracţiunii este reprezentat de următoarele acţiuni:
- predarea de acţiuni titularului înainte de termen;
- predarea de acţiuni liberate în total sau în parte, în afară de cazurile stabilite de lege;
- emiterea de acţiuni la purtător fără a fi achitate integral.
Referitor la prima variantă, constituie infracţiune predarea de acţiuni înainte de efectuarea
vărsămintelor prevăzute de lege şi de constituirea legală a societăţii7. Cu ocazia constituirii societăţii
comerciale pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni (subscripţie publică), acţiunile subscrise de acceptanţi vor
putea fi predate acestora numai după vărsarea la C.E.C. a jumătate din valoarea acţiunilor subscrise şi
numai după acoperirea integrală a acţiunilor ce reprezintă aporturi în natură şi după îndeplinirea tuturor
formalităţilor de constituire a societăţilor şi de dobândire a personalităţii juridice (adică momentul
înmatriculării în Registrul Comerţului).
Conform celei de-a doua variante, constituie infracţiune predarea de acţiuni liberate în total sau în
parte. Din interpretarea dispoziţiilor legale se poate deduce faptul că, atunci când se predau acţionarilor
acţiuni nominative neachitate (acţiuni ce reprezintă aporturi în natură în cazul subscrierii integrale şi
simultane), cu menţiunea că a fost adus aportul în natură sau se predau acţiuni nominative neachitate
integral (sa achitat doar 50% sau după caz 30%) sau cu menţiunea că au fost achitate integral, sa realizat
predarea unor acţiuni „liberate” în total sau în parte, de plata sumelor datorate8. În acest caz, se va putea
7
8
A. Ungureanu, Infracţiuni referitoare la constituirea, funcţionarea, fuziunea, dizolvarea şi lichidarea societăţilor
comerciale, R.D.C. nr. 5/1995, p. 113.
8
reţine în concurs şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Trebuie precizat faptul că,
potrivit reglementărilor actuale, o societate comercială pe acţiuni nu se poate constitui decât dacă se achită
o parte din acţiunile emise pentru un aport în numerar şi toată contravaloarea în cazul acţiunilor emise
pentru un aport în natură (în cazul subscrierii publice). În cazul subscrierii integrale şi simultane pentru
acţiunile emise pentru un aport în natură, diferenţa de capital social subscris va fi vărsată în termen de cel
mult 2 ani de la data înmatriculării.
A treia variantă constă în emiterea de acţiuni la purtător fără a fi achitate integral. Dacă se emit acţiuni
la purtător fără a fi achitate integral, nu se mai poate urmări plata acestora, iar în acest fel societatea ar fi
păgubită cu valoarea vărsămintelor neefectuate înainte de transmiterea acestora acţionarilor. Acţiunile la
purtător trebuie achitate înainte de a fi distribuite, deoarece ele încorporează o valoare, iar simpla lor
deţinere valorează titlu de proprietate, deţinătorul având toate drepturile ce decurg din acţiune. Pe de altă
parte, se încalcă şi o dispoziţie legală potrivit căreia acţiunile neachitate integral sunt întotdeauna
nominative [art. 92 alin. (2)]9.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care infracţiunile sunt predate în
mod ilegal sau sunt emise acţiuni la purtător neachitate.
B. Sancţiune
e) Infracţiunea de nerespectare a dispoziţiilor legale privind anularea acţiunilor neachitate

1. Concept
consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantului legal al societăţii care nu respectă
dispoziţiile legale referitoare la anularea acţiunilor neachitate.
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale privind activităţile cu
scop lucrativ, a căror existenţă şi dezvoltare normală sunt condiţionate de corectitudinea persoanelor cu
drept de dispoziţie cu privire la anularea acţiunilor neachitate.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de acţiunile neachitate.
9
9
a) elementul material. Relevante pentru înţelegerea elementului material sunt dispoziţiile art. 100 din
L. nr. 31/1990. Astfel, în situaţia în care acţionarii nu efectuează plata vărsămintelor datorate în termenele
prevăzute de lege (12 luni de la data înmatriculării societăţii, pentru acţiunile emise pentru un aport în
numerar, respectiv 2 ani pentru acţiunile emise pentru un aport în natură10) societatea îi va invita să-şi
îndeplinească această obligaţie, printr-o somaţie colectivă, publicată de două ori, la un interval de 15 zile,
în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi într-un ziar de largă răspândire. În cazul în care nici în
urma acestei somaţii acţionarii nu vor efectua vărsămintele, consiliul de administraţie, respectiv
directoratul, va putea decide fie urmărirea acţionarilor pentru vărsămintele restante, fie anularea acestor
acţiuni nominative11. În locul acţiunilor anulate vor fi emise noi acţiuni cu acelaşi număr, ce vor fi vândute,
iar sumele astfel obţinute vor fi întrebuinţate pentru acoperirea cheltuielilor de publicare şi de vânzare, a
dobânzilor de întârziere şi a vărsămintelor neefectuate; restul va fi înapoiat acţionarilor. Dacă preţul
obţinut nu este îndestulător, societatea se va putea îndrepta împotriva subscriitorilor şi cesionarilor. Prin
urmare, neîndeplinirea obligaţiei de anulare a acţiunilor neachitate (dacă directoratul sau consiliul de
administraţie decide în sensul anulării), de către subiectul activ, constituie infracţiunea analizată.
Atât raţiunea incriminării, cât şi formularea din textul de lege (care nu respectă dispoziţiile legale)
ne fac să opinăm că infracţiunea nu se poate comite din culpă. Prin urmare, latura subiectivă este
reprezentată de intenţia directă sau indirectă.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care acţiunile neachitate nu sunt
anulate în condiţiile legii şi după ce a existat o decizie în acest sens, luată de către directorat sau consiliul
de administraţie (situaţie premisă a infracţiunii).
B. Sancţiune
f) Infracţiunea de emitere de obligaţiuni sau acţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale

1. Concept
consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantului legal al societăţii care emite
obligaţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să cuprindă menţiunile cerute de lege.
10
L. nr. 31/1990, art. 9, alin. (2), lit. a) şi b)
11
L. nr. 31/1990, art. 100, alin. (2)
10
scop lucrativ, a căror existenţă şi dezvoltare normală sunt condiţionate de corectitudinea persoanelor cu
drept de dispoziţie cu privire la emiterea de obligaţiuni şi acţiuni.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de acţiunile sau obligaţiunile emise.
a) elementul material. Elementul material al infracţiunii poate consta în două acţiuni distincte:
- emiterea de obligaţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale;
- emiterea de acţiuni ce nu cuprind toate menţiunile cerute de lege.
În ceea ce priveşte emiterea în mod ilegal de obligaţiuni, s-a apreciat în doctrină12 că de lege ferenda
ar fi mai potrivit să se indice concret care sunt acele dispoziţii legale care solicită protecţie penală, aceasta
deoarece Legea nr. 31/1990 consacră o întreagă secţiune emiterii de obligaţiuni, intitulată „despre emiterea
de obligaţiuni” (secţiunea V din capitolul 4), însă din analiza articolelor rezultă că numai articolele 167 şi
170 reglementează propriuzis problematica emiterii de obligaţiuni. Coroborând dispoziţiile art. 273, lit.
f) şi pe cele ale art. 167, alin. (1) constituie infracţiune emiterea de obligaţiuni cu o valoare nominală mai
mică de 2.5 lei precum şi emiterea de obligaţiuni care nu au o valoare egală, deşi fac parte din aceeaşi
emisiune sau care nu acordă posesorilor lor drepturi egale. Conform art. 170, din L. nr. 31/1990,
subscripţia obligaţiunilor va fi făcută pe exemplarele prospectului de emisiune şi valoarea obligaţiunilor
subscrise trebuie să fie integral vărsată. Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede cerinţa ca titlurile
obligaţiunilor să cuprindă datele prevăzute în legislaţia pieţei de capital. De asemenea, valoarea nominală
a obligaţiunilor convertibile în acţiuni trebuie să fie egală cu cea a acţiunilor.
Conform tezei a doua, coroborată cu prevederile art. 93, alin. (2) constituie infracţiune emiterea de
acţiuni care nu cuprind: a) denumirea şi durata societăţii; b) data actului constitutiv, numărul din registrul
comerţului sub care este înmatriculată societatea, codul unic de înregistrare şi numărul Monitorului Oficial
al României, Partea a IV-a, în care s-a făcut publicarea; c) capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul
lor de ordine, valoarea nominală a acţiunilor şi vărsămintele efectuate; d) avantajele acordate fondatorilor.
În cazul acţiunilor nominative se vor menţiona: numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul
acţionarului persoană fizică; denumirea, sediul, numărul de înmatriculare şi codul unic de înregistrare ale
acţionarului persoană juridică, după caz. Este obligatoriu13 ca acţiunile să poarte semnătura a 2 membri ai
consiliului de administraţie, respectiv ai directoratului, sau, după caz, semnătura administratorului unic,
respectiv a directorului general unic. Emiterea unei acţiuni cu o valoare nominală mai mică de 0.1 lei,
nerespectând astfel dispoziţiile art. 93 alin. (1) constituie (aşa cum am mai arătat), infracţiunea prevăzută
la art. 273 lit. a), iar nu infracţiunea analizată.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
12
13
Conform art. 93, alin. (4)
11
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care subiectul activ emite
obligaţiuni fără respectarea prevederilor legale sau acţiuni ce nu cuprind menţiunile cerute de lege.
B. Sancţiune

Conform prevederilor art. 274, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an ori cu amendă
ori reprezentantul legal al societăţii care:
a) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea formei societăţii, la fuziunea
ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social, înainte de expirarea termenelor prevăzute de
lege;
Toate categoriile de hotărâri ce sunt avute în vedere de articolul analizat sunt de fapt hotărâri ale
adunării generale extraordinare, deoarece oricare dintre categoriile de măsuri de reorganizare sau reducere
a capitalului social sunt de competenţa acesteia, iar nu de competenţa adunării generale ordinare14.
Schimbarea formei societăţii nu presupune naşterea unui nou subiect de drept. Fuziunea şi divizarea
societăţii reprezintă moduri de reorganizare ale persoanei juridice15 (reorganizarea este operaţiunea
juridică în care pot fi implicate una sau mai multe persoane juridice şi care are ca efecte înfiinţarea,
modificarea ori încetarea acestora –art. 232 C. civ.). Fuziunea se face prin aborbţia unei persoane juridică
de către o altă persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o
persoană juridică nouă (art. 234 C. civ.). Divizarea poate fi totală (împărţirea întregului patrimoniu al
persoanei juridice între două sau mai multe persoane juridice) sau parţială (desprinderea unei părţi din
patrimoniul unei persoane juridice care continuă să existe) –C. civ., art. 236.
Capitalul social al unei societăţi reprezintă expresia valorică a totalităţii aporturilor, în numerar şi în
natură, ale tuturor asociaţilor care participă la constituirea societăţii16. Pe toată durata existenţei societăţii,
valoarea activului patrimonial trebuie să fie cel puţin la nivelul capitalului social. Dacă activul se
diminuează sub limita capitalului social, este necesară reîntregirea acestuia sau diminuarea capitalului
social, în condiţiile legii.
În situaţia în care, din diferite motive (modificări ale cererii şi ofertei, administrare deficitară etc.)
societatea înregistrează pierderi ale activului net, capitalul social subscris va trebui reîntregit sau redus
înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de profit17. În alte cazuri, capitalul social avut în
vedere la constituirea societăţii se poate dovedi prea mare faţă de nevoile activităţii societăţii, situaţie în
care asociaţii pot reduce capitalul social18. Hotărârea privind reducerea capitalului social se ia în condiţiile
de cvorum prevăzute pentru adunarea generală extraordinară (o majoritate de cel puţin două treimi din
drepturile de vot ale acţionarilor prezenţi sau reprezentaţi)19. Reducerea capitalului social nu se poate face
însă, cu depăşirea limitei legale stabilite de lege. În ceea ce priveşte luarea deciziilor privind schimbarea
formei societăţii, fuziunea, divizarea acesteia şi reducerea capitalului social, competenţa aparţine adunării
14
I. Schiau, T. Prescure, Legea societăţilor comerciale. Analize şi comentarii pe articole, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2007., p. 788
15
C. civ., art. 233
16
17
L. nr. 31/1990, art. 69
18
19
L. nr. 31/1990, art. 115
12
generale extraordinare. Nerespectarea termenelor prevăzute de lege pentru operaţiunile menţionate mai
sus constituie infracţiunea analizată. Spre exemplu, conform art. 208, alin. (1) reducerea capitalului social
va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a.
b) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la reducerea capitalului social, fără ca
membrii să fi fost executaţi pentru efectuarea vărsământului datorat ori fără ca aceştia să fi fost scutiţi,
prin hotărârea adunării generale, de plata vărsămintelor ulterioare;
Conform art. 207, alin. (2), capitalul social poate fi redus şi prin scutirea totală sau parţială a
asociaţilor de vărsămintele datorate, ca urmare a unei hotărâri a adunării generale extraordinare.
Aşadar, ipotezele pe care le are în vedere legiuitorul în art. 274 lit. b) sunt unele precise şi clare:
îndeplinirea unei hotărâri a adunării generale extraordinare, fără ca organele de gestiune ale societăţii săi
fi urmărit şi executat anterior, în condiţiile legii, pe asociaţii care nu şiau efectuat vărsămintele la capital
subscrise sau dacă au procedat la reducerea capitalului, deşi nu iau urmărit pe acei asociaţi anterior
operaţiunii de reducere, fără să aibă o hotărâre care săi scutească pe acei asociaţi debitori pentru
vărsămintele neefectuate20.
c) îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea formei societăţii, fuziune,
divizare, dizolvare, reorganizare sau reducere a capitalului social, fără informarea organului judiciar ori
cu încălcarea interdicţiei stabilite de acesta, în cazul în care faţă de societatea comercială s-a început
urmărirea penală.
Incriminarea a fost introdusă prin Legea nr. 187/2012. Obiectul juridic secundar al infracţiunii este
reprezentat de relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei. Este necesar ca organul judiciar să fie informat,
în cazul în care s-a început urmărirea penală faţă de societatea comercială, cu privire la decizii importante
luate privind soarta societăţii, chiar dacă există o hotărâre a adunării generale.

Art. 275, alin. (1) prevede pedeapsa cu închisoare de la o lună la un an ori cu amendă, pentru
care:
a) încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispoziţiile art. 1443
b) nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau încalcă dispoziţiile art. 193 alin.
(2);
8.1. Infracţiunea prevăzută la litera a)
Conform art. 1443, alin. (1), administratorul care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect,
interese contrare intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi administratori şi pe
cenzori sau auditori interni şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această operaţiune. Obligaţia
există, conform alin. (2) şi în situaţia în care administratorul ştie că într-o operaţiune sunt interesate soţul,
soţia, rudele ori afinii săi, până la gradul al IV-lea inclusiv. Alin. (3) prevede unele excepţii de la
interdicţiile menţionate, în cazul în care obiectul votului îl constituie:
a) oferirea spre subscriere, către un administrator sau către persoanele menţionate la alin. (2), de
acţiuni sau obligaţiuni ale societăţii;
b) acordarea de către administrator sau de persoanele menţionate la alin. (2) a unui împrumut ori
constituirea unei garanţii în favoarea societăţii.
8.2. Infracţiunile prevăzute la litera b)

Observăm că la litera b) sunt prevăzute două infracţiuni distincte.
20
A. Boroi, M. Gorunescu, I. A. Barbu, op. cit., pp. 80-81
13
Adunarea generală este convocată de regulă, de către consiliul de administraţie, respectiv de
directorat, ori de câte ori este necesar21. Termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 30 de zile de la
publicarea convocării în Monitorul Oficial. Dacă toate acţiunile societăţii sunt nominative, convocarea
poate fi făcută şi prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare transmisă
pe cale electronică, având încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică extinsă, expediată
cu cel puţin 30 de zile înainte de data ţinerii adunării, la adresa acţionarului, înscrisă în registrul
acţionarilor22 (dacă acest mod de convocare nu este interzis prin actul constitutiv sau prin dispoziţii legale).
Convocarea trebuie să cuprindă locul şi data ţinerii adunării, precum şi ordinea de zi. Convocarea este prin
urmare ori de câte ori interesele societăţii o cer. Există însă şi situaţii expres prevăzute de lege, când
convocarea este obligatorie : la cererea acţionarilor reprezentând individual sau împreună, cel puţin 5%
din capitalul social (sau o cotă mai mică dacă în actul constitutiv se prevede astfel şi cererea cuprinde
dispoziţii ce intră în atribuţiile adunării)23; în caz de vacanţă a unuia sau mai multor posturi de
administrator (dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel) şi dacă vacanţa determină scăderea
numărului administratorilor sub minimul legal24; în situaţia în care, în urma unor pierderi, stabilite prin
situaţiile financiare anuale, activul net al societăţii s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea
capitalului social subscris, consiliul de administraţie, respectiv directoratul are obligaţia de a convoca, de
îndată, adunarea generală extraordinară25 etc. Neconvocarea adunării generale în aceste situaţii constituie
infracţiunea analizată.
Conform art. 193, alin. (2), un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor
asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între el şi societate.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, considerăm că în cazul primei infracţiuni forma de vinovăţie este
reprezentată de intenţie sau de culpă, iar în cazul celei de-a doua, de intenţie directă sau indirectă.
8.3. Infracţiunea prevăzută la litera c)

c) începe operaţiuni în numele unei societăţi cu răspundere limitată înainte de a se fi efectuat
vărsământul integral al capitalului social;
Societatea cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut. Actul constitutiv al
societăţii cu răspundere limitată trebuie să precizeze şi numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale,
precum şi numărul părţilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său. Legea prevede obligaţia
vărsării integrale, la data constituirii, a capitalului social subscris26. Prestaţiile în muncă sau servicii şi
creanţele nu pot constitui aport în societate27. Analizând prevederile legale constatăm că societatea cu
răspundere limitată se poate constitui numai după data vărsării integrale a capitalului social subscris.
Desfăşurarea de operaţiuni (prin termenul „operaţiuni” legea nu se referă la acele operaţiuni necesare
înfiinţării persoanei juridice, ci la operaţiuni de natură comercială) înainte de acest moment constituie
infracţiune.
8.4. Infracţiunea prevăzută la litera d)

d) emite titluri negociabile reprezentând părţi sociale ale unei societăţi cu răspundere limitată;
21
L. nr. 31/1990, art. 117, alin. (1)
22
L. nr. 31/1990, art. 117, alin. (3)
23
L. nr. 31/1990, art. 119, alin. (1)
24
L. nr. 31/1990, art. 1372, alin. (2)
25
L. nr. 31/1990, art. 15324 alin. (1)
26
L. nr. 31/1990, art. 91
27
L. nr. 31/1990, art. 16
14
Deoarece societatea cu răspundere limitată nu este o societate de capitaluri, aceasta nu poate emite
titluri de valoare negociabilă (acţiuni sau obligaţiuni28).
8.5. Infracţiunea prevăzută la litera e)

e) dobândeşte acţiuni ale societăţii în contul acesteia în cazurile interzise de lege.
Conform art. 1031 din Legea nr. 31/1990, o societate poate dobândi propriile acţiuni, direct sau prin
intermediul unei persoane acţionând în nume propriu, dar pe seama societăţii în cauză, numai cu
respectarea următoarelor condiţii: autorizarea dobândirii propriilor acţiuni acordată de către adunarea
generală extraordinară a acţionarilor, care stabileşte condiţiile dobândirii, în special numărul maxim de
acţiuni ce urmează a fi dobândite, durata pentru care este acordată autorizaţia29 şi, în cazul în care
dobândirea este cu titlu oneros, contravaloarea lor minimă şi maximă; valoarea nominală a acţiunilor
proprii dobândite de societate, inclusiv a celor ce se află deja în portofoliul său, nu poate depăşi 10% din
capitalul social subscris; tranzacţia poate avea ca obiect doar acţiuni integral liberate; plata acţiunilor
dobândite se poate face numai din profitul distribuibil sau din rezervele societăţii înscrise în ultima situaţie
financiară anuală aprobată, cu excepţia rezervelor legale. Dacă acţiunile proprii sunt dobândite pentru a fi
distribuite angajaţilor societăţii, acţiunile astfel dobândite trebuie distribuite în termen de 12 luni de la data
dobândirii.
8.6. Varianta asimilată de la alin. (2):

1. Concept
Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi asociatul care încalcă dispoziţiile art. 127 sau
ale art. 193 alin. (2).
Conform art. 127 din Legea nr. 31/1990, acţionarul care, într-o anumită operaţiune, are, fie
personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, va trebui să se
abţină de la deliberările privind acea operaţiune.
Conform art. 193, alin. (2), un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor
asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între ele şi societate.
scop lucrativ, a căror existenţă şi dezvoltare normală sunt condiţionate de corectitudinea persoanelor care
au calitatea de asociat.
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este calificat, respectiv asociatul unei societăţi.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii îl reprezintă societatea comercială.
d) condiţii de loc şi de timp. Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc sau de timp.
a) elementul material. Elementul material este reprezentat de conflictul de interese ce există între o
persoană ce are calitatea de asociat şi societatea comercială. Astfel, constituie infracţiune, conform art.
275, alin. (2) coroborat cu prevederile art. 127, fapta asociatului de a participa la deliberările privind o
28
Interdicţia de a emite obligaţiuni este prevăzută expres la art. 200 din L. nr. 31/1990
29
Durată ce nu poate depăşi 18 luni de la data publicării în M. Of.
15
operaţiune în care are un interes contrar societăţii, fie personal fie ca mandatar al unei alte persoane. De
asemenea, constituie infracţiune [coroborând prevederile art. 193, alin. (2)], fapta asociatului de a-şi
exercita dreptul de vot în deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau la
actele juridice încheiate între ele şi societate.
normale a activităţii societăţii, prin riscul influenţării unor operaţiuni în care asociatul are un interes
contrar, sau prin riscul unei evaluări incorecte a aporturilor în natură sau prin riscul încheierii unor acte
juridice ce nu sunt în avantajul societăţii.
c) legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Considerăm că infracţiunea se poate săvârşi numai cu intenţie directă sau indirectă.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care asociatul încalcă dispoziţiile
art. 127 sau 193, alin. (2), punând astfel în pericol interesele societăţii, în favoarea unor interese contrare
ale sale.
B. Sancţiune
9. Infracţiunea prevăzută la art. 276

Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă cenzorul care nu convoacă adunarea
generală în cazurile în care este obligat prin lege.
Controlul gestiunii societăţii pe acţiuni, în comandită pe acţiuni şi cu răspundere limitată se realizează
de către cenzorul societăţii şi auditorul financiar. În cazul societăţii în nume colectiv şi în comandită
simplă, controlul gestiunii se face de către asociaţi. Legea contabilităţii nr. 82/1991 stabileşte categoriile
de societăţi pentru care există obligaţia legală de auditare. Raporturile juridice dintre cenzori şi societate
sunt raporturi de mandat (aşa cum reiese şi din prevederile art. 166 din L. nr. 31/1990)30. Cenzorii sunt
numiţi prin actele constitutive, în societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni. În situaţia în care
capitalul societăţii pe acţiuni este majoritar de stat, unul dintre cenzori va fi, în mod obligatoriu, un
reprezentant al Ministerului Economiei şi Finanţelor. În toate cazurile numărul cenzorilor trebuie să fie
impar31. Cenzorii pot fi acţionari, cu excepţia cenzorului expert contabil. Nu pot avea calitatea de
cenzori32:
a) rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau soţii administratorilor;
b) persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcţii decât aceea de cenzor, un salariu sau
o remuneraţie de la administratori sau de la societate sau ai căror angajatori sunt în raporturi contractuale
sau se află în concurenţă cu aceasta;
c) persoanele cărora le este interzisă funcţia de membru al consiliului de administraţie, respectiv al
consiliului de supraveghere şi al directoratului, în temeiul art. 731;
30
Stanciu D. Cărpenaru, C. predoiu, S. David, Gh. Piperea, Legea societăţilor comerciale –Comentariu pe articole,
Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 660
31
L. nr. 31/1990, art. 159
32
L. nr. 31/1990, art. 161, alin. (2)
16
d) persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de această calitate, au atribuţii de control
în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii publice, cu excepţia situaţiilor prevăzute
expres de lege.
Cenzorii au obligaţia de a supraveghea gestiunea societăţii, de a verifica dacă situaţiile financiare sunt
legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă acestea din urmă sunt ţinute regulat şi dacă evaluarea
elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor
financiare33. Situaţia financiară anuala poate fi aprobată de către adunarea generală numai dacă este
însoţită de raportul cenzorilor sau al auditorilor financiari. Cenzorii sau, după caz, auditorii interni vor
aduce la cunoştinţă membrilor consiliului de administraţie neregulile în administraţie şi încălcările
dispoziţiilor legale şi ale prevederilor actului constitutiv pe care le constată, iar cazurile mai importante le
vor aduce la cunoştinţă adunării generale34.
Legea prevede mai multe situaţii în care cenzorii au obligaţia de a convoca adunarea generală. Spre
exemplu, conform art. 1641, în situaţia în care acţionari ce reprezintă cel puţin 5% din capitalul social (sau
chiar o cotă mai mică, dacă actul constitutiv prevede astfel), cenzorii au obligaţia de a efectua verificări.
În cazul în care apreciază că reclamaţia este întemeiată şi urgentă, cenzorii au obligaţia de a convoca
imediat adunarea generală şi să prezinte acesteia observaţiile lor. Neîndeplinirea acestei obligaţii constituie
infracţiunea analizată. Considerăm că în ceea ce priveşte elementul subiectiv, acesta poate fi reprezentat
de intenţie sau de culpă. Nu se va reţine infracţiunea analizată dacă cenzorul (cenzorii) dovedesc că nu era
necesară şi urgentă convocarea (folosind de exemplu registrul special în care sunt trecute deliberările lors
au alte constatări făcute în exerciţiul mandatului).

(1) Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an ori cu amendă persoana care a acceptat sau a
păstrat însărcinarea de cenzor, contrar dispoziţiilor art. 161 alin. (2), ori persoana care a acceptat
însărcinarea de expert, cu încălcarea dispoziţiilor art. 39.
(2) Hotărârile luate de adunările generale în baza unui raport al unui cenzor sau expert, numit cu
încălcarea dispoziţiilor art. 161 alin. (2) şi ale art. 39, nu pot fi anulate din cauza încălcării dispoziţiilor
cuprinse în acele articole.
Variantă asimilată:
(3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi fondatorul, administratorul, directorul,
directorul executiv sau cenzorul care îşi exercită funcţiile sau însărcinările cu încălcarea dispoziţiilor
prezentei legi referitoare la incompatibilitate.
10.1. Infracţiunea prevăzută la alin. (1)

1. Concept
Potrivit art. 277 alin. (1), constituie infracţiune fapta persoanei care acceptă sau păstrează
însărcinarea de cenzor, contrar dispoziţiilor art. 161 alin. (2), ori acceptă însărcinarea de expert, cu
încălcarea dispoziţiilor art. 39.
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic este constituit de relaţiile sociale privind activităţile
comerciale ale căror existenţă şi dezvoltare normale sunt condiţionate de corectitudinea anumitor categorii
de persoane referitor la acceptarea sau păstrarea anumitor funcţii (cenzor sau expert) în cadrul societăţii35.
b) obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material.
33
L. nr. 31/1990, art. 163, alin. (1)
34
L. nr. 31/1990, art. 163, alin. (5)
35
17
a) subiectul activ. Subiect activ poate fi persoana care se află într-una din situaţiile de
incompatibilitate prevăzute la art. 161, alin. (2) şi care acceptă însărcinarea de cenzor sau persoana care
având această calitate devine incompatibilă, din aceleaşi motive, şi nu renunţă la mandatul de cenzor.
Conform articolului menţionat, nu pot fi cenzori următoarele categorii de persoane: a) rudele sau afinii
până la al patrulea grad inclusiv sau soţii administratorilor; b) persoanele care primesc sub orice formă,
pentru alte funcţii decât aceea de cenzor, un salariu sau o remuneraţie de la administratori sau de la
societate sau ai căror angajatori sunt în raporturi contractuale sau se află în concurenţă cu aceasta; c)
persoanele cărora le este interzisă funcţia de membru al consiliului de administraţie, respectiv al consiliului
de supraveghere şi al directoratului, în temeiul art. 731 (persoanele care au fost condamnate pentru
infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni
de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a
finanţării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege); d)
persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de această calitate, au atribuţii de control în
cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii publice, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres
de lege.
Aşa cum rezultă din teza a doua a textului incriminator analizat, poate fi subiect activ şi persoana care
acceptă sau păstrează calitatea de expert, deşi se află în una din situaţiile prevăzute la art. 39: a) rudele sau
afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ori soţii acelora care au constituit aporturi în natură sau ai
fondatorilor; b) persoanele care primesc, sub orice formă, pentru funcţiile pe care le îndeplinesc, altele
decât aceea de expert, un salariu ori o remuneraţie de la fondatori sau de la cei care au constituit aporturi
în natură; c) orice persoană căreia, ca urmare a relaţiilor sale de afaceri, de muncă sau de familie, îi lipseşte
independenţa pentru a realiza o evaluare obiectivă a aporturilor în natură, potrivit normelor speciale care
reglementează profesia.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii este societatea comercială.
a) elementul material. Elementul material constă în acceptarea sau păstrarea calităţii de cenzor cu
încălcarea dispoziţiilor art. 161, alin. (2) sau în acceptarea sau păstrarea calităţii de expert cu încălcarea
dispoziţiilor art. 39.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată este reprezentată de crearea unei stări de pericol pentru
societatea comercială, prin numirea sau mandatarea unor persoane care se află în situaţii de
incompatibilitate.
c) legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei, respectiv momentul
în care cenzorul sau expertul se află în stare de incompatibilitate, încălcând astfel prevederile legii.
A. Forme
18
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care subiectul activ, cunoscând
situaţia de incompatibilitate acceptă sau rămâne în funcţia de cenzor sau expert.
B. Sancţiune
Fapta se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
10.2. Infracţiunea prevăzută la alin. (3)

1. Concept
Potrivit art. 277 alin. (3), constituie infracţiune fapta fondatorului, administratorului, directorului,
directorului executiv sau cenzorului care îşi exercită funcţiile sau însărcinările cu încălcarea dispoziţiilor
prezentei legi referitoare la incompatibilitate.
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic este similar cu cel al infracţiunii analizate anterior.
b) obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material.
a) subiectul activ. Subiectul activ este calificat, putând fi numai fondatorul, administratorul,
directorul, directorul executiv sau cenzorul societăţii.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii este societatea comercială.
a) elementul material. Elementul material constă în acţiunea de exercitare a funcţiilor sau a
însărcinărilor cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la incompatibilitate36.
Conform art. 6 alin. (2), aşa cum am mai arătat, nu pot fi fondatori persoanele care au fost condamnate
pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie
mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea
şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a
finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, pentru infracţiunile prevăzute de
art. 143145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sau pentru cele prevăzute de prezenta
lege, cu modificările şi completările ulterioare.
Un alt caz de incompatibilitate este prevăzut la art. 14 alin. (1), unde se specifică faptul că o persoană
fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât întro singură societate cu răspundere limitată.
Potrivit art. 73¹, persoanele care, potrivit art. 6 alin. (2), nu pot fi fondatori nu pot fi nici administratori,
directori, membri ai consiliului de supraveghere şi ai directoratului, cenzori sau auditori financiari, iar,
dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi.
Potrivit art. 138², prin actul constitutiv sau prin hotărâre a Adunării Generale a acţionarilor se poate
prevedea ca unul sau mai mulţi membri ai consiliului de administraţie trebuie să fie independenţi.
Potrivit art. 15315, directorii unei societăţi pe acţiuni, în sistemul unitar şi membrii directoratului, în
sistemul dualist, nu vor putea fi, fără autorizarea consiliului de administraţie, respectiv a consiliului de
supraveghere, directori, administratori, membri ai directoratului ori ai consiliului de supraveghere, cenzori
sau, după caz, auditori interni ori asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau având
acelaşi obiect de activitate, nici nu pot exercita acelaşi comerţ sau altul concurent, pe cont propriu sau al
altei persoane, sub pedeapsa revocării şi răspunderii pentru daune.
36
19
De asemenea, apreciem că există o situaţie de incompatibilitate între calitatea de administrator sau de
director al unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni şi cea de salariat al acelei societăţi [a se
vedea prevederile art. 1371 alin. (3)]. Tot astfel, există o stare de incompatibilitate între calitatea de
membru al directoratului şi cea de membru al consiliului de supraveghere [a se vedea prevederile art. 1532
alin. (3)] şi invers (art. 1538).
În opina noastră, împărtăşită şi de alţi autori37, tot o incompatibilitate creează şi interdicţia impusă de
alin. (1) al art. 15316 uneia şi aceleiaşi persoane de a deţine calitatea de administrator ori membru în
consiliul de supraveghere la mai mult de 5 societăţi pe acţiuni de naţionalitate română, cu excepţia
situaţiilor avute în vedere de alineatul (2) al aceluiaşi articol.
În cazul societăţilor cu răspundere limitată, al societăţilor în nume colectiv şi al societăţilor în
comandită simplă, administratorii nu pot primi, fără autorizarea Adunării Asociaţilor, mandatul de
administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă acelaşi fel de
comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea
revocării şi răspunderii pentru daune [art. 197 alin. (2)].
În art. 253 se prevede că lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice. Lichidatorii
persoane fizice sau reprezentanţii permanenţi – persoane fizice ale societăţii lichidatoare – trebuie să fie
lichidatori autorizaţi, în condiţiile legii. Lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi administratorii, respectiv
membrii directoratului. Rezultă că orice altă profesie a persoanei desemnate lichidator este incompatibilă
cu această calitate şi va îndeplini elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 277 alin. (3).
Încălcarea tuturor restricţiilor prezentate anterior va atrage existenţa acestei infracţiuni.
societatea comercială.
Mobilul şi scopul nu sunt relevante pentru existenţa infracţiunii, dar vor putea fi avute în vedere la
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care subiectul activ, cunoscând
situaţia de incompatibilitate rămâne în continuare în funcţie sau acceptă unele însărcinări incompatibile.
B. Sancţiune
Fapta se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.

(1) Dispoziţiile art. 271-277 se aplică şi lichidatorului, în măsura în care se referă la obligaţii ce
intră în cadrul atribuţiilor sale.
(2) Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă lichidatorul care face plăţi
asociaţilor cu încălcarea dispoziţiilor art. 256.
Lichidatorii sunt persoanele însărcinate să organizeze şi să conducă operaţiunile de lichidare a
societăţii comerciale38. Poate avea calitatea de lichidator persoana fizică sau persoana juridică, ce este
37
I. Schiau, T. Prescure, Legea societăţilor comerciale. Analize şi comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2007, p. 805.
38
20
autorizată, în condiţiile legii39. Conform legii40, lichidatorii au obligaţia ca, îndată după preluarea funcţiei,
împreună cu membrii directoratului, să realizeze un inventar şi să încheie un bilanţ, în care să constate
situaţia exactă a pasivului şi activului societăţii. Mandatul lichidatorilor este îndeplinit sub controlul
cenzorilor, iar în cazul societăţilor pe acţiuni organizate potrivit sistemului dualist, sub controlul
consiliului de supraveghere.
Conform art. 256, lichidatorii nu pot plăti asociaţilor nicio sumă în contul părţilor ce li s-ar cuveni
din lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii. Nerespectarea acestei interdicţii constituie
infracţiune, în condiţiile art. 278, alin. (2). Fapta nu va constitui însă infracţiune, dacă asociaţii cer ca
sumele să fie depuse la C.E.C. sau la altă bancă şi să se facă repartizarea asupra acţiunilor sau părţilor
sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor
obligaţiilor societăţii, scadente sau care vor ajunge la scadenţă, mai rămâne un disponibil de cel puţin 10%
din cuantumul lor. Pragul de 10% prevăzut de lege asigură îndeplinirea obligaţiilor societăţii, prin plata
creanţelor către creditori. În situaţia în care, din prezentarea situaţiei financiare anuale rezultă că fondurile
societăţii nu sunt suficiente pentru a acoperi pasivul exigibil, lichidatorii trebuie să ceară sumele necesare
asociaţilor care răspund nelimitat sau care nu au efectuat integral vărsămintele, dacă există obligaţia pentru
aceştia, potrivit formei societăţii, să le procure sau, dacă sunt debitori debitori faţă de societate, pentru
vărsămintele neefectuate, la care erau obligaţi în calitate de asociat41. Prin lege sunt protejate interesele
creditorilor, aceştia având dreptul de a exercita contra lichidatorilor acţiunile care decurg din creanţele
ajunse la termen. Numai după ce se ajunge la concurenţa bunurilor existente în patrimoniul societăţii,
creditorii se îndrepta împotriva asociaţilor pentru plata sumelor datorate din valoarea acţiunilor subscrise
sau din aceea a aporturilor la capitalul social42.

(1) Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă acţionarul sau deţinătorul de
obligaţiuni care:
a) trece acţiunile sau obligaţiunile sale pe numele altor persoane, în scopul formării unei
majorităţi în adunarea generală, în detrimentul altor acţionari ori deţinători de obligaţiuni;
b) votează în adunări generale, în situaţia prevăzută la lit. a), ca proprietar de acţiuni sau de
obligaţiuni care în realitate nu îi aparţin;
c) în schimbul unui folos material necuvenit, se obligă să voteze într-un anumit sens în adunarea
generală sau să nu ia parte la vot.
(2) Determinarea unui acţionar sau a unui deţinător de obligaţiuni ca, în schimbul unui folos
material necuvenit, să voteze într-un anumit sens în adunările generale ori să nu ia parte la vot se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
12.1. Infr de trecere a acţiunilor sau obligaţiunilor sale pe numele altor persoane, ȋn scopul
formării unei majorităţi ȋn Adunarea Generală, ȋn detrimentul altor acţionari sau deţinători de
obligaţii
1. Concept
(1) Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amenda acţionarul sau deţinătorul de
obligaţiuni care:
39
L. nr. 31/1990, art. 253, alin. (1)
40
Ibidem, alin. (2)
41
L. nr. 31/1990, art. 257
42
L. nr. 31/1990, art. 257
21
a) trece acţiunile sau obligaţiunile sale pe numele altor persoane, în scopul formării unei majorităţi
în adunarea generală, în detrimentul altor acţionari ori deţinători de obligaţiuni;
a) obiectul juridic special. Este reprezentat de relaţiile sociale privind activităţile cu scop lucrativ, a
căror existenă şi dezvoltare normale sunt condiţionate de corectitudinea anumitor categorii de persoane ȋn
transmiterea acţiunilor şi/sau obligaţiunilor şi societăţii emitente privind modul ȋn care se poate exercita
dreptul la vot conferit de deţinerile de valori emise de o societate comercială pe acţiuni. Aşa cum se poate
vedea din analiza textului incriminator, infracţiunea se poate comite numai în legătură cu societatea pe
acţiuni sau societatea în comandită pe acţiuni.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de acţiunile sau obligaţiunile societăţii.
a) subiectul activ. Subiectul activ este calificat, putând fi numai acţionarul sau deţinătorul de
obligaţiuni la o societate pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii este societatea comercială pe acţiuni sau în
comandită pe acţiuni.
a) elementul material. Elementul material constă într-o simulaţie, efectuată în scopul formării unei
majorităţi în adunarea generală. Transmiterea de acţiuni sau obligaţiuni nu este deci una reală, ci una
simulată.
Conform art. 98, dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă materială se
transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor şi prin menţiunea făcută pe titlu, semnată de cedent
şi de cesionar sau de mandatarii lor. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă
dematerializată se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor, semnată de cedent şi de
cesionar sau de mandatarii lor. Prin actul constitutiv se pot prevedea şi alte forme de transmitere a dreptului
de proprietate asupra acţiunilor. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor emise în formă dematerializată şi
tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare se transmite
potrivit prevederilor legislaţiei pieţei de capital.
Conform art. 99, dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se transferă prin simpla tradiţiune
a acestora. Prin lege nu se instituie restricţii privind transmiterea acţiunilor sau a obligaţiunilor. Prin actul
constitutiv se pot însă institui anumite restricţii convenţionale. Astfel, asociaţii pot condiţiona transmiterea
acţiunilor de avizul consiliului de administraţie sau al Adunării Generale privind persoana dobânditorului
(clauză de agrement). Asociaţii mai pot stipula dreptul acţionarilor sau al societăţii de a dobândi cu
preferinţă acţiunile asociatului cedent (clauză de preempţiune).
Transmiterea obligaţiunilor se face după aceleaşi reguli ca la transmiterea acţiunilor cu singura
diferenţă că există un registru al deţinătorilor de obligaţiuni.
În cazul încălcării prevederilor actului constitutiv referitoare la transmiterea acţiunilor sau a
obligaţiunilor, în detrimentul altor acţionari sau deţinători de obligaţiuni, dacă fapta este săvârşită în
vederea obţinerii majorităţii în Adunarea Generală, aceasta constituie infracţiune. Ca modalitate concretă
de comitere a acestei infracţiuni, menţionăm actul juridic simulat, prin fictivitatea actului aparent, prin
care acţionarul ori obligatarul real, pentru aşi atinge scopul ocult şi fraudulos, încheie cu un terţ – în baza
unui acord simulatoriu – un act juridic translativ de proprietate, principial, apt să opereze transferul dreptul
de proprietate de la titular la acel terţ, în condiţiile Legii nr. 31/1990. Un asemenea act va fi dublat,
22
concomitent ori anterior, printr-un alt act juridic, real, dar deghizat, prin care se consacră şi recunoaşte
faptul că dreptul de proprietate nu a fost transmis în realitate, scopul unei astfel de operaţiuni fiind acela
de a permite terţului proprietar fictiv să voteze în sensul dorit de adevăratul proprietar.
Suntem, aşadar, în ipoteza pct. 1 al alin. (1) al art. 279, întrun caz clasic de simulaţie realizată prin
fictivitatea actului juridic ostensibil, simulaţie care însă este una ilicită, pentru motivul cauzei ilicite a
actelor juridice care se încheie în scopul realizării ei, din moment ce o astfel de operaţiune este sancţionată
penal. Aşa fiind, în opina noastră, împărtăşită şi de alţi autori 43, atât actul public, cât şi cel ocult sunt nule
absolut.
În cazul acestei infracţiuni, votul terţului proprietar fictiv de acţiuni sau deţinător fictiv de obligaţiuni
ar trebui să se exercite fie în AGA, fie în adunările generale speciale ale deţinătorilor de obligaţiuni, după
caz. Pentru a putea vota în sensul dorit de către acţionarul ori obligatarul adevărat, este necesar ca actul
juridic fictiv şi public să fie înregistrat în registrul acţionarilor, în condiţiile art. 98 din Legea nr. 31/1990
şi/sau cele ale legislaţiei speciale privind tranzacţiile cu acţiuni şi obligaţiuni pe pieţe reglementate44.
societatea comercială, prin creearea unei majorităţi în mod fraudulos, în cadrul adunării generale.
prin scop.
Mobilul nu este relevant pentru existenţa infracţiunii, dar va putea fi avut în vedere la individualizarea
pedepsei. Scopul este determinant, fiind acela de a creea o majoritate în adunarea generală, majoritate ce
ar permite influenţarea deciziilor acesteia.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care subiectul activ, trece în mod
fictiv acţiunile sau obligaţiunile sale altei persoane. Momentul consumării nu este reprezentat deci de
creearea unei majorităţi şi nici de luarea unei decizii (infracţiune de pericol).
B. Sancţiune
Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
12.2. Infracţiunea de votare ȋn adunarea generală ȋn situaţia prevăz la art 279 alin (1) ca
proprietar de acţiuni sau oblig care ȋn realitate nu îi aparţin
1. Concept
obligaţiuni care:
b) votează în adunări generale, în situaţia prevăzută la lit. a), ca proprietari de acţiuni sau de
obligaţiuni care în realitate nu îi aparţin;
căror existenă şi dezvoltare normale sunt condiţionate de corectitudinea anumitor categorii de persoane cu
prilejul exercitării dreptului de vot în adunarea generală.
43
I. Schiau, T. Prescure, op. cit., p. 809.
44
A. Boroi, M. Gorunescu, I. A. Barbu, op. cit., pp. 98-99
23
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de acţiunile sau obligaţiunile societăţii.
obligaţiuni la o societate pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni. Calitatea de asociat conferă asociatului
dreptul de vot în adunarea generală45. Dreptul de vot este exercitat proporţional cu numărul de acţiuni (sau
cu fiecare parte socială, în cazul societăţii cu răspundere limitată) pe care fiecare asociat le are, dacă prin
actul constitutiv nu este limitat numărul voturilor aparţinând acţionarilor care posedă mai mult de o
acţiune46. Dreptul de vot are caracter personal şi nu poate fi cedat. Convenţiile prin care acţionarul se
obligă să exercite dreptul de vot în conformitate cu instrucţiunile date sau propunerile formulate de
societate sau de persoanele cu atribuţii de reprezentare este sancţionată cu nulitatea (art. 128), indiferent
de forma societăţii.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii este societatea comercială pe acţiuni sau în
comandită pe acţiuni.
a) elementul material. Elementul material constă în exercitarea votului într-un mod contrar legii,
respectiv votarea ca proprietar de acţiuni sau inacţiuni care în realitate nu aparţin făptuitorului. Aşa cum
reiese cu claritate din textul incriminator, există o legătură între infracţiunea analizată şi cea analizată
anterior. Prin incriminare este sancţionat terţul parte la simulaţie, căruia i-au fost transmise (fictiv)
acţiuni sau obligaţiuni şi care votează în aceste condiţii.
societatea comercială, prin exercitarea votului în mod fraudulos.
prin scop.
Mobilul nu este relevant pentru existenţa infracţiunii, dar va putea fi avut în vedere la individualizarea
pedepsei. Scopul este determinant, fiind acela de a creea o majoritate în adunarea generală, majoritate ce
ar permite influenţarea deciziilor acesteia.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care subiectul activ votează ca
proprietar de acţiuni sau obligaţiuni care în realitate nu îi aparţin. Nici în cazul acestei infracţiuni, pentru
întregirea conţinutului constitutiv, nu este necesară producerea unui rezultat, respectiv ca rezultatul votului
să fie în favoarea făptuitorului sau al altei persoane, infracţiunea consumându-se în momentul exercitării
votului cu nerespectarea legii.
B. Sancţiune
45
Există şi situaţii, strict delimitate de lege, în care asociatul nu îşi poate exercita dreptul de vot [spre exemplu situaţia
prevăzută la art. 193, alin. (2), la care ne-am mai referit, conform căruia un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în
deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între el şi societate].
46
L. nr. 31/1990, art. 120 şi art. 101, alin. (2)
24
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
12.3. Infracţiunea de asumare a obligaţiei de a vota ȋntr-un anumit sens ȋn AGA sau de a nu
participa la vot ȋn schimbul unui avantaj material ȋn cazurile nepermise de lege
1. Concept (art. 2802)
obligaţiuni care:
c) în schimbul unui folos material necuvenit, se obligă să voteze într-un anumit sens în adunarea
generală sau să nu ia parte la vot.
căror existenă şi dezvoltare normale sunt condiţionate de corectitudinea anumitor categorii de persoane cu
prilejul exercitării dreptului de vot în adunarea generală.
obligaţiuni la o societate pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv principal al infracţiunii este societatea comercială pe acţiuni sau
în comandită pe acţiuni.
c) participaţia penală. Participaţia penală este posibilă în forma complicităţii, pentru a se reţine însă
coautoratul este necesar ca toţi participanţii să aibă calificarea cerută de lege. Considerăm că instigarea la
infracţiunea analizată nu este posibilă, legiuitorul alegând să o incrimineze distinct, la infracţiunea
prevăzută la alin. (2).
a) elementul material. Elementul material constă în asumarea obligaţiei de a vota într-un anumit
sens sau de a nu vota, în adunarea generală, în schimbul unui folos material necuvenit. Prin urmare, va
exista infracţiunea analizată, numai în situaţia în care folosul este unul material şi necuvenit. Infracţiunea
nu trebuie să fie privită, din punct de vedere penal, ca o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie,
întrucât în cazul acţionarului sau deţinătorului de obligaţii nu pot exista aceleaşi condiţionări ca în cazul
funcţionarilor. În ceea ce priveşte aspectul psihologic sub care se comite fapta însă, deturnarea voinţei
acţionarului sau deţinătorului de obligaţiuni este un act de corupere. Totuşi credem că textul incriminator
este unul interpretabil, ce lasă în afara reglementării o serie de comportamente ce au o natură ilicită.
Spre exemplu, situaţia în care acţionarul sau deţinătorul de obligaţiuni îşi ia obligaţia de a vota într-un
anume sens sau de a nu vota, în schimbul obţinerii unui împrumut nu poate întruni conţinutul constitutiv,
deoarece ar fi discutabilă considerarea sa „folos material”.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea
comercială şi pentru ceilalţi asociaţi, în crearea unei stări de pericol pentru exprimarea voinţei reale,
neviciate a societăţii. Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca subiectul activ să îşi exprime efectiv
votul. Considerăm că infracţiunea se consumă la momentul asumării obligaţiei de a vota într-un anume
sens sau de a nu vota, iar nu la momentul primirii folosului necuvenit, dacă acesta este ulterior asumării
obligaţiei.
25
Infracţiunea se poate comite cu intenţie directă. Deţinătorul de obligaţiuni sau de acţiuni urmăreşte,
în mod evident, obţinerea unui profit, a unor foloase materiale, prin chiar participarea la capitalul
societăţii, însă dorinţa de a obţine profit în acest sens, nu poate întruni conţinutul constitutiv al
infracţiunii analizate, tocmai de aceea legiuitorul foloseşte expresia „necuvenite”.
Mobilul şi scopul nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii, dar pot fi luate în considerare
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care subiectul activ îşi asumă
obligaţia de a vota într-un anume sens sau de a nu vota.
B. Sancţiune
12.4. Determinarea acţionarului sau deţinătorului de obligaţiuni să voteze într-un anumit

sens sau să nu ia parte la vot, în schimbul unui folos material necuvenit
Conform art. 279, alin. (2) din L. nr. 31/1990, determinarea unui acţionar sau a unui deţinător de
obligaţiuni ca, în schimbul unui folos material necuvenit, să voteze într-un anumit sens în adunările
generale ori să nu ia parte la vot se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda."
Cu privire la condiţiile preexistente facem trimitere la infracţiunea analizată anterior.
Elementul material al infracţiunii este reprezentat de acţiunea de determinare a unui acţionar sau
deţinător de obligaţiuni ca, în schimbul unui folos material necuvenit, să voteze într-un anumit sens ori
să nu ia parte la vot.
Deşi termenul „determinare” ar putea indica o infracţiune de rezultat, considerăm că infracţiunea
este una de pericol, intenţia legiuitorului fiind de a incrimina în mod distinct instigarea la infracţiunea
analizată anterior. Prin urmare, pentru consumarea infracţiunii nu este necesar ca acţionarul sau
deţinătorul de obligaţiuni să îşi exprime votul sau să nu ia parte la vot, ci doar să îşi asume obligaţia în
acest sens.
13. Infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor

Transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul
săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, se
pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic special principal îl reprezintă relaţiile sociale privind
desfăşurarea în condiţiile legii a activităţilor cu scop lucrativ. Obiectul juridic secundar este reprezentat de
relaţiile sociale ce se formează şi se dezvoltă în legătură cu înfăptuirea justiţiei.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de părţile sociale sau acţiunile deţinute într-o
societate comercială.
26
a) subiectul activ. Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană care deţine acţiuni sau părţi
sociale la o societate comercială.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv principal al infracţiunii este societatea comercială.
a) elementul material. Elementul material constă în transmiterea fictivă de părţi sociale sau acţiuni
deţinute la o societatea comercială.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea
comercială, dar şi pentru înfăptuirea justiţiei.
Infracţiunea se poate comite cu intenţie directă calificată prin scop.
Mobilul nu este determinant, însă scopul trebuie să fie acela al sustragerii de la urmărirea penală sau
îngreunarea acesteia.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care subiectul activ transferă
fictiv acţiunile sau părţile sociale, în scopul arătat.
B. Sancţiune
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
14. Infracţiunea de folosire a actelor unei societăţi radiate

Folosirea, cu ştiinţă, a actelor unei societăţi radiate47, în scopul producerii de consecinţe juridice,
constitutie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
a) obiectul juridic special. Este reprezentat de relaţiile sociale ce iau naştere şi se dezvoltă în legătură
cu desfăşurarea unei activităţi cu scop lucrativ în condiţiile legii şi cu încrederea în actele ce emană de la
societăţile comerciale.
a) subiectul activ. Subiect activ poate fi orice persoană fizică care, arogânduşi calitatea de
administrator, director ori reprezentant legal, va utiliza cu intenţia de a produce anumite efecte juridice
pentru sine, cum ar fi încheierea de contracte, emiterea de efecte de comerţ, contractarea de credite, un
certificat de înmatriculare emis către Registrul Comerţului, spre exemplu, cu toate că la momentul utilizării
47
Art. 2803 a fost modificat de pct. 14 al art. 33, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012. Vechea reglementare
făcea referire la „radiere ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege”. Apreciem ca pozitivă modificarea şi
considerăm că nu are importanţă pentru existenţa infracţiunii motivul radierii. Astfel, o serie de fapte a căror încadrare ar fi
fost discutabilă constituie în prezent infracţiunea de folosire a actelor unei societăţi radiate.
27
lui societatea titulară a acelui certificat era deja radiată din Registrul Comerţului în care a fost
înmatriculată48.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, reprezentat de Oficiul Naţional
al Registrului Comerţului.
c) participaţia penală. Participaţia penală este posibilă în toate formele.
C. Condiţii de loc şi de timp. Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc. Pentru existenţa infracţiunii
este însă necesar ca actele să fie folosită după ce societatea a fost radiată. Conform art. 237 din Legea nr.
31/1990, la cererea oricărei persoane interesate precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului,
tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care:
a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
b) acţionarii/asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut ori reşedinţa cunoscută;
c) nu mai sunt îndeplinite condiţiile referitoare la sediul social, inclusiv ca urmare a expirării duratei
actului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social ori transferului
dreptului de folosinţă sau proprietate asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social;
d) a încetat activitatea societăţii sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate
temporară, anunţată organelor fiscale şi înscrisă în registrul comerţului, perioadă care nu poate depăşi 3
ani de la data înscrierii în registrul comerţului;
e) societatea nu şi-a completat capitalul social, în condiţiile legii;
f) societatea nu şi-a depus situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale
consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în
termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare;
g) societatea nu şi-a depus la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul
prevăzut de lege, declaraţia că nu a desfăşurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere
depăşeşte 60 de zile lucrătoare.
Publicarea hotărârii în Monitorul Oficial se face pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, care se
poate îndrepta împotriva societăţii pentru recuperarea costurilor49. După rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale
, societăţile cu răspundere limitată cu asociat unic, constituite cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Legea
nr. 31/1990, republicată, sunt dizolvate de drept şi se radiază, din oficiu, din Registrul Comerţului, în
termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Conform art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dacă se constată că nu există
bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi
niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentinţă de
închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
a) elementul material. Elementul material constă în folosirea actelor unei societăţi despre care
făptuitorul are cunoştinţă că a fost radiată. Va exista infracţiunea analizată şi în situaţia în care, spre
exemplu, persoana care a avut calitatea de administrator desfăşoară în continuare activitate cu scop
lucrativ, în numele societăţii radiate, chiar dacă respectă obligaţiile asumate în relaţie cu profesioniştii
şi intenţia sa nu este aceea de a înşela.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea în
actele emise de o societate comercială.
48
49
L. nr. 31/1990, alin. (4)
28
îngreunarea acesteia. Scopul comiterii faptei este însă esenţial pentru existenţa infracţiunii, fiind acela de
a produce consecinţe juridice. Nu prezintă importanţă natura actelor juridice, dacă sunt acte ce au un scop
lucrativ sau acte juridice civile, întrucât legea nu distinge în acest sens.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care subiectul activ foloseşte
actele unei societăţi radiate (spre exemplu emite facturi sau contractează un împrumut) în scopul
producerii de consecinţe juridice (indiferent de natura acestora).
B. Sancţiune
29
CURS 4
14. Infracţiunea de folosire a actelor unei societăţi radiate

Folosirea, cu ştiinţă, a actelor unei societăţi radiate1, în scopul producerii de consecinţe juridice,
constitutie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
a) obiectul juridic special. Este reprezentat de relaţiile sociale ce iau naştere şi se dezvoltă în legătură
cu desfăşurarea unei activităţi cu scop lucrativ în condiţiile legii şi cu încrederea în actele ce emană de la
societăţile comerciale.
a) subiectul activ. Subiect activ poate fi orice persoană fizică care, arogându-şi calitatea de
administrator, director ori reprezentant legal, va utiliza cu intenţia de a produce anumite efecte juridice
pentru sine, cum ar fi încheierea de contracte, emiterea de efecte de comerţ, contractarea de credite, un
certificat de înmatriculare emis către Registrul Comerţului, spre exemplu, cu toate că la momentul utilizării
lui societatea titulară a acelui certificat era deja radiată din Registrul Comerţului în care a fost
înmatriculată2.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, reprezentat de Oficiul Naţional
al Registrului Comerţului.
C. Condiţii de loc şi de timp. Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc. Pentru existenţa infracţiunii
este însă necesar ca actele să fie folosită după ce societatea a fost radiată. Conform art. 237 din Legea nr.
31/1990, la cererea oricărei persoane interesate precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului,
tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care:
a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
b) acţionarii/asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut ori reşedinţa cunoscută;
c) nu mai sunt îndeplinite condiţiile referitoare la sediul social, inclusiv ca urmare a expirării duratei
actului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social ori transferului
dreptului de folosinţă sau proprietate asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social;
d) a încetat activitatea societăţii sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate
temporară, anunţată organelor fiscale şi înscrisă în registrul comerţului, perioadă care nu poate depăşi 3
ani de la data înscrierii în registrul comerţului;
e) societatea nu şi-a completat capitalul social, în condiţiile legii;
f) societatea nu şi-a depus situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale
consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în
termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare;
1
Art. 2803 a fost modificat de pct. 14 al art. 33, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012. Vechea
reglementare făcea referire la „radiere ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege”. Apreciem ca pozitivă
modificarea şi considerăm că nu are importanţă pentru existenţa infracţiunii motivul radierii. Astfel, o serie de fapte a căror
încadrare ar fi fost discutabilă constituie în prezent infracţiunea de folosire a actelor unei societăţi radiate.
2
g) societatea nu şi-a depus la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul
prevăzut de lege, declaraţia că nu a desfăşurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere
depăşeşte 60 de zile lucrătoare.
Publicarea hotărârii în Monitorul Oficial se face pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, care se
poate îndrepta împotriva societăţii pentru recuperarea costurilor3. După rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale
, societăţile cu răspundere limitată cu asociat unic, constituite cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Legea
nr. 31/1990, republicată, sunt dizolvate de drept şi se radiază, din oficiu, din Registrul Comerţului, în
termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Conform art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dacă se constată că nu există
bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi
niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentinţă de
închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
a) elementul material. Elementul material constă în folosirea actelor unei societăţi despre care
făptuitorul are cunoştinţă că a fost radiată. Va exista infracţiunea analizată şi în situaţia în care, spre
exemplu, persoana care a avut calitatea de administrator desfăşoară în continuare activitate cu scop
lucrativ, în numele societăţii radiate, chiar dacă respectă obligaţiile asumate în relaţie cu profesioniştii
şi intenţia sa nu este aceea de a înşela.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea în
actele emise de o societate comercială.
îngreunarea acesteia. Scopul comiterii faptei este însă esenţial pentru existenţa infracţiunii, fiind acela de
a produce consecinţe juridice. Nu prezintă importanţă natura actelor juridice, dacă sunt acte ce au un scop
lucrativ sau acte juridice civile, întrucât legea nu distinge în acest sens.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care subiectul activ foloseşte
actele unei societăţi radiate (spre exemplu emite facturi sau contractează un împrumut) în scopul
producerii de consecinţe juridice (indiferent de natura acestora).
B. Sancţiune
3
L. nr. 31/1990, alin. (4)
CAPITOLUL III
Infracţiuni privind proprietatea intelectuală

Secţiunea I
Noţiuni generale
1.1. Noţiunea dreptului de proprietate intelectuală

Prin dreptul de proprietate intelectuală se înţelege ansamblul normelor juridice care reglementează
raporturile privind protecţia creaţiei intelectuale în domeniile: industrial, știinţific, literar și artistic, precum
și semnele distinctive ale activităţii de comerţ4.
1.2. Obiectul dreptului de proprietate intelectuală
Dreptul de proprietate intelectuală cuprinde dreptul de proprietate industrială și dreptul de autor.
Proprietatea industrială cuprinde: creaţiile industriale propriu-zise și semnele distinctive.
Proprietatea industrială se referă la: industrie, comerţ, domeniului industriilor de tot felul, inclusiv
cele agricole și extractive, dar și tuturor produselor fabricate sau naturale, ca de ex., vinuri, cereale, tutun,
fructe, vite, ape minerale, flori etc.5.
Rezultă că dreptul de proprietate intelectuală se referă la una dintre următoarele categorii: creaţii noi,
semne noi și reprimarea concurenţei neloiale6.
În prima categorie sunt incluse invenţiile, desenele și modelele industriale.
În cea de-a doua categorie sunt incluse semnele noi, mărcile, denumirile de origine, indicaţiile de
provenienţă, numele comercial7.
În cea de-a treia categorie sunt cuprinse ansamblul de dispoziţii privind interzicerea și reprimarea
oricăror acte abuzive în timpul desfășurării activităţilor economice și comerciale.
În doctrina de specialitate au fost considerate principii ale dreptului proprietăţii intelectuale8:
- tratamentul naţional, conform căruia resortisanţii Uniunii de la Paris și ai Uniunii de la Berna
beneficiază în celelalte ţări membre de aceleași drepturi ca și naţionalii. România este membră a celor
două convenţii;
- dreptul de prioritate, conform căruia are situaţie privilegiată o persoană din ţările membre care a
efectuat într-o ţară a Uniunii (Paris și Berna), un prim depozit reglementar, de a depune cereri cu același
obiect pentru obţinerea protecţiei în celelalte ţări membre;
- independenţa brevetelor, prin care înţelegem că cererile de brevete pentru aceeași invenţie, depuse
în diferite ţări ale Uniunii de la Paris, nu depind unele de altele;
- independenţa mărcilor, prin care înţelegem că o marcă depusă de un resortisant al unei ţări membră
a Uniunii, nu va putea fi refuzată sau invalidată în celelalte ţări pentru motivul că nu ar fi fost depusă,
înregistrată sau reînnoită în ţara de origine.
3. Domenii de aplicare a dreptului proprietăţii intelectuale
3.1. Brevete și invenţii
4
Ioan Macovei, Tratat de drept al proprietăţii intelectuale, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p. 5.
5
Ioan Macovei, Tratat ..., op. cit., p. 3.
6
Valeriu Erhan, Brevetarea invenţiilor în România, Ed. Economică, București, 1998, p. 163.
7
Yolanda Eminescu, Tratat de proprietate industrială, Vol. I. Creaţii noi, Ed. Academiei Române, București, 1982, p.
17
8
3.1.1. Noţiunea de invenţie
Invenţia reprezintă o formă de materializare a gândirii creatoare cu caracter aplicativ9. Procesul de
realizare a unei invenţii presupune o contribuţie originală, o idee inventivă10.
3.1.2. Clasificarea invenţiilor11
Conform dispoziţiilor legale, dar și a doctrinei de specialitate, invenţiile se clasifică astfel:
a) invenţii brevetabile (întrunesc condiţiile speciale pentru a fi protejate juridic), și invenţii
nebrevetabile (nu îndeplinesc astfel de condiţii);
b) invenţii de produse (obiecte materiale sau corpuri, cu forme și caractere specifice), și invenţii de
procedee;
c) invenţii principale (care au o existenţă de sine stătătoare), și invenţii complementare (care aduc
îmbunătăţiri altor soluţii);
d) invenţii simple (un singur produs), și invenţii complexe (realizate prin folosirea mai multor
procedee).
4. Aspecte generale privind protecţia dreptului de autor
În Titlul IV al Legii nr. 8/1996, intitulat „Aplicarea legii. Dispoziţii tranzitorii şi finale”, în art. 146,
se prevede că beneficiază de protecţia prevăzută de Legea dreptului de autor și a drepturilor conexe,
următoarele:
a) operele ai căror autori sunt cetăţeni români, chiar dacă nu au fost aduse încă la cunoştinţa publică;
b) operele ai căror autori sunt persoane fizice sau juridice cu domiciliul ori cu sediul în România,
chiar dacă nu au fost aduse la cunoştinţa publică;
c) operele de arhitectură construite pe teritoriul României;
d) interpretările sau execuţiile artiştilor interpreţi ori executanţi care au loc pe teritoriul României;
e) interpretările sau execuţiile artiştilor interpreţi ori executanţi care sunt fixate în înregistrări protejate
de prezenta lege;
f) interpretările sau execuţiile artiştilor interpreţi ori executanţi care nu au fost fixate în înregistrări,
dar sunt transmise prin emisiuni de radiodifuziune sau de televiziune protejate de prezenta lege;
g) înregistrările sonore sau audiovizuale ai căror producători sunt persoane fizice sau juridice cu
domiciliul ori cu sediul în România;
h) înregistrările sonore sau audiovizuale a căror prima fixare pe un suport material a avut loc pentru
prima data în România;
i) programele de radiodifuziune şi de televiziune emise de organisme de radiodifuziune şi de
televiziune cu sediul în România;
j) programele de radiodifuziune şi de televiziune transmise de organisme transmiţătoare cu sediul în
România12.
În art. 147 al aceleiași legi, se prevede că persoanele fizice sau juridice străine, titulare ale drepturilor
de autor sau ale drepturilor conexe, beneficiază de protecţia prevăzută prin convenţiile, tratatele şi
acordurile internaţionale la care România este parte, iar în lipsa acestora beneficiază de un tratament egal
cu cel al cetăţenilor români, cu condiţia ca aceştia să beneficieze, la rândul lor, de tratament similar în
statele respective.
9
10
Yolanda Eminescu, Regimul juridic al creaţiei intelectuale. Comentarul Legii brevetelor de invenţie, Ediţia a II-a,
Ed. Lumina Lex, București, 1997, p. 34.
11
12
Articolul 146 din Legea nr. 8/1996.
5. Subiecţii protejaţi în cazul invenţiilor
Sunt trei categorii de subiecţii ai invenţiilor care beneficiază de protecţia juridică acordată de
reglementările românești în vigoare, acestea fiind:
a) inventatorul (persoana fizică care a realizat în mod efectiv invenţia);
b) coautorii (mai multe persoane care au participat nemijlocit la realizarea invenţiei);
c) salariaţii13 (persoanele care realizează invenţia ca atribuţiune de serviciu).
6. Categorii de titluri de protecţie14
Sunt protejate, conform Convenţiei de la Paris:
a) brevetul de invenţie (asigură titularului dreptul exclusiv de exploatare);
b) certificatul de utilitate (denumit și mic brevet);
c) certificatul adiţional (se solicită de către titularul brevetului principal);
d) brevetul de importaţiune (se acordă pentru invenţia brevetată în altă ţară);
e) brevetul european (se eliberează de către Oficiul European de Brevete).
Durata de valabilitate a titlurilor de protecţie este de maxim 20 de ani.
7. Brevetul de invenţie
7.1. Noţiune
Brevetul de invenţie este actul oficial prin care se atestă instituirea protecţiei juridice asupra unei
invenţii15.
7.2. Titularul brevetului de invenţie
Pot fi titulari ai brevetului de invenţie următoarele categorii de persoane fizice:
a) inventatorul individual;
b) inventatorii coautori;
c) inventatorii salariaţi.
7.3. Durata de protecţie a brevetelor de invenţie
Durata legală16 de protecţie a brevetelor de invenţie este de 20 de ani, care începe să curgă de la data
de depozit (data înregistrării a cererii de brevet la Oficiul de Stat pentru Invenţii și Mărci).
7.4. Drepturile și obligaţiile corespunzătoare invenţiilor
7.4.1. Drepturi:
Drepturile inventatorilor sunt de două feluri: personale nepatrimoniale și patrimoniale
a) drepturi personale nepatrimoniale:
- dreptul la calitatea de autor;
- dreptul la nume;
- dreptul de a da publicităţii invenţia;
- dreptul de prioritate;
- dreptul la eliberarea unui titilu de protecţie.
b) drepturi patrimoniale:
- dreptul exclusiv de exploatare;
- dreptul la reparaţie patrimonială.
7.5. Transmiterea drepturilor privind invenţiile17
13
Art. 5 din Legea nr. 64/1991.
14
Art. 1 alin. (4) din Convenţia de la Paris.
15
Art. 1 si următ. din Legea nr. 64/1991.
16
Art. 31, alin. (1) din Legea nr. 64/1991.
17
Art. 45 alin. (1) din Legea nr. 64/1991.
Pot fi transmise dreptul la brevet, dreptul la acordarea brevetului și drepturile care decurg din brevet
(numai cele patrimoniale și nu și cele nepatrimoniale – care sunt personale – ţin de persoana autorului).
Drepturile sunt transmisibile prin: cesiune, licenţă, prin succesiune legală sau testamentară.
7.6. Încetarea drepturilor privind invenţiile
Cazuri de încetare, care se referă numai la drepturile patrimoniale ale titularului:
a) prin stingere (la expirarea duratei de protecţie sau la renunţarea titularului la brevet);
b) decădere (neplata taxei legale de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie);
c) anularea brevetului de invenţie, datorită următoarelor cauze:
- lipsește elementul de noutate;
- nu există o activitate inventivă;
- nu are aplicabilitate industrială (acestea fiind, de altfel, condiţiile cumulative pentru obţinerea
brevetului).
8. Apărarea drepturilor privind invenţiile
Apărarea drepturilor privind invenţiile se realizează prin: mijloace de drept administrativ, civil și
penal.
8.1. Mijloace de drept administrativ, sunt:
- contestaţia18 (se formulează în scris și trebuie să fie însoţită de dovezile pe care se sprijină. Se
depune la Oficiul de Stat pentru Invenţii și Mărci);
- cererea de revocare (cuprinde aceleași elemente ca și contestaţia)19.
8.2. Mijloace de drept civil
Protecţia drepturilor privind invenţiile se realizează și prin mijloace de drept civil, un exemplu în
acest sens constituindu-l dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 64/1991, care prevăd: „Drepturile bănești ale
autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unei unităţi și utilă acesteia, se stabilesc prin
contract încheiat între autor și unitate. Unitatea care aplică această realizare tehnică are obligaţia să ateste
calitatea de autor. Încălcarea prevederilor alin. (1) și (2) atrage obligaţia unităţii de a plăti despăgubiri
autorului potrivit dreptului comun. Despăgubirile se determină în funcţie de rezultatele economice
obţinute de unitate”.
În situaţia încălcării drepturilor morale și a drepturilor patrimoniale de autor, persoanele îndreptăţite,
lezate, pot recurge la acţiuni civile20, cum sunt:
- acţiunea în răspundere civilă delictuală bazată pe dispoziţiile art. 1349 N.C. civil și ale Legii speciale
(Legea nr. 8/1996). Sub acest aspect, alin. (1) și alin. (2) din N.C.civil, prevede:
”(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului
le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime
ale altor persoane, iar alin. 2 dispune:
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate,
fiind obligat să le repare integral”.
Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi
născute din brevetul de invenţie, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului, din contractele de
18
Art. 51 alin. (1) și (2) din Legea nr. 64/1991 și art. 57 alin. (1) și (2) din Regulamentul de aplicare a Legii brevetelor
de invenţie (Legea nr. 64/1991).
19
Art. 59 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991.
20
Ioan Macovei, Tratat ..., op. cit., p. 532
cesiune și licenţă, sau cele referitoare la nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 5 alin. (6), art. 36 și
art. 42 (din Legea nr. 64/1991), sunt de competenţa instanţelor judecătorești21.
8.3. Mijloace de drept administrativ
Încălcarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe, atrage și răspunderea contravenţională,
prevăzute de legi speciale, astfel:
a) încălcarea dreptului de suită și a obligaţiilor vânzătorilor unor opere de artă plastică22;
b) încălcarea prevederilor art. 88 și art. 89, care au în vedere utilizarea portretului și a corespondenţei
fără consimţământul persoanei reprezentate în portret sau al destinatarului corespondenţei;
c) încălcarea obligaţiilor importatorilor și fabricanţilor de suporturi și aparate de a se înscrie la Oficiul
Român pentru Drepturile de Autor, în Registrul Naţional al Copiei Private pentru a obţine certificatul de
înregistrare, respectiv plata remuneraţiilor procentuale datorate pentru aparate și suporturi;
d) nerespectarea de către utilizatori a obligaţiei organismelor de gestiune colectivă de a cere
utilizatorilor sau a intermediarilor acestora comunicarea de informaţii și transmiterea documentelor
necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor pe care le colectează, precum și informaţii
privind operele utilizate;
e) fixarea, fără autorizarea sau consimţământul titularului a drepturilor recunoscute de lege a
interpretărilor sau a execuţiilor artistice ori a programelor de radio-difuziune sau de televiziune;
g) constituie contravenţie, dacă nu reprezintă infracţiune, fapta persoanelor juridice sau a persoanelor
fizice autorizate de a permite accesul în spaţiile, la echipamentele, la mijloacele de transport, la bunurile
sau la serviciile proprii în vederea săvârșirii de către o altă persoană a unei contravenţii sau infracţiuni
prevăzute de lege.
Pentru repetarea săvârșirii faptelor menţionate mai sus, care au avut ca rezultat săvârșirea de
infracţiuni, organul constatator aplică și sancţiunea complementară a închiderii unităţii23. Constatăm că
dispoziţia legală au în vedere aplicarea obligatorie a sancţiunii complementare a închiderii unităţii.
Sancţiunea ni se pare firească, având în vedere prejudiciile grave ce sunt aduse autorilor operelor protejate
prin săvârșirea unor asemenea fapte.
Sancţiunile contravenţionale se aplică și persoanelor juridice.
Contravenţiile se constată și se aplică de agenţii de poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,
cu competenţe în domeniu.
8.1. Mijloace de drept penal
Protecţia drepturilor de autor se realizează prin intermediul mai multor legi speciale cu dispoziţii
penale. Unele dintre legile speciale care protejează drepturi de proprietate intelectuală sunt:
A. Legea nr. 64 din 11 octombrie 1991, republicată24, privind brevetele de invenţie.
În art. 1 al Legii speciale se precizează că drepturile asupra unei invenţii sunt recunoscute și apărate
pe teritoriul României prin acordarea unui brevet de invenţie de către Oficiul de Stat pentru Invenţii și
Mărci, în condiţiile prevăzute de lege. Sunt, de asemenea, recunoscute și apărate drepturile decurgând din
brevetul european, conform legii.
21
Art. 63 alin. (1) din Legea nr. 64/1991
22
Art. 21 din Legea nr. 8/1996
23
24
Legea nr. 64/1991, a fost republicată în anul 2002 și în anul 2007, în temeiul art. IV din Legea nr. 28/2007, dându-
se textelor o nouă numerotare.
În interpretarea oficială realizată în cuprinsul legii s-au oferit datele necesare înţelegerii unor termeni
și expresii, după cum urmează:
a) brevet european - brevetul acordat conform Convenţiei brevetului european;
b) cerere internaţională - cererea de protecţie a unei invenţii, înregistrată conform Tratatului de
cooperare în domeniul brevetelor;
c) consilier în proprietate industrială - persoana specializată în acordarea asistenţei în domeniul
proprietăţii industriale (invenţii, mărci, desene, modele etc.), care desfășoară legal această activitate;
d) Convenţia brevetului european - Convenţia privind brevetul european, adoptată la Munchen, la 5
octombrie 1973, astfel cum a fost amendată prin Actul de revizuire a art. 63 din Convenţia din 17
decembrie 1991, și prin deciziile Consiliului de administraţie al Organizaţiei Europene a Brevetelor din
21 decembrie 1978, 13 decembrie 1994, 20 octombrie 1995, 5 decembrie 1996 și 10 decembrie 1998,
precum și prin Actul de revizuire a acesteia, adoptat la Munchen, la 29 noiembrie 2000;
e) Convenţia de la Paris - Convenţia pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883, Paris,
astfel cum a fost revizuită și modificată;
f) descriere - prezentarea în scris a invenţiei;
g) inventator - persoana care a creat invenţia;
h) mandatar autorizat - consilierul în proprietate industrială, care poate avea și calitate de reprezentare
în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii și Mărci;
i) OSIM - Oficiul de Stat pentru Invenţii și Mărci;
j) predecesor - persoana fizică sau juridică îndreptăţită la brevet anterior depunerii cererii de brevet;
k) publicare - difuzarea informaţiei într-un mod accesibil publicului;
l) solicitant - persoana fizică sau juridică care cere acordarea unui brevet de invenţie;
m) succesor în drepturi - orice persoană fizică sau juridică căreia i s-a transmis fie dreptul la acordarea
brevetului de invenţie, fie drepturile care decurg dintr-un brevet de invenţie eliberat;
n) revendicare - partea de brevet care cuprinde obiectul protecţiei solicitate și al cărei conţinut
determină întinderea protecţiei;
o) titularul brevetului - persoana fizică sau juridică căreia îi aparţine dreptul conferit prin brevet;
p) unitate - persoana juridică care funcţionează legal;
q) persoana care exploatează invenţia - persoana fizică sau juridică care o pune în aplicare în mod
legal. Persoana care exploatează invenţia poate să fie identică cu titularul brevetului.
Dreptul la brevet de invenţie aparţine inventatorului sau succesorului său în drepturi. În cazul în care
invenţia a fost creată împreună de mai mulţi inventatori, fiecare dintre aceștia are calitatea de coautor al
invenţiei, iar dreptul aparţine în comun acestora.
Dacă două sau mai multe persoane au creat aceeași invenţie, independent una de alta, dreptul la brevet
aparţine aceleia care a depus o cerere de brevet a cărei dată de depozit este cea mai veche.
Dacă inventatorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul
la brevetul de invenţie aparţine unităţii, pentru invenţiile realizate de salariat în exercitarea unui contract
de muncă, sau salariatului în lipsa unei prevederi contractuale contrare.
Legea specială mai precizează25 că persoanele fizice sau juridice străine având domiciliul sau sediul
în afara teritoriului României beneficiază de dispoziţiile prezentei legi, în condiţiile tratatelor și
convenţiilor internaţionale privind invenţiile, la care România este parte. Prin interpretarea logică a acestor
dispoziţii legale se desprinde concluzia că persoanele fizice sau juridice străine care au domiciliul sau
25
sediul în România, beneficiază de dispoziţiile prezentei legi ca și persoanele fizice sau juridice române,
fără nicio discriminare.
Nu sunt considerate invenţii26:
a) descoperirile, teoriile știintifice și metodele matematice;
b) creaţiile estetice;
c) planurile, principiile și metodele în exercitarea de activităţi mentale, în materie de jocuri sau în
domeniul activităţilor economice, precum și programele de calculator;
d) prezentările de informaţii.
Către partea finală a acestei legi, respectiv în art. 55, s-a realizat, prin mijloace de drept penal,
protecţia drepturilor inventatorilor prin incriminarea faptei de însușire fără drept a calităţii de inventator.
Secţiunea a II-a
Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 64/1991, privind brevetele de invenţie.
1. Infracţiunea de însusire fără drept a calităţii de inventator27.

1. Concept
Infracţiunea are numai un conţinut de bază, fără un conţinut calificat sau atenuat.
(1) Însușirea fără drept, în orice mod, a calității de inventator constituie infracțiune și se pedepsește
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
a) obiectul juridic special. Este reprezentat de valoarea protejată prin norma penală pevăzută în legea
specială (Legea nr. 64/1991), care este lezată în mod efectiv prin săvârşirea faptei. Valoarea socială
protejată se referă la calitatea de inventator, pe care autorul faptei și-a însușit-o, fără drept.
b) obiectul material. În mod corect s-a menţionat în literatura de specialitate28, că această infracţiune
nu are obiect material, dreptul afectat fiind un drept personal, nepatrimonial.
B. Subiectul infracţiunii
a) subiectul activ. Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică cu responsabilitate penală
și care nu are dreptul la calitatea de inventator.
b) subiectul pasiv este autorul invenţiei, care a fost lipsit de dreptul său la invenţie de către cel care
și-a însușit fără drept, în orice mod, calitatea de inventator asupra unei opere care nu-i aparţinea. Dacă
invenţia a fost realizată de mai multe persoane, fiecare dintre acestea va fi considerat subiect pasiv al
infracţiunii, fără ca autorului să-i fie reţinute atâtea fapte câte persoane au în realitate calitatea de
inventatori ai bunului considerat invenţie.
c) participaţia penală este posibilă în toate formele.
C. Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii
a) locul săvârşirii infracţiunii. Norma de incriminare nu pretinde, pentru existenţa infracţiunii, ca
fapta de însușire în mod ilegal a calităţii de inventator să fie săvârșită în anumite condiţii de loc.
26
27
28
b) timpul săvârşirii infracţiunii. Fapta va constitui infracţiune indiferent de timpul în care este
săvârșită. De exemplu însușirea fără drept a documentaţiei care atestă calitatea de inventator nu are
relevanţă dacă s-a realizat pe timp de noapte sau pe timp de zi, fapta având aceeași relevanţă.
3. Conţinutul constitutiv al infracţiunii
A. Latura obiectivă sau aspectul obiectiv
Latura obiectivă reprezintă componenta esenţială a conţinutului constitutiv, este acţiunea
făptuitorului interzisă prin norma penală şi constă, în cazul infracţiunii analizate, din însușirea fără drept,
în orice mod, a calităţii de inventator.
a) elementul material. Infracţiunea analizată se săvârșește printr-o acţiune, aceea de a-și însuși în
orice mod calitatea de inventator (de ex., prin declararea calităţii de inventator și înregistrarea la Oficiul
de Stat pentru Invenţii și Mărci a calităţii sale fictive de autor al unei invenţii, care în realitate aparţine
unei alte persoane, sau obligarea inventatorului de a accepta să declare că a realizat o invenţie în coautorat
cu făptuitorul” ș.a.
Considerăm că fapta va constitui infracţiune ori de câte ori făptuitorul a urmărit, cu intenţie, obţinerea
nemeritată a calităţii de inventator, indiferent dacă a obţinut sau nu și foloase materiale de pe urma
săvârșirii faptei, întrucât legea nu prevede în mod expres ca prin fapta săvârșită să se fi obţinut sau să se
fi urmărit obţinerea unor sume de bani sau alte foloase.
Unii autori au apreciat că nu orice atingere adusă dreptului la calitatea de inventator va cădea sub
incidenţa art. 55 din Legea nr. 64/199129.
În mod corect s-a menţionat în literatura de specialitate30, că în materia contrafacerii obiectului
invenţiei, după expirarea termenului de protecţie a invenţiei, titularul acţiunii nu mai poate introduce
acţiune în contrafacere.
Pentru existenţa infracţiunii nu este suficient să se constate săvârşirea de către o persoană a unei fapte
prevăzute de legea penală şi că s-a produs o urmare periculoasă. Trebuie să se mai stabilească că fapta a
fost precedată şi însoţită de procese psihice specifice vinovăţiei.
Latura subiectivă a infracţiunii constă în atitudinea psihică manifestată de făptuitor, înainte sau în
timpul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală sub forma intenţiei sau culpei31, în cazul infracţiunii
analizate, în timpul în care făptuitorul își însușește calitatea de inventator.
Latura subiectivă constă dintr-un complex de stări de conştiinţă specifice, care preced şi însoţesc
actele exterioare (acţiunea sau inacţiunea), şi care sunt dirijate în vederea producerii anumitor urmări
periculoase32. Pentru infracţiunea analizată, latura subiectivă constă din intenţia directă a făptuitorului de
a-și aroga calitatea de inventator pe care știe că în realitate nu o are. În mod concret fură munca altuia sau
a altor persoane declarându-se autor al invenţiei pe care și-o arogă în mod ilicit. Pentru infracţiunea
analizată, făptuitorul este conștient că nu el este autorul invenţiei și își manifestă voinţa de a-și însuși
calitatea de inventator al bunului pe care în realitate nu l-a realizat. Fapta infracţională de însușire fără
drept, în orice mod, a calităţii de inventator este săvârșită cu intenţie directă.
În conţinutul legal al infracţiunii nu sunt precizate cerinţe specifice infracţiunii referitoare la mobil şi
la scop, ceea ce înseamnă că acestea nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii, însă, în cazul în
29
V. Lazăr, Infracţiuni contra dreptului de proprietate intelectuală , Ed. Lumina Lex, București, 2002, p. 125
30
31
Augustin Ungureanu, Drept penal român. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p. 86
32
M. Basarab, op. cit., p. 175.
care se va stabili că autorul faptei a urmărit realizarea unui anumit mobil sau scop prin săvârșirea
infracţiunii, organele juridicare vor avea în vedere acestea pentru dozarea pedesei.
4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni
A. Forme
a) tentativa. Actele pregătitoare pentru săvârșirea infracţiunii, ca și tentative, nu sunt pedepsite în
cazul infracţiunii de însușirea fără drept, în orice mod, a calităţii de inventator analizate.
b) consumarea infracţiunii. Legiuitorul a pedepsit numai infracţiunea consumată, iar consumarea
infracţiunii se realizează în momentul în care invenţia este înregistrată pe numele făptuitorului și i se
acordă acestuia un brevet de invenţie de către Oficiul de Stat pentru Invenţii și Mărci.
2. Infracţiunea de contrafacere a obiectului unei invenţii33

(1) Încălcarea dispozițiilor art. 31 alin. (2) constituie infracțiunea de contrafacere și se pedepsește
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă
.(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
(3) Pentru prejudiciile cauzate, titularul ori beneficiarul unei licențe are dreptul la despăgubiri,
potrivit dreptului comun, și poate solicita instanței judecătorești competente să dispună măsura
confiscării sau, după caz, a distrugerii produselor contrafăcute. Aceste dispoziții se aplică și materialelor
și echipamentelor care au servit nemijlocit la săvârșirea faptelor de contrafacere.
(4) Încălcarea drepturilor prevăzute la art. 31 alin. (1) de către terți după publicarea cererii de brevet
de invenție atrage pentru persoanele vinovate obligația de despăgubire potrivit dreptului comun, titlul
pentru plata despăgubirilor fiind executoriu după eliberarea brevetului.
(5) Prin excepție de la dispozițiile art. 31 alin. (1), actele prevăzute la art. 31 alin. (2) efectuate de
un terț anterior datei la care s-a publicat cererea de brevet sau datei la care solicitantul i-a făcut o somație,
însoțită de o copie autentificată a cererii de brevet de invenție, nu sunt considerate a aduce atingere
drepturilor conferite de brevet.
ART 31 Articolul 31(1) Brevetul de invenție conferă titularului său un drept
exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată.
(2) Este interzisă efectuarea fără consimțământul titularului a următoarelor

acte:
a) fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în

vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul
brevetului este un produs;
b) utilizarea procedeului, precum și folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea

sau importul în aceste scopuri al produsului obținut direct prin procedeul
brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu.
a) obiectul juridic special. Valoarea socială împotriva cărora se îndreaptă fapta ce constituie element
material al infracţiunii este reprezentată de dreptul legitim pe care îl recunoaște legea inventatorului real
al bunului asupra căruia făptuitorul își desfășoară activitatea de contrafacere.
33
L. nr. 64/1991, art. 56
b) obiectul material. Obiect material al infracţiunii de contrafacere a obiectului unei invenţii îl
constituie:
- obiectul brevetului care în mod ilegal este fabricat, folosit, oferit spre vânzare, este vândut sau
importat în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un
produs;
- utilizarea ilicită a procedeului, precum și folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în
aceste scopuri al produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este
un procedeu.
a) subiectul activ.Subiect activ al unei infracţiuni poate fi orice persoană fizică, care îndeplineşte
condiţiile generale de răspundere penală şi care a săvârşit o infracţiune consumată de fabricare, folosire,
oferire spre vânzare, sau vânzarea ori importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în
cazul în care obiectul brevetului este un produs;
Subiect acţiv al infracţiunii este și persoana fizică cu responsabilitate penală, care, fără acordul
inventatorului, folosește, oferă spre vânzare, vinde sau importă în aceste scopuri produsul obţinut direct
prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un procedeu.
Subiecţi ai infracţiunii analizate sunt și persoanele care participă la săvârşirea faptelor de mai sus în
calitate de coautor, instigator sau complice.
Apreciem că subiect activ poate fi și persoana juridică care săvârșește faptele incriminate în realizarea
obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Potrivit dispoziţiilor legale,
răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit
la săvârşirea aceleiași fapte.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv, respectiv subiectul împotriva căruia se îndreaptă acţiunea de
contrafacere, este autorul invenţiei după care au fost realizate bunurile contrafăcute sau inventatorul
procedeului brevetat, procedeu prin care au fost realizate bunurile contrafăcute.
c) participaţia penală. În cazul infracţiunii de contrafacere a obiectului unei invenţii, participaţia
penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare sau complicitate.
C. condiţii de loc şi de timp
În cazul infracţiunii analizate legiuitorul nu a prevăzut condiţii speciale de loc și de timp în care să se
săvârșească fapta pentru a fi considerată infracţiune.
Latura obiectivă, ca o componentă a infracţiunii de contrafacere a obiectului unei invenţii, include
oricare dintre activităţile efective realizate în mod fizic de către făptuitor (făptuitori) în momentul săvârşirii
infracţiunii, în oricare dintre modalităţile normative la care ne-am referit mai sus.
a) elementul material. La infracţiunea privind contrafacerea obiectului unei invenţii elementul
material se poate realiza prin mai multe modalităţi faptice, acestea fiind:
- acţiunile ilicite de a fabrica, folosi, oferi spre vânzare, ori de a vinde sau importa în vederea folosirii,
oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs;
- acţiunile ilicite de a utiliza procedee precum și folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau
importul în aceste scopuri al produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul
brevetului este un procedeu.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată, sau periculoasă, care reprezintă vătămarea adusă relaţiei
sociale protejată de legea penală, constă în vătămarea intereselor patrimoniale ale adevăratului inventator
al bunurilor contrafăcute. Săvârșirea faptei produce, de regulă, și alte urmări, cum ar fi pierderea încrederii
consumatorilor în bunurile originale realizate pe baza invenţiei.
c) legătura de cauzalitate. Stabilirea raportului legăturii de cauzalitate dintre fapta de contrafacere a
obiectului unei invenţii și rezultatul pe care l-a produs este necesară în cazul acestei infracţiuni materiale.
Urmarea privind pierderea încrederii în produsele originale se poate realiza mai târziu și nu în
momentul săvârșirii faptei, așa cum se întâmplă în cazul vânzării, fabricării, folosirii, oferirii spre vânzare,
ori acţiunea de a vinde sau importa în vederea folosirii de bunuri contrafăcute.
De evidenţiat faptul că lipsa unuia dintre aceste trei componente (elementul material, urmarea
periculoasă și legătura cauzală – la care ne-am referit mai sus), ne determină să constatăm că nu s-a săvârşit
infracţiunea analiazată.
Atitudinea psihică manifestată de făptuitor, înainte sau în timpul săvârşirii faptei de contrafacere a
obiectului unei invenţii, este reprezentată de intenţia directă și cuprinde toate condiţiile cerute de lege cu
privire la atitudinea conştiinţei şi voinţei infractorului faţă de faptă şi urmările acesteia pentru
caracterizarea faptei ca infracţiune34.
Mobilul şi scopul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii, însă vor fi avute în vedere, în
mod obligatoriu de către organele judiciare pentru individualizarea pedepsei.
A. Forme
a) tentativa. Legiuitorul nu a sancţionat actele pregătitoare și nici tentativa în cazul infracţiunii de
contrafacere a obiectului unei invenţii.
b) consumarea infracţiunii. Consumarea infracţiunii se produce în momentul în care făptuitorul a
realizat oricare dintre următoarele activităţi, fără a avea aprobările legale:
- a fabricat, a folosit, a oferit spre vânzare, ori a vândut sau a importat în vederea folosirii, oferirii
spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs;
- a utilizat ilicit procedee precum și folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste
scopuri al produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul brevetului este un
procedeu.
ART 33
1) Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 31 și 32:
a) folosirea invențiilor în construcția și în funcționarea vehiculelor terestre,

aeriene, precum și la bordul navelor sau la dispozitivele pentru funcționarea
acestora, aparținând statelor membre ale tratatelor și convențiilor
internaționale privind invențiile, la care România este parte, când aceste
vehicule sau nave pătrund pe teritoriul României, temporar sau accidental, cu
condiția ca această folosire să se facă exclusiv pentru nevoile vehiculelor sau
navelor;
b) efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 31 alin. (2) de către o

persoană care a aplicat obiectul brevetului de invenție sau cel al cererii de
34
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, op. cit., p. 132.
brevet, așa cum a fost publicată, ori a luat măsuri efective și serioase în
vederea producerii sau folosirii lui cu bună-credință pe teritoriul României,
independent de titularul acesteia, cât și înainte de constituirea unui depozit
național reglementar privind invenția sau înainte de data de la care curge
termenul de prioritate recunoscută; în acest caz invenția poate fi folosită în
continuare de acea persoană, în volumul existent la data de depozit sau a
priorității recunoscute, și dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu
patrimoniul persoanei ori cu o fracțiune din patrimoniul afectat exploatării
invenției;
c) efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 31 alin. (2) exclusiv în

cadru privat și în scop necomercial; producerea sau, după caz, folosirea
invenției exclusiv în cadru privat și în scop necomercial;
d) comercializarea sau oferirea spre vânzare pe teritoriul Uniunii Europene a

acelor exemplare de produs, obiect al invenției, care au fost vândute anterior
de titularul de brevet ori cu acordul său expres;
e) folosirea în scopuri experimentale, exclusiv cu caracter necomercial, a

obiectului invenției brevetate;
f) folosirea cu bună-credință sau luarea măsurilor efective și serioase de

folosire a invenției de către terți în intervalul de timp dintre decăderea din
drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului. În acest caz invenția
poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data
publicării mențiunii revalidării, și dreptul la folosire nu poate fi transmis decât
cu patrimoniul persoanei care utilizează invenția ori cu o fracțiune din
patrimoniul care este afectat exploatării invenției;
g) exploatarea de către terți a invenției sau a unei părți a acesteia la a cărei

protecție s-a renunțat.(2) Orice persoană care, cu bună-credință, folosește
invenția sau a făcut pregătiri efective și serioase de folosire a invenției, fără ca
această folosire să constituie o încălcare a cererii de brevet sau a brevetului
european în traducerea inițială, poate, după ce traducerea corectată are efect,
să continue folosirea invenției în întreprinderea sa ori pentru necesitățile
acesteia, fără plată și fără să depășească volumul existent la data la care
traducerea inițială a avut efect.
3. Infracţiunea de divulgare a datelor cuprinse în cererile de brevet de inventator35

