Subiecte

pentru examen la Biostatistică şi Metodologia Cercetării Științifice

pentru studenţii anilor III, IV și V, facultatea Stomatologie,
anul universitar 2015-2016

1. Biostatistica: definiţia, bazele teoretice, obiectivele şi compartimentele.

BIOSTATISTICA
Este ştiinţa care are ca obiect cunoaşterea structurii şi dinamicii sănătăţii unei populaţii, în corelaţie cu
factorii social-economici, culturali, sanitaro-igienici şi medico-biologici determinanţi, având ca scop,
detectarea tendinţelor acestei stări

Bazele teoretice ale biostatisticii sunt:

 dialectica materiei;
 teoria generală a statisticii;
 legităţile economice;
 bazele medicinii sau unor ramuri ale ei.
Obiectivele biostatisticii. Biostatistica studiază:
1. Starea sănătăţii populaţiei:
 � Reproducerea şi mortalitatea populaţiei;
 � Morbiditatea şi invaliditatea;
 � Parametrii dezvoltării fi zice.
2. Legătura dintre infl uenţa mediului ambiant şi factorilor sociali asupra sănătăţii populaţiei.
3. Acumularea şi analiza datelor referitor la activitatea instituţiilor şi cadrelor medicale.
4. Evaluarea efi cacităţii metodelor de profi laxie şi tratament.
5. Planifi carea, economia şi fi nanţarea ocrotirii sănătăţii.
Compartimente ale biostatisticii
• Statistica sănătăţii populaţiei;
• Statistica ocrotirii sănătăţii;
• Statistica managementului de profi laxie, tratament şi altor activităţi în medicină.
2. Obiectul de studiu al biostatisticii şi metodologia statistică. Argumentarea
necesităţii studierii biostatisticii.
Obiectul de studiu al biostatisticii
Îl constituie fenomenele şi procesele ce reprezintă următoarele particularităţi:
 Se produc într-un număr mare de cazuri
 Variază de la un caz la altu
 Sunt forme individuale de manifestare concretă în timp, spaţiu şi sub aspect organizatoric

Metodologia statistică

 Reprezintă totalitatea operaţiilor, tehnicilor, procedeelor şi metodelor de investigare statistică a

fenomenelor
 Studierea fenomenelor
 Începe de la observarea fiecărui caz
 Urmează prelucrarea datelor individuale şi transformarea lor în indicatori statistici
 Încheie cu analiza şi interprearea rezultatelor, şi formularea concluziilor

1
3. Istoricul apariţiei şi etapele de dezvoltare ale statisticii.
 Istoric
Pentru a pune în evidenţă rolul statisticii ca instrument de cunoaştere a particularităţilor de volum, structură
şi dinamică a fenomenelor şi proceselor sociale, din punct de vedere istoric, apariţia şi dezvoltarea statisticii
moderne îşi are rădăcinile în trei fenomene separate:
 1. nevoile guvernelor ţărilor de a calcula date privind cetăţenii şi activităţile ţărilor;
 2. dezvoltarea teoriei probabilităţilor;
 3. apariţia şi extinderea utilizării calculatoarelor.

Etape, faze în evoluţia statisticii

Etapa statisticii practice

 În timpul civilizaţiei sumeriene, egiptene, greci şi romane, datele erau obţinute în scopul primar al
taxării şi înrolării în armată. Se consemnează forme incipiente de evidenţă a terenurilor, a numărului
şi mişcării naturale a populaţiei.
 În Imperiul Roman se efectuau înregistrări periodice ale populaţiei, se întocmeau registre vamale,
fiscale şi cadastrale.
 În Evul Mediu, instituţiile bisericeşti strângeau adesea şi păstrau informaţii, înregistrări privind
naşterile, decesele şi căsătoriile.
 Are loc delimitarea evidenţei statistice de evidenţa contabilă. Evidenţele statistice, chiar dacă se
rezumau la simple consemnări de fapte, ofereau datele necesare pentru informarea organismelor
statului, referitoare la aspectele fiscale, militare şi administrative.

Etapa statisticii descriptive

 Corespunde trecerii de la „simple consemnări de fapte” la analiza comparativă a datelor, la

„descrierea faptelor” în interacţiune.
 Curentul „descrierea statului” (sec.XII-XVIII) a atins apogeul când în Germania s-a format o
adevărată şcoală.
 Reprezentanţii de seamă a acestei şcoli, Herman Conrig, Martin Smeitzel, Gotffried Achewald au
introdus pentru prima dată denumirea de statistică, au dezvoltat atât mijloacele de investigare a
fenomenelor sociale şi economice, cât şi mijloacele de informare a organismelor statale punând
accentul pe determinările numerice.

Etapa aritmeticii politice

 Aparţine perioadei când în Anglia apare o statistică deosebită, cunoscută sub numele de „aritmetică
politică”.
 Aceasta se ocupa cu analiza, prin procedee matematice de prelucrare a datelor culese, cu
desprinderea regularităţilor şi chiar cu formularea previziunilor.
 John Graunt pune în evidenţă legităţi ale populaţiei şi fenomenelor demografice.
 Wiliam Petty (părintele economiei politice moderne) a utilizat metode cantitative de studiere a
fenomenelor sociale şi economice.
 Edmund Halley s-a preocupat de estimarea numărului populaţiei, a elaborat prima tabelă de
mortalitate şi a introdus conceptul de durată probabilă de viaţă.

Etapa probabilistică

 Apare în disputa dintre curentul descriptiv şi cel al aritmeticii politice.

2
  Denumirea de aritmetică politică se substituie cu denumirea de statistică şi capătă o nouă dimensiune
prin introducerea calculelor probabiliste.
 Se formulează legea numerelor mari şi are loc desprinderea altor regularităţi şi legităţi statistice.
 Printre reprezentanţii de seamă a acestei faze amintim: J. Bernoulli, P.S. Laplace, K.F. Gauss, S.D.
Poisson, A. Ciuprov etc.

Etapa statisticii moderne

 Apare către sfârşitul sec. XIX.

 Un rol deosebit în această etapă l-au avut înfiinţarea oficiilor naţionale şi internaţionale de statistică,
organizarea congreselor internaţionale de statistică, apariţia primelor reviste de specialitate,
introducerea statisticii în învăţământul universitar şi secundar.
 În această etapă F. Galton, K. Pearson, M.G. Kendall, G.U.Yule, C.E. Spearmen, R.A. Fisher etc., au
fundamentat teoria şi practica corelaţiei statistice, a analizei factoriale, a experimentelor statistice.
 S-au abordat în mod deosebit problemele de repartiţie, specificaţie şi estimaţie.

4. Metode de cercetare utilizate în biostatistica. Metode de colectare datelor

statistice.
Metode de cercetare
Metoda matematică
Metoda statistică
Metoda observării
Metoda epidemiologică
Metoda istorică
Metoda sociologică
Metoda economică
Metoda experimentală
Metoda psihologică
Metoda matematică;
Metoda statistică
Orice studiu ştiinţific se bazează pe calcule şi procedeie matematice
Statistica, prin intermediul matematicii calculează diverşi indicatori necesari pentru generarea şi testarea ipotezelor de
cercetare cum ar fi: calcularea indicatorilor relativi şi medii şi a veridicităţii lor, analiza corelaţiei şi a regresiei,
determinarea pragului de semnificaţie şi a diferenţei semnificative statistice, etc.
Metoda observării
Constă în urmărirea desfăşurării unor fenomene pentru a le putea analiza în dinamică, sau prin compararea lor, ca apoi
să se realizeze sinteza caracteristicilor lor esenţiale.
Metoda epidemiologică
Prezintă un studiu corelativ al fenomenelor de sănătate publică cu factorii de risc.
Se utilizează diverse tipuri de cercetare ca: studiul descriptiv, cohortă, caz-control, experimental etc.
Metoda economică
Prin intermediul ei se studiază modul de influenţă a aspectelor economice asupra sănătăţii populaţiei, cît şi cum
influienţează nivelul sănătăţii populaţiei asupra economiei unei ţări
Metoda sociologică
Studiază aspecte sociologice cu referire la individ în societate sau grupurile de oameni: comportamente, atitudini etc.
Utilizează în scop de cercetare intervievarea, chestionarea, observarea directă şi analiza surselor de informaţie ( arhive,
monografii), inclusiv meta – analiza.
Metoda istorică
În cadrul acestei metode se utilizează compararea evoluţiei fenomenelor din punct de vedere istoric: prezent – trecut.
Se analizează dinamica fenomenelor în timp
Metoda experimentală

3
Presupune efectuarea unor experimente în condiţii create special în laborator sau în teren, unde se studiază modul în
care se modifică diferite fenomene şi caracteristici ale acestora
Metoda psihologică
Presupune studierea diverselor aspecte psihologice legate de memorie, gîndire, senzaţii, percepţii, caracter,
temperament, etc. Utilizând diverse metode specifice psihologiei, inclusiv testarea psihologică
Metode de colectare a informaţiei
Recensământul
Analiza anuarelor, rapoartelor şi a diverselor forme statistice
Analiza surselor bibliografice, a monografiilor
Observarea directă
Chestionarul sau ancheta statistică
Interviul
Testul

5. Totalitatea statistică. Tipurile de totalităţi statistice. Cerinţe faţă de totalitatea statistică selectivă.
Definiţia: totalitatea statistica reprezintă un număr de elemente
(unităţi de observare) omogene, luate împreună în baza unui factor
comun în anumită perioadă de timp şi spaţiu.

Numărul de unităţi de observare determină volumul totalităţii supuse

studiului şi se notează prin litera „n”. După volum deosebim două
tipuri de totalităţi statistice:
• Totalitatea integrală (generala, „univers statistic”)
• Totalitatea selectivă

Totalitatea selectiva are următoarele caracteristici de bază:

� trebuie sa deţină caracteristice de bază de care dispune cea
integrală;
� trebuie sa dispună de un volum.

Metodele de selectare a totalităţii selective:

• cercetarea prin sondaj
• cercetarea monografi că
• cercetarea selectivă:
� aleatorie
� mecanică
� tipică.

Cercetarea selectivă – studiul selectiv reprezentativ pentru totalitatea

integrală şi care poate fi efectuat prin selecţia:
- aleatorie (întâmplătoare, randomizată simplă) se efectuează prin
extrageri din liste în care sunt înregistrate toate cazurile individuale
fără nici o grupare sistemică prealabilă. O metodă frecventă de selecţie
aleatorie este tragerea la sorţi;

- mecanică (sistemică) – este o metodă superioară celei aleatorii,

deoarece fi ecare unitate de observaţie are şanse egale să fi e aleasă.
Selecţia eşantionului se face după modelul de şah sau cazurile
de evidenţă sunt ordonate în ordine alfabetică sau localităţile sunt
aranjate după hartă şi se selectează fi ecare a 4-a, a 6-a ori a 10-a,
în funcţie de pasul de numărare. În acest mod se obţine o selecţie
teritorială uniformă. Intervalul se calculează astfel ca eşantionul să
cuprindă de la 5 până la 10% din totalitatea integrală.
De exemplu, 10% – atunci:

4
, fi ecare al 10-lea;
etc.
Calea aceasta de selectare, deşi răspândită, este anevoioasă de
înfăptuit. Avantajul constă numai în simplitatea selectării eşantionului,
în timp ce exactitatea rezultatelor cercetării poate avea erori mari, fi indcă
nu se ţine cont de frecvenţa reală de răspândire a fenomenului, de
dispersia lui în spaţiu;

- tipică (stratifi cată) (proporţională cu mărimea eşantionului) – urmăreşte

scopul selecţiei unităţilor de observaţie din grupurile tipice
ale “universului statistic”. Pentru început, în cadrul “universului
statistic” toate unităţile de observare se grupează după anumite
caracteristici în grupuri tipice (de exemplu, vârstă, sex sau după
intensitatea frecvenţei fenomenului). Din fi ecare grup, pe cale
aleatorie sau mecanică, este selectat un anumit număr de unităţi
astfel ca raportul după caracteristici în eşantion să fi e acelaşi ca
şi în totalitatea integrală.

