Accentul în greacă

Cu excepția unui număr restrâns de cuvinte atone, fiecare cuvânt grecesc poartă accent.
Accentul se pune pe vocale sau pe al doilea element al diftongului. Accentele au fost introduse
de Aristofan din Bizanț (c. 200 a. Chr.), pentru a-i ajuta pe străini să pronunțe corect cuvintele
grecești.

Există trei feluri de accent:

Accentul ascuțit (sau oxiton: ὀξύς) – poate sta pe oricare din ultimele trei silabe ale
cuvântului: ἄνθρωπος, φίλος, ἀγαθός. Poate sta atât pe vocale lungi (ἀρετή), pe diftongi (καί),
cât și pe vocale scurte (ἀυτός). Marchează o ușoară ridicare a tonului.
Accentul grav (sau bariton: βαρύς) – figurează doar pe ultima silabă a cuvântului.
(Marchează faptul că tonul finalei rămâne neschimbat, deoarece mesajul continuă). Accentul
grav înlocuiește accentul ascuțit de pe ultima silabă a cuvântului atunci când în cuprinsul
enunțului nu urmează un semn de punctuație sau un cuvânt enclitic (adică un cuvânt fără accent).
Dacă după un cuvânt cu accent ascuțit pe finală urmează un semn de punctuație sau un enclitic,
accentul ascuțit nu devine grav.
Ex. ἀγαθὸς ἄνθρωπος („un om bun”)
Καὶ ὁ Λόγος ἦν πρὸς τὸν θεόν, καὶ θεὸς ἦν ὁ λόγος. (In 1.1) // ὁ ἀδελφός μου
Accentul circumflex (sau perispomen: περισπάω): este un accent în doi timpi:
marchează ridicarea și coborârea tonului pe aceeași silabă. Accentul circumflex poate sta doar pe
vocale lungi sau pe diftongi, și doar pe ultimele două silabe ale cuvântului. Accentul circumflex
figurează pe silaba penultimă lungă doar dacă ultima silabă este scurtă. Dacă ultima silabă este
lungă, nu putem avea accent circumflex pe silaba penultimă.
Ex. σῶμα, Δαρεῖος, θεοῦ, καλῶς, νῦν, Ἀθηνᾶ. δῶρον, αἷμα, μοῦσα.
δῶρον, dar G. sg. δώρου

Observații:
Când un cuvânt are accentul cât mai retras posibil, vorbim de accent recesiv.
Accentul ascuțit și accentul grav stau întotdeauna după spirit, atunci când se află pe aceeași
silabă cu spiritul. Ex. ἄνθος, ὕδωρ.
Accentul circumflex stă deasupra spiritului: ex. εἶδος
Τίς ἐστιν ὁ λόγος οὗτος ὃν εἶπεν, „Ζητήσετή με καὶ οὐχ εὑρήσετή με”; (In 7.36)

În cazul în care un cuvânt începe cu o majusculă care poartă accent, accentul se pune, ca și
spiritul, în partea stângă sus: Ἄρης // Ἅιδης // Ἦσαν
Cuvintele scrise numai cu majuscule nu primesc nici accente, nici spirite: Ὅμηρος / ΟΜΗΡΟΣ

Despărțirea cuvintelor în silabe

În greacă, un cuvânt are atâtea silabe câte vocale sau diftongi separabili are. (Etimologie: silaba
paene-ultima = aproape ultima); ante-paene-ultima (înainte de penultima)
O consoană singură între două vocale merge împreună cu cea de-a doua vocală: ἄ-γω, σο-φί-ζω.
Reguli: consoanele simple, grupurile de două consoane care pot figura la începutul unui cuvânt
(v. dicționarul) sau o consoană + μ sau ν figurează la început de silabă. Alte combinații de
consoane se despart:
ἔ-γω, ἐ-χω, ἑ-σπέ-ρα, νέ-κταρ, ἀ-κμή, δε-σμός, μι-κρόν, πρά-γμα-τος, πράσ-σω, ἔν-δον.

