Sunteți pe pagina 1din 6

TEST

Textul 1
În toate duminecile și zilele de sărbători, dis-de-dimineață, cobora despre munte și intra călare în sat un
voinic curățel. Nimeni nu se întreba de unde vine și unde descalecă; toată lumea știa că este Miron oierul și nimeni
mai mult nu dorea să știe.
Trecuse un an de zile de când Miron venea mereu la joc; flăcăii îi erau prieteni, iar fetele se adunau bucuros
împregiurul lui ca să-i asculte poveștile, vorbele șăgalnice și cântecele frumoase. Din când în când, dar foarte
arareori, Miron scotea din șerpar* un fluieraș, pe care cânta câte o doină plină de duioșie, încât oprea răsuflarea
celor ce-l ascultau. Din când în când, numai arareori, scotea Miron fluierașul său; îl scotea însă totdeauna când
Marta îl ruga; ba era chiar destul ca ea să privească la șerpar, pentru ca Miron să puie mâna pe piept, gata de a-i
face pe plac.
Acesta e lucru știut de toți, ba chiar un lucru care de sine se înțelegea. Cine nu ar fi dorit să asculte cântecele
lui Miron și care fată nu ar fi dorit să-i fie în apropiere și să-i audă graiul limpede? Marta era fiica Mihului Saftei
și era un lucru firesc ca atunci când ea roagă, să nu zică ba, mai ales știind să-l roage atât de frumos cum avea
obiceiul. Fetele dar, când voiau să asculte, rugau pe Marta; Marta însă mai totdeauna le răspundea că Miron nu
voiește, fiindcă nu e tocmai în voia lui cea bună. Numai din când în când, foarte arareori, Marta ruga pe Miron să
cânte.
În horă Miron totdeauna e cumpătat, încât parcă numai șuguiește* cu jocul. Dar ochii tuturora se opresc
asupra lui. Înalt și mlădios, cu umerii lați și cu pieptul ieșit, el calcă lat și pe întreaga talpă, încât la fiecare pas
întregul trup i se scutură și se leagănă când la dreapta, când la stânga. Când stă însă și-și ridică fruntea ieșită din
față, fetele tresar sub privirea lui. Un cap bălan* cu părul lung până pe umeri, cu o față albă și străbătută ca de-o
răsuflare de rumeneală, cu doi ochi mari și albaștri ca fața cerului privită de pe culmea muntelui. Totdeauna e în
această față ceva ce nu se mai găsește în alte fețe, un fel de tristeță, un văl de gânduri, iară în surâsul de pe buzele
lui ascuțite totdeauna e ceva ce-ți deschide sufletul.
E minunat flăcău Miron și nu e minune că toți îl caută și îl doresc. Înspre amurgul serii, când jocul se sparge,
Marta pleacă spre casă […] însoțită de fete și de flăcăi. Între flăcăi este și Miron, care, precum de la sine se înțelege,
totdeauna merge alăturea cu dânsa.
Peste puțin, ei lasă apoi ulița, trec un pârleaz de la dreapta și merg pe o cale mai scurtă, pe poteca dintre
vii, pe la Fântâna Corbului, unde izvorăște apa cea bună.
Până aici merge Miron. Mai departe nu. Aici apoi, câteodată, fetele și flăcăii se opresc și Marta roagă pe
Miron să cânte. […]
— Cântă mai departe, căci grozav de frumoasă e doina! îi zise ea cu stăruință.
Ioan Slavici, Gura satului
* șerpar – brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir
* a șugui – a glumi; a duce cu vorba; a minți
* bălan – (despre oameni sau părul lor) blond

Textul 2
Hora este un dans tradiţional românesc care strânge pe toată lumea într-un cerc mare. Dansatorii se ţin de
mână şi cercul se învârte, de obicei în sens invers acelor de ceasornic, cum fiecare dansator urmează o succesiune
de trei paşi in faţă şi un pas în spate. Dansul este acompaniat de instrumente muzicale precum ţambalul, acordeonul,
viola, vioara, saxofonul, trompeta sau naiul. Lucrările de etnografie vorbesc în termeni elogioşi despre hora din
Banat, din Oltenia şi din Moldova, care se deosebesc între ele, dar se şi aseamănă prin ceea ce leagă sufletul
românesc.
Hora este elementul de legatura între cultul zeitei-mama, existent în societatile matriarhale de la acea vreme
si cultul solar reprezentat prin forme circulare, hora fiind ea însăși un cerc viu.
Prima menţionare a horei este de cronicarul Dimitrie Cantemir în cartea sa „Descriptio Moldaviae” în 1716. Nu
este nici o coincidenţă că acest lucru s-a întâmplat aproape de timpul când s-a făcut prima descriere a muzicii
populare, respectiv lăutarii. Aceasta datează din 1688 şi apare în „Biblia de la Bucureşti” de Şerban Cantacuzino.
Hora este observată, descrisă în scrierile de Franz – Josef Sulyer în „Istoria Daciei transalpine” ( Viena 1781-1792
). În secolul 19 „primavara popoarelor” încurajează studiul culturilor naţionale. Doi ani după mişcările revoluţionare
din 1850, Anton Pann scrie unsprezece melodii în „Spitalul amorului” ( sau Cântătorul dorului ). Béla Bartók
publică în 1918 „Dansuri populare romaneşti” şi „Muzica populara românească din Maramureş”. Dar nu este primul
scriitor care se concentrează pe comori melodice din România.Deși nu se cunoaşte creatorul original, hora rămâne
dansul reprezentativ al românilor. Izvoarele dansului se trage din trecutul îndepărtat,la traci şi geto-daci. Din cele
mai vechi timpuri viaţa cotidiană a poporului a fost însoţită de dansurile de colectivitate, în care s-a reflectat energia
emoţională: „Hora”, „Sîrba”, „Bătuta”, „Brâul” „Învîrtita”, „Trei lemne”, etc. .
. (www.elearning.ro, Istoria dansului)
.

