UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"

FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE

Conf. univ. dr. GRAŢIELA GHIC

Lect. univ. dr. CARMEN JUDITH GRIGORESCU

ANALIZA ECONOMICO- FINANCIARA

-Manual de studiu individual-

1
2
 UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"
FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE

Conf. univ. dr. GRAŢIELA GHIC

Lect. univ. dr. CARMEN JUDITH GRIGORESCU

ANALIZA
ECONOMICO- FINANCIARA
-Manual de studiu individual-

3
Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria

Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin

Editurii Pro Universitaria

Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al
Editurii Pro Universitaria

ISBN 978-606-647-174-9

4
 CUPRINS

1. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ............................................................................ 7

ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

1.1. Obiectul analizei economico-financiare.................................................................................... 7

1.2. Tipologia analizei economico-financiare .................................................................................. 8
1.3. Conţinutul procesului de cunoaştere ştiinţifică a fenomenelor economico-financiare ........... 10
1.4. Metodologia analizei economico-financiare a firmei ............................................................. 13
1.4.1. Metode ale analizei calitative ........................................................................................... 13
1.4.2. Metode ale analizei cantitative ......................................................................................... 14

2. ANALIZA MEDIULUI ECONOMIC EXTERN AL FIRMEI ............................................... 28

2.1. Analiza cote-părţi de piaţă ..................................................................................................... 28

2.2. Analiza poziţiei concurenţiale ................................................................................................ 29
2.3. Analiza stucturii concurenţiale ............................................................................................... 30
2.4. Analiza contextului concurenţial............................................................................................ 31
2.5. Modele de analiză strategică asupra mediului concurenţial ................................................... 32

3. ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE ............................... 40

3.1. Analiza activităţii de producţie şi comercializare, pe baza indicatorilor valorici .................. 40

3.2. Analiza raportului static dintre principalii indicatori valorici ................................................. 42
3.3. Analiza raportului dinamic dintre indicatorii valorici............................................................. 42
3.4. Analiza cifrei de afaceri .......................................................................................................... 43
3.4.1.Analiza structurală a cifrei de afaceri ............................................................................... 44
3.5. Analiza factorială a cifrei de afaceri ....................................................................................... 45

4. ANALIZA VALORII ADĂUGATE .......................................................................................... 49

4.1. Analiza valorii adăugate ......................................................................................................... 49

4.2. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate ...................................................................... 50
4.2. Analiza factorială a valorii adăugate ...................................................................................... 51
4.3. Analiza producţiei fizice ........................................................................................................ 52

5. ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII .............................................................. 54

5.1. Analiza cheltuielilor întreprinderii .......................................................................................... 54

5
 5.2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor firmei ..................................................................... 56
5.3. Analiza cheltuielilor de exploatare ......................................................................................... 57

6. ANALIZA CHELTUIELILOR LA 1000 LEI CIFRĂ DE AFACERI................................... 58

6.1. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri .................................................................... 58

6.2. Analiza cheltuielilor variabile şi fixe ..................................................................................... 59
6.2.1.Analiza cheltuielilor variabile ........................................................................................... 59
6.2.2.Analiza cheltuielilor fixe ................................................................................................... 59
6.3. Analiza principalelor categorii de cheltuieli ........................................................................... 60

7. ANALIZA RENTABILITĂŢII .................................................................................................. 65

7.1. Analiza rentabilităţii întreprinderii ......................................................................................... 65

7.2. Analiza profitului – ca indicator în mărime absolută a rentabilităţii întreprinderii ................ 66
7.2.1.Analiza situaţiei generale privind profitul întreprinderii .................................................. 66
7.2.2. Analiza structurală şi factorială a profitului net şi brut din activitatea totală a
întreprinderii .............................................................................................................................. 67
7.2.3.Analiza structurală şi factorială a profitului brut din activitatea totală ............................ 68
7.2.4.Analiza structurală şi factorială a profitului brut la nivelul celor trei tipuri de activităţi 69
7.2.5.Analiza factorială a profitului brut aferent cifrei de afaceri.............................................. 70
7.2.6.Analiza factorială a profitului brut aferent producţiei vândute totale a întreprinderii ...... 71
7.2.7.Analiza factorială a profitului brut aferent producţiei vândute ......................................... 75
a întreprinderii la nivel de produs .............................................................................................. 75

8. METODE DE CALCUL ŞI ANALIZĂ A RATEI RENTABILITĂŢII ................................ 78

8.1. Rata rentabilităţii economice .................................................................................................. 78

