CUPLAJUL PERTURBATOR GALVANIC

Transmiterea unei perturbaţii electromagnetice asupra receptorului de la sursa de

interferenţă se face prin intermediul unui cuplaj. Căile de transmitere pot fi descrise
matematic, ceea ce permite predeterminarea nivelului mărimii perturbatoare la locul de
recepţie.

Cuplajul prin conducţie sau cuplajul galvanic apare între două circuite care au o impedanţă
comună, care poate fi:
- o porţiune comună de circuit conductor,
- o impedanţă de transfer,
- un anumit tip de dipol.

În sistemele electroenergetice se pot deosebi două tipuri de cuplaje galvanice:

a) cuplaj galvanic între circuite de alimentare (circuite funcţionale), de exemplu consumatori

alimentaţi de la aceeaşi reţea;

b) cuplajul galvanic datorat legării la pământ, adică cuplajul galvanic între circuite de
alimentare şi circuite de punere la pământ (aşa-numitul cuplaj prin buclă de pământare).

Principiul cuplajului galvanic :

ZG 1 i
1 Z  R  jωω
v
G1 v
L1
ZL 1
di p
A vs = R i p + L ; unde R si L
dt
B
v
s
ZL 2 reprezinta rezistenta si inductivitatea_legaturii galvanice.
v
v L2
G2
ZG 2 i
2

Cuplajele galvanice sunt datorate parcurgerii de către semnalul util şi de către cel
perturbator, sau numai de către acesta din urmă, a unei impedanţe comune (parazite) ce se
manifestă simultan atât în circuitul perturbator cât şi în cel susceptor. Această impedanţă
parazită are o componentă rezistivă şi una inductivă.
Metodele ce presupun atenuarea perturbaţiilor cuplate galvanic pot fi :
 O primă categorie de proceduri antiperturbative se referă la măsurile care se impun
pentru micşorarea valorilor parametrilor căii galvanice: R şi L.
 Dacă este posibil, se recomandă să se reducă fronturile curenţilor perturbatori, în
felul acesta efectul inductivităţii este mult atenuat. În acest sens în cazul sistemelor
digitale se recomandă să se opteze atunci când este posibil pentru utilizarea unor
familii logice lente.
 Efectul perturbaţiilor cuplate galvanic poate fi atenuat prin introducerea unor
elemente pentru drenarea componentelor perturbative. Referitor la sistemele
digitale, exemplificarea cea mai reprezentativă este legată de plasarea

1
 condensatoarelor de decuplare lăngă capsule. Aceste condensatoare, reprezintă
tampoane de energie care permit ca, pe durata proceselor de comutaţie din
structura digitală din capsulă, curenţii dinamici să nu se închidă prin segmente ale
barelor de alimentare care sunt comune şi pentru alte capsule.
 O categorie importantă de proceduri antiperturbative recomandă implementarea
unor măsuri constructive, geometrice, prin care se elimină curenţii perturbatori
din impedanţele de evaluare. Această categorie de proceduri mai este cunoscută şi
sub numele de regula paraelogramului. Conform acesteia se recomandă ca fiecare
legătură galvanică cu potenţial perturbativ (în calitate de perturbator sau de
susceptor) să fie implementată prin perechi de trasee (tur şi retur) şi
interconectarea punctului lor comun să se realizeze în proximitatea circuitului cel
mai susceptibil la perturbaţii. Această categorie de proceduri este deosebit de
importantă deoarece se bazează numai pe o proiectare îngrijită, conformă cu
regulile specificate, nu presupune introducerea unor elemente suplimentare, iar
rezultatele pot fi remarcabile.
 Se recomandă sistematizarea echipamentelor pentru ca transferul între modulele
constructive să se realizeze pe cât mai puţine trasee. Se vor evita contactele (de
masă sau alimentare) între modulele care nu schimbă informaţii.
 Asigurarea unei bune protecţii antiperturbative la cuplaj galvanic se poate obţine
prin întreruperea buclelor galvanice perturbative. Aceste soluţii sunt mai scumpe
deoarece presupun intercalarea unor circuite suplimentare.
- Distribuirea sistemului de alimentare
- Separare galvanică
Evident că această ultimă metodă se detaşeză prin eficienţă, dar ea presupune
utilizarea unor elemente de circuit suplimentare, fapt ce conduce la creşterea
costurilor de realizare a echipamentelor.