1. Concept
Conform dispoziţiilor articolului 59 din Legea nr. 64/1991, constituie infracţiune:
„(1) Divulgarea de către personalul OSIM, precum și de către persoanele care efectuează lucrări în
legătură cu invențiile a datelor cuprinse în cererile de brevet până la publicarea lor constituie infracțiune
și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
35
(2) OSIM răspunde față de inventator pentru prejudiciile aduse ca urmare a săvârșirii infracțiunii
prevăzute la alin. (1).
a) obiectul juridic special. Valoarea socială concretă, respectiv relaţiile sociale formate în jurul acelei
valori se referă la protecţia pe care statul s-a obligat s-o asigure dreptului inventatorilor, valoare împotriva
cărora se îndreaptă fapta ce constituie element material al infracţiunii.
b) obiectul material. Infracţiunea analizată este lipsită de obiect material.
a) subiectul activ. Subiect activ al unei infracţiuni, ca autor sau coautor, poate fi numai o persoană
fizică care face parte din personalul OSIM, precum și persoane fizice care efectuează lucrări în legătură
cu invenţiile, a datelor cuprinse în cererile de brevet.
Instigator sau complice poate fi orice persoană fizică cu răspundere penală care are iniţiativa sau ajută
în orice mod autorul sau coautorii la săvârșirea infracţiunii de divulgare a datelor cuprinse în cererile de
brevet de invenţii.
Persoana juridică este subiect activ al infracţiunii dacă datele cuprinse în cererile de brevet au
fost divulgate pentru realizarea obiectului său de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit
la săvârşirea faptei.
b) subiectul pasiv. Subiectul împotriva căruia se îndreaptă acţiunea sau inacţiunea interzise de legea
penală este titularul dreptului de obţinere a brevetului de invenţie, inventatorul care a depus la OSIM
dosarul de obţinere a brevetului de inventator.
c) participaţia penală. În cazul infracţiunii de divulgare a datelor cuprinse în cererile de brevet de
inventator contrafacere a obiectului unei invenţii, participaţia penală este posibilă sub toate formele sale:
coautorat, instigare sau complicitate.
C. condiţii de loc şi de timp
În cazul infracţiunii analizate legiuitorul nu a prevăzut condiţii speciale de loc și de timp.
a) elementul material. Elementul material al infracţiunii de divulgare a datelor cuprinse în cererile
de brevet de inventator îl constituie acţiunea de divulgare a oricăror date cuprinse în cererile de brevet
depuse la OSIM, până la publicarea lor. Nu prezintă importanţă modul de divulgare a datelor, respectiv
dacă aceasta s-a realizat oral, prin internet sau alte mijloace, prin fotografiere etc.
b) urmarea imediată. În cazul săvârșirii infracţiunii de divulgare a datelor cuprinse în cererile de
brevet de inventator, vătămarea adusă relaţiei sociale protejată de legea penală se referă la starea de pericol
creată pentru datele cuprinse în cererile de brevet de invenţie, chiar dacă legea nu pretinde, pentru existenţa
infracţiunii, să se și producă un prejudiciu efectiv. Prin urmare este vorba despre o infracţiune de pericol
și nu despre una materială.
Norma de incriminare pretinde producerea unei singure urmări, aceea de pericol pentru securitatea
datelor cuprinse în cererea de brevet de inventator.
În alin. (2) al articolului analizat se prevede că, „OSIM răspunde faţă de inventator pentru prejudiciile
aduse ca urmare a săvârșirii infracţiunii... .”
c) legătura de cauzalitate. Fiind o infracţiune formală, stabilirea raportului legăturii de cauzalitate
dintre faptă şi rezultatul socialmente periculos produs rezultă din însăşi săvârşirea faptei, fără a fi necesar
să se mai facă dovada unei legături între faptă şi urmare. În cazul acestei infracţiuni, urmarea periculoasă
nu se realizează imediat ce au fost divulgate date cuprinse în cererea de brevet de inventator.
Atitudinea psihică manifestată de făptuitor, înainte, dar și în timpul săvârşirii infracţiunii de divulgare
a datelor cuprinse în cererile de brevet de inventator, este intenţia directă. Fapta ar putea fi săvârșită și din
culpă, însă legea nu pedepsește și această formă de vinovăţie în conţinutul infracţiunii analizate. Şi
termenul de „divulgare” folosit de legiuitor îndreptăţeşte această concluzie (a da în vileag, a dezvălui). În
cazul în care în urma cercetărilor efectuate se constată că divulgarea datelor cuprinse în cererile de brevet
de inventator s-a realizat din culpă, funcţionarul OSIM ar putea fi tras la răspundere penală pentru
săvârșirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, faptă prevăzută de art. 298 C. pen.
A. Forme
a) tentativa. Fapta rămasă în forma de tentativă nu este pedepsibilă în cazul infracţiunii de divulgare
a datelor cuprinse în cererile de brevet de inventator.
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea analizată se consumă în momentul în care făptuitorul a
divulgat date cuprinse în cererea de brevet de invenţie depusă la OSIM. Deși norma de incriminare nu
face vreo referire la importanţa datelor divulgate, apreciem că voinţa legiuitorului a fost aceea de a pedepsi
făptuitorul indiferent de importanţa acestora, fapta însăși de a divulga astfel de informaţii punând în pericol
normala funcţionare şi integritatea instituţiei. Dacă legiuitorul ar fi introdus în conţinutul articolului
expresia „date importante” s-ar fi dat posibilitatea unor numeroase interpretări și motivaţii în justiţie.
Secţiunea a III-a
Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
1. Infracţiunile prevăzute în art. 193

1. Concept
(1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
următoarele fapte:
a) realizarea, în scopul distribuirii, de mărfuri-pirat;
b) plasarea mărfurilor-pirat sub un regim vamal definitiv de import sau de export, sub un regim
vamal suspensiv ori în zone libere;
c) orice altă modalitate de introducere a mărfurilor-pirat pe piaţa internă.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi oferirea, distribuirea, deţinerea ori
depozitarea sau transportul de mărfuri-pirat, în scopul distribuirii.
(3) În cazul în care faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în scop comercial, acestea se
pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(4) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se pedepseşte şi închirierea sau oferirea spre închiriere de
mărfuri-pirat.
(5) Promovarea de mărfuri-pirat prin utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de
comunicare, prin expunerea ori prezentarea către public a listelor sau a cataloagelor de produse ori prin
orice alte asemenea mijloace constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
cu amendă.
(6) În sensul prezentei legi, prin mărfuri-pirat se înţelege toate copiile, indiferent de suport, inclusiv
copertele, realizate fără consimţământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta
şi care sunt executate, direct ori indirect, total sau parţial, de pe un produs purtător de drepturi de autor
ori de drepturi conexe sau de pe ambalajele ori copertele acestora.
(7) În sensul prezentei legi, prin scop comercial se înţelege urmărirea obţinerii, direct sau indirect,
a unui avantaj economic ori material.
(8) Scopul comercial se prezumă dacă marfa-pirat este identificată la sediul, la punctele de lucru, în
anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici care au în obiectul de
activitate reproducerea, distribuirea, închirierea, depozitarea ori transportul de produse purtătoare de
drepturi de autor sau de drepturi conexe”.
Infracţiunea are o formă complexă, fiind prevăzută în varianta tip și mai multe modalităţi agravate.
Deși în conţinutul legal al acestei infracţiuni nu se face referire la circumstanţe atenuante sau la
circumstanţe de exonerare de răspundere, totuși, conform prevederilor art. 1431 din Legea nr. 8/1996, sunt
avute în vedere astfel de circumstanţe, așa cum vom evidenţia la sfârșitul analizei articolului, după
secţiunea „Sancţiuni”.
a) obiectul juridic special. Valoarea socială împotriva cărora se îndreaptă fapta ce constituie element
material al infracţiunii este reprezentată de protecţia dreptului de proprietate intelectuală, care poate fi
afectat prin producerea de mărfuri pirat.
În interpretarea sa oficială, legiuitorul a menţionat, în alin. (6) din articolul analizat, ce se înţelege
prin „mărfuri pirat”, respectiv: „toate copiile, indiferent de suport, inclusiv copertele, realizate fără
consimţământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta şi care sunt executate,
direct ori indirect, total sau parţial, de pe un produs purtător de drepturi de autor ori de drepturi conexe sau
de pe ambalajele ori copertele acestora”. În aceeași interpretare legală, prin „scop comercial” trebuie să
înţelegem: „urmărirea obţinerii, direct sau indirect a unui avantaj economic sau material”.
Scopul comercial se prezumă, dacă marfa pirat este identificată la sediul, la punctele de lucru, în
anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici care au în obiectul de
activitate reproducerea, distribuirea închirirea depozitarea sau transportul de produse purtătoare de
drepturi de autor ori de drepturi conexe.
b) obiectul material. Obiectul material al infracţiunilor îl constituie mărfurile pirat, cu excepţia
variantei prevăzute la alin. (1), lit a), unde obiectul material este reprezentat de materialele din care se
confecţionează marfa pirat. Pentru ca fapta să constituie infracţiune, toate bunurile care constituie obiect
material trebuie să fie realizate fără consimţământul titularilor de drepturi sau a persoanelor legal
autorizate dă către acestea36. Mărfurile trebuie să fie executate, direct sau indirect, total sau parţial, de pe
un produs purtător de drepturi de autor sau de drepturi conexe ori de pe ambalajele sau copertele acestora.
36
Ioan Macovei, Tratat..., op. cit., p. 536
Pentru infracţiunile prevăzute în alin., (5), obiect material îl constituie și listele sau cataloagele de produse,
care conţin informaţii cu privire la mărfurile pirat expuse sau prezentate37.
a) subiectul activ. Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, care îndeplineşte
condiţiile generale de răspundere penală şi care a săvârşit infracţiunea analizată în formă consumată.
Persoana juridică răspunde penal dacă infracţiunea analizată a fost săvârşită în realizarea obiectului
de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Răspunderea penală a persoanei juridice nu
exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiași fapte.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni, este titularul dreptului de autor protejat
prin norma penală sau titularul drepturilor conexe dreptului de autor.
Dacă opera a fost adusă la cunoștinţă publică sub formă anonimă, ori sub pseudonim, subiect pasiv
poate fi și persoana fizică sau juridică care exercită dreptul de autor, având consimţământul autorului38.
c) participaţia penală. În cazul infracţiunii privind operaţiuni efectuate cu mărfuri pirat, participaţia
penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare sau complicitate.
d) condiţii de loc şi de timp. În cazul infracţiunii analizate legiuitorul nu a prevăzut condiţii speciale
de loc și de timp.
a) elementul material. Elementul material al infracţiunii privind operaţiuni cu mărfuri pirat, îl
constituie:
- realizarea, în scopul distribuirii, de mărfuri-pirat;
- plasarea mărfurilor-pirat sub un regim vamal definitiv de import sau de export, sub un regim vamal
suspensiv ori în zone libere39;
- orice altă modalitate de introducere a mărfurilor-pirat pe piaţa internă;
- acţiunile de a oferi, distribui, deţine ori depozita sau transporta mărfuri-pirat, în scopul distribuirii;
- acţiunea de a închiria sau oferi spre închiriere mărfuri-pirat;
- acţiunile de a promova mărfuri-pirat prin utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice
de comunicare, prin expunerea ori prezentarea către public a listelor sau a cataloagelor de produse ori prin
orice alte asemenea mijloace.
În cazul majorităţii acţiunilor ce constituie element material al laturii obiective, săvârșirea infracţiunii
implică existenţa unui produs purtător de drept de autor sau de drepturi conexe, pe care însăși autorul
faptei le piratează sau le deţine, le transportă, le închiriază, le oferă pentru a fi închiriate, le introduce pe
37
C.R. Romoţan, Protecţia penală a proprietăţii intelectuale, Ed. C.H. Beck, București, 2006, p. 131; Costică Voicu,
Alexandru Boroi și colectiv, Dreptul penal al afacerilor, Ediţia a III-a, Ed. C.H. Beck, București, 2006, p. 514
38
Ioan Macovei, Tratat..., op. cit., p. 536
39
Zonele libere se înfiinţează şi funcţionează în baza Legii nr. 84 din 21.07.1992 privind regimul zonelor libere, prin
Hotărâre de Guvern la propunerea ministerelor interesate şi a autorităţilor publice locale. Activităţile ce se pot desfăşura în
zonele libere pot fi realizate de persoane fizice şi juridice, române sau străine, pe baza licenţelor eliberate de administraţia
zonelor libere, în baza contractelor încheiate de aceştia cu administraţia. Potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 84/1992
activităţile ce se pot desfăşura în zonele libere sunt: manipularea, depozitarea, sortarea, măsurarea, ambalarea, condiţionarea,
prelucrarea, asamblarea, fabricarea, marcarea, testarea, licitarea, vânzarea-cumpărarea, expertizarea, repararea,
dezmembrarea mărfurilor, organizarea de expoziţii, operaţiuni de bursă şi financiar-bancare, transporturi şi expeditii interne
şi internationale, închirierea şi concesionarea clădirilor, spaţiilor de depozitare şi a spaţiilor neamenajate destinate constuirii
de obiective economice şi hoteliere, controlul cantităţii şi calităţii mărfurilor, navlosirea, agenturarea şi aprovizionarea
mijloacelor de transport, prestări de servicii.
piaţă în scop comercial, le promovează pentru a fi valorificate, deși autorul cunoaște faptul că acestea sunt
piratate (când nu le realizează chiar el ca mărfuri pirat).
În afară de modalităţile faptice de realizare a infracţiunilor, art. 1396, prevede și unele variante
agravante, prevăzute în alin. (2)-(5).
În literatura de specialitate s-a susţinut și ideea că fapa săvârșită prin inacţiune se răsfrânge asupra
mărfurilor-pirat ori a dispozitivelor-pirat utilizate pentru serviciile de programe cu acces condiţionat40.
b) urmarea imediată. În cazul săvârșirii infracţiunii de operaţiuni cu materiale pirat, vătămarea adusă
relaţiei sociale protejată de legea penală constă în prejudiciul pe care îl produce realizarea de mărfuri
piratate în scopul distibuirii, dar și operaţiunile menţionate în articolul analizat, cu mărfuri piratate.
Legiuitorul nu pretinde, pentru ca fapta să fie considerată ca infracţiune, să se fi urmărit, direct sau
indirect un avantaj material făptuitorului. Totuși, în realitate, majoritatea acţiunilor care formează
elementul material al laturii obiective se realizează pentru ca făptuitorul să obţină sume de bani sau alte
foloase.
c) legătura de cauzalitate. Stabilirea raportului legăturii de cauzalitate dintre acţiunile infracţionale
prevăzute în norma de incriminare și prejudiciul cauzat autorilor operelor intelectuale, este necesar, fiind
o infracţiune materială.
Atitudinea psihică manifestată de făptuitor, înainte sau în timpul săvârşirii faptei de operaţiuni cu
materiale piratate, este intenţia, directă sau indirectă. În situaţia modalităţii prevăzute în alin. (1), lit. a), și
alin. (2), forma de vinovăţie este intenţia directă, calificată prin scop.
Pentru existenţa infracţiunii, norma de incriminare pretinde ca realizarea de materiale pirat, precum
și celelalte operaţiuni prevăzute în norma de incriminare trebuie să fie făcută în scopul distribuirii.
A. Forme
a) tentativa. Deși posibile, actele pregătitoare și tentativa nu sunt pedepsite de lege.
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea analizată se consumă în momentul în care a fost realizată
vreuna dintre acţiunilor care formează elementul material al laturii obiective.
B. Sancţiuni
Norma de incriminare prevede pedepse:
- cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă faptele infracţionale sunt săvârșite în scopul
distribuirii;
- cu închisoare de la 2 la 7 ani, când faptele sunt săvârşite în scop comercial;
- cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta constă în promovarea de mărfuri-pirat
prin utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare, prin expunerea ori
prezentarea către public a listelor sau a cataloagelor de produse ori prin orice alte asemenea mijloace.
În legătură su sistemul sancţionator al acestei infracţiuni, amintim că și actuala reglementare conţine
prevederi care exonerează de răspundere sau atenuează răspunderea pentru unele categorii de participanţi
la săvârșirea infracţiunilor analizate mai sus. Astfel: conform dispoziţiilor art. 200 din Legea nr. 8/1996:
1) Nu se pedepsește persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunță autorităților
competente participarea sa la o asociație sau înțelegere în vederea comiterii uneia dintre infracțiunile
prevăzute la art. 193, permițând astfel identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți
40
C. Voicu, A. Boroi şi colectiv, op. cit., p. 51
participanți.(2) Persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 193 și care, în timpul
urmăririi penale, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care
au săvârșit infracțiuni legate de mărfuri-pirat sau de dispozitive-pirat de control al accesului, beneficiază
de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.(3) În cazul în care persoanele care au
săvârșit infracțiuni prevăzute de prezenta lege au reparat, până la terminarea cercetării judecătorești în fața
primei instanțe, prejudiciul cauzat titularului de drepturi, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate

1. Concept
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă punerea la
dispoziţia publicului, inclusiv prin internet ori prin alte reţele de calculatoare, fără drept, a operelor sau
a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanţilor de baze de date
sau a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în
orice moment ales în mod individual.
Infracţiunea conţine o modalitate normativă simplă, fără conţinut calificat, atenuat, dar cu conţinut
alternativ, în sensul că punerea la dispoziţia publicului se poate realiza prin internet ori prin alte reţele de
calculatoare.
a) obiectul juridic special. Valoarea socială protejată prin norma penală, împotriva căreia se îndreaptă
fapta ce constituie element material al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care se formează și se
desfășoară în legătură cu protecţia dreptului asupra operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe
ori de drepturi sui-generis ale fabricanţilor de baze de date sau a copiilor acestora, indiferent de suport.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de opera protejată, indiferent de suportul pe
care se află.
condiţiile generale de răspundere penală şi care a săvârşit infracţiunea consumată de punere la dispoziţia
publicului fără drept, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis
ale fabricanţilor de baze de date sau a copiilor acestora, indiferent de suport, precum și persoanele care
participă la săvârşirea faptei în calitate de coautor, instigator sau complice. Considerăm că şi persoana
juridică poate fi subiect activ al infracţiunii analizate.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni, este titularul operelor sau a produselor
purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis, fabricantul de baze de date sau a copiilor acestora,
indiferent de suport. Săvârşirea infracţiunii presupune existenţa unui drept conex de autor ori a unui drept
sui-generis, existenţa unui fabricant de baze de date sau a unei ori a unor copii ale acestora, indiferent de
suportul pe care sunt imprimate, depuse datele respective.
c) participaţia penală. În cazul infracţiunii de punere la dispoziţia publicului fără drept, a operelor
sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanţilor de baze de date
sau a copiilor acestora, indiferent de suport, participaţia penală este posibilă sub toate formele sale:
coautorat, instigare sau complicitate.
de loc și de timp.
a) elementul material. Acţiunea făptuitorului, interzisă prin norma penală, se prezintă sub două
aspecte: obiectiv şi subiectiv.
Latura obiectivă este o componentă a infracţiunii şi include activitatea efectivă realizată în mod fizic
de către făptuitor (făptuitori) în momentul săvârşirii infracţiunii.
- elementul material;
- urmarea periculoasă;
- raportul de cauzalitate.
- Lipsa unuia dintre aceste trei componente (elementul material, urmarea periculoasă și legătura
cauzală), ne determină să constatăm că nu s-a săvârşit o infracţiune.
Infracţiunea analizată se săvârșește prin acţiunea de punere la dispoziţia publicului fără drept, a
operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanţilor de baze
de date sau a copiilor acestora, indiferent de suport.
Punerea la dispoziţia publicului se poate realiza prin mai multe modalităţi, şi anume, instalare,
stocare, rulare sau executare, afişare sau transmitere în reţea internă41.
Conform art. 77, alin. (1) „Utilizatorul autorizat al unui program pentru calculator poate face, fără
autorizarea titularului dreptului de autor, o copie de arhivă sau de siguranţă, în măsura în care aceasta
este necesară pentru asigurarea utilizării programului”. Prin urmare fapta nu va constitui infracţiune, în
situaţia în care este realizată o copie de către utilizatorul autorizat. Considerăm că referirea la necesitatea
asigurării utilizării programului este una foarte generală, astfel încât în fapt nu prezintă importanţă dacă
respectiva copie era necesară din motive obiective sau doar pentru a da utilizatorului autorizat siguranţa
că va putea folosi în continuare programul.
Pentru existenţa infracţiunii este suficient ca operele să fie puse la dispoziţia publicului, nefiind
necesar ca acestea să fie accesate efectiv. Infracţiunea se poate comite prin internet (spre exemplu prin
intermediul torenţilor) sau prin conectarea la o reţea locală.
b) urmarea imediată. Pentru ca fapta să constuie infracţiune se impune ca autorul să pună efectiv la
dispoziţia publicului fără drept, opere sau alte produse purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-
generis ale fabricanţilor de baze de date sau a copiilor acestora, întrucât infracţiunea este una materială,
de rezultat și nu doar o infracţiune formală, de pericol.
c) legătura de cauzalitate. Infracţiunea analizată fiind o infracţiune materială, prin săvârșirea sa,
devine evident raportul de cauzalitate dintre punerea la dispoziţia publicului fără drept, a operelor sau a
produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanţilor de baze de date sau a
copiilor acestora și urmarea produsă, respectiv prejudicirea prin această faptă a drepturilor patrimoniale și
nepatrimoniale ale autorilor operelor sau a produselor în cauză, fără a mai fi nevoie să se facă legătura
dintre faptă şi urmare. Este evident că urmarea periculoasă nu s-ar fi produs dacă nu s-ar fi săvârșit fapta
infracţională.
Latura subiectivă, reprezentată de atitudinea psihică manifestată de făptuitor, înainte sau în timpul
săvârşirii faptei analizate se manifestă prin intenţie directă sau indirectă.
41
Mobilul şi scopul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii de punere la dispoziţia publicului
fără drept, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale
fabricanţilor de baze de date sau a copiilor acestora, indiferent de suport, însă vor putea fi luate în
A. Forme
a) tentativa. Fapta rămasă în forma de tentativă nu este pedepsibilă.
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea analizată se consumă în momentul în care făptuitorul pune
la dispoziţia publicului fără drept, o operă sau un produs purtător de drepturi conexe ori de drepturi sui-
generis ale fabricanţilor de baze de date sau vreo copie a acestora, indiferent de suportul pe care este
depusă opera sau produsul ce constituie obiect material al infracţiunii.
B. Sancţiuni
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
3. Infracţiunea prevăzută la articolul 195 (L. nr. 8/1996)

1. Concept
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă reproducerea
neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele
modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă.
Infracţiunea conţine o modalitate normativă tip sau de bază, fără conţinut calificat, atenuat, dar cu
conţinut alternativ, în sensul că reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru
calculator se poate realiza prin oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau
executare, afişare ori transmitere în reţea internă.
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic special al infracţiunii analizate este reprezentat de relaţiile
sociale ce formează și se dezvoltă în legătură cu drepturile de autor asupra programelor pentru calculator.
b) obiectul material. Bunul material prejudiciat în mod concret prin fapta penală săvârşită, respectiv
valoarea socială ocrotită de lege şi asupra căreia se produce urmarea periculoasă a activităţii infracţionale
o reprezintă programul pentru calculator care a fost reprodus neautorizat pe sisteme de calcul, adică
valoarea socială ocrotită de lege şi asupra căreia se produce urmarea periculoasă a activităţii
infracţionale42.
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii nu este calificat, putând fi orice persoană (fizică sau
juridică) care îndeplineşte condiţiile generale de răspundere penală.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni, este persoana care deţine dreptul de
autor al programelor pentru calculator, care sunt reproduse neautorizat pe sisteme de calcul în oricare
dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea.
42
Conform art. 181 C. pen. alin. (1), prin sistem informatic se înţelege „orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive
interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu
ajutorul unui program informatic”. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că: „Prin date informatice se înţelege orice
reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic”.
c) participaţia penală. În cazul infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a
programelor pentru calculator, este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare sau complicitate.
a) elementul material
Infracţiunea analizată se săvârșește prin acţiunea de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a
programelor pentru calculator și poate fi realizată prin oricare dintre următoarele modaliăţi normative:
instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă a programelor pe calculator.
b) urmarea imediată. În cazul săvârșirii infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul
a programelor pentru calculator, urmarea imediată, respectiv vătămarea adusă relaţiei sociale protejată de
legea penală se referă la prejudicierea produsă dreptului de autor cu privire la programele pentru calculator.
Infracţiunea de tip material sau de rezultat, produce o schimbare materială, adică reproducerea
neautorizată a programelor pentru calculator, păgubitoare pentru autorul real al programelor.
c) legătura de cauzalitate. Infracţiunea analizată, fiind o infracţiune materială, raportul legăturii de
cauzalitate dintre fapta de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator
şi rezultatul periculos pe care l-a produs (prejudicierea dreptului de autor asupra programelor), nu mai este
necesar să fie dovedit prin activităţi judiciare (acte procesuale sau procedurale penale).
Lipsa unuia dintre cele trei componente ale laturii obiective (elementul material, urmarea periculoasă
și legătura cauzală), ne determină să constatăm că nu s-a săvârşit o infracţiune.
Atitudinea psihică manifestată de făptuitor, înainte sau în timpul săvârşirii faptei prevăzute de legea
penală, este intenţia directă, autorul având realizarea faptului că reproduce neautorizat programul pentru
calculator.
Mobilul şi scopul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii de reproducere neautorizată pe
sisteme de calcul a programelor pentru calculator, însă trebuie să fie luate în considerare la individualizarea
pedepsei.
A. Forme
a) tentativa. Deși posibile, actele pregătitoare și tentativa nu sunt pedepsite de norma de incriminare
pentru infracţiunea de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator.
reprodus neautorizat pe sisteme de calcul un program pentru calculator, fără a prezenta relevanţă dacă a
valorificat sau nu la terţe persoane reproducerea realizată, ceea ce înseamnă că este infracţiune și
reproducerea neautorizată chiar și pentru un singur program de calculator, pentru uzul personal al
făptuitorului.
B. Sancţiuni
Pentru săvârșirea infracţiunii de reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru
calculator, norma de incriminare prevede pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă.
CURS 5
3. Infracţiunea prevăzută la articolul 195 (L. nr. 8/1996)

1. Concept
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă reproducerea
neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele
modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă.
Infracţiunea conţine o modalitate normativă tip sau de bază, fără conţinut calificat, atenuat, dar cu
conţinut alternativ, în sensul că reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru
calculator se poate realiza prin oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau
executare, afişare ori transmitere în reţea internă.
sociale ce formează și se dezvoltă în legătură cu drepturile de autor asupra programelor pentru calculator.
o reprezintă programul pentru calculator care a fost reprodus neautorizat pe sisteme de calcul, adică
valoarea socială ocrotită de lege şi asupra căreia se produce urmarea periculoasă a activităţii infracţionale1.
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii nu este calificat, putând fi orice persoană (fizică sau
juridică) care îndeplineşte condiţiile generale de răspundere penală.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni, este persoana care deţine dreptul de
autor al programelor pentru calculator, care sunt reproduse neautorizat pe sisteme de calcul în oricare
dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea.
c) participaţia penală. În cazul infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a
programelor pentru calculator, este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare sau complicitate.
a) elementul material
Infracţiunea analizată se săvârșește prin acţiunea de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a
programelor pentru calculator și poate fi realizată prin oricare dintre următoarele modaliăţi normative:
instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă a programelor pe calculator.
b) urmarea imediată. În cazul săvârșirii infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul
a programelor pentru calculator, urmarea imediată, respectiv vătămarea adusă relaţiei sociale protejată de
legea penală se referă la prejudicierea produsă dreptului de autor cu privire la programele pentru calculator.
1
Conform art. 181 C. pen. alin. (1), prin sistem informatic se înţelege „orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive
interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu
ajutorul unui program informatic”. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că: „Prin date informatice se înţelege orice
reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic”.
Infracţiunea de tip material sau de rezultat, produce o schimbare materială, adică reproducerea
neautorizată a programelor pentru calculator, păgubitoare pentru autorul real al programelor.
c) legătura de cauzalitate. Infracţiunea analizată, fiind o infracţiune materială, raportul legăturii de
cauzalitate dintre fapta de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator
şi rezultatul periculos pe care l-a produs (prejudicierea dreptului de autor asupra programelor), nu mai este
necesar să fie dovedit prin activităţi judiciare (acte procesuale sau procedurale penale).
penală, este intenţia directă, autorul având realizarea faptului că reproduce neautorizat programul pentru
calculator.
Mobilul şi scopul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii de reproducere neautorizată pe
sisteme de calcul a programelor pentru calculator, însă trebuie să fie luate în considerare la individualizarea
pedepsei.
A. Forme
a) tentativa. Deși posibile, actele pregătitoare și tentativa nu sunt pedepsite de norma de incriminare
pentru infracţiunea de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator.
reprodus neautorizat pe sisteme de calcul un program pentru calculator, fără a prezenta relevanţă dacă a
valorificat sau nu la terţe persoane reproducerea realizată, ceea ce înseamnă că este infracţiune și
reproducerea neautorizată chiar și pentru un singur program de calculator, pentru uzul personal al
făptuitorului.
B. Sancţiuni
Pentru săvârșirea infracţiunii de reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru
calculator, norma de incriminare prevede pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă.
Infracţiunile prevăzute la articolul 196

1. Concept
(1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă
următoarele fapte comise fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute de
prezenta lege.
a) reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
b) distribuirea, închirierea sau importul pe piaţa internă al operelor ori al produselor purtătoare de
drepturi conexe, altele decât mărfurile-pirat;
c) radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
d) retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
e) realizarea de opere derivate;
f) fixarea, în scop comercial, a interpretărilor sau a execuţiilor artistice ori a programelor de
radiodifuziune sau de televiziune;
(2) Prin produse purtătoare de drepturi conexe se înţelege interpretările sau execuţiile artistice
fixate, fonogramele, videogramele şi propriile emisiuni ori servicii de programe ale organismelor de
radiodifuziune şi de televiziune”.
Reamintim că în conformitate cu art. 193: „În sensul prezentei legi, prin mărfuri-pirat se înţelege
toate copiile, indiferent de suport, inclusiv copertele, realizate fără consimţământul titularului de drepturi
sau al persoanei legal autorizate de acesta şi care sunt executate, direct ori indirect, total sau parţial, de
pe un produs purtător de drepturi de autor ori de drepturi conexe sau de pe ambalajele ori copertele
acestora” .
Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de

Articolul 7 din L. nr. 8/1996
creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea
de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor,
cum sunt:
a) scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și
orice alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator;
b) operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile
universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice;
c) compozițiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantomimele;
e) operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un procedeu
analog fotografiei;
g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură,
gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei
și a metalului, desene, design, precum și alte opere de artă aplicată produselor
destinate unei utilizări practice;
h) operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce
formează proiectele de arhitectură;
i) lucrările plastice, hărțile și desenele din domeniul topografiei, geografiei și
științei în general.
Articolul 8Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de

asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând
de la una sau mai multe opere preexistente, și anume:
a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele
muzicale și orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau științifice care
reprezintă o muncă intelectuală de creație;
b) culegerile de opere literare, artistice sau științifice, cum ar fi: enciclopediile și
antologiile, colecțiile sau compilațiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv
bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creații
intelectuale.
sociale formate și dezvoltate în legătură cu toate categoriile dreptului de autor.
b) obiectul material. Obiectul material este constituit din operele originale de creaţie intelectuală sau
produsele purtătoare de drepturi conexe din care se reproduce, fixează, distribuie, închiriază, importă,
radiodifuzează, retransmite prin cablu drepturi conexe sau de drepturi din proprietatea Organismelor de
gestiune colectivă ori din care se realizează opera derivată, fără drept.
Conform legii speciale, prin produse purtătoare de drepturi conexe se înţeleg interpretările sau
execuţiile artistice fixate, fonogramele, videogramele şi propriile emisiuni ori servicii de programe ale
organismelor de radiodifuziune şi de televiziune.
Operele derivate sunt acele opere care au fost create plecând de la una sau mai multe opere
preexistente.
Pentru modalităţile de săvârşire a infracţiunii prevăzute de lit. a)-f), obiectul material îl reprezintă
opera de creaţie intelectuală originală, pe baza căreia a fost realizată ilicit opera conexă sau opera derivată,
respectiv interpretările sau execuţiile artistice ori programele de radiodifuziune sau de televiziune, iar
pentru modalitatea prevăzută la litera g), obiectul material îl reprezintă opera de creaţie intelectuală
originale aflate în proprietatea Organismelor de gestiune colectivă.
condiţiile generale de răspundere penală, dar şi o persoană juridică.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni, este titularul dreptului conex sau
Organismul de gestiune colectivă care are în proprietate dreptul de autor reprodus, distribuit, închiriat, sau
importat, radiodifuzat, retransmis prin cablu, realizat sub forma unei opere derivate, fixat, în scop
comercial, fără autorizarea sau consimţământul titularului dreptului de autor ori a Organismului de
gestiune colectivă.
c) participaţia penală. Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare sau
complicitate.
d) condiţii de loc şi de timp. Legiuitorul nu a prevăzut condiţii speciale de loc și de timp în care să se
săvârșească fapta pentru a fi considerată infracţiune.
a) elementul material. Elementul material al infracţiunii de reproducere, fixare, distribuire, închiriere,
importul, radiodifuzarea, retransmiterea prin cablu de drepturi conexe sau de drepturi din proprietatea
Organismelor de gestiune colectivă, realizarea de opere derivate, fără drept, îl constituie una dintre
acţiunile ilicite:
- de reproducere;
- de distribuţie;
- de închiriere;
- de import;
- de radiodifuzare;
- de retransmitere prin cablu;
- de realizare a unei opere derivate;
- de fixare în scop comercial, toate aceste acţiuni fără autorizarea sau consimţământul titularului
drepturilor de autor.
În cazul reglementărilor prevăzute de lit. a)-f), acţiunea infracţională se îndreaptă asupra operei de
creaţie intelectuală originală, pe baza căreia a fost realizată ilicit opera conexă sau opera derivată, respectiv
interpretările sau execuţiile artistice ori programele de radiodifuziune sau de televiziune, iar pentru
modalitatea prevăzută la litera g), acţiunea infracţională este îndreptată împotriva operelor de creaţie
intelectuală originale aflate în proprietatea Organismelor de gestiune colectivă.
În anumite condiţii, se permite, totuşi, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii,
utilizarea unei opere aduse anterior la cunoştinţa publicului. Tot în condiţiile stabilite de lege, nu constituie
o încălcare a dreptului de autor, reproducerea, fără consimţământul autorului, adusă anterior la cunoştinţa
publică, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii. Consimţământul autorului nu este
necesar nici în cazul reproducerii unei opere pentru a testa funcţionarea produselor la momentul fabricării
sau vânzării. Pentru reproducerea şi prezentarea de extrase din opere este necesar ca operaţiunile
respective să fie reduse la dimensiunile necesare testării2.
Prin „realizarea de opere derivate” se înțeleg traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea, precum și
orice altă transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie creație intelectuală.
Articolul 36(1) Nu constituie o încălcare a dreptului de autor, în sensul prezentei
legi, reproducerea unei opere fără consimțământul autorului, pentru uz personal sau
pentru cercul normal al unei familii, cu condiția ca opera să fi fost adusă anterior la
cunoștința publică, iar reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei și să
nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor de utilizare.
(2) Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale
ori pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum și pentru
aparatele concepute pentru realizarea de copii, în situația prevăzută la alin. (1), se va
plăti o remunerație compensatorie stabilită prin negociere, conform prevederilor
prezentei legi.
b) urmarea imediată. În cazul săvârșirii infracţiunii de realizare a unor opere conexe sau derivate sau
aflate în proprietatea Organismelor de gestiune colectivă, fără autorizarea sau consimţământul titularului
drepturilor de autor, urmarea imediată constă în prejudicierea intereselor financiare ale autorului operei
din care este realizată, în mod ilicit, opera conexă sau derivată sau în paguba Organismelor de gestiune
colectivă.
Infracţiunea are caracter material, de rezultat, în sensul că prin săvârșirea acesteia se realizează o
operă conexă dreptului de autor sau o operă derivată, în paguba adevăratului autor al operei protejate de
lege.
c) legătura de cauzalitate. Prin săvârșirea infracţiunii de reproducere, fixare, distribuire, închiriere,
importul, radiodifuzarea, retransmiterea prin cablu de drepturi conexe sau de drepturi din proprietatea
Organismelor de gestiune colectivă, realizarea de opere derivate, fără drept, care este o infracţiune
materială, se realizează și raportul legăturii de cauzalitate dintre fapta şi rezultatul periculos pe care l-a
produs (crearea unui prejudiciu financiar autorului), și nu mai este necesar să fie dovedit prin activităţi
judiciare (acte procesuale sau procedurale penale).
Dacă se stabileşte că există raport cauzal între faptă şi urmare, va exista răspundere penală.
2
Ioan Macovei, Tratat ...., op. cit., p. 541.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă.
A. Forme
a) tentativa. Fapta rămasă în forma de tentativă nu este pedepsibilă.
reprodus, a fixat, a distribuit, a închiriat, a importat, a radiodifuzat, a retransmis prin cablu drepturi conexe
sau vreunul dintre drepturile aflate în proprietatea Organismelor de gestiune colectivă, a realizat o operă
derivată, fără drept. În cazul reproducerii, fixării, importului, realizării de opere derivate, nu are relevanţă,
pentru existenţa infracţiunii, faptul că a obţinut sau nu bani sau alte foloase, infracţiunea este considerată
ca fiind săvârșită în momentul realizării acestor elemente ale laturii obiective.
5. Infracţiunea prevăzută la articolul 197

1. Concept
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta
persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o
creaţie intelectuală proprie.
(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală”.
În reglementarea anterioară, era pedepsită penal și fapta persoanei care aduce la cunoştinţă publică
opera sub un alt nume, decât acela ales de autor.
sociale formate și dezvoltate în legătură cu oricare dintre drepturile de autor pe care făptuitorul și-l
însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte.
o reprezintă oricare dintre drepturile de autor recunoscute și protejate de legiuitor, pe care făptuitorul și-l
însușește pe nedrept. De ex., plagierea, în întregime sau în parte a unei lucrări de doctorat, curs universitar,
etc. Nu este necesar ca lucrarea ce este plagiată să fi fost publicată. De asemenea, infracţiunea va subzista
şi în situaţia în care autorul operei nu este cunoscut sau în situaţia în care opera nu mai este protejată prin
lege.
a) subiectul activ. Subiect activ poate fi orice persoană fizică, care îndeplineşte condiţiile generale
de răspundere penală. Şi persoana juridică poate fi subiect activ al infracţiunii analizate.
Voinţa autorului este nesocotită de făptuitor, care induce ideea că o altă persoană este creatorul operei.
De altfel, aducerea operei la cunoştinţă publică sub un alt nume constituie tot o însuşire a dreptului de
autor3.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni, este titularul dreptului de autor al operei
însușite fără drept de altă persoană (subiectul activ al infracţiunii).
3
C. Voicu, A. Boroi şi colectiv, op. cit., p. 527
c) participaţia penală. În cazul infracţiunii de însuşire, fără drept, a operei unui alt autor, participaţia
penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare sau complicitate. În doctrina de specialitate
au fost exprimate două opinii referitor la subiectul activ, astfel: infracţiunea se poate săvârşi în participaţie
numai sub forma instigării şi complicităţii, deoarece, prin concept, dreptul de autor este unic4. Potrivit unei
interpretări diferite, participaţia penală este posibilă şi sub forma coautoratului, dacă mai multe persoane,
decid împreună, să îşi însuşească calitatea de autori ai unor opere de creaţie intelectuală, în baza aceleiaşi
rezoluţii infracţionale5. Considerăm şi noi că fapta se poate comite şi în coautorat.
a) elementul material. Infracţiunea analizată se săvârșește prin acţiune.
Elementul material al infracţiunii analizate îl constituie acţiunea de însuşire, fără drept, a operei unui
alt autor, include o singură acţiune, nu așa cum era prevăzut în reglementarea anterioară în care erau
prevăzute două acţiuni: de însuşire, fără drept, a operei unui alt autor sau de aducere la cunoştinţă publică
a operei sub alt nume decât acela decis de autor.
Norma de incriminare nu pretinde ca acţiunea sau inacţiunea să fie săvârşite în anumite condiţii.
Se va putea reţine infracţiunea analizată şi în situaţia în care făptuitorul îşi însuşeşte numai o parte
din opera unui alt autor. Întrebarea ce se pune (şi care ridică unele dificultăţi în practică) este cât de mare
trebuie să fie partea însuşită, astfel încât fapta să devină infracţiune, mai ales în cazul plagierii de text.
Observăm că legea nu distinge, prin urmare infracţiunea s-ar putea reţine, cel puţin ipotetic, indiferent de
dimensiunea segmentului plagiat. Totuşi, considerăm că infracţiunea va subzista numai în situaţia în care
înşiruirea de cuvinte este în mod evident plagiată, dacă este exclusă posibilitatea ca propoziţia sau fraza
să fi fost scrisă într-un mod identic cu o alta, din altă operă, din întâmplare, fără a fi un plagiat (cu cât este
mai mare numărul de cuvinte cu atât scade şansa ca textul să nu fie plagiat). De cele mai multe ori, în
practică, se va reţine totuşi infracţiunea analizată în cazul plagierii unor porţiuni mai mari de text, nu din
cauza dificultăţilor de a identifica segmente mai mici (înlăturate în mare parte prin folosirea programelor
de detectare a plagiatului) ci tocmai pentru a oferi certitudinea că textul a fost copiat, iar nu redactat în
mod identic de doi autori diferiţi, fără a exista plagiat.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată este reprezentată de prejudicierea dreptului autorului unei
opere de a i se recunoaşte această calitate.
Tentativa nu se pedepseşte.
c) legătura de cauzalitate. Infracţiunea analizată, fiind o infracţiune de pericol, raportul legăturii de
cauzalitate dintre fapta de însuşire, fără drept, a operei unui alt autor şi rezultatul periculos pe care l-a
produs, lipsirea autorului real de opera sa, nu mai este necesar să fie dovedit prin activităţi judiciare (acte
procesuale sau procedurale penale).
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă.
Mobilul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii de însuşire, fără drept, a operei unui alt
autor, însă poate fi luat în considerare la individualizarea pedepsei. În privinţa scopului, fapta este
considerată ca săvârșită numai dacă făptuitorul a urmărit să-și aroge calitatea de autor asupra operei, care,
4
V. Lazăr, op. cit., p. 64 şi urm.
5
C.R. Romiţan, op. cit., p. 169 şi urm.
în realitate, știe că aparţine altei persoane (fizice sau juridice). Scopul se prezumă însă, în momentul în
care numele autorului impostor apare pe operă.
A. Forme
a) tentativa. Tentativa nu se pedepseşte.
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea analizată se consumă în momentul în care făptuitorul își
însuşește, fără drept, în întregime sau în parte o operă care știe că-i aparţine altei persoane.

1. Concept
(1) Producerea, importul, distribuirea, deţinerea, instalarea, întreţinerea sau înlocuirea, în orice
mod, a dispozitivelor de control al accesului, fie originale, fie pirat, utilizate pentru serviciile de programe
cu acces condiţionat, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
(2) Fapta persoanei care se racordează fără drept sau care racordează fără drept o altă persoană
la servicii de programe cu acces condiţionat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare în scopul promovării
dispozitivelor-pirat de control al accesului la serviciile de programe cu acces condiţionat, precum şi
expunerea sau prezentarea către public în orice mod, fără drept, a informaţiilor necesare confecţionării
de dispozitive de orice fel, apte să asigure accesul neautorizat la serviciile de programe precizate, cu
acces condiţionat, ori destinate accesului neautorizat în orice mod la astfel de servicii, constituie
infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(4) Vânzarea sau închirierea dispozitivelor-pirat de control al accesului se pedepseşte cu închisoare
de la un an la 5 ani.
(5) În sensul prezentei legi, prin dispozitive-pirat de control al accesului se înţelege orice dispozitiv
a cărui confecţionare nu a fost autorizată de către titularul drepturilor recunoscute prin prezenta lege în
raport cu un anumit serviciu de programe de televiziune cu acces condiţionat, realizat pentru facilitarea
accesului la acel serviciu.
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic special al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale
formate și dezvoltate în legătură cu controlul accesului pentru serviciile de programe cu acces condiţionat.
b) obiectul material. Faptele prevăzute la alin. (1), alin. (2) și alin. (4) au ca obiect material
dispozitivele omologate sau piratate de control al accesului pentru serviciile de televiziune, de programe
cu acces condiţionat, folosite ilegal, adică neautorizate de către titularul drepturilor recunoscute prin lege.
Fapta prevăzută în alin. (3) nu are obiect material.
a) subiectul activ. Subiect activ al unei infracţiuni poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile
generale de răspundere penală şi care a săvârşit infracţiunea analizată în forma consumată.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni, este persoana ce oferă servicii de
programe cu acces condiţionat. Prin organism de televiziune se înţelege instituţia care asigură producţia
şi difuzarea programelor audiovizuale proprii sau achiziţionate. Săvârşirea infracţiunilor presupune
existenţa unui dispozitiv de control al accesului fie original, fie pirat. În sensul legii, prin dispozitiv-pirat
de control al accesului se înţelege orice dispozitiv a cărui confecţionare nu a fost autorizată de către
titularul drepturilor recunoscute de lege în raport cu un anumit serviciu de programe de televiziune cu
acces condiţionat, realizat pentru facilitarea accesului la acel serviciu6.
complicitate.
de loc și de timp în care să se săvârșească fapta pentru a fi considerată infracţiune.
a) elementul material. Elementul material al infracţiunii privind dispozitivele de control al accesului
pentru serviciile de programe cu acces condiţionat, este constituit din cel puţin unul dintre următoarele:
- acţiunea de producere, import, distribuire, deţinere, instalare, întreţinere sau înlocuire, în orice mod,
a dispozitivelor de control al accesului la programe de televiziune, fie originale, fie pirat, utilizate pentru
serviciile de programe cu acces condiţionat - alin. (1);
- acţiunea de racordare fără drept sau de racordarea fără drept a altei persoane la servicii de programe
cu acces condiţionat - alin. (2);
- acţiunea de utilizare a anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare în scopul
promovării dispozitivelor-pirat de control al accesului la serviciile de programe de televiziune cu acces
condiţionat, precum şi expunerea sau prezentarea către public în orice mod, fără drept, a informaţiilor
necesare confecţionării de dispozitive de orice fel, apte să asigure accesul neautorizat la astfel de servicii
de programe -alin. (3);
- acţiunea de vânzare sau închiriere a dispozitivelor-pirat de control al accesului la serviciile de
programe de televiziune cu acces condiţionat – alin. (4).
Conform dispoziţiilor alin. (5) din articolul analizat, prin dispozitive-pirat de control al accesului se
înţelege orice dispozitiv a cărui confecţionare nu a fost autorizată de către titularul drepturilor recunoscute
prin prezenta lege în raport cu un anumit serviciu de programe de televiziune cu acces condiţionat, realizat
pentru facilitarea accesului la acel serviciu.
a) urmarea imediată. Infracţiunea are caracter material, de rezultat, în sensul că prin săvârșirea
acesteia se realizează accesul fără plată la un anumit serviciu de programe de televiziune cu acces
condiţionat. Realizarea și transmiterea autorizată a acestor programe sunt protejate de către Legea
dreptului de autor, respectiv Legea nr. 8/1996.
c) legătura de cauzalitate. Prin săvârșirea infracţiunii se realizează și raportul legăturii de cauzalitate
dintre faptă şi rezultatul periculos, accesul neautorizat la programe de televiziune.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă, autorul cunoscând faptul că folosește ilegal un dispozitiv
omologat sau pirat de control al accesului pentru serviciile de programe de televiziune cu acces
condiţionat. În toate situaţiile făptuitorul folosește în mod conștient astfel de dispozitive, știind că nu are
autorizaţia titularului drepturilor conferite de lege pentru societăţile care exploatează programe de
televiziune.
6
Ioan Macovei, Tratat ...., op. cit., p. 542
Intenţia directă este calificată prin scop, în cazul tezei I din alin. (3), în care se prevede că acţiunea de
utilizare a anunţurilor publice sau a mijloacelor electronice de comunicare sunt efectuate în scopul
promovării dispozitivelor-pirat de control al accesului la serviciile de programe de televiziune cu acces
condiţionat.
Mobilul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii privind dispozitivele de control al accesului
pentru serviciile de programe cu acces condiţionat, însă vor putea fi luate în considerare la individualizarea
pedepsei.
Scopul pentru care este săvârșită infracţiunea analizată este evidenţiat numai în teza I a alin. (3), așa
cum am menţionat mai sus.
A. Forme
a) tentativa. Actele pregătitoare ca și tentativa, sunt posibile, dar nu sunt pedepsite.
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea analizată se consumă în momentul în care făptuitorul:
- produce, importă distribuie, deţine, instalează, întreţine sau înlocuiește, în orice mod, dispozitive de
control al accesului la programe de televiziune, fie originale, fie pirat, utilizate pentru serviciile de
programe cu acces condiţionat - alin. (1);
- se racordează personal fără drept sau racordează fără drept alte persoane la servicii de programe cu
acces condiţionat - alin. (2);
- utilizează anunţuri publice ori mijloace electronice de comunicare în scopul promovării
dispozitivelor-pirat de control al accesului la serviciile de programe de televiziune cu acces condiţionat
sau exploatează sau prezintă către public în orice mod, fără drept, informaţii necesare confecţionării de
dispozitive de orice fel, apte să asigure accesul neautorizat la astfel de servicii de programe -alin. (3);
- vinde sau închiriază dispozitive-pirat de control al accesului la serviciile de programe de televiziune
cu acces condiţionat – alin. (4).

