Butăşirea în uscat

Fiind o metodă rapidă şi eficientă, butăşirea în uscat va cunoaşte o utilizare mai largă în viitor,
pentru înmulțirea soiurilor valoroase de dud. Această metodă foloseşte ca material pentru
confecționarea butaşilor tulpinile marcotelor care, de regulă, nu se mai folosesc după fasonare şi
lăstarii rezultați după tăierea în uscat a plantelor mamă elită.

Butaşul reprezintă o porțiune de lăstar în vârstă de un an care, detaşată de planta mamă şi pusă în
condiții favorabile de creştere, dezvoltă un sistem radicular şi o rădăcină proprie.

Cercetările efectuate în India și în China asupra procesului de butășire la dud au stabilii că,
capacitatea de înrădăcinare a butaşilor depinde de soi, vârstă, dezvoltarea stadială şi condițiile
ecologice.

Formarea rădăcinilor este stimulată în special, de auxine care migrează în partea bazală a
butaşilor. Tratarea artificială a butaşilor cu substanțe sintetice stimulatoare provoacă înrădăcinarea
butaşilor şi la unele soiuri de dud, care nu elaborează în mod natural cantități suficiente din acest
hormon stimulator al creşterii.

Recoltarea lăstarilor se face fie în a doua jumătate a lunii februarie şi se stratifică corespunzător,
fie în preajma butăşirii.

Lungimea butaşului în medic este de 20-25 cm, cu cel puțin 3 muguri normal dezvoltați şi
sănătoşi, precum în imaginea următoare.

Recoltarea butașilor de dud

a - recoltarea butașilor din lăstarii anuali; b - butaș de dud recoltat de la baza lăstarului; c - fasonarea butașului de 20-25
cm lungime

Se preferă butaşii mai groşi, cu peste 10 mm diametru la bază, care posedă o cantitate mai mare
de substanțe nutritive de rezervă. Pe lângă grosimea optimă, butaşul de calitate trebuie şi aibă o coajă
cât mai netedă, fragedă, fără răni şi atacuri de boli.
 Deşi în literatura de specialitate se precizează că secțiunea de la baza butaşului trebuie să fie
perpendiculară pe ax, cercetările mai recente au evidențiat că efectuarea unei tăieturi oblice de 1-2
cm, urmată de alta către vârf tot oblică, dar scurtă, stimulează formarea căluşului şi asigură un
procent mai mare de înrădăcinare. Tăietura, de la vârf se execută opus ochiului la 1 cm deasupra
acestuia, iar la bază la 1 cm sub ochi.

Substratul de înrădăcinare, gros de 15-20 cm, are la bază un amestec de mraniță în cantitate de 30
t/ha cu carbonat de calciu în cantitate de 50 kg/ha, peste care se așează stratul de pământ, modelat în
brazde late de 1 m şi lungi de 20-25 m. Pentru menținerea umidității şi încălzirii, substratul se
acoperă cu folie de polietilenă cu cel puțin 15-20 zile înainte de plantare. Plantarea se efectuează în
momentul când temperatura din substrat se menține la 20°C timp de 5-6 zile consecutive, şi se
realizează imediat după tratarea cu biostimulatori. Butaşii de agud se introduc în orificiile făcute în
prealabil în folia care acoperă substratul.

O altă metodă constă în producerea butaşilor înrădăcinați în solarii, situație în care plantarea
butaşilor se poate face la sfârşitul lunii martie şi prima decadă a lunii aprilie.

Marcotajul este o metodă de înmulțire vegetativă care permite obținerea plantelor pe rădăcini
proprii într-un singur an, cu costuri reduse. Pentru producerea marcotelor, plantele mamă trebuie să
provină din soiuri care se pretează la acest sistem de înmulțire. Din observațiile efectuate la
Stațiunea de sericicultură a reieşit că soiurile Kokuso 21, Kokuso 27, Ichinose, Kayrio Ichinose,
Kayrio Nozumigaeshi, Ucraina 9, Ucraina 107, Eforie şi Galicea au proprietatea de a emite rădăcini
adventive şi se recomandă pentru înmulțire prin marcotaj.

Marcotierele sunt formate din duzi cu tufă joasă cu înălțimea de 10-12 cm în care se aplică o
agrotehnică superioară de întreținere şi fertilizare.

În al doilea an de la înființarea marcotierei, toate ramurile tufei se scurtează la 8-10 cm, iar în al
treilea an lăstarii se pot marcota.

