NURSING PEDIATRIC

Îngrijirile nou născutului, sugarului şi copilului sănătos sau cu deficienţe

Nou născutul la termen şi îngrijirea lui

Nou născut este copilul de la 0 la 30 zile
Perioada neonatală este perioada de adaptare a copilului la viaţa extrauterină
Particularităţi anatomice
Talia NN variază între 48-52 cm, fetele au, de obicei, 1 cm mai puţin decât băieţii;
Greutatea:
- 3000-3250 g băieţii
- 2800-3000 g fetele;
Capul reprezintă ¼ din lungimea totală faţă de 1/8 cât reprezintă la adult; la naştere capul poate
fi deformat datorită trecerii prin canalul pelvigenital-după câteva zile ia forma normală;
- Perimetrul cranian – 34 cm; oasele craniului sunt unite prin suturi neosificate =
FONTANELE: anterioară = bregmatică- pe linia mediană,de formă romboidală, se
închide în jurul vârstei de 1 an; posterioară=lambdoidă-este triunghiulară, se închide în
primele 4-6 sptămâni de viaţă;
Gâtul este scurt, toracele este în formă de trunchi de con; după stabilirea respiraţiei şi circulaţiei
devine aproape cilindric;
Membrele inferioare şi superioare sunt scurte şi egale între ele,
Pielea are culoaea roz-roşietică, acoperită cu VERNIX CASEOSA şi cu peri fini-LANUGO;
după câteva zile coloraţia eritematoasă dispare şi este urmată de o descuamaţie fiziologică;
Cordonul ombilical conţine două artere şi o venă; după secţionare trece prin 3 faze:
-mumificare- formarea unui ţesut de eliminare
-faza de cădere – între a 5a şi a 10 a zi de viaţă
-cicatrizarea completă a bontului ombilical-după 3-4 săptămâni
Particularităţi fiziologice
Respiraţia pulmonară se instalează în primul minut de viaţă extrauterină; la început, neregulată,
incompletă şi superficială, într-un ritm de 55-70/minut, după 3-4 zile se stabilizează înte 45-
55minut;
Ritmul cardiac –140-150/minut, la o lună scade la 100-120/minut;
Sângele-fătul are o poliglobulie care se reduce treptat prin hemoliză şi ajunge la 4,5 milioane/
mm3; leucocitele 11000-12000/ mm3 ; Hemoglobina-13-15 g/ 100 ml;
Aparatul digestiv–suptul este act reflex care stimulează secretia lactată a mamei, iar la copil
stimulează secreţia gastrică şi peristaltismul; MECONIU- primul scaun al NN din prima până în
a 3a zi de viaţă; di a 4a zi scaunul devine galben-auriu; tubul digestiv este steril la naştere şi se
populează treptat cu microbi;
Aparatul renal-funcţia renală se instalează şi ajunge la 250-300 ml /zi la sfâşitul primei luni de
viaţă;
Sistemul nervos-NN prezintă o hipertonie musculară şi reflexe arhaice:
- reflexul MORO – extensia braţelor şi picioarelor la excitaţii aplicate brusc; după extensie
are un est de îmbrăţişare şi de flexie a picioarelor(se întinde scutecul de sub copil);
- reflexul de agăţare – copilul agăţat de degetele examinatorului flectează degetele şi
rămâne agăţat;
- reflexul de mers automat – ţinut de axile, cu picioarele în contact cu planul mesei de
examinare, schiţează mişcări ale membrelor;
- reflexul de extensie a capului – proiectând brusc o lumină spre faa copilului acesta
prezintă mioză şi extensia capului;
- reflexul de apărare – la excitaţia plantei retrage în flexie membrul respectiv;
- reflexul tonic cervical – de postură – când se întoarce capul într-o parte, membrele din
partea respectivă se extind spontan, iar cele din partea opus se flectează (relexul dispare
în semestrul a II lea de viaţă,
- reflexul de supt – se declanşează la atingerea buzelor copilului;
- reflexul de deglutiţie – înghite lichide;
- reflexul de orientare – întoace capul după mirosul de lapte.
Auzul – este prezent la naştere;
Văzul – NN poate vedea dar nu ştie ce vede, nu are vederea coordonată, poate fixa cu
privirea un obiect strălucitor situat aa 30 cm, în câmpul său vizual;
Gustul este bine dezvoltat, NN deosebeşte lichidele cu gust plăcut de cele cu gust neplăcut,
Mirosul este bine dezvoltat şi îl ajută să-şi recunoască mama;
Simţurile tactil, dureros, termic – prezente la naştere, se dezvoltă rapid după naştere;
adaptarea termică este foarte labilă datorită imaturităţii centrilor reglatori; între a 2a şi a 4a i
poate apărea febra de ste care ceddează la o hidratare corectă;
Comportamenul psihoafectiv- NN semnalizează prin ţipăt şi plâns, se linişteşte la glasul
mamei, la sunete melodioase; zâmbetul apare la sfârşitul proimei luni de viaţă; până atunci
toate expresiile sale sunt declanşate de senzaţii plăcute sau nu;
Limbajul – constă în sunete guturale, întâmplătoare;

Îngrijiri imediate acordate NN

I. Fătul expulzat este aşezat pe scutece calde, sterile;
II. Se aspiră secreţiile din nas, gură, faringe, cu aspirator sau cu o sondă Nelaton moale;
III. Se leagă, se secţionează şi se pansează cordonul ombilical:
- după încetarea pulsaţiilor cordonului se aplică un clips la 2 cm distanţă de inserţia
ombilicală a acordonului şi se secţionează deasupra lui cu o foarfecă sterilă;
- se tamponează bontul ombilical cu t-ră de iod
- se acoperă cu comprese sterile îmbibate în alcool şi se fixează c ă faşă sterilă
- se supraveghează atent în primele 24 de ore pansamentul bontului pentru depistarea unei
eventuale hemoragii;
IV.Aprecierea stării clinice a NN:
- se satbileşte sexul şi integritatea NN
- se evaluează ritmul cardiac, calitatea respiraţiei, tonusul muscular, reflexele de
iritabilitate, coloraţia tegumentelor şi mucoaselor; pentru fiecare dintre acste constante se
acordă 0, 1 sau 2 puncte şi se alcătuieşte scorul APGAR; punctajul se acordă astfel:
 Nota acordată
Parametrul urmărit 0 1 2
Respiraţia Absentă Slabă, ţipăt slab Bună, ţipăt tare
Frecvenţa cordului Absentă Sub 100 Peste 100
Coloraţia Palid-cianoză Extremităţi cianotice Tegumente roz
tegumentelor
Tonusul muscular Flasc Uşoară flexie a Mişcări active,
membrelor extremităţi flectate
Excitabilitatea reflexă Fără Slabă Puternică

V.Se efectuează profilaxia oftalmiei gonococice prin îndepărtarea secreţiilor oculare cu

comprese sterile, umezite cu ser fiziologic steril; se instilează în sacul conjunctival 1-2
picături de nitrat de Ag 1% şi se execută un masaj circular; se şterge surplusul; la fetiţe se
instilează 1-2 picături pe vulvă;
VI. Se măsoară talia, perimetrele, se cântăreşte NN, se usucă tegumentele cu un scutec cald,
se înfaşă cu scutece calde şi se transportă la salonul de NN(dacă sunt urme de sânge,meconiu
– se face baie); nu se îndepărtează vernixul, doar surplusul.
Îngrijiri în secţia de NN
Se supraveghează îndeaproape
Se asigură drenajul secreţiilor din căile respiratorii aşezând copilul în DL , cu capul mai jos
decâ restul corpului cu 30°; în caz de cianoză sau apnee se ridică copilul şi se fricţionează;
Se supraveghează funcţiile vitale, culoarea tegumentelor, eliminarea meconiului, micţiunile
şi se notează în foaia de temperatură;
Se cântăreşte zilnic;
Se supraveghează primul supt(cât mai precoce)şi se educă mama pentru o alăptare corectă;
se face proba suptului; raţia pentru un supt=10 ml X numărul de zile de viaţă:
Se acordă toate îngrijirile în condiţii de perfectă asepsie;
Se acordă zilnic îngrijiri de igienă, prin spălare cu mănuşă moale şi săpun moale, apă caldă;
Se pansează zilnic plaga ombilicală, steril.
NN doarme aproape tot timpul şi se trezeşte cu 15-30 minute înainte de supt.
Incidente în perioada de NN
1.Scăderea fiziologică în greutate – se petrece în primele 4 zile de viaţă şi reprezintă 6-10%
din greutatea iniţială; până în a 10 a zi de la naştere copilul atinge greuatea de la neştere;
2.Criza hormonală – apare în a3a a 4a zi de la naştere prin tumefierea glandelor mamare la
ambele sexe; la fetiţe apar mici hemoragii şi secreţii albe genitale; la băieţi testiculele sunt
mărite de volum;
3. Icterul fiziologic – apare în a 3a zi de la naştere, durează 5-6 zile, coloraţie icterică,
somnolenţă, lene la supt(datorită hemolizei care reduce poliglobulia şi nu necesită
tratament);

Îgrijirile NN la domiciliu
Se bazează pe educaţia mamei în timpul sarcinii şi în perioada postpartum din spital;
Se asigură îmbrăcăminte curată, călcată pe interior;
Se asigură baie zilnică, de preferat seara , inainte supt, la aceeaşi oră;
Se spală copilul după fiecare scaun;
Se alimentează conform - naural sau artificial – la indicaţia medicului;Se efectuează
profilaxia tuturor infecţiilor prin cunoaşterea de către mamă a căilor de transmitere şi a
factorilor favorizanţi;
Se aşează patul copilului într-o zonă ferită de curenţi de aer sau surse directe de căldură;
Se aeriseşte încăperea copilului, se scoate copilul la aer;
Prematuritatea
Prematur = NN cu greutate de 2500 g sau mai puţin indiferent de vârsta gestaţiei; prematurii
pot fi sănătoşi sau patologici;
Prematuritatea: gradul I 2500-2000 g.
gradul II 2000-1500 g
gradul III 1500-1000 g
gradul IV sub 1000 g
Dismatur = NN cu greutate mai mică decât greutatea corespunzătoare vârstei gestaţionale;
 Particularităţi anatomice ale prematurului:
- craniul reprezintă 1/3 din lungimea totală;
- faciesul este bătrânicios;
- toracele este îngust, abdomenul este mare, revărsat;
- pielea este roşie, subţire, lucioasă, zbârcită,
- lanugo este absent;
- ţesutul adipos este redus sau lipseşte;
- părul capului este lung şi des, mai lung decât la copiii la termen;
- unghiile sunt slab dezvoltate, subţiri, moi;
- urechile sunt mari cu cartilaje moi;
- musculatura este insuficient dezvoltată;
- cordonul ombilical este inserat mai aproape de sinfiza pubiană şi se detaşează mai tarziu;
- testiculii nu sunt coborâţi în scrot;
- labiile mari nu acoperă labiile mici.