8.2. Rata rentabilităţii financiare sau profitabilităţii ........................................................................ 79
8.3. Rata rentabilităţii resurselor consumate .................................................................................. 80
8.4. Analiza structurală şi factorială a rentabilităţii brute pe tipuri de activităţi ............................ 80
8.5.Analiza factorială a rentabilităţii brute aferente producţiei totale vândute .............................. 81
8.6. Analiza factorială a ratei rentabilităţii brute aferente producţiei vândute pe produs .............. 82
8.7. Analiza rentabilităţii brute pe produs pe baza punctului critic ............................................... 83

9. TEMĂ DE EVALUARE A CUNOŞTINŢELOR ..................................................................... 88

BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................................. 98

6
 Unitatea de învăţare 1

1. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE
ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

Introducere
Disciplina Analiză economico-financiară impune abordarea unei problematici vaste, care, într-o succesiune
logică, ar putea fi rezumată astfel:

1. Obiectul Analizei economico-financiare ca disciplină ştiinţifică

1.1. Obiectul analizei economico-financiare. Analiza, sinteza, inducţia, deducţia şi
abstractizarea – metode impuse de cercetarea ştiinţifică a realităţii obiective.
1.2. Tipologia analizei economico-financiare.
1.3. Conţinutul procesului de cunoaştere ştiinţifică a fenomenelor economico-financiare.
1.4. Factorii care determină schimbări de stare în funcţionarea sistemelor microeconomice.
1.5. Funcţiile analizei.
1.6. Sistemul de informaţii, premisă a efectuării analizei economico-financiare.
2. Metodologia Analizei economico-financiare a firmei
2.1. Gruparea metodelor Analizei economico-financiare în funcţie de laturile fundamentale
ale cunoaşterii – latura calitativă şi latura cantitativă
2.2. Etapele activităţii practice de analiză economico-financiară.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– definirea conceptului de analiză economico - financiară;

– cunoaşterea metodelor specifice analizei economice.

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să tarseze etapele procesului de analiză economico - financiară;

– studenţii vor putea să diferenţieze factorii care determină schimbări de stare în funcţionarea sistemelor
microeconomice
– studenţii vor putea să descrie metodele, tehnicile si procedeele specifice analizei economico – financiare.

1.1. Obiectul analizei economico-financiare

Cunoaşterea ştiinţifică a realităţii obiective, a mecanismului de formare şi

manifestare a fenomenelor şi proceselor economico-financiare, precum şi a
legăturilor cauzale dintre acestea, face necesară utilizarea unui ansamblu de
metode şi tehnici specifice, cele mai frecvent folosite fiind: analiza, sinteza,
inducţia, deducţia şi abstractizarea.

7
Analiza:
- reprezintă acea metodă raţională ce presupune descompunerea unui întreg
(fenomen sau proces) în elementele sale constructive pentru ca prin metode
specifice să fie studiate esenţa lor.
- face posibilă cunoaşterea realităţii obiective, în toată complexitatea sa.
Sinteza:
- este acea operaţiune logică de reunire într-un singur tot unitar a elementelor
, factorilor, cauzelor şi condiţiilor izolate anterior prin operaţia de analiză,
cu scopul dobândirii imaginii integrale, structural-relaţionale a întregului
respectiv şi al evidenţierii manifestărilor esenţiale caracteristice acestui
întreg.
Inducţia:
- reprezintă acea metodă logică, ce permite stabilirea unei concluzii general
valabile pentru situaţii economice similare celei analizate, mergând pe o
filieră de la particular la general, de la exemple concrete la generalizări.
Deducţia:
- este acea operaţiune raţională cu ajutorul căreia se poate deduce o
concluzie pornind de la general la particular.
Abstractizarea:
- reprezintă metoda raţională prin care se face trecerea de la concretul ce se
poate percepe la concretul logic.
În concluzie, cercetarea ştiinţifică a realităţii obiective presupune
utilizarea corelată a analizei, sintezei, inducţiei, deducţiei şi
abstractizării.

