Coloranţii

Definiţii
Colorantii sunt substante organice naturale sau sintetice colorate, care absorb lumina in domeniul
vizibil al spectrului si au proprietatea de a colora corpurile pe care sunt aplicate, rezista in timp la
lumina, spalare, frecare.

Culoarea substantelor se datoreaza prezentei in molecula a unor grupe de atomi, numite grupe
cromofore sau cromofori, care absorb selective diferite radiatii ale luminii, fiecarui cromofor
corespunzandu-i una sau mai multe benzi de absorbtie in spectrul vizibil.

Istoric

Omul a utilizat coloranţii naturali din timpuri foarte vechi. În peşterile din munţii Pirinei se găsesc
desene care au o vârstă de 20.000 de ani - ceea ce este remarcabil este faptul că oamenii au avut
abilitatea ca în acele timpuri să facă pigmenţi care să reziste în timp. Aztecii cunoşteau un colorant roşu
obţinut dintr-o specie de insecte. Colorantii sunt compusi organici sintetici sau naturali care au culoare
proprie si care într-o cantitate mica pot imprima culoarea lor unor substraturi (fibre, piele, ceramica,
alimente).Cel mai celebru colorant folosit în vechime era purpura antică şi a fost folosit pentru prima
dată de fenicieni în jurul anului 1500 î.Hr. Era extrasă dintr-o specie de moluşte în care se găseşte în
cantităţi foarte mici. In perioada antichităţii a fost considerată cea mai frumoasă, cea mai stabilă şi cea
mai preţioasă culoare, calităţi ce i-au conferit o reală suveranitate. Cu ajutorul ei se vopseau lâna şi
mătasea din care se confecţionau veşmintele suveranilor, fiind explicit asociată puterii, rangului social şi
preţuirii. La Roma, împăratul Nero a ordonat să fie pedepsiţi cu moartea toţi cei care purtau sau cel
puţin cumpărau purpură imperială. Coloranţii naturali extraşi (garanţa, indigoul, coşenila, turnesolul)
erau folosiţi din antichitate la vopsirea fibrelor textile. Obţinerea lor se realiza cu randamente mici iar
vopsirile rezultate erau în multe cazuri relativ slabe şi gama de nuanţe restrânsă.
Începând din secolul XVIII, în Europa şi Asia s-a trecut la cultivarea raţională a unora dintre plantele
tinctoriale rentabile (garanţa, indigoul). La începutul secolului XX, importanţa lor economică a scăzut iar
din 1914 nu au mai fost practic utilizaţi ca urmare a apariţiei coloranţilor sintetici.
Industria coloranţilor sintetici a debutat în 1856, când Perkin a descoperit moveina. Cronologic, industria
chimicã a debutat cu producerea de coloranţi. Coloranţii artificiali au fost prima oară introduşi după cel
de-al doilea război mondial. De atunci ei au fost folosiţi în industria alimentară datorită perioadei de
valabilitate mai mare decât a coloranţilor naturali. Siguranţa culorilor a fost determinată utilizând
anumite teste (LD-50). La momentul respectiv, testele toxicologice privind comportamentul nu erau
aprobate de către Direcţia de Administrare a Alimentelor şi Medicamentelor aşa că, drept urmare, nu au
fost realizate pe alimentele ce conţin coloranţii artificiali.

Site-ul american al Direcţiei de Administrare a Alimentelor şi Medicamentelor s-a dovedit a fi o

bază de date valoroasă ce conţine informaţii cu privire la coloranţii alimentari. Site-ul oferă liste
exacte ale ingredientelor ce conţin coloranţi artificialişi sunt chiar îngrijorătoare. Debbie C.
Lindgren spune că a fost stupefiată să afle că aceşti coloranţi alimentari conţin metale grele ca
plumb şi mercur, precum şi numeroase alte substanţe chimice.
Motivul de îngrijorare apare tocmai din aceste date care arată pericolele utilizării plumbului. Un
alt motiv de îngrijorare este luarea în considerare a tuturor posibilităţilor de a ne intoxica zilnic
cu aceşti coloranţi. Ce se întâmplă cu un copil care consumă sucuri în componenţa cărora intră
coloranţi artificiali? De exemplu, tipul de culoarePortocaliu B este autorizat doar pentru
utilizarea în membranele cârnaţilor. Eraţi conştienţi că aceste alimente conţin coloranţi?
Dintre primele culori – albastru de origine vegetală este „indigo”, colorant extras din plante
despre care aminteşte la începutul erei noastre Pliniu cel Bătrân. Din sec. XVI – albastru se va
importa din Orient, dar sub formă minerală, care este până astăzi cunoscut ca „sineală” sau
„albăstreală” de rufe sau var.
Coloranţii naturali au avut o circulaţie universală, la toate popoarele, purtând aspecte regionale în
dependenţă de plantele care creşteau în zonă, iar începînd cu sfârşitul sec. XIX ei sunt înlocuiţi
treptat cu coloranţi sintetici apoi şi chimici.
Primii coloranți organici utilizați , au fost produse naturale de origine vegetalã și numai în micã mãsurã
de origine animalã .
Colorantii de origine vegetalã provin din anumite plante, ca de exemplu: garanța, indigoul, colorantul
albastru extras din lemnul de bãcan.

