Sunteți pe pagina 1din 2

Nume.................................................................. data.........................................

Test – textul literar narativ


Clasa a V-a
Citeşte textul şi rezolvă cerinţele:
Samson, câinele ciobănesc dat de baci în grija unor gospodari, se înzdrăveneşte după o boală grea şi
pleacă în căutarea stăpânului. Ajunge însă la o altfel de turmă, cu baci, târlă şi cu miei cum nu mai văzuse
până atunci – o şcoală dintr-un sat.
Învăţătorul şi copiii îl adoptă sub numele de Ciobănilă. Ajuns mândria şcolii, câinele îşi primea „mieii”
în fiecare dimineaţă, îi păzea cu străşnicie şi făcea fel de fel de ghiduşii, ca să le fie pe plac.
Numai un lucru nu-i plăcea lui Ciobănilă: dumineca şi sărbătorile… Nu pricepea de ce în zilele astea
mieii lui nu se întorc la ţarc. El ieşea în drum şi îi aştepta zadarnic… Unii copii îl zăreau şi-1 strigau de
departe. El alerga şi încerca să-i abată spre şcoală. Dar se ivea baciul, care-i mâna acum în altă parte, într-o
târlă unde el nu avea îngăduinţă să pătrundă şi de unde se auzeau răsunând cântece. Atunci, în zilele acelea
urâcioase, suna un clopot mare, cu vuiet adânc, nu mic şi piţigăiat, ca cel de la gâtul berbecului de la stână…
Clopotul ăsta chema pe mieluşeii lui şi pe baci acolo. Sunetele lui îl pătrundeau ca un vânt sonor, îi intrau în
blană şi-1 înfiorau tot… el se resemna şi se proptea afară, dincolo de clopotniţă, unde se punea cu botul pe
labe… După ce se sfârşea ce se petrecea înăuntru (nu ştia ce: tuns de lână, mulsoare) se întorcea acasă numai
cu învăţătorul, amândoi posaci: mieii lor se amestecau în gloata oamenilor, de unde nu-i mai putea scoate.
-Lasă, Ciobănilă, că mâine vin iar… îl mângâia dascălul.
Dar câinele tânjea, se posomorâse. Ca să-1 mai însenineze, îl luă în ziua Naşterii Domnului la biserică.
După ieşirea de la slujbă a fost o tăvăleală prin zăpadă de-a valma, câinele şi mieii rostogoliţi unii peste alţii
într-o joacă nebună, că sta lumea şi se uita ca la comedie. Ciobănilă îşi pierduse toată seriozitatea: făcea
nebunii mai rău ca un ţânc fără minte.
Atunci învăţătorului îi veni în gând ceva. Strânse elevii şi le vorbi astfel:
– Copii, lui Ciobănilă i se urăşte fără voi şi vă duce necontenit dorul. Eu zic să treceţi zilnic pe la
şcoală să-1 luaţi şi pe el.
– Păi noi ne ducem cu colindul, domnule.
– Cu atât mai bine: îl luaţi cu colindul, vă însoţeşte cât mergeţi cu sorcova şi cu pluguşorul…
Pretutindeni are să vă fie pază şi tovarăş.
Copiii strigară ura, zvârlindu-şi căciulile în sus, spre marea bucurie a lui Ciobănilă, care sări să le
adune de pe jos.
(Ciobănilă, după Vasile Voiculescu)

1) Decide dacă următoarele enunţuri sunt adevărate sau false: (5*3p=15p)


a. După ce se înzdrăveneşte, câinele pleacă în căutarea unei şcoli. A/F
b. Lui Ciobănilă îi plăceau zilele în care putea sta în preajma copiilor.A/F
c. Câinele nu voia să intre în biserică alături de copii.A/F
d. Oamenii s-au oprit pentru a privi joaca în zăpadă a unor miei.A/F
e. Copiii au primit cu bucurie propunerea de a-l lua pe Ciobănilă la colindat.A/F
2) Stabileşte perechile de cuvinte cu înţeles asemănător: (5*3p=5p)
a. Ghiduşie 1. Veseli1
b. Baci 2. Mulţime
c. Gloată 3. Poznă
d. Elev 4. Şcolar
e. Bucurie 5. Cioban

3) Completează următoarele enunţuri: (5*3p=15p)


a. Numele iniţial al câinelui adoptat de copii este............................
b. Ciobănilă a ajuns .................................şcolii.
c. Din biserică, Ciobănilă putea să audă doar...................................
d. În ziua de...................................., învăţătorul a decis să-l ia pe Ciobănilă la biserică.
e. Copiii îl vor lua pe Ciobănilă la colindat, cu................................şi cu pluguşorul.

4) Formulează răspunsuri scrise pentru următoarele cerinţe care vizează textul dat: (4*5p=20p)
a. Transcrie două grupuri de cuvinte care se referă la spaţiul întâmplărilor.
............................................................................................................................................................................
b. Din ce cauză nu-i plăceau lui Ciobănilă duminicile şi sărbătorile?
....................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................
c. Când a avut loc „tăvăleala prin zăpadă”?
............................................................................................................................................

d. Menţionează două trăsături ale lui Ciobănilă, ţinând cont de acţiunile acestuia.
..............................................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................................................

5.Regăsește în text 5 cuvinte folosite cu sens figurat și alcătuiește enunțuri cu sensul lor propriu.(10p)

6. Formulează o idee principală și precizează un cuvânt cheie pentru un fragment din textul
suport,identificând și fragmentul pentru care ați optat.(10p)
7. Precizează personajele din text, clasificându-le în funcție de rolul pe care acestea îl au(principale,
secundare sau episodice).(5p)
8. Enumeră și ilustrează două trăsături ale textului literar, care apar în fragmentul din ,,Ciobănilă” de V.
Voiculescu.(5p)
9. Precizează care este tema textului citat.(5p)

Din oficiu 10puncte.

S-ar putea să vă placă și