Biserica Stavropoleos

Gliga Anca Rebeca, Master I, Studii Medievale

Biserica fostei mănăstiri Stavropoleos poartă hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
și a fost ridicată de către un călugăr grec, Ioanichie Stratonikeas în anul 1724 ca să servească
drept capelă a hanului pe care acesta îl deținea. Acest călugăr venit din Epir la București și
devenit repede egumen al mănăstirii Ghiorma Banul, primește la 1 iunie 1724 de la boierul
Greceanu un teren pentru a ridica o biserică alăturată hanului. În 1726 Ioanichie este ales
mitropolit al Stavropolei, iar mănăstirea construită de el primește numele Stavropoleos.

Inițial biserica avea plan dreptunghiular, fără turlă sau pridvor, dar a fost mărită între anii
1728-1733. Meșterii au aparținut școlii brâncovenești. Din construcția inițială s-a păstrat
numai biserica, importantă ctitorie post
brâncovenească, apreciată de Nicolae Iorga
drept o “operă de supremă armonie”.

Ruinată de timp și de cutremure, biserica

a fost serios restaurată începând cu anul 1904
de o echipă condusă de arhitectul Ion Mincu
care i-a redat forma originală prin adăugarea
turlei, a unui brâu de piatră în locul celui vechi
de stuc și a acoperișului. După ce lucrările au
fost întrerupte în timpul războiului, profesorul
Dumitrescu a terminat restaurarea în 1921. O altă restaurare a avut loc între anii 1996-2000
când s-a efectuat o nouă consolidare și au fost refăcute picturile sub îndrumarea profesorului
Dan Mohanu. În 2008 biserica redevine mănăstire, înființându-se Mănăstirea Stavropoleos cu
obște de maici.

Planul bisericii este triconic. Pridvorul

are trei arce în acoladă sprijinite pe coloane
cu capiteluri și baze ornate cu vrejuri,
rezemate pe piedestale cu relief floral, legate
cu balustrade decorate cu grifoni. Zidurile

1
sunt pictate în partea de sus cu un minuțios decor
reprezentând o împletitură de vrejuri și flori.
Ziduri sunt groase de 50-60 cm. Ancadramenetele
din piatră ale ferestrelor și ușii de la intrare sunt
sculptate cu elemente florale, dar totodată și
motive celestre, soarele și luna.

Casa parohială, turnul clopotniță și porticul care înconjuară din trei părți curtea laterală a
bisericii au fost construite în anul 1899 după planurile arhitectului Ion Mincu și schițează
forma hanului Stavropoleos, dărâmat la sfârșitul secolului al XIX-lea. Biserica păstrează în
cea mai mare parte decorația pictată și sculptată originară, precum și iconostasul realizat în
stil brâncovenesc.

Remarcabil prin sculpturile sale în

piatră, pridvorul este susținut de patru
coloane sprijinite pe postamente cu rozete.
Capitelurile în stil neocorintic sunt decorate
cu frunze de acant și flori stilizate care

Detaliu încheie vrejurile cu traseu oblic ce străbat

coloanele. Bogăția elementelor vegetale de
la Stavropoleos par să fi inspirat și alte lăcașe de cult bucureștene.

Vrejurile de pe coloane și bogăția vegetală capitelurilor pot simboliza ideea de bogăție,

de belșug, element în deplină concordanță cu hanul care existase lângă biserică totodată ele
implică înălțarea, ascensiunea prin dispunerea lor oblică pe coloană și încărcătura sporită a
capitelului. Pot totodată să amintească și de ramurile de finic cu care a fost întâmpinat
Mântuitorul la intrarea în Ierusalim. Totodată ele pot reprezenta pacea și puritatea, precum și
plinătatea, caracteristici ale împărăției veșnice spre care credinciosul tinde, natura fiind locul
unde Dumnezeu este cel mai vizibil, cel mai ușor de găsit. Și cu toate că frunzele capitelului
sunt sculptate în piatră și nu pictate, totuși motivele vegetale trimit la culoarea verde,
simbolul vieții, simbolul Sfântului Duh.

2
 Bibliografie:

Ionescu-Ghinea, Neculai; Stoica, Lucia – Enciclopedia lăcașelor de cult din București,

vol. I, București, Ed. Universalia, 2005.

Răsuceanu, Andreea – Cele două Mântulese, București, Ed. Vremea, 2009.

Theodorescu, Răzvan – Biserica Stavropoleos, București, Ed. Meridiane, 1967.