FUNDAŢIA ROMÂNIA DE MÂINE

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE DREPT
Catedra de drept public
Drept procesual penal

SINTEZA CURSULUI
DE
DREPT PROCESUAL PENAL

CONFERENŢIAR UNIVERSITAR DOCTOR

PETRE BUNECI
 2

DREPT PROCESUAL PENAL – PARTEA

GENERALĂ

I. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND PROCESUL

PENAL SI DREPTUL PROCESUAL PENAL

1.1. ACTIVITATEA JUDICIARĂ ŞI PROCESUL PENAL ÎN ROMÂNIA

a) Activitatea judiciara penala in Romania
b) Procesul penal
- notiune
- scopul procesului penal: - scopul imediat
- scopul mediat
c) Fazele procesului penal
- urmarirea penala
- judecata: - judecata in fond
- judecata in caile de atac
- punerea in executare a hotararilor penale
d) Forme atipice ale procesului penal

1.2. NORMELE, FAPTELE ŞI RAPORTURILE JURIDICE PROCESUAL

PENALE
a) Faptele si normele juridice procesual penale
b) Raporturile juridice procesual penale
Elementele raportului procesual penal sunt:subiectii ,continutul si obiectul
Trasaturile specifice ale raporturilor juridice procesual penale :
- sunt raporturi juridice de autoritate, de putere
- iau nastere de regula , peste si in afara vointei partilor (cu unele
exceptii: ex. plangerea prealabila, constituirea de parte civila etc.)
- drepturile organelor judiciare in cadrul procesului penal apar ca
obligatii ale acestora,dar in majoritatea raporturilor unul dintre subiecti este un
organ al statului.

1. 3. STIINŢA DREPTULUI PROCESUAL PENAL

a) Obiectul, sarcinile si metodele dreptului procesual penal
b) Legaturile stiintei dreptului procesual penal cu stiinte ale dreptului
c) Izvoarele dreptului procesual penal: Constitutia, Codul de procedura
penala, Codul penal, Codul de procedura civila, Codul civil, Legea nr. 92/1992
modificata si completata, Legea nr. 54/1993 pentru organizarea instantelor si
 3
parchetelor militare, Legea nr.56/1993 privind Curtea Suprema de Justitie, tratate
sau conventii internationale daca cuprind norme referitoare la procesul penal.
d) Interpretarea si aplicarea normelor de drept procesual penal
In functie de subiectul interpretarii, aceasta poate fi:
- interpretare legala
- interpretare judiciara
- interpretare doctrinara
Normele procesual penale au o aplicare in timp si in spatiu.

II. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI

PENAL
2.1. ASPECTE GENERALE PRIVIIND PRINCIPIILE FUNDAMENTALE
a) Notiunea si sistemul principiilor fundamentale ale procesului penal
roman
b) Conexiunile existente intre principiile procesului penal
2.2. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI PENAL
ROMÂN
a) principiul legalitatii
b) principiul oficialitatii (exceptii de la principiul oficialitatii)
c) principiul aflarii adevarului (art.3 Cod procedura penala:”Trebuie sa
se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu
privire la persoana faptuitorului.”)
d) principiul rolului activ al organelor judiciare penale
e) principiul garantarii libertatii persoanei.Nici o persoana nu poate fi
retinuta sau arestata si nici nu poate fi supusa unei forme de constrangere a libertatii
decat in cazurile si in conditiile prevazute de lege.
f) principiul respectarii demnitatii umane(art.68 alin.1 Cod procedura
penala, care interzice intrebuintarea de violente, amenintari sau alte mijloace de
constrângere, precum si promisiuni sau indemnuri, in scopul de a obtine
probe,art.239-241 privind suspendarea urmaririi penale,art.303 privind suspendarea
judecatii,art.453 si 455 privind amanarea sau intreruperea executarii
inchisorii,dispozitiile legii penale privind infractiunile care impiedica infaptuirea
justitiei reglementate de art.266,267 si 2671Cod penal)
g) principiul garantarii dreptului la aparare (posibilitatea partilor de a
se apara singure in cursul procesului penal, obligatia organelor judiciare de a avea in
vedere din oficiu si aspectele favorabile partilor angajate in procesul
penal,posibilitatea si, uneori, obligatia asistentei judiciare in cursul procesului penal,
art.171 alin 2 si 3 Cod procedura penala)
h) principiul prezumtiei de nevinovatie (art. 23 pct. 8 din Constitutia
Romaniei prevede ca pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de
condamnare, persoana este considerata ca fiind nevinovata, art. 66 Cod procedura
penala prevede ca: ”Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia.
 4
In cazul cand exista probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa
probeze lipsa lor de temeinicie”)
i) principiul egalitatii persoanelor in procesul penal
j) principiul operativitatii in procesul penal (dispozitiile art. 185-188
Cod procedura penala referitoare la institutia termenelor, art. 335-337 referitoare la
activitatea instantei de judecata, art. 347 – rezolvarea separata a actiunii civile cand ar
intarzia solutionarea actiunii penale)

k) principiul respectarii vietii intime a persoanei (in legea

fundamentala intalnim dispozitii referitoare la viata intima, si privata (art.27), secretul
corespondentei (art.28),
l) limba in care se desfasoara procesul penal(limba oficiala este
limba romana iar procedura judiciara se desfasoara in limba romana.Cetatenii
apartinand minoritatilor nationale, precum si persoanele care nu inteleg sau nu
vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate actele dosarului, de a
vorbi in instanta si de expune concluzii prin interpret)

III. PARTICIPANTII IN PROCESUL PENAL

3.1. ASPECTE INTRODUCTIVE

a)Notiunea de participant in procesul penal

b)Interventia altor subiecti procesuali in locul partilor:succesorii,
reprezentantii si substituitii procesuali.
Succesorii. Daca in timpul desfasurarii procesului penal intervine decesul
uneia din parti, in locul acesteia pot fi introdusi succesorii sai legatimi. Este permisa
inlocuirea partilpr prin succesori in cazul rezolvarii laturii civile. Daca intervine
decesul inculpatului, in latura penala a cauzei, procesul se stinge pentru ca
raspunderea penala este personala. Succesorii devin parti in procesul penal, inlocuind
pe antecesorii lor, cu aceleasi drepturi si obligatii, valorificand insa drepturile lor
proprii si luand procedura de la momentul introducerii lor in cauza.
Reprezentantii. Sunt persoane imputernicite in cadrul procesului penal sa
participe la actele procesuale, in numele si in interesul unei parti din proces. Ei nu
devin parti in proces. Reprezentarea poate fi legală sau conventionala.
Substituitii. Se deosebesc de reprezentanti deoarece indeplinesc activitati
procesuale in nume propriu, in vederea realizarii unui drept al altuia.(ex. art.222
alin.5 C.pr. pen.-plangerea se poate face de catre unul dintre soti pentru celalalt sot,
sau de catre copilul major pentru parinti,art.362 C.pr. pen.- cand unul din soti poate
declara apel pentru celalalt sot care are calitatea de inculpat.

3.2.ORGANELE JUDICIARE
 5
3.2.1. Instantele judecatoresti-sunt subiectul cel mai important al raportului
juridic procesual penal si desfasoara toate activitatile necesare(atat pe latura penala
cat si civila)infaptuirii actului de justitie.
Organizarea instantelor judecatoresti
În art.125 din Constitutia Romaniei se arata ca justitia se realizeaza prin
Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.

În Legea nr.92/1992 modificata si completata privind organizarea

judecatoreasca (art.10) si Legea 54/1993 privind organizarea instantelor si
parchetelor militare (art.2) se stipuleaza ca instantele judecatoresti sunt:judecatoriile,
tribunalele militare, tribunalul, tribunalul militar teritorial, Curtile de Apel, Curtea
Militara de apel, iar in varful piramidei Curtea Suprema de Justitie
In tara noastra functioneaza trei grade de jurisdictie(pentru unele infractiuni
numai doua – fond si recurs) si anume:
-judecata in fond sau in prima instanta la judecatorii, tribunale si curti de apel
in complet format dintr-un singur judecator
-in cazul exercitarii caii de atac a apelului completul e format din doi
judecatori, la tribunale si curti de apel
-in cazul recursului-completul este format din trei judecatori la tribunale si
curti de apel

3.2.2. Ministerul Public

Îsi exercita atributiile prin procurori in parchete pe langa fiecare instanta
judecatoreasca, sub autoritatea ministrului justitiei si este organizat potrivit
urmatoarelor principii: - principiul legalitatii
- principiul impartialitatii
- principil controlului ierarhic

3.2.3. Organele de cercetare penala

Urmarirea penala se efectueaza de procuror si de catre organele de cercetare
penala.
Organele de cercetare penală sunt:
a) organele de cercetare ale politiei
b) organele de cercetare speciale: ofiterii anume desemnati de catre
comandantii unitatilor militare corp aparte si similare/ofiterii anume desemnati de
catre sefii comenduirilor de garnizoana/ofiterii anume desemnati de catre comandantii
centrelor militare/ofiterii de graniceri, precum si ofiterii anume desemnati din
Ministerul de Interne pentru infractiunile de frontiera/ si capitaniile porturilor.

3.3. PARTILE IN PROCESUL PENAL

 6
3.3.1. Notiunea de parte in procesul penal
Partile sunt acele persoane care au interes propriu in rezolvarea cauzei penale si
conform art.23-24 Cod procedura penala , acestea au drepturi si obligatii ce izvorasc
in mod direct din exercitarea actiunii penale si actiunii civile in cadrul procesului
penal.

3.3.1.1.Inculpatul
In dreptul procesual penal fata de persoana care a savarsit o infractiune
se folosesc trei termeni:faptuitor(persoana fata de care se desfasoara anumite
activitati prevazute de lege si nu s-a inceput urmarirea penala sau actiunea penala),
invinuit (persoana fata de care s-a inceput urmarirea penala , fiind subiect procesual,
dar nu parte in proces) inculpat (persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea
penala)care este parte in procesul penal.
Actiunea penala se pune in miscare prin:
- ordonanta
- rechizitoriu
- declaratia orala a procurorului
- incheierea instantei de judecata
- plangerea prealabila

3.3.1.2. Partea vatamata

Este persoana care a suferit prin fapta penala o vatamare fizica, morala sau
materiala, daca participa in procesul penal. Are dreptul de a efectua acte procesuale in
sustinerea laturii penale a procesului penal(cereri,exceptii, concluzii)

3.3.1.3. Partea civila

Este persoana vatamata care exercita actiunea civila in cadrul procesului
penal.Are dreptul sa participe la administratrea probelor, sa foloseasca caile de atac,
sa fie reprezentata,dar are si obligatia de a preciza cuantumul real al despagubirilor,
iar acestea sa fie dovedite cu probe.Parti civile in procesul penal pot fi:persoanele
care au suferit o paguba materiala prin infractiunea comisa asupra victimei, succesorii
victimei si persoanele subrogate prin lege in drepturile persoanei vatamate.

3.3.1.4. Partea responsabila civilmente

In conformitate cu art.24 alin.3 Cod pr.pen.se numeste parte responsabila
civilmente persoana chemata in procesul penal sa raspunda potrivit legii civile, pentru
pagubele provocate prin fapta invinuitului sau inculpatului.In categoria juridica de
parte responsabila civilmente sunt cuprinse atat cele de tip clasic specificate in
art.1000 C.civ., cat si cele chemate sa raspunda civil pentru fapta altuia prevazute in
Legea nr.22/1969 (modificata prin Legea nr.54/1994) si in Ordonanta nr.11/1996
privind executarea creantelor bugetare si anume:
- parintii pentru faptele ilicite savarsite de copiii lor minori ce locuiesc cu
dansii(art.1000 alin.2 C.civ)
 7
- comitentii pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor in functiile
incredintate(art.1000 alin. 3 C.civ)
- institutorii si mestesugarii pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii
aflati sub supravegherea lor(art.1000 alin.4 C.civ)
- persoanele care indeplinesc functii de conducere, precum si orice alte
persoane care s-au facut vinovate de angajarea ,trecerea sau mentinerea in functie a
unui gestionar, fara respectarea conditiilor de varsta, studii si stagiu si a dispozitiilor
referitoare la antecedentele penale ale acestuia(art.28 si 30 din Legea nr.22/1969)
- persoanele la care s-a constatat, prin hotarare judecatoreasca, ca au dobandit
de la un gestionar bunuri sustrase de acesta din avutul public şi dacă le-a dobândit în
afara obligatiilor de serviciu ale gestionarului, cunoscand ca acesta gestioneaza astfel
de bunuri(art.34 din Legea nr.22/1969)
- persoanele care au constituit garantie pentru gestionar(art.10 si
urmatoarele din Legea nr.22/1969)
- persoanele care au gospodarit impreuna cu infractorul ori au avut raporturi
stranse cu acesta, in masura in care se constata judecatoreste ca au tras foloase de pe
urma infractiunii

3.4. APARATORUL

3.4.1. Pozitia procesuala a aparatorului in procesul penal

Aparatorii sunt constituiti intr-un corp aparte care functioneaza in baza
principiului autonomiei profesiei, profesia de avocat fiind exercitata in conformitate
cu Legea nr.51/1995 pentru organizarea profesiei de avocat.Organizarea si
exercitarea profesiei de avocat, dreptul la aparare, asistenta juridica sunt reglementate
de acasta lege.Profesia de avocat se exercita numai de membrii barourilor, la alegere,
in cabinete individuale, cabinete asociate sau societati civile profesionale.

3.4.2. Asistenta si reprezentarea

3.4.3. Drepturile si obligatiile aparatorului

IV. ACTIUNILE IN PROCESUL PENAL

 8
4.1. ACTIUNEA IN JUSTITIE

4.1.1. Notiunea de actiune in justitie

Actiunea in justitie este mijlocul (instrumentul) juridic prin care o persoana
este trasa la raspundere in fata instantelor judecatoresti, pentru a fi obligata sa suporte
constrângerea de stat corespunzatoare normei de drept incalcate.
Factorii actiunii in justitie sunt:-temeiul actiunii in justitie care este de drept
(reprezinta norma juridica ce prevede dreptul la actiune)si de fapt(reprezinta fapta
ilicita prin savarsirea careia a fost incalcata norma juridica)
- obiectul actiunii il constituie tragerea la raspundere penala a faptuitorului,
prin declansarea procesului penal
- subiectii actiunii
- aptitudinea functionala

4.1.2. Actiunile ce se pot exercita in procesul penal

In procesul penal se pot exercita doua actiuni :
- actiunea penala
- actiunea civila

4.2. ACTIUNEA PENALA

4.2.1. Notiunea si termenii actiunii penale

4.2.1.1.Temei
4.2.1.2. Obiect - tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savarsit
infractiuni
4.2.1.3. Subiectii actiunii penale
- subiectul activ este statul care exercita actiunea prin organele
specializate(procurori si instante de judecata). Subiect activ poate fi si persoana
vatamata, pentru infractiunile in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea
prealabila.
- subiectul pasiv al actiunii penale sunt persoanele care au savarsit sau au luat
parte la savarsirea unei infractiuni si care sunt trase la raspundere penala.

4.2.2. Trasaturile caracteristice ale actiunii penale:

- apartine statului
- este obligatorie
- este irevocabila si indisponibila
- este indivizibia
- este individuala

4.2.3. Momentele desfasurarii actiunii penale in procesul penal

4.2.3.1. Punerea in miscare a actiunii penale
 9
Actiunea penala se pune in miscare prin:ordonanta, rechizitoriu,declaratie
verbala sau incheiere.
4.2.3.2. Exercitarea actiunii penale
Pe timpul urmaririi penale se procedeaza la strngerea,administrarea si
verificarea tuturor probelor necesare pentru solutionarea legala a cauzei.
In faza de judecata, procurorul exercita actiunea prin sustinerea invinuirii,
formularea de cereri, exceptii sau concluzii, folosirea cailor de atac.
In art.10 C.pr.pen.sunt prevazute cazurile in care punerea in miscare sau
exercitarea actiunii penale sunt impiedicate. Aceste cazuri sunt:
- fapta nu exista
- fapta nu este prevazuta de legea penala
- fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni
- fapta nu a fost savarsita de invinuit sau de inculpat
- faptei ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii
- exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei
(art.44-51C.pen.)
- lipseste plangerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau
sesizarea organului competent ori alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru
punerea in miscare a actiunii penale.
- a intervenit amnistia sau prescriptia ori decesul faptuitorului
- a fost retrasa plangerea prealabila ori partile s-au impacat, in cazul
infractiunilor pentru care retragerea plangerii sau impacarea partilor inlatura
raspunderea penala
- s-a dispus inlocuirea raspunderii penale
- exista autoritate de lucru judecat

4.2.3.3. Epuizarea sau stingerea actiunii penale

In cursul urmaririi penale: - clasare, cand nu exista invinuit in cauza, în cazurile
prevăzute de art.10;
- scoatere de sub urmarire penala, in cazurile
prevazute de art.10 lit a-e, cand exista invinuit in cauza;
- incetarea urmaririi penale, in cazurile prevazute in
art.10 lit.f-h si j, cand exista invinuit sau inculpat in cauza.
In cursul judecatii : - achitarea, in cazurile prevazute in art.10 lit.a-c
- incetarea procesului penal, in cazurile prevazute in art.10
lit.f-g

4. 3. ACTIUNEA CIVILA

4.3.1. Notiunea si conditiile exercitarii actiunii civile in procesul penal

 10
Notiune.
Conditii ce trebuie indeplinite cumulativ:
- infractiunea sa produca un prejudiciu material sau moral
- intre infractiunea savarsita si prejudiciu sa existe o legatura de
cauzalitate
- prejudiciul sa fie cert
- prejudiciul sa nu fie reparat
- sa existe manifestarea de vointa din partea celui vatamat in
legatura cu dezdaunarea sa.

