Dansul terapeutic

Au fost făcute mai multe studii științifice pentru evaluarea efectelor terapiei prin dans (numită şi
terapia prin mișcare) asupra stării fizice și mentale a unei persoane, urmărindu-se în mod special
contribuția acestei forme de terapie în prevenția, vindecarea și recuperarea după boală. Ca formă
de terapie expresivă, terapia prin dans are la bază rezultatele la care au ajuns oamenii de știință, și
anume că mișcările corpului produc transformări la nivelul stării emoționale, psihice și fizice. Încă
din 1942 această formă de terapie a câștigat popularitate şi practicarea ei s-a dezvoltat în mod
constant.

Pe site-ul www.cancer.org există o pagină specială dedicată informațiilor despre beneficiile

terapiei prin dans asupra bolnavilor de cancer. Realizatorii site-ului vorbesc despre efecte precum
îmbunătățirea mobilității articulațiilor și a coordonării mușchilor, detensionare și relaxare,
expansiunea stării de conștiință, creșterea încrederii de sine, exprimarea emoțiilor și întărirea
sistemului imunitar.

Organizații precum Asociația Americană de Terapie prin dans și Asociația pentru Terapie prin
mișcări de dans din Marea Britanie mențin anumite standarde în ce privește profesarea și educarea
oamenilor prin intermediul acestei forme de tratament. Ea este practicată în cadrul centrelor
destinate reabilitării sănătății mentale, plasamentelor medicale și educaționale, caselor pentru
îngrijire și altor programe desfășurate cu scopul vindecării anumitor boli și dizabilități.

Dansul este folosit ca tehnică terapeutică de mii de ani. A fost introdus în ritualuri de vindecare,
fertilitate, naștere și moarte încă de la începuturile istoriei umanității. În triburile de amerindieni,
dansul căpăta un profund caracter ritualic și era folosit adesea în invocări, întruchiparea viziunilor
și succesiunea anotimpurilor. Prin el, amerindienii stabileau legătura cu planul astral și lumea
spiritelor, inducându-și stări extatice de transe lucide.

Dansul este limbajul sufletului. (Martha Graham)

Marian Chace este fondatoarea terapiei prin dans în America. Datorită muncii sale, dansul a fost
introdus în medicina occidentală ca metodă de tratament în 1942. Chace a fost dansatoare, coregraf
și interpretă. După ce și-a deschis propria școală de dans în Washington, D.C., a început să observe
efectele benefice pe care le aveau cursurile sale asupra studenților. Ulterior a fost rugată să lucreze
în cadrul Spitalului Sf. Elisabeta din Washington, deoarece și psihiatrii au înțeles transformările
care aveau loc asupra pacienților în timp ce dansau.

A doua mișcare a terapiei prin dans a avut loc între anii 1970 ‒ 1980 și a produs un impact puternic
în rândul terapeuților americani. Ca rezultat al cercetărilor întreprinse în acest sens, terapia prin
dans a fost atunci declarată formă de psihoterapie.

Teoria care stă la baza terapiei prin dans pornește de la observațiile oamenilor de știință cu privire
la relația de interdependență dintre minte și organism. Specialiştii în psihologie spun că dansul este
o reacţie primară la ritm şi muzică, iar psihiatrii folosesc instinctele persoanelor care au afecţiuni
psihice pentru a-i pune în legătură cu ei înşişi, altfel decât comunicând verbal cu ei. În plus, prin
intermediul mişcărilor efectuate pe ritmul muzicii, pacienţii îşi pot exprima o multitudine de
sentimente şi emoţii.

Dansează când rănile îți sunt deschise. Dansează când ai îndepărtat bandajul de pe ele. Dansează
în mijlocul luptei. Dansează în propriul sânge. Dansează când te simți total liber.
— Rumi

Terapia prin mișcare poate aduce o schimbare în starea psihică şi emoţională a pacientului prin
folosirea mişcării expresive în contextul unei relaţii terapeutice. Ţinuta şi mişcarea corpului
reprezintă indicatori sensibili şi unici în determinarea stilului personal. Modul în care noi ne
mişcăm le spune celor din jurul nostru, cel puţin la nivel subconştient, ce fel de persoane suntem
şi câte ceva despre starea noastră emoţională. În întâlnirile noastre cu cei din jur observăm şi
simţim aspecte precum gradul de concentrare în propriile noastre mişcări, punctele forte, punctele
slabe, impunerea propriilor opinii sau toleranţa, tensiunea sau relaxarea. Folosim această
informaţie codificată atunci când ne formăm o primă impresie despre oameni. Abilitatea
terapeutului de a observa şi analiza mişcarea îi permite ca, prin evaluarea iniţială sau intervenţiile
ulterioare, să ajute pacienții să capete o mai bună înţelegere asupra drumului pe care îl parcurg în
viaţă.

Lăsați-ne să citim și să dansăm. Aceste două lucruri nu vor face niciodată rău lumii. — Voltaire

În cadrul terapiei prin mișcare pacienţilor li se cere să se mişte în conformitate cu cele mai ascunse
gânduri şi sentimente, să se exprime în acord cu ele, să îşi manifeste furia, teama, senzaţia de
izolare sau de frustrare. În acest mod, persoanele deprimate sunt încurajate să se confrunte cu
problemele pe care le au şi să înveţe să le depăşească. Şedinţele se desfăşoară în grupuri mici, sub
atenta supraveghere a medicului.