Garanța și extractele de lemn de bãcan vopsesc materialele textile numai în prezența unor
substanțe numite mordanți (oxizi și hidroxizi de aluminiu, fier, crom, etc). Dintre coloranții de origine
animalã este cunoscutã din antichitate, purpura, extrasã din unele varietãți de melci rãspândiți
pe coastele Mãrii Mediterane și carminul

Coloranţii artificiali

Aceştia sunt obţinuţi pe cale chimică, prin sintetizare dintre aceştie deosebim:

 Un colorant natural (galben-portocaliu) utilizat în

margarină, gemuri, jeleuri și marmelade și alte preparate similare
E100 curcumină din fructe (inclusiv produse cu conținut scăzut de calorii). De
asemenea utilizat în cârnați, pateu și aspic, granule și fulgi de cartofi
uscați, muștar.[3]

E101 riboflavină
 Vitamina B2

 Este un colorant galben care se găsește în dulciuri (budinci,

înghețate, dropsuri), băuturi, muștar, supe instant, gemuri, cereale,
E102 tartrazină snacks-uri.
 Este considerat a avea acțiune cancerigenă (tumori tiroidiene),
poate provoca mutații cromozomiale și determina deficiențe în
vitamina B6 și zinc.[necesită citare]

 Este folosit în rujuri, produse pentru păr, parfumuri, o largă gamă de

E104 galben de chinolină
medicamente. Totodată este utilizat ca și colorant galben pentru
înghețate, dropsuri, prafuri de budincă.

 Intră în componența sucurilor, dropsurilor, înghețatei, a snack-

urilor, precum și în unele băuturi, medicamente, conserve de pește,
galben apus de soare
E110 FCF, galben prafuri de budincă.
portocaliu S  Este considerat cancerigen (tumori renale) și are ca efecte congestia
nazală, alergii, hiperactivitate, dureri abdominale, vomă,
indigestie.[necesită citare]

cochineal, acid  Este un pigment de un roșu-intens extras din femela coșenilei, o

E120 carminic, carmin,
insectă exotică din Mexic.
cârmâz
 Este adăugat frecvent în produse ca iaurturile și sucurile de fructe,
 în special varietățile care necesită o culoare rubinie (de exemplu
cele de vișine, de cireșe sau de căpșuni).

E122 azorubin, carmoizină  În prezent este interzis în Canada, Japonia, Norvegia, SUA și Suedia.
UE încă evaluează riscurile potențiale pentru sănătate.

ponceau 4R, roșu  Este considerat cancerigen și prin urmare interzis în țări precum
E124
cochineal A SUA, Norvegia, Finlanda. Dar încă folosit pe scară largă în restul
UE.[4]

 Este un colorant roșu pentru compoturi și alte alimente. Este

întâlnit în băuturi alcoolice, înghețată, prăjituri, bomboane, sucuri
E127 eritrozină răcoritoare.
 Cercetătorii au ajuns la concluzia că provoacă mutații
genetice, cancer al tiroidei la șobolani (studiu din anul 1990), posibil
și la om.[necesită citare]

 Comisia Europeană a considerat colorantul E128 susceptibil de a

prezenta un risc major pentru sănătatea umană, și în 2007
E128 roșu 2G
suspendă utilizarea acestuia în alimentația umană, precum și
introducerea acestuia pe piață și importul de produse care conțin
acest colorant.[5]

 Este interzis în Danemarca, Belgia, Franța, Eleveția și Suedia. Este

E129 roșu allura AC
permis în SUA și UE (păstrând totuși interdicțiile impuse de țările
membre menționate anterior).

 Este un colorant care se adăugă în tablete și capsule, înghețată,

indigotin, indigo dulciuri, produse de patiserie, biscuiți.
E132
carmin
 Poate provoca greață, vomă, hipertensiune arterială, urticarie,
probleme de respirație și alte reacții alergice.[necesită citare]

 Termenul de caramel se referă la produsele de culoare maro mai

mult sau mai puțin intens, care sunt destinate pentru colorare. Nu
corespunde produsului zaharos aromat obținut prin încălzirea
zahărului și care se folosește pentru aromatizarea alimentelor (de
E150a caramel simplu
exemplu, produse de cofetărie, patiserie, băuturi alcoolice).[3]
 Se adaugă la pâine din malț, bere neagră, oțet balsamic (de
Modena), whiskey, vinuri licoroase, legume în oțet, saramură sau
ulei (cu excepția măslinelor), gemuri, jeleuri, marmelade, cârnați,
pateu, aspic.[3]

