CUPRINS

Argumentul lucrării
Introducere
Capitolul I - INTRODUCERE ÎN AROMATERAPIE .........................................................4
1.1 Istoric ........................................................................................................................... 4
1.2 Aromaterapia ............................................................................................................... 6
Capitolul II - ULEIURI VOLATILE ......................................................................................8
2.1 Caracteristici ................................................................................................................ 8
2.2 Răspândire ................................................................................................................... 8
2.3 Localizare .................................................................................................................... 9
2.4 Proprietăți fizico-chimice .......................................................................................... 10
2.5 Componente aromatice .............................................................................................. 12
2.6 Clasificarea uleiurilor volatile ................................................................................... 13
2.7 Obținerea uleiurilor volatile ...................................................................................... 13
2.7.1 Metode mecanice de obținere a uleiurilor volatile ............................................. 17
2.7.2 Metode moderne de obținere a uleiurilor volatile .............................................. 17
2.7.3 Metode fermentative .......................................................................................... 18
2.8 Administrarea internă a uleiurilor volatile ................................................................ 19
2.9 Utilizări ale uleiurilor volatile ................................................................................... 20
Capitolul III - PRODUSE VEGETALE CE CONȚIN ULEIURI VOLATILE................21
3.1 Flori ........................................................................................................................... 21
3.2 Plante aromatice ........................................................................................................ 25
3.3 Mirodenii ................................................................................................................... 34
3.4 Copaci ........................................................................................................................ 38
3.5 Rășini și rădăcini ....................................................................................................... 43
3.6 Citrice ........................................................................................................................ 44
3.7 Ierburi, semințe și arbuști .......................................................................................... 48
Concluzii
Bibliografie
 ARGUMENTUL LUCRĂRII

Tema lucrării mele se numește ,,Plante medicinale care conțin uleiuri volatile” și am
ales să dezvolt această temă deoarece am vrut să aflu utilizările uleiurilor volatile și cu ce ne
ajută în viața de zi cu zi. Majoritatea dintre noi nu am încercat să ne ,,tratăm” cu aceste uleiuri
deoarece utilizarea acestora nu ne este cunoscută îndeajuns precum sunt cunoscute
medicamentele.
După cum știm, plantele au fost folosite în scopuri medicinale încă de la refacerea
lumii. Oamenii primitivi se bazau foarte mult pe instinctul lor de supraviețuire. Urmându-și
simțul, mirosul, precum și experiența, aceșita au fost capabili să își însușească cunoștiințe
despre capacitatea imensă a plantelor de a vindeca și de a trata dureri și boli.
Denumite și esențe vegetale sau esențe aromatice, uleiurile volatile sunt obținute din
frunze, rădăcini, flori, fructe sau semințele plantelor. În multe cazuri, eficiența uleiurilor de
acest fel s-a dovedit a fi mai mare decât cea a medicamentelor de sinteză. În plus, aceste
remedii suunt bine asimilate de organism, nu necesită administrare în doze mari și sunt
simplu de folosit.
Acestea se utilizează sub formă de: inhalații (sunt potrivite pentru tratarea problemelor
respiratorii, a răcelilor, gripei și pentru pregătirea tenului în vederea unui tratament cosmetic),
masaj (este una dintre cele mai populare metode de utilizare a uleiurilor), baie, comprese
(compresele fiebrinți sunt moduri eficiente de a trata probleme pielii, cum ar fi infecțiile sau
durerile musculare de natură reumatică), cosmetică și aromaterpie.
 INTRODUCERE
Hipocrate, părintele slăvit al medicinei, cunoștea valoarea terapeutică a multor moduri
naturale de vindecare folosite în Grecia Antică, printre care și aromaterapia și uleiurile
volatile.Totuși, rolul terapeutic al aromaterapiei și al uleiurilor volatile, lăudate de Hipocrate
pentru beneficiile lor tămăduitoare, a fost privit cu scepticism de către organizațiile
medicale.Acestea au fost considerate doar o terapie plăcută, alternativă, eficientă pentru
relaxarea nerviilor.
Nu există nicio îndoială că relaxarea minții și eliberarea de stres sunt de o importanță
extremă în orice proces de vindecare. Peste trei sute de uleiuri parfumate sunt folosite de
aromaterapeuții profesioniști, deși doar o parte dintre acestea vin în întâmpinarea nevoilor de
zi cu zi ale unei familii obișnuite. Fiecare ulei are propria categorie de proprietăți terapeutice,
în funcție de proporțiile și combinațiile de preparate chimice care există în mod natural în
acesta. Chimiștii au izolat ingredientele active în cazul unor uleiuri care, prin utilizarea lor
practică, au dovedit că au efecte curative. Deci, medicamentele s-au dezvoltat prin
concentrarea acestor substanțe active. Fiecare ulei poate să conțină până la două sute de
compuși chimici diferiți deoarece interacțiunea acestora îi conferă uleiului proprietăți curative
și îi reduce din posibilele efecte adverse, care însoțesc medicația sintetică. Uleiurile folosite în
aromaterapie trebuie utilizate în mod adecvat, pentru a asigura beneficii optime și reacții
adverse minime.
Efectele terapeutice ale plantelor medicinale sunt datorate principiilor active care sunt
amestecuri de substanțe cu acțiune farmacologică și care acționează sinergic. Readuse la
actualitate, plantele reprezintă sursa de materii prime pentru extracții de principii active și
uleiuri volatile, ce au o valoare deosebită pentru industria de medicamente, produse
farmaceutice și cosmetice.
Utilizarea plantelor medicinale și aromatice în terapia naturală prezintă avantaje
semnificative, cum ar fi: produsele și preparatele de origine vegetală sunt mai bine tolerate de
organism, au eficacitate sporită și nu produc fenomene de obișnuință.
Plantele reprezintă adevărate laboratoare și farmacii ale naturii, dar trebuie folosite cu
precauție, de altfel ca orice medicament și bineînțeles după sfatul unui specialist.
 Capitolul I
INTRODUCERE ÎN AROMATERAPIE

1.1 Istoric
Istoria uleiurilor esențiale este strâns legată de istoria plantelor medicinale. Încă din
anul 3000 î.Hr., egiptenii au început să se folosească de plantele aromatice în scopuri
medicinale și cosmetice, precum și la procesul de îmbălsămare. Hipocrates, părintele
medicinii amintește în scrierile sale mai multe plante medicinale.
Din sec. X datează scrieri ale medicului arab Avicenna, în care amintește peste 800 de
plante medicinale și efectele benefice pe care acestea le au asupra organismului. Datorită lui
s-a descoperit și s-a dezvoltat procesul de distilare pentru obținerea uleiurilor volatile. Pe
parcursul deceniilor s-a aflat că, de fapt, procesul de distilare nu a fost descoperit de Avicenna
ci doar a fost perfecționat.
În sec. XII ,,miresmele arabiei”, așa au fost numite uleiurile volatile, au devenit
cunoscute în Europa. Mai târziu, în sec. XVI, existau numeroase cărți în care erau publicate
rețete pentru obținerea uleiurilor, a esențelor parfumate, precum și a combinațiilor din plante
medicinale, iar accesul la aceste cărți se putea face de orice om care știa să citească.
În secolul XVII, Nicholas Culpeper a publicat o carte care conținea rețete pentru
cosmetică pe bază de plante, rășini, uleiuri sau ape aromatice. În secolele XVIII și XIX,
chimiștii de la acea vreme au studiat componenții activi ai plantelor medicinale descoperind
multiple componente: cofeină, chinina, morfina, atropina etc.
Încă din Antichitate omul a fost preocupat de separarea principiilor aromatizante din
plante, natura fiind principal sursă de parfumuri și arome. Uleiurile esențiale (volatile sau
eterice) apar încă din înscrierile istoricului grec Herodot (485-425 Î.Hr.), a istoricului roman
Piiny (23-79) și a lui Dioscorides.
Cuvântul ,,parfum” provine din latinescul ,,per fumum” care înseamnă “de” sau “prin”
fum, ce face referire la utilizarea tămâii aprinse cu ajutorul căreia anticii erau trimiși în rai.
Senzația de miros, fie conștient sau fie subconștient, este o latură a existenței umane care ne
controlează emoțiile și care ne ajută la înțelegerea vieții.
 Impresia de miros a fascinat întotdeauna mintea umană, iar mitul asociat acestui simț
a fost încorporat în ritualuri și a primit o însemnătate simbolică, reflectată în scrierile antice.
Se credea că diferite mirosuri, cum ar fi cele rezultate din arderea unor rășini, bucăți
de lemn sau plante aromatie, posedau proprietăți magice, acestea fiind folosite în semn de
închinăciune către Dumnezeu. S-a presupus, de asemenea, că mirosurile protejează viața,
înlătură bolile și răul și creează o legătură între om și strămoșii lui.
Uleiurile volatile sunt amestecuri complexe de hidrocarburi alifatice, aromatice și
hidroaromatice, alheide, alcooli, esteri și alți constituenți, care în general predomină compușii
din clasa terpenoidelor. Uleiurile volatile sunt lichide cu un miros caracteristic, aromatic și
plăcut, antrenabile cu vapori de apă.
În momografia de generalități Aetherolea din Farmacopeea Română ediția a X-a,
uleiurile volatile sunt definite ca fiind amestecuri de substanțe volatile și lipofile, cu miros
aromat, care aparțin diferitelor clase de compuși organici (mai ales terpene și derivații lor
oxigenați).
Uleiurile volatile sunt produşi ai metabolismului secundar vegetal secretaţi de celule
specializate în acest scop, repartizaţi în diferite organe şi depozitaţi în vacuole, pungi sau
canale secretorii, ori în peri glandulari, sub formă de lichide uleioase, volatile, cu miros
plăcut, aromat. Ele sunt amestecuri de diverşi constituenţi chimici dotaţi cu interesante
proprietăţi terapeutice.
Dintre toate denumirile aceea de ulei volatil este cea adecvată, deoarece defineşte
volatilitatea acestora şa temperatura ambiantă, datorită tensiunii de vapori crescute. Celelalte
denumiri sunt improprii: termenul “uleiuri eterice” ar trebui să caracterizeze amestecurile de
eteri, ori uleiurile volatile au în compoziţia lor şi mulţi alţi constituenţi care nu sunt eteri, iar
termenul de “uleiuri esenţiale” sau “esenţe” se aplică tuturor principiilor mirositoare degajate
de substanţele naturale, chiar şi ale acelora care au rezultat în urma unui proces fizic, chimic
sau enzimatic. Pentru diferenţierea uleiurilor volatile de cele grase, ambele lichide hidrofobe,
se foloseşte denumirea de aetherolea pentru primele şi olea pingua pentru cele din urmă.
Utilizarea plantelor de uleiuri volatile (denumite şi plante aromatice), sau numai a
uleiurilor volatile în lupta contra maladiilor infecţioase sau psihice este cunoscută sub
denumirea de aromaterapie. Mai recent termenul se aplică numai pentru terapia cu uleiuri
volatile.Ea se aplică de mai multe milenii. În evoluţia sa aromaterapia a cunoscut mai multe
etape: la început plantele aromatice se foloseau sub formă de infuzii, decocţii sau fumigaţii;
apoi ca extracte obţiute prin macerare sau digestie în uleiuri vegetale sau în vinuri (în această
perioadă noţiunea de acţiune terapeutică este legată de prezenţa substanţelor mirositoare), iar
mai târziu, după ce s-au acumulat suficiente cunoştiinţe despre uleiurile volatile, s-a trecut
la obţinerea acestora în stare pură (prin distilare) şi la folosirea lor în combaterea diferitelor
boli. Perioada modernă se bazează pe cunoştiinţe despre constituenţii chimici ai uleiurilor
volatile privind activitatea lor fizică, chimică, biochimică şi terapeutică.
Cea mai bogată zonă din lume în plante medicinale este India. Parfumurile erau mult
întrebuinţate atât în ceremonii religioase cât şi în medicină (adresându-se pentru tratarea
corpului şi sufletului). O inscripţie descoperită în Mesopotamia, având peste 4000 de ani,
menţionează utilizarea uleiurilor volatile în ceremonii relogioase şi în combaterea
epidemiilor.