Particularităţi funcţionale ale prematurului

Organele, aparatele şi sistemele sunt insuficient dezvoltate sau prezintă deficienţe, deficienţe cu
atât mai pronunţate cu cât gradul prematurităţii aste mai mare:
- doarme aproape tot timpul;
- plânsul este slab şi monoton;
- are mişcări lente şi rare;
- scăderea fiziologică în greutate este mai mare decât la NN eutrofic, dar se recuperează
mai repede;
- criza genitală lipseşte;
- descuamaţia fiziologică este mai prelungită şi mai abundentă.
Îngrijiri ale prematurului
Se asigură condiţii de mediu:
-pentru cei sub 1800 g în incubator la 36-37˚ C
-pentru ceilalţi, saloane boxate cu temperatura 26-27 ˚C şi aer umidificat
Se asigură circuite optime pentru prevenirea infecţiilor cu lămpi bactericide sau aer
condiţionat, se folosesc materiale şi rufărie sterile, se evacuează rapid materialele folosite, se
administrează antibiotice după prescripţie
Se supraveghează permanent funcţia respiratorie şi se asigură poziţie declivă în pat+
oxigenoterapie 40%, 4-5 l/minut, umidificat.
Se combat deficitele de termoreglare(hipotermia) prin folosirea de scutece încălzite,
termofoeare, perne electrice,; se termometrizează las 3 h – sub 34 ˚C = hipotermie
accentuată→se încălzeşte treptat prematurul.
Se combat hemoragiile cu antihemoragice şi transfuzii
Se combat tulburările metabolice care se mnifestă cu edeme, oligurie, hipoglicemie
Se combat deficitele digestive individualizat:
Prematurul de 1000g sau mai puţin – se începe cu 1ml soluţie serilă de glucoză 5% crescând
cu 1 ml/oră în primele 8 ore; se creşte apoi, cu 2 ml a fiecare masă până la 10 ml; se
alimentează 1-2 zile astfel, după care se dau 8 ml glucoză + 4 ml lapte matern şi se creşte
progresv până se ajunge la 15 ml/ kilocorp/ zi.
Prematurul între 1000-1500 g - se hrăneşte 3-4 ore cu glucoză 5% 4 ml crescând cu 4 ml la
fiecare masă până la 16 ml când se începe înlocuirea treptată cu lapte de mamă
Prematurul peste 150 ml – se hrăneşte cu 8 ml glucoză 5%, se creşte cu 8 ml la fiecare masă
până se ajunge la 32 ml, când se începe înlocuirea cu lapte matern; după 12-24 ore se trece la
alimentaţia propriu-zisă cu lapte matern, fără de care prematurul grav nu poate creşte.
Cantitatea de lapte şi ritmul meselor se stabileşte în funcţie de curba ponderală zilnică şi de
toleranţa digestivă; prematurii care pot suge şi înghiţi sunt puşi la sân la 3 ore; prematurii sub
2000 g vor fi alimentaţi cu linguriţa din 2 în 2 ore cu lapte muls de la mamă.
Prematurii gravi se alimentează prin sondă nasogastrică(gavaj); i se oferă pe această cale 6
prânzuri la 4 ore interval; se foloseşte o sondă foarte subţire, muşama, scutec, alimentul
încălzit, seringi sterile, clemă; se introduce sonda pe cale nazală sau bucală în stomac, se
verifică dacă a ajuns prin aspirare cu o seringă de 10-20 ml; apariţia vărsăturii pe lângă
sondă ipune întreruperea alimentării, scoaterea sondei şi aşezarea copilului în DL; dacă
gavajul a decurs normal se pensează sonda şi copilul se ţine câteva minute după alimentare
în braţe; când gavajul se pactică la toate mesele, sonda se lasă pe loc, fixată de nas cu
leucoplast, se schimbă zilnic; pe măsură ce creşte se ajunge la o alimentaţie asemănătoare cu
a NN de vârstă normală.
Îngrijirea prematurului la domiciliu
Se asigură transport la domiciliu, îmbrăcat cu lenjerie caldă;
La domiciliu se asigură cameră cu temperatură şi umiditate constante;
Se controlează temperatura corpului pentru evitarea supraîncălzirii;
Se acordă îngrijiri în condiţii de perfectă asepsie- mască la alăptare, lenjerie spălată, fiartă,
călcată;Se supraveghează după fiecare masă pentru a depista precoce crizele de apnee şi
cianoză;
Se urmăreşte curba ponderală, scaunele, regurgitaţiile, vărsăturile;
Se asigură supliment de Fe şi vitamina C.
Evoluţia şi prognosticul prematurului
Scăderea fiziologică este mai mare- 10-25 % din greutatea iniţială;
Icterul fiziologic este mai intens şi mai prelungit;
Creşterea staturoponderală a prematurlui sănătos, corect alimentat şi îngrijit se face mai
repede decât la cei născuţi la termen→prematurul îşi dublează greutatea la 2-3 luni şi şi-o
triplează la 5-6 luni, astfel încât la 1 an greutatea sa este aceeaşi cu a NN de aceeaşi vârstă;
Dezvoltarea psihomotorie este normală la cei cu grad mic de prematuritate; la cei cu grad
mare apar tulburări neuropsihice;
Prognosticul este rezervat pentru că 40% mor prin bronhopneumonii, septicemii,
malformaţii.
Postmaturitatea
Copilul postmatur este născut după o perioadă de gestaţie de peste 301 zile.
Postmaturul poate fi eutrofic, cu o evoluţie normală sau hipotrofic, c prognostic rezervat( se
acordă mare atenţie prevenirii şi combaterii tulburărilor respiratorii şi neurovasculare.
Caracteristici:
-ţesut subcutanat redus
-unghii lungi la mâini şi picioare
 -păr abundent pe scalp
-piele macerată, cu palme şi plante „de spălătoreasă” datorită reducerii vernixului
-aspect bătrânicios 2-3 săptămâni
-piele de culoare galben-murdar.
Complicaţii: aspiraţia de meconiu, hemoragia pulmonar, asfixia, hipoglicemia.
Îngrijiri:
Aspiraţia meconiului necesită dezobstrucţia căilor rspiratorii şi resuscitare cardio-respiratorie
în funcţia de cantitatea de lichid aspirat
Se administrează oxigen, antibiotice
Se practică drenaj postural
Se hidratează adecvat
Se supraveghează funcţiile vitale.
Dismaturitatea este o formă de prematuritate în care copilul are greutatea mai mcă decât
vârsta gestaţională; particularităţile sale sunt aceleaşi cu ale prematurului şi se tratează în
acelaşi mod, dar cu prognosic mai bun decât a prematurului.

