MODULUL 2: SPECIFICUL CUNOAŞTERII

PSIHOLOGICE
Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.

Obiective educaţionale
În urma studierii acestui Modul, vei dobândi următoarele competenţe şi aptitudini:
- SĂ DELIMITEZI CUNOAŞTEREA ŞTIINŢIFICĂ DE CUNOAŞTEREA DE SIMŢ
COMUN, PRIN PRISMA MIJLOACELOR DE REALIZARE, A
CARACTERISTICILOR ŞI A PRODUSELOR ACESTORA;
- SĂ NUMEŞTI ŞI SĂ CLASIFICI PRINCIPALELE METODE ŞTIINŢIFICE DE
CERCETARE UTILIZATE ÎN PSIHOLOGIE
- SĂ EVALUEZI CRITIC INFORMAŢIILE DIN ŞI DESPRE PSIHOLOGIE.

Cuvinte cheie:
Cunoaştere ştiinţifică, cunoaştere comună, metodă, metodologie, procedeu.

Cuprinsul Modulului:
Modulul 2: Specificul cunoaşterii psihologice..............................................
Obiective educaţionale...................................................................................
Cuvinte cheie...................................................................................................
Cuprinsul Modulului......................................................................................
2.1 Delimitări conceptuale.............................................................................
2.2 Cunoaşterea comună................................................................................
2.3. Cunoaşterea psihologică ştiinţifică ........................................................

Rezumatul acestui Modul...............................................................................

Bibliografie obligatorie..................................................................................
Bibliografie......................................................................................................
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 2

2.1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE

In conformitate cu rigorile cercetării ştiinţifice, obiective şi necesare demersului teoretic

şi practic, teoria cunoaşterii ştiinţifice (epistemologia) impune delimitările conceptuale necesar a
fi realizate între metodă, metodologie, tehnică de lucru şi procedeu. Astfel:

 Metoda (gr.metodos- cale, itinerar, urmărire) reprezintă chiar calea, itinerariul, structura
de ordine sau programul după care se reglează demersul teoretic- intelectiv şi/sau practic-
instrumental adoptat în vederea atingerii unui scop;
 Metodologia (gr.metodos & logos- discurs, ştiinţă, cunoaştere) cercetării denumeşte
ştiinţa despre metode derivată din teoria ştiinţifică a metodelor de cercetare şi concepţia generală
despre obiectul investigat.
 Procedeu sau tehnică de cercetare - un mijloc, un mod de operare în cadrul unei
metode

2.2 CUNOAŞTEREA COMUNĂ

Oamenii ajung la o cunoaştere bună a altora şi a lor înşişi, a ambientului social, fără a
recurge la metodologia ştiinţifică. Spre deosebire de realitatea fizică, realitatea socio-umană este
direct accesibilă omului obişnuit care descrie, clasifică, etc. Realitatea socio-umană este foarte
familiară. La nivelul cunoaşterii comune, sunt destui oameni care aplică strategii complexe,
flexibile. Oamenii, în ambientul lor, sunt mic experţi care testează realitatea socio-umană. În
cunoaşterea comună există nişte condensate de experienţă având corespondenţă în constatările
psihologiei ştiinţifice.
Limite ale cunoaşterii comune:
- subiectivitatea
- absolutizarea experienţei personale
- confuzia între familiar şi cunoascut
- operarea la nivelul aparenţelor
 - lipsa preciziei
- existenţa unor erori ce provin din fenomene banale, cum ar fi interpretarea succesiunii
drept cauzalitate
- evaluările oamenilor comuni sunt contrazise de cercetările ştiinţifice oamenii
consideră că perspectiva lor asupra realităţii socio-umane este singura corectă
- oferirea de explicaţii post-factum.

Alte alternative la cunoaşterea ştiinţifică:

- Autoritatea - acceptăm opiniile cuiva a fi valide, numai pentru că se află într-o poziţie de
autoritate faţă de noi. Dacă noi nu cunoaştem cum respectiva sursă a ajuns la rezultatele
respective, nu ne putem pronunţa asupra validităţii ei.
- Tradiţia - reprezintă autoritatea trecutului.
- Miturile massmedia
- Experienţa personală - nu tot ceeea ce trăim este valid în orice situaţie sau pentru alte
persoane.

2.2 CUNOAŞTEREA PSIHOLOGICĂ ŞTIINŢIFICĂ

Complexitatea, natura ideală, subiectivă a obiectului de cercetare al psihologiei se

repercutează şi asupra metodelor pe care aceasta le utilizează. Spre desebire de ştiinţele naturii,
dedumite „exacte”, al caror obiect este material, concret, bine delimitat, iar cecetătorul este „în
afara lui”, în domeniul ştiinţelor socioumane, în care se înscrie şi psihologia, gradul de
obiectivitate este mai redus, faptul psihosocial studiat îl include pe cecetător, de la starea sa de
moment şi experienţa personală, până la nevoile, aşteptările şi idealurile sale. Primul este pe
tărâmul concret al materialităţii şi obictivităţii, în timp ce al doilea (cecetătorul faptelor
psihologice) trebuie să demonstreze că este în zona obiectivităţii etc. Astfel, cunoaştere
psihologică are ca specific următoarele caracteristici:

- nu se realizează direct, ci indirect, mediat prin manifestările exterioare ale subiectului, care
sunt considerate indicatori ai stărilor de moment, interne, subiective;
- depinde atât de capacitatea şi posibilitatea de exteriorizare a subiectului cercetat, cât şi de
capacitatea de evaluare şi de interpretare a cercetătorului
- există situaţii, cum ar fi imaginea despre sine, cunoaşterea de sine, conştiinţa de sine, în care
obiectul de cercetat se identifică cu subiectul care cercetează.
Există mai multe criterii după care se pot clasifica metodele psihologiei. Astfel, după
scopul vizat, metodele pot fi împărţite în mai multe categorii:

- metode de recoltare a informaţiilor şi metode de prelucrare şi interpretare;

- metode de investigare intensivă şi extensivă;

- metode de diagnoză şi metode de prognoză;

- metode de cecetare şi metode aplicative.