Consideratii privind flexibilitatea productiei

Generalitati
Principalele principii care stau la baza unui system flexibil de productie sunt: principiul flexibilitatii,
principiul integrarii, principiul modularizarii, principiul ciberneticii, si cel al automatizarii. Daca
celelalte patru principii sunt mai des intalnite in literatura tehnica de specialitate, dpdv al noilor
tehnologii computerizate principiul de flexibilitate in productie a devenit un concept cheie in
proiectarea, operarea si managementul sistemelor de prelucrare.
(fig 7.1)
sistemele de productie asistate de calculator (CIM- Computer integrated manufacturing) combina
echimpamente, programe baze de date si sisteme de comunicatie pentru a asigura conducerea unei
productii variabile, optimizarea in timp real a planificarii productiei, controlul fluxurilor de materiale si
operatii, coordonarea si realocarea dinamica a resurselor.
Schema bloc a sistemului de productie integrat.
(fig 7.2)
In sistemele de productie integrate exista o circulatie in dublu sens a informatiei, informatia obtinuta
din sistemel CAD e transmisa sitemelor CAM si invers asigurandu-se productia fra folosirea
operatorilor umani, actiunea acestora reducandu-se la supravegherea functionarii sistemului.
Flexibilitatea definitie si concepte
Flexibilitatea este abilitatea de a raspunde efectiv la schimbarea circumstantelor.
După alti autori, flexibilitatea este abilitatea de a răspunde efectiv la schimbare, circumstanţelor. Ea
poate îmbrăca două forme:
- flexibilitatea în acţiune - capacitatea de a acţiona diferit pentru a corespunde unor noi circumstanţe;
- flexibilitatea de stare - capacitatea de a continua efectiv funcţionarea în ciuda schimbărilor de mediu.
Din punct de vedere organizaţional flexibilitatea se defineşte ca fiind capacitate unei organizaţii de a
suferi schimbări limitate fără dezorganizări majore.
Conceptul de flexibilitate structurală este legat de capacitatea structurii unei organizatii şi a
facilităţilor sale, respectiv a capacităţii de reacţie a membrilor săi, de a se adapta schimbărilor. Acestea
pot fi iniţiate din interiorul organizaţiei sau pot apare ca o reactie de răspuns la schimbările în condiţiile
sociale, economice, politice din mediul inconjurător.
Flexibilitatea muncii poate fi privită sub trei aspecte:
- flexibilitatea numerică - se ocupă de rata cu care numărul populaţiei angajate poate fi ajustat pentru a
corespunde fluctuaţiilor din nivelul de cerere pe piaţă a produselor;
- flexibilitatea funcţională - corespunde ratei cu care sarcinile îndeplinite de muncitori pot fi schimbate
ca răspuns la modificarea cererilor impuse de afacere;
- flexibilitatea financiara - reprezintă domeniul de variaţie al practicilor de compensaţie financiară care
încurajează şi susţin celelalte doua flexibilităţi.
Flexibilitatea grupului de muncă reprezintă abilitatea grupurilor de a se adapta la conditii
schimbătoare fără ca aceste adaptări să conducă la dezorganizare.
Flexibilitatea la nivelul comportamentului individual - arată că oamenii cu complexitate cognitivă sunt
mult mai flexibili şi mult mai capabili de a face faţă conflictelor şi incertitudinilor.
Flexibilitatea in contextul productiei
Se sugereaza ca masina trebuie proiectata ponind de la performanţele funcţionale şi s-a propus
utilizarea unor maşini cu funcţii specializate ce pot fi agregate împreună.
S-a propus apoi conceptul de maşina capabilă să realizeze o familie de functii corelate pe criteriul
posibilităţilor de cuplare şi funcţionare a unui grup de masini proiectate special, pe baza unor costuri
mici de prelucrare şi echipamente şi cărora sa le fie adăugat un mecanism de control capabil să asigure
desfăşurarea normală a muncii de către operator. Se poate obţine astfel o fabrică complet automată în
termenii aplicatiei directe; altfel va fi nevoie de o considerabilă cantitate de muncă indirectă. Acest
proiect nu a devenit realizabil decât o dată cu apariţia sistemelor de prelucrare asistate de calculator.
In figura 7.3 este prezentată schema bloc a unui astfel de sistem de productie asistat de calculator cu
posibilităţi de optimizare în timp real a unei producţii variabile (sortiment, mărime, loturi, etc) în timp.
(fig7.3)
Flexibilitatea este văzuta ca o metoda comercială alături de eficienţa în productie şi cu puternică
dependenţă de piaţă (cazul liniilor rigide de transfer automat care sunt eficiente dar inflexibile - şi care
nu mai sunt uzuale).
Modalitatea de extindere a conceptului de flexibilitate la producţia de masă fără sacrificarea eficienţei a
fost posibilă numai în SFF.
Prelucrarea flexibilă a făcut posibilă aducerea eficienţei producţiei de masă la nivelul producţiei de
loturi a mai multor tipuri de produse, astfel, în loc de a face economii la scară, producţia pe loturi
corespunde unei economii de scop. In acest sens eficienţa volumului mediu, a varietăţii medii în
producţie este în mod extrem de bine compensată prin reducerea drastică sau eliminarea costurilor de
reorganizare a producţiei si a timpului necesar pentru trecerea de la un produs la altul.
Conceptul de flexibilitate în prelucrare
Flexibilitatea unui sistem constă în capacitatea sa de adaptare la o largă diversitate de posibile medii pe
care le poate întâlni. Un sistem flexibil trebuie să fie capabil de a se „schimba" astfel încât să opereze
în medii aleatoare.
Flexibilitatea in prelucrare reprezintă capacitatea de reconfigurare a resurselor de prelucrare astfel încât
acestea să producă eficent diverse produse la o calitate acceptabila.
Flexibilitatea in productie este intotdeauna limitata de diversi factori dintre care amintim: numarul de
produse si procese, cantitatea de capital investit, viteza si costul de raspuns etc.
Managementul flexibilitatii in prelucrare se traduce permanent in termeni de tip intrebare „ care e
nivelul optimal al diverselor tipuri de flexibilitate?”. Raspunsul la aceste intrebari cere ca managerul sa
identifice si sa masoare diversele flexibilitati pe care trebuie sa le aiba sistemele de fabricatie in scopul
obtinerii unui maxim de competitivitate.
