Capitolul 6

Sistemele de partide _i sistemele electorale

6.1. Conceptul de fraccionalizare

În mod tradicional,dihotomiafundamentala sistemelorpartidice a fostcircum-

scris distincciei dintrebipartidism _i pluripartidism. În acela_itimp, o atare
abordare a trezit numeroase obieccii, denotînd insuficienca acesteia atît sub
aspectul caracteristicilor numerice ale sistemelor de partide, cît _i sub aspectul
dinamicii lor funccionale. Examinarea _i compararea sistemelor de partide implic,
de fapt, elucidarea a dou serii de probleme, legate între ele, dar deosebite: în
primul rînd, problema delimitrii numerice a partidelor ; în cel de-al doilea rînd,
problema funccionrii sistemelor partidice. Pentru a efectua o analiz a sistemelor
partidice trebuie, prin urmare, s examinm aceste probleme atît în mod separat,
cît _i în ansamblu, bazîndu-ne pe:
'
a) criteriul numeric;
b) criteriul funccional, operam dup delimitarea sferei de competenc pentru
fiecare sistem partidic.

În cazul primului aspectce vizeaz modul de numrare a partidelor, drept

punct de plecare ar putea servi propunerea formulat de Douglas W. Rae. Acest
autor î_i propune ca scopevidenciereaunor parametri preci_i care s caracterizeze
relaciile competitive dintrepartide, stabilind c sistemulpartidic se configureaz
tocmai ca o competicie dintre partide. Prin urmare, în cadrul respectivei arene
politice, estenecesars fie distinse _i examinate sistemulpartidic la nivel electoral
(electiveparty system) _i sistemulde partide la nivel parlamentar (parliamentaiy
party system),primul fiind evaluat în baza numrului de voturi obcinute în urma
alegerilor, cel de-al doilea, în baza numrului de locuri atribuite în parlament-
voturilor în demnitti publice determin, dup cum vom vedeaîn
Transformarea
continuare, efectul dinamic al sistemului electoral.
partidelelupt pentruvoturi. De aceea,numrul devoturi
În cadrulalegerilor,
obcinutede fiecarepartid esteimportantpentrua descriecompeticiadintre partide-
În modevident,numrul partidelorconstituieo variabil în cadrul examinrii
 SISTEMELE DE PARTIDE ^I SISTEMELE ELECIDRALE 207

sistemului partidic la nivel electoral, fr a fi, în acela_itimp, o variabil foarte

util. S examinm, de exemplu, trei sisteme partidice (Tabelul 1).

Tbelul l. Numrul partidelor

; Sistemul
Unu \ Doi &}
Sistemul Trei
Sistemul
- __ _ (%) _;JL (%) lt. _' %
_ Partidul A __ _ '
90 45 < -__ _ ,31
_PartidulB _ wwmémJm
& MMÎÎ _ 34__ ~
PartidulC___ 1 I &.
"iii& " &&:
L___ Î
_M _; ___-%&
100 ___100 __
100 » ___ _.__

În flecaredin cazurileprezentate,
numrul partideloresteegalcu trei. Aceasta
nu contravine faptului ca aceste cazuri s reprezinte trei tipuri foarte diverse de
relacii interpartidice. Trebuie atunci s examinm, în afar de variabila referitoare
la numrul de partide, un element nou : cota voturilor ce revine partidului cel mai
puternic. În contextul celor trei cazuri examinatemai sus, aceast variabil nou
sugereaz c primul reprezint un caz de predominanc, în timp ce celelalte dou
sisteme denot lipsa unui partid dominant. Totu_i, evidencierea celui mai puternic
partid ofer o informatie limitat, întrucît lipsesc datele vizînd poziciile compea
titive ale celorlalte partide. De exemplu, datele respective atest aceea_i valoare
pentru dou sisteme de partide, dup cum rezult din Tabelul 2.
Tabelul 2. Datele vizînd partidul cel mai puternic
&

Doi WV
V_

Sistemul
Unu Sistemul
t
_ V& _ (%) & (%) ____i,
W"! Î"
' PartidulA __ 45 45 __ j
AL W?
PartidulB
_ ___ÎJLW ' if: __ V
PartidulC '" 11___ " *L
ÎM :
D
Partidul"& TS"v
&] " ' "" *"
_
._,__
Îoo .
'looÎA
> __,_.,._,
-w,_.
V__,_V_
_...__.__-,_..__ _
-

În sistemulUnu, remarc Rae,dou partideconcureaz, practic, la egalitate:

aici se configureaz un sistem bipartidic de tip englez. Din contra, sistemul
Doi prezint un tablou destul de divers, cu trei partide de opozitie, plasate în
pozicii aproape egale fac de un partid puternic care beneficiaz de o situacie
dominant în raport cu fiecare dintre ele, dar nu _i în raport cu cele trei partide
în ansamblu. Pentru a clarifica lucrurile, vom recurge la o a treia variabil:
numrul de voturi adunate de dou partide mai puternice. O atare variabil ne
arat cît de mult se apropie un sistem de condicia bipartidic.
Aceste trei variabile - numrul de partide, cota electoral a partidului predo-
minant, suma electoral a dou partide mai puternice denot, în viziunea lui
208 STIINTA POLI'IICA