4.3.2. Elementele actiunii civile si trasaturile caracteristice in procesul penal

Obiectul actiunii civile consta in tragarea la raspundere civila a inculpatului,
precum si a partii responsabile civilmente
Repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile prin doua
modalitati:-- in natura prin restituirea lucrului, prin restabilirea situatiei anterioare
savarsirii infractiunii,prin desfiintarea totala ori partiala a unui inscris si prin orice
mijloace de reparare;
- prin plata unei despagubiri banesti in masura in care repararea in natura nu este
posibila
Subiectii actiunii civile:
- subiect activ persoana in dauna careia s-a produs prejudiciul
- subiect pasiv inculpatul si, in unele cazuri, partea responsabila
civilmente.
Trasaturile actiunii civile: - este disponibila
- este accesorie
- este divizibila

4.3.3. Momentele desfasurarii actiunii civile in procesul penal

4.3.3.1. Dreptul de optiune.Se manifesta in felurite modalitati, dintre care cele
mai importante se refera la:dreptul partii interesate de a introduce sau nu actiunea
civila(cu exceptiile prevazute de art.17 C.pr.pen.),dreptul de a determina limitele
actiunii sau ale apararii si dreptul de a renunta la actiune, precum si de a stinge litigiul
printr-o trazactie.
4.3.3.2. Actiunea civila este pornita prin constituirea ca parte civila a persoanei
vatamate.Constituirea de parte civila se face printr-o declaratie scrisa sau orala in tot
cursul urmaririi penale, precum si in fata instantei de judecata pana la citirea actului
de sesizare.
4.3.3.3. Exercitarea actiunii civile
4.3.3.4. Solutionarea actiunii civile in procesul penal si raportul dintre actiunea
penala si actiunea civila

V. COMPETENTA PENALA
 11

5.1.CONSIDERATII GENERALE SI FORMELE COMPETENTEI

5.1.1. Notiunea si importanta competentei penale

Institutia competentei ordoneaza repartizarea cauzelor penale pe fiecare organ
in parte,in functie de atributiile functionale, de raza teritoriala şi de competenta a
respectivului organ.
5.1.2. Formele competentei penale
In raport de factorii privind natura si gravitatea faptelor savarsite , locul unde
au fost comise, calitatea faptuitorului, atributiile organelor judiciare, intilnim
urmatoarele forme de competenta:
- functionala
- materiala
- teritoriala
- personala
In literatura de specialitate s-au exprimat opinii referitoare si la alte forme de
competenta, cum ar fi cea speciala, extraordinara,principala, multipla .
5.2. COMPETENTA INSTANTELOR JUDECATORESTI

5.2.1. Notiuni generale

5.2.2. Competenta instantelor penale civile
5.2.2.1. Competenta judecatoriei
5.2.2.2. Competenta tribunalului
5.2.2.3. Competenta Curtii de Apel
5.2.3. Competenta instantelor militare
5.2.3.1. Competenta tribunalului militar
5.2.3.2. Competenta tribunalului militar teritorial
5.2.3.3. Competenta Curtii Militare de Apel
5.2.4. Competenta Curtii Supreme de Justitie

5.3. PROROGAREA DE COMPETENTA

5.3.1. Notiunea de prorogare

Organele judiciare isi pot extinde competenta asupra unor cauze care, in mod
normal,revin altor organe judiciare egale sau inferioare in grad si poarta numele de
prorogare de competenta.Ea se face numai in cazurile prevazute de lege si in materie
penala o intalnim in cazurile de indivizibilitate, conexitate,disjungerea chestiunilor
prealabile, si in cazul schimbarii incadrarii juridice sau a calificarii faptei ce face
obiectul judecatii.

5.3.2. Competenta in caz de indivizibilitate si conexitate

Indivizibilitatea se caracterizeaza prin unicitatea faptei.
Cauzele de indivizibilitate sunt:
 12
- cand la savarsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane
- cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite prin acelasi act
- in cazul infractiunilor continuate sau in orice alte cazuri, cand doua sau mai
multe acte materiale alcatuiesc o singura infractiune
Conexitatea implica o pluralitate de acte care constituie fiecare o fapta penala,
acte care isi pastreaza autonomia, spre deosebire de indivizibilitate la care pluralitatea
de acte constituie o unitate juridica.
Cazurile de conexitate sunt urmatoarele:
- cand doua sau mai multe infractiuni sunt savarsite prin acte diferite, de una
sau mai multe persoane impreuna, in acelasi timp si in acelasi loc
- cand doua sau mai multe infractiuni sunt savarsite in timp ori in loc diferit,
dupa o prealabila intelegere intre infractori
- cand o infractiune este savarsita pentru a pregati, a inlesni sau a asigura
sustragerea de la raspunderea penala a faptuitorului altei infractuni
- cand intre doua sau mai multe infractuni exista legatura si reunirea lor se
impune pentru o buna infaptuire a justitiei
-
5.3.3. Competenta in caz de disjungere

5.4. DISPOZITII COMUNE REFERITOARE LA COMPETENTA

5.4.1. Declinarea si conflictele de competenta, exceptiile de competenta

5.4.2. Competenta in cazul schimbarii incadrarii juridice sau calificarii faptei,
precum si in cazul de schimbare a calitatii inculpatului
5..4.3. Competenta in cazul chestiunilor prealabile
5.4.4. Dispozitii care se aplica la urmarirea penala

5.5. INCOMPATIBILITATEA SI STRAMUTAREA CAUZELOR IN

PROCESUL PENAL

5.5.1. Incompatibilitatea, abtinerea si recuzarea

In activitatea pe care o desfasoara, organele judiciare trebuie sa aiba o

calificare profesionala corespunzatoare, probitate social - morala, precum si
obiectivitate si impartialitate in indeplinira atributiilor procesuale.
Incompatibilitatea este institutia prin intermediul careia o anumita persoana
care face parte dintr-un organ judiciar este impiedecata sa participe la activitatea
procesuala dintr-o cauza penala concreta, in vederea inlaturarii suspiciunilor care
planeaza asupra obiectivitatii si impartialitatii modului de rezolvare a cauzei de catre
persoana respectiva.
Sunt incompatibile urmatoarele persoane:judecatorul, procurorul, grefierul,
organulul de cercetare penala,expertul si interpretul.
Cazurile de incompatibilitate sunt prevazute de art.46-48 Cod.pr.pen.
 13
Abtinerea este modalitatea prin care una din persoanele aflate in stare de
incompatibilitate solicita a nu participa in cauza respectiva.
Recuzarea este institutia prin care,daca persoana incompatibila nu a facut
declaratie de abtinere, poate fi recuzata atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul
judecatii, de catre oricare dintre parti, de indata ce partea a aflat de existenta cazului
de incompatibilitate.

5.5.2. Procedura de solutionare

In cursul urmaririi penale asupra abtinerii sau recuzarii se pronunta procurorul
care supravegheaza cercetarea penala sau procurorul ierarhic superior.
In cursul judecatii, abtinerea sau recuzarea judecatorului, procurorului.sau
grefierului se solutioneaza de un alt complet, in sedinta secreta, fara participarea celui
ce declara ca se abtine sau este recuzat.

5.5.3. Stramutarea cauzelor penale

Stramutarea este un remediu procesual in vederea inlaturarii situatiilor care pun
in pericol normala desfasurare a unui proces penal, in care obiectivitatea si
impartialitatea sunt grav amenintate, fiind necesara stramutarea la o alta instanta de
acelasi grad.Institutia stramutarii nu priveste faza de urmarire penala, ci numai faza
de judecata.

5.5.4. Procedura stramutarii

Stramutarea poate fi ceruta de partea interesata, procuror sau de ministrul
justitiei si se adreseaza Curtii Supreme de Justitie.

VI. PROBELE SI MIJLOACELE DE PROBA

 14

6.1. PROBELE

6.1.1. Notiunea de proba

Probele sunt acele elemente de fapt(realitati, imprejurari, intamplari)care
datorita relevantei lor informative servesc la aflarea adevarului si la justa rezolvare a
cauzei penale).
Constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau
inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la
cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei.

6.1.2. Importanta si clasificarea probelor

Probele nu au o valoare dinainte stabilita.Aprecierea fiecarei probe se face de
organul de judecata si de instanta de judecata. potrivit convingerii lor, formata in
urma examinării tuturor probelor administrate si conducandu-se dupa constiinta lor.

6.2. PROBATORIUL IN PROCESUL PENAL

6.2.1. Notiuni introductive si obiectul probatiunii

Obiectul probatiunii il constituie totalitatea faptelor si imprejurarilor de fapt ce
trebuie dovedite intr-o cauza penala pentru a putea fi just solutionata.
Obiectul probei trebuie sa priveasca obiectul probatiunii, aceasta corelatie
facând posibila calificarea probei ca fiind admisibila, pertinenta,concludenta si utila.

6.2.2. Sarcina probatiunii

Prin sarcina probatiunii se intelege obligatia procesuala ce revine participantilor
de a dovedi imprejurarile care formeaza obiectul probatiunii, fie datoria celui ce
acuza de a indica faptul ce este de probat si de a face dovada acestuia sau obligatia
administrarii probelor in procesul penal
Sarcina administrarii probelor in procesul penal revine organului de urmarire
penala si instantei de judecata.

6.2.3. Prezumtia de nevinovatie

Conform art.23 alin. 8 din Constitutie pana la ramanerea definitiva a hotaririi
judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata.

6.2.4. Administrarea si aprecierea probelor

Administrarea probelor consta in activitatea de a lua la cunostinta si de a da
eficacitate juridica in modurile prescrise de lege, despre faptele si elementele de fapt
necesare aflarii adevarului intr-o cauza penala.
 15
Aprecierea fiecarei probe se face de organul de urmarire penala si de instanta de
judecata, potrivit convingerii lor, formata in urma examinarii tuturor probelor
administrate si conducandu-se dupa constiinta lor.

6.3. MIJLOACELE DE PROBA

6.3.1. Notiunea si importanta mijloacelor de proba

Mijloacele de proba sunt acele mijloace legale prin care se constata elemente
de fapt ce pot servi ca proba in procesul penal
In actualul Cod de procedura penala mijloacele de proba sunt limitativ
enumerate si anume:declaratiile invinuitului sau inculpatului, declaratiile partii
vatamate, ale părtii civile si ale părtii responsabile civilmente, declaratiile martorilor,
inscrisurile, inregistrarile audio si video, fotografiile, mijloacele materiale de
proba,constatarile tehnico-stiintifice, constatarile medico-legale si expertizele.

6.3.2.Declaratiile partilor si ale martorilor

6.3.2.1.Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului
- procedura de ascultare (momentul procedurii prealabile, momentul obtinerii
declaratiei,momentul punerii de intrebari cu privire la fapta). Se consemneaza in scris
aceste declaratii. Ele pot servi la aflarea adevarului, numai in masura in care sunt
coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in
cauza.
6.3.2.2. Declaratiile partii vatamate, partii civile si partii responsabile
civilmente
6.3.2.3. Declaratiile martorilor
Conform art.78 Cod pr.pen. persoana care are cunostiinta despre vreo
imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului, in procesul penal poate fi
ascultata in calitate de martor.
Nu pot fi ascultate ca martor:
- persoana obligata a pastra secretul profesional cu privire la faptele sau
imprejurarile de care a luat cunostinta in exercitiul profesiei, fara incuviintarea
persoanei sau a unitatii fata de care este obligata a pastra secretul
- persoanele care au calitatea de parti in cauza
- nu pot fi ascultati ca martori in cauza supusa revizuirii un martor, un expert
sau un interpret care a savarsit infractiunea de marturie mincinoasa in cauza a carei
revizuire se cere, precum si un membru al completului de judecata, procurorul ori
persoana care a efectuat acte de cercetare penala, a comis o infractiune in legatura cu
cauza a carei revizuire se cere.
Nu pot fi obligate sa depuna ca martor sotul si rudele apropiate ale
invinuitului sau inculpatului
Drepturile si obligatiile martorilor
Procedura de ascultare a martorilor
Consemnarea declaratiei martorilor
Valoarea probatorie a declaratiei martorilor
 16
Martorii asistenti

6.3.2.4. Procedee speciale de ascultare a partilor si a martorilor in procesul

penal
Confruntarea
Folosirea interpretilor
6.3.2.3.Inscrisurile, inregistrarile audio si video
6.3.2.3.1. Inscrisurile ca mijloace de proba
Procesul verbal - conditii de fond
- conditii de forma
- valoare probatorie
6.3.2.3.2. Inregistrarile audio sau video, fotografiile
Conditii ce trebuiesc indeplinite pentru inregistrarile video

6.3.2.4. Mijloacele materiale de proba

Sunt: - obiecte care contin sau poarta o urma a faptei savarsite
- obiectele care au fost folosite sau au fost destinate sa serveasca la
savarsirea unei infractiuni
- obiectele care sunt produsul infractiunii
- orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevarului

6.3.2.5. Procedee de descoperire si de ridicare a inscrisurilor si a mijloacelor

materiale de proba
6.3.2.5.1. Ridicarea de obiecte si inscrisuri
6.3.2.5.2. Perchezitia
Notiuni preliminare
Proceduri de efectuare a perchezitiei
6.3.2.5.3. Cercetarea la fata locului si reconstituirea

6.3.2.6. Constatarile tehnico-stiintifice, medico-legale si expertizele

6.3.2.6.1.Constatarile tehnico-stiintifice
Cazuri: - cand exista pericolul de disparitie a unor mijloace de proba sau de
schimbare a unor situatii
- cand este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale
cauzei
Procedura efectuarii constatarilor tehnico-stiintifice
Valoare probatorie
6.3.2.6.2. Constatarile medico-legale
Cazuri : - in caz de moarte violenta , de moarte a carei cauza nu se cunoaste
ori este suspecta
- cand este necesara o examinare corporala asupra invinuitului ori a
persoanei vatamate, pentru a constata pe corpul acestora urmele infractiunii
Procedura constatarilor medico-legale
Valoare probatorie
 17
6.3.2.6.3. Expertizele
Notiune si clasificare
Procedura si valoarea probatorie a expertizei

6.3.2.7. Comisia rogatorie si delegarea

Cand un organ de urmarire penala sau instanta de judecata nu au posibilitatea
sa asculte un martor, sa faca o cercetare la fata locului, sa procedeze la ridicarea unor
obiecte sau sa efectueze orice act procedural se poate adresa unui alt organ de
urmărire penala ori unei alte instante, care are posibilitatea sa le efectueze.
Comisia rogatorie se poate dispune prin rezolutie motivata a organului de
urmarire penala sau incheierea data de instanta de judecata si se poate adresa numai
unui organ sau instante egale in grad.
Deosebirea dintre delegare si comisia rogatorie consta in faptul ca obiectul
delegarii este realizat de un organ judiciar ierarhic inferior.

VII. MASURILE PREVENTIVE SI ALTE MASURI

PROCESUALE
 18
7.1. NOTIUNI PRIVIND MASURILE PROCESUALE
Sunt institutii de drept procesual penal puse la dispozitia organelor judiciare si
constau in anumite privatiuni sau constrangeri, personale sau reale, determinate de
conditiile si imprejurarile in care se desfasoara procesul penal

7.2. MASURILE PREVENTIVE

7.2.1. Aspecte generale privind masurile preventive
Masurile preventive sunt institutii de drept procesual penal cu caracter de
constrangere, prin care invinuitul sau inculpatul este impiedicat sa intreprinda
anumite activitati care s-ar restrange negativ asupra desfasurarii procesului penal sau
asupra atingerii scopului acestuia.
7.2.2. Luarea, inlocuirea , revocarea si incetarea de drept a masurilor de
preventie.
Pentru luarea masurilor de preventie trebuie realizate cumulativ urmatoarele
conditii: - sa existe probe sau indicii temeinice ca invinuitul sau inculpatul a savarsit
o fapta penala
- pentru infractiunea savarsita, legea sa prevada pedeapsa inchisorii sau
alternativ inchisoarea cu amenda.
- sa existe vreuna din cauzele prevazute de art.148 lit.a-h Cod pr.pen.
Masura preventiva luata se inlocuieste cu alta masura preventiva, cand s-au
schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii
Daca nu mai exista vrun temei care sa justifice mentinerea masurii
preventive, aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere.
Măsurile preventive inceteaza de drept :
- la expirarea termenelor prevazute de lege sau stabilite de organele judiciare
- in caz de scoatere de sub urmarire sau incetarea urmairii penale
- cand durata arestarii preventive a atins jumatatea maximului pedepsei
prevazute de lege pentru infractiunea care face obiectul incriminarii
- in cazurile prevazute de art.350 alin 3 Cod procedura penala
7.2.3. Controlul legalitatii normelor privind masurile preventive
7.2.4. Categoriile masurilor preventive
7.2.4.1.. Retinerea
Retinerea poate fi luata de organul de cercetare penala fata de invinuit, daca
sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
- sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea
penala
- infractiunea respectiva sa fie pedepsita cu inchisoare, indiferent de limitele
pedepsei
- sa existe unul din cazurile prevazute in art.148 C.pr.pen.
Masura retinerii se dispune prin ordonanta si poate dura cel mult 24 de ore.
7.2.4.2. Obligarea de a nu parasi localitatea
Consta in indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului, de procuror ori de
instanta de judecata, de a nu parasi localitatea in care locuieste fara incuviintarea
organului care a dispus aceasta masura.
 19

7.2.4.3. Arestarea preventiva

Arestarea preventiva este cea mai grava masura preventiva si consta in
detinerea persoanei in locuri anume destinate celor privati de libertate in cauzele
penale.
a) Arestarea invinuitului
- conditii
- organele judiciare care pot lua aceasta masura
- durata
b) Arestarea inculpatului
- conditii
- organele judiciare care pot lua aceasta masura
- durata si prelungirea arestarii(procedura)

7.2.5. Liberarea provizorie

7.2.5.1. Liberarea provizorie sub control judiciar
- conditii
- obligatii impuse de organul judiciar
7.2.5.2. Liberarea provizorie pe cautiune
Se poate acorda la cerere cand:exista proces penal cu actiune penala pusa in
miscare, inculpatul este arestat, s-a depus cautiunea stabilita de organul judiciar
competent.
Cautiunea are scopul de a obliga pe inculpat la respectarea obligatiilor ce-i
revin pe timpul eliberarii si nu de a se repara paguba produsa prin infractiune sau a se
inlocui raspunderea penala.
7.2.5.3. Dispozitii comune privind procedura liberarii provizorii
Continutul cererii si competenta de rezolvare a cererii

7.3. ALTE MASURI PROCESUALE

7.3.1. Masurile de ocrotire si de siguranta

7.3.1.1. Luarea masurilor de ocrotire
7.3.1.2. Luarea masurilor de siguranta in timpul procesului penal(conditii si
procedura)

7.3.2. Masurile asiguratorii, restituirea lucrurilor si restabilirea situatiei

anterioare savarsirii infractuinii
7.3.2.1. Masurile asiguratorii
7.3.2.1.1. Notiuni preliminare
7.3.2.1.2. Procedura de luare a masurilor asiguratorii si modalitatea prin
care pot fi constatate
Masurile asiguratorii sunt:sechestrul penal,inscriptia ipotecara si poprirea.

