Harpau Elena

Master - Medicina dentara judiciara

AN I

MALPRAXIS IN STOMATOLOGIE

Definitie: Malpraxis-ul este eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului

medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand
raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale,
sanitare si farmaceutice.

Din punct de vedere etimologic, malpraxis este un termen alcătuit din latinescul
„mal”, „malus” – „rău” şi cuvântul de origine greacă „praxis” – „practică”, ceea ce îi dă sensul
de „practică rea, inadecvată, a practica profesia în mod greşit”.

În România termenul are de malpraxis este reglementat prin Legea nr. 95/ 2006
privind reforma în domeniu sănătății.

Eroare profesionala este impartita in 2 categorii:

- subiectiva : consta in reprezentarea gresita a realitatii medicale determinata de

slaba pregatire profesionala, implicit punerea defectuoasa in practica a tehnicilor si
manevrelor de specialitate.

- obiective : se datoreste, cel mai fercvent, unei imperfectiuni a stiintei medicale la

un moment dat, unei reactivitati particulare a bolnavului sau unor particularitati ale bolii

Mediciii pusi in fata unui caz de malpraxis, aceștia vor răspunde civil pentru
prejudiciile produse pacientului, care includ atât neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe
medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, cât și actele individuale în cadrul
procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament.

Totodată, personalul medical va răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din

nerespectarea reglementarilor legale privind confidenţialitatea, consimţământul informal şi
obligativitatea acordării asistenţei medicale, ori în cazurile în care personalul medical îşi
depăşeşte limitele competentei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil
personal, medical ce are competenţa necesară.

Unitatea sanitară – independent sau împreună cu personalul medical

Unităţile sanitare, publice sau private, în calitate de furnizori de servicii de sănătate, răspund
civil pentru prejudiciile produse pacientului în activitatea de prevenţie, diagnostic sau
tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa:

 infecţiilor nosocomiale;
 defectelor cunoscute ale aparaturii medicale;
 folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale și a altor substanţe
medicamentoase şi sanitare, după depășirea termenului de valabilitate sau a
perioadei de garanție;
 acceptării de aparatură medical, materiale sanitare, substanțe medicamentoase și
sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege.

Malpraxiul nu apare atunci cand:

- medicul își depășește limitele competenței în cazuri de urgență, în care nu este

disponibil personal medical ce are competența necesară;
- daunele sunt cauzate de condițiile de lucru, dotările insuficiente cu echipament de
diagnostic și tratament, efectele adverse, complicațiile acceptate ale metodelor de
investigație și tratament, defectele echipamentelor și dispozitivelor medicale;
- personalul medical acționează cu bună-credință în situații de urgență, cu respectarea
competenței acordate.

Pentru a reclama un caz de malpraxis, pacientul poate sesiza:

 Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis din

cadrul Direcției de Sănătate Publică;
 Administraţia unității sanitare, pentru o răspundere în baza Codului Muncii;
 Colegiul Medicilor, pentru o răspundere disciplinară;
 Procuratura, pentru răspundere penală, în baza Codului Penal;
 Instanța de judecată, pentru răspundere civilă, în baza Codului Civil.

În cazul sesizării procuraturii sau instanței de judecată cu privire la eroarea profesională,

pacientul sau familia acestuia poate cere daune materiale sau morale.

În cazul în care pacientul alege să sesizeze Comisia din cadrul Direcției de Sănătate Publică,
aceasta va desemna un grup de experţi, în vederea analizării documentelor medicale şi
audierii persoanelor implicate. În final, Comisia va emite o decizie care va stabili existenţa
sau nu a cazului de malpraxis - această decizie va putea fi atacată în instanţă de pacient,
asigurator şi/sau medic.

În cazul în care pacientul optează să sesizeze direct instanţa de judecată, analizarea cazului
de malpraxis se va realiza exclusiv de către instanţă, care va administra probele pe care le va
considera necesare, inclusiv expertiza de specialitate, care se dispune în majoritatea
cazurilor de acest gen.

Soluţionarea cazurilor de malpraxis

În urma sesizării cazului de malpraxis la Direcția de Sănătate Publică, Comisia de
monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis desemnează un
expert/grup de experţi care întocmeşte un raport asupra cazului, pe baza căruia Comisia va
lua decizia.