Rae, 0 eficient descriptiv considerabil. Cu toate acestea, ele îndreapt atentia

numai asupra cîtorva dimensiuni importante ale competitiei între partide, carenu
sînt suficiente pentru a încelegetopografia de ansamblu. De aici apare necesitatea
de a introduce o variabil care ar descrie structura general _i panoramic a
relaciilor competitive. Autorul nume_te aceast variabil fraccionalimre (Opus;
concentrrii). Cu ajutorul ei se poate stabili cît de mult forca competitiv este
dispersat între toate partidele intrate în competicie. Adic, obcinem 0 msur de
fraccionalizare. Ideea fraccionalizrii este axat pe dou concepte de baz;
numrul cotelor ce revin fiecrui partid _i ponderea relativ a acestor cote. Un
sistem nefractionalizat dispune de o singur cot, care epuizeaz întreaga sum
a puterii competitive : avem aici sistemul cu partid unic care nu comport relacii
competitive. La extrema opus, un sistem foarte fraccionalizat dispune de un
mare numr de cote, de valoare aproape egal, astfel încît nici una dintre ele nu
configureaz o cot relevant a întregii sume a puterii (adic a voturilor). De
aceast dat sîntem în prezenca unui caz extrem de multipartidism, în care se
manifest vreo zece partide, fiecare dintre ele dispunînd de aproximativ a zecea
parte din votul total. Vom nota c fraccionalizarea nu trebuie identificat cu
numrul de partide. Egalitatea relativ a cotelor partidice, oricare ar fi numrul
lor, este, de asemenea, o parte integral a conceptului. S examinm dou sisteme
cu cîte trei partide fiecare. Primul sistem prezint partidul A cu 80% din voturi,
partidul B cu 12%, _i C cu 8%. În sistemul al doilea, partidul A apare cu 34%
din voturi, partidul B cu 33% _i C tot cu 33%. Ambele sisteme includ cîte trei
partide ori, mai exact, cîte trei cote din votul total. Dar sistemul al doilea este cu
mult mai fraccionat : trei cote sînt aproape egale ; de aceea, nici una dintre ele nu
se apropie de votul total (Rae, 1971).
Conceptul fraccionalizrii este, fr îndoial, o contribucie interesant în ceea
ce prive_te calculul partidelor _i, prin urmare, pentru analiza comparat a siste-
melor de partide. Cu toate acestea,ideea lui Rae ridic unele probleme. Dup cum
_tim, sistemul partidic e produsul interacciunii dintre unitcile politice pe carele
numim partide. Competicia este una dintre modalitcile acestei interacciuni (0
altmodalitate ar fi colaborarea), iar Rae ar vrea s ofere tocmai un criteriu de
comparare în baz funccional, _i nu numai numeric. ^i tocmai problemele
acestei competicii necesit anumite clarificri. S examinm, de exemplu, cazul
partidului unic. Întrucît, pentru cercettorul american, sistemul partidic se defi'
neste în termenii relaciei competitive dintre partide _i deoarece sistemul monO'
partidic nu comport relacii competitive , constatm c, în realitate, sistemul cu
partid unic nu este un sistem partidic, în sens specific. Ar exista, în fond, un
sistem politic al partidului unic. Cunoastem, de altfel, c exist (a_a cum vom
vedea mai departe) diferite specii de monopartidism, de_i, în acest context, Rae
nu ofer nici un criteriu distinctiv.Aceast observaciene orienteaz spremiezl
problemei,careinvoc necesitatea de a cinecontde caracteristicile ale
culturale
6
 SISTEMELE DE PARTIDE ^I SISTEMELE ELECFORALE 209

actorilor partidici antrenaciîn competicie.Practic, condiciile competicieivariaz

considerabil în funccie de gradul prezencei în cadrul sistemului de partide a
formaciunilor (una sau mai multe) antiregim (deseori numite _i anti-sistem), a
uneia sau 21mai multor opozicii neloiale, adic a partidelor orientate spre ideologii
,,alienate, precum _i în dependenc de consistenca relativ a fiecreia dintre
acestea. Vom preciza c, în prezenca unui element puternic (partid, dar _i grup ori
sindicat) alienat _i anti-regim, desf_urarea procesului politic _i a problem-
-solving-ului capt trsturi _i caracteristici de dogmatism, iar perspectiva
negociativ devine atenuat nu numai pentru c elementele alienate nu-_i gsesc
locul aici, dar _i pentru c devine dificil pentru partidele integrate s se
comporte întro manier negociativ _i s rspund, în aceast baz, formaciunilor
alienate , cel pucin în anumite limite. Cît prive_te varietcile monopartidismului,
vom menciona c o modalitate important de comparacie a acestora rezid tocmai
în aprecierea caracteristicilor culturale ale partidului unic _i ale corespunz
torului sistem politic.

62. Intensitatea
ideologic laputere
_irotacia
În virtutea celor expusemai sus,orice analiz comparat _i deci orice tentativ de
clasificare a sistemelor partidice trebuie s cin cont, în mod organic, atît de
caracteristicile numerice, cît _i de caracteristicile funccionale.În fond, am putea
invoca în acest sens configuracia tipologic a sistemelor partidice propus de
Joseph LaPalombara _i Myron Weiner, aceasta flind, în viziunea noastr, una
dintre cele mai reprezentative, tocmai pentru c abordeaz problema în cauz în baza
sintezei rezultatelor investigaciilor întreprinse de mai mulci cercettori în domeniu.
Cei doi autori pornesc de la constatarea c deosebirea tradicional dintre modelul
bipartidic _i cel pluripartidic n-a oferit concluzii suficient de semnificative. Pe
de alt parte, ei propun pentru sistemele de partide competitive o clasificare cu
patru rubrici, bazat parcial pe caracteristicile interne ale partidelor _i parcial pe
modurile diverse de decinere a puterii politice (LaPalombara, Weiner, 1966).
Caracteristica intern luat în considerare este cea care se axeaz pe gradul
de intensitate ideologic promovat de partid în cadrul experiencei sale competitive :
considerm de o importanc vital , noteaz cei doi autori, s reu_im evaluarea
partidelor în termeni de situare a acestora de-a lungul unui continuum cuprins
între punctele ce marcheaz maximumul de pragmatism _i maximumul de
ideologie. Cît prive_te modurile în care se produce decinerea puterii politice,
LaPalombara _i Weiner fac o distinccie esencial între hegemonie _i rotacie
(turnover), încelegînd prin hegemonie acel sistem în care, pe parcursul unei
perioade extinse de timp, acela_i partid ori coaliciile dominate de acela_i partid
210 STIINTA POLITICA

