Mănăstirea Probota

Istoric
Mănăstirea Probota (după denumirea veche
Mănăstirea Pobrata) este o mănăstire
ortodoxă din România, construită în anul
1530 în satul Probota (care aparține în
prezent de orașul Dolhasca din județul
Suceava) de către domnitorul Petru Rareș.
Biserica mănăstirii are hramul Sfântul
Nicolae (sărbătorit în fiecare an pe 6
decembrie).Mănăstirea Probota a îndeplinit rolul de necropolă domnească a Moldovei
(1522-1677), aici aflându-se mormintele domnitorilor Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546)
și Ștefan Rareș (1551-1552), al Doamnei Elena Rareș și ai altor membri ai familiei
domnitoare a Moldovei.

Ctitorirea Mănăstirii Probota

În anul 1391, în timpul domniei lui Petru I Mușat (1375-1391), izvoarele vremii
consemnează existența Bisericii "Sf. Nicolae" în Poiana Siretului. Acest lăcaș de cult era
construit din lemn de stejar, fiind una dintre cele mai vechi biserici atestate pe teritoriul
Moldovei. Locul unde a fost construit acest lăcaș de cult nu este cunoscut, din denumirea sa
rezultând că se afla în mijlocul unei păduri.

Peste câteva decenii, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a clădit o nouă biserică, de
această dată din piatră, mai la vale, de-a lungul pârâului Probota. În această biserică,
Ștefan cel Mare a îngropat-o pe mama sa, Oltea Doamna, decedată în 1465. Lăcașul de
cult a fost avariat de un cataclism, fiind reconstruit de Ștefan cel Mare. Nici acest lăcaș de
cult nu are viață lungă, fiind dărâmat în urma unei alunecări de teren. Urmele acestei
biserici se mai văd și astăzi.

Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) a zidit o biserică nouă, pe un platou care domină valea
Siretului, la circa 300 m vest de ultimul amplasament. Grigore Ureche menționează în
Letopisețul său că Petru Rareș a început construirea Mănăstirii Probota în anul 1528,
ridicând-o până la jumătate în prima sa domnie și săvârșind-o în a doua sa domnie.Această
afirmație este însă eronată, deoarece în pisanie se spune că biserica a fost finalizată în anul
1530. Lăcașul de cult a fost pictat în interior și exterior în 1532.Pe peretele sudic al
pridvorului, în dreapta ușii gotice, se află pisania scrisă în limba slavonă și care are
următorul text: "Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, iată
eu robul stăpânului meu Iisus Hristos, Io Petru Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Țării
Moldovei, fiul lui Ștefan Vodă cel Bătrân, a binevoit domnia mea cu buna mea voie, în al
patrulea an al stăpânirii (mele) împărătești, a zidit acest hram întru numele arhiereului și
făcătorului de minuni Nicolae, fiind egumen kir Grigorie, în anul 1038 oct(ombrie) 16."
(1530).

Se pare că domnitorul a fost îndemnat să ctitorească această biserică de către vărul său,
Grigorie Roșca, care a fost și primul egumen al Mănăstirii Probota. În acest sens stă
mărturie o scrisoare trimisă de Grigorie către călugării mănăstirii (în care afirmă că el a
fost cel care l-a îndemnat pe Petru Rareș să construiască mănăstirea), precum și pomenirea
numelui său în pisanie. Mănăstirea Probota a beneficiat de o atenție deosebită din partea
domnitorului Petru Rareș. Acesta i-a întărit toate daniile mai vechi pe care le primise
Biserica "Sf. Nicolae" din Poiana Siretului, adăugându-i sate noi și înzestrând-o cu odoare
de preț. Ctitoria rareșiană a devenit necropolă voievodală. În septembrie 1546, domnitorul
Petru Rareș a fost înmormântat în biserica ctitorită de el. Acest moment este relatat astfelk
de către cronicarul Grigore Ureche: "Pătru vodă fiindu bătrân de zile și căzându în boală
grea, au plătitu datoriia sa, ce au fostu dator lumii și s-au săvârșit septemvrie 2, vineri, la
miiazănoapte și cu cinste l-au îngropat în mănăstire în Pobrată ce este făcută de dânsul, cu
multă jale și plângere, ca după un părinte al său".

