Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Adventisti PR Muresan PDF
Adventisti PR Muresan PDF
334
În elaborarea acestui subcapitol am utilizat, ca informaţie primară, articole din: Seventh-day
Adventist Encyclopedia, Neufeld F. Don & Neuffer Julia, 2 vol., eds., Hagerstown, Review and
Herald Publishing Association, 1996; din: Handbook of Seventh-Day Adventist Theology, Review
and Herald Publishing Association and the General Conference of Seventh-day Adventists 2000,
precum şi din: Seventh-Day Adventists answer questions on doctrine: an explanation of certain
major aspects of Seventh-Day Adventist belief prepared by a representative group of Seventh-Day
Adventist leaders, Bible teachers, and editors, Washington D.C.: Review and Herald Publishing
Association, 1957. În limba română, Adventiştii de ziua a 7-a cred..., o expunere biblică a celor 27
de puncte fundamentale de doctrină, Ed. Cuvântul Evangheliei, Bucureşti, 1993. De asemenea, am
utilizat mai multe lucrări ale lui Hellen G. White, în special: Tragedia veacurilor, traducere de
Nelu Dumitrescu, 1992, precum şi diverse articole publicate în revistele adventiste. Prima
„mărturisire de credinţă” adventistă apărea la Battle Creek, în 1872, în 25 de puncte. Acest
document, uşor revizuit şi dezvoltat la 28 de capitole, a apărut în Anuarul denominaţiunii în anul
1889 şi a fost tipărit an de an până în 1914. În Anuarul din 1931 s-a publicat o versiune restrânsă
la 22 de capitole, rămasă neschimbată până la 1980, când, la sesiunea Conferinţei generale, a fost
înlocuită cu una mai cuprinzătoare, formulată în 27 de paragrafe. Versetele din Sfânta Scriptură
sunt citate după ediţia Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament cu explicaţii,
ediţia Cornilescu, f.a. (adoptată de toate confesiunile care se declară evanghelice).
335
„What is a Seventh-day Adventist?”, în: A Guide of Religions in America: the famous Look
magazine series on religion - plus facts, figures, tables, charts, articles, and comprehensive
reference material on churches and religious groups in the United States, editat de Leo Calvin
Rosten, New York: Simon & Schuster, 1955, p. 134.
336
Ellen G. White, Maranata, Ed. Alege Viaţa, Bucureşti, 1988, p. 13.
337
Mervyn Maxwell, Imminence of the Christ’s second Coming, Our Firm Foundation,
Washington, 1953, vol. 2, p. 186-187. În 1987 a fost publicată lucrarea lui Viggo Norskov Olsen,
The Advent Hope in Scripture in History, Review & Herald Pub Assn, 1987 (re-editată la
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 145
„Andrews University Seminary Studies”, vol. 29, nr. 1, spring, 1991), unde este prezentată istoria
şi învăţătura despre cea de a doua venire din Vechiul Testament până în secolul al XX-lea,
arătându-se centralitatea acestei învăţături pentru creştini şi, în special, pentru adventişti. Ea a fost
publicată postum ca, de altfel, o mare parte din lucrările sale. Viggo Norskov Olsen a fost autorul
unor lucrări importante de sistematizare a învăţăturilor adventiste ca: Man, the Image of God. The
Divine Design-The Human Distortion. Some Reflections on God and Man, Review & Herald Pub
Assn, 1988, 192 p.; The New Relatedness for Man and Woman in Christ. A Mirror of the Divine,
Loma Linda University, Center for Christian Bioethics, 1993, 155 p.
338
Adventiştii susţin azi că acceptă în totalitate învăţătura eshatologică aşa cum a fost formulată în
crezul niceo-constantinopolitan şi atanasian şi în confesiunile de credinţă protestante, începând cu
secolul al XVI-lea: Raymond Cottrell, „The Eschaton. A Second-Day Adventist Perspective of the
Second Coming”, în: Spectrum. A Journal of the Association of the Adventist Forums, 1/ 1973,
p. 23; Seventh-day Adventists Answer Questions on Doctrine. An Explanation of Certain Major
Aspects of Seventh-day Adventist Belief, notes with historical and theological introduction by
George R. Knight, Berrien Springs, Andrews University Press, 2003, 720 p.
339
Richard Lehmann, „The Second Coming of Christ”, în: Handbook of Seventh-Day Adventist
Theology, p. 893-926. Richard Henry Popkin a arătat că au împrumutat foarte multe idei legate de
a doua venire a Domnului de la Manuel Lacunza, un preot iezuit originar din Chile. Lucrarea lui,
tipărită în spaniolă în timpul invaziei napoleoniene - Venida del Mesiaa en Gloria y Mayestad,
observaciones de Juan Josafat Ben-Ezra dirigidas al sacerdote cristófilo, se dedican al Mesias
Jesucristo, Londres: R. Ackermann, 1810 - şi tradusă în engleză de pastorul Edward Irwing,
Londra, 1827, s-a răspândit în America, unde i-a influenţat pe William Miller şi pe primii
adventişti. Preotul iezuit susţinea că revenirea evreilor în pământul făgăduinţei este iminentă, că
papa este Antihristul şi că a doua venire va avea loc peste foarte puţin timp. Manuel Lacunza a
intrat în ordinul iezuit în 1747 şi s-a stabilit în Italia. În 1772 s-a retras în sigurătate şi a început să
se ocupe de studiul ştiinţific al Scripturii. Ca un rezultat al cercetărilor sale, el a afirmat că cheia
Bibliei constă într-o înţelegere corectă a celor două veniri ale lui Hristos: prima corespunde cu
Întruparea, iar cea de a doua va inugura mileniul. Observaţiile sale au fost cuprinse în lucrarea
citată, rămasă în manuscris din cauza temerilor sale că o eventuală publicare îi va aduce înscrierea
în Index Librorum Prohibitorum. Publicarea postumă a cărţii, sub pseudonimul Juan Josafat Ben-
Ezra i-a adus într-adevăr condamnarea. A se vedea: Richard Henry Popkin, „Comment on Manuel
Lacuza (1731-1801)”, în: Millenarianism and messianism in early modern European Culture, vol.
2: Catholic Millenarism: from Savonarola to the Abbe Gregoire, (ed.) Karl Kottmann, Dordrecht,
2001, p. 1-13, unde autorul se referă de asemenea la vitalitatea curentului milenarist în Biserica
146 Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent
Lui va fi personală şi concretă (Fapte I, 11; Matei XXVI, 64; Marcu XIII, 26;
Apocalipsă I ,7; 1 Tesaloniceni IV, 16; Coloseni III,4), vizibilă şi audibilă
(Matei XXIV, 30; Apocalipsă I, 7; Matei XXIV, 26; 2 Tesaloniceni I, 10; 1
Tesaloniceni IV, 16), glorioasă şi triumfală (Matei XXIV, 30; 2 Tesaloniceni I,
7; Apocalipsă XIX, 16; 1 Corinteni XV, 25), înfricoşătoare (Matei XIII, 40; 2
Petru III, 10), bruscă (Matei XXIV, 42-44; Luca XII, 40; 1 Tesaloniceni V, 2;
IV, 13-18; 2 Petru III, 10; 1 Tesaloniceni V, 3) şi precedată de multe semne. În
prima ei viziune, la puţin timp după dezamăgirea din 1844, Hellen G. White ar fi
văzut în duh a doua venire a Domnului şi ar fi călătorit cu cei mântuiţi (144 000
de „sfinţi”) pe norii cerului, timp de 7 zile. Cităm un mic fragment din Tragedia
veacurilor, pentru a vedea cum Hellen G. White descrie venirea Domnului în
cele mai mici amănunte: „Îndată se arată la răsărit un nor mic, negru, cam cât o
palmă. Este norul care-L înconjoară pe Mântuitorul şi care din depărtare pare
înconjurat de întuneric. Poporul lui Dumnezeu ştie că acesta este semnul Fiului
Omului. Într-o tăcere solemnă îl privesc cum se apropie de pământ devenind din
ce în ce mai luminos şi mai glorios, până ce este un nor mare, alb, având la
temelie o slavă asemănătoare cu un foc mistuitor, iar deasupra curcubeul... Când
norul cel viu se apropie mai mult, orice ochi priveşte pe Prinţul vieţii. Nici o
coroană de spini nu mai răneşte capul acela sfânt, ci o diademă de slavă se
odihenşte pe sfânta Sa frunte...” 340.
Multe evenimente importante vor fi asociate cu întoarcerea Domnlui, ca de
exemplu învierea morţilor, distrugerea celor răi, purificarea pământului, răsplata
celor drepţi, stabilirea împărăţiei Sale veşnice. Împlinirea aproape completă a
diferitelor aspecte ale profeţiei, în mod particular cele întâlnite în Apocalipsă şi
în Cartea lui Daniel şi raportarea lor la condiţiile existente azi în lume, în
domeniul social, politic, medical sau religios indică faptul că venirea lui Hristos
este aproape, chiar la uşă susţin ei. Timpul exact al acestui eveniment nu a fost
profeţit, însă credincioşii sunt îndemnaţi să fie gata în orice moment” (Articolul
20 de credinţă)341.
Romano-Catolică, p. 101-105.
340
Ellen G.White, Tragedia veacurilor, traducere de Nelu Dumitrescu, Bucureşti, 1992, p. 588. A
se vedea mai ales Poporul lui Dumnezeu salvat, p. 583-599. A se vedea şi Mărturii pentru
Biserică, ed. fr., vol. 2, p. 75-77; redată şi în L’esprit de la prophétie et ses enseignements,
Séminaire adventiste de Salève, fd, p. 29-31. În studiile recente se arată că viziunile Hellenei G.
White despre a doua venire a Domnului sunt inspirate din opera lui Manuel Lacunza, The Coming
of the Messiah in Glory and Mayesty...
341
„Aşa după cum indică şi denumirea noastră confesională, cea de a doua venire a lui Hristos este
una din doctrinele cardinale ale credinţei adventiste. Noi îi dăm o asemnea importanţă în contextul
convingerilor noastre, deoarece ea ocupă o poziţie esenţială în Sfânta Scriptură, nu numai în Noul
Testament, ci şi în Vechiul”: Seventh-day Adventists Answer Questions On Doctrine, Review and
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 147
slava prezenţei lui Hristos. Este vorba de Judecata milenială post-adventă, care
priveşte „lumea”, dar şi pe îngerii răi (Apocalipsă XII, 9; 1 Corinteni VI, 3).
Judecătorii sunt Hristos şi sfinţii (1 Corinteni VI, 2), iar scopul acestei judecăţi
este de a determina pedeapsa în conformitate cu faptele săvârşite (Apocalipsă
XX, 12)345. La sfârşitul mileniului, va avea loc întoarcerea lui Hristos pe pământ,
împreună cu sfinţii; a doua înviere, a celor necredincioşi, care va fi o înviere spre
judecată, eliberarea lui Satan; judecata, adică distrugerea celor păcătoşi
(Apocalipsă XX, 5, 7-10; XXI). Judecata Post-milenială are loc după ce vor fi
luat sfârşit cei 1000 de ani ai Regatului. Ea implică stârpirea celor răi şi a răului
din univers, pentru ca să nu se mai ridice niciodată. Tatăl şi Fiul vor judeca pe
Satana, pe îngerii răi şi pe toţi cei ale căror nume nu s-au găsit în „Cartea Vieţii”.
