JOC

- Eseu -

Ana Blandiana

Se naşte în familia ţăranilor Gheorghe şi Ana Coman din comuna Murani, plasa
Vinga, judeţul Timiş, primul lor copil. Gheorghe, tatăl viitoarei poete licenţiat în drept şi
teologie, profesor la liceele Diaconovici-Loga şi Mihai Viteazul din Timişoara. După ce la
vârsta de 17 ani îşi pierde ambii părinţi, va munci, ca expert contabil, pentru a-şi creşte
fraţii mai mici, ca şi, mai târziu, când, în lungii ani de detenţie politică a soţului ei, îşi va
creşte şi educa singură cele două fiice.
În 1959 debutează în revista Tribuna din Cluj cu poezia Originalitate, semnând
pentru prima oară Ana Blandiana.
În 1963 după o interdicţie de patru ani, redebutează, de data aceasta irevocabil,
în revista Contemporanul, condusă de G. Ivaşcu.
În 1964 îi apare prima carte, Persoana întâia plural, versuri, cu o prefaţă de
Nicolae Manolescu, Editura pentru literatură, iar în 1966 Călcâiul vulnerabil, versuri,
Editura pentru literatură (respinsă întâi de cenzură ca fiind "un adevărat strigăt de
revoltă").
Pentru activitatea sa artistică, i se acordă Premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor.
Este, apoi, aleasă membru fondator al Academiei Mondiale de poezie care ia
fiinţă la Verona sub egida UNESCO.
De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universităţi, academii,
organizaţii culturale — mai multe călătorii de documentare şi studiu în diverse ţări
europene şi a participat la congrese şi festivaluri de poezie. În afara volumelor
menţionate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste şi antologii din Anglia, S.U.A.,
Italia, Spania, Franţa, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria,
Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel,
Albania.
După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare şi articolele de analiză
politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca şi
nenumărate conferinţe, lecturi publice, interviuri, intervenţii la colocvii, simpozioane şi
mese rotunde în principalele ţări europene.
Ana Blandiana este mai mult decât un mare poet. Este o mare conştiinţă.
Exemplaritatea operei lirice şi a verticalităţii autoarei, ne ţine treji, ne obligă, ne justifică
într-un fel, pe noi toţi, ne dă un licăr de speranţă în ce priveşte posibilitatea de a fi om,
chiar cu majusculă. “Se vorbește atat de mult, încât rostul poeziei a devenit acela de a
restabili tăcerea.” Ana Blandiana.
Poezia "Joc" conturează, printr-o tehnică poetică simplă, plină de lirism și de
muzicalitate, un tablou de natură zugrăvit în culori, în care se adună armonios "cerul lin",
“iarba verde” și “gria ploaie” în acest univers muzical, plin de candoare și de frumusețe,
în care transferul stărilor lirice are o naturalețe perfectă.
Caracterul cel mai evident al jocului, în general, îl constituie mișcarea într-un
anumit spațiu real-fictiv. Această mișcare nu este în mod obligatoriu circulară, putând
apărea imprevizibilul. Este o mobilitate lipsită de un efort evident și făcând mereu
posibilă repetiția, reluarea de la capăt a mișcării, precum și încadrarea ei într-un spațiu
de joc. Multe dintre ele presupun imaginație, talent, inspirație, apărând astfel jocul de-a
creația, activitate ludică prezentă în poezia ”Joc”.
Titlul ne dă o indicație sau cel putin o sugestie utilă înțelegerii mesajului literar, în
cazul de față numele poeziei ajută la interpretarea și ne apropie, aparent, de sensurile
ei.
Tema poeziei este actul creației transpus în forma ludică. Eul liric transformă
acest act într-un joc simplu de cuvinte, creația devenind astfel un lucru facil. Este un text
ce stă sub semnul simplității la nivel de conținut, cât și la formă.
Prin apelul la joc poate fi imaginată o transpunere în plan fictiv, în acea zonă a
inocenței dintâi a ființei, departe de degradarea valorilor adulților. Eul liric consideră că
jocul ar trebui să existe în viața fiecărui adult, în ciuda problemelor fiecăruia. Jocul este
o metodă simplă de detașare și de relaxare. Prin folosirea diferitelor cuvinte din
domeniul colocvial, eul liric dorește ca poezia sa să fie una accesibilă și simplă, întocmai
ca un joc.
Imaginea existentialistă a naturii își face loc în versuri, tocmai prin dorința
irepresibilă de contopire cu apa a pământului, de identificare absolută cu elementele
vitaliste ale acesteia, unde pe pământ ploaia e iarba. Din gri devine verde și colorează
împrejurimile ajutând la pictarea unui tablou vesel și energic.
Ludicul este o atitudine fundamental umană și jocul este vital vieții. Neexistența
acestei activități a inocenței ar transforma pământul în ceva trist. Faptul că jocul este
flexibil și se pote repeta la infinit face ca oamenii să zâmbească atunci când își văd
copiii jucându-se sau să se bucure când un alt prieten vine la joacă. Natura se joacă,
ființele de peste tot, universul se joacă și el.
Vocația pentru joc desăvârșește condiția omului de făuritor și înțelept, probându-i
imaginația și spiritul creator.
Melodia pe care se așează cuvintele dând impresia de nesfârșit rămâne
neschimbată până la sfârșitul poemului. Acest decor însumează elemente, natura
apărând însuflețită, creând o atmosferă de vibrantă emoție și de taină.
Prin joc, toți își pot creea un univers imaginar, în care ei impun regulile și totul
este posibil. Jocul este o metodă perfectă pentru a învăța lucruri noi, pentru a câștiga
experiențe. Este o formă de detașare de lumea reală.
Apărând gramatica, limba vie, mijlocul esențial de comunicare între oameni,
poeta Ana Blandiana apără, de fapt, și domeniul în care cuvintele transfigurate,
înnobilate, înaripate devin artă, devin literatură, devin poezie.
In cazul Anei Blandiana ne-o închipuim mulată pe un puternic temperament
artistic şi – să nu omitem – o inteligenţă imaginativă atingând limita către abstracţiile
filozofice. Dacă termenul nu ar fi depăşit, fiind o contradicţie în termeni, am fi tentaţi să
ne gândim la vagi apropieri sau îndepărtări de Nietzsche, Blaga, Noica, Heidegger,
poate Unamuno sau Ortega y Gasset.
Dar cu toate acestea, poeta, prin metode simple, explică cum toți ar trebui să ne
bucurăm de orice lucru mărunt din viața noastră și să trăim fiecare clipă. Doar noi să
știm adevărul și adevărul să fie bucuria deplină.
REZUMAT

JOC

Ana Blandiana

Poezia "Joc" este scrisă de Ana Blandiana, o mare poetă, o mare conştiinţă. În
viziunea ei, "rostul poeziei a devenit acela de a restabili tăcerea". În poezia "Joc" se
conturează, printr-o tehnică poetică simplă, plină de lirism şi muzicalitate, un tablou de
natură zugrăvit în culori, în care se adună în mod armonios "cerul lin", "iarba verde" şi
"gria ploaie", într-un univers muzical plin de candoare şi de frumuseţe, transferul stărilor
lirice fiind de o naturaleţe perfectă.