Sunteți pe pagina 1din 80

Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă

Ioana Roxana Iordache

Referință de specialitate
in momente în viața copilului-elev când este evaluat.
La ore se știu modalitățile. Dar în viață? Desigur, tot
în baza cunoștințelor acumulate, dar mai importante
sunt capacitățile de a le expune, în baza unei analize și sinteze
formate în școală. De aceea, lucrul cu cartea este de neînlocuit
pe tot parcursul școlarizării. De multe ori se uită pasul enorm
pe care-l face copilul de la recunoașterea scrisului până la
recrearea unei lumi, după lectura cărților. Iată de ce este
necesar să-l apropiem pe copil, în mod conștient, de universul
cărțior. El trebuie să simtă bucuria lecturii, fiecare carte fiind
“o călătorie prin suflete, gânduri și frumuseți” (Sadoveanu,
M., În amintirea lui Creangă, 1919), în fapt, o făgăduință.
Adevărate comori ale sufletului, lecturile literare
mențin o adeziune afectivă față de tot ce e mai frumos, mai
curat, mirific și inedit din această fermecătoare lume a
copilăriei.
Fantezia cunoașterii resimțită încă de la fragede vârste,
se conturează treptat. Copilul, pe măsură ce dobândește noi și
noi experiențe de învățare, le transfigurează în comportamente
de înaltă ținută morală și estetică.
Lenturile literare, prin conținutul lor, participă la
dezvoltarea unor procese și capacități intelectuale, imaginative

1
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

și motivaționale, latura afectivă menținându-se pe tot parcusul


lecturii, constant.
Cultivarea gustului pentru frumos, pentru estetic, nu
poate avea loc decât printr-un amplu proces de inserție în
lumea fabulosului.
Plăsmuiri ale minții și fanteziei populare, poveștile
transpun într-un univers fantastic, fabulos, probleme majore
ale vieții oamenilor, comori de înțelepciune și experiență
secular, năzuințe și spirații, credința în bine și frumos.
Modul fantastic al poveștilor e felul în care copilul
descoperă lumea, modul cel mai accesibil mentalității lui.
Refăcând în spațiul a câțiva ani, evoluția psihică a întregii
omeniri, copilul începe prin a privi lumea cu ochii omului
primitiv, pentru care explicația fantastică a fenomenelor
naturii, vieții și societății e cea mai accesibilă. Copilul
moștenește setea de fantastic a primilor oameni, iar povestea îi
oferă, incorporate, primele elemente cu ajutorul cărora își va
face o imagine a ceea ce se cheamă lumea oamenilor. Curând,
copilul depășește faza în care crede că povestea îi înfățișează
adevărul adevărat.
Dar, atunci el a și beneficiat de cunoștințe transmise
prin intermediul basmului și a îmbogățit lumea interioară cu
noi informații căpătate din familie, grădiniță, școală și

2
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

păstrează poveștii o dragoste n care intră puțină superioritate


și, inconștient, un dram de recunoștință.
De aici înainte, basmul va rămâne lectura favorită a
fiecărei vârste, chiar dacă trece pe al doilea plan, care oferă
doar prilejul de a-i admira verva, fantezia și neprevăzutul,
care, indiferent de vârstă, place și va plăcea în continuare.
Copilul rămâne fidel basmelor și poveștilor îndrăgite, iar, când
credința în miracolul lumii de basm se destramă, el se desparte
de acesta cu nostalgie.
Mulți pedagogi s-au întrebat dacă, într-o epocă în care
cuceririle științei depășesc cu mult visurile milenare ale
omenirii, mai are rost să li se povestească basme copiilor? Ce
efect mai poate avea “covorul fermecat” asupra imaginației
copilului care cunoaște avionul? Ce dimensiuni mai poate
atinge mirarea lui, urmărindu-l pe erou în peregrinările sale pe
fundul mărilor, când copilul a aflat de existența submarinului?
Ce efect va mai avea asupra lui oglinda fermecată, când
cunoaște televizorul?
Răspunsul dat în defavoarea poveștilor la asemenea
întrebări i-a adus, la un moment dat, pe unii pedagogi la
negarea rolului basmului în educația copiilor și la ostracizarea
acestui gen literar. E de la sine înțeles că realitatea a dovedit

3
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

însă, curând, că basmul este necesar copiilor și nu poate fi


înlocuit de niciun surogat.

Referent de specialitate,
Lector univ.dr. Otilia IGNĂTESCU

4
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

I.BASMELE LUI ION CREANGĂ

I.1. Modelul folcloric și originalitatea în basmele lui


Creangă

Considerații generale

oveștile lui Creangă, de o anumită întindere și alcătuire


specifică, sunt puține la număr, restrânse ca volum
global și au apărut toate în revista ieșeană “Convorbiri
literare”, numai în decurs de 5 ani (1875-1879), postuma
“Făt-Frumos, fiul iepei ” rămânând neterminată.
I.1.1. Sursele folclorice ale basmelor lui Ion Creangă
În realizarea poveștilor sale, Ion Creangă, pornește de
la modele populare, reactualizând teme de circulație
universală, cu o vechime, uneori, mitică.
Jean Boutierre, în 1930, prin remarcabilul capitol “Le
Contes de Creangă” din monografia sa, iar apoi Ovidiu
Bârlea, prin excepționalul capitol “Fondul folcloric” din

5
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

cartea “Poveștilor lui Creangă” (1967) au arătat că material


de bază a poveștilor este de o vechime și autenticitate
folclorică multiplu verificabilă. De altfel, și Lazăr Săineanu
arătase că poveștile marelui scriitor au la bază motive și
versiuni cu densă circulație în spațiu și timp, națională și
universală. Astfel, tema din “Capra cu trei iezi” seamănă cu
fabula lui La Fontaine “Le loup, la chevre et le chevreau”;
“Soacra cu trei nurori” seamănă cu un basm armean;
“Punguța cu doi bani” exista în Panchatantra și la Esop;
“Povestea lui Harap-Alb” poate fi recunoscută în culegerea de
povești grecești al lui Emile Legrand (Omul fără barbă).
Firește, nu este vorba de o influență direct asupra lui Creangă
care, cu siguranță, nu citise aceste povești în cărți, însă, fără
îndoială, auzise încă din copilărie, multe basme la șezătorile
din satul natal.
În creația lui sunt și alte motive care apar în spații
culturale foarte îndepărtate: motivul căsătoriei, al încercării
puterii, al animalelor recunoscătoare și al tovarășilor devotați,
motivul apei vii și al apei moarte, etc. Harap-Alb, în slujba
Spânului, amintește de Heracles, sclavul lui Euriseu și de
muncile lui, iar trimiterea eroului peste mări și țări și însoțirea
lui cu făpturi năzdrăvare seamănă cu expediția lui Iason după
Lâna de aur din Colhida.

6
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Existența acestor teme și motive la Creangă a fost


determinată de faptul că izvorul principal al poveștilor sale
este folclorul românesc, unde ele circulă la fel ca în poveștile
tuturor popoarelor.

I.1.2 Respectarea formelor popularede limbă și stil


Influența folclorică este mult mai largă și nu se reduce
la prelucrarea nucleelor narative universal. Creangă valorifică
și alte elemente, care conferă poveștilor un character specific
popular românesc.
Basmele populare se deosebesc de literatura cultă
printr-un număr oarecare de particularități de limbă și stil,
toate acestea fiind păstrate de Creangă.
Unele particularități sunt comune tuturor operelor sale
cu caracter popular, altele, dimpotrivă, nu figurează decât în
basme:
1. Expresii, fraze și dialoguri stereotipe;
2. Formule inițiale, mediane și finale;
3. Asonanțe.
1. Expresii, fraze și dialoguri stereotipe
a) Expresii gata făcute se regăsesc în număr
considerabil în poveștile lui Creangă.

7
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Harap-Alb scoate aripa de furnică pe care vrea s-o


aprindă pentru a chema în ajutor pe datornicele sale, “de unde-
o avea strânsă”; Dumnezeu și Sf. Petru se plimbă spunând “ei
știu ce”; Ivan își cumpără tot ce-i trebuie pentru a face un
sicriu “el știe de unde ”.
În unele locuri figurează expresii metaforice, destinate
să înlocuiască abstracțiile, cărora limba populară le dă o foarte
rară întrebuințare. Pentru a sugera frumusețea fetei
Împăratului Roș, povestitorul spune că “la soare te puteai
uita, iar la dânsa ba ”; pentru a ne da o idee despre mulțimea
furnicilor, declară că erau “câtă pulbere și spuză, câtă frunză
și iarbă”.
b) Frazele stereotipe sunt destul de numeroase:
Unele povești conțin formule obișnuite prin care un
împărat previne pe erou că va fi pedepsit cu moartea în caz de
nereușită: “are să-ți steie capul unde-ți stau tălpile” (Povestea
porcului); “ce-i păți cu mine nu-i împărți” (Povestea lui
Harap-Alb).
Când omul-animal își părăsește soția, îi zice: “de te-a
învățat cineva, rău ți-a priit; iar de-ai făcut-o de capul tău,
rău cap ai avut!”. Formula o regăsim răsturnată în Povestea
lui Harap-Alb, unde împăratul îi spune fiului, felicitându-l că
și-a ales ca tovarăș calul năzdrăvan: “de te-a învățat cineva,

8
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

bine ți-a priit; iar de-ai făcut-o de capul tău, bun cap ai
avut!”.
c) Dialoguri stereotipe apar în mai multe povești.
Când Harap-Alb încalecă, calul îl întreabă: “–
Cum să te duc, ca vântul ori ca gândul?”, iar călărețul îi
răspunde:
“ – De mi-i duce ca gândul, tu mi-i prăpădi; iar de mi-i duce
ca vântul, mi-i folosi”
2. Formule inițiale, mediane și finale
a) Formule inițiale, păstrate destul de bine de Creangă
sunt de genul formulei uzuale “A fost odată”. De obicei,
formula apare amplificată în basmele populare, însă Creangă
a simplificat-o, în majoritatea poveștilor sale, înlocuind-o cu
“Era odată”, “Amu cică era odată”, “Cică era odată”.
b) Formule mediane, de cele mai multe ori în versuri,
fac trecerea, îm mod plăcut și accesibil cititorului către
“miezul basmului”:
“Ar fi un mare păcat
Omul leneș de-ajutat.
Dacă lenea-l stăpânește,
Singur este vinovat.” (Povestea unui om leneș)

9
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

c) Formule finale specifice basmelor populare românești


sunt numeroase. În poveștile lui Creangă, acestea sunt de
tipuri variate.
La finalul poveștii “Capra cu trei iezi”, scriitorul
precizează că a asistat la evenimentele relatate: “Și eram
și eu acolo de față, și-ndată după aceea am încălecat pe-o șea
și-am venit de v-am spus povestea-așa”.
Asemănător se încheie și Povestea lui Harap-Alb, autorul
adăugând și câteva reflecții personale: “Și a ținut veselia ani
întregi, și acum mai ține încă; cine se duce acolo be și
mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă”.
3. Asonanțe
Primul exemplu caracteristic al unor astfel de fraze
specifice basmelor românești, figurează în Povestea porcului:
“Moșnegii s-au ciondănit cât s-au ciondănit și cât erau ei
de îngrijiți, despre ziuă au adormit ”.
Un alt exemplu găsim și în Fata babei și fata moșneagului
“paharele pe loc s-au scufundat, apa din fântână ăntr-o clipă a
secat și fata de sete s-a uscat”.
Cele mai numeroase asonanțe se găsesc în Povestea lui
Harap-Alb: “poate că acesta este vestitul Ochilă, frate cu
Orbilă, văr primar cu Chiorilă, nepot de soră cu Pândilă, din

10
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

sat de la Chtila, peste drum de Nimerilă. Ori din târg de la


Să-l-cați, megieș cu Căutați și de urmă nu-i mai dați”.
Înfluența folclorică, după cum se vede, este mai mare. Pe
lângă prelucrarea nucleelor narrative universale, Creangă
valorifică și alte elemente folclorice (teme și motive;
personaje, elemente magice; prezența interjecțiilor,
exclamațiilor și onomatopeelor) care conferă poveștilor un
caracter specific popular-românesc.
I.1.3. Originalitatea lui Ion Creangă în povești
Factorii de influență indică descendența popular a
poveștilor lui Creangă, dar nu-i anulează acestuia
originalitatea ca scriitor.
Comparând poveștile lui Creangă cu acele culegeri de
basme populare românești și cu basmele culte ale celorlalți
scriitori români, Ovidiu Bârlea vede în creația
humuleșteanului opera cea mai apropiată de autenticitatea
populară, ca fond și ca expresie, totodată subliniind virtuțile
artei sale geniale față de arta povestitorilor populari:
“Creangă nu numai că respectă fondul folcloric al
poveștilor, dar și procedeele populare, înveșmântându-le în
acea formă care este totuși atât e personală”1.