Scopul acestei judecăţi este de a distruge definitiv pe cel de la care vine păcatul,
pe Satana. Iezerul de foc din Apocalipsă XX, 15, susţin ei, este suprafaţa arsă a
pământului după mileniu346. După această distrugere a răului, Dumnezeu va crea
un cer şi un pământ nou, în care vor locui drepţii lui Dumnezeu.
Alte puncte doctrinare importante care formează spiritul mişcării sunt:
împlinirea istorică a mesajului celor trei îngeri din Cartea Apocalipsei în
lucrarea „Bisericii Adventiste de Ziua a 7-a”; intrarea lui Hristos în sanctuarul
ceresc şi judecata pre-adventă la o dată precisă în istorie (anul 1844); doctrina
sabatului; manifestarea reînnoită a spiritului profeţiei în viaţa şi în activitatea
fondatoarei lor, Hellen G. White (1827-1915), doctrina mâncărurilor curate şi
necurate. Toate aceste învăţături specifice, la care ne vom referi în cele ce
urmează, se sprijină pe o interpretare particulară a textelor profetice din Vechiul
şi din Noul Testament şi de aceea am considerat necesar să prezentăm pe scurt
caracteristicile hermeneuticii adventiste.
Hans LaRondelle, „The Millenium. Its Old Testament Roots”, în: Ministry, noiembrie 1982; Hans
LaRondelle, „The One Thousand years of Revelation 20”, în: Ministry, septembrie 1982; Webb
Mealy, „After the Thousand Years. Ressurection and Judgement in Revelation 20”, în: Journal for
the Study of the New Testament, Suplement Series, 1992; Kenneth Strand, Interpreting the Book of
Revelation, Naples, 1989; Kenneth Strand, „What the Millenium Means to Me”, în: Adventist
Review, 12 martie, 1987; George Eldon Ladd, Robert G. Clouse (ed.), Anthony A. Hoekema
(contributor), The Meaning of the Millennium. Four Views, InterVarsity Press, 1977, 223 p.
345
Adventiştii susţin că în perioada de la Întrupare până la sfârşitul istoriei vor avea loc nu mai
puţin de cinci judecăţi. Prima judecată este a vieţii şi a morţii lui Hristos (Ioan XII, 31-32); a doua
este decizia personală pentru sau împotriva lui Dumnezeu; a treia este judecata pre-adventă de la
Daniel VII, 9-13; a patra este odată cu a doua venire a Domului, când cei păcătoşi vor fi distruşi;
iar a cincea este Judecata de Apoi propriu-zisă.
346
Adventiştii nu cred în existenţa iadului ca loc veşnic de suferinţă. Aceste idei, susţin adventiştii,
vin din filosofia greacă şi au fost încorporate în literatura extrabiblică evreiească.
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 149
347
„Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestei lumi, profeţiile cu privire la ultimele
zile solicită în mod deosebit studiul nostru. Ultima carte a Noului Testament este plină de adevăr,
pe care avem nevoie să-l înţelegem. Satana a orbit minţile multora, aşa încât sunt bucuroşi să
găsească orice scuză pentru a nu studia Apocalipsa”: Ellen G. White, Maranata, Ed. Alege Viaţa,
Bucureşti, 1988, p. 28; „Apocaliptica biblică afirmă controlul lui Dumnezeu asupra cursului
evenimentelor; ea trasează o secvenţă a istoriei sacre, care se concentrează în mod particular pe
ultimele zile... Apocaliptica biblică furnizează un înţeles care transcende durerea şi agonia acestei
lumi... Apocaliptica biblică acceptă legitimitatea guvernelor omeneşti. Regi şi regate vin şi se duc,
dar în final ele trebuie să facă loc „Împărăţiei lui Dumnezeu”... Apocaliptica biblică proclamă că
umanitatea trăieşte sub judecată... Apocaliptica biblică confirmă profeţia lui Hristos, că porţile
iadului nu pot nimic contra Bisericii Lui”: Handbook of Seventh-Day Adventist Theology, Herald
Publising Association, 2000, p. 800. În alt loc se spune: „Dacă profeţii înşişi au sondat Scripturile
pentru a descoperi sensul profeţiilor care le-au fost revelate - sau cele ale altor profeţi (Daniel IX,
1-12; XII; 6-12), cu atât mai mult creştinii, care sunt separaţi de epoca biblică de mai multe
milenii, ar trebui să se dedice studierii cuvântului profetic”: Prophétie et eschatologie.
Conférences bibliques division euroafricaine, Séminaire adventiste de Salève, vol. 1, 1982, p. 8;
Froom LeRoy Edwin, The Prophetic Faith of our Fathers, Washington, 1946-1954, 4 vol. în 5
tomuri, vol. I: Early Church Exposition, Subsequent, Deflection and Medieval Revival: „Fără
lumina profeţiei viitorul este un vast şi imepentrabil necunoscut, un deşert fără ieşire, o mare fără
busolă. Dar profeţia este degetul lui Dumnezeu care arată calea unei lumi cufundată în confuzie,
deziluzie şi disperare. Profeţia este răspunsul lui Dumnezeu la întrebările omului”, p. 15. A se
vedea şi William G. Johnson, „Biblical Apocalyptic”, în: Handbook of Seventh-Day Adventist
Theology, Review and Herald Publishing Association and the General Conference of Seventh-day
Adventists, 2000, p. 784-814. Temeiurile biblice, din perspectivă adventistă, care-l arată pe
Dumnezeu „Stăpân al istoriei” sunt: Apocalipsă I, 17-19; Daniel II, 28; Amos, III, 7.
348
„Deşi au fost scrise în generaţii diferite, adevărurile Vechiului şi ale Noului Testament rămân
inseparabile, ele nu se contrazic unele pe altele Cele două Testamente sunt unul, aşa cum
Dumnezeu este Unul singur. Vechiul Testament prin profeţi şi simboluri descoperă Evanghelia
Mântuitorului ce avea să vină; Noul Testament, prin viaţa lui Isus descoperă pe Mântuitorul care a
venit, Evanghelia în realitate”: Adventiştii de ziua a 7-a cred..., o expunere biblică a celor 27 de
puncte fundamentale de doctrină, Ed. Cuvântul evangheliei, Bucureşti, 1993, p. 15-27. („Isus
150 Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent
Hristos este tema centrală a Scripturii”). A se vedea şi lucrarea Methods of Bible Study (Metode de
studiere a Bibliei), raportul prezentat la Comitetul anual al Conferinţei Generale din 12 octombrie
1986.
349
De exemplu, spun ei, Daniel VII reia Daniel II, dar adaugă detalii care nu erau prezente în
relatarea anterioară. Precizări suplimentare despre acest subiect sunt furnizate în scrierile Hellenei
G. White, mai ales în The Great Controversy between Christ and Satan: the Conflict of the Ages in
the Christian Dispensation, Boise, Pacific Press Association, 1888 (Grantham: Stanborough Press,
1995); traducere în limba română sub titlul Tragedia veacurilor, ediţia citată.
350
În decursul dialogului avut cu diferite denominaţiuni ale creştinismului istoric, a devenit clar că
adventiştii acordă o atenţie particulară textelor profetice şi consideră că celelalte Biserici creştine
nu le studiază suficient. În cursul discuţiilor cu reprezentanţii Consiliului Mondial al Bisericilor,
de exemplu, adventiştii au lansant câteva semne de întrebare referitoare la neîncrederea creştinilor
cu privire la acest gen de texte. Ei au argumentat că un creştin rămâne vag în mărturia lui dacă nu
are curaj să interpreteze semnele timpului. La rândul lor, reprezentanţii protestantismului
„ecumenic” au arătat că adventiştii izolează textele profetice şi apocaliptice de restul mărturiei
biblice şi că stabilesc prea uşor o legătură între anumite texte şi anumite evenimente. A se vedea:
So Much in Commun. Documents of Interest in the Conversation between the World Council of
the Churches and the Seventh-Day Adventist Church, Geneva, 1973 („The World Council of the
Churches. Seventh- Day Adventist Conversations and their Significance”, p. 98-104).
351
Handbook of Seventh-Day Adventist…, p. 798. El a încercat să demonstreze, de asemenea, că
acest principiu a fost cunoscut şi aplicat frecvent de evrei chiar şi în perioada post-Qumran.
William H. Shea, Selected Studies on Prophetic Interpretation, Washington, D.C.: General
Conference of Seventh-Day Adventists, p. 798; William H. Shea, „When Did the Seventy Weeks
of Daniel 9, 24 Begin?”, în: Journal of Adventist Theological Society, 1/1991, p. 115-138. În acest
articol, Shea arată că indicaţia numerologică a Profetului Daniel este foarte concretă: 7 săptămâni
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 151
şi 62 de săptămâni până la venirea lui Mesia înseamnă 67 de săptămâni, adică 483 de ani istorici.
Utilizând o argumentaţie cu date istorice, cronologice, William Shea încearcă să demonstreze că
această periodă incepe în 457 î.d. Hr., anul în care Ezra dă decretul de reconstruire a oraşului şi se
termină în anul 27 d.Hr., când Mântuitorul a fost botezat în Iordan. William Henry Shea, M.D.,
Ph.D., este director adjunct la Biblical Research Institute al Conferinţei Generale a Adventiştilor
de Ziua a Şaptea şi a fost director al Institutului de Arheologie al Andrews University (1972-
1986), Researcher Associate la Biblical Research Institute (1986-1998), autorul a numeroase
lucrări de teologie adventistă, printre care: Selected Studies on Prophetic Interpretation.
Washington, DC: Review and Herald, 1982; The Sabbath in Jewish and Christian traditions:
Symposium: Papers edited by Tamara C. Eskenazi, Daniel J. Harrington, William H. Shea, New
York: Crossroad, 1991.
352
Publicat în: Prophétie et eschatologie, p. 302-336.
353
Daniel. Studii biblice pentru majori, ediţie instructori, octombrie-decembrie 2004, Ed. Viaţă şi
Sănătate, 2004, p. 88. Despre principiul „zi-an”, a se vedea: Dictionary of Premillennial Theology,
Ed. Mal Couch, Grand Rapids: Kregel, 1996, p. 256-257 (“Millennial year-day tradition”).
354
Gerhard Franz Hasel, „La „petit corn” , les saints et le sanctuaire en Daniel 8”, în: Prophétie et
eschatologie, Conférences bibliques, division euroafricaine, Séminaire adventiste de Salève, vol.
2, 1982, p. 195-255. „Romano-Catolicismul a primit lovitura de moarte”, în: Adventiştii de ziua a
152 Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent
7-a cred..., o expunere biblică a celor 27 de puncte fundamentale de doctrină, Ed. Cuvântul
Evangheliei, Bucureşti, 1993, p. 244.
355
„Şaptezeci de săptamâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă, până ce
fărădelegea va trece peste margini şi se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea, până ce
dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi proorocia se va pecetlui şi se va unge Sfântul Sfinţilor.
Să ştii şi să întelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel
Uns-Cel Vestit – sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi zidite
pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare. Iar după cele şaizeci şi două de săptămâni, Cel
Uns va pieri fără să se gasescă vreo vină în El, iar poporul unui Domn va veni şi va dărâma cetatea
şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi
război-prăpădul cel hotărât. Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul
săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa
nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii”. Despre cele „70 de săptămâni” din
perspectivă adventistă, a se vedea William H. Shea, „Daniel 9, 24-27”, în: Prophétie et
eschatologie, Conférences bibliques division euroafricaine, Séminaire adventiste de Salève, vol. 2,
1982, p. 255-302.