1.2. Tipologia analizei economico-financiare

Diversitatea activităţilor desfăşurate de către o întreprindere reclamă

necesitatea utilizării mai multor tipuri de analiză, care pot fi structurate după
mai multe criterii. Se impune o clasificare a multiplelor tipuri de analize, pe
baza acestor criterii, deoarece, astfel, deciziile pot fi direcţionate şi
fundamentate în raport de laturile, cerinţele sau segmentele analizate.
a) În funcţie de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza şi
momentul desfăşurării fenomenului, distingem:
- analiza retrospectivă sau post-factum;
- analiza curentă;
- analiza previzionala sau prospectivă.
Analiza post-factum(retrospectivă):
- presupune cercetarea rezultatelor întreprinderii potrivit relaţiilor cauzal-
funcţionale şi implicit evidenţierea gradului de realizare a obiectivelor
programate.
- surprinde prezentul şi trecutul ceea ce impune crearea unei noi categorii –
prin separarea prezentului de trecut.
Analiza concomitentă sau curentă:
- constă în urmărirea modului în care se îndeplinesc o serie de prevederi, sau
sunt contracarate acţiunile factorilor perturbatori.
Analiza previzională sau prospectivă:
- presupune determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen economic pe
baza cercetării factorilor şi acţiunilor în perspectivă.
- se bazează pe variabile presupuse, incerte.
- stă la baza elaborării strategiilor de dezvoltare ale firmei.
b) Din punctul de vedere al studierii însuşirilor esenţiale ale fenomenului
economico-financiar, întâlnim:
- analiza calitativă;
- analiza cantitativă.

8
 Analiza calitativă:
- studiază esenţa fenomenului, însuşirile sale de bază, factorii care îl
determină.
- utilizează metoda abstractizării, stabilind modelele în care sunt prinse
legăturile esenţiale caracteristice fenomenelor economico-financiare.
Analiza cantitativă:
- presupune cercetarea fenomenelor economico – financiare prin determinări
cantitative.
- foloseşte tot mai mult metodele şi procedeele maUnitatea de invatareticii
moderne.
c) După nivelul la care se realizează analiza, există:
- analiza microeconomică;
- analiza mezoeconomică;
- analiza macroeconomică.
Analiza microeconomică:
- vizează fenomenele economico-financiare la nivelul firmei considerată ca
un sistem sau a subdiviziunilor sale organizatorice.
Analiza mezoeconomică:
- studiază fenomenele şi procesele la nivelul sectorului sau al ramurii de
activitate în scopul evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţii
concurenţiale a acesteia, a situaţiei produselor de substituţie etc.
Analiza macroeconomică:
- presupune studierea fenomenelor la nivelul economiei naţionale sau al
economiei mondiale, operând preponderent cu indicatori globali sau
mărimi agregate.
d) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, distingem:
- analiza statică;
- analiza dinamică.
Analiza statică1:
- studiază fenomenele, precum şi elementele şi factorii care influenţează
asupra acestora la un moment dat, relevând pe baza relaţiilor existente între
acestea, o anumită poziţie a fenomenului supus analizei.
Analiza dinamică:
- cercetează fenomenele economice în evoluţia lor în timp.
e) După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul, distingem:
- analiza pe termen scurt;
- analiza pe termen lung.
Analiza pe termen scurt:
- se referă la unitatea de timp mai mică de un an, fiind utilizată frecvent de
managementul operativ, intern.
- operează preponderent cu modele de tip determinist.
Analiza pe termen lung:
- operează cu date care depăşesc termenul de un an.
- utilizează modele de tip statistic sau stocastic.
f) După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem:
- analiza economică;
- analiza financiară, luată separat sau împreună cu prima, devenind analiză
economico - financiară;
- analiza tehnico-economică.
Evident, seria criteriilor în funcţie de care pot fi stabilite şi alte tipuri de analiză
economico – financiară nu este epuizată.

1
Noţiunea de static este legată de modul de efectuare a analizei şi nu de natura fenomenului, deoarece fenomenele, prin natura lor, nu
pot fi statice.

9
 1.3. Conţinutul procesului de cunoaştere ştiinţifică a fenomenelor
economico-financiare