Cele mai bune rezultate la înmulțirea dudului prin marcotaj se obțin, folosind metoda „radiară”
sau „chineză”. Metoda prevede ca înainte de pornirea în vegetație, să se sape radial, în dreptul
fiecărei ramuri de un an, o rigolă adâncă de 10- 12 cm, de lungime corespunzătoare ramurii. Pe
fundul rigolei se așează un strat de 4-5 cm grosime de gunoi bine descompus.

La începutul lunii aprilie, când la dud are loc umflarea mugurilor, ramurile de un an se apleacă pe
rigole şi se fixează din loc în loc cu cârlige de lemn, iar capetele ramurii tăiate se înfig în pământ. La
baza ramurii marcotate se aplică obligatoriu un inel de sârmă moale, pentru a favoriza emiterea
rădăcinilor adventive.

După cum rezultă din cercetările Stațiunii de sericicultură, este deosebit de important ca ramurile
marcotate să nu depășească diametrul de 2 cm (relația dintre grosimea ramurii și numărul de lăstari
înrădăcinați este prezentată în tabelul următor).
 Lăstarii crescuți pe planta mamă se lasă să se dezvolte normal, pentru a forma ramurile de un an,
care urmează să fie marcotate în primăvara anului următor.

Dacă în luna iunie se semnalează perioade de secetă prelungită, se va aplica o normă de udare de
300-500 m3 apă/ha, deoarece în această perioadă se formează masa mare de rădăcini adventive, care
este condiționată de umiditatea corespunzătoare a solului.

La sfârşitul perioadei de vegetație, biloanele se desfac iar ramurile marcotate se taie de la baza lor
şi se secționează în părți egale cu lăstarii ce au rădăcini. Fiecare marcotă trebuie să aibă şi o porțiune
din lemnul anului precedent înrădăcinată, cu o lungime de aproximativ 5-10 cm. Marcotele
înrădăcinate se sortează pe calități. Pentru livrare, marcotele trebuie să îndeplinească condițiile de
calitate prevăzute în tabelul următor.

Condiții tehnice de calitate pentru marcote de dud

 În mod obişnuit, se obține o producție medie de 15 000 buc. marcote/ha. Marcotele care nu
corespund STAS-ului în vigoare se vor replanta în câmpul de consolidare al pepinierei.

Marcotajul vertical prin mușuroire este metoda cea mai simplă şi accesibilă mecanizării.
Lăstarii destinați producerii de marcote înrădăcinate au creșterea apicală pe cepul rămas după
scurtarea plantei-mamă; aceștia sunt, în general, puțini la număr şi neuniformi ca vigoare. Producția
cantitativă şi calitativă de marcote înrădăcinate depinde de capacitatea de lăstărire a butucului după
tăiere şi desimea plantelor-mamă. Pentru înrădăcinarea lăstarilor, aceştia se muşuroiesc în mai multe
etape:
- la primul muşuroit ating lungimea de 10-15 cm, fiind acoperiți cu pământ până la jumătatea lor;

- al doilea muşuroit se efectuează când lăstării au atins lungimea de 25-30 cm, muşuroiul fiind
mărit la înălțimea de 30 cm.

Este de mare importanță respectarea momentului optim de mușuroire a lăstarilor, întrucât

efectuarea acestei lucrări tardiv, când lăstarii nu mai sunt în stare erbacee, reduce posibilitățile de
înrădăcinare. Lăstarii muşuroiți târziu după ce se lignifică la bază, nu formează rădăcini adventive.

Menținerea permanentă a bilonului curat, fără buruieni şi afânat conduce la o bună înrădăcinare a
lăstarilor muşuroiți

Toamna sau primăvara se face separarea lăstarilor de planta-mamă prin tăiere şi se sortează pe
calități.

La ambele metode, folosirea turbei după ce se trage un strat de pământ a dat rezultate bune,
deoarece menține umiditatea la baza lăstarilor şi, ca urmare, creşte procentul lăstarilor înrădăcinați.
Prin tăierea an de an a ramurilor marcotate se ajunge la supraînălțarea treptată a butucului.

Coborârea butucului se face după 5-6 ani, cât mai aproape de nivelul solului. Tăierea de întinerire
se execută imediat sub căpățână, cu unelte bine ascuțite. Imediat după tăiere, se muşuroieşte pentru a
se menține umiditatea în jurul rănii formate.

De preferat este ca operația de tăiere să se execute primăvara cât mai timpuriu.