1
Bârlea O., 1997, Poveștile lui Creangă, p. 143

11
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Referindu-se la contribuția lui Creangă în povești, Jean


Boutiere consideră că “numai el însă a avut talentul de a
introduce în basmele populare un element esențial, ce le
lipsea: viața; iar asta constituie profunda sa originalitate”2.
Diferențele dintre o poveste a lui Creangă și una popular
ies în evidență analizând următoarele niveluri ale operei: arta
povestirii, fantasticul, umorul, erudiția paramiologică,
limbajul.
I.1.3.1. Arta povestirii
Modul de a povesti al lui Creangă se caracterizează prin:
 Ritm rapid (rezultat din eliminarea explicațiilor
generale, a digresiunilor, a descrierilor);
 Individualizarea acțiunilor și a personajelor
(prin amănunte care particularizează);
 Dramatizarea acțiunii prin dialog.
Respectând schema tradițională a poveștilor, Creangă
devine original prin abundența detaliilor specifice, prin
nuanțarea mișcărilor, a gesturilor, a vieții sufletești. În felul
acesta, personajele și acțiunile lor capătă individualitate, devin
de neconfundat.

2
Boutiere, J., 1976, Viața și opera lui Ion Creangă, p.192

12
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

De exemplu, scena în care feciorii craiului din “Povestea


lui Harap-Alb”, supuși unei probe a curajului, se dovedesc
fricoși, scoate în evidență sufierințele unui tată dezamăgit:
“Din trei feciori câț are tata, niciunul să nu fie bun de
nimica?! Apoi, drept să vă spun, ca atunci degeaba stricați
mâncarea, dragii mei ... Să umblați numai așa, de frunza
frăsinelului, toată viața voastră și să vă lăudați că sunteți
feciori de craiu, asta nu miroasă a nas de om”.
Creangă fixează în puține cuvinte un gests au o
atitudine. Când frățiorul mai mare se duce să deschidă ușa
lupului: “Mezinul se vâră iute în horn, și sprijinit cu
picioarele pe prichiciu și cu nasu de funingine, tace ca peștele
și tremură ca varga de frică. ” (Capra cu trei iezi).
Arta povestirii la Creangă nu este dominată de acțiune,
deși cititorul este surprins de năvala întâmplărilor. Cerbul din
“Povestea lui Harap-Alb” care vine “boncăluind” este nuanțat
în mișcarea lui prin atâtea amănunte încât nu pot fi reținute
pentru a fi povestite.
O altă trăsătură a artei de povestitor, amintită mai sus,
este tendința de a dramatiza acțiunea prin dialog. La Creangă,
dialogul are funcție dublă, ca în teatru. Prin el se dezvoltă
acțiunea și se caracterizează personajele, care trăiesc și se
individualizează prin limbaj. A se vedea dialogul celor trei

13
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

nurori, în timp ce muncesc noaptea; dialogul dintre capră și


lup, când acesta este invitat la praznic; dialogurile lui Dănilă
cu țăranii cu care face schimburi, etc.
I.1.3.2. Particularitățile fantasticului
În basm există o interferență continuă între elementele
reale și cele ale fantasticului, plăsmuite de imaginația
creatorului popular sau cult. Așadar, basmul popular se
distinge de cel cult și prin aceea că, în interiorul lui, fantastical
este antropomorfizat: personajele fabuloase, supranaturale se
comport ca oamenii, însă umanizarea lor este convențională,
abstract, fără particularități psihice, sociale sau naționale.
Astfel, Măria Sa, Împăratul Roș, se uita “de-a mirarea”
la pețitori, iar în altă împrejurare “căuta prin așternut” să vadă
ce l-a pișcat de i-a stricat somnul. Atitudinea lui nu are
rigiditatea tradiționlă, nu este maiestuoasă, ci familiară
țărănească.
Caracteristic la Creangă este și localizarea fantasticului.
Prin detalii realiste, lumea fabuloasă coboară într-un plan de
existență care poate fi localizat geografic și istoric. Soacra și
cele trei nurori, capra și iezii, Dănilă, Stan, Ivan, fata babei și
fata moșneagului, simpaticii monștri care-l însoțesc pe Harap-
Alb nu mai apar ca personaje tradiționale, lipsite de
individualitate, ei sunt oameni din ținutul neamțului,

14
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

contemporani ai lui Creangă, se comport țărănește și vorbesc


moldovenește.
Basmele lui Creangă depășesc, totuși, concretul,
ridicându-se prin abstractizare la figurări și simboluri. Chiar
dacă sfârșitul personajelor sale este, oarecum, previzibil,
prezența fabulosului, miraculosului și a supranaturalului, care
include, de fapt, primii doi temeni, menține treaz interesul
ascultătorului pe tot parcursul desfășurării firului epic.
I.1.3.3. Nota comică
O altă particularitate a poveștilor lui Creangă este
plăcerea cu care acestea sunt spuse. Autorul este o ființă
jovial, cu umor, cu vervă, și căruia îi place să stârnească
veselie. Veselia contagioasă este provocată prin mijloace
diferite:
a) Exprimarea mucalită, poznașă: unele fraze sunt
construite printr-o tehnică a așteptării, care contrariază pentru
că încep într-un fel și se termină într-un mod surprinzător: “…
intra buluc în ogradă … care de care mai chipos și mai
îmbrăcat, de se târâiau ațele și curgeau oghialele după
dânșii… ”;
b) Ironia:”Când venea dumineca și sărbătorile, fata
babei era împopoțată și netezită pe cap, de parc-o linsese
vițeii”;

15
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

c) Poreclele și apelativele caricaturale: “țapul cel ros”,


“Buzilă”, “mangosiți”, “farfasiți”, etc;
d) Zeflemisirea: “Tare-mi ești drag!... Te-aș vârî în sân,
dar nu încapi de urechi ... ”;
e) Diminutive cu valoare augmentativă: “buzișoare”,
“băuturică”;
f) Cracterizări pitorești: înfățișarea lui Gerilă, Ochilă și a
celorlalți;
g) Scene comice;
h) Citate cu expresii și vorbe de duh: “Dă-i cu cinstea să
peară rușinea”; “Na-ți-o frânt-o că ți-am dres-o”;
i) Integrarea personajelor negative tradiționale: (prostul,
leneșul, deavolul, moartea) într-un univers comic (Ivan
Turbincă);
j) Tratarea prozaică a supranaturalului: Sfântul Petru se
ferește de Ivan Turbincă “pentru că a mai mâncat odată de la
unul ca acesta chelfăneală”;
k) Tratarea comică a situațiilor dramatice: scena “de
groază” când lupul mănâncă iezii.
“Încununarea procedeelor de creație ale lui Creangă o
dă umorul său inegalabil. E aspectul caracteristic operei
marelui scriitor, ... având o notă cu totul aparte de alți
scriitori”. Umorul lui Ion Creangă, “un fel de jovialitate”, e

16
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

“alambicat în forme atât de noi, de personale ”, încât opera


lui se singularizează, “se distanțează mult de povestitorii
populari talentați”3.
I.1.3.4. Erudiția paremiologică
Frecvența neobișnuită a proverbelor, a zicătorilor și
vorbelor de duh conferă Poveștilor un “aer de erudiție”.
Paremiologia este, de altfel, disciplina care se ocupă cu
studiul și culegerea proverbelor. În ceea ce-l privește pe
Creangă, acesta ia proverbe din tezaurul de înțelepciune
populară și le introduce în text prin expresia “vorba ceea”:
“Vorba ceea: La plăcinte înainte și la război înapoi”;
“Vorba ceea: Toată pasărea pe limba ei piere”;
“Vorba ceea: Capra sare masa și iada sare casa”
“Vorba lungă, sărăcia omului”;
“Nu aduce anul ce aduce ceasul”.
Datorită utilizării acestui procedeu întâlnit și la alți
scriitori, George Călinescu îl compara pe Creangă, alături de
Anton Pann, cu marele scriitor francez Rabelais: “și Anton
Pann și Creangă sunt arhivari de tradiții, dar în înțelesul
rabelaisian. Creangă este un umanist al științei sătești,

3
Bârlea, O., 1997, Poveștile lui Creangă, p. 185

17
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

scoțând din erudiția lui un râs gros, fără a fi totuși un autor


vesel prin materie”4.
I.1.3.5. Limbajul
Vorbind despre caracterul popular al limbii lui
Creangă, academicianul Iorgu Iordan aduce ca argument
principal în sprijinul acestei aprecieri faptul că o bună parte
din lexicul “regional” al scriitorului aparține în realitate limbii
întregului popor. Însă marele artist nu copiază limba
țărănească, ci o așază în tiparele unei rostiri individuale, ale
unei ziceri inconfundabile, care devine marcă a stilului său.
Originalitatea verbală a lui Creangă în Povești se
evidențiază prin următoarele aspecte:
a) Vocabularul specific – cele mai numeroase cuvinte din
povești sunt de origine populară; unele au aspect fonetic
moldovenesc, multe sunt regionalisme de limbă.
b) Exprimarea locuțională – prezența locuțiunilor și a
altor forme fixe de limbă, mai ales a zicătorilor și a
proverbelor, creează un “relief” unic al frazei5.
c) Limbajul afectiv – Creangă participă sufletește atunci
când povestește; apreciază, solicită ascultătorii și limbajul

4
Călinescu, G., 1965, Estetica basmului, p. 258

5
G. I., Tohăneanu, 1998, Stilul artistic al lui Creangă, pp. 13-30

18
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

primește prin această atitudine puternice accente afective:


“Dar calul lui Harap-Alb îndată se răpede și el la Spân și-i
zice: Pân-aici, Spânule! Și odată mi ți-l înșfăcă cu dinții de
cap, zboară cu dânsul în înaltul ceriului, și apoi, dându-i
drumul de-acolo, se face Spânul până jos praf și pulbere”.
d) Economia de mijloace – Creangă este un scriitor fără
mijloace, fiind “unicul prozator român al cărui stil are
particularitatea asta”6. Singurele metafore utilizate sunt cele
populare: “a fi pestriț la mațe”; “a nu-i fi toți boii acasă”, etc.
e) Oralitatea stilului – deși scrise, frazele lui Creangă lasă
impresia de spunere. Oralitatea rezultă din frecvența
apreciabilă a dialogului și monologului, din prezența
expresiilor onomatopeice, a verbelor imitative și a
interjecțiilor: “zvârr”, “hârști”, “buf”, “tranc”, “măi, măi,
măi”, “a boncăni”, “a bocăni”, “a horăi”.
II. Diversitatea tematică a basmelor lui Creangă
Temele basmelor, inspirate din folclorul național sau
universal, sunt dezvoltate în mod creator, original. Talentul
înnăscut al scriitorului, ca și cunoașterea profundă a
trăsăturilor moral-spirituale ale poporului au făcut din autorul
Amintirilor din copilărie și al atâtor basme și povești