1.2 Aromaterapia
Aromaterapia a devenit una dintre metodele de vindecare naturală cu cea mai rapidă
răspândire în mai multe țări ale lumii. Aceasta și-a câștigat rapid respectul din partea
medicilor tradiționali și a aromaterapeuților calificați care nu lucrează numai în particular, ci
și în spitale, ospicii și cabinete medicale.
Arta aromaterapiei folosește uleiurile esențiale pure, extrase din diferite părți ale
plantelor și ale copacilor. Aceste substanțe naturale, parfumate, lichide, considerate de obicei
,,forța vieții” sau ,,sufletul” plantelor, au o mulțime de proprietăți terapeutice.
Aromaterapia este o terapie holistică bazată pe metode complementare medicinei
clasice, care contribuie la menținerea sau redarea echilibrului sănătății fizice, mentale și
spirituale.
Plantele au fost folosite în scopuri medicinale încă de la facerea lumii. Oamenii
primitivi se bazau foarte mult pe instinctul lor de supraviețuire. Urmându-și simțul mirosului,
precum și experiența, au fost capabili să își însușească cunoștiințe despre capacitatea imensă a
plantelor de a vindeca și de a trata dureru și boli.
Mai multe studi, demonstrează că aromaterapia a șuat ființă în Egiptul Antic, iar
medicamentele pe bază de plante datează cel puțin de prin anii 3000 î. Hr. Există multe
dovezi care arată că parfumurile făceau parte din viața zilnică a egiptenilor. Pentru a fi mai
sănătoși, egiptenii de rând foloseau condimente în mâncare. De exemplu, usturoiul era foarte
cunoscut pentru calitatea sa de a îndepărta bolile și de a preveni izbucnirea unei epidemii.
Alte ierburi sau condimente folosite era semințele de anason, chimen, mentă, maghiran sau
pătrunjel.
 Egiptenii parfumieri au obținut formula faimosului ,,Kyphi”- tămâie și parfumul
preferat – bazat pe un amestec de 16 arome. Ingredientele exacte din care era alcătuit Kyphi
sunt necunoscute, dar se spune că, printre altele, ar fi conținut obligeană, scorțișoară, tămâie,
henna, ienupăr și smirnă.
De asemenea, ierburile aromatice și masajul erau folosite în China cu mult înainte de
nașterea lui Iisus. Chinezii care trăiau de-a lungul Fluviului Galben, acum 5000 de ani,
foloseau frunze de pelin și rădăcini de obligeană pentru igienă.
În India, pantele și extractele din plante erau folosite din anii 3000 î. Hr., medicina
tradițională indiană fiind cea mai veche formă de medicină din lume și se foloseau multe
tehnici diferite de masaj, presopunctură și uleiuri esențiale. Una dintre cele mai vechi cărți
indiente despre plante, Vedas, menționează busuiocul, scorțișoara, coriandrul, ghimbiru,
smirna și lemnul de santal.
Grecii antici au jucat un rol foarte imortant în medicina aromatică, dezvoltând
cuoștiințele dobândite de la egipteni. Hipocrate, care s-a făcut cunoscut ca ,,părintele
medicinei”, a adoptat o manieră holistică de tratare a organismului uman și a susținut
beneficiile băilor aromatice zilnice, precum și ale masajului.
Românii adorau parfumurile și uleiurile parfumate, pe care le foloseau la masaj sau
pentru a-și parfuma părul sau hainele. Când plecau a luptă, soldații români, aveau la ei smirnă
pentru a-și vindeca rănile. Cunoștiințele lor despre proprietățile de vindecare ale pantelor s-au
răspândit în întregul imperiu.
În Evul Mediu, lavanda și alte ierburi, prinse într-un buchet, erau folosite ca protecție
împotriva ciumei.
 Capitolul II

ULEIURI VOLATILE

2.1. Caracteristici
Uleiurile volatile mai sunt numite și uleiuri esențiale sau uleiuri etirice. Acestea sunt
amestecuri complexe de hidrocarburia alifatice și aromatice, acizi, aldehide și alcooli, esteri și
alți constituenți, predominând compușii din clasa terpenoidelor. Aceste uleiuri constituie o
clasă de principii active foarte valoroase pentru industria de parfumerie, alimentară,
cosmetică și alimentară. Cea mai reprezentativă acțiune este cea antiseptică, pe lângă acțiunea
de a fi odorant sau aromatizant natural deosebit.
Majoritatea uleiurilor volatile au un spectru larg de acțiune asupra germenilor gram
pozitivi sau gram negativi. Pe lângă acestea, uleiurile volatile au o acțiune abtivirală, colagoă-
coleretică, decongestivă, cicatrizantă, stimulatoare asupra circulației și respirației. Compușii
uleiurilor volatile, cei mai importanți, sunt terpenii și derivații lor, cum ar fi: geramiolul în
flori de trandafir și eucalipt, linalolul în lăcrămioare, flori de portocal, citralul în coaja de
portocale, coriandru, berneol și camfor.
Compoziția uleiurilor esențiale, proporția în care diferiți terpeni se găsesc, depinde de
natura speciei, de organele plantelor, de factorii pedoclimatici și agrotehnici și de faza de
dezvoltare a plantei respective.

2.2.Răspândire
De obicei, uleiurile volatile se găsesc în plante superioare (circa 50 de familii)
aparţinând unor ordine ale angiospermelor (Asterales, Apiales, Arales, Laurales, Lamiales,
Magnoliales, Poales, Rutales, Sapindales, Zingiberales) sau gimnospermelor (Pinales), dar se
cunosc şi ciuperci producătoare de lactone sesquiterpenice azulenogene (Baziodiomycete), de
sesquiterpene volatile (Ascomycete), sau alge care elaborează sesquiterpene halogenate şi
Bryophytae specializate în biosinteza lactonelor sesquiterpenice. Deşi compuşii terpenici sunt
caracteristici regnului vegetal, s-au semnalat câteva monoterpene biosintetizate de bacterii din
sol (acetat de bornil, geosmina), de insecte, precum şi unele sesqui- şi diterpene de origine
animal (Celentere, Spongiere).
Plantee aromatice sunt acele specii care conțin o cantitate mai mare de ulei volatile
(cel puțin 0,1-0,2% ), care au un miros suficient de perceptibil sau care se pretează unei
exploatări rentabile economice. În afară de acestea, mai sunt însă și alte specii care deși nu au
un miros caracteristic, conțin totuși sunstanțe terpenice care intră în compoziția uleiurilor
volatile.

2.3.Localizare
Sinteza şi acumularea de uleiuri volatile fie în exteriorul plantei, în peri glandulari
(Asteracea, Geraniaceae, Lamiaceae, Moraceae) şi în papile (Rosa sp.), fie în interiorul ei, în
celulele secretorii (Araceae, Lauraceae, Magnoliaceae, Pieperaceae, Zingiberaceae), în spaţii
intercelulare de origine schizogenă sau schizolizigenă, respectiv în canale secretorii
(Abietaceae, Apiaceae) sau în pungi secretorii.
Uleiurile volatile se pot acumula în toate organele plantei, însă în cantităţi diferite.
Astfel, le întâlnim în: rădăcini, rizomi, frunze, flori, seminţe, în lemnul tulpinilor sau în
scoarţă.
Deşi toate organele unei specii pot conţine ulei volatil, compoziţia acestuia variază în
funcţie de organul în care se găseşte. De exemplu, din Citrus aurantium L. Ssp. Aurantium
cunoscut sub denumirea populară de portocal amar (Rutaceae) se pot obţine trei feluri de
uleiuri volatile: esenţa de Curacao (Aurantii aetheroleum), prin presarea pericarpului
proaspăt; esenţa de Neroli (Neroli aetheroleum), prin distilarea cu vapori de apă a florilor
imature; esenţa de portocal amar, prin distilarea cu vapori de apă a frunzelor, ramurilor şi
fructelor imature proaspete.Conţinutul în ulei volatil al plantelor se situează de cele mai multe
ori sub 1%, rareori putând atinge 15% sau chiar mai mult.

2.4.Proprietăți fizico-chimice
 Proprietăți fizice
Uleiurile volatile sunt substanțe lichide cu miros aromat și plăcut. Datorită tensiunii de
vapori ridicare dau amestecuri azeotrope cu vaporii de apă și car distilă la temperaturi mult
mai joase. În general sunt incolore, dar există și uleiuri volatile colorate: în roșiatic (uleiul
volatil de scorțișoară), în albastru (uleiul volatil de mușețel), în verde (uleiul volatil de
absint).
Uleiurile volatile fierb la temperaturi cuprinse între 150-3000C și sunt mai ușoare
decât apa. Excepție de la acest caz fac parte uleiurile de scorțișoară, migdale amare și
cuișoare, care sunt mai grele decât apa. Acestea sunt solubile în solvenți organici, în alcool, în
uleiuri fix, insolubile în apă, solubile în soluția de clorhidrat 60%, însă sunt buni solvenți
lipofili. Uleiurie volatile sunt substanțe inflamabile, mirosul lor fiind uneori iritant, deși
aromat, iar gustul arzător.
Uleiurile volatile penetrează prin învelișul cutanat.Fiind solubile în stratul lipidic al
pielii, ele traversează foarte repede straturile externe și intră rapid în sânge. De exemplu, prin
aplicarea lor în doze mari pe pielea șoarecilor sau a șobolanilor, ele provoacă imediat moartea
acestora. În doze mai mici, ele provoacă fenomene de depresie sau excitație.
În Farmacopeea Română ediția a X-a, uleiurile volatile sunt descrise ca lichide
limpezi, în majoritatea cazurilor, incolore sau colorate cu miros aromat, caracteristic de obicei
componentei principale și cu gust arzător. La temperaturi scăzute, anumite uleiuri volatile
depun cristale, care se redizolvă prin ușoară încălzire iar la aer și lumină își modifică
proprietățile fizice.
 Proprietăți chimice
În funcție de componenții săi, fiecare ulei volatil prezintă proprietăți chimice
specifice. Uleiurile păstrate la lumină, în general, se brunifică datorită unor reacții de oxidare
foto-chimice. Oxidabilitatea lor se explică prin existența dublelor legături precum și a
funcțiilor oxidril și carbonil grefate pe catena sau pe nucleul de bază. Ca urmare, unele din
compoentele uleiului trec cu ușurință în compuși de condensare macromoleculari. Datorită
acidului sulfuric concentrat apar colorații intense.
Compoziția uleiurilor volatile este influențată de mai mulți factori, cum ar fi: perioada
de recoltare, regiunea demografică, clima, perioada de depozitare, metoda de extracție,
condiții de uscare, metode de analiză.
Majoritatea studiilor au demonstrat că cea care influențează conținutul uleiului volatil
este regiunea geografică.
 Compoziție chimică
Aproape toate uleiurile volatile aparțin clasei terpenoidelor. Pentru anumite
particularități pe care le reprezintă fiecare substanță inclusă în această grupă, toate se numesc
terpenoide dar termenul de terpenă se acordă, de regulă, numai compușilor ce au 10 atomi de
carbon.
O serie de terpenoide, cum sunt carotenoidele, acizii rezinici, acizii triterpenici sau
saponozidele, nu sunt incluse în grupul uleiurilor volatile datorită greutății moleculare mari, a
stării de agregare solide și deci a lipsei de volatilitate. Numai monoterpenele și unele
sescviterpene sunt constituente ale uleiurilor volatile. În afară de acesta, în categoria uleiurilor
volatile sunt incluse și o serie de combinații aromatice, antrenabile cu vapori de apă, cu miros
plăcut, cu origine biogenetică fie din acetilcoenzima A, dar și de origine fenil-propanoica.
Monoterpenele sunt compușii cel mai bine reprezentanți cantitativ în compoziția
tuturor uleiurilor volatile, constituind produși secundari rezultați ca urmare a activității
metabolismului secundar. Acestea sunt combinații cu 10 atomi de carbon în moleculă și sunt
alcătuite din următoarele grupări:
 Hidrocarburi: aciclice (mircen, ocimen), monociclice (cimen), biciclice
(pinen);
  Alcooli: linalool (lavandă, coriandru), geraniol (portocal), farnesol (ylang-
ylang), mentol (mentă), borneol (rozmarin, pin);
 Aldehide: citronelal (scorțișoară, lămâie);
 Cetone: carvona (chimen, anason, mentă), camfora (camfor, scorțișoră, salvie),
mentona (metă);
 Esteri: acetat de terpenil (pin), acetat de bornil (rozmarin);
 Eteri: anetol (mărar, anason), apiol (pătrunjel);
 Peroxizi: ascaridol;
 Fenoli: timolul (cimbru), carvacrol (mentă, roiniță);
Sescviterpenele sunt alcătuite din 3 unități de izopren (15 atomi de Carbon). Creșterea
lanțului determină o creștere și a numărului de structuri chimice. Acestea sunt alcătuite din
grupări funcționale similare monoterpenelor:
 Azulene: guaiazulena (guiacol), camazulena (mușețel, coada șoricelului);
 Alcooli: bisabolol (mușețel), farnesol (lămâie, trandafir);
 Cetone: turmerona (turmeric).