Astfel de cuplaje apar când sursele de perturbaţii şi circuitele perturbate sunt conectate prin
legături conductoare/galvanice.
În funcţie de raportul l :  2 , unde l este lungimea circuitului iar  - lungimea de
undă a undei de tensiune / curent , cuplajele galvanice (prin conducţie) se pot clasifica în:
a. cuplaje fără propagare, la frecvenţe joase, în cazul circuitelor / reţelelor având
l   2 . Acestea se analizează cu ajutorul teoremelor lui Kirchhoff şi a metodelor de
calcul derivate din acestea (circuite cu parametrii concentraţi) -
b. cuplaje cu propagare, la frecvenţe ridicate, în cazul reţelelor având l   2 .
Studiul acestor reţele se face cu ajutorul metodelor de calcul specifice circuitelor cu
parametrii distribuiţi (bazate pe ecuaţiile lui Maxwell)

Cauzele cele mai frecvente ale cuplajelor galvanice parazite sunt:

a. circulaţia armonicelor de tensiune sau de curent în reţele, armonici produse în
principal de elementele de circuit neliniare.
b. variaţiile nedorite ale parametrilor tensiunii de alimentare (amplitudine, frecvenţă,
fază, factor de formă);
c. producerea de supratensiuni la anclanşarea / declanşarea circuitelor de forţă (ale
motoarelor, transformatoarelor etc.);
d. producerea de supracurenţi datorită scurtcircuitelor accidentale sau a specificului
proceselor tehnologice (cuptoare cu arc, sudura electrică); de asemenea ca urmare a loviturilor
de trăsnet în reţele;

2
 e. injecţia de supratensiuni periculoase pentru circuitele electronice prin legătura la
pământ / corpul navei (când masa electronică este conectată la
pământ).

Să începem așadar cu primul tip de cuplaj conform punctului a), cuplajul galvanic intre
circuite funcționale.

CUPLAJ GALVANIC ÎNTRE CIRCUITE FUNCŢIONALE

Cuplajul galvanic între circuitele funcţionale apare dacă două sau mai multe circuite
au o impedanţă comună, când trecerea curentului prin impedanţa comună este de natură să
distorsioneze curenţii din toate circuitele cuplate galvanic. În fig. 7.1. (a) este dată schema de
principiu privind cuplajul galvanic dintre circuitele 1 şi 2 prin intermediul impedanţei
comune, Zc, cu notaţiile:

Fig. 1. Cuplaj galvanic între circuite funcţionale: (a) schema completă; (b) schema simplificată

E1, E2 - tensiunile electromotoare ale surselor laturilor aflate în derivatie;

Ze1,Ze2- impedanţele interne ale surselor laturilor aflate în derivaţie;
Zr1 Zr2 - impedanţele receptoarelor (circuitelor) cuplate galvanic.
În cazul funcţionării la o anumită frecvenţă se poate aplica pentru determinarea
curenţilor calculul în complex, pe baza schemei simplificate din fig.1. (b), în care: Zel +Zrl =Z1
şi Ze2 +Zr2 =Z2. În această situaţie ecuaţiile de funcţionare ale circuitului sunt:

E1  Z1  I1  Zc  ( I1  I 2 )
(1)
E2  Z 2  I 2  Z c  ( I1  I 2 )
(2)
Ecuatiile (1) și (2) permit determinarea curenţilor din laturilor receptoare:

I1 
 
E1  Z 2  I1  E1  E2  Z c
Z1  Z 2  I1  Z1  Z 2 Z c
(3)

I2 

E2  Z1  E2  E1  Z c
Z1  Z 2  Z1 
 Z2  Zc (4)

Dacă impedanţa de cuplaj Z c ar fi nulă, curenţii din cele două receptoare ar deveni:

3
 E1 E2
I 01  I 02 
Z1 Z2
Datorită cuplajului galvanic, receptoarele sunt exitate cu tensiunile Zrl . I1, respectiv Zr2
. I1 (În absenţa cuplajului galvanic aceste tensiuni de excitaţie ar fi: Zrl . I01, respectiv Zr2 .I02)'
Altfel spus, curentul fiecărui circuit provoacă pe impedanţa comună, Zc, o cădere de tensiune
care reprezintă, pentru celălalt circuit, o tensiune perturbatoare de mod normal. Decuplarea
celor două circuite se poate realiza dacă rămân în continuare cuplate galvanic, fără însă a mai
avea o impedanţă comună de cuplaj. Ca exemple de astfel de cuplaje întâlnite în practică, pot
fi considerate:
1. Reacţia asupra reţelei de alimentare creată de sursele în comutaţie şi de
convertoarele statice.
2. Variaţiile de curent la comutarea circuitelor integrate numerice şi la
acţionarea bobinelor contactoarelor şi releelor.
3. Curenţii din circuitele de alimentare ale motoarelor cu colector, etc.
Analiza cuplajului galvanic prin rezistenţa internă a sursei de alimentare comune, respectiv
prin impedanţele liniilor de alimentare comune este prezentată în fig. 2 (a). Schema este
valabilă pentru cuplajul galvanic al blocurilor electronice, al circuitelor integrate, etc.
Modificările curentului de sarcină din unitatea funcţională 1 provoacă căderi de tensiune pe
impedanţele conductoarelor de alimentare şi pe rezistenţa internă a sursei de alimentare, ceea
ce se traduce prin apariţia unor fluctuaţii ale tensiunii de alimentare pentru celelalte unităţi
funcţionale alimentate în paralel, putând avea ca efect funcţionarea necorespunzătoare a
acestora. La circuitele numerice, din cauza vitezei mari de variaţie a curenţilor, căderea de
tensiune inductivă depăşeşte, în majoritatea cazurilor, căderea de tensiune rezistivă.