- în cuiburi (în serii, în clastere) – aici din totalitatea integrală se selectează

nu unităţi individuale, ci serii (microzone), localităţi care
sunt ulterior examinate în întregime.
Distribuţia datelor în totalitatea selectivă poate fi alternativă (Da/
Nu), simetrică (normală) şi asimetrică.

6. Unitatea de observaţie:definiţie, caracteristici esenţiale, exemple.

Reprezintă fiecare element component al colectivităţii statistice,
care este purtătorul tuturor trăsăturilor comune ale colectivităţii supuse
studiului.
Unităţile statistice pot fi simple, care nu mai suportă diviziune (persoana)
şi complexe, rezultate ale organizăriii sociale (familia).
2.5.3. Caracteristica sau variabila statistică
Reprezintă trăsătura, proprietatea, însuşirea comună unităţilor de
observaţie, reţinută în studiul statistic pentru a fi înregistrată şi care
variază ca valoare de la o unitate la alta.
Caracteristicele statistice pot fi clasifi cate după cum urmează:
• în funcţie de modul de exprimare:
- caracteristici calitative (nominative), exprimate în cuvinte:
profesie, localitatea de domiciliu, culoarea părului, culoarea
tegumentelor, sexul, starea de nutriţie sau de boală, starea la
externare a unui bolnav, etc.;
- caracteristici cantitative (numerice), exprimate în cifre: salariu,
vechimea în muncă, înălţime, greutate, perimetru, tensiune
arterială, puls, temperatură, etc. Sunt caracteristici măsurabile.
• în funcţie de numărul variantelor/valorilor de răspuns pe care
le pot lua:
- caracteristici alternative (binare sau dihotomice), acelea care
pot lua doar două variante de răspuns: sex (M/F), starea civilă
(căsătorit/necăsătorit), familie cu copii sau fără copii, etc;
- caracteristici nealternative – cele care pot lua mai multe valori/
variante de răspuns: salariu, profesie, localitate de domiciliu,
starea la externare a unui bolnav, etc.
• în funcţie de natura variaţiei caracteristicilor cantitative:
- caracteristici continue, care pot lua orice valoare din scara lor de
variaţie: greutatea unei persoane, înălţimea, temperatura, etc.;
- caracteristici discrete sau discontinue, care pot lua numai valori

5
întregi: numărul de copii pe care îi are o familie, numărul
de persoane dintr-o familie, număr de medici, număr de paturi,
număr de vizite, etc.
• în funcţie de conţinutul caracteristicii:
- caracteristici de timp (anul naşterii);
- caracteristici de spaţiu (localitatea de domiciliu);
- caracteristici atributive, în care variabila reprezintă un atribut,
altul decât spaţiul ori timpul – cele calitative şi cantitative.
• în funcţie de modul de obţinere şi caracterizare a fenomenului:
- caracteristici primare (obţinute, de regulă, în etapa de colectare a
datelor statistice prin măsurare sau numărare);
- caracteristici derivate, obţinute în procesul prelucrării datelor statistice.
• în funcţie de modul de infl uenţă asupra fenomenului:
- caracteristici factoriale;
- caracteristici rezultative.
Indicatori statistici
Indicatorul statistic este expresia numerică a unor fenomene, procese,
activităţi sau categorii economice şi sociale, defi nite în timp, spaţiu
şi structură organizatorică.
Deosebim următoarele funcţii ale indicatorilor statistici:
• funcţia de măsurare;
• funcţia de comparare;
• funcţia de analiză;
• funcţia de sinteză;
• funcţia de estimare;
• funcţia de verifi care a ipotezelor şi de testare a semnifi caţiei
unor indicatori statistici calculaţi.
Indicatorii statistici pot fi prezentaţi prin valori absolute, relative şi
medii.
Către valorile relative pot fi atribuite rata, raportul şi proporţia.

Rata ne arată cât de repede evenimentul (naşteri, îmbolnăviri, decese)

apare în populaţie.

Componentele ratei sunt:

• Numărător: numărul de evenimente observate;
• Numitor: populaţia în care evenimentele au loc;
• Timpul specifi cat când au loc evenimentele;
• De obicei un multiplicator transformă rata dintr-o fracţie incomodă
sau decimală într-un număr întreg.
Tipurile de rate sunt:
• brute;

7. Criterii de Clasificare ale caracteristicilor statistice.?

SE CLASIFICĂ ÎN DEPENDENŢĂ DE:
 modul de exprimare

 conţinutul caracteristicii

 natura variaţiei caracteristicilor

 modul de obţinere şi caracterizare a fenomenului

 modul de influenţă asupra fenomenului

 numărul variantelor de răspuns

6
A--După modul de exprimare
 Atributive (calitative, nominative): genul bolnavului, profesia, diagnoza, etc.

 Numerice (cantitative):vârsta, valorile TA, greutatea, etc

B--După conţinutul caracteristicii

 Caracteristici de timp

 Caracteristici de spaţiu

 Caracteristici de persoană

C--După natura variaţiei caracteristicilor

 Caracteristici cu variaţie continuă care pot lua orice valoare din scara lor de variaţie (într-un
intervalul dat – temperatura, înălţimea, greutatea)

 Caracteristici cu variaţie discontinuă care pot lua numai valori întregi (numărul de copii în
familie, num. de medici, num. de paturi etc. )

D--După modul de obţinere şi caracterizare a fenomenului

 Caracteristici primare

 Caracteristici derivate

E--După forma de manifestare (numărul variantelor de răspuns)

 Caracteristici alternative, care pot lua doar două valori (bolnav/sănătos; M/F,
căsătorit/necăsătorit)

 Caracteristici nealternative, care pot lua mai multe valori.

(profesia; starea sănătăţii la spitalizare)

F--În funcţie de modul de influenţă asupra fenomenului

 Caracteristici factoriale, care influenţează şi determină alte caracteristici: vârsta

 Caracteristici rezultative, care sunt influenţate de alte caracteristici : starea sănătăţii

8. Datele statistice. Clasificarea şi caracteristica lor.

Date statistice
Analiza datelor statistice se face în funcţie de:
- timp;
- loc;
- persoană.
Caracteristica de timp ne permite să stabilim:
• modifi cări pe termen scurt;
• modifi cări ciclice;
• modifi cări seculare (pe termen lung);
• poate fi aranjată în tabele şi grafi ce.
Prin caracteristica de loc se descrie unitatea geografi că. Pentru
prima dată această descriere a fost efectuată de către John Snow în
an. 1854 când în Londra a avut loc erupţia de holeră.

7
Caracteristica de persoană ne permite să facem analiza datelor
acumulate după vârstă, sex, etnie, etc.
Date statistice
Analiza datelor statistice se face în funcţie de:
- timp;
- loc;
- persoană.
Caracteristica de timp ne permite să stabilim:
• modifi cări pe termen scurt;
• modifi cări ciclice;
• modifi cări seculare (pe termen lung);
• poate fi aranjată în tabele şi grafi ce.

Prin caracteristica de loc se descrie unitatea geografi că. Pentru

prima dată această descriere a fost efectuată de către John Snow în
an. 1854 când în Londra a avut loc erupţia de holeră.
Caracteristica de persoană ne permite să facem analiza datelor
acumulate după vârstă, sex, etnie, etc.

9. Scale de măsurare: nominale, ordinale și numerice

Scale de masurare
Scala nominala = valorile sunt puse pe categorii. Exemple:
Sexul : M / F = scala binara
Clasificarea anemiilor :
Microcitice (in deficienta de fier)
Megaloblastice (in deficienta de vit. B12)
Normocitice (in boli cronice)

Se pot face 2 tipuri de observatii :

Calitative
Categorice (valori ce intra intr-o categorie)

Scala ordinala = clasificarea dupa o ordine definita ce apare in categorii; exemple:

CIN1 = displazie usoara (1/3 inferioara epiteliu)
CIN2 = displazie moderata (2/3 din epiteliu)
CIN3 = displazie severa (inclusiv 1/3 superioara a epiteliului)
CIS = carcinom in situ
Este asociata cu mediana, percentilele si IQR (interquartile range)
Scala ordinala ordonata – observatiile sunt ordonate dupa rangul valorii de la cel mai mare la cel mai mic (sau
invers)
Scala numerica = observatii cantitative exprimate numeric (% sau valori absolute)

10. Indicatorii statistici: tipuri, funcţii.

Indicatori statistici
Indicatorul statistic este expresia numerică a unor fenomene, procese,
activităţi sau categorii economice şi sociale, defi nite în timp, spaţiu
şi structură organizatorică.
Deosebim următoarele funcţii ale indicatorilor statistici:
• funcţia de măsurare;
• funcţia de comparare;
• funcţia de analiză;
• funcţia de sinteză;

8
• funcţia de estimare;
• funcţia de verifi care a ipotezelor şi de testare a semnifi caţiei
unor indicatori statistici calculaţi.
Indicatorii statistici pot fi prezentaţi prin valori absolute, relative şi
medii.
Către valorile relative pot fi atribuite rata, raportul şi proporţia.
Rata ne arată cât de repede evenimentul (naşteri, îmbolnăviri, decese)
apare în populaţie.
Componentele ratei sunt:
• Numărător: numărul de evenimente observate;
• Numitor: populaţia în care evenimentele au loc;
• Timpul specifi cat când au loc evenimentele;
• De obicei un multiplicator transformă rata dintr-o fracţie incomodă
sau decimală într-un număr întreg.
Tipurile de rate sunt:
• brute; • speciale (specifi ce);
• standardizate.
Exemplu: rata brută a mortalităţii
Numărul deceselor, indiferent de cauză,
într-o populaţie, într-o perioadă specifi că
x 10n
Numărul de persoane cu risc de a muri
de-a lungul perioadei
Exemplu: rata mortalităţii din cauze specifi ce
Numărul de decedaţi, dintr-o cauză anume
într-o populaţie, într-o perioadă specifi că de timp
x 10n
Numărul de persoane cu risc de a muri
din acea cauză de-a lungul perioadei
Exemplu “Rata” caz-fatalitate (RCF) – proporţia cazurilor unei condiţii
specifi ce fatale într-o perioadă specifi că de timp.
Sinonimele pentru rată sunt: frecvenţă, nivel, răspândire, intensitate.
Raportul permite compararea unei populaţii cu alta.
Raportul este un număr împărţit la altul.
Exemplu: raport dintre bărbaţi şi femei, naşteri şi avorturi, nr. de
medici şi asistente medicale. În aceste cazuri nu este necesară o relaţie
specifi că între numărător şi numitor. Raportul poate fi prezentat
astfel x : y sau ,
unde: „x” – numărul de paturi, nr. de medici,
„y” – numărul de populaţie.
Proporţia ne arată ce fracţiune a populaţiei este afectată. Caracteristicile
lor de bază sunt:
• coefi cientul a 2 numere;
• numărătorul este inclus în numitor;
• proporţia întotdeauna deviază între 0 şi 1 sau între 0 şi 100%.
Exemplu de proporţie:
În anul 2006 în Republica Moldova au fost recunoscuţi ca invalizi 7695
bărbaţi şi 6005 femei. Care este procentul femeilor din numărul total?
Indicatorii de proporţie nu pot fi comparaţi.