6
Garabet, Ibrăileanu, Poveștile lui Creangă, p.78

19
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

nemuritoare, “creatorul unei comedii umane tot atât de


profundă și universal în tipicitatea ei, precum aceea a lui
Sadoveanu”7.
În ordinea apariției, cea dintâi poveste, publicată în
“Convorbiri literare” din 1 octombrie 1875, este Soacra cu
trei nurori. Basmul e constituit din două teme diferite: tema
soacrei și tema fetei deștepte. Despre motivul bătrânei femei
rele în ipostază de soacră, Boutiere afirma că e rar întâlnit în
afara teritoriului românesc. El exemplifică acest lucru printr-o
variantă armeană a poveștii intitulată Soacra.
Nimic nefiresc nu se întâmplă în Soacra cu trei nurori,
care, am putea spune că este mai mult o nuvelă din viața de
familie, cu tipul malign al soacrei și al norei istețe. Niciun
element fantastic nu intervine în povestirea lui Creangă.
Soacra pune la munci grele nurorile, hrănindu-le rău; acestea
se răzbună în cele din urmă crâncen, omorând-o în bătaie.
Înțelesul povestirii este că exploatarea nu poate fi tolerată la
infinit, în lume.
Ion Creangă a scris Capra cu trei iezi pornind de la un
motiv de largă circulație îl folclorul național și universal.
Povestea-fabulă a fost publicată pentru prima oară la 1

7
Nicolae, Monolescu, 1976, Universul creației lui Ion Creangă, p.13

20
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

decembrie 1875 în aceeași revistă literară în care apăruse


Soacra cu trei nurori și are la bază un motiv de largă
circulație, cel al caprei și al iezilor, ales de Creangă pentru a
ilustra antagonismul dintre bogat și sărac, dintre cel puternic și
cel slab, antagonism soluționat prin forței răului, ca în basme.
În această poveste, Creangă pune “măști” pe
caracterele omenești. Capra e o văduvă sărmană, iubitoare de
copii până la sacrificiu, harnică și grijulie, dovedind în același
timp stăpânire de sine, dârzenie, sete de dreptate și iscusință.
Lupul, forță malefică oarbă, distruge factorii bunei coexistențe
și ale solidarității între animale; cei doi iezi mari ai caprei ce
“dau prin băț de obraznici ce erau” vor fi mâncați de acesta.
Simbolismul lupului e complex, bivalent.
Așadar, povestea rămâne o fabulă pe tema copiilor
care nu ascultă sfaturile materne și a faptelor rele ce nu rămân
fără pedeapsă.
Punguța cu doi bani a fost publicată în “Convorbiri
literare” din 1 ianuarie 1876, povestea fiind scrisă pe tema
absurdității averii și a capriciilor hazardului.
Cocoșul este la început o pasăre obișnuită. Nu-și
bănuiește puterea și de aceea se supune moșului cu
resemnarea slugii. Când descoperă prima dată în fântână
puterea sa miraculoasă pare surprins: “Cocoșul văzând

21
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

această mare primejdie, ce să facă? Începe a înghiți apă; și


înghite și înghite, până ce înghite toată apa din fântână”.
Încântat, dar încă neconvins, și verifică puterea în
cireada cu vite; acum e sigur de puterea lui. Cocoșul, care
începuse harța cu boierul din demnitate, continuă cu
certitudinea celui care deține dreptatea și o poate impune. Din
pasăre obișnuită s-a transformat într-un cavaler al dreptății.
Autorul însuși e impresionat și-și exprimă emoția prin
hiperbolă. Cocoșul, după ce înghițise toate vitele din cireadă,
crescuse cât un uriaș: “întinde aripile în dreptul soarelui, de
întunecă de tot casa boierului.” Alaiul pornit spre casa
moșului este un marș al victoriei cu eroul în frunte: “Cucoșul
său era ceva de spăriet: Elefantul ți se părea purece pe lângă
acest cucoș! ”.
Cu Dănilă Prelepeac, publicată în “Convorbiri
literare” în 1 martie 1876, intrăm în seria poveștilor cu draci,
pe care Creangă le tratează cu vădită predilecție. Avându-și
originea în evul mediu creștin sau chiar mai devreme, în unele
legend vechi ebraice, povestea cu draci a cunoscut o mare
dezvoltare.
La Creangă e vorba de păcăleala diavolului, care
încetează de a fi adversarului atât de temut al sufletului

22
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

omenesc și devine un biet prostănac, ușor înșelat până și de


prostul proștilor, Dănilă Prepeleac.
Dănilă Prepeleac este un basm constituit din două
teme consecutive, care, la prima vedere, par înnădite, așa de
mare e contrastul dintre ele. Basmul este alcătuit din două
tipuri – “schimbul dezavantajos” și “întrecerea în puteri și
istețime” cu Zmeul (Diavolul).8
Creangă face din personaj un om anapoda, care
vorbește și acționează în dodii, un prost și un hâtru în același
timp. Omul acesta, sărac lipit, e mereu obligat să recurgă la
împrumuturi din bunurile fratelui său, înstărit, căruia îi aduce
de fiecare dată pagube însemnate (distrugerea carului cu boi,
ducerea iepii în pădure). Pregătirile pentru ridicarea unei
mănăstiri, în care vrea să se pustnicească, îl pun pe Dănilă în
conflict cu diavolii. Pentru a scăpa de el, aceștia îi oferă un
burduf cu galbeni, cu condiția de a trece cele șase probe la
care va fi supus (înconjuratul iazului cu iapa în cârcă, fuga,
trânta, chiuitul, azvârlitul buzduganului și blestematul). Cu o
istețime aparent nou dobândită față de prima sa stare, eroul
iese învingător, rămânând stăpân pe burduf, deși cu un ochi
plesnit.

8
Bârlea, O., 1998, Mica enciclopedie a poveștilor românești, p.88

23
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Povestea porcului (1 iunie 1876) înfățișează, reluând


vechea legend a lui Amor și Psyche, urmările nesăbuinței în
dragoste, dar și triumful devotamentului în dragoste (tema se
aseamănă cu cea din Călin de Eminescu). Făt-Frumos
preschimbat în porc prin știința unei vrăjitoare e adoptat de
niște bătrâni fără copii. După ce trece prin proba construirii
podului de aur pardosit cu pietre scumpe, de la casa sa și până
la palat, porcul o ia de soție pe fata împăratului. Ascultând
povața mamei, fata aruncă noaptea, în foc, pielea de porc pe
care Făt-Frumos o lepăda la culcare. Pedeapsa ei va fi
despărțirea de soț, care dispare, și purtarea sarcinii ani de-a
rândul, până la reîntâlnirea cu Făt-Frumos, care singur o va
putea izbăi de blestem.
După marele savant francez, Jean Boutiere, tema din
Povestea lui Stan Pățitul (1 aprilie 1877) nu e reprezentată în
România decât prin povestea lui Creangă. Tema pactului cu
diavolul e foarte des tratată în occident, mai rar la noi.
Conform acestui pact, diavolul se angajează să slujească
omului, supus și gata să-l ajute oricând, dar nu pentru a-i lua
sufletul. De data aceasta, diavolul nu e mai prost ca în Dănilă
Prepeleac, el nemaifiind advesrarul omului, ci slujitorul lui
aproape dezinteresat.

24
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

În conformitate cu concepția lui Creangă despre


folosul comunității, pactul cu diavolul ilustrat în Povestea lui
Stan Pățitul se încheie în favoarea diavolului, care-și găsește
căpătâie noi pentru talpa iadului, dar și în favoarea oamenilor.
Stan dobândește o femeie virtuoasă și supusă în urma scoaterii
coastei de drac, iar comunitatea scapă de babă, element
distructiv, dizolvant în viața familiei și a satului.
Pedepsirea babei sub talpa iadului e primită ,,nu numai
fără participare compasionată’’, ba chiar ,,cu satisfacție, cu
veselia cu care e privită și moartea babei din Soacra cu trei
nurori și a lupului din Capra cu trei iezi’’. 9

Povestea lui Harap-Alb apare, mai întâi, în Convorbiri


literare din 1 august 1977. Lazăr Șăineanu încadrează acest
basm în ,,Ciclul isprăvilor eroice’’ , tipul ,,Apa vie și apa
moartă’’. Basmul e atât de bogat și complex, încât unii
cercetători au fost înclinați să-i atribuie un caracter heteroclit,
adică loc de întâlnire a mai multor mituri. Comparând-o cu
variante românești și străine, Jean Boutiere demonstrează baza
folclorică a poveștii lui Creangă.
Povestea lui Harap-Alb este istoria probelor de curaj
pe care un tânăr trebuie să le treacă pentru a se instrui.

9
Dumitrescu, Bușulenga, Z, 2000, ION CREANGĂ , P.75

25
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Motivele- călătoria, muncile, încercarea puterii, pețitul-,


probele sunt principalele elemente de sursă folclorică pe care
se bazează povestirea.
Harap-Alb, fiul cel mic al craiului, s-a hotărât să-și
încerce norocul după ce frații lui n-au izbutit să treacă de
prona-cursă pe care le-o întinsese tatăl lor ca să le verifice
curajul, în scopul ajungerii la fratele său, Verde-Împărat,
pentru a împărăți, întrucât acesta avea numai fete. Încercarea
fiului mezin pusă la cale de o cerșetoare bătrână și vorbăreață,
e însă încununată cu succes și, spre marea mirare a craiului,
feciorul mai mic pleacă spre împărăția unchiului într-un noroc
„și cum o da Domnul’’ căci ,,omul e dator să încerce’’ ,
Harap-Alb pleacă însoțit de calul și cu armele tatălui său de pe
vremea când fusese mire.
Nerespectând sfatul tatălui său, îl ascultă pe Spân, care
păcălindu-l îl bagă în fântână să se răcorească, cerându-i apoi
să-i jure credință, schimbându-și rolurile și botezându-l
Harap-Alb. La curtea craiului începe șirul ,,tribulațiilor’’ lui
Harap-Alb, ispășirea poruncii părintești de a nu-și lua slugă
spână.
Ca în toate basmele și aici se cer trecute pobele
,,focului’’- ceea ce face ca basmul să devină și un roman de
formare. Harap-Alb e supus probelor de aducere a sălăților și

26
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

a capului și pielii cerbului din Pădurea Ursului și, respectiv,


din Pădurea Cerbului. Cu ajutorul și încurajarea aceleeași
bătrâne, care nu era alta decât Sfânta Duminică, eroul reușește
trecerea acestor probe. Însă șirul lor nu se sfârșește aici.
Proba casei de aramă înfocată, la care sunt supuse cele
cinci personaje cosmogonice: Gerilă, Flămânzilă, Setilă,
Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă, dar și Harap-Alb de către
împăratul Roș cu intenția de a-i pierde, poate fi considerată ca
o șlefuire a ,,virtuților’’ personajului principal, în vederea
celor ce vor urma.
Un mare spectacol de viață îl reprezintă scena alegerii
sămănânței de mac din nisipul mărunțel, când eroul este ajutat
de furnici și cea a identificării fetei de împărat când vine în
ajutor crăiasa albinelor.
Dobândirea nemuririi este posibilă datorită apei vii și
apei moarte. Când este dat în vileag, Spânul retează cu paloșul
capul lui Harap-Alb. Fata de împărat pune capul la loc, îl
încojoară “cu cele trei smicele de măr dulce, toarnă apă
moartă” și-l învie stropindu-l cu apă vie.