Tipuri de flexibilitate
1. - flexibilitatea maşinilor
2. - flexibilitatea în manipularea materialelor
3. - flexibilitatea operaţională '
4. - flexibilitatea proceselor
5. - flexibilitatea produsului
6. - flexibilitatea fluxului tehnologic
7. - flexibilitatea volumului
8. - flexibilitatea extinderii (dezvoltării)
9. - flexibilitatea programului
10. - flexibilitatea producţiei
11.- flexibilitatea pieţei
Primele trei se referă la flexibilitatea componentelor importante ale sistemului iar celelalte sunt legate
de sistemul de prelucrare ca întreg.
Flexibilitatea maşinilor
Flexibilitatea unei maşini se referă la varietatea tipurilor de operaţii ce pot fi executate pe aceea maşina
fără a se efectua modificări majore la trecerea de la o operatie la alta.
Se ştie că flexibilitatea maşinilor este în continuă creştere.
Conceptul modem de maşină unealtă presupune un cadru de bază pe care se pot grefa diverse sisteme
sau dispozitive dependente şi/sau independente de acesta privind acţionarea şi comanda.
De asemenea automatizarea sistemelor de alimentare-evacuare, selectarea variantei optime de
prelucrare (a parametrilor tehnologici, a schimbării sculelor programării manipulatoarelor ataşate
maşinii) sunt posibile datorită conducerii asistate de calculator a maşinii unelte.
Acest lucru are ca scop: scăderea preţului de cost, creşterea posibilităţilor de utilizare a maşinii,
creşterea complexităţii pieselor prelucrate, scurtarea timpului necesar pentru introducerea unui nou
produs şi creşterea calităţii obţinute.
Obţinerea unei flexibilităţi a maşinilor implică şi o atenţie deosebită din partea managerului în ceea ce
priveşte calificarea operatorilor ce le deservesc în vederea insusirii limbajelor de programare, în
obţinerea mentenantei şi a diagnosticării procesului.
O evaluare a flexibilităţii maşinilor poate fi realizată tinându-se cont de numărul diferitelor operaţii ce
pot fi făcute pe o maşină fără a se efectua modificări majore sau prin raportul exprimat in termeni de
timp si/sau cost necesar trecerii de la o operatie la alta.
O evaluare a flexibilitatii masinilor poate fi realizata tinanduse cont de nr diferitelor operatii ce pot fi
facute pe o masina fara a se efectua modificari majore sau prin raportul exprimat in termeni de timp
si/sau cost necesar trecerii de la o operatie la alta.
Flexibilitatea manipulării materialelor
Flexibilitatea sistemelor de manipulare constă în abilitatea acestora de a manevra (manipula) diferite
tipuri de repere, eficient, pentru obţinerea unei poziţionări corespunzătoare în vederea prelucrării.
Noţiunea de flexibilitate a unui sistem de manipulare corespunde abilităţii acestuia de a se acomoda la
schimbarea reperului, a geometriei şi dimensiunilor acestuia şi de a reajusta traiectoriile de mişcare în
cazul în care apare această necesitate.
Flexibilitatea manipulării este foarte importantă deoarece este legată de flexibilitatea altor sisteme.
Beneficiind de un astfel de sistem, creşte accesibilitatea la masini, creşte gradul de utilizare şi se reduc
timpii de staţionare.
De asemenea transferul automat şi sistemele automate de depozitare si gestiune conduc la creşterea
capabilităţilor de procesare a informaţiilor în sistemul de producţie.
In practică, flexibilitatea manipulării, se poate realiza prin utilizarea unor sisteme de transfer automate
şi/sau robotizate de tip: robocare, sisteme de orientare şi transport ce utilizează manipulatoare automate
şi roboti, linii automate de transfer, magazii, depozite automatizate, asociate cu conducerea asistata de
calculator, capabile de a urma noi traiectorii in cazul blocarii unui post de lucru.
Flexibilitatea in transfer a unui sistem dat se exrpima ca raportul dintre numarul de traiectorii pe care
sistemul le poate realiza si numarul de traiectorii posbil de realizat de un sistem universal.
Flexibilitatea operaţională
Prin flexibilitate operaţională se înţelege proprietatea unui produs (reper) de a fi realizat utilizând
fluxuri tehnologice diverse.
Un produs cu flexibilitate operaţională poate fi obţinut fie prin interschimbabilitatate, fie prin
substituirea anumitor operaţii prin altele. Un proces poate fi considerat ca având flexibilitate
operaţională dacă, reperele ce se produc prezintă flexibilitate operaţională iar sistemul de transfer este
capabil să realizeze transferul în succesiuni diverse.
Flexibilitatea operaţională a unui reper contribuie la flexibilitatea diverselor componente ale sistemului,
iar în mod special, la flexibilitatea de transfer.
Flexibilitatea procesului
In cadrul unui sistem de prelucrare, flexibilitatea procesului este legată de loturile de repere pe care
sistemul le poate produce fără a fi nevoie de reorganizări majore.
In general, se consideră că un sistem are un proces flexibil dacă costurile de prelucrare au o stabilitate
relativă pentru o gamă largă de diverse produse. Scopul principal urmărit în flexibilitatea procesului
este de a reduce costurile de inventar şi de a eficientiza procesul, indiferent de mărimea lotului.
Flexibilitatea procesului permite încărcarea maşinilor la un randament maxim si minimizează numărul
de maşini tampon. Ea derivă din flexibilitatea maşinilor operaţiilor şi a sistemului de transfer care
compun acel sistem. In acelaşi timp, existenta unor angajaţi policalificaţi ce pot opera la diverse
produse şi au abilitatea de a realiza o varietate de operaţii în interiorul şi spre exteriorul sistemului,
duce la îmbunătăţirea flexibilităţii procesului.
Flexibilitatea produsului
Flexibilitatea produsului constă în măsura uşurinţei cu care noi repere pot fi adăugate sau
substituite celor existente sau capacitatea de a înlocui rapid şi fără costuri suplimentare repere din
producţia curentă cu altele, în timp ce adăugarea unor noi repere implică reorganizări. Aceasta distinge
flexibilitatea produsului de cea a procesului.
Deci, pentru ca un produs să fie flexibil, se cere ca reorganizarea să nu implice creşteri dezordonate de
timp şi costuri. Flexibilitatea produsului permite companiei să fie în ton cu cererile pierii, permiţându-i
să aducă rapid pe piaţă repere noi.
In evaluarea flexibilitatii produsului se poate lua in considerare timpul sau costurile neceare trecerii de
la producerea unui sistem de repere diferite la alt sistem, nu in mod necesar de acelasi tip.