Decăderea

Pisania bisericii

După moartea voievodului, în anul 1550, Doamna

Elena și trei copii ai săi (Iliaș Voievod, Ștefan și
Constantin) închideau biserica cu un zid gros de
incintă, cu trei turnuri de apărare pe latura estică,
mănăstirea semănând astfel cu o cetate medievală.
Iliaș Rareș a construit în incintă locuințe domnești.
În biserica mănăstirii au fost ulterior înmormântați
domnitorul Ștefan Rareș (care urcase pe tron după fratele său, Iliaș, și domnise în perioada
1551-1552) și Doamna Elena Rareș (decedată în 1553). În anii următori, în mănăstire au
fost îngropați unii dregători și familiile lor, printre aceștia menționând pe episcopul
Mitrofan de Rădăuți (+ 1552), pârcălabul Frățian (+ 1544), pârcălabul Nicoară Hâra (+
1545) sau pe marele vistiernic Stroici.

În prima jumătate a secolului al XVII-lea, Mănăstirea Probota a fost prădată de tâlhari,

care au profanat unele morminte. Domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) a refăcut parțial
zidurile de incintă, turnurile de colț și acoperișul bisericii și a construit o a doua casă
domnească, la sud de biserică.Mănăstirea Probota a fost un valoros centru de cultură
românească medievală. Aici și-au desfășurat activitatea patru mitropoliți cărturari ai
Moldovei: Grigorie Roșca (primul egumen al Probotei, mitropolit în perioada 1546-1551) -
în prima jumătate a secolului al XVI-lea, Gheorghe Movilă (călugărit la Probota,
mitropolit în perioadele 1588-1591 și 1595-1605) și Teodosie Barbovschi (călugărit la
Probota, mitropolit în perioada 1605-1608) - în a doua jumătate a secolului al XVI-lea și
Dosoftei Bărilă (călugărit în 1648 la Probota, mitropolit în perioadele 1671-1674 și 1675-
1686). În anul 1677, mitropolitul Dosoftei a închinat Mănăstirea Probota și moșiile ei
Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Aici s-au instalat călugări greci care nu s-au
îngrijit de conservarea ansamblului mănăstiresc, nepăsarea lor ducând la degradarea în
timp a ctitoriei lui Petru Rareș. Pe lângă nepăsare, călugării greci au dat dovadă și de
nepricepere. Astfel, reparațiile efectuate în jurul anului 1844 mai mult au dăunat
monumentului. Picturile murale interioare din altar, naos și încăperea mormintelor au fost
acoperite cu zugrăveli realizate grosolan și de proastă calitate. De asemenea, ferestrele
gotice din pridvor și pronaos au fost zifite unele în întregime, iar altele doar în parte. La 15
septembrie 1863, prin efectul Legii secularizării averilor mănăstirești, domeniile și bunurile
mănăstirii trec în proprietatea statului. Mănăstirea Probota este desființată, iar biserica
"Sf. Nicolae" devină biserică parohială a satului. Clădirile din complexul monahal încep să
se degradeze, iar chiliile și locuințele domnește sunt mistuite de un incendiu de la începutul
secolului al XX-lea. Resturile rămase sunt furate de săteni și folosite pentru construcția de
case sau anexe gospodărești.După decenii în care a stat în uitare, Mănăstirea Probota a
revenit în atenția publică în 1904, când s-au împlinit 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel
Mare. Atunci a fost adusă în biserică piatra de mormânt a Doamnei Oltea, mama fostului
domnitor. Între anii 1934-1937, Comisiunea Monumentelor Istorice a efectuat unele lucrări
de restaurare a bisericii și clisiarniței, sub coordonarea arhitectului Horia Teodoru. S-a
decapat tencuiala exterioară care acoperise ferestrele din pridvor și pronaos, s-au
reconstruit muluerile gotice ale ferestrelor din pridvor, s-a refăcut acoperișul bisericii și
soclul etc. În 1986, se desfășoară lucrări de consolidare a bisericii, fiind înlocuit acoperișul
de șiță cu unul nou care respecta însă formele învelitorilor tradiționale, compartimentate,
ale bisericilor din Moldova, după cum apăreau în tablourile votive.