E150b caramel de sulfit

 caustic

E150c caramel de amoniu

caramel de sulfit de
E150d
amoniu

Culorile artificiale oferă motiv de îngrijorare deoarece ele se găsesc nu doar în produsele
alimentare, ci şi în produsele utilizate zilnic ca de exemplu: loţiuni, şampoane, săpunuri,etc.
Chiar mai mult, nivelul metalelor în produsele cosmetice sunt mai ridicate decât cele
permise în produsele alimentare.
Ce au în comun şampoanele pentru bebeluşi, loţiunile şi săpunurile ? Sunt considerate produse
cosmetice şi de aceea se pot folosi coloranţi cosmetici aprobaţi de Direcţia de Administrare a
Alimentelor şi Medicamentelor care a permis utilizarea unor niveluri mai mari de metale în
categoria cosmeticelor.
Chiar dacă încercaţi în mod conştient să evitaţi coloranţii, trebuie să fiţi extrem de precaut şi să
cercetaţi cu multă atenţie fiecare etichetă, deoarece coloranţii pot apărea unde nici nu vă gândiţi.
Cum se absorb aceste substanţe în piele?
Conform Protecţiei Sănătăţii Copiilor, absorbţia cutanată este proporţională cu concentraţia
substanţei şi mărimea suprafeţei pe care substanţa este aplicată.Absorbţia dermică variază de la
persoană la persoană şi este determinată de unii factori ca de exemplu grosimea pielii, de răni şi
de compoziţia substanţei. Compoziţia se referă la cazul în care substanţa este liposolubilă. Dacă
este, va fi absorbită mai repede în piele.
Este important să ştim acest lucru pentru a fi la fel de atenţi la ceea ce punem pe piele cum
suntem şi la ceea ce mâncăm. După cum am mai spus, în majoritatea coloranţilor din cosmetice
se permite o doză mai mare de metale grele şi dacă absorbţia dermală variază de la persoană la
persoană, nivelul substanţelor toxice poate afecta în mod diferit fiecare individ în parte.
Uneori o simplă spălare pe mâini cu săpun poate să însemne o expunere la substanţe toxice şi
este necesară găsirea unor alternative.

 Care sunt efectele expunerii la aceste substanţe?

Gary Gordon, un doctor american, declară că de fiecare dată când un producător pregăteşte un lot
nou de vopsele, prima dată trebuie să prezinte un eşantion Direcţiei de Administrare a
Alimentelor şi Medicamentelor. Doar aceasta poate certifica siguranţa lor şi nici o altă autoritate.
Debbie C. Lindgren spune că a fost în imposibilitatea de a găsi studii care indică expunerea
totală şi expunerea zilnică a noastră la aceste substanţe. De asemenea, ea s-a aflat în
imposibilitatea de a găsi studii privind amestecul coloranţilor alimentari sau privind cantitatea
totală de mercur, plumb sau arsenic ce se găseşte în combinaţiile de culori din produse.

 Efectele provocate de plumb, mercur şi arsenic

Cu toţii ştim că plumbul este asociat cu un IQ mai mic, dar ştiaţi că ar putea fi şi cauza apariţiei
cariilor? Potrivit unui studiu publicat în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane în care s-au
analizat datele unui număr de 24901 de copii, s-a stabilit o corelaţie între plumb şi carii. Cei
mai mulţi dintre copiii participanţi la studiu au avut nivelurile de plumb din sânge de câteva
micrograme pe decilitru. La copiii cu vârste între cinci şi 17 ani, nivelul de plumb a fost mai
crescut, de cinci micrograme la un decilitru de sânge, astfel existând o creştere de 80% a
cariilor.
Academia Americană de Psihiatrie a Copiilor şi Adolescenţilor estimează că unul din şase copii
din S.U.A. au în sânge un nivel toxic de plumb. Expunerea la aceste nivele de plumb a avut
 legătură cu întârzieri de dezvoltare, neuropatie periferică, hormoni tiroidieni modificaţi şi
fertilitate redusă.

 Ce putem face?
Primul pas este de a elimina coloranţii artificiali din mediiul nostru. Acest lucru poate fi dificil
deoarece culorile sunt omniprezente, dar există şi alternative. De exemplu, dacă aveţi nevoie de
coloranţi alimentari, puteţi cumpăra din magazinele alimentare naturiste, culori obţinute
din alimente cum ar fi din afine, sfeclă roşie etc. Tot în aceste magazine puteţi găsi brioşe,
snacks-uri, bomboane de ciocolată, băuturi şi alte produse care nu conţin coloranţi.
Un alt pas spre direcţia bună este gătitul şi consumul a cât mai multor mâncăruri, acasă.
Doar aşa puteţi controla ceea ce aveţi pe masă şi veţi consuma.

După rezultatele evaluării toxicologice, coloranţii au fost clasificaţi în mai multecategorii (FAO/OMS),
în funcţie de specificaţiile chimice:

Categoria A cuprinde coloranţii acceptaţi ca aditivi alimentari pentru care s-au fixatdoze zilnice
admisibile.

Categoria B cuprinde coloranţii pentru care datele toxicologice nu sunt suficiente pentru a putea
clasifica aceşti coloranţi în categoria A.

Categoria C 1 cuprinde coloranţii pentru care datele toxicologice sunt insuficiente pentru evaluarea lor,
deşi se dispune de un număr important de date privind toxicitateala termen lung.

Categoria C 2 cuprinde coloranţii pentru care datele toxicologice sunt insuficiente pentru evaluarea lor,
iar toxicitatea pe termen lung este necunoscută.

Categoria C 3 cuprinde coloranţii pentru care datele toxicologice sunt insuficiente pentru evaluarea lor şi
care prezintă riscul unor efecte nocive.

Categoria D cuprinde coloranţii pentru care nu existăpractic date toxicologice.

Categoria E cuprinde coloranţii care sunt consideraţi nocivi şi care nu trebuie să fieintroduşi în produsele
alimentare.

În general,coloranţii folosiţi în majoritatea ţărilor europene aparţin categoriilor de toxicitate A, B, C1 sau

C2.

Pentru coloranţii naturali şi cei de sinteză există o doză zilnică admisibilă(mg/kcorp).