Conţinutul procesului de analiză economico-financiară, inclusiv îmbinarea

acesteia cu sinteza, presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) Delimitarea obiectivului analizei:
- constă în identificarea anumitor fapte, fenomene, rezultate, care se exprimă
sub forma unor mărimi absolute sau a unor indicatori.
- delimitarea scopului se face în timp şi spaţiu, cantitativ şi calitativ,
utilizând anumite metode de evaluare şi calcul.
b) Determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor care au influenţat
fenomenul studiat:
- descompunerea în elemente presupune o analiză structurală.
- se realizează conform principiului descompunerii în trepte: factorii se
stabilesc în mod succesiv, trecând de la cei cu acţiune directă la cei care
acţionează indirect, prin intermediul celor cu acţiune directă, până la
stabilirea cauzelor finale.
c) Determinarea corelaţiilor dintre fiecare factor şi fenomenul analizat pe
de o parte, cât şi dintre diferiţii factori care acţionează asupra acestuia, pe
de altă parte.
- se determină relaţia cauză-efect, respectiv raporturile de condiţionare.
Parcurgerea acestor trei etape conduce la elaborarea modelelor de analiză
ale proceselor şi fenomenelor analizate.
d) Măsurarea influenţelor diferitelor elemente sau factori asupra
fenomenului analizat
- în această etapă intervine analiza cantitativă, care folosind modelele
factoriale adecvate permite măsurarea influenţelor, dimensionarea
rezervelor interne şi aprecierea cât mai exactă a rezultatelor.
e) Etapa stabilirii concluziilor şi aprecierilor asupra activităţii
desfăşurate2.
- este etapa în care echipa de analiză întocmeşte raportul sau referatul de
analiză.
- concluziile şi aprecierile trebuie să cuprindă aspecte critice, să nu conţină
contradicţii, să fie logice şi coerente, să exprime aportul factorilor materiali
sau umani la obţinerea rezultatelor şi deficienţelor constatate.
f) Etapa elaborării măsurilor:
- presupune stabilirea deciziilor menite a contribui la utilizarea optimă a
factorilor de producţie, la obţinerea unor randamente maxime ale utilizării
acestora în vederea asigurării marjei concurenţiale, a viabilităţii firmei.
Parcurgerea acestor faze, în ordinea menţionată, asigură caracterul
ştiinţific şi totodată integral al cercetării oricărui fenomen
economico – financiar.

Factorii care determină schimbări de stare în funcţionarea

sistemelor microeconomice

Factorii, ca forţe motrice ale dezvoltării, determină formarea şi modificarea

unui fenomen economic, a unui rezultat.
Pentru efectuarea unui studiu sisUnitatea de invataretic al factorilor este
necesară gruparea acestora după anumite criterii.
Analiza tuturor categoriilor de factori este absolut necesară în abordarea
fenomenelor economice, deoarece conexiunile care există între aceştia se

2
foloseşte metoda sintezei

10
reflectă în rezultatele activităţii economico-financiare.
a) După conţinutul lor, distingem următoarele categorii de factori:
- tehnici;
- tehnologici;
- organizatorici;
- economici;
- social-politici;
- demografici;
- psihologici;
- biologici;
- naturali etc.
b) După caracterul lor în cadrul unei relaţii cauzale, distingem:
- factori cantitativi, care sunt purtătorii materiali ai celor calitativi şi
multiplicatori ai acestora;
- factori calitativi au aceeaşi natură cu fenomenul analizat, deosebindu-se de
acesta prin gradul de extensie;
- factori structurali, care apar când rezultatul analizat se referă la mărimi
agregate.
De regulă, factorii de structură sunt conţinuţi de factorii cantitativi, dar
acţionează prin intermediul celor calitativi.
c) După modul cum acţionează, deosebim:
- factori cu acţiune directă, sunt acei factori care îşi exercită nemijlocit
influenţa asupra fenomenului analizat;
- factori cu acţiune indirectă sunt cei care acţionează asupra fenomenului
analizat prin intermediul primei categorii.
d) După efortul propriu al întreprinderii, distingem:
- factori dependenţi de efortul propriu;
- factori independenţi de efortul propriu.
e) După gradul de sintetizare, există:
- factori simpli, sunt cei care nu mai pot fi descompuşi în elemente
componente;
- factori complecşi, sunt cei care pot fi descompuşi pe diferite trepte până la
factori simpli.
f) După izvorul acţiunii lor, întâlnim:
- factori interni (endogeni), care îşi au originea în interiorul întreprinderii;
- factori externi (exogeni), care îşi au originea în mediul exterior
întreprinderii.
g) După stadiul circuitului economic în care acţionează sunt:
-factori specifici aprovizionării;
-factori specifici producţiei;
-factori specifici distribuţiei (comercializării) producţiei.
h) După posibilităţile de previziune, distingem:
- factori previzibili (cerţi sau determinabili), care acţionează în cadrul unor
procese controlabile, fără să implice apariţia de riscuri;
- factori imprevizibili (aleatori) sunt cei determinaţi de forţe ce nu pot fi
dominate, care acţionează necontrolat ca urmare a unor abateri de la
desfăşurarea normală a proceselor economice.
i) După intensitatea acţiunii lor, distingem:
- factori dominanţi (cheie, principali) a căror influenţă este hotărâtoare în
obţinerea rezultatelor.
- factori secundari a căror influenţă este redusă, uneori neglijabilă.
Criteriile de clasificare ale factorilor nu au caracter limitativ, cele
menţionate având însă o deosebită utilitate practică în analiza economico-
financiară.