Reînființarea așezământului monahal

În anul 1993, arhiepiscopul Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților a reînființat Mănăstirea

Probota, dar cu obște de maici. S-au construit ulterior noi corpuri de chilii, clădiri
administrative și spații de cazare pentru pelerini în afara incintei mănăstirești.

În același an (1993), Biserica "Sf. Nicolae" din cadrul Mănăstirii Probota a fost inclusă de
către Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) pe lista
patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei. Acest fapt
a dus la creșterea interesului față de acest monument istoric; astfel, între anii 1996-2001,
complexul monahal de la Probota a fost supus unui amplu proces de cercetare, restaurare
si valorificare desfășurat sub egida UNESCO și cofinanțat de Japan Trust Fund for World
Heritage și Ministerul Culturii din România. S-a scos la lumină fresca interioară originală
(din 1532), prin contribuția unor restauratori de pictura murală din România, Austria,
Italia, Germania, Franța, Polonia, Cehia, Elveția și Columbia.

În prezent, Mănăstirea Probota are în proprietate 25 ha teren arabil, 3 ha de livadă, o

grădină de zarzavat și o gospodărie anexă cu păsări și animale. În cadrul mănăstirii
funcționează un atelier de pictură (unde se pictează icoane pe lemn și se încondeiază ouă) și
unul de croitorie (în care se confecționează haine monahale doar pentru personalul
mănăstirii). Maicile de aici desfășoară o activitate socială concretizată în oferirea de
mâncare caldă unor bătrâni și familii nevoiașe din satul Probota sau în ajutor acordat
copiilor din familii cu probleme la rezolvarea temelor școlare.
Biserica "Sf. Nicolae"
Biserica "Sf. Nicolae" este o capodoperă a arhitecturii medievale românești și se remarcă
prin silueta elegantă, bogăția de forme și elemente arhitecturale, rafinamentul artistic,
măiestria și complexitatea ornamentației, ca și prin strălucita execuție a picturilor care
redă cu naturalețe și realism zbuciumul sufletesc al personajelor.

Arhitectura bisericii

Biserica "Sf. Nicolae" - latura sudică

Biserica este construită din piatră brută, cu asize de câte trei rânduri de cărămidă, dispuse
orizontal. Planul construcției este triconc, după tradiția bizantină. Biserica este susținută
de 7 contraforturi: două se află în colțurile exonartexului (pridvorului), câte două
încadrează cele două abside laterale și un picior de contrafort susține absida altarului.

Absidele laterale sunt pentagonale și

încadrate de câte două contraforturi, iar
absida altarului este heptagonală. Absidele
sunt împodobite cu arcade oarbe, având
deasupra lor două rânduri de ocnițe (mari și
mici). Ocnițele mari se întind de la o absidă
laterală la celalaltă, pe când ocnițele mici se
prelungesc până în dreptul pridvorului.

Acoperișul bisericii este din șindrilă și a avut

două boltituri mici la capete. Ulterior,
acoperișul a fost înălțat, boltiturile au fost
suprimate, acoperișul turlei a fost făcut
țuguiat (anterior era boltit), iar deasupra altarului a fost înălțat tot un acoperiș țuguiat.

Deasupra naosului se află o turlă octogonală zveltă cu patru ferestre dreptunghiulare în

cele patru puncte cardinale, așezată pe două rânduri de baze stelate suprapuse și sprijinită
de patru contraforturi mici pe laturile oarbe. Deasupra arcadelor duble se află un rând de
ocnițe.

În interior, biserica este împărțită în cinci încăperi: pridvor, pronaos, încăperea

mormintelor, naos și altar. Toate aceste încăperi (cu excepția altarului) sunt separate prin
ziduri groase. La început, în pridvor se intra prin două uși. În timp, însă, ușa de pe peretele
nordic a fost zidită, rămânând în funcțiune numai ușa de pe peretele sudic. Pridvorul are
formă dreptunghiulară și este luminat prin opt ferestre înalte realizate în stil gotic și
amplasate patru pe latura vestică, două pe latura sudică și două păe latura nordică.
Deasupra pridvorului se află o boltă semicilindrică.