7.3.2.2. Restituirea lucrurilor si restabilirea situatiei anterioare

 20
7.3.2.2.1. Restituirea lucrurilor
7.3.2.2.2. Restabilirea situatiei anterioare

VIII. ACTELE PROCESUALE SI PROCEDURALE COMUNE

8.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND ACTELE PROCESUALE SI

PROCEDURALE
 21
8.1.1. Notiunea de act procesual si de act procedural
Actele procesuale sunt instrumente juridice prin care sunt exercitate drepturile,
prerogativele si facultatile organelor judiciare si subiectilor procesuali, prin care se
asigura desfasurarea procesului penal (ex:inceperea urmaririi penale, scoaterea de sub
urmarire penala,incetarea urmaririi penale etc.)
Actele procedurale sunt mijloace juridice prin care se aduc la indeplinire
sarcinile ce decurg din actele procesuale si din masurile procesuale intervenite si,
respectiv, luate in cursul procesului penal.(ex:ascultarea unui martor,inminarea
citatiei, etc.)

8.1.2. Clasificarea actelor procesuale si procedurale comune

8.1.3. Actele procedurale comune

8.1.3.1. Citatia –notiune, continut, locul de citare, inmanarea citatiei, dovada de
primire)
8.1.3.2. Mandatul de aducere
8.1.3.3. Comunicarea altor acte procedurale

8.1.4. Modificarea actelor procedurale, indreptarea erorilor materiale si

inlaturarea unor omisiuni vadite

8.2. TERMENELE IN PROCESUL PENAL SI SANCTIUNILE

PROCEDURALE PENALE

8.2.1. Termenele
8.2.1.1. Notiune si clasificare
8.2.1.2. Calculul termenelor
8.2.2. Sanctiunile procedurale penale
8.2.2.1. Notiunea de sanctiune procedurala penala
8.2.2.2. Inexistenta,decaderea, inadmisibilitatea
8.2.2.3. Nulitatile(clasificare,conditii si efecte)

8.3. CHELTUIELILE JUDICIARE SI AMENDA

8.3.1. Cheltuielile judiciare

Cheltuielile judiciare se impart in doua categorii:cheltuieli avansate de stat si
cheltuieli facute de parti
8.3.2. Amenda judiciara

DREPT PROCESUAL PENAL – PARTEA

SPECIALĂ
 22
CAPITOLUL I – URMĂRIREA PENALĂ

Secţiunea I
Aspecte introductive privind urmărirea penală

1. Urmărirea penală – prima fază a procesului penal

2. Obiectul şi limitele urmăririi penale
2.1. Obiectul urmăririi penale constă în :
- strângerea probelor necesăre cu privire la existenţa infracţiunilor,
identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora
pentru a se constată dacă este cazul sau nu să se dispună trimiterea
în judecată
2.2. Limitele urmăririi penale :
- limita iniţială marcată prin rezolutie sau proces verbal
- limita finală marcată prin momentul emiterii soluţiei procurorului
(trimiterea în judecată, scoaterea de sub urmărirea penală,
încetarea urmăririi penale sau clasăre)
3. Caracterele urmăririi penale
3.1. Caracterul nepublic al urmării penale
3.2. Urmărirea penală nu este lipsită de contadictorialitate
3.3. Caracterul preponderent al formei scrise – au relevanţă juridică în
faţa instanţei de judecată numai actele cuprinse în dosar sub forma
scrisă. Pe parcusul urmăririi penale parţile nu pot acţioana decât în
scris în cereri sau memorii.
3.4. Subordonarea erarhică în efectuarea actelor de urmărire penală.
Dispoziţiile date de procuror sunt obligatorii pentru organul de
cercetare penală, dar dacă acest organ are de făcut obiecţii poate
sesiza procurorul şef al unitaţii sau când dispoziţiile sunt date de
acesta de procurorul erarhic superior cu condiţia însă de a nu
întrerupe executarea lor.
4. Dispoziţii generale referitoare la urmărirea penală
- urmărirea penală se efectuează de către procurori şi organele de
cercetare penală.
Organele de cercetare penală sunt :
- organele de cercetare a poliţiei
- organele de cercetare speciale
Organul de urmărire penală trebuie să aibă rol activ.
În desfăşurarea urmăririi penale organul de urmărire penală dispune
asupra actelor sau măsurilor procesuale, prin ordonanţă acolo unde legea prevede, iar
în celelalte cazuri prin rezoluţie motivată.
 23
Ordonanţa trebuie să fie motivată şi trebuie să cuprindă totdeauna locul
întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte, cauza la care se
referă, obiectul actului sau măsurii procesuale, temeiul legal al acestuia şi semnătura
celui care a întocmit-o. De asemenea, va cuprinde menţiunile speciale prevăzute de
lege penrtu anumite acte sau măsuri.

Secţiunea a ÎI a
Competenţa organelor de urmărire penală

1. Competenţa organelor de cercetare a poliţiei

Organele de cercetare a poliţiei efectuează cecertarea penală pentru orice
infracţiune care nu e dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe de cercetare.
2. Competenţa organelor de cercetare speciale
Organele speciale care efectuează cercetarea penală sunt :
- ofiţerii anume desemnaţi de comandanţii unitaţilor militare corp apatre şi similare
pentru militarii din subordine, precum şi pentru infracţiunile săvârşite în legatură cu
serviciul de angajaţii civili ai acestor unitaţi
- ofiţerii anume desemnaţi de către şefii comenduirilor de garnizoană pentru
infracţiunile săvârşite de militari în afara unitaţilor militare
- ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii centrelor militare pentru
infracţiunile de competenţa instantelor militare săvârşite de persoanele civile în
legatură cu obligaţiile lor militare.
În aceste trei situaţii cercetarea poate fi efectuată şi personal de către
comandanţi.
- ofiţerii de grăniceri, precum şi ofiţerii anume desemnaţi de Ministerul de Interne
pentru infracţiunile de frontieră.
- căpitanii porturilor pentru infracţiunile contra siguranţei navigaţiei pe apă şi contra
disciplinei şi ordinii la bord, precum şi pentru infracţiunile de serviciu sau în legatură
cu serviciul prevăzute în codul penal săvârşite de personalul navigand al Marinei
Civile dacă fapta a pus sau ar fi putut pune în pericol siguranţa navei sau navigaţiei.
3.Competenţa procurorului în faza urmăririi penale
Supravegerea actelor de urmărire penală se exercită de către procuror care
conduce şi controlează activitatea de cercetare penală a poliţiei şi a altor organe.
Orice acte de urmărire penală poate să le efectueze procurorul în cauzele pe
care le supravegează.
În cazurile prevăzute de art.9 alin.3 Cod procedură penală urmărirea penală se
executa obligatoriu de către procuror.
În situaţiile în care procurorul efectuează urmărirea penală ordonanţa prin care
dispune arestarea preventivă şi rechizitorul sunt confirmate de către prim-procurorul
 24
parchetului iar când acesta efectuează urmărirea penală confirmarea se face de către
procurorul ierarhic superior.
4.Probleme ce se ridică în activitatea organelor de urmărire penală privind
competenţa
4.1 Verificarea competenţei
În cazurile prevăzute de art.221 Cod procedură penală (plângere, denunţ sau
sesizare din oficiu) organul de urmărire penală este obligat să îşi verifice competenţa.
În situaţia în care acesta nu este competent trebuie să trimită cauza la procurorul care
exercita supravegherea pentru a sesiza organul competent.
4.2 Extinderea competenţei teritoriale
Organul de cercetare penală poate să efectueze anumite acte de cercetare
penală şi în afara razei săle teritoriale cu condiţia să inştiinţeze în prealabil organul
corespunzator din raza teritoriala în care efectuează aceste acte.
De asemenea poate să dispună efectuarea acestor acte prin comisie rogatorie
ori prin delegare.
Organul de cercetare penală efectuează actele de cercetare penală pe teritoriul
aceleiaşi localitaţi chiar dacă unele dintre acestea trebuie îndeplinite în afara razei
săle teritoriale cu înştiinţarea însă a organului corespunzator din raza teritorială
respectivă.
4.3 Lucrarile efectuate în cazuri urgente
În cazuri urgente, ce nu suferă amânare organul de cercetare penală este
obligat să efectueze acte de cercetare chiar dacă este vorba despre o cauza ce nu este
de competenţa să.cu condiţia să trimită de îndată lucrările efectuate procurorului
competent prin procurorul care exercita supravegherea.
5.Actele încheiate de unele organe de constatare, de comandanţii de nave şi
aeronave şi de subofiţerii trupelor de grăniceri
5.1 Actele încheiate de organele de control.
Organele de control care pot încheia anumite acte de cercetare (luarea de
declaraţii de la făptuitor şi de la martori) sunt:-organele inspecţiilor de stat, alte
organe de stat, organele organizaţiilor cooperatiste sau ale altor organizaţii publice, în
cazul infracţiunilor care constituie încălcari ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror
respectare o controlează potrivit legii.
-organele de control şi cele de conducere ale administraţiei de stat, ale
întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat, cooperatiste sau ale altor
organizaţii publice, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de cei aflaţi
în subordine ori sub controlul lor.
Aceste organe au următoarele drepturi:
-pot să reţină corpuri delicte
-evaluează pagubele
-efectuează orice acte când legea prevede aceasta.
 25
-încheie procese verbale care constituie mijloace de
probă
Toate actele încheiate se înaintează procurorului în cel mult 3 zile de la
descoperirea faptei care constituie infracţiune afara de cazul când legea dispune altfel.
Dacă este o infracţiune flagrantă făptuitorul se înaintează imediat procurorului
împreună cu toate lucrările efectuate şi cu mijloacele materiale de probă.
5.2 Actele încheiate de comandanţii de nave şi aeronave şi de subofiţerii de
grăniceri.
Comandanţii de nave şi aeronave pentru infracţiunile săvârşite pe acestea când
se află în afara porturilor şi aeroporturilor şi subofiţerii de grăniceri pentru
infracţiunile de frontieră au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi organele de control.
De asemenea, pot efectua percheziţii corporale asupra făptuitorului şi pot
verifica lucrurile pe care aceştia le au asupra lor, îl pot prinde pe acesta şi îl predau
de îndata împreună cu lucrările efectuate şi mijloacele de probă procurorului sau
organului de cercetare penală. În celelalte situaţii termenul de înaintare este de 5
zile. Dacă infracţiunea s-a săvârşit pe o nava sau aeronava termenele încep să
curgă de la ancorarea navei sau la aterizarea aeronavei pe teritoriul român.

.
Secţiunea a III a
Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală
(art.216-220)

1.Obiectul supravegherii
Constă în:
-descoperirea oricarei infracţiuni
-tragerea la răspundere penală a infractorilor
-nici o persoană să nu fie urmarită penal fără să existe indicii temeinice
ca a săvârsit o fapta prevazută de legea penală.
-nici o persoană să nu fie reţinută sau arestată, decât în cazurile şi în
condiţiile prevăzute de lege.
Procurorul ia măsuri şi dă dispoziţii în scris şi motivat organelor de cercetare
penală.
2.Modalităţile de exercitare a supravegherii
2.1.Verificarea lucrărilor de cercetare penală
Procurorul conduce şi controlează activitatea de cercetare penală a poliţiei şi a
altor organe şi supraveghează că actele de urmărire penală să fie efectuate cu
respectarea dispoziţiilor legale.
2.2. Participarea procurorului la efectuarea oricarui act de cercetare penală
Procurorul poate să asiste la efectuarea oricarui act de cercetare penală sau să-l
efectueze personal. El poate să ceară spre verificare orice dosar de la organul de
 26
cercetare penală, care este obligat să-l trimită cu toate actele , materialele şi datele
privitoare la fapta care formeaza obiectul cercetării.
2.3. Trecerea cauzei de la un organ la altul
Într-o cauză în care cercetarea penală trebuie efectuată de un anumit organ de
cercetare în funcţie de necesitate procurorul poate să dispună ca un alt organ de
acelaşi grad să efectueze cercetarea.
Preluarea unei cauze de către un organ de cercetare penală ierarhic superior
se dispune de procurorul de la parchetul care exercita supravegherea acestuia, pe
baza propunerii motivate a organului de cercetare penală care preia cauza şi după
încunoştiinţarea procurorului care exercită supravegherea acestuia.
Când procurorul efectuează obligatoriu urmărirea penală poate dispune ca anumite acte de
cercetare penală să fie efectuate de organele de poliţie.
2.4. Autorizarea, încuviinţarea, confirmarea, aprobarea, avizarea unor acte de cercetare
penală, precum şi infirmarea actelor sau măsurilor procesuale nelegale.
Organele de cercetare penală pot efectua acte de cercetare penală din proprie iniţiativă dar
procurorul poate interveni în cazul în care un anumit act sau o anumită măsură procesuală nu se
justifică sau nu este în concordanţă cu dispoziţiile legale. Procurorul autorizează, confirmă sau
încuviinţează efectuarea actelor de urmărire penală. Dacă însă constată ca un act sau o măsură
procesuală a organului de urmărire penală nu este dată cu respectarea legii poate să o infirme
motivat.
2.5.Dispoziţii obligatorii date de procuror.
Procurorul are dreptul de a da dispoziţii în legatură cu efectuarea oricarui act de urmărire penală,
acestea fiind obliogatorii pentru organul de cercetare penală. Dacă însă acesta are obiecţii poate
sesiza prim procurorul parchetului sau pe procurorul ierarhic superior care sunt obligaţi să se
pronunţe în termen de 3 zile. În acest interval de timp organul de cercetare penală continuă să
execute dispoziţiile date.

Secţiunea a VI a
Efectuarea urmăririi penale
(art.221-260 Cod procedură penală)

1.Sesizarea organelor de urmărire penală(art.221-227 Cod procedură penală)

1.1 Noţiuni preliminare
 27
Organul judiciar prentru a declanşa procesul penal trebuie să fie înştiinţat despre
săvârşirea unei infracţiuni. Numai după aceasta înstiintare poate declanşa activitaţile procesuale sau
procedurale specifice procesului penal.
1.2 Modurile generale de sesizare
1.2.1 Plângerea
Plângerea este încunostiinţarea făcută de o persoană sau de o organizaţie dintre cele
prevăzute în art.145 din Codul penal căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracţiune.
Cuprinsul plângerii:
-numele, prenumele,calitatea şi domiciliul petiţionarului
-descrierea faptei care formeaza obiectul plângerii
-indicarea făptuitorului (dacă este cunoscut)
-mijloacele de probă
Poate fi facută personal sau prin mandatar (mandatul trebuie să fie special şi să fie ataşat
plângerii) Dacă este făcută oral se consemneaza într-un proces verbal.
Plângerea poate fi introdusă şi de către soţ pentru celalat soţ sau de către copilul major
pentru parinţi. De asemenea reprezentantul legal poate introduce plângere pentru persoana lipsită de
capacitate de exerciţiu. Presoana cu capacitate de exerciţiu restransă poate face plângere cu
încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civila.
1.2.2 Denunţul
Denunţul este incunoştiinţarea făcută de o persoană sau de către o unitate dintre cele
prevăzute la art.145 Cod penal despre săvârşirea unei infracţiuni.
Spre deosebire de plângere el poate fi făcut de către orice persoană chiar dacă conţine aceleaşi date
ca şi plângerea. Denunţul scris trebuie semnat iar cel oral se va consemna într-un proces verbal.