Pentru majoritatea coloranţilor naturali, consideraţi netoxici sau cu toxicitateredusă, doza zilnică
admisibilă fie nu este specificată, fie nu este stabilită.Exemple:

roşu de coşenilă – 5,0 mg/kcorp

complexe Cu-clorofilă – 15,0 mg/kcorp

riboflavin-5’-fosfatul monosodic – 0,5 mg/kcorp

Deşi caramelul nu are restricţii de utilizare, derivaţii de caramel (caramelulamoniac, sulfitic) sunt
admişi în doze de max. 200 mg/kcorp.
Colorantii alimentari dau diverse nuante pastei de dinti. Iti aduci aminte de celebra pasta de dinti in trei
culori? Aceste ingrediente sunt derivate din produse petroliere si pot determina aparitia alergiilor, crizelor
de astm, durerilor de cap, oboselii. Poti avea parte de aceste simptome chiar daca nu inghiti pasta de dinti,
intrucat substantele nocive se infiltreaza imediat in organism prin mucoasa bucala.
Continutul pastei de dinti in procente:
a. detergenti abrazivi (1 - 2 %)
b. agenti de "legatura" (1 %)
c. umectanti (intre 10 si 30 %)
d. fluorina, indulcitori si coloranti (1 - 5 %)
e. substante de conservare (0,05 %)
d. apa
Colorantii alimentari si bolile pe care le produc
Multi coloranti naturali folositi in trecut in industria alimentara au fost interzisi de
autoritati, din pricina toxicitatii lor despre care se discuta aprins in secolul XX. De atunci,
companiile au inceput sa ii inlocuiasca treptat cu coloranti artificiali. Din pacate, acestia
din urma vin cu propriul lor set de probleme.
O campanie vizuala realizata de editorii Special Education Degree, intitulata Colors to die for,
evalueaza cele mai comune tipuri de coloranti alimentari, in raport cu afectiunile pe care le pot
produce, tarile in care este interzisa utilizarea lor si alimentele in care se regasesc cel mai des.
Colorantul alimentar albastru aprins
Folosit deseori pentru fabricarea produselor de patiserie cu umpluturi din fructe de padure, a
bomboanelor, cocktailurilor si iaurturilor aromate, colorantul alimentar albastru aprins poate
provoca anomalii cromozomiale.
Din acest motiv, colorantul alimentar albastru a fost interzis in Franta, Finlanda, Anglia,
Norvegia si, cel mai recent, in Suedia.
Colorantul alimentar albastru indigo
Colorantul alimentar albastru indigo poate creste riscul dezvoltarii tumorilor cerebrale,
regasindu-se cel mai des in dulciuri, bauturi racoritoare, bauturi alcoolice (specialitati) si in hrana
pentru animale. Acest colorant artificial a fost interzis, momentan, doar in Norvegia.
Colorantul alimentar rosu-oranj
In mod surprinzator, unii comercianti de portocale incearca sa pacaleasca ochiul cumparatorilor,
injectand coaja acestor citrice cu un colorant rosu-oranj. Acesta imbunatateste aspectul fructelor,
insa predispune totodata la tumori ale vezicii urinare. Din acest motiv, colorantul in cauza a fost
deja interzis in Statele Unite ale Americii, in industria de procesare a alimentelor.
Colorantul alimentar verde-smarald
Interzis in multe comunitati europene economice, colorantul alimentar verde-smarald creste
riscul de cancer al vezicii urinare si se regaseste cel mai frecvent in bauturi alcoolice si
nonalcoolice, dulciuri, inghetata si cosmetice.
Colorantul alimentar rosu-caramiziu
Cel mai utilizat si consumat colorant alimentar artificial este rosul-caramiziu, care creste
predispozitia la anomalii cromozomiale, hiperactivitate si ADHD sau dezvoltarea limfoamelor.
Din pricina pericolelor pe care le ridica pentru sanatate, a fost interzis in industria de procesare a
alimentelor din Statele Unite ale Americii.
Colorantul alimentar rosu-caramiziu se regaseste in produsele de patiserie, dulciuri, bauturi si
conserve.
Colorantul alimentar rosu-eritrosina
Un alt colorant artificial intens folosit, rosul-eritrosina a fost si el asociat cu numeroase riscuri
pentru sanatate efecte negative la nivel comportamental si neurochimical, anomalii
cromozomiale si cresterea predispozitiei la dezvoltarea tumorilor tiroidiene.
Colorantul rosu-eritrosina se gaseste frecvent in produsele de patiserie, dulciuri, mezeluri si
fructe. Administratia pentru Alimente si Medicamente a incercat sa interzica utilizarea acestui
colorant artificial in SUA, fara niciun succes pana in prezent.
Colorantul alimentar galben-tartrazina
Desi nu a fost interzis momentan decat in Norvegia, colorantul alimentar galben-tartrazina a fost
acuzat de numeroase potentiale pericole pentru sanatate. Cele mai importante sunt
-anomaliile,cromozomiale;
-limfoamele;
-astmul;
-insomniile;
-comportamentul,agresiv/violent;
-hiperactivitatea;
-tumoriletiroidiene;
-alergiile;
- efectele negative neurochimice si comportamentale;
Colorantul alimentar galben-tartrazina se regaseste in produsele de patiserie, dulciuri, conserve si
bauturi.
Colorantul alimentar apus-de-soare
Interzis deja in Norvegia si Suedia, colorantul alimentar apus-de-soare are propriul set de riscuri
pe care le ridica in urma consumului. Astfel, poate produce astm, urticarii, eczeme,
hiperactivitate, anomalii cromozomiale, alergii si tumori tiroidiene.
Acest colorant alimentar este introdus frecvent in produsele de patiserie, mezeluri, conserve si
produse cosmetice.