Sugarul (1 lună-1 an)– îngrijire, creştere, dezvoltare

Aprecierea creşterii se face în funcţie de creşterea ponderală, creşterea staturală, dezvoltarea
perimetrelor, a unor segmente ale corpului şi a raportului dintre ele, în funcţie de achiziţiile
psihomotorii.
Creşterea ponderală
Media lunară a unui sugar sănătos este:
- 750 g/ lună în primele 4 luni
- 500 g/ lună în următoarele 4 luni
- 250 g/ lună între 9 şi 12 luni.
Sugarul îşi dublează greutatea de la naştere la 4 şi ½ luni şi o triplează la 1 an.
Între 1 şi 2 ani copilul creşte (în medie) cu 250 g/ lună;
La 2 ani greutatea sa este de 4 ori mai mare decât la naştere;
La pubertate creşterea se accelerează din nou şi copilul creşte cu 3-4 Kg/ an
Pentru a calcula greutatea la un copil peste 2 ani se foloseşte formula:
9 + 2N (N = vârsta copilului în ani)
Determinarea greutăţii se realizează cu cântar special; cântărirea se realizează în aceleaşi
condiţii ca la adult( dimineaţa, pe nemâncate).
Creşterea staturală
Dezvoltarea staturală este mai importantă decât dezvoltarea ponderală!
Creşterea în înălţime se realizează cu:
- 4 cm în prima lună de viaţă
- 3 cm/ lună în lunile 2-3
- 2 cm în luna a 4a
- 1 cm/ lună de la 5 la 12 luni→70-72 cm la 1 an
- 10-12 cm în al 2 lea an de viaţă→80-82 cm la 2 ani
- 4-5 cm anual până la pubertate, când are loc saltul pubertar şi creşte cu 6-8 cm /an.
Lungimea de la naştere se dublează la 4-5 ani şi se triplează la 14-15 ani.
Creşterea staturală diminuează treptat şi încetează la fete la18-19 ani şi la băieţi la 21 ani.
Talia se calculează după formula:
5x + 80 (x = vârsta în ani)
Sugarul
Paricularităţi anatomofiziologice ale sugarului
Pielea este catifelată, fină, de culoare roz; glandele sudoripare se dezvoltă după 2-3 luni şi
sugarul transpiră dacă este gros îmbrăcat; funcţia de apărare a pielii este redusă, rolul
termreglator al pielii este redus; funcţia de regenerare este foarte mare, favorizând
vindecarea leziunilor; elasticitatea tegumentelor este afectată în stările de
deshidratare→”pliu cutanat leneş „ sau „pliu cutanat persistent”;
Ţesutul subcutanat adipos se dispune în ordine: pe faţă, membre inferioare superioare, spate,
piept, abdomen; de la 6-8 luni la 3 ani ţesutul adipos prezintă variaţii în funcţie de alimentaţie şi
de starea de sănătate; între 3 şi 8 ani depozitele de ţesut adipos sunt reduse, pentru ca, între 8-9
ani să se dezvolte din nou, dar mai intens la fetiţe, la începutul pubertăţii; ţesutul adipos are rol
în termoreglare, în statica organismului şi în dezvoltarea armonioasă staturală şi ponderală.
Ţesutul muscular – slab dezvoltat la naştere se dezvoltă după 5 ani, dar, mai ales, în perioada
pubertăţii şi adolescenţei; hipertonia fiziologică de la naştere cedează la 2 luni – copilul mai
întâi ridică capul, apoi stă în şrzând, merge de-a buşilea, merge în picioare→foarte importante
sunt exerciţiile şi educaţia de la 2-3 luni.
Sistemul osos – oasele sunt moi, elastice, flexibile(fracturi în „lemn verde”); creşterea şi
regenerarea oaselor sunt mai rapide, articulaţiile au o mobilitate mai mare ca la adult; fontanela
posterioară se închide în primul trimestru de viaţă, cea anterioară-la 1 an; coloana vertebrală-
aproape rectilinie la naştere, face cifoza şi lordoza când copilul începe să meargă; toracele –
cilindric la naştere, se turteşte antero-posterior, iar la 12-14 ani are toracele asemănător cu al
adultului; bazinul este la fel la ambele sexe până la 6-7 ani, apoi lăţimea sa devine mai mare la
fete; membrele- egale la naştere cresc cel mai rapid şi se armonizează după pubertate;
Dentiţia temporară – 20 dinţi; între 6-8 luni apar incisivii mediani inferiori,; la 8-10 luni apar
incisivii mediani superiori; între 10-12 luni apar incisivii laterali superiori; între 12-14 luni cei
laterali inferiori; înte 12-18 luni apar primii 4 premolari, întâi superiori, apoi, inferiori;
Dentiţia definitivă- 32 dinţi, apare între 6-7 ani şi se definitivează la 20-25 ani – incisivii
mediani la 6-8 ani; incisivi laterali între 7-9 ani, caninii între 9-13 ani, premolarii între 10-14
ani, molarii 1 între 5-8 ani (molarul de 6 ani = semn de maturitate), molarii 2 între 10-14 ani
(molarul de 12 ani = semn de maturitate), molarii 3 ( de minte) între 16-25-30 ani; calcifierea
dinţilor depinde de aportul zilnic de Ca, vitamina A, C, D, P şi fluor; dentiţia de lapte trebuie
îngrijită zilnic, folosirea periuţei de dinţi începe la 3 ani;
Aparatul respirator – tipul respirator este abdominal până la 8-10 ani, apoi fetele-tip respirator
toracic superior şi băieţii tip respirator toracic inferior; ritmul respirator scade de la 55/ minut la
naştere, la 30/ minut la 1-3 ani, 18-24 / minut la 10-14 ani pentru a ajunge la 16-18/ minut la 18
ani;
Aparatul cardio-vascular – inima creşte intens până la 1 an şi apoi la pubertate; până la 2-3 ani
apexul este în spaţiul IV intercostal stâng, de la 8 ani apexul poate fi auscultat în spaţuil V
intercostal stâng; pulsul este de 130-140/ minut La NN; la 1-2 ani 110/ minut; la 5-7 ani 90-100/
minut; la 8-9 ani 80-90/ minut; de la pubertate – 80/ minut; TA la 3 ani 70/ 50 mmHg, la 6-8 ani
90-100/ 60 mmHg, la 10 ani 100/70 mmHg, la 12 ani 120/ 70 mmHg (se măsoară cu aparate cu
manşetă specială); viteza de circulaţie a sângelui este de 2 ori mai mare ca la adult.
Aparatul digestiv – suptul este un act reflex necondiţionat, efortul de supt este de 8-9 ori mai
mare la sân decât suptul din biberon, suptul stimulează secreţia gastrică şi peristaltismul
intestinal; reflexul deglutiţiei este un reflex necondiţionat; motilitatea intestinală favorizează
digestia şi progresia conţinutului; defecaţa este un act reflex şi abia la 1 an devine voluntară, sub
controlul educaţional; secreţia salivară este redusă în pimele 4 luni şi creşte apoi, conţine un
singur ferment - ptialina→nu se dau făinoase; secreţia gastrică se stabileşte imediat după naştere
şi conţine toţi componenţii obişnuiţi, dar, cantitatea, activitatea şi puterea lor fermentativă
variază cu vârsta şi natura alimentaţiei(pepsia în cantitate redusă, labfermentul din abundenţă,
lipaza are acţiune limitată; secreţia intestinală conţine toţi fermenţii dar predomină procesele de
fermentaţie(mirosul acru al scaunelor) apoi, procesele de putrefacţie; secreţia pancreatică este
prezentă l naştere şi creşte odată cu vârsta; secreţia biliară este prezentă la naştere, creşte cu
vârsta→se impune alimentaţie corespunzătoare vârstei şi precauţii în introducerea unor alimente
noi; digestia laptelui este cea mai importantă; în primele 10-12 ore tubul digestiv este steril şi se
populează cu microi apoi; nivelul şi abundenţa florei sun determinate de felul
alimentaţiei(sugarul la sân are mai mult bifidus, ceilalţi- colibacil); flora intestinală sintetizează
Vitamina K; scaunele sugarului – după meconiu, sugarul alimentat natural are 3-5 scaune/ zi,
galben aurii, de consistenţă moale, miros fad-acrişor; suarul alimentat artificial are 1-2 scaune /
zi, de consistenţă tare, omogene, culoare galben închis, reacţie alcalină, miros fetid; alimentaţia
cu făinoase determină o culoare închisă a scaunului; modificările care survin în eliminarea
scaunului pot fi semne de tulburări digestive – notarea scaunului în foaia de temperatură;
Aparatul genito-urinar – funcţia renală este prezentă la naştere; până la 1 lună elimină 350 ml/
zi; la 1 an – 750 ml/ zi în 10-15 micţiuni; după 1 an, micţiunile scad la 6-8/ zi, urina are
densitate mică; micţiunea este un act reflex – devine voluntară după 1 an când poate începe
educaţia sfincterelor;
Aparatul hemato-formator – funcţia este asigurată de măduva osoasă din epifize şi diafize;
volmul sângelui reprezintă 10% din greutatea corpuli la sugar, 8% la copil, 5,5% la adult; după
poliglobulia urmată de hemoliză de la naştere, numărul hematiilor creşte şi ajunge la 1 an la 4
milioane/ mm 3 ; hemoglobina la 1 an este de 12,2 g/dl, în opilărie la 12,5-12,6 g/dl; leucocitele
la sugar 10-12000/ mm 3 ; la 14 ani hemograma seamănă cu a adultului; VSH-ul 2-3 mm la 1 h
la NN; 4-6 mm la sugar; 8-10 mm la copil; timpii de sângerare şi coagulare nu prezintă
particularităţi la copil; sistemul limfatic se dezvoltă tot timpul copilăriei; funcţia de barieră
creşte treptat după 1 an; între 3-10 ani copilul prezintă o hipertrofie a ganglionilor limfatici, a
amigdalelor şi a vegetaţiilor adenoide; splina- palpabilă la naştere, îşi dublează greutatea la 1 an
şi şi-o triplează la 3 ani; la adult este de 12 ori mai mare decât la naştere;
Funcţia de termoreglare – temperatura NN eutrofic este de 37,5-38° C, monotermie (37° C +/- 2
diviziuni); de4 la 7-8 luni copilul începe să prezinte variaţii duirne de 3-5 diviziuni, în functie de
alimentaţie şi mişcare;
Glandele endocrine- hipofiza se dezvoltă de la 2 la 4-5 ani, este stabilă până la pubertate, apoi se
intensifică din nou creşterea; lobul ei anterior secretă hormonul somatotrop, tireptrop,
gonadotrop, ocitocina (stimulează msculatura netedă), vasopresina; tiroida – creşterea ei se
definitivează în jurul vârstei de 12 ani, activitate mai intensă la pubertate, rol important în
creşterea şi dezvoltarea organismului(hipofuncţia determină tulburări de creştere); paratiroidele-
rol în metabolismul fosfo-calcic; timusul are funcţie limfoidă şi endocrină, creşte la până la
pubertate, apoi involuează; are rol în creştere, calcifierea oaselor, apariţia dinţilor; epifiza
influenţează dezvoltarea glandelor genitale şi metabolismul glucidic, protidic, lipidic, al
sărurilor minerale; suprarenalele au rol în metabolism (apa, sărurile minerale, glucidele) şi în
apariţia caracterelor sexuale secundare;
Dezvoltarea neuro-psiho-motorie a NN
Luna aIIa – ridică capul, aşezat pe o parte se întoarce pe spate, urmăreşte mai bine obiectele
aflate în faţa ochilor, fixează lumina, îndreaptă capul spre zgomote, mimica devine mai
expresivă, zâmbeşte mamei;
Luna aIIIa – ritmul somn-veghe se sistematizează, ridică bine capul, flectează activ ultimile
două degete, gângureşte şi-şi exprimă bucuria prin strigăt;
Luna aIVa – aşezat pe burtă roteşte capul, se mişcă mult, pedalează, dă in mâini, întoarce capul
după sunete, recunoaşte vocile, se înviorează când îşi recunoaşte mama sau o jucărie, se joacă
cu mâinile;
Luna aVa - se poate întoarce în oric poziţie, întinde mâna după o jucărie, râde, emite sunete de
bucurie, cunoaşte mediul ducând la gură orice obiect!
Luna aVIa – poate sta în şezut nesprijinit, prind obiectelşe cu mâna şi le schimbă dintr-o mână
în alta, îşi apucă picioarele cu mâinile, râde şi plânge motivat, emite silabe articulate;
Luna aVIIa – se ridică singur în şezând, păşeşte, dacă este susţinut, este rezervat cu străinii, se
priveşte şi se mângâie în oglindă, se bucură de performanţele sale, repetă silabe, stereotip;
Luna aVIIIa – se mişcă mult, stă în picioare la marginea patului, se ridică singur în genunchi,
apucă obiectele cu primele 3 degete, îi creşte atenţia şi interesul pentru oameni şi lucruri, îi plac
jocurile zgomotoase, reacţionează când este chemat pe nume;
Luna aIXa – se târăşte în toate direcţiile, se rdică ţinându-se de pat, dar, nu ştie să se aşeze; se
îndepărtează din jurul lui toate obiectele, pe care le-ar putea băga în gură; ascultă vocea şoptită a
adultului, imită adultul, joacă bau-bau, cu-cu şi înţelege sensul a 10 cuvinte;
Luna aXa – se joacă concentrat, erfecţionează achiziţiile din luna precedentă, face gălăgie cu
jucăriile, provoacă zgomot, imită adultul, înţelege sensul a 10-20 cuvinte;
Luna aXIa – cei mai mulţi pot merge, poate bea singur cu cana, poate mânui linguriţa, apucă cu
două degete, devine o personalitate cu nemulţumiri şi preferinţe, execută ordine smple, pronunţă
primele cuvinte cu sens;
Luna aXIIa – păşeşte singur, se apleacă pentru a lua o jucărie, este conştient de posibilităţile sale
de a schimba atitudinea celor din jur; înţelege sensul a 10-20 cuvinte (vorbirea se formază sub