4
Fig. 2. (a) cuplaj galvanic al unităţilor funcţionale prin impedanţe
comune;(b), (c) măsuri de neutralizare a acestui tip de cuplaj
 Ca măsuri de neutralizare a perturbaţiilor datorate acestui tip de cuplaj galvanic se au
în vedere:
- Reducerea impedanţei conductoarelor liniilor de alimentare prin reducerea lungimii
lor, torsadare, circuite imprimate dublu sau multistrat, etc.
- Realizarea unor linii de alimentare separate până la sursa de alimentare pentru fiecare
unitate funcţională, ceea ce face ca eventualele variaţii de tensiune să fie determinate numai
de rezistenţa internă relativ mică a sursei de alimentare (fig. 2. (b)).
- Folosirea unor surse de alimentare separate acolo unor unităţile funcţionale au
nevoie de puteri sensibil diferite (fig. 2. (c)).
- Realizarea unor condensatoare de decuplare pe intrarea de alimentare, a căror
dimensionare să fie făcută astfel încât în timpul fenomenelor de comutaţie rapide să fie
capabile să furnizeze curenţi de valoare mare la variaţii mici de tensiune pentru o durată
scurtă.
În cazul în care avem de-a face cu un circuit imprimat care este destinat funcţionări la
frecvenţe mai mari (de exemplu în plaja 10 MHz-1O GHz), este necesară luarea în
considerare şi a altor cuplaje între linii (în afara cuplajului galvanic). Astfel, în fig.3 (a) este
prezentat un segment dintr-un circuit imprimat, format din liniile 1 şi 2, izolaţia 3 şi masa 4.
E E Z
În această figură sursele de tensiune electromotoare 1 şi 2 (cu impedanţele interne s1 şi
Zs2 Z Z Z
) alimentează, prin liniile 1 şi 2 (cu impedanţele l1 şi l 2 ) impedanţele terminale r1 şi
Zr2
). Schema electrică echivalentă privind modul de influenţare între cele două linii este dată
în fig. 3 (b).

Fig.3. Cuplaje multiple între două linii ale unui circuit imprimat: (a) segment dintr-un circuit
imprimat cu două linii de alimentare diferite; (b) schema echivalentă privind modul de influenţare
între cele două linii

5
 În această figură se disting mai multe cuplaje:
Z
- cuplajul galvanic prin impedanţa n , datorat închiderii circuitelor prin masa comună;
- cuplajul inductiv prin inductanţa mutuală echivalentă M între cele două linii;
- cuplajul capacitiv direct prin capacitatea Cl2 între cele două linii;
- cuplajul capacitiv indirect prin capacitatile Clm şi C2m faţă de masa comună a celor două
linii.
Măsurile tehnice pentru reducerea interferenţei între cele două circuite se referă la:
- Creşterea distanţei, d, între cele două linii, diminuând astfel capacitatea directa C12 între
Z
linii, simultan cu diminuarea impedanţei comune n inductanţei mutuale M;
- Scurtarea lungimii l a liniilor conductoare, diminuând astfel capacităţile C12, Clm, C2m.
- Creşterea grosimii d, ceea ce conduce la diminuarea capacităţilor Clm, C2m.
- Folosirea pe cât posibil a unui traseu de întoarcere (linie conductoare) foarte apropiat de
linia de ducere. Astfel se reduce în mare măsură cuplajul inductiv (cu efect nesemnificativ
asupra celui capacitiv), în timp ce tensiunea indusă de un câmp magnetic variabil extern este
minimă (în bucla formată de sursa, linie, receptor şi masă).

CUPLAJUL PRIN IMPEDANȚA COMUNĂ

Cuplajul prin impedanta comună Z, numit şi cuplaj galvanic a două circuite (fig.1.4),
constă în aparitia unei tensiuni perturbatoare U într-unul dintre circuite, dacă cel de-al doilea
circuit este parcurs de curentul I. Acest tip de cuplaj contează la circuitele de semnal mic,
începând din curent continuu şi până la frecvente înalte, efectul putând fi redus prin scăderea
impedantei comune Z, respectiv, a curentului parazit I. Se consideră circuitul din fig.1.4 în
care, pe unul dintre conductoarele de semnal care reprezintă o latură comună a celor două
circuite, cu rezistenta R şi inductanta L, circulă curentul parazit I. Rezistorul R poate să apară
sub forma unei conductor cu lungimea l şi sectiunea S, având valoarea rezistentei:

Pentru o placă (fig.1.5), rezistenta electrică, dintre două puncte ale sale, este:

6
Valorile date de relatiile (1.6) şi (17) sunt valabile în curent continuu; în curent alternativ
apare efectul pelicular care constă în reducerea sectiunii echivalente a conductorului. Efectul
pelicular reprezintă fenomenul de creştere a densitătii de curent spre exteriorul conductorului
şi deci, reducerea sectiunii echivalente a acestuia în cazul în care este parcurs de un curent de
înaltă frecventă.