11. Tipuri de valori relative şi caracteristica lor. Metodologia generală de calcul.

Rate, raporturi şi proporţii
 Ratele ne arată cît de repede maladia apare în populaţie

9
  Raporturile permit compararea unei populaţii cu alta

 Proporţiile ne arată ce fracţiune a populaţiei este afectată

1-Raportul
• Un număr împărţit la altul

• Nu este necesară o relaţie specifică între

numărător şi numitor

X
k
X:Y Y · 10

2-Proporţia
• Coeficientul a 2 numere

• Numărătorul ESTE INCLUS în numitor

• Proporţia întotdeauna deviază între 0 şi 1 sau între 0 şi 100%

3-Rata
 Este o formă specială a Proporţiei, care include specificare în timp

 Numărătorul este numărul de persoane “supuşi riscului” într-o anumită perioada de timp

 Este folosită pentru a exprima frecvenţa cu care are loc un eveniment într-o populaţie definită

Numărul de evenimente într-o perioada specificată de timp

* 10 n
 Populaţia supusă riscului pentru aceste evenimente în perioada dată

12. Rata. Definiţie. Componente. Tipuri. Domenii de utilizare. Exemple.

Rata ne arată cât de repede evenimentul (naşteri, îmbolnăviri, decese)
apare în populaţie.
Componentele ratei sunt:
• Numărător: numărul de evenimente observate;
• Numitor: populaţia în care evenimentele au loc;
• Timpul specifi cat când au loc evenimentele;
• De obicei un multiplicator transformă rata dintr-o fracţie incomodă
sau decimală într-un număr întreg.
Tipurile de rate sunt:
• brute;

speciale (specifi ce);

• standardizate.
Exemplu: rata brută a mortalităţii
Numărul deceselor, indiferent de cauză,
într-o populaţie, într-o perioadă specifi că
x 10n
Numărul de persoane cu risc de a muri
de-a lungul perioadei
Exemplu: rata mortalităţii din cauze specifi ce

10
Numărul de decedaţi, dintr-o cauză anume
într-o populaţie, într-o perioadă specifi că de timp
x 10n
Numărul de persoane cu risc de a muri
din acea cauză de-a lungul perioadei

13. Proporţia. Definiţie. Componente. Domenii de utilizare. Exemple.

 Proporţiile ne arată ce fracţiune a populaţiei este afectată

• Coeficientul a 2 numere
• Numărătorul ESTE INCLUS în numitor
• Proporţia întotdeauna deviază între 0 şi 1 sau între 0 şi 100%
Sinonime:
 cotă,
 pondere,
 structură,
 o parte din întreg,
 indice extensiv.

indicatori reprezintă proporţii:

--ponderea traumatismului rutier
--structura profilurilor medicale
--proporția femeilor în RM

14. Indicatorul de raport. Definiţie. Componente. Domenii de utilizare. Exemple.

 Raporturile permit compararea unei populaţii cu alta

• rport-- Un număr împărţit la altul

• Nu este necesară o relaţie specifică între

numărător şi numitor

X
X:Y Y · 10 k

Indice de raport este:

--asigurarea populaţiei cu paturi
--asigurarea populaţiei cu medici
--mortalitatea infantilă
--mortalitatea maternă

15. Definirea şi interpretarea teoriei probabilităţilor. Noţiunea de probabilitate „p”. Calculul

probabilităţii şi contraprobabilităţii.

Teoria probabilităţilor este o teorie matematică ce se ocupă cu studiul fenomenelor

întâmplătoare ce pot apărea în gruparea unui semn studiat pe baza unui experiment probabilist aleator.
Adică, atunci când rezultatele nu pot fi prevăzute cu exactitate, dar pot avea o oarecare frecvenţă mai
mult sau mai puţin legitimă. De exemplu, adresarea fiecărui cetăţean Ia serviciul de urgenţă nu poate fi
programată de nimeni. însă în totalitatea lor integrală sau parţială aceste adresări pot fi repartizate cu o
anumită legitate în fiece zi, pe ore. Studiind această legitate, putem face prognoze privind adresările

11
 din anumite zile şi ore. Iar acest lucru ne permite să planificăm repartiţia mijloacelor serviciului pentru
satisfacerea necesităţilor populaţiei.
Deci. probabilitate se numeşte măsura de posibilitate a apariţiei unor fenomene întâmplătoare în
condiţiile concrete date. Probabilitatea, de obicei, se înseamnă prin litera "p".
Probabilitatea de apariţie a unui fenomen poate fi estimată prin două procedee:
- clasic, sau abordare a priori - dacă fenomenul se produce în „h" posibilităţi din „n" experimente,
atunci probabilitatea acestui fenomen va fi „h/n";
- frecvenţa empirică, sau abordare a posteriori - când experimentul se repetă de mai multe ori - „n'\ iar
fenomenul se produce cu o frecvenţă de acum fixată „h" (precum în exemplul cu adresările la
serviciul de urgenţă). Aici probabilitatea apariţiei fenomenului va fi ..h/n".
Conform definiţiei clasice a probabilităţii, adoptate de P.S. Laplace, probabilitatea apariţiei în
totalitatea parţială a unui fenomen „p" se determină prin raportul fenomenelor deja apărute „m" la
numărul tuturor cazurilor posibile „n":
m
P=—n
Drept contraprobabilitate a evenimentului determinăm alternativa - probabilitatea lipsei
fenomenului, însemnată prin litera „q": n - m m
q = --- = 1 ----= 1 - p sau q = \ - p ; p + q - \
n n
Din formulă reiese că suma probabilităţilor prezenţei fenomenului cu contra- probabilitatea lui
este egală cu unitatea, iar în procente cu 100%.

16. Legea cifrelor mari şi aplicarea ei. Eroarea reprezentativă „m” şi eroarea limită admisă „Δ”.

Legea cifrelor mari are două aplicaţii importante pentru determinarea totalităţilor selective:
1. Pe măsura majorării numărului de observaţii rezultatele cercetării obţinute pe baza totalităţii
selective tind să reproducă datele totalităţii integrale.
2. La atingerea unui anumit număr de observări în totalitatea selectivă rezultatele cercetării vor fi
maximal apropiate de cele posibile pe baza totalităţii integrale.
- Statistic este demonstrat faptul că în caz de o totalitate selectivă mare (n >30) cu probabilitatea
de 95% ponderea fenomenului „PI" va fi diferită faţă de cea din totalitatea integrală „P" cu „2m"; cu
probabilitatea de 99.7% diferenţa „PI - P" nu
- .................................................... va depăşi „3m". Cifrele 1, 2, 3 n, cu care se înmulţeşte valoarea
erorii „m",

Cu majorarea coeficientului „t" creşte probabilitatea cu care vom putea spune că diferenţa ponderilor
căpătate din ambele totalităţi este situată în intervalul: „A = tm", unde „Д" reprezintă eroarea limită
admisă pentru studiul dat. Deci.
P = Py ± A

17. Noţiunea de eşantion. Avantajele eşantionării. Tipurile de eşantionare. Erorile de implementare, de

măsurare şi de selecţie.
Tipuri de eşantionare
În funcţie de natura schemelor de eşantionaj abordate putem să clasifi
căm eşantionajele în eşantionaje aleatoare şi nealeatoare sau empirice.
Din categoria eşantionajelor aleatoare fac parte:
- eşantionaje simple (elementare)
- eşantionaje stratifi cate
- eşantionaje în grupuri
- eşantionaje în trepte (faze)
- eşantionaje multifazice.

12
18. Definirea teoriei selecţiei. Tipurile de selecţie. Selecţia aleatorie sau randomizată simplă. Selecţia
mecanică, tipică, în cuiburi.

Caracteristicile totalităţii selective

 Trebuie să deţină caracteristicele esenţiale de care dispune totalitatea integrală
 Trebuie să dispună de un anumit volum, calculat după formule speciale

Metode de selecţie a totalităţii selective

 Cercetarea prin sondaj
 Cercetarea monografică
 Cercetarea selectivă:
 Aleatorie
 Mecanică
 Tipică
 În cuiburi

Selecţia aleatorie (întâmplătoare, randomizată simplă)

 Se efectuează prin extrageri din liste, în care sunt înregistrate toate cazurile individuale, fără nici o
grupare prealabilă
 O metodă frecventă de selecţie aleatorie este tragerea la sorţi

Mecanică (sistemică)
 Fiecare unitate de observaţie are şanse egale să fie aleasă
 Selecţia eşantionului se face în baza cazurilor de evidenţă care sunt puse în ordine alfabetică sau
localităţile sunt aranjate după hartă şi se selectează fiecare a 4-a, a 6-a sau a 10-a
 În acest mod se obţine o selecţie teritorială uniformă ( eşantionul cuprinde 5 - 10% din totalitatea
integrală)

Tipică (stratificată)
(proporţională cu mărimea eşantionului integral)

 Unităţile de observaţie se grupează după anumite semne în grupuri tipice (de exemplu: vârstă, sex
sau după frecvenţa fenomenului)
 Din fiecare grup, pe cale aleatorie sau mecanică, este selectat un anumit număr de unităţi astfel ca
raportul după semne în eşantion să fie acelaşi ca şi în totalitatea integrală

În cuiburi (în serii, în clastere)

 Din totalitatea integrală se selectează nu unităţi individuale, dar serii (microzone), localităţi sau
familii care sunt examinate în întregime

19. Prelucrarea primară a datelor statistice. Clasificarea şi gruparea datelor statistice.

PRELUCRAREA PRIMARĂ A DATELOR STATISTICE

• Datele statistice obţinute în timpul observării sunt, de regulă, variate şi de volum mare. Ele trebuie
sistematizate, centralizate şi grupate pentru a fi pregătite în vederea prelucrării. Numai în urma

13
 prelucrării statistice pot fi evidenţiate trăsăturile şi tendinţele esenţiale din evoluţia fenomenelor şi
proceselor medico -sociale.
• Prelucrarea primară a datelor statistice culese cuprinde operaţiile de clasificare, grupare, centralizare,
agregare, calcul de caracteristici derivate, precum şi construirea de tabele, serii şi grafice statistice.
•
CLASIFICAREA ŞI GRUPAREA DATELOR STATISTICE
• Unităţile colectivităţii observate sunt repartizate în clase cu caracter omogen.
• Această operaţie permite restrângerea volumului mare de date iniţiale şi evidenţiază structura
colectivităţii analizate.
• Prin grupare se pierde o parte din informaţia iniţială, în schimb se înlesneşte cunoaşterea
proprietăţilor esenţiale ale colectivităţii şi înţelegerea legăturilor dintre caracteristicile utilizate.
Clasificarea trebuie să respecte mai multe reguli:
• a) completitudinea – toate unităţile statistice să fie incluse în clasele formate în urma
clasificării;
• b) omogenitatea – a include într-o clasă numai elemente de acelaşi tip;
• c) unicitatea – fiecare element să aparţină unei singure clase;
• d) continuitatea variaţiei – să nu existe clase cu frecvenţă nulă în cazul variabilelor cu variaţie
continuă.

1. În funcţie de numărul caracteristicilor utilizate, grupările pot fi simple sau combinate.

a. Grupările simple sunt cele realizate după o singură caracteristică de grupare.
b. Grupările combinate vizează simultan două sau mai multe caracteristici de grupare.

2. După conţinutul caracteristicii de grupare deosebim grupări:

a. cronologice
b. teritoriale
c. de persoană
3. După modul de variaţie a caracteristicii, gruparea se poate face:
a. pe variante
b. pe intervale egale de variaţie sau
c. pe intervale inegale de variaţie

• Gruparea pe intervale egale presupune următoarele operaţiuni:

• stabilirea caracteristicii de grupare;
• calcularea amplitudinii variaţiei;
• stabilirea mărimii intervalului de grupare;
• precizarea limitelor superioare şi inferioare ale intervalelor de grupare;
• determinarea numărului unităţilor statistice care sunt incluse în fiecare interval.

• Amplitudinea variaţiei (A) se stabileşte ca diferenţă între valoarea maximă (xmax) şi valoarea
minimă (xmin) înregistrată de caracteristica respectivă:
A = xmax – xmin
• Mărimea intervalului de grupare (h) se determină pe baza raportului dintre amplitudinea variaţiei
(A) şi numărul de grupe (k) ales:
h = A/k
• Intervalele de grupare se definesc prin precizarea limitei inferioare şi superioare.
Determinarea primului interval de grupare porneşte de la valoarea minimă a caracteristicii (limita
inferioară) la care se adaugă mărimea intervalului de grupare, obţinându-se limita superioară.

