Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea Politehnica Bucuresti

Facultatea de Chimie Aplicata si Stiinta Materialelor

REFERAT

Student: Tatarusanu Mirela-Iuliana


Grupa: CATB IV

2011
Uleiul de mentă Mentolul

CUPRINS

1. Importanţă. Biologie. Ecologie...............................................................................3

2. Materia primă ..........................................................................................................3

3. Compoziţia chimică..................................................................................................4

4. Utilizări......................................................................................................................8

5. Răspândire................................................................................................................9

6. Soiuri.........................................................................................................................9

7. Particularităţi biologice.........................................................................................10

8. Cerinţele faţă de climă şi sol..................................................................................11

9. Condiţionarea.........................................................................................................11

10. Toxicitatea uleiului de mentă..............................................................................11

Bibliografie..................................................................................................................13

2
Uleiul de mentă Mentolul

1. Importanţă. Biologie. Ecologie

Menta este cunoscută din antichitate fiind amintită în scrierile greceşti şi în


cele latineşti, unde au fost menţionate însuşirile sale terapeutice. În "Papyrus Ebers"
se arăta că menta a fost folosită în Egipt cu 1550 ani î.e.n. În Japonia s-a cultivat din
vechime Menta arvensis var. piperascens Mal. (menta japoneză). Japonia este prima
ţară din lume care a exportat mentol.
Menta (Izma bună, Mintă) cultivată este
un hibrid steril între două specii de mentă, care a
apărut probabil spontan, fiind evidenţiat în
Anglia, în anul 1675, de către un cultivator
englez.
Menta s-a răspândit întâi în Anglia, în
special în regiunea Mitcham (1750), apoi în alte
zone pe glob. Din acest considerent i se mai
spune şi mentă englezească. Menta este una din
cele mai răspândite plante medicinale şi
aromatice, cultivându-se pe tot globul.
La noi în ţară, menta a fost între primele
plante aromatice şi medicinale luate în cultură.
Prima cultură experimentală de mentă a fost
făcută de B. Pater în anul 1908, la Cluj. Mai
Menta arvensis
târziu, menta s-a cultivat în scopuri industriale
în Ţara Bârsei, în jurul Braşovului, iar la Bod a
luat fiinţă o distilerie.

2. Materia primă

Mentha piperita L. se cultivă pentru frunze (Menthae folium\ Menthae


piperitae folium) sau partea aeriană, frunze şi tulpini subţiri, în stare proaspătă
(Menthae herba recens; Menthae recens) sau uscată (Menthae herba) care conţin ulei
volatil, fiind folosite în industria farmaceutică, cosmetică, alimentară etc. De la

3
Uleiul de mentă Mentolul

Mentha crispa L. se utilizează herba (Menthae crispae herba recens) sau frunzele
(Menthae crispae folium). Produsul sitat (Menthae herba bruch) cuprinde fragmente
de frunze ce trec prin sita de 1 - 1,5 mm.
Menta (izma bună) are conţinutul de ulei volatil în funcţie de varietate, soi,
provenienţa şi condiţiile de cultură. Frunzele proaspete conţin circa 0,2 - 0,4 % ulei
volatil, iar cele uscate 1 - 3 %. În alte lucrări se arată că în stare uscată, frunzele conţin
între 0,5 - 4 % ulei volatil.
Herba are conţinutul de ulei volatil şi în funcţie de înălţimea de tăiere: la 10
cm de sus conţine 2,25%, iar la 30 cm de sus are 1,75 % ulei volatil. Tulpina cu cât
este mai groasă cu atât este mai săracă în ulei volatil. S-a constatat că şi frunzele au
conţinut diferit în ulei volatil, cele mai tinere (frunzele superioare) conţin de 1 - 2 ori
mai mult ulei volatil, decât cele inferioare.
Conţinutul de mentol la mentă este determinat şi de latitudinea geografică.
Astfel, la 28° 5' latitudine, uleiul volatil a avut 57,6 % mentol, la 34° 5' latitudine
nordică, conţinutul de mentol a crescut la 75,81 %, iar la 42° latitudine nordică a ajuns
Ia 83,4. Florile sunt ceva mai bogate în ulei volatil decât frunzele, uleiul de flori este
mai sărac în mentol (36 - 37 %) şi mai bogat în mentonă (26 - 42 %) şi mentofuran
(26- 37 %).