27
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Așadar, Povestea lui Harap-Alb este, după părerea lui


Călinescu, “un chip de a dovedi că omul de soi bun se vădește
sub orice strai și la orice vârstă”.10
Fata babei și fata moșneagului (Convorbiri literare, 1
septembrie 1977) este o poveste pe o temă clasică: fata bună,
oropsită de mașteră, aparține tipului Holle din Ciclul mamei
vitrege.
Ca toate personajele pozitive la Creangă, fata
moșneagului e plină de calități, activă, modestă,
recunoscătoare și, pe deasupra, e și frumoasă. Fata babei e
“slută”, “sțâfnoasă” și s-alintă ca “cioara-n laț”. Fata moșului
lucrează fără întrerupere și acasă și atunci când este alungată
pe drumuri. Factorii miraculoși se înfățișează fetei harnice sub
formă de munci grele, respingătoare: cățelușa bolnavă, părul
plin de omizi și uscături, fântâna “mâlită și părăsită”, cuptorul
“nelipit” care cer ajutorul fetei. Metodic și inițiatic aceste
etape sunt străbătute în mod conștiincios. După slujirea la
Sfânta Duminică, fata va fi răsplătită cu herghelii, cirezi și
turme.
Nu același lucru constatăm la fata babei. Străbătând
același drum, aceasta reacționează negative. Cuprinsă de ciudă

10
Călinescu, G., 1987, Ion Creangă (viața și opera), p. 222

28
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

și lăcomie, nici la Sfânta Duminică nu face față probelor cu


success. Răsplata nemeritată pe care și-a ales-o aici îi va
aduce sfârșitul și ei și mamei sale, fiind mâncate de balaurii ce
ies din lada aleasă de la Sfânta Duminică. Fata moșului se
mărită cu “un om bun și harnic”, iar moșneagul e fericit.
Ultima mare poveste a lui Ion Creangă, Ivan Turbincă,
publicată tot în revista Convorbiri literare, din 1 aprilie 1978,
“demonsează că moartea a fost lăsată de Dumnezeu cu
socoteală”11.
Tema din Ivan Turbincă e una populară, bine-
cunoscută datorită darurilor miraculoase primite de la
Dumnezeu, un om din popor își bate joc de diavol și de
moarte, și astfel, ajunge la o vârstă foarte înaintată. Povestea
poate fi considerată Bildungsromanul menit a invedera
condiția biologică a omului și limitele acestora, urmărite din
unghiul unei înțelepciuni imemoriale: cu răzvrătirea de până la
o vreme a eroului față de idea morții individuale, dar și cu
înțelegerea că, totuși, stingerea e în firea lucrurilor. După felul
cum se încheie basmul, observăm că e vorba doar de
înțelegerea acestei rânduieli și nu de acceptarea ei, implicând
deplină convingere.

11
Călinescu, G., 1987, Ion Creangă (viața și opera), p.222

29
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Metafora drumului e omniprezentă în opera lui


Creangă, reprezentând însuși principiul de structurare. După
natura “drumurilor” pe care le aleg și după maniera în care le
străbat, devine posibilă clasificarea în profunzime a eroilor lui
Creangă.
În Povești este cu deosebire evident caracterul
“inițiatic” al drumului. Harap-Alb, în drumurile lui, învață să-
și asocieze forțele de tot felul ale naturii, spre a izbuti; Dănilă
Prepeleac învață să anihilze stihiile potrivnice prin forța
rațiunii trezite.
“Drumurile” nu inițiază numai, ci și sancționează,
când sunt străbătute cu gânduri nepotrivite (cazul lupului din
Capra cu trei iezi, al fetei babei din Fata babei și fata
moșneagului). A nu mai voi “să faci drumuri”, intenționând
să-i pui pe alții să le facă pentru tine, poate duce la: “iaca
fericirea visată de mai înainte cum s-a împlinit!” (Socra cu
trei nurori).
“Drumurile reprezintă prin sine și o sursă nesecată de
învățăminte. În viziunea popular, viața instruiește, dar, mai
ales, educă. Ea este o școală fără greș. Acesta este mesajul
multor basme din colecția lui Creangă” 12.

12
Vrabie, Gh., 1975, Structura poetică a basmului, p.230

30
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

III. Viziunea moral-caracterologică în poveștile lui


Creangă. Amestecul de realism și de fabulos
Basmul e desfășurarea unor acțiuni ale unor eroi
pozitivi, luminoși, împotriva forțelor obscure, întrupate
simbolic în personaje negative: balauri, duhuri rele, zmei,
vrăjitoare, diavoli, etc. Binele și răul sunt forțe contrare ce se
înfruntă în basme și povești. Cum se știe, binele va triumfa și
răul va fi înfrânt, în majoritatea imensă a cazurilor folclorice.
Dreptatea, hărnicia, bunătatea, generozitatea, curajul înving
până la urmă și balanța morală se reechlibrează.
Și la Creangă, lucrurile se petrec întocmai pe urzeala
firului narativ. Harap-Alb învinge pe Spân și pe Împăratul
Roș, fata moșneagului își va lua răsplata cea bună, în vreme ce
ba a și fata ei vor fi înghițite de jigănii; nurorile înving
minciuna, avariția și tirania babei; capra ucide pe lup cu
asentimentul iedului mai mic; cocoșul dobândește o avere
enormă în schimbul punguței luate pe nedrept de boier; Dănilă
ia burduful degalbeni de la draci; Ivan învinge moartea; Stan
Pățitul scoate nevestei coasta cea de drac. Schema moral e
respectată ca în folclor.
Scriitorul se îndepărtează, oarecum, de valorile etice
ale basmului popular. Nurorile o stâlcesc pe babă în bătăi, își
mint bărbații și se prefac a fi foarte îndurerate la moartei

31
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

bătrânei, încât consătenii îi plâng soarta. Capra, în toiul durerii


pe care i-o provoacă știrea de moartea iezilor, vorbește despre
lupul care-i făcuse “cu măseaua”. Ivan, soldatul atât de
generous, e un bețivan mereu afumat, îi bate pe draci de le
crapă pielea, în asentimentul satului “iară oamenii ce priveau
și mai ales băieții, leșinau de râs”, ia peste picior pe cele
sfinte, o minte pe moarte și o chinuiește de câte ori poate.
Personajele prind consistență prin acțiunea basmului,
din situațiile în care sunt puse și din relațiile lor ca atare. Una
din schițele de portret cele mai reușite este aceea a soacrei, în
Soacra cu trei nurori. Creangă înfățișează, pe rând, diferite
aspecte ale sufletului bătrânei: zgîrcenia, egoismul,
îndemânarea, când face primei nurori promisiuni zadarnice,
pentru a o determina să lucreze și noaptea; mânia ei și răutatea
după scandaloasa neascultare a nurorilor. Soacra a căpătat, de
altfel, în popor, renumele unei caricaturi umane.
Și capra a devenit o mască de comedie, simbolizând
tipul feminin vorbăreț și văităreț. De la începutul basmului,
Creangă ne facem să cunoaștem sentimentele afectuoase ale
caprei: înainte de a pleca de acasă, ea le dă sfaturi stăruitoare
iezilor, apoi îi îmbrățișează duios; după dramă, durerea îi va fi
cu atât mai vie.

32
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Fata moșneagului, fără să-și aibă originea ăntr-un


anumit mit, este ca personaj, corespondentul unei prințese
indiene, Sodewa-Bai, nume semnificând ideea de “femeie
norocoasă”, dar de condiție umilă. Ca o încununare a
eforturilor depuse, dar și a atitudinii pline de modestie, aceasta
se bucură, din plin, de averi nenumărate. La final își va găsi
feicirea alături de un om “bun și harnic” și de moșneagul
întinerit pe loc de atâtea bogății.
Fata babei, dintr-o atitudine mimetică (mimetism =
însușire dobândită de unele animale de a avea, ori de a lua,
culoarea sau forma unor obiecte din mediul înconjurător,
pentru a se confunda cu acestea și a nu fi recunoscute de
dușmani), pornește și ea pe drumul aceleeași călătorii. Fiind
leneșă și incapabilă de o atitudine altruistă, ea nu ascultă
implorarea naturii. La Sfânta Duminică ea nu poate face față
cerințelor acesteia, în schimb își alege ca răsplată lada cea mai
frumoasă. Lada aceasta e precum cutia Pandorei: din ea ies
toate jivinele, pe care le opărise la Sfânta Duminică, care o
sfâșie și o mănâncă cu babă cu tot.
Tonul moralizator al autorului este insistent: de
admirație deschisă față de fata moșului, de mustrare
categorică față de fata babei. În spirit realist, Sânta Duminică
apare umanizată, individualizată în sensul țărăncii blânde,

33
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

răbdătoare și înțelepte, având și gesturi tipice: “cam ncrețește


din sprâncene, dar n-are încotro, ci binecuvânteză pe față ...”.
Prezentă și în Povestea lui Harap-Alb, Sfânta
Duminică, uluită de moliciunea lui Harap-Alb, “uită” că e
făcătoare de minuni și îl dojenește ca o mamă: “Vai de mine și
de mine, Harap-Alb, parcă nu te-aș fi crezut atât slab de
înger: ... ești mai fricos decât o femeie. Hai nu mai sta ca o
curcă plouată!”
Menținut în cadrul lui autentic, omenesc, în ciuda
aventurilor miraculoase, Harap-Alb este un băiat bun la suflet,
sfios și cu bună creștere, isteț și voios ca tinerii, dar temător ca
omul lipsit de experiență. La fel și ceilalți însoțitori ai eroului,
în ciuda puterii supranaturale, te surprind prin asemănarea cu
sătenii șireți de prin meleagurile lui Creangă cărora le place
gluma și ascuțișul ironiei.
Criticii subliniază într-o mare măsură realismul
basmelor și poveștilor lui Creangă. Personajele din basmele
sale sunt, de fapt, țărani moldoveni, nu numai prin caracterul
lor glumeț, prin limbajul savuros, bogat în termini și expresii
familiar, dictoane și proverbe, și prin prolixitatea lor (lipsa de
concizie și claritate), prin modul lor de viață, credințele și
superstițiile lor.

34
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Pe femei le vedem la ocupațiile lor familiare: torc,


macină porumbul pentru mămăligă, etc.
Duminica, tinerii se duc în satul vecin la horă. Dacă
baba trage să moară, zic nurorile, asta e, pentru că a fost
chinuită de iele, capra pregătește un praznic, pentru odihna
sufletelor iezilor ei; confruntările lu Harap-Alb cu ursul,
cerbul, turturica sugerează și îndeletnicirile vechi: vânatul,
albinăritul, etc.
Această culoare locală, remarca Boutiere, “dă
Poveștilor lui Creangă un interes cu totul particular”13.
Dacă B.P. Hașdeu caracteriza basmul prin
întrepătrunderea “idealului celui mai transcendent” cu
“realitatea cea mai banală”, se poate spune că la Creangă
“idealul transcendent” lipsește cu totul iar realitatea devine
cât se poate de interesantă. Povestitorul privește lumea din
perspectiva sa laică și o zugrăvește, cu caracterele și obiectele
care i-au fost familiare, într-un spațiu și timp obiectiv, istoric,
pe schema basmului clasic. Faulosul nu mai e prezent decât în
modalitatea grotescului ca și negativul caracterologic.
În Povestea lui Harap-Alb amestecul de realism și
fabulos este “mai bătător la ochi” și “mai neașteptat”14.