Accentuarea cuvintelor în greacă

În limba greacă funcționa legea limitației, potrivit căreia accentul poate figura doar pe
una din ultimele trei silabe ale cuvântului. Pentru a accentua corect trebuie să distingem între
silabe scurte și silabe lungi: o silabă lungă este cea care cuprinde o vocală lungă (η, ω, α, ι, υ) sau
un diftong (αι, ει, οι, αυ, ευ, ου, ᾳ, ῃ, ῳ): κτείνω, τίμη
O silabă scurtă este cea care cuprinde o vocală scurtă (ε, ο, α, ι, υ).
Pentru fixarea accentului unui cuvânt trebuie să ținem seama de cantitatea ultimei silabe
(de cantitatea vocalismului final). O vocală lungă sau un diftong în silaba finală valorează cât
două vocale scurte, contând deci ca doi timpi sau două more (o moră este timpul necesar pentru
pronunțarea unei vocale scurte). Așadar, dacă ultima silabă este lungă, accentul nu poate sta mai
retras de silaba penultimă (adică nu poate sta pe silaba antepenultimă), deoarece ar însemna să
stea pe al patrulea timp. Nici accentul circumflex nu mai poate sta pe silaba penultimă, pentru că
ar însemna să stea pe al treilea timp.

NB. Sunt și câteva excepții cânt accentul figurează pe silaba antepenultimă deși ultima este lungă
(de fapt, a avut loc o metateză a cantității). Εx. G. sg. și pl. al unor substantive de declinarea a
III-a (ex. ἡ πόλις)

Reguli de accentuare

1) În cuvinte formate din trei sau mai multe silabe accentul poate figura pe silaba antepenultimă
dacă ultima silabă este scurtă.
Ex. ἄνθρωπος, ἐπλέπομεν.
Dacă ultima silabă devine lungă în cursul flexiunii, accentul se mută pe silaba penultimă:
N. sg. ἄνθρωπος, G. sg. ἀνθρώπου
N. sg. θάλασσα, G. sg. θαλάσσης
Dacă ultima silabă redevine scurtă, accentul trece din nou pe silaba antepenultimă:
ἄνθρωπε (vocativ)

2) Diftongii οι și αι aflați în silabă finală deschisă au cantitate scurtă pentru accent (valorează ca
o silabă scurtă)
N. sg. θάλασσα, N. pl. θάλασσαι, dar D. pl. θαλάσσαις (aici αι nu mai stă în poziție finală
deschisă, fiind urmat de ς.)
N. sg. ἄνθρωπος, N. pl. ἄνθρωποι
Excepție fac formele de optativ terminate în diftongii οι și αι (τιμήσαι / ποιήσοι) și unele
adverbe: ex. οἴκοι (acasă)

3) Dacă ultima silabă este scurtă, iar penultima este lungă și accentuată, accentul va fi circumflex
(= legea penultimei lungi accentuate). Aceasta este o lege care acționează în ionic-atică (accent
circumflex pe silaba penultimă lungă dacă ultima este scurtă).
δῶρον, αἷμα, τεῖχος, γυναῖκες, σῶμα.
Dacă ultima silabă se lungește, accentul devine ascuțit: δώρου
4) Dacă silaba penultimă este lungă și accentuată cu accent ascuțit, accentul devine circumflex
dacă ultima silabă se scurtează.
Ex. N. sg. πολίτης, V. sg. πολῖτα

5) Dacă un cuvânt este bisilabic și are accent circumflex pe silaba penultimă, accentul devine
ascuțit dacă în cursul declinării cuvântul se lungește cu o silabă:
Ex. αἷμα, αἵματος // σῶμα, σώματος

6) La substantivele de declinarea I și a II-a care au accent ascuțit pe finală la N sg., accentul

devine circumflex la cazurile G. și D. sg. și pl.
N. sg. ψυχή, G. sg. ψυχῆς, D. sg. ψυχῇ // G. pl. ψυχῶν, D. pl. ψυχαῖς
N. θεός, G. sg. θεοῦ, D. sg. θεῷ, // G. pl. θεῶν, D. pl. θεοῖς

NB. În cazul substantivelor, poziția accentului se află observând forma de N sg. a fiecărui
substantiv (indicată în dicționar)
În cursul declinării, accentul se păstrează pe silabă care poartă accent la forma de N. sg., doar
dacă ultima silabă a cuvântului permite acest lucru.
Ex. κόραξ, κόρακος // δόξα, δόξης
N. sg. θάλλασα, dar G. sg. θαλάσσης, D. sg. θαλλάσῃ
N. pl. θάλλασαι, dar D. pl. θαλλάσαις etc.
πρᾶγμα, πράγματος, πραγμάτων