3. Compoziţia chimică

În uleiul volatil de mentă, în general, s-au identificat cca. 40 de compuşi, iar la


cel din ţara noastră, 26 compuşi chimici. Componentul principal al uleiului volatil de
mentă este mentolul, al cărui conţinut total (liber şi legat) este cuprins între 47 - 73,6
%, urmat de mentonă (7,4 - 25,4 %) şi mentofuran (2 - 5 %, în cantitate mare
imprimă gust amărui), precum şi cantităţi mici de alţi compuşi: pinen, felandren,

4
Uleiul de mentă Mentolul

limonen, mircen, cadinen, cineol, aldehida izobutirică şi izovalerică, acizii acetic

şi

izovalerianic, timol etc.

În herba predomină mentona în faza vegetativă, iar în cea generativă,


predomină mentolul. La plantele umbrite şi în anii ploioşi se reduce proporţia de
mentol şi creşte cea de mentonă.

Mentofuran

5
Uleiul de mentă Mentolul

Pinen
Menta creaţă conţine cca 1 - 3 % ulei volatil, în care compuşii principali sunt
carvona (până la 70 % din ulei) şi linalool (până la 65 % din ulei), fiind lipsit de
mentol. Conţinutul în carvona este foarte diferit între biotipuri.
Carvona are un miros plăcut, fiind folosită la producerea gumei de mestecat şi
a unor paste de dinţi de calitate superioară. Conţinutul maxim de ulei volatil, în mentă
este, în perioada de înflorire, la ora 10 din zi.
Uleiul de mentă îndeplineşte în regnul animal rolul de substanţă de rezervă,
energetice. Unii compuşi sunt consideraţi însă principii active.
Uleiurile volatile, numite şi uleiuri esenţiale sunt secretate de celule şi ţesuturi
specifice plantei. Întotdeauna aceste substanţe reprezintă un amestec de substanţe
diferite, în primul rând sunt mono şi sesquiterpenice. Ele se caracterizează prin
volatilitate, liposolibilitate şi antrenabilitate cu vapori de apă având proprietăţi
dezinfectante, stomahice, carminative ş.a. pe lângă valoarea lor aromatizantă în
cosmetică şi parfumerie.
La Mentha piperita se folosesc frunzele de mentă sau herba de mentă (Herba
.Menthae) atunci când se utilizează la extracţia de ulei volatil.
Macro- si microelementele sint prezente cu un conţinut de 10—12% şi sunt
reprezentate de P, Ca, Na, K, Mg, Fe. Bi, Mn, Mo, Ou, Zn.
Uleiul volatil este principalul principiu activ. Conţinutul variază în funcţie de
o serie de factori ca soi, varietate, provenienţă, momentul recoltării, condiţii
pedoclimatice
L-mentolul şi 1-mentona sunt principalii componenţi ai uleiului volatil.
Mentolul se găseşte liber şi parţial esterificat ca acetat şi izovaleri-anat de menţii. Pe
lângă mentol se găsesc în cantităţi mici izomerii lui, d-izomentol, d-neomentol şi d-
neoizomentol, la fel parţial esterificaţi ca acetaţi de neometil şi neoizomentil.
Alături de mentonă se găseşte în cantitate mică izomerul d-izomentonă. Conţinutul în
mentol total variază intre 45 şi 70%, iar cel în mentonă între 8 si 24%.