influenţa adultului şi a acţiunii sale educative,
De la 1 an la 1½ ani, merge, aleargă, foloseşte stâgaci linguriţa, execută mai multe ordine, cere
la oliţă;
La 2 ani – urcă singur pe o scară, loveşte mingea cu piciorul, hrăneşte şi leagănă păpuşa,
mănâncă sngur, cere obiecte, poate deţine controlul sfincterelor;
La 3 ani – clădeşte din cuburi, desenează bine linii verticale şi orizontale, după model,
vocabularul are 300-400 cuvinte, îşi ştie numele, adresa, vârsta, intră n relaţie cu alţi copii—>
DEZVOTAREA PSIHICĂ ŞI INTELECTUALĂ DEPINDE DE MEDIUL FAMILIAL.
Perioada preşcolară – se alimentează, se dezbracă singur; la 4 ani poate face comparaţii,
recunoaşte litere, la 5 ani apare „de ce-ul?”; atenţia voluntară se dezvoltă treptat.
Alimentaţia NN
Alimentaţia naturală este alimentaţia specifică pentru copil, este un produs steril cu o
compoziţie echilibrată, conţine anticorpi, este o alimentaţie fiziologică care îmbunătăţeşte şi
îmbăgăţeşte relaţia copiului cu mama sa. 1l lapte matern = 650-700 calorii.
Incidente şi accidente ale alimentaţiei naturale:
- regurgitaţiile şi vărsăturile
- colicile abdominale
- refuzul sânului
- constipaţia/ diareea postprandială
- supra sau subalimentaţia
- intoleranţa la laptele matern
- hipogalactia mamei.
Înţărcarea ideală – între 6-9 luni, în condiţii de sănătate, nu vara.
Factori care împiedică alimentaţia naturală:
a. datorită sugarului – malformaţiile gurii(buza de iepure, gura de lup), prematuritatea
mare, afecţiuni nazale, bucale; frenul scurt al limbii, dinţii nu sunt obstacole pentru
aimentare.
b. datorită mamei – malformaţii ale mamelonului(scurt, plat, ombilicat) —>se
pregăteşte prenatal, nu se renunţă, se mulge şi se dă cu linguriţa; eroziunile,
fisurile, ragadele mamelonului—>se previn cu igienă riguroasă, respectarea unui
orar de alimentare; se trateaă prin suprimarea temporară a alimentaţiei la sânul
respective 24-48 h, se tamponează su soluţie de nitrat de argint 5% sau pomezi
calmante, crème cu vitamina D—>atenţie la îndepărtare, prin spălare atentă, îainte
de alăptare; inflamaţia sânului - mastita—>se tratează cu comprese alcoolizate,
antibiotice, golirea sânului; boli ale mamei acute – tusea convulsivă, erizipelul,
febra puerperală, gripa, hepatita epidemică, septicemia, dizenteria, meningita,
TBC; boli cronice ale mamei – boli de inimă compensate, ciroză, insuficienţă
renală cronică, peritonită, ulcer, cancer, leucemie, anemie; sifilisul permite
alăptarea, SIDA –nu permite alăptarea; incompatibilitatea de grup şi Rh în primele
 zile de viaţă – nu permite alăptarea; psihoza nu permite alăptarea; hipogalactia
adevărată este rară; revenirea menstruaţiei nu este un obstacol pentru alăpare, dar
poate provoca dereglări digestive şi nervozitatea trecătoare a copilului; o sarcină
nouă permite alăptarea încă 3-4 luni, nu mai mult pentru că suprasolicită
organismul femeii;
Alimentaţia artificială este considerată o soluţie de necesitate, deteminată de mamă sau de copil.
Dezavantaje:
- are o compoziţie diferită, digestie şi asimilare diferite, modifică flora saprofită a
intestinului, expune copilul la infecţii; laptele praf este cel mai indicat, cu digestie şi
absorbţie bune, poate fi administrat la 3 1/2h – 4 ore; încetineşte tranzitul; laptele de vacă
se administrează în mod excepţional(în lipsa laptelui corespunzător vârstei), în prima lună
se diluează ½ cu apă de orez, îndulcită 5%; în luna aIIa ţi a IIIa - diluţia este 2/3 cu 5%
zahăr; din luna aIVa laptele se poate da integral, cu 5% zahăr.
Incidente şi accidente ale alimentaţiei artificiale:
- intoleranţa la preparatul introdus treptat
- supaalimentaţia cantitativă sau calitativă
- subalimentaţia cantitativă sau calitativă
- anorexia—> nu se forţează copilul
- hipovitaminoze
- constipaţia
- dispepsia-( indigestie)
Reguli ale alimentaţiei artificiale:
- se pregăteşte preparatul şi se administrează în condiţii de perfectă asepsie
- se apreciază cantitatea ingerată
- se respectă întocmai indicaţiile de pe ambalaj
- NU SE DĂ BIBERONUL COPILULUI CULCAT PE SPATE
- NU SE BRUSCHEAZĂ
- NU SE INTRODUC CANTITĂŢI EXAGEATE.
Alimentaţia mixtă este o alimentaţie combinată ce se administrează cu lunguriţa şi poate avea ca
incidente supraalimentarea şi refuzul sânului.
Diversificarea alimentaţiei copilului – se poate începe de la 3-4-5 luni( mai devreme la copilul
alimentat artificial, mai târziu la cel alimentat natural).
Reguli ale diversificării:
- progresivitatea, selectivitatea, respectarea toleranţei digestive a copilului, stimularea
apetitului copilului(climat plăcut în timpul mesei, igienă + estetică).
- sucuri de fructe la 2-3 luni
- măr ras, morcov, portocală(la cei cu tendinţa la constipaţie), lămâie ( când copilul
sughiţă)
- supa de zarzavat la 2-3 luni, la început din morcov pasat, care se îmbunătăţeşte treptat
- piureul de fructe la 3- 3, ½ -4 luni, ca masă la ora 10
- supa de carne la 5-6 luni
- gălbenuşul de ou (se începe cu 1/8 – albuş nu se dă până la 1 an)
- brânza de vaci la 4-5 luni
- ficatel de pasăre, iaurtul, smântâna, frişca de la 6-7 luni
- peşte, creier de la 8-9 luni
- pâinea după 9 luni sau poate lipsi cam 4-5 prânzuri/ zi.
- Reguli de preparare:
sugarul eutrofic trebuie să primească
Supa de morcovi – 500 g morcovi + 1000 ml apă +/- sare. Se spală, se curăţă, se spală morcovii,
se rad, se pun la fiert în apa rece, în vas acoperit; legumele fierte se trec de 2 ori prin sită deasă,
se completează lichidul rămas până la 1 l cu apă clocotită, se lasă să fiarbă 3-4 minute, se
adaugă un praf de sare—>24 calorii/ 100 ml; se dau copilului 180 ml/ kilocorp/ zi, fără a depăşi
1 l/ zi, în 6-8 mese până ce apar scaune legate şi se scade apoi treptat;
Zeama de orez – 300 g de orez + 1000 ml apă + 5 g sare; orezul curăţat, spălat, lăsat în apă 30
minute, se strecoară, se adaugă sare—>100 calorii / 1000 ml—>se poate da de la 2 luni;
Supa de orez – 30 g orez + 300 ml apă + praf de sare, orezul se fierbe 30 minute în apă clocotită
de la început, se trece prin sită de 2 ori, se repune la fiert cu sre, se completează apa până la 300
ml —>236 calorii/ 300 ml; se administrează la fel a supa de morcovi;
Supa de legume – 100-300 g de zarzavat (morcovi, cartofi, ţelină, pătrunjel) se fierb în apă
clocotită (250 ml) cu sare, se completeaz apa şi se fierbe încă 15 minute,se îmbogăţeşte treptat.
Greşeli în alimentaţia sugarului:
- nerespectarea intervalului minim de 3 ore între mese şi de de 5-6 ore noaptea;
- prelungirea alăptării peste 9 luni;
- neregularitatea meselor;
- alimentaţia prelungită sau în concentraţie crescută cu lapte de vacădetermină tulburări
digestive;
- diversificarea la întâmplare (timpurie, tardivă, neregulată).
Alimentaţia copilului 1-3 ani – raţia alimentară este de 90-100 calorii/ kilocorp/ zi; raportul
proteine, lipide, glucide este 1:1:4 (glucidele mai multe pentru că se ard repede, sunt sursa de
energie); se dau 3 prânzuri + gustare la 4 ore interval care să asigure digestia, evacuarea gastrică
şi educaţia alimentară.
Alimentaţia preşcolarului – raţia alimentară este de 75 calorii/ kilocorp/ zi, cu 10-20% proteine,
20-25% lipide, 70- 55% glucide.
Alimentaţia şcolarului – raţia alimentară este de 50-65 calorii/ kilocorp/ zi; este importantă
crearea deprinderilor igienice de alimentare.
Greşeli în alimentaţia copilului mic, preşclarului, şcolarului:
- nerespectarea raţiei alimentare
- menţinerea unei alimentaţii preponderent lactate
- nerespectarea apetitului copilului
- nerespectarea orarului de masă.
Îngrijiri de pediatrie preventivă
Prevenţia primară – constă din totalitatea măsurilor care se impun pentru împiedicarea apariţiei
îmbolnăvirilor în populaţia comunitară: vaccinările, clorinarea şi fluorurarea apei, pasteurizarea
laptelui, prevenirea accidentelor de circulaţie şi a intoxicaţiilor.
Prevenţia secundară – se adresează copiilor cu risc înalt pentru o anumită boală: depistarea
copiilor din familiile de hipertensivi pentru scăderea riscului de îmbolnăviri cardiovasculare +
hiperlipemia, obezitatea, aportul crescut de sare, fumatul; prevenirea malnutriţiei prin
promovarea alimentaţiei naturale; măsuri de screening pentru depistarea copiilor infestaţi cu
TBC, cu scolioză, deficienţe senzoriale, RAA.
Prevenţia terţiară – este reprezentată de tratamentul şi supravegherea copiilor cu boli cronice
potenţial invalidante(măsuri medicamentoase, suport psihologic şi financiar).
Vaccinările
Contraindicaţii generale:
- caşexia, boli neoplazice, hemopatii maligne(leucemii) —>organismul nu produce
anticorpi iar vaccinarea agravează evoluţia bolii;
- boli infecţioase acute sau în convalescenţa acestor boli—>datorită epuizării resurselor de
apărare răspunsul în anticorpi este insuficient;
- pacientul a avut boala împotriva căreia protejează vaccinarea respectivă;
Contraindicaţii specifice:
- TBC evolutivă —>vaccinarea poate agrava boala;
- Nefropatiile cronice cu sedimente patologice în urină se pot vaccina antiholeric, BCG,
antipolio;
- Diabetul zaharat se poate vaccina antidifteric, antitetanic, antipolio;
- Afecţiunile cardiovasculare decompensate sau tulburările de ritm;
- Afecţiunile neurologice - se evită vaccinările preparate din bacterii sau virusuri cu
neurotropism( afinitatea unor toxine sau germeni față de sistemul nervos). ;
- Afecţiuni hepatice cronice agresive;
- Afecţiuni cutanate alergice;
- Boli alergice – astmul bronşic riscă să provoace reacţii locale şi generale severe—
>necesită prudenţă şi testarea toleranţei;
- Sarcina – se interzic vaccinările cu virus viu în primele 3 luni(risc teratogen); se poate
administra doar anatoxină tetanică şi vaccinare antipolio cu virus omorât;
- Corticoterapia prelungită determină depresia imunologică—>se evită vaccinaea cu
virusuri vii, attenuate;
- Administrarea anterioară a imunoglobulinelor specifice—>necesită temporizarea
vaccinării 3- 4 săptămâni;
- Vaccinarea copiilor cu sindroame imunodeficitare—>beneficiază de protecţie pasivă cu
imunoglobuline specifice sau vaccinuri inactive; copiii infectaţi cu HIV asimptomatici
beneficiază de vaccinări de rutină; copiii cu SIDA—>se contraindică vaccinuri vii,
atenuate, inclusiv BCG.
Reacţii postvaccinale:
1.Reacţii locale: fenomene inflamatorii la locul de inoculare(eritem, edem,durere, impotenţă
funcţională—>durează 24 ore, nu necesită tratament;
2.Reacţii generale: febră, stare generală alterată, greţuri, vărsături, diaree—>necesită
tratament simptomatic;
3.Şocul vaccinal precoce – un şoc anafilactic ce necesită de urgenţă(rar întâlnit);
4.Reacţii de organ (rar întâlnite); după vaccinarea antitetanică pot apărea nefopatii, după
antipolio şi antirabic apar rareori;
5.Reacţii focale – într-un număr mic de cazuri se poate constata agravarea unor boli
preexistente; mecanismul de producere a acestor reacţii constă în eliberarea de substanţe
histaminice şi de endotoxine de către vaccin, cu declanşare de reacţii alergice faţă de
proteinele microbiene conţinute în vaccin.
Vaccinări obligatorii în România
HB-VACCIN HEPATITA B(introdus 1995)
BCG- vaccin impotriva TBC
DTPa-vaccin impotriva difteriei,tetanosului, tusei cvonvulsive
VPI-vacin impotriva poliomelitei
HIB-vaccin impotriva efectelor cu Haemophylus influentza tip B
ROR-vaccin impotriva rujeolei, rubeola, oreion (introdus 2008)
dT-vaccin difterotetanic tip B( ADULT)
In 2016 se precomizeaza introducerea si de vaccin Pneunococic la 2, 4, 14 luni
 Locatia Varsta Vaccin Modul de administrare
Materintate Primele ore de la HB injectabil
nastere
medic de familie 2 luni DTPa-VPI-HIB-HB(vaccin injectabil
hexavalent)
medic de familie 4 luni DTPa-VPI-HIB-(vaccin injectabil
pentavalent)
medic de familie 2 luni DTPa-VPI-HIB-HB(vaccin injectabil
hexavalent)
medic de familie 12 luni ROR injectabil
DTPa- VPI-HIB-(vaccin
pentavalent)
Medic familie 7 ani clasa I ROR, VPI injectabil
Medic familie 12 ani clasa III VPI injectabil
Medic familie 14 ani clasa VIII dT injectabil

