Argument
Capitolul I
Textul epic – delimitări conceptuale și specifice
1.1. Particularități ale curricumului de limba și literatura română la ciclul primar
1.2. Noțiuni de teorie lierară. Caracteristici din perspectiva literaturii pentru copii
1.3. Textul epic
1.3.1. Particularităţi
1.3.2. Specii literare epice
1.4. Citirea – fundament al lecturii explicative
1.5. Receptarea unui mesaj literar
Capitolul II
Operele lui Ion Creangă – suport didactic în studiul literaturii la ciclul primar
2.1. Biografia scriitorului Ion Creangă și a operei sale
2.2. Poveștile și povestirile studiate în ciclul primar
2.3. Romanul Amintiri din copilărie
Capitolul III
Metode și tehnici eficiente de abordare a textelor lui Ion Creangă în ciclul primar
3.1. Noțiunea de metodă de învățământ
3.2. Metodele interactive
3.3. Descrierea strategiilor didactice interactive
Capitolul IV
Revista „Licuricii” – periodic de creații literare în proză
Optimizarea lecturii e o problemă mereu deschisă. Dar ea capătă o importanţă
deosebită mai ales astăzi, când timpul afectat cititului de largi fracţiuni ale populaţiei e în
scădere, iar volumul de informaţii care ne asaltează pare tot mai greu de dominat. A spori
motivaţiile lecturii, a îmbunătăţi randamentul calitativ al comprehensiunii, a creşte abilitatea
abordării plurale a textelor înseamnă a înmulţi şansele individului de a se înţelege pe sine şi
de a-i înţelege pe alţii. E un obiectiv major cultural, şi nu numai cultural, la îndeplinirea căruia
aportul şcolii e hotărâtor, dar nu exclusiv.
Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, 1988
Argument
Şcoala trezeşte în elev interesul pentru cunoaştere, iar cunoaşterea se realizeazã prin lectura
cãrţilor. Învăţătorul are de luptat cu interesul redus faţã de lecturã, aflatã în concurenţã cu mass –
media şi Internetul. Informaţia este mai rapidã prin televiziune sau prin calculator, iar citirea
cãrţilor pare ceva învechit. Fãrã a minimaliza importanţa mijloacelor moderne de informare,
învăţătorul are datoria de a apropia elevii de carte de la vârstele mici, dar nu obligându-i sã citeascã,
ci trezin Ioan Neacşu afirmă că „educatorii sunt solicitaţi astăzi, în mod continuu, să promoveze
învăţarea eficientă. Şi nu orice învăţare eficientă, ci una participativă, activă şi creativă.” du-le
interesul pentru aceastã activitate intelectualã.
Ioan Neacşu afirmă că „educatorii sunt solicitaţi astăzi, în mod continuu, să promoveze
învăţarea eficientă. Şi nu orice învăţare eficientă, ci una participativă, activă şi creativă.”
În textele care aparţin genului epic, scriitorul redã comportamentele, sentimentele,
caracterele personajelor prin intermediul povestirii. Întâmplãrile prezentate se desfãşoarã, de
obicei, înainte de apariţia operei literare. Aceste întâmplãri se desfãşoarã pe o perioadã îndelungatã
de timp sau într-un timp foarte scurt; în aceste opere, timpul nu este limitat.
Lectura poveștilor, a povestirilor, a basmelor contribuie la dezvoltarea proceselor psihice
ale copiilor. Astfel, fantasticul din basme contribuie la dezvoltarea imaginaţiei copiilor. In special,
basmele sunt foarte bogate în imagini, figuri de stil, care trezesc școlarilor reprezentări multiple,
bogate în detalii.
Basmele, în special, dezvoltă imaginaţia reproductivă a copiilor, mai ales prin faptul că pe
baza acţiunii bogate, pe baza unor eroi bine individualizaţi, copiii işi imaginează ceea ce nu au
văzut niciodată, depăşind astfel cadrul ingust al experienţei lor personale de viaţă. Eroii basmelor:
Ileana Cosanzeana, Făt-frumos, Zmeul etc., sunt reproduşi viu în imaginaţia lor.
Basmele şi poveştile poartă în ele tezaurul limbii române în ceea ce are ea mai specific.
Ascultându-le copilul sesizează o dată cu conţinutul şi construcţia limbii, frumuseţea ei,
expresiile ei plastice. Lectura basmelor şi poveştilor contribuie la educaţia morală a copiilor. In
multe povești, povestiri, basme sunt evocate scene din lupta eroică a poporului prin intermediul
unor personaje care caracterizează pe cei mai buni luptători ai poporului. Copilul învaţă să-şi
iubească poporul, să indrăgească faptele lui vitejeşti. Făt-Frumos, erou legendar, este redat peste
tot ca un exponent al poporului. El este iubit de copii datorită faptelor lui vitejeşti, bunătăţii lui,
curajului care merge pană la nesocotirea morţii. Făt- Frumos intampină greutăţi in cale, el le
invinge datorită unei voinţe darze de a face ceea ce-i impune sentimentul datoriei.
Acest sentiment al datoriei este calitatea cea mai de preţ a eroului pozitiv al basmelor şi
poveştilor, cel mai puternic motiv care mobilizează voinţa pentru invingerea greutăţilor de orice
fel. Este clar că acest aspect al basmelor contribuie la dezvoltarea voinţei copiilor.In unele poveşti
sunt biciuite defectele omeneşti. Analizandu-le se formează la copii anumite convingeri in ceea ce
priveşte atitudinea lor faţă de muncă, in ceea ce priveşte cinstea şi dreptatea.
Lumea basmului îi dezvoltă copilului capacitatea de a-şi construi şi verbaliza trăirile,
proiecţiile. În călătoriile imaginare copilul se simte fericit, participând afectiv şi însoţind
protagoniştii basmelor în tărâmuri fictive. Este necesar să oferim copiilor unele exemple de viaţă
în mod indirect, prin intermediul basmului, decât un învăţ, o povaţă fără suport intuitiv. Preşcolarul
aflat la vârsta întrebărilor este satisfăcut cu ajutorul imaginarului din basme şi poveşti dându-i-se
posibilitatea de a-şi da seama că e înconjurat de răspunsuri posibile, imaginarul îi dă posibilitatea
să trăiască momente asemănătoare eroilor îndrăgiţi, copilul îşi construieşte singur canoane,
asemeni eroilor din basme, îşi creează obligaţii la care nici adulţii nu gândesc. Lumea basmului
oferă micilor ascultători o complexitate de personaje şi teme de unde copilul îşi va alege modele
etice. Aceste argumente m-au condus la alegerea temei pntru lucrarea de cercetare.
Motivaţia alegerii acestei teme Modalități de abordare a textelor epice în ciclul primar,
având ca suport opera lui Ion Creangă, este justificată, în primul rând, din perspectivă psiho-
pedagogică astfel: avem nevoie de copii care gândesc şi au capacitatea de a prelucra informaţia
primită, nu doar de simpli receptori, se impune trecerea de la stocarea informaţiei la prelucrarea
logică, astfel încât aceasta să-şi găsească aplicabilitatea. Este necesară stimularea creativităţii, a
imaginaţiei şi a gândirii flexibile pentru o structurare temeinică, sistematică a informaţiei, a
aptitudinilor, a capacităţilor; se impune necesitatea de a forma capacitatea elevilor de a transfera
logic, de la o arie curriculară la alta, conţinuturile şi de a le structura, eventual de a le ierarhiza, în
funcţie de trebuinţe, de necesităţi şi de contextele situaţionale. E nevoie deci de un dascăl creativ,
ingenios, plin de fantezie, bine informat care să descopere mereu noi forme de lucru, noi metode,
procedee şi tehnici, noi căi de abordare a fenomenului educaţional pentru a depăşii rutina, şablonul.
Ciclul achiziţiilor fundamentale reprezintă baza formării deprinderilor de conduită şcolară,
înzestrarea elevilor cu capacităţi de bază citirea, scrierea şi cu orientarea actului comunicării spre
baze logico-stiinţifice, fără elemente de teoretizare, ci prin exersare şi simulare.
Capitolul I - Textul epic – delimitări conceptuale și specifice cuprinde delimitări
conceptuale asupra Noului Curriculum Naţional în general şi a celui de limba și literatura română
în special la ciclul primar, pune accentul pe particularitățile textului epic, pe definirea conceptului
de lectură explicativă, dar și pe câteva aspecte legate de modalitățile de receptare a unui mesaj
literar. Al doilea capitol - Operele lui Ion Creangă – suport didactic în studiul literaturii la ciclul
primar trece în revistă operele literare ale lui Ion Creangă studiate în fieare an școlar. În capitolul
al treilea - Metode și tehnici eficiente de abordare a textelor lui Ion Creangă în ciclul primar
prezintă demersul aplicativ în predarea textelor epice, prin utilizarea unor metode, procedee şi
tehnici care dezvoltă creativitatea elevilor. Ultimul capitol - Revista „Licuricii” – periodic de
creații literare în proză reunește …..
Capitolul I
Textul epic – delimitări conceptuale și specifice
1.2. Noțiuni de teorie lierară. Caracteristici din perspectiva literaturii pentru copii
Genul epic, a cărui denumire provine de la grecul epicos (epos), cu sensul de cuvânt,
zicere, ceea ce se exprimă prin cuvânt, discurs cuprinde creaţiile literare folclorice sau culte,
în versuri sau în proză care exprimă, în formă de naraţiune, idei, sentimente, acţiuni ale
eroilor unei întâmplări reale sau imaginare.