1.2.2 Sesizarea din oficiu

Organul de urmărire penală are dreptul dar şi obligaţia de a se autosesiza, ori de cate ori a luat
cunostiinţă prin orice mijloc fără intervenţie din afară că s-a săvârşit o faptă penală.
Sesizarea poate fi rezultatul zvonului public, sesizărilor din presă, radio-televiziune,
constatările proprii, date din descoperirea altor infracţiuni sau ca urmare a unor controale efectuate.
1.3 Modurile speciale de sesizare a organelor de urmărire penală
1.3.1 Sesizarea la cererea organului competent
Atunci când legea prevede că începerea urmăririi penale nu poate începe fără sesizare
specială , aceasta trebuie făcută în scris şi semnată de către organul competent.
Astfel de cazuri de sesizari speciale sunt următoarele:
-sesizarea comandantului navei sau coducatorului unităţii navei
-sesizarea organelor competente ale căilor ferate
-sesizarea comandantului pentru infracţiunile contra disciplinei şi
ordinii militare
-cererea Camerei Deputatilor , Senatului sau Presedintelui
României în cazul infracţiunilor săvârşite în exercitiul funcţiunii de către membrii Guvernului
 28
-sesizarea camerei de comert şi industrie teritoriala în cazul
infracţiunii prev.de art.5din Legea nr.11/1991 privind combatrea concurenţei neloiale
-sesizarea Consiliului Concurentei în cazul infracţiunilor
prevăzute de art.63 alin. 1 din Legea concurentei nr.88/1996

1.3.2 Exprimarea dorinţei guvernului străin

Potrivit art.221 alin. 2 Cod.pr.pen.în cazul infracţiunii prevăzute de art.171 C.pen.urmărirea
penală nu poate începe fără exprimarea dorinţei guvernului străin

1.3.3 Plângerea prealabila

Se poate adresă :
-instanţei de judecată –art.279 alin.2 lit.a
-organului de cercetare penală sau procurorului-art.279 alin.2 lit.b
-organului competent să efectueze urmărirea penală-art.279 alin.2 lit.c

Conţinut:
-descrierea faptei
-indicarea autorului
-aratarea mijloacelor de probă
-indicarea adresei părţilor şi a martorilor
-precizarea dacă persoana vatamată se constituie parte civila şi atunci când este cazul indicarea
parţii responsabile civilmente.
1.4. Actele premergătoare
1.4.1. Noţiune şi natura juridică
Actele premergătoare sau investigaţiile prealabile se situează înaintea declanşării fazei
procesuale a urmăririi penale. Ele sunt mijloace de investigaţie prin care se verifica dacă o sesizare
este legală precum şi dacă exista sau nu unul din cazurile prevăzute de art 10 Cod Procedura Penală
sau vreun caz de nepedepsire. Actele premergătoare sunt facultative deoarece ele nu se efectuează
atata vreme cat sesizarea este suficienta pentru începerea urmăririi penale. În ceea ce priveşte natura
juridică a actelor premergătoare s-au exprimat mai multe opinii în sensul ca acestea sunt:
- acte extraprocedurale
- acte procedurale
- au o natura juridică apropiată de actele de constatare înheiate de organele
prevăzute de art.214 şi 215 C.pr.pen.
Apreciem ca actele premergătoare au o natura juridică sui –generis, având trasături proprii
care le apropie de actele de procedura penală, dar le şi deosebesc de acestea. Putem spune ca sub
aspectul naturii juridice actele premergătoare se deosebesc nu numai de actele de procedură ci şi de
cele de constatare reglementate în art.214 şi 215 C.pr.pen.
1.4.2. Organele care le pot efectua
 29
Potrivit art.224 alin.1 şi 2 C.pr.pen. actele premergătoare se pot efectua fie de către organul
de urmărire penală în vederea începerii urmăririi penale fie de către lucrătorii operativi din
Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei
naţionale anume desemnaţi în acest scop în vederea strângerii datelor necesare organelor de
urmărire penală pentru începerea urmăririi penale.
1.4.3. Întinderea actelor premergătoare
În conformitate cu art.224 C.Pr.Pen. apreciem ca actele premergătoare se limiteaza numai la
actele necesare la începerea urmăririi penale. De asemenea, ele trebuie să se limiteze la persoanele
şi faptele menţionate în actul de sesizare chiar dacă acesta este plângere, denunţ sau sesizare din
oficiu. Ne întemeiem aceasta opinie avand în vedere prevederile art.124 C.pr.Pen. unde se arată ca ,,
în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare ,,
, iar ,,în vederea strângerii datelor necesăre organelor de urmărire pentru începerea urmăririi penale
pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne precum şi din
celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest
scop,,.
1.5. Desfăşurarea urmăririi penale ( art.228-238 C.Pr.Pen.)
1.5.1. Începerea urmăririi penale
Începerea urmăririi penale se dispune prin rezoluţie atunci când din actul de sesizare sau al
actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a
acţiunii penale prevăzute în art.10 cu exceptia cazului prevăzut la lit.b indice 1.În aceasta situaţie
organul de cercetare penală înainteaza dosarul procurorului cu propunerea de a dispune scoaterea de
sub urmărire penală.
Dacă organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu atunci actul de sesizare este procesul
verbal încheiat. În situaţia în care din actul de sesizare sau din actele premergatoatre rezultă vreunul
din cazurile prevăzute la art.10 (cu excepţia celui de la lit. b indice 1, organul de urmărire penală
înainteaza actele de urmărire penală procurorului cu propunerea de a dispune neînceperea urmăririi
penale. Procurorul procedează astfel:
-dacă constată că nu sunt întrunite condiţiile arătate restituie actele organului
de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale.
-dacă este de acord cu propunerea o confirmă prin rezoluţie motivată şi
inştiinţeaza persoana care a făcut plâgerea. In situaţia în care ulterior se constată că nu a existat sau
a dispărut împrejurarea respectivă procurorul infirmă rezoluţia , restituie actele organului de
urmărire penală şi dispune începerea urmăririi penale.
1.5.2 Efectuarea actelor de urmărire penală
Persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte învinut .În momentul
punerii în mişcare a acţiunii penale acesta capată calitatea procesuală de inculpat şi devine parte în
procesul penal..
Dacă fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infracţiuni procurorul dispune prin
ordonanţă scoaterea de sub urmărire penală şi când este cazul înştiinţeaza persoana care a făcut
sesizarea.
 30
Procurorul poate restitui organului de urmărire penală dosarul sau actele caz în care acesta
începe ori după caz continuă urmărirea penală procedând la efectuarea acesteia , potrivit legii şi
ţinând seama de împrejurările speciale ale fiecarei cauze.
Organul de cercetare dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile pentru luarea măsurii
arestarii preventive face propuneri şi le înainteaza procurorului care urmează să decidă.
De asemenea, organul de urmărire penală poate face propuneri şi pentru punerea în mişcare
a acţiunii penale sau atunci când sunt îndeplinite condiţiile luarea măsurii arestarii preventive a
inculpatului.
Asupra punerii în mişcare a acţiunii penale procurorul se pronunţă prin ordonantă. După
punerea în mişcare a acţiunii penale dacă constată ca sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege
pocedează şi la luarea măsurii arestarii preventive a inculpatului.
Procurorul poate dispune continuarea cercetarii penale iar organul de cercetare este obligat
să respecte dispoziţiile date de procuror.
Când s-a pus în mişcare acţiunea penală de către organul de cercetare penală îl cheamă pe
inculpat îi comunica fapta pentru care este învinuit şi îi dă explicaţii cu privire la drepturile şi
obligaţiile pe care le are. Dacă acesta este dispărut ,se sustrage de la urmărirea penală sau nu
locuieşte în ţară organul de cercetare penală continuă urmărirea chiar dacă nu-l poate asculta pe
inculpat.
Dacă se constată fapte sau împrejurari noi care pot duce la shimbarea încadrării juridice a
faptei sau date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvarşirea acelei fapte face
propuneri procurorului în vederea extinderii cercetarii penale sau schimbarii încadrarii juridice a
faptei.
1.6 Suspendarea urmăririi penale (art.239-241)
1.6.1 Cazuri de suspendare
Când invinuitul sau inculpatul suferă de o boala gravă care îl împidică să i-a parte la
procesul penal organul de cercetare penală înaintează procurorului propunerile împreună cu dosarul
în vederea suspendarii urmăririi penale.
1.6.2 Procedura
Asupra suspendarii procurorul se pronunţă prin ordonanta. Măsura suspendarii se comunica
parţii civile iar pe timpul suspendarii organul de urmărire penală continuă să efectueze acte de
cercetare care nu necesită prezenta învinuitului sau inculpatului şi să se intereseze periodic dacă mai
subzista cauza care a determinat suspendarea urmăririi penale.
1.7 Încetarea urmăririi penale
1.7.1 Cazuri de încetare
Atunci când:- există unul din cazurile prevăzute de art.10 lit.f-i Cod pr.pen.
-există învinuit sau inculpat în cauză
1.7.2 Procedura
Dacă sunt indeplinite condiţiile de încetare , organul de urmărire penală înaintează
procurorului dosarul împreună cu propuneri de încetare a urmăririi penale. Procurorul se pronunţă
 31
prin ordonanta (dacă în cauza este un învinuit sau inculpat arestat pronunţarea se face în 24 de ore
de la primirea dosarului)
Ordonanţa de încetare a urmăririi penale cuprinde pe lângă menţiunile prevăzute la art.203 şi
pe cele din art.244 şi 245 Cod pr.pen.
Despre încetarea urmăririi penale se înştiinţează persoanele interesate şi administraţia
locului de deţinere când învinuitul sau inculpatul este arestat preventiv.
Dacă se constată de către procuror că nu este cazul să dispună încetarea sau când a dispus
încetarea parţială restituie dosarul organului de cercetare penală cu dispoziţia de a continua
cercetarea.
1.8 Scoaterea de sub urmărire penală (art.249-249 Cod procedură penală)
1.8.1.Cazuri de scoatere
Atunci când:-există unul din cazurile prevăzute de art.10 lit.a-e Cod pr.pen.
-există învunuit sau inculpat în cauza
1.8.2.Procedura
Dispoziţiile prevăzute la încetarea urmăririi penale se aplică şi în cazul scoaterii de sub
urmărire penală..
1.9 Clasarea
1.9.1.Condiţii
Clasarea se dispune dacă nu există învunuit în cauza şi suntem în prezenţa unui caz de
împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale din art.10 Cod pr.pen.
1.9.2 Procedura
Se dispune de către procuror prin rezoluţie.
1.10. Procedura prezentarii materialului de urmărire penală(art.250-254 Cod pr.pen.)
1.10.1. Noţiune şi condiţii
Este o garantie a dreptului de apărare şi constă în posibilitatea acordată învinuitului sau
inculpatului de a studia dosarul de urmărire penală.
Pentru prezentarea materialului de urmărire penală trebuie îndeplinite cumulativ următoarele
condiţii:
- să fi fost administrate toate probele necesare pentru lămurirea cauzei
-sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru trimiterea în judecată

1.11 Terminarea urmăririi penale (art.255-260 Cod pr. pen.)

1.11.1 Aspecte preliminare
Terminarea urmăririi penale nu semnifică finalizarea urmăririi penale ci doar terminarea
cercetarii penale. Este reglementată diferit după cum este vorba de urmărire penală fără punere în
mişcare a acţiunii penale sau cu acţiunea penală pusă în mişcare.
 32
1.11.2 Terminarea urmăririi penale în cazul urmăririi fără punerea în mişcare a acţiunii
penale.
În aceasta situaţie organul de cercetare după efectuarea actelor de cercetare penală prevăzute
de art.232 Cod pr.pen.procedează la o noua ascultare a înviniutului când acesta există şi îi aduce la
cunoştinţă învinuirea întrebandu-l dacă are noi mijloace de proba. Dacă nu are noi mijloace de
probă sau dacă cercetarea a fost completată cercetarea se considera terminată înaintându-se
procurorului dosarul cu un referat în care consemneaza rezultatul cercetarii. Procurorul îl cheamă pe
învinuit şi îi prezinta materialul de urmărire penală.
1.11.3.Terminarea urmăririi penale în cazul urmăririi cu acţiunea penală pusă în mişcare.
Dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare după completarea cecetarii cercetarea penală se
considera terminată iar organul de cercetare penală înainteaza de îndata dosarul procurorului însoţit
de un referat.
1.11.4.Referatul intocmit de organul de cercetare penală
Trebuie să se limiteze la fapta care a format obiectul punerii în mişcare a acţiunii penale, la
persoana inculpatului şi la ultima încadrare juridică data faptei. Cuprinde fapta reţinută în sarcina
inculpatului, probele administrate şi încadrarea juridică. De asemenea, referatul trebuie să cuprindă
şi datele suplimentare prevăzute în art.260 Cod pr. pen.

Sectiunnea a V a
Trimiterea în judecată
(art.261-269Cod pr.pen)

1Trimiterea în judecată
1.1Verificarea lucrarilor de urmărire penală de către procuror
La primirea dosarului trimis de organul de cercetare penală în maximum 15 zile procurorul
este obligat să verifice lucrarile urmăririi penale şi să se pronunţe asupra acestora. Dacă inculpatul
se prezintă, este prins sau adus după înaintarea dosarului la parchet, procurorul procedează la
prezentarea materialului de urmărire penală. Dacă în cauza sunt arestaţi rezolvarea acestei se face
de urgenţă şi cu precadere.
1.2 Rezolvarea cauzelor de către procuror
1.2.1 Rezolvarea cauzei când au fost respectate dispoziţiile legale prin: trimiterea în judecată,
clasare, scoatere, încetare sau suspendare a urmăririi penale
Situaţii:
-dacă fapta există, a fost săvarşită de învinuit sau inculpat şi acesta răspunde penal
-dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecată în cazul
în care acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale
-dă rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare
în cursul urmaririi penale.
-dă ordonanţa prin care :-claseaza, scoate de sub urmărire penală sau înceteaza urmărirea penală
potrivit dispoziţiilor art.11 Cod pr. pen.
 33
-suspendă urmărirea penală, atunci când constată existenţa unei cauze de suspendare a urmăririi.
1.2.2 Rezolvarea cauzei când nu au fost respectate dispoziţiile legale
1.2.2.1.Restituirea sau trimiterea cauzei în vederea completarii sau refacerii urmăririi penale
Dacă urmărirea penală nu este completă sau nu s-au respectat dispozitii legale care
garantează aflarea adevărului procurorul restituie cauza organului care a efectuat urmărirea penla
pentru completare şi refacere. Dacă completarea şi refacerea este necesară numai cu privire la unele
fapte sau la unii învinuiţi sau inculpaţi procurorul dispune restituirea sau trimiterea întregii cauze
dacă disjungerea nu este posibilă.
1.2.2.2 Trimiterea cauzei la organul competent să efectueze urmărirea penală
Dacă în cazul infracţiunilor sau infractorilor arătaţi în art.207,208 şi 209 alin.3 şi 4
urmărirea penală s-a efectuat de un alt organ decât cel prevăzut procurorul ia măsuri ca urmărirea să
fie efectuată de organul competent. Rămân valabile în această situaţie măsurile asiguratorii, actele
sau măsurile procesuale confirmate sau încuviinţate de procuror şi actele procesuale care nu pot fi
refacute.
Organul competent procedează la ascultarea învinuitului sau inculpatului şi dispune în ce
măsură trebuie refacute actele procesuale care nu rămân valabile şi ce acte mai trebuie efectuate în
vederea completarii.
1.4. Rechizitoriul
Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instantei de judecată. El trebuie să se limiteze la
fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală.
Rechizitoriul pe lângă menţiunile din art.203 trebuie să cuprindă şi date referitoare la
persoana inculpatului , fapta reţinută în sarcina sa , încadrarea juridică a faptei, probele pe care se
întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia precum şi dispoziţia de trimitere în
judecată. De asemenea se arată numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate , calitatea
acestora şi locul unde urmează a fi citate.
Dacă urmărirea penală se efectueaza de către procuror rechizitoriul cuprinde şi datele
suplimentare prevăzute în art.260. Rechizitoriul dat de procurorul de la un parchet ierarhic inferior
celui corespunzator instanţei competente să judece cauza în fond este supus confirmarii
procurorului de la parechetul corespunzător acestei instante. Se întocmeşte un singur rechizitoriu
chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte sau mai multi învinuiti sau inculpati .
Sesizarea instanţei de judecată se face de către procurorul care a dat sau după caz a confirmat
rechizitoriul. În termen de 24 de ore de la darea sau confirmarea rechizitorului procurorul înaintează
instanţei competente dosarul împreună cu numarul de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat
inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.

Secţiunea a VI-a
Reluarea urmăririi penale
(art.270-274 C.pr. pen.)

1.1Conditii
 34
Pentru reluarea urmăririi penale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
-să ne aflam în prezenţa uneia din situaţiile de reluare a urmăririi penale
prevăzute de art.270 C.pr.pen.
-să nu fi intervenit vreunul din cazurile de împiedecare a punerii în mişcare
sau a exercitarii acţiunii penale
-să se fi dispus în mod expres reluarea urmăririi penale de către organul
judiciar competent.
1.2 Cazurile de reluare
1.2.1 Reluarea după suspendare
Când se constată ca a încetat cauza care a determinat suspendarea ,organul de urmărire
penală care a constatat aceasta înaintează dosarul procurorului pentru a dispune asupra reluarii.
Reluarea se dispune prin ordonanţă.
1.2.2. Restituirea cauzei de către instanţa de judecată în vederea refacerii sau completarii
urmăririi ori ca urmare a extinderii acţiunii penale sau a procesului penal.
Când inatanţa de judecată a dispus restituirea cauzei în vederea refacerii sau completarii
urmăririi penale , ori în caz de extindere a acţiunii penale sau a procesului penal, urmărirea se reia
pe baza hotărârii prin care instanţa a dispus restituirea.
1.2.3.Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale
În cazul în care s-a dispus încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală
dacă anterior se constată ca nu a existat în fapt cazul care a determinat luarea acestor măsuri sau că
a dispărut împrejurarea pe care se întemeia încetarea sau scoaterea de sub urmărire se dispune
redeschiderea urmăririi penale.
1.3 Durata arestarii inculpatului după reluare
Termenul de o lună în cazurile prevăzute de art.270 lit.a şi c, curge de la data luării acestei
măsuri.
În cazul când dosarul se restituie de către inatanţă şi inculpatul este arestat, termenul curge
de la data primirii dosărului de către procuror. Prelungirea duratei arestarii inculpatului se face
potrivit art.155. 159 şi 160 C.pr. pen.