decinpoziciaguvernativ, pe cînd situaciilede rotaciepresupunc partidulcese

afl la guvernaresau, în orice caz, partidul care domin coalicia, esteschimbatal
o f1ecvencrelativ. În definitiv,în bazacelordou criterii mencionateintensi
tatea ideologic _i frecvencarotaciei la guvernare , sistemele partidice competitive
pot fi clasificate în urmtoarele patru categorii:
1. sistemul hegemonic ideologic;
2. sistemul hegemonic pragmatic;
3. sistemul de rotacie ideologic;
4. sistemul de rotacie pragmatic.

Privitor la sistemele necompetitive, hegemonice prin definicie _i fr rotacie,

clasificareapropus de cei doi autori prevedetrei categorii, fcînd distinccieîntre
partid unic autoritar, partid unic pluralist _i partid unic totalitar. Sistemul politic
monOpartidic autoritar, al crui exemplu clasic poate fi considerat Spaniadin
vremea lui Francisco Franco _i a Falangelor, alte cazuri flind ilustrate de Mali,
Ghana _i Guineea, este caracterizat prin prezenca unui partid unic, monolitic, de
orientare ideologic, îns nu totalitar. Al doilea tip este cel al sistemelor cvasiauto-
ritare, dominate de un partid unic care este pluralist sub aspectul organizrii sale,
mai degrab pragmatic decît strict ideologic _i care, în relaciile sale cu alte
grupuri, tinde mai curînd s le absoarb decît s le distrug fr scrupul. Un prim
exemplu, în acest caz, îl constituie Partidul Revolucionar Institucional (PRI) din
Mexic, în aceea_i categorie intrînd, de asemenea, numeroase cri africane (Senegal,
Sierra Leone, Camerun, Coasta de Filde_) în anumite perioade ale istoriei lor
politice recente. Sistemul monopartidic totalitar, în sfîr_it, este caracterizat prin
prezencaunui partid monolitic, puternic ideologizat, _i are drept referince istorico-
politice China comunist, Uniunea Sovietic, Germania nacional-socialist.
Cu tot efortul depuspentru a sintetiza datele oferite de literatura de specialitate
(ori poate tocmai de aceea), clasificarea lui LaPalombara _i Weiner ofer mai
multe motive pentru a ti expus criticii: în particular, inconsistenca exemplelor
citate pentru ilustrarea categoriilor sistemelor partidice. Astfel, treze_te nedu
merire includerea Italiei republicane _i a Germaniei federale în categoria siste-
melor de tip hegemonic, alturi de Japonia din anii celuide-al doilea rzbOi
mondial, de India de 1aindependencîncoace,de Norvegia, din vremeaperioadei
de predominaresocial-democratic. E adevrat c definicia pe care ace_tiautori
o formuleaz pentru sistemul hegemonic justific perfect calificarea exemplelor
citate. Dar tocmai aceastae problema. Cît de util, de fapt, poate f1 0 clasificare
ce încorporeaz în aceea_i categorie realitci politice atît de diverse _i în bala
creia ar trebui s considerm analoage condiciile în care î_i exercit puterea
Partidul Congresului m India, liberal-democraciiJaponezi,Partidul Social Democrîlt
norvegian dotatefrecareîn mai multelegislaturiconsecutive
de majoritci
în
absolute,deseoridestulde impuntoare1nCamerelerespective _i condiciile
 SISTEMELE DE [ARIIDE SI SIS'I'IîMliLlî ELECIORALE 2

care Uniunea Cre_tinDemocrat german _i, mai ales, Democratia Cre_tin

italian împrteau functia de guvernare cu unul sau mai multi aliati dc factur
eterogen ? Aceea_iatitudine trebuie adoptat cu privire la exemplificareainvocat
în legtur cu situatiile de turnover. Exist oare afinitti substantiale (ori, cel
pucin, exist mai multe motive pentru asemnare decît pentru deosebire)care ar
puteajustifica prezentarea sub aceea_ietichet a dou experiente de rotacie la
guvernare, cum este cea canadian din secolul XX (s lum în considerare c, în
aceast car, din 1878 pîn în 2000 inclusiv, s-au desf_urat de treizeci _i patru de
ori alegeri politice generale _i în douzeci _i _asede cazuri unul dintre cele dou
partide mari a cî_tigat majoritatea locurilor în Camera Comunelor, determinînd
un grad foarte înalt de probabilitate a formrii guvernului de ctre un singur
partid) _i cea francez din timpurile celei de-a IV-a Republici ? ^i de ce ar trebui
s fie inclus Mexicul în categoria monopartidic dac în aceast car sînt prezente
mai multe partide ?
Pe scurt, cu toate meritele pe care le au, nici propunerea contabil a lui Rae
_i nici repartizarea sistemelor de partide propus de LaPalombara _i Weiner nu
ofer rspunsuri satisfctoare pentru a putea dep_i atît dificultcile legate de
calculul partidelor, cît _i incertitudinile vizînd caracteristicile sistemelor partidice.
Pornind de la acest ansamblu de probleme, Giovanni Sartori a elaborat o schem
de interpretare a sistemelor partidice care deseori a fost considerat drept punct
de referinc în literatura de specialitate, aprut ulterior. Tocmai acestei scheme
îi este consacrat subcapitolul care urmeaz.