Caracteristici ale operei epice:
- prezenţa unui narator (povestitor): implicat, neimplicat;
- acţiunea are mai multe momente: expoziţiune, intrigă, desfăşurare, punct culminant,
deznodământ;
- există mai multe personaje;
- prezenţa unui conflict: principal, secundar, interior,exterior
- temporalitatea dată de momentele subiectului:internă (timpul din istorie,cronologic şi
timpul din discurs, multidimensional) şi externă (timpul autorului şi timpul cititorului).
Întrucât în operele epice sunt povestite fapte, întâmplări, modul de expunere caracteristic
acestor creaţii este naraţiunea. Acesta este modul de expunere predominant, însă se poate îmbina
şi cu celelalte moduri de expunere - descriere, dialog, monolog interior, evocare.
În ceea ce priveşte naratorul, acesta poate fi scriitorul însuşi, şi atunci relatarea faptelor se
face la persoana a III-a, sau unul dintre personajele care participă la acţiune, de data aceasta
naraţiunea facându-se la persoana I.
Naratorul se detaşează de faptele povestite, este obiectiv şi relatează întâmplările ca un
observator din afara universului imaginat. Obiectivitatea relatării trebuie să se realizeze indiferent
cine este naratorul - autorul sau un personaj al operei.
Genul epic este, aşadar, preponderent genul persoanei a IlI-a şi al timpului trecut, uneori
însă naraţiunea facându-se şi la persoana I.
Acţiunea este constituită din totalitatea faptelor, a întâmplărilor relatate şi are o serie de
trasături caracteristice. În primul rând are o mare mobilitate în timp şi spaţiu, operele epice putând
relata întâmplări petrecute cu multă vreme înainte, pe o perioadă lungă de timp, sau întâmplări
recente, ce se pot succeda doar în câteva ore. Locul desfăşurării întâmplărilor se poate schimba,
iar aceleaşi personaje pot acţiona şi se pot deplasa în spaţii diverse, într-un moment sau altul.
Acţiunea se caracterizează, în general, prin unitate compoziţională, fiind prezentat, de
obicei, mai întâi locul şi timpul acţiunii (situaţia iniţială), ca apoi să intervină altă situaţie, care o
modifică pe cea de la început şi determină, astfel, desfăşurarea altor întâmplări. întâmplările au un
punct maxim de încordare şi un final. Altfel spus, întâmplările povestite se constituie în subiect al
operei epice ale cărui momente sunt: expoziţia (expoziţiunea) - prezentarea locului, timpului şi a
unora dintre personaje, intriga (momentul care determină derularea acţiunii), desfăşurarea acţiunii
(faptele determinate de intrigă), punctul culminant (momentul de maximă încordare) şi
deznodământul (sfârşitul acţiunii). Desigur ca ordinea şi chiar numărul acestor momente, diferă în
funcţie de intenţiile autorului.
Amploarea şi complexitatea acţiunii operelor epice variază, ele putând înfăţişa un singur
moment din viaţa unuia sau a câteva personaje, ori o imagine amplă a vieţii, cu elemente
numeroase. De fapt, această caracteristică a acţiunii constituie unul dintre criteriile în baza cărora
se clasifică operele epice.
În ceea ce priveşte personajele, acestea sunt atât agenţii acţiunii (cei care săvârşesc faptele),
cât şi purtătoarele mesajului pe care autorul vrea să-l transmită prin opera literară. Personajele
operelor epice prezintă o mare diversitate în funcţie de: locul ocupat în acţiune (principale,
secundare, episodice - figurante), modul în care sunt prezentate în operă (individuale sau
colective), raportul lor cu realitatea (reale, imaginare, simbolice, alegorice), după metoda de creaţie
folosită de scriitor (romantice, realiste, clasice) etc. Ele diferă şi ca număr, în funcţie de amploarea
şi complexitatea acţiunii, fiind mai puţine când acţiunea este simplă, sau mai numeroase într-o
acţiune complexă.
Literatura pentru copii este parte integrantă a literaturii naţionale şi universale. În anul
1964, scriind despre Jules Vernes şi literatura pentru copii, George Călinescu facea o precizare,
prin care sublinia un adevăr psihologic fundamental: copilăria ca stare sufletească este o
permanenţa a vieţii noastre, ,,Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii şi tineri, trebuie să
intereseze și pe oamenii maturi și instruiți. Copilaria nu dispare niciodată din noi, ea constituie
izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieţii noastre”1
Evocarea copilăriei este una din temele esenţiale ale acestui tip de literatură, mai ales că ea
a prilejuit câteva capodopere, atât în literatura română, cât şi în literatura universală, considerate
,,mari cărţi ale copilăriei” (Cuore de Edmondo de Amicis, Singur pe lume de Hector Malot, Micul
prinţ de Antoine de Saint Exupery, Amintiri din copilărie de Ion Creangă etc.)
Pentru a fi incluse în literatura pentru copii, operele literare trebuie să îndeplinească
anumite criterii:
- să aibă valoare artistică şi estetică;
- să fie accesibile pentru diferite categorii de vârstă ;
- să aibă valoare educativă, caracter moralizator;
- să exploreze universul infantil;
Sfera literaturii pentru copii este foarte cuprinzătoare, acoperând aproape toate genurile şi
speciile literare. Această largă cuprindere a sferei literaturii se datorează interesului, curiozităţii
fireşti la această vârstă. ,,Copilul se naşte curios de lume şi nerăbdător de a se orienta în ea.
Literatura care îi satisface această pornire, îl încântă”2 .
La început, elevii lecturează cărţi la recomandarea învăţătoarei. Principalele texte care
formează gustul pentru citit aparţin literaturii pentru copii. Prin literatura pentru copii înţelegem
două categorii de lecturi: unele au fost scrise special pentru copii, cum ar fi: Dumbrava minunată
de Mihail Sadoveanu sau povestirile lui Sîntimbreanu, cele mai multe însă nu au fost scrise în mod
special pentru copii, dar pot fi citite de către copii (Amintiri din copilărie de Ion Creangă, opere
ale scriitorilor I. Teodoreanu, M. Sadoveanu, J. London, E. de Amicis). Acestea din urmă au intrat
în sfera literaturii pentru copii prin conţinutul lor atractiv, prin înalta lor valoare educativă şi pentru
frumuseţea artistică.
Literatura pentru copii începe cu literatura populară, cu basmul şi cu poveştile, cele mai
îndrăgite specii literare din literatura pentru copii, continuă cu legenda, snoava, apoi cu creaţiile
lirice, populare şi culte, cu povestiri şi romane cu tematică dintre cele mai variate. În ultimul timp,
copiii dovedesc un interes deosebit pentru literatura ştiinţifico-fantastică, care cuprinde scrieri ce
prospectează viitorul, bazându-se pe cuceririle ştiinţifico-tehnice contemporane.
1
G. Călinescu- Cronicile optimismului, E.P.L. Bucureşti, 1964, p. 274
2
Ibidem
Literatura pentru copii are o valoare etică, prezentând aspectele vieţii în complexitatea ei,
oferă modele de viaţă sau, dimpotrivă, exemple negative pe care micii cititori trebuie să le
ocolească. Basmele şi poveştile au un puternic substrat real, deoarece au izvorât din năzuinţa
poporului pentru o viaţă mai bună, din dorinţa de a învinge răul şi greutătile provocate fie de forţele
naturii, fie de alţi oameni. Poporul a introdus in basm expresia dorinţei sale de libertate, de dreptate,
de bine şi de frumos. În basm se oglindesc năzuinţa poporului spre libertate şi optimismul său
sănătos, încrederea fermă în puterile sale proprii, în victoria dreptăţii, a binelui, a adevărului, a
cinstei şi a tuturor calităţilor apreciate de popor. Valoarea instructiv-educativă a basmelor şi
poveştilor este deosebită. Ele aduc o preţioasă contribuţie la dezvoltarea proceselor de cunoaştere,
a proceselor afective, la formarea trăsăturilor de voinţă şi caracter, în general la formarea
personalitătii copiilor.
Lectura basmelor şi poveştilor prezintă o deosebită importanţă educativă şi prin reliefarea
calităţilor eroilor, care constituie pentru copii modele demne de urmat. Ei învaţă să fie curajosi şi
dârji, perseverenţi şi hotărâţi, modeşti şi harnici, cinstiţi şi drepţi, învaţă să fie prieteni adevăraţi,
iar morala din poveste contribuie la formarea normelor de conduită socială. În acest sens, Hristu
Cândroveanu conchide faptul că ,,această îmbinare între spunerea frumoasă şi bogăţia de idei şi
sentimente, între expresie şi fond aşadar, înseamnă literatură, artă adică, cu personaje memorabile,
ce exprimă esenţial, lumea.”3
Lecturând aceste basme şi poveşti îşi îmbogăţesc vocabularul cu expresii poetice, cu
expresii din limba vie a poporului, ajutându-l să-şi însuşească mai bine limba maternă. În ce
priveşte poezia, muzicalitatea versurilor îi atrage pe copii încă din primii ani ai vieţii. Conciziunea
cu care sunt redate fapte, idei, tablouri sau sentimente face ca poeziile să fie accesibile copiilor
şi memorate cu uşurinţă.Lectura particulară a elevilor este un act intelectual esenţial, care trebuie
îndrumat şi supravegheat în permanenţă.
Importanţa lecturii este dată de aspectele educative pe care le implică:
- Aspectul cognitiv – prin lectură elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre lume, despre
realitate, sub toate aspectele ei – sociale, etice, estetice, morale;
- Aspectul educativ – lectura contribuie esenţial la educarea elevilor în dimensiunile etice
şi estetice;
- Aspectul formativ constă în faptul că lectura are drept consecinţă formarea şi consolidarea
tehnicilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginaţiei, a capacităţii de exprimare
corectă şi expresivă.