11
 Funcţiile analizei

Importanţa analizei economico–financiare rezultă şi din funcţiile acesteia.

Astfel, subliniem:
a) funcţia informaţională:
- asigură valorificarea datelor furnizate de întregul sistem de evidenţă
economică, în scopul informării centrelor de decizie asupra modului de
realizare a performanţelor economico-financiare, precum şi a cauzelor care
au generat eventuale dereglări.
b) funcţia de evaluare a potenţialului tehnico-economic al întreprinderii:
- se materializează prin cele două laturi ale sale: diagnostic şi respectiv
reglare.
c) funcţia de fundamentare a deciziei pe criterii de eficienţă:
- reprezintă o cerinţă obiectivă a desfăşurării activităţii în oricare domeniu al
vieţii economico-sociale.
d) funcţia de identificare şi mobilizare a rezervelor interne 3
- analiza are rolul de a evalua calitatea managementului prin nivelul
performanţelor obţinute şi de a oferi informaţii certe privind modul de
gestionare a patrimoniului, prefigurând totodată cerinţele supravieţuirii în
viitor a întreprinderii.
e) funcţia de realizare a conexiunii cu mediul exterior economico-
financiar:
- presupune analiza relaţiilor directe sau indirecte ce se stabilesc cu diferiţi
parteneri.

Sistemul de informaţii, premisă a efectuării analizei economico-

financiare

Cele două mari categorii de surse în baza cărora se formează informaţia

economică la nivelul întreprinderii sunt:
a) Sursele interne (cu caracter endogen), reprezentând informaţiile generate
de procesele interne de combinare şi utilizare a factorilor producţiei.
b) Sursele exterioare, care includ informaţiile privind conjunctura pieţei
interne şi internaţionale, performanţele concurenţei etc., servesc întreprinderii
în ceea ce priveşte orientarea activităţii acesteia şi în dimensionarea
obiectivelor într-un anumit context concurenţial.
Categoriile de informaţii utilizate în analiza economico – financiară pot fi
grupate astfel:
- după natura lor, distingem următoarele categorii de informaţii: ştiinţifice,
tehnologice şi tehnice; economice şi financiare; juridice; politice; de
marketing; sociale şi sociologice etc.4.;
- după legalitatea lor , distingem informaţii legale şi informaţii nelegale.
Pentru ca informaţia să fie valorificată cu maximă eficienţă în analiză şi în
procesul de decizie, ea trebuie să se caracterizeze prin:
- utilitate, adică să servească unui scop;
- exactitate, aceasta reprezintă cerinţa de bază privind reflectarea obiectivă şi
corectă a fenomenului analizat; în plus se impune ca preluarea informaţiilor din
diferite surse să se facă corect;
- profunzime, legăturile cauză-efect să fie complet surprinse contribuind astfel
la creşterea capacităţii de cunoaştere în procesul de analiză şi de diagnostic şi
implicit pe această bază la fundamentarea şi eficienţa deciziilor;
- vechime, această caracteristică a informaţiei condiţionează operativitatea şi
calitatea deciziei ;

3
Temă. Conspect: noţiunea de rezerve interne (definiţie, clasificare).
Sursa: Constantin C. Cojocaru (coord): Analiză economico-financiară, Ed. Economică, 2004, pag.20-21.
4
J. Villan: L’entreprise aux aquets, Paris, 1992, pg. 27-30

12
 - valoare atestată prin crearea condiţiilor de a lua cele mai eficiente decizii
privind funcţionarea sistemului condus;
- costul informaţiei, ca trăsătură ce stabileşte eficienţa acesteia în raport de
valoarea ei pentru procesul de analiză.

1.4. Metodologia5 analizei economico-financiare a firmei

În analiză se utilizează o serie de metode, tehnici şi procedee specifice sau

împrumutate din domeniul altor ştiinţe menite să contribuie la realizarea
obiectului ei. Acestea se pot grupa în două categorii:
- metode ale analizei calitative;
- metode ale analizei cantitative.

1.4.1. Metode ale analizei calitative

Metodele utilizate, în general, în analiza calitativă a realităţii obiective pot fi

departajate în felul următor:
- metode de bază, care urmăresc determinarea relaţiilor cauzale dintre
fenomenele economico – financiare: metoda concordanţei, metoda diferenţei,
metoda combinată, metoda variaţiei concomitente şi metoda soldului;
- metode complementare care urmăresc determinări analitice privind modelele
economico – financiare: metoda descompunerii în elemente componente,
metoda diviziunii în timp şi spaţiu, metoda grupării, metoda comparaţiei.