2.5. Componente aromatice

În compoziția uleiurilor volatile se găsesc și unele substanțe cu structură aromatică,
care pe lângă mirosul lor plăcut prezintă și proprietatea de a fi antrenabile cu vapori de apă.
Din punct de vedere biogenetic, uleiurile volatile sunt de origine terpenoidică sau fenil-
propanică.
Componentele aromatice cuprind următoarele grupări funcționale:
 Aldehide: aldehida cinamică (scorțișoară);
 Fenoli: eugenol (scorțișoară, mărar);
 Alcooli: alcoolul cinamic (scorțișoară).
Datorită diversității substanțelor care intră în compoziția uleiurilor volatile există mai
multe criterii de clasificare care reflectă structura și proprietatea componenților, și anume:
 După numărul atomilor de carbon din moleculă: terpene 10C, sescviterpene
15C, diterpene 20C, triterpene 30C;
 După funcțiile grefate pe nucleul de bază: hidrocarburi, alcooli, aldehide,
cetone, acizi, compuși cu funcții mixte;
 După forma moleculei: aciclice, monociclice, biciclice și triciclice.
 2.6. Casificarea uleiurilor volatile
După gradul de volatilitate, uleiurile se clasifică astfel:
 Puternic volatile- se evaporă cel mai repede, au efect stimulator, se absorb
repede, au miros puternic, nu sunt persistente;
 Mediu volatile- se mențin cam 2-3 ore înainte de a se evapora, au efect asupra
organelor;
 Slab volatile- au cel mai scăzut grad de volatilitate, se evaporă foarte greu, au
efect relaxant, sunt persistente.

2.7.Obținerea uleiurilor volatile

Ca și uleiurile vegetale, uleiurile volatile se extrag din acele părți ale plantei în care
sunt prezente cantități mari, de exemplu:
 Flori- trandafiri, tuberoze, iasomie;
 Flori și frunze- mentă, geranium, violete;
 Fructe- coriandru, fenicul, anason;
 Semințe- ambret, nucșoară;
 Coaja fructelor- portocal, lămâi;
 Rădăcini- ghimbir, angelică;
 Lemn sau scoarță- cantal, scorțișoară, cedru;
 Boboci florali și muguri- coacăz, plop, cuișoare;
 Planta întreagă- salvie, busuioc, cimbru;
 Ace și ramuri- brad, pin.
În anumite cazuri, substanțele odorante se extrag din exudatele naturale sau patologice
ale planteor (balsamuri, rezine, oleogumirezine, gumirezine). În general,
toate organele plantei conțin același ulei, însă există si mici excepții. De exemplu, în acest
sens, arborele de scorțișoară și portocalul amar. Arborele de scorțișoară produce trei tipuri de
uleiuri volatile: un ulei bogat în eugenol (în frunze), un ulei al cărui component majoritar este
alheida cinamică (în scoarță) și un ulei bogat în camfor (în rădăcină). Din portocalul amar se
extrag: uleiul și absolutul de neroli (din flori), uleiul de portocale (din coaja fructelor), și
uleiul petitgrain bigarde (din frunze, ramuri tinere și fructe imature).
 La baza metodelor de extracţie a uleiurilor volatile din produsele vegetale stau
proprietăţile lor fizico-chimice, în special tensiunea mare de vapori şi solubilitatea în solvenţi
volatili neapoşi şi în substanţe grase.
Ca şi uleiurile vegetale, uleiurile volatile se extrag din părţile plantei care prezintă
cantităţi mai mari.
Obținerea uleiurilor volatile necesită respectarea unui număr de condiții fără de care
nu se ajunge la calitatea de ulei cerută de norme. Recoltarea materialului vegetal trebuie
făcută cu mare grijă pentru a nu fi impurificat cu părți sau resturi din alte specii.

Materialul vegetal care este supus hidrodistilării nu este întotdeauna prelucrat imediat
după recoltare. Datorită unor modificări chimice și morfoogice, ca urmare a acțiunii aerului și
a încălzirii din cauza tasării în grămezi, ceea ce favorizează fermentația, se obține un ulei de
calitate inferioară. În cazul uscării materialului vegetal înaintea prelucrării, se poate provoca
în anumite condiții apariția unor constituenți olfactivi interesați.
Procedeul de obținere a uleiurilor volatile (procesul tehnologic) intervine în mod
determinant în calitatea și compoziția acestora.
Produsele supuse extracţiei pot fi atât proaspete cât şi uscate, întregi sau fragmentate
(frunze, ierburi), concasate (organe subterane) sau sub formă de rumeguş (lemnul).
Alegerea metodei adecvate de extracţie se face în funcţie de cantitatea de ulei volatil
din produsul vegetal, de localizarea şi de proprietăţile lui fizico-chimice. De exemplu,
produsele vegetale având un conţinut ridicat de ulei volatil (pericarpul citricelor) se pot
supune presării. Pentru produsele vegetale cu conţinut mediu de ulei volatil se preferă
distilarea sau antrenarea cu vapori de apă, iar pentru cele cu conţinut mic de ulei volatil se
utilizează extracţia cu solvent volatil sau cu substanţe lipofile. Uleiurile volatile care conţin
principii uşor degradabile se extrag la rece. Încălzirea (în special cea directă) favorizează
carbonizarea produsului vegetal şi formarea unor compuşi volatili, care scad calitatea uleiului.
Principalele procedee de extracţie sunt:
 Distilarea cu vapori de apă în circuit deschis;
 Distilarea în circuit închis;
 Antrenarea cu vapori de apă;
 Extracţia cu solvenţi volatili apolari.
 Distilarea cu vapori de apă în circuit deschis
Este cea mai simplă metodă de extracţie a uleiurilor volatile. Principiul metodei constă
în fierberea cu apă a produsului vegetal mărunţit (adus în vasul de distilare împreună cu apa)
şi distilarea uleiului volatil împreună cu aceasta. Din hidrodistilat (dispersie ulei volatil/apă),
uleiul volatil se separă fie de la sine, uneori fiind necesar un repaus de 24-48 ore, colectarea
realizându-se în vase florentine, fie prin salefierea cu clorură de sodiu (care creşte densitatea
mediului de dispersie şi grăbeşte separarea uleiului volatil), urmată de extracţie cu solvent
apolar. Vasele florentine sunt recipiente cu tub lateral în partea inferioară sau sperioară, după
cum uleiurile au densitatea supra- respectiv subunitară. Deşi este o metodă simplă, aceasta
prezintă o serie de dezavantaje, care influenţează negativ calitatea uleiului volatil. Pe lângă
compuşii volatili formaţi printr-o eventuală carbonizare, din cauza temperaturii ridicate,
esterii pot hidroliza, hidrocarburile se pot cicliza, alcoolii, aldehidele şi cetonele se pot oxida.
De asemenea, se pot produce izomerizări şi racemizări sau pot fi antrenaţi şi alţi compuşi
volatili (cumarinele), care nu se numără printre constituenţii uleiului volatil

Distilarea în circuit închis (aparat Neo-Clevenger)

Acest procedeu permite obţinerea directă a uleiului volatil. În cazul uleiurilor volatile
vâscoase sau mai dense ca apa, colectarea acestora se poate realiza într-un solvent apolar
nevolatil, cu densitate mică (xilen, toluen). Metoda poate fi utilizată şi pentru determinarea
conţinutului în ulei volatil al produselor vegetale.

Antrenarea cu vapori de apă constă în trecerea vaporilor de apă obţinuţi într-un

generator, peste produsul vegetal mărunţit, amplasat într-un recipient încălzit. Se obţine un
hidrodistilat, din care uleiul volatil (superior calitativ celui obţinut prin distilare) se separă
conform tehnicilor prezentate la distilarea cu vapori de apă sau prin centrifugare ori prin alte
procedee (cohobaţie). Cohobaţia constă în distilarea repetată a hidrodistilatelor până la
separarea uleiului volatil. Alteori hidrodistilatele pot fi aduse în generatorul de vapori pentru
a putea fi folosite la o nouă antrenare cu vapori de apă.
 Extracţia cu solvenţi volatili apolari se parctică în cazul produselor vegetale cu
conţinut redus de ulei volatil sau când acesta este uşor alterabil. Solvenţii folosiţi în mod
curent sunt hidrocarburi alifatice (eter de petrol, hexan, dar şi propan sau butan lichid) sau
aromatice (benzen), uneori derivaţi halogenaţi (cloruraţi sau floruraţi) ai metanului şi
etanului. Pentru purificare se foloseşte etanolul.
Alegerea solventului se face în funcţie de parametrii tehnici şi economici:
selectivitate, stabilitate, inerţie chimică, temperatură de fierbere (să nu fie prea ridicată,
pentru a putea fi uşor îndepărtaţi din ulei şi nici prea joasă, pentru a evita pierderile şi
costurile ridicate), securitatea de manipulare (netoxici şi neinflamabil pe cât posibil).
Utilizarea solvenţilor cu punct de fierbere scăzut evită degradarea indusă de prezenţa apei şi a
pH-ului acid, ori alte eventuale modificări ale constituenţilor uleiului volatil care dăunează
calităţii.
Dezavantajul acestor procedee constă în lipsa de selectivitate, alături de ueiul volatil
extrăgându-se şi alţi compuşi lipofili (substanţe grase, fosfolipide, carotenoide, rezine,
alcaloizi, agliconi etc.).
Ca aparatură de laborator pot fi folosite aparate Soxhlet sau aparate refluxat. În
industrie se folosesc extractoare metalice de inox prevăzute cu manta de încălzire, vană de
evacuare a extractului, capac pentru accesul materialului vegetal, coş din sită de sârmă unde
se aduce produsul vegetal ambalat în saci de pânză, un sistem de introducere şi distribuire a
solventului şi altul de evacuare a vaporilor spre refrigerent. Extracţia poate fi simplă, multiplă
sau în contracurent.
 2.7.1. Metode mecanice de obținere a uleiurilor volatile
 Prin stoarcere
Fructele proaspete, tăiate în două sau trei părți, se curăță de miez. Coaja rămasă se
stoarce deasupra unui vas în care se găsește un burete. Pe măsura îmbibării buretelui acesta se
stoarce într-un vas colector. Odată cu uleiul volatil trece, la stoarcere, și o parte din sucul
celular. După colectare se lasă să se separe lichidul apos și se decantează uleiul.
 Prin radere
Se răzuiește suprafața fructului cu o răzătoare cu ace sau se rotesc una-două fructe
într-o pâlnie cu țepi, sau într-un vas cilindric al cărui fund este acoperit cu țepi scurți și
dispuși în cercuri concentrice. Țepii trebuie să aibă dimensiunea adecvată astfel încât să
perforeze numai glandele de ulei, deoarece pătrunzând prea adânc în pericarpul fructului
măresc cantitatea de lichid celular, ceea ce va scădea calitatea uleiului volatil.
 Prin presare
În acest caz se folosesc prese de mână sau prese hidraulice. Cel mai mare randament
este dat de presele hidraulice însă calitatea cea mai bună o dă procedeul manual.

2.7.2. Metode moderne de obținere a uleiurilor volatile

Extracția asistată de ultrasunete include două tipuri de fenomene fizice: difuzia prin
peretele celular și vărsarea coținutului celulelor, odată ce peretele celular a fost rupt. Ambele
fenomene sunt smnificativ influențate de ultrasunete. Extracția asistată de
microunde: microundele sunt absorbite de materialul vegetal, energia lor determinând o
creștere bruscă a temperaturii în interiorul sistemului glandular. Temperatura se menține
ridicată până când presiunea internă depășește capacitatea de extensie a peretelui celular,
provocând ruperea acestuia și eliberarea, respectiv dizolvarea substanțelor odorante în
solvent. Materialul vegetal se separă prin filtrare iar soluția filtrată se preucrează pentru
obținerea uleiului volatil.
Avantajele metodelor moderne față de procedeele tradiționale de extracție
sunt:
 Timp scurt de extracție (30 de min față de 3-4 ore pentru extracția prin hidrodistilare);
 Consum mai mic de energie (0,25 KW comparativ cu 4,5 KW în cazul hidrodistilării);
 Cantitatea de CO2 eliminată în atmosferă este mai mică (200 g CO2 pe gram de ulei
volatil față de 3600 g CO2 pe gram ulei volatil la hidrodistilare).
 2.7.3. Metode fermentative
Aceste metode se aplică pentru obținerea uleiurilor volatile nepreformate care se
găsesc, în plante, sub forma glicozidelor. Se separă mai întâi glicozidele, pe cale
fermentativă, cu ajutorul enzimelor care, de regulă, se găsesc în aceeași plantă. Materialul
vegetal se mărunțește și se amestecă cu apă. Se păstrează o mică parte iar restul se încălzește
la 70-800C pentru dizolvarea glicozidelor când, concomitent, are loc și inactivarea enzimelor.
Pentru determinarea fermentației se adaugă partea neîncălzită care conține enzime în stare
activă, lăsându-se apoi un timp pentru fermentare.
Uleiul volatil pus în libertate, pe această cale enzimatică, se antrenează prin distilarea
amestecului, astfel se obține esența de muștar, esența de migdale amare și esența de
Wintergreen.
Cum se pot păstra uleiurile volatile?
Uleiurile volatile sut sensibile la efectele luminii, căldurii, oxigenului și al umezelii.
Se recomandă ca acestea să fie depozitate în sticluțe închise la culoare, ferite de lumina
directă a soarelui și păstrate la temperatura camerei sau mai scăzută decât aceasta. Dopul
sticluței trebuie perfect închis, deoarece uleiurile volatile sunt substanțe care se evaporă rapid.
Amestecurile de uleiuri volatile se pot păstra în sticluțe similare.