Adâncimea de pătrundere δ (fig.1.6), reprezintă distanta de la marginea conductorului până la

punctul de intersectie dintre tangenta la distributia densitătii de curent şi axa absciselor şi se
determină cu relatia:

unde: µ reprezintă permeabilitatea magnetică, iar ω, pulsatia semnalului. Ca urmare a

efectului pelicular, o dată cu creşterea frecventei, are loc şi o creştere a rezistentei
conductorului. În ceea ce priveşte valoarea inductivitătii L a impedantei comune din fig.1.4,
ea depinde de geometria conexiunii şi de pozitia ei fată de alte conductoare. Merită a fi
mentionat faptul că, la aceeaşi sectiune a conductorului, conductoarele rotunde au o
inductivitate mai mare decât cele cu profil dreptunghiular şi de aceea, în practică, pentru
anumite cabluri, de exemplu pentru retelele de pământare, se preferă conductoarele cu profil
dreptunghiular. În conditii normale, inductivitatea lineică a conductoarelor întâlnite în
practică este cuprinsă între 0,5 şi 2 µH/m; pentru circuitele imprimate inductivitatea lineică
pentru conductoarele liniare este de circa 1 µH/m, independentă de sectiunea conductorului şi
aceasta coboară la circa 0,3 µH/m dacă conductorul de retur este foarte aproape (efectul
reductor). La frecvenTe ridicate se tine seama de dependenta dintre modulul impedantei şi
lungimea cablului exprimată în lungimi de undă. Dacă lungimea conductorului este mai mare
decât λ/30, acesta devine antenă şi nu mai poate asigura echipotentialitatea. Pentru ca un
conductor să nu devină antenă, se recomanda ca lungimea lui maximă să fie mai mică decât

7
λ/10. Un caz particular de cuplaj prin impedanta comună îl reprezintă cuplajul prin impedanta
retelei de alimentare. Pentru distante mai mari de 30 m, reteaua de alimentare reprezintă o
linie de transmisiune cu pierderi, având impedanta caracteristică de aproximativ 100 - 200 Ω
până la circa 10MHz. Trebuie avut în vedere faptul că în orice retea predomină
discontinuitătile introduse prin conectarea diferitilor consumatori, jonctiunea cablurilor etc.,
toate acestea având tendinta de a creşte atenuarea în radiofrecventă.

CUPLAJ GALVANIC DATORITĂ LEGĂRII LA PĂMÂNT

Cuplajul galvanic datorat legării la pământ, sau prin bucla de pământare, reprezintă
cauza cea mai frecventă de apariţie a interferenţelor electromagnetice. Pentru înţelegerea
modului de realizare a cuplajul galvanic datorat legării la pământ trebuie cunoscute noţiunile
de "tensiune electromotoare echivalentă între două prize de pământ" şi respectiv "impedanţa
de cuplaj a cablului coaxial".
Tensiunea electromotoare echivalentă între două prize de pământ P1 şi P2 situate la
distanţa d una faţă de alta (fig. 7.4) se măsoară cu ajutorul unui voltmetru şi are valori
cuprinse între 0,1 V şi 2,5 V. Aceste valori au un caracter aleator, depinzând de poziţia
geografică a terenului şi de eventualele instalaţii industriale din zonă. Din punct de vedere al
CEM se poate considera că între prizele de pământ există o tensiune electromotoare
echivalentă de influenţare edp, cum se observă din fig. 7.4.

Fig. 7.4. Tensiunea electromotoare edp între două prize de pământ

Impedanţa de transfer a cablului coaxil are în vedere faptul că într-o serie de aplicaţii
conexiunea între un senzor (de exemplu un şunt) şi aparatul de măsurat (de exemplu un
osciloscop) se realizează prin intermediul unui cablu coaxial cu impedanţa caracteristică de
ordinul 50...75 Q. Cablul coaxial in astfel de cazuri reprezinta solutia tehnica optima deoarece
inductanţă specifică (H/m) este sensibil mai mică decât a unei linii de transmisie a semnalului
cu două conductoare. Dacă prin ecranul cablului coaxial scurtcircuitat la o extremitate, de
lungime l, se trece un curent armonic I(ω) se constată căa la extremitatea liberă se obţine o
tensiune U(ω)-fig. 7.5.

8
 Fig. 7.5. Definirea impedanţei de transfer la un cablu coaxial

În acest fel impedanţa de transfer sau de cuplaj a cablului coaxial este definită cu
relaţia:
U ( )
Zt  (7.5)
I ( )l

Cuplajul galvanic se realizeaza prin ecranul cablului coaxial, care constituie o impedanta
comuna a circuitului folosit la masurarea semnalului util si a circuitului in care exista
tensiunea electromotoare echivalenta e.
In acest caz exista 2 efecte de interferenta :
a) Producerea tensiunii de tipul U(  ) la intrarea in aparatul de masurat deoarece
rezistenta suntului poate fi considerata un scurt circuit.
b) Interactiunea intre circuitul de masurare prin care trece curentul i m si cel care se
inchide prin pamant, prin care trece curentul ip.
Pentru a neutraliza cuplajul galvanic rezultat in schema electrica (fig.2.8) este suficient sa
se izoleze aparatul de masura, ca in schita din fig.2.9.