13
Boutiere, J., 1976, Viața și opera lui Ion Creangă, p. 202

35
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Împăratul nu mai are nicio etichetă în vorbire, atunci când le


spune fiilor: “Iaca ce-mi scrie frate-meu”. Și aceștia vorbesc
și se comportă ca niște țărani. Harap-Alb gonește calul
slăbănog, care mânca jar, cu un limbaj rural ca acesta: “-
Ghijoacă uricioasă ce ești, din toți caii, tocmai tu te-ai găsit
să mănânci jăratic? De te-a împinge păcatul să mai vii o dată,
vai de steaua ta să fie!”
La masa împăratului, convorbirea dintre crai și Spânul,
care se dăduse drept Harap-Alb, este a unor țărani.
În plin fabulous, se petrec scene “de un realism
bufon”. În casa de fier înfierbântată a Împăratului Roș, Gerilă,
Ochilă și ceilalți monștrii se ceartă întocmai ca dascălii în
gazdă la Ciubotarul din Fălticeni, sau ca Smaranda cu copiii și
cu bărbatul, din Amintiri.
Cea mai originală manieră de a trata fabulosul se
dezvăluie în Povestea lui Stan Pățiul. Fantasticul este tratat
realistic, cu multă culoare locală țărănească. Prefăcut în copil,
dracul se înfățișează la poarta lui Stan, iar între ei are loc un
dialog ce pare rupt din viața zilnică.
Introducând în mediul și comportamentul eroilor săi
din basme substanța vieții sufletești a țărănimii moldovene din

14
Călinescu, G., 1965, Estetica basmului, p. 233

36
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

vremea sa, Creangă menține intact, prin Povești, sensul


milenar al luptei binelui cu răul, în feluritele lui versiuni și cu
invariabila victorie finală a binelui.
III.1. Oralitatea basmelor lui Creangă
Încă de la început, opinia literară a semnalat caracterul
oral popular al limbii lui Creangă. Povestitorul humuleștean a
realizat o sinteză superioară, profund personală, a stilului
popular narativ.
Diferența primordială dintre Creangă și povestitorii
populari e de ordin metodologic. Creangă a abordat stilul
narativ oral cu mijloacele creației prin scris, dându-ne o
variantă personală. El a preluat construcțiile și unitățile
stilistice populare și le-a retopit apoi, la o înaltă temperatură
artistică, ridicând un monument literar sortit să rămână unic.
În dialoguri și monologuri, povestitorul talentat e scânteietor,
plin de vervă și nerv, sensibil la nuanțe, redate prin mimică,
gesturi și mlădierile glasului.
Dintre principalele trăsături ale stilului oral popular
menționăm: folosirea frecventă a dialogului și monologului,
a interjecțiilor, a formelor exclamative și a onomatopeelor,
folosirea repetiției.
Preferința lui Creangă pentru cuvântul ,,rostit’’ și
,,auzit’’ este atât de pronunțată încât, adesea dialogul

37
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

invadează narațiunea. La Creangă, personajele stăruie în


replici, gustă fraza cu sinuozitățile ei, se complac în
sonoritatea multiformă a cuvintelor. Stan Pățitul prinde gust
de vorbă când îl descoase pe Chirică și dialogul se întinde pe
două pagini fără întrerupere. Vestita ciondăneală a tovarășilor
năzdrăvani din casa de fier încinsă se întinde pe două pagini,
cu o scurtă intercalare a unui incident, brumarea odăii de către
Gerilă.
Creangă folosește interjecțiile, exclamațiile și
onomatopeele cu o frecvență apropiată de cea a povestitorilor
populari.
 Onomatopeele simple revin adesea în paginile sale:
zvârr, zbârr, zbr, pentru a reda zgomotul azvârlirii,
hârști imită sunetul tăieturii, zup și buf redau căderea,
țuști exprimă izbucnirea dintr-un loc, săritura, tranc și
tronc pentru zgomotul capacului ce se închide,
huștiuluc imită prrr imită ruperea, haț indică
apucarea, horp sorbitura. Deseori, Creangă repetă
onomatopeele de două ori: ,,Hodorog încolo, hodorog
dincolo’’- dar, mai cu seamă de trei-patru ori: ,,cot,
cot, cotcodac’’ , ,,gogâlț, gogâlț, gogâlț’’, ,,teleap,
teleap, teleap’’, ,,tronca tranca, tronca tranca’’, etc.

38
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

 Un rol important între mijloacele stilistice populare


folosite de Creangă îl joacă interjecțiile. Uneori,
acestea apar în cuplu: ,,ei, ei!’’ ; ,,he, he’’; ,,ha, ha’’;
,,hai, hai! hai, hai!’’; ,,măi, măi, măi’’.
 Foarte des apare la Creangă repetiția, caracteristică
pentru vorbirea populară. Rolul ei este să mărească și
să întărească aspectanțele, expresivitatea comunicării,
ori de câte ori conținutul o cere.
 repetarea interjecțiilor: ,,Măi, măi, măi, că
multe-ți mai văd ochii!’’;
 repetarea substantivului în vocativ: ,,Copii,
copii, copii! Veniți la mama să vă leie!’’;
 repetarea pronumelui personal (elementele
repetiției se leagă prin conjuncția și ): ,,Vai de
mine și de mine, Harap-Alb, zise Sfânta
Duminică’’;
 repetarea verbului (foarte des folosită): ,,Și
merge Ivan, și merge, până când, pe înserate,
ajunge la curțile mari’’ (se exprimă ideea de
durată și de distanță mare) .
 Strâns legată, prin caracterul ei ,,vorbit’’, de
procedeele stilistice discutate anterior este exclamația:

39
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

,,-Multe mai vede omul acesta cât trăiește! Măi


tartorule, nu mânca haram și spune drept: tu ești
Gerilă?...’’;
 Caracterul vorbit, în sens popular, al limbii lui
Creangă se manifestă cu cea mai mare forță în
expresii idiomatice, grupuri sintactice
devenite fixe și având un înțeles figurat: ,,-
Călătorie sprâncenată, zise boierul; de
rămâneai îmi erai ca un frate; iară de nu, îmi
ești ca doi.’’ / ,,Să nu cumva să faci asfel, că
te-ai dus de pe fața pământului’!’.
 Cercetătorii limbii și stilului lui Creangă au
colecționat un imens tezaur de vorbe, ziceri și
proverbe- risipite, în mare număr, pe fiecare
pagină de text care colorează și mlădiază
expunerea, constituind, în același timp, una din
componentele fundamentale ale oralității.
Aceste ziceri abundă, mai cu seamă, în stratul
dialogat: ,,Na-ți-o frânt-o că ți-am dres-o!
Dintr-o păreche de boi de-a mai mare dragul
să te uiți la ei am rămas c-o pungă goală.’’
(Dănilă Prepeleac).

40
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

 Uneori, zicerile se organizează în unități


ritmice, care se încheie cu rime mai mult sau
mai puțin asonantice: ,,nici laie, nici bălaie’’;
,,când ar ști omul ce-ar păți, dinainte s-ar
păzi’’; ,,ne-am pornit cu graba și ne-am
întâlnit cu zăbava!’’.
 Bazându-se pe limba populară, Creangă
recurge foarte des la proverbe, nuanțându-le cu
ajutorul formulei ,,vorba ceea’’: ,,Vorba ceea:
Paza bună trece primejdia rea’’ / ,,Bine-a mai
zis cine-a zis că boii ară și caii mănâncă’’/ ,,Și
vorba ceea: lucrul rău nu piere cu una, cu
două’’.
Dintre procedeele stilistice utilizate, caracteristice
vorbirii populare, amintim: folosirea cu sens augmentativ a
diminutivelor, a dialecticului (exprimat prin forma
neaccentuată a pronumelui personal de persoana I și a II-a ); la
nivel sintactic: folosirea inversiunii, predominarea coordonării
asupra subordonării în construirea frazei, prezența
anacoluturilor.
Oralitatea limbii lui Creangă se manifestă nu numai la
nivel sintactic, ci și al vocabularului și morfologiei.

41
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Iorgu Iordan îl așază pe Creangă în rândul marilor


scriitori ca Eminescu și Caragiale. ,,Cu un succes unic prin
strălucirea lui, autorul Amintirilor și al Poveștilor zugrăvește
un mediu tot atât de veridic ca și limba însăși, deși cu
mijloace lingvistice simple, relativ sărace, izbutind să egaleze
pe cei doi mari artiști ai cuvântului românesc, contemporani
cu dânsul’’.

42
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

IV. SPECIFICUL RECEPTĂRII BASMELOR


DE CĂTRE ELEVII DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

IV.1. Valențe estetice și educative ale poveștilor lui


Ion Creangă
imba și literatura română constituie un obiect de studiu
central în procesul de învățământ. Fără însușirea
corespunzătoare a limbii române, nu poate fi concepută
evoluția intelectuală a elevilor, pregătirea lor corespunzătoare
la celelalte discipline de învățământ, însăși viața și activitatea
socială viitorare. Într-o cugetare de o neasemuită frumusețe,
Lucian Blaga spunea că: “limba e întâiul mare poem al unui
popor”.
“În ciculul primar, importanța limbii române ca
disciplină școlară este covârșitoare; prin aceasta se urmărește
atât cultivarea limbajului oral și scris al elevilor, cunoașterea

43
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

și folosirea corectă a limbii materne, cât și învățarea unor


tehnici de bază ale activității intelectuale, cum sunt cititul,
scrisul și exprimarea corectă”15.
În conformitate cu noul curriculum de limba și
literature română pentru învățământul primar, obiectivul
central al studierii acesteia în clasele I-IV este “dezvoltarea
competențelor elementare de comunicare orală și scrisă a
copiilor, precum și familiarizarea acestora cu texte literare și
nonliterare, semnificative din punctul de vedere al vârstei,
cuprinde între 6/7 – 10/11 ani ”16.
În planul cadru de învățământ pentru clasele I-IV,
prima arie curriculară menționată este Limbă și comunicare.
Din această arie curriculară face parte disciplina de studiu
Limba și literatura română, urmată de limbile modern. Noul
plan-cadru de învățământ oferă posibilitatea alegerii unei
discipline opționale, la una din ariile curriculare existente.
Unul dintre opționale, ales de cele mai multe ori de cadrele
didactice (după consultarea prealabilă a elevilor și părinților)
este Literatura pentru copii.

15
Gugiuman, A. și colaboratorii, 1993, Introducere în cercetarea pedagogică,
Editura Tehnică, Chișinău, p.110
16
Programe școlare pentru învățământul primar, București, 2008

44
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

De ce aleg învățătorii acest opțional? Deoarece s-a


ajuns la concluzia că analiza textelor literare adecvate vârstei
(în special a basmelor) devine mijloc pentru formarea
elevilor ca cititori de literatură, pentru dezvoltarea interesului
și înclinației pentru literatură, pentru cultivarea gustului
estetic, a discernământului critic, în virtutea căruia să emită
judecăți de valoare. În strădania de a face din opera literară
un mijloc formativ, învățătorul trebuie să fie preocupat de
gradul în care procesul receptării contribuie la sensibilizarea
elevilor, în ultimă instanță, la înțelegerea literaturii ca artă.
Specificul procesului instructiv-educativ, prin
intermediul literaturii, constă în faptul că emoția estetică
fixează în conștiința elevilor semnificațiile mesajului artistic
al operelor. Emoția estetică îndeplinește, în procesul
educației prin literatură, rolul unui “catalizator” sau pe cel al
“mordanților” din chimie. Faptul este și mai evident atunci
când se urmărește procesul educației morale prin intermediul
literaturii. Aceasta poate juca un rol deosebit în procesul
educării elevilor în spiritual binelui, adevărului și dreptății,
în formarea unei atitudini positive: cinste, curaj, spirit de
sacrificiu, demnitate.
Întregul flux educativ al literaturii pentru copii se
poate converti în fapte, sentimente și atitudini umane

