EUNAPIOS

[VIAŢA LUI PORPHYRIOS]*

IV 1. Patria lui Porphyrios a fost Tyrul, prima dintre cetăţile vechilor fenicieni, iar strămoşii
lui nu erau lipsiţi de faimă. I s-a dat o educaţie aleasă şi atît de repede înainta cu învăţătura -ca
elev al lui Longinos -, încît ajunse în scurt răstimp podoaba [cu care se mîndrea] profesorul
său.
La vremea cu pricina, Longinos era o bibliotecă vie, un muzeu1 ambulant. Primise
însărcinarea să-i editeze pe autorii din vechime, aşa cum făcuseră înaintea lui mulţi alţii,
printre ei, mai vestit decît toţi, Dionisie Karianul. în cetatea siriană Porphyrios se numea
Malchos, care vrea să spună „împărat". Longinos l-a numit Porphyrios, botezîndu-l aşa după
semnul veşmintelor împărăteşti, în preajma acestuia [a lui Longinos] el a primit o educaţie de
primă mînă, ajungînd, asemenea profesorului său, la cunoaşterea perfectă a gramaticii şi a
retoricii. Dar nu s-a
* Eunapios s-a născut în 346 sau 347, aproximativ 40 de ani după moartea lui Porphyrios, în Sardes, cetate
renumită din Lidia (Asia Mică). A studiat în cetatea natală filozofia, la şcoala neoplato-nicienilor, după care a
plecat la Atena (cînd avea cinsprezece ani), unde s-a înfruptat din învăţătura unui retor creştin armean,
Prohairesios (aproximativ 362). în urma unui decret al împăratului Iulian, profesorul lui Eunapios îşi pierde
postul la şcoala din Atena, iar tînărul se vede obligat să urmeze cursurile în particular. Situaţia se redresează după
asasinarea împăratului restaurator al păgî-nismului (26 iunie 363). Eunapios rămîne la Atena patru ani şi
jumătate, după care, la vîrsta de douăzeci de ani, constrîns de părinţi, se întoarce în patrie, unde va fi iniţiat în
filozofia lui Iamblichos, discipol dizident al lui Porphyrios. Va preda retorica pînă la moarte (aproximativ 414).
Cea mai importantă lucrare a sa, care ni s-a păstrat, este Vieţile sofiştilor, din care am tradus şi capitolul consacrat
lui Porphyrios.
Pentru traducere am folosit textul grec publicat de Wright în Philostratus and Eunapiosius. The Lives of the
Soflsts, The Loeb Classical Library, Cambridge-London, 1968, coroborat cu textul grec editat de Raffaele
Sodano, în Porphyriosio, Vangelo di un pagano, Rusconi, Milano, 1993 (n.tr.).
200
EUNAPIOS
mulţumit să rămînă cu atît, ci s-a impregnat cu toate tipurile de filozofie.
Longinos era, de departe, cel mai bun în toate [domeniile] printre bărbaţii de atunci. Foarte
multe dintre cărţile sale ni s-au transmis şi ce s-a transmis stîrneşte încă admiraţia. Dacă
cineva condamna un autor vechi, părerea aceluia nu învingea decît în urma criticii nimicitoare
făcute de Longinos.
Astfel a primit [Porphyrios] cea dintîi educaţie şi toţi îl admirau. Apoi a dorit să cunoască
marea Romă şi să cucerească Cetatea prin înţelepciunea-i. îndată ce ajunse acolo şi ascultă un
curs al lui Plotin, uită de toate celelalte şi se lipi de acesta. Hrănindu-se cu nesaţ din învăţătura
acestuia, din cuvintele lui inspirate de zeu şi limpezi ca apa de izvor, o vreme - cum spune
chiar el însuşi - s-a mulţumit cu faptul că-i era elev2. Apoi însă, învins de puterea discursurilor
[lui Plotin], prinse ură pe trupul său, precum şi pe tot neamul omenesc şi plecă pe mare pînă
în Sicilia, prin strîmtoarea Charibdei (pe unde se spune că a trecut odinioară şi Ulise). Şi cum
nu mai suporta să vadă vreun oraş, nici să audă glasul oamenilor (renunţase deopotrivă la
suferinţele şi la plăcerile lor!) se îndreptă către Lilybaeum (dintre cele trei promontorii ale
Siciliei, acesta se întinde şi priveşte spre Libia), iar acolo plîngea şi se nevoia, renunţînd la
mîncare şi „ferindu-se de potecile bîntuite de oameni"3. Dar marele Plotin nu „veghea ca
orbul"4, ci, luîndu-i urma şi tot întrebînd după tînărul fugar, îl găsi zăcînd. [Şi cum îl găsi]
revărsă asupra lui un bogat şuvoi de vorbe, ce-i întoarse la viaţă sufletul gata să-şi ia zborul