1. Concept
(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta
persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau închiriază, oferă, prin orice mod, spre vânzare
sau închiriere, ori deţine, în vederea comercializării, dispozitive ori componente care permit neutralizarea
măsurilor tehnice de protecţie sau care prestează servicii care conduc la neutralizarea măsurilor tehnice
de protecţie sau care neutralizează aceste măsuri tehnice de protecţie, inclusiv în mediul digital.
(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă fapta
persoanei care, fără drept, înlătură, în scop comercial, de pe opere sau de pe alte produse protejate ori
modifică pe acestea orice informaţie sub formă electronică privind regimul drepturilor de autor sau al
drepturilor conexe aplicabil”.
Articolul 185(1)
Autorul unei opere, artistul interpret sau executant, producătorul
de fonograme ori de înregistrări audiovizuale, organismul de radiodifuziune sau de
televiziune și fabricantul de bază de date pot să instituie măsuri tehnice de protecție
a drepturilor recunoscute prin prezenta lege.
(2) Prin măsuri tehnice, în sensul prezentei legi, se înțelege utilizarea oricărei
tehnologii, a unui dispozitiv sau a unei componente care, în cadrul funcționarii sale
normale, este destinată să împiedice sau să limiteze actele care nu sunt autorizate de
titularii drepturilor recunoscute prin prezenta lege.
(3) Măsurile tehnice sunt considerate eficiente atunci când utilizarea unei opere
sau a oricărui alt obiect al protecției este controlată de către titularul de drepturi prin
aplicarea unui cod de acces sau a unui procedeu de protecție, precum criptarea,
codarea, bruierea sau orice transformare a operei ori a altui obiect al protecției sau
printr-un mecanism de control al copierii, dacă măsurile îndeplinesc obiectivul de
asigurare a protecției.
(4) Titularii de drepturi care au instituit măsuri tehnice de protecție au obligația
de a pune la dispoziția beneficiarilor excepțiilor prevăzute la art. 35 alin. (1) lit.
a), c) și e), art. 35 alin. (2) lit. d) și e), art. 35^1 și 39 mijloacele necesare pentru
accesul legal la opera sau la oricare alt obiect al protecției. Totodată, aceștia au dreptul
să limiteze numărul copiilor realizate în condițiile de mai sus.
(5) Dispozițiile alin. (4) nu se aplică în cazul operelor protejate, puse la dispoziția
publicului, conform clauzelor contractuale convenite între părți, astfel încât oricine din
public să poată avea acces la acestea în orice loc și în orice moment, alese, în mod
individual.
sociale privind:
- buna funcţionare, realizare a măsurilor tehnice de protecţie pentru opere sau alte produse protejate
de lege:
- existenţa și fidelitatea informaţiilor sub formă electronică privind regimul drepturilor de autor sau
al drepturilor conexe.
o reprezintă:
- măsurile tehnice de protecţie pentru opere sau alte produse protejate de lege;
- informaţiile sub formă electronică privind regimul drepturilor de autor sau al drepturilor conexe,
aflate pe opere sau alte produse protejate de lege.
a) subiectul activ. Subiect activ al unei infracţiuni poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile
generale de răspundere penală şi care a săvârşit o infracţiune consumată.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni, este titularul drepturilor de autor sau al
drepturilor conexe, afectate prin săvârșirea infracţiunii.
complicitate.
de loc și de timp.
a) elementul material. Elementul material al infracţiunii îl constituie:
- acţiunile întreprinse fără drept de a produce, importa, distribui sau închiria, de a oferi, prin orice
mod, spre vânzare sau închiriere, ori deţine, în vederea comercializării, dispozitive ori componente care
permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie sau care prestează servicii care conduc la neutralizarea
măsurilor tehnice de protecţie sau care neutralizează aceste măsuri tehnice de protecţie, inclusiv în mediul
digital;
- acţiunea întreprinsă fără drept de a înlătura, în scop comercial, de pe opere sau de pe alte produse
protejate ori modifică pe acestea orice informaţie sub formă electronică privind regimul drepturilor de
autor sau al drepturilor conexe aplicabil.
Norma de incriminare nu pretinde ca acţiunile menţionate să fie săvârşite în anumite condiţii.
b) urmarea imediată. Infracţiunea analizată este o infracţiune cu caracter material, de rezultat și nu
doar de pericol, întrucât prin săvârșirea acesteia se realizează accesul nemijlocit, direct la un anumit
serviciu de programe de televiziune, acces care, în mod legal, ar fi trebuit să fie condiţionat de către
titularul drepturilor recunoscute prin legea dreptului de autor.
c) legătura de cauzalitate. Prin săvârșirea infracţiunii privind operaţii, fără drept, cu dispozitive ori
componente care permit neutralizarea măsurilor tehnice de acces la serviciile de programe de televiziune
cu acces condiţionat, care este o infracţiune materială, se realizează și raportul legăturii de cauzalitate
dintre faptă şi rezultatul periculos pe care l-a produs (crearea unui prejudiciu, de orice natură, în primul
rând financiar societăţii de televiziune), și nu mai este necesar să fie dovedit prin activităţi judiciare.
Atitudinea psihică manifestată de făptuitor, înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii analizate, este
intenţia directă, autorul având realizarea faptului că efectuează fără drept operaţii cu dispozitive ori
componente care permit, în mod ilegal, accesul nemijlocit, direct, la un anumit serviciu de programe de
televiziune, acces care, în mod legal, ar fi trebuit să fie condiţionat.
În cazul în care infracţiunea este săvârșită prin: importul, distribuirea, deţinerea, racordearea fără
drept sau racordarea fără drept a altei persoane la servicii de programe de televiziune cu acces condiţionat,
utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare, vinovăţia se manifestă prin
intenţia directă, calificată prin scop.
Mobilul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii privind operaţii, fără drept, cu dispozitive
ori componente care permit neutralizarea măsurilor tehnice de acces la serviciile de programe de
televiziune cu acces condiţionat, însă vor putea fi luate în considerare la individualizarea pedepsei.
Faptele de: import, distribuire, deţinere, racordare fără drept sau racordare fără drept a altei persoane
la servicii de programe de televiziune cu acces condiţionat, utilizare a anunţurilor publice ori a mijloacelor
electronice de comunicare, sunt săvârșite cu intenţie directă calificată prin scop.
A. Forme
a) tentativa. Fapta rămasă în formă de tentativă nu este pedepsibilă.
săvârșit oricare dintre următoarele fapte:
- producerea, importul, distribuirea, deţinerea, instalarea, întreţinerea sau înlocuirea, în orice mod, a
dispozitivelor de control al accesului, fie originale, fie pirat, utilizate pentru serviciile de programe de
televiziune cu acces condiţionat - alin. (1);
- racordarea, fără drept, sau racordarea, fără drept, a altei persoane, la servicii de programe de
televiziune cu acces condiţionat – alin. (2);
- utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare în scopul promovării
dispozitivelor-pirat de control al accesului la serviciile de programe cu acces condiţionat, precum şi
expunerea sau prezentarea către public în orice mod, fără drept, a informaţiilor necesare confecţionării de
dispozitive de orice fel, apte să asigure accesul neautorizat la serviciile de programe precizate, cu acces
condiţionat, ori destinate accesului neautorizat în orice mod la astfel de servicii – alin. (3);
- vânzarea sau închirierea dispozitivelor-pirat de control al accesului la serviciile de programe cu
acces condiţionat – alin. (4).
Întrucât în alin. (5) al articolului analizat, legiuitorul referindu-se la înţelesul unor termeni folosiţi în
articol, face trimitere la programe de televiziune, înţelegem că incriminarea s-a referit numai la faptele
care aduc atingere programelor de televiziune și nu și la programele pe calculator.
CURS 6
Evaziunea fiscală şi combaterea acesteia prin mijloace de drept penal

Secţiunea I
Noţiunea de fiscalitate
Fiscalitatea poate fi definită ca un sistem de percepere a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de

către autorităţile publice în scopul realizării funcţiilor social-economice ale statului1. Evaziunea fiscală
nu trebuie să fie confudantă cu evitarea plăţii taxelor, procedeu legal ce are în vedere minimalizarea
taxelor plătite de o persoană. Aşa cum arăta judecătorul Learned Hand în 1947, instanţele au apreciat,
de mai multe ori, că nu este nimic dăunător sau reprobabil în organizarea afacerilor, de o aşa manieră
astfel încât să fie plătite cât mai puţine taxe. „Toată lumea face acest lucru, bogat sau sărac şi aceasta
este o atitudine corectă, întrucât nimeni nu are obligaţia de a plăti taxe mai mari decât cele impuse de
lege: taxele reprezintă impuneri, iar nu contribuţii voluntare. Nu este posibil să se ceară mai mult, în
numele moralei”2. Frauda fiscală desemnează o infracţiune la lege, însă de multe ori există o confuzie
terminologică atunci când se vorbeşte despre evaziunea fiscală, care ar putea avea şi sensul unei utilizări
abile a posibilităţilor oferite de lege3. În analiza infracţiunilor ne vom referi la evaziunea fiscală iar nu
la simpla evitare a plăţii de taxe sau impozite. O dată cu evoluţia societăţii şi trecerea de la o orânduire
social-economică la alta, s-au extins şi diversificat şi relaţiile financiare. Ca atare, pe lângă impozite,
care continuă să fie principala sursă de venit a statului, se instituie alte obligaţii fiscale, cum sunt: taxe
pe succesiuni, taxe vamale, încasări din monopoluri de stat (fiscale) etc. În acelaşi timp cresc şi
cheltuielile statului, în principal ca urmare a sporirii importante a sarcinilor şi rolului pe care acesta şi
le-a asumat pentru satisfacerea nevoilor de ordin general ale societăţii4.
Obligaţia de a contribui la cheltuielile publice prin impozite şi taxe, pe care o au cetăţenii este
consacrată la nivel constituţional, la art. 56. În conformitate cu art. 139 din Constituţia României,
impozitele şi taxele pot fi stabilite numai prin lege. Au obligaţia de a plăti taxe şi impozite atât persoanele
fizice, cât şi persoanele juridice. Subiect activ al infracţiunilor de evaziune fiscală este contribuabilul,
persoană fizică sau juridică, română sau străină, care desfăşoară activităţi generatoare de impozite.
Contribuabilul este definit în Codul fiscal [la art. 1, alin. (4)] orice persoană fizică, juridică sau orice
altă entitate fără pers onalitate juridică ce datorează, conform legii, impozite, taxe şi contribuţii sociale
şi reluată în Legea nr. 241/2005. Aşa cum s-a arătat în doctrină, noţiunea de contribuabil are două
sensuri: în sens restrâns, contribuabilul este orice persoană care datorează în nume propriu taxe şi
impozite bugetului general consolidat; în sens larg, noţiunea se referă la toate persoanele implicate într-
un raport de drept procedural fiscal, indiferent dacă sumele sunt datorate în nume propriu sau nu,
incluzând şi plătitorii care efectuează reţinerea la sursă şi plata către organele fiscale a sumelor datorate
de alte persoane5.
Ca urmare a condamnării pentru una dintre infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de Legea
nr. 241/2005, persoanele nu mai pot avea calitatea de fondatori, administratori, directori sau
reprezentanţi legali ai societăţii comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele
care au fost condamnate pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege (art. 12).
Funcţionarea societăţii moderne, fără plata de taxe şi impozite ar fi o imposibilitate. Nerespectarea
culpabilă a obligaţiilor, inclusiv prin evaziune fiscală aduce atingere politicii fiscale a statului. Politica
1
Dan Drosu Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, p. 345
2
Encyclopedia of Business and Finance, vol. 1, Ed. Macmilian, New York, 2001, p. 831
3
Dan Drosu Şaguna, Dan Şova, Drept fiscal, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 280
4
Ioan Condor, Dreptul finanţelor publice, Ed. F.R.M., Bucureşti, 2006, p. 16
5
Daniel Dascălu, Cătălin Alexandru, Explicaţii teoretice şi practice ale Codului de procedură fiscal, Ed. Rosetti,
Bucureşti,2005, p. 46
1
fiscală reprezintă volumul şi provenienţa surselor de alimentare a fondurilor publice, metodele de
prelevare ce urmează să fie utilizate, obiectivele urmărite, precum şi mijloacele de realizare a acestora6.
Realizarea obiectivelor politicii fiscale, potrivit atribuţiilor şi competenţelor prevăzute de lege, se
face prin structurile centralmie şi teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de
Administraţie Fiscală (A.N.A.F. –înfiinţată în 2003 şi operaţională din 2004). Sustragerea de la plata
taxelor vamale nu va constitui una din infracţiunile analizate la acest capitol, fapta pedepsindu-se
conform dispoziţiilor Codului Vamal.
Evaziunea fiscală reprezintă acţiunea contribuabilului ce încălcă prevederile legale cu scopul de a
se sustrage de la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cuvenite statului7.
Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil, datorată, conform
legii, bugetului de stat de către persoanele fizice şi persoanele juridice pentru veniturile pe care le obţin
sau bunurile pe care le posedă8. Există mai multe categorii de impozite precum: impozite pe venituri
(din valori mobiliare sau imobiliare, din veniturile proprietăţilor agricole etc.); pe salariu; pe bunuri; pe
firmă; pe servicii hoteliere etc. Taxa este plata efectuată de persoanele fizice sau juridice contra serviciile
prestate de către instituţii sau autorităţi publice. Prin urmare, spre deosebire de impozite, taxele oferă,
în schimbul plăţii lor, dreptul de a beneficia de un contraserviciu direct şi imediat. Reglementarile legale
prevad mai multe categorii de taxe: taxele de timbru; taxele vamale; taxele consulare; taxele locale
asupra mijloacelor de transport etc.
Secţiunea II
Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 241/20059
1. Definiţii şi termeni
Conform art. 2, în înţelesul legii nr. 241/2005, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după
cum urmează:
În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a) buget general consolidat - ansamblul tuturor bugetelor publice, componente ale sistemului
bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg;
b) contribuabil - orice persoana fizica ori juridică sau orice alta entitate fără personalitate juridică
care datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat;
c) documente legale - documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedura fiscală, Codul
vamal, Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, și de reglementările elaborate pentru punerea în
aplicare a acestora;
d) formulare tipizate cu regim special utilizate în domeniul fiscal - documente legale ale căror
tipărire, înseriere și numerotare se realizează în condițiile actelor normative în vigoare;
e) obligații fiscale - obligațiile prevăzute de Codul fiscal și de Codul de procedură fiscală;
f) operațiune fictivă - disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în
fapt nu există;
g) organe competente - organele care au atribuții de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau
vamale, potrivit legii, precum și organele de cercetare penală ale poliției judiciare.
Obiectul juridic generic al infracţiunilor de evaziune fiscală este reprezentat de relaţiile sociale
privind constituirea bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor
speciale extrabugetare10.
6
Gheorghe Manolescu, Politici monetare şi fiscale, Ed. Universităţii Ecologice, Bucureşti, 1997, p. 144
7
D.D. Şaguna, D. Şova, op. cit., p. 285
8
D.D. Şaguna, op. cit., p. 663
9
Modificată prin Legea nr. 50/2013 şi Legea nr. 187/2012
10
D.D. Şaguna, D. Şova, op. cit., p. 300
2
Conform art. 11, în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005,
luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. De asemenea, conform art. 12, nu pot avea calitatea de
fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai societăţii comerciale, iar dacă au fost alese
sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracţiunile prevăzute în lege.
2. Infracţiunea de nerefacere a documentelor de evidenţă contabilă

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta contribuabilului care
nu reface, cu intenție sau din culpă, documentele de evidență contabilă distruse, în termenul înscris în
documentele de control.
A. Situaţie premisă
În cazul infracţiunii analizate identificăm şi o situaţie premisă, respectiv distrugerea documentelor de
evidenţă contabilă (indiferent de felul cum au fost distruse) şi efectuarea unui control, urmare a căruia
organele abilitate prin lege dispun refacerea documentelor, într-un anumit termen.
B. Obiectul infracţiunii
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale privind constituirea
bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale
extrabugetare.
b) obiectul material. Infracţiunea analizată este lipsită de obiect material. În doctrină s-a apreciat că
obiectul material ar fi reprezentat de documentele de evidenţă contabilă distruse. Nu suntem de acord cu
această opinie, deoarece infracţiunea constă tocmai în inacţiunea făptuitorului, în nerespectarea obligaţiei
de a reface documentele ce au fost distruse anterior şi care nu mai există.
C. Subiecţii infracţiunii
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică care îndeplineşte
condiţiile pentru a răspunde penal şi are calitatea de contribuabil. Potrivit art. 2 lit. b), aşa cum am mai
arătat, prin contribuabil se înţelege orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate
juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat.
Considerăm că, în acest fel, a fost exclus executantul, adică un salariat al contribuabilului sau o
persoană juridică angajată să ţină evidenţa contabilă12.
De asemenea, poate fi întâlnită şi răspunderea persoanei juridice.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, precum şi organele de control competente
care au dispus refacerea documentelor distruse. Organele care au atribuţii de efectuare a verificărilor
financiare, Direcţia Generală de Antifraudă Fiscală (organism ce a înlocuit în 2013 Garda Financiară),
Curtea de Conturi, reprezentanţii autorităţii vamale.
D. Condiţii de loc şi de timp. Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc. Este prevăzută în schimb o
condiţie de timp. Astfel fapta va constitui infracţiune dacă documentele de evidenţă contabilă nu sunt
11
Art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din Legea nr. 50 din 14 martie 2013. În vechea reglementare fapta nu se
putea comite decât cu intenţie, revenind organelor judiciare obligaţia de a dovedi că făptuitorul a săvârşit infracţiunea cu
această formă de vinovăţie, iar nu din culpă, demers deosebit de dificil în practică.
12
A. Boroi, M. Gorunescu, I.A. Barbu, op. cit., p. 176
3
refăcute în termenul înscris în documentele de control. Respectivul termen nu este unul legal, ci unul
stabilit de organele de control, în funcţie de specificul fiecărei situaţii.
a) elementul material. Elementul material constă într-o inacţiune a făptuitorului, respectiv
nerefecarea documentelor de evidenţă contabilă în termenul înscris în documentele de control.
Documentele de evidenţă contabilă formează un sistem complex, ce pot fi împărţit în trei mari categorii:
– documente justificative, prin intermediul cărora se atestă efectuarea ca atare a operaţiilor economice
şi care formează masa covârşitoare a acestora;
– documente de evidenţă şi prelucrare contabilă;
– documente de sinteză şi raportare contabilă şi financiarfiscală.
Dintre toate acestea, ne interesează doar documentele de evidenţă contabilă. Potrivit Codului fiscal,
contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente sunt obligaţi să organizeze şi să conducă
contabilitate în partidă simplă cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidenţa contabilă şi să
completeze Registruljurnal de încasări şi plăţi, Registrulinventar şi alte documente contabile prevăzute
de legislaţia în materie.
perceperea taxelor şi impozitelor datorate în mod legal. Nerefacerea documentelor de control duce la
imposibilitatea efecutării verificării financiar-contabile.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, aşa cum rezultă explicit din conţinutul legal, aceasta este
reprezentată de intenţie sau de culpă.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă la momentul în care documentele nu sunt
refăcute, după trecerea termenului prevăzu în documentele de control.
B. Sancţiune
Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
3. Refuzul de a prezenta documentele legale şi bunurile din patrimoniu

1. Concept (art. 4)
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei
persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul
împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație.
A. Situaţie premisă. Infracţiunea are o situaţie premisă, reprezentată de o somaţie emisă de organele
competente.
B. Obiectul infracţiunii
b) obiectul material. Infracţiunea analizată este lipsită de obiect material.
4
C. Subiecţii infracţiunii
condiţiile pentru a răspunde penal şi are calitatea de contribuabil. De regulă autor al acestei infracţiuni este
un prepus al agentului economic, persoană juridică sau chiar un agent economic – persoană fizică – care
autorizată fiind în baza Legii nr. 300/2004 (privind persoanele fizice şi asociaţiilor familiale care
desfăşoară activităţi economice în mod independent), are obligaţia să organizeze şi să ţină contabilitatea
în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 82/1991.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, reprezentat de organele competente să
efectueze verificări financiare, fiscale sau vamale.
D. Condiţii de loc şi de timp. Nu sunt prevăzute condiţii speciale de loc. Este prevăzută în schimb o
condiţie de timp. Astfel fapta va constitui infracţiune dacă subiectul activ refuză, în mod nejustificat, să
prezinte organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în termen de cel mult 15
zile de la somaţie.
a) elementul material. Elementul material constă în refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta
organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicărilor verificărilor
financiare, fiscale sau vamale.
Fapta de refuz, deci o omisiune, exprimă o poziţie psihică intenţionată, însemnând neacceptare,
respingere la o solicitare expresă. Trebuie catalogat tot refuz în sensul prevăzut de textul de lege şi o
conduită de respingere făţişă a oricărei solicitări în acest sens13.
Prin urmare, actul de refuz poate fi explicit când contribuabilul declară sau din comportamentul său
reiese că nu vrea şi că nu va pune la dispoziţia organelor de control documentele ori bunurile solicitate,
dar poate fi şi implicit, caz în care refuzul constă în actul de neprezentare, nejustificat şi chiar sustragerea
de la prezentare.
Pentru întregirea elementului material al laturii obiective, trebuie îndeplinite următoarele cerinţe
esenţiale:
– să se manifeste un refuz faţă de organele de control, aflate în exerciţiul atribuţiilor de serviciu;
– refuzul să aibă ca obiect documentele legale ori bunurile din patrimoniu supuse impozitelor, taxelor
şi contribuţiilor publice solicitate de organele de control;
– refuzul să aibă ca scop împiedicarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
perceperea taxelor şi impozitelor datorate în mod legal.
În ceea ce priveşte latura subiectivă aceasta este reprezentată de intenţie directă calificată prin scop.
Mobilul nu este determinant, însă scopul trebuie să fie acela al împiedicării verificărilor financiare,
fiscale sau vamale.
A. Forme
13
5
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă după trecerea unui termen de 15 zile de la
somaţie.
B. Sancţiune
Fapta se pedepseşte cu închisoare de un an la 6 ani.
4. Infracţiunea de împiedicare a accesului organelor competente în sedii, incinte ori pe

terenuri
1. Concept (art. 5)
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani împiedicarea, sub orice
formă, a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri,
cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
b) obiectul material. Infracţiunea analizată este lipsită de obiect material. Corpul organelor
competente să efectueze verificări nu poate constitui obiect material al infracţiunii analizate. În situaţia în
care făptuitorul loveşte sau ameninţă organele ce doresc să efectueze verificări, se va putea reţine
infracţiunea analizată în concurs cu infracţiunea prevăzută în Codul penal, respectiv infracţiunea de ultraj.
condiţiile pentru a răspunde penal şi are calitatea de contribuabil. Considerăm că subiect activ poate fi şi
persoana juridică.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, reprezentat de organele competente să
efectueze verificări financiare, fiscale sau vamale.
C. Condiţii de loc şi de timp. Nu sunt prevăzute condiţii speciale de timp. Sunt însă prevăzute condiţii
de loc, respectiv sedii, incinte sau terenuri ce aparţin făptuitorului sau în care acesta îşi desfăşoară
activitatea.
a) elementul material. Elementul material constă în împiedicarea, în orice mod, a organelor
competente de a intra, în condiţiile legii, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor
financiare, fiscale sau vamale.
Organul de control este unul din cele prevăzute de lege, cum ar fi Ministerul Finanţelor Publice,
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor, precum şi toate organele
subordonate.
De exemplu, pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul de control, în condiţiile legii,
administrează mijloace de probă, putând recurge la solicitarea informaţiilor de orice fel din partea
contribuabililor şi a altor persoane, solicitarea de expertize, folosirea înscrisurilor sau efectuarea de
cercetări la faţa locului. Dacă este împiedicat, cu ocazia prezentării în scopul efectuării verificărilor
financiar-fiscale, să pătrundă în sediul, incinta sau pe terenul contribuabilului, suntem în prezenţa
infracţiunii mai susmenţionate.
6
Împiedicarea poate să apară şi în faţa organelor vamale care, potrivit legii14, pot controla bunurile
supuse vămuirii, în orice loc sar afla pe teritoriul ţării. În acest scop, autoritatea vamală poate verifica, în
condiţiile legii, clădiri, depozite, terenuri şi orice alte obiective, poate preleva, în condiţiile legii, probe pe
care le analizează în laboratoarele proprii sau agreate, în vederea identificării şi expertizării mărfurilor ori
poate efectua investigaţii, supravegheri şi verificări în cazurile în care sunt semnalate situaţii de încălcare
a reglementărilor vamale.
Nu în ultimul rând, organul vamal poate exercita controlul ulterior la sediul agenţilor economici
asupra operaţiunilor de comerţ exterior, în scopul verificării respectării reglementărilor vamale.
Pentru efectuarea controlului vamal, atunci când este cazul, instituţiile şi agenţii economici au
obligaţia să pună la dispoziţia autorităţii vamale, fără plată, datele şi informaţiile pe care le deţin referitoare
la bunurile supuse vămuirii. Aşa cum se poate observa, printre atribuţiile organelor vamale se numără şi
controlul bunurilor supuse vămuirii oriunde acestea sar afla pe teritoriul României. Împiedicarea
desfăşurării controlului de organul vamal în locurile indicate de textul incriminator va întruni elementele
constitutive ale infracţiunii în discuţie.
Nu are de relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dacă împiedicarea este făcută de contribuabilul supus
controlului sau de către o altă persoană, textul de lege cerând numai o acţiune de împiedicare fără să
precizeze de cine trebuie să fie executată.
În ceea ce priveşte latura subiectivă aceasta este reprezentată de intenţie directă sau indirectă
(formularea din textul legal „scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale” se referă la
organul competent să efectueze controlul, iar nu la forma de vinovăţie a subiectului activ).
Mobilul şi scopul nu sunt determinante, dar vor fi avute în vedere la individualizarea pedepsei.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă în momentul în care accesul organelor
competente să efectueze verificări este împiedicat.
B. Sancţiune
Fapta se pedepseşte cu închisoare de un an la 6 ani.
ART 6
Încetat efectele juridice
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu
amendă reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenta, a
sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursa.
.Notă
Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 6 iulie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate
14
A se vedea, în acest sens, art. 13 şi art. 14 C. vamal.
7
a art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, constatându-
se că dispozițiile acestuia sunt neconstituționale.
Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum
și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45
de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau
Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de
drept.
În concluzie, în intervalul 6 iulie 2015-20 august 2015, dispozițiile invocate mai sus sunt
suspendate de drept, încetându-și efectele juridice în data de 21 august 2015, întrucât legiuitorul
nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
Decizie CCR - http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/169462
Impozit cu reţinere la sursă în prezent definit –Cod fiscal intrat în vigoare în 2016
Art. 7 46. reținere la sursă numită și reținere prin stopaj la sursă - metodă de colectare a
impozitelor și contribuțiilor sociale obligatorii prin care plătitorii de venituri au obligația,
potrivit legii, de a le calcula, reține, declara și plăti;47. impozite și contribuții sociale obligatorii
cu reținere la sursă sau reținute prin stopaj la sursă - acele impozite și contribuții sociale
reglementate în prezentul cod pentru care plătitorii de venituri au obligația să aplice metoda
privind reținerea la sursă sau reținerea prin stopaj la sursă.
5. Infracţiunea de deţinere sau punere în circulaţie fără drept de timbre, banderole

ori formulare tipizate
1. Concept –art. 7, alin. (1)
Constituie infractiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi
deţinerea sau punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor ori formularelor tipizate,
utilizate în domeniul fiscal, cu regim special.
b) obiectul material. Infracţiunea analizată are ca obiect material timbrele (folosite pentru ţigări),
banderolele (folosite pentru produse alcoolice) sau formularele tipizate cu regim special. Prin formulare
tipizate cu regim special, utilizate în domeniul fiscal, înţelegem toate documentele legale a căror tipărire,
înseriere şi numerotare se realizează în condiţiile actelor normative în vigoare (de exemplu factura, factura
fiscală şi avizul de ȋnsoţire a mărfii, document financiar-contabil care însoţeşte mărfurile sau bunurile
expediate pe timpul transportului acestora). Trebuie să reţinem că timbrele, banderolele sau formularele
tipizate sunt reale, însă deţinerea sau punerea lor în circulaţie se realizează fără drept [în situaţia în care
sunt falsificate nu se va reţine infracţiunea analizată ci infracţiunea prevăzută la alin. (2)].
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile
pentru a răspunde penal.
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii este statul.
8
C. Condiţii de loc şi de timp. Nu sunt prevăzute condiţii speciale de timp sau de loc.
a) elementul material. Elementul material este reprezentat de două acţiuni, respectiv deţinerea sau
punerea în circulaţie, fără drept, de timbre, banderole sau formulare utilizate în domeniul fiscal, cu regim
special.
Legea fiscală precizează pe ce categorii de produse supuse accizării se vor aplica timbrele sau
banderolele, precum şi dimensiunea şi marcajele inscripţionate pe acestea. Timbrele şi banderolele sunt
amplasate în aşa fel încât deschiderea ambalajului să deterioreze marcajul.
Băuturile alcoolice şi ţigările pot fi eliberate pentru consum sau importate în România numai dacă
sunt marcate, cu banderole sau timbre, conform Ordinului Ministrului Finanţelor. Au obligaţia de a marca,
conform prevederilor Codului Fiscal, antrepozitarii autorizaţi, operatorii înregistraţi sau importatorii
autorizaţi.
Această infracţiune se poate realiza, de exemplu, prin obţinerea unor formulare tipizate cu regim
special (facturi), în condiţiile legii, de către administratorul unei societăţi comerciale, dar care, ulterior, le
vinde unor persoane străine15.
În ceea ce priveşte latura subiectivă aceasta este reprezentată de intenţie directă sau indirectă.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă în momentul în care timbrele, banderolele sau
formularele tipizate sunt deţinute sau puse în circulaţie fără drept.
B. Sancţiune
Fapta se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
6. Infracţiunea de tipărire, deţinere sau punere în circulaţie de timbre, banderole ori

formulare tipizate falsificate
1. Concept –art. 7, alin. (2)
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi
tipărirea, folosirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole ori formulare
tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
15
9
b) obiectul material. În cazul comiterii faptei prin tipărire, obiectul material îl constituie materialele
din care se confecţionează timbrele, banderolele ori formularele tipizate. În celelalte situaţii, obiectul
material este reprezentat de timbrele, banderolele ori formularele tipizate ce au fost falsificate.
pentru a răspunde penal.
a) elementul material. Elementul material este reprezentat de mai multe acţiuni, respectiv:
-tipărire;
Instituţia abilitată să tipărească astfel de înscrisuri este Imprimeria Naţională. Tipărirea în alte condiţii
decât cele legale constituie infracţiunea analizată.
-folosire;
Folosirea presupune întrebuinţarea înscrisurilor în orice mod.
-deţinere;
Legea nu prevede o perioadă de timp pentru consumarea infracţiunii în această modalitate. Prin
urmare infracţiunea va exista în formă consumată din momentul în care făptuitorul deţine înscrisurile
cunoscând că acestea sunt falsificate.
-punere în circulaţie.
Punerea în circulaţie presupune întrebuinţarea înscrisurilor, includerea lor în circuitul fiscal, ca şi cum
ar fi reale.
În ceea ce priveşte latura subiectivă aceasta este reprezentată de intenţie directă sau indirectă.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă în momentul în care timbrele, banderolele sau
formularele tipizate falsificate sunt tipărite, deţinute, folosite sau puse în circulaţie.
B. Sancţiune
Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

1. Concept
(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având
10
ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul
general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.
(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor
drepturi asocierea în vederea săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1).
(3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.
b) obiectul material. Infracţiunea este lipsită de obiect material. Sumele de bani obţinute reprezintă
produsul infracţiunii, iar nu obiectul material.
pentru a răspunde penal şi are calitatea de contribuabil.
c) participaţia penală. Participaţia penală este posibilă în toate formele. Pentru a se reţine coautoratul
este necesar ca toţi participanţii să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege. Asocierea în vederea
comiterii faptei constituie variantă agravată, conform alin. (2).
a) elementul material. Constă într-o acţiune, respectiv stabilirea impozitelor, taxelor sau a
contribuţiilor la bugetul general consolidat. Se va comite, de exemplu, această infracţiune atunci când se
întocmeşte o documentaţie din care să rezulte că taxa pe valoarea adăugată dedusă potrivit legii este mai
mare decât taxa colectată, urmată de depunerea unei cereri de rambursare a taxei pe valoare adăugată la
organele fiscale16.
Pentru existenţa infracţiunii, este necesar ca stabilirea impozitelor, taxelor sau contribuţiilor să se facă
cu reacredinţă.
Se observă din cele de mai sus că această infracţiune este însoţită, de regulă, de infracţiuni de falsuri
în înscrisuri sau fals în contabilitate, aceste infracţiuni constituind mijlocul de realizare a infracţiunii scop,
respectiv determinarea impozitelor, taxelor sau contribuţiilor şi, implicit, obţinerea nelegală de sume de
bani de la bugetul general consolidat.
b) urmarea imediată. Constă în obţinerea nelegală a unor sume de bani de la bugetul general
consolidat, cu titlu de rambursări, restituiri sau compensări, prin aceasta realizânduse o prejudiciere a
statului.
c) legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate între acţiunea ce formează elementul material şi
rezultatul produs trebuie demonstrată, infracţiunea fiind una de rezultat.
În ceea ce priveşte latura subiectivă aceasta este reprezentată de intenţie directă.
A. Forme
16
11
a) tentativa. Tentativa se pedepseşte conform alin. (3). Considerăm incriminarea tentativei o eroare a
legiuitorului, în ceea ce priveşte alin. (2).
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă în momentul în care sunt obţinute în mod ilegal
sumele de bani.
B. Sancţiune
Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi în varianta
tip şi cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi în varianta agravată prevăzută
la alin. (2).
12
CURS 7
Evaziune fiscală (II)

1. Concept
(1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și
interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea
obligațiilor fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a
operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza
operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de
marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
e) executarea de evidente contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a
datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea,
declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor
verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor
sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură
penală.
(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în
echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia
se majorează cu 5 ani.
(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în
echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia
se majorează cu 7 ani.
Obiectul juridic al infracţiunilor prevăzute la art. 9 este similar cu cel al infracţiunilor analizate
anterior.
Latura subiectivă este reprezentată de intenţia directă calificată prin scop, în cazul tuturor
infracţiunilor prevăzute la art. 9. Scopul este acela de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Mobilul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunilor, însă va fi luat în considerare la
a) Infracţiunea de ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile
Obiectul material. În cazul comiterii faptei prin ascunderea bunului, obiectul material este reprezentat
de bunul respectiv. În celelalte situaţii considerăm că obiectul material lipseşte.
Elementul material. Constă în ascunderea bunului ori a sursei impozabile ori taxabile în scopul
sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Prin „bun” înţelegem orice bază de impozitare sau taxare.
„Sursa impozabilă sau taxabilă” reprezintă orice entitate care constituie bază de calcul pentru impozite sau
taxe (de exemplu, folosirea unor aparate radio pentru care se aplică taxa radio, a unui televizor pentru care
se percepe taxe TV, a unei prestaţii de genul meditaţiei, taximetriei, consulting, muncă sezonieră, cumuluri
de funcţii etc.).
1
Pentru veniturile pentru care există atât obligaţia evidenţierii, cât şi obligaţia declarării, dacă
veniturile au fost evidenţiate în actele contabile sau în alte documente legale, dar nu au fost declarate la
organul fiscal competent, nu vor fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii analizate, deoarece nu
se poate spune că s-a realizat o ascundere a veniturilor impozabile în condiţiile în care organele fiscale pot
lua cunoştinţă de veniturile realizate prin simpla verificare a actelor contabile ale contribuabilului, şi nici
ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, referitoare la omisiunea evidenţierii, deoarece veniturile
au fost evidenţiate, doar că acestea nu au fost declarate. În cazul veniturilor pentru care există doar
obligaţia declarării, dacă nu au fost declarate, suntem în prezenţa infracţiunii prevăzută în art. 9 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 241/20051.
Cerinţele esenţiale, cumulative, pentru existenţa acestei infracţiuni sunt:
a) existenţa obligaţiei legale de a plăti taxe sau impozite pentru anumite activităţi prestate sau bunuri
deţinute; această cerinţă are în vedere că nicio obligaţie fiscală nu se poate stabili, institui decât prin lege.
b) existenţa unui bun sau a unei activităţi care se încadrează în ipotezele legale privind impozitarea
sau taxarea.
c) săvârşirea unei fapte prin care se urmăreşte sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către stat
pentru bunurile deţinute sau activităţile realizate.
Constituie infracţiunea analizată fapta de a înfiinţa un bar în cadrul societăţii comerciale, unde sunt
produse băuturi alcoolice care nu sunt declarate organelor fiscale2.
Urmarea imediată. este reprezentată de crearea unei stări de pericol pentru perceperea taxelor şi
impozitelor datorate în mod legal.
Legătura de cauzalitate. rezultă din săvârşirea faptei (ex re).
Consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă în momentul în care este ascuns bunul ori sursa
impozabilă sau taxabilă.
b) Infracţiunea de omisiune a evidenţierii operaţiunilor efectuate sau a veniturilor realizate

Constituie infracţiune omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte
documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
Obiectul material. Considerăm că infracţiunea este lipsită de obiect material.
Elementul material. Este reprezentat de omisiunea de a evidenţia, în tot sau în parte, în actele
contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Neînregistrarea poate consta în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat sau
neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile oficiale sau în alte
documente legale („necontabilizarea” documentului justificativ încheiat); trebuie să avem în vedere şi
situaţia când se înregistrează venituri mai mici decât cele realizate în realitate (prin aceleaşi modalităţi
arătate la ipoteza precedentă). Aşadar, prin fapta de a nu evidenţia, în întregime sau în parte, în
documentele contabile veniturile realizate se înţelege omisiunea de a evidenţia aceste venituri în
documentele contabile oficiale, fie că nu se întocmesc acte justificative pentru veniturile realizate, fie că
documentele întocmite relevă un venit mai redus decât cel realizat, fie că actele referitoare la venituri nu
sunt operate în registre şi în bilanţul contabil, toate cu consecinţa neplăţii sau a diminuării obligaţiilor
fiscale.
1
Î.C.C.J., s. pen., dec. nr. 3907 din data de 28 noiembrie 2012, http://legeaz.net/spete-penal-iccj-2012/decizia-3907-
2012-9wn
2
Trib. Iaşi, dec. Pen. Nr. 738/1998 în Revista de Drept Penal nr. 3/1999, p. 133
2
Fapta se poate comite şi prin neînregistrarea operaţiunilor comerciale efectuate (de exemplu, o factură
prin care sa cumpărat o cantitate de marfă).
Instanţa Supremă a decis că determinarea incorectă de către inculpat a taxei pe valoarea adăugată -
calculată numai asupra marjei de profit, iar nu asupra preţului de vânzare al unor bunuri -, în condiţiile în
care operaţiunile de vânzare efectuate şi veniturile realizate sunt înregistrate în actele contabile ale
societăţii, nu constituie infracţiunea analizată, stabilirea cuantumului corect al sumelor datorate cu titlu de
taxă pe valoare adăugată fiind de competenţa organelor fiscale, fără ca fapta să poată fi inclusă în sfera
ilicitului penal3. Aşa cum a arătat Înalta Curte4 şi jurisprudenţa CEDO, dreptul de a nu contribui la propria
incriminare nu oferă imunitate pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b)
din Legea nr. 241/2005. „Infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
241/2005 constituie o infracţiune în sine, independentă de răspunderea penală pentru actele care au stat la
baza realizării veniturilor, iar dreptul de a nu contribui la propria incriminare nu poate fi interpretat ca
reprezentând o formă generală de imunitate oferită oricăror acţiuni motivate de dorinţa de a scăpa de
răspundere penală”.
A săvârşit infracţiunea analizată inculpatul care, în calitate de instructor auto, a instruit în anul 1997
un număr de 63 de cursanţi de la care a încasat sume între 45 şi 70 lei şi pentru fiecare cursant a întocmit
chitanţă fiscală în care a consemnat o sumă mai mică decât cea încasată, sustrăgându-se astfel de la plata
impozitului în sumă de 325 lei5.
Instanţa Supremă a hotărât că în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală se cuprinde
şi uzul de fals, neevidenţierea prin acte contabile a veniturilor realizate având ca urmare consecinţe juridice
şi anume diminuarea impozitului datorat statului6.
Într-o speţă7, inculpatul a fost condamnat, între altele, pentru infracţiunea de înşelăciune. Inculpatul,
consilier managerial la o companie din Iaşi şi patron al unei firme comerciale, pentru a nu plăti accizele şi
TVA percepute pentru comerţul intern cu alcool, în septembrie 1998 s-a înţeles cu reprezentanţii unor
firme din străinătate să încheie cu acestea contracte fictive de export de alcool, în realitate marfa fiind
vândută în România. Pentru a da aparenţă de realitate contractelor, inculpatul a fost favorizat de un
funcţionar vamal, de asemenea condamnat în cauză, care confirma fictiv ieşirea din ţară a cisternelor cu
alcool. Prin aceste manopere frauduloase inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 58162 lei,
reprezentând accize şi TVA neachitate. Înalta Curte a reţinut că instanţele au făcut o încadrare juridică
greşită a faptelor, motiv pentru care recursul procurorului a fost admis şi s-a dispus condamnarea
inculpatului conform dispoziţiilor legii speciale, pentru fapta de evaziune fiscală8.
Urmarea imediată. Este reprezentată de crearea unei stări de pericol pentru perceperea taxelor şi
Consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă în momentul în care o operaţiune comercială sau
veniturile realizate nu sunt evidenţiate în actele contabile sau în alte documente legale.
c) Infracţiunea de evidenţiere a cheltuielilor ce nu au la bază operaţiuni reale
3
Î.C.C.J., s. pen., dec. nr. nr. 174 din 20 ianuarie 2014, http://www.euroavocatura.ro
4
Î. C.C.J., s. pen., dec. nr. 117 din 15 ianuarie 2014, http://www.scj.ro
5
C. A. Suceava, dec. pen. Nr. 326/1999, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2001, p. 137
6
C.S.J., s. pen., dec. nr. 4028/2000, în Revista de Drept Penal, nr. 2/2002, p. 169
7
C.S.J., s. pen., dec. nr. 2287/2002, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2004, p. 146
8
C.S.J., s. pen., dec. nr. 2287/2002, nr. 1/2004, p. 146
3
Constituie infracţiune, evidenţierea ȋn actele contabile sau ȋn alte documente legale, a cheltuielilor
care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea altor operaţiuni fictive.
Obiectul material. Considerăm că obiectul material este reprezentat de actele contabile sau alte
documente legale.
Subiectul activ. În ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii, aşa cum a arătat Înalta Curte, acesta
poate fi şi administratorul de fapt al societăţii, iar nu numai administratorul de drept, întrucât legea nu
prevede calitatea subiectului activ și nu condiţionează existenţa infracţiunii de săvârșirea faptei de către o
persoană care are o anumită calitate, cum este cea de administrator de drept al societăţii9.
Elementul material. Elementul material este reprezentat de evidenţierea în actele contabile sau în
alte documente legală a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea altor operaţiuni
fictive.
Operaţiunea fictivă poate să constea, printre altele, și în cheltuieli care nu au existat în realitate sau
care sunt mai mari decât cele reale ori cheltuieli pentru care nu există documente justificative, dar care
sunt înregistrate în documentele legale. Documentul justificativ este înscrisul în care se consemnează orice
operaţiune patrimonială în momentul efectuării ei și care stă la baza înregistrărilor în contabilitate.
A evidenţia operaţiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operaţiuni care nu au existat în
documentele legale, cum ar fi, spre exemplu, cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale. Înregistrarea
operaţiunilor fictive se poate realiza fie prin întocmirea de documente justificative privind o operaţiune
fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale a documentului justificativ întocmit care cuprinde o
operaţiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operaţiuni fictive pentru care nu există
document justificativ10.
Răspunderea pentru fapta de evaziune fiscală va opera dacă aceasta se va săvârşi în una din cele două
posibilităţi de evidenţiere – a cheltuielilor care nu au la bază cheltuieli reale sau a altor operaţiuni fictive.
Consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă în momentul momentul consemnării ȋn actele
contabile sau ȋn alte documente de cheltuieli care au la bază operaţiuni nereale ori a altor operaţiuni fictive.
d) Infracţiunea de alterare, distrugere sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor
de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor
Constituie infracţiune, alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale
aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor.
Obiectul material. Obiectul material este reprezentat de actele contabile, memoriile aparatelor de
taxat, de marcaj sau alte mijloace de stocare a datelor.
Elementul material. Elementul material este reprezentat de acţiunea de ascundere sau distrugere a
actelor contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de
stocare a datelor. Elementul material presupune întrunirea a două cerinţe esenţiale:
-fapta să fie săvârşită ȋntr-una din următoarele modalităţi legale, prin distrugerea sau ascunderea de
acte contabile, memorii ale aparatelor de taxare, de marcaj sau prin alte mijloace de stocare a datelor
-prin fapta săvârşită să se urmărească (la fel ca în cazul celorlalte infracţiuni prevăzute la art. 9)
suprimarea ori diminuarea obligaţiilor fiscale.
9
Î.C.C.J., s. pen., dec. nr. 272 din 28 ianuarie 2013, www.scj.ro
10
Î.C.C.J., s. pen., dec. nr. 272 din 28 ianuarie 2013, www.scj.ro
4
Fapta de distrugere a documentelor contabile oficiale trebuie corelată şi cu prevederile art. 25 şi 26
din Legea contabilităţii. Astfel, registrele de contabilitate obligatorii şi documentele justificative care stau
la baza ȋnregistrărilor ȋn contabilitatea financiară se păstrează ȋn arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 din
L 82/1991 timp de 10 ani, cu ȋncepere de la data ȋncheierii exerciţiului financiar ȋn cursul căruia au fost
ȋntocmite, cu excepţia statelor de salarii care se păstrează timp de 50 de ani. Dacă acţiunea are loc după
expirarea acestui termen, răspunderea pentru faptă nu mai operează. Conform art. 26 din aceeaşi lege, în
caz de pierdere, sustragere sau distrugere a documentelor financiar-contabile se vor lua măsuri de
reconstituire a acestora, potrivit reglementărilor emise în acest sens, în termen de maximum 30 de zile de
la constatare, iar în caz de forţă majoră, în termen de 90 de zile de la constatarea încetării acesteia.
Această infracţiune specială este o variantă de specie a unor infracţiuni de distrugere din C. Pen.
Astfel, fapta săvârşită ȋn modalitatea ce constă ȋn distrugerea actelor contabile constituie o variantă de
specie a infracţiunii de sustragere sau distrugere de ȋnscrisuri prevăzută de art. 253. alin. (2) C. pen, de
care totuşi se deosebeşte. În timp ce C. pen. nu prevede ca fapta să fie săvârşită cu vreun anumit scop,
infracţiunea analizată prevede scopul diminuării (până la suprimare) a veniturilor impozabile. Credem că
în situaţia în care fapta întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii analizate, cât şi pe cele ale
infracţiunilor din Codul penal, se va reţine doar infracţiunea din legea specială.
e) Infracţiunea de executare de evidenţe contabile duble