45
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

concrete, numai dacă elevii au trăit emoția specific actului


receptării estetice:
“Trăirea emoțional-reflexivă a universului operei de
către elevi e singura cale de educație morală și estetică a lor
”17.
Din păcate, trebuie să recunoaștem că interesul
copiilor pentru literatură a atins cote inferioare destul de
îngrijorătoare. Cum posibilitățle de alegere ale copilului
modern sunt mult mai numeroase decât cele stabilite prin
conversația tradițională, el se îndreaptă către forme de
divertisment care îi oferă, de fapt, o pseudoinstrucție.
Dacă dezvoltarea este oarecum lăsată la voia
întâmplării, resursele interioare ale copilului nu sunt
stimulate în mod organizat, astfel încât creșterea intelectuală
se produce natural, dar incomplet, inegal, neuniform și în
afara oricărei ritmicități cuplate cu vârsta. De aceea, se
recomandă o grijă specială pentru asigurarea unei maturizări
treptate, prin contacte cu stimuli constituiți din evenimente
ireale, pentru a nu fi traumatizante, dar cu virtuți echivalente
celor ce s-ar fi putut produce natural. Acești stimuli sunt cu

17
Constantin Parfene

46
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

generozitate oferiți de literatura pentru copii și, în special, de


basme.
Literatura pentru copii investighează universul propriu
de cunoaștere al copilului, năzuințele, aspirațiile cele mai
înalte, relevă eroismul oamenilor dintotdeauna, printr-o
ingenioasă transfigurare artistică.
Nu este sufficient ca o poveste să rețină atenția
copilului, să-l atragă sau să-i stimuleze curiozitatea. Dincolo
de aceste calități, operele litarare cu destinație infantilă
trebuie să dezvolte imaginația, inteligența și afectivitatea, să-i
dezvolte o vastă paletă de dificultăți pe care să fie în stare să
le conștientizeze, să-i ofere o largă recuzită de sugestii pentru
rezolvarea problemelor pe care le traversează.
Numai așa basmele și poveștile pot să îmbogățească
viața copilului. Cu alte cuvinte, literatura trebuie să se muleze
pe relieful personalității în formare a copilului, oferindu-i
încrederea în propriul său viitor.
Pentru toate aceste motive, susținem cu tărie că nimic
nu poate compensa absența specie literare a basmului
folcloric sau cult din literatura pentru copii.
Dacă, la început, copilul ascultă povești simple despre
animale, păsări, ș.a., mai târziu, el ajunge la basmul propriu-

47
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

zis, cu lumea lui imaginară, cu suita de personaje și peripeții


specifice.
Forța de atracție a basmului asupra copilului se explică
prin trăsăturile lui specifice:
a) Astfel, basmul recurge, în primul rând, la “virtuție
imaginarului” pentru a-l face pe copil să se
identifice cu alții, să se vadă în lumina unui model,
acest model având universalitatea eroilor de
pretutindeni;
b) O a doua trăsătură a basmului este “stereotipia în
ceea ce privește tematica, structura
compozițională, registrul personajelor, dinamica
acțiunii”. Ea are eficiență formativă în educația
copilului, prin schemele tipologice, prin
polarizarea personajelor reprezentând la antripod,
binele și răul, calitățile și defectele, prin numărul
mic de acțiuni, reluate mereu sub alte înfățișări.
“Micul faun”, cum îl numește dr. Debesse pe copil,
este egocentric, afectiv, ghidat de plăcere,
capricios, etc., dar poate înțelege ce este bine și ce
este rău, poate coopera cu adultul și cu cei de
vârsta lui, chiar dacă gândirea lui este de tip
intuitiv, în mare parte legată de senzorialitate.

48
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Ficțiunea este un domeniu de predilecție al


preșcolarului. Lumea imaginară, în care se poate
“intra” cu foarte mare ușurință prin jocuri, jucării,
situații concrete, povești, povestiri, basme, etc,
servește ca mijloc de educare;
c) “Asimilarea unor reguli sau norme morale” se
poate lesme realize prin intermediul basmelor, al
povestirilor și poveștilor. Modelele oferite prin
intermediul personajelor îndrăgite de copii vor
ghida nu numai imaginația copiilor, ci și
comportamentul lor moral. Educația morală a
copiilor preșcolari și școlari prin basm este nu
numai posibilă, ci și necesară.
Copiii iubesc și ascultă cu plăcere basmele pentru
că ele răspund necesității de a ști, de a cunoaște, de
a înțelege cum se împlinesc năzuințele spre mai
bun, spre frumos. Moravuri și năravuri,
temperamente și caractere, sentimente și ură,
conflicte sociale, ei le percep din atmosfera
basmului. Mai întâi ascultându-le și, mai târziu,
prin lectura lor, copiii își însușesc din basm
comoara nesfârșită a înțelepciunii și sensibilității
populare.

49
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Misterul și farmecul basmului îi ajută pe cei mici


să-și însușească treptat noțiunea de bine și rău.
Oricât de spimple și fanteziste ar părea, basmele
stimulează dorința copiilor de a fi asemănători cu
cei buni, care ajung fericiți, dar le inspiră și teama
față de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-
ar urma pe cei răi.
d) Lumea basmelor le dezvoltă școlarilor
“capacitatea de a-și organiza și verbaliza trăirile
”, dezvoltându-le curajul de a se lupta pentru
dreptate.
Înțelegând conflictul dintre forțele opuse care apar
în basme, micii ascultători își formează noțiuni
despre dreptate, cinste, curaj, vitejie, hărnicie,
perseverență; ascultând basmele, copii sunt de
partea dreptății, a adevărului și binelui, detestând
nedreptatea, lăcomia, răutatea, nimicnicia.
Educatorul trebuie să țină cont de întregul ansamblu de
regului psihopedagogice aplicabile preșcolarilor și școlarilor
mici și să susțină basmul ca instrument fundamental al actului
de educație.

50
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

IV.2. Strategii didactice de utilizare a basmelor n


activitățile cu școlarii din învățământul primar
Procesul de învățământ este un sistem complex, rezultat
din exercitarea funcțiilor sale esențiale – cele de predare,
învățare și evaluare, concretizate în forme de activitate,
metode, procedee, strategii de acțiune.
Actul de predare-învățare include în structura lui
strategiile didactice, acel ansamblu de metodee și procedee
prin care se realizează conclucrarea dintre educator și discipol,
în vederea predării și învățării unui volum de informații, de
formare a unor priceperi și deprinderi, etc.
Procesul de educație, de formare a personalității
elevilor este foarte divers. De aceea se impune folosirea unor
strategii, metode diferite, fiecare eficientă în anumite situații,
singură sau asociată cu altele.
Mă voi referi doar la principalele metode folosite într-o
măsură mai mare, în orele de literatură pentru copii, în clasele
I-IV, specifice receptării basmelor de către elevi.

51
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

I. Povestirea este o metodă ,,cu priză la copii’’ , cu


ajutorul cărora aceștia pătrund în lumea basmelor, a
legendelor, a miturilor, intră în contact cu întâmplări din
viața unor personaje, cunosc opera literară.
O povestire atractivă este urmărită cu interes de copii,
le provoacă o serie de sentimente, incită la analiză și
comparație, le creează stări de iubire, ură, durere, ceea ce
explică valoarea ei educativă.
Are un caracter narativ, solicită latura afectivă a
psihicului; prin intermediul povestirii, copiii asimilează
cuvinte și expresii, figuri de stil, reprezentări despre obiecte,
fenomene, fapte, întâmplări, își îmbogățesc vocabularul, li se
modelează personalitatea. Influențează conștiința elevilor,
contribuie la educarea lor estetică.
Aceasta devine mai atractivă atunci când e însoțită, pe
parcurs, de un material intuitiv adecvat (proiecții, desene,
imagini) [vezi anexa nr.1]. Ca modalitate de activitate pentru
limba și literatura română, povestirea îmbracă două forme:

52
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

 Povestirea elevilor este un util exercițiu de dezvoltare


a vorbirii și comunicării, de îmbogățire a
vocabularului acestora. Ea mobilizează procesele
intelectuale superioare, care participă la constituirea
limbajului (analiză, sinteză, generalizare,
abstractizare), solicită memoria și imaginația, este un
mijloc de exprimare contextuală.
Iată câteva modalități concrete de integrare a
povestirii în demersul didactic:
Limba română: -
nararea unei povești cu mare relevanță
educativă – Fata babei și fata moșneagului,
Punguța cu doi bani, etc;
- Prezentarea conținutului de idei
al unor texte literare – Amintiri din copilărie,
Ursul păcălit de vulpe, etc.;
- Găsirea unui alt final pentru
textul Capra cu trei iezi .
Științe: - evidențierea modului în care s-au
format diverse forme de relief (la tema
“Relieful României” pentru captarea atenției se

53
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

poate folosi basmul Făt-Frumos din lacrimă,


de Mihai Eminescu).
Istorie: - prezentarea unor fenomene și procese
cum ar fi războaiele dacilor cu romanii,
înfăptuirea unirii, având ca fundament
povestirile lui Creangă, gen Moș Ion Roată și
Unirea.
Religie: - nararea diferitelor episoade biblice.
 Forma de inițiere și deprinderea de a povesti este
repovestirea, reconstituirea povestirii audiate
(deprinderea copiilor de a ordona ideile într-un sens
logic, de a-și adapta vorbirea la context și de a da flux
curent acesteia). Iată, depildă, cum se poate realiza o
lecție mixtă, având ca element de conținut
recunoașterea personajelor, iar ca text suport Fata
babei și fata moșneagului. [vezi anexa nr.2].

II. Conversația este metoda constând în


valorificarea didactică a întrebărilor și răspunsurilor, un

54
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

dialog ce se desfășoară între învățători și elevi, prin care se


stimulează și se dirijează activitatea de învățare a acestora.
Ea este utilizată în predarea noilor cunoștințe, în
reactualizarea și introducerea în tema nouă a lecției, în
fixarea, sistematizarea și verificarea orală a cunoștințelor.
Ca metodă de lucru, conversația este folosită cu
scopul de a obține antrenarea și participarea activă a elevilor
la propria instruire, ajutându-i să decanteze informațiile și
pentru formarea de timpuriu a intereselor cognitive. Succesul
acestei metode depinde foarte mult de măiestria cadrului
didactic de a formula și adresa întrebări. Dat fiind faptul că
principalul instrument de lucru este întrebarea, un loc aparte
îl ocupă tipologia acestora:

 Frontală: De cine este scris basmul?


 Directă: “B” ce te face să susții că basmele au un
final fericit?

 Inversată:
Elevul: Ce se-ntâmpla dacă lupul nu mânca
iezii?
Învățătorul: Tu ce părere ai?

55
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

 De releu și completare:
Elevul “A”: Nu credeți că fata moșneagului n-
ar fi avut și altă soluție decât să plece?
Învățătorul către alt elev: Colegul vostru a
ridicat o problemă interesantă. Ce părere aveți?
 De revenire: “Z” și-a exprimat mai devreme
opinia că acestei povești i s-ar potrivi un alt final.
Care credeți că ar fi?
 Imperativă: Explicați diferențele dintre cele două
personaje, respectiv fata babei și fata
moșneagului.
 De controversă: Prin ce se deosebește lupul din
“Scufița Roșie”, de lupul din “Capra cu trei iezi”?
Nu trebuie, însă, omise nici exigențele formulării
diverselor tipuri de întrebări. Astfel, de o mare importanță
sunt: claritatea întrebărilor, accesibilitatea, varietatea,
corectitudinea, simplitatea și precizia lor.
Conversația își dovedește eficiența în măsura în care
este corelată cu celelalte forme de activitate.