din trup şi-i întări trupul, ca să-i ţină zdravăn sufletul. Astfel unul, [Porphyrios], reveni la viaţă
şi se ridică [din zăcut], iar celălalt, [Plotin], îşi puse într-o carte din scrierile sale cuvintele
rostite atunci5. Filozofii îşi ascund secretele prin stilul neclar, precum poeţii, prin mituri;
Porphyrios, înclinînd spre leacul clarităţii şi gustînd atîtea încercări a scris un comentariu pe
care l-a publicat după aceea.
Aşadar s-a întors la Roma şi într-atît era de priceput la discursuri, încît dădea şi conferinţe
publice. Iar faima lui Porphyrios atrăgea toate grupurile şi toată mulţimea către [învăţătura
lui] Plotin. într-adevăr, Plotin, prin înălţimea cerească a sufletului şi prin felul încîlcit şi
enigmatic al tratatelor sale părea greoi şi de neînţeles; Porphyrios însă, precum un lanţ al lui
Hermes întins spre oameni6, graţie şi unei culturi variate, le atrăgea pe toate [subiectele] spre
simplitate şi limpezime.
VIAŢA LUI PORPHYRIOS
201
El însuşi spune (scria acestea cînd era tînăr, pare-se!) că i s-a dat un oracol ieşit din comun, pe
care îl şi notează în carte, iar după aceea înşiră multe lucruri despre cum trebuie luate în
seamă [oracolele]. Spune şi că a urmărit odată şi a alungat un soi de daimon dintr-o baie,
daimon pe care băştinaşii îl numeau Causatha.
IV 2. Cum el însuşi scrie, a avut codiscipoli bărbaţi destoinici: Origen, Amerios, Akylinos, de
la care s-au păstrat unele scrieri, dar nici un tratat filozofic. Căci, deşi învăţăturile lor sînt fru-
moase, stilul e foarte plicticos şi sterp. Porphyrios îi laudă pentru priceperea lor, deşi, pe de o
parte, el are toate harurile, iar pe de altă parte, numai el şi-a făcut profesorul cunoscut,
vorbind [despre învăţăturile lui] şi n-a lăsat deoparte nici o latură a culturii. într-adevăr, nu
putem decît să încremenim de uimire [în faţa numărului de domenii frecventate de el]. Şi care
dintre acestea sînt mai importante: cele ce privesc materia retoricii sau cele care au în vedere
exactitatea gramaticii; cele ce ţin de numere, cele ce duc spre geometrie sau cele ce înclină
către muzică? Iar cît priveşte filozofia, [geniul său pentru] raţionamente nu poate fi definit, iar
etica lui e mai presus de orice cuvînt. Fizica şi teurgia să fie lăsate în seama riturilor sacre şi a
misteriilor!
Aşa încît bărbatul acesta a fost o fiinţă care a amestecat într-însa toate darurile tinzînd spre
toate virtuţile. Cel interesat [de latura literară] ar rămîne uimit de frumuseţea discursurilor sale
mai mult decît de învăţături; şi invers, ar rămîne uimit [de adîncimea învăţăturilor] cel care s-
ar uita mai atent la acestea decît la forţa discursului. Pe cît se pare a fost căsătorit - circulă şi o
carte către soţia sa, Marcella, pe care, zice el, a luat-o de nevastă - fiind deja mamă a cinci
copii -, nu ca să aibă alţi copii de la ea, ci ca să-i crească şi să-i educe pe cei cinci, pe care
femeia îi avea de la un prieten de-al lui. Se pare că a trăit foarte bătrîn. A lăsat multe teorii
opuse celor din primele cărţi (ale tinereţii); aici nu putem afirma altceva decît că, înaintînd în
vîrstă, şi-a schimbat opiniile.
Se spune că s-a stins din viaţă la Roma.

1.
2.
3.
4. 5.
6.
Note
în sensul vechi, amplu al cuvîntului mouseion, adică loc unde se practică toate artele ce stau sub
patronajul Muzelor. Prin urmare, la început, Porphyrios reuşea „să se sature" numai cu discursurile
Maestrului; mai tîrziu însă, pînă şi aceste discursuri au devenit nemulţumitoare; idealul maximalist
visat de tînărul filozof şi predicat de Maestru cerea un mod de viaţă pe măsură - retragerea în pustiu,
exerciţiul ascetic radical. Episodul este răstălmăcit de Eunapios, probabil în contact cu noul ideal
creştin de viaţă, încarnat de monahi. A se vedea şi Introducerea noastră.
Iliada VI, v. 202. Iliada X, v. 515.
Aluzie laEnneade III, 2, despre Providenţă, scrisă, într-adevăr, de Plotin pe cînd Porphyrios se afla în
Sicilia. Aluzie la Ion al lui Platon.