Flexibilitatea fluxului tehnologic
Flexibilitatea fluxului tehnologic intr-un sistem de prelucrare reprezintă capacitatea acestuia de a
produce un reper pe diferite trasee aparţinând sistemului.
Traseele alternative pot utiliza diferite maşini, operaţii sau secvenţe de operaţii. Tipic, aceste maşini
diferite sunt cele capabile să realizeze aceleaşi procese.
Flexibilitatea fluxului tehnologic este diferită faţă de flexibilitatea operaţiei, în sensul ca prima este
propietatea unui sistem, în timp ce ultima se referă la piesa. Astfel, chiar o piesă cu o singură secvenţă
de operaţii specifică, fără flexibilitate operaţională, poate fi totuşi prelucrată utilizând diferite fluxuri
tehnologice în sistem. Se deosebeste de asemenea de flexibilitatea de transfer, care este propietatea
uniei componente specifice a sistemului, astfel existând un subsistem de transfer dat, reperul poate fi
fabricat numai pe anumite fluxuri ce pot fi fezabile într-un sistem universal. Flexibilitatea fluxului
tehnologic permite o eficientă urmărire a pieselor pentru încadrare eficientă a maşinilor, mai mult,
permite sistemului să producă continuu tipuri de loturi de piese date în cantităţi reduse, sau în cazuri
neprevăzute, ceea ce contribuie la realizarea în timp a dorinţelor consumatorilor şi facilitează
extinderea capacităţii de producţie.
Evaluarea poate fi legata de marimea numarului de cai posibile prin care un reper poate fi prelucrat
intrun sistem dat si de numarul relativ de legaturi tehnologice posibile.
Flexibilitatea volumului
Prin flexibilitatea volumului unui sistem de producţie se înţelege capacitatea acestuia de a realiza profit
la diferite nivele de producţie ce depăşesc capacitatea de producţie obişnuită. Este similară cu
flexibilitatea în cerere şi ofertă.
Flexibilitatea volumului permite firmei să-şi ajusteze producţia în limite relativ largi. Ea prezintă două
aspecte: viteza în răspuns (utilă pe termen scurt) şi plaja de variatie (utilă pe termen lung), în general,
flexibilitatea de volum este căutată de intreprinderile ce acţionează in industria bunurilor de consum.
O evaluare a flexibilitatii in volum poate fi facuta prin volumul cel mai mic al tuturor tipurilor de
repere ce pot fi produse impreuna astfel incat sistemul sa poata functiona profitabil. O generalizare ar fi
aceea de a masura flexibilitatea in volum prin fluctuatia de volum de productie in care firma poate
functiona profitabil.
Flexibilitatea în dezvoltare (extindere)
Flexibilitatea în dezvoltare a unui sistem de fabricaţie reprezintă uşurinţa cu care capacitatea şi
capabilitatea sa de producţie poate fi mărită atunci când este nevoie. Prin capacitate întelegându-se
ieşirile în unitatea de timp iar capabilitatea se referă la caracteristici cum ar fi: calitate, nivel tehnologic,
alte tipuri de flexibilitate, etc.
Flexibilitatea în dezvoltare se referă la nivelul maxim de producţie realizabil, fiind importantă pentru
firmele cu strategie de dezvoltare deoarece permite adaptarea pas cu pas la noile condiţii, în contrast cu
flexibilitatea volumului, care asigură stagii de supravieţuire, cum ar fi menţinerea pietii şi a
profitabilităţii.
Flexibilitatea în dezvoltare ajută la reducerea timpului de implementare si a costurilor pentru noile
produse, la modificarea producţiei existente şi la mărirea capacităţilor.
O evaluare a flexibilităţii de dezvoltare se poate face prin rata costului de dublare a ieşirilor din sistem
faţă de costurile iniţiale, sau prin gradul în care profitul pe termen lung se apropie de profitul unui
sistem ideal.
Flexibilitatea programului
Flexibilitatea programului reprezintă capacitatea sistemului de a funcţiona virtual nesupravegheat
pentru o lungă perioadă de timp. Aceasta reduce timpul total de prelucrare prin micşorarea timpului de
reorganizare, introduce unele proceduri în urma cărora se pot obţine produse de înalta calitate şi
precizie şi conduce la o creştere in eficienţă a capacităţii de producţie a sistemului.
Deci, flexibilitatea programului permite: îmbunătăţirea simultană a productivităţii si calităţii, reducerea
timpului total odată cu creşterea efectivă a capacităţii sistemului de a produce nesupravegheat.
O evaluare a flexibilităţii programului se poate face în funcţie de timpul câştigat prin eliminarea
reorganizărilor raportat la timpul total de prelucrare.
Flexibilitatea producţiei
Prin flexibilitatea producţiei se înţelege gama tipodimensională a reperelor ce pot produse de sistem
fără a-i adăuga echipamente suplimentare.
Comparativ cu flexibiltatea produsului, flexibilitatea producţiei necesită organizări considerabile dar nu
neapărat investiţii suplimentare de capital. Intr-un anume sens, flexibilitatea produsului corespunde la
flexibilitatea răspunsului la cerere, în timp ce flexibilitatea producţiei corespunde flexibilităţii în gama
de produse.
Flexibilitatea producţiei permite firmei să concureze într-o piaţă în care în mod frecvent se cer noi
produse, întrucât minimalizează timpul de implementare a noilor produse, sau timpul necesar aducerii
unor modificări majore produselor existente, la nivel operational, permite firmei diversificarea.
Flexibilitatea producţiei rezultă din capacitatea de agregare a flexibilităţii masinilor si a sistemului de
transfer, la care se adaugă flexibilitatea sistemului de informare şi control.
O evaluare a flexibilităţii producţiei o reprezintă dimensiunea domeniului de repere capabil de a fi
produse în sistem.
Flexibilitatea pieţii
Flexibilitatea pieţii este dată de uşurinţa cu care sistemul de prelucrare se poate adapta schimbărilor ce
apar pe piaţă. Conceptul prezentat pune în evidenţă importanta orientării spre piaţă a producţiei, în
special în cazul pieţelor în schimbare rapidă, în care interfaţa dintre producţie şi marketing este
crucială.
Flexibilitatea pieţei unui sistem de producţie completează flexibilitatea in producţie şi program şi
implică flexibilitatea în distribuţie, care derivă din flexibilitatea de timp, loc, dimensiuni şi sortimente
livrate în scopul satisfacerii consumatorului.