356
Dintre cele trei date, 538 î.Hr. (Cyrus), 520 î.d.Hr. (Darius) şi 457 î.d.Hr. (Artarxerxes),
adventiştii aleg ultima dată, pe temeiul confirmării post-factum a profeţiei: „Să presupunem că
cineva ar lua ca punct de început al perioadei profetice anul 538 î.d.Hr. De la darea poruncii
pentru rezidirea Ierusalimului (538 î.d.Hr.) şi până la Mesia Cârmuitorul Isus, ar trebui să treacă
483 de ani. Adăugând 483 de ani la anul 538 î.d.Hr., unde ajungem? La anul 55 î.d.Hr., care nu se
potriveşte cu lucrarea lui Hristos pe pământ”: Daniel. Studii biblice pentru majori, ediţie
instructori, octombrie-decembrie 2004, Ed. Viaţă şi sănătate, 2004, p. 134.
357
William Shea, „When did the seventy weeks of Daniel 9, 24 begin?”, în: Journal of Adventist
Theological Society, vol. 2, partea I, 1991, p. 115-138 (p. 121-126). A se vedea şi William Shea,
Selected Studies on the Prophetic Interpretation, Washington, 1982; William Shea, „The location
and Significance of Armagheddon in Rev. 16, 16”, în: Andrews University Seminary Studies,
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 153
2300 de ani încep în 457 î.d.Hr. şi se vor termina în 1844. Această dată ar
corespunde cu profeţia lui Daniel, că vedenia va dura „până la sfârşitul
veacurilor” (Daniel VIII, 17) şi cu „ora judecăţii” (Apocalipsă XIV, 7).
18/1980, p. 157-162.
358
Ellen G. White, Solia lui Dumezeu către Laodiceea, traducere Popa Dumitru, f.a, p. 15.
359
A se vedea punctul 8 de credinţă, precum şi articolul „Marea luptă”, în: Adventiştii de ziua a 7-
a cred...: o expunere biblică a celor 27 de puncte fundamentale de doctrină, Ed. Cuvântul
Evangheliei, Bucureşti, 1993, p. 157-167. „Doctrina marii lupte descoperă extraordinara încleştare
care afectează fiecare persoană născută în lumea noastră şi care atinge orice colţ al Universului”,
p. 165.
154 Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent
Spiritul Său asupra poporului Său, pentru a-l întări ca să se împotrivească puterii
celui rău”360. Poporul ales este acela care îl va îndreptăţi pe Dumnezeu. El
constituie „rămăşiţa” care a păstrat credinţa în Hristos, poruncile lui Dumnezeu
şi mărturia Lui în lume. În al 12-lea Articol de credinţă, se spune că „Biserica
universală este compusă din cei care cred cu adevărat în Hristos, dar în zilele din
urmă, un timp de apostazie va veni şi o rămăşiţă va fi chemată să ţină poruncile
lui Dumnezeu şi credinţa în Hristos. Această rămăşiţă anunţă sosirea zilei
judecăţii, proclamând mântuirea prin Hristos şi vestind apropierea revenirii sale361.
Perioada de timp cuprinsă între primele secole creştine şi apariţia
adventismului este numită de ei „Marea apostazie”, profeţită de Daniel (cap. VII
şi VIII) şi anunţată clar de Sfântul Apostol Pavel (2 Tesaloniceni II, 3-4). Din
textul Epistolei, adventiştii înţeleg că, odată cu căderea Imperiului Roman,
ridicarea lui Antihrist nu va întârzia să se arate. Această perioadă este cuprinsă,
aşa cum s-a văzut, între nişte limite cronologice precise, 538 d.Hr.-1798 d.Hr.,
360
Hellen G. White, Tragedia veacurilor, traducere de Nelu Dumitrescu, Bucureşti, 1992, p. 9.
361
„Studierea Bibliei le-a descoperit faptul că încercările şi dezamăgirile prin care Dumnezeu a
îngăduit ca ei să treacă au constituit o profundă şi purificatoare experienţă, care i-a consacrat ca
rămăşiţă a lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a însărcinat să continue Reforma, care adusese atâta
bucurie şi putere Bisericii”: Adventiştii de ziua a 7-a cred...: o expunere biblică a celor 27 de
puncte fundamentale de doctrină, Ed. Cuvântul evangheliei, Bucureşti, 1993, p. 255. „Rămăşiţa
înseamnă cei ce rămân. Biblia înfăţişează rămăşiţa ca pe un mic grup al poporului lui Dumnezeu
care, prin nenoriciri, prin războaie şi prin apostazie rămân credincioşi faţă de Dumnezeu. Această
rămăşiţă credincioasă a fost rădăcina pe care Dumnezeu a folosit-o pentru a extinde Biserica sa
vizibilă pe pământ”: Adventiştii de ziua a 7-a cred..., p. 252.
Adventiştii susţin că în Vechiul Testament noţiunea de „rămăşiţă” era întrebuinţată în sens istoric,
ca referire la cel credincios care păstrează legământul lui Dumnezeu şi în sens eshatologic, ca
referire la cei care vor rămâne credincioşi lui Mesia. Termenul „rămăşiţă” în sens eshatologic este
folosit cel mai mult de profetul Isaia (VI, 13; X, 20-21 etc), pentru care trăsăturile ei sunt credinţa,
nădejdea şi ascultarea faţă de Dumnezeu şi faţă de Mesia. Profetul spune că rămăşiţa îi include şi
pe non-israeliţi, aceia dintre neamuri care au ales să respecte legământul lui Dumnezeu cu Israel şi
care l-au căutat pe Mesia: această idee se găseşte şi la Miheia II, 12-13; Ioil II; Ieremia XXIII, 2-8.
Din toate aceste texte, adventiştii înţeleg că „rămăşiţa” va fi adunată ca religie, mai degrabă decât
ca o comunitate politică şi că această adunare este legată de venirea lui Mesia. În Noul Testament,
adventiştii identifică rămăşiţa credincioasă cu Biserica primelor secole creştine (Ioan X, 16; Matei
XXI, 43). Această rămăşiţă va fi un popor mesianic, care se va angaja într-o activitate misionară la
scară mondială, pentru a aduna pe toţi cei care acceptă mesajul lui Dumnezeu într-o comunitate de
credinţă şi rugăciune, care este însăşi „Biserica Adventistă de Ziua a 7-a”: Hans LaRondelle, „The
remnant and the message of the three angels”, în: Handbook of Seventh-day Adventists…, p. 857-
892; Gerhard F. Hasel, The Remnant. The History and Theology of the Remnant Idea from Genesis
to Isaiah, Andrew University Monographs, 1972, vol. 5 (1974), p. 847-848; Desmond Ford,
Gillian Ford, The Adventist Crisis of Spiritual Identity, Newcastle, Desmond Ford Publications,
1982; James White, Life Incidents in Connection with the Great Advent Movement as Illustrated
by the Three Angels of Revelation XIV, Berrien Springs, Andrews University Press, 2003.
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 155
interval care se încadrează exact, susţin ei, în cei 1260 de ani ai profeţiei lui
Daniel362. Adventiştii consideră că „falsa învăţătură creştină”, care pretinde că
va continua învăţătura lui Hristos, nu este altceva decât romano-catolicismul363.
Această interpretare îşi găseşte confirmarea în Apocalipsă XII, 6, unde femeia
care fuge în pustie pentru 1260 de zile este identificată cu adevărata biserică,
persecutată în acest timp de apostazie364.
A doua parte a lucrării lui Hellen G. White despre marea controversă între
Dumnezeu şi Satan (Tragedia veacurilor) se concentrează pe perioada de la
deşteptarea adventă din secolul al XIX-lea până la a doua venire şi restaurarea
finală a tuturor lucrurilor. Aici se face o analiză a viziunii din cartea Daniel VII,
care se pune în legătură cu fiara de la Apocalipsă XII. Hellen G. White prezintă
cele 1260 de zile ale profeţiei lui Daniel ca fiind cei 1260 de ani ai supremaţiei
papale (538-1789). Tot Papalitatea este reprezentată şi de „micul corn” (Daniel
VIII, 22), care a urmat celor patru coarne sombolizând puterile politice365.
362
„Această înţelegere dintre păgânism şi creştinism a dat naştere la „omul fărădelegii”, prezis în
profeţie, ca unul care se împotriveşte şi se înalţă pe sine mai presus de Dumezeu. Acest sistem
uriaş al falsei religii este capodopera puterii lui Satana, un monument al eforturilor lui de a se
aşeza pe tron pentru a conduce pământul”: Hellen G. White, Tragedia veacurilor, traducere de
Nelu Dumitrescu, Bucureşti, 1992, p. 44. A se vedea şi pasaje din lucrările lui Hellen G. White în:
„L’Apostasie de l’Eglise”, L’esprit de la prophétie et ses enseignements, Séminaire adventiste de
Salève, fd, p. 308-313.
363
„Apostolul caracterizează venirea noii apostazii ca pe o formă de cult contrafăcută, care se va
ridica din Biserica creştină puţin după căderea Romei păgâne. Numai papalitatea împlineşte
această profeţie în mod cert”: Hans K. LaRondelle, „The remnant and the message of the three
angels”, în: Handbook of Seventh-Day Adventist Theology, p. 869. Hans K. LaRondelle este
profesor asociat de teologie sistematică la Andrews University. Şi-a luat doctoratul la
Universitatea protestantă din Amsterdam cu faimosul teolog reformat, Gerrit Cornelis Berkouwer
(1903-1996), prezentând teza Perfection and Perfectionism. A Dogmatic-Ethical Study of Biblical
Perfection and Phenomenal Perfectionism (Perfecţiune şi perfecţionism. Un studiu etico-dogmatic
al perfecţiunii biblice şi al perfecţionismului fenomenal). A se vedea şi Hans K. LaRondelle, How
to Understand the End-Time Prophecies of the Bible, Sarasota, Fl.: First Impressions, 1997.
364
„Sub conducerea papalităţii, Biserica creştină s-a afundat într-o profundă apostazie.
Popularitatea crescândă a Bisericii a accelerat declinul ei. Coborârea standardului a făcut ca cei
neconvertiţi să se simtă în pace în Biserică. Mulţimile, cunoscând foarte puţin despre adevăratul
creştinism, s-au alăturat Bisericii numai cu numele, aducând cu ei învăţătura lor păgână. Aceste
compromisuri între creştinism şi păgânism au dus la formarea „omului păcatului”, un gigantesc
sistem al falsei religii, un amestec de adevăr şi erezie”: Adventiştii de ziua a 7-a cred...: o expunere
biblică a celor 27 de puncte fundamentale de doctrină, Ed. Cuvântul Evangheliei, Bucureşti, 1993,
p. 243.