1. Notează numele instrumentului la care cântă Miron. 2 puncte

______________________________________________________________________________________________

2. Miron cânta totdeauna: 2 puncte

a) când îl ruga Marta.
b) în toate duminicile și zilele de sărbători.
c) înspre amurg.
d) când ajungea la Fântâna Corbului. Răspunsul corect:

3. Toată lumea știa: 2 puncte

a) că Miron este un voinic curățel.
b) că lui Miron îi place Marta.
c) că Miron este oier.
d) că lui Miron îi plac horele. Răspunsul corect:
4. În fragmentul extras din Gura satului de Ioan Slavici se evidențiază: 2 puncte
a) pasiunea lui Miron pentru dans.
b) dorința lui de a se face admirat.
c) bucuria cu care Miron își face meseria și pasiunea pentru muzică.
d) chipul oierului și relația lui cu tinerii satului. Răspunsul corect:
5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia,
bazându-te pe informaţiile din cele două texte. 6 puncte
Enunțul Corect Incorect
a. Când voiau să-i asculte cântecele, fetele îl rugau frumos pe Miron.

b. Marta îl ruga destul de des pe Miron să cânte.

c. Calea cea mai scurtă către casa Martei este poteca dintre vii.

d. Autorul horei este cunoscut.

e. În horă, dansatorii se învârtesc în sensul acelor de ceasornic.

f. Studiul culturilor naționale a fost încurajat de fenomenul numit

,,primăvara popoarelor”.

6. Menționează, în câte un enunț, tiparul textual din fiecare dintre fragmentele de mai jos:
a) Textul 1
a),,În toate duminecile și zilele de sărbători, dis-de-dimineață, cobora despre munte și intra călare în sat un voinic
curățel..”
___________________________________________________________________________________________

b) „Un cap bălan* cu părul lung până pe umeri, cu o față albă și străbătută ca de-o răsuflare de rumeneală, cu doi
ochi mari și albaștri ca fața cerului privită de pe culmea muntelui.” 6 puncte
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________

7. Prezintă, în cel puţin 30 de cuvinte, o temă comună a fragmentelor propuse. 6 puncte

8. Crezi că dansul este doar o modalitate de relaxare? Justifică-ți răspunsul, în 50 – 90 de cuvinte, valorificând unul
dintre textele date. 6 puncte

9. Asociază fragmentul din „Gura satului” de Ioan Slavici cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură
suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o valoare culturală comună, prin referire la câte o secvență
relevantă din fiecare text. 6 puncte

B. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerințele de mai jos.

1. Desparte în silabe și încercuiește silaba accentuată din cuvintele „fluierașul” și „numărul”. .

2 puncte
fluierașul_______________________ numărul_______________________________

2. Conțin numai vocale și consoane cuvintele din seria: 2puncte

a) istoriei, talentul;
b) zilele, național;
c) fețe, europeni;
d) stăruință, geniu. Răspunsul corect:

3. Rescrie enunțul ,,Înspre amurgul serii, când jocul se sparge, Marta pleacă spre casă […] însoțită de fete și de
flăcăi.”, înlocuind cuvântul însoțită cu un antonim și cuvântul se sparge cu un sinonim.
4 puncte
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________

4. Selectează cuvintele în cazul nominativ din fragmentul de mai jos. 6 puncte

,,— Cântă mai departe, căci grozav de frumoasă e doina! îi zise ea cu stăruință..”
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________

5. Transcrie propozițiile din fraza următoare, precizând felul acestora, raportul sintactic dintre acestea și felul
elementului de relație: 6 puncte
,,În toate duminecile și zilele de sărbători, dis-de-dimineață, cobora despre munte și intra călare în sat un voinic
curățel.”
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________

6. Alcătuiește un enunț interogativ în care substantivul „flăcău” să aibă funcția sintactică de complement
prepozițional și un enunț imperativ în care pronumele personal ,,el” să aibă funcția sintactică de complement direct.
6 puncte
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________

7. Completează spațiile libere din textul de mai jos cu forma corectă a cuvintelor scrise între paranteze.
6 puncte
Mi- ___________________________ (a dori, modul condițional-optativ, timpul prezent) să-l cunosc pe celebrul
autor_________ (a, al, ale, ai) acestor cărți ______________ (care, cazul genitiv) acțiune este plină de mister.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Scrie o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să îl caracterizezi pe Miron, personajul
din textul 1.
În redactarea compunerii:
− vei menționa două trăsături ale personajului; 4 puncte
− vei ilustra două modalități de caracterizare diferite, prin câte o secvență comentată; 6 puncte
− vei corela o valoare transmisă prin acest personaj cu una importantă pentru tine, justificându-ți răspunsul. 2
puncte
Punctajul pentru compunere se acordă astfel:
• conținutul compunerii – 12 puncte
• redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența textului – 1 punct;
*proprietatea termenilor folosiți – 1 punct;
* corectitudine gramaticală – 1 punct;
* claritatea exprimării ideilor –1 punct;
*respectarea normelor de ortografie – 1 punct;
* respectarea normelor de punctuație – 1 punct;
* lizibilitate – 1 punct).
Notă! Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte și dezvoltă
subiectul propus.

S-ar putea să vă placă și