Sindromul de detresă respiratorie

Anoxia fetală a NN este o stare de oxigenare insuficientă a ţesuturilor care poate determina
suferinţa sau moartea; scăderea oxigenului în sânge şi ţesuturi determină leziuni ale SNC,
miocardului, pereţilor capilari, grave tulburări ale funcţiilor vitale.
Etiologie:
- stări patologice ale mamei
- tulburări ale circulaţiei fetoplacentare
- hipertonia uterină spontană sau determinată de ocitocice ( care are acțiune stimulatorie asupra
contracției musculaturii uterine)

- hipotensiunea determinată de anestezia la naştere

Manifestări clinice:
- asurzirea zgomotelor cardiace
- modificarea zgomotelor cardiace până la dispariţia zgomotelor inimii care indică
moartea fătului.
Tratament:
-prevenirea şi combaterea cauzelor determinante
-oxigenoterapie
-perfuzii cu glucoză hipertonă 33%
-declanşarea naşterii.
Asfixia NN
Etiologie:
-imaturitatea SNC
-hemoragii cerebrale
-obstrucţii ale căilor respiratorii
-malformaţii congenitale
-naşterea prelungită
-anestezia sau analgezia mamei.
1. Apneea tranzitorie se manifestă cu întârzierea în instalarea respiraţiei sau mişcări
respiratorii absente de la 30 secunde până la 1 minut, tegumente cianotice, BCF-uri
normale.
 Intervenţii:
- dezobstruarea căilor respiratorii prin aspiraţie rapidă, în condiţii de perfectă asepsie +/-
ventilaie artificială, prin comprimarea cutiei toracice între police (pe stern) şi celelalte
degete(pe spatele copilului) + oxigenoterapie + poziţia declivă a copilului.
2. Asfixia albastră (sincopă albastră sau de gradul I) se manifestă cu mişcări respiratorii
absente peste 5 minute, cianoză generaliată, BCF-uri prezente, neregulate, 80/ minut,
cordon ombilical cu pulsaţii slabe.
Intervenţii:
- se aşează NN în poziţie declivă
- se permeabilizează căile respiratorii
- se asigură respiraţie artificială prin mască sau gură la gură (capul în hipeextensie, se
insuflă aer prin 2-3 comprese strile până la expansiunea peretelui toracic, apoi se lasă
să se golească pasiv; se efectuează într-un ritm de 25-30 insuflaţii minut + oxigen 2-4 l
pe mască.
3. Asfixia albă (sincopa albă sau de gradul II) se manifestă cu mişcări respiratorii absente,
tegumente livide”ca de ceară”, copil moale „ca de cârpă”, absenţa reflexelor, bradicardie
cu bătăi asurzite sau chiar absente, cordon ombilical lipsit de pulsaţii.
Prognostic: dacă nu-şi rvine în 30-60 secunde—>exitus.
Intervenţii:
- se practică intubaţie endo-traheală cu aspiraţie + ventilaţie artificială 30-35 insuflaţii/
minut + masaj cardiac exern cu indexul şi mediul reanimatorului pe regiunea
presternală pentru o deprimare de 0,5 cm, cu o frecvenţă de 80/ minut + puncţionarea
venei ombilicale pe care se administrează bicarbonat de Na, glucoză, analeptice şi
tonicardiace + oxigen + supraveghere —>rată mare de sechele neuropsihice
importante.