14
20. Seria statistică de variaţie. Particularităţile seriei de variaţie.
Seria statistică de variaţie este şirul de valori numerice ale caracteristicii,
ordonate crescător sau descrescător în funcţie de mărimea
acestora.
Seria statistică reprezintă corespondenţa a două şiruri, cel al valorilor
variantelor (x) şi cel al frecvenţelor (f), motiv pentru care se mai
numeşte şi serie de distribuţie/serie de frecvenţe. Suma frecvenţelor
variantelor corespunzătoare corespunde cu numărul de cazuri cercetate
(Σf = n).
Seriile statistice de variaţie pot fi de două categorii: simple şi grupate.
Când fi ecărei valori a caracteristicii îi corespunde o singură frecvenţă
vorbim de o serie statistică simplă, iar când fi ecărei valori îi corespund
mai multe frecvenţe vorbim de o serie statistică grupată.
Unii autori defi nesc seria statistică în modul următor: simplă – de
regulă se formează în cazul unui număr mic de cazuri cercetate – ≤
30 şi grupată – care se formează în cazul unui număr mare de cazuri
cercetate – > 30.

21. Clasificarea indicatorilor seriei de variaţie, proprietăţi ai seriei.

Analiza completă a seriilor de distribuţie a frecvenţelor presupune calcularea următorilor indicatori:

A. indicatori de nivel şi de frecvenţe;
B. indicatori medii: media aritmetică, pătratică, armonică, geometrică, cronologică; mediana, modul,
cuartile, decile, centile;
C. indicatori simpli şi sintetici ai variaţiei: amplitudinea variaţiei, abateri individuale, abatere medie
liniară, abaterea medie pătratică (abaterea standard, abaterea tip), dispersia (varianţa), coeficientul de
variaţie;
D. indicatori ai asimetriei;
E. indicatori ai concentrării.

22. Caracteristica generală a indicatorilor tendinței centrale. Tipuri de indicatori.

• Media este un indicator al tendinţei centrale care arată nivelul la care ar fi ajuns caracteristica
dacă în toate cazurile individuale factorii esenţiali şi neesenţiali ar fi acţionat constant.
• Este valoarea tipică pentru reprezentarea unei colectivităţi, dar este posibil să nu coincidă cu
nici una din valorile individuale înregistrate de caracteristică în colectivitatea respectivă.
Indicatorii medii sunt mărimi tipice, caracteristice, ce definesc un fenomen variabil.
• Pentru ca indicatorii medii să aibă conţinut real şi să fie reprezentativi pentru colectivitatea analizată
este necesar să fie îndeplinite câteva condiţii:
• omogenitatea colectivităţii;
• volum suficient de mare de date individuale;
• forma adecvată a indicatorului.

Media aritmetică simplă este valoarea medie care se obţine prin divizarea sumei valorilor
individuale dintr-o colectivitate omogenă, la numărul total al cazurilor studiate

15
 Media aritmetică ponderată este valoarea medie care se obţine din suma produsului valorilor dintr-
o colectivitate omogenă, cu frecvenţele corespunzătoare, divizată la numărul total al cazurilor
studiate..

23. Caracteristica mediilor, tipuri. Media aritmetică şi proprietăţile ei.

tipuri de mărimi medii ce se pot calcula
- Media aritmetică
- Media armonică
- Media cronologică
- Media pătratică
- Media geometrică

Indicatorii medii sunt mărimi tipice, caracteristice, ce definesc un fenomen variabil.

Media aritmetică simplă este valoarea medie care se obţine prin divizarea sumei valorilor individuale
dintr-o colectivitate omogenă, la numărul total al cazurilor studiate.

Media aritmetică ponderată este valoarea medie care se obţine din suma produsului valorilor dintr-o
colectivitate omogenă, cu frecvenţele corespunzătoare, divizată la numărul total al cazurilor studiate.

PROPRIETĂŢILE MEDIEI ARITMETICE

1) Definiţia dată mediei aritmetice este valabilă numai dacă valorile individuale înregistrate sunt
numerice. Pentru o serie cu valori nenumerice nu se poate calcula media aritmetică;

2) Mărimea mediei aritmetice calculate este unică; o serie nu posedă mai multe medii aritmetice distincte;

3) Mărimea mediei aritmetice poate sau nu să coincidă cu vreo valoare individuală înregistrată;

4) Media are întotdeauna valoarea cuprinsă între valoarea minimă din serie (Xmin) şi valoarea maximă
(Xmax);

5) Suma abaterilor valorilor individuale de la media lor este întotdeauna egală cu zero (adică distanţele
faţă de centru se balansează, se compensează reciproc);

24. Caracteristica indicatorilor de poziţie: mediana şi modul

Mediana (cuantila de ordinul 2)
Ca defi niţie, mediana, în serii statistice simple, este valoarea acelei
variante care împarte în două jumătăţi egale numărul variantelor, aşezate
în ordine crescândă sau descrescândă. În cazul unui număr impar
de variante, mediana va corespunde exact valorii de la mijlocul seriei.
În seriile cu număr par de variante mediana va corespunde mediei aritmetice
simple a celor două valori de la mijlocul seriei.
Exemplu de calcul:
Înălţimea la naştere la un număr de 5 copii a fost: 47, 48, 49, 51,
52 cm. Mediana, coresponzând valorii de la mijlocul seriei va fi 49 cm.
În cazul unei serii de 6 valori, cum ar fi : 47, 48, 49, 51, 52, 53 cm,
mediana va fi 50cm (49 + 51/2).
În serii statistice grupate, formula de calcul a medianei este mai
complicată, valoarea medianei afl ându-se în interiorul intervalului valoric,

16
în care se găseşte valoarea frecvenţei ce împarte seria în două
jumătăţi egale.
Formula de calcul:
Unde:
xMe – limita inferioară a intervalului median;
Σf – frecvenţele valorilor variantelor;
fcm – frecvenţele cumulate până la intervalul median;
h – mărimea intervalului median;
fMe – frecvenţa intervalului median;
Cum se stabileşte intervalul median?
Pe şirul frecvenţelor cumulate crescător, intervalul care corespunde
primei frecvenţe cumulate mai mare decât este intervalul
median.
Cuantilele sunt indicatorii care descriu anumite poziţii particulare
din cadrul seriilor de distribuţie. Conceptul de cuantilă indică o divizare
a distribuţiei observaţiilor într-un număr oarecare de părţi. Frecvent se
utilizează următoarele cuantile:
- mediana sau cuantila de ordin 2 (r = 2);
- cuartilele sau cuantilele de ordinul 4 (r = 4);
- decilele sau cuantilele de ordinul 10 (r = 10);
- centilele sau cuantilele de ordinul 100 (r = 100).
Cuantilele de ordin superior se calculează în cadrul distribuţiilor cu
număr mare de grupe sau clase de valori individuale.

25. Variabilitatea – noţiuni generale. Utilitatea şi clasificarea indicatorilor variaţiei.

 Variabilitatea== Reprezintă abaterile măsurabile ale valorilor individuale faţă de
o valoare centrală (tipică).

Utilitatea indicatorilor variaţiei

1) Analiza gradului de omogenitate a datelor din care s-au calculat indicatorii tendinţei centrale şi
verificarea reprezentativităţii acestora;

2) Compararea în timp şi (sau) spaţiu a mai multor serii de distribuţie după caracteristici
independente şi (sau) interdependente;

3) Selectarea obiectivă a factorilor semnificativi de influenţă după care se structurează unităţile unei
colectivităţi statistice;

4) Separarea acţiunii factorilor esenţiali de factorii întâmplători;

5) Concentrarea valorilor individuale ale caracteristicilor şi deplasarea acestora faţă de valorile

tipice etc.

Clasificarea indicatorilor variaţiei

I. După numărul variantelor luate în calcul:

a. indicatori simpli (amplitudinea variaţiei, abaterea valorilor individuale de la

medie, abaterea intercuantilică)

17
 b. indicatori sintetici (dispersia, abaterea medie pătratică, coeficientul de
variaţie)

II. După modul de sistematizare a datelor primare:

a. indicatori ai variaţiei calculaţi pentru serii de distribuţie unidimensionale

b. indicatori calculaţi pentru serii multidimensionale

III. După modul de calcul şi exprimare:

a. indicatori ai variaţiei calculaţi ca mărimi absolute

b. indicatori ai variaţiei calculaţi ca mărimi relative

26. Caracteristica indicatorilor simpli ai variaţiei.

Indicatorii simpli ai variației

Amplitudinea variaţiei (A)
- Se mai numeşte câmp de variaţie sau amplitudine absolută.
- Se determină prin diferenţa dintre cea mai mare şi cea mai mică valoare individuală
înregistrată. A = xmax - xmin
Amplitudinea relativă (A%) este raportul procentual dintre amplitudinea absolută şi media
aritmetică a valorilor analizate.

A x m a x  x m in
A%  100  100
x x

27. Caracteristica indicatorilor sintetici ai variaţiei: dispersia și deviația standard.

Dispersia ( 2 )
Se calculează ca media aritmetică a pătratelor abaterilor valorilor individuale de la tendinţa
centrală
Pentru o serie simplă formula dispersiei este:
2 = d2n
Pentru o serie de distribuţie pe frecvenţe formula dispersiei este:
2 = d2fn
Deviaţia standard este cel mai util şi mai important indicator de dispersie. Ea pune în evidenţă
intervalul valoric, în jurul mediei, în care s-au distribuit valorile individuale ale fenomenului studiat.
O deviaţie standard cu valoare mică, pune în evidenţă strânsă o distribuţie strânsă a valorilor
frecvenţelor fenomenului cercetat în jurul mediei, deci evidenţiază un eşantion omogen.

28. Calcularea şi interpretarea coeficientului de variaţie.

18
 Coeficientul de variaţie este rapotul procentual dintre valoarea deviaţiei standard şi media
aritmetică.
Formula de calcul:
Cv = ± ( X )100
Coeficientul de variaţie arată cât la sută din medie reprezintă deviaţia standard. Astfel,
exprimând procentual pe , scăpăm de influenţa unităţii de măsură, putând compara între ele, sub
aspectul omogenităţii, câte eşantioane dorim.
Cu cît valoarea procentuală a coeficientului de variaţie este mai mică, cu atât eşantionul
cercetat este mai omogen.
Se consideră că:
A--un coeficient de variaţie cu valori sub ± 10% indică o variaţie mică,
B--un coeficient de variaţie cu valori cuprinse între ± 10% şi ± 20% indică o variaţie medie
C--Valorile peste ± 20% ale coeficientului de variaţie indică o variaţie mare.
D--nivelul de 35 - 40% este considerat limită maximă admisibilă pentru coeficientul de
variaţie.

29. Caracteristica indicatorilor asimetriei

INDICATORII ASIMETRIEI-
• Seriile empirice cu care lucrează statistica tind deseori către modelul repartiţiei normale, care
este o distribuţie perfect simetrică.

• Distribuţia perfect simetrică se caracterizează prin egalitatea dintre medie, mediană şi modul.
Frecvenţele se distribuie simetric la dreapta şi la stânga valorii centrale, care are frecvenţa maximă.
Graficul are formă “ de clopot ”

• Asimetria pozitivă este caracteristică acelor colectivităţi în care predomină valorile mici ale
caracteristicii, de unde rezultă următoarea relaţie de inegalitate:

Mo < Me < X .
Pentru acest tip de distribuţie de frecvenţe, media reprezintă mai bine valorile mici ale seriei,
care sunt predominante; dimpotrivă, valorile mari sunt mult distanţate faţă de medie.

• Asimetria negativă este specifică seriilor de distribuţie de frecvenţe în care predomină valorile
mari ale caracteristicii, astfel încât:

x < Me < Mo
În acest caz, media este semnificativă pentru valorile mari ale caracteristicii; termenii cu valori
mici ai seriei statistice nu sunt bine reprezentaţi.

• Distribuţiile de frecvenţe care sunt numai uşor asimetrice verifică următoarea legătură între
medie, mediană şi modul:

Mo = x −3⋅( x − Me ).