6.3. Formatul numeric _i mecanica funccional

Teza inicial a lui Sartori accentueaz faptul c ar trebui s se fac deosebirea

dintre clasificarea _i tipologia sistemelor de partide. Clasificarea presupune un
criteriu de clasificare: acesta, pentru a corespunde exigencelor, va trebui s
concin o oarecare clauz selectiv. De altfel, _i limbajul comun admite c exist
partide care conteaz _i exist altele care nu conteaz. A_adar, în care
situacie s-ar putea întîmpla ca un partid s nu fie luat în considerare _i, prin
Urmare, în ce caz sar putea întîmpla ca la clasificarea sistemului partidic calculul
numeric s exclud vreun partid? Rspunsul este urmtorul: atunci cind un
astfel de partid nu prezint, în cadrul succesiunii legislaturilor, nici potencial de
coalizare, nici potential de intimidare. Prin conceptul de intimidare sau _antajare
(notiunecare, în contextul nostru, nu presupuneo apreciere moral, ci evoc o
caracteristic mecanic : cu privire Ia categoria de partid de _antaj , vezi Downs,
1957) _i, în particular, prin expresia potential de _antajare se face referire la
atitudinea partidului vizavi de modificarea tacticii competiciei unuia sau mai
 iz STIINTA muncit

multor partide, în mod potential guvernante, imprimînd acestei competicii ()

direcciede tip centrifugal. Prin expresia potential de coalizare se indic, invers)
gradul în care un partid este solicitat în calitate de partner de majoritatea
guvernativ, indiferent c este vorba de participare la guvernare ori de sprijin&
Oferit din exterior: faptul c un partid particip la guvernare ori, dimpotriv,
ofer sprijinul su din exterior nu schimb deci situacia pentru calculul numeric
a1 partidelor, chiar dac poate aduce unele diferentieri în privinca funccionrii
sistemului partidic.
Dac criteriul numeric, integrat de clauzele potencialului de coalizare _i ale
potencialului de intimidare, ne indic formatul unui sistem partidic _i succesiunea
diferitelor formate va determina clasificarea sistemelor partidice , tipologia, la
rindul su, este construit cinîndu-se cont de proprietcile funccionale ale fiecrui
sistem partidic _i de felul în care el lucreaz : cu alte cuvinte, aici nu este vorba
de definirea unui format, ei are loc identificarea unei mecanici. Este o deosebire
pe care Sartori o consider de o importanc deosebit. De fapt, tocmai lipsa
percepciei diferencei dintre clas _i tip, a celei dintre format _i mecanic
determin, în viziunea noastr, cel pucin unele dintre incertitudinile prezente în
literatura de specialitate.
Între format _i mecanic nu exist întotdeaunacoincidenc. De exemplu, un
sistem poate avea un format bipartidic fr a manifesta o mecanic bipartidic
(Austria, pe parcursul unei însemnate perioade de dup cel de-al doilea rzboi
mondial), la fel cum poate avea un format de trei sau patru partide _i proprietci
funccionalede tip bipartidic (Canada).În plus, fragmentareasistemuluipartidic
poate reflecta atît o situacie de segmentare (tipic pentru democracia consociativ),
cît _i o situacie de polarizare, adic de distanciere ideologic: sînt dou realitci
funccionale diferite. Pe de alt parte, în cadrul formatului apar implicit tendince
mecanice, _i aceasta comport dou repercusiuni esenciale:
1. este mai probabil ca un format bipartidic s predispun sistemul mai degrab
pentru o mecanic bipartidic decît pentru un alt fel de mecanic;
2. efortul politic depus pentru ca un sistem s funccioneze conform unei logici
de pluralism moderat va f1 mai mare pentru sistemul care este compus din
opt partide decît pentru sistemul cu patru partide (Sartori, 1976).

În definitiv,cazullipseide coincidencdintreformat_i mecanic, chiardac

posibil, trebuie privit, în ansamblu, ca 0 eventualitate mai pucin frecvent: Se
poate întîmpla astfel ca un pluralism limitat s Fie polarizat (Sartori, 1982), ("/If
este mai probabil ca s fie polarizat un sistem de pluralism extrem.
fiind spuse,
Acestea autorulconsiderc dihotomiabipartidism/pluripartidism"
ar f1 categoricinadecvat în cadrul analizei sistemelorde partide _i propuneîn
_i o tipologiea sistemelor
loculei o clasificare incluzînd
partidicecompetitive,
cinci categorii (Tabelul 3).
 DEPARTIDE
SISTEMELE ELECIORALE
SISISTEMELE 213
Tabelul 3. Propunerea lui Sarlori

Clasificarea Tipologia
Sistcm cu partid predominant
Sistemcu partid predominant
Bipartidism