6
Uleiul de mentă Mentolul

Al treilea compus al uleiului volatil este un derivat furanic, mento-furanul. În


cantitate mică acesta este necesar pentru un ulei volatil de bună calitate. În cantitate
mai mare degradează uleiul volatil, scăzându-i calitatea şi conferindu-i un gust
amărui.
Alături de aceşti componenţi s-au mai găsit în
uleiul volatil hidrocarburi terpenitice ca α- şi β-
pinen, α -felandren, α -terpinen, camfen, limonen şi
alţii. De asemenea a fost semnalată prezenţa unor
alcooli, printre care α -terpineol, citronelol,
cariofilen-alcool, hexanol, trans-sabinen hidrat.
Compuşii oxigenaţi sunt prezenţi în uleiul
volatil cu reprezentanţi ca piperitonă, pulegonă,
camfor, 2-metilfuran, 1,8-cineol. În uleiul volatil s-
Structura mentolului
au mai găsit esteri şi fenolii timol şi carvacrol.
În frunze s-au mai găsit lipide β -sitosterol, acizii ursolic şi oleanolic, taninuri,
acizii cafeic, clorogenic, p-cumaric, ferulic şi rosmarinic, flavonoide, în special 7-
ramnoglucozida luteolinei, mentozida, mentogenina, piperitozida.
În materia vegetală s-au identificat glucide, al căror conţinut variază cu
provenienţa, acizi organici ca acidul piruvic, a-cetoglutaric, colina. După unii autori s-
au găsit în frunze carotenoide ca α - şi β -carotină, cripto-xantina, enzime, vitamine
ca acid ascorbic, vitamina D2, vitamina PP şi tocoferoli.
Frunzele de mentă au o acţiune stomahică, antispastică, carminativă, uşor
analgezică, coleretică şi stimulentă, datorită uleiului volatil şi componenţilor săi. Are
acţiune colagogă şi spasmolitică, care se datorează prezenţei polifenolilor şi
taninurilor.
Componentul principal al uleiului volatil este carvona, o cetonă terpenică
nesaturată, cu un conţinut cuprins între 45 şi 60%. Ca şi la M. piperita, hidrocarburile
terpenice sunt prezente în uleiul volatil cu un conţinut ce variază între 5 şi 20%; 1,8-
cineolul este prezent, iar mentolul există numai sub formă de urme.
Analiza uleiului volatil obţinut de la plantele crescute în umbră arată că uleiul
volatil are un conţinut în mentonă sporit, iar cel în mentol scăzut.
Majoritatea cercetătorilor sunt unanim de părere că azotul folosit singur sau în
combinaţie cu alte elemente, măreşte conţinutul în mentonă şi scade conţinutul în

7
Uleiul de mentă Mentolul

mentol, iar culturile fertilizate cu azot in exces sunt mult mai rezistente la atacul de
rugină.

4. Utilizări

Uleiul volatil de mentă şi celelalte componente din plantă au acţiune


stomahică, carminativă, antivomitivă, coleretică, cardiotonică, analgezică.
Uleiul volatil, în cantităţi mici, are o acţiune excitantă asupra terminaţiilor
nervoase senzitive termice din piele şi mucoase (la început dând senzaţia de rece, apoi
de căldură locală accentuată).
De asemenea, diminuează sau înlătură contracţiile muşchilor netezi din
organele interne (acţiune antispastică). Se utilizează în tulburări digestive funcţionale
(dispepsii), greaţă, vărsături, spasme pilorice, inflamaţii biliare şi gastrointestinale etc.
Preparatele de ulei de mentă au efect antibacterian (selectiv), în special pe
specii de Brucella. Cantităţi mari de mentol pot produce intoxicaţii, manifestate prin
dureri abdominale, greaţă, vărsături, încetinirea respiraţiei, rigiditate musculară câteva
zile, asfixie şi moarte (A. Radu, E. Andronescu, 1984 etc).
Menta se foloseşte în diferite ceaiuri
medicinale: Antiasmatic, Anticolitic,
Antidiareic, Dietetic, Gastric, împotriva
tulburărilor cardiace, Hepatic.
Datorită conţinutului ridicat în materii tanante
a frunzelor (până la 8 %), acestea au acţiune
antidiaretică. Uleiul volatil de mentă intră în diferite produse farmaceutice romaneşti:
Carbocif, Colebil, Boldocolin, Inhalant, Saliform etc.
Frunzele de mentă, extracte, ulei volatil sau componente ale acestuia intră în
diferite preparate industriale, cum sunt medicamente colagoge şi pentru căile biliare
(Rowachol, Cholagogum, Natterman), remedii gastrointestinale (Ulcerotrat,
Iberogast, Gastricard), tratamentul unor afecţiuni respiratorii (Inhalant, Metorin),
hepatice sau hepato -sedative (Esberi-Nervin).
Se foloseşte şi corectiv pentru gustul unor medicamente, în frecţii, inhalaţii
etc. Uleiul volatil şi mentolul, administrate extern, au acţiune anestezică, fiind folosite
în dermatologie şi otorinolaringologie.