30. Eroarea standard a valorilor relative, intervalul de încredere.

Eroarea standard a valorilor relative

19
 • Indică cu cât a greşit cercetătorul, calculând indicatorii relativi într-o cercetare parţială, faţă
de rezultatele pe care el le-ar fi obţinut într-o cercetare integrală
• eP = ±√ p x q : n,
• eP = ±√ p x q : (n-1), n ≤ 120
• p – indicatorul relativ
• q - diferenţa dintre înmulţitorul, faţă de care s-a calculat indicele (100, 1000, 10000
etc.) şi valoarea indicatorului
• n - numărul de cazuri luate în observaţie
! Dacă înmulţim eP cu 10 aflăm certitudinea indicatorului relativ. Produsul nu trebuie
să depăşească indicatorul.

Intervalul de încredere (IÎ)

• Intervalul valoric determinat cu ajutorul ES în care se estimează a se afla MA
pentru valorile relative
Intervalele MA ±ESM şi P ± Esp se numesc interval de încredere (IÎ), iar limitele lor se
numesc limite de încredere
(MA - ESM) > IÎ < (MA+ESM) =68,26%
(P - ESp) > IÎ < (P + ESp)

31. Eroarea standard a valorilor medii, intervalul de încredere.

• Constanta care ne permite să stabilim intervalul valoric în care se găseşte MA şi în

jurul căreia se vor distribui valorile medii de eşantion, cu o anumită probabilitate
δ δ
• EsM = ± ___; EsM = ± _____ ; n ≤ 120
• √n √ n -1
Es - eroarea standard
δ - abaterea,deviaţia standard
n- numărul frecvenţelor

Intervalul de încredere (IÎ)

-Intervalul valoric determinat cu ajutorul ES în care se estimează a se afla MA
A fost stabilit că Media se poate găsi :
în intervalul MA ± ES, cu probabilitatea de 68,26%
în intervalul MA ± 2ES, cu probabilitatea de 95,45%
în intervalul MA ± 3ES, cu probabilitatea de 99,73%

32. Metode parametrice de testare a ipotezelor. Compararea valorilor medii și relative

utilizând testul t-Student.

• Compararea a două valori medii sau relative prin criteriu „t”

20
 (M1– M2) (P1 - P2)
• t= t=
√ ESM12
+ ES M2 2
√ ESP12 + ES P22
Acest „t” se numeşte „t - calculat”.
33. Metode non-parametrice de testare a ipotezelor: Testul χ², testul Fisher, Wilcoxon,
testele Anova.

34. Noţiunea şi particularităţile seriilor cronologice. Tipurile seriilor cronologice.

Seriile cronologice
Un obiectiv important al medicinii şi ocrotirii sănătăţii este studierea
sănătăţii publice, analiza informaţiei privind caracterul şi volumul activităţii
instituţiilor medico-sanitare sub aspectul modifi cărilor lor dinamice. Studierea
acestor modifi cări este deosebit de importantă pentru prognozarea
şi planifi carea măsurilor cu caracter organizaţional, curativ-profi lactic etc.
Pentru a analiza modifi cările dinamice a fenomenelor medico-sociale
este necesar de a forma serii cronologice (dinamice), a cunoaşte
metodele de ajustare şi analiză a lor.
Seria cronologică (serie de timp sau serie dinamică):
- este seria formată din valori omogene comparabile, care caracterizează
modifi cările unui anumit fenomen într-o perioadă de timp.
- vizează măsurarea creşterilor sau descreşterilor de nivel în evoluţia
unui fenomen.
- fi ecare valoare numerică a seriei se numeşte nivel.
- nivelurile seriei cronologice pot fi prezentate prin valori absolute,
relative şi medii.
Seriile cronologice se disting printr-o serie de particularităţi, trăsături
specifi ce ei, între care menţionăm:
a) variabilitatea termenilor SCR – Între valorile individuale care
compun seria cronologică există diferenţe de mărime explicate prin acţiunea comună a factorilor esenţiali şi
întâmplători. Gradul de variabilitate
a termenilor seriei cronologice depinde de forţa cu care factorii
aleatori produc abateri, dar şi de tendinţa de variaţie impusă de factorii
cu acţiune sistematică.
b) omogenitatea termenilor unei SCR – seriile cronologice sunt
omogene deoarece termenii seriei au în comun categoria economică
sau socială pe care o reprezintă în momente sau intervale succesive
de timp. Omogenitatea valorilor seriei este dată de faptul că acestea
sunt supuse acţiunii sistematice a aceloraşi factori esenţiali, iar termenii
seriei cronologice sunt obţinuţi prin aceeaşi metodologie de calcul şi
folosesc aceeaşi unitate de măsură.
c) periodicitatea termenilor unei SCR – o caracteristică specifi că
seriilor cronologice. Această trăsătură exprimă continuitatea datelor din
punct de vedere al variaţiei timpului. Termenii seriei reprezintă valori
ale unui fenomen dinamic, înregistrate la momente sau intervale de
timp de regulă egale, astfel încât să se asigure continuitatea seriei. În
funcţie de scopul concret al analizei efectuate, de natura fenomenului
înregistrat şi de posibilităţile de obţinere a datelor, unităţile de timp pot
fi mai mici sau mai mari: minut, oră, zi, săptămână, decadă, lună, trimestru,
semestru, an, deceniu, secol.
d) interdependenţa în timp a termenilor unei SCR – este determinată
de modalitatea de construire a acestora prin înregistrarea nivelurilor
succesive ale unui fenomen pentru aceeaşi unitate statistică precizată.

21
Din această cauză, orice termen al seriei depinde de nivelurile
precedente şi infl uenţează mărimile următoare ale termenilor seriei.
Având în vedere aceste particularităţi ale seriilor cronologice, analiza
lor trebuie precedată de verifi carea comparabilităţii valorilor individuale
înregistrate pentru fenomenul analizat. Pentru a asigura comparabilitatea
termenilor seriei cronologice este necesar ca componenţa
seriei să fi e identică pentru întreaga perioadă de timp, valorile seriei să
fi e exprimate în aceleaşi unităţi de măsură, iar intervalele de timp între
valori să fi e egale

Tipuri de serii cronologice:

1. În funcţie de modul de defi nire a timpului deosebim SCR de moment
şi SCR de interval.
Seriile cronologice de momente:
- sunt formate din mărimi care se referă la anumite momente de
timp (sfârşitul sau începutul anului, trimestrului, lunii etc.).
- fi ecare valoare individuală caracterizează numeric nivelul la
care a ajuns fenomenul analizat într-un moment dat.

Serii cronologice de intervale:

- sunt formate din mărimi care caracterizează fenomenul într-un
interval de timp (zi, săptămână, lună, trimestru, an etc.);
- fi ecare valoare individuală reprezintă rezultatul unui proces care
se desfăşoară pe un interval de timp

Seriile cronologice formate din valori absolute reprezintă situaţia

cea mai frecvent întâlnită. Fiecare termen al seriei este în acest caz
o mărime absolută exprimată în unităţi concrete de măsură. De exemplu:
număr de populaţie, număr de paturi, număr de medici, număr de
nou-născuţi, număr de decedaţi, număr de naşteri, număr avorturi, nr.
anomalii fetale, depistate ecografi c, cheltuielile anuale în IMSP etc.

Seriile cronologice formate din valori relative. Termenii acestor

serii pot fi reprezentaţi prin rate, proporţii şi raport. De exemplu:
natalitatea, mortalitatea, morbiditatea, invaliditatea primară, asigurarea
populaţiei cu medici, paturi, ponderea populaţiei în vârstă de peste 55
de ani. Baza de raportare trebuie să fi e întotdeauna precizată.

Seriile cronologice formate din valori medii. De exemplu: numărul

mediu de paturi, durata medie de spitalizare, durata medie de
utilizare a patului pe an, salariul mediu al medicilor.
3. În funcţie de numărul termenilor seriei deosebim serii cronologice
de lungime mică, medie, mare.

35. Ajustarea seriei cronologice: noțiunea, utilitatea și metode de ajustare.

Ajustarea seriei cronologice. Seria cronologică nu întotdeauna este alcătuită din niveluri care se
schimbă continuu spre diminuare sau creştere. Uneori nivelurile reprezintă o diversitate de oscilaţii,
care fac imposibilă identificarea legităţilor de bază caracteristice fenomenului studiat. în astfel de

22
cazuri, pentru a depista tendinţa dinamică sau legităţile de manifestare a fenomenului, este nevoie de
ajustarea seriei cronologice.
Metode de ajustare a seriilor cronologice: majorarea infernalului, nivelarea seriei cu ajutorul
mediei de grup şi nivelarea seriei cu ajutorul mediei glisante. Ajustarea nivelurilor seriilor
cronologice se face, însă, numai după analiza cauzelor, care se explică prin oscilarea acestor nivele.
Majorarea intervalului se face prin sumarea datelor pentru un şir de perioade megieşe (tabelul 4).
Precum se vede din tabel, numărul de îmbolnăviri de anghină în fiecare lună oscilează, mărindu-se
sau micşorându-se. Efectuând majorarea intervalelor prin sumarea nivelurilor după trimestrele anului,
observăm o legitate sezonieră determinantă: cel mai mare nivel de îmbolnăviri se înregistrează în
perioada de vară spre toamnă.

36. Analiza seriei cronologice. Indicatorii absoluţi

Indicatori absoluţi
Indicatorii absoluţi ai unei serii cronologice de intervale exprimă nivelul,
volumul agregat şi modifi cările (în mărime absolută) fenomenului
analizat în perioade diferite de timp. Indicatorii absoluţi se exprimă în
unitatea de măsură a caracteristicii analizate (în unităţi fi zice, valorice,
procente etc.).
1) Valorile individuale absolute ale caracteristicii redau nivelul fenomenului
analizat în fi ecare interval de timp.
2) Volumul agregat (nivelul totalizat) reprezintă suma termenilor seriei
cronologice de intervale.
3) Modifi carea absolută (sporul sau scăderea absolută) – Δ, refl ectă
creşterea sau descreşterea absolută (în unităţi concrete de măsură)
a valorilor individuale ale fenomenului analizat, de la o perioadă
de timp la alta. Se calculează ca diferenţă între doi termeni ai seriei.
În funcţie de perioada aleasă ca bază de comparaţie (constantă
sau variabilă), există două forme ale acestui indicator:
- modifi carea absolută cu bază fi xă reprezintă distanţa (diferenţa)
fi ecărui termen al seriei faţă de o perioadă fi xă de referinţă.
- modifi carea absolută cu bază mobilă se calculează ca diferenţă
între doi termeni succesivi ai seriei cronologice.
Se exprimă în unităţile de măsură ale caracteristicii. Valorile pozitive
ale acestor indicatori semnifi că sporuri (creşteri, faţă de perioada
aleasă ca bază de comparaţie), iar valorile negative – scăderi (defi cit).
În cazul modifi cării absolute cu bază fi xă este importantă alegerea
unei baze de comparaţie convenabile, reprezentative pentru fenomenul
dat şi care să nu fi e infl uenţată de variaţii conjuncturale majore. Frecvent,
se alege ca bază de comparaţie primul termen al seriei (începutul
perioadei de timp analizate) sau ultimul termen al perioadei anterioare.

37. Analiza seriei cronologice. Indicatorii relativi

Indicele de dinamică (indice de modifi care, ritm de creştere sau de
scădere) – I. Este indicele care arată de câte ori (de cât la sută) s-a
modifi cat mărimea unui fenomen în timp. Se calculează prin raportarea
termenului comparat la termenul bază de comparaţie.
- indicele cu bază fi xă se calculează ca raportul simplu sau procentual
al nivelului curent la nivelul ales bază de comparaţie
(nivelul iniţial).
- indicele cu bază mobilă se calculează ca raportul simplu sau
procentual al nivelului curent la nivelul precedent.