Constituie infracţiune executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte
mijloace de stocare a datelor.
Obiectul material. Obiectul material este reprezentat de evidenţele contabile.
Elementul material. Elementul material este reprezentat de executarea de evidenţe contabile duble.
Prin „executare de evidenţe contabile duble” se poate ȋnţelege atât organizarea dar şi conducerea de
asemenea evidenţe, dar a fost preferată prima expresie, deoarece organizarea şi conducerea se folosesc ȋn
context atunci când este vorba de evidenţe contabile reale ţinute potrivit dispoziţiilor legale11.
În contextul dat, prin „organizarea de evidenţe contabile duble” ȋnţelegem constituirea premeditată a
unor evidenţe contabile neoficiale ȋn paralel cu documentele contabile oficiale, dar cuprinzând date diferite
faţă de acestea din urmă.
Prin „conducerea” de evidenţe contabile duble se va ȋnţelege ţinerea la zi, completarea documentelor
contabile neoficiale organizate ȋn paralel cu cele oficiale, cu date diferite decât cele cuprinse ȋn acestea din
urmă. Aceasta dă posibilitatea făptuitorului, de exemplu, de a emite bonuri şi facturi fiscale către clienţi
care nu vor fi însă evidenţiate.
Pentru existenţa infracţiunii nu este obligatoriu să fie ţinută o contabilitate paralelă cu cea oficială,
fiind suficientă ţinerea doar a unora dintre aceste documente care alcătuiesc contabilitatea. Exemplificând,
pe lângă un registru-jurnal oficial, se va ţine şi unul asemănător, neoficial, ȋn primul ȋnscriindu-se numai
o parte din activităţȋle sau operaţiunile patrimoniale aducătoare de venit sau operându-se cheltuielile
fictive ori nereale, iar ȋn cel neoficial, ȋnscriindu-se ȋntregul flux al operaţiunilor reale şi prin care
contribuabilul ştie oricând care este diferenţa neachitată din obligaţiile fiscale pentru a şi-o putea ȋnsusi pe
nedrept12.
11
12
Idem
5
Consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă în momentul în care este executată o evidenţiere
contabilă dublă. Pentru consumarea infracţiunii nu este necesară sustragerea efectivă de la exsecutarea
obligaţiilor fiscale, ci doar urmărirea scopului prevăzut de lege.
f) Infracţiunea de sustragere de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale

Constituie infracţiune sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin
nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale
persoanelor verificate.
Obiectul material. Obiectul material este reprezentat de documentele ȋn care se inserează date fictive
sau inexacte privind sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate. Dacă fapta se comite
printr-o declaraţie verbală, nu va exista obiect material al infracţiunii.
Subiectul activ este calificat, deoarece legea cere ca declararea fictivă să fie făcută ȋn cazul societăţii
cu răspundere limitată de asociatul unic sau ȋmputernicitul societăţii pentru orice alt tip de societate,
respectiv administratorii sau mandatarii cu capacitate penală.
Elementul material. Elementul material constă în nedeclararea, declararea fictivă ori declararea
inexactă făcută de contribuabili sau de ȋmputerniciţii acestora cu privire la sediul unei societăţi comerciale
sau la sediul secundar. Infracţiunea este una de rezultat şi anume sustragerea de la efectuarea verificărilor
financiare, fiscale sau vamale. Executarea de evidenţe contabile duble presupune atât executarea evidenţei
contabile oficiale, cât și executarea evidenţei contabile paralele. În cazul în care nu există evidenţa
contabilă oficială, ci numai evidenţe contabile paralele, nu sunt întrunite elementele constitutive ale
infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, ci elementele
constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005,
constând în omisiunea evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor
comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale13.
Această infracţiune reprezintă o variantă de specie a infracţiunii de fals ȋn declaraţii prevăzute de art.
326 C. pen, motiv pentru care, în situaţia în care fapta poate fi încadrată şi în dispoziţiile Codului penal şi
în cele ale legii speciale, se va reţine infracţiunea analizată.
Urmarea imediată este reprezentată de sustragerea de la efectul controlului financiar-fiscal.
Legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate trebuie să fie demonstrată.
Consumarea infracţiunii. Infracţiunea se consumă în momentul în făptuitorul se sustrage de la
efectuarea controlului financiar fiscal, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu
privire la sediile principale sau secundare. Pentru consumare nu este necesară însă producerea unei
pagube. În situaţia în care, printr-o singură declaraţie se fac mai multe referiri false, cu privire la mai
multe sedii, nu se vor reţine mai multe infracţiuni în concurs, ci o singură infracţiune, în formă simplă.
g) Infracţiunea de substituire, degradare sau înstrăinare a bunurilor sechestrate

Constituie infracţiune substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe
persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale
Codului de procedură penală.
Obiectul material. Obiectul material este reprezentat de bunurile pentru care s-a dispus măsura
sechestrului, în condiţiile legii.
13
Î.C.C.J., s. pen., dec. nr. 117 din 15 ianuarie 2014, http://www.scj.ro
6
Subiectul activ este calificat, respectiv debitorul împotriva căruia se ia măsura sechestrului.
Elementul material. Elementul material este reprezentat de una din următoarele acţiuni: substituirea,
degradarea sau înstrăinarea bunurilor sechestrate în mod legal.
Măsura asiguratorie a sechestrului se dispune şi se duce la îndeplinire prin procedură administrativă
de organele fiscale competente. Măsurile asigurătorii se pot dispune sub forma popririi asigurătorii şi
sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile sau imobile, asupra veniturilor debitorului, dacă există
pericolul ca acesta să se sustragă, să-şi ascundă sau risipească activul patrimonial punând astfel în pericol
sau îngreunând colectarea.
Infracţiunea analizată are ca situaţie premisă, aşa cum am arătat, instituirea sechestrului. Dacă nu a
fost instituit sechestrul s-ar putea reţine, eventual, o altă infracţiune, spre exemplu abuzul de încredere prin
fraudarea creditorilor prevăzută la art. 239 C. pen. Spre deosebire de infracţiunea analizată, art. 239 C.
pen. nu se referă la existenţa sechestrului, nici la iminenţa unei executări silite sau la o decizie anterioară
a instanţei.
Urmarea imediată este reprezentată de substituirea, degradarea sau înstrăinarea bunurilor sechestrate
în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală.
Infracţiunea este una de rezultat, însă existenţa sa nu este condiţionată de producerea unei pagube.
Legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate trebuie să fie demonstrată.
ART 10
În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi
penale sau al judecății prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000
euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și
recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică
pedeapsa cu amenda.(la 04-04-2021, Alineatul (1) din Articolul 10 , Capitolul III a fost modificat de Punctul
3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 55 din 31 martie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 332
din 01 aprilie 2021 )
(1^1) În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale
sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin
comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit
integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.
135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare. (cauză de
nepedepsire prevăzută de lege)
(1^2) Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la
acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și (1^1).(
(2) Dispozițiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârșit o infracțiune prevăzută
de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin.
(1).
https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2020/07/Decizie_147_2019.pdf Decizie CCR privind

modif art 10
7
Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile
geografice
1. Apărarea drepturilor asupra mărcilor și indicaţiilor geografice

Legea conţine un capitol întreg destinat apărării drepturilor asupra mărcilor și indicaţiilor geografice,
făcând precizarea că legea se aplică mărcilor de produse și servicii, individuale, colective și de certificare,
ce fac obiectul unei înregistrări sau solicitări de înregistrare în România, ca urmare a unei protectii
comunitare ori pe cale internaţională, precum și indicatiilor geografice.
Legea mai precizează că beneficiază de protecţie persoanele fizice sau juridice străine cu domiciliul,
respectiv sediul în afara teritoriului României în condiţiile convenţiilor internaţionale privind mărcile și
indicaţiile geografice la care România este parte.
În interpretarea legii poate constitui marcă orice semn susceptibil de reprezentare grafică, cum ar fi:
cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în
special, forma produsului sau a ambalajului sau, culori, combinaţii de culori, holograme, semnale sonore,
precum și orice combinatie a acestora, cu condiţia ca aceste semne să permita a distinge produsele sau
serviciile unei intreprinderi de cele ale altor intreprinderi.
De asemenea, în conţinutul art. 3 din Lege se precizează ce trebuie să înţelegem prin:
a) înregistrarea mărcii‚ modul de dobândire a drepturilor asupra unei mărci;
b) marcă anterioară‚ marcă înregistrată, precum și marcă depusa pentru a fi înregistrată;
c) marcă comunitară‚ marcă înregistrată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al
Consiliului din 26 februarie 2009 privind marcă comunitară1;
d) marcă notorie‚ marcă larg cunoscută în România în cadrul segmentului de public vizat pentru
produsele sau serviciile carora aceasta se aplică, fara a fi necesara înregistrarea sau utilizarea mărcii în
România pentru a fi opusa;
e) marcă colectivă‚ marcă destinată a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei
asociaţii de produsele sau serviciile apartinand altor persoane;
f) marcă de certificare‚ marcă ce indica faptul că produsele sau serviciile pentru care este utilizată
sunt certificate de titularul mărcii în ceea ce priveste calitatea, materialul, modul de fabricatie a produselor
sau de prestare a serviciilor;
g) indicaţia geografică‚ denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune
sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputatie sau alte caracteristici determinate pot fi
în mod esential atribuite acestei origini geografice;
h) solicitant‚ persoana în numele careia este depusa o cerere de înregistrare a mărcii;
i) titular‚ persoana pe numele careia marcă este înregistrată în Registrul mărcilor. Titular poate fi
Orice persoana fizică sau juridica de drept public sau de drept privat;
j) mandatar autorizat, consilierul în proprietate industrială, care poate avea și calitatea de reprezentant
în procedurile în fata Oficiului de Stat pentru Inventii și Mărci;
k) Registrul mărcilor‚ baza de date, administrată de OSIM;
l) Registrul indicatiilor geografice‚ colectia de date, administrata de OSIM;
m) Convenţia de la Paris;
1
Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marcă comunitară, publicat în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 78 din 24 martie 2009
1
n) ţările Uniunii de la Paris‚ tările cărora li se aplică Convenţia de la Paris și care sunt constituite în
Uniunea pentru protectia proprietatii industriale;
o) Aranjamentul de la Madrid‚ Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a
mărcilor din 14 aprilie 1891;
p) Protocolul referitor la Aranjament‚ Protocolul de la Madrid din 27 iunie 1989 referitor la
Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor;
q) Regulamentul privind marcă comunitară‚ Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26
februarie 2009 privind marcă comunitară;
r) intreprindere‚ orice entitate implicată într-o activitate economica.
Cu privire la protecţia mărcilor cu regin naţional, dreptul asupra acestora este dobandit și protejat prin
înregistrarea acesteia la OSIM. Conform dispoziţiilor legale2, OSIM este organul de specialitate al
administratiei publice centrale, unica autoritate care asigura pe teritoriul României protectia mărcilor și
indicatiilor geografice, potrivit prezentei legi.
Cu privire la mărcile comunitare, acestea beneficiază de protecţie pe teritoriul României, potrivit
prevederilor Regulamentului privind marcă comunitară.
Conform dispoziţiilor legale3, dreptul la marcă aparţine solicitantului care a depus primul, în
condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii.
Legea mai prevede că dreptul de folosire a unei indicatii geografice nu poate să facă obiectul niciunei
transmiteri.

1. Concept
(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă săvârșirea,
fără drept, a următoarelor fapte:
a) contrafacerea unei mărci;
b) punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată
pentru produse identice ori similare;
c) punerea în circulație a produselor care poartă indicații geografice ce indică sau sugerează că
produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine.
(2) Prin contrafacerea unei mărci se înțelege realizarea sau utilizarea fără consimțământul titularului
de către terți, în activitatea comercială, a unui semn:
a) identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată;
b) care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu o marcă ori dată fiind identitatea sau asemănarea
produselor ori a serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost
înregistrată, ar produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii
cu semnul;
c) identic sau asemănător cu marca pentru produse ori servicii diferite de cele pentru care marca este
înregistrată, când aceasta a dobândit un renume în România și dacă prin folosirea semnului fără motive
întemeiate s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza
titularului mărcii un prejudiciu.
2
3
2
(3) Prin punerea în circulație se înțelege oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor în
acest scop sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, precum și importul, exportul sau
tranzitul produselor sub acest semn.
(4) Faptele prevăzute la alin. (1) nu constituie infracțiuni dacă au fost săvârșite înainte de data
publicării mărcii.
(5) În cazul infracțiunii prevăzute la alin. (1) lit. a), împăcarea înlătură răspunderea penală.
a) obiectul juridic special. Valoarea socială şi relaţiile sociale formate în jurul acelei valori, împotriva
cărora se îndreaptă fapta ce constituie element material al infracţiunii îl constituie dreptul de proprietate
intelectuală asupra mărcilor și a indicaţiilor geografice.
b) obiectul material. Îl reprezintă produsele pe care a fost aplicată marca contrafăcută, aplicată în
mod fraudulos pentru ca acestea să pară originale (de ex., aplicarea mărcii adidas pe produse care nu sunt
realizate de acestă firmă) sau produsele pe care s-a aplicat fraudulos indicaţia geografică care să sugereze
ca produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decat locul adevărat de origine, în scopul
inducerii în eroare a publicului cu privire la originea geografică a produsului. De exemplu, aplicarea
menţiunii „magiun de Topoloveni”, când în realitate produsul respectiv a fost realizat într-o altă
ţară/locaţie.
a) subiectul activ. Subiect activ poate fi orice persoană (fizică sau juridică) care îndeplineşte condiţiile
generale de răspundere penală.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni, este titularul dreptului de proprietate
asupra mărcii care a fost falsificată și aplicată pe produsele realizate sub marca falsă.
Dacă infracţiunea este săvârșită în condiţiile prevăzute de alin. (2), teza a doua, subiecţi pasivi sunt
consumatorii, dacă fapta este de natură să prezinte pericol pentru siguranţa ori sănătatea consumatorilor.
c) participaţia penală. În cazul infracţiunii de contrafacere a unei mărcii sau indicaţie geografică,
participaţia penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare sau complicitate.
de loc și de timp în care să se săvârșescă fapta pentru a fi considerată infracţiune.
a) elementul material. Infracţiunea analizată se săvârșește prin:
a) acţiunea de contrafacere a unei mărci oficiale. Conform dispoziţiilor legale, prin contrafacerea unei
mărci se intelege intelege realizarea sau utilizarea fara consimtamantul titularului, de catre terti, în
activitatea comerciala, a unui semn:
- identic cu marcă pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marcă a fost înregistrată;
- care, data fiind identitatea sau asemanarea cu o marcă ori data fiind identitatea sau asemanarea
produselor sau a serviciilor carora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marcă a fost
înregistrată, ar produce în perceptia publicului un risc de confuzie, incluzand și riscul de asociere a mărcii
cu semnul;
- identic sau asemanator cu marcă pentru produse ori servicii diferite de cele pentru care marcă este
înregistrată, cand aceasta a dobandit un renume în România și dacă prin folosirea semnului fara motive
intemeiate s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza
titularului mărcii un prejudiciu.
3
- acţiunea de punere în circulaţie a unui produs purtand o marcă identica sau similara cu o marcă
înregistrată. Prin punerea în circulatie se înţelege oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor
în acest scop sau, dupa caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn, precum și importul, exportul
sau tranzitul produselor sub acest semn.
Contrafacerea unu
a) urmarea imediată. Urmarea imediată este reprezentată de crearea unei stări de pericol pentru
valoarea protejată. În cazul săvârşirii faptei în condiţiile alin. (1), lit. b), urmarea imediată este reprezentată
de producerea unui rezultat, respectiv producerea unui prejudiciu pentru titularul mărcii înregistrate, prin
punerea în circulaţie a unui produs ce poartă o marcă identică sau similară.
Urmarea imediată, în cazul săvârșirii infracţiunii conform cerinţelor alin. (2), teza a doua, constă în
starea de pericol care se crează pentru siguranţa ori sănătatea consumatorilor.
c) legătura de cauzalitate. În cazul săvârşirii faptei în condiţiile alin. (1), lit. b), considerăm că
legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată (producerea unui prejudiciu pentru
titularul mărcii) trebuie să fie demonstrată. În opinia noastră însă infracţiunea ar trebui să fie una de pericol,
fiind evident prejudiciul cauzat prin punerea în circulaţie a unui produs cu o marcă identică, dar de o
calitate inferioară.
În cazul celorlalte modalităţi de săvârşire a faptei, legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
B. Latura subiectivă. Atitudinea psihică manifestată de făptuitor, înainte sau în timpul săvârşirii faptei
prevăzute de legea penală, este intenţia directă, autorul având realizarea faptului că:
- contraface o mărcă de fabricaţie;
- pune în circulaţie un produs purtand o marcă identica sau similară cu o marcă înregistrată pentru
produse identice sau similare și care il prejudiciaza pe titularul mărcii inregistrate;
- pune în circulaţie produse care poarta indicatii geografice care indica sau sugereaza ca produsul în
cauza este originar dintr-o regiune geografică, alta decat locul adevarat de origine, în scopul inducerii în
eroare a publicului cu privire la originea geografică a produsului.
În privinţa mobilului, legiuitorul nu pretinde ca infractorul să fi urmărit realizarea unui anume mobil,
dar sub aspectul scopului, dispoziţiile aliniatului (1) lit. c) precizează că punerea în circulatie a produselor
care poarta indicaţii geografice ce indică sau sugerează că produsul în cauza este originar dintr-o regiune
geografică, alta decat locul adevărat de origine, trebuie să se facă în scopul inducerii în eroare a publicului
cu privire la originea geografică a produsului.
A. Forme
a) tentativa. Fapta rămasă în forma de tentativă nu este pedepsibilă în cazul infracţiunii de
contrafacere a unei mărcii sau indicaţie geografică.
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea analizată se consumă în momentul în care făptuitorul:
- contraface o mărcă de fabricaţie;
- pune în circulaţie un produs purtand o marcă identica sau similară cu o marcă înregistrată pentru
produse identice sau similare;
- pune în circulaţie produse care poarta indicatii geografice false, care nu corespund adevărului.
Conform dispozţiilor legale, faptele prevăzute în aricolul analizat nu constituie infractiuni dacă au
fost săvârșite inainte de data publicarii mărcii.
Conform dispoziţiilor legale, măsurile asigurătorii, care se referă, în special, la încetarea actelor de
încălcare a drepturilor legale și la conservarea probelor pentru dovedirea provenienţei produselor sau a
4
serviciilor purtand în mod ilicit o marcă sau o indicaţie geografică protejata, se pot dispune în condiţiile
Codului de procedură penală. Aceste dispoziţii se aplică și materialelor sau echipamentelor care au servit
nemijlocit la comiterea infractiunilor prevăzute de Legea nr. 84/1998.
Secţiunea a V-a
Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 129/19924 privind protecţia desenelor şi modelelor
industriale
1. Aspecte privind protecţia dreptului de proprietate intelectuală asupra desenelor și a

modelelor industriale
Drepturile asupra desenelor şi modelelor industriale sunt recunoscute şi protejate pe teritoriul
României prin înregistrarea desenului sau modelului industrial, în condiţiile prezentei legi, la Oficiul de
Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.).
Legea special analizată, a realizat și interpretarea termenilor uzuali folosiţi în cuprinsul său, astfel5:
a) Aranjamentul de la Haga - Aranjamentul privind depozitul internaţional de desene şi modele
industriale, adoptat la Haga la 6 noiembrie 1925, cu modificările şi completările ulterioare, la care
România a aderat prin Legea nr. 44/1992;
b) autor - persoana fizică sau un grup de persoane fizice constituit pe baza unei înţelegeri, care a creat
desenul sau modelul industrial;
c) certificat de înregistrare – titlul de protecţie acordat de O.S.I.M. pentru desenele şi modelele
industriale înregistrate;
d) desen industrial - aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, redat în două
dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori,
formă, textură şi/sau materiale şi/sau ornamentaţia produsului în sine;
e) detalii nesemnificative - acele elemente grafice sau de formă care nu determină caracterul
individual al desenului sau modelului industrial;
f) industrial - un desen sau model este considerat industrial dacă obiectul la care se referă desenul sau
modelul poate fi reprodus pe cale industrială sau artizanală ori de câte ori este necesar;
g) mandatar autorizat – persoana care exercită profesiunea de consilier în proprietate industrială în
condiţiile legii şi care poate reprezenta o parte interesată în procedurile în faţa O.S.I.M.;
h) model industrial – aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia redat în trei
dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori,
formă, textură şi/sau ornamentaţia produsului în sine. Un desen sau model industrial este considerat nou
dacă niciun desen sau model industrial identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii
de înregistrare;
i) modelul de utilitate - creaţie care rezolvă o problemă tehnică, în special cu privire la forma
construcţiei, asamblarea unui produs şi prezintă noutate pe plan mondial;
4
Legea nr. 129/1992 a fost republicată în temeiul art.III din Legea nr.585/2002 pentru modificarea şi completarea Legii
nr.129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale publicată în Monitorul Oficial nr.810 din 07.11.2002, dându-
se textelor o nouă numerotare. Legea nr.129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale a fost publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1 din 8 ianuarie 1993.
5
Art.2 din Legea nr. 129/1992.
5
j) produs - orice articol obţinut printr-un proces industrial sau artizanal, conţinând printre altele şi
elemente concepute spre a fi asamblate într-un produs complex, ambalaje, forme de prezentare,
aranjamente, simboluri grafice, caractere tipografice; programele de calculator nu sunt considerate produs;
k) produs complex - un produs compus din elemente multiple ce pot fi înlocuite de o manieră care să
permită dezasamblarea şi reasamblarea produsului;
l) solicitant - persoana fizică sau juridică care solicită la O.S.I.M. înregistrarea, respectiv eliberarea
unui certificat de înregistrare a unui desen sau model industrial;
m) titular - persoana fizică sau juridică căreia îi aparţin drepturile conferite prin înregistrarea
desenului sau modelului industrial şi pentru care se eliberează certificatul de înregistrare.
Dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine autorului desenului sau modelului
industrial ori succesorului său în drepturi, pentru desenele şi modelele industriale create în mod
independent.
Se consideră desen sau model industrial creat în mod independent desenul sau modelul industrial care
nu a fost realizat ca urmare a unor contracte cu misiune creativă sau de către salariaţi, în cadrul atribuţiilor
de serviciu.
În situaţia în care mai multe persoane au creat acelaşi desen sau model industrial, independent una de
alta, dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine aceleia care a depus cea dintâi cererea de
înregistrare la O.S.I.M. sau, dacă o prioritate a fost recunoscută, aceleia a cărei cerere are cea mai veche
dată de prioritate, solicitantul este prezumat a avea dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a
desenului sau modelului industrial.
Se consideră că un desen sau model industrial a fost făcut public dacă a fost publicat sau a fost expus,
utilizat în comerţ sau divulgat în alt mod, cu excepţia cazului în care aceste acţiuni nu puteau deveni
cunoscute în cursul normal al activităţii din domeniul respectiv, înaintea datei de depunere a cererii de
înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate. Nu se consideră că desenul
sau modelul industrial a fost făcut public dacă a fost divulgat unei terţe persoane în condiţii de
confidenţialitate explicite sau implicite.
Se consideră abuz aducerea la cunoştinţa publicului prin orice mijloc a desenului sau modelului
industrial, precum şi valorificarea acestuia fără acordul autorului.
2. Infracţiunea de însuşire fără drept a calităţii de autor al desenului sau modelului industrial
(Art. 50 din Legea nr. 129/1992)
1. Concept
(1) Însușirea fără drept, în orice mod, a calității de autor al desenului ori modelului constituie
infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
sociale formate și dezvoltate în legătură cu protecţia dreptului de autor asigurată de lege pentru desene sau
modele industriale.
o reprezintă desenul sau modelul industrial pe care autorul faptei infracţionale și le însușește, fără drept,
în orice mod.
6
a) subiectul activ. Legiuitorul nu a pretins o anumită calitate a autorului faptei ilicite. Subiect activ
poate fi orice persoană cu răspundere penală.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni este autorul desenului sau modelului
industrial pe care o altă persoană și le însușește fără a avea vreun drept.
complicitate.
de loc sau de timp.
a) elementul material. Elementul material îl reprezintă însușirea fără drept, în orice mod, a calităţii
de autor al desenului sau modelului industrial. Este autor al infracţiunii cel care şi-a însuşit fără drept, în
orice mod, calitatea de autor al desenului, precum şi cel care a reprodus, fără drept, desenul în scopul
fabricării de produse cu aspect identic, a oferit spre vânzare, folosit sau stocat astfel de produse în vederea
punerii în circulaţie ori folosirii, fără acordul titularului certificatului de înregistrare a desenului, în
perioada de valabilitate a acestuia.
b) urmarea imediată. Este reprezentată de prejudiciul adus autorului unui desen sau model industrial
prin faptul că o altă persoană își însușește ilicit calitatea de autor al acestor bunuri, obiecte ale dreptului
de proprietate intelectuală.
Infracţiunea are caracter material, de rezultat, în sensul că prin săvârșirea acesteia autorul faptei își
însușește un desen sau model industrial produse de către o altă persoană, adevăratul autor al desenului sau
modelului industrial.
c) legătura de cauzalitate. Prin săvârșirea infracţiunii de însuşire fără drept a calităţii de autor al
desenului sau modelului industrial, care este o infracţiune materială, de rezultat se realizează și raportul
legăturii de cauzalitate dintre faptă şi rezultatul periculos pe care l-a produs și nu mai este necesar să fie
dovedit prin mijloace de probă.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă, autorul având realizarea faptului că fără drept își
însușește calitatea de autor al desenului sau modelului industrial.
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea analizată se consumă în momentul în care făptuitorul, fără
drept, în orice mod, își însușește calitatea de autor al desenului sau modelului industrial.
3. Infracţiunea de contrafacere a desenului sau modelului industrial (Art. 51 din Legea nr.
129/1992)
1. Concept
7
(1) Săvârșirea fără drept a oricărui act prevăzut la art. 30, după data înregistrării
desenului sau modelului, constituie infracțiunea de contrafacere și se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă.
Conform art. 30 Pe întreaga durată de valabilitate a înregistrării desenelor sau

modelelor, titularul are un drept exclusiv de a le utiliza și de a împiedica utilizarea lor
de o terță parte care nu dispune de consimțământul său. Titularul are dreptul de a
interzice terților să efectueze, fără consimțământul său, următoarele acte:
reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea spre vânzare, punerea pe piață,
importul, exportul sau folosirea unui produs în care desenul sau modelul este
încorporat ori la care acesta se aplică sau stocarea unui astfel de produs în aceste
scopuri.
a) obiectul juridic special
Obiectul juridic special al infracţiunii analizate este reprezentat de relaţiile sociale formate și
dezvoltate în legătură cu dreptul de proprietate asupra desenelor sau modelelor industriale.
b) obiectul material Obiectul material îl reprezintă desenul sau modelul industrial reprodus fără drept.
a) subiectul activ. Subiect activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale de
răspundere penală şi care a săvârşit infracţiunea în formă consumată.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv este titularul dreptului de proprietate intelectuală referitor la desenul
sau modelul industrial reproduse fără drept de către făptuitor.
c) participaţia penală. Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare sau
complicitate.
de loc sau de timp.
a) elementul material Elementul material al infracţiunii îl constituie acţiunea de reproducere, fără
drept a unui desen sau model industrial, dar numai în scopul fabricării de produse cu aspect identic. Dacă
făptuitorul nu a acţionat în scopul indicat, nu va fi reţinută infracţiunea pe care o analizăm.
b) urmarea imediată. În cazul săvârșirii infracţiunii de contrafacere a desenului sau modelului
industrial, urmarea imediată o reprezintă prejudicierea dreptului de autor asupra desenelor sau modelelor
industriale.
Infracţiunea analizată este una de pericol, legiuitorul neprevăzând cerinţa producerii unui anumit
rezultat.
8
Infracţiuni la regimul vamal
Infracţiuni prevăzute în legea nr. 86/2006 (Codul vamal)
1. Aspecte generale
Codul vamal se aplică schimbului de mărfuri şi bunuri dintre România şi alte ţări, fără a aduce
atingere reglementărilor speciale prevăzute în alte domenii. Conform dispoziţiilor art. 2, alin.(1),
reglementările vamale se aplică în mod uniform pe întreg teritoriul vamal al României, în măsura în
care nu există dispoziţii contrare prevăzute în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România
este parte. Introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte
bunuri este permisă numai prin punctele de trecere a frontierei de stat.
În punctele de trecere a frontierei de stat şi pe teritoriul ţării sunt organizate birouri vamale care
funcţionează potrivit legii. La trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport şi orice alte
bunuri sunt supuse controlului vamal şi aplicării reglementărilor vamale numai de autoritatea vamală.
Teritoriul vamal al României cuprinde teritoriul statului român, delimitat de frontiera de stat a
României, precum şi marea teritorială a României, delimitată conform normelor dreptului internaţional
şi legislaţiei române în materie. Teritoriul vamal al României include şi spaţiul aerian al teritoriului ţării
şi al mării teritoriale. Frontiera de stat este descrisă de art. 1 din OUG nr. 105/2001 privind frontiera de
stat a României și reprezintă linia reală sau imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un semn de
frontieră la altul ori, acolo unde frontiera nu este marcată în teren cu celelalte ape curgătoare, frontiera
de stat este cea stabilită prin acordurile, convențiile și înțelegerile dintre România și statele vecine, cu
luarea în considerare a faptului că principiul general acceptat de dreptul internațional fluvial este acela
că frontiera trece pe mijlocul șenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare nenavigabile, pe la
mijlocul pânzei de apă; la Marea Neagră, frontiera de stat trece pe la limita exterioară și limitele laterale
ale mării teritoriale a României.
Legea realizează interpretarea termenilor şi a expresiilor folosite în cuprinsul său, astfel:
- persoană – reprezintă persoana fizică sau juridică, dar și asociaţiile de persoane fizice care, deşi
nu au personalitate juridică, sunt recunoscute de lege;
- autoritate vamală - autoritate învestită, în principal, cu aplicarea reglementărilor vamale;
- birou vamal - unitate a autorităţii vamale în care pot fi îndeplinite, în totalitate sau în parte,
formalităţile prevăzute în reglementările vamale;
- birou vamal de intrare - biroul vamal desemnat de autoritatea vamală conform reglementărilor
vamale, către care mărfurile introduse pe teritoriul vamal al României trebuie să fie dirijate fără
întârziere şi la care acestea sunt supuse controalelor corespunzătoare la intrare;
- birou vamal de import - biroul vamal desemnat de autoritatea vamală conform reglementărilor
vamale, la care trebuie să fie îndeplinite formalităţile vamale şi controlul corespunzător destinat
evaluării riscurilor, pentru a da o destinaţie vamală mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al României;
- birou vamal de export - biroul vamal desemnat de autoritatea vamală, conform reglementărilor
vamale, la care trebuie să fie îndeplinite formalităţile vamale şi controlul corespunzător destinat
evaluării riscurilor, pentru a da o destinaţie vamală mărfurilor care ies de pe teritoriul vamal al
României;
- birou vamal de ieşire - biroul vamal desemnat de autoritatea vamală, conform reglementărilor
vamale, la care mărfurile trebuie să fie prezentate înainte de a ieşi de pe teritoriul vamal al României şi
unde acestea sunt supuse controlului vamal de ieşire destinat analizei de risc;
- decizie - orice act oficial al autorităţii vamale privind reglementările vamale, referitor la un anumit
caz, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multor persoane identificate ori identificabile,
inclusiv informaţiile tarifare obligatorii şi informaţiile obligatorii în materie de origine;
- statut vamal - statutul unei mărfi ca fiind marfă românească sau străină;
- mărfuri româneşti, acestea sunt:
1
a) mărfuri obţinute în întregime pe teritoriul vamal al României, care nu încorporează mărfuri
importate din alte ţări;
b) mărfuri importate care au fost puse în liberă circulaţie;
c) mărfuri obţinute pe teritoriul vamal al României fie din mărfurile prevăzute la lit. a) şi b), fie din
mărfurile prevăzute la lit. b);
- mărfuri străine, reprezintă alte mărfuri decât cele româneşti;
- datorie vamală - obligaţia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export;
- drepturi de import, reprezintă:
a) taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri;
b) taxele agricole şi alte taxe la import introduse prin reglementările privind politica agricolă sau
prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor
agricole, dacă este cazul;
- drepturi de export, acestea reprezintă:
a) taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la exportul mărfurilor;
b) taxele agricole şi alte taxe la export introduse prin reglementările privind politica agricolă sau
prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor
agricole, dacă este cazul;
- debitor, este orice persoană obligată să achite datoria vamală;
- supraveghere vamală - orice acţiune a autorităţii vamale pentru asigurarea respectării
reglementărilor vamale şi, când este cazul, a altor dispoziţii aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere
vamală;
- control vamal, reprezintă actul specific efectuat de autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea
corectă a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul
şi destinaţia finală ale mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări. Actele
autorităţii vamale pot să includă verificarea mărfurilor, a datelor înscrise în declaraţie, existenţa şi
autenticitatea documentelor electronice sau scrise, examinarea evidenţelor contabile ale agenţilor
economici şi a altor înscrisuri, controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor şi al altor mărfuri
transportate de persoane sau aflate asupra persoanelor, precum şi efectuarea de verificări administrative
şi alte acte similare;
- destinaţie vamală a mărfurilor.
Destinaţia vamală se referă la:
a) plasarea mărfurilor sub un regim vamal;
b) introducerea mărfurilor într-o zonă liberă sau antrepozit liber;
c) reexportul acestora în afara teritoriului vamal al României;
d) distrugerea mărfurilor;
e) abandonarea mărfurilor în favoarea statului;
- regimul vamal, are în vedere:
a) punerea în liberă circulaţie;
b) tranzitul;
c) antrepozitarea vamală;
d) perfecţionarea activă;
e) transformarea sub control vamal;
f) admiterea temporară;
g) perfecţionarea pasivă;
h) exportul;
- declaraţie vamală, reprezintă actul cu caracter public, prin care o persoană manifestă, în formele
şi modalităţile prevăzute în reglementările vamale, voinţa de a plasa mărfurile sub un anumit regim
vamal;
- declarant, este persoana care întocmeşte declaraţia vamală în nume propriu sau persoana în
numele căreia se face o declaraţie vamală;
2
- liber de vamă, reprezintă acea acţiune prin care autoritatea vamală lasă la dispoziţia titularului
declaraţiei vamale mărfurile vămuite în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost
plasate;
- titularul regimului, este persoana în numele căreia s-a făcut declaraţia vamală sau persoana căreia
i-au fost transferate drepturile şi obligaţiile persoanei menţionate anterior în privinţa regimului vamal;
- titularul autorizaţiei, este persoana căreia i s-a eliberat o autorizaţie;
- risc, reprezintă probabilitatea producerii, la intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală
ale mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări şi la staţionarea mărfurilor care
nu au statutul de mărfuri româneşti, a unui eveniment care fie: a) împiedică aplicarea corectă a
reglementărilor legale, fie: b) compromite interesele financiare ale României, fie: c) constituie o
ameninţare pentru securitatea şi siguranţa României, pentru sănătatea publică, pentru mediu sau pentru
consumatori;
- gestionarea riscurilor. Acest termen include activităţi de genul colectării de date şi de informaţii,
analizării şi evaluării riscurilor, recomandării şi adoptării de măsuri, precum şi controlul şi evaluarea
periodică ale procesului şi ale rezultatelor sale, pe bază de surse şi de strategii naţionale şi internaţionale.
Activitatea autorităţii vamale se exercită prin:
a) Autoritatea Naţională a Vămilor;
b) direcţiile regionale vamale;
c) birourile vamale. În cadrul birourilor vamale se pot înfiinţa puncte vamale.
Pe durata controlului şi a verificărilor1 efectuate de personalul vamal cu atribuţii în acest domeniu
se pot reţine, potrivit legii, de la persoanele fizice şi juridice, documente de orice natură şi pe orice fel
de suport, care pot facilita îndeplinirea misiunii de control. Reţinerea documentelor se face pe baza unui
proces-verbal.
Autoritatea vamală poate:
a) verifica, în condiţiile legii, clădiri, depozite, terenuri, mijloace de transport susceptibile de a
transporta mărfuri supuse unui regim vamal sau care ar trebui supuse unui regim vamal, precum şi orice
alte obiective. Din această dispoziţie legală se înţelege că activităţile de verificare se pot efectua fără o
autorizare a instanţelor de judecată, necesară percheziţiilor în alte cazuri;
b) preleva, în condiţiile legii, probe pe care le analizează în laboratoarele proprii sau agreate, în
vederea identificării şi expertizării mărfurilor. Menţiunea agreate din conţinutul dispoziţiei legale ni se
pare neinspirată, ea simbolizând corupţia;
c) efectua investigaţii, supravegheri şi verificări în cazurile în care sunt semnalate situaţii de
încălcare a reglementărilor vamale. Considerăm că termenul „verificări” este prea vast și poate duce la
neînţelegeri și interpretări din partea persoanelor fizice sau juridice la care se vor duce organele vamale
pentru a face verificările. Ar fi fost necesar ca în lege să se mai adauge: „verificări la orice persoană
fizică sau juridică, română sau străină, cu excepţia ........(de ex. a unităţilor militare ...)”;
d) desfăşoară activităţile necesare pentru gestionarea riscurilor;
e) exercită controlul ulterior la sediul agenţilor economici asupra schimbului de mărfuri dintre
România şi alte ţări, în scopul verificării respectării reglementărilor vamale;
f) identifică, pe bază de documente, persoanele care se află în raza de activitate a biroului vamal,
precum şi persoanele care au legătură cu mărfurile şi se află în locurile verificate potrivit lit. a);
g) participă, în condiţiile legii, la realizarea livrărilor supravegheate;
h) cooperează direct cu alte instituţii centrale române sau cu administraţii vamale străine;
i) culege, prelucrează şi utilizează informaţii specifice necesare pentru prevenirea şi combaterea
încălcării reglementărilor vamale, inclusiv prin gestionarea, potrivit legii, a unor baze de date privind
schimbul de mărfuri.
Pentru efectuarea controlului vamal al mărfurilor şi, când este cazul, instituţiile şi orice alte
persoane au obligaţia să pună la dispoziţie autorităţii vamale, fără plată, datele şi informaţiile pe care le
1
Art. 14-18 din Legea nr. 86/2006 (Codul vamal).
3
deţin referitoare la acele mărfuri. Aceste date şi informaţii se transmit, în scris sau se înregistrează pe
alt suport material compatibil, în termenul solicitat. Și organele poştale sunt obligate să prezinte pentru
control, autorităţii vamale aflate în incinta oficiului poştal, coletele şi trimiterile poştale internaţionale,
cu respectarea normelor poştale, fără să fie adusă atingere secretului corespondenţei şi trimiterilor
poştale.
Conform legii, autoritatea vamală îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul vamal al României, în
condiţiile stabilite prin legea analizată.
Organele de poliţie şi alte autorităţi publice ce au, potrivit legii, competenţe în domeniul
controlului fiscal, al circulaţiei şi utilizării mărfurilor pe teritoriul vamal al României sunt obligate să
anunţe de îndată autoritatea vamală cea mai apropiată, când constată încălcări ale reglementărilor
vamale şi să depună la aceasta mărfurile care au făcut obiectul acelor încălcări, precum şi documentele
doveditoare.
În scopul prevenirii încălcării reglementărilor vamale, se instituie o zonă specială de supraveghere
vamală, cuprinsă între limita exterioară a mării teritoriale şi frontiera de stat, precum şi o fâşie de 30 km
în interiorul frontierei de stat, iar în zona specială de supraveghere vamală autoritatea vamală efectuează
şi alte acţiuni specifice, prin înfiinţarea de posturi de supraveghere vamală, permanente sau temporare,
fixe ori mobile. Totodată, realizează controale inopinate, urmăreşte şi identifică persoanele suspectate
de încălcarea reglementărilor vamale.
Personalul vamal, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, beneficiază de ocrotirea specială prevăzută
de lege pentru ofiţerii de poliţie. Personalul vamal care are dreptul de a purta şi a face uz de armă, în
conformitate cu normele legale privind regimul armelor şi al muniţiilor, se stabileşte de conducătorul
Autorităţii Naţionale a Vămilor, cu aprobarea ministrului finanţelor publice. Condiţiile în care
personalul vamal are dreptul să deţină şi să poarte arme se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Sub aspectul prohibiţiei şi al restricţiilor, conform legii, sunt considerate prohibite toate mărfurile
a căror introducere pe teritoriul sau scoatere de pe teritoriul vamal al României este, potrivit legii,
interzisă cu orice titlu. Sunt considerate ca restricţionate mărfurile a căror introducere pe teritoriul sau
scoatere de pe teritoriul vamal al României este supusă unor condiţii sau îndeplinirii unor formalităţi
speciale.
Se impune să menţionăm că după intrarea României în Uniunea Europeană, regimul vamal al ţării
noastre cu ţările membre ale Uniunii a fost reglementat unitar. De altfel, singurul domeniu reglementat
unitar în Uniunea Europeană este cel vamal, ceea ce evidenţiază faptul că și acesta a fost unul dintre
obiectivele urmărite cu prioritate prin înfiinţarea Uniunii Europene.
Cu privire la prohibiţie şi unele restricţii, Codul vamal prevede: „Sunt considerate prohibite toate
mărfurile a căror introducere pe teritoriul sau scoatere de pe teritoriul vamal al României este, potrivit
legii, interzisă cu orice titlu. Sunt considerate ca restricţionate mărfurile a căror introducere pe teritoriul
sau scoatere de pe teritoriul vamal al României este supusă unor condiţii sau îndeplinirii unor formalităţi
speciale. Când introducerea sau scoaterea nu este permisă decât cu prezentarea unei autorizaţii speciale,
mărfurile sunt prohibite dacă nu sunt însoţite de un astfel de document sau dacă acesta nu este valabil”.
Referitor la regimul contravenţional în domeniul mărfurilor şi a altor bunuri, legea analizată2
prevede: „Faptele care constituie contravenţii la reglementările vamale, procedura de constatare şi
sancţionare a acestora se stabilesc prin regulamentul vamal, aprobat prin hotărâre a Guvernului”. Art.
280, alin. (1), prevede: „Contravenţiile vamale săvârşite în incintele vamale şi în locurile unde se
desfăşoară operaţiuni sub supraveghere vamală se constată şi se sancţionează de persoanele
împuternicite de către autoritatea vamală”, iar alin. (2), dispune: „În cazul în care contravenţiile vamale
sunt constatate de organele de poliţie sau de alte organe cu atribuţii de control, în alte locuri decât cele
prevăzute la alin. (1), acestea au obligaţia de a prezenta de îndată actele constatatoare la autoritatea
vamală cea mai apropiată, împreună cu mărfurile care fac obiectul contravenţiei”.
2
Articolul 279 din Legea nr. 86/2006
4
După verificarea încadrării faptei în reglementările vamale, autoritatea vamală aplică amenda şi
dispune, după caz, reţinerea bunurilor, în vederea confiscării. Sancţiunile contravenţionale pot fi aplicate
şi persoanelor juridice.
Dispoziţiile referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 28 alin. (1) şi (3) şi art. 29.
Legea mai prevede3 că în privinţa călătorilor, dispoziţiile specifice aplicabile călătorilor şi altor
persoane fizice se stabilesc prin regulamentul vamal.
În sensul Codului Vamal comunitar, art. 4, pct. 9, datoria vamală reprezintă obligația unei persoane
de a achita valoarea drepturilor de import (datorie vamală la import) sau drepturile de export (datorie
vaamală la export) care se aplică anumitor mărfuri prin dispozițiile în vigoare ale Comunității.
2. Infracţiunea de contrabandă (art. 270 din legea nr. 86/2006)