Astfel, flexibilitatea pieţei este importantă pentru supravieţuirea firmei în medii constant schimbătoare,
datorită inovaţiilor tehnologice, a rapidităţii în schimbare a gusturilor clienţilor, a ciclurilor scurte de
producţie, a nesiguranţei în sursele de achizitie etc. Flexibilitatea permite firmei să răspundă acestor
schimbări fără a diviza afacerea.iar suplimentar, asigură firmei posibilităţi de asimilare a unor noi
oportunităţi de aface înaintea concurenţilor cu flexibilitate mai mică.
Evaluarea flexibilităţii pieţii poate fi exprimată prin ponderea eforturilor exprimate în termeni de timp
şi costuri necesare introducerii unor noi produse, creşterii sau descreşterii producţiei cu o anumită
cantitate, respectiv adăugării unor noi capacitati de producţie. O altă modalitate de evaluare poate fi
obţinută prin costul pierderilor determinate de pretenţiile tot mai sofisticate ale clienţilor.
Concluzii
In figura 7. 4 sunt prezentate legăturile dintre flexibilităţile amintite şi interdependenţa dintre ele,
elemente ce contribuie le flexibilitatea totală a sistemului.
(fig 7.4)
Din punctul de vedere al strategiei de producţie al firmei, se impune extinderea componentelor
flexibilităţii pe care firma le posedă. O structură organizatorică modernă şi conducerea asistată de
calculator a producţiei face posibilă această extindere ceruta de condiţiile actuale, adică, piaţă în
continuă schimbare şi nesiguranţa pe termen scurt dar şi pe termen lung.
Flexibilitatea poate fi caracterizată de trei atribute de timp: la timp, după un timp şi peste timp. Astfel,
flexibilitatea maşinilor şi a fluxurilor sunt flexibilităţi la "timp"; flexibilitatea în produs, proces şi
operaţii sunt flexibilităţi "după un timp", iar flexibilitatea în producţie, dezvoltare şi volum sunt
flexibilităţi "peste timp".
In concluzie, putem spune că în sistemele flexibile de producţie (tip CIM) , flexibilitatea totală este
determinată decisiv de flexibilitatea sistemelor de programare care "asistă" sistemul de prelucrare
propriu-zisă, de posibilităţile de mentenanţă, control şi diagnoză ale acestora.
Sisteme flexibile de fabricatie
Automatizarea flexibila a productiei
Concurenţa tot mai acerbă şi dinamica pieţii devin factori care determina producătorii să accepte evoluţia
tehnică, să caute cel mai potrivit scenariu de fabricaţie, să prezinte un mare grad de receptivitate la cerinţele
pieţi, deci schimbarea şi restructurarea fabricaţiei, să devină un invariant al sistemelor de producţie moderne alături
de preocuparea constantă de creştere a calităţii produselor. Se respectă astfel cel mai important principiu de
piaţă: a produce ceea ce este necesar, la momentul potrivit, la calitatea cea mai bună şi la costuri cât mai
scăzute.
Competitivitatea în toate sectoarele economice este puternic determinată de capacitatea producătorilor de a se
adapta la schimbările tehnologice şi de viteza de obţinere a unui nou produs. Operatorul uman va trece în
spatele terminalelor, intervenind inteligent în adaptarea roboţilor şi sistemelor flexibile la gradul de
organizare, la caracterul producţiei şi la planul de fabricaţie. Acest lucru este posibil prin trecerea la producţia
flexibilă în care să se utilizeze MU cu comandă numerică şi roboţi industriali, prin introducerea de metode noi
bazate pe utilizarea largă a tehnicii de calcul, în ceea ce priveşte conducerea fabricaţiei propriu-zise dar şi în
concepţia produselor, în pregătirea fabricaţiei, în gestionarea producţiei, etc.
Automatizarea flexibilă a proceselor de prelucrare reprezintă suportul procesului evolutiv de integrare pe
baza tehnicii computerizate a producţiei, realizată prin asocierea unor dispozitive şi utilaje complexe cu
sisteme de informatizare sofisticate, integrând într-o viziune ierarhică unitară funcţiile de control, manipulare,
transport şi depozitare
(fig. 7.5)
Introducerea sistemelor flexibile de fabricaţie, nu se realizează totuşi, în ritmul care l-ar impune avantajele certe
ale acestui gen de fabricaţie, datorită următorilor factori:
- nesiguranţa utilizatorilor determinată de necunoaşterea completă a tuturor posibilităţilor şi a surselor de
eficienţă care caracterizează fabricaţia flexibilă automatizată;
- problemele sociale ce pot apare datorită neaprofundării suficiente a efectelor favorabile ce survin creerii şi
utilizării sistemelor flexibile de fabricaţie, care, nu numai că nu exclud participarea umană ci uşurează munca
omului, acesta trecând la activităţi mai evoluate, care elimină în cea mai mare parte efortul fizic;
- necesitatea de a aborda în altă viziune problematica organizării fabricaţiei şi a conducerii acesteia.

Corespondenţa flexibilitate-automatizare
Concepţia şi exploatarea SFF se bazează pe cerinţa sistemului de a fi productiv cat se poate şi flexibil
cât este necesar, adică pe obţinerea corespondenţei controlate între gradul de flexibilitate şi cel de
automatizare al sistemului
Flexibilitatea unui SFF este determinată prin utilizarea a două criterii importante :
- flexibilitatea structurii hardware a sistemului;
- flexibilitatea structurii software.
Flexibilitatea structurii hardware a sistemului este determinată, la rândul său in funcţie de trei
componente:
- flexibilitatea subsistemului tehnologic;

- flexibilitatea subsistemului de depozitare, transport şi manipulare;

- flexibilitatea subsistemului informaţional
Productivitate ridicată se obţine şi prin creşterea numărului de funcţii automatizate. Gradul de automatizare al
SFF poate fi exprimat prin numărul şi tipul funcţiilor automatizate în cadrul sistemului; acest număr
exprimând treapta de automatizare a sistemului flexibil. Prima treaptă în automatizarea producţiei flexibile o
constituie utilizarea MU cu CN, la care numai funcţia de prelucrare propriu-zisă este automatizată, celelalte
funcţii ale fabricaţiei rămânând neautomatizate.
Prin automatizarea unor noi funcţii se obţin trepte superioare de automatizare a SFF, aşa cum se prezintă în
continuare.
(schema pag 227)
Sistemul de fabricatie
Conceptul de sistem de fabricaţie reprezintă totalitatea elementelor, componentelor şi a conexiunilor dintre
acestea, ce au ca scop rezolvarea sarcinilor de fabricaţie şi realizarea de produse ce pot fi oferite pe piaţă.
Componentele unui sister de fabricaţie sunt: elementele tehnice şi factorul uman.