3
Cândroveanu Hristu, Literatura română pentru copii, Scriitorii contemporani, Bucureşti, 1988, p.39
Obiectivele fundamentale ale citirii constituie formarea şi cultivarea gustului pentru citit,
iar cartea trebuie să devină „prietenul” nedespărţit al elevilor. În lucrarea sa, Cărți prietene, G. F.
Morozov remarca, precizând importanţa cărtii pentru cititor, că aceasta „reflectă ca o oglindă
lungul şir de secole ale vieţii omenirii, istoria luptei sale pentru existenţă, pentru un viitor mai
luminos, suferinţele, bucuriile, înfrângerile si biruinţele sale toate” și ne îndemna: „Iubiţi cartea,
ingrijiţi-o şi cititi mai mult! Cartea ne este prieten credincios, de nădejde!”4
Asigurarea succesului este dată de capacitatea elevilor de a înţelege prin efort propriu,
mesajul citit. Prin analogie şi comparaţii, cunoaşterea realizată prin lectură îi va conduce pe elevi
spre judecăţi, emoţie, generalizări ori certitudini.
Creşterea interesului pentru achiziţionarea sau multiplicarea de informaţii se realizează
printr-o îndrumare sistematică a lecturii elevilor. O secvenţă foarte importantă în stimularea
interesului pentru lectură şi formarea de cititori pasionaţi este legată de felul în care se recomandă
ce să citească şi cum să citească elevii. Pentru a preveni receptarea lecturii particulare ca
obligativitate, ,,stârnesc” curiozitatea elevilor mei în diferite feluri:
- prezint lista anuală de lecturi suplimentare la începutul sem. I, motivându-i cu concursuri
si diplome atractive pentru “cei mai buni cititori” dintre ei;
- mă străduiesc să fac prezentarea unor cărţi, în aşa fel încăt să ambiţionez elevii în
lecturarea lor;
- povestesc incomplet momente ale unor naraţiuni, lăsând elevilor un semn de curiozitate
în finalizarea întâmplărilor;
- caracterizez unele personaje, îndemnând elevii la căutarea independentă, prin lectura
integrală, a locului acestor personaje în naraţiune, a relaţiilor cu alte personaje;
- recit una sau două strofe dintr-un poem liric, îndemnând elevii la realizarea integralităţii
textului;
- controlez dacă elevii au lecturat un text prin enunţarea unor cerinţe de verificare
(povestire, recitare, fişe de lectură);
- organizez în clasă expoziţii cu desene ale elevilor inspirate din lecturile citite.
Pentru organizarea şi desfăşurarea îndrumării lecturii suplimentare a elevilor, folosesc
următoarele metode şi procedee de învăţământ:
• citirea expresivă, efectuată de mine, textele alese fiind scurte, cu naraţiune concentrată,
cu dialog şi cu o acţiune atrăgătoare;
• povestirea efectuată de mine - când o realizează învăţătoarea, povestirea este model, adică
va îndeplini condiţiile de a fi expresivă, logică şi spectaculoasă;
4
G. F. Morozov - Cărţi prietene, Editura Pentru Artă şi Literatură, Bucureşti, 1996, p 36
• însemnări personale asupra celor citite ce se realizează într-un caiet sau într-o fişă de
lectură în care elevii notează titluri, autori, citate, vor povesti, vor înregistra numele personajelor,
vor caracteriza sumar unele personaje, îşi pot exprima părerea asupra unor fapte şi personaje;
• organizarea de serbări şcolare prin care se valorifică texte prin montaje literare, teatru
şcolar;
• popularizarea cărţilor este o formă esenţială de stimulare a interesului pentru alcătuirea
unei biblioteci personale, de formare a dragostei pentru carte, pentru citit. Popularizarea cărţilor o
realizez prin: vizitarea bibliotecii şcolii, a bibliotecii comunei, prezentarea unor recenzii de cărţi,
participarea la spectacole de teatru.
Îndrumarea lecturii suplimentare a elevilor presupune, pe lângă recomandări de titluri şi
autori, o evaluare cantitativă şi calitativă corespunzătoare. Aceasta oferă posibilitatea de a examina
cu discernământ ce citesc şi cum citesc elevii, de a lua decizii corecte în îndrumarea lecturii.
Controlul lecturii elevilor trebuie să fie o activitate permanentă a învăţătoarei spre a preveni
comoditatea, efectuarea de lecturi facile, superficialitatea, neglijarea cărţilor. În recomandarea
textelor pentru lectură am în vedere sprijinul acestora pentru realizarea obiectivelor şcolare,
posibilitatea elevilor de a face corelaţii, de a achiziţiona informaţii prin efort propriu, de a avea cât
mai multă autonomie intelectuală.
Pentru a forma buni cititori de cărţi şi pentru a cultiva gustul pentru lectură, colaborez cu
părinţii elevilor spre a-i avea în ajutor pentru îndrumarea lecturii suplimentare a celor mici; mediul
familial poate stimula elevii în lecturarea cărţilor specifice vârstei lor. Acelaşi rol important îl are
biblioteca din cadrul şcolii. Elevii trebuie să fie învăţaţi cum să împrumute cărţi de la biblioteca
şcolii, cum să le păstreze în timpul în care le citesc, fără să îndoaie foile şi colţurile acestora, fără
să desfacă la refuz fasciculele, dându-le peste cap, fără să facă însemnări pe paginile cărţilor, vor
fi îndrumaţi să folosească semnul de carte şi coperta de protecţie, precizând importanţa acestora.
Formarea unor cititori pasionaţi este un câştig fundamental pentru elevi, făcându-i capabili
să descopere, prin efort propriu, ,,un imens tezaur de informaţie, de experienţe umane, de modele
morale, de emoţii şi sentimente.” (,,Metodica predării limbii române la clasele I-IV”, Ion Şerdean,
EDP, Bucureşti, 1991).
Lectura suplimentară a elevilor reprezintă o formă esenţială de ajutorare a întregului proces
de învăţământ, iar ,,arta de a citi” (,,Arta de a citi”, E. Faguet, Editura Albatros, Bucureşti, 1975)
devine o necesitate de suflet.
Stimularea interesului pentru lectura începe înca din clasa I, contribuind nemijlocit la
însusirea si exersarea unei citiri corecte si expresive. La clasa a II-a, la ora de lectura, sub
îndrumarea învatatorului, elevii pot fi deprinsi sa se orienteze în structura unei carti, ceea ce îi va
ajuta mult la efectuarea notatiilor scrise în legatura cu cartile citite în clasele urmatoare.
În orele de lectura la clasa a III- a am urmărit:
exersarea actului citirii în cadrul lectiilor de citire, a lecturilor cuprinse în manuale si a
lecturii suplimentare;
se va insista pe fluenta, ritmul citirii si intonatia adecvata;
exersarea citirii cu voce tare, în ritm lent sau mediu impus de specificul învatarii care în faza
initiala ofera posibilitati de depistare si ameliorare a greselilor;
asocierea continutului de caracterul constient al celor citite, lasând autonomie elevilor pentru
lectura în gând;
dirijarea si controlul lecturii în permanenta atât de catre învatator cât si de catre parinti;
evaluarea periodica asupra vitezei cititului, urmarindu- se evolutia formarii deprinderilor de
citire rapida si corecta;
asimilarea activa si constienta a celor comunicate în scris ( sau oral ) care sa permita
efectuarea unei lecturi functionale;
stimularea staruintei, perseverentei copiilor de a parcurge un text pentru a cauta raspunsuri
la întrebari sau pentru a desprinde idei esentiale.
,,Copilul, scria George Călinescu, se naşte curios de lume şi nerăbdător de a se orienta în
ea. Literatura care îi satisface această pornire îl încântă (….); ca să fie opere de artă, scrierile pentru
copii şi tineret trebuie să intereseze şi pe oamenii maturi şi instruiţi. A ieşi din lecturi cu stimă
sporită pentru om, acesta e secretul marilor literaturi pentru tineret”. Literatura pentru copii
investighează universul propriu de cunoaştere al copilului, năzuinţele lui cele mai înalte, printr-o
ingenioasă transfigurare artistică.
Producţiile populare în proză sau în versuri (basmele, poveştile. povestirile, snoavele,
doinele, cântecele de leagăn, proverbele, zicătorile, ghicitorile, ş.a.) au format dintotdeauna fondul
de aur al acestei literaturi. În imagini poetice adesea greu de egalat în literatura cultă, creaţiile
populare le dezvăluie copiilor aspectele capitale ale vieţii omului, bucuriile, necazurile, idealurile
lui, tradiţiile şi înţelepciunea lui seculară, frumuseţile limbii, oferindu-le norme de viaţă demnă,
modele desăvârşite prin eroi ideali.
Tematica literaturii pentru copii este vastă. Curiozitatea nelimitată a acestor ascultători se
îndreaptă către multiple aspecte ale vieţii.
Problema care se pune este nu ce li se oferă copiilor despre realitate, ci cum li se oferă.
La nivelul capacităţilor lui de asimilare, copilului trebuie să i se dezvăluie, fireşte, cu
mijloace specifice artei, adevărul despre viaţă, prin ceea ce are el viguros, constructiv, mobilizator,
prin ceea ce cultivă încrederea în om, în forţele lui. Problema accesibilităţii literaturii pentru copii
se pune în legătură cu particularităţile dezvoltării intelectuale şi psihice a copiilor la diferite vârste.