Metode de bază

Metoda concordanţei poate fi definită astfel: un fenomen economico –

financiar poate fi considerat drept cauza altui fenomen economico – financiar
doar dacă, în toate cazurile observate, face parte din ansamblul de împrejurări
care preced fenomenul economico – financiar studiat.
Metoda diferenţei este definită după cum urmează: un fenomen economico –
financiar poate fi considerat drept cauză a altui fenomen economico – financiar
doar dacă este prezent în ansamblul de împrejurări în care a apărut fenomenul
economico – financiar studiat şi este absent în ansamblul de împrejurări în care
nu a mai aparut fenomenul economico-financiar studiat..
Metoda combinată (a concordanţei şi a diferenţei) poate fi definită astfel: un
fenomen economico – financiar poate fi considerat cauza altui fenomen
economico – financiar numai dacă este prezent în două sau mai multe
ansambluri de împrejurări în care a apărut fenomenul economico – financiar
studiat şi este absent din alte două sau mai multe împrejurări în care nu a apărut
fenomenul studiat.
Metoda variaţiei concomitente este definită astfel: dacă variaţia unui fenomen
economico – financiar determină întotdeauna apariţia altui fenomen economico
– financiar, atunci primul fenomen este cauza celui de-al doilea.
Metoda soldului poate fi definită astfel: dacă din cuantumul unui fenomen
economico – financiar scădem acea parte care a fost determinată numai de
unele fenomene economico – financiare, cealaltă parte a acestui fenomen
trebuie să fie determinată de fenomenele economico – financiare rămase.

5
metodologia reprezintă, într-o accepţie sintetică, totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o ştiinţă.

13
 Metode complementare

Diviziunea sau descompunerea rezultatelor vizează latura structurală a

fenomenului economico – financiar studiat, rezultatele activităţii economico-
financiare a întreprinderilor fiind reflectate cu ajutorul unor indicatori care se
divid şi se descompun constituind un suport concret al diagnozei fenomenelor
petrecute în activitatea firmei.
Gruparea constă în separarea colectivităţii cercetate în categorii omogene de
unităţi, după variaţia uneia sau a mai multor caracteristici. Alegerea
caracteristicilor de grupare se face în funcţie de scopul urmărit în analiză.
Comparaţia este utilă în analiza fenomenelor economico – financiare întrucât
prezintă interes nu numai comportarea fenomenului economico – financiar într-
o anumită împrejurare, dar şi comparaţiile ce ar trebui făcute cu alte fenomene
economico – financiare.
Este obligatorie asigurarea comparabilităţii datelor, atât din punct de vedere al
omogenităţii conţinutului, cât şi al modului de exprimare într-un etalon unic
care să fie determinat după o metodologie unitară.

1.4.2. Metode ale analizei cantitative

Metodele cantitative de analiză au rolul de a măsura contribuţia factorilor şi

elementelor componente asupra variaţiei fenomenului studiat faţă de un anumit
criteriu de comparaţie, fiind surprinsă, în felul acesta, finalitatea de mărime şi
sens a legăturilor cauzale.
Principalele metode ale analizei cantitative sunt: metode substituţiilor în lanţ,
metoda balanţieră, metoda ABC, metoda ratelor, metoda analizei regresionale,
metoda scorurilor, metoda Cercetărilor Operaţionale, etc.

Metoda substituirilor în lanţ

Metoda substituirilor în lanţ permite măsurarea contribuţiei diferiţilor factori la

formarea sau modificarea rezultatului faţă de nivelul de bază.
Se aplică în cazul în care relaţiile de tip determinist dintre factorii de influenţă
au forma de produs sau raport.
Aplicarea corectă a metodei necesită respectarea următoarelor criterii de ordin
procedural:
- substituirea factorilor se face, obligatoriu, în ordinea condiţionării lor
economice: întâi factorii cantitativi, apoi factorii cu rol structural iar în final
factorii cu rol calitativ;
- operaţiunile de substituire se fac succesiv, nu simultan;
- un factor substituit rămâne în această poziţie şi în operaţiile ulterioare.
a) Utilizarea metodei substituirilor în lanţ când între factorii care influenţează
asupra unui fenomen sunt relaţii de tip produs.
Considerăm pentru exemplificare un model de trei factori dat de:
F=a+b-c
în care: F reprezintă fenomenul analizat;
a, b, c - elementele care influenţează asupra fenomenului analizat.
Analiza fenomenului (F) o putem efectua atât în mărimi absolute, cât şi în
mărimi relative.

