Specificul fantasticului în povestirea ”Lostrița”

Literatura fantastică este un tip modern de literatură narativă,

caracterizată prin mister, suspans, incetitudine. Deși fantasticul în sens larg este
prezent nu numai în artă, ci și în multe alte manifestări ale spiritualității
omenești din cele mai vechi timpuri, literatura fantastică este recunoscută ca
specie aparte abia din secolul al XIX-lea.
Apărută în volumul ”Iubire magică”, povestirea ”Lostrița” reprezintă una
dintre cele mai reușite scrieri ale lui Vasile Voiculescu întrucât dimeniune real și
supranatural se întrpătrund, realizând o sinteză de elemente absonse și lansând
o adevărată provocare minții cititorului.
Introducerea lectorului în lumea fantasitcului se face prin intermediul
prologului care preaia caracterul unei incantații menite să inducă într-o stare
de transă parțială: ”Dracul de baltă, se știe, este nelipsit dintre oameni și cel mai
amăgitor”. Sintagma ” se știe” este cea care generalizează povestea lui Aliman,
stârnind empatia, iar antiteza diavol-om confirmă caracterul fantastic al operei.
Lostrița este, de fapt, un simbol al contradicțiilor deoarece ea reprezintă,
deopotrivă, binele și răul. Lostrița semnifică, pe de o parte, idealul lui Aliman
care însămânțează în sufletul tânărului o dorință ferventă, zămislind totodată
scopul acestuia. Mitul îndrăgostitului de ideal relevă mai multe ipostaze ale
individului : ” diavol sau zână, realitate sau iluzie, acesta se îndepărteză pe
măsură ce căutătorul se apropia pentru ca, în final, să-l ucidă”. Pe de altă parte,
din perspectiva colectivității, lostrița reprezintă o ”știmă vicleană”, un duh
insidios care urmărește să-l distrugă pe Aliman torturându-i sufletul și
conștiința.
”Peștele naibei” apare ca un personaj de basm, a cărui existentă nu poate
fi delimitată, nimeni nu poate spune de când străbate apele Bistriței. Tot la basm
trimite și numele ”Ileana”, pe care flăcăul i l-a atribuit fetei, dar și prezența unor
formule inițiale ( ” Lostrița vrăjită a ademenit multă lume”), mediane ( ”Pe
urmă, o iarnă grea afară din cale tăbărî peste valea ferecată în ghețuri și
zăpezi”) și finale ( ” Dar povestea lui Aliman a rămas vie și mereu mlădioasă”).
Toate aceste elemente specifice basmului susțin afirmația că fantasticul are un
rol primordial în povestirea ”Lostrița”.
Ambiguitatea lostriță-femeie este generată de alternanța real-imaginar,
care transpune spațiul concret în spațiul oniric. Când Aliman o găsește pe
Ileana, o bucurie neînțeleasă îl cuprinde întrucât , pentru o clipă, reușește să-și
atingă idealu. Mitul iubirii miraculoase privește dragostea dintre cei doi ca pe
un leac pentru ambițiile flăcăului. Iubirea reprezintă, însă, un schimb reciproc
de energie vitală, un proces complex prin care fiecare partener îl ”modelează”
involuntar pe cealaltă. Astfel, așa cum Aliman preia chintesența fetei, ea riscă să
preia din mediocritatea lui, devenind umană, motiv pentru care refuză să ia
parte la ritualuri specific omenești ce presupun intervenția preotului
(căsătorie). Elementele realului sunt respinse pe întreg parcursul operei, făcând
loc fantasticului.
Solomonarul reprezintă o altă forță supranturală care, prin intermediul
unui ritual ezoteric, utilizând un simulacru al animalului totemic, readuce
lostrița în apele Bistriței. Condiția este, însă, ca Aliman să se lepede de
Dumnezeu, făcând astfel un pact cu diavolul. Dorința de a-și atinge idealul este
atât de mare, încât tânărul acceptă să-și vândă sufletul, știind că, odată ce-și va
îndeplini scopul, îl va recăpăta.
Povestea lui Aliman reușește să eludeze fruntariile temporalității cu
ajutorul fantasticului, care, pentru ceilalți, reprezintă singura explicație
rezonabilă pentru moartea flăcăului. Așadar, fantasticul este o completarea a
realității.
Epilogul reduce cititorul în lumea concretă, palpabilă, punându-l față în
față cu deamăgitarea concluzie că totul este doar un produl al imaginației, însă,
fiind o ”opera aperta”, povestirea ”Lostrița” lasă lectorului libertatea de a
continua povestea în funcție de subiectivitatea sa.
Prin echivocul și prin incertitudinea pe care le întreține, fantasticul
modern are caracter deschis, problematizant.