23
Se exprimă în unităţi sau procente. Valori mai mari de 1 sau 100%
ale acestui indicator arată creşteri faţă de perioada bază de comparaţie.
Valorile sub 1 sau 100% semnifi că scădere, reducere.
2) Ritmul de dinamică (ritmul sporului) – R. Arată cu cât s-a modifi -
cat procentual (a crescut sau a scăzut) mărimea fenomenului întro
anumită perioadă de timp faţă de o perioadă de referinţă fi xă
sau mobilă. Se determină scăzând 100% din indicele de dinamică
corespunzător (cu bază fi xă sau mobilă). Poate fi calculat şi prin
următoarele modalităţi:
- cu bază fi xă se calculează ca raportul procentual al sporului absolut
cu bază fi xă la nivelul ales bază de comparaţie (nivelul iniţial).
- cu bază mobilă se calculează ca raportul procentual al sporului
absolut cu bază mobilă la nivelul precedent.
3) Valoarea absolută a unui procent din ritmul de dinamică (de spor) –
A. Arată mărimea absolută a modifi cării ce revine pe un procent din
ritmul dinamicii sau exprimă câte unităţi de măsură revin unui procent
din ritmul dinamicii. Se calculează sub forma unui raport între
modifi carea absolută şi ritmul modifi cării şi se exprimă în unitatea
de măsură a caracteristicii.
Variante de calcul:
- cu bază fi xă se calculează ca raportul modifi cării absolute cu
bază fi xă la ritmul dinamicii cu bază fi xă. Are aceeaşi valoare
pentru toată perioada analizată.
- cu bază mobilă se calculează ca raportul modifi cării absolute cu
bază mobilă la ritmul dinamicii cu bază mobilă.

38. Analiza seriei cronologice. Indicatorii medii.

Indicatori medii
1) Nivelul mediu, calculat ca medie a valorilor seriei. Calculul se justifi
că numai dacă nivelurile seriei sunt omogene.
- pentru o serie cronologică de intervale nivelul mediu se afl ă calculând
media aritmetică simplă a valorilor seriei.
- pentru o serie cronologică de momente nivelul mediu se afl ă
calculând media cronologică simplă pentru momente egal distanţate

ponderată pentru momente inegal distanţate:

Modifi carea medie absolută este media aritmetică simplă a modifi

cărilor absolute cu bază mobilă – yn – y1/n-1. Indicatorul arată cu
cât creşte/scade fenomenul în medie (în valoare absolută) de la o

24
perioadă de timp la alta.

39. Reprezentarea grafică a seriilor cronologice.

Reprezentări grafi ce ale seriilor cronologice
CRONOGRAMA (historiograma) – este, aşa cum îi arată şi numele,
reprezentarea grafi că tipică, specifi că a SCR. Ea se trasează
într-un sistem de axe rectangulare, de obicei în cadranul întâi al
acestuia. Pe cele două axe se vor reprezenta: timpul – pe abscisă
(se marchează momentele sau intervalele), iar termenii SCR – pe
Ordonată

DIAGRAMA PRIN BENZI – este recomandată a se folosi atunci

când se reprezintă (simultan) termenii unor SCR, termeni care constituie
nişte indicatori strâns legaţi între ei.
d) DIAGRAME POLARE (numite şi diagrame radiale sau diagrame în
spirală) se construiesc cu ajutorul reţelelor radiale şi se utilizează în
special în reprezentarea SCR afectate de fl uctuaţii sezoniere.

40. Importanţa standardizării în medicină. Metodele de standardizare.

Standardizarea prin metoda directă.
. Importanţă
• Pentru asigurarea comparabilităţii datelor statistice
• Se utilizează în acest scop metode de standardizare a valorilor relative şi
medii
MAI FRECVENT ACEASTA SE REFERĂ LA:
• compararea indicatorilor sănătăţii populaţei (natalitate, mortalitate generală,
morbiditate) în diferite ţări, regiuni, raioane cu structură diferită a populaţiei pe
vârstă, sex
• compararea activităţii instituţiilor medico-sanitare cu structură diferită a
contingentelor de bolnavi

• – metodă de calcul a indicatorilor standardizaţi (ipotetici), care substituie

valorile relative sau medii care sunt incomparabile din cauza
neomogenităţii structurale a totalităţilor comparate. \

METODE DE STANDARDIZARE:

• Metoda directă
• Metoda tangenţială
• Metoda indirectă

25
 METODA DIRECTĂ DE STANDARDIZARE
• În cazul utilizării acestei metode drept standard este structura populaţiei
• Esenţa metodei constă în eliminarea factorilor ce influenţează mărimea
indicatorilor obţinuţi

41. Etapele standardizării prin metoda directă şi caracteristica lor.

ETAPELE :
1. Calculul indicatorilor intensivi (rata) sau medii (pentru fiecare grupă – pe sexe,
vârstă, durata de spitalizare, termenul de internare etc.) şi generali pentru fiecare
totalitate
2. Selectarea şi calculul standardului
3. Calculul “valorilor aşteptate” pentru fiecare grupă de standard
4. Calculul indicatorilor standardizaţi
5. Compararea totalităţilor după indicatorii intensivi sau medii generali şi indicatorii
standardizaţi. Concluzii

42. Corelaţia: generalităţi. Argument şi funcţie, noţiuni. Tipurile de legături

de corelaţie.
CORELAŢIA
În majoritatea domeniilor de activitate există interdependenţe între fenomene.
Apariţia şi evoluţia unui fenomen este în strânsă legătură cu o serie de alte fenomene ce îl determină.
Corelaţia este o metodă care ne permite să cunoaştem fenomenele din natură şi societate sub raportul
conexiunilor în care se găsesc.

În statistică, pentru studierea legăturilor multiple ce au loc între diferite fenomene, se foloseşte noţiunea de
funcţie f , care constă în faptul că fiecărei valori a variabilei independente (X), numită argument, îi corespunde
valoarea altei variabile numită funcţie (Y).
Tipuri de corelaţii
corelaţii funcţionale sau matematice
corelaţii statistice sau stohastice.
Corelaţiile funcţionale
sunt perfecte, rigide, exprimând legătura de la cauză la efect între fenomene.
ele sunt studiate în cadrul ştiinţelor exacte, unde legătura de la cauză la efect se exprimă sub formă de lege.
În cazul lor unei valori determinate a unei variabile independente X (argument) îi corespunde strict o valoare
a variabilei dependente Y (funcţie).

43. Corelaţiile statistice: tipuri şi interpretare. Corelograma.

Corelaţiile statistice

 sunt mai puţin perfecte

26
  se evidenţiază mai greu

În cazul lor, fiecărei valori numerice a variabilei X corespund nu una ci mai multe valori a variabilei Y, adică
o totalitate statistică a acestei valori, care se grupează în jurul mediei Yx.

CORELOGRAMA
Existenţa sau inexistenţa unei corelaţii între fenomene se poate evidenţia aproximativ cu ajutorul
reprezentărilor grafice. În acest caz, folosim un grafic cu două scări, ordonată şi abscisă, pe care înscriem
valorile variantelor celor două fenomene x şi y.
Se realizează astfel „norul de puncte”.
Dacă norul de puncte se va dispune fuziform, oblic de jos în sus şi de la stânga la dreapta, între cele două
fenomene există o corelaţie directă. Creşte un fenomen, creşte şi cel de al doilea, cu care se corelează, sau
ambele fenomene scad, evoluând în aceeaşi direcţie.
Dacă norul de puncte se dispune fuziform, oblic de sus în jos şi de la stânga la dreapta, între cele două
fenomene există o corelaţie inversă.
Dacă punctele se dispun pe toată reţeaua grafică, neavând nici o tendinţă de a se grupa, înseamnă că între
fenomene nu există nici o legătură de dependenţă, fenomenele evoluând independent unul faţă de celălalt.
În cazul acesta, dreapta care trece prin mijlocul punctelor este paralelă fie cu ordonata, fie cu abscisa.

44. Calcularea şi interpretarea coeficientului de corelaţie a lui Pearson.

CALCULAREA COEFICIENTULUI DE CORELAŢIE
Legătura de dependenţă dintre două sau mai multe fenomene, sensul
şi intensitatea acesteia, se stabilesc cu ajutorul coefi cientului de
corelaţie lineară (simplă sau multiplă) al lui Bravais-Pearson.
În seriile statistice simple, când n<30, coefi cientul de corelaţie se
obţine raportând suma produselor dintre abaterile de la media aritmetică
a valorilor frecvenţelor primului fenomen şi abaterile de la media
aritmetică a valorilor frecvenţelor celui de al doilea fenomen, la rădăcina
pătrată din produsul realizat între suma pătratelor abaterilor de
la media aritmetică a valorilor frecvenţelor primului fenomen şi suma
pătratelor abaterilor de la media aritmetică a valorilor frecvenţelor celui
de al doilea fenomen, cu care se corelează.

Formula de calcul:

45. Calcularea şi interpretarea coeficientului de corelaţie a rangurilor Spearman.

CORELAŢIA RANGURILOR (SPEARMAN)

27
 În cazul în care dorim să stabilim legătura de dependenţă între fenomenele cercetate pe eşantioane mici,
utilizăm coeficientul de corelaţie al rangurilor, propus de Spearman (1904).
Acest coeficient se notează cu litera greacă  (ro) şi se determină după formula propusă de Spearman:
6 Σd2
=1–
n – (n2 – 1)

în care:

1 = valoarea absolută a coeficientului de corelaţie;

 = coeficientul de corelaţie Spearman;
6 = valoare constantă;
Σd2 = suma pătratelor diferenţelor dintre rangurile primului şir de variante şi rangurile celui de al doilea şir
de variante, cu care se corelează;
n = numărul variantelor perechi variantelor ce se corelează.
Coeficientul de corelaţie al rangurilor poate avea valori cuprinse între –1 -0- +1. El exprimă o legătură
perfectă când are valoarea +1. În această situaţie, rangurile au valori egale, iar diferenţa între ranguri este
egală cu 0.

Exemple:
1. Timpul trecut din momentul accesului de pancreatită acută (x) şi numărul complicaţiilor postoperatorii (y)
2. Legătura de corelaţie între copiii cu deficienţă mintală (la 100 mii copii) şi invaliditatea copiilor (la 100
mii copii)

46. Noţiunea şi tipurile de regresie. Calcularea coeficientului de regresie.

Regresia
Termenul de regresie a fost introdus de F. Galton, care a observat
că înălţimea descendenţilor regresează către înălţimea părinţilor.
Coefi cientul de corelaţie ne dă indicaţii asupra sensului şi intensităţii
legăturii de dependenţă dintre fenomene, fără a putea preciza, sub
aspect cantitativ, cu cât creşte sau scade un fenomen când cel cu care
se corelează creşte sau scade cu o anumită cantitate.
Regresia, noţiune strâns legată de noţiunea de corelaţie, completează
corelaţia şi prin intermediul coefi cientului de regresie, stabileşte
cu cât creşte sau descreşte sub aspect cantitativ, un fenomen, când cel
cu care se corelează creşte sau descreşte cu o unitate de măsură.
Regresia poate fi simplă şi multiplă; liniară şi neliniară. Ca şi corelaţia,
regresia poate fi directă, când fenomenele evoluează în acelaşi sens
(creşte x, creşte y sau scade x scade şi y), sau indirectă, când fenomenul
evoluează în sens opus (creşte x scade y sau scade x creşte y).

Formula coefi cientului de regresie este:

28
sau

în care:
Rgxy = coefi cientul de regresie a lui x în funcţie de y. El exprimă, cantitativ,
cu cât creşte sau scade fenomenul x când y creşte sau
scade cu o unitate de măsură;
Rgyx = coefi cientul de regresie a lui y în funcţie de x. El exprimă, cantitativ,
cu cât creşte sau scade fenomenul y când x creşte sau
scade cu o unitate de măsură;
rxy = coefi cientul de corelaţie liniară Bravais-Pearson;
δx = deviaţia standard a fenomenului x;
δy = deviaţia standard a fenomenului y.