Cum facem terapia prin dans?

Prin intermediul dansului se pot modela laturi noi de personalitate, abilități care țin de relaționarea
cu cei din jur și, mai ales, se poate lucra asupra respectului și iubirii de sine. Terapia prin dans este
adesea considerată o formă de meditație, datorită implicațiilor sale benefice asupra stării de
conștiință și a organismului. Ea include patru etape. Fiecare dintre acestea conține un set de
obiective corelate cu scopul principal.

1. Pregătirea – etapa încălzirii și a stabilirii unui mediu în care pacientul se simte în siguranță.
2. Incubația – aduce relaxare și renunțarea la controlul conștient. Mișcările corpului încep să devină
simbolice.
3. Iluminarea – înțelesuri profunde ies la suprafață, această etapă poate avea efecte plăcute sau mai
puțin plăcute.
4. Evaluarea – discutarea semnificațiilor și încheierea terapiei.

Nu voi aprofunda în acest articol lista tulburărilor abordate și tratate de către terapeuți prin dans,
dar iată câteva dintre ele: autism, dizabilități de învățare, debilitate mintală, probleme legate de
auz și văz, handicapuri fizice, tulburări asociate procesului de îmbătrânire, tulburări de alimentație,
depresie, anxietate, Parkinson, cancer. Ca stiluri de dans sunt abordate cele orientale, flamenco,
tango, vals, dans modern, foxtrot, twist, samba, salsa, rumba și altele.
A dansa înseamnă a te extinde, a ieși în afara ta. Mai măreț, mai frumos, mai puternic… Aceasta
este forța dansului, gloria sa și o poți stăpâni. (Agnes de Mille)

Și pentru că am vorbit încă de la începutul articolului despre motivele pentru care dansul este
practicat ca formă de terapie, am amintit mai jos principalele sale zece beneficii asupra sănătății
psihice, emoționale și fizice. Sper să-ți trezească și ție interesul, așa cum s-a întâmplat în cazul
meu!

– Contribuie la dezvoltarea competențelor cognitive și a maturității emoționale.

– Conduce la învățarea controlului și la coordonarea mișcărilor corporale.
– Îmbunătățește imaginea de sine și dezvoltă încrederea în propria persoană.
– Reduce și elimină treptat, dar total sentimentele de izolare, singurătate, anxietate, depresie, furie,
tristețe.
– Îmbunătățește funcțiile motorii și, implicit, condiția fizică.
– Este poate cea mai plăcută modalitate de a slăbi și a te menține în formă.
– Reduce (până la eliminarea totală) secreţia de hormoni asociați stresului și anxietății.
– Terapia prin dans este, de asemenea, o metodă eficientă și pentru defularea frustrărilor, tristeții
sau a altor trăiri ascunse în subconștient.
– Reprezintă o modalitate eficientă de relaționare și comunicare cu cei din jur.
– Reconectează ființa la propriile resurse de creativitate.
Efecte adverse? Până acum nu s-a stabilit niciunul!
Terapia prin dans este relativ o noua forma de tratament pentru o varietate larga de afectiuni.
Tratamentul acesta este bazat pe principiul ca trupul si mintea sunt conectate in mod incurcat si
ca prin miscare poti accesa si vindeca cele mai adanci parti ale fizicii.
Dansul a fost, in mod informal, folosit de mult timp drept o unealta terapeutica. Se observa faptul
ca vindecatorii sau vracii din traditia americanilor nativi foloseau dansul drept o parte a artei de
vindecare si formele de miscare chinezesti cum ar fi T’ai Ji sunt bazate pe sistemul acesta medical.
Mai devreme de secolul 19 in Anglia, doctorii erau constienti de beneficiile miscarilor pentru
tratarea atat a afectiunilor fizice, cat si mentale. O mare varietate de teorii ale terapiilor prin dans
au fost dezvoltate in Marea Britanie, influentate fiind de dansatorii moderni americani cum ar fi
Martha Graham si Doris Humphrey.
Radacinile terapiilor prin miscare din America dateaza inca din Cel de-al Doilea Razboi Mondial,
atunci cand psihiatrii din spitalul Washington D.C. au observat ca unii dintre pacientii
acestora care au participat la cursuri de dans au demonstrat imbunatatiri semnificative. Profesorul
de dans a fost cerut sa lucreze in spital mereu si de acolo s-a pornit ideea de terapie prin dans. Cam
in aceeasi perioada in California, un alt dansator facea asemenea progrese cu pacientii lui.
A deveni un expert in terapia prin miscari de dans este o combinatie de antrenament de dans la fel
de bineca si imbinarea de principii ale psihologiei si ale fizioologiei. In timp ce terapia prin miscari
de dans are o pregatire foarte intensa si solida datorita felului in care priveste catre minte si corp
ca un intreg, un sistem intercalat. Terapia prin dans permite atat eliberarea de tensiune care retine
sentimentele negative, la fel de bine ca si asigurarea unui mod de exprimare pentru aceste
sentimente.
Este destul de greu de definit o sesiune de terapie tipica prin dans pentru ca fiecare profesor va
personaliza muzica, miscarea si exercitiile pentru a se adecva perfect cu nevoile pacientului in
cauza. Pentru unii, aceasta poate sa constea intr-o sesiune individuala in care terapeutii si pacientii
lucreaza prin intermediul unor sentimente foarte personale.