Convulsiile sunt contracţii involuntare ale uneia sau mai multor grupe de muşchi, în accese,
însoţite sau nu de pierderea cunoştinţei.
Etiologie la NN: hemoragii cerebrale, menigite acute, tetanosul.
Etiologie la sugar: hipertermia şi hipocalcemia.
Etiologie la preşcolar: epilepsia, meningita, traumatismele, intoxicaţiile, diabetul.
Clasificare:
1.Convulsii organice – pot fi determinare de leziuni acute sau cronice ale SN(meningite,
encefalite, abcese cerebrale, suferinţe la naştere – travaliu prelungit, prezentaţii anormale,
anomalii de dezvoltare – microcefalie, hidrocefalie, encefalopatie cronică infantilă);
2.Convulsii febrile (simptomatice) la sugar şi între 1-4 ani cu prilejul unor îmbolnăviri cu febră
mare( fără urmări);
3.Convulsii metabolice - apar în RA sau ciroză, tetanie, hipoglicemie, hipovitaminoze(A, B6);
4.Convulsii esenţiale – în epilepsie –idiopatică sau organică, secundară unor afecţiuni cerebrale
anterioare.
Manifestări clinice: debut brusc al crizei care evoluează în 3 faze:
- faza de contractură tonică – copil agitat, cu faţa imobilă şi privirea fixă îşi pierde
cunoştinţa şi se instalează o contracură tonică, generalizată, în care faţa este
contractată, imobilă, cu maxilare strânse, globii oculari sunt rotaţi în sus(privire
plafonată), membre rigide, apnee;
- faza de contractură tonico-clonică – globii oculari execută mişcări în toate direcţiile,
contracturi ale muşchilor feţei, cu mişcări de flexie şi extensie a membrelor, respiraţie
dificilă, cianoză, extremităţi reci, pierdere involuntară a urinii;
- faza de rezoluţie contracţiile încetează, copilul devine conştient, ţipă sau adoarme;
convulsiile se pot repeta, pot fi unice sau complete/ incomplete.
Intervenţiile se stabilesc în funcţie de cauză:
-În orice situaţie copilul se aşează în DD cu capul lateral, protejat;
-Se aplică între dinţi un depărtător de protecţie;
-Se uşurează respiraţia prin eliberarea căilor respiratorii;
-La convulsiile de febră- se administrează antipiretice + baie caldă, răcită progresiv sau
împachetări reci;
-Se administrează fenobarbital i.m. 3-7 mg/kilocorp/doză;
-La rahitici se administrează calciu gluconic + vitamina D;
-În edemul cerebral se administrează sulfat de Mg (25%);
-La macrocefalie se execută puncţie rahidiană decompresivă;
-După criză se investighează copilul atent cu anamneză, FO, calcemie, glicemie, sumar urină,
puncţie lombară, radiografie craniană.
Sindromul hemolitic al NN
1.Icterul fiziologic
2.Icterele patologice ale NN
A.Incompatibilitatea sanguină feto-maternă-icterul prin izoimunizare fetomaternă - cel mai
frecvent, cu două forme clinice – în sistemul Rh( se manifestă când mama este Rh- şi tatăl Rh+;
apare o reacţie antigen/anticorp cu hemoliză în sistemul circulator al copilului; boala este cu atât
mai gravă cu cât au existat mai multe sarcini înainte) sau în sistemul ABO.
Manifestări clinice: icter precoce, apare la 2-3 ore de la naştere, cu intensitate maximă în a 3a şi
a4a zi, cu nuanţă bronzată, meconiul normal, urina conţine urobilină, urobilinoen, pigmenţi
biliari; ficatul şi splina mărite; bilirubina crescută; anemie importantă, stare generală bună iniţial
care se alterează rapid, cu adinamie şi hipotonie.
Intervenţii profilactice:
-se administrează imunoglobulină mamelor cu Rh-
-corticoterapie din a 20 săptămână de sarcină
-gamaglobuină din luna a5a
-declanşarea naşterii între a 32a şi a 34a săptămână sau cezariană în a 37a săptămână.
Intervenţii curative: exanguinotransfuzie de urgenţă+vitamine.
B. Obstrucţii ale căilor biliare –icter mecanic, determinat de un obstacol în eliminarea bilei
datorită unor malformaţii congenitale sau unui dop de bilă îngroşată.
Manifestări clinice: icter precoce, verde măsiniu, meconui cenuşi, urini hiperpigementate, ficat,
splină mărite; prognostic sever, tratament chirurgical.
C. Infecţii hepatice-ictere infecţioase apar în stări septicemice cu punct de plecare ombilical sau
intestinal sau în hepatita virală care se transmite transplacentar în ultimile luni de sarcină cu
prognostic grav.
Manifestări clinice: stare generală alterată, prăbuşirea curbei ponderale, febră de tip septic,
cianoză, anemie, colaps.
Intervenţii:
-antibioterapie precoce şi masivă
-gamaglobuline, trabsfuzii, vitamina K.
D. Ictere toxice – apar în intoxicaţii medicamentoase, alimentare sau cu alte toxice.
E. Ictere alergice – datorită unor alergeni alimentari.
Evoluţia patologică a bontului ombilical
Inflamaţia se manifestă cu secreţie seroasă sau purulentă a bontului şi se tratează cu apă
oxigenată, tamponaj cu nitrat de Ag 1% şi pansament uscat;
Granulomul se manifestă cu secreţie muco-purulentă şi un mugure roşiatic, pediculat, cu
suprafaţă zemuindă. Se tratează cu apă oxigenată, tamponaj cu nitrat de Ag 5% şi pansamen
steril cu alcool de 70°;
Omfalita se manifestă cu secreţie purulentă şi inflmarea ţesuturilor din jurul bontului ombilical;
se tratează cu antibiotice pe cale generală şi pansament cu alcool 5%.
SIDA la copii – apare la 4 luni de la expunere.
Manifestări clinice: greutate mică la naştere, pierdere în greutate, infecţii repetate, diaree
cronică, neutropenie.
Diagnostice nursing
Potenţial de infecţie datorită alterării sistemului imunitar
Hemoragii datorită modificărilor hematopoietice
Dispnee datorită infecţiilor respiratorii
Alterarea tegumentelor şi mucoaselor datorită diareii sau candidozelor
Alterare senzorială datorită izolării
Dezvoltare psihomotorie insuficientă datorită limitării contactelor interumane
Alterarea relaţiilor cu părinţii datorită fricii acestora de boală
Obiectivele îngrijirii
Prevenirea transmiterii virusului
Prevenirea complicaţiilor
Asigurarea suportului psihic pentru familie
Educarea familiei pentru a îngriji copilul la domiciliu
Sindromul de deshidratare acută reprezintă perturbarea într-un interval scurt a compoziţiei
hidroelectrolitice ormale a organismului.
Etiologie:
1. Pierderi hidroelectrolitice crescute digestive (vărsături, diaree) sau extradigestive
(transpiraţii abundente, febră, diureză crescută, arsuri.
2. Suprimarea aportului prin imposibilitatea asigurării unui aport oral corespuzător în caz de
anorexie, abolirea reflexeului de deglutiţie, coma.
3. Translocaţia de lichide (fără pierdere ponderală) în ascită (în seroase), edeme(subcutanat)
ileus paralitic (intraintestinal).
Manifestări clinice: agitaţie, sete, febră de deshidratare, uscăciunea mucoaselor, pliu cutanat
persistent, fontanelă deprimată, tahicardie, TA scăzută moderat, înfundarea ochilor cu cearcăne
albastre, nas care se subţiază, oligurie până la anurie.
Intervenţii profilactice: se hidratează adecvat copilul în orice fel de afecţiuni cu pierderi – febră,
vărsături, diaree, transpiraţii, arsuri, anorexie.
Intervenţii curative:
-Se rehidratează oral cu ceaiuri, glucoză 5%, ser fiziologic sau Gesol(NaCl 3,5 g, NaHCO 3 2,5
g, KCl 1,5 g, glucoză 20 g, ); pachetul se dizolvă într-un litru de apă fiartă şi răcită, se poate
administra oral sau pe sondă nasogastrică;
- Se administrează antiemetice, în caz de vărsături.
-Se transportă la spital;
-Se recoltează sânge pentru analize: hematocrit, ionograma serică, ureea sanguină;
-Se rehidratează prin perfuzie;
-Se supraveghează funcţiile vitale şi bilanţul hidric;
-Se face tratament etiologic.
Tratamentul tulburărilor acute de digestie
Obiective:
Combaterea deshidratării acute
Combaterea colapsului circulator
Combaterea acidozei
Restabilirea dereglărilor neurovegetative
Eliminarea factorului cauzal
Tratamentul dietetic are 4 etape:
1.Dieta hidrică – se suprimă temporar alimentaţia, se instituie dietă hidrică pentru punerea în
repaus a tubului digestiv, pentru dezinoxicarea organismului, combaterea deshidartării, calmarea
setei, stimularea diurezei, favorizarea scăderii temperaturii şi influenţarea favorabilă a
vărsăturilor. Se administrează apă fiartă şi răcită, ceai zaharat 5%, amestecuri clorurosodice;
durata dietei variază între 6 şi 24 de ore în funcţie de gravitatea tulburării de digestie, vârstă,
starea de nutriţie.
2.Dieta de tranziţie nelactată – durează 24 de ore şi constă din vegetale antidiareice bogate în
celuloză şi pectine care au şi valoare calorică(supă de morcovi, zeamă şi supă de orez, banane,
roşcove care aduc K şi curăţă mecanic intestinul.
3.Realimentarea se face rapid, trecând în 3-5 zile (cu 30-40 ml la o masă) la un preparat de lapte
dietetc.
4.Revenirea progresivă la alimentaţia normală (în 2-3 zile, 10-20 ml zilnic înlocuiţi alimentul
de tranziţie cu laptele normal al copilului).
Frecvenţa şi gravitatea afecţiunilor respiratorii la copil
Afecţiunile respiratorii sunt cele mai frecvente afecţiuni ale copilului, cu atât mai frecvente cu
cât copilul este mai mic. Acest lucru se explică prin particularităţile anatomofiziologice ale
aparatului respirator la copil:
- imperfecţiunea mijloacelor de apărare
- reglarea ineficientă a respiraţiei din partea SNC
- abundenţa de vase sanguine şi limfatice în căile respiratorii şi plămâni
- uşurinţa cu care se produc edemul şi spasmul care strâmtează căile respiratorii
- frecvenţa reacţiilor alergice provocate de bacterii, virusuri şi particule din aer
- cavitatea nasofaringiană strâmtă la naştere, se adânceşte foarte puţin în primul an de
viaţă, de aceea, orice inflamaţie a mucoasei nazale împiedică respiraţia
 - trompa lui Eustachio, scurtă şi orizontală, favorizează infecţiile otice în cele mai
uşoare afecţiuni ale faringelui.
Îngrijirea copilului cu febră
Se creşte cantitatea de lichide
Se asigură atmosferă răcoroasă
Se fac lavaje cu apă de 21-27 °C
Se administrează antipiretice(supozitoare, i.m.)
Urgenţe în pediatrie