Colorantii alimentari si sanatatea copiilor

Cercetatorii Universitatii Southampton au descoperit ca sanatatea copiilor poate fi pusa in pericol
de consumul alimentelor procesate cu coloranti alimentari care au in compozitie benzoat de
sodiu. Aceste substante cresc hiperactivitatea in cazul copiilor cu varste cuprinse intre 3 si 9 ani.
Un alt studiu publicat in revista Science concluzioneaza ca minorii hiperactivi (cu cel mai inalt
grad de hiperactivitate masurat printr-un test special), in a caror dieta au fost incluse numeroase
produse alimentare procesare cu coloranti alimentari artificiali, au o capacitate mai scazuta de a-
si aminti imagini.
In ciuda rezultatelor obtinute de cercetatori in aceasta privinta, Administratia de Alimente si
Medicamente din SUA nu a reusit sa aduca pana in prezent dovezi certe care sa asocieze
colorantii artificiali cu riscul crescut de ADHD la copii. Testele dedicate acestor concluzii se afla
momentan in derulare.

Alternative naturale la colorantii artificiali

Colorantii fabricati din surse naturale sunt o alternativa mai sanatoasa, provenind din morcovi,
telina, spanac, dovleac, fructe de padure, varza rosie, turmeric, sofron sau ardei iute.
Aproximativ 30% din alimentele produse la nivel national au in compozitie coloranti naturali,
acestea fiind cu preponderenta produse organice.Colorantii naturali nu ofera culori la fel de
 concentrate, pot modifica gustul alimentelor si sunt mai sensibili la caldura, astfel ca nuantele
pot varia in functie de conditiile de pastrare
Trăim vremuri în care hipermarketurile par să se fi transformat în biblioteci - cumpărătorii preocupaţi de
sănătate au început să lectureze, cu o tot mai mare atenţie, etichetele produselor pe care le vor în coş.
Un lucru demn de toată lauda, cu condiţia să fim extrem de bine informaţi şi să ştim exact ce trebuie evitat şi
ce nu.
Nu tot ce zboară se mănâncă şi nu tot ce e aditiv e dăunător
Conştientizarea de către consumatori a existenţei coloranţilor naturali din produsele lactate este
pe cât de importantă, pe atât de dificilă, pentru procesatori, publicul fiind tentat să interpreteze
culoarea drept un adaos sintetic, chiar şi atunci când nu e cazul. În ediţia din septembrie 2012 a
mensualului DairyFoods, cercetătoarea Kimberly J. Decker a publicat un studiu deosebit de
interesant asupra utilizării coloranţilor naturali, ca materie primă, studiu din care vă prezentăm
următoarele extrase.

Percepţia culorii, primul impact al produsului

Cercetarea lui Decker porneşte dintr-o altă zonă a industriei alimentare, mai precis, de la cazul
celor de la Starbucks, care au decis să-şi coloreze crema de frapucino dându-i o nuanţă de
căpşuni, prin folosirea carminului. Consumatorii au perceput culoarea ca fiind sintetică, fapt care
i-a determinat pe cei de la Starbucks să anunţe că nu este vorba despre colorantul sintetic FD &
C # 40, ci de carmin, pentru ca, mai apoi, media să pornească o adevărată furtună, deşi extractul
cochineal al insectei din care se obţine nu necesită autorizarea utilizării, în Statele Unite.
Categoric, a fost o problemă de comunicare şi de marketing. Dar, publicul a avut sentimentul că
a fost tras pe sfoară, gigantul cafelei fiind nevoit să retragă produsul de pe piaţă.
Referindu-se şi la alte situaţii delicate, autorul studiului îl citează pe Iosif Moritz, Manager de
produs şi nutriţie umană de la BASF-Florham NJ, acela care a remarcat că ”evenimente recente
din Statele Unite şi Europa s-au concentrat mai mult pe latura negativă”, fapt care, cel puţin pe
bătrânul continent, a determinat reacţia Autorităţii Europene pentru Siguranţă Alimentară
(EFSA) care a decis includerea avertizărilor privitoare la folosirea coloranţilor sintetici, inclusiv
în produsele lactate.

De aceea, organismele de certificare şi autorizare s-au îndreptat, cu precădere din anul 2011, spre
coloranţii naturali obţinuţi din extracte de fructe şi legume, morcovi, boabe de soc, sfeclă,
mirodenii şi condimente (derivatul de curcuma sau anatto), caramel, carotenoide etc. Însă,
utilizarea lor nu este atât de facilă precum pare, Kimberly J. Decker dând exemplul sucului de
sfeclă care poate fi perceput drept colorant natural doar în cazul în care, de exemplu, îngheţata se
face chiar cu sfeclă! Tocmai de aceea, Stefan Hake, CEO al GNT Inc., declara: ”Trebuie să
pornim de la ceea ce crede consumatorul că înseamnă natural! Astfel, deşi carminul nu este un
derivat sintetic, el nu este perceput în acest mod.”