În pronaos se intră printr-o ușă în stil gotic. Pronaosul este dreptunghiular și luminat prin
patru ferestre în stil gotic (câte două pe pereții de nord și de sud). Încăperea mormintelor
are o boltă semicilindrică și este luminată prin două ferestre dreptunghiulare (una pe
peretele nordic și una pe cel sudic). Naosul are două abside semicirculare în interior și
pentagonale la exterior. În fiecare absidă laterală se află o fereastră dreptunghiulară (de
dimensiuni egale cu cele din încăperea mormintelor). Deasupra naosului se înalță turla
cilindrică în interior și octogonală la exterior. Absida altarului este decroșată față de restul
construcției, existând cele două nișe (proscomidiarul - la nord și diaconiconul - la sud). În
axul absidei se află o fereastră dreptunghiulară identică cu cele din naos și încăperea
mormintelor.

Iconografia

Tabloul votiv

Biserica a fost pictată în frescă în stil bizantin atât în interior, cât și în exterior. Numele
meșterilor nu se cunosc.

Picturile din interior datează din vremea domniei lui Petru Rareș, dar ele s-au păstrat
originale doar în pridvor și pronaos. Cu prilejul reparațiilor din 1844, picturile din
încăperea mormintelor, naos și altar au fost refăcute grosolan de către meșteri care au
respectat totuși planul iconografic inițial.

Pe pereții pridvorului și pronaosului sunt pictați sfinți prăznuiți de Biserica Ortodoxă

(sinaxarul), precum și unele scene din istoria creștinismului (calendarul). Se remarcă
execuția strălucită a ansamblului "Judecata de apoi", zugrăvit pe bolta pridvorului,
precum și "Cele șapte sinoade ale Bisericii", pe arcurile bolților pronaosului. Din păcate, în
1925, un călugăr care a vrut să curețe pictura din pridvor a șters cu cârpe ude picturile
bolții, distrugând unele chipuri și alterând tonurile altor picturi.

În cupola turlei naosului este pictat Pantocratorul, pe pereții turlei fiind o reprezentare a
Liturghiei cerești cu cortegiile de îngeri, iar la baza turlei, în pandantivi, se află chipurile
celor patru evangheliști. Pe bolta altarului este reprezentată Maica Domnului cu pruncul
Iisus în brațe, iar pe pereți sunt reprezentate diferite scene din viața Mântuitorului:
Vindecarea slăbănogului, Spălarea picioarelor Domnului, Cina cea de Taină, Învierea
Domnului, Duminica Tomei ș.a.

Tabloul votiv a fost pictat pe peretele sud-vestic al naosului, cel actual fiind refăcut în 1844.
Sunt reprezentați domnitorul Petru Rareș, Iliaș
Rareș (moștenitorul tronului și viitor domnitor),
Ștefan Rareș (viitor domnitor), Doamna Elena și doi
copii mai mici: Constantin și Ruxandra. Domnitorul
oferă macheta bisericii Mântuitorului, prin
intermediul Sfântului Nicolae, patronul acesteia.
Chipul lui Iliaș a fost înnegrit în acest tablou, după
trecerea sa la islamism.
Inițiativa de a picta pereții exteriori ai mănăstirilor din nordul Moldovei a aparținut
domnitorului Petru Rareș. De-a lungul a câtorva decenii, începând cu Biserica "Sf.
Gheorghe" din Hârlău (1530) și încheind cu Biserica Voroneț (1547), un număr de 15
biserici moldave au fost împodobite cu fresce de o rară frumusețe. Această mișcare
artistică s-a stins însă într-o perioadă relativ scurtă. Există desigur două excepții, și anume
pictarea la exterior a mănăstirilor Râșca și Sucevița în anul 1552, respectiv 1596.