De ce să folosim uleiurile volatile?

 Acționează rapid, puternic, direct la țintă, fiind adevărate esențe vegetale;
 Cresc rezistența la factorii nocivi din mediu și la epidermii;
 Acționează eficient asupra mai multor bacterii, fungi, paraziți și virusuri;
 Își păstrează acțiunea antimicrobiană chiar dacă sunt administrate repetat la aceeași
persoană;
 Influențează rapid bine-dispoziția și emoțiile;
 Sunt lipsite de reacții secundare dacă sunt administrate conform unei recomandări
medicale;
 Nu necesită administrare în doze mari;
 Sunt plăcute și au o aromă naturală, fără a conține aditivi chimici;
 Se administrează ușor.
 2.8. Administrarea internă a uleiurilor volatile
În anumite afecțiuni, uleiurile volatile folosite intern sunt cel mai rapid remediu al
aromoterapiei și al fitoterapiei. Aceste afecțiuni sunt de cele mai multe ori cele infecțioase,
dezechilibre hormonale, dezechilibre psihice, boli cauzate de stres.
Utilizarea internă a uleiurilor volatile prezintă următoarele avantaje:
 Sunt rapide;
 Sunt puternice (un gram de ulei volatil este obținut din zeci sau sute de grame de
plantă, constituind un adevărat concentrat natural, eficient în doze mici, de ordinul a
câtorva picături); în anumite afecțiuni, de exemplu cistita, o combinație simplă de
uleiuri volatile (cimbru, busuioc, mentă) este mai eficientă de câteva ori decât
antibioticele de sinteză, care rămân adesea fără efect;
 Sunt bine asimilate de organism și nu necesită administrare în doze mari;
 Sunt simplu de administrat și manipulat;
 Datorită volatilității lor se răspândesc după administrare în întregul aparat digestiv și
căile respiratorii;
Precauții ce trebuie luate în cazul administrării pe cale internă a uleiurilor volatile:
 Doza trebuie strict respectată; aici putem aminti celebra afirmație a lui Paracelsus, și
anume: ,,totul este otravă, ceea ce contează este doza”. De exemplu menta, o plantă
aparent banală, supradozată produce moartea prin asfixie;
 Trebuie să ne asigurăm că nu avem reacții alergice la anumite uleiuri;
 Trebuie să avem grijă să verificăm daca uleiul este contrafăcut sau nu, deoarece pot
apărea fenomene nedorite, imediate sau manifestate în timp. Această metodă se
practica în Occident, ducând la numeroase accidente produse din cauza uleiurolor
contrafăcute și se maifestau prin iritații, hemoragii interne, tuburări digestive.
Administrarea de 3-4 ori pe zi a unui ulei volatil cu proprietăți antispetice puternice
(de exemplu pinul, cimbrul, busuiocul sau menta) conferă imunitate la epidermiile de
gripă.
Modul de administrare externă a uleiului volatil pur în aromaterapie
 Inhalații
Inhalațiile sunt foarte potrivite pentru tratarea problemelor respiratorii, a răcelilor, a
gripei și pentru pregătirea tenului în vederea unui tratament cosmetic.
 2.9.Utilizări ale uleiurilor volatile
 Afecțiuni ale sistemului digestiv
a) În enterocolite și colici abdominali: ulei volatil de mentă (Aetheroleum Mentae), de
cimbru (Aetheroleum Thymi), de busuioc (Aetheroleum Basilici), de cuișoare
(Aetheroleum Caryophillarum);
b) În afecțiuni hepatice: ulei volatil de rosmarin (Aetheroleum Rosmarini), de mentă
(Aetheroleum Rosmarini), de mentă (Aetheroleum Mentae);
c) În litiaza biliară: ulei volatil de rosmarin (Aetheroleum Rosmarini).

 Afecțiuni ale sistemului uro-genital

a) Amenoree: ulei volatil de mentă, de cimbru, de busuioc;
b) Dismenoree: ulei volatil de anason (Aetheroleum Anisi), de rozmarin;

 Afecțiuni cardio-vasculare: ulei volatil de cimbru, de rozmarin

 Afecțiuni ale sistemului nervos central:

a) Sedative: ulei volatil de busuioc, de rozmarin;
b) Migrene ulei volatil de mentă;
c) Astenie: ulei volatil de cimbru, de scorțișoară (Aetheroleum Cinnamoni), de maghiran
(Aetheroleum Zingiberis), de busuioc.

 Afecțiuni ale căilor respiratorii și pulmonare: ulei volatil de anason (aetheroleum

Anisi), de cuișoare, de mentă, de cimbru.
 Capitolul III

PRODUSE VEGETALE CE CONȚIN ULEIURI VOLATILE

3.1 Flori
A. Lavanda (Lavandula officinalis)
Produsul vegetal : inflorescențele – Flores Lavandulae
Este un semiarbust de cultură, înalt de 30 – 70 cm.
Inflorescențele furnizează un ulei volatil foarte căutat în parfumerie și cosmetică,
datorită mirosului fin, suav și penetrant.
Uleiul volatil de lavandă
Este un ulei esențial, circa 1,5-3%, alcătuit din : acetate de linalil, linalol, cis- și trans-
beta-ocimene, stepinen, cineol, alfa-terpinol, camfor, limonen, tanin, cumarine, luteolină,
fitosteroli și triterpene.
Acesta acționează intern ca și antispastic, diuretic, colagog, aromatizant, calmant și
antiseptic iar extern ca și calmant și antifebril, antiseptic și cicatrizant al rănilor și zonelor
inflamate, aromatizant în preparate cosmetice.
Uleiul de lavandă se păstrază în flacoane
etanșe ferite de lumină și căldură.
Modul de administrare intern este sub formă
de picături, la copii 2 picături amestecate cu miere
de 2-3 ori pe zi iar la adulți 5-10 picături (diluate
cu apă înainte de administrare) de 2-3 ori pe zi.
 B. Mușețelul ( Matricaria chamomilla)
Produsul vegetal: Flores Chamomillae și Herba Chamomillae.
Este o plantă erbacee, anuală și bianuală, înaltă de 50-60 cm care crește frecvent la
câmpie, în locuri însorite, și înflorește în lunile aprilie, mai și septembrie.
Uleiul volatil de mușețel
Este obținut prin distilare cu aburi a florilor, rezultând o soluție cu miros și gust
caracteristic.
Compoziția chimică: ά-bisabolol; bisabolol-oxizii A,B,C; bisabolonoxid, camazulenă,
camaviolină, spatulenol; flavonoide-apigenol, luteolină, cvercitină; vitamine A,C,; acid
nicotinic.
Uleiul esențial se păstrează în sticluțe brune de 10 și 50 mililitri, prevăzute cu dop
picurător. Se păstrează la loc uscat și ferit de acțiunea razelor solare.
Acest ulei se folosește în aromaterapie, fiind unul dintre cele mai bune produse cu
proprietăți calmante ce au efect benefic în sfera psiho-emoțională.
Prin proprietățile calmante și antiinfamatorii, uleiul volatil de mușețel este un bun
remediu în tratamentul iritațiilor de pe piele, arsurilor și înțepăturilor de insecte.
Este recomandat pentru întărirea sistemului imunitar și pentru reducerea
susceptibilității la infecții și este indicat pentru anemie. La nivelul sistemului digestiv, acesta
reduce gazele și durerile abdominale, ușurează simptomele indigestiei și ale diareei, reduce
inflamația intestinelor și stimulează funcționearea ficatului și a vezicii biliare. Este
recomandat pentru articulațiile și tendoanele inflamate și relaxează mușchii, în special pe
aceia asociați cu tensiune nervoasă. Uleiul volatil de
mușețel este benefic pentru toate tipurile de piele,
inclusiv cea sensibilă, ușor iritabilă sau uscată, si este
folositor în cazul eczemelor și psoriazisului. Calmează
pielea iritată și inflamată și este un bun remediu pentru
mameleoanele crăpate.
Pentru uz intern are acțiune antiinflamatoare,
emolientă, analgezică, antispastică, stomahică,
antialergică, imunomodulatoare, radioprotectoare,
antitoxică, ușor sedativă, antibacteriană, ușor feriprivă.
Uleiul de mușețel consolidează sistemul imunitar al organismului Se poate folosi și în
cosmetică deoarece este benefic pentru piele, calmează și ameliorează pielea, și de asemenea
elimină roșeața, iritațiile și alte probleme tegumentare. Are efect asupra scalpului și a firelor
de păr și ajută la creșterea rezistenței părului, stimulează refacerea acestuia și îi oferă
strălucire.
C. Iasomia (Jasminum officinale)
Cunoscută în India sub denumirea de "regina florilor", iasomia este considerată nu
numai o plantă decorativă, ci şi un remediu împotriva stresului şi a altor tulburări nervoase.
Iasomia este un arbust cu flori albe, roze, galbene sau purpurii, cu un parfum puternic
diafan, originar din Caucaz, zona munţilor Himalaya, din Persia si Kashmir, venerată şi
considerată o plantă sacră, floare sfântă a
zeului hindus al dragostei, Kama.
Numele de iasomie vine de la cuvantul persan
"yasmin" care înseamnă "dar al Domnului".
Florile de iasomie conţin ulei eteric, acetat
benzilic, alcool benzilic, linalcool, indol şi
iasmon.
Florile de iasomie au acţiune relaxantă, efect
decontracturant, antiseptic, afrodisiac etc.

Uleiul volatil de iasomie

Acest ulei se extrage cu solvenți din flori. Este indicat ca și curativ, afrodisiac,
antidepresiv și revigorant.
Acționează asupra sistemului urogenital (recomandat la naștere, deoarece calmează
durerile travaliului și stimulează eliminarea placentei, de asemenea se folosește după naștere
deoarece stimulează producerea laptelui și previne depresia postnatală, calmează durerile
menstruale) și asupra pielii (excelent pentru toate tipurile de piele, crește elasticitatea pielii li
reduce semnele și cicatricile).
 D. Ylang-ylang (Conanga odorata)
Ylang Ylang este o planta cu nume exotic precum regiunile tropicale unde aceasta isi
are originea. Numele ei inseamna "Floarea Florilor" iar florile ei bogate cu miros dulceag sunt
colorate in roz, mov sau galben, culori care sunt desprinse din rasarit sau apus. Acesti arbusti
infloresc pe undeva pe la tropice, in insulele Pacificului de Sud (Filipine, Fiji, Tonga, Samoa,
Cook).
Ulei volatil de ylang-ylang
Uleiul volatil de ylang-ylang se extrage prin distilare cu aburi a florilor. Acționează ca
și antidepresiv, afrodisiac, calmant, euforic.
Acționează asupra sistemului circulator
diminuând palpitațiile, bătăile rapide ale inimii
(tahicardie) și respirația rapidă (hiperapnee). De
asemenea, la nivelul sistemului nervos, este
relaxant și înlătură stările de anexietate, de
tensiune, de furie și de frică, combate depresia și
înlătură insomnia și gândurile negative.
Este un ulei care asigura mentinerea
echilibrului pentru tenul gras sau uscat. S-a
constatat efectul sau de stimulare a cresterii
parului, putand fi folosit ca un balsam natural.

E. Trandafirul (rosa damascena)

Originar din Asia - Extremul Orient (China, Japonia, India), Orientul Apropiat (Iran,
Siria) si zona estica a Marii Mediterane (Asia Mica),trandafirul a traversat mari si oceane,
metamorfozandu-se intr-atat incat au ajuns astazi sa numere peste 30.000 de specii. In scop
terapeutic sunt folosite petalele, care trebuie recoltate in faza de inflorire deplina, cand
continutul de ulei este maxim.
Compozitie chimica: ulei eteric; coloranti antocianici; derivati flavonici; taninri;
acizi organici; vitamine (A, B2, C, K, PP); saruri minerale (potasiu, fier, calciu, magneziu).
Proprietati terapeutice
- astringente, cicatrizante, antihemoragice;
- antidiareice, antidizenterice, antihelmintice;
- dezinfectante, antiseptice, antimicotice;
- antiinflamatoare (decongestive);
- antipiretice (febrifuge);
- fortifiante, tonice, mineralizante;
- aromatizante si odorante.
Ulei volatil de trandafir
Acționează asupra: sistemului circulator
(detoxifică sângele și este un excelent tonic pentru
inimă; reduce palpitațiile), sistemului digestiv
(adjuvant în combaterea constipației și problemelor
ficatului, ca detoxifiant și tonic), sistemului urogenital
(are un efect remarcabil asupra boilor sistemului reproductiv feminin; curăță, reglează și
tonifică uterul; recomandat pentru sindromul premenstrual și pentru menopauză), sistemului
nervos și piele.