Dificultăţi tehnologice

Autoarea studiului afirmă că, în cazul produselor lactate, utilizarea coloranţilor naturali poate
avea un rol determinant. Pentru a-şi argumenta afirmaţia, se citează opinia cercetătoarei Jody
Renner-Nantz, de la DD Williamson Institute, aceea care este adepta folosirii culorilor
derivate naturale, indicând că ”un miligram de Beta-caroten 1 utilizat în produsele lactate oferă
1667 IUS (unităţi internaţionale de măsură a activităţii vitaminelor), prin transformarea
acestuia în vitamina A.” Iar, Todd Katz, Lab Manager la DSM Nutritional Products NJ,
afirmă: ”10 mg/l de lapte, de cristal de beta-caroten, folosit drept colorant într-o băutură dozată
la 240 ml, poate oferi 4000 IUS, sau 80 % din valoarea zilnică acceptată, dar beta-carotenul
trebuie etichetat, fie drept colorant, fie ca provitamină A.”
Jody Renner-Nantz adaugă: ”În mod evident, laptele este de culoare albă. Dar, îi putem
îmbunătăţi percepţia prin culoare. Utilizând combinaţii gen caramel-licopen, într-un produs
lactat care conţine şi ciocolată, se poate mări profunzimea culorii. Dar, depăşirea dozajului de
caramel, în lapte, poate duce la o nuanţă de gri,fapt care va dăuna percepţiei.” Dificultăţi reale
a întâmpinat şi Ciad Ford, Manager de culoare la Wild Flavors Inc., care a opinat:”Pornind de
la matricea în sine a produselor lactate, coloranţii naturali sunt dificil de folosit mai ales în
produsele cu un conţinut ridicat de grăsimi sau în cele care necesită temperaturi înalte de
procesare. Iar, tratamentul UHT, în special, este deosebit de dăunător pentru culoare”.
Utilizarea coloranţilor naturali ridică probleme şi din punct de vedere al refrigerării produselor
lactate, Jonas Rodger,Sales Manager la PL Thomas Inc. fiind de părere că”temperaturile
scăzute acţionează, din punct de vedere al culorii, mai ales în interiorul produsului. Totodată, s-
ar putea introduce ca ingrediente funcţionale probioticele, dar trebuie avut în vedere că sunt
foarte multe lucruri care interacţionează cu un colorant aflat în produsele lactate”.
Karina Bedrak, Sales Manager la LycoRed Beer Sheva-Israel, e însă
categorică: ”Luminozitatea pe care o pot oferi culorile sintetice nu poate fi înlocuită de
coloranţii naturali, deşi nu există soluţii universal valabile pentru o categorie, sau alta.” Apoi,
trebuie ţinut cont de pH-ul produsului şi efectul său asupra culorii. În acest sens, Kimberly J.
Decker o citează pe Diane Locey, aceea care afirmă că”anumiţi coloranţi anatto se pot precipita
în condiţii acide, recomandându-se, de exemplu, un anatto ”acidproof”, la formularea
iaurturilor”.

Say cheese!

Autoarea studiului subliniază că este bine de ştiut că jocul de culori cel mai eficient poate fi
obţinut din roşu, portocaliu şi galben, mai ales pentru brânzeturi şi unt, menţionând, însă, că
procesatorii evită beta-carotenul, în unt, putând conduce la discontinuitate. Insistă, însă, pe
anatto, pentru brânzeturi, aşa cum indică Locey: ”Anatto, care este alcalin, solubil în apă, poate
fi utilizat pentru a da brânzei o culoare de Cheddar sau Colby, dar nu poate fi folosit pentru
brânza topită. Nivelul ridicat al unor proteine din anumite sortimente de brânză naturală poate
determina, la utilizarea anatto, apariţia norbixinei, rezultând aşa-numita dantelare a produsului
finit.” De aceea, aceeaşi Locey, recomandă formulări alternative mai ales pentru brânzeturile
topite în care se pot utiliza soluţii de anatto uleioase, solubile, în combinaţie cu boiaua de ardei.

La rândul ei, Renner-Nantz ia act de faptul că stabilitatea la căldură a colorantului anatto evită
daunele care pot să apară în timpul procesării ulterioare, sugerând chiar o aplicaţie post-
procesare a colorantului sub formă de pulbere. Iar, Todd Katz îi sfătuieşte pe cei care utilizează
coloranţi carotenoizi, precum cristalele de beta-caroten, că aceştia”sunt puţin solubili, aşa că
trebuie ”albiţi”, în prealabil, într-o suspensie, pentru a-i face potriviţi în aplicaţiile cu un
conţinut ridicat de grăsimi.”

”Periculoasele” albastru şi verde

Până la urmă, tot la percepţia consumatorului ajungem. Astfel, studiul o citează pe Diane Hnat,
Manager de Marketing tehnic la DSM, aceea care a declarat că ”producătorii pot îndrăzni mai
mult, mergând până la a formula nuanţe de eggy, salmony sau nuanţe de căpşuni, cu ajutorul
carotenoidelor. Dar, utilizarea de albastru sau verde în lactate este netradiţională, dând un
aspect de artificial, chiar dacă se folosesc coloranţi naturali. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi un
copil de 12 ani care vă va spune că produsul are o nuanţă de mâzgă verde!”, afirmă categoric
specialista de la DSM.