MAME):
Bipartidism

M&MNrn
Pluralism limitat Pluralism moderat

Pluralism extrem Pluralism polarizat

Atomizare Atomizare

Dup cum rezult din Tabelul 3, în cazurile referitoare la poziciile 1, 2 _i 5 se

repet acelea_i formule atît în cadrul clasificrii, cît _i în cadrul tipologiei. Dc
aceea, pentru a face distinccie, de exemplu, între clas _i tip de bipartidism,
se va recurge 1a formulele, format bipartidic, respectiv mecanica bipartidic.
De notat, o dat pentru totdeauna, c _i clasele, _i tipurile nu prezint realitci
stagnante. Exist o dinamic a sistemelor partidice care pot, în prezenca anumitor
condicii, s treac dintr-o clas în alta, ori de la un tip la altul. Acest lucru este
valabil mai ales în spaciul sistemelor competitive. Mai complicat este chestiunea
privitoare la trecerea din spaciul competitiv în cel necompetitiv, _i invers. Aici, de
fapt, are loc nu doar o simpl schimbare de mecanic operacional ori de format.
Este vorba, în acest caz, de o schimbare a regimului. Vom aminti, în acest
context, c Sartori, referinduse la experiencele necompetitive, distinge sisteme
cu partid unic _i sisteme cu partid hegemon.
Abordînd proprietcile funccionale, vom remarca faptul c avem un sistem cu
partid predominant atunci cînd acela_i partid obcine în cadrul diferitelor legislaturi
consecutive majoritatea absolut de locuri în organismul politic reprezentativ, în
cadrul unei situacii de competitie partidic legitim _i garantat din punct de
vedere juridic. Cu alte cuvinte, este vorba aici de un sistem dotat cu o pluralitate
de partide în care, în virtutea rezultatelor electorale, nu se produce, de fapt,
rotacia la putere, deoarece acela_i partid prevaleaz de mai multe ori asupra altor
partide pe parcursul competiciilor desf_urate în condiciile paritcii drepturilor.
Aceasta înseamn c un partid predominant poate s înceteze, într-un oarecare
moment, de a f1 în aceast calitate. S nu uitm c partidul predominant se
deosebe_tede partidul dominant, care este doar o' formaciunepolitic ce se
distanceaz evident (ar putea f1 indicat o deta_are de aproape zece puncte în
raport cu cel de-al doilea partid) de toate celelalte. Democracia Cre_tin din Italia
a fost mult timp partid dominant, fr îns a configura un sistem cu partid
'
Predominant.
Drept exemple evidente de sisteme cu partid predominant pot servi, în primul
rînd, numeroasele state ale Uniunii nord-americane pe care Austin Ranney ^i
Wllmoore Kendall le definesc în mod impropriu state monopartidice cu predo
minarea partidului republican sau a partidului democrat (Rannez, Kendall, 1956),
de vreme ce, în realitate, exist _i aici partide secundarecare particip la alegeri
 214 ^T1INTA POLITICA

cu drepturi depline, chiar dac cedeaz mereu. Alte exemple sînt constituite
Japonia, unde, începînd cu anul 1955 anul unificrii a dou partide consen
Vatoareîntr-un partid 1iberaldemocrat, raportul vizînd numrul de locuri dintr_
acesta (care îns în alegerile din 1993 a pierdut majoritatea absolut a locurilor
_i acela_i lucru s-a întîmplat _i în 1996, _i în 2000) _i sociali_ti este aproximativ
de doi la unu ; India, într-o anumit perioad, cu majoritatea absolut ce a revenit
Partidului Congresului; Uruguai, unde Partidul Colorado a prevalat asupra
Partidului Blanco din 1865 pîn în 1958. Din exemplele citate rezult un fapt care
nu poate f1 neglijat: predominarea unui partid poate interveni atît în prezenca
formatului bipartidic (cazul statelor nordamericane), cît _i în prezenca unui
format pluripartidic (Norvegia în perioada 1945-1961), precum _i în condiciile
Unei situacii îndelungate de semiatomizare (India, care prezint tocmai un exemplu
de semiatomizare, întrucît Partidul Congresului a fost, pentru mult timp, cu toate
c a suferit _i o sciziune în 1969, unicul partid structurat într-o mare de formaciuni,
deseori cu caracter local). Aceasta înseamn c sfîr_itul predominrii poate da
na_tere atît unui sistem bipartidic, cît _i unei varietci de pluripartidisme.
S trecemla bipartidisrn.În opinialui LeslieLipson,reluat apoi de Sartori,
un sistem funccioneazcu o mecanic bipartidic atunci cînd sînt prezente
urmtoareieândicii: » v

& l. dou partide sînt în stare s concureze pentru a obcine majoritatea absolut a
locurilor _i, de obicei, unul dintre ele reu_e_te;
k2. partidul cî_tigtor guverneaz de unul singur;
3. alternanca la putere a celui de-al doilea partid este o expectativ credibil
(Lipson, 1964).

Am aduga aici c condiciile respective (referitor la punctele 1 _i 3) presupun

urmtoarele : a) marginile cîrnpurilor electorale ale celor dou partide se situeaz,
deseori, în imediata apropiere, astfel încît putem presupune c o deplasare
moderat de voturi ar puteaaducela guvernarepartidul de opozicie; b) 0 astfel
de deplasareseproducecu o frecvenc relativ : în caz contrar sar puteaconfigura
un sistem cu partid predominant.
Ar trebui s fie clar c, atunci cînd se vorbe_te de dou partide, referinca nu
este,în mod obligatoriu, fcut la acelea_idou partide, neschimbatepe parcursul
timpului: Marea Britanie a trecut, într-o perioad de tranzicie relativ scurt, de
la un bipartidism conservatori/liberali la un bipartidism conservatori/laburi_ti
Exist cazuri tipice de mecanic bipartidic, reprezentate de Marea Britanie _i de
StateleUnite la nivel federal. În viziunea noastr, acestui tip iar putea aparcin6
_i Canada, Australia _i Noua Zeeland, aceasta din urm pîn în anul 1996.
Fac de proprietcile mecanicii bipartidice, principala trstur distinctiv 3
pluralismului(saua pluripartidismului)moderatconst într-unastfelde numr de
03
partide_i întro astfeldedistribuirea voturilor mcît facedificil eventualitatea
un partid s fie 1nstares guverneze deunul singur,cu excepcia situaciilor1ncare
 SISTEMELE DE PARTIDE SI SISTEMELE ELECTORALE 215