3.2 Plante aromatice

A. Menta (Mentha Piperita)

Uleiul volatil de mentă

Uleiul volatil de mentă este un ulei obținut prin
distilare din frunzele plantei Mentha piperita. Ne ajută
să ne concentrăm şi ne purifică mintea de obsesii şi
griji.
Ca și principii active: terpene monociclice -
mentol (45-70%) și mentona (8-24%)- și alte hidrocarburi terpenice – pinen, terpinen,
limonen, camfen-. Are o acțiune farmacologică antiseptică, antidiareică, antiinflamatoare
și stimulentă a funcției digestive. Este indicat în afecțiuni digestive însoțite de diaree,
balonări, afecțiuni renale, astenii. Uleiul de mentă se folosește și în industria cosmetică
(loțiuni, paste de dinți), industria alimentară și industria de medicamente cu aromatizant.
Modul de administrare poate fi intern, sub formă de picături, și extern sub formă de inhalații,
loțiuni și frecții.
 Utilizarea uleiului de mentă

B. Salvia (Salvia officinalis)

Salvia este o plantă meliferă originară din zona Mediteraneană, care creşte cultivată în
grădini însorite, cu tulpinã mult ramificatã, ierboasã
în partea superioarã şi lemnoasã în partea inferioarã.
Frunzele alungite, pãroase pe ambele feţe, un
timp sunt de culoare argintie şi apoi devin verzi-
cenuşii, iar florile grupate sunt albastre cu nuanţe de
violet.
În scop medicinal, de la salvie se
folosesc frunzele şi părţile aeriene înflorite.
 Uleiul volatil de salvie
Uleiul volatil de salvie este compus din uleiuri esențiale, flavoane, acizi organici,
vitamina B1, vitamina C, enzime, rășini, lipide, glucide și săruri minerale. Ca și uz intern,
uleiul de salvie are acțiune farmaologică precum antiseptică, antispastică, carminativă,
coleretic-colagog, antioxidantă, antitermică, ușor sedativă și bacteriostatică. Acțiunea
farmacologică, de uz extern, este: antiseptică, hemostatică locală, cicatrizantă, tonică,
astringetă.
În uzul extern, uleiul de salvie este utilizat în inflamații gastro-intestinale, balonări
abdominale, diabet, reumatism, varice și bronșite cronice. Ca și uz extern este utilizată în
gingivite, aftoza bucală, abcese dentare, amigdalite, faringite, răni purulente și se
administrează sub formă de badijonări în zonele afectate.

C. Fenicul (Foeniculum vulgare)

Această plantă perenă înaltă, cu frunze în formă de pană, este originară din bazinul
mediteraneean şi a fost cultivată încă din Antichitate. Toate părţile componente ale
feniculului au un miros puternic de anason, el fiind o plantă alimentară foarte populară.
Florile mici, galben-verzui, cresc pe capete mari şi late. Seminţele mici, galben-maronii şi
aplatizate au miros şi gust aromat.
În scop terapeutic se folosesc seminţele, care se
recoltează toamna, când se îngălbenesc şi se folosesc
întregi sau se extrage din ele un ulei esenţial.
Uleiul esenţial alcătuieşte până la 6% din
seminţe şi conţine în principal anetol, plus estragol şi
fenconă. Seminţele conţin fitosteroli, flavonoide şi
cumarine.
Uleiul volatil de fenicul
Uleiul de fenicul acționează ca: spasmolitic, reduce flatulența și spasmele intesinale,
carminativ, ușor laxativ, secretolitic, antiseptic, expectorant, antiinflamator și diuretic. Uleiul
de fenicul împreună cu uleiul de mentă constituie un tratament al colonului iritabil. Este
indicat în: sindromul dispeptic, disfuncții gastrointestinale colicative, balonări, flatulență și în
afecțiuni catarale ale tractului respirator superior.
Uleiul esenţial de fenicul este folosit sub formă de aromoterapie.
 D. Busuiocul (osilium basillicum)
Busuiocul este o plantă aromată sensibilă la frig, care iubeşte căldura şi umiditatea.
Denumirea sa vine din limba greacă, basileus înseamnă "rege" iar legenda spune că
această plantă a crescut în locul în care Împăraţii Constantin şi Elena au descoperit Sfânta
Cruce. Este o plantă anuală, care atinge înălţimi de aproximativ 40 cm. Tulpinile lui ascuţite
şi frunzele moi sunt aromate şi acoperite cu perişori. Florile sunt albe, stacojii sau multicolore
şi formează spirale în vârful plantei.
Părţile utilizate în scop medicinal sunt tulpinile, florile şi frunzele, din care se prepară
infuzii, decocturi, tincturi şi diverse unguente cu efecte miraculoase asupra sănătăţii.
Uleiul volatil de busuioc
Acest ulei este obținut prin distilare din părțile aeriene ale plantei.
Uleiul volatil din busuioc conţine linalol, eucaliptol, eugenol, estragol, camfor, anetol.
Mai conţine taninuri şi saponozide triterpenice, iar seminţele conţin mucilagii.
Uleiul volatil de busuioc acționează ca antidepresiv, induce o stare de optimism și
bună dispoziție, tulburări gastro-intestinale (balonări, colită spastică, indigestie), infecții
urinare (cistite, neferite), infecții virale (hepatită, herpes), afecțiuni respiratorii (bronșite),
reumatism, infecții ale pielii.
 Afecțiuni respiratorii: uz intern- 2 picături de 3x/zi, într-o linguriță cu miere, după
mese; uz extern: inhalații- 3 picături puse într-o
batistă;
 Infecții virale: uz intern- 2 picături de 3x/zi, într-
o linguriță cu miere, după mese;
 Infecții urinare: uz intern- 2 picături de 3x/zi,
într-o linguriță cu miere, după mese; uz extern:
masaj pe zona rinichiilor (3-4 picături de ulei
volatil puse în 10 ml ulei de bază);
 Afecțiuni gastro-intestinale: uz intern- 2 picături
de 3x/zi, într-o linguriță cu miere, după mese; uz extern: masaj sub stern, 3-4 picături
puse în 4 ml ulei de bază;
 Infecții ale pielii: uz extern – 2 picături de ulei volatil la 2 ml ulei de bază.
 Utilizarea uleiului de busuioc

E. Cătina (Hippophae rhamnoides)

Cătina este un arbust care poate creşte pãnã la 5-6 metri înãlţime. Ramurile prezintã
numeroşi ţepi lungi,foarte ascuţiţi, iar frunzele sunt înguste, de culoare verde-argintiu. Florile,
brun-gãlbui, sunt mici şi apar în lunile martie - aprilie. Principala parte folositã în fitoterapie
sunt fructele.
Principala parte folositã în fitoterapie sunt fructele de cătină, bogate în vitamina C şi
cu un conţinut bogat în ulei, extrem de benefic în afecţiunile pielii. De asemenea, sucul de
fructe presate poate fi consumat ca atare sau transformat în sirop, cu multiple beneficii petnru
sănătate.
 Uleiul de cătină (Hippophae rhamnoides)
Compușii liposolubili al uleiului de cătină reprezintă un complex polivitaminic ce au
un efect regenerator asupra metabolismului celular. Acțiunile uleiului de cătină sunt
următoarele: vitaminizant, antianemic, tonifiant general, imunomodelator, protector
coronarian, antiaterosclerotic, îmbunătățește funcția de detoxifiere a ficatului și asigură
troficacitatea celulei hepatice (conținutul de beta-caroten previne apariția cancerului),
protector împotriva radiațiilor solare, cicatrizant,
dermogenerator, nutritiv.
În uzul intern este indicat ca și: profilactic
(încetinirea procesului de îmbătrânire și prevenirea
apariției cancerului, tonic în situații de stres,
imunomodulator). Acesta se mai folosește ca și
adjuvant în tratamentul intern a afecțiunilor
dermatologice, afecțiuni ORL cu componenta
atrofică și inflamatoare, afecțiuni cardio-vasculare
fiind un bun protector coronarian, afecțiuni ale
aparatului digestiv. În uzul extern este folosit în tratamentul local al
eczemelor, arsuri termice și chimice, alergodermii, răni cu vindecare lentă. Este cunoscut ca
fiind singurul produs natural folosit împotriva radiațiior solare sau de altă natură. Uleiul de
cătină este folosit, de asemenea, și în cosmetică pentru prepararea cremelor antirid și
nutritive,pentru geluri și loțiuni de protecție și întreținere pentru toate tipurile de ten.

F. Cimbru (thymus vulgaris)

Cimbrul este un arbust peren cu viaţă lungă, care creşte pe dealurile aride din preajma
Mediteranei. Frunzele mici, verzi-cenuşii, cu marginile curbate în interior, acoperă ramurile
subţiri ivite din tulpinile lemnoase. Din mai până în august apar conuri de flori mici, albe sau
rozalii. Gustul cald şi înţepător şi aroma bogată a frunzelor fac din cimbru un condiment
popular pentru o mulţime de preparate culinare.
Părţile utile ale cimbrului sunt frunzele şi peţiolele florilor, care se recoltează la
începutul sezonului de înflorire şi se usucă cu grijă, ferite de soare.
Cimbrul uscat se foloseşte la prepararea de infuzii, pulberi pentru capsule şi produse
farmaceutice ca siropurile de tuse.
 Din ele se poate extrage şi un ulei esenţial, care intră în compoziţia unor creme şi
unguente antiseptice. O plantă înrudită, cimbrul spaniol, este folosită şi ea pentru calităţile
antiseptice ale uleiului esenţial.
Ulei volatil de Cimbru (thymus vulgaris)

Uleiul volatil de cimbru este un ulei obținut prin distilare din părți aeriene ale plantei
și este utilizat în:
 Afecțiuni digestive (indigestie, paraziți intesinali): uz extern- masaj sub stern, 3-4
picături puse în 4 ml ulei de bază;
 Afecțiuni respiratorii și ORL (viroze,
bronșite, amigdașite, sinuzite): uz extern- inhalații,
câte 3 picături puse într-o batistă;
 Artroză, dureri reumatice: uz extern-
masaje, câte 4 picături de ulei volatil la 10 ml ulei de
bază;
 Acnee, negi, micoze ale unghiilor: uz
extern: tamponări cu 4 picături de ulei volatil la 10
ml ulei de bază;
 Stări de stres, oboseală, anexietate: uz extern: inhalații (3 picături puse într-o
batistă), băi aromatice (7 picături la o baie locală sau 15 picături la o baie generală);
 De regulă, în uzul intern se adaugă câte 2 picături de 3x/zi, într-o linguriță cu
miere, după mese.

G. Geranium (pelargonium graveolens)

Ulei volatil de geranium (pelargonium graveolens)

Este un ulei obținut prin distilare din părțile aeriene ale plantei și
ajută la relaxare. Este utilizat în:
Nervozitate, iritabilitate, depresie: uz extern- inhalații (3 picături
puse într-o batistă), băi aromatice (7 picături la o baie locală, 20 de
picături la o baie generală);
Varice, picioare obosite, probleme venoase: uz extern- masaj, 3
picături în 10 ml ulei de bază;
Sindrom premenstrual, tulburări de menopauză: uz extern- masaj, 3 picături în 10 ml ulei de
bază, pe zona rinichiilor;
Infecții urinare (cistite) și inflamații genitale (anexite);
Afecțiuni digestive (paraziți intestinali- limbrici, oxiuri, colită);
Artroză, dureri reumatice: uz extern- masaje (4 picături de ulei volatil la 10 ml ulei de bază);
Acnee, micoze ale unghiilor: uz extern- tamponări cu 4 picături de ulei volatil la 10 ml ulei de
bază.
În cazul uzului intern se adaugă câte 2 picături de 3x/zi,
într-o linguriță cu miere, după mese.

