Managementul clasei de elevi

Principii de persuasiune

Principiul libertății de alegere

”Managementul clasei de elevi este un domeniu de cercetare în ştiințele educației

care studiază perspectivele de abordare a clasei de elevi şi structurile dimensionale ale acesteia,
în scopul asigurării conduitelor corespunzătoare pentru desfăşurarea procesului de predare-
învățare-evaluare. (Iucu, 2006). În cadrul realizării unei eficientizări a acestui proces instructiv-
educativ se pune accentul pe liantul dintre cele două componente principale: elevul, cu abilitățile,
dorințele și aspirațiile lui și cadrul didactic, cel care reprezintă autoritatea, cel care determină și
coordonează schimbarea și dezvoltarea elevului.
În termeni teoretici una dintre caracteristicile importante ale unui bun manager de clasă
reprezintă capacitatea acestuia de a realiza schimbări profunde într-o cultură sau mentalitate,
punându-se accent pe educația copiilor. Acesta trebuie să se bazeze pe principii democratice și
înalte valori morale, să introducă noi strategii instrucționale care să încurajeze colaborarea,
încrederea în forțele proprii și îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor.

Profesorul, în cadrul procesului educativ, urmărește indeplinirea unor principii sau strategii de
persuasiune.”Conform DEX, termenul de principiu reprezintă un element fundamental, o idee, o
lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de
condită, etc. ”(Pânișoară,2009). Pe axa temporală acestea sunt reprezentante prin principii
didactice tradiționale și principii de pedagogie practică.

Tradiţional, noţiunea de „principiu" (didactic) este asociată cu caracterul legic al învăţământului,

printr-o generalizare a practicii, de care depinde organizarea, coordonarea, orientarea şi reglarea
lui. Câteva principii tradiționale se conturează prin următoarele: „principiul accesibilităţii”
(cunoştinţelor, sarcinilor de învăţare), al „respectării particularităţilor de vârstă şi individuale”;
„principiul integrării organice a teoriei și a practicii”, „principiul însuşirii conştiente şi active a
cunoştinţelor”, „principiul însuşirii temeinice și durabile a cunoştinţelor” etc.

Alături de aceste principii s-au mai adăugat de-a lungul timpului principii didactice moderne în
vederea optimizării desfășurării activității didactice, adaptându-se la noile realități din sistemul
de învățământ și la modificările realizate la nivel de mentalitate și psihologie a elevilor.
Un principiu cu rezonanță puternică în cadrul procesului instructiv-educativ este ”principiul
libertății de alegere”. Acesta face referință la constructul de libertate de alegere, situând
problematica atât la nivel educațional, cât și la nivel filosofic. În cadrul cărții „Profesorul succes.
59 de principii de pedagogie practică” (Pânișoară, 2009) se prezintă detaliat impreună cu
celelalte strategii.

Din punct de vedere filosofic, libertatea de alegere apare ca valoare umană supremă. „În spatele
acestei opțiuni axiologice se ascunde convingerea modernă curentă că libertatea ridică nivelul de
calitate al vieții omenești.” (Mill,2014) În momentul privării unei persoane de acest drept, se
crează un dezechilibru și se instalează mai ales fenomenul de rezistență, de împotrivire împotriva
cuiva sau a unui lucru.

„Greșeala școlii tradiționale constă în aceea că pune la dispoziția elevului o singură opțiune.
Elevul nu poate să aleagă fiindcă îi este răpită posibilitatea propriei decizii. El este obligat să
învețe. Or, obligația în sine creează o presiune de respingere extrem de puternică.” Această
singură opțiune prezintă un fel de captivitate pentru creativitate, fiind constânsă propria părere
referitor la subiectul respectiv. Obligativitatea educațională apare pe fondul nevoii de a limita
incidența apariției unui comportament considerat nepotrivit, prezentat sub forma unei interdicții.
„Prin interdicția formulată, cadrul didactic s-ar putea să se lovească de forța fenomenului de
reactanță psihologică” (Pânișoară, 2009). Acesta explică cum două elemente conduc la un acest
fenomen. Primul il prezintă percepția conform căreia nu mai există libertate de gândire sau se
limitează conduitele considerate normale adoptate de el. Iar al doilea considerent se referă la
inexistența unei explicații care să susțină motivația singularizării, ceea ce crează sentimentul de
nedreptate și crește intensitatea reactanței.

