Sunteți pe pagina 1din 1

1.

În cazul căsătoriei putative: a) caracterul putativ exclude fictivitatea căsătoriei; b)


eroarea de drept nu are valoare juridică, eroarea din partea unuia dintre soţi ori a ambilor putând fi
exclusiv de fapt; c) este suficient ca buna-credinţă să existe la momentul încheierii căsătoriei.
2. Potrivit jurisprudenţei CEDO: a) viaţa de familie potenţială trebuie exclusă din sfera de
aplicare a articolului 8; b) un cuplu homosexual intră sub protecţia vieţii private și a vieții de familie;
c) simpla legătură biologică, fără alte elemente care să indice existenţa unor raporturi personale
strânse între un părinte şi copilul său, nu este suficientă pentru a intra sub protecţia dreptului la viață
de familie.
3. În cazul ruperii logodnei: a) nu poate fi activată clauza penală convenită de logodnici; b)
pot fi acordate cu titlu de despăgubiri orice cheltuieli contractate în vederea celebrării căsătoriei; c)
sunt supuse restituirii ca efect al răspunderii civile delictuale darurile pe care logodnicii le-au primit
în considerarea logodnei, cu excepția darurilor obișnuite.
4. Reprezintă motiv temeinic de divorț: a) împrejurarea că soții nu coabitează, unul dintre
ei fiind plecat temporar în străinătate pentru perfecționare profesională; b) trecerea unuia dintre soţi
la un cult religios diferit de al celuilalt, chiar dacă relațiile de familie nu sunt deteriorate; c)
imposibilitatea continuării conviețuirii, ca urmare a actelor de violență săvârșite de unul din soți.
5. Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex încheiate în străinătate: a) pot fi desfăcute în
faţa autorităţilor judiciare sau administrative române; b) nu sunt recunoscute în România, chiar dacă
au fost încheiate de cetăţeni străini conform legislaţiilor ţărilor respective; c) produc în România
efecte juridice parțiale, limitate la sfera raporturilor patrimoniale.
6. Instanţa de divorţ: a) este obligată să se pronunţe din oficiu asupra raporturilor dintre
părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, inclusiv cu privire la minorii căsătoriţi sau emancipaţi; b) este
obligată să se pronunţe din oficiu asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, chiar
dacă nu s-a formulat o cerere accesorie divorţului având acest obiect; c) este întotdeauna ținută de
opinia exprimată de copil cu ocazia ascultării acestuia.
7. Opoziţia la căsătorie: a) se poate face doar de către o persoană care justifică un interes
legitim; b) se poate face verbal sau în scris; c) se poate face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe
care se întemeiază.
8. În cazul divorţului prin acordul soţilor pe cale administrativă, în faţa ofiţerului de stare
civilă, întinderea acordului de voinţe trebuie să privească în mod obligatoriu: a) divorţul propriu – zis
și partajul bunurilor comune; b) divorţul propriu-zis, numele soţilor şi situaţia copiilor minori, născuţi
din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi; c) divorţul propriu - zis şi efectele acestuia cu privire
la numele soţilor după divorţ.
9. Căsătoria se poate încheia: a) pe o navă românească aflată în afara graniţelor ţării,
indiferent de cetățenia viitorilor soți; b) pe o aeronavă românească aflată în afara graniţelor ţării; c)
şi în afara sediului serviciului de stare civilă.
10. Soțul nevinovat, care a suferit un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate solicita
celuilalt soț despăgubiri în condițiile art. 388 C.civ.: a) în cadrul procesului de divorț; b) în termen de
trei ani de la producerea prejudiciului; c) în termen de trei ani de la desfacerea căsătoriei.

S-ar putea să vă placă și