Implicarea omului în sistem are loc chiar şi în cazul sistemelor automate de fabricaţie, cel puţin ca personal
de întreţinere, pentru pregătirea programelor si efectuarea de reglaje şi, uneori, pentru controlul calităţii
produselor.
Pentru a defini funcţiunea generală a unui sistem de fabricaţie, acesta se consideră ca fiind o "cutie neagră" ,
cu intrările I şi ieşirile E faţă de aceasta.
(fig. 7.9Functia generala a sistemului de fabricatie).
Structura de transformare T realizează transformarea mărimilor de intrare I în marimi de ieşire E,
materializând un anumit procedeu tehnologic.
Funcţia generală a unui sistem de fabricaţie constă în a transforma un flux de materiale şi un flux de
informaţii cu ajutorul unui flux de energie astfel încât trasferul acestora să mărească valoarea de
întrebuinţare a produselor finite obţinute la iesirea sistemului
Structura generală a sistemuhu de fabricaţie SF se va determina alocând funcţiile parţiale unor elemente
fizice (subsisteme ale sistemului de fabricaţie SSF) ca: depozite centrale sau intermediare, diferite
tipuri de transportoare, elemente de manipulare, maşini unelte, sisteme de transmitere, transformare şi
prelucrare a informaţiilor, depozite de asamblare, sisteme de transmitere şi execuţie a energiei şi de
transformare a acesteia, după care se stabilesc legăturile necesare între acestea in vederea obţinerii
funcţiei generale a sistemului
(fig.7.10Structura sist de fabricatie)
anumite componente structurale care se constituie in subsisteme, se gasesc in toate sistemele de
fabricatie fiind in consecinta invariati ai structurii de transformare:
(fig 7.11 Relationari intre subsisteme in sisteme de fabricatie)
▬► flux material; → flux informational; ∙∙∙∙∙∙> flux energetic
I – inform de intrare
IL – inform pentru manipulare, transfer, depozitare
IT – inform tehnologice
IC – inform pentru modelarea formei
E- energie, M – material; M+I – material cu inform imprimata
Subsistemele componente ale sistemului de fabricatie sunt prezentate in continuare:
1) SUBSISTEMUL DE LUCRU
(modificarea formei obiectelor, a caracteristicilor structurale, fizico-chimice)
2) SUBSISTEMUL LOGISTIC
Subsistemul de:
-transfer-âlimentare cu semifabricate
-depozitare a semifabricatelor
-transfer-alimentare cu SDV-uri
-depopzitare a SDV-urilor
-alimentare cu materiale auxiliare
-evacuare a deşeurilor
3) SUBSISTEMUL ENERGETIC
(aducere, transformare, distribuţie şi transfer energie către toate subsistemele)
4) SUBSISTEMUL DE CONDUCERE
Subsistemul:
-de comandă a procesului (prelucrarea, transportul, depozitarea informaţiilor privind coordonatele
temporale şi spaţiale ale fluxurilor materiale, energetice şi a programelor)
-tehnic de comandă (prelucrarea, transportul, depozitarea informaţiilor uentru comanda unitaţilor de
generare a formei
5) SUBSISTEMUL DE CONTROL-MASURARE
(compararea valorilor prescrise cu cele realizate, sortarea pieselor)
6) SUBSISTEMUL DE REECHlPARE
(adaptarea sistemului la o nouă sarcină de producţie)
7) SUBSISTEMUL DE ÎNTREŢINERE
-control funcţionare(sesizeaza, recunoaşte, anunţă defecţiunile)
-întreţinere preventivă (previne defectele prin întreţinere programată)
-întreţinere corectivă (înlătură defectele)
In funcţie de complexitate, se poate vorbi de o ierarhie a sistemelor fabricaţie, putându-se delimita, în
mod convenţional, patru tipuri de sisteme ierarhice legate între ele de relaţia de incluziune comform
figurii
(fig7.12 Ierarhia SF)
- sistemul de fabricaţie de ordinul l (SFI)- reprezintă o unitate de lucru (postul de lucru sau maşina)
capabilă să realizeze funcţia de fabricaţie constând din una sau mai multe operaţii de prelucrare sau de
asamblare; - unitate flexibilă de prelucrare(UFP);
- sistemul de fabricaţie de ordinul 2 (SFII)- cuprinde un grup de sisteme de ordinul I capabile să realizeze
toate sarcinile privind prelucrarea completa a unei piese sau a unei familii de piese sau asamblarea unui
produs; celula flexibilă de prelucrare (CFP);
- sistemul de fabricaţie de ordinul 3 (SFIII)- constă dintr-un grup de sisteme de ordinul II incluzând sisteme
de prelucrare, asamblare şi ambalare ca şi alte mijloace de programare operativă a fabricaţiei; - sistem flexibil
de prelucrare (S.F.Pr.);
- sistemul de fabricaţie de ordinul 4 (SFIV)- constituie intreprinderea insasi cuprinzând totalitatea
mijloacelor tehnice şi personale necesare pentru realizarea aprovizionării, depozitarii, planificării de lungă
durată, proiectarii constructive şi tehnologice a produselor şi fabricaţiei propriu-zise (sistem flexibil de
fabricaţie- S.F.F.)
sistemul flexibil de fabricatie (SFF)
sistemul flexibil de fabricatie este construit dintrun grup de masini unelte cu comanda numerica legate intre ele
printrun sistem automat de transfer manipulare piese si scule care realizeaza prelucrarea automata a oricarei
piese apartinand unei familii de piese cu asemanari morfologice si/sau tehnologice mai mari sau mai mici in
limitele unei capacitati si ale unui algoritm de fabricatie prestabilite.
Schema bloc a unui SFF este prezentata in figura 7.14, in care sunt evidentiate functiile generale ale sistemului.
-functia de prelucrare automata a pieselor
- functia de depozitare, transport si manipulare automata
(fig 7.14 Structura generala a unui SFF)

Funcţia de prelucrare automată se realizează în cadrul subsistemului tehnologic al SFF, având în

componenţă posturile de lucru PL (prelucrare, montaj, etc.), posturile de manipulare a pieselor şi
sculelor proprii acestora, şi presupune alimentarea automată cu piese şi scule a maşinii, prelucrarea
(montajul) propriu-zisă şi eventual optimizarea procesului de prelucrare. Subsistemul poate include
posturi de spalare automată, ambalare, etc.