În cazul buclei de pământare închise galvanic (ceea ce înseamnă pământare la ambele

capete), la frecvenţa joasă are loc o conversie mod comun/mod normal totală. Factorul de
atenuare mod comun/mod normal este 0 dB şi creşte la frecvenţe mai mari datorită
dependenţei de frecvenţa a impedanţei de transfer. Atenuarea nu creşte totuşi foarte mult ,
urmand o scădere din nou, datorită transmisiei capacitive prin ecranul cablului, iar la
frecvenţe foarte mari, când linia electrică se comportă ca o linie lungă, capătă un caracter de

9
variaţie tipic, cu rezonanţe multiple. În cazul buclei de pământare închise capacitiv (ceea ce
înseamnă pământare la un capăt sau la niciunul), factorul de atenuare mod comun/mod
normal este iniţial infinit, apoi scade cu 20 dB/octava şi, de la o anumită frecvenţă, se
suprapune peste curba corespunzătoare pământării la ambele capete.
Ca măsuri de neutralizare a efectelor datorate realizării cuplajului galvanic prin bucla
de pământare trebuie avute în vedere condiţiile de funcţionare. Astfel, la tensiune continua şi
frecvenţe joase, printr-o pământare la un singur capat se poate obţine, în multe cazuri, o
rejecţie satisfăcătoare a modului comun. Câteva din măsurile care trebuie luate au în vedere
chiar o întrerupere a buclei de pământare. Aceste alternative se iau în considerare în cazul în
care nici emiţătorul nici receptorul nu pot să funcţioneze fără punere la pământ, respectiv când
acestea la frecvenţe înalte sunt permanent puse la pământ prin capacităţi parazite mari faţă de
pământ, fără a fi afectate de lipsa unei legături de punere la pământ galvanice.
Decuplarea galvanică cu ajutorul unui transformator de separare constituie o
soluţie aplicabilă în cazul legării la pământ a sistemului în două puncte diferite.
Transformatorul de separare pentru semnalul util reprezintă un mijloc verificat de întrerupere
a buclelor de pământare în cazul semnalelor utile de joasa şi medie frecvenţă - fig.6.

Fig. 6. Cu privire la transformatoml de separare pentm semnalul util:

( a) fără transformator; (b) cu transformator; (c) transformator cu ecran

Deoarece transformatorul de separare se găseşte pe calea de semnal trebuie ca raportul

său de transformare să fie constant pentru toată lăţimea de bandă a semnalului. De multe ori
sunt folosite transformare de separare şi pe partea de alimentare de la reţea, când aceasta ul-
timă condiţie nu este necesară, o soluţie mai bună este prezentată în fig. 7.6 (c), în care
transformatorul de separare este prevăzut cu un ecran între înfăşurările transformatorului,
astfel că un curent determinat de tensiunea electromotoare Ed se închide prin capacitatea
parazită Cpl.
Transformatorul de separare are totuşi o frecvenţă limită inferioară şi nu transferă o
eventuală componentă de c.c. a semnalului util. Pentru a realiza şi un astfel de transfer, se
utilizează un transformator de neutralizare, constituit din două înfăşurări bobinate pe un
miez de ferită - fig.7. Cele două înfăşurări au acelaşi sens de bobinaj, astfel încât solenaţiile
produse de semnalul util se compensează reciproc în cazul în care semnalul este contratact.
Pentru un semnal în acelaşi tact (care poate proveni fie din cauza t.e.m. Ed, fie din cauza unui
cuplaj inductiv într-o buclă în care o latură a buclei este formată de pământ) cele doua bobine

10
 funcţionează ca reactanţe sumatoare. Peste 1 MHz sunt foarte bune în calitate de
transformatoare de neutralizare inele de ferită, prin care sunt introduse ambele conductoare
ale unui circuit de semnal, respectiv miezuri de ferită pe care se bobinează ambele
conductoare ale unui circuit de semnal - fig.8.

Fig. 7. Transformator de neutralizare Fig. 8. Inele de ferită folosite pentru

mărirea impedanţei buclei de pământare

Transformatorul de alimentare (sau transformatorul de reţea) dintr-un aparat

electronic oferă o separare galvanică între înfăşurările primară şi secundară. Totuşi
capacitatea parazită între cele două înfăşurări facilitează interferenţa asupra circuitelor
electronice cu semnalele parazite ce sunt transmise din reţeaua de alimentare cu energie
electrică. În plus, trebuie ţinut cont de faptul că transformatorul de putere din postul de
transformare are neutrul conectat la priza de pământ a postului de transformare, iar miezul
transformatorului de reţea din aparatul electronic se conectează, din motive de protecţie
împotriva electrocutării, la priza de pământ a clădirii în care se află instalat aparatul elec-
tronic. Pentru eliminarea sau diminuarea interferenţei ce provine din reţeaua de alimentare,
transformatorul de reţea este prevăzut cu trei ecrane - fig. 7.9. Neutrul transformatorului T1
din postul de transformare este conectat la priza

