Sunteți pe pagina 1din 1

”X”: operă dramatică

Opera dramatică este creația destinată reprezentării pe scenă, în care autorul îşi exprimă în mod indirect
ideile, sentimentele, gândurile, atitudinile, doar prin intermediul personajelor și al acțiunii, renunţând la instanţa
narativă (narator). O astfel de creație este și ”X”, trăsăturile specifice fiind ușor de identificat în fragmentul
propus.
În primul rând, fiind creat pentru a fi interpretat pe scenă, textul are o organizare/structură specifică.
(Astfel, la început se află o listă a personajelor, în care se precizează statutul acestora*:... ex.) De asemenea,
textul este organizat în acte, împărțite, la rândul lor, în scene, care pun în evidență succesiunea evenimentelor.
Fragmentul propus este extras din actul..., scena.... și prezintă/surprinde....... (se prezintă, pe scurt, conținutul
fragmentului)
În al doilea rând, aşezarea în pagină a textului dramatic este specifică. Numele personajelor sunt precizate
la începutul fiecărei scene și la începutul replicilor, cu majuscule. (ex)
În al treilea rând, vocea auctorială îşi face simţită prezenţa în indicaţiile scenice de pe parcursul textului
(didascalii), notaţii cu privire la jocul actorilor, la mimică, la gesturi, la decoruri,, fondul sonor etc. (ex.)

Nu în ultimul rând/În plus/ De asemenea, acțiunea și tr ăsăturile personajelor sunt puse în lumină prin
dialogul dramatic/ dialogul și monologul dramatic, moduri de expunere specifice acestui gen literar (ex.).
Așadar, având toate caracteristicile formale și de conținut specifice, ”X” este o creație care aparține
genului dramatic.
*dacă este cazul

S-ar putea să vă placă și