Funcţiile de depozitare, transport şi manipulare automată se realizează în cazul subsistemului de
depozitare şi transfer şi se referă la fluxul automat al materialelor in SFF şi include mai multe
subfuncţii:
-depozitarea automată a pieselor, sculelor, dispozitivelor şi materialelor auxiliare;
-identificarea şi livrarea în sistem a piesei, sculei, dispozitivului etc. în mod automat;
-transferul automat al pieselor, sculelor, dispozitivelor şi materialelor auxiliare între depozite şi
posturile de lucru;
-manipularea pieselor, sculelor şi dispozitivelor în depozit;
- colectarea şi evacuarea deşeurilor (aşchiilor şi lichidelor de răcire-ungere utilizate în sistem).
Subsistemul de depozitare şi transport realizează transferul materialelor în locurile şi momentele
impuse.
Funcţia de comandă, supraveghere, control şi diagnoză într-un SFF este realizată de către subsistemul
informaţional prin fluxul informaţional transmis în două sensuri: sensul direct, al informaţiilor de
comandă şi sensul invers, al informaţiilor de supraveghere, control şi diagnoză.
Funcţia de comandă este realizată cu ajutorul unităţii centrale de comandă ce lucrează în timp real şi al
unităţilor locale de comandă. Programele furnizează întregului sistem informaţiile tehnice şi
organizatorice necesare comenzii procesului de prelucrare şi comenzii operative a producţiei.
Funcţia de supraveghere, control şi diagnoză realizează monitorizarea SFF şi poate include mai multe
subfuncţii:
- supravegherea stării sculelor şi a procesului de prelucrare pe maşinile-unelte;
- supravegherea desfăşurării fabricaţiei şi diagnosticarea eventualelor defecţiuni;
- controlul automat al pieselor prelucrate şi, eventual, al parametrilor mediului ambiant.
Informaţiile din sistem se pot utiliza, după o prelucrare corespunzătoare, în diferite moduri:
- pentru a efectua unele compensări direct la postul de lucru sau pentru optimizarea procesului de
prelucrare/montaj, etc.;
- pentru corecţia programului NC de comandă a prelucrării;
- vizualizarea desfăşurării activităţii în SFF.
In concluzie, caracteristicile principale ale unui SFF sunt:
- prelucrarea succesiv sau paralel a unor piese diferite, asemănătoare geometric, în loturi diferite ca
mărime;
- realizarea transferului interoperaţional între posturile de lucru din sistem, semifabricatul putând trece
de la un post de lucru la altul pe căi diferite, asifel că, timpul de prelucrare pe diferite maşini nu este
dependent de tactul de lucra al SFF.
- realizarea prelucrării pe aceleaşi maşini pentru familii de piese, fără reglari suplimentare la trecerea de
la prelucrarea unei piese la alta sau cu efectuarea unor reglaje ale dispozitivelor componente sau a
parametrilor de lucru; reglaje care trebuie să aibă durate predeterminate şi economic acceptabile;
- trecerea la producţia neasistată de operatori datorită sistemelor automate transfer şi alimentare
automată cu piese şi scule a posturilor de lucru -existenţei depozitelor centrale de piese şi scule care
asigură o rezervă cel putin pentru durata unui schimb de lucru
- coordonarea prelucrării informaţiilor tehnice şi organizatorice în cadrul unor programe de producţie
prestabilite; programele pot fi corectate automat funcţie de starea reală de funcţionare a sistemului la un
moment dat, ceea ce asigură un coeficient ridicat de utilizare a timpului de lucru disponibil maşinilor.
Cerinte ale RI/M
In continuare vor fi prezentate câteva cerinţe ce trebuiesc a fi îndeplinite, de către RI/M ce deservesc
maşinile unelte.
- Posibilitatea controlului a cel puţin şase grade de mobilitate; în general se consideră ca trei grade de
mobilitate (plus cel/cele aferente prehensorului) ar fi suficiente pentru a poziţiona sarcina. Adesea însă
cinematica este mai complexă, în special din considerente de arhitectură a maşinii deservite. De
asemenea, în multe cazuri un singur mecanism de prehensiune nu este suficient, fiind nevoie de două
astfel de dispozitive în funcţie de tipul şi variaţia sarcinii de manipulat.
- Posibilitatea programării rapide; se referă la posibilitatea introducerii în program a orcărui punct pe
care robotul îl poate atinge în spaţiul de lucru dat de structura mecanică a acestuia. Programul trebuie
să fie uşor de realizat şi de stocat pentru a fi utilizat când este nevoie.
- Posibilitatea de intervenţie în program; această capabilitate de intervenţie în program este necesară în
cazul întreruperilor sau modificărilor "on-line". Acţiunile de corectie sunt foarte uzuale în cazul
celulelor flexibile, mai ales în cazul existenţei unui post de control. Sistemul este în general dependent
de comenzile primite din acest post.
- Compatibilitatea cu sistemele NC; sistemele NC se află într-o continuă modernizare de aceea e
necesar ca robotul să fie capabil de interfaţare cu acestea.
- Repetabilitatea; precizia în repetabilitate este direct proporţională cu precizia de poziţionare realizată
de către RI/M. Se cere ca pentru roboţii obisnuiţi ea să nu depăşească 0,3 mm. Precizia de poziţionare
este necesară, de exemplu, pentru a se realiza centrarea piesei de prelucrat in dispozitivele de prindere
ale maşinilor unelte. In cazul manipulării pieselor cu prelucrare primară (turnare, prelucrare pr:
deformare, etc.) însăşi dispozitivele de prehensiune pot avea o constuctie speciala pentru a prelua
eventualele diferenţe în geometria acestora.
- Viteza; cel puţin, echivalentă cu operatorul uman. Se considera că dacă robotul este prea lent maşina
unealtă nu va fi utilizată la capacitatea optimă, ducând la pierdere de productivitate. Aceasta poate
micşora beneficiul rezultat din înlocuirea operatorului uman cu robotul.
- Posibilitatea de paletizare şi depaletizare; în multe aplicaţii nu este avantajos ca piesele să sosească
una câte una în postul de alimentare propriu zis. Posibilitatea de paletizare şi depaletizare a pieselor
asigură crearea unor depozite tampon astfel încât sistemul de alimentare poate rămâne în flux in
condiţiile unor întreruperi în amonte.
- Crearea unor fişiere de programe; pentru adaptarea în sistemele flexibile de prelucrare robotul trebuie
să fie realizat pentru a putea manipula familii de repere; în acest caz pentru fiecare tip de reper
aparţinând familiei este necesar un program separat.