Fig. 7.9. Ecranele transformatorului de retea (T 2) într-un aparat electronic şi poziţia lui faţă
de transformatorul de putere (T 1) din postul de transformare
11
e pământ Pl. Miezul transformatorului de reţea T2 împreună cu ecranul E c1 sunt conectate la
priza de pământ P2. Înfăşurarea primară este ecranată de ecranul EC2 la care este conectată o
extremitate a înfăşurării primare, care este în acest fel polarizată (în sensul că extremitatea
conectată la ecranul Ec2 va fi alimentată din conductorul neutru N). Înfăşurarea secundară a
transformatorului T2 este ecranată de ecranul Ec3, la care este conectată o extremitate a în-
făşurării secundare. Dacă înfăşurarea secundară are punct median accesibil (cerut de schema
de redresare), acest punct median se conectează şi el tot la ecranul EC3.
Prin dezvoltarea microelectronicii, optocuploarele şi fibrele optice au câştigat o largă
utilizare. Optocuploarele şi cablurile optice asigură transmiterea ireproroşabilă a semnalelor
numerice, iar pentru semnalele analogice asigură o precizie satisfăcătoare (în majoritatea
cazurilor). Modul de funcţionare al lor este redat în fig. 7.10. Ca o exemplificare, intrările şi
ieşirile automatelor programabile şi sistemelor de automatizare sunt de regulă blocate pentru
tensiunile de mod comun prin optocuploare.
O diodă luminiscentă sau o diodă laser transforma semnalul electric în semnal luminos
care, după transmitere printr-un mediu electroizolant transparent optic, este transformat din
nou în semnal electric printr-o fotodiodă sau un fototranzistor. Nivelele de izolaţie obişnuite
ale optocuploarelor sunt situate în plaja 500 V-I0 kV. Cu astfel de cabluri din fibre optice se
pot asigura orice diferenţe de potenţial până în domeniul megavolţilor. Datorită rejecţiei
ridicate a modului comun, cablurile optice se folosesc ca linii de transmitere de date rezistente
la perturbaţii, cum este cazul reţelelor de comunicaţie cu fibre optice ale calculatoarelor
folosite în sistemele electroenergetice, complexele industriale, ş.a.

Fig. 7.10. (a) Optocuplorul-schema electrică; (b) Schemă de utilizare pentru

frecvenţe până la 100 kHz; (c) Principiul transmisiei optoelectronice

Punerea la pământ a carcaselor aparatelor şi echipamentelor electronice, precum şi a

ecranelor cablurilor de semnal, creează condiţiile apariţiei în circuite a cuplajului perturbator
prin bucle de pământare. Alături de cuplajul prin impedanţă comună, cuplajul prin buclele de
pământare constituie unul dintre cele mai frecvente cuplaje perturbatoare galvanice în
sistemele electronice.
O astfel de buclă de pământare poate fi pusă în evidenţă, de exemplu, în cazul unui
sistem de măsurare, format dintr-o sursă de semnal, un osciloscop şi un cablu coaxial ecranat
care face legătura între acestea. Pentru protecţia personalului, carcasele echipamentelor sunt
conectate la pământ (fig. 1.11).

12
 Fig.1.11. Cuplaj parazit prin buclă de pământare

Apariţia unei tensiuni perturbatoare de mod comun, UCM, în circuite, prin inducţie
electromagnetică sau datorită potenţialelor diferite ale punctelor P1şi P2 (pământul fiind
adeseori poluat), este reprezentată în schema din figura 1.11. prin sursa fictivă SCM. Aceasta
dă naştere unor curenţi paraziţi prin ecranul cablului şi prin conductorul central, respectiv unei
tensiuni parazite de mod normal, U p , la receptor.
Conform teoremei divizorului de tensiune, se poate scrie:

U p   ZR
 , (1.10)
U CM   ZR ZS
unde:

Up
 FCCN , (1.11)
U CM
defineşte factorul de conversie de mod comun – mod normal.
În relaţia (1.10) s-au neglijat impedanţa ecranului şi impedanţa conductorului central
în raport cu impedanţa receptorului.
În mod obişnuit Z R  Z S , astfel încât relaţia (1.10) devine:

U P    U CM   , (1.12)
respectiv întreaga tensiune perturbatoare se aplică receptorului.
Dacă sursa de semnal sau receptorul nu sunt conectate galvanic la pământ, tensiunea
perturbatoare Up se micşorează printr-o conversie mod comun – mod normal mai redusă ca
intensitate (fig.1.12.).