Biserica Mănăstirii Probota a fost zugrăvită în exterior în anul 1532 din inițiativa vărului
lui Petru Rareș, egumenul Grigore Roșca. Fiind cea de-a doua biserică pictată la exterior
din ciclul inițiat de domnitor (după Biserica "Sf. Gheorghe" din Hârlău), ea nu a beneficiat
încă de o deplină cunoaștere a tehnicii de către meșterii zugravi, fapt ce a condus la
degradarea treptată a frescei. Din cauza ploilor și zăpezilor, zugrăveala exterioară s-a
șters în mare parte. Nu se cunosc încercări de restaurare a picturii murale exterioare. Din
frescele exterioare păstrate se mai deslușesc doar câteva pe peretele sudic, mai adăpostit de
vânturi și ploi. Este vorba de urme din Imnul Acatist sau Arborele lui Iesei etc.

Valoarea picturilor murale de la Probota a fost constatată de mulți specialiști în artă,

concluzionându-se că "dacă arta în sine a zugravului e departe de a egala pe aceea a
florentinului, nu știu dacă nu îl trece prin puterea sentimentului religios

Necropolă domnească

Mormintele lui Petru Rareş, al Doamnei Elena şi al celor două fete (Eftimia şi Samfira)

Cu ocazia construirii acestui locaș de cult, Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare, a decis să
rupă tradiția familiei sale princiare și să desemneze mănăstirea drept viitoare necropolă a
sa și a urmașilor săi, înzestrând-o în acest scop cu odoare de preț și moșii.

Astfel, între pronaos și naos a fost amenajată o încăpere a mormintelor. Lângă peretele
sudic, înspre pronaos, se află mormântul domnitorului Petru Rareș. Pe mormântul său se
află o lespede cu următoarea inscripție în limba slavonă: "(Această groapă e a) iubitorului
de Hristos, robul lui Dumnezeu Io Petru Voievod, fiul bătrânului Ștefan, care (s-a strămutat)
la veșnicele lăcașuri, veșnica lui pomenire...".

De-a lungul aceluiași perete al naosului,

înspre culoar, se află mormântul Doamnei
Elena Rareș, soția ctitorului și fiica țarului
Despot. Inscripția în limba slavonă ce se află
pe lespedea funerară a mormântului său
conține următoarele cuvinte: "Această
groapă e a roabei lui Dumnezeu Elina,
doamna lui Petru Voievod, fiica lui Despot
țarul, care s-a strămutat în acest lăcaș și în
veșnicele lăcașuri, Veșnica ei pomenire. 7..."
Tot de-a lungul peretelui sudic, dar înspre naos, se află două morminte având lespezile
tombale de dimensiuni mici și cu scrisul șters. Aceste morminte sunt ale Eftimiei (fiica lui
Petru Rareș) și Samfirei (fiica lui Ștefan Rareș).

De-a lungul peretelui nordic se află mormântul domnitorului Ștefan Rareș (1551-1552), fiul
lui Petru Rareș.

Pietrele funerare ale domnitorilor Petru Rareș și Ștefan Rareș, precum și cea a Doamnei
Elena, sunt executate în marmură și bogat împodobite, după cum dicta obiceiul acelor
vremi. Spre deosebire, lespezile tombale ale celor două fete de domnitori sunt din piatră.

În anul 1904, cu prilejul serbărilor organizate la împlinirea a 400 ani de la moartea lui
Ștefan cel Mare, a fost adusă aici piatra de mormânt a Doamnei Oltea (mama lui Ștefan cel
Mare), fiind așezată chiar în imediata apropiere a mormintelor lui Petru Rareș și soției
sale. Pe piatra sa tombală este următoarea inscripție: "Acesta este mormântul roabei lui
Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ștefan Voievod, care a murit la anul 6973 (1465),
noiembrie 4". Ștefan cel Mare și-a îngropat mama în Biserica "Sfântul Nicolae" din Poiana
Siretului, aflată în apropierea actualei mănăstiri Probota.