- Fiabilitatea; se cere o fiabilitate ridicată, întrucât dacă un robot deservind un grup de maşini unelte se
defectează, efectul este asemănător celui de "domino" oprind întreg fluxul de prelucrare. Se cere ca
fiabilitatea să răspundă la rninimum 400 ore timp mediu între defectări. De asemenea, este necesar un
"timp mediu" scăzut de remediere a defecţiunilor ce pot apare în funcţionare.
- Adaptabilitate şi posibilitatea de diagnoză; se referă la capacitatea robotului de a reacţiona la
schimbările din sistem asemenea operatorului uman. Pentru aceasta robotul trebuie să fie dotat cu
senzori speciali, specifici mediului în care acţionează şi sarcinilor ce le are de îndeplinit.
- Varietate structurală şi mobilitate; aceaste cerinţe sunt îndeplinite în general de către RI/M în
construcţie modulară la care schimbarea în arhitectură sau mobilitate se realizează relativ uşor. Dacă ne
referim strict la cazul alimentării/evacuării maşinilor unelte putem, de exemplu, realiza un manipulator
cu două braţe echipate cu dispozitive de prehensiune, unul folosit pentru alimentare cu semifabricate,
altul pentru evacuarea pieselor finite, în locul unuia cu un singur braţ, care realizează ambele funcţii. Se
obţine astfel o scădere a timpul de transfer şi de asemenea se poate creea robotului posibilitatea de a se
deplasa pe o anumită traiectorie astfel încât volumul spaţiului de lucru să crească. Un exemplu poate îl
considerat robotul montat pe şine ce poate deservi mai multe maşini comparativ cu unul fix, oricât de
bine ar fi aranjate maşinile în jurul acestuia. Este suficient ca această deplasare să se facă pe o
traiectorie liniară.
Robocare
In cazul depozitării în containere a semifabricatelor/pieselor se poate utiliza, pentru transferul
interoperaţional al acestora, sisteme de robocare. în acest caz se cere o preocupare specială referitor la
căile de acces şi traseele urmate de către acestea, de aceea acest sistem este mai putin uzual în secţiile
de producţie propriu-zisă, întâlnindu-se în mari magazii sau depozite.
O prezentare sintetică a sistemelor de manipulare a pieselor în automatizarea flexibilă este
prezentată în continuare.
(fig pag 269)
Tehnologia robocarelor - vehicule ghidate automat - s-a impus ca o modalitate optimă de realizare a
transportului interoperaţional la distanţă al pieselor şi scule. Echipate cu motoare electrice de curent
continuu şi alimentate cu baterii acumulatoare ce le conferă o autonomie funcţională (între patru şi opt
ore), aceasta deplasează fie pe şine, pe roţi cu pneuri, pernă de aer, dispunând de posibilitatea ghidare
magnetică, optică sau mixtă.
Cărucioarele de transport automat cu şi fără şine, cu comandă prin calculator utilizează tot mai
frecvent în sistemele flexibile de prelucrare. Pentru exemplificare in Japonia numai 26% din sistemele
flexibile în funcţionare au fost echipate cu conveiere pentru transportul semifabricatelor şi pieselor
între maşinile-unelte şi dispozitive, restul folosesc robocare automate.
Condiţiile care se cer a fi îndeplinite de sistemul de manipulare sunt:
- deservirea unui număr relativ mare de posturi de lucru distribuite pe întreaga suprafaţă de desfăşurare
a procesului tehnologic;
- alegerea automată a traseului în funcţie de cerinţe şi de anumite criterii de optimizare;
- efectuarea la fiecare staţie a unor operaţii de manipulare (încărcări, .descărcări,
operaţii tehnologice);
- flexibilitatea, sub aspectul varietăţii programelor de efectuat.
Sisteme de manipulare cu robocare (RC)
1)Functiile sistemului:
-Funcţii de transport [- Procese de distribuire a unor piese sau echipamente la diferite staţii(liniare,
circulare, radiale); -Procese de asamblare; - Combinaţii de operaţii de distribuire şi asamblare]
- Funcţii de manipulare în staţii (încărcare-descărcare, schimb informaţional)
- Funcţii auxiliare
2)Posibilitati de actionare a robototransportoarelor
-Alimentarea cu energie: din exterior( troliu, cablu); autonom(motor electric, accumulator)
-Dirijarea pe traseu: din exterior (sina, prin inductie); autonom (urmarire optica, masurare deplasari)
-Sistemul de rulare: cu roti unice de actionare; cu roti separate de actionare si dirijare
3) vehiculul RC
-Platforma
-Sursa de energie
-Sistemul de protectie
-Sistemul de comanda
Relatia RC – statie:
-statii pasive, vehicule active,
-statii active, vehicule pasive
-statii active, vehicule active
4) Statiile
- incarcare descarcare
-efectuarea de operatii de asamblare
-asteptare, revizii, incarcarea acumulatoarelor
5) Magaziile
- de intrare – posturi de pregatire a paletelor pentru montaj
- de iesire – posturi de pregatire a expeditiei catre beneficiari
6) Functiile si structura echip de comanda
- dirijarea pe firul de cale
-alegerea traseului
- operatii in statii
- prevenirea coliziunilor
- supravecherea starii vehiculelor si a statiilor
Functiile si structura echipamentului de comanda variaza functie de compelxitatea sistemului:
In principiu functiile de comanda sunt:
-dirijarea pe firul de cale
- alegerea traseului
- operatii in statii
- prevenirea coliziunilor
- supravegherea starii vehiculelor si a statiilor
Functiile de alegere a traseului si de realizare a operatiilor sunt specifice unei anumite operatii care trebuie
efectuata celelalte functiuni fiind comune pe durata de functionare a sistemului.
Experienţa exploatării unor sisteme de comandă mai vechi, în care controlul alegerii traseului precum
şi celelalte funcţii de comandă, cu excepţia dirijării pe firul de cale, erau efectuate la nivelul sistemului
central, a scos în evidenţă neajunsurile legate de numărul mare de vehicule care trebuie urmărite
separat, în condiţiile traseelor cu multe staţii şi a unei mari varietăţi de operaţii. Defectarea
calculatorului central blochează funcţionarea întregului sistem. Orice extindere a traseelor şi a reţelelor
de staţii necesită dezvoltarea capacităţilor sistemului central de comandă. Aceste neajunsuri au fost
eliminate o dată cu posibilitatea de a echipa fiecare robocar cu un echipament propriu de comandă cu
microprocesor. Mutând o parte din funcţiunile de comandă, în primul rând alegerea traseului, de la
echipamentul central de comandă la cel de pe vehicul, s-a îmbunătăţit atât flexibilitatea, cât şi
fiabilitatea sistemului. Prin această descentralizare se reduce la maximum numărul elementelor active
de pe pardoseală, iar o parte dintre defecte se limitează la un singur vehicul, care poate fi scos de pe
traseu şi înlocuit. Dacă sistemul central cade, buclele de manipulare pot funcţiona în continuare
conduse local. Echipamentele moderne de comandă pentru sisteme flexibile de fabricaţie cu robocare
sunt realizate în structură ierarhică, cu inteligenţă distribuită pe o reţea de calculatoare.
