Sunteți pe pagina 1din 4

1

BASMUL, NUVELA – PLAN DE ARGUMENTARE A APARTENENŢEI LA SPECIA LITERARĂ


A – argument principal; a – argument secundar;
BASMUL – plan de argumentare

AIII – NARATORUL: naratorul este detasat, obiectiv, impersonal,


de persoana a III-a, deşi uneori intervine şi îşi exprimă direct
simpatia sau dezacordul vizavi de faptele sau de comportamentul
personajelor – ilustrează cu citate din text.
AIV – MODURI DE EXPUNERE: naraţiunea este modul principal
de expunere prin care se prezintă întâmplările în ordinea
desfăşurării lor. Ea se îmbină cu descrierea şi dialogul. Prin
descriere se prezintă cadrul acţiunii (spaţiul şi timpul întâmplărilor)
şi sunt caracterizate în mod direct personajele, iar dialogul
dinamizează ritmul acţiunii şi reprezintă un mijloc indirect de
caracterizare a personajelor. Apare monologul interior prin care
sunt dezvăluite stările sufleteşti ale personajelor şi modul de a
gândi al acestora.
2

BASMUL- PLAN DE ARGUMENTARE A APARTENENŢEI LA SPECIA LITERARĂ-


A – argument principal; a – argument secundar;

BASMUL este o specie literară a genului epic în proză, în care întâmplările reale, obişnuite se împletesc cu cele neobişnuite, fantastice, fiind puse
pe seama unor personaje cu puteri supranaturale care reprezintă binele şi răul şi se află într-un conflict finalizat întotdeauna cu victoria binelui.
AI – ACŢIUNEA ÎMBINĂ ÎNTÂMPLĂRI REALE CU ÎNTÂMPLĂRI FANTASTICE: acţiunea cuprinde întâmplări reale, obişnuite care se împletesc cu
cele neobişnuite, fantastice – rezumă acţiunea în idei principale;
aI – SPAŢIUL ŞI TIMPUL IMAGINARE: spaţiul acţiunii este organizat pe două dimensiuni: împărăţia/tărâmul acesta şi tărâmul celălalt, construit
după alte legi decât cele înţelese de raţiunea omului comun; timpul acţiunii este nedeterminat, vag delimitat, imaginar, trecut, fabulos, fixat prin
formula iniţială a basmului: “a fost odată ca niciodată” – precizează indicii spaţiali şi temporali şi ilustrează-i cu citate;
AII – PERSONAJE CU PUTERI SUPRANATURALE CARE REPREZINTĂ BINELE ŞI RĂUL: personajele basmului întruchipează binele şi răul şi
au atât trăsături obişnuite, cât şi puteri supraomeneşti. Lupta dintre bine şi rău se încheie întotdeauna cu victoria binelui. Protagosnistul basmului se
află în conflict cu antagonistul, parcurge un drum iniţiatic şi este supus, de obicei, la diverse probe, pentru a-şi dovedi virtuţile fizice şi morale
necesare atingerii condiţiei de împărat. În urma parcurgerii traseului iniţiatic, protagonistul îşi confirmă maturitatea. Personajul principal,
protagonistul, este complex, apare în diferite ipostaze, fiind urmărit în evoluţie; el întruchipează binele şi este caracterizat atât direct, cât şi indirect –
precizează câteva trăsături semnificative ale personajului principal şi ilustrează-le cu citate.
aII – Se remarcă, de asemenea, prezenţa “ajutoarelor” (obiecte magice şi fiinţe necuvântătoare) care intervin în lupta cu răul şi sprijină protagonistul
în situaţiile dificile. Mai mult, prezenţa cifrelor magice (3 şi multipli de 3) constituie şi ea o caracteristică a basmului.
AIII – SCHEMA EPICĂ SPECIFICĂ BASMULUI: Basmul este structurat după o schemă tipică care presupune existenţa unor formule tipice: iniţială
(indică intrarea în timpul imaginar în care este plasată acţiunea), mediană (arată continuitatea în spaţiu şi timp a acţiunii) şi finală (indică ieşirea din
timpul şi spaţiul imaginar al acţiunii).
AIV – MODURI DE EXPUNERE: Naraţiunea este modul principal de expunere prin care se prezintă întâmplările în ordinea desfăşurării lor. Ea se
îmbină cu descrierea şi dialogul. Prin descriere se prezintă cadrul acţiunii (spaţiul şi timpul întâmplărilor) şi sunt caracterizate în mod direct
personajele, iar dialogul dinamizează ritmul acţiunii şi reprezintă un mijloc indirect de caracterizare a personajelor.

NOTĂ!!! În realizarea compunerilor se vor utiliza structura şi conectorii specifici tipului de text argumentativ!
3
SCHEMA COMPUNERII ARGUMENTATIVE cuprinde urmăroarele etape:
I. Definirea speciei literare – definiţia: basmului conform tabelului;
II. Ipoteza – este un enunţ cu caracter general, formulat asupra unor aspecte ale operei literare: Opera X de autorul Y este un basm
având toate trăsăturile caracteristice acestei specii literare a genului epic.
III. Demonstraţia – cuprinde argumentele propriu-zise principale (AI, AII, AIII; AIV) şi secundare (aI, aII, aIII, aIV) ilustrate cu
exemple/citate din text şi susţinute clar, coerent. Argumentele trebuie formulate concis, ordonate logic, de la cele mai „slabe" spre cele mai
„tari" sau invers. Argumentul principal se formulează în termeni de: pe de o parte, … pe de alta parte, în primul rând, în al doilea rănd, în
continuare, în sfârşit ... în primul rând, nu în ultimul rănd etc.
Exprimarea legăturii logice între argumente se realizează prin conectorii care indică diferite tipuri de raţionamente:
Enumerare –t ip de raţionament folosit în numirea argumentelor; operator specific: în primul rând, în al doilea rănd, în continuare, în
sfârşit ...
Adunare – tip de raţionament folosit în numirea argumentelor, dar şi în susţinerea acestora prin dovezi: în plus, mai mult, încă, în afară
de, pe lângă...
Explicare – tip de raţionament folosit în susţinerea argumentelor cu dovezi şi exemplificarea dovezilor. Explicarea cauzelor: fiindcă,
datorită, pentru că; explicarea consecinţelor: deoarece, din cauză că, întrucât, astfel, în consecinţă, prin urmare...
Alternativă – tip de raţionament folosit în producerea de contraargumente : sau... sau..., fie... fie..., pe de-o parte... pe de altă parte...
Comparaţie – tip de raţionament folosit în susţinerea dovezilor şi exemplificarea lor: cum, ca şi cum, de parcă, la fel ca, diferit de ...
Opoziţie sau restricţie – tip de raţionament folosit în producerea contraargumentelor: din contră, totuşi, deşi, este contrar cu,
dimpotrivă, totuşi,de altfel, de altminteri....
IV.Concluzia - reia ipoteza şi argumentele pe scurt, le enumeră şi încheie eseul argumentativ. Concluzia este o propoziţie declarativă
cu valoare de adevăr. Fiecare element al concluziei trebuie susţinut de premise. În formularea concluziilor se utilizează diverse cuvinte/formule
persuasive: deci, aşadar, în concluzie, prin urmare, în consecinţă etc.
OBS! Legătura dintre segmentele discursului se realizează prin conectori constituind mijloace de realizare a coeziunii textului.Timpul
verbelor este prezentul etern, neutru, timp al reprezentarii actualizatoare, al înscrierii particularului in general.
În concluzie, prin prezenţa naratorului..., a acţiunii ... şi a personajelor..., textul X de autorul Y este un basm .
4