47. Definiţia şi obiectivele epidemiologiei. Ramurile epidemiologiei.

 epidemiologie
Cuvîntul provine de la cuvinte greceşti epi – despre, demos – popor, logos - ştiinţa. Astfel epidemiologia
este ştiinţa, care studiaza procese la nivel populaţional.
 Epidemiologia este ştiinţa medicală care se ocupă cu studiul distribuţiei şi determinanţilor stărilor
sau evenimentelor legate de sănătate în anumite populaţii, cu aplicarea rezultatelor acestui studiu în
controlul problemelor de sănătate” (J. Last, 1988)

 epidemiologie
Epidemiologia este studiul distribuţiei determinanţilor stărilor şi evenimentelor legate de sănătate în
anumite populaţii, precum şi aplicarea rezultatelor studiului în controlul problemelor de sănătate.( J. Last,
1988)
 Ce este epidemiologia?
 este o disciplină ştiinţifică, uneori denumită “ disciplină de bază a sănătăţii publice”
 Ea are la bază multiple metode de cercetare ştiinţifică pentru analiza cauzelor şi factorilor ce duc la
apariţia fenomenelor de sănătate

48. Noţiuni de bază şi domenii de aplicare ale epidemiologiei.

 EXPUNERE
Caracteristică importantă

29
 Variabilă – factor de risc
Variabilă predictoare
Variabilă independentă
Posibil factor cauzal
 REZULTAT
Eveniment important al stării de sănătate
Boală , accident
Variabilă răspuns
Variabilă dependentă
Variabila de efect, de consecinţă

 FACTOR DE RISC
Orice condiţie care poate să fie descrisă şi dovedită că se asociază unei frecvenţe crescute a bolii

 FACTOR DE PROTECŢIE
Orice factor care prin prezenţa sa asigură o stare de sănătate mai bună unei populaţiei ( ex.: factori
comportamentali, factori de mediu, medicamente, vaccinuri etc.)
 FACTOR INDIFERENT
Factor despre care cel puţin până în prezent nu se cunoaşte că s-ar asocia cu starea de sănătate sau starea de
boală a unei populaţii

 RISCUL
Este o probabilitate care exprimă în cifre frecvenţa apariţiei unei boli la o populaţie a cărei expunerea este
definită
 RELAŢIA EXPUNERE – BOALĂ
Fumatul – cancerul de plămâni
Obezitate – boală de cord
Venit mic – malnutriţie
Alcool – traumatism rutier

 POPULAŢIA LA RISC
 Populaţia purtătoare a factorilor de risc
 Populaţia susceptibilă de a dezvolta o anumită boală
 EPIDEMIE
Apariţia unui număr de evenimente cu o frecvenţă superioară frecvenţei aşteptate
 ASOCIEREA EPIDEMIOLOGICĂ
ESTE RELAŢIA DINTRE FACTORII DE RISC ŞI MALADIE

49. Metodologia cercetării științifice: noțiunea și etapele procesului de cercetare.

50. Formularea problemei de cercetare, a scopului și obiectivelor. Analiza literaturii: funcții și

particularități.

51. Elaborarea design-ului unei cercetări științifice: aspecte cheie. Selectarea tipului de studiu.

30
 Materialul primar pentru studiile descriptive
 Anchetele de informare
- Anchetele de tip transversal – cunoaşterea structurii la momentul dat a fenomenelor cercetate.
- Anchete de tip longitudinal – studiul în dinamică a fenomenelor

Design-ul studiului
 Este inclus în metodologia cercetării.
 Se realizează în baza obiectivelor.
 Include: unitatea examinată, baza de studiu, metodele de colectare a datelor, genul cercetării, volumul
eşantionului şi metoda de selecţie a eşantionului reprezentativ.

52. Clasificarea și prezentarea generală a studiilor epidemiologice.

Clasificarea studiilor epidemiologice

I. Studii Observaţionale (neexperimentale)
A. Descriptive
B. Analitice:
1-Caz-control
2-Cohortă
II. Studii Experimentale
• Cu grup de control
• Fără grup de control
III. Meta - analiza

Definiție
“Epidemiologia este ştiinţa medicală care se ocupă cu studiul distribuţiei şi determinanţilor stărilor sau
evenimentelor legate de sănătate în anumite populaţii, cu aplicarea rezultatelor acestui studiu în controlul
problemelor de sănătate”

53. Esenţa şi importanţa studiilor descriptive. Obiectivele studiilor descriptive. Metodele şi surse de
colectare a datelor într-un studiu descriptiv.
Determinarea eşantionului SD

Z
n  p  (1  p )  ( )2
d
unde: d – distanţa (sau toleranţa) – cît de aproape de proporţia care ne interesează dorim să fie valoarea
exprimată (de ex. În limitele a 0.05)
P – proporţia sau cea mai bună estimare despre valoarea proporţiei cercetate.
α – (1-nivelul de încredere)
Determinarea eşantionului SD

Nt 2 pq
n 
n – volumul eşantionului reprezentativ ;
Ndexprobabilitate,
 t – factorul
2
 t 2care pqpoate fi egal cu 1,96 sau 3 pentru o probabilitate de 95% sau 99%
respectiv;
 p şi q – probabilitatea şi contraprobabilitatea de apariţie (sau neapariţie) a fenomenului cercetat. În
cazurile când nu avem date despre fenomenul cercetat, se constată că „n” este maxim când produsul

31
 „pq” este maxim, or, ţinând seama de faptul că 0 ≤ p ≤ 1 şi q = 1 – p produsul este maxim, atunci
când p = q = 0,5.;
 ∆ – eroarea limită admisă
 N – volumul colectivităţii generale.
Obiectivele studiilor descriptive:
 Să prezinte “tabloul bolii” cât mai precis posibil, pentru a permite elaborarea unui program de
sănătate.
 Să studieze un fenomen de sănătate a cărui etiologie nu este bine cunoscută şi să elaboreze ipoteze
asupra etiologiei bolii şi a factorilor de risc, care vor fi ulterior verificate prin studii analitice.
 Să permită fundamentarea planificării sanitare şi evaluarea serviciilor de sănătate.
 Să evalueze tendinţele de evoluţie a stării de sănătate a unei populaţii cu posibilitatea comparării
între diferite ţări sau între diferite teritorii ale unei ţări, în acelaşi interval de timp.

Metodele de colectare a datelor în studii descriptive

 Metoda observaţiei – urmărirea desfăşurării unor fenomene în dinamică
 Prin transfer de informaţie – colectarea datelor din documentaţia medicală
 Interviul standard – anchetarea unităţilor de studii

Sursele de colectare a datelor pentru studiile descriptive (suport de informaţie)

 Statistici vitale
 Documentaţia medicală
 Documentaţia de arhivă
 Altă documentaţie

54.Comparaţiile în studiile descriptive. Caracteristica tipurilor de studii descriptive.

Tipurile de comparare în SD
 În cadrul studiilor descriptive se efectuează trei tipuri fundamentale de comparaţii:
 demografice,
 geografice,
 temporale.
==Comparaţiile demografice iau în considerare caracteristici de persoană (cine).
 Datele descriptive despre persoană răspund la întrebări de tipul La cine apare boala sau problema
de sănătate? sau Cine are un risc mai mare de expunere?
 Persoanele afectate sau expuse sunt caracterizate după caracteristicile demografice şi sociale de bază,
cum sunt vârsta, sexul, starea civilă, rasa sau originea etnică, religia şi indicatori ai statutului socio-
economic.
==Comparaţiile geografice iau în considerare caracteristici de loc (unde). Comparaţiile geografice iau
în considerare caracteristici de loc (unde).
 Caracteristicile descriptive raportate la loc iau în considerare UNDE sunt cele mai mari şi cele mai
mici rate ale bolii? (adică, sunt cazurile de boală distribuite egal în raport cu ţara, statul sau raionul
ţării, mediul de rezidenţă urban sau rural, sau teritoriul din cadrul unei comunităţi locale afectate?)
==Comparaţiile temporale iau în considerare caracteristici de timp (când)
 Datele descriptive despre timp răspund la întrebări de tipul Când apare boala frecvent şi când apare
rar? şi Este frecvenţa actuală a bolii diferită de frecvenţa corespunzătoare din trecut?

54. Etapele studiului descriptiv. Avantajele şi dezavantajele studiilor descriptive.

32
  descrie modelele de apariţie a bolilor sau de expunere la factorii de risc în funcţie de persoană,
loc şi timp şi se limitează la descrierea fenomenului de boală în populaţie

Un studiu descriptiv trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

 Cine?
 Ce?
 Când?
 Unde?

 Definitia--Este un studiu care descrie situaţia dată într-o populaţie la un moment dat sau în
dinamică.
Avantajele
 Se efectuează uşor
 Sunt relativ mai puţin costisitoare
 Permit colectarea de date despre factorii potenţiali de risc importanţi, ca vârsta, rasa, sexul şi situarea
geografică. Aceste date pot fi folosite pentru a compara prevalenţa şi pentru elaborarea ipotezelor
pentru studiile analitice ulterioare.
 Pot dezvălui modele le de apariţie a bolii şi tendinţele în timp.
 Oferă o bază pentru planificarea, furnizarea şi evaluarea serviciilor medicale pentru o populaţie dată.
 Creează puţine probleme de natură etică.

Dezavantajele
 Nu testează ipotezele etiologice.
 Nu există un grup formal pentru comparare, de aceea nu există nici o metodă corectă de apreciere
dacă prevalenţa dată de studiu este mai mare sau mai mică decât s-ar fi aşteptat.
 Relaţia temporală dintre problema de sănătate cercetată şi expunerile potenţiale nu poate fi uşor
determinată.
 Nu permit evaluarea cauzalităţii.

55. Esenţa studiilor de cohortă. Obiectivele, direcţia şi secvenţialitatea studiilor de cohortă. Ipoteza
cercetării.
Reprezintă forma cea mai riguroasă a studiilor epidemiologice ne-experimentale. Este un studiu epidemiologic
analitic observaţional de tip longitudinal, în care subiecţii sunt clasificaţi în funcţie de prezenţa sau absenţa
expunerii la factorii de risc, fiind urmăriţi de-a lungul unei perioade de timp.
Permite evaluarea incidenţei unei afecţiuni, stabilirea unei relaţii cauză-efect între factorul de risc şi boală,
evaluarea cu precizie maximă a timpului de latenţă şi a riscului relativ.
Obiectivul acestui studiu este de a compara rata incidenţei (IR) unei boli într-o populaţie supusă unui factor de
risc cu cea a unei populaţii care nu a fost expusă acţiunii factorului de risc luat în consideraţie.
Studiul de cohortă poate fi de tip retrospectiv (istoric) sau de tip prospectiv.

In cadrul studiilor de conhorta se cunoaste de la inceput daca pacientii au fost expusi unui tratament sau unui
factor etiologic sau de protectie. Pacientii sunt impartiti in doua grupuri: expusi si neexpusi si sunt urmariti ani
de zile sau chiar decenii pt a vedea cati membrii ai fiecarui grup dezvolta o anumita boala sau asupra carora

33
 actioneaza factorul de protectie. Dezavantajul acestui tip de studiu este nesiguranta alegerii bune a grupurilor
sau neexistentei unui alt factor care poate influenta rezultatul.
Selectarea grupului: un grup comunitar de o anumita varsta sau sex, un grup expus la un factor de ris: fumatori,
femei care folosesc anticonceptionale, elevi, un grup de persoane supuse unui tratam anterior.
Date de interes: caract ale grupului, date despre expunere care au leg cu ipotezele studiului, date despre rezultate
ce au relevanta pt ipotezele studiului.
Metode de colectare a datelor: interviul, fisa medicala, examene medicale sau de laborator.