Analiza fenomenului în mărimi absolute.

Modificarea fenomenului analizat (F) se determină comparând valoarea
efectivă (F1) cu valoarea de referinţă (F0), astfel:
∆F = F1-F0
Măsurarea influenţei fiecărui factor asupra modificării
14
fenomenului analizat, îmbracă următoarele forme de exprimare:
- influenţa modificării elementului a:
Fa   a 1 b 0 c 0  a 0 b 0 c 0  a 1  a 0 b 0 c 0
- influenţa modificării elementului b, acţiunea lui a fiind deja determinată:
Fb   a 1 b1c 0  a 1 b 0 c 0  a 1 b1  b 0 c 0
- influenţa modificării elementului c, acţiunile factorilor a şi b fiind
determinate:
Fc   a 1 b1c1  a 1 b1c 0  a 1 b1 c1  c 0 
Şi de această dată suma influenţelor factorilor explică sporul absolut ( F):
F  Fa   Fb   Fc
Analiza fenomenului în mărimi relative
Analiza fenomenului în mărimi relative, pe bază de indici, permite
generalizarea şi oferă baze certe pentru efectuarea de comparaţii în timp şi
spaţiu.
Când rezultatul supus analizei cantitative este exprimat în procente:
F1  F0 F
F%   100  1  100  100
F0 F0
Procedând la măsurarea în mărimi relative a influenţelor celor trei factori,
rezultă:
- modificarea elementului a:
a1b0c0  a 0 b 0c0 a  a0 a
F%a    100  1  100  1  100  100.
a 0 b0c0 a0 a0
- modificarea elementului b, după ce influenţa lui a a fost stabilită:
a1b1c0  a1b 0 c0 a b - b c a b - b  a b 
F%b    100  1 1 0 0  100  1  1 0  100  1   1  100  100 
a 0 b0c0 a 0 b 0 c0 a0 b0 a 0  b0 
- modificarea elementului c, după ce influenţele lui a şi lui b au fost stabilite:
a1b1c1  a1b 0 c0 a b c - c  a b c - c  a b c 
F%c   100  1 1 1 0  100  1  1  1 0  100  1  1   1  100  100 
a 0 b 0 c0 a 0 b0c0 a 0 b0 c0 a 0 b 0  c0 
Modificarea în mărime relativă a fenomenului analizat se determină astfel:
F%  F%a   F%b   F%c
b) Utilizarea metodei substituţiilor în lanţ când între factori sunt relaţii de
tip raport.
Aplicarea metodei substituţiilor în acest caz, îmbracă două forme de prezentare
în funcţie de locul unde este situat factorul cantitativ (la numitor sau la
numărător).
Considerăm fenomenul economico - financiar F determinat de acţiunea a doi
factori aflaţi într-un raport de directă şi inversă proporţionalitate: a şi b.
Formula de calcul este:
a
F .
b
Avem:
- pentru perioada de bază:
a0
F0 
b0
- pentru perioada curentă:
a1
F1 
b1

Când factorul cantitativ a se află la numărător, iar rezultatul supus

analizei cantitative este exprimat în cifre absolute
Modificarea fenomenului analizat ( F) poate fi scrisă astfel:
a1 a 0
F  F1  F0  
b1 b 0

15
Această variaţie este determinată de acţiunea:
- factorului a:
a1 a 0
Fa    .
b0 b0
- factorului b:
a1 a1
Fb   
b1 b 0
Evident, se verifică corelaţia:
F  Fa   Fb  .
Ceea ce în mărimi relative, pe bază de indici, înseamnă:
a1 a 0

F1  F0 b b0 a b  a b 
F%   100  1 100   1  0  1 100   1  0  1  100
F0 a0 b a
 1 0  a b
 0 1 
b0
din care:
- datorită acţiunii lui a:
a1 a 0

b0 b0 a b  a 
F%a    100   1  0  1  100   1  1  100
a0 b
 0 0a  a
 0 
b0
- datorită acţiunii lui b:
a1 a1

b b0 a b a b  a b 
F%b  1  100   1  0  1  0   100  1  0  1  100
a0 b
 1 0a b 0
a 0 
a 0 
b1 
b0
Modificarea în mărime relativă a fenomenului analizat, se determină astfel:
F%  F%a   F%b  .
Când factorul cantitativ se află la numitor, iar rezultatul supus analizei
cantitative este exprimat în cifre absolute
Modificarea fenomenului analizat ( F) poate fi scrisă astfel:
F  F1  F0
Această variaţie este determinată de acţiunea:
- factorului b:
a0 a0
Fb   
b1 b 0
- factorului a:
a1 a 0
Fa    .
b1 b1
Evident, se verifică corelaţia:
F  Fa   Fb  .
Ceea ce în mărimi relative, pe bază de indici, înseamnă:
a1 a 0