Fig.1.12. Cuplaj parazit cu buclă de pământare mixtă – galvanică şi

13
 capacitivă

În exemplul din figura 1.12. întreruperea legăturii la pământ a carcasei osciloscopului

face să apară între aceasta şi pământ un cuplaj capacitiv parazit, definit prin impedanţa
Z p  1 / jC p .
În curent continuu şi la frecvenţe joase bucla de pământare este întreruptă şi tensiunea
Up este inexistentă (practic-de valoare foarte scăzută).
Pe măsură ce creşte frecvenţa semnalului, impedanţa Zp scade, astfel încât la frecvenţe
înalte practic întreruperea buclei este ca şi inexistentă; ca urmare, conversia mod comun –
mod normal va avea acelaşi efect ca în cazul figurii 1.11.
În acest caz, aplicând de două ori teorema divizorului de tensiune, se obţine:

U CM Ze  Z p
'
 ; (1.13)
U CM
Ze

U CM Z S  Z R
'

 . (1.14)
Up ZR
Din relaţiile (1.13) şi (1.14) rezultă:

U CM Z  ZR Ze  Z p
 S  , (1.15)
Up ZR Ze
unde Ze este impedanţa ecranului cablului coaxial:

Z e  jωωe ; Le  1 μH/m . (1.16)

Din relaţia (1.15) se poate vedea că la frecvenţe înalte impedanţa Zp tinde la zero şi se
revine la relaţia (1.10).
De asemenea la astfel de frecvenţe apare efectul pelicular şi curentul perturbator prin
ecranul cablului este refulat la suprafaţa acestuia; ca urmare, în relaţia (1.14) impedanţa
ecranului se va înlocui cu impedanţa de transfer a cablului, ZT .
În practică, în toate cazurile de tipul celor prezentate în figura 1.11, cel puţin una
dintre carcase (a sursei sau a receptorului) este conectată distinct la pământ în scopul
protecţiei personalului; în cazul celeilalte, o punere la pământ realizându-se prin ecranul
cablului de semnal.
În cazul circuitelor realizate pe plăci imprimate diferite, lucrând la frecvenţe înalte,
apar des situaţii în care bucla de pământare se realizează numai cu capacităţile parazite între
circuitele de masă (electronică / de referinţă) şi pământ.
Astfel masa electronică este conectată la pământ conform regulii paralelogramului,
respectiv într-un singur punct şi anume în cel mai îndepărtat (se va înţelege cel mai puţin
poluat) punct al sistemului. Totuşi, la frecvenţe înalte, importanţa acestei conexiuni este foarte
redusă datorită inductivităţilor parazite, astfel încât practic se poate considera că bucla de
pământare se închide prin cele două capacităţi parazite, C p1 şi C p 2 (fig.1.12).
În acest caz, relaţia (1.15) devine:

U CM Z S  Z R Z e  2 Z p
  . (1.17)
Up ZR Ze

14
 Astfel, dacă la frecvenţe mici, crescătoare, factorul de conversie de mod comun – mod
normal creşte cu 20 dB/decadă, în cazul întreruperii buclei într-un capăt (situaţia din figura
1.12), la acesta se mai adaugă 20 dB /decadă.

Fig.1.12. Închiderea buclei de pământare prin capacităţi parazite între

două plăci imprimate

În exemplele prezentate s-a considerat că lungimea cablului este mult mai mică decât
lungimea de undă a semnalului ( l   / 2 ). În cazul liniilor lungi, cu propagare, pentru care
l   / 2 , la calculul tensiunii perturbatoare, Up, se vor utiliza ecuaţiile telegrafiştilor. Mai
mult, nu se vor mai putea neglija inductanţele conductoarelor cablului, mărimea acestora
influenţând într-o măsură importantă factorul de conversie.
În fine, un caz special este acela în care impedanţa ecranului cablului, Ze, devine egală
cu impedanţa parazită, Zp, creându-se condiţiile unei rezonanţe de tensiuni (serie) în circuitul
(parazit) Ze, Zp; fenomen care poate avea efecte periculoase asupra întregului sistem.

Pentru producerea rezonanţei trebuie îndeplinită condiţia: jLe  1 / jC p .

Asadar, atenuarile perturbaţiilor prin cuplaje galvanice sau mixte se fac prin
eliminarea curentului unui circuit prin impedanţa celuilalt, transmiterea tuturor tensiunilor de
alimentare si de semnal cu retur propriu, fara a se utiliza pentru un semnal, returul altui
semnal iar borna de masa trebuie sa fie realizata conform regulii, paralelogramului cu un
singur punct.
Ca un sumar, impotriva cuplajelor galvanice se recomanda separarea galvanica,
reducerea valorii impedanţei de cuplare, separarea surselor, separarea geometrico-spaţiala,
impamantarea si desfiinţarea contactelor accidentale parazite si prin curenţi de fuga.

Separarea galvanică este aplicabilă în cazul buclelor de semnal. Elementele cu ajutorul

cărora se face această separare galvanică, transformatorul de semnal – situaţia a) sau
optocuplorul – situaţia b), permit transmiterea semnalelor utile variabile între generator şi
sarcină, dar în schimb rejectează în cea mai mare parte tensiunile perturbative ce s-ar putea
cupla pe o cale galvanică comună, dacă aceasta ar exista între cele două circuite.