365
„Apostazia a fost cea care a făcut ca Biserica timpurie să caute ajutorul guvernului civil, iar
acest lucru a pregătit calea pentru dezvoltarea papalităţii, care este fiara”: Hellen G. White,
Maranata, Ed. Alege Viaţa, Bucureşti, 1988, p. 163. A se vedea: George Rice, „Hellen G. White’s
Use of Daniel and Revelation”, în: Symposium on Revelation, (eds.) Frank Holbrock and Silver
156 Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent
Spring, Hagerstown: Review and Herald Pub. Assn., 1992; „Puterea aceea, care timp de secole a
exercitat o guvernare despotică asupra monarhilor creştinătăţii, este Roma”: Hellen G. White,
Tragedia veacurilor, traducere de Nelu Dumitrescu, Bucureşti, 1992, p. 349. „Puterea care a
urmat după cele patru împărăţii greceşti a fost Roma, mai întâi păgână, iar apoi papală. Faptul că
profeţia precizează că acest corn mic urma să devină nespus de mare şi puternic în contrast cu
Medo-Persia, care a ajuns „mare” (Daniel VIII, 4) şi cu Grecia, care a ajuns „ puternică” (Daniel
VIII, 8) exclude ipoteza că acest corn mic ar fi regele sirian Antioh Epifanul, care nu a fost mai
puternic, nici decât Medo-Persia, nici decât Grecia. Doar Roma, atât în faza ei păgână, cât şi în
faza ei papală a fost mai puternică decât ele”: Daniel. Studii biblice pentru majori. Ediţie
instructori, octombrie-decembrie 2004, Ed. Viaţă şi sănătate, 2004, p. 110. La rândul său, Gerhard
Hasel identifică micul corn cu Papalitatea pe baza următoarelor considerente: expansiune,
persecuţia sfinţilor, arogarea puterii divine: „The Little Horn, the Heavenly Sanctuary and the
Time of the End. A Study of Daniel 8, 9-14”, în: Syposium on Daniel, vol. 2, p. 415.
366
LeRoy Froom, The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 3 (1946), p. 187-205; vol. 4 (1954), p.
289-300. Washington, D.C., Review and Herald Publishing Assn; Nancy Vyhmeister, „Who are
the Seventh-Day Adventists?”, în: Handbook…, p. 1-21.
367
Hellen G. White, Maranata, Ed. Alege Viaţa, Bucureşti, 1988, p. 185.
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 157
368
John Nevins Andrews (1829-1883), unul din fruntaşii adventişti, arăta că erorile care au
transformat creştinismul în Babilon au fost: doctrina botezului copiilor; uniunea „criminală” între
Stat şi Biserică, care a făcut ca Biserica să devină intolerantă, prostituata din Apocalipsă XVII;
credinţa într-un mileniu de pace şi de prosperitate pe pământ înainte de a doua venire; schimbarea
celei de a patra porunci-sabatul; doctrina nemuririi sufletului, derivată din mitologia păgână;
spiritualizarea celei de a doua veniri: The Three Messages of the Revelation XIV, 6-12, Battle
Creek, 1982, p. 51-53. John Nevins Andrews a fost un intelectual adventist foarte apropiat de
James White şi de Hellen G. White, care a participat la organizarea „Bisericii Adventiste de Ziua a
Şaptea”. El a fost cel care a instituit începutul zilei de odihnă vineri seara (1855) şi care a stabilit
modalităţile legale prin care „Biserica Adventistă” să poată dobândi proprietăţi. În 1861, a publicat
o lucrare importantă, History of the Sabbath & the First Day of the Week, Battle Creek, Michigan:
Steam Press of the Seventh-Day Adventist Publishing Association, 1873, (41912), care trasează
158 Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent
istoria sabatului în Scriptură şi apoi în istorie. A fost editor al revistei Review and Herald, în
perioada 1869-1870, iar în 1874 a devenit primul misionar adventist în Elveţia, unde a şi murit.
John Nevins Andrews a dat numele celei mai mari universitaţi adventiste, Andrews University.
369
Hellen G. White, Tragedia veacurilor, traducere de Nelu Dumitrescu, Bucureşti, 1992, p. 375-
386 („Ce este sanctuarul?”); Hellen G. White, Maranata, Ed. Alege Viaţa, Bucureşti, 1988, p.
245-249.
370
Comentarii adventiste la Epistola către Evrei: Paul Ellingworth, The Epistle to the Hebrews. A
Commentary of the Greek Text, Grand Rapids, 1993; Donald Guthrie, The Letter to the Hebrews,
Grand Rapids, 1983; Frank Kalbrook, Issues in the Book of Hebrews, Silver Spring, 1989; John
Owen, An Exposition of Hebrews, 4 vol., Evansille, 1960.
371
Profetului i se descoperă că lui Israel i-au fost acordate 70 de săptămâni de milă (la Daniel, IX,
24-27). Cel mai important aspect al profeţiei este venirea lui Mesia, care este uns după 69 de
săptămâni şi moare în mijlocul celei de a 70-a săptămâni. Un comentariu de referinţă adventist la
Cartea lui Daniel: Frank Holbrook (ed.), Symposium on Daniel. Introductory and Exegetical
Studies, Washington, 1986.
372
„Termenul sanctuar, aşa cum este folosit în Biblie, se referă mai întâi la chivotul construit de
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 159
Moise, ca model al lucrurilor cereşti; în al doilea rând, se referă la adevăratul chivot din ceruri. La
moartea lui Hristos, serviciul tipic (figurativ) a încetat. Adevăratul chivot din ceruri este sanctuarul
noului legământ. Şi, deoarece profeţia lui Daniel VIII, 14 este împlinită în această dispensaţie,
sanctuarul la care se referă trebuie să fie sanctuarul noului legământ”: Hellen G. White, Tragedia
veacurilor…, p. 417. „Mijlocirea lui Hristos în numele omului în sanctuarul ceresc este la fel de
importantă în planul mântuirii cum a fost moartea Lui pe cruce. Prin moartea Sa, El a început o
lucrare, pe care, după înviere, El s-a înălţat ca s-o desăvârşască în ceruri. Trebuie să intrăm prin
credinţă dincolo de catapeteasmă (Evrei VI, 20). Acolo se reflectă lumina crucii de pe Golgota.
Acolo putem avea o cunoaştere mai limpede a tainelor mânturii” (Hellen G. White, Tragedia
veacurilor…, p. 489). În scrierile adventiste, se accentuează faptul că, aşa cum altarul pământesc
avea o structură bipartită - Sfânta şi Sfânta Sfintelor - tot aşa altarul ceresc are două
compartimente: un loc sfânt, în care ard şapte lămpi de foc (Apocalipsa IV,5) şi un altar în faţa
căruia îngerii aduceau tămâiere (Apocalipsa VIII, 3-4). Curăţirea lui este o lucrare de judecată,
care începe cu intrarea lui Hristos ca mare preot la judecată. A se vedea: Angel Manuel Rodriguez,
„The Sanctuary”, în: Handbook of Seventh-Day Adventist, Review and Herald Publishing
Association and the General Coference of Seventh-Day Adventist, 2000, p. 375-418; Arnold V.
Wallenkamf and Richard W. Lesher, (eds.), The Sanctuary and the Atonement, Washington, 1981.
Discuţii despre primele dezvoltări ale doctrinei sanctuarului se află în LeRoy Edwin Froom, The
Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 4, p. 877-905; Elisworth M. Olsen, A History of the Origin
and Progress of the Seventh-Day Adventists, Washington, 1925, p.177-197 (reprint 1975) şi
Ingemar Linden, The Last Trump: An Historico-Genetical Study of Some Important Chapters in
the Making and Developement of the Seventh-Day Adventist Church, Frankfurt-am-Main, 1978, p.
129-131; Daniel. Studii biblice pentru majori. Ediţie instructori, octombrie-decembrie 2004, Ed.
Viaţă şi sănătate, 2004, p. 103-126. Roy Adams, The Sanctuary Doctrine. Three Approaches in the
Seventh-day Adventist Church, Michigan, 1981, 160 p.; Frank B. Holbrook, Doctrine of the
sanctuary: a historical survey (1845-1863), Silver Spring, MD: Biblical Research Institute,
General Conference of Seventh-day Adventists, 1989, 238 p.; Arnold V. Wallenkampf, W.
Richard Lesher, The Sanctuary and the atonement: biblical, historical, and theological studies,
Washington D.C., 1981, 703 p.; Herbert E. Douglass, Why Jesus waits: how the sanctuary
message explains the delay in the Second Coming, Nampa, Idaho: Pacific Press, 2001; Clifford
Goldstein, Graffiti in the holy of holies: an impassion response to recent attacks on the sanctuary
and Hellen White, Nampa, Idaho: Pacific Press, 2003, 175 p.
373
„Isus, garantul nostru, a intrat în „locurile sfinte” şi s-a înfăţişat pentru noi în prezenţa lui
Dumnezeu. Însă nu cu speranţa de a obţine ceva pentru noi în momentul acela sau într-un moment
oarecare din viitor. Nu! El obţinuse pentru noi acel ceva pe cruce. Iar acum în calitate de Mare
Preot al nostru, El ne împărtăşeşte virtuţile jertfei sale ispăşitoare”: Seventh-day Adventists Answer
Questions on Doctrine. An Explanation of Certain Major Aspects of Seventh-day Adventist Belief,
notes with historical and theological introduction by George R. Knight, Berrien Springs, Andrews
University Press, Annotated Edition, 2003, p. 381.
374
Handbook of Seventh-Day Adventist…, p. 375. Prefigurarea acestei lucrări preoţeşti era
sistemul jertfelor din Vechiul Testament, însă chivotul israelit era doar o umbră, o prefigurare a
160 Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent
altarului din ceruri spun adventiştii. În Apocalipsă, scenele descrise în capitolele IV şi V se referă
la întronarea lui Hristos ca Rege şi Mare Preot în sanctuarul ceresc, deoarece aici se află tronul lui
Dumnezeu şi tot aici este prezent Mielul. În capitolul V, este vorba de asemenea de tronul lui
Dumnezeu, înconjurat de oştile îngereşti şi de „Leul din tribul lui Iuda”. Adventiştii arată că,
alături de Epistola către Evrei, şi Profetul Daniel vorbeşte despre Mesia ca Cel ce îndeplineşte
serviciul zilnic în altarul ceresc (VIII, 11-12).
375
„Prin aceste învăţături, lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc a fost îndepărtată din mintea
multor creştini, iar în locul ei au fost aşezate tot felul de lucruri care duc la rătăcire. Prin liturghie
şi spovedanie, atenţia credincioşilor este îndepărtată de la o continuă dependenţă de lucrarea
mijlocitoare a Mântuitorului în Sanctuarul Său”: Daniel. Studii biblice pentru majori, ediţie pentru
instructori, octombrie-decembrie 2004, Ed. Viaţă şi Sănătate, 2004, p. 112. Frank B. Holbrook,
Doctrine of the sanctuary: a historical survey (1845-1863), Silver Spring, MD: Biblical Research
Institute, General Conference of Seventh-day Adventists, 1989.
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 161
Daniel VIII, 14). Începând cu acest timp particular al istoriei mânturii, Hristos
va începe al doilea aspect al lucrării sale de mijlocire în sanctuarul ceresc, şi
anume cel descris la Evrei IX, 23376.
Timpul curăţirii sanctuarului, spun ei, este perioada judecăţii
investigative377. Această judecată va decide care dintre credincioşi vor fi răpiţi în
momentul venirii Domnului şi vor fi duşi în ceruri, în regatul veşnic; ea
reprezintă acea parte a timpurilor de sfârşit, când umanitatea mai are încă o
şansă să primească Evanghelia. Hellen G. White vorbeşte pe larg despre
judecata pre-adventă în Tragedia veacurilor, p. 479-491378. Pe baza textului de
la Daniel VII, 21-22 adventiştii cred că această judecată va avea loc după
războiul pe care micul corn îl face sfinţilor şi înainte ca aceştia să primească
împărăţia veşnică. Din Apocalipsă XIV, 7, unde se spune că „ceasul judecăţii a
venit”, se înţelege, susţin ei, că acest moment este plasat înainte de întoarcerea
lui Iisus în slavă. Deci această judecată va avea loc în intervalul cronologic situat
între 1798 d.Hr. şi a doua venire.