8
Uleiul de mentă Mentolul

Mentolul este larg utilizat la prepararea unor paste de dinţi şi ape de gură,
datorită proprietăţilor răcoritoare, antiseptice şi de corectare a gustului şi mirosului.
Uleiul volatil de mentă se foloseşte pe scară largă în industria alimentară, la
prepararea lichiorurilor, bomboanelor, cărora le imprimă un miros şi gust plăcut,
răcoritor.
După extragerea uleiului volatil, deşeurile constituie un furaj valoros având
peste 18 % proteină şi 49 % grăsimi brute, sau ca îngrăşământ organic, după
compostare cu gunoi de grajd.
În Farmacopeea Română figurează: Menthae folium (frunza de mentă) cu cel
puţin 1 % (v/g) ulei volatil; Aetheroleum Menthae (ulei de mentă), Mentholum
(mentol). Aetheroleum Menthae intră în compusul Tincture anticholerina.
Menta este cunoscută ca plantă meliferă.

5. Răspândire

Speciile de mentă sunt răspândite în Europa, Africa de Nord, Asia, America


de Nord, Australia şi Noua Zeelandă. Principalii exportatori ai produselor sunt SUA,
Rusia, Bulgaria, Grecia, Spania.
La noi în ţară, menta face parte din cele mai importante plante medicinale
cultivate. Pe suprafeţe mai mari se cultivă în zona Bârsei, Valea Oltului şi Mureşului,
Câmpia Banatului, iar în condiţii de irigare şi în Câmpia Româna. Ea este întâlnită
frecvent şi în grădini.

6. Soiuri

Genul Mentha cuprinde numeroase specii şi varietăţi, care se hibridează uşor


între ele, făcând destul de greoaie sistematizarea.

9
Uleiul de mentă Mentolul

Mai importante din punct de vedere economic sunt: M. piperita L. (menta, izmă -
bună sau mintal), M. arvensis, Menta crispata(menta creaţă). Din producţia mondială
de ulei volatil 58 % provine de la M. arvensis 29 % de la M. piperita 13 %.
Mentha piperita are tulpina şi nervurile frunzelor de culoare roşu - violet şi
flori violacee, mai rezistentă la boli şi dăunători, mai productivă dar cu ulei de calitate
mai slabă; Mentha Camus ("white mint"), cu tulpini şi nervuri de culoare verde şi flori
albe, cu pretenţii mai ridicate, producţii mai mici, dar cu ulei de calitate mai bună,
fiind cultivată mai ales în Franţa.

7. Particularităţi biologice

Menta este o plantă ierboasă, perenă, cu rizomi şi stoloni, iar partea aeriană
puternic ramificată.
Rădăcina în primul an de vegetaţie este formată dintr-un pivot brun - gălbui,
cu numeroase ramificaţii fibroase. Spre sfârşitul anului întâi de vegetaţie, rădăcina
principală este înlocuită de rădăcini adventive crescute din partea inferioară a tulpinii
(rizomului).
Tulpina aeriană este ascendentă sau erectă înaltă de 50 - 100 cm, cu patru
muchii, glabră sau cu peri scurţi pe muchii, de culoare verde sau cu nuanţe violacee.
La baza tulpinii iau naştere
stoloni aerieni, care formează
la noduri rădăcini adventive,
frunze mici şi lăstari.
Frunzele sunt dispuse
opus, scurt pedunculate, oval -
lanceolate, ascuţite la vârf, de 3
- 8 cm lungime şi 1,5 - 2,5 cm
lăţime, cu marginea serată, faţa
superioară netedă, ceai inferioară cu nervuri evidente; frunzele tinere mai păroase, iar
cele mature au perii mai ales pe nervurile de pe faţa inferioară.
Florile sunt grupate în cime spiciforme la subsuoara frunzelor de la vârful
tulpinii principale şi a ramificaţiilor. Florile sunt zigomorfe, scurt pediculate, de cca 7