56
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

III. LECTURA, în ciclul primar, devine una dintre


cele mai eficiente căi de învățare, de cultivare a limbajului
copiilor. Prin lectură se pun în mișcare gândirea și imaginația
elevilor; ea este o metodă eficientă de formare a deprinderii de
citire curentă, conștientă, corectă și expresivă, de dezvoltare a
vorbirii, în esență.
Lectura îmbracă două forme: lectura activă (citirea
explicativă), care pune accentul pe analiza, înțelegerea și
trăirea ideilor cuprinse într-un text, pe analiza unitară a
conținuturilor și a formei artistice de exprimare a acestuia, și
lectura independentă care se bazează pe lucrul cu manualul
(citirea textului, împărțirea în fragmente închegate, cu înțeles,
sesizarea ideilor principale, redarea într-un plan, întocmirea
unor rezumate, răpsunsuri la întrebările din manual).
 Formarea capacității elevilor de a se orienta în textul
citit, în funcție de specificul lui, se poate asigura prin
intermediul lecturii explicative. Componentele
acesteia oferă resurse multiple de valorificare a

57
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

conținutului unui text citit, indiferent de genul sau


specia din care face parte. [vezi anexa nr.3].
Receptarea conștientă a textelor literare incluse în
manualele de limba și literatura română ale ciclului primar
impune familiarizarea elevilor, prin modalități de lucru
specifice vârstei, cu unele particularități artistice ale genurilor
și speciei literare. Fără definiții și fără teoretizări, trebuie
stabilit împreună cu elevii dacă n textul supus investigației,
scriitorul povestește întâmplări săvârșite de personaje ori își
exprimă, în mod direct, propriile gânduri și sentimente. Pentru
vârstea școlară mică, cele mai accesibile specii ale genului
epic rămân: povestea, basmul, legenda, fabula.

IV. Jocurile didactice reprezintă una din metodele


de stimulare ce satisfac nevoia de maturitate și gândire corectă
a elevilor claselor mici. Depășind opinia după care jocul ar fi
“o activitate neserioasă”, și prin aceasta, total diferită de
muncă, J. Deway va atrage atenția că ele “nu sunt, prin natura
lor, atât de antitetice cum se presupune adesea”. Astăzi,
acumulând cunoașterea și înțelepciunea atâtor secole, a putea

58
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

susține că jocul este “o modalitate intrinsic-avantajoasă și


motivată de a călători spre maturitate și lumea muncii”. Abia
atunci când are loc trecerea de la “a juca joaca” la “a juca
jocul” (G. H. Mead) EUL intră în faza sa de maturizare.
Funcția de comunicare a limbajului este cultivată la
maximum prin intermediul jocului. În cadrul acestei metode
didactice stimulative, trebuința de comunicare se impune
pentru elev, jocul stimulând maturizarea, dar și procesele
afectiv-motivaționale, precum și funcțiile intelectuale.
Jocurile orale pot fi: cu întrebări, jocuri-ghicitori,
dramatizări, jocuri cu materiale. În acest sens, materialul
didactic întrebuințat trebuie să îndeplinească cerințe speciale,
în afară de cele cunoscute (accesibilitate, aspect atrăgător,
calități artistice). Materialul didactic, indiferent de natura lui,
nu trebuie să fie încărcat, greoi, pentru a nu-i împiedica pe
elevi în rezolvarea sarcinii didactice.
Astfel, în clasa pregătitoare, pentru jocul “Căsuța
fermecată”, joc în care elevii trebuie să recunoască unele
personaje din poveștile cunoscute și să verbalizeze acțiunile
întreprinse de acestea, jetoanele trebuie să fie desenate
expresiv. Materialul didactic trebuie să fie corespunzător și
din punct de vedere al dimensiunii.

59
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Pregătirea materialului didactic necesită, așadar, o


atenție specială din partea învățătorilor, care, în același timp,
trebuie să găsească soluții interesante de prezentare a acestuia,
astfel încât, prin procedeul folosit, să trezească interesul
copiilor pentru jocul didactic. Iată, spre exemplificare, o serie
de imagini ce pot fi descoperite în “Căsuța fermecată” și, după
recunoașterea personajelor și a poveștii căreia aparțin, în
extindere, elevii au sarcina să redea conținutul textului:

a) Jocul: “Dacă aș fi scriitor, ce personaj aș crea...”

Materiale utilizate: creioane, carioci, caietul de


Comunicare în limba română

60
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Metode: Se solicită elevilor să realizeze desene de


tipul:
 Reprezentați, prin desen, personajul creat;
 Realizați afișe privind “calitățile” sau
“defectele” personajului respectiv;
 Întocmiți oral un discurs care să fie ținut pe un
post TV local, cu privire la personajul respectiv;

b) Jocul: “Procesul personajului negativ

Materiale utilizate: clasa organizată sub forma sălii de


tribunal, fișe de lucru, costume adecvate.
Metode: Se organizează un proces în care sunt
“judecate” personajele negative; vor fi desemnați un avocet al
apărării, unul al acuzării, un judecător și unu – doi martori
de fiecare parte.

Se propun subiecte de process:


 Lupul cel rău;
 Fata babei;
 Spânul;
 Iedul mare și cel mijlociu, etc.

61
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Nume și prenume: _______________ Data: _________

FIȘĂ DE LUCRU
“Personajul negativ”
Acțiunile acestui personaj de poveste au efecte
pozitive și negative:
a) În coloanele de mai jos, enumeră acțiunile pozitive și
negative ale acestuia:
A Acțiuni pozitive B Acțiuni negative
1.
2.
3.
4.
b) Completează spațiile punctate cu afirmații
corespunzătoare:
Fata babei era ..................................................
c) Scrie numele altor personaje de poveste asemănătoare
din punct de vedere al comportamentului cu acesta:
........................................................................................
........................................................................................
........................................................................................
........................................................................................

62
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

c) Joc de pantomimă: “Personajul favorit”


Materiale utilizate: săculeți cu sarcini didactice
Metode: Elevilor li se prezintă regulile jocului:
 nu au voie să comunice decât prin gesturi;
 timpul desfășurării probei: 3 min;
 echipele își desemnează câte un reprezentant.
Participanți: colectivul clasei împărțit în trei grupe;
Conducătorul jocului: învățătorul clasei;
Mod de desfășurare: fiecare echipă își desemnează un
reprezentant; pe rând, elevul ales de echipă va extrage un
bilețel pe carje stă scris numele unui personaj de poveste;
elevul se va gândi, iar după ce predă biletul conducătorului
jocului, va mima n fața echipei; dacă echipa recunoaște
personajul, în timpul stabilit, și formulează trei propoziții
legate de acesta, câștigă un punct.

d) Jocul: “Ziarist pentru o zi”


Materiale utilizate: stilouri, carnețele pentru notițe
Participanți: elevii clasei;
Mod de desfășurare: elevii clasei sunt solicitați să
realizeze un articol de ziar. Ei își stabilesc întrebările pe care
le vor adresa, la modul imaginar, scriitorului Ion Creangă.

63
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Întrebări posibile:
 Domnule Ion Creangă, dacă ar fi să creați alte povești,
cum le-ați intitula?
........................................................................................
........................................................................................
 Care din personajele create de dumneavoastră intră în
categoria “favoriților”?
........................................................................................
........................................................................................
 Ce personaj este mai puțin iubit de dumneavoastră?
........................................................................................
........................................................................................
 Dacă ar fi să creați un alt final pentru povestea
“Punguța cu doi bani”, care ar fi acela?
........................................................................................
........................................................................................
Notă*: pentru a fi jocul mult mai interesant, se pot
stabili “personajele”: ziaristul și autorul “Amintirilor din
copilărie”
e) Jocul: “Despre ce poveste e vorba”
Materiale utilizate: foi de hârtie pe care sunt scrise
fragmente sugestive din poveștile lui Creangă
Participanți: toți elevii clasei;

64
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Mod de desfășurare: conducătorul jocului va citi câte


un fragment semnificativ din trei povești ale lui Creangă,
binecunoscute. Apoi va cere elevilor să indice, în ordine,
titlurile textelor din care fac parte fragmentele citite.
f) Jocul: “Cine-i autorul?”
Materiale utilizate: foi pe care sunt scrise pasaje
sugestive din opera scriitorului, de recunoscut
Participanți: toți elevii clasei;
Mod de desfășurare: conducătorul jocului recită sau
citește câte o singură strofă dintr-o poezie ori un fragment de
cinci - șase rânduri dintr-o poveste, cărora li se anunță titlul, și
va cere elevilor să ghicească numele autorului.
g) Jocul: “Ce ar spune personajul “X” despre sine, dac[ ar
putea vorbi?”
Materiale utilizate: buc[‚i de hârtie pe care stau scrise
numele de personaje de poveste cunoascute.
Participanți: clasa, împărțită în trei grupe, și va
desemna câte un reprezentant;
Mod de desfășurare: fiecare reprezentant al grupei
extrage o hârtie cu numele personajului respectiv; după ce
citește, în gând acest nume, se “pune” în pielea personajului și
se autocaracterizează; grupa din care face parte elevul va

65
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

trebui să recunoască personajul respectiv; câștigă echipa care


recunoaște cele mai multe personaje.

V. Învățarea prin dramatizare se practică sub forma


citirii de roluri sau interpretării acestora, ce prezintă personaje
de basme. Pentru exemplificare, iată câteva: “Lupul și capra”,
“Capra și iezii”, “Cocoșul și boierul”, “Baba și moșneagul”,
“Soacra și nurorile”, “Fata moșului și fata babei”.
“Utilizarea metodei jocului ca și a altor metode
euristice reprezintă una din cele mai importante tendințe ce se
manifestă în câmpul metodologiei didactice, ca expresie a
creșterii nevoii de eficiență a actului educativ, pus față în față
cu cerințele tot mai exigente ale unei lumi în continuă (și
neașteptată) schimbare.”18
Capacitatea de ași asuma rapid rolurile, de a lua
decizii, de a construe alternative, de a opta în cunoștință de
cauză, se impun mult mai mult formate și exersate. Doar

18
Cozma, T., 2001, Psihologie – Pedagogie (cursurile anului I – învățământ
la distanță), pp. 69 – 70.

66
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

astfel, școala nu numai că va veni la întâlnirea cu societatea,


dar îi va putea asigura și progresul.
În concluzie, înțelegerea esenței jocului, planificarea
lui judicioasă și pregătirea elevilor, în vederea participării lor
active și în condiții optime, condiționează eficiența jocului
didactic.

VI. Șezătoarea este un alt tip de actvitate, care constituie


cadrul metodic pentru obiectivele de referință urmărite și
conținuturile învățării, caracteristice dezvoltării competențelor
de comunicare orală și stimulării creativității elevilor.
“Forma de activitate colectivă, atractivă, recreativă și
dinamizatoare, șezătoarea este potrivită pentru realizarea cu
succes a obiectivelor propuse în domeniul dezvoltării vorbirii
și comunicării”.19 Așadar, șezătoarea:
 cadrul favorabil pentru manifestarea liberă a
competențelor elevilor;

19
Cojocariu, V., 2002, Teoria și metodologia instruirii, pp. 64 - 65

67
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

 solicită, cu precădere, funcția de comunicare a


limbajului, atât în forma monologată, cât și în forma
dialogată;
 dispune la comunicare chiar și pe elevii care manifestă
reticențe în cadrul altor tipuri de activități, oferindu-le
un cadru “festiv”, o anumită notă distinctivă, în care se
implică și ei;
 reprezintă o modalitate eficientă de a îmbogăți
cunoștințele și, inclusiv, de cultivare a capacității de
exprimare, atât prin conținutul informațional vehiculat,
cât și prin cele mai accesibile producții literare (poezii,
snoave, ghicitori, basme);
 oferă o bogăție de impresie, pe care elevii le trăiesc
autentic, spontan și sincer;
 stimulează și educă atenția voluntară și capacitatea de
rezistență la efort;
 “contribuie la realizarea laturii estetice și morale a
personalității elevilor, prin conținutul de idei și modul
de manifestare”20;
 se dezvoltă funcția expresiv-emoțională a limbajului,
prin crearea și adăugarea unor noi condiții favorabile:

20
Momanu, M., 2002, Introducere în teoria educației, pp. 98 - 99

68
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

lectura artistic, declamarea, dansul și cântecul, ca


puternici stimulenți ai sensibilității estetice în
comunicare.
Pentru exemplificare, iată un model de lecție-șezătoare, ce
se poate realiza cu succes la nivelul clasei a II-a [vezi anexa
nr. 4].
Așadar, în acest proces amplu de receptare a textelor
literare, cadrului didactic îi revine un rol extrem de important:
“trebuie să dovedească, pe lângă o cultură bogată, suplețe
intelectuală, capacitate de emoție estetică, transmițând această
emoție elevilor, pentru a deschide porțile nevăzute ale inimii
acestora spre literatură”.21

IV.3. Modalități de îmbogățire și activizare a


vocabularului, prin intermediul acestei specii
narative
Limba română, având o paletă largă de compartimente,
contribuie la modelarea sentimentelor, dezvoltarea gândirii,
asigurând, cu succes, școlarului mic, suportul evoluției
intelectuale dar și posibilitatea integrării în viața socială.