56. Etape şi probleme într-un studiu de cohortă. Diagrama de flux.

Etapele studiului de cohortă sunt reprezentate de:
1. Definirea precisă a scopului urmărit şi a populaţiei pe care dorim să efectuăm studiul
2. Definirea evenimentelor pe care dorim să le culegem
3. Definirea mijloacelor de diagnostic abordate
4. Definirea perioadei de timp în care sunt urmăriţi subiecţii incluşi în studiu
5. Enunţarea măsurilor luate pentru a preveni pierderea subiecţilor în decursul timpului

57. Calcularea și interpretarea indicatorilor pentru studiile de cohortă.

Indicatori folositi in studiul de conhorta:
1.Masurarea incidentei imbolnavirilor: a. Incidenta (cumulativa) = acest indice se bazeaza pe intregul grup de risc care
era la inceputul studiului sanatos. Formula: Incidenta % = Nr de cazuri noi in per de observatie/nr indivizilor din
grupul de risc x 1000. Acest indice pune la dispozitie o estimare a probabilitatii sau a riscului de a aparea boala la pers
care au fost incluse in studiu de la inceput si erau in grupa de risc.
b. Ani- persoana de observatie = repr o imbunatatire fata de masurarea
conventionala a incidentei deoarece ia in considerare atat nr de indivizi sub observatie cat si durata de observatie pt
fiecare individ in parte. Formula: Densitatea incidentei = nr de cazuri noi in per specificata/ani-persoana de observatie
x 1000. Anii-persoana nu repr nr de persoane din grup. Momentul aparitiei bolii este deseori incert iar rata de aparitie a
bolii nu este constanta.
2. Masurarea efectului: a. Riscul relativ = RR – se calc direct impartind incidenta unui grup la cea a celuilalt grup.
Formula: RR = Incidenta la cei expusi/ incidenta la cei neexpusi. Grupul de expusi are un risc de RR ori mai mare de
aparitie a bolii decat grupul de neexpusi.
b. Riscul atribuit = RA repr diferenta dintre incidenta la expusi si incidenta la
neexpusi.Diferenta poate fi atribuita factorului studiat si este o trasatura a studiilor de conhorta.RA este influentat de
frecventa bolii.

58. Avantajele şi dezavantajele studiilor de cohortă.

AVANTAJE: - se poate calcula incidenta bolii pt ambele grupuri indicand de cate ori este mai mare incidenta
imbolnavirilor la lotul de studiu fata de cel de control; se cunoaste faptul ca boala a fost dobandita pe parcursul
studiului; sunt mai putin posibile erorile datorate selectarii supravietuitorilor unor boli; se pot analiza alte boli
datorate factorului luat in studiu; rezultate pot fi generalizate la o intreaga populatie daca studiul s a facut pe un
esantion.
DEZAVANTAJE: - durata studiilor este lunga; studiu costisitor in termeni de timp, personal si urmarire a
pacientilor; pierderea pacientilor prin migrare sau refuzul acestora; schimbari comportamentale ale pacientilor
ce altereaza informatiile.

59. Esenţa, obiectivele şi particularităţile studiilor caz - control. Ipoteza cercetării. Dificultăţi în
realizare și diagrama de flux.

34
  Obiective:
1. De a dovedi existenţa sau inexistenţa unei asociaţii epidemiologice;
2. De a verifica dacă o ipoteză epidemiologică este adevărată sau falsă.
Direcţia investigaţiei este retrospectivă, se porneşte de la efect spre cauză.

==particularităţi
 Subiecţii sunt selectaţi pe baza bolii, începe cu boala;
 Se caută înapoi istoricul expunerii;
 Direcţia întotdeauna înapoi, de la B --- spre E;
 Temporalitatea este retrospectivă, boala a apărut deja când începe studiul.
Diagrama de flux

Etape şi probleme într-un studiu caz - control

 1. Selecţia loturilor test şi de control. Este necesară definirea clară a bolii, expunerii. Este
necesară delimitarea în timp şi spaţiu. Formarea perechilor (acelaşi sex, vârstă, categorie
socială).
 2. Culegerea informaţiilor din: fişele de observaţii, prin examinare directă, interviu.
 3. Măsurarea asociaţiei. Se completează tabelul 2X2 şi se calculează:
1. Frecvenţa factorului de risc în lotul cazurilor
f1 = a / a+c
2. Frecvenţa factorului de risc în lotul control
fo = b / b+d

60. Avantajele şi dezavantajele studiilor caz - control.

AVANTAJELE
 Relativ rapid şi necostisitor.
 Potrivit pentru bolile rare şi de durată lungă.
 Necesită mai puţini subiecţi pentru începere.
 Poate studia multiple Expuneri.

35
==Studiile caz-control sunt utile pentru studierea problemelor de sănătate care apar rar
==Sunt utile pentru studierea problemelor de sănătate care au o perioadă de latenţă mare
==Sunt mai ieftine decât studiile de cohortă
==Sunt utile pentru a caracteriza efectele unor factori potenţiali de risc asupra problemei de sănătate studiate
DEZAVANTAJELE
 Modelul este “înapoi”.
 Nu sunt potrivite pentru Expunerile rare.
 Nu permit o estimare directă a riscurilor şi a forţei de asociere.
 De obicei, nu pot măsura incidenţa bolii.
 Imprecizia relaţiei de timp dintre Expunere şi Rezultat.
 Tendinţa spre erori de selecţie şi repetare.
==Deoarece cazurile şi persoanele de control pot fi selectate din două populaţii separate, este dificil de a se
==asigura că ele sunt comparabile în ceea ce priveşte factorii de risc externi şi alte surse de eroare
==Datele despre expunere sunt colectate din documentaţia medicală sau de la pacienţi după apariţia bolii
==Studiile caz-control nu pot fi folosite pentru a determina ratele de incidenţă
==Studiile caz-control nu pot fi folosite pentru determinarea altor posibile efecte ale expuneri asupra
sănătăţii. Prin definiţie, în studiile caz-control studiază doar un singur efect

61. Calcularea și interpretarea indicatorilor pentru studiile caz-control.

Etape şi probleme într-un studiu caz - control
 1. Selecţia loturilor test şi de control. Este necesară definirea clară a bolii, expunerii. Este
necesară delimitarea în timp şi spaţiu. Formarea perechilor (acelaşi sex, vârstă, categorie
socială).
 2. Culegerea informaţiilor din: fişele de observaţii, prin examinare directă, interviu.
 3. Măsurarea asociaţiei. Se completează tabelul 2X2 şi se calculează:
2. Frecvenţa factorului de risc în lotul cazurilor
f1 = a / a+c
2. Frecvenţa factorului de risc în lotul control
fo = b / b+d

62. Studiile epidemiologice experimentale, specificul, tipuri de studii.

Tipuri de studii experimentale

1. Clinice, reprezintă un experiment controlat folosit pentru evaluarea siguranţei şi eficacităţii
tratamentelor
2. În teren, se efectuiaza populaţiei sănătoase, supuse anumitor riscuri, spre exe. testarea
vaccinurilor
3. În comunitate, au drept scop relevarea caracteristicilor calitative cum sunt gradul de acţiune al
factorului de risc, eficacitatea măsurilor sanitare

Specificul studiilor experimentale

• Expunerea este controlată de către epidemiolog
• Expunerea poate fi administrată direct de către epidemiolog.
• Constituirea lotului martor şi a lotului test este mult mai uşoară
• Din motive etice, deontologice şi legale, experimentarea factorului de risc este aproape imposibilă.
Mai des se experimentează factorul de protecţie.

63. Studiul clinic randomizat, etape. Ipoteza cercetării.

36
Etape şi faze într-un studiu clinic randomizat
I etapă – studii preclinice, în vitro şi pe animale
II etapă – studiile clinice, pe oameni :
• Faza 1. Evaluarea iniţială a voluntarilor (30-100 subiecţi); evaluarea siguranţei tratamentului
şi toleranţei la acesta
• Faza 2. Evaluarea eficacităţii tratamentului (100-200 subiecţi)
• Faza 3. Evaluarea tratamentului nou la un număr mai mare de voluntari (500-1500);
majoritatea sunt studii clinice comparative
• Faza 4. Cercetarea efectelor tratamentului pe termen lung; sunt efectuate după ce tratamentul
este aprobat pentru utilizare generală

64. Avantajele şi dezavantajele studiilor clinice randomizate

Avantajele SCR-(Studiile Clinice Randomizante)

• Selecţia aleatoare este unica metodă eficace cunoscută pentru a controla eroarea de selecţie
• Selecţia aleatorie echilibrează potenţialele variabile de confuzie
• Un SCR permite standardizarea criteriilor de eligibilitate (reprezentativitate), expunerile şi
evaluările rezultatelor
• Este eficient din punct de vedere statistic, deoarece se studiază un număr egal de expusi şi
neexpuşi
• Un SCR are grupuri de comparare simultane: orice intervenţie exterioară este puţin probabil
că va influenţa rezultatele deoarece aceasta va afecta ambele grupuri în aceeaşi măsură
Dezavantajele
• SCR sunt complexe şi costisitoare
• SCR pot fi supuse unei lipse de reprezentativitate: voluntarii pot să se deosebească de
populaţia generală
• Un SCR poate fi deschis provocărilor: este oare etic de a nu acorda tratamentul unei grupe?
• Uneori nu sunt practice

65. Calcularea și interpretarea indicatorilor pentru studiile clinice randomizate.

• Se calculează următorii indici:

1. Proporţia cu rezultate în grupul de tratament (P1) P1= a/n1; n1 = a+c
2. Proporţia cu rezultat în grupul fară tratament (Po) Po= b/no; no = b+d
3. Riscul relativ al incidenţei cumulative P1/Po

66. Prezentarea datelor statistice prin tabele şi grafice. Tipuri de tabele. Reguli pentru tabele.

DEOSEBIM 3 TIPURI DE TABELE:

a. tabele pentru clasificarea dichotomică
b. tabele pentru distribuţia de frecvenţe
c. tabele de corelaţie.
Tipuri de tabele
- Simple
- Complexe
A-de grupă

37
 b-combinate

REGULI PENTRU CONSTRUIREA TABELEI

A. Tabelele trebuie să fie cît mai simple posibil.
• Sunt preferate 2 sau 3 tabele mici unui singur tabel mare care să conţină multe detalii sau variabile.
• În general pot fi citite cu uşurinţă maximum 3 variabile.

B. Tabelele trebuie să se explice singure.

• Codurile, abrevierile sau simbolurile trebuie explicate în detaliu în nota din subsol.
• Fiecare rând şi fiecare coloană trebuie etichetate concis şi clar.
• Trebuie menţionate unităţile specifice de măsură pentru datele prezentate.
• Titlul tabelului trebuie să fie clar, concis şi la subiect. Să răspundă la întrebările: Ce? Cînd? Unde?
• Totalul trebuie să apară în orice tabel.

C. Titlul este de obicei separat de corpul tabelului prin linii sau spaţii.
În tabelele mici nu este necesar să se traseze linii verticale care să separe coloanele.
D. Dacă datele nu sunt originale trebuie menţionată sursa lor în nota din subsol.

67. Componentele principale ale unui grafic. Tipuri de diagrame și exemple de indicatori specifici.

Reprezentarea grafică face posibilă înţelegerea fenomenelor studiate (natalitatea, morbiditatea,

mortalitatea) prin diferite semne - simboluri (linii, figuri, puncte ...)
Graficele sunt folosite pentru a prezenta:
• Dinamica fenomenului
• Compararea indicatorilor care se referă la unul şi acelaşi timp, dar în obiecte diferite
• Structura fenomenului studiat
• Dependenţa unor indicatori de alţii
• Gradului de răspândirea a unui anumit fenomen
• Controlul asupra îndeplinirii obiectivelor planificate etc.
Suprafata de reprezentare include:
• Titlul graficului
• Axa verticală „Y”
• Eticheta atribuită axei „Y” (nr. decese la 1000 n/v)
• Valoarea maximă (25)
• Valoarea scalei (0 5 10 25)
• Marcajul care indică limita dintre valorile scalei
• Valoarea minimă (0)
• Axa orizontală „X” (ţările)
• Suprafaţa graficului
• Curbe, coloane, etc.
• Legenda
• Sursa

GRAFICE SPECIALE
Diagramele sunt metode de prezentare a informaţiei statistice cu simboluri

TIPURILE

38
 • Diagramele bazate pe lungimi
- cu bare (verticale, orizontale)
- pictograme
• Diagramele de proporţii:
- cu bare
- cu discuri
• Diagramele cu coordonate geografice.
cartogramele
• Diagramele speciale.

68. Raportarea rezultatelor cercetării. Prezentarea în scris și oral.

39