1.3. Textul epic
Într-un text epic autorul își exprimă indirect gândurile și sentimentele prin intermediul
personajelor și al acțiunii. Literatura reprezintă o formă de cunoaștere a realității prin imagini
artistice. De aici și importanța .educativă deosebită a operelor literare, influența pe care ele o
exercită din punct de vedere afectiv asupra elevilor, asupra sentimentelor, voinței și imaginației
lor, în direcția dorită de autor.
Aceasta particularitate a operelor literare, de a reflecta realitatea prin imagini vii,
influențează puternic psihicul elevilor. Se impun, din punct de vedere metodic, unele trăsături
specifice. Cea mai importantă trăsătură specifică se referă la prima lectură a textului literar, care
trebuie să fie o citire integrală și nu pe fragmente, așa cum se procedează, de obicei, în studierea
textelor cu conținut științific. Această cerințăse impune pentru a oferi elevilor posibilitatea unei
perceperi complete a textului literar, conditie esentiala a întelegerii și înrâuririi lui emoționale.
Învăţarea permanentă presupune ca școlarii să devină subiecţi ai propriei formări. Textul
narativ are un rol însemnat în acest proces, oferind posibilitatea explorării sale în scop informativ,
dar şi educativ. Textele narative constituie, totodată, modele de exprimare corectă. Formarea
deprinderilor de citire se face, în ciclul primar, în două etape:
- alfabetizarea propriu-zisă (elevii învaţă, în clasa I, operaţiile mecanismului citirii şi încep să
sesizeze şi să înţeleagă semnificaţie textelor citite);
- exersarea şi realizarea calităţilor citirii (corectă, fluentă, conştientă, expresivă).
Perspectiva abordării comunicativ-funcţională, prevăzută de noul curriculum presupune
fixarea, pentru fiecare clasă, a obiectivelor-cadru, obiectivelor de referinţă şi a activităţilor de
învăţare. Conţinuturile învăţării se regăsesc, prin textele narative, în manualele şcolare. Textele
narative incluse în aceste manuale pot fi diferite, în funcţie de manualul alternativ în care se
regăsesc. Profesorii pentru învăţământul primar pot înlocui textele din manual dacă textul narativ
nou ales asigură într-o mai mare măsură realizarea obiectivelor de referinţă.
Exemple de texte narative introduse în manualele şcolare:
• fragmente din “Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă;
• basme populare şi basme culte;
• povestiri despre vieţuitoare;
• legende populare cu conţinut istoric sau legende istorice
• texte narative cu caracter didactic;
• texte narative din literatura universală etc.
1.3.1. Particularităţi
Pentru vârsta claselor primare sunt potrivite texte narative care îndeplinesc cerințele de
accesibilitate și dezvoltă teme în sfera de cunoștințe a copiilor. Cele mai apropiate copiilor sunt
textele cu acțiuni din lumea fantasticului, în care se poate întâmpla orice, cu răsturnări de situații,
în care, pâna la urmaă, binele învinge răul, indiferent de forma pe care o îmbracă.
Modalitățile prin care elevii de ciclul primar sunt conduși spre înțelegerea mesajului unui
text literar depinde atât de genul și specia literară în care se încadrează, cât și de conținutul tematic
al acestuia. De aceea, în abordarea unui text este necesară cunoașterea raportului dintre autor și
realitatea pe care o exprimă, a modalităților specifice de a a înfățișa această realitate.
5
Ilie, E., Didactica literaturii române, Ed. Polirom, București, 2008, p. 95
c) conversaţia de orientare
d) citirea pe fragmente, cu explicarea cuvintelor noi şi cu analiza conţinutului acestora;
e) formularea ideilor principale şi alcătuirea planului simplu de idei (începând cu clasa a III-a);
f) povestirea conţinutului textului de către elevi, pe baza planului de idei;
g) conversaţia generalizatoare despre conţinutul textului şi despre mesajul său;
h) citirea de încheiere.
Lectura explicativă urmăreşte în egală măsură analiza fondului de idei şi de sentimente ale
unui text, dar şi a formei acestuia.
Componentele lecturii explicative oferă resurse multiple de valorificare deplină a
conţinutului unui text de citire, indiferent de genul sau specia din care face parte. Ceea ce apare
deosebit va fi ponderea pe care o va avea, în efectuarea analizei textului, fiecare din
elementele componente ale lecturii explicative. Programele pentru formarea capacității de
lectură-citre prevăd între altele, ca tematica textelor să reflecte universul copilariei și valorile ei
proprii. Studierea textului trebuie să aibă în vedere citirea corectă, fluentă și expresivă, explicarea
cuvintelor și rezolvarea problemelor de vocabular. Lectura explicativă oferă ambianța afectivă
pentru cultivarea sentimentelor morale. Modalitatea în care este tratat textul literar la clasă
constituie punctul de plecare în procesul de educare a lecturii. Dacă elevii simt, înţeleg,
recepţionează în mod corect textul literar, ei se vor orienta spre o lectură de toate genurile, pe care
o vor asimila corect, cu toate consecinţele ce decurg din acestea: completarea informaţiei,
perfecţionarea exprimării, dezvoltarea capacităţii intelectuale, educarea simţului, emoţiei şi
sentimentelor estetice.
Închegată şi unitară, fiind rezultatul unui proces unic de creaţie, opera literară în
general, şi cea epică în special are elementele componente într-o legătură indestructibilă,
detaliul şi părţile fiind armonizate, esenţiale, de neînlocuit. Înlocuindu-se semnificativ, părţile
unei opere literare se cheamă şi se leagă reciproc, luminând întregul. Lectura explicativă
este o îmbinare a lecturii-citirii cu explicațiile necesare pentru aflarea tainelor cuprinse în creația
literară sau nonliterară. Ea este o analiză literară a textelor pe care le citesc elevii din ciclul primar,
adaptată capacităților intelectuale specifice și urmărește în egală măsură analiza fondului și a
formei unui text. Prin studierea mijloacelor de expresie, deci a formei, elevul înțelege semnificația
textului literar mai bine. Fie că este narativ sau descriptiv, trebuie să ştim să speculăm trăirile
adevărate ale copilului, pentru că întotdeauna, şi este ştiut acest lucru, copilul are trăiri mult mai
intense în faţa textului artistic, decât în faţa celui ştiinţific. Acest lucru se observă cu uşurinţă pe
chipul lui şi este dovedit şi de concentrarea şi liniştea care se lasă asupra clasei în timpul lecturii.
Sublimul trebuie căutat în text, şi de multe ori elevii sunt cei care îl găsesc fără prea multe
indicaţii. Este pasajul care conţine cel mai tulburător mesaj, care oferă cele mai intense trăiri,
întruchiparea perfecţiunii sau a desăvârşirii. Insistând pe aceasta, putem să credem că mesajul
lecturii va fi mai bine înţeles şi vom observa chiar modificări importante în comportamentul lor.
Cartea reprezintă cel mai complet depozit al inteligenței omenești, înmagazinând în filele ei
cunoștințe, sensibilitate, fapte pe care le păstrează intacte un timp nedefinit. Familiarizarea elevilor
cu cititul presupune în primul rând însușirea tehnicii cititului, iar apoi învățarea instrumentelor
muncii cu cartea, a tehnicilor de folosire a cărții, ca mijloc de autoinstruire.
O primă valenţă estetică a textelor rezultă din varietatea şi interferenţa modurilor de
expunere folosite: epic, dramatic şi liric. Acestea sunt modalităţi sensibile de prezentare a realităţii
cu care copilul vine (şi prin literatură) tot mai mult în contact, şi au o funcţie formativă pentru
sensibilitatea şi gândirea lui.
În primă fază a vârstei sale, caracterizată îndeosebi prin plasticitatea gândirii şi a
sensibilităţii, agrează textele însoţite de ilustraţii, apoi pe cele literare, construite pe un fir epic
simplu, dar coerent şi gradat, sau contruite pe dialog, precum povestea.
Dintre speciile genului epic sunt incluse în manualele claselor II – IV povestirea, legenda,
basmul, care impun în interpretare adoptarea unor metode şi procedee adecvate. Povestirea “Moş
Ion Roată şi vodă Cuza” din manualul de clasa a IV-a, este încadrată, de regulă, într-o schemă
stereotipică, fără a se ţine seama de specificul creaţiei lui Creangă.
Având în vedere faptul că elevii sunt în clasa a IV-a, au ca sarcină de studiu să citească în
prealabil lectura. În clasă se ca reveni asupra ei, printr-o citire expresivă. Aceasta presupune
adoptarea unei intonaţii corespunzătoare, cu respectarea pauzelor logice, psihologice şi
gramaticale, în scopul sensibilizării elevilor. Numai printr-o receptare treptată a textului se poate
ajunge la descifrarea semnificaţiilor acestuia, a mesajului artistic în ansamblu.
Demersul didactic trebuie conceput în funcţie de specia literară, de perioada în care autorul
a conceput textul narativ. Naraţiunea îi atrage pe copii, conflictul îi determină să aibă o atitudine
faţă de personajele textului narativ şi o satisfacţie atunci când binele triumfă. Împărţirea textului
narativ pe fragmente trebuie să aibă în vedere momentele subiectului: expoziţiunea,
intriga/conflictul, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământul.