15
 In continuare, voi prezenta un exemplu de atenuare a perturbatiilor cuplate galvanic :

Schema electrică a două canale de amplificare identice este implementată pe un cablaj

imprimat dublu strat. Tensiunea de la intrarea canalului 1 este sinusoidală având
frecvenţa de 50 KHz şi amplitudinea de 10 mV. Să se deducă nivelul relativ al
zgomotului cuplat la ieşirea canalului 2 raportat la semnalul de intrare în canalul 1.

GND l=3in
1
15V
il1 bucla 1
56K
w=0,025in l=3in
R12

VCC
560

d1=2,5in
1 2 4
vo1
R11 A1
t=0,0025in 3
substrat d2=0,06in
d1=2,5in izolator vi1

VEE
1K8
il1
560 Rl1
Rp Lp
2
d2=0,06in

bucla 2
3
-15V
1K8
Rl2
56K
vip2 vo2
vi2
R22

VCC
560
4

R21 A2
VEE

560

În timpul funcţionării primului etaj de amplificare tensiunea sinusoidală de la ieşire

determină închiderea prin sarcina etajului a unui curent tot cu formă sinusoidală. Pentru
alternanţa pozitivă a tensiunii de la ieşire, curentul se închide de la sursa +15 V prin
amplificator, sarcină la masă. Pentru alternanţa negativă curentul se închide de la sursa -15 V
prin amplificator, sarcină la masă. Se observă că cei doi curenţi străbat, în drumul lor de
întoarcere spre borna sursei, pe traseul de masă un segment care este comun cu traseul de
masă din cel de al doilea circuit amplificator. Parametrii electrici ai acesteui segmant, R şi L,
determină ca pe el să se manifeste o tensiune perturbativă ce se va regăsi la intrarea celui de al
doilea etaj amplificator.

Pentru a evalua potenţialul perturbativ al situaţiei create se impune să determinăm

rezistenţa şi respectiv inductanţa segmentului de masă comun. Rezistenţa pe care o manifestă
segmentul este aceeaşi pentru ambele alternanţe, în schimb traseul se regăseşte în două
topologii diferite pentru cele două alternanţe. Atunci când curentul se închide de la sursa +15
V, se crează bucla 1 reprezentată pe cablajul imprimat prin traseele 1 şi 2, respectiv atunci
când curentul se închide de la sursa -15 V, se crează bucla 2 realizată pe cablaj prin traseele 2

16
 şi 3. În consecinţă segmentul se va
manifesta prinl=3in
inductanţe diferite pentru
cele două alternanţe.
1
15V
bucla 1
56K

R12

VCC
560
d1=2,5in

vo1
R11 A1

vi1

VEE
1K8
il1
560 Rl1
Rp Lp
2
d2=0,06in

bucla 2
3
-15V
1K8
Rl2
56K
vip2 vo2
vi2
R22
VCC

560
4

R21 A2
VEE

560

Se poate constata că cele două etaje au aceeaşi amplificare, relaţia 7-17.

Tensiunea de la ieşirea primului canal va avea amplitudinea de 1 V (relaţia 7-18), iar valoarea
amplitudinii curentului prin sarcina Rl1 este 0,55 mA (relaţia 7-19).
Acest curent va parcurge impedanţa căii galvanice comune. Această impedanţă are o
rezistenţa echivalentă calculată pentru un traseu cu secţine dreptunghilară şi avînd valoarea
determinată în relaţia 7-20.
Pentru a determina inductivităţile parazite cu care se manifestă segmentul considerăm cele
două bucle prin intermediul cărora are loc cuplajul.
 Pentru bucla 1 aplicăm relaţia 7-14 şi deoarece w+t<d induvctivitatea ei rezultă cea
din relaţia 7-21, 170 nH.
 În cazul buclei 2 pentru a aplica relaţia 7-15 se determină mai întâi raportul d2/w=2,4
şi apoi coeficientul KL=3,3. Rezultă astfel pentru inductivitate valoarea 70 nH,
calculată în relaţia 7-22.

17
Datorită simetriei celor două bucle, putem presupune în continuare că valorile inductivităţilor
calculate se înjumătăţesc atunci cînd ne referim la segmentul “perturbativ”.
Pentru alternanţa pozitivă a curentului prin sarcina Rl1 (când curentul este absorbit de la sursa
VCC=+15 V) amplitudinea tensiunii perturbative este determinată în relaţia 7-23, ea rezultând
cu valoarea 0,022 mV.
Deci, pentru alternanţa negativă a semnalului de intrare (etajul fiind inversor), se obţine la
ieşirea etajului 2 o tensiune perturbativă cu aplitudinea de 2,2 mV, nivelul relativ al
zgomotului cuplat fiind -13 dB (relaţiile 7-24).
Pentru alternanţa negativă a curentului prin sarcina Rl1 (când curentul este absorbit de la sursa
VEE=-15 V) se obţine o amplitudine a tensiunii perturbative de 0,018mV, relaţia 7-25.
În consecinţă, pentru alternanţa pozitivă a semnalului de intrare (etajul fiind inversor), se
obţine la ieşirea etajului 2 o tensiune perturbativă cu aplitudinea de 1,8 mV, nivelul relativ al
zgomotului cuplat fiind -15 dB (relaţiile 7-26).

18