Ca şi când asta nu ar fi fost de ajuns, producătorii au opţiuni limitate în gama coloranţilor

naturali, atunci când doresc nuanţe de albastru sau verde pentru produsele lor. Marlena Hidlay,
manager de culoare la DSM afirmă:”Multe companii europene folosesc surse naturale de
culoare precum spirulina, sucul de sfeclă, clorofila sau extractul de afine, pentru a conferi
lactatelor nuanţe luminoase. Alte companii folosesc coloranţi solubili în apă, precum antociani
şi flavonoide, asociaţi cu pigmenţi care pot da nuanţe de violet sau albastru, în funcţie de pH-ul
produsului. Dar, aceste opţiuni oferă o stabilitate imperfectă pentru lactate, oferind un beneficiu
mic, producătorilor.”

Oricum ar fi, albastru şi verdele rămân o provocare, la fel cum întregul spectru de coloranţi
naturali rămâne o provocare, mai ales pentru a elimina percepţia falsă de sintetic.

Coloranții naturali
Coloranţii naturali după componenţa lor se pot sistematiza în trei grupe: coloranţi de origine
vegetală, animalieră şi minerală. Coloranţii de origine vegetală se găsesc în plante: rădăcini,
frunze, flori, scoarţă, fructe, tulpină şi crenguţe, partea lemnoasă. Colorantul sau substanţa
colorantă se extrăgea prin diferite metode, atît din plante proaspete cât şi din cele uscate.

De exemplu din practică – din ceapă poţi obţine cel puţin 18 nuanţe, din ceapă permanent s-a
vopsit ouă de paşte, lână. Din cozile verzi se obţine culoarea verde, din bulbul de ceapă – galben,
din foile uscate – cafeniu. Din diferite părticele ale nucului putem obţine culoarea neagră,
cafenie, verde.

Din plantele tinctoriale din Moldova se putea de obţinut culorile: galben, negru, verde, cafeniu,
roşu, albastru şi multiple nuanţe ale lor. Mult depind de concentraţia colorantului.

Prin urmare, culoarea galbenă se poate obţine din: pojarniţă, sau ceapă, şofran, stejar, nuc,
scumpie, păpădie; negru – din coji de nuci verzi, păpădie, urzică. Mai complicat era obţinerea
culorii roşii, pentru care se folosea coaja şi lemn de mere pădureţe, sau flori de pojarniţă, frunze
şi flori de sovârf.

Sunt înregistrate mai multe variante de obţinere a vopselei unele simple, altele mai greu cea mai
răspândită metodă este prin fierberea plantelor în apă (moale) sau într-o soluţie de apă cu borş
împlut, zer, zeamă de varză acră, care au rol de mordanţi.

O altă cale de extragere a colorantului din plantă este „macerarea”, cînd planta mărunţită se
introduce în apa rece şi un mordant şi se ţine atâtea zile până se eliberează colorantul, soluţia se
strecoară şi în ea se pune lâna la vopsit.

Cea mai mare parte a coloranţilor vegetali sunt cei, cărora la vopsire au necesitate de adăugirea
unui sau doi mordanţi, care contribuie la „întărirea şi fixarea culorii”. Din acestea sunt: piatra
acră, calaicanul (suflatul feros cristalizat), piatra vânătă (sulfatul de cupru).
Plantele des folosite la vopsirea fibrelor sunt următoarele: arin negru, roibă, cimbrişor,
corcoduşe negre, sovârf, măr acru, prun, ceapă, drobiţă, răchiţică, pojarniţă, sunătoare,
scumpie, agud, alior, brânduşă, păpădie, salcie, rapiţă, siminoc, soc, stevie, tei, urzică, tutun,
nuc, şofran, viorele, boz, arţar, stejar, brusture, cătină, gutui, muşeţel, pelin, zarzăr, zârnă şi
m.a.
Din pigmenții naturali , cei mai utilizați sunt carotenoizii, antocianii, clorofila și flavonoidele.
Ei nu sunt nocivi.

Clorofila se extrage din urzică, ceapă verde, spanac și alte plante bogate în clorofilă. Clorofila
extrasă se oxidează foarte repede căpătând o culoare verde-cenușie. Datorită acestei proprietăți,
clorofila practic nu se utilizează în funcție de colorant natural.

Coloranți Antociani au culori ușor instabile, acestea depind de valoarea pH-ului, temperatură,
lumină. Datorită acestei proprietăți utilizare lor în industria alimentară este limitată,excepție fiind
extractele din coaja de struguri și cocăză neagră. Extractele din coaja de struguri în medii acide
oferă culoarea roșie, iar în mediu bazic – albatră. Acești coloranți se utilizează la fabricarea
sucurilor , băuturilor răcoritoare, alcoolice și în cofetărie.

Cei mi fregvent utilizați coloranți naturali sunt cei de caramelă (E 150), care dau culoarea
cafenie închisă. În funcție de tehnologia de caramelizare a zaharozei se obțin mai multe nuanțe
de caramel cu miros plăcut și culoare cafenie, solubil în apă. Coloranții de caramelă se folosesc
la fabricarea băuturilor răcoritoare, de exemplu Coca-Cola și Pepsi utilizează colorantul
caramela E 150d. De asemenea, caramela se utilizează la fabricarea bomboanelor, ciocolatei,
berii negre, pâinii negre, băuturilor alcoolice(coniac, rom, whisky, lichior), biscuiților, jeleurilor,
marmeladelor, salamurilor și produselor din pește.