Secţiunea a VII-a
Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală

1.1. Aspecte preliminare

Condiţiile generale care trebuie respectate în mod cumulativ pentru exercitarea plângerii
împotriva actelor şi masurilor de urmărire penală sunt următoarele:
 35
-dosarul cauzei să se afle în faza de urmărire penală
-plângerea să fie îndreptată împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală.
-măsurile şi actele de urmărire penală atacate să fi cauzat o vătămare intereselor
legitime ale unei persoane
1.2. Plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de organele de cercetare
penală
Orice persoană care a fost vătămată într-un drept al sau printr-o măsură sau act de urmărire
penală poate face plângere împotriva acestora. Când plângerea a fost introdusă la organul de
cercetare acesta este obligat ca în termen de 48 de ore să o înainteze procuorului cu explicatiile sale
când sunt necesare.
1.3.Plângerea împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror
Rezolvarea plangerii împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror pe baza
dispoziţiilor date de acesta cade în sarcina prim-procurorului parchetului. Dacă chiar acesta a dispus
măsurile sau a luat actele ori acestea au fost efectuate pe baza dispoziţiilor sale atunci plângerea se
rezolvă de către procurorul ierarhic superior.
1.4.Procedura
Plângerea se adresează procurorului care supraveghează activitatea de urmărire penală şi se
depune fie direct la acesta fie la organul de cercetare penală. Introducerea acesteia nu suspenda
aducerea la îndeplinire a măsurii sau a actului care formează obiectul plângerii
Organul de cercetare penală este obligat să înainteze în termen de 48 de ore plângerea
procurorului iar acesta este obligat să o rezolve în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să
comunice de îndata persoanei care a facut plângerea modul în care a fost rezolvată.

CAPITOLUL II-PROCEDURA PLÂNGERII PREALABILE

Secţiunea I
Plângerea prealabilă

1 Natura juridică
 36
Plângerea prealabilă are un carecter mixt în sensul ca este reglementată atat de Codul penal
(art.131 şi 132)ca o institutie de drept material , cat şi de Codul de procedura penală (art.279-286)ca
o institutie de procedura. Ea constituie nu numai un mod de sesizare a organelor judiciare ci şi o
condiţie obligatorie pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
2. Titularii plangerii prealabile
Aceştia sunt:-persoana vătămată adică persoana fizica care a suferit o vătămare fizica,
morala sau materială prin infracţiune.
-reprezentantul legal în cazul persoana vătămată este lipsită de capacitate de
exerciţiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă.
3. Conţinutul şi termenul de introducere al plângerii prealabile
Potrivit art. 283 Cod pr. pen. plângerea trebuie să cuprindă:
-descrierea faptei
-indicarea autorului
- aratarea mijloacelor de probă
-indicarea adresei parţilor şi a martorilor
-precizarea dacă persoana vătămată se constituie parte civilă
-indicarea persoanei responsabile civilmente când este cazul
Termenul de introducere a plângerii prealabile este de 2 luni de la data când persoana
vătămată a ştiut cine este făptuitorul.
Dacă persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 2 luni curge de la data
când persoana îndreptăţită a ştiut cine este făptuitorul.

Secţiunea a II-a
Organele carora li se adreseaza plângerea pralabilă

1. Introducerea plângerii prealabile la instanţa de judecată

Condiţii:
-să se fi săvârşit una din infracţiunile prevăzute de art.180.184 alin.1,193.205,206.210,213 şi
220 Cod penal.şi în cazul infracţiunilor prevăzute de art.193, 205 şi 206 dacă sunt săvârşite prin
presă sau orice mijloace de comunicare în masă.
-făptuitorul să fie cunoscut
2. Introducerea plangerii prealabile la organul de cercetare penală sau procurorului
În cazul celorlalte infracţiuni decât cele prevăzute la pct. 1 plângerea se adreseaza organului
de cercetare penală sau procurorului. Pentru infracţiunile prevăzute la pct.1 dacă făptuitorul nu este
cunoscut persoana vătămată se adresează organului de cercetare penală pentru identificarea lui.
3. Introducerea plângerii prealabile la organul competent să efectueze urmărirea penală
Când plângerea prealabilă este îndreptată contra unui judecator, procuror, notar public,
militar, judecător şi controlor financiar de la camera de conturi judeţeană sau contra unei persoane
aratate în art.29 pct.1 C.pr.pen. organul competent să efectueze urmărirea penală este procurorul de
 37
la parchetul de pe lângă Curtea de Apel sau Curtea Militară de Apel ori procurorul de la Parchetul
General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Secţiunea a III-a.
Modalităţi speciale privind procedura plângerii prealabile.

1. Procedura în cazul infracţiunilor flagrante.

Organul de urmărire penală în cazul unei infracţiuni flagrante este obligat să constate
săvârşirea acesteia chiar şi în lipsă unei plângeri prealabile.

Situaţii:
- dacă este vorba despre o infracţiune între cele prevăzute la art. 27 9 alin.2 lit
a constatările vor fi trimise la cerere instanţei sesizate prin plângere;
- dacă este vorba despre o infracţiune arătată prin art. 279 lit.b şi c organul de
urmărire penală cheamă persoana vătămată iar dacă aceasta declară că face
plângere prealabilă continuă urmărirea penală dacă este competent iar dacă
nu este competent trimite cauza organului competent.
2. Procedura în caz de conexitate şi indivizibilitate.
Dacă infracţiunile prevăzute la art. 279 alin 2 lit. a-c se află în stare de conexitate sau de
indivizibilitate iar disjungerea nu este posibilă se procedează potrivit prevederilor art. 35 C.pr.pen.
Dacă ne aflăm în situaţiile de conexitate sau indivizibilitate pentru o infracţiune la care
punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă şi o altă infracţiune la care nu
este necesară plângerea prealabilă se aplică tot prevederile art. 35 dar numai în situaţia în care
disjungerea nu este posibilă.
3. Procedura în cazul schimbării încadrării juridice a faptei.
Este posibil ca într-o cauză în care s-au efectuat acte de cercetare penală ulterior să se
considere că fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea
prealabilă. În atare situaţie organul de cercetare penală este obligat să cheme partea vătămată şi să o
întrebe dacă înţelege să facă plângere. Se pot ivi două situaţii:
- dacă aceasta înţelege să facă plângere organul de cercetare penală, dacă este
competent, continuă cercetarea iar în caz contrar trimite dosarul instanţei
competente;
-dacă partea vătămată nu înţelege să facă plângere prealabilă trimite actele
procurorului în vederea încetării urmăririi penale.
Schimbarea încadrării juridice se poate face şi în faţa instanţelor de judecată. În această
situaţie este chemată persoana vătămată şi întrebată dacă înţelege să facă plângere pentru
infracţiunea respectivă. În funcţie de obţiunea persoanei vătămate instanţa poate înceta sau continua
procesul penal.
 38

CAPITOLUL III. JUDECATĂ.

Secţiunea I.
Noţiuni generale privind judecata.

1. Judecata fază distinctă a procesului penal.

Cea de a doua fază a procesului penal este judecata. În această fază cea mai importantă etapă
este cercetarea judecătorească în care se pot administra sau readministra probele strânse pe timpul
urmăririi penale. În urma deliberărilor şi a dezbaterilor faza de judecată se încheie prin pronunţarea
unei hotărâri judecătoreşti. Spre deosebire de soluţiile date de procuror hotărârea judecătorească se
bucură de autoritate de lucru judecat.
2. Obiectul judecăţii.
Obiectul judecăţii îl constituie:
- fapta săvârşită,
- persoana specificată în actul de sesizare a instanţei,
- în caz de extindere a procesului penal şi fapta sau persoana la care se referă
extinderea
3. Participanţii la judecată.
La judecată participă instanţa de judecată, procurorul atunci când legea dispune, părţile şi
alte persoane (apărătorul, martorii, experţii, interpreţii).
4. Principiile specifice judecăţii:
- oralitatea,
- nemijlocirea,
- contradictorialitatea ,
- publicitatea şedinţei de judecată.
Judecarea cauzei se face în faţa instanţei şi se desfăşoară în şedinţă oral, nemijlocit şi
contradictoriu. De asemenea şedinţa de judecată este publică însă minorii sub 16 ani nu pot asista la
şedinţa de judecată. La cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu instanţa poate declara şedinţa
secretă pe tot parcursul ei sau numai pentru o parte a judecării dacă se aduc atingere unor interese
de stat, moralei şi demnităţii sau vieţii intime a unei persoane. Atunci când şedinţa este secretă în
sală sunt admise părţile, reprezentanţi ai acestora , apărătorii şi celelalte persoane chemate în
instanţă în interesul cauzei.

Secţiunea a II a .
Dispoziţii generale privind judecata.

1. Condiţii generale.
 39
1.1. Îndatoririle instanţei de judecată.
Instanţa de judecată este obligată să aibă un rol activ în vederea aflării adevărului şi
al realizării scopului educativ al judecăţii. Instanţa îşi formează convingerile pe baza probelor
administrate în cauză. Probele nu au o valoare dinnainte stabilită ci ele se coroborează pentru ca
instanţa să-şi formeze intima convingere în vederea pronunţării hotărârii judecătoreşti.
1.2. Locul unde se desfăşoară judecată.
Regula este că judecată se desfăşoară la sediul instanţei. Totuşi, atunci când este vorba de
anumite motive temeinice instanţa poate dispune ca judecata să se desfăşoare şi în alt loc (ex: la
sediul instituţiilor publice din care face parte condamnatul, în unităţile militare când este vorba
despre infracţiuni săvârşite de militari etc).
2. Reglementări comune privind pregătirea judecăţii: fixarea termenului, desemnarea
completului, citarea părţilor şi a altor persoane, asigurarea apărării, alte măsuri
pregătitoare.
Fixarea termenului.
De îndată ce instanţa de judecată a fost sesizată printr-unul din modurile prevăzute de Codul
de procedură penală preşedintele instanţei repartizează cauza unui complet de judecată fixând
totodată şi termenul când va avea loc începerea judecăţii.
Desemnarea completului.
Completul de judecată desemnat de către preşedintele instanţei trebuie să rămână acelaşi pe
tot parcursul judecării cauzei iar dacă nu este posibil, schimbarea completului poate avea loc până
la începerea dezbaterilor.
Dacă însă, schimbarea a avut loc după începerea dezbaterilor atunci în mod obligatoriu
acestea vor fi reluate de la început.
Citarea părţilor.
Pentru ca judecată să aibă loc este necesar ca părţile să fie legal citate iar procedura să fie
îndelinită. Dacă părţile au fost citate legal şi procedura a fost îndeplinită neprezentarea acestora nu
împiedecă judecată cauzei. Dacă totuşi se consideră necesară prezenţa părţii lipsă se poate amâna
cauza şi se iau măsuri pentru prezentarea acesteia. Dacă partea este prezentă la un termen nu va mai
fi citată la termenele ulterioare apreciindu-se că are termen în cunoştinţă. La cererea persoanelor
care au termen în cunoştinţă instanţa le înmânează citaţii pentru a le servi drept justificare la locul
de muncă în vederea prezentării la un nou termen. Militarii şi deţinuţii sunt citaţi la fiecare termen.
Asigurarea apărării .
Dacă ne aflăm în vreunul din cazurile prevăzute de art. 171 alin.2 C.pr.pen. (asistenţa
juridică obligatorie) preşedinţele instanţei după ce a fixat termenul de judecată ia măsuri pentru
desemnarea unui apărător din oficiu. Acesta, inculpatul precum şi celelalte părţi au dreptul să ia
cunoştinţă în cursul judecăţii de actele aflate la dosarul cauzei. Dacă inculpatul se află în stare de
deţinere preşedintele instanţei ia măsuri ca acesta să-şi poată exercita dreptul de a cunoaşte dosarul
şi să poată lua legătura cu apărătorul său.
Alte măsuri pregătitoare.
 40
Preşedintele completului de judecată trebuie să ia toate măsurile astfel încât la termenul de
judecată fixat judecarea cauzei să nu sufere amânare. El va întocmi lista cauzelor fixate pentru
judecată şi o va afişa 24 de ore înaintea termenului de judecată. Se va ţine seama de data intrării
cauzelor în instanţă acordându-se prioritate cauzelor în care sunt deţinuţi şi celor cu privire la care
legea prevede că judecată se face de urgenţă.
3. Reglementări comune privind desfăşurarea judecăţii: conducerea şedinţei de
judecată, strigarea cauzei şi apelul celor citaţi, asigurarea ordinii şi solemnităţii
şedinţei, constatarea infracţiunilor de audienţă, verificarea sesizării instanţei şi a
arestării inculpatului, drepturile procurorului şi ale părţilor în instanţă, rezolvarea
chestiunilor incidente, suspendarea judecăţii, note privind desfăşurarea procesului,
încheierea de şedinţă.
3.1. Conducerea şedinţei de judecată.
Preşedintele completului de judecată este cel care conduce şedinţa de judecată. El deschide
lucrările şedinţei după care îndeplineşte toate îndatoririle legale şi hotărăşte asupra cererilor
formulate de părţi cu excepţia cauzelor în care rezolvarea acestora nu este de competenţa
completului. Întrebările în cursul judecăţii se pun numai prin intermediul preşedintelui însă în mod
excepţional el poate încuviinţa ca întrebările să fie adresate direct.
3.2. Strigarea cauzei şi apelul celor citaţi.
Potrivit art. 297 alin.1 C.pr.pen. preşedintele completului de judecată declară deschisă
şedinţa de judecată, anunţă cauza a cărei judecare este la rând. După strigarea cauzei de către grefier
el dispune să se facă apelul părţilor şi al celorlalte persoane citate constatându-se prezenţa acestora.
De asemenea verifică personal dacă procedura de citare este legal îndeplinită iar în caz contrar va
amâna cauza. Cauza este în stare de judecată numai dacă părţile sunt prezente. Neprezentarea
părţilor citate nu împiedică judecarea cauzei dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- să nu existe niciunul din cazurile în care este obligatorie prezenţa
inculpatului (ex: minor sau arestat chiar şi în altă cauză).
3.3. Asigurarea ordinei şi solemnităţii şedinţei.
Preşedintele completului de judecată veghează asupra menţinerii ordinii şi solemnităţii
şedinţei putând lua în acest scop următoarele măsuri:
- limitarea accesului publicului la şedinţa de judecată;
- pretinde părţilor şi persoanelor care asistă la judecată să păstreze disciplina
şedinţei;
- dispune îndepărtarea din sală când partea sau oricare persoană tulbură şedinţa
în mod repetat sau pentru o abatere gravă sau nesocoteşte măsurile pentru
respectarea disciplinei;
- partea îndepărtată din sala de şedinţă este chemată în sală înainte de
începerea dezbaterilor şi i se aduce la cunoştinţă actele esenţiale efectuate în
lipsă să i se citesc declaraţiile celor ascultaţi şi este întrebată dacă are
obiecţiuni sau cereri în legătură cu ele.
 41
3.4. Constatarea infracţiunilor de audienţă.
Infracţiunea de audienţă este fapta prevăzută de legea penală săvârşită în cursul şedinţei de
judecată. Potrivit art. 229 alin.1 C.pr.pen. dacă în cursul şedinţei se săvârşeşte o faptă prevăzută de
legea penală preşedintele completului de judecată constată fapta, îl identifică pe făptuitor,
întocmeşte un proces verbal pe care îl trimite procurorului. Atunci când sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege instanţa poate dispune chiar arestarea preventivă a învinuitului iar preşedintele
emite mandat de arestre făcându-se menţiune despre această măsură în încheierea de şedinţă. Cel
învinuit este trimis de îndată procurorului împreună cu procesului verbal şi cu mandatul de arestare.
3.5. Verificarea sesizării instanţei şi a arestării inculpatului.
Instanţa este obligată să verifice din oficiu la prima înfăţişare regularitatea actului de
sesizare. Dacă sesizarea nu este făcută potrivit legii iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de
îndată şi nici prin acordarea unui termen se restituie dosarul în vederea refacerii acestuia organului
care a întocmit actul de sesizare. În cauzele în care inculpatul este arestat instanţa legal sesizată este
datoare să verifice din oficiu la prima înfăţişare regularitatea luării şi menţinerii acestei măsuri.