Această primă fază a Judecăţii îl are pe Dumnezeu Tatăl ca judecător
(Daniel VII, 9). Pe baza versetelor de la 1 Petru IV, 17 şi Daniil XII, 1,
adventiştii susţin că cei care vor veni la Judecată sunt mai întâi poporul lui
Dumnezeu, cei ale căror nume apar în „Cartea Vieţii”, apoi falşii credincioşi.
„Sfinţii Celui Prea Înalt” vor fi atacaţi de micul corn, dar Dumnezeu va răsplăti
răbdarea lor. Numele celor care nu au rămas credincioşi vor fi şterse din „Cartea
376
Despre acest calcul numerologic: Daniel. Studii biblice pentru majori, ediţie instructori,
octombrie-decembrie 2004, Ed. Viaţă şi Sănătate, 2004, p. 100.
377
Gerhard Hasel, „Divine Judgement”, în: Handbook of Seventh-Day Adventist, p. 815-856;
Gerhard Hasel, „«The Little Horn » , the Heavenly Sanctuary and the Time of the End: A Study of
Daniel 8, 9-14”, în: Symposium on Daniel: Introductory and Exegetical Studies, (ed.) Frank
Holbrook, Washington, 1986, p. 378-461; George Ladd, The Last Things, Grand Rapids, 1978;
William H. Shea, „When Did the Seventy Weeks of Daniel 9, 24- 27 Begin?”, în: Journal of
Adventist Theological Society, 1/1991, p. 115-138; Gerhard Pfandl, The Time of the End in the
Book of Daniel, Adventist Theological Series, 1992; William H. Shea, „Spatial Dimension in the
Vision of Daniel 8”, în: Symposium on Daniel, p. 497-526.
378
„Când se încheie judecata investigativă, susţin adventiştii, destinul tuturor va fi hotărât pentru
viaţă sau pentru moarte. Harul se sfârşeşte cu puţin timp înainte ca Domnul să apară pe norii
cerului”: Hellen G. White, Maranata, Ed. Alege Viaţa, Bucureşti, 1988, p. 261; „Numele celor
credincioşi rămân în „Cartea Vieţii”; numele celor care niciodată nu l-au acceptat pe Hristos vor fi
lăsate la o parte în această judecată”: Hellen G. White, Maranata..., p. 480; „Aceia care l-au
acceptat pe Hristos, dar au rupt legătura cu El, vor avea numele scoase afară in Cartea vieţii”:
Hellen G. White, Maranata..., p. 483. Alte texte importante sunt grupate în articolul „La
purification du sanctuaire celeste”, în: Hellen G. White, L’esprit de la prophétie et ses
enseignements, Séminaire adventiste de Salève, p. 318-320.
162 Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent
379
„Înainte ca Hristos să vină pe norii cerului este necesar să se facă o verificare completă şi
amănunţită a tuturor candidaţilor pentru viaţa veşnică, întrucât deciziile în vederea morţii şi a vieţii
vor fi deja luate când se va arăta El”: Seventh-day Adventists Answer Questions On Doctrine…,
p. 438; „Curăţarea sanctuarului implică o lucrare de cercetare, o lucrare de judecată. Această
lucrare trebuie îndeplinită înaintea lui Hristos pe pământ pentru a-şi răscumpăra poporul; căci
atunci când vine, „răsplata este cu El ca să dea fiecăruia după faptele lui” (Apocalipsă, 22, 12)”:
Hellen G. White, Tragedia veacurilor, traducere de Nelu Dumitrescu, Bucureşti, 1992, p. 386.
380
Textul de la Facere, referitor la căderea în păcat a primilor oameni (Facere III, 1-19) este
considerat un exemplu al „procedurii judiciare” a lui Dumnezeu faţă de umanitate. „În cazul lui
Adam şi al Evei, se pare că Dumnezeu a cerut un raport din partea făptaşilor (? !, n.a.), iar
această anchetă a confirmat că făptaşii erau pe deplin conştienţi de păcătoşenia faptei lor”: Daniel.
Studii biblice pentru majori, ediţie instructori, octombrie-decembrie 2004, Ed. Viaţă şi sănătate,
2004, p. 92. Alt text care se referă la „metoda procedurală folosită de Dumnezeu înainte de
aplicarea pedepsei” s-ar găsi la Facere XVIII, 23-33 şi XIX, 19-23: discuţia lui Dumnezeu cu
Avraam înainte de pedepsirea Sodomei şi a Gomorei şi discuţia cu Lot.
381
„De-a lungul timpului, unii dintre aceşti sfinţi au fost declaraţi, de către tribunalele pământeşti,
vinovaţi de diferite fărădelegi, când de fapt ei slujeau lui Dumnezeu şi oamenilor cu credincioşie.
În timpul judecăţii pre-advente, aceste sentinţe nedrepte rostite de tribunalele pământeşti vor fi
schimbate de tribunalul ceresc. În felul acesta, Dumnezeu va face dreptate sfinţilor Săi”. A se
vedea: William H. Shea, Theological Importance of the Preadvent Judgement, Seventy Weeks,
Leviticus, Nature of Prophecy, (ed.) F. B. Holbrook, Daniel and Revelation Committee Series, vol.
3, Washington D.C.: Biblical Research Institute, p. 323-332; William H. Shea, Selected Studies on
the Prophetic Interpretation, Washington, 1982; George Knight, A Search for Identity: The
Development of Seventh-day Adventist Beliefs, Hagerstown, Review and Herald Publishing
Association, 2000.
382
Este interesant că în anul 1841 se tradusese pentru prima dată în limba engleză comentariul lui
Calvin la Epistola către Evrei: Calvin’s Commentary on the Epistle to the Hebrews, translated
from latin by a beneficied clergyman of the Church of England, London, 1841, 197 p. Vezi şi John
Owen, An Exposition of the Epistle to the Hebrews, Grand Rapids, Michigan: Baker Book House,
reprint 1980, ce face parte din colecţia „Works of John Owen”, în 23 de volume, din care ultimele
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 163
unei judecăţi care să arate cine se poate bucura de prima înviere nu este nouă în
eshatologia protestantă. Teologul luteran, Joseph A. Seiss (1823-1904), afirma
în lucrarea The Apocalypse. Lectures on the Book of Revelation (ediţie Grand
Rapids: Zondervan, 1957) că oamenii nu sunt înviaţi sau transformaţi pentru a se
înfăţişa înaintea judecăţii, ci învierea şi transformarea sunt rezultatul judecăţii
care a avut loc deja în locaşul morţilor, în timp ce aceştia au fost morţi şi asupra
celor vii, în timp ce aceştia au fost în viaţă383.
Această doctrină dobândeşte consistenţă abia odată cu milenarismul
profesat de William Miller (1782-1849), care, studiind profeţiile lui Daniel, a
ajuns la concluzia că textul referitor la „curăţirea sanctuarului” (Daniel VIII,
14) corespunde cu curăţirea pământului de păcat la a doua venire a Domnului
şi că cei 2300 de ani se vor sfârşi în 1844. În încercarea de a explica „marea
dezamăgire” din 1844, Hiram Edson (1806-1882) a fost primul care a sugerat
că la sfârşitul celor 2300 de ani Hristos a intrat în Sfânta Sfintelor pentru a
îndeplini o lucrare specială înainte de întoarcerea pe pământ. Faţă de profeţia lui
William Miller, Hiram Edson a avut revelaţia că sanctuarul care urma să fie
curăţat nu era pe pământ, ci în cer, iar 22 octombrie 1844 marchează începutul,
nu sfârşitul „Zilei curăţirii”384. Începând cu 1846, această convingere a fost
popularizată de Owen Russell Loomis Crosier (1820-1913), care a apărat-o în
ediţiile publicaţiei adventiste, The Day Star. Croiser a fost cel care a teoretizat
cele două faze ale lucrării lui Hristos în sanctuarul ceresc: una care începe la
Înălţare, alta care începe în 1844, în Sfânta Sfintelor. Mai departe, prin lucrările
lui Hellen Gould White (1827-1915) s-a stabilit o legătură între sanctuar, cele
10 porunci şi respectarea sabatului. Deşi venirea lui Hristos era considerată
7 volume (publicate prima dată în 1668-1684) sunt dedicate Epistolei către Evrei. Vol. 17:
Concerning the Epistle to the Hebrews; Concerning the Messiah; Concerning the Jewish Church.
Vol. 18: The Sacerdotal Office of the Christ; A Day of Scared Rest; Summary of Observations on
Hebrews. Vol. 19: Exposition of Hebrews, 1-3:6. Vol. 20: Exposition of Hebrews, 3:7-5:14. Vol.
21: Exposition of Hebrews, 6:1-7:28. Vol. 22: Exposition of Hebrews, 8:1-10:39. Vol. 23:
Exposition of Hebrews, 11:1-13:25 .
383
Joseph Seiss (1823-1904) a fost unul din cei mai importanţi predicatori evanghelici. Dintre
numeroasele sale scrieri menţionăm: Lectures on Epistles to the Hebrews, Baltimore, 1846; Last
Times (1856); Holy Types (1860); Parable of the Ten Virgins (1862); Lectures on the Apocalypse
(3 vol., 1870-1884; 61900); Voices from Babylon (1879); The Golden Altar, manual of private
devotions, New York, 1882; Lectures on the Epistles (2 vol., 1885).
384
LeRoy Froom descrie astfel această „descoperire”: „...peste el a venit convingerea copleşitoare
că, în loc ca marele nostru preot să fi ieşit din locul preasfânt al Sfântului Locaş ceresc pentru a
veni pe acest pământ în cea de a zecea zi a celei de-a şapte luni la sfârşitul celor 2300 de zile, El a
intrat în acea zi pentru prima dată în a doua încăpere a sfântului Locaş şi că, înainte de venirea Lui
pe acest pământ, El are de îndeplinit o lucrare în locul preasfânt”: „70 Weeks Considered Key to
2300 years”, în: Prophetic Faith of our Fathers, vol. 2, p. 226-247.
164 Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent
385
Hellen G. White, The Great Controversy, p. 922. John Butler arată că în doctrina sanctuarului
se combină învăţături ale Vechiului Testament, ca model de viaţă; căutarea wesleyană pentru sfinţenie
şi perfecţiune şi legalismul pelagian: John Butler, „From Millerism to Sevent-Day Adventism”, în:
Church History, 1986, p. 50-64.
386
„Daniel 8, 14 and the Day of Atonement”, în: Spectrum, 11/1979, p. 30-36. Ford şi-a expus
ideile într-o comunicare ţinută la adunarea Association of Adventist Forums (Pacific Union
College, 27 octombrie 1979), unde el era visiting professor. În discursul său, Investigative
Judgement. Theological Milestone or Historical Necessity?, el a arătat că această doctrină nu poate
fi susţiută biblic, lucru care i-a adus suspendarea. Vezi Walter Utt, „Desmond Ford Raises the
Sanctuary Question”, Spectrum, 4/1980, p. 3-8. Autorul arată că problema ridicată de Ford şi
anume o nouă înţelegere a judecăţii investigative, atingea înseşi identitatea „Bisericii Adventiste”
şi făcea inutilă existenţa unei „Biserici a rămăşiţei”. Utt adăuga faptul că „pentru a supravieţui, o
organizaţie religioasă trebuie să aşeze nişte limite şi să le reafirme periodic, dar într-un fel care să
fie perceput ca rezonabil şi corect”, p. 8.
