Sunteți pe pagina 1din 4

RELAȚIA ASISTENT MEDICAL-PACIENT

ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

„Îngrijirea bolnavilor e una dintre cele mai grele ocupaţii. Compasiunea ar putea constitui
motivaţia, însă cunoaşterea este singura forţă care dă rezultate.“
— Mary Adelaide Nutting, 1925, prima profesoară de nursing din lume.

În sistemul sanitar din zilele noastre, asistenţii medicali alcătuiesc categoria profesională cu
cel mai numeros personal. Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că în prezent există mai bine de
9 000 000 de asistenţi medicali şi moaşe care lucrează în 141 de ţări. Şi ce muncă indispensabilă
prestează aceştia! Asistenţii medicali „împletesc grija cu cunoaşterea şi încrederea, lucruri deosebit
de importante pentru ca pacientul să rămână în viaţă“. Prin urmare, ne putem întreba pe bună
dreptate: Ce ne-am face fără asistenţii medicali?
Prin actul medical are loc producerea unei realități noi: condiția umană ameliorată; are loc
nașterea efectivă a valorii, pregătită prin cunoaștere și făurită prin acțiune.
Rezultatele actului medical sunt influențate de modelul pe care îl utilizează în comunicare și
comportament personalul medical și pacientul.
Considerând omul ca o unitate corp-minte-spirit,actul medical va trebui să se adreseze
întregului și atunci toate valorile umane coroborate cu altruismul, compasiunea, respectul pentru
viață în completare cu știința vor putea asigura starea de bine a pacientului.
Asistentul medical este cel care se află, prin natura profesiei sale, cel mai aproape de
pacient. Relaţia interpersonală se dezvoltă pe mai multe coordonate:
- coordonata profesională: tehnică şi informaţională;
- coordonata afectivă;
- coordonata morală.
Această relaţie complexă care se stabileşte între asistentul medical şi pacient implică
anumite drepturi şi obligaţii pentru fiecare dintre cei doi parteneri ai relaţiei. Se poate spune că
este o relaţie terapeutică în cadrul căreia se stabileşte o alianţă terapeutică ca să verifice, nu doar să
trateze.
Comunicarea este cel mai important lucru în stabilirea relației cu pacientul, iar “a ști să
asculți” este prima condiție a unui dialog.
O atitudine apropiată față de bolnav nu înseamnă umilință, dar ea implică păstrarea
confidențialității destăinuirilor. Sigur că există cazuri când apare obligativitatea divulgării unor
secrete, dar un asistent medical trebuie să știe când și cui se va impune a fi făcută aceasta.
Relația de îngrijire medicală asistent medical – pacient nu se reduce la modul simplist „eu -
tu ”,ci se extinde în ambele părți : familia pacientului, de o parte, echipa medicală, de cealaltă.
Se crează astfel legătura ca suport de sprijin pentru pacient pe plan psihic, dar și ca ajutor
în îngrijirea pacientului ( îngrijiri primare sau prin educație sanitară, până la îngrijiri mai complexe
ce pot continua și după externare). „- Am făcut tot ce ,omenește, este posibil?” este o expresie deseori
întâlnită.
Atitudinea este esențială, iar răspunderea în cadrul actului medical este mult mai mare,
pentru că vine în fața legii, a eticii, dar mai ales în fața conștiinței.
DR. Andrei Athanasiu propune mai multe tipuri de atitudini în relația asistent medical –
pacient, care trebuie adaptate în funcție de caz și de pacient:
 tutore autoritar: fără explicații, așteptându-se o ascultare fidelă din partea pacientului;
 mentor: oferă cunoștințe de expert;
 bun părinte;
 avocat al adevărului,înainte de toate.

În altă ordine de idei, trebuie să înțeles că, în relația asistent medical – pacient , „autoritate” nu
înseamnă lipsa politeții, iar „amabilitate ” nu semnifică slăbiciune.
Nu trebuie pierdut din vedere faptul că, în Uniunea Europeană, în Europa, precum și în întreaga
lume, pacientul are dreptul de a primi asistență medicală de calitate , indiferent de educație, statut
social, rasă, religie sau apartenență etnică.

BIBLIOGRAFIE
o Carol Ramos, M. (1992). The nurse‐patient relationship: theme and variations. Journal of
Advanced Nursing, 17(4), 496-506.
o Ortwin, L. H., S. Ş. Relaţia asistent medical-pacient în cadrul unei comunităţi
terapeutice. Buletinul asociaţiei Balint din România,Sibiu, 2010.
o https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102000801, Watchtower, 8 noiembrie 2016
o Grigorescu S. Comunicarea în medicină –fundament al relției personal medical – pacient,
Brașov, 2014.

S-ar putea să vă placă și