1. Concept
Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte
locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte
cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi”.
(2) Constituie, de asemenea, infracţiune de contrabandă şi se pedepseşte potrivit alin. (1):
a) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin
sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal,
dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul
produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;
b) introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite
pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie
plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică
de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri
sau mărfuri;
c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal..
(3) Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea,
deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor
sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă
sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Conform dispoziţiilor legale4, tentativa la această infracţiune se pedepsește.
Infracţiunea de introducere sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor,
prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal se săvârșește prin acţiune, infracţiunea fiind
prevăzută sub o formă de bază şi una agravată, aceea în care s-a săvârşit fapta de către una sau mai multe
persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună (această dispoziţie este menţionată în
alt articol de lege5), fiind pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
a) obiectul juridic special.Obiectul juridic special al infracţiunii analizate este reprezentat de
relaţiile sociale formate și dezvoltate în legătură cu introducerea sau scoaterea din ţară a bunurilor sau
mărfurilor.
3
4
5
5
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de bunurile sau mărfurile introduse sau
scoase ilegal din ţară. Considerăm că infracţiunea subzistă chiar dacă bunurile sau mărfurile erau scutite
de la plata taxelor la import şi export6, întrucât textul incriminator nu distinge în acest sens.
Nu pot constitui obiect material al contrabandei persoanele, ființele umane, o astfel de faptă putând
constitui infracţiune de trafic de persoane (art. 210 C. pen.).
De asemenea, considerăm că o serie de alte bunuri sau produse nu pot constitui obiect material al
infracţiunii, spre exemplu substanţele şi preparatele chimice periculoase, mărfurile periculoase, culturile
de microorganisme şi animale vii din flora şi fauna sălbatică, ce sunt introduse în ţară fără acordul
eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, dacă fapta este de natură să pună în
pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală. O astfel de faptă poate constitui infracţiune
conform Legii nr. 137/1995, privind protecţia mediului art. 85, lit. x) şi se pedepseşte cu închisoare de
la 2 la 7 ani.
a) subiectul activ. Pentru săvârşirea infracţiunii în modalitatea de bază, subiect activ al infracţiunii
poate fi orice persoană fizică, care îndeplineşte condiţiile generale de răspundere penală. Fapta va fi
încadrată în modalitatea agravată, dacă subiectul activ a săvârşit infracţiunea fiind înarmat ori dacă
infracţiunea a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
Cu privire la răspunderea penală a persoanelor juridice, în baza dispoziţiilor legale7, dacă
infracţiunea de contrabandă, este săvârşită de angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice care
au ca obiect de activitate operaţiuni de import-export ori în folosul acestor persoane juridice, se poate
aplica şi interzicerea unor drepturi, potrivit art. 66 alin. (1), lit. g) din Cod pen.: („g) dreptul de a ocupa
funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru
săvârşirea infracţiunii”).
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni, este statul, prin Autoritatea vamală.
c) participaţia penală. Participaţia este posibilă în forma instigării, dar nu şi în cea a coautoratului
sau a complicităţii concomitente, situaţie în care se va reţine modalitatea agravată a infracţiunii.
C. Condiţii de loc şi de timp. În cazul infracţiunii analizate legiuitorul a prevăzut ca scoaterea sau
introducerea din ţară de bunuri sau mărfuri, pentru ca fapta să fie considerată infracţiune, trebuie să fie
săvârșită prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal.
a) elementul material.Elementul material al infracţiunii analizate îl constituie acţiunea de
introducere sau de scoatare din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât
cele stabilite pentru control vamal. Infracţiunea va exista şi în situaţia (mai rar întâlnită) în care
persoanele nu trec efectiv graniţa. Ca o consecinţă, infracţiunea analizată se poate reţine în concurs cu
infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat (art. 262 C. pen.).
Condiția esențială existenţa infracţiunii în varianta prevăzută la alin. (1) este ca introducerea sau
scoaterea bunurilor să se facă prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. În situaţia în
care bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal sunt introduse sau scoase din ţară
prin locurile stabilite pentru control vamal, fapta va putea fi încadrată la alin. (2), lit. a) sau b), astfel:
- lit. a), dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în
cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;
- lit. b), dacă sunt introduse de două ori în decursul unui an bunuri sau mărfuri a căror valoare în
vamă este mai mică de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul
celorlalte bunuri sau mărfuri.
6
Spre exemplu, Regulamentul (CE) nr. 1186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 instituie un regim comunitar
de scutiri de taxe vamale pentru mijloacele de producţie şi alte echipamente: care au fost folosite de întreprindere cu
minimum 12 luni înainte de data la care întreprinderea şi-a încetat activitatea într-un stat terţ din care şi-a transferat
activităţile; sunt destinate aceloraşi scopuri după transfer; sunt adecvate întreprinderii respective prin natura şi mărimea lor.
7
6
Sunt supuse accizelor mai multe categorii de bunuri sau produse:
- alcool şi băuturi alcoolice8 (bere, vin, alte băuturi fermentate, alcool etilic, băuturi spirtoase etc.);
- produse energetice şi electricitate9 (carburanţi şi combustibil pentru încălzire);
- produse din tutun10 (ţigări, ţigări de foi, trabucuri, tutun pentru fumat);
Constituie de asemenea infracţiune de contrabandă, conform alin. (2), lit. c), înstrăinarea sub orice
formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.
Bunurile aflate în tranzit vamal sunt mărfurile care nu au fost vămuite la intrarea în ţară şi care pot
fi transportate în tranzit vamal pe teritoriul României, sub supravegherea vamală, cu garantarea plăţii
taxelor vamale. Transportatorul mărfurilor are obligaţia de a depune la biroul vamal de plecare o
declaraţie vamală de tranzit. Termenul de tranzit nu poate depăşi 45 de zile şi se încheie în momentul în
care mărfurile sunt prezentate la biroul vamal de destinaţie. Înstrăinarea mărfurilor în perioada de tranzit,
în orice formă (incluzând donaţia sau schimbul) constituie infracţiunea analizată.
Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi colectarea, deţinerea, producerea, transportul,
preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate
sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia,
conform alin. (3).
Într-o speţă11, inculpatul (cetăţean străin) a declarat că tranzitează teritoriul României, la punctul
vamal Giurgiu, cu bunuri în valoare de 2393 lei. La punctul vamal C. F. Nicolina-Iaşi, inculpatul a
prezentat numai buletinul de identitate ca simplu turist, însă cu ocazia verificării paşaportului s-a
constatat existenţa declaraţiei vamale de tranzit, pe care inculpatul avea obligaţia să o prezinte la control.
De asemenea, s-a constatat că inculpatul înstrăinase bunurile declarate la intrarea în ţară ca fiind în
tranzit.
b) urmarea imediată În cazul săvârșirii infracţiunii de contrabandă urmarea imediată este
reprezentată de punerea în pericol a regimului vamal instituit pentru introducerea sau scoaterea din ţară
a bunurilor sau a mărfurilor. Considerăm că infracţiunea analizată este una de pericol, în variantele
prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) lit. c), precum şi în cazul variantei prevăzute la alin. (3). În cazul
variantelor de la alin. (2) lit. a) şi b) considerăm legiuitorul pretinde producerea unui anumit rezultat,
respectiv introducerea sau scoaterea din ţară de bunuri sau mărfuri cu o valoare mai mare de 20.000 lei
în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri –în
varianta de la lit. a) şi de bunuri sau mărfuri cu o valoare mai mică de 20.000 lei în cazul produselor
supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri –în varianta de la lit.
b).
c) legătura de cauzalitate Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei în variantele în care este
vorba despre o infracţiune de pericol. Valoarea mărfurilor sau a bunurilor trebuie să fie demonstrată de către
organele judiciare, în cazul variantelor prevăzute la alin. (2), lit. a) şi b).
Infracţiunea se comite cu intenţie directă, autorul având realizarea faptului că introduce sau scoate
din ţară în mod ilegal mărfuri sau bunuri.
Mobilul şi scopul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii de contrabandă, însă vor putea
fi luate în considerare la individualizarea pedepsei.
A. Forme
a) tentativa Fapta rămasă în forma de tentativă este pedepsibilă în cazul infracţiunii de
contrabandă12.
8
Directiva 92/83/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992
9
Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003
10
Directiva 2011/64/UE a Consiliului din 21 iunie 2011
11
C. A. Iaşi, dec. pen. Nr. 190/1998, în Revista de Drept Penal, nr. 1/1999, p. 148
12
Art. 275 din Legea nr. 86/2006 (Codul Vamal).
7
b) consumarea infracţiunii Infracţiunea analizată se consumă în momentul în care făptuitorul a
introdus sau a scos din ţară bunuri sau mărfuri contrar dispoziţiilor legale, adică prin alte locuri decât
cele stabilite pentru control vamal, sau prin locurile stabilite pentru control vamal, dar fără respectarea
legii sau în momentul înstrăinării, în orice mod, a bunurilor ce se află în tranzit vamal.
B. Sancţiuni
Pentru săvârșirea infracţiunii de contrabandă, norma de incriminare prevede pedeapsa cu închisoare
de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
În modalitatea agravată, în care fapta a fost săvârşită de către una sau mai multe persoane înarmate
ori de două sau mai multe persoane împreună (modalitate menţionată în alt articol de lege13), pedeapsa
este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Cu privire la confiscarea bunurilor menţionăm că Înalta Curte a fost solicitată pentru pronunţarea
unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept „dacă în privinţa infracţiunii
de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi
indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi
obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate
prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate ori se va dispune doar confiscarea bunurilor
respective”. Instanţa a decis14 că, în cazul infracţiunii de contrabandă se impune luarea măsurii de
siguranţă a confiscării speciale a bunurilor sau mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al
României, concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală, numai
în ipoteza în care acestea au trecut de primul birou vamal situat pe teritoriul vamal comunitar fără să fi
fost prezentate în vamă şi transportate spre acest birou vamal.
Conform art. 274, “Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârșite de una sau mai multe persoane
înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și
interzicerea unor drepturi”.
Este de discutat dacă prin sustragerea de la plata taxelor vamale se comite şi o infracţiune de
evaziune fiscală prevăzută de Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale .
Textul care este avut în vedere pentru o încadrare a acestui comportament este art. 9 lit. a) din Legea nr.
241/2005 . Dat fiind scopul special indicat de norma de incriminare – acela de a se sustrage de la plata
obligaţiilor fiscale –, sa apreciat că fapta nu constituie infracţiunea de evaziune vizată , deoarece Legea
nr. 241/2005 nu enumeră printre obligaţiile fiscale şi plata taxelor vamale .
S-a pus întrebarea dacă infracţiunea de contrabandă săvârşită prin folosirea de acte falsificate (mai
exact, încercarea de a trece peste graniţă anumite buunuri) poate fi reţinută în concurs real cu
infracţiunile de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals. Avem în vedere situaţia când au fost completate
facturi de mărfuri cu date nereale de către directorul unei firme (societate comercială cu capital integral
privat). Chiar dacă faptele de contrabandă reprezintă o anumită formă de înşelăciune a organelor de stat
şi sunt susceptibile să producă importante prejudicii statului prin neachitarea integrală a taxelor vamale
datorate fiscului, aceasta nu înseamnă că sa produs o înşelăciune în concurs formal cu infracţiunea de
contrabandă, deoarece această din urmă infracţiune, având un caracter special, înlătură dispoziţiile
legale cu un caracter mai general care ar putea să fie concomitent incidente. Tot astfel, falsificarea
facturilor de către inculpat nu constituie un fals intelectual, deoarece facturile nu reprezintă acte oficiale,
ci acte private, emise de societatea comercială condusă de inculpat, astfel încât falsificarea acestora nu
ar putea constitui decât un fals în înscrisuri sub semnătură privată dacă falsificarea e urmată de folosire.
Această infracţiune nu se absoarbe în infracţiunea de contrabandă, şi fiind comisă pentru săvârşirea sau
ascunderea altei infracţiuni, se va reţine în concurs real cu infracţiunea pentru care sa comis falsul. De
asemenea, infracţiunea de uz de fals nu poate fi reţinută ca o infracţiune distinctă, deoarece falsul în
înscrisuri sub semnătură privată presupune, ca o condiţie esenţială, uzul de fals săvârşit de autorul
falsului, astfel că este absorbit în această infracţiune. În concluzie, sa apreciat că soluţia legală ar fi
aceea de încadrare a faptelor comise în infracţiunea de contrabandă în concurs real cu infracţiunea de
13
14
Î.C.C.J. , dec. nr. 11/2015, https://www.legalis.ro
8
fals în înscrisuri sub semnătură privată . Totuşi, considerăm că încadrarea juridică trebuie să aibă în
vedere prevederile art. 273 C. vamal – folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de
transport sau comerciale falsificate –, căreia trebuie săi fie recunoscut caracterul special în raport cu
infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în Codul penal, care implică de
asemenea o activitate de folosire, iar această activitate nu poate primi o dublă semnificaţie juridică.
Soluţia va fi diferită, în opinia noastră, dacă documentul falsificat este unul care poate fi încadrat în
categoria „înscris oficial”, aşa cum această expresie este explicată în C.pen, şi anume aceea de a reţine
concurs de infracţiuni între falsul în înscrisuri oficiale (material sau intelectual, după caz) şi infracţiunea
din art. 273 C. vamal.
3. Infracţiunea de contrabandă calificată (art. 271 din legea nr. 86/2006) –sunt modificări, de
văzut
1. Concept
(1) Introducerea în sau scoaterea din țară, fără drept, de arme, muniții, materiale
explozibile, precursori de explozivi restricționați, droguri, precursori, materiale
nucleare sau alte substanțe radioactive, substanțe toxice, deșeuri, reziduuri ori
materiale chimice periculoase constituie infracțiunea de contrabandă calificată și se
pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, dacă legea
penală nu prevede o pedeapsă mai mare.
(2) Pentru faptele prevăzute la alin. (1), săvârșite din culpă, limitele de pedeapsă
se reduc la jumătate.
(3) Prin derogare de la dispozițiile art. 137 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind
Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul infracțiunilor prevăzute
în prezentul articol, suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică
este cuprinsă între 500 lei și 25.000 lei.
Art 137,alin. (2) - (2) Cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare
unei zile-amendă, cuprinsă între 100 și 5.000 lei, se înmulțește cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între
30 de zile și 600 de zile.
Conform dispoziţiilor legale15, tentativa la această infracţiune se pedepsește (în condiţiile alin. 2 nu
este însă posibilă tentativa).
Infracţiunea se săvârșește prin acţiune şi este prevăzută cu o formă de bază şi una agravată, aceea
în care s-a săvârşit fapta de către una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe
persoane împreună (această dispoziţie este menţionată la alt articol de lege16), fiind pedepsită cu
închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Observăm că textul de lege consacră caracterul subsidiar al infracţiunii, excluzând astfel concursul,
în stiuaţia în care legea penală prevede o pedeapsă mai mare17.
sociale formate și dezvoltate în legătură cu introducerea sau scoaterea din ţară a bunurilor sau mărfurilor, în
legătură cu regimul vamal naţional. rel sociale care au în vedere activitatea de înfăptuire a politicii vamale
a statului roman. Anumite categorii de mărfuri sau produse sunt supuse controlului şi pentru ele se eliberează
licenţe de export şi import: arme şi muniţii, echipament militar, produse explozibile, toxice etc.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de arme, muniţii, materiale explozibile,
droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri
ori materiale chimice periculoase, introduse sau scoase din ţară, fără drept.
15
16
17
Spre exemplu infracţiunea de introducere sau scoatere din ţară de droguri de mare risc, prevăzută la art. 3, alin. (2)
din Legea nr. 143 din 2000 (faptă ce se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi).
9
Drogurile de risc sau de mare risc nu pot constitui obiect material al infracţiunii analizate. În cazul
în care astfel de produse sunt introduse sau scoase din ţară se va putea reţine infracţiunea prevăzută la
art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, care absoarbe
infracţiunea de contrabandă. În ceea ce priveşte noţiunea de „droguri”, aşa cum este folosită în
conţinutul legal al infracţiunii analizate, aceasta este definită la art. 1, lit. b) din Legea nr. 143/2000 ca
„plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi
substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III”. Precursorii sunt, conform art. 1, lit. e) din aceeaşi lege,
„substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV” (spre exemplu efedrină,
acetonă, eter etilic etc.).
Cu privire la “arme”, considerăm că noţiunea este cea folosită în dreptul penal. Conform art. 179
alin. (1) C. pen.:„Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziţii
legale”. Prevederile Codului sunt completate cu prevederile Legii 295/2004 privind regimul armelor şi
muniţiilor, art. 2, pct. I.1. unde arma18 este definită ca: „orice obiect sau dispozitiv a cărui funcţionare
determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau luminoase,
amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în măsura în care se
regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexă”. Materiile explozive sunt „explozivii de tipul
amestecuri explozive, emulsii explozive, mijloace de initiere, fitile detonante, fitile de siguranță, fitile
de aprindere, capse electrice, capse pirotehnice, tuburi de șoc, relee detonante, inclusiv explozivii de uz
civil și articolele pirotehnice19”. Aşa cum s-a arătat şi în jurisprudenţă, cu numeroase ocazii, din
categoria „armă” fac parte şi pistoalele cu cartuşe de semnalizare şi lacrimogene20. Constituie „muniţii”
şi capsele genofix utilizate la pistolul pentru implantat bolţuri (cu destinaţie utilitară industrială)21.
a) subiectul activ. Pentru săvârşirea infracţiunii în modalitatea de bază, subiect activ al unei infracţiuni
poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale de răspundere penală şi care a săvârşit o infracţiune
consumată sau o tentativă.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni, este statul, prin autoritatea vamală.
c) participaţia. Participaţia este posibilă în forma instigării, dar nu şi în cea a coautoratului sau a
complicităţii concomitente, situaţie în care se va reţine varianta agravantă a infracţiunii.
C. Condiţii de loc şi de timp. În cazul infracţiunii analizate legiuitorul nu a prevăzut condiţii
speciale de loc și de timp în care să se săvârșească fapta pentru a fi considerată infracţiune, aşa cum a
prevăzut, în privinţa locului, în cazul infracţiunii de contrabandă „simplă”. Rezultă că în cazul acestei
infracţiuni, întrucât legiuitorul nu a mai făcut referire la locul săvârşirii infracţiunii, aceasta s-a consumat
sau a rămas în formă de tentativă dacă făptuitorul a acţionat într-un loc stabilit pentru control vamal sau
în orice alt loc.
a) elementul material. Elementul material al infracţiunii de contrabandă calificată, îl constituie
acţiunea de a introduce sau de a scoate din ţară, fără drept, arme, muniţii, materiale explozibile, droguri,
precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori
materiale chimice periculoase.
Elementul material nu se poate realiza prin inacţiune.
18
Conform aceluiaşi text de lege, arma de foc este definită ca: „orice armă portabilă cu ţeava care poate arunca, este
concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce alice, un glonţ ori un proiectil prin acţiunea unui combustibil de
propulsie; se consideră că un obiect poate fi transformat pentru a arunca o alice, un glonţ sau un proiectil prin acţiunea unui
combustibil de propulsie dacă are aspectul unei arme de foc şi, ca urmare a construcţiei sale sau a materialului din care este
confecţionat, poate fi transformat în acest scop […]”
19
Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, art. 1, alin. (2)
20
Spre exemplu C.A. Constanţa, dec. pen. nr. 105/1994 în Revista de Drept Penal, nr. 2/1995, p. 143
21
Î.C.C.J., s. pen., dec. nr. 677/2006, în Revista de Drept Penal, nr. 3/2006, p. 164
10
b) urmarea imediată. În cazul săvârșirii infracţiunii de contrabandă calificată, urmarea imediată,
respectiv vătămarea adusă relaţiei sociale protejată de legea penală se referă la:
- prejudiciul financiar produs României prin neîncasarea taxelor vamale;
- pericolul creat pentru siguranţa cetăţenilor şi a statului prin introducerea clandestină în ţară a
oricăruia dintre produsele menţionate în norma de incriminare: arme, muniţii, materiale explozibile,
droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri
ori materiale chimice periculoase, oricare dintre acestea având un grad deosebit de pericol pentru
oameni, unele punând în pericol, prin folosirea lor, însăşi securitatea statului (arme, muniţii, materiale
explozibile, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori
materiale chimice periculoase).
Infracţiunea are caracter formal, legiuitorul neprevăzând cerinţa producerii unui rezultat.
Mobilul şi scopul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii de contrabandă calificată, dar
pot fi luate în considerare la individualizarea pedepsei. Cu toate că legea nu prevede cerinţa unui scop,
precursorii sunt definiţi, aşa cum am arătat, ca „substanţe utilizate frecvent în fabricarea drogurilor”.
Considerăm că în cazul anumitor substanţe trebuie să fie evident scopul folosirii lor, altfel incriminarea
ar fi una prea largă (spre exemplu în cazul acetonei).
4. Infracţiunea de folosire de acte nereale la autoritatea vamală (art. 272 din Legea nr.
86/2006)
1. Concept
Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se
referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în
vamă constituie infracţiunea de folosire de acte nereale şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani
şi interzicerea unor drepturi.
persoane împreună (această dispoziţie este menţionată în alt articol de lege 23), fiind pedepsită cu
sociale formate și dezvoltate în legătură cu politica vamală a României şi cu încrederea în documentele prezentate
autorităţilor.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de:
- documentele vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la
alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă; Ele sunt documente reale, dar care
sunt prezentate în legătură cu alte mărfuri decât cele la care acestea se referă în mod concret. În mod
obligatoriu, se impune ca documentele prezentate să fie dintre cele care îndeplinesc cerinţa de a fi
documente vamale (declaraţia vamală, declaraţia proviziilor de bord, permisul vamal) documente de
transport (foi de parcurs, avizul de expediere, scrisori de trăsură etc.), sau comerciale (facturi de
procurare a mărfurilor, scrisori de garanţie, convenţii de plată, cecuri) şi nu orice alte documente.
22
23
11
- apreciem că obiect material al infracţiunii este şi bunul sau bunurile ori mărfurile pe care
făptuitorul a încercat să le introducă sau să le scoată din ţară folosindu-se de documente vamale de
transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri
decât cele prezentate în vamă, şi că şi acestea sunt supuse regimului confiscării.
a) subiectul activ. În cazul variantei de bază subiect activ poate fi orice persoană care îndeplineşte
condiţiile generale de răspundere penală.
Fapta va fi încadrată în modalitatea agravată, dacă subiectul activ a săvârşit infracţiunea fiind înarmat ori
dacă infracţiunea a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. Săvârşirea faptei de către una sau
mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare
de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi24.
Subiect activ al infracţiunii poate fi şi persoana juridică.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni, este statul prin autoritatea vamală la
care au fost prezentate documentele vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri
sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă.
c) participaţia penală. Participaţia penală este posibilă în forma instigării, dar nu şi în forma
coautoratului şi complicităţii concomitente, situaţie în care se va reţine modalitatea agravată.
d) condiţii de loc şi de timp. În cazul infracţiunii analizate legiuitorul nu a prevăzut condiţii speciale de
timp, dar fapta va constitui infracţiune numai dacă documentele vamale de transport sau comerciale care se referă
la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri au fost folosite la autoritatea vamală.
a) elementul material. Elementul material al infracţiunii de folosire de acte nereale, îl constituie
acţiunea de a folosi, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se
referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă.
Elementul material nu se poate realiza prin inacţiune. Pentru întregirea laturii obiective este necesar
ca documentele nereale (nu false) să fie efectiv prezentate autorităţilor vamale. Nu se va reţine
infracţiunea analizată pentru simpla deţinere a actelor.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru regimul vamal
şi crearea posibilităţii prejudicierii intereselor financiare ale statului.
c) legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea periculoasă pe
care a produs-o rezultă din săvârşirea infracţiunii, fără a mai fi necesară întocmirea altor acte procesuale sau
procedurale penale.
Forma de vinovăţie este intenţia directă, autorul având realizarea faptului că foloseşte, la autoritatea
vamală, documente vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la
alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. În situaţia în care prin cercetarea
penală efectuată se stabileşte cu certitudine că cel ce a prezentat din eroare (culpă) la autoritatea vamală,
documente vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi
de mărfuri sau bunuri decât cele menţionate în documente, fapta nu va constitui infracţiune, întrucât
legiuitorul nu a pedepsit fapta săvârşită din culpă. Credem că voinţa legiuitorului a fost aceea de a
pedepsi fapta şi pe făptuitorul care cu bună ştiinţă a urmărit micşorarea taxelor vamale sau introducerea
ori scoaterea din ţară a altor bunuri sau mărfuri decât cele menţionate în documente şi nu a urmărit
pedepsirea celui care din eroare, s-a prezentat la autoritatea vamală cu alte documente.
Având în vedere cele exprimate mai sus, apreciem că deşi textul incriminator nu prevede o astfel
de cerinţă, mobilul şi scopul prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii de folosire de acte nereale.
Se impune să se stabilească că făptuitorul a prezentat la autoritatea vamală alte documente cu intenţia
de a eluda vămuirea corectă sau de a introduce ori scoate din ţară alte bunuri decât cele menţionate în
24
12
documentele prezentate autorităţii. În cazul în care mărfurile sau bunurile prezentate la autoritatea
vamală fac parte dintre mărfurile prohibite sau restricţionate, va exista un indiciu apreciabil pentru a se
deduce că fapta nu a fost săvârşită din culpă.
A. Forme
a) tentativa. Fapta rămasă în forma de tentativă este pedepsibilă în cazul infracţiunii de folosire de
acte nereale pentru operaţiuni de vămuire25.
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea analizată se consumă în momentul în care făptuitorul
foloseşte, la autoritatea vamală, documente vamale de transport sau comerciale care se referă la alte
mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă pentru a fi
supuse operaţiunii de vămuire.
B. Sancţiuni
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Reamintim şi sancţiunea pentru forma agravată a infracţiunii26, săvârşirea faptei de către una sau
mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare
de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
În baza dispoziţiilor legale27, tentativa la această infracţiune se pedepsește.
5. Infracţiunea de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală (art. 273 din Legea nr.
86/2000)
1. Concept
Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate
constituie infracţiunea de folosire de acte falsificate şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi
interzicerea unor drepturi.
persoane împreună (această dispoziţie este menţionată în alt articol de lege 29), fiind pedepsită cu
sociale formate și dezvoltate în legătură cu realizarea politici vamale şi cu încrederea publică în actele de însoţire
a mărfurilor.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de documentele de însoţire a mărfurilor
prezentate în vamă.
a) subiectul activ. În modalitatea de bază, subiect activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile
generale de răspundere penală.
Fapta va fi încadrată în modalitatea agravată, dacă subiectul activ a săvârşit infracţiunea fiind
înarmat ori dacă infracţiunea a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni, este statul prin autoritatea vamală,
deoarece împotriva acestora se îndreaptă acţiunea sau inacţiunea interzise de legea penală.
c) participaţia penală. Participaţia penală este posibilă în forma instigării, în cazul coautoratului şi
complicităţii concomitente reţinându-se varianta agravată.
25
26
27
28
29
13
d) condiţii de loc şi de timp
În cazul infracţiunii analizate legiuitorul nu a prevăzut condiţii speciale de timp. Infracţiunea se
poate comite însă numai prin prezentarea de acte false în faţa autorităţilor vamale.
a) elementul material. Infracţiunea analizată se săvârșește prin acţiunea făptuitorului de a folosi, la
autoritatea vamală, documente vamale de transport sau comerciale falsificate. Considerăm că în situaţia
în care fapta ar putea fi încadrată şi la infracţiunea analizată şi la cea de uz de fals (art. 323 C. pen.) se
va reţine numai infracţiunea din legea specială.
b) urmarea imediată. În cazul săvârșirii infracţiunii de folosire de acte falsificate, urmarea imediată
este reprezentată de crearea unei stări de pericol.
c) legătura de cauzalitate. Legiuitorul nu condiţionează existenţa infracţiunii de producerea unui
anumit rezultat. Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Latura subiectivă este reprezentată de intenţia directă sau indirectă, autorul având realizarea
faptului că foloseşte, la autoritatea vamală, documente vamale de transport sau comerciale falsificate,
pentru realizarea vămuirii mărfii în puctele vamale.
Mobilul şi scopul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii de folosire de acte falsificate,
însă vor putea fi luate în considerare la individualizarea pedepsei.
A. Forme
a) tentativa. Fapta rămasă în forma de tentativă se pedepseşte, conform dispoziţiilor art. 275.
b) consumarea infracţiunii.Infracţiunea analizată se consumă în momentul în care făptuitorul a
folosit, la autoritatea vamală, documente vamale de transport sau comerciale falsificate, pentru
realizarea operaţiunii de vămuire a mărfurilor pe care le însoţeşte.
B. Sancţiuni
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
În modalitatea agravată, aceea în care fapta a fost săvârşită de către una sau mai multe persoane
înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună (modalitate menţionată în alt articol de lege 30),
pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
În cazul în care mărfurile prezentate pentru vămuire sunt sustrase de la confiscare, infractorul este
obligat la plata echivalentului lor în lei.
30
14
Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 84/1992
privind regimul zonelor libere
1. Definiţia zonei libere

Prin Convenţia de la Kyoto, Consiliul de cooperare vamală a definit zona liberă ca o parte
din teritoriul unui stat în care mărfurile care se introduc se consideră ca nefiind în teritoriul
vamal din punct de vedere al drepturilor şi al taxelor vamale şi nu sunt supuse controlului
obişnuit al vămii.
Zona liberă este o zonă geografică a teritoriului României, în care operatorii economici
desfășoară activități, iar persoanele, mărfurile, mijloacele de transport și alte bunuri se supun
prevederilor legislației vamale unionale și naționale.
Zonele libere sunt precis delimitate și împrejmuite fie prin îngrădire, fie prin existența unor
limite naturale, cum ar fi luciul sau cursul de apă. Controlul accesului către zona liberă se
efectuează de organele vamale și ale poliției de frontieră. Navele maritime sau fluviale aflate la
fronturile de acostare din zonele libere se consideră pe teritoriul zonei libere
În zonele libere sunt admise mijloace de transport, mărfuri și alte bunuri, fără restricții
privind țara de origine, de proveniență sau de destinație. Nu sunt admise bunurile al căror import
este prohibit pe teritoriul României prin lege sau prin convențiile internaționale la care România
este parte.
Navele și celelalte mijloace de transport, precum și mărfurile sau alte bunuri care, pe orice
cale, intră în sau ies din zonele libere, trebuie să fie însoțite de documentele prevăzute de
legislația română și de convențiile internaționale.
Prin hotărârea Guvernului de înființare se aprobă regulamentul de organizare și funcționare
a zonei libere, regimul de exploatare, administrare și control, modul de percepere a taxelor și a
tarifelor, precum și mijloacele necesare supravegherii vamale și ale poliției de frontieră.
Aceste zone au rolul de a stimula dezvoltarea economică în unele teritorii şi pot fi de mai
multe tipuri :
– comerciale – în care operaţiunile autorizate sunt, în general, limitate la cele necesare pentru
stocarea mărfurilor şi la manipulări obişnuite pentru ameliorarea prezentării comerciale sau
pentru condiţionarea la transport – practică utilizată în Uniunea Europeană1.
– industriale, în care se permite şi derularea unor operaţiuni de transformare industrială a
mărfurilor. În ambele cazuri, păstrarea mărfurilor este nelimitată şi cesiunea mărfurilor este
permisă, iar activitatea magazinelor tip duty free este interzisă, ele făcând obiectul unor
reglementări distincte.
– mixte – în cadrul lor se vor putea desfăşura ambele tipuri de activităţi.
Cu toate că mărfurile introduse în zonele libere sunt considerate ca nefiind pe teritoriul
vamal, unele dispoziţii ale statului în cauză pot fi aplicate. Aceste dispoziţii vor fi mai ales cele
care au în vedere prohibiţii şi interdicţii care rezultă din legislaţia naţională, iar autorităţile
vamale pot să efectueze controale pentru a verifica respectarea prevederilor legale.
Zonele libere înfiinţate în România sunt: Sulina, Constanţa Sud, Basarabi, Galaţi, Giurgiu,
Brăila, Curtici – Arad2.
Crearea zonelor libere în cuprinsul teritoriului naţional, unitar şi indivizibil, este atributul
Guvernului. Aceasta reiese din art. 6 din Legea nr. 84/1992, care prevede că „înfiinţarea şi
delimitarea teritorială a zonelor libere, înfiinţarea birourilor vamale şi ale punctelor poliţiei de
1 C. Mladen, Drept vamal, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, p. 223.

2 http://www.arisinvest.ro.
1
frontieră se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţilor administraţiei publice
centrale şi locale interesate”.
Prin hotărârea Guvernului de înfiinţare a zonei libere se aprobă regulamentul de organizare
şi funcţionare a zonei libere, regimul de exploatare, administrare şi control, modul de percepere
a taxelor şi a tarifelor, precum şi mijloacele necesare supravegherii vamale şi ale poliţiei de
frontieră.
Fiecare zonă liberă are propriul său regulament de organizare şi funcţionare. Deci, nu va
exista un regim juridic uniform al zonelor libere, ci regimuri juridice diferind de la o zonă la
alta, deşi vor exista, desigur, multe prevederi comune acestora. Totalitatea prevederilor comune
va forma regimul comun al zonelor libere3.
Delimitarea zonelor libere este făcută atât în drept, prin actul normativ de înfiinţare, respectiv
Legea nr. 84/1992, cât şi în fapt, adică pe teren – zonele libere sunt precis delimitate şi
împrejmuite fie prin îngrădire, fie prin existenţa unor limite naturale, cum ar fi luciul sau cursul
de apă.
Controlul accesului către zona liberă se efectuează de organele vamale şi ale poliţiei de
frontieră, iar navele maritime sau fluviale aflate la fronturile de acostare din zonele libere se
consideră pe teritoriul zonei libere.
Intrarea şi ieşirea din zonele libere sunt permise numai prin punctele stabilite de autoritatea
vamală.
Accesul întro zonă liberă poate fi interzis de autoritatea vamală dacă persoanele fizice sau
juridice nu justifică interesul lor de a desfăşura o activitate licită în acea zonă.
Autoritatea vamală are dreptul de a controla mărfurile care intră în zonele libere sau care
staţionează ori ies din acestea pe baza documentelor de transport însoţitoare. Marfa se prezintă
autorităţii vamale, la cererea acesteia, de către titularul operaţiunii.
§4. Administrarea zonelor libere

Administrarea zonelor libere se realizează de către administraţiile acestora, care
funcţionează ca regii autonome4 şi care se pot reorganiza ca societăţi comerciale sau companii
naţionale, aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului sau
sub autoritatea administraţiei publice locale, după caz.
Conform art. 6 din Legea nr. 84/1992, administraţiile zonelor comerciale se organizează şi
funcţionează numai prin hotărâre a Guvernului.
Se poate trage concluzia că toate administraţiile zonelor libere sunt de interes naţional, chiar
dacă unele dintre acestea vor fi fost înfiinţate şi organizate de către Guvern, la propunerea
autorităţilor locale.
Resursele financiare ale Administraţiilor zonelor libere [art. 21 alin. (1) din Legea
nr. 84/1992] se constituie din:
a) venituri din aplicarea tarifelor de acordare a licenţelor de desfăşurare a activităţii;
b) venituri din aplicarea tarifelor de închiriere şi concesionare;
c) venituri din eliberarea permiselor de acces;
d) venituri din comisioane şi prestări de servicii;
e) venituri din alte activităţi;
3C. Mladen, op. cit, p. 230.

4 Conceptul de regie autonomă nu este definit de nici o prevedere a legii. Sedes materiae este Legea nr. 15/1990 privind
reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale. Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea
nr. 15/1990, regiile autonome sunt persoane juridice şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.
Alineatul (2) al aceluiaşi articol dispune că „regii autonome se pot înfiinţa prin hotărâre a Guvernului, pentru cele de interes
naţional”.
2
f) venituri provenite din penalităţi de întârziere a plăţilor prevăzute în contractele comerciale
încheiate;
g) fonduri de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, pentru realizarea de
investiţii pentru domeniul public;
h) alte venituri, credite bancare şi resurse atrase.
Nivelul tarifelor pentru închirieri, concesionari şi prestări de servicii se stabileşte prin
negociere directă sau licitaţie, după caz, concretizată în contractele încheiate între
administraţiile zonelor libere şi persoanele fizice şi/sau juridice, române ori străine, care
desfăşoară activităţi în zonele libere.
Administraţia zonelor libere are obligaţii diferite de la o zonă la alta şi sunt stabilite prin
hotărârea Guvernului prin care se înfiinţează:
§5. Coordonarea şi supravegherea activităţii zonelor libere

Coordonarea activităţii administraţiilor zonelor libere se exercită de către Agenţia zonelor
libere din cadrul Ministerului Transporturilor (art. 9 din Legea nr. 84/1992).
Ideea de coordonare, în sine, nu este criticabilă întrucât activităţile, disparate şi simultane,
care se desfăşoară în diferite zone economice necesită, cât de cât, un anumit grad de coordonare.
Importantă este modalitatea prin care se concretizează, în practică, această idee, existând
pericolul ca, sub pretextul coordonării, Agenţia zonelor libere să se lanseze în activităţi de
planificare a activităţilor diferitelor administraţii. O astfel de aplicare practică a ideii de
coordonare poate afecta diversitatea regimurilor juridice a zonelor libere care rezultă implicit
din art. 7 din Legea nr. 84/19925.
Supravegherea vamală în porturile şi zonele libere se efectuează prin:
a) ţinerea operativă a evidenţei mărfurilor şi bunurilor supuse regimului vamal prin
înscrierea lor în registrul sau documentele vamale;
b) aplicarea de sigilii vamale la mărfurile, bunurile şi mijloacele de transport supuse
regimului vamal, precum şi la accesul în spaţiile în care acestea se găsesc;
c) efectuarea de verificări selective, inopinate la mijloacele de transport încărcate cu mărfuri
nevămuite sau aflate în tranzit;
d) stabilirea de posturi permanente sau temporare, fixe sau mobile, la locul de acces al
persoanelor în porturi şi aeroporturi, la scara navelor şi aeronavelor, în depozite sau în alte
locuri unde se află mărfuri şi alte bunuri supuse vămuirii, precum şi la mijloacele de transport;
e) efectuarea, în cazuri de indicii de fraudă vamală, de verificări totale la mărfurile sau
bunurile care trec frontiera în anumite perioade sau pentru categorii.
Administraţia zonelor libere, de comun acord cu autoritatea vamală, stabileşte condiţiile
materiale necesare desfăşurării supravegherii vamale susmenţionate.
Infracţiunea de introducere în zonele libere de bunuri sau mărfuri al căror import este
prohibit pe teritoriul României
1. Concept
Introducerea în zonele libere de bunuri sau mărfuri al căror import este prohibit pe teritoriul
României constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă fapta nu
constituie o infracțiune mai gravă.Introducerea de mărfuri în zonele libere pentru a deveni deșeuri în
aceste zone constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă fapta nu
constituie o infracțiune mai gravă.
Tentativa infracțiunilor prevăzute la alin. 1 și 2 se pedepsește.
5 D. Ciobanu, op. cit., p .56.
3
a) obiectul juridic special.
Relaţiile sociale ce iau naştere şi se dezvoltă în legătură cu asigurarea respectării regimului juridic al zonei
libere.
b) obiectul material.
Este reprezentat de bunurile al căror import este prohibit pe teritoriul României. Categoriile de
bunuri cu privire la care pot fi prevăzute interdicţii se pot stabili prin lege sau hotărare a Guvernului
(spre exemplu regulament vamal). Interzicerea poate avea şi caracter provizoriu (bazat pe raţiuni de
sănătate publică, de ex.)
-poate fi reprezentat de arme, muniţii, droguri etc., ipoteză în care infracţiunea analizată se va reţine
în concurs cu alte infracţiuni.
a) subiectul activ. –nu este calificat
b) subiectul pasiv.- statul
Elementul material este alcătuit dintro acţiune de introducere în zonele libere de bunuri al
căror import este prohibit pe teritoriul României. Prin introducerea de bunuri prohibite în zonele
libere se înţelege trecerea peste linia de demarcaţie a acestor zone a bunurilor care nu pot fi
introduse în ţară de către persoanele fizice sau juridice, atât ca bunuri personale, cât şi a celor
care nu pot forma obiect de comerţ.
Momentul consumării: trecerea efectivă a liniei de demarcaţie cu bunuri sau mărfuri al căror
import este prohibit pe teritoriul României.
Intenţie directă sau indirectă.
4
Infracţiuni la regimul concurenţei
Secţiunea I
Legea nr. 21 din 19966 privind combaterea concurenţei neloiale
1. Aspecte introductive
Scopul legii, menţionat în chiar primul său articol, este acela de a asigura protecţia şi stimularea
concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor, iar
în art. 2 se referă la sfera de aplicare a legii, respectiv la actele şi faptele care restrâng, împiedică sau
denaturează concurenţa, săvârşite de:
- întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi - persoane fizice sau juridice - de cetăţenie, respectiv
de naţionalitate română sau străină, denumite în continuare întreprinderi;
Conform art. 2, alin. (2) “Prin întreprindere, în sensul prezentei legi, se înțelege orice entitate
angajată într-o activitate economică constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piață dată,
indiferent de statutul său juridic și de modul de finanțare, astfel cum este definită în jurisprudența
Uniunii Europene”.
- autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin
deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operaţiuni de piaţă, influenţând direct sau
indirect concurenţa, cu excepţia situaţiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau
pentru apărarea unui interes public major. Exemplificăm în acest sens regulile aplicabile mercurialului,
situaţie în care statul intervine pentru prevenirea activităţii comerciale speculative determinată de lipsa
temporară de pe piaţă a unor produse. În acest sens, legea concurenţei prevede7: „Pentru sectoare
economice determinate şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major
între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter
temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea
măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru
durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei
hotărâri”.
Conform legii concurenţei8, preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în
mod liber prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei. Preţurile şi tarifele practicate în cadrul unor activităţi
cu caracter de monopol natural sau al unor activităţi economice prevăzute prin lege se stabilesc şi se
ajustează cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu excepţia celor pentru care, prin legi speciale, sunt
prevăzute alte competenţe.
Punerea în aplicare a prezentei legi este încredințată Consiliului Concurenței ca autoritate națională
în domeniul concurenței. Consiliul Concurenței este autoritate administrativă autonomă, învestită în
acest scop, în condițiile, modalitățile și limitele stabilite prin dispozițiile prezentei legi. Consiliul
6
Legea nr. 21 din 10 aprilie 1996, legea concurenţei, a fost republicată în temeiul art. 107 alin. (3) din Legea nr.
255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 515 din 14 august 2013, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.
7
8
Art. 4, alin. (1) din Legea nr. 21/1996. Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. I din O.U.G nr. 31 din 30
iunie 2015, publicată în M.O. nr. 474 din 30 iunie 2015.
5
Concurenței este singura autoritate responsabilă cu aplicarea regulilor de concurență, având ca
principală misiune protejarea consumatorilor de practicile ce pot distorsiona funcționarea pieței libere.
2. Infracţiunea de practici concurenţiale interzise prevăzută la art. 65
1. Concept
(1) Fapta oricărei persoane care exercită funcția de administrator, reprezentant legal ori care
exercită în orice alt mod funcții de conducere într-o întreprindere de a concepe sau organiza, cu
intenție, vreuna dintre practicile interzise potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) și care nu sunt exceptate
potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni
la 5 ani ori cu amendă și interzicerea unor drepturi.
(2) Nu se pedepsește persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunță
organelor de urmărire penală participarea sa la comiterea infracțiunii prevăzute la alin. (1),
permițând astfel identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți participanți.
(3) Persoana care a comis infracțiunea prevăzută de alin. (1), iar în timpul urmăririi penale
denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit
această infracțiune beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
(4) Instanța judecătorească dispune afișarea sau publicarea hotărârii definitive de condamnare.
Art. 5 prevede care sunt Practicile anticoncurențiale

(1) Sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi și
practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea
concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care:
a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de
tranzacționare;
b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile;
c) împart piețele sau sursele de aprovizionare;
d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând
astfel acestora un dezavantaj concurențial;
e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații
suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu
obiectul acestor contracte.
Excepţii: (2) Interdicția prevăzută la alin. (1) nu se aplică înțelegerilor sau categoriilor de
înțelegeri între întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociațiilor de întreprinderi,
practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc
cumulativ următoarele condiții:
a) contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de mărfuri ori la promovarea progresului
tehnic sau economic, asigurând, în același timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat
de părțile la respectiva înțelegere, decizie ori practică concertată;
b) impun întreprinderilor în cauză doar acele restricții care sunt indispensabile pentru atingerea
acestor obiective;
c) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte substanțială a pieței
produselor în cauză.
(3) Categoriile de înțelegeri, decizii și practici concertate, exceptate prin aplicarea
prevederilor alin. (2), precum și condițiile și criteriile de încadrare pe categorii sunt cele stabilite în
regulamentele Consiliului Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene cu privire la aplicarea
6
prevederilor art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii
de înțelegeri, decizii ale asociațiilor de întreprinderi sau practici concertate, denumite regulamente de
exceptare pe categorii, care se aplică în mod corespunzător.
(4) Înțelegerile, deciziile și practicile concertate prevăzute la alin. (1), care îndeplinesc condițiile
prevăzute la alin. (2) sau se încadrează în categoriile prevăzute la alin. (3), sunt considerate legale,
fără a fi necesară notificarea acestora de către părți și emiterea unei decizii de către Consiliul
Concurenței.
(5) Sarcina probei unei încălcări a prevederilor alin. (1) revine Consiliului Concurenței.
Întreprinderii sau asociației de întreprinderi care invocă beneficiul prevederilor alin. (2) sau (3) îi
revine sarcina de a dovedi că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste alineate.
(6) Ori de câte ori Consiliul Concurenței aplică prevederile alin. (1) înțelegerilor, deciziilor sau
practicilor concertate, în măsura în care acestea pot afecta comerțul între statele membre, acesta
aplică, de asemenea, prevederile art. 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Piaţă relevantă9: numită şi sectorială, este mediul în cadrul căreia se vehiculează pe baza cererii
şî ofertei o categorie specifică de mărfuri ori servicii. Piaţa relevantă este mediul în care se întâlnesc
cererea cu oferta privitoare la mărfuri şi produse substituibile între ele, dar nu şi substituibile cu alte
bunuri sau servicii.
Legea concurenţei, în art. 7 alin. (1), prevede o serie de situaţii în care nu se aplică dispoziţiile alin.
(1) ale art. 5, prezentate mai sus, situaţii în care faptele nu vor constitui infracţiuni.
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic special al infracţiunii analizate este reprezentat de
relaţiile sociale formate și dezvoltate în legătură cu desfășurarea de activităţi comerciale licite. Legea
pedepsește și încălcarea relaţiilor comerciale privind adoptarea de poziţii dominante. Sub acest aspect
Legea concurenţei prevede10: „Este interzisă folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe
întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia.
Aceste practici abuzive pot consta în special în:
a. impunerea, direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiţii de
tranzacţionare inechitabile;
b. limitarea producţiei, comercializării sau dezvoltării tehnice în dezavantajul consumatorilor;
c. aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente,
creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;
d. condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare
care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor
contracte.
Se prezumă, până la proba contrară, că una sau mai multe întreprinderi se află în poziţie dominantă,
în situaţia în care cota ori cotele cumulate pe piaţa relevantă, înregistrate în perioada supusă analizei,
depăşesc 40%.
9
Adriana Almăşan, Dreptul concurenţei, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2018, p. 15
10
Art. 6 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 21/1996. Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din O.U.G. nr. 31
din 30 iunie 2015, publicată în M.O. nr. 474 din 30 iunie 2015.
7
b) obiectul material. Legiuitorul nu indică, în norma de incriminare un bun anume, ci are în
vedere orice participant la activităţile comerciale care nu se desfășoară conform uzanţelor cinstite și care
din această cauză, cu siguranţă produc un prejudiciu urmărit și realizat de făptuitor.
a) subiectul activ. Subiect activ al infracţiunii poate fi persoana care exercită funcţia de
administrator, reprezentant legal ori care exercită în orice alt mod funcţii de conducere într-o
întreprindere şi care concepe sau organizează, cu intenţie, vreuna dintre practicile concurenţiale interzise
de lege.
Prin întreprindere, în sensul legii11, se înţelege orice entitate economică angajată într-o activitate
constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă dată, indiferent de statutul său juridic şi de
modul de finanţare, astfel cum este definită în jurisprudenţa Uniunii Europene12. Dacă întreprinderile,
participă la o grupare realizată pe cale convenţională prin acord, înţelegere, pact, protocol, contract şi
altele asemenea, fie ea explicită, publică ori ascunsă, dar fără personalitate juridică şi indiferent de formă
- alianţă, coaliţie, grup, bloc, federaţie şi altele asemenea - pentru actele şi faptele prevăzute la alin. (1),
săvârşite în cadrul participării la o asemenea grupare, dispoziţiile prezentei legi se aplică fiecărei
întreprinderi, ţinându-se seama de principiul proporţionalităţii.
Punerea în aplicare a prezentei legi este încredinţată Consiliului Concurenţei ca autoritate naţională
în domeniul concurenţei13. Consiliul Concurenţei este autoritate administrativă autonomă, învestită în
acest scop, în condiţiile, modalităţile şi limitele stabilite prin dispoziţiile prezentei legi.
Persoana juridică răspunde penal14 pentru infracţiunea de practici concurenţiale interzise, dacă este
săvârşită în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a
contribuit la săvârşirea aceleiași fapte.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, adică titularul valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat
infracţiunea şi care este vătămat sau periclitat prin săvârşirea infracţiunii este statul, întrucât el este
garantul unor practici concurenţiale corecte, ce trebuie să se desfăşoare în condiţiile legii.
c) participaţia penală. În cazul infracţiunii analizate, participaţia penală, sub forma coautoratului
este posibilă numai dacă două sau mai multe persoane fac parte din consiliul de administraţie și
împreună au hotărât săvârșirea vreuneia dintre practicile concurenţiale ilicite sau sunt reprezentante
legal ori exercită în orice alt mod în comun funcţii de conducere într-o întreprindere și împreună au
conceput sau organizat, cu intenţie, vreuna dintre practicile concurenţiale interzise. Pentru formele de
participare de instigare sau complicitate, nu este necesară o anume calitate.
de loc și de timp în care să se săvârșească fapta pentru a fi considerată infracţiune.
a) elementul material. Elementul material al infracţiunii îl constituie:
a) acţiunea de a stabili, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte
condiţii de tranzacţionare;
11
Art. 2 - 3, din Legea nr. 21/1996.
12
Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din O.U.G. nr. 31 din 30 iunie 2015, publicată în M.O. nr. 474
din 30 iunie, 2015.
13
Articolul 3, alin. (1) din Legea nr. 21/1996.
14
Art. 135 din Cod pen.
8
b) acţiunea de limitare sau de controlare a producţiei, comercializării, dezvoltării tehnice sau
investiţionale;
c) acţiunea de împărţire a pieţelor sau a surselor de aprovizionare;
d) acţiunea de aplicare, în raporturile cu partenerii comerciali, a condiţiilor inegale la prestaţii
echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;
e) acţiunea de condiţionare a încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii
suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul
acestor contracte.
Formularea „concepere” poate crea o serie de confuzii. În doctrină15 s-a afirmat că acest termen
poate fi înţeles ca fiind „identificarea modalităţii de săvârş fire şi stabilirea planului”. Interpretarea nu
este una incorectă, dată fiind formularea pe care o foloseşte legiuitorul. Totuşi, pentru a avea relevanţă
penală o faptă trebuie să depăşească etapa deliberării interne, să ducă, aşa cum arăta profesorul
Dongoroz, la o modificare a realităţii, la o modificare a lumii externe. Considerăm că pentru a se putea
reţine infracţiunea, „conceperea” trebuie să presupună o manifestare exterioară, conceperea planului
trebuie să ia cel puţin forma actelor pregătitoare.
b) urmarea imediată este reprezentată de prejudiciile produse oricărei persoane fizice sau juridice
care intră în relaţii cu făptuitorul și care prin acţiunile concurenţiale ilicite îl prejuiidiciază. De exemplu,
mai mulţi comercianţi se înţeleg între ei să stabilească, direct sau indirect, preţul la un anumit produs pe
care doresc să-l cumpere sau să-l vândă.
Infracţiunea analizată pare a avea un caracter formal sau de pericol, dar în realitate este o infracţiune
cu caracter material, de rezultat, în sensul că prin practicile comerciale ilicite se produce un prejudiciu
pentru comercianţii cinstiţi care intră în relaţii comerciale cu făptuitorul, dar afectează și interesele
cumpărătorilor, persoane fizice sau juridice, care vor cumpăra produse la un preţ mai mare decât cel
firesc unei reale economii de piaţă.
Conform art. 11 din Lege, “Sunt interzise concentrările economice care pot ridica obstacole
semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special ca
urmare a creării sau consolidării unei poziții dominante”.
c) legătura de cauzalitate. Pentru existenţa legăturii de cauzalitate se impune ca organul judiciar să
facă dovada că practicile concurenţiale au avut caracter ilicit, însăși legiuitorul, în alin. (2), alin. (3) și
alin. (4) a prevăzut situaţii în care practicile concurenţiale, chiar dacă s-au stabilit prin înţelegerile sau
categoriile de înţelegeri între întreprinderi, ori care sunt rezultatul unor decizii sau categorii de decizii
ale asociaţiilor de întreprinderi, practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când
acestea îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute în alineatele menţionate din art. 5 al legii concurenţei.
penală, este intenţia directă, autorul având realizarea faptului că realizeaza practici concurenţiale
neloiale, infracţionale.
Cu privire la scop, înţelegerile între întreprinderi, deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile
concertate, trebuie să aibă ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei
pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, pentru ca fapta să fie considerată infracţiune.
15
Adriana Almăşan, op. cit., p. 182
9
Legea16 prevede și o dispoziţie procesuală specifică infracţiunii analizate, care se referă la sarcina
probei unei încălcări a prevederilor alin. (1), precizând că această sarcină revine Consiliului
Concurenţei. Întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi care invocă beneficiul prevederilor alin. (2)
sau (3) îi revine sarcina de a dovedi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste alineate.
În cazul infracţiunii prevăzute de Legea concurenţei analizată mai sus, inspectorii de concurenţă
vor putea efectua numai procesul-verbal de constatare, dar și investigaţii, dacă există suficient temei de
fapt şi de drept în urma sesizării din oficiu sau la plângerea unei persoane fizice sau juridice afectate în
mod real şi direct prin încălcarea prevederilor legi concurenţei17.
Secţiunea II
Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale
Conform dispoziţiilor legale18 profesioniştii ce desfăşoară activităţi cu scop lucrativ sunt obligaţi
să-şi exercite activitatea cu bună-credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite, iar încălcarea acestei obligaţii
atrage răspunderea civilă, contravenţională ori penală, în conformitate cu dispoziţiile legii speciale
privind combaterea concurenţei neloiale.
Constituie concurenţă neloială, orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea comercială
sau industrială19.
În art. 4 al Legii speciale sunt prevăzute faptele care constituie contravenţii la regimul concurenţei
loiale. Sancţiunea poate fi aplicată şi persoanelor juridice. Contravenţiile se constată, la sesizarea părţii
vătămate, de către salariaţi anume împuterniciţi de camerele de comerţ şi industrie teritoriale sau de
Inspecţia comercială de stat. Agenţii constatatori aplică o dată cu constatarea contravenţiei şi amenda.
Apreciem că dispoziţiile legale cuprinse în art. 6 ale Legii, respectiv „Comerciantul care săvîrşeşte
un act de concurenţă neloială va fi obligat să înceteze sau să înlăture actul şi, după caz, să plătească
despăgubiri pentru daunele pricinuite”, nu sunt de natură să descurajeze acţiunile neloiale ale
comercianţilor, ci să încerce din nou.
Aceste dispoziţii ar fi trebuit să fie imperative și nu permisive, într-o formulare de acest gen:
„Comerciantul care săvârşeşte un act de concurenţă neloială va fi obligat să înceteze concurenţa neloială
și să înlăture imediat actul şi să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite”, și în continuare să se
menţioneze că în caz de repetare a faptei îi va fi interzis să mai desfășoare vreodată vreo activitate
comercială.
Comerciantul care săvârşeşte un act de concurenţă neloială va fi obligat să înceteze sau să înlăture
actul şi, după caz, să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite.
Definiţii (conform Legii nr. 11/1991):