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 165
(10-15 august 1980) pentru a examina acestei opinii şi au dat astfel tonul unor
studii sistematice care să împace eshatologia adventistă cu noile metode critice.
Cu toate acestea, controversa a semănat îndoială în adventism şi multe
personalităţi marcante s-au ridicat în apărarea lui Ford. Publicaţiile adventiste
recente abordează frecvent învăţătura despre sactuar, încercând să o facă
accesibilă şi să arate că ea este crucială pentru „Biserica Adventistă”387.
387
„Solia sanctuarului se dovedeşte a fi de o importanţă crucială pentru teologia adventistă.
Această porţiune a doctrinei adventiste, privitoare la Sanctuar, este supusă tirului criticii celei mai
vehemente, în ciuda dovezilor biblice, acceptate şi de teologii din diverse confesiuni”: Clifford
Goldstein, „Lucrarea lui Hristos în cer”, în: Curierul Adventist, martie 2004, p. 9-12. Despre
această criză, a se vedea: Richard Lehmann, Les Adventistes du Septième Jour, Maredsous,
Éditions Brépols, 1987, p. 22 ; Laura Vance, Seventh-day Adventism in Crisis. Gender and
Sectarian in an Emerging Religion, Chicago, 1999, p. 81-84. Vezi şi Florin Lăiu, „Bătălia pentru
sanctuar (VII)”, în: Curierul Adventist, iulie 2003, p. 17-19.
388
Kenneth A. Strand, „The Sabbath”, în: Handbook of Seventh-Day Adventist…, p. 493-537. A se
vedea, de asemenea, Samuelle Bacchiochi, From Sabbath to Sunday. A Historical Investigation of
the Rise of Sunday Observance in Early Christianity, Rome, 1977; Kubo Sakae, God Meets Man.
A Theology of the Sabbath and the Second Advent, Nashville, 1978; Henneth Strand (ed.), The
Sabath in Scripture and History, Washington, 1982.
389
Articolul 19 de credinţă, Adventiştii de ziua a 7-a cred...: o expunere biblică a celor 27 de
puncte fundamentale de doctrină, Ed. Cuvântul Evangheliei, Bucureşti, 1993, p. 380-408.
390
Adventiştii cred că impunerea respectării duminicii la sfârşitul vremurilor este „semnul fiarei”,
despre care se vorbeşte în Apocalipsă: „Noi credem că restaurarea Sabatului este indicată în
166 Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent
vremurilor. El va fi linia de separaţie între cei care-i slujesc lui Dumnezeu şi cei
care nu-i slujesc. Aşa cum respectarea unui fals sabat, în complicitate cu legea
statului, contrar celei de a patra porunci, va fi un semn de adeziune la o putere
care este în opoziţie cu Dumnezeu, tot aşa ţinerea adevăratului Sabat, în
ascultare faţă de legea lui Dumnezeu, este o evidenţă a loialităţii faţă de
Dumnezeu. În timp ce o categorie, acceptând semnul supunerii faţă de puterile
pământeşti, primeşte semnul fiarei, cealaltă categorie, alegând supunerea faţă de
autoritatea divină, primeşte semnul lui Dumnezeu”391.
Doctrina despre sabat este construită pe câteva texte din Vechiul
Testament392. Adventiştii pretind că la începutul creştinismului nu exista decât o
Duminică anuală, care comemora Învierea şi că duminica a înlocuit sabatul
începând cu secolul al IV-lea. Dacă această dată anuală a început să fie
sărbătorită săptămânal, acest lucru s-a datorat unor factori contextuali, ca de
exemplu sentimentele anti-evreieşti. Ei consideră că mărturiile părinţilor
apostolici sau post-apotolici care vorbesc despre „ziua Domnului” sunt fie
interpolaţii din secolul al IV-lea (la Sfântul Ignaţiu de Antiohia, Epistola către
Magnezieni; Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful, Apologia I), fie traduceri
greşite (Didahia, capitolul 14). Din secolul al III-lea încolo, deşi referinţele
despre respectarea duminicii sunt numeroase, aceasta nu înseamnă, din punctul
de vedere al adventiştilor, că sâmbăta nu era respectată în egală măsură. De abia
începând cu secolul al VI-lea, duminica ar fi început să fie considerată în Europa
profeţia biblică din Apocalipsă XIV, 9-12. Crezând cu sinceritatea aceasta, noi considerăm
respectarea sabatului drept o probă a loialităţii noastre faţă de Cristos, în calitate de Creator şi
Răscumpărător. Adventiştii de ziua a 7-a nu se bizuie pe ţinerea sabatului ca pe un mijloc de
mântuire sau de câştigare a unui merit deosebit înaintea lui Dumnezeu. Noi suntem mântuiţi numai
prin har. Prin urmare, respectarea sabatului din partea noastră, ca de altfel şi loialitatea noastră faţă
de orice altă poruncă a lui Dumnezeu, este o expresie a dragostei noastre pentru Creatorul şi
Răscumpărătorul nostru” .
391
„Nimeni nu a primit încă Semnul Fiarei. Vremea de încercare nu a sosit încă... Ţinerea
Duminicii nu este încă Semnul Fiarei şi nu va fi până ce se va răspândi decretul ce-i va determina
pe oameni să se închine acestui Sabat idolatru”: Adventists Answer Quations on the Doctrine…, p.
183. „Când respectarea duminicii va fi impusă prin lege, iar lumea va fi iluminată cu privire la
obligaţia pentru sabatul cel adevărat, atunci cel care va călca porunca lui Dumnezeu pentru a
asculta o regulă ce nu are autoritate mai înaltă decât cea a Romei, va onora papalitatea mai presus
de Dumnezeu. El va aduce omagiu Romei şi puterii ce impune sabatul cel fals. Se va închina fiarei
şi icoanei ei”:Hellen G. White, Maranata, Ed. Alege Viaţa, Bucureşti, 1988, p. 167. Este
interesant că Hellen G. White îşi sfătuia adepţii să facă toată lucrarea misioanară duminica, dar să
nu înfrunte cu orice preţ pe cei care respectă duminica , p. 176.
392
Facere II, 1-3; Ieşire V, 5; Ieşire XVI; Ieşire XX, 8-11; Ieşire XXIII, 12; Ieşire XXXI, 13-17;
Ieşire XXXIV, 21; Ieşire XXXV, 2-3; Levetic; Deuteronom V, 12-15, la care se adaugă
numeroase referinţe în cărţile istorice şi profetice.
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 167
393
„Care a fost motivul acestei schimbări ? Atât presiunile externe, cât şi cele interne exercitate
asupra Bisericii i-au forţat pe creştini să se diferenţieze radical de evrei. Conflictul dintre iudei şi
Imperiul Roman i-a determinat pe aceşti creştini să-şi stabilească o identitate nouă, care să-i ajute
să evite măsurile represive aplicate iudeilor sub dominaţie romană”: Daniel. Studii biblice pentru
majori, ediţie instructori, octombrie-decembie 2004, Ed. Viaţă şi Sănătate, 2004, p. 86. Vezi şi
Kenneth A. Strand, „The Sabbath”, în: Handbook of Seventh-Day Adventist…, p. 523.
394
Joseph Bates, The Seventh Day Sabbath, A Perpetual Sign, New Bedford:Pres of Benjamin
Lindsey, 1846. Despre Joseph Bates, a se vedea: Joseph Bates, Autobiography, Berrien Springs,
Andrews University Press, 2004; George Knight, Joseph Bates. The Real Founder of Seventh-day
Adventism, Hagerstown, Review and Herald Publishing Association, 2004. Joseph Bates, un fost
căpitan de navă, a devenit o figură cunoscută între predicatorii evanghelişti ai celei de a doua
deşteptări religioase.
168 Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent
respecte sabatul. În anul următor, ea avea prima viziune despre sabat, dar abia
după 1850 problema respectării sabatului a fost deplin clarificată la adventişti.
„Pionierii” doctrinei sabatului au accentuat legătura acesteia cu doctrina
sanctuarului. În învăţătura adventistă de astăzi, sabatul este respectat de vineri
seara de la apusul soarelui până sâmbătă seara tot la apusul soarelui. Aşa cum a
învăţat Hellen G. White, sunt interzise activităţile cotidiene, dar este încurajată
activitatea spirituală395.
395
„Sabatul nu este o perioadă de inactivitate nefolositoare. Legea interzice munca cotidiană în
ziua Domnului... Dar aşa cum Dumnezeu a încetat să mai lucreze şi s-a odihnit în ziua sabatului şi
l-a binecuvântat, aşa şi omul trebuie să înceteze ocupaţiile lui de zi cu zi şi să dedice acele ore
sfinte odihne, rugăciunii şi faptelor bune”: Hellen G. White, The Desire of Ages. The Conflict of
the Ages Illustrated in the Life of Christ, Mountain View, California: Pacific Press Publishing
Association, 1940 (first published, 1898), p. 207. A se vedea şi Richard Lehmann, Les Adventistes
du Septième Jour, Maredsous, Éditions Brépols, 1987, p. 42-43.
396
„Între darurile Duhului Sfânt se află şi profeţia. Acest dar este un semn de identificare al
Bisericii rămăşiţei şi a fost manifestat în lucrarea lui Hellen White. Scrierile acestui sol al lui
Dumnezeu sunt un izvor continuu al adevărului investit cu autoritate, aducând Bisericii încurajare,
călăuzire, instruire şi mustrare. Ele declară în mod clar că Biblia este etalonul după care orice
învăţătură şi experienţă trebuie să fie verificată”: art. 17 de credinţă, Adventiştii de ziua a 7-a
cred...: o expunere biblică a celor 27 de puncte fundamentale de doctrină, Ed. Cuvântul
Evangheliei, Bucureşti, 1993, p. 330-351. De asemenea, ei vorbesc despre marea influenţă a
scrierilor ei: „Domnul i-a dat sfaturi în probleme de sănătate, educaţie, viaţă de familie, cumpătare,
evanghelism, lucrare medicală”, lucru verificat de comportamentul membrilor Bisericii, care citesc
cu regularitate scrierile ei”: ibidem, p. 346. „Scrierile lui Hellen White nu sunt un înlocuitor al
Sfintelor Scripturi... Rolul ei principal în timpul dezvoltării şi al cristalizării învăţăturilor lor
doctrinare a fost acela de a-i călăuzi în înţelegerea Bibliei şi de a confirma concluziile la care au
ajuns prin studierea Bibliei”: ibidem, p. 347.
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 169
ei397: „Am ales titlul Minciuna albă pentru cartea mea şi nu îl aplic doar pentru
Hellen Gould Harmon White. Când noi, toţi sau fiecare în parte, ne dăm
consimţământul pentru perpetuarea mitului despre o persoană sau despre un
lucru, suntem noi înşine părtaşi la o minciună albă. Mesajul acestei cărţi este de
a ne ajuta să ne trezim, noi toţi care perpetuăm legenda”. Aşa cum arată Laura
Vance, scandalul generat de poziţia lui Walter T. Rea nu a fost decât o verigă
într-o discuţie care a început în jurul anului 1900 şi care continuă şi astăzi, cu
efecte încă imprevizibile pentru viitorul mişcării398.