In această concepţie echipamentele de comandă ale sistemelor de montaj complexe se structurează
ierarhic pe patru nivele:
- pardoseală;
- vehicul;
- comandă locală;
- comandă centrală.
Echipamentul de comandă din pardoseală cuprinde firul (firele) de ghidare si elementele de sesizare şi
comandă descrise mai înainte. Aceste elemente sunt incluse in circuite având funcţiuni de sesizare-
recepţie a semnalelor emise de robocar si de transmitere a lor către sistemul superior, respectiv de
transmitere de comenzi din partea sistemului superior către robocar (încetinire, oprire etc.). Tot astfel se
transmit inform. privind starea bateriei, situaţia dispozitivelor de lucru, corectitudinea poziţionării.
Echipamentul de comandă de pe vehicul asigură ghidarea lui pe firul de cale precum şi alte funcţiuni
ca:
- accelerarea-decelerarea şi pornire-oprire;
- frânarea pentru poziţionare precisă în caz de pericol;
- schimbul de informaţii cu staţia.
Comanda in SFF
Funcţia sistemului de comandă al SFF constă în emiterea comenzilor pentru funcţionarea corelată
a subsistemelor componente pe baza programului întocmit conformitate cu ciclograma de lucru şi
urmărirea modului în care sunt executate diferite faze ale activităţii în sistem.
Sistemul de comandă al SFF conţine un calculator central şi sisteme de comanda ale
componentelor SFF-ului legate într-o reţea informaţională, în cadrul sistemului DNC (Direct Numerical
Control), calculatorul este legat cu echipamentele de comandă ale componentelor prin legături seriale
bidirecţionale. Calculatorul central tranmite echipamentelor de comandă ale UP (utilaje de prelucrare),
RI (Roboţi industriali) si DA/E (dispozitivelor de alimentare/evacuare) programe piesă şi programe de
funcţionare comenzi de începere/încheiere a ciclurilor de funcţionare pe baza programelor proprii.
Echipamentele de comandă ale subsistemelor SFF pot fi echipamente NC(Numerical Control),
CNC( Computer Numerical Control), RC (Robot Control) sau PLC (Programable Logic Controler-
automat programabil).
Echipamentul NC, având funcţiile de conducere implementate prin mijloace hard se cuplează la
reţeaua internaţională prin intermediul unei interfeţe de maşină MIU (Machine Interface Unit). Aceasta
recepţionează programele transmise de calculatorul central la adresa maşinii şi le transmite
echipamentului de comandă NC. In cazul în care MIU este realizată ca şi placă de interfaţă DNC
transmiterea se efectuează la începutul ciclului de lucru al maşinii la care se referă programul; dacă
MIU este un calculator transmiterea unui program de la calculator se poate efectua chiar în timpul în
care maşina execută un ciclu de lucru pe baza ur program transmis anterior.
Echipamentul de comandă CNC are la bază un calculator numeric format dintrun sistem de
microprocesoare, funcţiile de conducere fiind implementate soft, ce se poate conecta la reţeaua
informaţională fără MIU .
Sistemul de comandă al robotului industrial, RC, este prevăzut cu interfeţe deci poate fi conectat la
reţeaua DNC fără MIU.
Automatul programabil PLC, care serveşte la comanda dispozitivelor DA/E poate fi conenctat direct la
reţeaua informaţională fără MIU.
In figura 7.44 este prezentată schema unei reţele informatice în structură DNC. In structura ierarhică,
calculatorul DNC îndeplineşte rolul calculatorului central maşter), iar echipamentele de comandă din reţea au rol
de „subordonat" '(slave). Ultimele pot deţine iniţiativa comunicaţiei dar în situaţii de conflict calculatorul DNC are
prioritate.
(fig 7.44)
In figura 7.45 este prezentată schema unei reţele de CFF(celulă flexibilă de fabricaţie) cu conecare directă la
echipamentele de comandă ale mijloacelor de producti.e. In acest caz echipamentele de comandă în cauză conţin
interfeţe (hard şi soft) de reţea.
 (fig 7.45)
Aspecte privind supravegherea, diagnoza si controlul SFF
O buna deservire a procesului de prelucrare, a continuitatii si autonomiei in functionare in cadrul
SFF se poate realize prin utilizarea unor blocuri functionale speciale.
Functiile si subfunctiile ccare trebuie realizate automat intrun sff: supravegherea, controlul si
diagnosticul sistemului tehnologic de prelucrare, sunt prezentate in continuare.
(shita pag 287)
Aspecte privind comanda adaptivă în procesul de prelucrare
Sistemul de comandă adaptivă realizează o modificare a parametrilor regimului de aşchiere in funcţie
de perturbaţiile parametrice ce intervin in procesul de aşchie astfel încât să se obţină, în orice moment,
o desfăşurare dorită a acestui proces, dpdv al cerinţelor de performanţă (productivitate, calitate a
suprafeţei, pret de cost, încărcare a maşinii-unelte etc.). Aceste sisteme, care îndeplinesc parte din
funcţiile enunţate, se numesc sisteme de comandă adaptiv-limitative (ACC-Adaptive Control
Constraint) şi sisteme de comandă adaptiv-optimale (ACO- Adaptive Corntrol Optimal)
(fig. 7.47, 7.48 ).
Prin utilizarea sistemelor ACC se urmăreşte menţinerea unei mărimi ce defineste procesul de
aşchiere (forţă, putere, cuplu) la o valoare constantă, prescris, concomitent cu respectarea unor
restricţii, în limite impuse, a altor mărimi.
In ceea ce priveşte realizarea practică a unor sisteme ACO problema este mult mai complicată.
Reglarea adaptiv-optimală constă în conducerea procesului de prelucrare, astfel încât, să se atingă,
constant, un nivel de funcţionare optim din punct de vedere al criteriilor tehnice şi/sau economice.
Implementarea unui sistem adaptiv de prelucrare reprezintă o extensie a MUCN spre realizarea unor
sisteme inteligente de prelucrare
(fig. 7.49)