În școala primară se studiază mai ales textele unde se întâmplă ceva, cu personaje care
participă la acțiune și care sunt redate de către autorul care poate sau nu să participe efectiv la
evenimente. În cazul basmului, timpul nedefinit este plasat într-o epocă îndepartată a umanității,
când fantasticul era solidar cu realul. Acest fapt ne obligă să atenționăm elevii asupra acestor
aspecte miraculoase și supranaturale ce domină tarâmul confruntării dintre Bine și Rau. Elevii știu
că intriga reprezintă un moment scurt al subiectului cu rol decisiv în desfășurarea acțiunii și uneori
asupra deznodamântului. Intriga este plasată de obicei imediat după expozițiune și orientează
atenția cititorului în lectură. Desfășurarea subiectului are două sau trei secvențe (la textele pentru
școlarii mici) și cuprinde digresiuni alcătuite din considerații morale, descrieri de peisaj sau de
personaje, pe care școlarul din clasele primare, interesat doar de acțiune, de obicei le omite. De
aceea învățătorul trebuie să atenționeze asupra aspectelor particulare ale acestor secvențe din
desfășurarea acțiunii, obligându-i pe elevi să le descopere frumusețea. Receptarea și înțelegerea
punctului culminat este momentul cel mai captivant pentru orice cititor, deoarece Binele și Răul
se confruntă direct, Binele ieșind învingător. Deznodamântul este un prilej de reflecție, emoție,
satisfacție pentru triumful Binelui. El poate fi rezumat la un proverb, o pildă sau o învățătură.
Manualele conţin texte narative cu încărcătură afectivă deosebită. Etapele analizei unui
asemenea text se ordonează astfel:
urmărim ca atunci când elevul ascultă sau citeşte textul să fie pregătit să-l înţeleagă bine şi
să beneficieze de încărcătura afectivă a acestuia.
înainte de citirea textului, învăţătorul realizează cu elevii un dialog despre personaje,
despre întâmplări asemănătoare, în care foloseşte şi explică expresiile şi cuvintele noi.
în urma acestor acţiuni bine organizate, elevului nu-i mai rămâne decât să asculte cu atenţie
textul şi să-l pătrundă în conţinut.
În domeniul citirii, obiectivul de baza ramâne consolidarea deprinderilor de citire corecta,
fluenta, constienta si expresiva.
Citirea corecta înseamna citirea care se face fara omisiuni, înlocuiri sau inversari de silabe
ori litere, fara repetari sau sunete - parazite ce umplu pauzele mari dintre cuvinte. Citirea corecta
este clara si poate fi urmarita si înteleasa de cei care asculta.
Citirea fluentă este o citire care curge continuu, fara sacadari, poticneli sau întreruperi.
Viteza citirii trebuie sa se dezvolte paralel cu viteza întelegerii. Este necesar ca, pe baza de
exercitii, sa se ajunga la situația ca viteza normala a citirii elevilor claselor a III-a si a IV-a sa
corespunda cu ritmul vorbirii lor.
Citirea conștientă presupune întelegerea celor citite, lucru demonstrat de putinta
reproducerii continutului citit, pe baza unor întrebari. Întelegerea sensului cuvintelor este o
conditie importanta a realizarii citirii constiente. Nu se renunta la citirea explicativa, prin care se
asigura însusirea textului citit. Un obiectiv important ramâne dezvoltarea vocabularului prin
explicarea unor cuvinte noi întâlnite în text, folosirea lor în structuri lingvistice diverse si
evidentierea situatiilor în care cuvintele capata sensuri noi. La clasa a III-a elevii pot fi condusi sa
sesizeze si valorile artistice ale textului, prin procedee didactice corespunzatoare.
Metodologia lecțiilor de citire urmărește nu numai formarea deprinderilor de citire ci și
consolidarea acestora pâna la citirea expresiva. Citirea expresivă se bazeaza pe însusirea tehnicilor
de citire ca urmare a unor exercitii sustinute. Realizarea unei citiri expresive implică toate celelalte
calități ale citirii: corectă, conștientă, fluentă. Ea se bazeaza, în primul rând pe modelul oferit de
învatator si pe alte surse de influentare.
Lucrul cu cartea este de neînlocuit pe parcursul scolarizarii. Este necesar sa-l apropiem pe
copil, în mod constient de universul cartii. El trebuie sa simta bucuria lecturii, fiecare carte fiind
”o calatorie prin suflete, gânduri si frumuseti” ( Mihail Sadoveanu ).
Realizarea actului cititului presupune cunoasterea unor tehnici de lucru corespunzatoare
care sa permita celui care citeste sa se orienteze în text, sa desprinda multiple valente ale acestuia.
Formarea si dezvoltarea capacitatii elevilor de a se orienta într-un text citit este o sarcina esentiala
a învatamântului primar. Însusirea tehnicii cititului este subordonata sarcinii de a-i învata pe elevi
cum sa foloseasca manualul, în general cartea, cu alte cuvinte, de a-i învata cum sa învete.
Citirea, ca obiect de studiu ce se realizeaza prin studierea textelor în proza si poezie din
manualele ciclului primar se completeaza cu textele de lectura (ale scriitorilor clasici,
contemporani si din literatura universala) ce se afla în unele manuale intercalate alternativ cu
textele propriu- zise sau la sfârsitul acestora.
Cu toata amploarea pe care au luat-o mijloacele audio- vizuale în difuzarea culturii, cartea
a ramas si va ramâne unul dintre cele mai frecvente mijloace de autoinstruire. Lectura cartii ofera
celui care o parcurge, pe lânga satisfactiile pe care le aduce orice fapt inedit, prilejuri unice de
reflectie, de meditatie. Ea îndeamna la introspectie, angajeaza valori formativ- educative, care îsi
pun amprenta pe întregul comportament al cititorului. Tocmai de aceea se considera ca cititul
reprezinta unul dintre cele mai de pret instrumente ale activitatii intelectuale.
În orele de lectura la clasa a III- a se urmareste formarea deprinderilor de lectura, de citire
independenta a creatiilor literare. În cele mai multe dintre orele de lectura nu am citit textul ci am
încercat sa- l discut cu elevii. Citirea au realizat- o elevii acasa. La scoala am încercat sa le trezesc
interesul pentru citirea independenta a unui text prin mijloace variate si prin motivarea actiunii.
(Citeste textul pentru a-l putea povesti colegilor; Daca vrei sa afli cum a iesit Lizuca din
încurcatura, citeste textul; )
Studiul literaturii în ciclul primar se poate realiza în mai multe forme:
1. texte de citire studiate prin manualele de citire ale fiecarei clase;
2. texte de lectura intercalate între textele de citire;
3. lecturi suplimentare extrascolare recomandate de învatator;
În ceea ce priveste programa scolara la învatamântul primar nu specifica ce texte sa fie
abordate. Învatatorului îi revine rolul de a selecta, orienta si îndruma lectura în afara clasei, mai
ales ca textele din manuale sunt insuficiente.
Pentru o lectura bine îndrumata învatatorul si parintii trebuie sa tina seama de mai multe
lucruri:
Alegerea textelor în functie de vârsta si tinând cont de accesibilitate (marimea textului
potrivit cu vârsta cititorului, numar corespunzator de personaje, actiune simpla pentru a putea fi
retinuta, ponderea mai mica acordata descrierilor).
Abordarea genurilor si speciilor literare adecvate, punând accent pe textul narativ din
sfera îndragita de copii, texte cu putine arhaisme si regionalisme.
Transformarea copilului din ascultator de lectura (cum este obisnuit în familie si la
gradinita) în cititor constient, cu preocupare statornica, prin lectura unor fragmente atractive în
clasa, retinerea titlului volumului, a autorului si a personajelor care l-au impresionat (clasele a
II-a, a III-a ), redactarea unor însemnari sub forma de note sau rezumate (clasa a IV-a).
Studierea dotarii bibliotecii scolii cu volume sau culegeri;
Cunoasterea cartilor de lectura de care dispun elevii acasa.
Realizarea actului cititului presupune cunoasterea unor tehnici de lucru corespunzatoare
care sa permita celui care citeste sa se orienteze în text, sa desprinda multiple valente ale acestuia.
Formarea si dezvoltarea capacitatii elevilor de a se orienta într-un text citit este o sarcina esentiala
a învatamântului primar. Însusirea tehnicii cititului este subordonata sarcinii de a-i învata pe elevi
cum sa foloseasca manualul, în general cartea, cu alte cuvinte, de a-i învata cum sa învete.
Majoritatea textelor din manuale sau din cãrtile de lectura pentru elevii din ciclul primar,
se incadreazã într-un gen si specie literara sau pot contine pasaje, replici din categorii diferite. În
abordarea unui text este necesara cunoasterea raportu1ui dintre autor si realitatea exprimatä, a
modalitatilor specifice. Textele cele mai numeroase și mai accesibile pentru elevii din ciciul primar
aparțin genului epic.
Fără a recurge la vreo definitie, fara a face apel la notiuni de teorie literara, după prima
lectură (care poate fi repetata pâna la însusirea sumară a continutului), se stabileste ca în textul
respectiv se povesteste ceva (o întâmplare, o actiune). Dupa acesta se pot adresa întrebarile:
- Cine povestește? (autorul).
- Cine săvârșește faptele, întâmplarile povestite de autor? (acestea sunt: personaje,
individuale și colective).
Astfel se poate stabili, de la început, ca e vorba de un text în care se povesteste ceva, în
care apar personaje ce participa la aceste întâmplari. Copilul poate întelege textul daca e condus
să intuiască acțiunea, desfășurarea mai .mult sau mai puțin dramatică a acesteia. El urmărește
,,cu sufletul la gură" conflictul dintre bine si rau, în basme, în legende, în povestiri unde aceste
doua elemente contradictorii sunt mai bine conturate si se bucura sincer de succesul binelui, fiind,
tot timpul alaturi de eroul preferat. Exista deci o participare activa, determinata, s-ar putea spune,
de tendinta înnascutã de a dori triumful binelui. Această tendință fireasca a copiilor poate fi
utilizata ca punct de plecare pentru întelegerea modului în care autorul unui basm, al unei povestiri
sau legende îi organizeaza gradat desfasurarea acțiunii, până la punctul culminant, care în mod
firesc îi atrage cel mai mult pe copii si apoi, până la deznodamânt, care da satisfactia deplina a
triumfului binelui asupra răului.
