Apicultura bănățeană

Actul de naștere al apiculturii bănățene a fost consfințit prin publicarea la

Viena in anul 1785 de către dr. Ioan Molnar-Piuariu a primei cărți de creștere
a albinelor in limba romană intitulată "Economia stupilor", lucrare ce a avut darul
de a marca începutul apiculturii sistematice în țara noastră.

Un alt dascăl al apiculturii bănățene, adept al sistematizării stupului a fost prof.

Ioan Tomici din comuna Vărădia, din Caraș care în anul 1823 a scris și tipărit în
limba română la Budapesta o altă carte despre apicultura intitulată: "Cultura
albinelor" sau "Invățături despre ținerea stupilor cu magaținuri pentru toate
părțile". Tot el este fondatorul primei școli de albinărit inființată la Lugoj. Neculai
Grand din Buziaș și Vichente Schelejan din Timișoara au stimulat inițiativa
fondării primei organizații apicole din România sub denumirea de "Reuniunea
apicultorilor bănățeni". Animatorul celei dintâi asociații de stupari români care
poate fi considerat drept părintele apiculturii românesti a fost învățătorul bănățean
Neculai Grand care sprijinit de de 60 de stupari mai apropiați din zonă și
autoritățile locale în octombrie 1872 s-au întrunit și au hotărât înființarea
organizației

Un alt promotor al stupăritului modern din Banat și membru marcant al primei

reuniuni bănățene a fost Vichentie Schelejan din Timișoara a cărui contribuție la
patrimoniul apicol român constă în: este premergătorul brazilianului de origine
germană Hannemann în inventarea și folosirea înca din anul 1859 a gratiei
despărțitoare pentru separarea mătcilor prezentând-o ca pe o metodă proprie la
congresul al-XVIII-lea al apicultorilor germani de la Salzburg din anul 1872 și în
adunările renuniunii înființate în 1873 la Buziaș. De un prestigiu deosebit s-a
bucurat apicultura bănățeană și peste hotarele imperiului austro-ungar din vremea
aceea obținând la expoziția internațională de știință și industrie organizată la
Bruxelles în anul 1888 medalia de aur pentru exponatele apicole bănățene. În
această perioadă au luat ființă în Banat și două redacții pentru editarea unor reviste
de informare apicolă.

În anul 1892, după transferarea organizației la Budapesta, un număr de 250 de

apicultori s-au organizat într-o nouă asociație cu sediul la Timișoara, sub
denumirea de "Asociația Apicolă Bănățeană". În anul 1911 numărul stuparilor din
Banat a ajuns la 3.378, cu 41.527 familii de albine, din care 21.096 adăpostite deja
în lăzi sistematice si 20.431 în cosnițe.