Insuficienţa respiratorie acută – imposibilitatea aparatului respirator de a satisface nevoile
metabolice ale organismului şi imposibilitatea schimburilor de gaze.
Etiologie:
1.Cauze pulmonare:
-obstructivă - obstrucţia căilor nazale, faringiene, laringiene, traheale, bronşice;
-restrictivă(prin scoaterea din funcţie a unei suprafeţe de parenchim pulmonar) în pneumonii,
bronhopneumonii, pleurezii, pneumotorax sau în edemul pulmonar, prin perturbarea
schimburilor de gaze;
2.Cauze extrapulmonare:
-neurogenă în edem cerebral, meningite, hematoame, abcese, tumori, intoxicaţii, hemoragii;
-miogenă în miopatii sau paralizia muşchilor respiratori;
-prin tulburări d circulaţie în hemoragii, hemoliză, intoxicaţii cu CO, şoc, insuicienţă cardiacă.
Manifestări clinice: dispnee cu polipnee sau cianoză sau bradipnee (în insuficienţa respiratorie
acută neurogenă.
Intervenţii nespecifice:
Se asigură poziţie de securitate în funcţie de starea copilului
Se permeabilizează căile respiratorii
Se aspiră secreţiile
Se asigură drenaj postural şi tapotaj
Se asigură oxigenoterapie cu Oxigen 2-4 l/ minut, eventual cu alcool alb 2 ml la 100 ml apă
distilată în barbotor
Se sedează uşor în caz de agitaţie marcată.
Intervenţii specifice:
În astmul bronşic – se administrează miofilin cu glucoză 5% i.v. lent + HHC;
În procesele infecţioase – antibioterapie;
În caz de corpi străini laringo-taho-bronşici – se elimină sub control endoscopic;
Insuficienţa cardiacă reprezintă incapacitatea inimii de a asigura un debit sanguin
corespunzător necesităţilor organismului.
Etiologie:
La sugar: boli congenitale cardiace, tulburări de ritm, miocardite;
La coplul mic: miocardita reumatismală, HTA, valvulopatiile, anemiile, septicemiile, pericardita
exudativă, boli renale, pulmonare, metabolice.
Manifestări clinice: tahipnee, sete de aer, geamăt, tiraj, tahicardie cu TA normală/ crescută/
scăzută, ritm galopant al zgomotelor inimii, turgescenţa jugularelor, oligurie, transpiraţii,
paloare.
Intervenţii:
-Se asigură poziţie semişezând
-Se permeabilizează căile respiratorii şi se administrează oxigen umidificat(cu alcool în EPA)
-Se administrează diuretice
-Se administrează tonicardiace, digitalice, i.v. lent, în glucoză 5%(datorită efectului lor
bradicardizant)
-Se pot aplica bandaje compresive la rădăcina unui membru pentru reducerea întoarcerii
venoase, bandaj care se schimbă la 15 minute.
Colapsul – insuficienţă circulatorie periferică cu dezechilibru brusc între capacitatea patului
vascular şi volumul sângelui circulant.
Etiologie:
1.hipovolemia în sindromul de deshidratare acută, hemoragii, arsuri;
2.infecţii
3.neurogen
4.intoxicaţii
5.şoc anafilactic
Manifestări clinice: tegumente palide, umede, reci până la cianotice, hTA, puls filiform, vene
colabate, imposibil de puncţionat, tahipnee, agitaţie, obnubilare până la comă.
Intervenţii de urgenţă:
Permeabilizarea CR
Resuscitarea cardio-respiratorie
Puncţionarea unei vene
Hidratarea cu soluţii macromoleculare – Dextran
Încălzirea treptată a corpului
Sedarea uşoară în caz de agitaţie
Transportarea de urgenţă la spital, sub supraveghere.
Intervenţii în spital:
Se face denudare dacă nu s-a putut puncţiona vena
Se recoltează analize
Se continuă tratamentul
Se supraveghează atent.
Malnutriţia este o tulburare cronică a stării de nutriţie, specifică perioadei de sugar şi copil
mic, datorată insuficienţei aportului nutritiv-caloric şi/ sau proteic. Se caracterizează prin
greutate mică în raport cu vârsta, iar în formele cronice, prin greutate mică în raport cu talia.
În plus, există carenţe şi deficite minerale şi vitaminice care explică prezenţa anemiei,
rahitismului carenţial, avitaminozelor. Organismul este în imposbilitate de a-şi acoperi prin
aport exogen necesităţile nutriţionale, fiind obligat să-şi consume ţesuturile proprii pentru
acoperirea nevoilor de întreţinere(autofagie celulară);
Tulburările metabolice complexe determină apariţia unor modificări adaptative capabile să
furnizeze energia necesară supravieţuirii. Malnutriţia este o insuficienţă de creştere secundară
deficitului de aport alimentar – deosebită de insuficienţa primară de creştere(hipotrofia staturo-
ponderală).
Clasificare:
Malnutriţia uşoară = distrofie de gradul I = hipotrofie= copil slab;
Malnutriţia medie = distrofie de gradul II;
Malnutriţia severă = distrofie de gradul III.
Etiologie:
1. Factori determinanţi:
a. deficitul aportului alimentar cantitativ: hipogalactia maternă, diversificarea
tardivă(peste 6 luni), diluţii necorespunzătoare de lapte sau zaharare insuficientă,
realimentări repetate şi diete retrictive, tabu-uri alimetare religioase sau etnice,
dificultăţi de alimentare(regurgitaţie cronică, vărsături cronice, anomalii bucale);
b. deficitul aportului alimentar calitativ: carenţa de glucide(distrofia laptelui de vacă),
carenţa de proteine(prin exces de făinoase) sau aport de proteine cu valoare
biologică scăzută, carenţa de lipide(prin folosire pe perioade lungi a produselor
semiecremate);
c. infecţii repetate, trenante enterale sau pulmonare, otice, urinare care influenţează
deficitul alimentar prin inapetenţă, pierderi digestive(vărsături, diaree), catabolism
crescut(bolile febrile), tulburări ale metabolismului intermediar;
d. carenţe psihosociale ca deprivare maternă, neglijarea ritmului fiziologic de
alimentare, frigul, poluarea, hospitalismul;
e. boli organice(stenoza hipertrofică de pilor), malformaţii congenitale, paralizii
cerebrale infantile;
2. Factori favorizanţi: greutatea mică la naştere, condiţii nefavorabile de mediu social,
venituri scăzute, familii dezorganizate, asistenţă medicală nesatisfăcătoare.
Atrepsia = forma cea mai gravă de malnutriţie.
Bilanţul nutriţional
Evaluarea gradelor de severitate se face în raport cu ceilalţi membri dintr-un grup populaţional
de aceeaşi vârstă şi sex, în funcţie de criterii antropometrice, clinice, biologice şi funcţionale
Criterii antropometrice
Indicele ponderal IP = Greutatea reală a copilului / Greutatea ideală a copilului
Un IP < 90 indică un copil cu risc de malnutriţie sau subponderal;
După IP există 3 grade de MPC:
 - gr.I IP = 0,89 – 0,76
- gr.II IP = 0,75 – 0,61
- gr.III IP = 0,6
Indicele statural IS = Înălţimea reală a copilului / Înălţimea corespunzătoare vârstei
Indicele nutriţional IN = greutatea reală / greutatea corespunzătoare taliei.
Conform indicelui de nutriţie există 3 grade de malnutriţie:
- gr.I IN = 0,89 – 0,81
- gr.II IN = 0,80 – 0,71
- gr.III IN = 0,7.
În cazul în care cauzele malnutriţiei protein calorice au fost de scurtă durată răspunsul se
răsfrânge mai mult asupra greutăţii şi mai puţin a taliei; dacă MPC este îndelungată, este
afectată talia, astfel încât înălţimea mică este considerată un fenomen adaptativ la stresul prin
subalimentaţie.
Diagnosticul se pune pe anamneză minuţioasă(evenimente obstetricale), anamneză dietetică şi
anamneză psihosocială + examen clinic; se poate observa că ţesutul adipos dispare treptat
începând cu toracele şi abdomenul(MPC gr.I), membrele (MPC gr.II) şi faţa(MPC gr.III);
grosimea plurilor se reduce progresiv până la dispariţie, ca şi turgorul; se apreciază toleranţa
digestivă – distroficul are vârsta greutăţii; se apreciază dezvoltarea neuro-psihomotorie; se
efectuează investigaţii care vizează diagnosticarea infecţiilor.
Tratamentul profilactic:
-alimentaţie naturală în primele 6 luni de viaţă
-atenţie deosebită la copiii alimentaţi artificial, privind tipul de lapte adecvat vârstei şi greutăţii,
diluţia, zahararea sau îmbogăţirea cu mucilagiu de orez
-respectarea calendarului imunizărilor
-tratarea corectă a infecţiilor
-asanarea condiţiilor necorespunzătoare de mediu şi sociale.
Tratamentul formelor uşoare şi medii de MPC:
În primele 6 luni de viaţă se indică o alimentaţie mixtă cu preparate de lapte adaptat(HUMANA,
MILUMIL) sau cu lapte praf integral şi preparat dietetic; sugarului de 5-6 luni nediversuficat i
se începe diversificarea corectă.
După 6 luni se prelungeşte alimentaţia la sân + diversificare corespunzătoare vârstei + lapte praf
integral cu mucilagiu de orez sau lapte adaptat.
Tratamentul formelor severe de MPC:
Reechilibrare hidroelectrolitică şi acido-bazică + tratamentul complicaţiilor infecţioase + terapie
dietetică prin aport proteic şi energetic care să accelereze procesul de creştere după 2-3
săptămâni de tratament; tratamentul se efectuează în terapie intensivă, apoi în spital începând
alimentarea cât mai precoce.
Rahitismul carenţial este o boală metabolică generală caracterizată prin tulburarea
mineralizării osoase, apărută în perioada de creştere datorită carenţei de vitamina D.
Cauza directă este carenţa de vitamina D, Ca şi P şi de expunerea redusă la razele UV.
Factori favorizanţi:
-vârsta – incidenţa maximă între 3-6 luni până la 2 ani
-prematuritatea(deficit de provitamina D)
-regimul de însorire scăzut – anotimpul rece din clima temperată nu pemite o transformare
eficientă a vitaminei D din piele
-sindroamele de malabsorbţie
-corticoterapia îndelungată
-epilepsia – copiii sub tratament cu fenobarbital, fenitoin au carenţe de vitamina D.
Tablou clinic:
Înmuierea oaselor craniului parieto-occipital
Bose frontale cu frunte olimpiană
Torace rahitic cu mătănii costale şi şanţ submamar la nivelul inserţiei diafragmului
Membre superioare cu brăţări rahitice
Modificările pot fi obiectivate radiologic, radiografia de pumn demonstrând leziunile rahitice.
La copiii care merg apar modificări de formă ale piciorului(genuvalgus, genuvarus)
Întârzieri în erupţia dinţilor, rezistenţă scăzută la infecţii, anemie carenţială
