Sunteți pe pagina 1din 2

Panică:Povestea nespusa a crizei financiare din 2008

Povestea nespusa a crizei financiare din 2008 este un reportaj special VICE ce
investighează căderea economică și politică, la 10 ani după criza financiară din 2008.
Documentarul are în centru relația neașteptată care s-a dezvoltat între Henry Paulson, Ben
Bernanke și Timothy Geithner pe parcursul crizei și include dezvăluiri sincere de la ei și de la
alte figuri importante, precum președinții George Bush și Barack Obama, membri ai
Congresului, inclusiv Nancy Pelosi, Rahm Emanuel și Judd Gregg, și oameni importanți din
domeniul afacerilor, precum Jamie Dimon și Warren Buffett. Bernanke a trecut prin marea
recesiune financiară, în timp ce Paulson, fostul lider de la Goldman Sachs, a fost omul
suprem din interiorul Wall Street, iar Geithner a avut o carieră ca funcționar civil cu experință
în lupta împotriva crizei financiare din întreaga lume. Abilitățile lor de neegalat și încrederea
pe care și-o poartă le-au permis să pună la punct strategii care să oprească afectarea
sistemului financiar global. Au fost nevoiți însă să îl convingă pe președintele Bush și pe
membrii unui congres ezitant să le dea bani și autoritatea să acționeze.1
Filmul documentar sub forma unui interviu a figurilor chee a economiei si policitii
americane din perioada 2007-2008 ne prezinta desfasurarea evenimentelor din perspectiva
fiecaruia, cât și a poporului american care a resimțit efectele crizei în cea mai mare măsura.
La inceputul filmui sunt prezentate cauzele viitoarei crize și acestea in marea
majoritate au legatură cu îmrumuturile ipotecare care a grad de risc ridicat, dar momiți de
profitul potențial nimeni nu mai pune la dubii dacă e bine sau nu ceea ce fac și în momentul
în care prețurile de pe piața imobiliară încep să scadă se declanșează criza ca o avanșă de
zăpadă.
Secretarul trezorăriei Henry Paulson sau Hank cum a fost numit pe perioada filmului
este personajul principal care a propus numeroase acțiuni de redresare a situației, multe dintre
care fiind nepopuliste au fost cu greu acceptate sau chiar respinse de către senat. Cu toate ca
sunt adepți ai unei eonomii liberaliste și spun că piața trebuie să se autoregleze s-au regasit in
situația în care statul a trebuit să investească sume enorme pentru ca economia să poată
funcționa și pentru a reduce cât de puțin impactul crizei financiare.
Henry Paulson a găsit părghii să ofere împrumut 30 milioane de dolari pentru Bear
Stearns, după care a finanțat Fannie și Fradie două mari bănci de investiții care au aveau o
importanță deosebită pentru economia de ansamblu a SUA. Ca răspuns la aceste acțiuni
populația a ieșit la proteste pentru ca ei nu își doreau să platească din propriile lor salarii
pentru lacomia celor de pe Wall Street care au făcut investițiile greșite și acum se aflau în
faliment. Cu toate că aș putea să fiu deacord cu poporul american care a avut de suferit cel
mai mult de pe urma atât a faptelor care au condus la criză, cât și de pe urma acțiunilor de
resuscitare. Dar ei nu vedeau imaginea de ansamblu a situației și nu puteau înțelege atunci e
că pe termen lung ei au avut de câștigat de pe urma deciziilor lui Hank. Posibil mulți să-și fi
schimbat opinia referitor la cele petrecute după lansarea filmulu, cu toate că eu nu cred că aș

1
"Povestea nespusă a crizei financiare din 2008 - HBO GO."
https://hbogo.ro/filme/povestea-nespusa-a-crizei-financiare-din-2008​. Accessed 7 May. 2019.
putea crede orice cuvânt ai clasei politice de la guvernarea Ramâniei, deci posibil nici
americanii să nu creadă cele văzute. Mai ales ca ei au resimțit cu totul diferit.
Cu atât mai complicat a fost redresarea economică din cauză ca aceasta s-a pliat pe
campania electorală și cei ce candidau puteau folosi situația economică în interesele proprii.
După cele vizionate pot spune ca președintele Bush mi-a câștigat simpatia, posibil că
ne mai având posibilitatea să candideze acesta nu era interesat de acțiuni și declarații
populiste ci de soluții care ar putea duce spre bine. Barack Obama cu toate că în interviu
prezintă o anumită perspectivă asupra celor desfășurate,totuși în discursul său are anumite
elemente populiste care cred că i-a și motivat să-și facă alegerea în favoarea lui. Și a fost o
alegere bună pentru că contracandidatul său nu avea nici un plan de acțiuni pentru a scoate
țara din criză.
Guvernul Britanic a fost contra achiziționării unei bănci americane de frica să nu
importe cancerul american, decizie care mi se pare logică, dar europa totuși s-a confruntat și
ea cu criza economică în 2008.
Și decizia finală a oferi la cele mai mari bănci din America capital ca împrumut
înainte ca acestea să sune alarma că sunt în impasibilitate de plată a fost decizia care a
schimbat cursul economiei americane.

S-ar putea să vă placă și