În cazul în care pacientul sau oricare dintre părţile implicate nu este de acord cu decizia
Comisiei, o poate contesta la instanţa de judecată în raza căreia a avut loc actul de malpraxis
reclamat, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.
În cazul în care pacientul, medicul și asiguratorul își doresc să evite comisiile medicale,
Colegiul medicilor, procuratura și judecătoria, aceștia pot apela la un mediator pentru a
ajunge la un acord reciproc avantajos.

CAZ CLINIC

O româncă ar urma să fie despăgubită cu 25.000 de euro, pentru o lucrare dentară făcută
incorect, după ce nu i-a fost remis un raport privind posibila neglijenţă medicală fără a se
adresa instanţei, iar apoi medicul a fost achitat, a hotărât Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (CEDO).

Petenta, S.B., născută în 1952, cu domiciliul în Bucureşti, a primit un tratament stomatologic,

în 2001, constând într-o lucrare cu punţi şi coroane, efectuată de un medic stomatolog
particular.

Ulterior, ea s-a plâns dentistului că lucrarea, o proteză mobilă, nu a fost bine făcută, că îi
sângerează gingiile, are dureri şi nu poate mânca, însă medicul i-a spus că nu este nimic în
neregulă cu lucrarea, ci doar trebuie fixată permanent, scrie Mediafax.

În iulie 2002, femeia s-a adresat Ministerului Sănătăţii cerând să fie consultată de un expert
care să determine dacă lucrarea este funcţională, în ce măsură i-a afectat dinţii şi dacă o
poate purta în continuare. Plângerea a fost direcţionată către Colegiul Medicilor Bucureşti.

La sfârşitul lunii septembrie 2002, petenta a fost consultată de un alt dentist care i-a spus că
lucrarea nu a fost făcută corect, şi din cauza problmelor pe care le-a avut – gingii infectate,
tăieturi, dureri -, nu este recomandat să fie fixată permanent.

Petenta a mai fost supusă unei examinări, efectuate de mai mulţi experţi de la Facultatea de
Stomatologie, însă raportul nu i-a fost remis, răspunzându-i-se că acesta nu poate fi solicitat
decât în cadrul unor proceduri judiciare.

În martie 2003, femeia a făcut o plângere penală, cerând un raport medical care să
stabilească dacă a fost victima neglijenţei medicale şi să îi fie plătite compensaţii. Un astfel
de raport a fost emis în septembrie 2003, iar pe baza lui Institutul de Medicină Legală a
concluzionat că lucrarea a fost făcută inadecvat, dar că problemele de sănătate ale
reclamantei au fost cauzate şi de faptul că aceasta nu a mai urmat tratament între
septemrbie 2001 şi august 2003.
În martie 2011, Tribunalul Bucureşti l-a achitat pe dentistul respectiv, motivând că a fost vina
reclamantei pentru problemele semnalate, deoarece a refuzat ca lucrarea să îi fie fixată
permanent. Decizia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, devenind definitivă în
octombrie 2011.

CEDO a constatat în acest caz că a fost încălcat articolul 8 din Convenţia europeană a
drepturilor omului, referitor la respectarea vieţii private şi de familie, şi a dispus ca
reclamanta să primească daune în valoare de 25.000 de euro şi să îi fie plătite cheltuielile de
judecată în valoare de 850 de euro.

In concluzie -malpraxisul presupune răspundere juridică cu îndeplinirea următoarelor

condiţii: să fie o obligaţie a medicului, să fi produs un prejudiciu, să existe legătura de
cauzalitate între fapta medicului şi prejudiciul creat şi să fie realizat din culpă.

Bibliografie:

David G. L’erreur medicale, quelle veine! Ed. ALLBeck: Bucuresti 2002

Moldovan Ta. Tratat de drept medical. Ed. ALLBeck: Bucuresti 2002

Malicier D, Miras A, Feuglet P, Faivre P.La responsabilite medicale. Donne actuelles.

Ed. ESKA: Paris 1999

Poenaru E, Ozun R. Medic, societate, raspundere (responsabilitate profesionala si sociala a

mmedicului ).Ed. Medicala: Bucuresti, 1997

Scrpicaru Gh., Terbancea M. Coordonatele deontologice ale actului medical. Ed. Medicala:
Bucuresti,1989

Chitu C. Codul Penal. Codul de procedura penala. 64 legi speciale. Ed. Argessis-Juris:
Bucuresti, 1989

Trif AB, Astarastoaie V. Responsabilitatea juridica medicala in Romania. Ed. Polirom Iasi,
2000

https://www.antena3.ro/romania/o-romanca-despagubita-de-cedo-cu-25-000-euro-pentru-
tratament-stomatologic-inadecvat-267838.html