Ulei volatil de isop (Hyssopus officinalis)

Acest ulei volatil este folosit ca și
detoxifiant, digestiv, echilibrant, stimulator.
La nivelul sistemului
circulator, acesta reglează presiunea sanguină și
îmbunătățește circulația sângelui.
La nivelul sistemului
digestiv, acesta combate balonarea, flatulența și
constipația și ajută la digestie. Acesta este benefic pentru menstruația absentă
sau insuficientă și reduce retenția de lichide. Ueiul volatil de isop trebuie evitat
în timpul sarcinii și nu se recomandă persoanelor
epileptice sau copiilor de vârstă mică, inclusiv
bebeluși.
Ulei volatil de roiniță sau melisa (Melissa
officinalis)
Uleiul volatil de roiniță este utilizat ca și
sedativ, antidepresiv, calmant și revigorant.
La nivelul sistemului digestiv, stimulează
funcționarea ficatului și a vezicii biliare. Acesta este
un remediu pentru indigestie, greață și crampe. Este un
adjuvant în remedierea astmului, bronșitei și a tusei,
mai ales dacă acestea apar în perioade de alergii. Mai este folosit pentru
vindecarea herpesului și este un remediu eficient pentru înțepăturile de viespi și
de albine.
Ulei volatil de rozmarin (Rosmarinus officinalis)
Este indicat ca și diuretic, calmant, fortifiant și
stimulator. La nivelul sistemului circulator, acesta
remediază problemele de circulație și este tonifiant
pentru inimă, reglează nivelul de colesterol în sânge.
De asemenea, acționează la nivelul: sistemului
respirator (astm, bronșită, tuse convulsive), sistemului
nervos (activează și revigorează creierul eliberând
mintea și diminuând starea de oboseală mentală),
mușchi și articulații (calmează durerile musculare sau
articulare, eficient în refacerea tonusului scăzut al
mușchilor), piele (combate celulita, stimulează creșterea părului, combate
mătreața.

Ulei volatil de mirt (Myrtus communis)

Acest ulei se extrage prin distilarea cu aburi a frunzelor și a ramurilor
mici, și ocazional, a florilor plăcut mirositoare.
Acționează asupra: sistemului circulator (stimulează sistemul respirator și
sistemul imunitar), sistemului digestiv (calmant pentru sistemul digestiv,
combătând diareea și flatulența), sistemului urogenital
(eficient pentru tratarea cistitei și a altor infecții; tonic
pentru uter), sistemului respirator (combate infecțiile
respiratorii, tusea și răceala; adjuvant în tratamentul
sinuzitei și al rinitei) și piele (adjuvant în tratamentul
acneei, combătând îngrășarea excesivă a pielii; remediu
împotriva eczemelor; regenerează pielea matură).
Ulei volatil de coada-șoricelului
Se extrage prin distilare cu aburi a frunzelor și a florilor. La nivelul
sistemului circulator, acesta scade presiunea sângelui și are efect tonifiant pentru
circulație și combate arterioscleroza și varicele.
Acesta acționează și la nivelul mușchiilor, reducând inflamațiilor și
este bun remediu pentru artrita reumatoidă, luxații și mușchi încordați. La
nivelul sistemului urogenital, acesta este benefic pentru
tratarea menstruației neregulată sau insuficientă și combat
retenția de lichide și cistita.

3.3 Mirodenii
Uleiul volatil de Cuișoare (syzigium aromaticum)
Acest ulei este obținut prin distilare din mugurii arborelui și este utilizat în:
 Dureri de dinți;
 Nervozitate, anexietate, oboseală: uz extern- inhalații (2 picături puse
într-o batistă), masaj al pielii capului (3-4 picături puse în 10 ml apă de
portocal);
 Dureri reumatice, contracții musculare: uz extern- masaj, 4 picături ulei
volatil la 10 ml ulei de bază;
 Infecții ale pielii, micoze ale unghiilor: uz extern- comprese, aplicații
locale cu 2 picături de ulei volatil la 10 ml de
ulei de bază;
 Afecțiuni digestive (indigestie, paraziți
intestinali);
 Infecții urinare și genitale: uz extern-
tamponări pe zona afectată, 4 picături diluate
în 2 ml ulei de bază;
De regulă, în uzul intern se adaugă câte 2
picături de 3x/zi, într-o linguriță cu miere, după
mese.
Ulei volatil de ghimbir (Zingiber officinalis)
Uleiul de ghimbir este indicat ca și digestiv,
calmant și stimulator. Este folosit la nivelul: sistemului digestiv
(diaree, indigestie, tensiune abdominală, crampe stomacale), sistemului
circulator (eficient pentru stimualarea tulburărilor de
circulație), mușchi sau articulații (dureri musculare,
adjuvant în tratarea artritei, reumatismului, luxații și
mușchi încordați), sistemului nervos (ajută a
recăpătarea puterii de concentrare și a memoriei).

Uleiul volatil de coriandru (Coriandrum sativum)

Este folosit ca și stimulator, tonic și
revigorant. Acționează la nivelul: sistemului
circulator (tulburări circulatorii), sistemului digestiv
(diminuează spasmele abdominale, indigestia,
costipația, greața și este folosit ca și gargară pentru
combaterea halitozei), sistemului urogenital (tonic pentru uter, reglează ciclul
menstrual), sistemului respirator (combate răceala și virușii) și sistemului nervos
(crește capacitatea de concentrare, combate nevralgia, eficient în tratarea
debilității nervoase și oboselii).

Uleiul volatil de chimen (foeniculum vulgare)

Acest ulei este obținut prin distilare cu aburi a semințelor strivite. Este
utilizat ca și atipluriginos, energizant, digestiv, detoxifiant și regenerator.
 Este un bun remediu pentru detoxifierea sistemului digestiv și remediază
probleme precum constipația, flatulența și greața.
Acesta este folosit ca și adjuvant în procesul de slăbire, ponderând apetitul, dar
crescând resursele energetice ale organismului. Uleiul de chimen este excelent
pentru mame deoarece stimulează producerea laptelui mamar, de asemenea
reglează ciclul menstrual și reduce retenția de lichide. Este
recomandat pentru diminuarea și combaterea celulitei și este indicat pentru
pielea afectată de substanțe toxice. Ca și precauții
speciale, uleiul de chimen, nu se folosește în mod excesiv la copiii de vârstă
mică și epileptici, și trebuie evitat în timpul sarcinii.

Ulei volatil de scorțișoară (Cinnamomum zeylanicum)

Uleiul volatil de scorțișoară are acțiuni asupra: sistemului circulator
(stimulează circulația), sistemului digestiv (ajută digestia leneșă, reduce
simptomele indigestiei, greața și flatulența; este recomandat pentru comaterea
candidozei), mușchilor (calmează durerile musculare și simptomele
reumatismului), sistemului urogenital (adjuvant în tratamentul bolilor vaginale;
stimulează contracțiile la naștere), sistemului nervos (combate oboseala mentală
și este eficient în tratarea bolilor provocate de stres), sistemului respirator
(remediu eficient pentru tuse, răceală, gripă și frisoane).

Ulei volatil de nucșoară (Elettaria cardomomum)

Uleiul de nucșoară este benefic pentru tulburările de circulațir și
detoxifică limfa. La nivelul sistemului digestiv, este folosit ca și adjuvant în
remedierea dereglărilor digestive, cum ar fi indigestia, durerile spasmice, greața,
flatulența și constipația. Acesta calmează durerile musculare, atenuează
contracțiile musculare și este recomandat în tratarea sciaticii, datorită
proprietăților sale de combatere a durerii. De asemenea, la nivelul sistemului
respirator, acesta calmează tusea și combate rinitele, răcelile și gripa.
Ulei volatil de oregano (origanum marjorana)
Uleiul volatil de oregano se extrage prin distilare cu aburi a frunzelor și a
florilor. Este un bun remediu pentru îmbunătățirea circulației și pentru
degerături, reglează ritmul cardiac și reduce presiunea ridicată a sângelui.
Acesta este eficient pentru combaterea durerilor provocate de artrită, reumatism,
luxații și mușchi încordați și reduce durerea și rigiditatea articulațiilor. La
nivelul sistemului respirator, aceste este
eficient ca inhalator în comaterea răcelilor și
gripei.

Ulei volatil de piper negru (piper nigrum)

Acest ulei se extrage prin distilare cu
aburi a boabelor de piper uscate si sfărâmate.

Acționează asupra:
sistemului circulator (stimulează circulația
defectuoasă; este recomandat pentru
combaterea anemiei și după sângerările
abundente; adjuvant în vindecarea
degerăturilor), sistemului digestiv (elimină toxinele în sistemul digestiv, fiind un
bun remediu pentru constipație, colici și intoxicațiile alimentare; stimulează
apetitul și restabilește tonusul colonului), mușchi și articulații (reface tonusul
sistemului osos, calmează durerile musculare și nevralgiile, rigiditatea, artrita,
reumatismul și încordarea musculară), sistemului nervos și sistemului respirator
(remediu pentru tuse, răceală și frisoane).

3.4 Copaci
Uleiul volatil de brad (Abies Alba)
Acest ulei volatil este obținut din cetină și
muguri de brad. Uleiul de brad acționează ca
secretolitic, hipermic, antispetic de putere medie.
Este indicat, ca uz inten, în afecțiuni ale căilor
aeriene superioare/inferioare de tip cataral, iar ca
uz extern, este indicat în dureri reumatice, nevralgii
și rinosinuzite. Uleiul de brad este contraindicat în
astm bronșic și tuse convulsive. Ca și efecte
secundare amintim: iritații la nivelul ochilor, pielii
și mucoaselor.
Administrarea internă se face în următorul fel: copii peste 5 ani câte 1-2
picături de 3 ori pe zi în amestec cu miere de albine, după mesele principale iar
la adulți între 3-5 picături de 3 ori pe zi diluate cu ceai, după mesele
principale.Administrarea externă se face sub formă de frecții, loțiuni, băi,
inhalații iar pentru băi se utilizează 6g de ulei volatil la o cadă cu apă.
Uleiul volatil de pin (Pinus silvestris)
 Uleiul volatil de pin are o acțiune farmacologică precum: calmant,
tonifiant a sistemului nervos, revulsiv, antiseptic și dezinfectant al aparatului
respirator și renal. Terapeutic, este recomandat în nevroze, stres, tulburări
metabolice, bronșite, cistite și reumatism. Intern, se administrează sub formă de
picături, copii peste 5 ani cate 1-2 picături în amestec cu mierea de albine de 2-3
ori pe zi după mesele principale iar la adulți câte 3-5 picături diluate cu ceai de
2-3 ori pe zi după mesele principale. Ca și administrare externă, uleiul de pin se
utilizează sub formă de frecții, băi, inhalații.

Ulei volatil de santal (Santalum album)

Uleiul volatil din lemn de santal se extrage prin distilare cu aburia
lemnului
obținut
din
miezul
bușteanul
ui și
rădăcinile
principale
ale
copacului.
Este
indicat ca
și
calmant, revigorant, curativ și afrodisiac.
Uleiul volatil de santal este cunoscut pentru efectul echilibrant asupra
sistemului nervos și combate stările de anexietate și tensiune. La nivelul pielii
este folosit frecvent pentru problemele pielii uscate, crăpate sau dezhidratate. De
asemenea, uleiul volatil de santal acționează asupra sistemului urogenital ca și
remediu eficient pentru cistite și infecții vaginale de toate tipurile.
Ulei volatil de cedru (Cedrus atlantica)
Uleiul volatil din lemn de cedru se extrage prin distilarea cu aburi a
lemnului, a buștenilor și a rumegușului. Acesta acționează ca și calmant,
detoxifiant și relaxant. Este un bun remediu pentru tulburările de circulație,
decongestionează sistemul limfatic și este recomandat pentru combaterea
arteriosclerozei, stimulând arderea grăsimilor acumulate.
La niveul sistemului nervos, este benefic pentru stările tensionate, ajută la
meditație și combate stările de letargie și debilitate nervoasă. Uleiul volatil de
santal este excelent pentru combaterea răcelilor și eliminarea mucusului. De
asemenea, la nivelul pielii acționează ca și adjuvant în combaterea celulitei,
îngrășării excesive a pielii și a acneei.

Ulei volatil
de ienupăr
(Junlperus
communls)
Uleiul
volatil de
ienupăr acționează ca diuretic, expectorant,
antitusiv, antiseptic și tonic. La nivelul
sistemului circulator este cunoscut ca fiind un
excelent detoxifiant, combate arterioscleroza, decongestionează sistemul
limfatic și stimulează circulația.
De asemenea, la nivelul sistemuui digestiv, stimulează
eliminarea toxinelor ceea ce îl face eficient pentru combaterea obezității,
constipației și a problemelor stomacului.
Uleiul volatil de ienupăr ajută la
combaterea artritei, gutei și bolilor reumatice, stimulând eliminarea acidului uric
și a altor toxine, înlăturând durerea și rigiditatea. Acesta este unul dintre cele
mai bune uleiuri pentru tratarea infecțiilor urinare, cum ar fi cistita și este un
adjuvant în remedierea problemelor legate de prostată și pietre la rinichi. De
asemenea, ajută la combaterea artritei, gutei și a bolilor reumatice, stimulând
eliminarea acidului uric și a altor toxine, înlăturând durerea și rigiditatea. Acest
ulei este folosit ca și adjuvant în tratamentul pielii afectate de celulită, acnee,
închiderea porilor și îngrășare excesivă. Ca și precauții speciale, acesta nu
trebuie folosit în mod excesiv la persoanele care au rinichii inflamați.
Ulei volatil din arbore de ceai (Melaleuca alterniofolia)
Acest ulei acționează asupra: sistemului circulator (tonic pentru inimă,
stimulează circulația și reface venele varicoase, întărește imunitatea și combate
infecțiile recidivante), sistemului urogenital (remediu pentru cistită, mâncărimi,
afte, boli și infecții vaginale), sistemului nervos (atenuează șocul), piele (eficient
pentru combaterea acneei, micoza piciorului, arsuri, tăieturi; în stare pură poate
fi apilcat asupra negilor) și asupra sistemului respirator (benefic pentru
vindecarea de astm, bronșită, rinită, gripă și tuse convulsive). Arborele de ceai
este folosit pentru acordarea primului ajutor.