3.6. Drepturile procurorului şi ale părţilor în instanţă.

Potrivit art. 301 C.pr.pen. în cursul judecăţii procurorul şi părţile pot formula cereri ridica
excepţii şi pune concluzii. Partea vătămată poate face acest lucru cu privire la latura penală a cauzei
iar în caz de concurs de infracţiuni sau conexitate acest drept se limitează numai la fapta care i-a
cauzat vătămarea . În ceea ce priveşte partea civilă aceasta poate formula cereri, ridica excepţii şi
pune concluzii în măsura în care acestea au legătură cu pretenţiile sale civile.
3.7. Rezolvarea chestiunilor incidente.
Cererile formulate, excepţiile ridicate în cursul judecăţii de către procuror sau părţi sau
excepţiile ridicate din oficiu se pun în discuţie în contradictoriu iar instanţa este obligată să se
pronunţe asupra lor printr-o încheiere motivată. Dacă le admite va proceda în consecinţă iar dacă le
respinge va continua judecarea cauzei. Conform art. 302 alin. 2 C.pr.pen. instanţa se va pronunţa
prin încheiere motivată şi asupra tuturor măsurilor luate în cursul judecăţii (măsurile asiguratorii,
măsuri preventive etc).
3.8. Suspendarea judecăţii.
Este reglementată de art. 303 C.pr.pen. similar cu suspendarea urmăririi penale. Pentru a se
dispune suspendarea judecăţii trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
- inculpatul să sufere de o boală gravă;
- boala să fie constatată printr-o expertiză medicală;
- boala să-l împiedice efectiv pe inculpat să participe la judecată;
- să existe o dispoziţie a instanţei.
Dacă sunt mai mulţi inculpaţi în aceeaşi cauză iar temeiul suspendării priveşte numai pe
unul dintre ei se va proceda la disjungerea cauzei. Dacă disjungerea nu este posibilă se va dispune
suspendarea judecării întregii cauze. Instanţa este obligată ca în perioada suspendării să se
informeze periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea judecăţii. Dacă se
 42
constată însănătoşirea inculpatului iar acesta poate participa la judecată procesul penal se reia din
oficiu. Încheierea dată în primă instanţă prin care s-a hotărât suspendarea cauzei poate fi atacată
separat cu recurs. Recursul nu suspendă executarea hotărârii ceea ce înseamnă că aceasta este
executorie din momentul pronunţării.
3.9. Note privind desfăşurarea procesului.
Potrivit art. 304 C.pr.pen. în cursul şedinţei de judecată grefierul ia note cu privire la
desfăşurarea procesului .Ele se referă atât la cele discutate în cursul şedinţei cât şi la cele hotărâte
iar pe baza lor grefierul întocmeşte încheierea de şedinţă sau hotărârea. Procurorul şi părţile pot cere
citirea notelor şi refacerea lor de către preşedintele completului de judecată.
3.10. Încheierea de şedinţă.
Desfăşurarea procesului în şedinţa de judecată se consemnează într-o încheiere cu excepţia
cazului în care hotărârea se pronunţă în ziua în care a avut loc judecată când nu se mai întocmeşte
încheiere separată. Încheierea de şedinţă prezintă urmatoarea structură: partea introductivă sau
practicao, partea descriptivă şi dispozitivul. Conţinutul încheierii de şedinţă este prevăzut în art. 305
C.pr.pen.
4. Reglementări privnd soluţionarea cauzei: deliberarea, luarea hotărârii, minuta,
pronunţarea hotărârii, redactarea şi semnarea hotărârilor, felurile hotărârilor judecătoreşti:
4.1. Deliberarea.
Este activitatea prin care judecătorul unic chibzuieşte iar membrii completului de judecată se
sfătuiesc cu privire la soluţia pe care urmează să o dea în cauza în care a fost judecată. La
deliberare iau parte numai membrii completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea . Această
acivitate nu se poate desfăşura în şedinţa de judecată ci potrivit art. 307 alin.ultim C.pr.pen. în
secret .
4.2. Luarea hotărârii.
Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra
soluţiilor date chestiunilor supuse deliberării în situaţia în care ne găsim în prezenţa unui complet de
judecată colegial (art.308 ali.1 C.pr.pen.). Criteriile legale de stabilire a acordului de voinţă a
membrilor completului sunt unanimitatea şi majoritatea. Unanimitatea reprezintă unica variantă
posibilă atunci când completul de judecată este format din doi judecători pentru că altfel, când nu se
ajunge la un acord între cei doi se va relua judecată cauzei într-un complet de divergenţă format din
trei judecători. Când unanimitatea nu poate fi întrunită hotărârea se ia cu majoritate. Dacă din
deliberare rezultă mai mult de două păreri, judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai severă
trebuie să se alăture celei mai apropiate de părerea să . Motivarea opiniei separate este obligatorie.
4.3. Minuta.
Este actul procedural în formă scrisă în care se consemnează rezultatul deliberării şi care se
redactează imediat. Ea trebuie să cuprindă toate menţiunile prevăzute de lege pentru dispozitivul
hotărârii având acelaşi conţinut cu acesta. În conformitate cu prevederile art. 309 C.pr.pen minuta
se semnează de toţi membrii completului de judecată.
4.4. Pronunţarea hotărârii.
 43
Preşedintele completului de judecată asistat de grefier pronunţă hotărârea în şedinţă publică.
Preşedintele completului de judecată pronunţă numai rezultatul deliberări adică soluţia cauzei
consemnată în dispozitivul hotărârii. La pronuţarea hotărârii părţile nu se citează. Hotărârea se
redactează în cel mult 20 de zile de la pronunţare.
4.5. Felurile hotărârilor .
Instanţele judecătoreşti pot pronunţa trei feluri de hotărâri în materie penală: sentinţe, decizii
şi încheieri. Sentinţa este hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată
sau prin care se dezinveşteşte fără a soluţiona cauza. Decizia este hotărârea prin care instanţa se
pronunţă asupra apelului, recursului, recursului în anulare, recursului în interesul legii precum şi
hotărârea pronunţată de instanţa de recurs în rejudecarea cauzei după casare. De asemenea sunt
decizi şi hotărârile pronunţate de instanţele care judecă o contestaţie în anulare pentru primele trei
cazuri prevăzute în art. 386 C.pr.pen. Încheierile sunt toate celelalte hotărâri date de instanţă în
decursul judecăţii.

Secţiunea a III-a.
Judecată în primă instanţă.

1. Aspecte generale.
1.1. Gradele de jurisdicţie.
În dreptul procesual penal român activitatea de judecată se înfăptuieşte în două şi trei drade
de jurisdicţie. Treptele prin care trece o cauză penală în soluţionarea să se numesc grade de
jurisdicţie. Orice cauză penală parcurge obligatoriu din momentul sesizării instanţei o judecată în
primă instanţă cu posibilitatea judecării în apel şi în recurs. Judecată în primă instanţă poate fi
realizată de oricare din instanţele competente ale sistemului judiciar. Judecată în apel nu poate fi
efectuată niciodată de instanţele de prim grad jurisdicţional, ea putând fi realizată numai de către
anumite instanţe (tribunal, tribunal militar teritorial, curtea de apel, curtea militară de apel).
Judecată în recurs se realizează numai de instanţa care are stabilită competenţa prin lege.
1.2. Scopul şi obiectul judecăţii în primă instanţă.
Scopul judecăţii în primă instanţă constă în soluţionarea conform legii şi adevărului acţiunii
penale şi civile exercitată în faţa sa. Pentru aflarea adevărului în legătură cu învinuirea ce i se aduce
inculpatului prima instanţă desfăşoară activitatea de cercetare judecătorească care constă în
verificarea probelor strânse de organul de urmărire penală administrând dacă este cazul şi probe
noi, lămurind cauza sub toate aspectele de fond. Obiectul judecăţii în primă instanţă constă în
judecarea faptei şi persoanei arătate în actul de sesizare a instanţei respectiv în rechizitoriul prin
care s-a dispus trimiterea în judecată ori în plângerea prealabilă după caz.
1.3. Participanţii la judecată în primă instanţă: instanţa de judecată procurorul de şedinţă,
părţile, participarea altor persoane – apărătorul, martorii, experţii şi interpreţii.
1.3.1. Instanţa de judecată.
Pot judeca în primă instanţă oricare dintre instanţele judecătoreşti inclusiv Curtea Supremă
de Justiţie prin Secţia Penală.
 44
1.3.2. Procurorul de şedinţă.
Procurorul participă în mod obligatoriu la şedinţele de judecată ale tribunalelor, tribunalelor
militare, curţii de apel, curţii militare de apel şi Curţii Supreme de Justiţie. Când judecată în primă
instanţă are loc la judecătorie participarea procurorului este obligatorie numai în cazurile prevăzute
în art. 315 C.pr.pen.
1.3.3. Părţile.
Conform art. 291 alin. 1 C.pr.pen. părţile trebuie să fie citate pentru realizarea drepturilor
procesuale. La judecată în primă instanţă inculpatul trebuie să se prezinte personal de asemenea şi
celelalte părţi (partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente trebuie citate).
1.3.4. Participarea altor persoane.
Apărătorul participă la judecată în primă instanţă în toate cazurile de asistenţă juridică
obligatorie precum şi în cele de asistenţă juridică facultativă pentru inculpaţi şi pentu celelalte părţi.
Martorii, experţii şi interpreţii pot participa la judecarea cauzelor în primă instanţă dacă sunt citaţi
potrivit legii. De regulă la prima instanţă prezenţa acestora este necesară pentru că, spre deosebire
de căile de atac are loc o cercetare judecătorească.
2. Măsuri premergătoare.
- fixarea termenului,
- denumirea completului,
- citarea părţilor şi a altor persoane,
- asigurarea apărării,
- întocmirea şi afişarea listelor,
- studierea dosarului.
2.1. Fixarea termenului.
Preşedintele sau vicepreşedintele instanţei, primind dosarul cauzei fixează de îndată
termenul de judecată în funcţie de ordinea intrării dosarului în instanţă. În anumite cazuri trebuie să
dea prioritate anumitor dosare astfel:
- în cauzele în care sunt inculpaţi, arestaţi preventiv chiar şi în alte cauze
judecată se face de urgenţă şi cu precădere.(art.293 C.pr.pen.);
-în cazul judecării unei infracţiuni flagrante termenul este de cel mult 5 zile de
la primirea dosarului (art. 472 C.pr.pen).
2.2. Denumirea completului.
La desemnarea completului de judecată se va ţine seama de prevederile legii în materia
incompatibilităţii precum şi de alte dispoziţii legale adiacente (art. 58 din Legea pentru organizare
judecătorească, art. 483 C.pr.pen. aşa cum a fost modificat prin Legea 142/1998).
2.3. Citarea părţilor şi a altor persoane.
După fixarea termenului de judecată şi desemnarea completului preşedintele sau
vicepreşedintele instanţei dispune citarea părţilor. În afară de regulile obişnuite la citarea
inculpatului la prima instanţă trebuie respectate două reguli speciale:
- pentru primul termen de judecată inculpatul prebuie să fie citat astfel încât el
să primească citaţia cu cel puţin trei zile înainte de termenul fixat,
 45
- inculpatului aflat în stare de deţinere i se emite citaţia cu dispoziţia de a fi
adus în judecată comunicându-i-se totodată şi copie după actul de sesizare a
instanţei.
Deoarece în faţa primei instanţe se desfăşoară şi o cercetare judecătorească în care sunt
ascultaţi martori, experţi sau interpreţi este necesar ca aceştia să fie citaţi pentru termenul de
judecată. Când există urgenţă în judecarea şi soluţionarea cauzei aceştia pot fi chemaţi la judecată şi
cu mandat de aducere.
2.4. Asigurarea apărării.
În cauzele penale în care asistenţa juridică este obligatorie preşedintele instanţei odată cu
fixarea termenului de judecată ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.
2.5. Întocmirea şi afişarea listelor.
Potroivit art. 295 alin.2 C.pr.pen. preşedintele completului de judecată desemnat să realizeze
conducerea şedinţei are obigaţia de a se îngriji de întocmirea la timp a listei cauzelor fixate pe rol
pentru a putea fi afişată apoi la instanţă spre vedere cu 24 de ore înaintea termenului de judecată.
2.6. Studierea dosarului.
Preşedintele completului de judecată trebuie să ia măsuri pentru ca toţi membrii completului
să studieze dosarul, practica judiciară şi literatura de specialitate înaintea termenului fixat pentu
judecarea cauzei.
3. Şedinţa de judecată.
3.1. Deschiderea şedinţei, strigarea cauzei şi apelul celor citaţi.
Preşedintele completului de judecată declară şedinţa deschisă la începutul ei la termenul
stabilit. Acest moment este necesar pentru că începând cu el toate persoanele prezente în sala de
şedinţă sunt rugate să respecte disciplina în care se realizează judecarea cauzei şi să se integreze în
atmosfera de judecată a şedinţei de judecată. În continuare preşedintele completului de judecată
strigă cauza a cărei judecată este la rând şi face apelul părţilor şi a celorlalte persoane chemate la
judecată verificând totodată dacă este îndeplinită procedura de citare pentru a se vedea dacă nu este
necesar să se amâne cauza şi să se fixeze un nou termen.
3.2. Verificări din oficiu şi referitoare la inculpat.
Instanţa de judecată la începutul judecăţii la prima înfăţişare verifică din oficiu regularitatea
actului de sesizare iar dacă sesizarea nu este leagală sau neregularitatea sesizării nu poate fi
înlăturată de îndată ori prin acordarea unui termen restituie dosarul organului care a întocmit actul
de sesizare în vederea refacerii acestuia. Verificările referitoare la inculpat sunt reglementate de art.
318 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. Se verifică mai întâi prezenţa acestora după care se stabileşte identitatea.
3.3. Cercetarea judecătorească.
Potrivit art. 321 alin 1 C.pr.pen. instanţa începe efectuarea cercetării când cauza se află în
stare de judecată. Obiectul cercetării judecătoreşti îl constituie readministrarea probelor care au fost
administrate în cursul urmăririi penale şi administrarea oricăror alte probe. Ordinea cercetării
judecătoreşti este următoarea:
- citirea actului de sesizare a instanţei;
- ascultarea inculpatului;
 46
- ascultarea celorlalte părţi;
- ascultarea martorului expertului sau interpretului;
- prezentarea mijloacelor materiale de probă (art.321 C.pr.pen).
Această ordine poate fi schimbată în vederea unei bune desfăşurări a cercetării judecătoreşti
dar dacă inculpatul nu este prezent schimbarea nu poate fi dispusă decât după ascultarea acestuia. În
cursul cercetării judecătoreşti pot interveni unele incidente procesuale care constau în esenţă în
administrarea de probe determinând fie o întrerupere fie o modificare în cursul iniţial. Este vorba
despre instituţiile prevăzute în art. 332 – 337 C.pr.pen şi anume:
- restituirea cauzei la procuror (art. 332, 333 C.pr.pen.);
- schimbarea încadrării juridice (art. 334 C.pr.pen.);
- extinderea obiectului judecăţii prin:
- extinderea acţiunii penale (art. 335 C.pr.pen.);
- extinderea procesului penal (art. 337 C.pr.pen).
3.4. Dezbaterea şi ultimul cuvânt al inculpatului.
Dezbaterea reprezintă elementul culminant al procesului penal şi constă în concluziile orale
pe care procurorul şi părţile le pun cu privire la chestiunile de fond ale cauzei ( existenţa sau
inexistenţa infracţiunii, săvârşirea ei de către inculpat, împrejurările care stabilesc răspunderea
penală şi civilă). Potrivit art. 340 alin 1 partea finală C.pr.pen. ordinea dezbaterilor este următoarea:
procurorul, partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi inculpatul. Înainte de a
încheia dezbaterile se dă ultimul cuvânt inculpatului personal (art. 341 C.pr.pen.).Neacordarea
ultimului cuvânt inculpatului personale atrage după sine sancţiunea nulităţii relative. Ultimul cuvânt
al inculpatului personal diferă de ultimul cuvânt al inculpatului care se acordă în mod obişnuit în
cadrul dezbaterilor.
4. Deliberarea şi hotărârea instanţei (art. 343 – 360 c.pr.pen.).
4.1. Obiectul deliberării.
Completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra
chestiunilor de drept. Asupra chestiunilor de fapt deliberează în latura penală a cauzei care se referă
la temeinicia învinuirii, măsura în care s-a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta iar asupra
chestiunilor de drept în latura penală deliberarea se referă la răspunderea penală şi sancţiunea ce
urmează a se aplica inculpatului. În latura civilă asupra chestiunilor de fapt deliberarea priveşte
existenţa prejudiciului acuzat prin infracţiune iar asupra chestiunilor de drept se referă la
răspunderea civilă a inculpatului şi a părţii respensabile civilmente dacă este cazul precum şi
modalitatea de reparare a prejudiciului. De asemenea deliberează asupra măsurilor preventive şi
asiguratorii, mijloacelor materiale de probă, cheltuielilor judiciare precum şi asupra oricărei alte
probleme privind justa soluţionare a cauzei. Toţi membrii completului de judecată au îndatorirea să-
şi spună părerea asupra fiecărei chestiuni. Ultimul îşi spune părerea preşedintele.
4.2. Reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor.
Când o anumită împrejurare trebuie lămurită şi este necesară reluarea cercetării judecătoreşti
dacă aceasta apare în cursul deliberării instanţa repune cauza pe rol. În situaţia în care acea
 47
împrejurare poate fi lămurită numai prin reluarea dezbaterilor ea va fi pusă în discuţie în aceeaşi
şedinţă dacă este posibil sau într-o altă şedinţă.
4.3. Rezolvarea acţiunii penale şi civile.
4.3.1. Rezolvarea acţiunii penale.
Prin sentinţă instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului
pronunţând:
- condamnarea dacă se constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost
săvârşită de inculpat;
- achitarea în cazurile prevăzute de art. 10 lit a – e;
- încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de art. 10 lit. f – j
Dacă instanţa constată că există cazul prevăzut în art 10 lit.b1 odată cu achitarea face şi
aplicarea art. 181 alin.3 C.pen. În situaţia în care s-a dispus înlocuirea răspunderii penale, odată cu
încetarea procesului penal se face aplicarea art 91 C.pen.
4.3.2. Rezolvarea acţiunii civile.
Potrivit art. 341 alin. 1 C.pr.pen. în caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului
penal instanţa se pronunţă prin aceeaşi sentinţă şi asupra acţiunii civile. Situaţii:
- instanţa poate obliga la reparea pagubei potrivit legii civile când achitarea s-a
pronunţat pentru cazul prevăzut în art. 10 li b1 ori pentru că instanţa a
constatat existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sau
pentru că lipseşte vreunul din elementele constitutive ale infracţiunii;
- instanţa nu acordă despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunţat
pentru că fapta nu există ori nu a fost săvârşită de învinuit sau inculpat;
- instanţa penală nu soluţionează acţiunea civilă când pronunţă achitarea
pentru cazul prevăzut în art. 10 lit b ori când pronunţă încetarea procesului
penal pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. f şi j .
Atunci când rezolvarea pretenţiilor civile ar provoca întârzierea soluţionării acţiunii penale
instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile şi amânarea judecăţii într-o altă şedinţă.
4.4. Soluţionarea altor chestiuni.
Potrivit art. 349 C.pr.pen. instanţa se pronunţă prin hotărâreşi asupra cheltuielilor judiciare
potrivit dispoziţiilor prevozute în art. 189 – 193 C.pr.pen.
4.5. Pronunţarea şi cuprinsul hotărârii .
Potrivit art. 358 alin. 1 C.pr.pen. ceea ce se pronunţă este dispozitivul hotărârii sau minuta.
La pronunţarea hotărârii părţile nu se citează dar în situaţia în care sunt prezente la pronunţare
preşedintele completului are obligaţia de a la explica faptul că pot face apel sau recurs. Hotărârea
prin care instanţa penală soluţionează fondul cauzei cuprinde :
- partea introductivă (art. 355 C.pr.pen.);
- expunerea (art. 356 C.pr.pen.);
- dispozitivul (art. 357 C.pr.pen.).