397
În prefaţa lucrării sale, The White Lie, Turlock, CA: M & R Publications, 1982, 409 p., Walter
T. Rea arată cum, la începutul activităţii sale de pastor, a compilat două volume de biografii din
Vechiul şi din Noul Testament, la care a adăugat citate din operele Hellenei G. White. Cu acest
prilej, el a venit în contact cu multe din cărţile Hellenei G. White, unele publicate în timpul vieţii
acesteia, dar niciodată republicate. Astfel, el a descoperit că una din aceste cărţi, Sketches from the
Life of Paul, publicată în 1883, era identică cu o altă lucrare apărută cu 30 de mai devreme, şi
anume The Life and Epistles of the Apostle Paul, scrisă de William J. Conybeare şi John S.
Howson şi publicată la Londra, în 1851 şi la New York. Mai târziu, când studia la University of
Southern California pentru obţinerea titului de doctor, şi-a dat seama că Hellen White a copiat
mult din cărţile unui alt autor contemporan ei, şi anume Alfred Edersheim. De exemplu, lucrarea
lui Edersheim, The Bible History. Old Testament, publicată în 7 volume (1876-1887), i-a servit
doamnei White pentru a scrie Patriarchs and Prophets (1890), iar The Life and Times of Jesus the
Messiah, London, 1883, New York, 1883, i-a servit pentru The Desire of Ages.
398
Laura Vance, Seventh-day Adventism in Crisis. Gender and Sectarian in an Emerging Religion,
Urbana: University of Illinois Press, 1999, p. 77-81. Pentru alte luări de poziţie adventiste faţă de
problema plagiatului la Hellen White, a se vedea: Eric Anderson, „Must the Crisis Continue?”, în:
Spectrum, 3/1981; John Dart, „Plagiarism Found in Prophet Books”, în: Los Angeles Times, 23
octombrie 1980, p. 1; Vance Packard, The Status Seekers, New York: Simon and Schuster, Pocket
Books, 1961; Samm Sinclair Baker, The Permissible Lie, Boston: Beacon Press, 1968. Eric
Hoffer, The True Believer, New York: Harper & Row, Publishers, Perennial Library, 1951. Despre
îngrijorarea „Bisericii Adventiste” faţă de scăderea interesului pentru scrierile fondatoare, a se
vedea mai multe articole din Curierul adventist: Lucian Floricel, „O moştenire pentru viitor”, în:
Curierul Adventist, iulie 2004, p. 18-20; James Nix, „Lumina care străluceşte încă”, în: Curierul
Adventist, septembrie 2004, p. 4-6; Valetin Rusu, „Dacă avem Biblia de ce mai avem nevoie de
spiritul profetic?”, în: Curierul Adventist, septembrie 2004, p. 10-12 etc.
170 Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent
399
John Butler arată că în Ţările lumii a treia şi în America Latină încă se mai citeşte „Marea
controversă”, ca şi cum ar fi „ziarul de dimineaţă” şi că, prin aceasta, „cultura adventistă
furnizează un bun exemplu de „eshatologie realizată”: „From Millerism to Sevent-Day
Adventism”, în: Church History, 1986, p. 10-12.
400
Text din Hellen G. White, Testimonies, vol. 8, 1904, publicat în L’esprit de la prophétie et ses
enseignements, Séminaire adventiste de Salève, fd, p. 345. „Mântuitorul nostru nu a venit atât de
repede cum am sperat. Atunci a dat greş cuvântul lui Dumnezeu? Niciodată… Dumnezeu a
încredinţat poporului Lui o lucrare care să fie împlinită pe pământ… Dacă adventiştii, după marea
dezamăgire din anul 1844, ar fi ţinut cu tărie la credinţa lor şi ar fi mers pe calea deschisă de
providenţa lui Dumnezeu, primind solia îngerului al treilea şi proclamând-o lumii, Domnul ar fi
lucrat cu putere, lucrarea ar fi fost încheiată şi Hristos ar fi venit să-şi primească poporul pentru a
fi răsplătit”: Hellen G. White, Maranata, Ed. Alege Viaţa, Bucureşti, 1988, p. 59. De asemenea, ea
lega întârzierea de răbdarea lui Dumnezeu: „Prin mila lui Dumnezeu, dimineaţa întârzie să vină,
căci dacă Stăpânul venea, ar fi fost atâţia găsiţi nepregătiţi. O aşa de lungă aşteptare se datorează
faptului că Dumnezeu nu este dispus să vadă pierind poporul lui, dar venirea dimineţii pentru cei
credincioşi şi noaptea pentru cei necredincioşi este foarte aproape. Aşteptând şi veghind, copiii lui
Dumnezeu trebuie să arate caracterul lor şi să arate că sunt separaţi de lume”: „Testimonies”, vol.
2, p. 193, în: L’esprit de la prophétie et ses enseignements, p. 346.
401
Prophétie et eschatologie. Conférences bibliques division euroafricaine, Séminaire adventiste
de Salève, vol. II, 1982, p. 65-89.
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 171
corespunde unui sentiment uman, dar nu poate fi folosit pentru lucrările lui
Dumnezeu. Dumnezeu nu întârzie în împlinirea făgăduinţelor Sale402. Pe de altă
parte, „o justă teologie adventistă a întârzierii va pune accent pe necesitatea
comuniunii fraterne autentice în Biserică… pentru ca rugăciunea Bisericii să fie
în armonie cu planul lui Dumnezeu. Biserica va fi atunci capabilă să
mărturisească că Domnul vine!. Această credinţă trebuie să plece de la textul
Sfântului Apostol Petru, în care se spune că pentru Dumnezeu nu este nici trecut,
nici viitor, pentru că în ochii Săi totul este prezent continuu (2 Petru II, 9-12).
Autorul accentuează că, în aşteptare fiind, Sfântul Apostol Petru face un apel la
sfinţenie şi la mărturie creştină.
Astfel, sfârşitul timpurilor, deşi important în mişcarea adventistă, nu este –
paradoxal!- în centrul preocupărilor; accentul este pus nu pe timp în sine, ci pe
atitudinea faţă de timp403. Adventismul de ziua a şaptea este unic între grupurile
milenariste prin faptul că implică o mare doză de perfecţionism. Membrii
„Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea” au căutat în mod tradiţional să urmeze
anumite modele de comportament. S-a crezut că necurăţia morală trebuie să
dispară într-o Biserică ce se pregăteşte să-l întâlnească pe Domnul ei404.
Adventiştii cred că speranţa celei de a doua veniri le aminteşte creştinilor, de
fapt, de misiunea lor de a fi „sare a pământului şi lumină a lumii”. Ei consideră
că fiecare zi este un timp al harului de la Dumnezeu, care aşteaptă fructele
402
„Prelungirea timpului face parte din planul mântuirii, căci Dumnezeu vrea ca toţi să se
pocăiască (2 Petru III, 9), ca smochinul să facă roade (Luca 13, 6-8), ca să se ajungă la
plenitudinea celor 144 000 (Apocalipsă 14, 3). Credincioşii sunt avertizaţi că Dumnezeu are un
plan pe termen lung, dar cum nici o dată nu a fost revelată, ei trebuie să fie gata în orice moment”:
Prophétie et eschatologie...., p. 78.
403
„Semnele nu ne-au fost date să ne informeze despre timpul rămas până la venirea lui Hristos.
Ele ne-au fost date pentru a ne atrage atenţia despre calitatea vieţii pe care o ducem. Acesta este
sfârşitul vremurilor... Asta nu înseamnă că sfârşitul vremurilor nu va urma schema care a fost
schiţată. Dar este un fel de aroganţă înfricoşătoare din partea noastră să cerem lui Dumnezeu să
urmeze planul nostru...”: Tom Dybdahl, „How to wait for the Second Coming”, în: Spectrum, vol.
8, partea 1/1976, p. 34. „Mesajul adventist nu anunţă atât o cronologie a evenimentelor adventului,
cât o nouă calitate a vieţii, o stare de sănătate fizică, psihică, spirituală, emoţională”: Jonathan
Butler, „When Prophecy Fails. The Validity of Apocalypticism”, în: Spectrum, vol. 8, partea
1/1976, p. 13.
404
O rată a divorţului crescută şi alte dovezi despre fragilitatea membrilor şi a liderilor adventişti
la nivel înalt oferă o perspectivă confuză asupra lor. În ultimul deceniu, se poate vedea un efort de
a păstra „bornele de referinţă”, de a restabili identitatea adventismului de ziua a şaptea, însă
realitatea din teren este mai mult decât problematică: Willis J. Hackett (fost vicepreşedinte al
Conferinţei Generale), „Preserve the Landmarks”, în: Adventist Review and Sabbath Herald, 26
mai 1977.
172 Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent
405
„Dacă vrei să fii sfânt în cer, trebuie să fii mai întâi sfânt pe pământ. Trăsăturile caracterului tău
în viaţă nu vor fi schimbate prin moarte sau prin înviere. Vei ieşi din mormânt cu aceleaşi
dispoziţii pe care le-ai manifestat acasă şi în societate. Isus nu schimbă caracterul la A Doua Sa
Venire; munca de transformare trebuie să înceapă de acum. Vieţile noastre de zi cu zi determină
destinele noastre: Hellen G. White, The Adventist Home, Hagerstown, Md.: Review and Herald
Publishing Association, 1980, p. 16.
406
Handbook of Seventh-Day Adventist Theology, Review and Herald Publishing Association and
the General Conference of Seventh-day Adventists, 2000, p. 910.
407
„Viaţa creştinului este un marş continuu de înaintare. Isus îşi curăţeşte şi îşi desăvârşeşte
poporul; iar când chipul este perfect oglindit în ei, ei sunt desăvârşiţi şi sfinţi, pregătiţi pentru
înălţare”: Hellen G. White, Maranata, Ed. Alege Viaţa , Bucureşti, 1988, p. 87.
408
„Nu fiţi ca fecioarele nechibzuite, care cred că făgăduinţele lui Dumnezeu se împlinesc în timp
ce ele nu urmează sfaturile lui Hristos”: Hellen G. White, Maranata..., p. 52. “Ceea ce trebuie să
ne amintim în proclamaţia noastră este că a putea să prevedem timpul în care Hristos va veni nu
este cel mai important lucru. Timpurile şi vremurile nu sunt în mâna noastră... Adevăratul servitor
este acela care este întotdeauna pregătit, aşteptând promisiunea Domnului de a se întoarce”: Tom
Dybdahl, „How to wait for the Second Coming”, în: Spectrum, 1/1976, p. 33-35.
409
„Acesta este planul lui Dumnezeu: ca oamenii şi femeile care sunt părtaşi ai acestei mari
mântuiri prin Hristos să fie misionarii Lui, lumini în lume, spre a fi semne poporului-epistole vii,
cunoscute şi citite de orice om; credinţa şi lucrarea lor va mărturisi despre apropiata venire a
Domnului. Poporul trebuie să fie avertizat să se pregătească pentru judecata viitoare”: Hellen G.