Ulei volatil
de benzoina
(Styrax
benzoin)
 Benzoina aparține amestecurilor complexe de substanțe naturale și este
eficientă pentru problemele respiratorii, cum ar fi: astmul,
bronșita, răceala, tusea, gripa și infecții ale gâtului.
La nivelul mușchiilor, acesta combate artrita, guta
și reumatismul. Acest ulei combate infecțiile
vaginale, cum ar fi cistita și reduce retenția de
lichide. La nivelul sistemului circulator, acesta are
rol de stimulent al circulației și reglează bătăile
inimii. Benzoina este un constituent necesar în
orice cremă de picioare sau de mâini.
Ulei volatil de chirparos (Cupressus
sempervirens)
Uleiul din chirparos se extrage prin distilare cu aburi a acelor și a
rămurelelor. Acesta este recunoscut pentru calitatea de a vindeca varicele și
hemoroizii și s-a constatat că are un efect tonic asupra venelor. Este indicat
pentru combaterea tusei spasmodice sau convulsive și este folosit ca și adjuvant
în tratamentul asmului și al bronșitei.
Ulei volatil din lemn de trandafir (Aniba rosaeodora)
Acest ulei de extrage prin distilare cu aburi a lemnului. La nivelul
sistemului respirator, acesta este benefic pentru răceală, gripă, virusuri și
probleme ale gâtului. Lemnul de trandafir liniștește tusea ușoară și fortifică
sistemul imunitar. La nivelul pielii, acesta este benefic pentru tratarea acneei și
întinerește pielea, îmbunătățind starea pielii mature, reducând ridurile.

Ulei volatil de camfor (Cinnamomum camphora)

 Acest ulei este obținut prin distilare cu vapori de apă din frunzele
arborelui de camfor. Este indicat în gripă, broșită, faringită, viroze, astenie,
insomnie, angoasă, reumatism, afecțiuni respiratorii, herpes, zona zoster, infecții
cutanate, acnee, dureri musculare și dureri lombare. Este contraindicat femeilor
însărcinate și epileptice. Se utilizează extern în: inhalații, frecții și băi
terapeutice.
Ulei volatil de neem (Azadirachta indica)
Proprietățile terapeutice ale uleiului de neem sunt următoarele:
antiiniflamator, analgezic, antiseptic, antiparazitar, antibacterian, antifungic,
imunostimulator, calmant, reface elasticitatea pielii.
Ca și uz intern: elimină paraziții intestinali, însă este necesar să fie
combinat cu un alt ulei (de exemplu, ulei volatil de portocal, lămâi sau
grapefruit) deoarece are un miros puternic și gust amar; febră; afecțiui
ginecologice. Ca și uz extern: acnee, eczeme,
arsuri (inclusiv cele provocate de soare), răni, negi, herpes, căderea părului,
mătreață, piele aspră, uscată sau crăpată. Folosirea acestuia
trebuie evitată în timpul sarcinii sau de către femeile care încercă să rămână
însărcinate și nu se administrează intern în cantități mari sau pe perioade
îndelungate, întrucât poate cauza probleme hepatice.

3.5 Rășini și rădăcini

Ulei volatil de smirnă (Commiphora myrrha)
 Este indicat ca și antiseptic, anticataral, curativ, revitalizant.
Acționează asupra: sistemului urogenital (curăță uterul, eficient
pentru afte și boli vaginale de toate felurile, recomandat pentru menstruația
dureroasă sau insuficientă), sistemului digestiv (combate flatulența, indigestia,
diareea, sindromului intestinului iritabil și hemoroizi), sistemului nervos
(calmează și relaxează), sistemului respirator (eficient pentru remedierea
astmului, bronșitei, răcelii și tusei, usucă mucusul, eficient ca și gargară petru
durerile de gât și pierderea vocii) și pielii (vindecă pielea crăpată și plină de
răni, combate infecțiile cu ciuperci cum ar fi micoza piciorului).
Ulei volatil de tămâie (boswellia carter)
Uleiul volatil de tămâie este extras prin distilarea cu aburi a rășinii
uleioase a copacilor, obținută prin metoda picurării. Este indicat ca și: curativ,
revigorant, expectorant, regenerator și decongestiv.
La nivelul sistemului urogenital, acesta combate cistita, este
folosit ca și adjuvant în tratamentul bolilor vaginale și este benefic în timpul
menopauzei. Combate bolile provocate de stres, la nivelul sistemului nervos.
Este un remediu ideal pentru astm și alte boli respiratorii. Reîntinerește și
revitalizează pielea matură și ridată, prevenind îmbătrânirea și reduce cicatricile
și semnele, la nivelul pielii.

3.6Citr
ice
Ulei volatil de lămâie (citrus limonum)
 Acest ulei se extrage prin presare la rece a
cojii fructului. Este indicat ca și alcalin, diuretic,
tonic, detoxifiant, antiseptic. Acționează
asupra: sistemului circulator (tonic pentru
circulație, stimulează și detoxifică sistemul
circulator, reglează presiunea sanguină și ajută la
oprirea sângerării, vindecării varicelor și a
hemoroizilor), sistemului urogenital (diretic
excelent care ajută la reducerea retenției de lichide
și combate infecțiile rinichilor și ale vezicii),
sistemului digestiv (reduce hiperaciditatea,
decongestionează vezica biliară și detoxifiază ficatul),
sistemului respirator (combate astmul, bronșita,
răceala, gripa și infecții ale gâtului) și asupra nivelului
pielii (eficient pentru tăieturi și răni, acnee,
recomandat pentru comaterea celulitei). Ca și
precauții speciale trebuie să se evite expunerea la
soare imediat după tratament.
Ulei volatil de bergamota (citrus bergamia)
Este indicat ca și antidepresiv, antiseptic, relaxant și revigorant.
Acționează asupra sistemului digestiv (tonic pentru digestie, reduce
halitoza, folosit ca și gargară, este recomandat
pentru remedierea dereglărilor de alimentație),
sistemului urogenital (tratament foarte bun pentru
cistită, boli vaginale, afte și prurit), sistemului
nervos (sedativ, ideal pentru combaterea depresiei
și a stărilor de stres), sistemului respirator
(calmează amigdalita, durerile în gât, gripă și
infecții respiratorii) și asupra pielii (ameliorează
eczemele și psoriazisul, combate îngrășarea
tenului, acneea, petele și herpesul). Ca și precauții
speciale nu se aplică înainte de expunerea la soare
deoarece crește fotosensibilitatea pielii dată de
conținutul de bergapten, care accelerează
bronzarea pielii.

Ulei volatil de limeta (citrus aurantifolia)

 Uleiul de limeta este indicat ca și revitalizant și revigorant.
Este excelent pentru îmbunătățirea circulației,
stimulează sistemul limfatic și crește imunitatea. Acesta calmează arsurile
gastrice și este tonic pentru sistemul digestiv. Este recomandat ca remediu
împotriva acneei, celulitei, tăieturior și rănilor, și negilor.
Uleiul volatil de mandarin (citrus reticulata)
Acest ulei volatil este indicat ca și tonic, revigorant, calmant, sedativ,
echilibrant și revitalizat. Acționează asupra: sistemului circulator (tonic pentru
circulație, fortifică sistemul imunitar), sistemului digestiv (calmant pentru
sistemul digestiv, diminuează flatulența și diareea,
eficient pentru ficat și vezica biliară), sistemului
nervos (revigorant, înlătură oboseala și depresia) și
asupra pielii (previne vergeturile și reduce
cicatriciile, tonic pentru piele, bun remediu pentru
combaterea acneii).
Ulei volatil de petitgrain (citrus aurantium)
Acest ulei acționează asupra: sistemului
circulator (eficient în cazul problemelor provocate de
stres, va încetini și va regla un ritm cardiac prea mare
și va elimina palpitațiile; stimulează buna funcționare
a sistemului imunitar), sistemului digestiv (adjuvant în calmarea sistemului
digestiv și este recomandat pentru combaterea indigestiei, diareei și sindromului
colonului iritabil), sistemului nervos (benefic pentru
stările de stres și de tensiune, exercită un efect
calmant și echilibrant asupra sistemului nervos;
eficient în combaterea insomniei) și asupra pielii
(este potrivit pentru pielea grasă și acneică,
deoarece exercită o acțiune detoxifiantă și
tonifiantă)

Ulei volatil de neroli sau flori de portocal (citrus

aurantium var. amara)
Acest ulei are acțiuni asupra: sistemului digestiv (eficiet pentru colită,
diaree cronică și indigestie pe sistem nervos), sistemului circulator (ajută la
vindecarea varicelor, reduce presiunea ridicată a sângelui, palpitații, angină și
afecțiuni cardiace), sistemului urogenital (bun remediu pentru perioada
menopauzei și pentru combaterea sindromului premenstrual), sistemului nervos
și piele (recomandat pentru reducerea cicatricelor).

Ulei volatil de grapefruit (Citrus paradiși)

Acest ulei se extrage prin presarea la rece a cojii fructului. La nivelul
sistemului circulator, este excelent pentru detoxifierea sângelui și este
recomandat pentru reglarea sistemului limfatic. Este un bun adjuvant în digestie
și în dietele detoxifiante și este folositor pentru reducerea greutății corporale și a
problemelor ficatului. La nivelul mușchiilor, este folosit în tratarea gutei,
reumatismului și artritei, de asemenea s-a dovedit că este benefic înainte și după
execrcițiile fizice, pentru a preveni rigiditatea mușchiilor și articulațiilor. La
nivelul pielii, este recomandat pentru tenul gras și congestionat precum și pentru
a combate celuluita și acneea.
 3.7 Ierburi, semințe și arbuști
Ulei volatil de paciuli (pogostemon paichouli)
Acest ulei este indicat ca și antidepresiv, curativ, hipnotizant, revitalizant
și calmant.
Acționează asupra: sistemului digestiv (combate constipația, diareea și
sindromul intesinului iritabil, detoxifiază colonul și diminuează balonarea), și
asupra pielii (stimulează regenerarea celulelor crăpate, prin efectul său calmant
și răcoritor, tonifică pielea după dietă și este un bun remediu pentru infecțiile cu
ciupeci, cum ar fi micoza piciorului, și alergii cum ar fi eczema).
Ulei volatil din semințe de angelică (angelica archangelica)
Uleiul din semințe de angelică este un ulei excelent pentru detoxifierea
sângelui și pentru stimularea circulației, precum și a sistemului imunitar. De
asemenea, este recomandat în perioadele de convalescență sau probleme cum ar
fi anorexia. La nivelul sistemului digestiv, acesta reduce acumuarea de gaze în
stomac sau intestin și combate indigestia. De asemenea, la nivelu sistemului
urogenital, uleiul din semințe de angelică, combate infecțiile urinale și cistita,
este un bun remediu pentru crampele și durerile menstruale. La nivelul pielii,
acesta este folosit ca și adjuvant în tratarea eczemelor, curăță pielea
congestionată și sensibilă.
Ca și precauții speciale, rădăcina de angelică
este extrem de fototoxică, deci trebuie evitată expunerea la soare puternic,
imediat după tratament. Uleiul de semințe de angelică nu este fototoxic și este
unul dintre uleiurile preferate în aromaterapie.

Ulei volatil din semințe de morcov (Daucus carota)

Acest ulei acționează asupra: sistemului circulator
(stimulează
circulația periferică
slabă, detoxifică
sângele și limfa;
combate anemia și
sprijină sistemul
imunitar),
sistemului digestiv
(înlătură
constipația,
sindromul de
intestin iritabil,
flatulența și problemele ficatului; ajută digestia și este folosit ca și adjuvant în
tratarea bolilor de alimentație), sistemului urogenital (combate reținerea de
lichide și cistita; reglează menstruația și instaurează echilibrul hormonal),
sistemului nervos (stimulează și revitalizează) și piele (folositor pentru
remedierea problemelor pielii, fiind un excelent tonic pentru elasticitatatea
acesteia).

