În general, o operă literară îşi propune să ilustreze o anumită viziune a scriitorului asupra realităţii,

Realitatea este punctul de plecare al oricărui demers creator, felul în care este ilustrată în textele narative
fiind influenţat de estetica literară, de modalităţile narative adoptate şi de intenţiile autorului cu privire la
finalitatea actului creator. În acest sens, operele memorialistice reflectă fidel realitatea unei epoci, în timp
ce operele aşa-zis de ficţiune se raportează mai mult sau mai puţin fidel la realitatea cotidiană. În operele
narative realiste, convenţia veridicităţii este respectată, întrucât intenţia autorului este să creeze iluzia
unui univers cât se poate de realist. Ficţiunea literară implică modificarea datelor din realitatea imediată
sau cel puţin selectarea lor, astfel încât să nu fie reţinute decât detaliile care creează un univers coerent,
dar nu neapărat realist.

Fictiunea isi are radacinile in realitate, insa, mimeaza un univers de sine statator. Orice scriitor porneste
de la un element real pe care il trasfigureaza potrivit sensibilitatii si originalitatii sale, cu scopul de a crea o
lume noua, ideala, cu legi si principii proprii.
Totodata, fictiunea poate reprezenta si un univers compensatoriu, in care oamenii se refugiaza atunci
cand echilibrul interior este amenintat de constrangerile pe care le presupune realitatea.

Transferul în ficţiune se realizează firesc. Personajele sunt particularizate prin atitudini, gesturi, limbaj.