După stingerea familiei ctitorului, Mănăstirea Probota a devenit necropolă boierească. În

pridvorul și familiilor lor. Printre cei îngropați în biserică se află episcopul Mitrofan de
Rădăuți (+ 1552), pârcălabul Frățian (+ 1544), pârcălabul Nicoară Hâra (+ 1545), o fetiță,
Vasilica (+ 1569), marele vistiernic Stroici și alți membri ai familiei sale. Cercetările
arheologice au dus la recuperarea din mormintele nejefuite a unor piese vestimentare (o
bonetă bărbăteasca, o rochie, un ilic brodat și pantofi de femeie, toate din materiale
scumpe, decorate cu fir de argint aurit împletit sau brodat), bijuterii de aur cu pietre
prețioase și semiprețioase (un inel sigilar al lui Simion Stroici, porumbei de filigran folositi
ca ace de văl, o pafta/broșă feminină, inele, cercei etc.). În prezent, toate pietrele funerare
boierești se află sprijinite de pereții din pridvorul bisericii.în pronaosul bisericii se află
numeroase morminte ale unor dregători și ale

Alte construcții
Zidul de incintă

Biserica este înconjurată de ziduri groase ca de cetate, care închid o incintă aproape
pătrată cu laturile de aproximativ 90 m. Zidurile sunt construite din piatră de râu și au o
înălțime de 6 m și o grosime de 1-1,10 m. Ele sunt prevăzute cu metereze și creneluri. [

Zidul vestic este sprijinit la exterior de un contrafort amplasat aproximativ la jumătatea

laturii. În zidul de pe latura sudică a fost construită o portiță secretă mică din lemn masiv.
Aceasta se afla lângă chiliile mănăstirești.

Pe latura estică se află trei turnuri pătrate (două la colțuri și unul în mijloc) legate între ele
printr-un drum de strajă. Turnul de pe mijlocul laturii estice servește și ca poartă de
intrare în incinta mănăstirească. Pe zidul exterior se află un tablou votiv destul de șters
reprezentând pe Petru Rareș cu familia sa, iar dedesubt o stemă moldovenească cu
următoarea pisanie: "Această mănăstire a făcut-o Io Petru Voievod, la anul 7038 și s-au
îngrădit după moartea lui de Doamna Elena și copiii ei Io Iliaș Voievod și Ștefan și
Constantin, la anul 1058 septembrie 4" (1530, 1550).

Clisiarnița și turnul-clopotniță

Clisiarniţa şi turnul-clopotniţă

În colțul de nord-vest al incintei mănăstirești se află clisiarnița care face corp comun cu
turnul-clopotniță. Clisiarnița datează din 1530, fiind construită în aceeași perioadă cu
biserica. Această clădire a fost considerată multă vreme a fi Casa domnească, deși
înglobarea în același edificiu cu cel al clopotniței ar fi trebuit să indice o altă destinație. [

Clisiarnița are două niveluri, la fiecare etaj aflându-se câte două încăperi. La etajul de sus
se ajunge pe o scară în formă de spirală. Ușile și ferestrele clădirii s-au degradat în timp.
Turnul-clopotniță are trei niveluri, fiind atașat clisiarniței pe latura estică și sprijinit de
două contraforturi la unghiurile vestice. Turnul a servit atât pe post de clopotniță, cât și ca
loc de strajă.

În prezent, în clisiarniță a fost organizat un mic muzeu care adăpostește obiecte din
secolele XV-XVIII: icoane, fragmente de mobilier, veșminte bisericești, vase liturgice,
candele de argint, cruci în filigran, cărți de cult vechi, precum și artefacte (monede,
bijuterii, vase de ceramică, cahle decorate etc.) descoperite în urma cercetărilor
arheologice.

Casa Domnească și clădirile mănăstirești

În partea de sud a incintei au fost construite Casa Domnească și edificiile mănăstirești:

trapeza, chiliile, cuhnea. Modul de organizare a incintei a fost astfel gândit încât funcțiunile
strict sacre (ale bisericii, clopotniței și clisiarniței) să fie separate de viața curentă dintr-o
mănăstire domnească din Moldova: locuință temporară pentru Domn, clădirile necesare
obștii călugărești.

La începutul secolului al XX-lea, chiliile mănăstirești din incintă

au fost mistuite de un incendiu. ] În prezent, din aceste clădiri nu
au rămas decât niște ruine și niște beciuri care au început să fie
restaurate.

În anul 1993, după reînființarea mănăstirii, s-au construit

corpuri de chilii, clădiri administrative și spații de cazare pentru
pelerini în afara incintei mănăstirești.
Biserica-paraclis

La sud-vest de biserică a fost construit recent un paraclis din lemn, care este folosit pentru
slujbele zilnice de către monahiile de la Probota.