circumstancele particulare _i tranzitorii ar permite formarea unui guvern al

minoritcii. Cu alte cuvinte, caracteristica pluralismului moderat rezid în faptul
c acest sistem implic necesitatea guvernelor dc coalicie : prin urmare, rotatia la
putere nu este de tipul guvern alternativ, propriu bipartidismului, ci trebuie
privit mai curînd din perspectiva coaliciei alternative. In multe alte privince
totu_i, mecanica pluralismului moderat tinde s urmeze _i s reproduc mecanica
bipartidismului. Acest lucru apare evident, mai ales dac urmrim configurarea
structural a competiciei partidice, în cadrul creia distinccia principal este cea
dintre sistemele bipolare _i sistemele multipolare, incluzînd printre primele pe
cele care opereaz conform unei alinieri dualiste de gen guvern/opozicie, iar în
multipolare, sistemele care funccioneaz în baza a cel putin trei poluri (dreapta/
centru/stînga) _i a cror dinamic structural nu mai prezint o desf_urare
dualist. A_adar, din punct de vedere structural, pluralismul moderat este, la fel
ca _i bipartidismul, un sistem bipolar: cu unica diferenc c, în loc de a avea la
fiecare dintre cele dou poluri un singur partid, gsim aici, în general, alinieri
bipolare de coalicii alternative.
De obicei, dar nu _i întotdeauna, pluralismului moderat îi corespunde un
format de pluralism (ori pluripartidism) limitat. Putem vorbi despre aceast specie
de multipartidism atunci cînd numrul partidelor calculat în baza criteriului
numeric _i al clauzelor de seleccie corespunztoare este de la trei la (aproximativ)
cinci. Acest aproximativ dintre paranteze sugereaz c pe linia delimitrii nu
totul este simplu. Într-adevr, aici, punctul decisiv al demarcaciei operacionale se
afl între cinci_i _ase partide, nu îns în sensul c linia de demarcacie trece între
cinci _i _ase, dar în sensul c ea se afl în jurul cifrei cinci (ori _ase); E ca _i cum
am spune c interacciunile dintre mai mult de cinci partide tind s produc o
mecanic diferit de cea produs de interacciunile dintre cinci sau mai putine
partide. Fire_te, nu este nimic magic în aceste cifre. Printre altele, sar putea s
nu fie clar dac un partid mic ar putea avea, concret, calitci ce ar determina
includerea lui în calcul : ceea ce ar putea genera o anumit incertitudine contabil.
Rmîne îns - dincolo de aceast marj de flexibilitate
adevrat în evaluarea
situaciilor particulare - c situatiile dc pluralism polarizat prezint, cu o frecvenc
însemnat, un format care concine cinci-_ase ori mai multe partide relevante,
chiar dac, de altfel, nu întotdeauna sistemele de partide care prezint cinci_ase
ori mai multe partide relevante _i care, prin urmare, sub acest aspect, confi
gureaz un status de pluralism (ori pluripartidism) extrem sînt _i sisteme de
pluralism polarizat. Am putea s ne referim la cazuri de pluralism extrem
(clasificarea numeric) cu proprietci funccionale de tip moderat. În acest context,
este oricum necesar s configurm, în corespondenc cu tipul polarizat de pluralism
Partidic, o clas ad hoc, deosebit de pluralismul limitat (care, in mai multe
cazuri, corespunde tipului moderat de pluralism). Referindu-se la formatul unui
Sistempartidic ce concine mai mult de cinci-_ase partide, Sartori vorbe_te despre
Pluralismul extrem, nu fr a mai sublinia înc o dat c numrul cinci nu este
216 STIINTA POLITICA

Un numr sacru, intangibil ; trebuie mai degrab inteles ca un semnal de alarm

(Sartori, 1982).
Odat precizat acest aspect clasificator, s revenim la aspectul tipologic_
Pluralismul (ori pluripartidismul) polarizat prezint un ansamblu de caracteristici
care-l deosebesc de pluralismul moderat, în situacia în care distinccia cea mai
relevant în interiorul sistemelor partidice competitive este, în viziunea autorului
în cauz, cea care prevede dou varietci de pluripartidism. Prima trstur a
pluralismului polarizat const în prezenca partidelor antisistem, încelegînd prin
aceast expresie un partid care submineaz legitimitatea regimului cruia i se
opune, un partid care întruchipeaz o ,,ideologie strin. A doua trstur este
dictat de existencaopozitiilor bilaterale _i e legat foarte strîns de cea dea treia
circumstanc distinctiv a acestui tip de pluralism, adic de faptul c centrul
alinierii partidice este ocupat de unul ori de mai multe partide. S-a observat c în
sistemelepluralismului moderat, plasareadiferitelor partide este bipolar, bazat
pe guvern/opozicie. Aceasta înseamn c, dac la polul guvemativ se afl
partidele care formeaz majoritatea, toate celelalte partide sînt constrînse (_i au
posibilitatea) s se plasezela cellalt pol, adic s_i uneasc propriile force _i s
se propun în calitate de alternativ la guvernare. Dimpotriv, atunci cînd centrul
este ocupat (în conformitate cu logica alinierii dreapta-centru-stînga), partidele
de opozicie se plaseaz atît la dreapta, cît _i 1a stînga lui :- ceea ce configureaz
o plasare cel pucin tripolar _i constituie dou opozicii ce se exclud reciproc,
incapabile s se uneasc pentru a se propuneca alternativ la guvernare. În
realitate, este mai probabil ca una dintre aceste opozicii s gseasc o form
oarecare de încelegere cu guvernarea, mai degrab decît cu cealalt opozicie.
Pe de alt parte, prezencaîn centrul e_ichierului politic a unui partid ori a mai
multor partide, care împart între ele electoratul ce revine acestei pozicii, descura-
jeaz tendincele centripete ale sistemului de partide (caracteristice bipartidismului
_i pluralismului moderat) în favoarea tendincelor centrifuge; _i acest element,
racordat la mentalitateaideologic cu care cel pucinunele partide tind s perceap
procesul politic _i s-i abordeze problemele, contribuie pe larg la explicarea
atitudinii polarizate stabilite de sistemul partidic, unde prin polarizare trebuie
înceleas distanca ideologic dintre partide. Un alt semn distinctiv al pluralismului
polarizat const în prezencaopoziciilor iresponsabile (ar f1 mai corect, de acord cu
Sartori,s vorbim aici despre competicii iresponsabile). Atunci cînd centrul este
ocupat de unul ori de mai multe partide, acest partid (ori cel mai important dintre
ele) nu este subiect al rotaciei la putere : el constituie punctul de sprijin al fiecrei
majoritci _i, ca atare are destinaciaguvernrii în mod nedefinit. Pe de alt
parte, partidele antisistem sînt excluse, aproape prin definicie, de la posibilitatea
de a ajunge la guvemare.Aici devin foarte pucin probabile coaliciile alternative,
stabilite în conformitatecu mecanicapluralismului moderat, care presupunec
toatepartideleimportanteale sistemuluiar fi governingoriented,adic în stares
ajung la puterea central fr riscuri pentru sistem. Dimpotriv, mecanica
 SISTEMELE DE PARTIDE ^I SISTEMELE ELEC'IORALE 217