În rezolvarea situațiilor cheie s-au găsit două soluții care se înscriu în sfera psihologiei
persuasiunii . Astfel în cadrul procesului de instruire se inserează o altă opțiune, o alternativă
care necesită mai multă muncă, încât varianta inițială, prin comparație, apare mai ușor de
îndeplinit. Iar în cazul unicității opțiunii se introduce o cauză, se prezintă o clarificare, se explică
luarea respectivei decizii nelegitime, astfel diminuându-se reactanța. Justificarea plauzibilă a
propriei liberăți este privită mai indulgent și oamenii se conformează corespunzător, scăzând
poziția de opoziție.

Opțiunile inserate nu pot fi, totuși, prea multe deoarece vor avea un impact negativ.O paletă largă
de variante, prea puțin timp la dispoziție și o indecizie constantă conduc la pierderea interesului
și la confuzie. Pot fi introduse în total 3 variante: una bună, consumatoare de multe resurse, una
care prezintă cerințe în limite normale și o variantă costisitoare. În acest caz crește probabilitatea
ca persoana în cauză să o accepte pe cea de mijloc, la care, cu un oarecare efort, dar nu asa de
mare ca în primul, poate obține rezultate bune și nu atât de rele ca ultima variantă.

Un experiment exemplu realizat de Cialdini (2004) citează un studiu al Universității din Purdue
și prezină un caz de prezentare de carte realizată în două rânduri. Într-unul dintre ele se
precizează interdicția persoanelor sub 21 de ani, pe când în cadrul celeilalte nu există nicio
limitare. Studiul a relevat că există o dorință mai mare în cazul stabilirii unei interdicții. Simpla
interdicție a făcut un lucru interzis mai atractiv.

Un alt exemplu îl prezint prin prisma experienței mele din liceu. În cadrul acestor 4 ani de liceu
am luat parte la diferite strategii didactice (recunoscute ulterior prin prisma materiilor din cadrul
facultății). Un model al principiului libertății de alegere ne-a fost aplicat de către profesoara de
limbă română din clasa a X-a până în clasa a XII-a. Aceasta ne-a dat ca sarcină realizarea unei
liste cu trei cărți citite care vor fi ulterior prezentate în fața clasei. Una dintre cele trei cărți era
obligatorie, iar celelalte două puteau fi orice roman ne-ar fi făcut nouă plăcere, însă alegerea era
condiționată de principiul calității.

Scopurile doamnei profesoare au fost creșterea volumului de cititori, realizarea unei structuri de
recenzie convingătoare în vederea determinării celorlalți să citească cartea prezentată și
depășirea unei temeri avute de fiecare dintre noi pentru discursul susținut în fața clasei.

Experimentul profesoarei mele din liceu vizează aceeași libertate de alegere în cadrul unui
eveniment izolat, însă controlat și direcționat către un punct clar, astfel transparența principiului
unanim conștientizat. Impunerea unui număr de 3 cărți a delimitat conturul sarcinilor, fără a fi un
număr abundent de opțiuni, la fel ca și lista de opțiuni care vizau calitatea, fără a ne afla în
impasul si confuzia multitudinilor de literaturi și scriitori. Iar justificarea acestei activități a fost
înteleasă de toți elevii clasei întrucât lectura are un rol benefic în viața oamenilor, îmbogățind-o
constant din toate punctele de vedere, punând accent pe partea cognitive.

În concluzie, toate schemele realizate de către persoanele aflate în poziții superioare, pe plan
național au fost realizate corect din punct de vedere teoretic, punctând fiecare parte esențială din
cadrul procesului de instruire-învățare. Principiile tradiționale didactice conectate cu principiile
moderne de pedagogie practică crează un plan de management al clasei perfect. Singura
problemă a acestui sistem îl constituie modalitatea de livrare a acestor informații. Ele sunt
transmise din forurile superioare către profesori,care uneori livrează o informație, alteori o
imprimă conștient în clasele de elevi. Iar de fiecare data este tipărită și partea subiectivă a
acestora, iar principiile educației nu mai concordă cu realitățile școlare sau poate doar într-o mică
măsură. În cazul meu, unul fericit de altfel, afirm importanța acestor principii și strategii de
didactică întrucât au avut efectul scontat. Un rezultat care afirmă eficientizarea liantului dintre
componentele principale ale procesului educației.

Bibliografie:

Mill, John-Stuart „Despre libertate” 2014

Pânișoară, Ion-Ovidiu ”Profesorul de succes, 59 de principia de pedagogie”, 2009

Iucu, Romiță – „Managementul clasei de elevi”, ed. Polirom, 2006).