Un rol de seamă în întelegerea textului epic îsi are expozitiunea, care ofera cadrul natural,
timpul si principalele personaje ale actiunii. În multe texte aceste elemente apar clar înca de la
început. În alte cazuri este necesar un comentariu asupra timpului în care are loc actiunea pentru a
se clarifica în mintea copiilor momentul istoric respectiv. Deseori timpul nu prezintă interes,
deoarece faptele si caracterele înfatisate sunt general valabile, fiind manifestari ale unor atitudini
fundamentale ale omulul în fata vietii (munca, harnicia, lenea, lăudărosenia, minciuna etc., iar
comentariul asupra expozitiunii poate fi oriental în acest sens.
Intriga textulul, si al doilea moment al subiectului, apare ca o motivare a actiunii ce
urmeazä. Uneori, intriga este inclusa chiar în expozitiune. De cele mai multe ori însa intriga este
un moment scurt al subiectului, care determina desfasurarea actiunii, uneori, chiar deznodamântul.
Acest moment se afla, de obicei, imediat dupa stabilirea locului si timpului subiectului si
determinarea lui are menirea de a orienta, în continuare, atentia elevilor asupra mersului actiunii.
În textele citite de scolarii mici, desfasurarea activitatii se reduce deseori la una sau doua
idei prindipale; alteori aceasta e mai amplu, cuprinzând mai multe momente. Analiza desfasurarii
activitatii este orientat, în continuare, spre receptarea si întelegerea punctulul culminant, care este
momentul eel mai captivant pentru orice cititor.
Analiza punctului culminant ofera marl resurse educative marcând momentele de maxime
trairi afective. Deznodământul poate cuprinde sau poate fi completat cu o învataturã, o maxima
sau un proverb, izvorâte din întelepciunea poporului nostru, din conceptia lui sãnãtoasã despre
viata. La cele mai multe texte care contin o naratiune, familiarizarea elevilor cu subiectul se face
cu prilejul analizei textului respectiv pe fragmente, prin urmare în etapa în care se parcurge una
din componentelie de bazã ale lecturii explicative. În aceste texte, ideile principale se desprind în
actiunea si comportarea personajelor. Continutul (tematic, de idei etc.) poate fi desprins dupa
parcurgerea integrala a textului, stabilind:
- Care este ideea principala a textului?
- Ce alte idei se mai desprind din actiune?
În continuare urmeaza analiza textului, pentru a se afla cum procedeaza autorul
(povestitorul) pentru a transmite cititorului aceste idei (momente, întâmplari legate de subiectul
textului, de ideea sa de baza). Subiectul textului care contine o naratiune este constituit astfel din
totalitatea acestor momente dispuse într-o anumita ordine. Elevii vor fl orientati spre ordinea
momentelor pentru a putea întelege mai usor mesajul operei si pentru a realiza apoi o expunere
sistematicã a continutuiui textului respectiv, cu sublinierea a ceea ce are el mai semnificativ. Pe
aceasta cale, elevii vor fi învatati sa faca o expunere clara, echilibrata si gradata a continutului unui
text care contine o naratiune.
Delimitarea fragmentelor unui text epic, fara a se identifica întru totul cu organizarea
interioara sau cu momentele actiunii - departe de a fi un lucru minor si usor - poate fi realizata
totul corect de la caz la caz, fie dupa criteriile aratate mai sus, fie dupa altele. Interventia si dirijarea
atenta a elevilor de catre învatator reprezinta o conditie a reusitei acestei actiuni.
Celelalte momente ale lecturii explicative se desfasoara, în continuare, cu accent simultan
pe continut si formele de exprimare folosite de autor.
Valorificare valenţelor formative şi informative ale textelor narative depinde de măiestria
cu care profesorul utilizează aceste texte în vederea realizării obiectivelor de referinţă şi
activităţilor de învăţare.
Copilăria, cea mai fascinantă etapă din viaţa omului, acel tărâm al gingăşiei, dragostei şi
fericirii este şi a fost evocată atât de clasici ai literaturii pentru copii cât şi de scriitori contemporani.
Încă de la cea mai fragedă vârstă, părinţii şi bunicii încep a povesti copiilor, urmând ca acest proces
să fie continuat în gradiniţă şcoală. Treptat, se observă un interes crescut pentru lumea basmelor,
a poveştilor, copiii transpunându-se cu uşurință în rolul eroilor din basme, iar rolul imaginaţiei este
pregnant în naraţiunile copiilor, adesea ei dând un final neasteptat unor povestiri sau basme.
Literatura creează o atmosferă permisivă de manifestare a abilităţilor creative ale copiilor,
literatura pentru copii fiind cea mai apropiată formă de comunicare cu universul “colorat” al
copilăriei, fiind astfel asigurat aspectul motivaţional şi afectiv în următoarele demersuri ale
procesului instructiv-educativ.
Având în vedere rolul important pe care poveştile şi basmele îl au în formarea conduitei
morale a şcolarilor, se pune problema cum le selecţionăm.
Basmele ocupă un loc aparte printre aceste cărţi: ele fac parte în mod specific din literatura
pentru copii; apoi, deşi sunt atât de diverse, fiind creaţii ale unor culturi diferite, în ele se regăsesc
deseori aceleaşi teme, aceleaşi personaje, aceleaşi simboluri. Fie ca au fost create de Andersen, de
Perrault, de Grimm sau de alti scriitori români sau străini, basmele abordează conflicte interne pe
care copiii le cunosc bine şi pe care astfel le rezolvă mai uşor: suferinţă, bătrânete, moarte, gelozie,
ură, răutate, viclenie...
Basmele se sfârşesc întotdeauna într-un mod fericit. Copilul înțelege că va avea şi el nişte
încercări de traversat, dar că va şti să ajungă cu bine la capăt. În basme, personajele reuşesc pentru
că sunt mici, abile, generoase şi niciodată pentru că sunt puternice şi bogate. Binele triumfă
întotdeauna. Basmele sunt aşadar absolut indispensabile copilului.
6
George Călinescu, Ion Creangă – viața și opera, Editura Litera, Chișinău, 1998, p. 32
7
George Călinescu, op. cit., p. 28
și apoi, în 1855, Seminarul Central de la Socola, unde este primit direct în anul al doilea. În 1858
absolvă cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi”, după care revine în satul
natal. „Ca țăran, el nu va avea niciodată voluptatea cărturărească, pasiunea erudită. Judecata lui e
cea simplistă, a oricărui om de țară: dacă ai priceput ceva cu mijloace puține, e de prisos să-ți pierzi
vremea cu cărțile”.8 Moartea tatălui îl obligă să renunţe la al doilea curs şi să se facă diacon.
În 1861 figurează printre cei 14 studenţi înscrişi la Facultatea de Teologie din Iaşi. Din
1864 urmează cursurile Școlii Preparandale „Vasile Lupu”, prima şcoală de învăţători din
Moldova, al cărei director era Titu Maiorescu. Încurajat de acesta, s-a pregatit pentru a deveni
institutor și în cursul celui de-al doilea an de studiu la școala normală, grație intervenției la minister
a lui Maiorescu, Creangă este numit institutor la clasa I, secţia a II-a a şcolii primare Trei Ierarhi.
In iunie 1865, în urma exemenului general, diaconul fu găsit eminent. Era de-acum institutor, avea
o slujbă care-i plăcea. Din acea perioadă datează colaborarea la alcătuirea unor manuale școlare
apreciate sub raport didactic. Scoate, în 1868, abecedarul Metodă nouă de scriere şi cetire,
împreună cu V. Receanu, Gh. Ienăchescu, C. Grigorescu, pe care îl îmbunătăţeşte cu includerea în
ediţia a V-a (Iaşi, 1876) a povestirii Ursul păcălit de vulpe. Manualul Învăţătorul copiilor - carte
de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi buchi, cuprinzând învăţături morale
şi instructive, realizat împreună cu C. Grigorescu şi V. Răceanu, a crescut valoare prin includerea,
în paginile sale, a povestirilor Inul și cămeșa, Acul și barosul, Poveste şi Păcală.
În 1872, este demis pentru totdeauna din funcția de diacon,ca urmare a încălcărilor repetate
a canoanelor religioase, și ulterior, demis și ca institutor; este reprimit în învățământ în 1874, o
dată cu venirea lui Maiorescu la conducerea Ministerului Cultelor. În 1875, Eminescu era revizor
școlar; când cei doi se cunosc, devin prieteni, iar Eminescu îl introduce pe Creangă la „Junimea”,
acolo unde publică, în „Convorbiri literare”: Soacra cu trei nurori (1 octombrie) şi Capra cu trei
iezi (decembrie). Până în 1883, Creangă scrie cele mai importante opere ale sale.
Plecarea lui Eminescu la Bucureşti, în toamna anului 1877, ca redactor la ziarul Timpul, îi
accentuează boala de care suferea (epilepsie). Este văzut, însă rar, la cenaclul lui N. Beldiceanu şi
colaborează sporadic la Contemporanul. Pentru că, din iulie 1885, crizele au început să fie din ce
în ce mai violente, în 1887 renunţă la învăţământ şi solicită pensionarea.