4.6. Comunicarea hotărârii.

 48
Părţilor care au lipsit atât la judecată cât şi la pronunţare li se comunică copii de pe
dispozitivul hotărârii . Inculpatului deţinut sau miliatar în termen care a lipsit la pronunţarea
hotărârii i se comunică copii de pe dispozitivul hotărârii. După redactarea hotărârii acestor inculpaţi
li se comunică copii de pe acestea .

CAPITOLUL IV
CĂILE DE ATAC ORDINARE

Secţiunea I
Noţiuni generale

1. Noţiunea şi importanţa căilor de atac ordinare.

Judecata în căile de atac este a doua etapă a judecăţii care are loc atunci când Ministerul
Public, părţile precum şi orice persoană îndreptăţită nu sunt mulţumite cu hotărârile primei instanţe
ori cu hotărârile date în soluţionarea altei căi de atac. Căile de atac reprezintă adevăratele medii
procedurale în contra greşelilor ce s-ar putea ivi datorită părţilor sau judecătorilor, determină
trecerea procesului penal prin două sau mai multe grade de jurisdicţie pentru a stabili adevărul şi
aplicarea corectă a legii penale. Judecată în căile de atac reprezintă un control judecătoresc care are
scopul de a preântâmpina greşelile care se pot comite într-o activitate jurisdicţională, de a le repara
pe cele comise pentru ca legea să fie aplicată şi interpretată în mod corect şi pentru realizarea
scopului procesului penal. Folosirea căilor de atac se bucură de o reglementare constituţională.
Astfel în art. 28 din Constituţia României se prevede că „împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile
interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii.
2. Condiţii de exercitare şi clasificarea căilor de atac ordinare.
Condiţiile necesare pentru exercitarea unei căi de atac ce trebuie îndeplinite în mod
cumulativ sunt:
- să existe o hotărâre judecătorească;
- calea de atac să fie prevăzută de lege;
- calea de atac să fie declarată în termenul legal.
Clasificare:
- după caracterul nedefinitiv sau definitiv al hotărârii atacate:
- ordinare (apelul şi recursul),
- extraordinare (contestaţia în anulare, revizuirea, recursul în anulare,
recursul în interesul legii).
- după natura chestiunilor asupra cărora poartă controlul judecătoresc:
- căi de atac de fapt,
- căi de atac de drept.
- după întinderea obiectului:
- căi de atac comune,
- căi de atac speciale.
 49
- după consecinţele ce se pot adduce prin admiterea lor:
- de reformare ,
- de anulare,
- de retractare.

Secţiunea a II a
Aspecte commune privind căile de atac ordinare.

1. Titularii căilor de atac ordinare.

Potrivit art. 362 C.pr.pen. aceştia sunt :
- procurorul,
- inculpatul,
- partea vătămată,
- partea civilă şi partea responsăbilă civilmente,
- martorul, expertul şi apărătorul,
- orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate într-o măsură sau
printr-un act al instanţei.
2. Termenul de declarare al apelului şi al recursului.
2.1. Termenul de declarare al apelului şi al recursului este de 10 zile dacă legea nu
dispune altfel. Dispoziţiile art. 363 C.pr.pen. privind data de la care curge termenul se aplică în mod
corespunzător atât pentru apel cât şi pentru recurs.
2.2. Repunerea în termen. Atât apelul cât şi recursul declarat după expirarea termenului
prevăzut de lege este considerat a fi făcut în termen în următoarele condiţii:
- instanţa de apel sau de recurs constată că întârzierea a fost determinată de o
cauză temenică de împiedicare;
- cererea a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei
sau a despăgubirilor civile;
Până la soluţionarea repunerii în termen se poate dispune suspendarea executării hotărârii
atacate.
2.3. Apelul şi recursul peste termen. Partea care a lipsit atât la judecată cât şi la
pronunţare poate declara apel sau recurs peste termen dar nu mai târziu de 10 zile de la data după
caz a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile
civile. Apelul şi recursul declarat peste termen nu suspendă executarea dar instanţa de apel sau de
recurs poate suspenda executarea hotărârii atacate.
3. Procedura de declarare, de renunţare şi de retragere a apelului şi a recursului.
3.1. Declararea apelului sau a recursului.
Se face prin cerere scrisă care trebuie semnantă. Dacă persoana nu poate semna cererea va fi
atestată de un grefier de la instanţa a cărei hotărâre se atacă sau de apărător. Cererea mai poate fi
atestată şi de primarul sau secretarul Consiliului Local ori de funcţionarul desemnat de aceştia în
localitatea unde domiciliază. Dacă cererea de apel este nesemnată ori neatestată ea poate fi
 50
confirmată în instanţă de parte ori de reprezentantul ei. Dacă sunt prezenţi la pronunţarea hotărârii
procurorul şi părţile pot declara apel oral în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea iar instanţa
consemnează aceasta într-un proces verbal.
3.2. Renunţarea la apel sau la recurs.
Se efectuează potrivit prevederilor art. 368 C.pr.pen.
3.3. Retragerea apelului sau recursului.
Se efectuează potrivit art. 369 C.pr.pen.
4. Efectele apelului sau recursului.
4.1. Efectul suspensiv.
Constă în suspendarea executării atât în ceea ce priveşte latura penală cât şi latura civilă
afară de cazul când legea dispune altfel.
4.2. Efectul devolutiv.
Limitele judecării apelului sau recursului sunt determinate de următoarele:
- persoana care a declarat apelul (recursul),
- persoana la care se referă declaraţia de apel (recurs),
- calitatea pe care o are apelantul (recurentul) în proces.
Totuşi în cadrul acestor limite instanţa de apel (recurs) este obligată ca în afara temeiurilor
invocate în cererile formulate de apelant (recurent) să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi
de drept (art. 371 alin.2 C.pr.pen.) .
4.3. Efectul neagravării situaţiei în propria cale de atac.
Instanţa de apel (recurs) soluţionând cauza nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a
declarat apel (recurs) . Totodată în apelul (recursul) declarat de procuror în favoarea unei părţi
instanţa de apel nu poate agrava situaţia acestuia.
4.4. Efectul extensiv.
Constă în extinderea apelului sau recursului şi cu privire la părţile care nu le-au declarat sau
la care nu se referă putând hotărâ şi în privinţa lor fără a le crea o situaţie mai grea.

Secţiunea a III a
Apelul.

1. Hotărârile supuse apelului.

Sentinţele pot fi atacate cu apel. Sentinţele care nu pot fi atacate cu apel sunt prevăzute de
art. 361 alin. 1 C.pr.pen. Încheierile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel numai odată cu
fondul.

2. Motivarea apelului.
Prin cererea de apel sau printr-un memoriu separate motivele de apel se formulează în scris.
Ele se pot formula şi oral în ziua judecăţii.
3. Judecată în apel.
 51
3.1. Etapele desfăşurării judecăţii în apel: măsuri premergătoare, şedinţa de judecată în
apel, deliberarea şi darea hotărârii.
3.1.1. Măsuri premergătoare.
Potrivit art. 375 – 376 C.pr.pen. pentru pregătirea şedinţei de judecată în apel se iau
următoarele măsuri:
- fixarea termenului de judecată;
- citarea părţilor;
- prezenţa procurorului.
3.1.2. Şedinţa de judecată în apel.
Cuprinde :
- verificările prealabile,
- cercetarea judecătorească;
- dezbaterile judiciare.
3.1.3. Deliberarea şi darea hotărârii.
Instanţa de apel deliberează, examinând temeinicia motivelor de apel şi din oficiu cauza în
întregul ei sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele determinate de efectul devolutiv,
efectul neagravării situaţiei în propriul apel şi efectul extensive. Instanţa de apel trebuie să răspundă
atât la chestiunile de fapt cât şi de drept.
3.2. Soluţiile la judecată în apel: respingerea apelului, admiterea apelului, soluţii şi
chestiuni complementare.
Potrivit art. 379 C.pr.pen. soluţiile la judecată în apel sunt:
- respingerea apelului şi menţinerea hotărârii atacte dacă:
- apelul este tardiv sau inadmisibil;
- apelul este nefondat.
-admiterea apelului:
- defiinţează sentinţa primei instanţe pronunţând o nouă hotărâre şi procedează
potrivit art. 345 şi urm. privind judecată în fond ;
- desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a
cărei hotărâre a fost desfiinţată în condiţiile prevăzute de art. 379 alin.1 pct. 2
lit.b C.pr.pen.
Chestiuni complimentare. Instanţa se mai pronunţă şi asupra următoarelor chestiuni
complimentare:
- repararea pagubei;
- măsurile asiguratorii;
- cheltuielile judiciare;
- computarea reţinerii arestării preventive;
- orice alte probleme de care depinde soluţionarea completă a apelului.
3.3. Rejudecarea cauzei după desfiinţarea în apel a hotărârii primei instanţe.
3.3.1. Procedura de rejudecare.
 52
Judecarea în fond a cauzei de către instanţa de apel sau rejudecarea cauzei după desfiinţarea
hotărârii atacate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor cuprinse în parte specială a C.pr.pen. Titlul II,
Cap.1 şi 2 care se aplică în mod corespunzător.
3.3.2. Limitele rejudecării.
Sunt prevăzute în art. 385 C.pr.pen.

Secţiunea a IV a
Recursul.

1. Hotărârile supuse recursului.

Hotărârile judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs sunt prevăzute în art. 3851 C.pr.pen.
2. Cazurile în acre se poate face recurs.
Sunt prevăzute în art. 3859 C.pr.pen.
3. Motivarea recursului.
Se face în scris sau oral în faţa instanţei. Motivele de recurs se formulează în scris prin
cererea de recurs sau printr-un memoriu separate care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel
puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. În cazul prevăzut de art. 3856 alin.3 C.pr.pen. recursul
poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii.
4. Judecată în recurs.
4.1. Etapele desfăşurării judecăţii în recurs: măsuri premergătoare, şedinţa de judecată în
recurs, deliberarea şi darea hotărârii.
4.1.1. Măsuri premergătoare: fixarea termenului de judecat, citarea părţilor, prezenţa
inculpatului aflat în stare de deţinere, participarea procurorului.
4.1.2. Şedinţa de judecată în recurs cuprinde : verificările prealabile, citirea raportului şi
dezbaterile judiciare.
4.1.3. Deliberarea şi darea hotărârii. Completul de judecată deliberează în secret în camera
de consiliu asupra verificării aspectelor de drept la care se referă cazurile în care se poate face
recurs potrivit legii. Verificarea se poate face atât în lumina motivelor de casare ce se iau în
considerare întotdeauna din oficiu cât şi în lumina acelora celor ce se iau în considerare din oficiu
numai când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
4.2. Soluţiile la judecată în recurs: admiterea recursului, respingerea recursului, soluţii şi
chestiuni complimentare.
Soluţiile la judecată în recurs sunt prevăzute în art. 38515 C.pr.pen. şi ele pot fi:
- respingerea recursului (când acesta este tardiv, inadmisibil sau nefondat);
- admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.
Soluţiile date în urma casării sunt : menţinerea hotărârii primei instanţe, achitarea
inculpatului sau dispunerea încetării procesului penal, rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre
a fost atacată, rejudecarea cauzei de către instanţa competentă, rejudecarea de către instanţa de
recurs şi restituirea cauzei la procuror.
Soluţii şi chestiuni complimentare (art. 38516 C.pr.pen.).
 53
4.3. Desfiinţarea hotărârii şi conţinutul deciziei (potrivit prevederilor art. 38517
C.pr.pen.).
4.4. Rejudecarea cauzei după admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate: limitele
judecării, procedura de rejudecare.
4.4.1. Limitele rejudecării potrivit art. 38518 C.pr.pen. Instanţa de rejudecare trebuie să se
conformeze hotărârii instanţei de recurs în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în
vedere la soluţionarea recursului. Când hotărârea este desfiinţată numai cu privire la unele fapte sau
persoane numai în ceea ce priveşte latura penală sau civilă instanţa de rejudecare se pronunţă în
limitele în care hotărârea a fost casată.
4.4.2. Procedura de rejudecare.
Rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor
cuprinse în partea specială Titlul II Capitolele 1 şi 2 care se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL V
CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC
Secţiunea I
Noţiuni generale.

1. Importanţa căilor extraordinare de atac.

2. Comparaţie între căile de atac ordinare şi extraordinare.

Secţiunea a II a
Contestaţia în anulare.

1. Aspecte generale.
2. Cazurile de contestaţie în anulare.
Potrivit art. 386 C.pr.pen. acestea sunt:
a. când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat de instanţa
de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b. când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa
de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa
despre această împiedicare;
c. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cause de încetare a
procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f-i cu privire la care existau
probe la dosar;
d. când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru
aceeaşi faptă.
3. Cererea de contestaţie, titularii ei şi termenul de introducere.
Titularii: oricare dintre părţi iar pentru cazurile prevăzute la literele c şi d şi de către
procuror.
 54
Termenul de introducere.
Situaţii:
- pentru cazurile din art. 386 lit. a-c poate fi introdusă de către persoana
împotriva căreia se face executarea cel târziu în 10 zile de la începerea
executării iar de către celelalte părţi în termen de 30 de zile de la data
pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere;
- în cazul prevăzut în art. 386 lit. d poate fi introdusă oricând.
4. Judecarea contestaţiei în anulare.
4.1. Instanţa competentă.
Instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere în cazurile prevăzute la
lit. a-c;
Instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre în cazul prevăzut la lit. d.
4.2. Suspendarea executării.
Instanţa sesizată, luând concluziile procurorului până la soluţionarea contestaţiei în anulare
poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere.
4.3. Admiterea în principiu (art. 391 C.pr.pen.).
4.4. Procedura de rejudecare (art. 392 C.pr.pen.).

Secţiunea a III a
Revizuirea.

1. Hotărârile supuse revizuirii.

Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât
şi cu privire la latura civilă. Când o hotărâre priveşte mai multe infracţiuni sau mai multe persoane,
revizuirea se poate ce pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori.
2. Cazurile de revizuire.
Potrivit art. 394 C.pr.pen aceste sunt:
- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la
soluţionarea cauzei;
- un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie
mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
- un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost
declarat fals;
- un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a
efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură că cauza a
cărei revizuire se cere;
- când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
3. Persoanele care pot cere revizuirea.
Aceste sunt:
- oricare parte din proces în limitele calităţii sale procesuale;
 55
- soţul şi rudele apropiate ale condamnatului chiar şi după moartea acestuia;
- procurorul;
- organele de conducere ale unităţilor la care se referă art. 145 C.pen.
4. Cererea de revizuire şi termenul de introducere a cererii.
Cerea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a
judecat cauza în primă instanţă. Ea se face în scris cu arătarea cazului de revizuire pe care se
întemeiază şi a mijloacelor de probă.
Termenul de introducere:
-oricând, chiar după executarea pedepsei sau moartea condamnatului când cererea de revizuire este
făcută în favoarea acestuia;
-un an atunci când cererea de revizuire este făcută în defavoarea condamnatului a celui achitat sau a
celui faţă de care s-a încetat procesul penal.
5. Efectuarea actelor de cercetare ( a se vedea art. 399 c.pr.pen.)
6. Judecarea cererii de revizuire.
6.1. Instanţa competentă.
Competenţa revine instanţei care a judecat cauza în primă instanţă. Dacă este vorba despre
două hotărâri ce nu se pot concilia competenţa se determină potrivit art. 35 C.pr.pen.
6.2. Măsuri premergătoare.
6.3. Admiterea în principiu (art. 403-404 C.pr.pen.).
6.4. Rejudecarea (art. 405-408 C.pr.pen.).

Secţiunea a IV a
Recursul în anulare şi recursul în interesul legii.

1. Recursul în anulare. Caracterizare generală.

1.1. Cazurile în care se poate afce recurs în anulare (a se vedea art. 410 C.pr.pen).
1.2. Termenul de declarare.
- oricând chiar după moartea celui condamnat cu privire la latura penală iar cu
privire la latura civilă numai dacă soluţionarea acestuia se răsfrânge asupra
laturii penale atunci când recursul în anulare este declarat în favoarea celui
condamnat (aceeaşi situaţie este şi în cazul când recursul în anulare se face în
favoarea persoanei faţă de care s-a dispus încetarea procesului penal).
- În termen de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă în toate
celelalte cazuri.
1.3. Sspenadarea executării.
1.4. Judecarea recersului în anulare.
1.4.1. măsuri premergătoare.
1.4.2. Motivarea, judecarea şi soluţionerea recursului în anulare.
2. Recursul în interesul legii.
 56
CAPITOLUL IV
EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR PENALE
Secţiunea I
Dispoziţii generale.

1. Punerea în executare a hotărârilor penale – faza a treia a procesului penal;

2. Situaţiile în care hotărârile judecătoreşti penale rămân definitive.
2.1. Rămânerea definitivă a hotărârii primei instanţe (art. 416 C.pr.pen.).
2.2. Rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de apel (art. 4161 C.pr.pen.)
2.3. Rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de recurs (art. 417 C.pr.pen.).
3. Instanţa de executare.
Hotărârea instanei penale se pune în executare de către prima instanţă de judecată atunci
când a rămas definitivă la instanţa de fond, la instanţa de apel sau la instanţa de recurs. Dacă se
pronunţă în primă instanţă Curtea Supremă de Justiţie hotărârile acesteia se pun în executare de
Tribunalul Bucureşti sau Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.
Secţiunea a II a
Punerea în executate a hotărârilor.