Ulei volatil de citronella (Cymbopogon nardus)

Uleiul de citronella se extrage prin distilarea cu aburi a ierbii uscate,
parțial uscate sau proaspătă. În cadrul sistemului digestiv, acesta ajută digestia
leneșă, stimulează apetitul, combate candida. La nivelul mușchiilor, acesta
calmează durerile și crampele musculare iar la nivelul sistemului respirator, este
recomndat ca tratament împotriva răcelii și gripei. Uleiul de citronnela este
folosit împotriva insectelor, de obicei este folosit în spray-uri, și de asemenea
este folosit pentru a îndepărta moliile. La nivelul pielii, acesta reîmprospătează
picioarele transpirate și obosite și reduce transpirația excesivă și îngășarea
pielii.

Ulei volatil de iarba lămâioasă (Cymbopogon citratus)

 Acest ulei este extras prin distilare cu aburi a frunzelor proaspete, parțial
uscate. La nivelul mușchiilor și articulațiilor, acesta îmbunătățește tonusul
muscular, este excelent pentru picioarele obosite, dureroase și elimină acidu
lactic și este recomandat pentru rănile sportivilor, luxații
și vânătăi. Acesa este important pentru sistemul
imunitar, grăbește procesul de recuperare după bolile
epuizante, cum ar fi febra glandulară și emcefalomielita
mialgică. Este recomndat pentra a trata probeme precum
porii deschiși, transpirația excesivă, piele lăsată după
dietă, acnee și celulită și este folosit pentru a trata bolile
infecțioase ale pielii, cum ar fi rujeola și scabia

Ulei volatil de vetiver (Andropogon muricatis)

Este extras prin distilare cu aburi a rădăcinilor.
Uleiul de vetiver este un bun stimulator al circulației și este tonic pentru
sistemul imunitar. Este un bun remediu pentru sindromul intestinului iritabil si
este eficient în combaterea lipsei de mâncare. La nivelul mușchiilor și
articulațiilor este folosit ca și adjuvant în combaterea artritei, reumatismului,
contracțiilor și încordării musculare.

INDICAȚII TERAPEUTICE

1. Acnee
În cazul în care avem probeme cu acneea, după curățarea feței de impurități și
de urme de fard, se aplică de două ori pe zi o picătură de ulei esențial de
mușcată pe fiecare leziune acneică. Se poate folosi și amestecul din două
picături de ulei volatil de arbore de ceai, una de levănțică și una de eucalipt până
la atenuarea acneei.
2. Arsuri la stomac
Arsurile gastrice sunt o problemă frcvent întâlnită. Astfel, se pune o picătură de
ulei de busuioc şi una de muşeţel pe o bucată de zahăr cubic sau de pâine şi se
iaînainte de masă.
3. Anexietate
Înainte de culcare, timp de o lună, două picături de ulei esenţial de sovârf pur,
aplicate prin masaj uşor la nivelul plexului solar, alungă stările de încordare şi
palpitaţiile. Acelaşi efect îl are şi aplicarea amestecului obţinut din câte 10 ml de
ulei esenţial de levănţică, de muşcată şi de palisandru, ingrediente care s-au
dovedit eficiente pentru combaterea anxietăţii.
4. Buze crăpate
Pentru buzele crăpate se folosește 2 ml. de ulei esențial de levănțică diluat în
ulei vegetal de măceș și se masează ușor cu una-două picături din această
combinație de două ori pe zi, în special atunci când se iese din casă.
5. Balonări
Se pune pe o bucată de zahăr câte o picături de ulei esențial de busuioc sau de
mentă și se ia după fiecare masă. Se poate folosi și amestecul din două lingurițe
de ulei esențial de chimion și de mărar și câte o linguriță de ulei esențial de
tarhon și de busuioc. Se ia din acest amestec câte două lingurițe înainte de masă.
6. Celulită
Pentru a estompa aspectul de coajă de portocală uleiurile esenţiale se pot
întrebuința fie pe cale orală (două picături de ulei esenţial de lămâie pe o bucată
de zahăr, timp de trei săptămâni, de două-trei ori pe an), fie extern, pentru masaj
(cu un amestec din câte 2 ml de ulei de esenţial de portocală, de cedru, de
chiparos, de grepfrut, 4 ml de ulei esenţial de salvie, adăugate în 100 ml de ulei
vegetal de eucalipt) de două ori pe zi, timp de trei săptămâni.
O dată pe săptămână, la duș, se masează picioarele și fesele
cu buretele de duș și două picături de ulei esenţial de rozmarin.
7. Calozități
Pentru îndepărtarea calozităţilor (pielea întărită de la nivelul picioarelor), se
amestecă 10 ml de ulei vegetal de calendula (gălbenele), 1 ml de ulei esenţial de
mușcată și 1 ml de ulei esenţial de levănţică. Se adaugă câteva picături din acest
amestec pe piatra ponce și se folosește pentru igiena picioarelor, după baie. Tot
pe piatra ponce se pot adăuga câteva picături de ulei esenţial de migdale sau
câteva picături de ulei esenţial de busuioc, care au acţiune antiseptică, antiinfl
amatoare și antiinfecţioasă.
8. Căderea părului
Câteva picături de ulei esenţial de levănţică, aplicate pe pielea capului, rezolvă
problema căderii părului. După ce aplicăm uleiul, se aşteaptă 30 de minute, apoi
se şamponează părul.Se repetă terapia de două ori pe săptămână.
9. Cicatrice
Atenuarea micilor cicatrice se face cu ajutorul a una-două picături de ulei
esenţial de levănţică aplicate local. Dacă cicatricea este mare, aceste picături se
pun într-o lingură cu ulei vegetal de măceşe şi se aplică timp de trei săptămâni.
10.Cistită
Pentru combaterea cistitei, este indicată folosirea amestecului obţinut din două
picături de ulei esenţial de sovârf şi o linguriţă de miere, de trei ori pe zi, ti mp
de trei zile, combinaţie care se aplică pe partea inferioară a abdomenului. Nu se
foloseşte intern.
11. Depresie
În vasul destinat aromaterapiei, se pun câteva picături de ulei esenţial de
mandarină, care este sedativ şi anxiolitic, de două-trei ori pe zi. Atenţie, nu se
folosește mai mult de 20 de minute pe zi şi, în nici un caz, în camera copilului.
12. Dureri de cap
O picătură de ulei esenţial de lămâie, una de mandarină sau de sovârf,
administrate de două-trei ori într-o oră, duc la vindecarea durerii de cap. Util
este şi masajul cu un amestec din 10 ml de ulei esenţial de mentă, 5ml de ulei de
levănţică englezească şi 5 ml de busuioc la nivelul zonei dintre sprâncene şi pe
tâmple.
13. Dureri menstruale
Două picături de ulei esenţial de mentă sau de busuioc luate pe o bucată de
zahăr, de două-trei ori pe zi, atenuează durerile menstruale.De ajutor sunt şi
compresele calde, peste care se adăugat câteva picături de ulei esenţial de salvie,
aplicate pe abdomen.
14. Digestie leneșă
O picătură de ulei esenţial de pin maritim şi două picături de ulei esenţial de
estragon, de două ori pe zi, înainte de mese, asigură o digestie rapidă. Poate fi
folosit şi masajul cu una-două picături de ulei esenţial de mentă pe abdomen,
care uşurează digestia
15.Emotivitate
Pentru a stăpâni mai bine emoţiile, se ia pe o bucată de zahăr cubic câte o
picătură de ulei esenţial de mentă şi de dafin. Uleiul esenţial de dafin, în
combinaţie cu cel de rădăcină de angelică, se poate aplica şi la nivelul
încheieturilor.
16. Grețuri
O picătură de ulei esenţial de mentă şi una de busuioc puse pe o bucată de zahăr
şi luate de două ori pe zi combat senzaţia de greaţă. În acest scop, putem inspira
ulei esenţial de lămâie direct din sticlă sau de pe o batistă stropită cu patru
picături de ulei de lămâie.
17. Herpes
Frecvent primăvara, atunci când sistemul imunitar este slăbit, herpesul poate fi
combătut dacă se foloseşte amestecul din câte o picătură de ulei esenţial de
arbore de ceai, de palisandru, palmarosa şi levănţică, de trei ori pe zi.
18. Oboseală
Două picături de ulei esenţial de mentă, puse pe o bucată de zahăr, luate 15 zile,
duc la combaterea oboselii. Efect revigorant are şi masajul efectuat cu amestecul
din două picături de ulei esenţial de mentă şi de pin, de două ori pe zi, timp de o
săptămână.

19. Păr gras

În cazul părului gras, se adaugă în ulei de jojoba câte 5 picături de ulei esenţial
de cedru şi de muşcată. Sau se adaugă în 10 ml de ulei vegetal de măsline o
picătură de ulei esenţial de ienupăr şi de chiparos.Se lasăsă acţioneze pe părul
umed 30 de minute.
20. Păr uscat
Pentru părul uscat, care are nevoie de o hidratare intensivă, este indicat un masaj
la nivelul scalpului cu un amestec din părţi egale de ulei esenţial de salvie şi de
argan. Se adaugă câteva picături din acest amestec la nivelul scalpului, apoi se
şamponează părul cu produse specifice.
21.Riduri
Pentru a atenua ridurile, începând de la 40 de ani, se adaugă două linguri de ulei
esenţial de măceşe în crema de zi şi o picătură de ulei esenţial de muşcată şi una
de rozmarin în cea de noapte.
22. Spasmofilie
Pe cale orală, câte două picături de ulei esenţial de busuioc, de trei ori pe zi,
timp de trei săptămâni, combat spasmofilia. Se poate face şi masaj cu ulei de
sovârf la nivelul coloanei vertebrale.
23. Stres
Dacă trecem printr-o perioadă încărcată,nseara la culcare se ia două picături de
ulei esenţial de muşeţel într-o lingură de miere. Eficient este şi masajul cu
câteva picături de sovârf, diluate în bază neutră de masaj, la nivelul plexului
solar.
24. Ten obosit
Se amestecă ulei esenţial de salvie cu cel de muşcată, de măceşe, de levănţică
englezească (câte două picături) în 15 ml de ulei de argan.Se aplică pe faţă
câteva picături de două ori pe zi.Un alt tratament constă în aplicarea a două-trei
picături de ulei esenţial de pin, combinat cu 10 ml de ulei de masaj.
25. Unghii fragile
Pentru întărirea unghiilor, este indicat masajul cu un amestec obţinut din 5 ml de
ulei vegetal de luminiţanopţii şi zece picături de ulei esenţial de lămâie. Este
bine să se folosească de două-trei ori pe săptămână.
26. Varice
În caz de varice, efect de întărire şi de creştere a rezistenţei vaselor de sânge îl
are masajul cu amestecul din câte două picături de ulei esenţial de chiparos şi de
imortele şi zece picături de ulei de eucalipt.
27.Vergeturi
Masajul cu un amestec obţinut din 100 ml de ulei vegetal de măceşe, 5 ml de
ulei esenţial de levănţică, 5 ml de ulei esenţial de mirt, 4 ml de ulei esenţial de
rozmarin şi 3 ml de imortele atenuează vergeturile. Este indicat de două ori pe
zi, timp de o lună.

Concluzii

Uleiurile volatile constituie o clasă de principii active deosebit de

valoroase pentru industria de parfumerie, cosmetică, farmaceutică și alimentară.
Diferite studii au demonstrat că uleiurile volatile pot avea efecte benefice asupra
organismului uman dar trebuie să fim atenți ce fel de uleiuri volatile folosim
deoarece nu toate uleiurile ne sunt benefice organismului, cauzând diverse
probleme de sănătate.
Uleiurile volatile acționează puternic, direct la țintă fiind adevărate
esențe vegetale, acestea crescând rezistența la factorii nocivi din mediu și la
epidemii. Își păstrează acțiunea antimicrobiană chiar dacă sunt administrate
repetat la aceeași persoană (nu devenim rezistenți la acțiunea lor terapeutică).
Dacă se administrează corect după recomandarea medicului specialist, uleiurile
volatile sunt ipsite de reacții secundare.

Bibliografie

1. Bujor, O., Popescu, O., Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. A III-A

revizuită și adăugită;
2. Hădărugă, D., Hădărugă, N., Compuși odoranți și aromatizanți, Ed.
Politehnică, Timișoara, 2003;
3. Istudor, V., Farmacognozie, Fitochimie, Fitoterapie, Vol. II, Ed.
Medicală, București, 2001;
4. Popescu, V., Chimie cosmetică, Ovidius University Press, Constanța,
2011;
5. www.fares.ro
6. www.remedii.ro
7. www.uleiurivolatile.ro
8. https://www.google.com/imghp?hl=ro
9. http://www.cozacplant.ro/uleiuri_esentiale.html
10.www.adevarul.ro (Vol.5, Nr. 1-2, An 2015)