Curcumina - este tot un colorant natural obţinut din planta Curcuma longa din care rezultă o
pulbere galben-portocalie folosită apoi pentru colorarea unor alimente. Jeleuri, margarină, supe,
fulgi de cartofi, pateuri - în toate putem întâlni acest aditiv.

Poate vă sună cunoscut numele ei de la turmeric - curcumina este ingredientul activ dinturmeric,
un condiment la mare preț..Este extrem de lăudată pentru proprietăţile antioxidante,
antiinflamatoare, antivirale, antibacteriene şi antifungice. Iar tot mai multe studii îi atribuie acum
proprietăţi anticancerigene. Aşadar, nu trebuie să vă îngrijoraţi, ci, mai degrabă, să vă bucuraţi
când o găsiţi pe etichete botezată E 100.

Colorantul sângelui – hemoglobina, prezentă în eritrocite, este alcătuită din hem, un pigment de
culoare roşie, şi partea proteică, globina.
• În industria alimentară se poate utiliza sânge integral stabilizat sau concentrat eritrocitar
(uscat), pentru colorarea preparatelor din carne simulată sau cu adaos substanţial de
derivate proteice din soia, cazeină, amidon etc.
• Colorantul sângelui nu este inclus în lista aditivilor alimentari aprobaţi de UE dar este un
produs natural.
Roşul (carminul) de coşenilă (cochenilla)
 Obţinut prin extracţia apoasă a copului uscat al insectei femelă Dactylopius
coccus/Coccus cacti.
• Principiul colorant al coşenilei este acidul carminic (10% din corpul uscat al insectei).
• Acidul carminic este solubil în apă şi alcool. Culoarea variază cu pH-ul, astfel:
• la pH = 4,8 – galben
• la pH = 6,2 – violet
 • Se utilizează la fabricarea preparatelor din carne, peşte, pentru colorarea membranelor, la
colorarea cerealelor pentru micul dejun.
Limitele folosirii coloranţilor naturali:
 de regulă, sunt mai scumpi
 puterea colorantă poate varia cu lotul şi este mai redusă decât cea a coloranţilor
sintetici
 sunt neeconomici comparativ cu cei sintetici, deoarece pentru realizarea aceleiaşi
culori/nuanţe este necesară o cantitate mai mare
 frecvent, posedă gust şi/sau miros
 sunt instabili la căldură şi lumină
 cei solubili în apă sunt higroscopici
 sunt compatibili numai cu anumite sisteme de producţie.
.

Ştiaţi că...?
1. Cel mai vechi colorant natural este purpura antică, de culoare roşie, extras din
anumite specii de melci marini. Este singurul colorant ce conţine brom. Pentru 1g de
colorant erau necesari 10.000 de melci.
2. Indigoul folosit din antichitate, este extras din plante (Indigofera tinctoria). Pentru
2.5 kg de colorant sunt necesare 1000 de kg de plantă verde.
3. Numele de “pieile roţii” dat de europeni amerindienilor, se datora faptului că triburile
războinice îşi colorau chipul şi trupul cu vopsea roşie, obţinută din seminţele copacului
Bixaoseilana.
4. Albastru de anilină este un colorant bazic solubil în alcool, folosit la colorarea
alcoolului sanitar. Vopseşte rezistent lâna şi mătasea.
5. Albastru de metilen este un colorant bazic. Se foloseşte în medicină la antiseptic şi
ca agent de colorare a germenilor patogeni. În 1882 R. Koch a descop erit cu ajutorul lui
bacilul tuberculozei.

Coloranții în țesături
Chiar si in urma cu foarte multi ani oamenii apelau la vopsirea tesaturilor, insa folosind coloranti
naturali extrasi din plante, moluste sau insecte. De exemplu, din rechie se obtinea colorant galben,
din drobusor, un colorant albastru iar din roba unul rosu.
Acum exista diferite metode de infrumusetare a materialelor textile, iar una dintre acestea care se
pare ca este folosita de foarte multe persoane, este pe baza de vopsea. Exista diferite tehnici de
pictura pentru infrumusetarea materialelor textile sau articolelor vestimentare. Unele dintre aceste
tehnici de vopsire sunt destul de simple, altele sunt mai complicate, insa indiferent de caz este
nevoie de atentie si materiale necesare, cum ar fi culori sub forma lichida sauvopsea spray pentru
textile. Este important sa nu confundati vopseaua cu coloranti. Modul in care functioneaza cele doua
este destul de diferit, la fel si modul in care sunt folosite.
Spre deosebire de coloranti, care trebuie alesi in functie de fibra materialului, vopselele pot fi folosite
pe aproape orice tip de fibra.

Hainele fabricate din materiale colorate si cu imprimeuri cauciucate sunt cele mai
periculoase. Organizatia Greenpeace a analizat 82 de piese vestimentare din Europa,
Asia si Statele Unite ale Americii. Cele mai mari probleme le-au ridicat insa hainele produse
in China.

Printre cele mai cunoscute branduri care produc haine toxice se numara Burberry,
Adidas, H&M, C&A si Primark. Aceste companii au negat insa ca hainele pe care le produc
ar fi periculoase pentru sanatatea oamenilor, insa au promis ca vor face verificari.
Anilina
Utilizarea anilinei este făcută mai ales în industria chimică, ea fiind materie primă pentru
procesele de sintetizare a coloranților, fibrelor sintetice precum și la producerea cauciucului și a
unor medicamente.