1. Punerea în executare a pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă.

1.1. Procedura de punere în executare a pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă (art.
420 – 422 C.pr.pen).
1.2. Alte dispoziţii care privesc executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă.
1.2.1. Amânarea executării pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă.
1.2.1.1. Cazurile de amânare.
Potrivit art. 453 C.pr.pen. acestea sunt:
a. Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă
de o boală care îl pune în imposbilitatea de a executa pedeapsă;
b. Când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an;
c. Când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea
consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează
(executarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată).
1.2.1.2. Procedura amânării şi instanţa competentă (art. 453 alin.2 şi 3 şi 454 C.pr.pen.).
1.2.2. Întreruperea executării pedepsei închisorii şi a detenţiunii pe viaţă.
1.2.2.1. Cazuri de întrerupere.
Întreruperea executării pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă se face în cazurile şi
condiţiile prevăzute pentru amânare.
1.2.2.2. Procedura întreruperii executării şi instanţa competentă (art. 455-457 C.pr.pen) .
1.2.3. Înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă.
Înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsă închisorii se dispune din oficiu sau la
cererea procurorului ori a celui condamnat de către instanţa de executare iar dacă cel condamnat se
 57
află în stare de deţinere de către instaţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de
deţinere.
2. Punerea în executare a pedepsei închisorii cu executarea la locul de muncă.
2.1. Procedura de punere în executare a pedepsei închisorii cu executarea la locul de
muncă.
2.2. Alte dispoziţii privind executarea pedepsei închisorii cu executare la locul de muncă.
2.2.1. Revocarea sau anularea executării pedepsei la locul de muncă (a se vedea art. 4471
C.pr.pen.).
2.2.2. Amânare executării pedepsei la locul de muncă.
2.2.3. Întreruperea executării pedepsei la locul de muncă.
2.2.4. Încetarea executării pedepsei la locul de muncă (art. 4501 C.pr.pen.).
3. Punerea în executare a pedepsei amenzii.
3.1. Procedura de punere în executare a pedepsei amenzii (a se vedea art. 425 C.pr.pen).
3.2. Înlocuirea pedepsei amenzii (art. 4491 C.pr.pen.)

Secţiunea a III a
Punerea în executare a pedepselor complementare.

1. Punerea în executare a pedepsei interzicerii exerciţiului unor drepturi.

Se face prin trimiterea de către instanţa de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii
consiliului local în cărui rază îşi are domiciliul condamnatul şi organului care supraveghează
exercitarea acestor drepturi.
2. Punerea în executare a pedepsei degradării militare.
Se face prin trimiterea de către instanţa de executare a unei copii de pe hotărâre
comandantului unităţii militare sau comandantului centrului militar.

Secţiunea a IV a
Punerea în executare a măsurilor de siguranţă.

1. Obligarea la tratament medical (art. 429 –431 C.pr.pen)

2. Internarea medicală (art. 432 – 435 C.pr.pen.).
3. Interzicerea unor funcţii sau profesii.
4. Interzicerea de a se afla în anumite localităţi.
5. Expulzarea (art. 438 C.pr.pen).
6. Confiscarea specială (art.439 C.pr.pen.).
7. Revocarea măsurilor de siguranţă (art. 437 C.pr.pen.).

Secţiunea a V a
 58
Punerea în executare a dispozţiilor privind înlocuirea răspunderii penale, a dispoziţiilor prin
care s-au aplicat sancţiunile prevăzute în art. 181 C.pen., a amenzii judiciare şi a cheltuielilor
avansate de stat.

1. Punerea în executare a dispoziţiilor privind înlocuirea răspunderii penale.

2. Punerea în executare a dispoziţiilor prin care s-au aplicat sancţiunile prevăzute în art.
181 C.pen.
3. Amenda judiciară (art. 442 C.pr.pen.).
4. Cheltuielile judiciare avansate de stat (art. 443 C.pr.pen.)

Secţiunea a VI a
Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre.

1. Restituirea lucrurilor şi valorificarea celor neridicate (art. 444 C.pr.pen.).

2. Înscrisurile declarate false (art. 445 C.pr.pen.).
3. Despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare (art. 446 c.pr.pen.).

Secţiunea a VII a
Alte dispoziţii privind executatea

1. Schimbările în executarea unei hotărâri.

1.1. Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei (art. 447 C.pr.pen.).
1.2. Alte modificări de pedeapsă .
Dacă pe baza unei alte hotărâri definitive există următoarele situaţii: concursul de
infracţiuni, recidiva, acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, pedeapsă pronunţată poate fi
modificată.
1.3. Liberarea condiţionată (art. 450 C.pr.pen.).
1.4. Înlocuirea executării pedepsei pentru militari (art. 451 C.pr.pen.).
1.5. Reducerea pedepsei pentru militari (art. 452 C.pr.pen.).
2. Înlăturarea sau modificarea pedepsei.
2.1. Intervenirea unei legi penale noi.
Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai
prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o
pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa , instanţa ia măsuri pentru
aducerea la îndeplinire după caz a dispoziţiunilor art. 12, 14, 15 din C.pen.
2.2. Aplicarea admistiei şi graţierii.
 59
Potrivit art. 459 C.pr.pen. aplicarea admistiei când intervine după rămânerea definitivă a
hotărârii precum şi aplicarea graţierii se fac de către un judecător de la instanţa de executare iar
dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei de către un judecător de la instanţa
corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau unitatea la care se execută
pedeapsă la locul de muncă.

Secţiunea a VIII a
Dispoziţii comune.

1. Procedura la instanţa de executare.

- citarea părţilor interesate;
- măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu dacă este cazul;
- aducerea condamnatului arestat la judecată numai în cazul când s-ar putea
agrava situaţia sau când instanţa consideră necesară prezenţa acestuia;
- participarea obligatorie a procurorului.
2. Contestaţia la executare.
Cazuri:
a. Când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b. Când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în
hotărârea de condamnare;
c. Când se iveşte vreo nelămurire cuprivire la hotărârea care se execută sau vreo
împiedicare la executare;
d. Când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice alte cauze de respingere
ori de micşorare a pedepsei precum şi orice alt incident ivit în cursul judecăţii.
Rezolvarea contestaţiei (art. 462 C.pr.pen.).
Contestaţia privitoare la dispoziţiile civile (art. 463 C.pr.pen.).
Contestaţia privitoare la amenzile judiciare (art. 464 C.pr.pen.).
 60
CAPITOLUL VII
PROCEDURI SPECIALE

Secţiunea I
Consideraţii generale.

1. Noţiunea şi importanţa procedurilor speciale.

2. Clasificarea procedurilor speciale.

Secţiunea a II a
Urmărirea şi judecarea unor infracţiuni flagrante.

1. Evoluţia şi concepţiile privind infracţiunea flagrantă.

2. Noţiunea de infracţiune flagrantă şi cazurile de aplicare a procedurii speciale.
Infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire sau cea a cărui
făptuitor imediat după săvârşire este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de
strigătul public ori este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau
orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune se numeşte infracţiune flagrantă.
Procedura specială privind urmărirea şi judecarea unei infracţiuni flagrante se aplică în
cazurile în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a. infracţiunea să fie flagrantă;
b. infracţiunea să fie pedepsită cu închisoare mai mare de trei luni şi cel mult 5 ani
precum şi în cazul formelor agravante ale acestor infracţiuni;
c. infracţiunea să fie săvârşită într-un anumit loc şi anume: în municipii sau oraşe,
în mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi sau aeroporturi sau
gări chiar dacă nu aparţin unităţilor teritoriale enunţate mai sus precum şi în orice
loc aglomerat.
3. Urmărirea penală în cazul aplicării procedurii urgente.
3.1. Constatarea infracţiunii.
Organul de urmărire penală sesizat întocmeşte un proces verbal în care consemnează cele
constatate cu privire la fapta săvârşită, declaraţiile învinuitului şi ale celorlalte persoane ascultate.
Procesul verbal se citeşte învinuitului precum şi persoanelor ce au fost ascultate, cărora li se atrage
atenţia că pot completa declaraţiile sau mai pot face obiecţiuni. Procesul verbal se semnează de
către organele de urmărire penală, de către învinuit şi de către persoanele ascultate.
3.2. Desfăşurarea urmăririi penale.
Reţinerea învinuitului este obligatorie. Reţinerea durează 24 de ore la sesizarea organului de
cercetare sau din oficiu, procurorul putând emite mandat de arestare învinuitului. Dacă procurorul
apreciază că sunt suficiente dovezi pentru punerea în mişcare a acţiunii penale dă rechizitor prin
care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecată trimiţând totodată mandat de
arestare inculpatului.
 61
Continuarea cercetării după restituire se efectuează potrivit art. 469 C.pr.pen.
3.3. Trimiterea în judecată.
Se efectuează potrivit art. 470 C.pr.pen.
4. Judecată în procedura urgentă.
4.1. Instanţa competentă.
Competenţa de judecată în cauze privitoare la infracţiunea flagrantă este cea obijnuită.
Pentru municipiile împărţite în sectoare ministrul justiţiei poate desemna una sau mai multe
judecătorii care să judece aceste cauze.
4.2. Măsuri pregătitoare şedinţei de judecată.
- preşedintele instanţei fixează termen de judecată care nu poate depăşi 5 zile
de la data primirii dosarului dispunând totodată aducerea cu mandat a
martorilor;
- inculpatul este adus la judecată;
- celelate părţi nu se citează;
- procurorul participă obligatoriu.
4.3. Judecată în primă instanţă (a se vedea art. 473 – 476 C.pr.pen.).
4.4. Pronunţarea şi redactarea hotărârii;
4.5. Apelul şi recursul.
Termenul de apel şi de recurs este de 3 zile de la pronunţare. Dosarul cauzei se înaintează
instanţei de apel sau după caz instanţei de recurs în următoarele 24 de ore de la declararea apelului
ori al recursului. Judecarea în apel şi în recurs se face de urgenţă.
5. Reglementări speciale.
5.1. Cazul infracţiunilor concurente, indivizibile sau conexe (a se vedea prevederile art.
478 C.pr.pen.);
5.2. Cazuri când nu se aplică procedura specială (a se vedea art. 479 C.pr.pen.).

Secţiunea a III a
Procedura în cauze cu infractori minori.

1. Măsuri de ocrotire a minorilor în procesul penal.

Urmăruiea şi judecarea infracţiunilor săvârşite de minori precum şi punerea în executare a
hotărârilor privitoare la aceştia se fac potrivit procedurilor obijniute cu completările şi derogările
prevăzute în art. 480-493 C.pr.pen.
2. Urmărirea penală în cauzele cu infractori minori.
Persoanele chemate la organele de urmărire penală sunt cele prevăzute în art. 481. În cauzele
cu infractori minori organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să dispună
efectuarea anchetei sociale .
3. Judecarea cauzelor cu infractori minori.
 62
- stabilirea competenţei materiale a organelor de judecată în cazul
infracţiunilor săvârşite de minor;
- judecarea minorilor de către instanţă:
- compunerea instanţei;
- persoanele chemate la judecarea minorului;
- desfăşurarea judecăţii.
4. Punerea în executare a măsurilor privind pe minori (a se vedea prevederile art. 487 –
493 C.pr.pen. ).

Secţiunea a IV a
Procedura urgentă de urmărire şi judecare
pentru unele infracţiuni de corupţie

1. Aspecte introductive
2. Dispoziţii speciale privind descoperirea şi urmărirea infracţiunilor (a se vedea Legea
nr. 78/2000);
3. Judecarea infracţiunilor de corupţie.

Secţiunea a V a
Procedura reabilitării judecătoreşti

1. Aspecte introductive.
2. Cererea de reabilitare.
Potrivit art. 495 alin.2 ea trebuie să cuprindă:
a. adresă condamnatului iar când cererea este făcută de altă persoană adresă
acestuia;
b. condamnarea pentru care se cere reabilitarea şi fapta pentru care a fost
pronunţată acea condamnare;
c. localităţile unde condamnatul a locuit şi locurile de muncă pe tot intervalul de
timp de la executarea pedepsei şi până la introducerea cererii iar în cazul când
executarea pedepsei a fost prescrisă de la data rămânerii definitive a hotărârii şi
până la introducerea cererii;
d. temeiurile cererii;
e. indicaţii utile pentru identificarea dosarului şi orice alte date pentru soluţionarea
cererii.
La cerere se anexează actele din care reiese că sunt îndeplinite condiţiile reabilitării.
4. Judecarea cererii de reabilitare (a se vedea prevederile art. 496 – 503 C.pr.pen.).

Secţiunea a VI a
 63
Repararea pagubei în cazul condamnării sau a luării
unor măsuri preventive pe nedrept

1. Cazuri care dau dreptul la reparaţie (a se vedea art. 504 C.pr.pen.):

2. Procedura de reparare (a se vedea prevederile art. 505 – 507 C.pr.pen.).

Secţiunea a VII a
Procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor judiciare

1. Constatarea dispariţiei înscrisurilor.

În cazul dispariţiei unui dosar judiciar sau a unui înscris care aparţine unui astfel de dosar,
organul de urmărire penală sau preşedintele instanţei la care se găsea dosarul sau înscrisul
întocmeşte un proces verbal prin care constată dispariţia şi arată măsurile care s-au luat pentru
găsirea lui.
2. Efectuarea procedurii speciale (a se vedea prevederile art. 509 – 512 C.pr.pen.).

Secţiunea a VIII a
Asistenţa juridică internaţională.

1. Aspecte generale.
Condiţiile de realizare a asistenţei judiciare internaţionale în materie penală sunt cele
cuprinse în dispoziţiile art. 513-522 C.pr.pen. afară de cazul în care prin convenţii ori în lipsă
acestora pe bază de reciprocitate s-a stabilit altfel.
2. Dispoziţii generale prevăzute în Codul de procedură penală şi cele din Legea nr.
704/2001 privind asistenţa judiciară în materie penală.
3. Procedura privind asistenţa juridică internaţională.
- comisia rogatorie în străinătate (art. 514 C.pr.pen.);
- transmiterea comisiei rogatorii (art. 515 C.pr.pen.);
- valabilitatea actului efectuat (art. 516 C.pr.pen.);
- comisia rgatorie din străinătate ( art. 517 C.pr.pen.);
- condiţii de prezentare a materialelor (art. 518 C.pr.pen.).
4. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte juridice străine.
- cazuri de recunoaştere (art. 519 C.pr.pen.).
- condiţii de recunoaştere (art. 520 C.pr.pen),
- recunoaşterea pe cale principală ( art. 521 C.pr.pen.);
- executarea dispoziţiilor civile (art. 522 C.pr.pen.).

Secţiunea a IX a
 64
Procedura extrădării

1. Aspecte introductive.
Obligaţia de a extrăda, preeminenţa dreptului internaţional şi declaraţia de reciprocitate (a se
vedea art. 1-3 Legea nr 296/2001, M.Of. nr. 326/18. 06.2001).
2. Condiţii privitoare la procedura extrădării (art.16-23 din Legea nr. 226/2001);
3. Procedura de extrădare.
- extrădarea pasivă (art. 24 - 38 din Legea nr.226/2001);
- extrădarea activă (art. 39 – 44 din Legea nr, 226/2001).

BIBLIOGRAFIE
 65

1)Constitutia Romaniei
2)Codul de procedura penala
3) Codul penal – art. 17 – 19, 44 – 51, 54 – 89, 90 – 98, 99 – 1101, 111 – 118,
119 - 139
4) Codul civil art.1000
5)Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi
răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici,
autorităţilor sau instituţiilor publice, modificată prin Legea nr. 54/08.07.1994,
publicată în M.Of nr. 181 din 15.07.1994;.;
6) Legea nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de
Interne (M.Of. nr. 146/18.12.1990);
7) Legea nr. 32/1990 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii ale
Codului penal (M.Of. nr. 128/17.11.1990);
8) Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare ale
mării teritoriale şi al zonei contigue ale României (M.Of. nr. 99/09.08.1990);
9) Legea nr. 20/1990 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din
Codul penal şi Codul de procedură penală (M.Of. nr. 112/10.10.1990);
10) Legea nr. 19/1990 pentru aderarea României la convenţia împotriva
torturei şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante
(M.Of. nr. 112/10.10.1990);
11)Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecatorasca cu modificarile si
completarile ulterioare
12)Legea nr.104/1992 pentru modificarea si completarea Codului penal, a
Codului de procedura penala si a altor legi, precum si pentru abrogarea Legii
nr.59/1968 si a Decretului nr.218/1977.(M.O. nr.244/01.10.1992)
13) Legea nr.45/1993 pentru modificarea si completarea Codului de procedura
penala (M.O. nr.147/01.07.1993)
14) Legea nr. 54/1993 pentru organizarea instanţelor şi parchetelor militare
(M.Of. nr. 160/14.07.1993);
15) Legea nr. 56/1993 a Curţii Supreme de Justiţie (M.Of. nr.
159/13.07.1993);
16) Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie (m.Of. nr. 219/18.05.2002);
17) Legea nr. 296/2001 privind extrădarea (M.Of. nr. 326/18.06.2001).
18) Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române
(M.Of. nr. 305/09.05.2002);
19) Legea nr. 143/26.07.2002 privind combaterea traficului şi consumului ilicit
de droguri (M.Of. nr. 362/03.08.2002);
20) Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (M.Of. nr. 440/24 iunie
2002);
21) Traian Pop – Drept procesual penal. Partea generală, vol.1. Editura
Tipografia Naţională S.A. Cluj 1946;
 66
22) V. Dongoroz şi colectiv – Explicaţii teoretice ale Codului de procedură
penală. Partea generală, vol.1. Editura Academiei Române 1975;
23) Gr. Theodoru, L. Moldovan – Drept procesual penal. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti 1979.
24) I. Neagu – Drept procesual penal. Editura Euro – Trading. Bucureşti 1992;
25) N.Volonciu – Tratat de procedură penală, vol I şi II. Editura Paidria
Bucureşti 1994;
26) Gh. Nistoreanu şi colectiv – Drept procesual penal. Editura Europa Nova
Bucureşti 1996;
27) Petre Buneci – Drept procesual penal. Partea generală, vol.1. Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2001;
28) Petre Buneci – Drept procesual penal. Partea generală, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti 2003;
29) Petre Buneci – Drept procesual penal. Partea specială, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti 2003;