În înțelesul prezentei legi, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) concurență loială - situația de rivalitate de piață, în care fiecare întreprindere încearcă să obțină
simultan vânzări, profit și/sau cotă de piață, oferind cea mai bună combinație practică de prețuri, calitate
și servicii conexe, cu respectarea uzanțelor cinstite și a principiului general al bunei-credințe;
16
17
Art. 32, alin. (2) și art. 33 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.
18
Art.1 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.
19
Art.2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.
10
b) practici comerciale - orice comportament, respectiv acțiune, omisiune, demers sau comunicare
comercială, inclusiv publicitatea și comercializarea, efectuată de o întreprindere, în legătură directă cu
promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs;
c) uzanțe cinstite - ansamblu de practici sau reguli general recunoscute care se aplică în relațiile
comerciale dintre întreprinderi, în scopul prevenirii încălcării drepturilor legitime ale acestora;
d) secret comercial - informațiile care îndeplinesc cumulativ următoarele cerințe:
1. sunt secrete în sensul că nu sunt, ca întreg sau astfel cum se prezintă sau se articulează elementele
acestora, cunoscute la nivel general sau ușor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod
normal, de tipul de informații în cauză;
2. au valoare comercială prin faptul că sunt secrete;
3. au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în circumstanțele date, luate de către persoana care
deține în mod legal controlul asupra informațiilor respective, pentru a fi păstrate secrete;
Constituie contravenţii:
-denigrarea unui competitor sau a produselor/serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori
răspândirea de către o întreprindere sau reprezentantul/angajatul său de informații care nu corespund
realității despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia, de natură să îi lezeze interesele;
- deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/reprezentant al său ori
de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere
a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecției acestora și a căror dezvăluire poate dăuna intereselor
acelei întreprinderi;
1. Infracţiunea de concurenţă neloială (art. 5 din Legea nr. 11/1991)

1. Concept
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă:
a) folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă
confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;
b) folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări sau a altor
informații confidențiale în legătură cu acestea, transmise autorităților competente în
scopul obținerii autorizațiilor de comercializare a produselor farmaceutice ori a
produselor chimice destinate agriculturii, care conțin compuși chimici noi;
c) divulgarea, achiziționarea sau utilizarea secretului comercial de către terți, ca
rezultat al unei acțiuni de spionaj comercial ori industrial, dacă prin aceasta sunt
afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice;
d) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane împuternicite
de deținătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în fața autorităților
publice ori a instituțiilor publice, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau
activitatea unei persoane juridice;
e) folosirea de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (1) din
Codul penal a secretelor comerciale de care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor
de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane
juridice;
f) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare
ori vânzarea unor mărfuri sau servicii purtând mențiuni false privind brevetele de
invenții, brevetele pentru soiuri de plante, mărcile, indicațiile geografice, desenele ori
modelele industriale, topografiile de produse semiconductoare, alte tipuri de
proprietate intelectuală, cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau
cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare și altele asemenea, originea și
caracteristicile mărfurilor, precum și cu privire la numele producătorului sau al
11
comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalți comercianți și pe
beneficiari.
Prin mențiuni false privind originea mărfurilor, în sensul alin. 1 lit. f), se înțelege
orice indicații de natură a face să se creadă că mărfurile au fost produse într-o anumită
localitate, într-un anumit teritoriu sau într-un anumit stat.
Nu se socotește mențiune falsă privind originea mărfurilor denumirea unui produs
al cărui nume a devenit generic și indică în comerț numai natura lui, în afară de cazul
în care denumirea este însoțită de o mențiune care ar putea face să se creadă că are
acea origine.
c) obiectul juridic special. Obiectul juridic special al infracţiunii analizate este reprezentat de
relaţiile sociale formate și dezvoltate în legătură cu desfășurarea unei concurenţe loiale.
d) obiectul material. Obiect material al înfracţiunii analizate îl constituie:
- firme, embleme, desemnări speciale, ambalaje de natură a produce confuzie cu cele folosite
legitim de alt comerciant;
- mărfurile purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, originea şi caracteristicile
mărfurilor etc.
a) subiectul activ. Subiect activ al infracţiunii poate orice persoană care îndeplineşte condiţiile
generale de răspundere penală. De regulă această faptă este săvârșită de către persoane care au o funcţie
de conducere în cadrul societăţii.
Persoana juridică răspunde penal pentru infracţiunea de concurenţă neloială, dacă este săvârşită în
realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni, este:
- firmele, deţinătorii emblemelor, desemnărilor speciale sau a ambalajelor originale, care sunt
utilizate de către făptuitor pentru a crea confuzie, pentru a induce în eroare pe cei care le folosesc;
- titularul sau titularii brevetelor de invenţii, ai mărfurilor originale, producători sau comercianţi de
care se folosesc ilicit făptuitorul pentru a induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari etc.
c) participaţia penală. În cazul infracţiunii de concurenţă neloială, participaţia penală este posibilă
sub toate formele sale: coautorat, instigare sau complicitate.
urmarea imediată. În cazul săvârșirii infracţiunii de concurenţă neloială, urmarea imediată,
respectiv vătămarea adusă relaţiei sociale protejată de legea penală se referă la prejudiciile suferite
de:
- firmele, deţinătorii emblemelor, desemnărilor speciale sau a ambalajelor originale, care sunt
utilizate de către făptuitor pentru a crea confuzie, pentru a induce în eroare pe cei care le folosesc;
- titularii brevetelor de invenţii, ai mărfurilor originale, producători sau comercianţii de care se
folosesc ilicit făptuitorul.
Infracţiunea are caracter material, de rezultat, în sensul că prin săvârșirea acesteia se realizează
mărfuri, produse, folosindu-se de firme, deţinători de embleme, desemnări speciale sau a ambalajelor
originale, titulari de brevete de invenţii, ai mărfurilor originale, producătorii sau comercianţii de care se
folosesc ilicit făptuitorul pentru a crea confuzie, pentru a induce în eroare pe cei care folosesc bunurile
realizate în mod ilicit.
legătura de cauzalitate. Prin săvârșirea infracţiunii de concurenţă neloială, care este o infracţiune
materială, se realizează și raportul legăturii de cauzalitate dintre fapta şi rezultatul periculos, ilicit.
B. Latura subiectivă. Atitudinea psihică manifestată de făptuitor, înainte și în timpul săvârşirii
faptei prevăzute de legea penală, este intenţia directă, autorul având realizarea faptului că desfășoară
acţiunile ilicite care constituie element material al laturii obiective și urmărește producerea rezultatului
periculos, adică inducerea în eroare a celor care folosesc bunurile realizate în mod ilicit.
12
Mobilul nu este evidenţiat în morma de incriminare, dar scopul este trebuie să fie acela de a induce
în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiarii mărfurilor realizate prin metode ilicite.
A. Forme
a) tentativa
Fapta rămasă în forma de tentativă nu se pedepseşte.
b) consumarea infracţiunii
Infracţiunea analizată se consumă în momentul în care făptuitorul:
- a întrebuinţat o firmă, o emblemă, o desemnare specială sau a un ambalaj de natură a produce
confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant, toate acestea în scopul de a induce în eroare pe ceilalţi
comercianţi şi pe beneficiari bunurilor;
- a produs în orice mod, a importat, a exportat, a depozitat, a pus în vînzare sau a vândut vreo mărfă
purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu
privire la numele producătorului sau comerciantului, în scopul de a induce în eroare pe ceilalţi
comercianţi şi pe beneficiari.
13
CURS 11
Infracţiunea de spălare a banilor
1. Aspecte generale
Spălarea banilor reprezintă operaţiunea prin care se încearcă acoperirea originii ilicite a veniturilor
şi crearea unei aparenţe licite a surselor de venit. Termenul de spălare a banilor este preluat din practica
foarte întâlnită a grupărilor mafiote care, pentru a-şi justifica veniturile, deschideau spălătorii care
înregistrau profituri extraordinare, banii provenind însă din jocuri de noroc, prostituţie sau vânzarea
ilegală a băuturilor alcoolice. Printre cei care au recurs la acest procedeu pentru a-şi ascunde sursele
ilegale de venit se numără şi Al Capone şi Bugsy Moran care şi-au deschis spălătorii în Chicago pentru
a-şi spăla banii murdari.
Infracţiunea de spălare a banilor a fost incriminată iniţial la nivelul mai multor state, însă, dat fiind
caracterul transfrontalier din ce în ce mai pregnant al infracţiunii şi reglementarea diferită a infracţiunii
la nivelul legislaţiilor naţionale, s-a simţit nevoia unei incriminări transnaţionale. Astfel, de exemplu, în
Franţa, prin legea din anul 1987, nu era incriminată decât spălarea banilor provenind din traficul de
stupefiante, ceea ce înseamnă că spălarea banilor proveniţi din infracţiuni la fel de grave (precum cele
de omor, corupţie, proxenetism, furt etc.) nu erau sancţionate penal. Odată cu intrarea în vigoare a legii
din 13 mai 1996 – lege votată în Franţa după adoptarea la scară internaţională a mai multor instrumente
de prevenire, detectare şi combatere a spălării banilor - legiuitorul a generalizat infracţiunea, astfel încât
să fie pedepsită spălarea banilor proveniţi din orice infracţiune. Evoluţia incriminării spălării de bani
este marcată de influenţa surselor internaţionale asupra celor naţionale ; statele au început prin a pune
în mod izolat bazele normelor în materie pe care, ulterior, textele internaţionale le-au îmbunătăţit.1
La sfârşitul anilor 1980, comunitatea internaţională conştientizează faptul că legile naţionale nu
sunt adaptate la o rată a criminalităţii din ce în ce mai dezvoltată care se desfăşoară la scară
internaţională şi prosperă pe terenul absenţei unei armonizări a legislaţiilor naţionale.
La 20 decembrie 1988, a fost semnată la Viena Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite contra
traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope care prevede că fiecare parte semnatară adoptă
măsurile necesare pentru a incrimina :
a) conversia sau transferul de bunuri despre care cel care se ocupă ştie că provin din traficul de
stupefiante sau din participarea la comiterea acestei infracţiuni, în scopul de a disimula sau de a deghiza
originea ilicită a bunurilor menţionate sau ajută orice persoană care este implicată în comiterea acestei
infracţiuni să scape de consecinţele juridice ale actelor sale ;
b) disimularea sau ascunderea naturii, originii, dispunerii, mişcării sau proprietăţilor reale ale
bunurilor sau drepturilor aferente despre care autorul ştie că provin din traficul de stupefiante sau
participării la această infracţiune.
În anul 1989, la Summit-ul G7 de la Paris, a fost creat Grupul de Acţiune Financiară Internaţională
(GAFI), organism inter-guvernamental care stabileşte standardele internaţionale, dezvoltă şi
promovează politici de combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului.
Ţara noastră nu este membră GAFI, dar cooperarea cu acest organism internaţional se realizează
prin prisma relaţiei dintre Comitetul Moneyval (membru asociat GAFI) şi Oficiul Naţional de Prevenire
şi Combatere a Spălării Banilor.
GAFI a conceput 40 de Recomandări care se adresează statelor membre sau a celor cu care
cooperează indirect, acestea fiind combinate cu cele 8 Recomandări Speciale privind Finanţarea
Terorismului. Având în vedere faptul că statele au sisteme juridice şi financiare diferite şi, pe cale de
consecinţă, nu toate statele pot lua aceleaşi măsuri pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor,
1
Mireille Delmas-Marty, Geneviève Giudicelli-Delage, Droit pénal des affaires, Presses Universitaires de France,
Paris, 2000, p. 309
1
Recomandările stabilesc standarde minime de acţiune pentru ţări, necesare implementării în detaliu a
acestora conform condiţiilor lor specifice şi cadrului constituţional şi au la bază observaţia GAFI privind
apariţia tot mai frecventă de combinaţii sofisticate de tehnici, cum ar fi folosirea persoanelor juridice
pentru a ascunde adevăraţii proprietari şi controlul lor şi asupra câştigurilor ilicite, şi folosirea pe scară
largă a profesioniştilor independenţi pentru furnizarea de consiliere şi asistenţă în spălarea fondurilor
provenite din infracţiuni.
Recomandările cuprind toate măsurile pe care sistemele naţionale ar trebui să le pună în aplicare în
domeniul justiţiei penale şi sistemelor de reglementare legislativă ; măsurile preventive pe care să le ia
instituţiile financiare şi alte activităţi comerciale şi profesiuni specifice şi cooperarea internaţională.
Aceste Recomandări prevăd printre altele :
- fiecare ţară trebuie să ia măsuri pentru incriminarea spălării banilor proveniţi din săvârşirea
infracţiunilor grave ;
- ţările trebuie să adopte măsuri legislative prin care să permită autorităţilor competente să confişte
bunurile spălate, câştigurile obţinute din spălarea banilor, instrumentele folosite sau destinate comiterii
oricărei infracţiuni de spălare a banilor sau a unor bunuri de valoare corespunzătoare, fără a prejudicia
drepturile unei terţe părţi de bună-credinţă ;
- ţările trebuie să se asigure că legile de păstrare a confidenţialităţii din instituţiile financiare nu au
efect limitativ asupra implementării Recomandărilor GAFI ;
- instituţiile financiare nu trebuie să deschidă conturi anonime sau conturi care în mod evident sunt
pe nume fictive ;
- instituţiile financiare trebuie să păstreze, pentru o perioadă de cel puţin cinci ani, toate
înregistrările necesare privind atât tranzacţiile interne cât şi cele internaţionale, care să permită
autorităţilor competente să răspundă urgent la cererile de informaţii primite de la autorităţile
competente ;
- instituţiile financiare trebuie să acorde o atenţie specială tuturor tranzacţiilor complexe, neobişnuit
de mari şi a celor neuzuale, care nu au un scop economic sau legal vizibil ;
- ţările trebuie să asigure existenţa unor sancţiuni eficiente, proporţionale şi descurajante, fie ele
penale, civile sau administrative, aplicabile persoanelor fizice sau juridice care fac obiectul acestor
Recomandări, care nu se conformează cerinţelor privind spălarea banilor şi finanţarea terorismului ;
- instituţiile financiare trebuie sa acorde o atenţie deosebita relaţiilor de afaceri şi tranzacţiilor cu
persoane, inclusiv societati comerciale şi instituţii financiare din tarile care nu aplica sau aplica
insuficient Recomandările GAFI ;
- ţările trebuie să pună la dispozitia autorităţilor lor competente, implicate în combaterea spălării
banilor şi a finanţării terorismului, resursele financiare, umane şi tehnice adecvate.
În scopul armonizării legislației naționale cu cea europeană, în țara noastră infracțiunea de spălare
a banilor a fost incriminată pentru prima dată prin Legea nr. 21/1999 privind prevenirea și sancționarea
spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării
terorismului. Acest act normativ a fost în vigoare și și-a produs efectele până în anul 2002 când a fost
abrogat, de la acest moment infracțiunea de spălare a banilor fiind incriminată prin Legea nr. 656/2002
privind prevenirea și sancționarea spălării banilor.
În anul 2008, prin Hotărârea nr. 1559 a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a
Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, organ de specialitate cu personalitate
juridică în subordinea Guvernului, cu sediul în municipiului București. În vederea exercitării atribuțiilor
sale, Oficiul are constituit un aparat propriu, la nivel central, a cărui organigramă se aprobă prin hotărâre
a Guvernului. Este condus de un președinte, numit de Guvern din rândul plenului membrilor Oficiului,
care are calitatea de ordonator principal de credite, ajutat de 3 consilieri. Plenul Oficiului este structura
deliberativă și de decizie, fiind format din câte un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice,
Ministerului Justiției, Ministerului Administrației și Internelor, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
2
Casație și Justiție, Băncii Naționale a României, Curții de Conturi și Asociației Române a Băncilor,
numit în funcție pe o perioadă de 5 ani, prin hotărâre a Guvernului2.
Spălarea banilor este o expresie ce desemnează reinvestirea în afaceri licite a banilor obţinuţi în
afaceri ilicite, utilizând în acest scop circuite financiare interne şi internaţionale complicate 3.
Tehnica de bază cuprinde trei etape succesive4:
-înfiinţarea unor conturi colectoare în care se efecturează depozitele bancare ce urmează a fi
transferate;
- virarea sumelor din conturile colectoare în conturi din alte zone, printr-un număr de operaţii a
căror complexitate are drept scop să împiedice indetificarea sursei reale a banilor;
-investirea în afaceri licite a capitalului transferat şi returnarea beneficiilor care, capătă astfel un
aspect „curat”.
Terminologie
În sensul Legii nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării
terorismului:
- prin spălarea banilor se înțelege infracțiunea prevăzută la art. 49;
- prin finanțarea terorismului se înțelege infracțiunea prevăzută la art. 36 din Legea nr. 535/2004
privind prevenirea și combaterea terorismului;
- bunuri înseamnă activele de orice fel, corporale sau necorporale, mobile ori imobile, tangibile sau
intangibile, precum și documentele juridice sau instrumentele sub orice formă, inclusiv electronică sau
digitală, care atestă un titlu ori un drept sau interese cu privire la acestea;
- bancă fictivă înseamnă o instituție de credit, instituție financiară sau o altă instituție care
desfășoară activități echivalente celor desfășurate de o instituție de credit sau financiară, care este
înregistrată într-o jurisdicție în care aceasta nu are o prezență fizică prin care să se exercite efectiv
conducerea și gestiunea instituției și care nu este afiliată unui grup financiar reglementat și supus efectiv
unei supravegheri consolidate;
De asemenea, Legea nr. 129/2019 definește și alți termeni la care se face referire, precum instituție
financiară, relație de afaceri, operațiuni ce par a avea o legătură între ele, furnizori de servicii pentru
societățile comerciale, persoane expuse politic etc.
Răspunderea contravenţională
Art. 42 (1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, disciplinară,
contravențională, administrativă sau penală.(2) Prin derogare de la prevederile art. 13 din Ordonanța
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări
prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunii amenzii
contravenționale se prescrie în termen de 5 ani de la data săvârșirii faptei.(3) Funcția de verificare și
control exercitată de reprezentanții împuterniciți ai autorităților competente implică exercițiul autorității
de stat.
Constituie contravenţii:
a) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) și (3), art. 8 alin.
(1), (3), (4) și (14), art. 9 alin. (1) și (2), art. 10, art. 11 alin. (1), (4)-(7), (8), (8^1)
și (9), art. 13 alin. (1)-(7), art. 14-16, art. 17 alin. (1)-(3) și (6)-(14), art. 17^1, art.
18 alin. (2), (6) și (8), art. 19 alin. (1)-(4) și (11), art. 21 alin. (1)-(3), art. 23 alin.
(1)-(3), (5) și (6), art. 24 alin. (1)-(7) și (9), art. 26 alin. (5).(la 15-07-2020, Litera a) din
Alineatul (1) , Articolul 43 , Capitolul X a fost modificată de Punctul 87, Articolul I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 111 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 15 iulie 2020 )
2
Legea nr. 656/2002, art. 26
3
Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun, Criminologie, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1996, p. 249
4
Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun, op. cit., p. 250
3
b) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 25;c) nerespectarea obligațiilor
prevăzute la art. 7 alin. (1)-(5) și (7), art. 8 alin. (12), art. 26 alin. (4) și art. 33 alin.
(2)-(4);(la 15-07-2020, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 43 , Capitolul X a fost modificată de Punctul
87, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 111 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 620 din 15 iulie 2020 )
d) neîndeplinirea obligației de raportare prevăzute la art. 6, atunci când organul
de conducere, de administrare și de control al societății, director sau un angajat al
entității raportoare a dezvăluit la nivel intern existența unor indicii sau certitudini
despre faptul că o faptă sau o tranzacție a fost legată de spălarea banilor sau de
finanțarea terorismului;
e) obstrucționarea activității de control și supraveghere, inclusiv nefurnizarea,
furnizarea cu întârziere sau furnizarea de date și informații eronate în aplicarea
dispozițiilor prezentei legi;
f) neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 37 alin. (2) și (3);
g) inițierea sau continuarea relației de afaceri sau executarea unor tranzacții cu
încălcarea prevederilor prezentei legi.
h) încălcările prevăzute la art. 18 din Regulamentul (UE) 2015/847;(la 15-07-2020,
Alineatul (1) din Articolul 43 , Capitolul X a fost completat de Punctul 88, Articolul I din ORDONANȚA
DE URGENȚĂ nr. 111 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 15 iulie
2020 )(2) Pentru persoanele fizice, contravențiile prevăzute la alin. (1) lit.
a), d), g) și h) se sancționează cu avertisment sau amendă de la 25.000 lei la 150.000
lei, contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. b) se sancționează cu avertisment sau
amendă de la 20.000 lei la 120.000 lei, iar contravențiile prevăzute la alin. (1) lit.
c), e) și f) se sancționează cu avertisment sau amendă de la 10.000 lei la 90.000 lei.
Infracţiunea de spălare a banilor art 49
2. Concept
(1) Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3
la 10 ani:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de
infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în
scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se
sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienței, a situării, a
dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora,
cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;
c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri de către o altă persoană decât
subiectul activ al infracțiunii din care provin bunurile, cunoscând că acestea provin din
săvârșirea de infracțiuni.
(2) Tentativa se pedepsește.
(2^1) Constituie circumstanță agravantă săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor
de către una dintre entitățile raportoare prevăzute la art. 5, în exercitarea activității sale
profesionale
(3) Dacă fapta a fost săvârșită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii,
instanța aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele complementare prevăzute
la art. 136 alin. (3) lit. a)-c) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările
ulterioare. (Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice sunt:a) dizolvarea
persoanei juridice;b) suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei
4
juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;c) închiderea unor puncte de lucru ale
persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani);
(4) Cunoașterea provenienței bunurilor sau scopul urmărit trebuie stabilită/stabilit din
circumstanțele faptice obiective.
(5) Dispozițiile alin. (1)-(4) se aplică indiferent dacă infracțiunea din care provine
bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în alte state membre sau state terțe.
(6) Dispozițiile alin. (1)-(4) se aplică și infracțiunilor de spălare a banilor săvârșite în
afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de către o persoană juridică română
chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracțiune și de legea penală a țării unde a fost
săvârșită.
Precizări prealabile
- deşi denumirea infracţiunii face trimitere doar la spălarea banilor, pentru infracţiunea analizată
sunt susceptibile a fi trase la răspundere penală persoanele care spală orice fel de valori provenite din
orice infracţiune, aşa cum se prevede în Convenţia O.N.U. (2000) împotriva crimei organizate
transnaţionale;
- infracţiunea de spălare a banilor are caracter corelativ, derivat, aceasta existând doar în condiţiile
săvârşirii prealabile a unei alte infracţiuni din care să provină bunul supus operaţiunii de spălare. Cu
privire la acest aspect, criticăm trimiterea la săvârşirea prealabilă a unei alte infracţiuni, şi nu a unei
fapte prevăzute de legea penală, în doctrină dar şi în deciziile recente ale Înaltei Curţi ridicându-se chiar
problema autonomiei infracţiunii de spălare a banilor care priveşte posibilitatea de a reţine această
infracţiune în lipsa unei condamnări anterioare pentru infracţiunea primară şi chiar fără a identifica fapta
prin care au fost obţinute bunurile ori pe autorul acesteia. Aceasta vine ca un răspuns al statelor la
evoluţia activităţilor de spălare a banilor care a dobândit caracter transfrontalier, condiţii în care este
extrem de dificilă probarea activităţii infracţionale generatoare de venituri ilicite. Acceptarea
caracterului autonom al infracţiunii de spălare a banilor reprezintă o obligaţie asumată de către statul
român prin aderarea la Convenţia Consiliului Europei de la Varşovia şi este una din recomandările
formulate de către Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare 5. Art. 9 pct.
6 din această Convenţie prevede că fiecare parte se va asigura că este posibilă condamnarea pentru
spălarea de bani acolo unde se dovedeşte faptul că bunurile ce fac obiectul spălării banilor provin dintr-
o infracţiune fără a se determina exact care este această infracţiune. Totuşi, trebuie să precizăm că, în
conformitate cu principiul legalităţii, reţinerea infracţiunii de spălare de bani ca infracţiune autonomă
nu ni se pare corectă, chiar având în vedere obligaţiile pe care România şi le-a asumat la nivel
internaţional sau European.
Aşa cum s-a arătat în doctrină, principala modificare adusă de L. nr. 129/2019 o reprezintă
excluderea subiectului activ al infracţiunii premisă din sfera subiecţilor activi ai infracţiunii de spălare
a banilor în cazul variantei prevăzute la lit. c)6.
Situaţie premisă:
Infracţiunea presupune existenţa unei situaţii premisă, reprezentate de săvârşirea altei infracţiuni,
denumită infracţiune principală, infracţiunea din care provin banii murdari. Aşa cum s-a pronunţat şi
Înalta Curte şi cum se arată însă şi în doctrină7, existenţa unei hotărâri de condamnare pentru infracţiunea
din care provin banii murdari nu este o condiţie pentru reţinerea infracţiunii de spălare a banilor –
putându-se reţine, de exemplu şi în ipoteza în care în ceea ce priveşte infracţiunea predicat a intervenit
5
Mihai Costin Toader, Scurte consideraţii privind reţinerea autonomă a infracţiunii de spălare a banilor,
www.juridice.ro
6
Mihai Adrian Hotca, Elena Hach, Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi
finanţării terorismului precum şi modificarea şi completarea unor acte normative. Comentariu pe articole, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 208
7
M. Hotca, E. Hach, op. cit., p. 217
5
prescripţia. ICCJ a arătat, în mai multe prilejuri, că este îndeplinită condiţia cu privire la prima
infracţiune şi dacă făptuitorul nu este sigur cu privire la încadrarea juridică sau modul de comitere al
infracţiunii, „este îndeplinită condiţa <<cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni>> prevăzută
pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor cu atât mai mult cu cât doctrina şi jurisprudenţa susţin
argumentat teza autonomiei spălării banilor, în sensul că nu este necesar ca autorul infracţiunii de spălare
să fi cunoscut natura exactă, circumstanţele temporale, locul, şi nici măcar identitatea persoanei, a
victimei sau a autorului infracţiunii principale, nefiind necesar ca făptuitorul (când nu este el însuşi
autorul faptei principale) să cunoască cu exactitate infracţiunea principală din care provin fondurile
supuse spălării şi cine este autorul acesteia sau dacă acesta răspunde penal sau nu pentru infracţiunea
săvârşită, fiind suficient ca în momentul operaţiunii de spălare a banilor să aibă reprezentarea că bunul
provine din săvârşirea unei infracţiuni”8. În acelaşi sens, în Convenţia de la Varşovia se arată că:
„Fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat
nu este o condiţie pentru o condamnare pentru spălare de bani”9 şi că -Fiecare parte se va asigura că
este posibilă condamnarea pentru spălare de bani, conform prezentului articol, acolo unde se dovedeşte
faptul că bunurile ce fac obiectul paragrafului 1 subparagraful a) (transformarea sau transferul
bunurilor, cunoscând că aceste bunuri constituie produse, în scopul de a disimula sau a ascunde
originea ilicită a acestor bunuri ori de a ajuta orice persoană implicată în comiterea unei infracţiuni
predicat să se sustragă de la consecinţele juridice ale faptelor sale) sau b) (disimularea sau ascunderea
naturii, originii, amplasării, dispunerii, circulaţiei ori a proprietăţii reale a bunurilor sau a drepturilor
relative la acestea, despre care autorul ştie că acestea constituie produse) provin dintr-o infracţiune
predicat fără a fi necesar să se stabilească exact care infracţiune10.
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic al acestei infracţiuni este reprezentat de relaţiile sociale
de tip patrimonial, care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu normala circulaţie a bunurilor sau valorilor
în cadrul circuitelor financiare, bancare, economice, comerciale sau civile, realizate prin intermediul
instituţiilor şi entităţilor prevăzute de Legea nr.11 129/2019. Totodată, prin incriminarea acestor fapte
se protejează şi relaţiile ce iau naştere în legătură cu înfăptuirea justiţiei, fiind deci vorba despre un
obiect juridic complex.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de bunurile obţinute din săvârşirea
infracţiunii primare şi supuse operaţiunii de spălare (a nu se confunda cu sumele de bani sau bunurile
„curate” care se obţin în urma comiterii faptei şi care reprezeintă produsul infracţiunii, iar nu obiectul
material). În această categorie sunt incluse şi documente, instrumente de plată sau alte înscrisuri
necesare creării aparenţei de legalitate a intrării în posesia bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunii
sau a produselor acestora.
Trebuie menţionat faptul că, dacă bunurile provine dintr-o faptă ilicită nepenală sau din săvârşirea
unei contravenţii, nu poate fi reţinută infracţiunea de spălare a banilor.
Conform art. 2, lit. c) din L. nr. 129/2019 „bunuri înseamnă activele de orice fel, corporale sau
necorporale, mobile ori imobile, tangibile sau intangibile, precum și documentele juridice sau
instrumentele sub orice formă, inclusiv electronică sau digitală, care atestă un titlu ori un drept sau
interese cu privire la acestea”. Aceste bunuri au la bază săvârşirea unei infracţiuni care este, de regulă,
în formă consumată deoarefi ce tentative nu este, de regulă, susceptibilă să producă bunuri 12. Obiect
material ar putea fi, de exemplu, şi un imobil, deşi denumirea infracţiunii este aceea de “spălare a
banilor”13. Instanţa supremă a arătat că “pentru ca o infracţiune să poată fi baza infracţiunii de spălare
de bani, aceasta trebuie să conducă la existenţa unui bun în materialitatea lui […] Astfel, pentru ca un
8
ICCJ, s. pen., dec. nr. 454/2015 indicată de M. Hotca, E. Hach, op. cit., p. 218
9
Convenţia de la Varşovia, art. 9, pct. 5
10
Convenţia de la Varşovia, art. 9, pct.6
11
12
13
6
bun să fie transferat, folosit, deţinut sau altele, acesta în primul rând trebuie să existe ca urmare a
săvârşirii de infracţiuni. Aceste aspecte conduc la argumentele expuse, respective că infracţiunea
predicat trebuie să se fi consumat”14.
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică ce răspunde penal,
fără ca pentru aceasta să aibă vreo calitate specială, cu toate că, cel puţin în ceea ce priveşte infracţiunile
cu un prejudiciu mare, persoana care „spală bani” este un profesionist. De asemenea, subiectul activ al
spălării de bani poate fi chiar autorul infracţiunii primare, caz în care se va reţine un concurs de
infracţiuni, sau o altă persoană care nu are nicio legătură cu această infracţiune ; credem totuşi că, în
această situaţie (aşa cum vom arăta în cele ce urmează şi cum s-a arătat în doctrină) este necesară o
analiză atentă, pentru fiecare caz în parte, pentru a se evita încălcarea principiului non bis in idem.
Problema care se ridica era aceea dacă persoanei care comite infracţiunea „predicat” i se poate
reţine şi infracţiunea de spălare de bani.
Instanţa supremă a arătat, prin Decizia nr. 16/2016 că : „Subiectul activ al infracţiunii de spălare
a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile” şi că „Infracţiunea de spălare
a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare
pentru infracţiunea din care provin bunurile”. Conform art. 9, alin. (2), lit.b) din Convenţia de la
Varşovia, privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea
terorismului „se poate prevedea că infracţiunile enunţate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care
au săvârşit infracţiunea predicat”. “Înalta Curte învederează însă că infracţiunea de spălare de bani nu
trebuie reţinută automat în sarcina autorului infracţiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt
că în activitatea sa infracţională s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii elementului material al
infracţiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracţiunea de spălare de bani de
individualitate. Revine organelor judiciare sarcina de a decide în situaţii concrete dacă infracţiunea de
spălare de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea din care provin bunurile
şi dacă este cazul să se reţină un concurs de infracţiuni sau o unică infracţiune”15.
CCR, prin Decizia nr. 73/2011 (cu privire la încălcarea principiului non bis in idem) arată că
“dispoziţiile legale criticate sub aspectul lipsei de previzibilitate sunt constituţionale, deoarece acestea
stabilesc criterii obiective de apreciere a caractului penal al operaţiunilor săvârşite în legătură cu bunul
sau sumele rezultate dintr-o anumită infracţiune. Pentru ca principiul non bis in idem să-şi găsească
aplicarea, persoana în cauză trebuie să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus
încetarea urmăririi penale pentru fapta cu privire la care este din nou urmărită sau judecată. În situaţia
concursului de infracţiuni însă, infractorului I se aplică o pedeapsă principal, fără ca prin aceasta să fie
încălcate în vreun fel dispoziţiile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie”.
CCR, prin Decizia nr. 418/2018 arată că “reglementarea infracțiunii prevăzute la art. 29 alin. (1)
lit. c) din Legea nr. 656/2002 îndeplinește cerințele de claritate și coerență logică doar în condițiile în
care autorul acestei infracțiuni este diferit de autorul infracțiunii predicat. Practic, incriminarea analizată
vizează o tăinuire, iar tăinuirea poate fi comisă doar de o persoană diferită de autorul infracțiunii din
care provin bunurile tăinuite” şi că “reţinerea, ca infracţiune distinctă […] a oricăreia din faptele de
dobândire, deţinere şi, respective, folosirea de bunuri care provin din săvârşirea unei infracţiuni, în
sarcina subiectului activ al infracţiunii din care provin bunurile, implică tragerea la răspunderea penală,
de două ori, pentru săvârşirea aceleiaşi fapte”16. Astfel, CCR “Admite excepția de neconstituționalitate
ridicată de Tribunalul Mureș - Secția penală, din oficiu, în dosarele nr. 2.100/102/2013 și nr.
5.873/102/2013 și constată că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea
și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a
14
ÎCCJ, s. pen., dec. nr. 411/A/2017 în M. Hotca, E. Hach, op. cit., p. 210
15
https://legeaz.net/monitorul-oficial-654-2016/decizie-iccj-16-2016-spalare-de-bani-complet-dezlegare-
chestiuni-drept-penal
16
Indicată de M. Hotca, E. Hach, op. cit., p. 214
7
finanțării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16 din 8
iunie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii
(pct. 2 din dispozitiv), sunt neconstituționale”.
Urmare a acestei decizii, legiuitorul a făcut menţiunea expresă la art. 49 lit. c), (dobândirea,
deținerea sau folosirea de bunuri de către o altă persoană decât subiectul activ al infracțiunii din care
provin bunurile, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni) că subiect active nu poate fi
aceeaşi persoană cu cea care a săvârşit infracţiunea predicat la incriminarea prevăzută la lit. c).
b) subiectul pasiv. Subiectul pasiv al infracţiunii este, în primul rând statul, ca garant al desfăşurării
normale a activităţii economico-financiare. Poate exista şi un subiect pasiv secundar, respectiv orice
persoană fizică sau juridică prejudiciată prin activitatea de spălare a banilor.
c) participaţia penală. Participaţia penală este posibilă în toate formele, de cele mai multe ori
existând chiar grupări infracţionale în care fiecare efectuează o anumită operaţiune (de ex. persoane care
săvârşesc infracţiunea principală, persoane care se ocupă cu spălarea banilor etc.)
a) elementul material. Pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor, din punctul de vedere al
laturii obiective, se cer a fi îndeplinite două condiţii, și anume să existe o activitate de schimbare sau de
transfer de valori, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unei infracţiuni și provenienţa banilor să
fie rezultatul săvârșirii unei infracţiuni. Pentru prima variantă, elementul material constă în schimbarea
sau transferul de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii
sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit
infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.
Acţiunea de schimbare presupune transformarea unui bun sau a unei valori în alt bun sau altă valoare,
precum, de exemplu, schimbarea unei sume de bani din lei în valută. Schimbarea poate să constea şi în
transformarea fizică a bunurilor, în schimbarea înfăţişării acestora sau în înlocuirea unui bun cu un altul.
Fapta inculpaţilor S.H. și S.V. care au efectuat un schimb valutar la Banca E., sucursala Oradea,
cumpărând valută în monedă euro, fiecare dintre inculpaţi depunând banii pe numele mamei sale,
provenite din complicitate la infracţiunea de luare de mită, întrunește şi elementele constitutive ale
infracţiunii de spălare a banilor17.
Conform art. 9, alin. (2), lit. c) din Convenţia de la Varşovia, „cunoaşterea, intenţia sau scopul, ca
element al uneia dintre infracţiunile prevăzute în acest paragraf, se poate deduce din circumstanţele
obiective ale faptei”.
Transferul de bunuri presupune fie mutarea fizică a bunului dintr-un loc în altul, fie mutarea unei
sume de bani dintr-un cont în altul.
În a doua variantă a infracţiunii, elementul material constă în ascunderea ori disimularea adevăratei
naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor
asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.
Ascunderea provenienţei bunurilor presupune faptul că autorul nu vrea să o dezvăluie, să fie
cunoscută, iar disimularea constă în ascunderea adevăratei feţe a unui lucru sau a unei situaţii, dându-i
o aparenţă înşelătoare. Activitatea de schimbare sau transfer a bunului trebuie să fie de natură a disimula
originea ilicită, adică de a crea o aparenţă de legalitate credibilă, verosimilă18.
Pentru cea de a treia variantă a infracţiunii, elementul mateial constă în dobândirea, deţinerea sau
folosirea unui bun (de către o altă persoană decât subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile)
cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. Elementul material al infracţiunii de spălare
a banilor, în această variantă, are elemente comune cu infracţiunea de tăinuire. Totuşi, între cele două
17
Î.C.C.J., s. pen., dec. Nr. 1386 din 11 martie 2004, http://legeaz.net/spete-penal-iccj-2004/decizia-1386-
2004
18
8
infracţiuni există o diferenţă fundamentală: în cazul infracţiunii de tăinuire, dobândirea bunurilor se
face cu bani „curaţi”, dobândiţi din surse licite, însă aceste bunuri sunt rezultatul unor infracţiuni despre
care cumpărătorul are cunoştinţă. În cazul infracţiunii de spălare a banilor, banii trebuie să provină din
săvârşirea unei alte infracţiuni. Aşadar, diferenţa dintre cele două infracţiuni este reprezentată de sursa
banilor. Dacă, de exemplu, este cumpărat un autoturism cu bani proveniţi din săvârşirea unei infracţiuni
este săvârşită infracţiunea de spălare a banilor, iar dacă este cumpărat un autoturism furat cu bani
proveniţi din surse licite, se săvârşeşte infracţiunea de tăinuire. Incriminarea spălării banilor permite
aducerea în sfera penalului a unor comportamente sau acţiuni ce nu intră sub incidenţa textelor legale
referitoare la tăinuire sau favorizare a infractorului19.
În proiectul noului Cod penal, în forma trimisă spre aprobare către parlament, infracţiunea de
spălare a banilor era prevăzută la Titlul IV, art. 269 (infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei), în următoarea
formulare:
„(1) Operaţiunea juridică de orice fel, efectuată în scopul împiedicării identificării originii ilicite,
a situării, a circulaţiei, a titularului real al dreptului de proprietate ori a existenţei altor drepturi cu
privire la un bun, de către o persoană care, fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete, că
acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura
acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Fapta constituie infracţiune şi atunci când aceasta a fost săvârşită de autor sau de un
participant la fapta prevazută de legea penală din care provine bunul.
(3) Tentativa se pedepseşte”.
Observăm, cu regret, că o infracţiune atât de importantă cum este cea de spălare a banilor nu şi-a
găsit locul în Codul penal. Observăm, de asemenea, că în proiectul noului Cod penal infracţiunea de
spălare de bani era o infracţiune autonomă, iar nu condiţionată, aşa cum este în prezent, de săvârşirea
unei alte infracţiuni (formularea mult mai largă „faptă prevăzută de legea penală” faţă de „săvârşirea
de infracţiuni”), opţiune legislativă care, deşi nu lipsită de orice critică, ar fi înlăturat o mare parte din
controversele actuale. Trebuie să notăm şi că, aşa cum bine s-a arătat în literatura de specialitate20
posibilitatea reţinerii în concurs a infracţiunilor generatoare de bani murdari şi a infracţiunii de spălare
a banilor, trebuie analizată de la caz la caz, cu respectarea regulii de interpretare strictă a legii penale.
Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 129/2019 era în discuţie ipoteza în care făptuitorul fură o sumă
de bani, primeşte mită sau a obţine o sumă de bani ca urmare a unei infracţiuni de evaziune fiscală etc.
şi foloseşte suma respectivă pentru a achiziţiona un bun nu se va putea reţine şi infracţiunea de spălare
de bani, în concurs, decât dacă a existat intenţia [ce poate fi dedusă şi în mod obiectiv, aşa cum se arată
la alin. (4)] de a da o aparenţă licită acestor sume, în oricare dintre modurile prevăzute în conţinutul
legal al incriminării. O altfel de soluţie ar fi o încălcare evidentă şi gravă a principiului non bis in idem21.
Într-o decizie din 201322, Înalta Curte a hotărât că dobândirea, deţinerea şi folosirea banilor obţinuţi
prin săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, de către subiectul activ al
acestei infracţiuni, care a încercat prin tranzacţii bancare succesive să ascundă atât sursa, cât şi destinaţia
banilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 (Lege care incrimina spălarea de bani înainte de intrarea în vigoare a
Legii nr. 129/2019) raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, subiectul activ al infracţiunii
prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 putând fi şi subiect activ al infracţiunii prevăzute în art.
29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000. Fapta întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, chiar dacă pentru infracţiunea principală,
prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, a intervenit prescripţia răspunderii penale. Prin
19
Camelia Bogdan, Reflecţii şi propuneri de lege ferenda privind infracţiunea de spălare a banilor, în Revista
de Drept Penal, nr. 3/2011, p. 109
20
C. Bogdan, op. cit., pp. 109 şi urm.
21
În acelaşi sens Camelia Bogdan, Infracţiunea de spălare a banilor. Autonomie. Subiect activ, 2013,
http://www.juridice.ro
22
Î.C.C.J., s. pen., dec. nr. 836 din 13 februarie 2013, http://www.scj.ro
9
urmare, deşi aşa cum rezultă în mod clar din analiza conţinutului legal al infracţiunii, infracţiunea de
spălare a banilor nu este o infracţiune autonomă, conform hotărârii Instanţei Supreme indicate mai sus,
este totuşi posibilă reţinerea infracţiunii analizate fără a se reţine infracţiunea primară23.
Într-o speţă din 201424, inculpatul N.V.M. a racolat fete de pe raza judeţului Mureş, pe care le-a
convins să se deplaseze în Spania, sub pretextul că vor lucra în agricultură. Fetele au fost apoi convinse
(făptuitorul profitând de vulnerabilitatea lor) să întreţină relaţii sexuale contra cost, cu clienţii unui club
de noapte pentru sume cuprinse între 50 și 70 de Euro, sumele rezultate fiind reţinute de inculpat. Din
analizarea fișelor de operațiuni bancare pentru fiecare transfer M.G. s-a arătat că în perioada 4 august -
6 octombrie 2004 inculpatul a încasat prin 11 plăți diverse sume în Euro care au fost trimise de către
una din fetele care practica prostituția, în folosul său, numita M.M. La data deschiderii contului (15 iulie
2004) inculpatul N.V.M. a făcut o depunere de 2.000 euro, după care la un interval de numai câteva
minute a făcut o nouă depunere, în sumă de 6.000 euro. „Întrucât normele bancare în vigoare obligau
depunătorul să menționeze originea sumelor depuse, inculpatul a ales să depună suma totală pe care în
mod evident o avea asupra lui în două etape, în două tranșe, pentru a nu atrage atenția cu depunerea unei
sume mari, tocmai pentru că a indicat că aceste depuneri provin din economii. Această fragmentare a
sumei în scopul de a face plauzibilă aşa zisa origine a acestora, respectiv economiile, s-a apreciat că
reprezintă un puternic argument în sprijinul ideii că inculpatul intenționa de fapt să ascundă adevărata
origine, izvorul ilicit al banilor depuși, rezultate din practicarea prostituției în folosul său de către fetele
care stăteau în vila sa din Spania”. Din dosar rezultă că şi retragerea sumei s-a făcut tot în mod
fragmentat, la intervale de 2-4 zile, urmate de închiderea contului. Toate acestea, coroborate cu aspectul
licit pe care inculpatul a încercat să îl dea sumelor de bani (prin interpunerea unor rude) au determinat
Instanţa Supremă să reţină şi săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută la art. 29, alin. (1), lit.
a) din Legea nr. 656/2002 [prin schimbarea încadrării juridice a faptei in infracţiunea prevăzută la art.
23, alin. (1), lit a)].
b) urmarea imediată. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea
socială ocrotită.
c) legătura de cauzalitate. Existenţa infracţiunii de spălare a banilor depinde de legătura de
cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată. Conform alineatului (4 Cunoașterea
provenienței bunurilor sau scopul urmărit trebuie stabilită/stabilit din circumstanțele faptice obiective.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, infracţiunea se poate comite numai cu intenţie directă,
subiectul activ cunoscând provenienţa bunurilor supuse spălării.
A. Forme
a) tentativa. Tentativa este incriminată.
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea se realizează la momentul la care se realizează elementul
material. Infracţiunea de spălare de bani cunoaşte o multitudine de modalităţi faptice.
23
Hotărârea Înaltei Curţi este în concordanţă cu Art. 9 pct. 6 din Convenţia de la Varşovia, care aşa cum am
mai arătat, prevede că fiecare parte se va asigura că este posibilă condamnarea pentru spălarea de bani acolo unde
se dovedeşte faptul că bunurile ce fac obiectul spălării banilor provin dintr-o infracţiune fără a se determina exact
care este această infracţiune. Interpretăm prevederea ca o obligaţie asumată de România de a modifica conţinutul
legal al infracţiunii, aşa cum am mai arătat în „săvârşirea unei fapte penale”.
24
Î.C.C.J., s. pen., dec. nr. 516/2014, http://www.scj.ro
10
Drept penal al afacerilor
CURS 12
Infracţiuni la regimul bancar şi la legea cecului
Secţiunea I
Infracţiunile prevăzute la articolul 84 din legea nr. 59/1934 (asupra cecului)
1. Aspecte generale1
Chiar dacă în general cecul este considerat ca făcând parte din categoria titlurilor de credit (deoarece
unele principii care guvernează cambia şi biletul la ordin sunt aplicabile şi cecului), în realitate cecul
are numai funcţia de instrument de plată, fiind lipsit de funcţia de instrument de credit2. Cecul oferă unei
persoane posibilitatea de a efectua plăţi prin intermediul unei bănci, unde deţine anumite fonduri.
Cecul a fost definit3 ca acel înscris prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei bănci la care
are un disponibil bănesc, numită tras, să plătească, la prezentarea titlului, o sumă de bani altei persoane,
numită beneficiar. Prin urmare, cecul presupune existenţa a trei părţi: trăgător, tras şi beneficiar.
Cecul nu poate fi tras decît asupra unei societăţii bancare, însă conform prevederilor dreptului
internaţional, dacă cecul este tras şi plătibil în străinătate este valabil, chiar dacă trasul nu este o societate
bancară4.
a) cecul circular este un titlu de credit „la ordin”, emis de o bancă sau de o instituţie de credit,
anume autorizate, pentru sumele ce le are la dispoziţie de la primitorii cecurilor în momentul emisiunii,
plătibile la vedere în oricare din locurile arătate de emitent;
b) cecul barat este acel cec care poartă pe faţă, de obicei în colţul din stânga sus, două linii paralele.
Avantajele cecului barat decurg din securitatea sporită pe care o oferă pentru bancă, fiind plătibil numai
unei persoane determinate: o altă bancă sau un client al băncii;
c) cecul plătibil în cont este cel pe care posesorul inserează transversal pe faţa cecului cuvintele
„plătibil în cont”, „numai virament”, interzicând, astfel, plata în numerar;
d) cecul poştal este folosit cu precădere în acele localităţi unde nu există sucursale ale băncilor;
e) cecul netransmisibil este cel pe care este scrisă menţiunea „netransmisibil” şi poate fi plătit numai
primitorului său ori la cererea acestuia.
f) cecul certificat este acel cec care poartă semnătura trasului pe faţă (întocmai ca şi o acceptare).
Rolul semnăturii este acela de a certifica existenţa acoperirii cecului şi de a o aloca în folosul posesorului
titlului până la expirarea termenului de prezentare.
g) cecul de călătorie este cecul ce se eliberează unor persoane care călătoresc în străinătate şi care
doresc să evite purtarea numerarului asupra lor.
Pentru a se preveni falsificarea cecurilor, acestea trebuie să fie confecţionate din anumite
materiale conform normelor în vigoare. Cecul este un instrument de plată a cărui suport de hârtie trebuie
să îndeplinească condiţiile tehnice stipulate de normele emise de Banca Naţională a României.
1
Cu privire la cecuri, Codul penal în vigoare a renunţat la incriminarea distinctă a înşelăciunii cu prilejul încheierii
unui contract şi a înşelăciunii cu privire la cecuri. Aceste fapte vor fi încadrate, după caz, la alin. (1) sau (2) al art. 244 C.
pen.
2
3
Ovidiu Căpăţână, Brânduşa Ştefănescu, Tratat de drept al comerţului internaţional, vol. II, Ed. Academiei, Bucureşti,
1987, p. 93
4
Legea nr. 59/1934, art. 3
1
2. Analiza infracţiunilor prevăzute la art. 84
1. Concept
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni pînă la un an sau cu amendă,
dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, săvîrşirea uneia dintre următoarele fapte:
(1) emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului;
(2) emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de
disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare;
(3) emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul dintre următoarele elemente
esenţiale:
a) denumirea de cec;
b) suma de bani ce trebuie plătită;
c) numele trasului;
d) data emiterii cecului;
e) semnătura prevăzută la art. 11;
(4) emiterea unui cec cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (3).
Conform art. 6, alin. (3), Cecul nu poate fi tras asupra tragatorului însuşi, în afară de cazul
unui cec tras între deosebite stabilimente ale aceluiaşi trăgător. În acest caz cecul nu poate fi la
purtător.
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale ce se iau naştere şi
se dezvoltă în legătură cu asigurarea autenticităţii cecurilor, instrumente menite să faciliteze plăţile.
b) obiectul material. Obiectul material este reprezentat de cecurile emise fără respectarea
prevederilor legii.
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii nu este calificat, putând fi orice persoană care
îndeplineşte condiţiile generale de răspundere penală.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv al infracţiunii este Banca Naţională a României, ce emite norme
obligatorii pentru toate băncile, precum şi instituţia bancară unde trasul are deschis un cont, iar în
subsidiar este persoana fizică sau juridică care a avut de suportat vreo pagubă de pe urma săvârşirii
infracţiunii5.
c) participaţia. Considerăm că participaţia este posibilă în toate formele: coautorat, instigare,
complicitate.
C. Condiţii de loc şi de timp. În cazul infracţiunii analizate legiuitorul nu a prevăzut condiţii
speciale de loc sau de timp.
a) elementul material. Elementul material este reprezentat de acţiunea subiectului activ de a emite
un cec fără respectarea prevederilor legale, astfel: emiterea unui cec fără autorizarea băncii; emiterea
unui cec fără a avea la bancă disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de disponibilul avut
mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare; emiterea unui cec cu dată falsă sau
incomplet; tragerea unui cec asupra trăgătorului însuşi (cu excepţia situaţiei în care tragerea se face între
stabilimente deosebite ale aceluiaşi trăgător).
Acţiunea subiectului activ constă în activitatea de emitere a cecului, care cuprinde, aşa cum am mai
arătat, două faze, respectiv faza de redactare (completare) a formularului de cec şi faza de predare a
cecului către beneficiar. Cele două faze sunt condiţii obligatorii cumulative pentru acţiunea de emitere
a cecului. Un cec care este redactat (completat) în condiţiile prevăzute de punctele 14 din art. 84 al
Legii nr. 59/1934, dar care nu este predat către beneficiar, nu poate face obiectul infracţiunii, pentru că
5
2
acel cec nu produce efecte juridice, decât dacă este predat beneficiarului, cu alte cuvinte, dacă este
introdus în circuitul juridic6.
Nerespectarea tuturor elementelor prevăzute la art. 1 din legea specială atrage nulitatea absolută a
cecului.
Infracţiunea analizată se poate confunda cu infracţiunea de înşelăciune,tocmai de aceea a reţinut
Înalta Curte7, înainte de intrarea în vigoare a Codului penal actual (decizie ce îşi menţine însă
valabilitatea şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal) că emiterea unui cec asupra unei instituţii
de credit sau asupra unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea
necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în tot sau în parte, ori de a interzice
trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau
pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie
infracţiunea de înşelăciune. Dacă însă beneficiarul cecului are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu
există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. 84,
alin. (1), pct. 2 din Legea nr. 59/1934. Prin urmare, dacă intenţia nu este aceea de a-l înşela pe
beneficiarul cecului, nu se va reţine infracţiunea de înşelăciune, ci infracţiunea analizată.
În ceea ce priveşte elementul prevăzut la alin. (3), lit. b) (suma de bani ce trebuie plătită),
considerăm că nu se va putea reţine infracţiunea analizată dacă suma este scrisă numai în litere sau
numai în cifre. Bazăm afirmaţia pe prevederile art. 9 din legea specială, conform căruia, dacă într-un
cec suma de plată este scrisă în litere şi în cifre, în caz de deosebire suma de plată este cea scrisă în
litere. Dacă suma de plată este scrisă de mai multe ori, fie în litere, fie în cifre, în caz de deosebire suma
de plată este cea mai mică.
În ceea ce priveşte cerinţa semnăturii, conform art. 11, semnătura cecului trebuie să cuprindă, în
mod obligatoriu, următoarele:
a) în clar, numele şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entităţii care
se obligă;
b) semnătura olografă a persoanei fizice, respectiv a reprezentanţilor legali sau a împuterniciţilor
persoanelor juridice care se obligă ori a reprezentanţilor sau a împuterniciţilor altor categorii de entităţi
care utilizează astfel de instrumente.
Prin excepţie de la aceste prevederi, prin semnătura trăgătorului se înţelege semnătura olografă a
persoanei fizice avînd calitatea de trăgător sau, după caz, a reprezentantului legal ori a împuternicitului
trăgătorului, persoană fizică, persoană juridică ori entitate care utilizează astfel de instrumente.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată o reprezintă crearea unei stări de pericol pentru circuitul
economic şi financiar, prin emiterea unui cec fără respectarea prevederilor legale imperative.
c) legătura de cauzalitate. Infracţiunea analizată este una de pericol, prin urmare legătura de
cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei. Legea nu prevede cerinţa producerii unui prejudiciu.
Forma de vinovăţie, în cazul tuturor variantelor, o reprezintă intenţia directă.
Mobilul şi scopul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii însă vor putea fi luate în
A. Forme
b) consumarea infracţiunii. Infracţiunea analizată se consumă în momentul în care făptuitorul emite
un cec fără respectarea dispoziţiilor legale.
B. Sancţiuni
6
Ibidem, p. 254
7
Î.C.C.J., secţiile unite, dec. nr. IX/2005 (M. Of. Nr. 123 din 9 februarie 2006)
3
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni pînă la un an sau cu amendă, dacă fapta nu
constituie o infracţiune mai gravă.
SECŢIUNEA II
Dispoziţii comune aplicabile instituţiilor de credit
1. Aspecte generale
În prezent, reglementarea specială în domeniul bancar8 prevede care sunt condiţiile de acces la
activitatea bancară şi de desfăşurare a acesteia pe teritoriul României, supravegherea prudenţială a
instituţiilor de credit şi a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi supravegherea sistemelor de
plăţi şi a sistemelor de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare. Aceste dispoziţii legale se
aplică:
- instituţiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalelor din străinătate ale acestora
şi instituţiilor de credit din alte state membre, respectiv din state terţe, în ceea ce priveşte activitatea
acestora desfăşurată în România;
- societăţilor de servicii de investiţii financiare şi societăţilor de administrare a investiţiilor;
- sistemelor de plăţi, sistemelor de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare,
participanţilor la aceste sisteme şi administratorilor sistemelor şi ai serviciilor de infrastructură utilizate
în cadrul acestor sisteme;
- societăţilor financiare holding şi societăţilor holding cu activitate mixtă;
- instituţiilor financiare cu sediul în alte state membre, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.
54, din O.U.G. nr. 99/2006;
- instituţiilor financiare cu sediul în România, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 89 din
O.U.G. nr. 99/2006;
- auditorilor financiari ai instituţiei de credit şi, auditorilor financiari ai societăţilor financiare
holding.
Instituţiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui şi funcţiona cu respectarea
dispoziţiilor generale aplicabile instituţiilor de credit şi a cerinţelor specifice prevăzute de Ordonanţă,
în una din următoarele categorii:
a) bănci;
b) organizaţii cooperatiste de credit;
c) bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ;
d) bănci de credit ipotecar;
e) abrogat.
Legea9 interzice oricărei persoane fizice, juridice sau entităţi fără personalitate juridică, ce nu este
instituţie de credit, să se angajeze într-o activitate de atragere de depozite sau de alte fonduri
rambursabile de la public ori într-o activitate de atragere şi/sau gestionare de sume de bani provenite
din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri
colective şi acordării de credite/împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziţionarea de
bunuri şi/sau servicii de către membrii acestora.
De asemenea, este interzis oricărei persoane, alta decât o instituţie de credit autorizată, să utilizeze
denumirea de «bancă» sau «organizaţie cooperatistă de credit», «cooperativă de credit», «casa centrală
a cooperativelor de credit», «bancă cooperatistă», «bancă centrală cooperatistă», «bancă ipotecară/bancă
8
O.U.G. nr. 99/2006.
9
Art. 5 din O.U.G. nr. 99/2006.
4
de credit ipotecar», «bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ» sau derivate ori traduceri
ale acestor denumiri, în legătură cu o activitate, un produs sau un serviciu, cu excepţia cazului în care
această utilizare este stabilită sau recunoscută prin lege ori printr-un acord internaţional sau când din
contextul în care este utilizată denumirea respectivă rezultă neîndoielnic că nu este vorba despre
desfăşurarea unei activităţi bancare.
2. Înţelesul unor termeni. Definiţii