În plan personal, în august 1859, Creangă s-a căsătorit cu Ileana Grigoriu, fiica preotului
Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinți din Iași, devenind diacon al acesteia, iar în
decembrie 1860 se naște fiul său, Constantin. În februarie 1873 Creangă cere despărţire legală de
soţie, iar copilul său de 12 ani îi este dat în îngrijire. Se mută într-o casă din mahalaua Ţicău
(bojdeuca). În 1972, Creangă își internase, fără plată, fiul la școala militară din Iași. Constantin,
8
George Călinescu, op. cit., pp. 65-66
care nu avea încă 17 ani, se înscrisese voluntar în Războiul de Independență. Ion Creangă roagă
pe P.P.Carp, iar acesta pe I.C.Brătianu, și astfel Constantin este demobilizat după câteva luni de
campanie. După război, Constantin urmează şcoala militară la Bucureşti, terminând ca
sublocotenent de marină. În iunie 1886, fiul său, ofițer de carieră, se căsătorește cu Olga, fiica
angrosistului Neculai Petrea din Brăila, iar două luni mai târziu dă examen la Arhitectura clasică
și modernă. În anul următor, Constantin Creangă este avansat la gradul de căpitan și, împreună cu
soția sa, va pleca la Bruxelles pentru a urma Școala de Război. Cei doi au avut patru copii, Laetitia,
Horia, Silvia si Ion (Ionel). Cei doi nepoți ai lui Creangă, Horia Creangă și Ion Creangă, aveau sa
devină arhitecți renumiți ai perioadei interbelice.
În 1883 Eminescu se îmbolnăvește și îi provoacă lui Creangă o mare durere
sufletească. Aflarea veștii decesului lui Eminescu (15 iunie 1989), și apoi al Veronicăi Micle (în
august 1989), îi întețesc atacurile de epilepsie.
Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău și este
înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.
George Călinescu, criticul literar cel mai important al lui Ion Creangă, care a sesizat cel
mai bine unicitatea operei sale, considerțndu-l reprezentantul cel mai de seamă al artei narative
româneşti, afirma că: „Poveştile lui Creangă, aci adevărate nuvele de tip vechi, aci naraţiuni
fabuloase, sunt şi ele dezvoltări ale unei observaţii morale milenare. În Soacra cu trei nurori dăm
de veşnicul conflict între noră şi soacra care ţine mai mult la fecior; Capra cu trei iezi este
ilustrarea iubirii de mamă; Dănilă Prepeleac dovedeşte că prostul are noroc; Punguţa cu doi
bani dă satisfacţie moşilor care nu trăiesc bine cu baba; Povestea porcului arată că pentru o mamă
şi cel mai pocit prunc e un Făt-Frumos; Fata babei şi fata moşneagului este vestita dramă a copiilor
vitregi; Povestea lui Stan Păţitul cuprinde morala bărbaţilor cu privire la femei; Ivan
Turbincădemonstrează că moartea a fost lăsată de Dumnezeu cu socoteală; Povestea lui Harap-
Alb e un chip de a dovedi că omul de soi bun se vădeşte sub orice strai şi la orice vârstă.
Nici Amintirile nu ies din această formulă simplă a nuvelei. În ele este simbolizat destinul
oricărui copil: de a face bucuria şi supărarea părinţilor şi de a o lua şi el pe-ncetul pe acelaşi drum
pe care l-au luat şi-l vor lua toţi. În Amintirile lui Creangă nu este nimic individual, nimic cu
caracter de confesiune ori de jurnal care să configureze o complexitate sufletească nouă. Creangă
povesteşte copilăria copilului universal”.9
Opera lui Ion Creangă poate fi împărţită astfel:
Lucrări didactice - manuale pentru clasele primare și monografii - redactare,
retipărire ale unor lucrări destinate activității învățământului primar:
9
George Călinescu, Ion Creangă – viața și opera, Editura Litera, Chișinău, 1998, pp. 236-237
- „Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primare” (august 1868) - un fel de abecedar
redactat în colaborare cu: C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A.
Simionescu;
- „Învăţătorul copiilor - carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi
buchi, cuprinzând învăţături morale şi instructive” (1871, 1872, 1873) - un manual redactat în
colaborare cu C. Grigorescu și V. Răceanu, lucrare care s-a îmbunătățit constant, fiecare ediție
succesivă având modificări profunde;
- „Povăţuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică” (1876) - un ghid pentru institutorii
care continuau să predea după vechiul sistem redactat în colaborare cu C. Grigorescu;
- „Geografia judeţului Iaşi” (iunie 1879) - o carte redactată în colaborare cu V. Răceanu și Gh.
Ienăchescu – cartea conținea o schiță, un studiu referitor la populație, sol și ape, și o hartă a
județului (ulterior a apărut și Harta Județului Iași, realizată împreună cu V. Răceanu)
- Regulile limbii române, pentru începători (Gramatica pentru clasa a II-a primară) (1880) –
realizată de T. Maiorescu și retipărită de I. Creangă.
Povestiri:
- Didactice - publicate în „Învăţătorul copiilor”: „Inul şi cămeşa” (1874), „Prostia omenească”
(1874), „Acul şi barosul” (1874), „Păcală” (1880).
- Didactice - publicate în „Metoda nouă”: „Ursul păcălit de vulpe” (1876).
- Realiste - publicate în revista „Convorbiri”: „Povestea unui om leneş” (octombrie 1878), „Popa
Duhu” (1 noiembrie 1881),
„Cinci pâni” (1 martie 1883), „ Ioan Roată şi Vodă Cuza” (1 iunie1883), „Moş Ion Roată și
Unirea” (1 februarie 1885).
Nuvelă - publicată în revista „Convorbiri”:
- „Moş Nichifor Coţcariul” (1 aprilie 1877).
Anecdote:
- „Moş Ion Roată şi Unirea” (1880).
Poveşti şi basme - publicate în revista „Convorbiri”
- „Soacra cu trei nurori” (1 octombrie 1875),
- „Capra cu trei iezi” (decembrie 1875),
- „Punguţa cu doi bani” (1 ianuarie 1876),
- „Dănilă Prepeleac” (1 martie 1876),
- „Povestea Porcului” (1 iunie 1876),
- „Povestea lui Stan Păţitul” (1877),
- „Fata babei şi fata moşneagului” (1 septmebrie 1877),
- „Ivan Turbincă” (1 aprilie 1878),
- „Povestea lui Harap-Alb” (1 august 1878),
- „Făt-frumos, fiul iepei (1898)
Scrieri memorialistice - publicate în revista „Convorbiri”:
- „Amintiri din copilărie” - romanul vârstei de aur, „copilăria universală” (1881- 1882 -
primele trei părţi – dedicate domnișoarei Livia Maiorescu – și 1892 - partea a IV-a).
Poezie populară - publicată în revista „Convorbiri”:
- „Impresiuni de Lina Cătălina” (1 ianuarie 1883);
Poezii populare și personale – publicate în lucrări didactice:
- „Păsărica în timpul iernii” (1868);
- „Nu lucrezi n-ai ce mânca” (1874);
- „Ia, clopoțelul sună” (1874);
Scrisori:
- scrisori de familie (către Gheorghe Creangă, Zahei Creangă, Ecaterina Vartic şi Elena
Creangă-Chiţei);
- Scrisori către prieteni (Mihai Eminescu, Vasile Conta, A. C. Cuza, Nicolae Gane, Mihai
Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Ioan Slavici).
Tudor Vianu, îl socoteşte pe Ion Creangă un scriitor român de extracţie rurală,
evidenţiindu-i legătura sa indestructibilă, profundă cu poporul şi cu spiritul popular românesc:
„Funcţiunea literară fusese asumată, până către 1870, în literatura română, de scriitori proveniţi
din lumea boierească, trăind în formele ei de viaţă şi orientându-se după gusturile ei. Junimea este
şi ea prin compunere şi îndrumare, o societate aristocratică. Totuşi prin Junimea se produce primul
gest de transmitere a direcţiei literare unor scriitori de extracţie rurală; fenomen de mare
însemnătate, a cărui nesocotire ar lăsa neexplicată întreaga dezvoltare ulterioară a literaturii noastre
(Tudor Vianu, Scrieri, II, Editura Minerva, București, 1972).
DESCRIE
Imaginaţi-vă că vă aflaţi în grădina mătuşii
COMPARĂ
Mărioara.
Compară comportamentul tău cu cel al lui
- Ce personaje vedeţi?
Nică. Ce ai fi făcut într-o asemenea
- Ce culori vedeţi?
situaţie?
- Ce sunete auziţi?
-
ASOCIAZĂ ANALIZEAZĂ
Găsiţi însuşiri următoarelor cuvinte: Analizaţi pericolele situaţiilor în care este
cireşe…………… pus Nică. Ce ar fi putut păţi băiatul?
vară……………..
creangă………….
cânepă…………..
nuia……………..
mătuşă………….
ARGUMENTEAZĂ APLICĂ
Este sau nu vinovat Nică pentru Dramatizaţi textul „Amintiri din
stricarea plantaţiei de cânepă? copilărie”.
De ce?
CE?
CUM?
UNDE CÂND?
Jocurile didactice, jocuri de imaginaţie, jocuri de rol;
Pentru contribuţia deosebită pe care o aduce în instruirea şi educarea copiilor, jocul
constituie o componenta a învăţământului primar.
În primul rând pentru că jocul răspunde particularităţilor de vârstă ale şcolarilor mici
şi în al doilea rând pentru că elementul distractiv pe care îl conţine stimulează interesul şi
curiozitatea copiilor pentru învăţare.
Jocul didactic este un important mijloc de educaţie care pune în valoare şi antrenează
capacităţile creatoare ale şcolarului.