pluralismului polarizat determin o rotacieperiferic limitat pentru partidele de

centru-dreapta _i de centrustînga, excluzînd, prin urmare, partidul de centru
(aflat mereu la guvernare) _i partidele antisistem (crora le revine un rol de
opozicie perpetu). De aici _i iresponsabilitatea tendencial a competiciei:
întrucît este probabil ca un partid de guvernmînt s manifeste un comportament
responsabil, dac sper s poat fl chemat s rspund pîn în momentul în
care va trebui s abandoneze guvernul, _i ca o opozicie s se comporte cu
responsabilitate, întrucît sper s poat fi chemat s rspund, adic s
îndeplineasc la nivel executiv promisiunile fcute. Dimpotriv, cu cît un partid
este mai pucin indus s se comporte cu responsabilitate, cu atît mai mult _tie s
rmîn în mod nedefinit la guvernare, _i cu cît sper mai pucin o opozicie s
ajung la guvernare, cu atît mai mult sporesc probabilitcile ca ea s se comporte
iresponsabil, promovînd, printre altele, o politic orientat spre intensificarea
promisiunilor _i a repro_urilor. Drept exemple de pluralism polarizat pot servi cea
de-a IVa Republic Francez, Germania weimarian, Italia republican. Printre
cazurile de pluralism moderat, putem indica Republica Federal Germania,
Belgia, Danemarca, Elvecia, Olanda, Irlanda, Suedia _i Norvegia (în cazul
ultimelor dou cri, trebuie totu_i s cinem cont _i de fazele în care sistemul a
funccionat aici în corespondenc cu logica de partid predominant).
S examinm acum sistemul partidic atomizat. În acest context, atributul
denot o situacie în care problemele de calcul nu au o prea mare importanc,
întrucît prea pucin conteaz dac partidele aflate în competicie sînt zece la numr,
douzeci ori mai multe. Cu alte cuvinte, atomizarea reprezint stadiul care preced
consolidarea structural a partidelor faza protopartidic, am putea spune , cu
toate consecincele care vizeaz stabilitatea organizacional, nacionalizarea siste
mului de partide _.a.m.d. Este clar c, în cazul experiencelor crilor occidentale
avansate, un astfel de stadiu este acum o chestiune de ordin preponderent istoric
(dar, oricum, nu mai pucin important sub aspect analitic), în timp ce în cazul
sistemelor politice în curs de dezvoltare _i pentru crile noii democracii el ar
putea deocamdat s constituie un moment de tranzicie. De remarcat, de altfel, c
_i un sistem partidic structurat poate, în condicii deosebite de criz, s se
destructureze,pomenindu-se, în ultim instanc, într-o situaciede atomizare de
regres.
Cele expuse pîn acum au cinut de domeniul experiencelor competitive. Cît
prive_te sistemele necompetitive, Sartori evidenciaz sisteme cu partid unic _i
sisteme cu partid hegemon. Putem invoca numeroase cazuri istorice de sisteme cu
partid unic, de la Albania la Portugalia lui Salazar, de la Ungaria la Vietnamul de
Nord, de la China la România, de la Italia fascist la Germania nacional-socialist,
de la Uniunea Sovietic la Iugoslavia, de la Etiopia la Coasta de Filde_. Evident,
în aceste cazuri nu apare problema numeric, deosebirea reciproc dintre ele
efectuîndu-se în baza altor caracteristici. Esenciale par a fi, în acest plan, criteriul
intensitcii represiunii _i cel al intensitcii ideologice. În conformitate cu aceste
218 STIINTA POLITICA

criterii, Sartori distinge un monopartidism totalitar, un monopartidism autoritar