Reglementarea legală specială10 s-a preocupat de interpretarea termenilor şi expresiilor pe care le
foloseşte, astfel:
-activitate bancară - atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public și acordarea
de credite în cont propriu;
- achizitor potențial - orice persoană fizică sau juridică ori grupul de astfel de persoane care
acționează concertat în legătură cu o achiziție propusă
- achiziție propusă - decizia luată de un achizitor potențial de a achiziționa, direct sau indirect, o
deținere calificată într-o instituție de credit, persoană juridică română, ori de a-și majora deținere
calificată astfel încât proporția drepturilor sale de vot sau a deținerii la capitalul social să atingă ori să
depășească nivelul de 20%, o treime sau 50% ori astfel încât instituția de credit să devină o filială a sa
-a achiziționa - în sensul prevederilor pct. 12, a dobândi prin orice modalitate o deținere calificată
într-o instituție de credit
- instituție de importanță sistemică - o instituție-mamă din Uniunea Europeană, o societate
financiară holding-mamă din Uniunea Europeană, o societate financiară holding mixtă-mamă din
Uniunea Europeană sau o instituție al cărei faliment sau a cărei funcționare defectuoasă ar putea
declanșa riscul sistemic;
3. Regimul juridic al instituţiilor bancare

Principalele reglementări juridice bancare sunt prevăzute în:
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, privind instituţiile de credit şi adecvarea
capitalului. Ordonanţa, căreia i s-au adus importante modificări prin O.U.G. nr. 26/2010 şi Legea nr.
231/2010, reglementează11 condiţiile de acces la activitatea bancară şi de desfăşurare a acesteia pe
teritoriul României, supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a societăţilor de servicii de
investiţii financiare şi supravegherea sistemelor de plăţi şi a sistemelor de decontare a operaţiunilor cu
instrumente financiare. Ordonanţa se aplică instituţiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv
sucursalelor din străinătate ale acestora şi instituţiilor de credit din alte state membre, respectiv din state
terţe, în ceea ce priveşte activitatea bancară a acestora desfăşurată în România. De asemenea, se aplică
societăţilor de servicii de investiţii financiare şi societăţilor de administrare a investiţiilor care au în
obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii.
Conform dispoziţiilor Ordonanţei, în vederea desfăşurării activităţii în România, fiecare instituţie
de credit trebuie să dispună de o autorizaţie potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. Banca Naţională a
României stabileşte, prin reglementări şi notifică Comisiei Europene şi Autorităţii Bancare Europene,
condiţiile în care poate acorda autorizaţie şi documentaţia care trebuie să însoţească cererea pentru
obţinerea autorizaţiei. Banca Naţională a României nu poate acorda autorizaţie unei instituţii de credit,
dacă aceasta nu dispune de fonduri proprii distincte sau de un nivel al capitalului iniţial cel puţin egal
cu nivelul minim stabilit prin reglementări, care nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 5 milioane
euro12.
Principalele activităţi desfăşurate de către o bancă comercială sunt: – atragerea de resurse băneşti
de la populaţie şi de la agenţii economici sub formă de depozite la termen sau la vedere; – acordarea de
credite; – operaţii de plăţi şi decontări în lei sau în valută; – operaţii valutare: schimb valutar, licitaţii
10
Art. 7 din O.U.G. nr. 99/2006
11
Art. 1 din O.U.G. nr. 99/2006
12
Art. 11 din O.U.G. nr. 99/2006
5
valutare. Activităţile desfăşurate de bănci sunt bazate pe succesiuni de operaţii efectuate strict în
concordanţă cu normele şi regulamentele în vigoare.
Ordonanţa analizată face precizarea13 că nu intră sub incidenţa sa băncile centrale din statele
membre, alte instituţii permanent excluse de la aplicarea Directivei nr. 2006/48/CE a Parlamentului
European şi a Consiliului din 14 iunie 2006.
Întrucât Banca Naţională a României a acordat autorizaţie de funcţionare unei instituţii de credit,
tot Banca Naţională a României poate retrage autorizaţia acordată unei instituţii de credit în următoarele
situaţii:
a) instituţia de credit nu şi-a început activitatea pentru care a fost autorizată în termen de 1 an de la
data acordării autorizaţiei sau a încetat să mai desfăşoare activitate de mai mult de 6 luni;
b) autorizaţia a fost obţinută pe baza unor informaţii false sau prin orice alt mijloc ilegal;
c) instituţia de credit nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării autorizaţiei;
d) instituţia de credit nu mai posedă suficiente fonduri proprii sau există elemente care conduc la
concluzia că într-un termen scurt instituţia de credit nu îşi va mai putea îndeplini obligaţiile faţă de
deponenţi sau alţi creditori şi, în special, nu mai poate garanta siguranţa fondurilor/instrumentelor
financiare care i-au fost încredinţate;
e) ca sancţiune potrivit prevederilor art. 229 din O.U.G. nr. 99/2006.
4. Competenţele Băncii Naţionale în domeniul activităţii bancare

Activitatea bancară în România se desfăşoară prin Banca Naţională a României şi prin bănci ori
alte instituţii de credit.
Banca Naţională a României este banca centrală a statului român, având personalitate juridică;
atribuţiile acesteia sunt cele prevăzute în Legea privind Statutul Băncii Naţionale a României şi în ,,legea
bancară”.
Banca Naţională a României supraveghează activitatea băncilor, persoane juridice române, şi a
sucursalelor băncilor străine, pe baza raportărilor de prudenţă bancară făcute potrivit prezentei legi şi
reglementărilor Băncii Naţionale a României date în aplicarea acesteia, precum şi prin inspecţii:
– la sediul băncilor, al sucursalelor şi al altor sedii secundare din ţară şi din străinătate;
– la sediul sucursalelor băncilor străine şi al sediilor secundare subordonate acestora.
Banca Naţională a României stabileşte frecvenţa şi gradul de detaliere a verificărilor şi evaluărilor,
cu luarea în considerare a principiului proporţionalităţii, respectiv având în vedere mărimea, importanţa
sistemică, natura, extinderea şi complexitatea activităţilor desfăşurate de fiecare instituţie de credit,
persoană juridică română. Verificările şi evaluările se realizează cel puţin o dată pe an.
De asemenea, supravegherea pe bază consolidată a unei instituţii de credit, persoană juridică
română, este exercitată tot de Banca Naţională a României.
Banca Naţională a României este abilitată să determine dacă o activitate reprezintă ori nu atragere
de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public, activitate bancară ori activitate de atragere şi/sau
gestionare de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane constituite
în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de credite/împrumuturi din fondurile astfel
acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către membrii acestora. Determinarea naturii
activităţii, exprimată de Banca Naţională a României, este obligatorie pentru părţile interesate.
Conform dispoziţiilor legale, Banca Naţională a României este autoritatea competentă cu privire la
reglementarea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit.
Instituţiile de credit pot desfăşura şi alte activităţi (numai cele premise de O.U.G. nr.99/2006), dacă
sunt autorizate de către Banca Naţională a României (care nu poate pretinde cerinţe mai stricte decât
sunt cele dispuse prin Ordonanţa de Urgenţă), cum ar fi de ex., operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile
(în anumite condiţii prevăzute de Ordonanţa menţionată). În cazul nerespetării condiţiilor impuse, Banca
Naţională a României poate retrage autorizaţia acordată instituţiei de credit14. Retragerea autorizaţiei se
13
Art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 99/2006
14
Art. 39 din O.U.G. nr. 99/2006.
6
notifică Comisiei Europene şi Autorităţii Bancare Europene, precum şi autorităţilor competente din
statele membre gazdă a instituţiei de credit.
Potrivit art. 7 alin. (1) pct. 10 din O.U.G. nr. 99/2006, cu modificările aduse prin O.U.G. nr.
26/2010, instituţie de credit înseamnă „o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau
de alte fonduri rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont propriu”.
Directiva Consiliului (CEE) nr. 77/780 din 12 decembrie 1977, prima Directivă de coordonare
bancară, prevede în art. 3 că Statele membre vor pretinde ca instituţiile de credit supuse acestei directive
să fie obligate să obţină o autorizaţie înainte de începerea activităţii. Autorităţile competente nu vor
elibera autorizaţia dacă nu sunt îndeplinite următoarele condiţii:
– existenţa fondurilor proprii distincte şi suficiente;
– prezenţa a cel puţin doi conducători care să determine orientarea efectivă a activităţii instituţiei
de credit15.
5. Secretul profesional în domeniul bancar

Conform dispoziţiilor legale16, instituţia de credit este obligată să păstreze confidenţialitatea asupra
tuturor faptelor, datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea desfăşurată, precum şi asupra oricărui
fapt, dată sau informaţie, aflate la dispoziţia sa, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea,
relaţiile personale sau de afaceri ale clienţilor ori informaţii referitoare la conturile clienţilor, solduri,
rulaje, operaţiuni derulate -, la serviciile prestate sau la contractele încheiate cu clienţii. Se consideră
client al unei instituţii de credit, orice persoană cu care, în desfăşurarea activităţilor sale instituţia de
credit a negociat o tranzacţie, chiar dacă respectiva tranzacţie nu s-a finalizat şi orice persoană care
beneficiază de serviciile unei instituţii de credit, inclusiv persoanele care au beneficiat în trecut de
serviciile unei instituţii de credit.
Persoanele care exercită responsabilităţi de administrare sau conducere ori care participă la
activitatea unei instituţii de credit are obligaţia să păstreze confidenţialitatea asupra oricărui fapt, date
sau informaţii de care a luat cunoştinţă în cursul exercitării responsabilităţilor ei în legătură cu instituţia
de credit. Aceste persoane nu au dreptul să folosească sau să dezvăluie nici în timpul activităţii şi nici
după încetarea acesteia, fapte sau date care, dacă ar deveni publice, ar dăuna intereselor ori prestigiului
unei instituţii de credit sau ale unui client al acesteia. Confidenţialitatea este impusă şi persoanelor care
obţin informaţii de natura celor arătate, din rapoarte ori alte documente ale instituţiei de credit.
Obligaţia de păstrare a secretului profesional în domeniul bancar nu poate fi opusă unei autorităţi
competente.
Informaţii de natura secretului bancar pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de
scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, în următoarele situaţii:
a) la solicitarea titularului de cont sau a moştenitorilor acestuia, inclusiv a reprezentanţilor legali
şi/sau statutari, ori cu acordul expres al acestora;
b) în cazurile în care instituţia de credit justifică un interes legitim;
c) la solicitarea scrisă a altor autorităţi sau instituţii ori din oficiu, dacă prin lege specială aceste
autorităţi sau instituţii sunt îndrituite, în scopul îndeplinirii atribuţiilor lor specifice, să solicite şi/sau să
primească astfel de informaţii şi sunt identificate clar informaţiile care pot fi furnizate de către instituţiile
de credit în acest scop;
d) la solicitarea scrisă a soţului titularului de cont, atunci când face dovada că a introdus în instanţă
o cerere de împărţire a bunurilor comune, sau la solicitarea instanţei;
e) la solicitarea instanţei, în scopul soluţionării diferitelor cauze deduse judecăţii;
f) la solicitarea executorului bancar, în scopul realizării executării silite, pentru existenţa conturilor
debitorilor urmăriţi.
Nu se consideră încălcări ale obligaţiei de păstrare a secretului bancar17:
15
16
Art. 111 din O.U.G. nr. 99/2006.
17
Art. 115 din O.U.G. nr. 99/2006.
7
a) furnizarea de date agregate, astfel încât identitatea şi informaţiile privind activitatea fiecărui
client nu pot fi identificate;
b) furnizarea de date structurilor constituite sub forma centralei riscurilor bancare, centralei
incidentelor de plată sau fondului de garantare a depozitelor, organizate în condiţiile legii;
c) furnizarea de date auditorului financiar al instituţiei de credit;
d) furnizarea de informaţii la cererea instituţiilor de credit corespondente, dacă aceste informaţii au
legătură cu operaţiunile derulate prin conturile de corespondent;
e) furnizarea de date şi informaţii entităţilor aparţinând grupului din care face parte instituţia de
credit, necesare pentru organizarea supravegherii pe bază consolidată şi pentru combaterea spălării
banilor şi a finanţării terorismului;
f) transmiterea de către Centrala riscurilor bancare a Băncii Naţionale a României a informaţiilor
existente în baza sa de date instituţiilor de credit.
Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie
de credit constituie titluri executorii.
Fiecare instituţie de credit întocmeşte şi păstrează la sediul social sau la sucursalele acesteia un
exemplar al documentelor contractuale, documentaţia internă aferentă tranzacţiilor derulate, evidenţa
zilnică a înregistrărilor pentru fiecare client din care să rezulte cel puţin caracteristicile tranzacţiilor
derulate şi soldul datorat clientului sau instituţiei de credit şi orice informaţii privitoare la relaţiile sale
de afaceri cu clienţii şi cu alte persoane pe care Banca Naţională a României le poate prevedea prin
reglementări.
Secţiunea a II-a
Infracţiuni la regimul bancar
1. Infracţiunea prevăzută la art. 410 din O.U.G. nr. 99/2006

În baza reglementărilor legale a domeniului bancar, se impune prealabila autorizare de către BNR
a instituţiilor care desfăşoară o activitate de atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la
public, o activitate de emitere de monedă electronică ori o activitate de atragere şi/sau gestionare de
sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea
acumulării de fonduri colective şi acordării de credite/împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru
achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către membrii acestora18.
Autorizaţia nu va fi eliberată dacă nu sunt ȋndeplinite următoarele condiţii:
-existenţa fondurilor proprii distincte şi suficiente;
-prezenţa a cel puţin doi conducători care să determine orientarea efectivă a activităţii instituţiei de
credit.
1. Concept
Desfășurarea, fără drept, de activități dintre cele prevăzute la art. 5 alin. (1), precum și începerea
desfășurării activităților specifice unei instituții de credit fără a obține autorizația potrivit
prevederilor art. 10 alin. (1) constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani.
Dispoziţiile cuprinse în art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006, prevăd: „Se interzice oricărei
persoane fizice, juridice sau entităţi fără personalitate juridică, ce nu este instituţie de credit, să se
angajeze într-o activitate de atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public ori într-o
activitate de atragere şi/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor
grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de
18
8
credite/împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de
către membrii acestora”.
Conform art. 10, alin. (1) „În vederea desfășurării activității în România, fiecare instituție de credit
trebuie să dispună de o autorizație potrivit prezentei ordonanțe de urgență”.
Infracţiunea are un conţinut tip sau de bază cu modalităţi alternative de săvârşire a infracţiunii.
Prevederile de mai sus nu se aplică ȋn cazul atragerii de depozite sau fonduri de către un stat
membru sau de autorităţile administrţiei publice locale ale unui stat membru, precum şi organismele
internaţionale la care participă unul sau mai multe state membre.
relaţiile sociale formate și dezvoltate în legătură cu încrederea publică în desfăşurarea activităţilor
bancare în cadrul unei instituţii de credit.
În literatura de specialitate s-a susţinut şi ideea că raţiunea monopolului, ca şi a controlului de stat
al activităţii bancare, este uşor de înţeles. Atât interesul public, cât şi interesul creditului impun ca aceste
activităţi să poată fi exercitate numai de entităţi care oferă garanţii financiare, de competenţă şi morale,
în scopul protecţiei deponenţilor şi al asigurării controlului creditului19. S-a mai motivat, în literatura de
specialitate20, că se urmăreşte, printre altele, evitarea repetării unor ,,episoade de tristă faimă” cum au
fost Caritas, F.M.O.A., F.N.L, F.N.A. ş.a.
b) obiectul material. În cazul infracţiunii analizate, fapta fiind o infracţiune de pericol, adică
producerea unui risc pentru persoanele fizice sau juridice care desfăşoară activităţi bancare în cadrul
unor unităţi negarantate de stat, există pericolul prejudicierii intereselor financiare ale clienţilor prin
dispariţia, falimentul, unor astfel de societăţi. În concluzie, infracţiunea fiind una de pericol, nu are
obiect material.
a) subiectul activ Subiect activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale de
răspundere penală şi care, pe cont propriu sau pe contul unei entităţi care nu este instituţie de credit,
desfăşoară activităţi bancare neautorizate.
b) subiectul pasiv Subiect pasiv principal, în cazul săvârşirii infracţiunii analizate, este statul, prin
Banca Naţională a României, iar subiect pasiv secundar este persoana fizică sau juridică prejudiciate de
activitatea infracţională ce contravine reglementărilor bancare.
c) participaţia penală Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare
sau complicitate.
d) condiţii de loc şi de timp. În cazul infracţiunii analizate legiuitorul nu a prevăzut condiţii speciale de
loc și de timp.
a) elementul material. Elementul material al infracţiunii de desfăşurarea de activităţi bancare
interzise îl constituie:
- acţiunea de atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public;
- acţiunea de atragere şi/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor
grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de credite sau
împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către
membrii acestora.
Rezultă că infracţiunea poate fi săvârşită de o persoană fizică ce acţionează:
– pe cont propriu;
– sau pe contul unei entităţi care nu este instituţie de credit.
19
I. Turcu, T. Boboc Enoiu, Recenta reformă legislativă în domeniul activităţii bancare (I), R.D.C. nr. 3/2004,
pp.1516.
20
9
Prin noţiunea de „public”, în interpretarea Ordonanţei de Urgenţă se înţelege: „public, orice
persoană fizică, persoană juridică sau entitate fără personalitate juridică, ce nu are cunoştinţele şi
experienţa necesare pentru evaluarea riscului de nerambursare a plasamentelor efectuate. Nu intră în
această categorie: statul, autorităţile administraţiei publice centrale, regionale şi locale, agenţiile
guvernamentale, băncile centrale, instituţiile de credit, instituţiile financiare, alte instituţii similare şi
orice altă persoană considerată investitor calificat, în înţelesul legislaţiei, privind piaţa de capital”.
Prin a achiziţiona – în sensul legii, se înţelege „a dobândi prin orice modalitate o participaţie
calificată într-o instituţie de credit”.
Depozitul este suma de bani încredinţată în următoarele condiţii:
a) să fie rambursată în totalitate, cu sau fără dobândă sau orice alte facilităţi, la cerere ori la un
termen convenit de către deponent cu depozitarul;
b) să nu se refere la transmiterea proprietăţii (de exemplu, să nu fie contravaloarea unui imobil
vândut celui care remite suma de bani), la furnizarea de servicii (de exemplu, să nu fie preţul unui
serviciu de consultanţă financiară) sau la acordarea de garanţii21.
b) urmarea imediată. În cazul săvârșirii infracţiunii, urmarea imediată o reprezintă constituirea
ilegală a unor depozite în lei sau valută ori atragerea unor fonduri nerambursabile de la public, respectiv
crearea unei stări de pericol care constă în faptul că sume de bani atrase în asemenea depozite sunt
scoase ilegal din circuitul financiar legal, neputând fi controlate de autoritatea naţională în materie
bancară ori crearea unor stări de pericol ce rezultă din activitatea de emitere de monedă electronică fără
drept ori din activitatea de atragere şi/sau administrare a unor sume de bani rezultate din asocierea în
vederea economisirii şi creditării întrun sistem colectiv, de asemenea realizate fără drept. Legiuitorul a
incriminat ca infracţiune distinctă fapta oricărei persoane de a se angaja în activităţi de acceptare de
depozite, datorită numărului foarte ridicat de cazuri în care persoane fizice iniţiatoare a unor aşazise
„jocuri de întrajutorare” gen „Caritas” au acceptat depozite de la populaţie în schimbul promisiunii
acordării unor dobânzi superioare celor practicate pe piaţa bancară, profitând de o publicitate instistentă
şi nesinceră, care a prejudiciat foarte mulţi cetăţeni.
c) legătura de cauzalitate. În cazul infracţiunii de desfăşurarea de activităţi bancare interzise, starea
de pericol, pedepsită de legiuitor, se realizează prin realizarea elementului material al laturii obiective,
respectiv prin desfăşurarea de activităţi interzise de lege, de către o persoană, pe cont propriu sau pe
contul unei entităţi care nu este instituţie de credit.
penală, este intenţia directă, autorul având realizarea faptului că desfăşoară activităţi bancare interzise
pe cont propriu sau pe contul unei entităţi, cunoscând caracterul ilegal al acestei activităţi.
Mobilul şi scopul nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii de desfăşurarea de activităţi
bancare interzise, însă vor putea fi luate în considerare la individualizarea pedepsei.
Scopul urmărit de autor nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii: este suficient ca o persoană
să utilizeze denumirea de bancă în legătură cu o activitate, un produs sau un serviciu, pentru care nu are
autorizaţia necesară.
3. Infracţiunea de utilizare neautorizată a unei denumiri specifice unei instituţii de credit (art.
411 din O.U.G. nr. 99/2006)
Incriminarea ca infracţiune distinctă a acestei fapte este justificată necesitatea protecţiei populaţiei
faţă de încercarea unor persoane care utilizează fraudulos denumirea de bancă sau derivate ale acesteia.
Infracţiunea se săvârşeşte întro singură modalitate normativă, respectiv utilizarea denumirii de bancă
21
10
sau derivatele denumirii de bancă fără o autorizaţie emisă de Banca Naţională a României, care prezintă
variate modalităţi practice de realizare.
1. Concept
Utilizarea neautorizată de către o persoană a unei denumiri specifice unei instituții de credit, cu
încălcarea dispozițiilor art. 6, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an
sau cu amendă.
Conform dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 99/2006: „(1) Se interzice oricărei persoane, alta decât
o instituţie de credit autorizată, să utilizeze denumirea de «bancă» sau «organizaţie cooperatistă de
credit», «cooperativă de credit», «casa centrală a cooperativelor de credit», «bancă cooperatistă»,
«bancă centrală cooperatistă», «bancă ipotecară/bancă de credit ipotecar», «bancă de economisire şi
creditare în domeniul locativ» sau derivate ori traduceri ale acestor denumiri, în legătură cu o activitate,
un produs sau un serviciu, cu excepţia cazului în care această utilizare este stabilită sau recunoscută prin
lege ori printr-un acord internaţional sau când din contextul în care este utilizată denumirea respectivă
rezultă neîndoielnic că nu este vorba despre desfăşurarea unei activităţi bancare. (2) Fără a se aduce
atingere prevederilor alin. (1), entităţile, persoane juridice române, din grupul din care face parte o
instituţie de credit pot utiliza în denumirea acestora iniţialele, sigla, emblema, denumirea ori alte
elemente de identificare utilizate la nivel de grup”.
relaţiile sociale formate și dezvoltate în legătură cu protecţia sistemului bancar naţional, adică acele
relaţii sociale privind autoritatea statului, reprezentat de Banca Naţională a României, care asigură
funcţionarea legală pe teritoriul României a tuturor activităţilor bancare22.
b) obiectul material. Considerăm că infracţiunea ar putea avea obiect material, în situaţia în care
denumirea specifică unei instituţii de credit este folosită, cu încălcarea dispoziţiilor art. 6, pe un suport
material (de exemplu pe o pancartă), situaţie în care respectivul suport constituie obiect material al
infracţiunii. În cele mai multe situaţii însă obiectul material lipseşte.
a) subiectul activ. Subiect activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale de
răspundere penală.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv principal, în cazul acestei infracţiuni, este statul, prin Banca
Naţională a României, ca titulară a valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat urmarea periculoasă
pedepsită de norma de incriminare. Subiect pasiv secundar poate fi persoana fizică sau juridică ce au
suferit prejudicii ca urmare a faptului că subiectul activ a utilizat ilegal denumirea de bancă sau derivate
ale denumirii de bancă.
c) participaţia penală. În cazul infracţiunii de utilizare neautorizată a unei denumiri specifice unei
instituţii de credit, participaţia penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare sau
complicitate.
de loc sau de timp.
Infracţiunea analizată se săvârșește prin acţiune.
a) elementul material. Elementul material al infracţiunii de utilizare neautorizată a unei denumiri
specifice unei instituţii de credit, îl constituie fapta de a utiliza, în lipsa unei autorizaţii a Băncii
Naţionale a României, de către o persoană, a unei denumiri specifice unei instituţii de credit.
Utilizarea frauduloasă a denumirii de bancă sau a unor derivate ale acestui termen se realizează, de
regulă, prin întocmirea şi folosirea unor documente, înscrisuri ori instrumente de plată care poartă siglă
22
11
ori antet cu numele unei bănci. Sunt folosite, de asemenea, ştampile şi sigilii cu denumirea de bancă.
De exemplu, două persoane, autointitulate preşedinte şi vicepreşedinte ai „Băncii Populare Rurale”, au
realizat o intensă activitate de publicitate (prin pliante, anunţuri în presă, la radio şi TV), prin care
ofereau servicii bancare populaţiei din mediul rural, în sensul că acordă credite avantajoase pentru
realizarea lucrărilor agricole.
Pentru întregirea laturii obiective este necesar ca denumirea să fie utilizată în sensul precizat de
lege, respectiv în legătură cu desfăşurarea unei activităţi bancare. Fapta nu va constitui infracţiune, dacă
din denumirea folosită rezultă în mod evident că persoana nu doreşte să se angajeze în activităţi bancare
(de exemplu folosirea unor denumiri precum bancă de sânge, bancă de ţesut etc.).
b) urmarea imediată. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sistemul
bancar prin utilizarea neautorizată de către o persoană a unei denumiri specifice unei instituţii de credit,
fapt ce induce în eroare pe deponenţi. Pericolul unei asemenea operaţiuni constă în aceea că deponenţii
pot pierde banii depuşi prin lipsa oricărui control al persoanei care a utilizat denumirea bancară
neautorizată.
În literatura de specialitate23 s-a apreciat că infracţiunea analizată se află, cel mai adesea, în concurs
cu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244, alin. (2) Cod penal, care constă în „... folosirea de
nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase…dacă sa produs o pagubă...” sau alin. (3)
„inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract,
săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în
condiţiile stipulate”. Infracţiunea analizată constituie o manoperă frauduloasă utilizată de infractori
pentru înşelarea unor persoane fizice sau juridice. Ea este, cu alte cuvinte, faza premergătoare actelor
de înşelăciune care sunt săvârşite de grupuri de persoane în dauna unor depunători.
c) legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei, prin crearea unei
stări de pericol pentru sistemul bancar, din cauza existenţei unei unităţi neautorizate cu denumire
bancară, dar care nu se află în evidenţa Băncii Naţionale şi a cărei activitate nu poate fi verificată.
Forma de vinovăţie o reprezintă intenţia directă. Făptuitorul urmăreşte să inducă şi să menţină în
eroare pe deponenţii unor sume de bani la instituţia care funcţionează ilegal.
4. Infracţiunea de obstrucţionare a activităţii de supraveghere bancară (art. 412 din O. U. G.

nr. 99/2006)
1. Concept
Împiedicarea, fără drept, a exercitării, potrivit prezentei legi, de către Banca Națională a României
a competențelor sale de supraveghere a instituțiilor de credit constituie infracțiune și se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 166 din O.U.G. nr. 99/2006, la care face referire norma de incriminare a alin. (2) din articolul
analizat, dispune: „Banca Naţională a României asigură verificarea cadrului de administrare, a
strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate de fiecare instituţie de credit, persoană juridică
română, pentru respectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementărilor emise în
aplicarea acesteia şi realizează propria evaluare a riscurilor la care instituţia de credit este sau poate fi
expusă. Pe baza verificării şi evaluării efectuate, Banca Naţională a României determină în ce măsură
cadrul de administrare, strategiile, procesele şi mecanismele implementate de instituţia de credit,
persoană juridică română, şi fondurile proprii deţinute de aceasta asigură o administrare prudentă şi o
acoperire adecvată a riscurilor în raport cu profilul de risc al instituţiei de credit.
Banca Naţională a României stabileşte frecvenţa şi gradul de detaliere a verificărilor şi evaluărilor,
cu luarea în considerare a principiului proporţionalităţii, respectiv având în vedere mărimea, importanţa
23
12
sistemică, natura, extinderea şi complexitatea activităţilor desfăşurate de fiecare instituţie de credit,
persoană juridică română. Verificările şi evaluările se realizează cel puţin o dată pe an”.
a) obiectul juridic special. Obiectul juridic special îl constituie protecţia sistemului bancar naţional,
adică acele relaţii sociale privind autoritatea statului, reprezentat de Banca Naţională a României, care
asigură funcţionarea legală pe teritoriul României a tuturor activităţilor bancare24. Activitatea de control
bancar a Bănci Naţionale Române, este obstruncţionată prin activitate ilicită a unuia dintre membrii
consiliului de administraţie sau a directorului ori, după caz, a unui membru al consiliului de
supraveghere ori al directoratului sau a oricărui angajat al unei instituţii de credit, dar şi fapta oricărei
persoane căreia îi sunt încredinţate responsabilităţile de administrare şi/sau conducere a unei societăţi
financiare holding sau a unei societăţi holding cu activitate mixtă.
b) obiectul material. În cazul infracţiunii analizate, fapta fiind o infracţiune de pericol, nu are obiect
material. Denumirea, neautorizată, specifică unei instituţii de credit, chiar dacă produce un risc pentru
persoanele fizice sau juridice care desfăşoară activităţi bancare în cadrul unei astfel de unităţi, nu
constituie obiect material, deoarece nu reprezintă un bun.
a) subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii nu este calificat, putând fi orice persoană cu
răspundere penală. De cele mai multe ori subiectul activ are calitate de membru al consiliului de
administraţie sau directorul ori membru al consiliului de supraveghere ori al directoratului instituţiei de
credit.
Persoana juridică, respectiv instituţia de credit sau societatea financiară holding ori societatea
holding cu activitate mixtă răspunde penal pentru infracţiunea de obstrucţionare a activităţii de
supraveghere bancară, dacă este săvârşită în interesul ori în numele persoanei juridice. Răspunderea
penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la
săvârşirea aceleiași fapte.
b) subiectul pasiv. Subiect pasiv, în cazul acestei infracţiuni, este statul, prin Banca Naţională a
României, garantul ordinii bancare în ţara noastră, împotriva căreia se îndreaptă acţiunea interzisă de
norma penală analizată.
c) participaţia penală. În cazul infracţiunii de obstrucţionare a activităţii de supraveghere bancară,
participaţia penală este posibilă sub forma coautoratului dacă obstrucţionarea, în orice mod, a exercitării
de către Banca Naţională a României a competenţelor sale de supraveghere a instituţiilor de credit, este
săvârşită de către doi sau mai mulţi membri ai consiliului de administraţie, de către doi sau mai mulţi
membri ai consiliului de supraveghere ori al directoratului.
Este posibilă şi participaţia penală sub forma instigării şi a complicităţii.
de loc sau de timp.
a) elementul material. Elementul material al infracţiunii constituie acţiunea subiectului activ de
obstrucţionare în orice mod a competenţelor de supraveghere a instituţiilor de credit, exercitată de către
Banca Naţională a României.
b) urmarea imediată. Urmarea imediată o reprezintă imposibilitatea realizării competenţelor de
supraveghere a instituţiilor de credit de către Banca Naţională a României, prin obstrucţionarea
controalelor care ar trebui să fie efectuate.
Infracţiunea este una formală sau de pericol – urmarea constă în starea de pericol care se creează
cu privire la legalitatea desfăşurării activităţii în instituţii de credit.
24
13
c) legătura de cauzalitate.Prin săvârșirea infracţiunii legătura de cauzalitate rezultă din însăşi
săvârşirea faptei, fără a fi necesar să se mai facă dovada unei legături între faptă şi urmare prin
administrarea de alte probe. Totuşi se impune dovedirea activităţii de obstrucţionare.
Atitudinea psihică manifestată de făptuitor este intenţia directă, autorul având realizarea faptului că
în mod ilegal obstrucţionează activitatea Băncii Naţionale a României de supraveghere bancară în
instituţia în care îşi desfăşoară activitatea.
14

Dreptul Penal Al Afacerilor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dreptul Penal Al Afacerilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DREPT PENAL AL AFACERILOR

Dreptul penal al afacerilor, subramură a dreptului penal

1.1. Precizări terminologice

1.2. Forme de constituire ale societăţilor cu scop lucrativ

1. Infracţiunea de inducere ȋn eroare a publicului

2. Infracţiunea de inducere ȋn eroare a acţionarilor sau a asociaţilor

3. Infracţiunea de obstrucţionare a activităţii experţilor

4.1. Infracţiunea de tranzacţionare frauduloasă a acţiunilor

3. Infracţiunea de obstrucţionare a activităţii experţilor

4.3. Infracţiunea de obţinere a unui credit ȋn mod ilicit

5. Infracţiunile prevăzute la art. 2721

5.1. Infracţiunea de influenţare frauduloasă a cotaţiei acţiunilor sau obligaţiunilor societăţii

5. Infracţiunile prevăzute la art. 2721

5.1. Infracţiunea de influenţare frauduloasă a cotaţiei acţiunilor sau obligaţiunilor societăţii

5.2. Infracţiunea de încasare sau plată de dividende în mod ilegal

b. Infracţiunea de folosire a acţiunilor nesubscrise sau nedistribuite acţionarilor

c) Infracţiunea de acordare de împrumuri sau avansuri asupra acţiunilor societăţii

d) Infracţiunea de predare de acţiuni înainte de termen

e) Infracţiunea de nerespectare a dispoziţiilor legale privind anularea acţiunilor neachitate

f) Infracţiunea de emitere de obligaţiuni sau acţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale

7. Infracţiunile prevăzute la art. 274

8. Infracţiunile prevăzute la art. 275

8.2. Infracţiunile prevăzute la litera b)

8.3. Infracţiunea prevăzută la litera c)

8.4. Infracţiunea prevăzută la litera d)

8.5. Infracţiunea prevăzută la litera e)

8.6. Varianta asimilată de la alin. (2):

9. Infracţiunea prevăzută la art. 276

10. Infracţiunea prevăzută la art. 277

10.1. Infracţiunea prevăzută la alin. (1)

10.2. Infracţiunea prevăzută la alin. (3)

11. Infracţiunile prevăzute la art. 278

12. Infracţiunile prevăzute la art. 279

12.4. Determinarea acţionarului sau deţinătorului de obligaţiuni să voteze într-un anumit

13. Infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor

14. Infracţiunea de folosire a actelor unei societăţi radiate

14. Infracţiunea de folosire a actelor unei societăţi radiate

Infracţiuni privind proprietatea intelectuală

1.1. Noţiunea dreptului de proprietate intelectuală

Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 64/1991, privind brevetele de invenţie.

1. Infracţiunea de însusire fără drept a calităţii de inventator27.

2. Infracţiunea de contrafacere a obiectului unei invenţii33

(2) Este interzisă efectuarea fără consimțământul titularului a următoarelor

a) fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în

b) utilizarea procedeului, precum și folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea

1) Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 31 și 32:

a) folosirea invențiilor în construcția și în funcționarea vehiculelor terestre,

b) efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 31 alin. (2) de către o

c) efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 31 alin. (2) exclusiv în

d) comercializarea sau oferirea spre vânzare pe teritoriul Uniunii Europene a

e) folosirea în scopuri experimentale, exclusiv cu caracter necomercial, a

f) folosirea cu bună-credință sau luarea măsurilor efective și serioase de

g) exploatarea de către terți a invenției sau a unei părți a acesteia la a cărei

3. Infracţiunea de divulgare a datelor cuprinse în cererile de brevet de inventator35

1. Infracţiunile prevăzute în art. 193

2. Infracţiunea prevăzută la art. 194

3. Infracţiunea prevăzută la articolul 195 (L. nr. 8/1996)

3. Infracţiunea prevăzută la articolul 195 (L. nr. 8/1996)

Infracţiunile prevăzute la articolul 196

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de

Articolul 8Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de

5. Infracţiunea prevăzută la articolul 197

6. Infracţiunea prevăzută la art. 198