SETUL A DR.

GERHARD RAUSCHEN- PATROLOGIE- FREIBURG, 1931, EDITURA

HERDER & CO

Sfântul Epifanie de Salamina

Născut din părinți creștini în anul 315 în Eleuteropolis, în Iudeea, a studiat sârguincios în
tinerețea sa limbile străine; Hieronimus îl numește.........(termen grecesc) pentru că înțelegea
greacă, siriană, ebraică, coptă și puțină latină.
După o vizită la călugării din Egipt, a întemeiat în patria sa o mănăstire pe care a condus-
o timp de treizeci de ani. Reputația sa științifică și de om cu viață sfântă a determinat pe episcopii
din Cipru să îl aleagă mitropolit în anul 367 pe scaunul de la Constanția, vechea Salamina.
De asemenea, ca episcop a întreprins evoluția monahismului. Întreaga sa viață îl înfățișează
ca un apărător nestins al ortodoxiei chiar dacă uneori furtunos.
El s-a declarat mereu în cuvânt și faptă împotriva lui Origene care avea în Palestina pe cei
mai însuflețiți discipoli ai săi, moment în care a apărut în 392 Epifanie în Ierusalim și a început să
predice în biserica învierii împotriva acestuia până când episcopul Ioan l-a făcut să tacă și a apărut
între cei doi episcopi o ruptură care a avut ca urmare prima dispută origenistă (Hieronim și Teofil
împotriva lui Rufil și Ioan).
În anul 399 patriarhul Teofil din Alexandria a exilat monahii contaminați de ereziile
origeniste în deșertul Mitriei; o parte din ei s-au îndreptat către Constantinopol, dar au găsit aici o
temută oponență în persoana lui Ioan Hrisostom. Împotriva acestora, care au fost izgoniți de
patriarh, Teofil trimise pe Sfântul Epifanie la Constantinopol unde înțelese că el a fost instrumentul
ambițiilor lui Teofil și nu a mai acceptat condamnarea Sfântului Ioan Gura de Aur la sinodul de la
stejar, ci a plecat spre Salamina, dar a murit pe drumul de întoarcere la 12 mai, anul 403.
Greșelile de tact ale Sfântului Epifanie se explică pe de o parte, prin naivitatea acestui om
Sfânt care nu și-a dat seama decât târziu de intențiile celor ce-l manevrau, iar pe de altă parte prin
vanitatea că el, fiind originar din Țara Sfântă putea să cenzureze sever și să acuze de erezie pe
oricine din afara Palestinei. Poate dintr-o lipsă congenitală, poate din convingerea că numai tradiția
apostolică păstrează adevărul dogmatic, Epifanie nu putea înțelege speculația metafizică și de
aceea, probabil, pornirea sa contra lui Origen a ajuns până la ură, acuzându-l pe acesta a fi
responsabil de apariția arianismului. Scrierile sale cuprind o mare bogăție de materiale cu valoare
istorică și teologică. Aceste materiale ne ajută uneori să reconstituim opere pierdute și sunt de o
deosebită valoare literară, motiv pentru care au fost redate de către părinții prenicenieni și
transmise până în literatura berlineză.
1.Ancoratul (Omul ancorat cu tărie)
Este o interpretare a învățăturii de credință trinitare și în mod special al învățăturii despre
dumnezeirea Sfântului Duh și conține digresiuni pe tot felul de alte teme, la cererea comunității
ortodoxe din Suedra, Pamfilia, anul 374, tulburată de mișcările pnevmatomahe și care aveau
nevoie de întărire în credință.
Ancoratul cuprinde două învățături de credință care se vor regăsi și în discuțiile Sinodului
ecumenic de la Constantinopol și vor deveni, ulterior, simbolul de credință; Epifanie va deveni el
însuși simbolul botezului de la Ierusalim la Constantinopol și se vor face referiri la adresa sa, la
cel de-al doilea sinod ecumenic, precum și la cel de-al patrulea sinod ecumenic de la Calcedon.
2. Panarion – numit și Haereses (resingerea tuturor ereziilor). Apărută imediat după
Ancoratul, este cea mai cuprinzătoare și de valoare scriere a Sfântului Epifanie.
Această scriere le oferă celor mușcați de șarpe, care mai sunt numiți și eretici, posibilitatea
de vindecare; cu acest scop sunt prezentate și dezbătute optzeci de erezii care ulterior vor fi
combătute. Printre erezii, enumeră autorul și școlile filosofice greșești și sectele iudaice.
Epifanie s-a inspirat din primii polemiști creștini: Irineu și Hipolit, dar și din alte numeroase
izvoare profane și eretice și ne-a lăsat extrase foarte prețioase din operele pe care le-a citit.
O reeditare a Panarionului prin extragerea capitolelor celor mai importante este efectuată
de către K. Holl și deși nu este cea mai fidelă variantă se pare că este singura rămasă până în zilele
noastre
3. Tratat despre greutăți și măsuri, scris în 392

Prima parte – Canon și traducere a Vechiului Testament.

Patea doua – măsuri și greutăți biblice

Partea a treia – Geografia Palestinei

Doar prima treime este în limba greaca, restul operei s-a păstrat în traducere, în limba
siriană.
 4. Tratat despre cele douăsprezece geme

Un mic tratat obținuț dintr-un extras din limba greacă și o traduceredin latina veche ( fără
final) printre alte acte din Collecția Avellana.

5. Tratat împotriva icoanelor

Atitudinea iconoclastă a Sfântului Epifanie nu era un lucru întâmplător, ci o convingere

fermă pe care el a susținut-o în trei tratate din care au rămas câteva fragmente culese și îngrijite
de către K. Holl.

6. Un număr mare de scrieri printre care omilii la geneză și Evanghelia lui Luca, un
comentariu la Cântarea Cântărilor, cinci predici din ținuturi îndepărtate și alte scrieri care au
dispărut.