10
Uleiul de mentă Mentolul

mm. Florile sunt hermafrodite, însă sunt şi unele unisexuat femele. Menta înfloreşte
din luna iunie până în septembrie.
Fructele, tetranucule, ovoide, de cca. 1 mm lungime, late de 0,5 mm, cu
suprafaţa brună - lucioasă, sunt dispuse în caliciul persistent.
Pe toate organele vegetative aeriene se găsesc glande oleifere, densitatea mai
mare aflându-se pe partea dorsală a frunzelor.

8. Cerinţele faţă de climă şi sol

Menta pretinde un climat mai răcoros, suficient de umed însă însorit. În


perioada creşterii intense, temperaturile ridicate dăunează producţiei de ulei. În zonele
răcoroase, producţia de ulei este de asemenea scăzută. Chiar şi la aceeaşi cultură, la
recolta din vară, conţinutul de ulei volatil în frunze este mai mare decât la cea din
toamnă (la ultima este însa mai mare procentul de mentol în ulei).
La plantele crescute la umbră, conţinutul în ulei volatil este mai mic şi
calitatea uleiului mai slabă (scade mentolul şi creşte procentul de mentonă).

9. Condiţionarea

Uscarea frunzelor de mentă se face la umbră (şoproane, poduri, pătule) sau la


soare. La umbră, frunzele se aşează pe hârtie albă, rogojini, prelate, pânză de sac, iar
uscarea durează 5-41 zile (în încăperi uscate şi bine aerisite). Frunzele se întorc de 2 –
3 ori în prima zi, apoi zilnic o dată, în următoarele trei zile. La soare uscarea durează
5-6.
Ambalarea frunzelor se face în lăzi speciale (căptuşite cu hârtie de culoare
închisă, în cantitate de 30 - 40 kg), din frunze se înlătură resturile de plante, iar din
iarbă, buruienile sau alte plante).

10. Toxicitatea uleiului de mentă

Uleiul de menta si preparatele de uz extern derivate din acesta nu se aplica în


zona ochilor deoarece poate duce la fenomene iritative ale mucoasei oculare. Uleiul

11
Uleiul de mentă Mentolul

volatil de menta se va folosi cu prudenţă, deoarece supradozarea poate duce la aparitia


unor fenomene nedorite ca greaţă, vărsături sau alte fenomene toxice.
Ceaiul de mentă nu este indicat în doze mari în ulcerul gastric sau duodenal.
Ceaiul de mentă nu se va folosi permanent sau pe perioade îndelungate,
deoarece produce obişnuinţă.

12
Uleiul de mentă Mentolul

Bibliografie

 Sevastiţa Muste - Tehnologia materiilor prime vegetale, Editura Academic


Press, Cluj Napoca 2004;

 Ştefan Mocanu, Dumitru Raducanu - Plantele medicinale - tezaur natural în


terapeutică, Editura Militară, Bucureşti 1986;

 Emil Păun, Aurel Mihalea - Tratat de plante medicinale şi aromatice


cultivate, Volumul 1, Editura Academiei Republicii Socialiste România,
Bucureşti 1985;

 Evdochia Coiciu,Gabriel Racz - Plante medicinale şi aromatice, Editura


Academiei Republicii Populare Române,Bucuresti,1987;

 Leon Sorin Muuntean - Tratat de plante medicinale cultivate şi spontane,


Editura Risoprint, Cluj Napoca 2007;

 www.wikipedia.org

13