Calcemia poate avea valori nemodificate sau poate fi scăzută în formele severe;
Fosfatemia scăzută,
Fosfataza alcalină crescută;
Modificările radiologice arată calcifiere insuficientă, cu zonele de creştere lăţite, cu diafiza
oaselor lungi şi coastelor slab mineralizate.
Profilaxia antenatală – se administrează calciu şi vitamina D oral femeii gravide în ultimile luni
de sarcină şi se evită naşterea prematură;
Profilaxia postnatală – este obligatorie în ţara noastră (clima); copilul 0-12 luni primeşte zilnic
doze orale, fracţionate de la 7 zile la 18 luni – 400-800 u/ zi – Vigantol, Sterogil; este
considerată cea mai fiziologică, evită supradozajul şi nu supune organismul la eforturi de
metabolizare în salturi; administrarea periodică a unor doze de depozit (stoss) per os sau i.m.;
acestă metodă ar trebui să devină o practică de excepţie, rezervată doar populaţiei marginale sau
necooperante; prima doză de 200 000 u D se administrează în maternitate, apoi la 6-8 săptămâni
pentru a totaliza 1,2 mil. u D în primul an de viaţă; doza minimă este variabilă şi depinde de
ritmul de creştere şi de existenţa altor factori favorizanţi ai rahitismului; adaosul de Ca se
impune la prematuri sau la cei ce primesc sub 400 m lapte/ zi, în condiţiile în care preparatele de
lapte sunt îmbogăţite cu vitamina D.
Tratamentul curativ – se recomandă sugarului cu semne clinice, radiologice şi biologice de
rahitism; prognosticul rahitismului carenţial este excelent cu o vindecare sigură în 3-6 luni până
la 2 ani.
Anemia carenţială feriprivă este prezentă la 25- 30% dintre sugari, 20% dintre preşcolari,
2-7% dintre şcolari.
Etiopatogenie: aport insuficient de Fe prin alimentare artificială prelungită cu lapte de
vacă(sărac în Fe), alimentaţia excesivă cu făinoase, absenţa cărnii din alimentaţie, regim
vegetarian exclusiv impus de unele religii, prematuritate, diversificare incorectă şi tardivă,
diaree cronică, malnutriţia, parazitozele intestinale.
Anemia prin consum crescut de Fe în osteomielită, TBC, infecţii urinare, menstruaţie
prelungită, neregulată, abundentă.
Semne clinice: apatie, oboseală la supt, adinamie, somnolenţă, anorexie, apetit capricios, infecţii
trenante, transpiraţii abundente, curbă ponderală staţionară, retard psihomotor, turgor flasc,
tegumente palid albe, păr uscat şi friabil, unghii plate, tahicardie, stomatită; hemoglobina este
scăzută sub 10 mg/ dl, cu hemocromie, microcitoză, hematii în semn de tras „la ţintă”; dozarea
fierului arată scăderi sub 60 μg/ dl.
Tratamentul profilactic antenatal – se dozează Hb la orice gravidă sub 12g/dl, se rescrie regim
alimentar bogat în Fe şi Glubifer zilnic în ultimile luni de sarcină.
Tratamentul profilactic postnatal – se ligaturează cordonul ombilical după încetarea pulsaţiilor;
diversificarea se iniţiază mai precoce la copiii alimentaţi artificial şi se adaugă carne, ficat,
gălbenuş de ou, legume verzi; prematurii, dismaturii şi cei născuţi din mame anemice vor primi
sistematic între 2 luni şi 1 an, zilnic, Fe per os.
Tratamentul curativ – se administrează preparate de Fe, oral, 5-6 mg/ kilocorp/zi; dozele de
vitamina C favoizează absorbţia Fe; Efectele secundare ale terapiei cu Fe sunt vărsăturile,
diareea, colicile abdominale care necesită întreruperea tratamentului; terapia parenterală cu Fe
este foarte rar necesară, cu preparate de admnistrat i.m. profund, în Z.
Sindromul alergic – poate fi de origine digestivă (alimentară), medicamentoasă sau alţi
alergeni, cu manifestări cutanate polimorfe şi reacţii generale ale organismului, prurit.
Intervenţii:
Se întrerupe alergenul, se administrează antihistaminice, corticoterapice, sedative; se fac
desensibilizări specifice.
Diatezele sunt stări de reactivitate particulare înnăscute sau dobândite ale organismului la
acţiunea unor agenţi nocivi diverşi din mediul exterior; pot fi cutanate, alergice, limfatice.
Sindroame hemoragipare – stări patologice caracterizate prin tendinţa la hemoragii spontane
sau provocate datorită alterării congenitale sau dobândite a unuia sau mai multor factori din
mecanismul hemostazei:
Retracţie – cheag – coagulare = hemostaza
↓ ↓ ↓
Vasculopatii- trombopatii - coagulopatii
Pentru stabilirea diagnosticului sunt necesare examinări de laborator ( TS, TC, timp de
protrombină, numărarea trombocitelor.
Purpurele sunt hemoragii cutanate sub formă de pete mici= peteşii, sau mari= echimoze; pot fi
congenitale sau dobândite; tratamentul constă în transfuzii de sânge proaspăt, antihistaminice,
hemostatice corticoterapie.
Hemofilia – diateză hemoragică produsă prin alterarea procesului de coagulare(coagulopatie);
este o boală congenitală, transmisă ereditar de femei feţilor de sex masculin; se manifestă prin
scăderea sau lipsa factorului VIII al coagulării, hemoragii care pot apărea la traumatisme
neînsemnate; se tratează cu trombină aplicată local (în hemoragiile externe) transfuzii de sânge
proaspăt sau plasmă antihemoragică, evitarea traumatismelor minime.
Accidente
Plăgile
Fracturile – particularităţi la copii:
-fracturi „în lemn verde”
-vindecarea cu atât mai rapidă cu cât copilul este mai mic şi starea de nutriţie mai bună
-reluarea funcţiei mai rapidă prin mişcare şi hidroterapie, nu masaj, pentru că favorizează
mărirea calusului.
Arsuri - particularităţi la copil:
-vârsta este foarte importantă – sugarii şi copiii mici intră foarte uşor în şoc
-rehidratarea se realizează la copilul mic cu 4 ml x gradul arsurii x suprafaţa arsă; la copilul
mare cu 2-3 ml x gradul arsurii x suprafaţa arsă; 1/ 2 din cantitatea necesară hidratării se
administrează în primele 8 ore;
-se asigură o alimentaţie bogată în proteine, vitamina A, B, C.
Intoxicaţii – sunt cauză majoră de deces a copiilor sub 5 ani, datorită numărului şi varietăţii
substanţelor toxice, lipsei de supraveghere a părinţilor, tendinţei copiilor de a duce totul la gură,
folosirii medicamentelor în familie.
Particularităţi pre şi postoperatorii în pediatrie
Îngrijiri preoperatorii
Se oferă informaţii despre procedură părinţilor şi copilului; informaţiile oferite copilului trebuie
să fie adecvate vârstei şi nivelului său de cunoştinţe, prin joc cu păpuşi; se oferă copilului
posibilitatea de a vedea sala de operaţie înainte, aparatura care va fi folosită; îi vor fi prezentate
cât mai aproape de realitate senzaţiile pe care le va avea, în cuvinte cât mai potrivite;
Se asigură igiena pielii, părului, unghiilor cu baie generală cu şampon dezinfectant;
Se menţine o hidratare adecvată;
Se măsoară şi se notează constantele fiziologice;
Se recoltează analizele şi se efectuează investigaţiile necesare în funcţie de intervenţia
chirurgicală;
Se administrează sedativele prescrise pentru facilitarea anesteziei, reducerea anxietăţii şi
minimalizarea secreţiei bronşice;
Se încurajează familia să fie alături de copil pentru a-l încuraja;
Se corectează concepţiile greşite care rezultă din convorbirea cu părinţii şi se păstreză
onestitatea în toate afirmaţiile faţă de părinte, copil;
Se respectă toate indicaţiile preoperatorii legate de procedură – odihna, dieta, antibioterapia de
protecţie, pregătirea regiunii de operat;
Se tansportă la sala de operaţie cu un mijloc de transport adecvat stării copilului cu coordonarea
întregii echipe astfel încât copilul să fie primit în sala de operaţie şi să i se reducă starea de
anxietate;
Se crează condiţii pentru familie pentru a aştepta sfârşitul intervenţiei în condiţii bune şi sunt
pregătiţi să accepte aparatele pe care le vor vedea la copil(perfuzii, oxigen, intubaţie, monitoare,
aspiraţie).
Îngrijiri postoperatorii
Se asistă copilul când îşi revine din anestezie pentru asigurarea continuităţii îngrijirilor care este
mai importantă pentru copil decât pentru adult;
Se urmăresc cu atenţie constantele vitale:
- respiraţia peste 30/ minut se raportează medicului
- temperatura sub 36 şi peste 37,5° C se raportează medicului
- pulsul tahicardic se raportează medicului
 - reflexele, starea de conştienţă
Se asigură poziţie adecvată pentru prevenirea aspiraţiei vărsăturilor şi pentru asigurarea unei
bune respiraţii; se asigură aspiraţia secreţiilor şi ulterior se încurajează respiraţiile ample pentru
prevenirea bronhopneumoniei de stază + schimbarea poziţiei – dacă intervenţia o permite;
Se asigură confortul în ambient curat, plăcut, cu lenjerie curată, muşama, aleză;
Se acordă toate îngrijirile în condiţii de perfectă asepsie;
Se supraveghează tuburile de dren, aspectul şi volumul drenajului, perfuzia, transfuzia,
ţesuturile din jurul puncţiei venoase;
Se măsoară bilanţul hidric permanent;
Se supraveghează sonda urinară, aspectul şi volumul urinii şi se acordă îngrijirile igienice
necesare;
Se supraveghează pansamentul inciziei şi se schimbă la indicaţia medicului;
Se protejează sutura la efortul de tuse, râs, vomă, defecare pentru prevenirea evisceraţiei;
Se previne meteorismul prin regim alimentar, cărbune medicinal, tub de gaze;
Se îngrijesc adecvat stomele protejând tegumentele din jur şi golind punga de drenaj la 8h;
Se administrează antibioticele prescrise,
Se acordă îngrijiri ale gurii, buzelor, tegumentelor;
Se asigură imobilizarea atât timp cât impune intervenţia prin metode diverse, distragerea atenţiei
cu jocuri, lecturi şi suport psihic permanent;
Prima vizită a părinţilor trebuie să se petreacă numai dacă atitudinea lor este încurajantă pentru
copil şi numai în prezenţa asistentei;
Se implică părinţii în toate îngrijirile în măsura posibilităţilor
Se educă copilul şi familia pentru perioada de după spitalizare în privinţa tratamentului igieno-
dietetic, medicamentos şi în legătură cu revenirea la control.