21
Cucoș, C., (coordinator), 1998, Psihopedagogie pentru examene de
definitivare șI grade didactice, pp. 215 - 216

69
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

Lecțiile de literatură, prin intermediul basmelor, oferă


numeroase posbilități de activizare, valorificare și nuanțare a
vocabularului. Învățarea corectă a sensului cuvintelor și
dezvoltarea calitativă, funcția reală a vocabularului și, implicit
a limbajului, se asigură prin parcurgerea unor etape, din care
nu trebuie să lipsească:
 folosirea termenului nou în situații concrete de viață;
 întrebuințarea cuvântului nou într-o comunicare care
se dezvoltă, fără echivoc, înțelesul propriu;
 desprinderea termenului nou din context și explicarea
lui, mai ales prin seria sinonimică pe care o are și prin
antonimie (atunci când e posibil);
 folosirea cuvântului de către învățător în mai multe
contexte, tot cu sensul său propriu, fundamental;
 efectuarea unor exerciții de utilizare a cuvântului de
către eevi în enunțuri noi, urmate de înlocuirea
termenului cu sinonime sau folosind cuvinte cu sens
apropiat;
 întrebuințarea de către elevi a termenului nou în cadrul
unui context mai larg, în care i se construiește familia
de cuvinte;
 utilizarea cuvântului în locuțiuni sau expresii
(proverbe, mxime, zicători) în a căror combinație intră

70
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

și în care apar sensuri contextuale diferite ale


cuvântului și se evidențiază puterea lui expresivă;
 folosirea de calambururi cu sensuri secundare,
figurate, plastice, aceentul căzând pe posibilitatea de
reliefare a valorilor expresive și estetice.
Pentru însușirea unor cuvinte și expresii noi, copiii
trebuie ajutați să pătrundă sensul ideilor, al gândurilor, al
sentimentelor exprimate prin cuvinte. Ei vor fi orientați să
opreze cu diferite sensuri ale aceluiași cuvânt, să întrebuințeze
cuvintele în diversele lor accepțiuni, în contexte accesibile.
Prin exerciții efectute în acest sens, elevii trebuie solicitați să
încerce integrarea noilor cuvinte și expresii în fondul lor
lexical și să probeze aceasta prin construcții proprii de
exprimare verbală.
Iată, spre exemplificare, o serie de exerciții de
vocabular menite să-l activizeze pe cel al copiilor, prin
intermediul unor basme:
rețineți înțelesul cuvintelor următoare și integrați-le în
noi contexte: oca, hâtru, proțap, bezmetic;
găsiți un alt titlu potrivit poveștii “Capra cu trei iezi”
scrisă de Ion Creangă (unul dintre cuvintele din titlu să
fie opus, ca sens, cuvântului ascultător);

71
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

joc de rol: prezentați, pe roluri, cu cuvintele voastre,


întâmplări din povestea “Capra cu trei iezi” (dialogul
dintre capră și iezi; capră și lup; lup și iezi);
jocul: “Ce s-ar întâmpla dacă …” (dacă ursul n-ar fi
ascultat sfatul vulpii);
creați o poveste scurtă pentru a înveseli un coleg sau
un prieten trist (folosiți cuvinte și expresii întâlnite în
basmele lui Creangă);
jocul: “Înțelesul proverbelor” – ex.: “Lauda de sine nu
miroase a bine” (exemple de basme în care se reflectă
acest proverb);
joc de imaginație “Dacă v-ați întîlni cu personajul
principal al basmului ....... ce v-ați spune unul altuia?”;
explicați cum se potrivește proverbul “După faptă și
răsplată” întâmplărilor din povestea “Fata babei și fata
moșneagului”, scrisă de Ion Creangă;
ce sfaturi ați da unui coleg care este leneș și mincinos,
ca și … fata babei?
găsiți motive pentru a convinge un leneș să muncească
la fel cu o albină harnică;
jocul: “Ce e adevărat și ce e închipuit” în basmul citit?
Eleviii claselor primare vin în contact cu textile
literare, cu basmele, în special, în care scriitorul crează o

72
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

limbă artistică, un limbaj poetic, care au întotdeauna o notă


personal, un stil de exprimare propriu.
Învățătorul îi ajută pe elevi să constate că în scrierile
literare limba se caracterizează prin plasticitate, că scriitorul
are deplina libertate să recurgă la întreaga arie a limbii
naționale, inclusiv la formele dialectale, la arhaisme și
neologisme.
Limba literară folosește valorile expresive ale
cuvintelor, modalitate care contribuie la dezvoltarea gândirii și
imaginație creatoare a cititorului și, implicit, la îmbogățirea
vocabularului. Figurile de stil folosite de scriitori (elevii
clasele de a III-a și a IV-a întâlnesc în basme: epitetul,
comparația, metafora, personificarea, alegoria, hiperbola,
inversiunea) au o finalitate bine determinată: “imprimă
vigoare, forță mobilizatoare comunicării, răscolesc viața
interioară a copilului – cititor și îl solicit să simtă și să ia
atitudine alături de scriitor, față de faptele înfățișate în
operele lor”22.
Cu migală și perseverență, scriitorii frământă aluatul
brut al vorbirii commune, explorează intensive resursele,
expresiile și sensul figurat al cuvintelor. Acestea devin în

22
Șerdean, I., 1992, Metodica predării limbii române în clasele I-IV, p. 98

73
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

mâna lor o forță, cu ajutorul cărora își comunică mesajul


artistic, evocă situații și personaje, emoționează și încântă,
încurajează cititorul.
Concluzii
Componentă importantă a literaturii naționale,
literatura pentru copii include totalitatea creațiilor care, prin
profunzimea mesajului, gradul de accesibilitate și nivelul
realizării artistice, se dovedesc capabile să intre într-o relație
afectivă cu cititorii lor.
Repetată în propriu ei cod, literatura destinată copiilor
îmbracă la diferite vârste forme specifice impuse de:
 gradul dezvoltării psihice (gândire, limbaj, imaginație,
emoții și sentimente estetice sau morale);
 sfera de interese, trebuințe și preocupări;
 posibilitățile de identificare și înțelegere a mesajului
artistic, etc.
În aprecierea literaturii destinate copiilor,
accesibilitatea nu constituie singură un criteriu, funcța artistică
și originalitatea fiind hotărâtoare pentru însăți existența operei
literare. Reflectând realitatea prin transfigurarea artistică,
literatura devine o modalitate specfică de cunoaștere,
elementul de specificitate fiind dat de limbajul ei partcular,
preponderent reflexiv.

74
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

“Copilul, scria Piaget, se națte curios de lume și


nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura care îi satisface
această pornire îl încântă”.
Conform teoriei lui Piaget, copilul își dezvoltă
înțelegerea asupra lumii din jurul său, formând reprezentări
interne sau scheme care îi permit să-și consolideze
comportamentul present pentru a se adapta mediului
înconjurător și îi oferă o bază pentru acțiunile viitoare, în
condiții diferite. Aceste scheme se dezvoltă continuu, în ritmul
creșterii volumului de experințe printr-un proces de absorbțiie
a informației noi care antrenează o modificare a schemei
pentru a răspunde noiilor tipuri de experințe.
Deși mult mai informat, mai emancipat, copilul din
zilele noastre rămâne fidel valorilor tradiționale, dar accept și
reclamă trecerea literaturii actuale dincolo de jocul gratuit, de
gingășia disimulată, de peripeții și năzdrăvănii – în lumea
gravă a ideilor și sentimentelor proprii epocii noastre.
Basmele au o mare forță de atracție, în special asupra
vârstelor mici. Ele au fermecat copilăria tuturor generațiilor,
i-au alimentat elanurile, imaginația și i-au deschis căi de acces
către nenumăratele taine ale Universului. Este știută marea lor
valoare instructiv-educativă și formativă; aceasta pentru că
basmele sunt, în primul rând, taboluri ale vieții care reflectă

75
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

problemele majore ale existenței: nașterea, căsătoria, calitatea


fizică și morală a copiilor, a părinților buni sau vitregi,
ridicarea prin merite a tânărului sărac, originea bogăției și a
sărăciei, valoarea conduitei morale, aspirația și posibilitatea
omului de a birui boala și moartea, spațiul și timpul, de a
supune forțele ostile ale naturii, de ași face viața mai frumoasă
și mai ușoară.
Copiii ajung să disocieze posibilul de imposibil, realul
de imaginar, să accepte fantasticul din basm ca pe o convenție
similară cu aceea dintre actor și spectatori, fiind încântați de
larga perspectivă ce li se deschide prin miraculosul basmului,
de poezia lui, de dinamica acțiunii, de frumusețea morală a
personajelor.
Ascultarea sau lectura basmelor stimulează diferitele
procese intelectuale și afective ale copiilor: atenția, memoria,
spiritul de observație, imaginația, operațiile gândirii, limbajul.
Prin natura lor, basmele stârnesc puternice trăiri emoționale și
estetice, stau la temelia sentimentelor și convingerilor morale,
determină atitudini de conduită etică, contribuind astfel la
formarea trăsăturilor de voință și caracter, a premiselor
personalității.
Poveștile lui Creangă par, la prima vedere, apropiate
de basmul popular. De acolo își trag rădăcina, dar intervenția

76
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

autorului este permanentă, cu acea originalitate specifică


acestuia.
“Creangă, spune G. Călinescu, nu rămâne în poveste
într-o zonă mitică, ci se coboară la social, culegând tipicul
printr-o exagerare adecvată la fața locului”23.
Copiii se desfată și ei cu poveștle lui Creangă, deși
trebuie să știe cum să le citească, interretând așa cum el,
povestitorul, interpretează rolul fiecărui personaj.
Fără marcarea intervenției ajutorului, fără intonarea
semnificativă a fiecărei replici, cu greu ar utea gusta copilul
întreaga savoare a textului.
De cealaltă parte, lectura basmelor culte reprezintă un
moent important. Sre deosebire de autorul popular, care
folosește mijloace puține și sobre în descrierea naturii, în
prezentarea personajelor și în analiza stărilor sufletești, marele
scriitor găsește bogate mijloace artistice care amplifică vraja și
atracția pentru basm.
La vârsta școlară, contactul nemijlocit cu opera duce la
formarea și consilodarea deprinderilor de citire corectă,
conștientă și nuanțată, îmbogățirea substanțială a
vocabularului, activizarea și nuanțarea fondului lexical al

23
Călinescu, G., 1987, Ion Creangă (viața și opera). p.152

77
Valențe estetice și educative ale poveștilor lui Ion Creangă
Ioana Roxana Iordache

copiilor, însușirea structurii gramaticale corecte a limbii, prin


lectură perfecționându-se deprinderea cititului ca prim
instrument de muncă intelectuală.
Literature pentru copii cultivă dragostea pentru limba
maternă, inepuizabilă în resurse poetice, gustul pentru frumos,
sensibilitatea și discernământul în selecția valorilor,
imaginația creatoare.

78