Rolul şi importanţa jocului constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare,
fixare şi consolidare a cunoştinţelor. Datorită caracterului său formativ, jocul influenţează
dezvoltarea personalităţii elevului. Jocul este puntea ce poate uni şcoala cu viaţa, activitatea
ce-i permite copilului să s manifeste conform naturii sale, să treacă pe nesimţite la munca
serioasă.
Datorită faptului că elevul acumulează sentimentele şi interesele, îşi structurează
operaţiile şi acţiunile fără a resimţi efortul, învăţarea prin intermediul jocului se realizează
economicos şi eficient. Jucându-se, copilul reuşeşte să asimileze realitâţile intelectuale, astfel
acestea rămân exterioare inteligenţei copilului. Jocul este practica dezvoltării şi, în consecinţă,
în perioada copilăriei, el este adoptat pentru multiplele sale funcţii formative.
În joc, copilul transpune realitatea obiectivă, în special realitatea socială. Evident, nu
este vorba de o reproducere identică a realităţii, ci, în joc, copilul transfigurează obiectele,
fenomenele, relaţiile, ceea ce presupune capacitatea de simbolizare, de abstractizare, capacitate
ce nu poate forma decât prin exerciţiu, în acelaşi timp, procesele senzoriale. Prin joc, copilul
îşi îmbogăţeşte viaţa afectivă şi, în acelaşi timp, dobândeşte în mod progresiv capacitatea
de a-şi stăpâni emoţiile.
El învaţă să reacţioneze sincer, pozitiv sau negativ, faşă de ceea ce este bun, frumos,
moral şi faţă de ceea ce e rău, imoral. Copilul găseşte cea mai eficientă recompensă în
însuşi faptul de a se juca. Latura voliţională este intens solicitată în joc. În acest sens
jocul cu reguli devine o metodă de maximă eficienţă.
Jocul didactic se poate organiza cu succes în învăţământul primar la toate disciplinele
şcolare, în orice moment al lecţiei. O categorie de jocuri ce lasă câmp liber creativităţii,
deopotrivă pentru învăţător şi elevi, se referă la jocurile instructive cu roluri.
Utilizarea acestor jocuri pentru elevii primelor clase dezvoltă posibilităţile de
exprimare liberă. De exemplu jocul ,,În drum spre şcoală”: se prezintă elevilor o întâmplare
trăită de un copil din clasa I, care, mergând spre şcoală a coborât din autobuz la o staţie
greşită şi s-a rătăcit. La îndemnul învăţătoarei, elevii, constituiţi în grupe, îşi exprimă părerile,
sugestiile cu privire la situaţia copilului şi la situaţiile posibile, le compară şi le apreciază.
Rezolvarea unei astfel de situaţii - problemă permite activitatea în grup prin utilizarea unor
procedee : ascultarea, observarea, analiza, alegerea soluţiei optime, interpretarea rolurilor,
tragerea concluziilor.
Învăţătoarea poate elabora variante, în funcţie de posibilităţile de înţelegere, de
exprimare şi interpretare ale copiilor, solicitându-i cognitiv, acţional şi afectiv, prin întrebări
ce abordează domeniul posibilului: Ce s-ar fi putut întâmpla? Cum credeţi că va proceda ?
De ce nu a procedat într-un anume fel ? Voi cum aţi fi procedat ?
Învăţarea este o activitate serioasă, ce solicită efort voluntar pentru punerea în acţiune
a disponibilităţilor interne ale psihicului, efortul este mai uşor declanşat şi susţinut mai
eficient când se folosesc resursele jocului, când între joc şi învăţare se întind punţi de
legătură. Strategia didactică trebuie să includă neapărat în coordonatele sale preocuparea
învăţătorului pentru capterea şi menţinerea în condiţii de ,,înaltă tensiune” a atenţiei şi
interesului elevului.
Jocurile le putem folosi la abecedar sau literatură pentru copii-opţional, pentru
activizarea vocabularului, dezvoltarea auzului fonematic, dezvoltarea vorbirii şi însuşirea
conştientă a citit-scrisului.
Exemple:
Primele zece cuvinte!
Dacă se foloseşte la clasa I, se aplică individual, fiecărui copil separat. I se cere copilului
să spună zece cuvinte care îi vin pe moment în minte, fără să se gândească prea mult. Se
consemnează pe o foaie de către învăţător şi apoi i se cere să explice de ce s-a gândit la acel cuvânt
şi se scriu argumentele. Ajută învăţătorul să cunoască mai bine copiii, interesele şi aptitudinile
fiecăruia, dar şi eventualele probleme cu care se confruntă în familie, în mediul de joacă sau la
şcoală.
Săculeţii cu obiecte:
Timp: 3 sau 4 minute
Materiale: un săculeţ de pânză, obiecte care să le reamintească copiilor lecţiile anterioare
Scopul: recapitulare (persoane, locuri, lucruri)
Indicaţii: Copiii vor veni pe rând, legaţi la ochi vor extrage din săculeţ un obiect şi vor
spune în ce lecţie şi în ce context a apărut el. Dacă un copil nu ştie să răspundă, are dreptul să
aleagă un alt copil care să răspundă în locul lui.
Cine sunt
Timp: 5 minute
Materiale: foi mici (4x8cm), marker
Scopul: recapitularea personajelor într-un mod distractive
Indicatii: Scrie pe bileţele nume ale personajelor învăţate apoi lipeşte-le copiilor pe spate
fără ca aceştia să vadă ce scrie pe bileţel. Fiecare copil îşi va alege un coleg pe care să-l întrebe
Cine sunt iar acesta va trebui să mimeze personajul respectiv.
“Continuă tu !”
Scop : dezvoltarea independenţei şi originalităţii gândirii elevilor;
Sarcina didactică : continuă povestirea cu varianta ta!
Locul desfăşurării: sala de clasă
Material didactic: un coşuleţ în care se află bileţele pe care sunt scrise numere
corespunzătoare numărului de elevi participanţi la joc.
Regula jocului: predai ştafeta atunci când foloseşti unul din cuvintele: “şi”, “atunci” sau
“deodată”.
Descrierea jocului:
Fiecare elev va extrage un bileţel din coşuleţ. Cel care are numărul 1 începe să creeze o
povestire. (Subiectul poate fi ales în prealabil, de comun acord, sau lăsat la imaginaţia celui care
începe). După câteva fraze va întrerupe povestirea. Ultimul cuvânt folosit va fi unul din cele
expuse în regula jocului : “şi”, “atunci” sau “deodată”. Povestirea este continuată de copilul care
are numărul 2 şi aşa mai departe.
Le putem sugera să orienteze povestirea spre o latură comică sau tristă, fantastică sau
realistă. Jocurile prezentate au, în majoritatea lor, ca element dinamic întrecerea între grupe
de elevi sau chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu numai la cunoştinţele
lor, dar şi la spiritul de echipă, disciplină, ordine, coeziune în vederea obţinerii victoriei.
Întrecerea prilejuieşte copiilor emoţii, bucurii, satisfacţii.
Prin libertatea de gândire şi acţiune,o activitate didactică trebuie să includă elemente
proprii jocului, surpriza, aşteptarea, ghicirea, întrecerea.
Jocul este în esenţă o activitate de învăţare al cărei efort, datorită atractivităţii, elevii
nu îl simt. Ba dimpotrivă, îl doresc. Realizarea unui joc presupune mai multe etape:
pregătirea jocului;
pregătirea materialului necesar;
pregătirea clasei în vederea desfăşurării jocului;
desfăşurarea jocului;
recompense.
Jocul este extrem de plăcut elevilor. Aceştia au ocazia să-şi imagineze continuarea acţiunii,
punându-şi astfel în valoare potenţialul creator.
Prin jocul didactic le cultivăm elevilor dragostea pentru studiu, le stimulăm efortul
susţinut şi îl deteminăm să lucreze cu plăcere, cu interes, atât în cadrul lecţiilor, cât şi în
afara lor. Să nu uităm spusele poetului Blaga, atribuind copiilor versurile: ,,Înţelepciunea şi
iubirea mea e jocul”. Organizat şi desfăşurat metodic, jocul didactic are o profundă implicaţie
în viaţa elevilor şi o valoare instructiv-educativă deosebită.
Bibliografie
Călinescu,G., - Cronicile optimismului, E.P.L. Bucureşti, 1964, p. 274
Cândroveanu Hristu, Literatura română pentru copii, Scriitorii contemporani, Bucureşti, 1988
Craciun, Corneliu, Metodica predarii limbii române în învatamântul primar, Ed. Emia, Deva,
2001
Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Ed. Minerva, Bucuresti, 1988
Faguet, E., Arta de a citi, Editura Albatros, Bucureşti, 1975.
Ilie, E., Didactica literaturii române, Editura Polirom, Bucuresti, 2008
Morozov, G., F., - Cărţi prietene, Editura Pentru Artă şi Literatură, Bucureşti, 1996
Şerdean, I., Didactica limbii şi literaturii române în învăţământul primar, Editura Corint,
Bucureşti, 2006
Şerdean, Ion, Metodica predării limbii române la clasele I – IV, EDP, Bucureşti, 1991
Şimcan, Eugenia şi Alexandru, Gheorghe - ,,Lecturi literare pentru ciclul primar”, Vol. 1,
Editura Gh. Alexandru, Craiova, 1993
Sugurlan, L., Toma, M. - ,,Literatura pentru copii”, EDP, Bucureşti, 1980;
Călinescu, Matei, A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii, traducere de Virgil Stanciu,
Editura Polirom, Iaşi, 2003