White, Review and Herald, 16 august 1897, apud: Handbook…, p. 922. A se vedea şi Ion Bucium,
„Creşterea în Hristos. O nouă afirmare a identităţii şi a maturităţii noastre creştine”, în: Curierul
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 173
414
De exemplu, în 1983 a apărut cartea lui Jan A. Marcussen, National Sunday Law, Amazing
Truth Publications, 1983-2002, 94 p., în care prezenta argumente pentru teoria celor 6000 de ani,
afirmând că evenimentele descrise în Apocalipă vor ajunge la un deznodămând în jurul anului
1996.
415
Larry Wilson a anunţat că ciclul se încheie în jurul anului 1992: Warning! Revelation is about
to be fulfilled, New York, 1994. Pentru el, aceasta era data începutului perioadei finale, în timpul
căreia cele 1335 de zile ale Cărţii lui Daniel se puteau aplica literal mai degrabă decât simbolic;
adică an cu an, mai degrabă decât o zi pentru un an. El aştepta evenimentele care să însoţească
„Marea perioadă a chinurilor” în jurul anului 1995 şi vorbea chiar de un asteriod care urma să
lovească pământul. Aceste evenimente trebuiau să culmineze cu a doua venire a lui Hristos în jurul
anului 1998. În 1998, la a cincea ediţie a cărţii sale, el a adăugat un „addendum” în care afirma că
nu priveşte întârzierea ca un eşec al interpretării sale şi că va continua să predice şi să publice în
această direcţie.
416
El este interesat de crizele bancare internaţionale şi de acţiunile şi declaraţiile Papei. Deoarece
nu acceptă interpretările adventiste mai vechi ale cărţilor profetice, anul 1844 nu are o
semnificaţie specială pentru el. Vezi: Armageddon now, Jamison, 1992, 324 p.; The king of North
and the Time of the End. Another look at Daniel 7, Jamison, 1994; The Time is Come, Jamison,
1995. James Wheeling are un site special ce poate fi consultat online:
http://www.inbookseast.org/charles/cwprophecyseminars.html şi chiar o enciclopedie, Wheeling
Encyclopedia online: http://www.ellenwhitedefend.com/WheelingEncyclopedia.htm.
417
Această direcţie este reflectată de William H. Grotheer, membru al Adventist Laymen’s
Foundation and Bible Pophecy Seminar, editorul periodicului Watchman, What of the Night?, în
care toate evenimentele contemporane referitoare la terorism sunt cooptate în scenarii apocaliptice
de succes. Vezi http://www.adventistlaymen.com/
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 175
întârzierea Parusiei. Aceste tensiuni ating apogeul atunci când liderii „Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea” se confruntă cu acuzaţii de erezie din partea unor
grupări centrifuge şi încearcă să le supună unei discipline. Cu precădere se
deplâng modificările doctrinare care au rezultat din dialogul cu evangheliştii
Walter Ralston Martin şi Donald Grey Barnhouse, în anii 1950 şi care au
avut un mare impact asupra eshatologiei adventiste, întărind convingerea că
apostazia anunţată de Hellen G. White este chiar în „Biserica Adventistă”418.
Aşa numiţii „Independent Ministers”, al căror mesaj se situează la
marginea adventismului, s-au înmulţit în ultimii ani. Conducerea „Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea” a fost atât de iritată de impactul predicii acestora,
încât la Consiliul Anual al „Bisericii” din 1991 s-a votat o declaraţie care să
condamne pe aceia care produc tulburări, „Perth Declaration”, 1991419. Aceşti
predicatori de la marginea adventismului sunt mult mai râvnitori în predicarea
mesajului lor decât majoritatea curentului adventist. De multe ori, de la această
dorinţă de a grăbi venirea adventului se ajunge la o contestare a conducerii şi
chiar a învăţăturilor „Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea”. În 1976, teologul
adventist, Ronald L. Numbers, a argumentat că sfaturile medicale ale Hellenei
G. White aveau o origine mai mult umană decât divină420. În 1982, un alt
adventist, Walter T. Rea, denunţă plagiatul pe scară largă în lucrările Hellenei
G. White, lucrări despre care adventiştii afirmă că au fost scrise sub inspiraţie
divină421. A urmat, aşa cum s-a văzut, o controversă majoră generată de un
important teolog adventist, Desmond Ford, care a atacat învăţătura „Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea” despre sanctuarul ceresc şi despre judecata pre-
adventă. Tot în această perioadă a intervenit „scandalul Davenport”, în legătură
418
Ralph Larson, Apostasy is the Issue, Cerrystone Press, 1993 (2 volume).
419
Robert S. Folkenberg (General Conference President Speaks), „ «Perth Declaration » About
Independent Ministries”, în: Adventist Review, 7 noiembrie, 1991, 14 p.
420
Prophetess of Health Hellen G. White and the origins of Seventh-Day Adventist health reform,
Knoxville: University of Tennessee Press, 1976, reprint 1992. Ronald L. Numbers este profesor de
istoria şi ştiinţa medicinei şi şef al Departamentului de istorie şi medicină al University of
Wisconsin-Madison. A fost preşedinte al American Society of Church History şi preşedinte al
History of Science Society. Este fellow al American Academy of Arts and Sciences şi membru al
International Academy of the History of Science. Dintre lucrările lui menţionăm: Roland L.
Numbers and Amundsen Darrel W, Caring and curing. Health and medicine in the western
religious traditions, Baltimore: The Johns Hopkins University Press, 1998; The Creationists,
Alfred A. Knopf, 1992; Darwinism Comes to America, Harvard University Press, 1998;
Disseminating Darwinism. The Role of Place, Race, Religion, and Gender, Cambridge University
Press, 1999.
421
The White Lie, Turlock: M & R Publication, 1982. Se găseşte şi pe internet, la adresa:
http://www.ellenwhite.org/egw17.htm; „Are Adventists Afraid of Bible Study?”, în: Spectrum,
vol. 16, nr. 1/1985, p. 56-60.
176 Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent
După cum s-a văzut, învăţătura referitoare la a doua venire a Domnului, aşa
cum este propovăduită astăzi de „Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, apare
destul de fragmentată426. Pe de o parte, liderii „Bisericii Adventiste” fac afirmaţii
clare despre ataşamentul la doctrina tradiţională, la credo-ul adventist şi afirmă
că întoarcerea lui Hristos va fi foarte curând. Cu ocazia celei de a 150-a
aniversări a „Marii dezamăgiri” din 1844, Robert S. Folkenberg (1941- )427,
preşedintele Conferinţei Generale a adventiştilor de ziua a şaptea (1990-1999), a
publicat o carte cu un titlu sugestiv: We Still Believe (Credem încă), Pacific
422
Tom Dybdahl, „Bad Business. The Davenport Fiasco”, în: Spectrum, vol. 12, nr. 1/1981, p. 50-61.
423
Paul A. Gordon (subsecretar al Hellen G. White Estate), „To vote or not to vote”, în: Adventist
Review, 12 septembrie 1968, p. 1-6, reprint în Adventist Review, 18 şi 25 septembrie, 1980.
424
Michael Pearson, Millennial Dreams and Moral Dilemmas, Cambridge, 1990, p. 32. A se
vedea şi Michael Pearson, Seventh-Day Adventist Responses to some Contemporary Ethical
Problems, Oxford, 1986.
425
„Die Weltwoche”, 12 octombrie 1995, p. 77, apud: Jean-François Mayer, „Sectes et
Mouvements religieux face à l’an 2000. Entre prédiction apocalyptiques et attentes millénaristes”,
în: L’an 2000. Entre peurs et espérances, Morges, Pastorale et Sectes, 2000, p. 19. Vizionara este
Maurice Chatelain, La fin du monde, Ed. du Rocher Monaco, 1981, 235 p.
426
Ronald Lawson, „The Persistence of Apocalypticism Within a Denominationalizing Sect. The
Apocalyptic Fringe Groups of Seventh-Day Adventism”, în: Millenium. Messiahs and Mayem.
Contemporary Apocalyptic Movements, (ed.) Thomas Robbins, Susan Palmer J., Routledge, 1997,
p. 207-228.
427
Din 1999 este director al secţiunii Global-Evangelism, Carolina Conference. Robert S.
Folkenberg, We Still Believe, Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1994.
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 177
428
Statement About Adventism and the Year 2000. Declaraţie votată cu prilejul întrunirii
Comitetului executiv al General Conference, în Silver Spring, Maryland, la 29 septembrie 1999.
429
Mark Finley, Steven R. Mosley, Confidence Amid Chaos, Boise: Pacific Press, 1992; Marvin
Moore (editor la “Signs of the Times”), Armageddon, The Devil’s Payday, Boise, Pacific Press
1995; Clifford Goldstein, One nation under God? Bible Prophecy-When the American Experiment
Fails, Boise, Pacific Press, 1996.
178 Atitudinea Bisericilor Tradiţionale Europene faţă de prozelitismul advent
430
Encyclopedia of Millennialism and Millenial Movements, (ed.) Richard Landes, Routledge,
2000, p. 380.
431
Tom Dybdahl, „How to wait for the Second Coming”, în: Spectrum, vol. 8, partea 1/1976, p.
33-35.
432
What Bible Says about the End-Time, Hagerstown, 1994, p. 34, 89; Jon Paulien este Profesor de
Noul Testament la Seventh-day Adventist Theological Seminary şi Andrews University, în
Berrien Springs, Michigan. Jon Paulien, The Book of Revelation. Too Good to Be False!,
Hagerstown, 1990; Jon Paulien, The Millennium Bug. Is This the End of the World As We Know It,
Pacific Press Publications, 1999; Jon Paulien, Present Truth in the Real World. The Adventists
Struggle to Keep and Share Faith in a Secular Society, Boise, ID: Pacific Press, 1993; Jon Paulien,
The Day That Changed the World. Seeking God After September 11, Review and Herald
Publishing, 2002; Jon Paulien, The Deep Things of God. An Insider's Guide to the Book of
Revelation, Hagerstown, MD: Review and Herald, 2004.
Eshatologia grupurilor adventist milenariste contemporane 179
prindă rădăcini şi mai adânci în societate, prin aceasta luptând pentru întârzierea
sfârşitului. Aceasta nu înseamnă că adventiştii au abandonat aşteptările
eshatologice. Ei continuă să creadă că Iisus se va întoarce curând şi că totul se va
întâmpla după scenariul prezis de Hellen G. White. Această aşteptare intensă a
sfârşitului a atras numeroşi adepţi, care au redescoperit entuziasmul primei
generaţii de membri şi s-au angajat cu fervoare în prozelitism. „Biserica
Adventistă de Ziua a Şaptea” a învăţat însă lecţia din 1844 şi nu a mai fixat
niciodată un termen precis pentru a doua venire a Domului, acest lucru devenind
apanajul grupărilor care s-au separat de ea de-a lungul timpului. Această poziţie
ambiguă a adventiştilor faţă de a doua venire este sintetizată în cuvintele lui
Tom Dybdahl: „Singurul fapt indiscutabil este că nu s-a întâmplat încă (A Doua
Venire). Bunicii noştri credeau că nu vor apuca să îmbătrânească. La rândul
nostru noi îmbătrânim... Mulţi dintre noi ne aflăm undeva la mijloc. Credem că
promisiunea lui Hristos este adevărată, trăim cu speranţa celei de A Doua Veniri.
Ne rugăm ca ea să fie curând. Dar în timp ce aşteptăm, nu putem ignora
întrebările şi îndoielile”433.
433
Tom Dybdahl, „How to wait for the Second Coming”, în: Spectrum, vol. 8, partea 1/1976, p.
33.