_i un monopartidism pragmatic, fiecare caracterizînduse printr-un anumit grad
de intensitate ideologic _i represiv. O astfel de divimre îns nu este suficient de
convingtoare, întrucît _i monopartidismul pragmatic este un monopartidism
autoritar. De aceea, mai corect pare a f) împrcirea în dou categorii, incluzînd
monopartidismul totalitar, determinat întotdeauna de un înalt nivel de intensitate
ideologic, _i monopartidismul autoritar, ce poate fi clasificat, la rindul su, în
versiunile pragmatic _i ideologic, în virtutea faptului c, în cazul acestei din
urm species, ideologia denot trsturi diverse _i atenuate în comparacie cu
genusul totalitar. Din rîndul celor totalitare fac parte, printre altele, partidul
nacional-socialist german, partidele comuniste sovietic _i cel chinez. Sisteme
autoritare de versiunepragmatic sînt Portugalia lui Salazar,Tunisia cu Partidul
Noul Destur. Printre monopartidismele de versiune ideologic pot f1 inscrise
acele partide unice din spaciul comunist care, în diferite etape, _i-au atenuat
trsturile totalitare. În orice caz, ar trebui s mencionm c, în timp ce regimurile
totalitare sînt intotdeuna marcate de un partid unic, regimurile autoritare pot f1
monopartidice, pot f1 fr partide sau pot avea mai mult de un partid, acesta flind
cazul sistemului cu partid hegemon.
Acest ultim concept se datoreaz lui Jerzy Wiatr, care l-a elaborat pornind de
la experienca polonez de dup cel de-al doilea rzboi mondial, unde, alturi de
Partidul Muncitoresc Unit (comunist), aici existau alte dou partide, Partidul
Trnesc _i Partidul Democrat, precum _i unele asociacii de orientare catolic, ce
exercitau un anumit rol politic _i aveau reprezentare electiv la nivel central. Este
vorba aici, în viziunea autorului, de

o configuracie politic caracterizat de coexistenca partidelor cooperante diferite, unuia

dintre care, partidului comunist, îi revine rolul principal în cadrul sistemului, alte
partide ocupînd posturi de guvernare _i administrative la toate nivelurile _i participînd
la elaborarea liniei politice referitoare mai ales la grupurile _i straturile pe care le
reprezint ; ele influenceaz opinia public prin intermediul aparatului propagandistic
propriu, îns fr a încerca s unelteasc împotriva poziciei partidului hegemon.

Acestadin urm, care estepartidul comunist, reprezint _i exprim ideologia

socialist ce st la baza întregului sistem politic, determinînd în acela_i timp
obiectivele _i valorile fundamentale ce constituie temelia instituciilor politice _i
politico-sociale ale crii (Wiatr, 1971). Astfel, hegemonia apare ireversibil
dac, eventual, nu se produce o schimbare a regimului (care s-a realizat aici din
plin odat cu desf_urarea primelor alegeri cu adevrat competitive, în anul 1991).
Am mencionat deja c notiunea de sistem cu partid hegemon se conjug
deseori cu conceptul dc democracie popular, adic cu o viziune politic tipic
pentru o anumit faz a experienceicomunistedin Estul Europei (dar _i Republica
Popular Chinez s-a definit, în baza Constitucieidin 1954, drept un stat al
democraciei populare), care consimcea,în unele cazuri, existencamai multor
partide,fr îns a admitenici de iure, nici defacto competicia,dar cu intenciadc
 SISTEMELE DE PARTIDIZ SI SISTI'IMELE ELECTORALE 219

a colaboraîn vedereaedificrii socialismului, privit drept unicul scopal politicii

_i a1societcii.
Chiar dac sînt mai multe ca numr, partidele nu pot avca dccît un singur obiectiv,
adic edificarea societcii socialiste. Forcelor necomuniste le este negat dreptul de a
lupta pentru o societatc necomunist. Astfel de force exist, deoarece circumstancele
istorice ale unor cri determin (cel pucin în unele faze) evitarea recurgerii la un partid
unic, dar ele devin instrumente ale obiectivului unic, fr a avea posibilitatea opciunilor
alternative (Fisichella, 1979a).

În plus, acesteforcear puteas identificeîn modautonomunelemijloacece

ar contribui mai bine 1aatingerea scopului unic, îns fr a f1 libere în identificarea
obiectivelor autonome. În acela_i timp, exemple de sisteme cu partid hegemon
pot f1 gsite _i în alte prci, Mexicul cu Partidul Revolucionar Institucional
reprezentînd un astfel de caz. În genere,existencapartidelorsatelit este tolerat
în afara faptului c este dificil s se impun un monopartidism în anumite realitci
socioeconomice _i socioculturale _i pentru c mai multe partide pot simula o
piac partidic, servind astfel, pe de o parte, ca supap capabil s potoleasc
manifestrile opozicioniste, pe de alt parte, ca mecanism menit s asigure
conducerii politice accesul la un anumit flux de informatii cu privire la orientrile
_i cerincele publicului, mai extins decît cel ce ar putea proveni din partea partidului
unic. Exist dou varietci ale sistemului cu partid hegemon: cea ideologic _i
cea pragmatic. Cazul Poloniei comuniste ilustreaz prima specie, cazul mexican,
cea dea doua (de_i în 1997 Partidul Revolucionar Institucional a pierdut majo-
ritatea absolut în Camera Deputacilor, iar în anul 2000, pre_edincia crii).

6.4. Momente ale dezbaterii ulterioare

Contribucia sartorian a stimulat dezbaterile ulterioare asupra sistemelor de

partide, dezbaterice au cunoscutdiverseintervencii,unele mm, in mod substancial,
autonome fac de pozicia cercettorului italian, altele, din contra, flind orientate
spre modificarea sau reinterpretareaaspectelormai mult sau mai pucin controversate
ale teoriei în cauz. Una dintre cele mai importante intervencii este abordarea lui
Jean Blonde], care înclin spre examinarea partidelor în mediul lor complex, iar
a sistemelor partidice, în raport cu conflictele care se manifest fie în sfera
sistemelor, fie între sistem _i partide. Autorul avertizeaz în prealabil c expresia
sistem partidic trebuie privit în semnificacia ei cea mai ampl, fr a o reduce
doar la numrul de partide, întrucît acesta constituie numai un element al definiciei.

Ponderea relativ a fiecrui partid poate f1 la fel de important ca _i numrul lor.

Caracteristicile anatomice ale partidelor (bazele, programele, structura, leadership-ul)