F1  F0 b b0 a b  a b 
F%   100  1  100   1  0  1  100   1  0  1  100
F0 a0 b
 1 0a  a
 0 1b 
b0
din care:
- datorită acţiunii lui b:
a0 a0

b b0 a b  b 
F%b  1  100   0  0  1  100   0  1  100
a0  b1 a 0   b1 
b0
- datorită acţiunii lui a:
a1 a 0

b b1 b a 
F%a   1  100  0   1  1  100
a0 b1  a 0 
b0

16
 Modificarea în mărime relativă a fenomenului analizat, se determină astfel:
F%  F%a   F%b  .

Metoda balanţieră

Metoda balanţieră sau metoda input-output este folosită în analiza economică

când se urmăreşte asigurarea unui echilibru între resursele şi necesităţile din
diferite domenii de activitate .
Modelul maUnitatea de invataretic care surprinde acest tip de relaţii este
următorul:
F=a+b-c
în care:
F reprezintă fenomenul analizat;
a, b, c - elementele care influenţează fenomenul analizat.
Analiza oricărui fenomen se poate face atât în mărimi absolute, cât şi în mărimi
relative.
a) Analiza fenomenului în mărimi absolute
Modificarea oricărui fenomen (F), se stabileşte ca diferenţă între valoarea
efectivă (F1) şi valoarea de referinţă a acestuia, considerată ca bază de
comparaţie (F0), astfel:
∆F = F1-F0
din care datorită:
- influenţei modificării elementului a:
Fa   a 1  b 0  c 0  a 0  b 0  c 0   a 1  a 0
- influenţei modificării elementului b:
Fb   a 0  b1  c 0  a 0  b 0  c 0   b1  b 0
- influenţei modificării elementului c:
Fc   a 0  b 0  c 1  a 0  b 0  c 0   c1   c 0 
Suma influenţei elementelor explică sporul absolut :
F  Fa   Fb   Fc
Această metodă se utilizează frecvent în cazul analizei structurale a
fenomenelor economico-financiare.
b) Analiza fenomenului în mărimi relative
Formulele de cuantificare se prezintă astfel:
F% 
F1  F0 a  b1  c1   a 0  b0  c0   100
 100  1
F0 a 0  b0  c0 
Variaţia este determinată de:
- modificarea elementului a:
a1  a 0
F%a    100
a 0  b0  c0
- modificarea elementului b:
b1  b0
F%b   100
a 0  b0  c0
- modificarea elementului c:
F%c 
-c   c   100
1 0

a 0  b0  c0

Modificarea în mărime relativă a fenomenului analizat, se determină astfel:

F%  F%a   F%b   F%c

Metoda ABC6

Metoda îşi propune o analiză selectivă a componentelor unui fenomen sau

rezultat în funcţie de poziţia lor în cadrul întregului, purtând şi denumirea de

6
Iniţiatorul metodei este Pareto

17
 metoda 20/807.
Etapele8 aplicării metodei sunt:
- definirea fenomenului şi a parametrului specific acestuia;
- stabilirea valorilor parametrului specific;
- clasarea componentelor fenomenului analizat după legea ABC (în ordinea
descrescătoare a parametrului specific);
- determinarea valorii cumulate a parametrului specific;
- determinarea celor trei grupe de semnificaţie ABC;
- reprezentarea grafică a fenomenului cu ajutorul curbei ABC.

Metoda ratelor

Ratele reprezintă un raport între două mărimi comparabile din punct de vedere
logico-economic şi care valorează mai mult decât cele două mărimi evaluate
separat.
Pentru toate categoriile de analiză economică şi financiară ratele constituie
corelaţii de eficienţă economică, fie a activităţii, fie a structurilor.
Interpretarea ratelor necesită prudenţă pentru că în aparenţă pot arăta o
situaţie bună, în realitate să ascundă anumite riscuri.
Astfel sunt calculate mai ales acele rate care permit fundamentarea deciziilor de
menţinere şi dezvoltare a unei firme într-un context concurenţial.
După conţinutul lor ratele pot fi9 :
- ratele de lichiditate şi solvabilitate, exprimă capacitatea întreprinderii de a-
şi onora obligaţiile de plată pe termen scurt, cu o perioadă de maturitate mică;
- ratele de echilibru financiar evidenţiază anumite proporţionalităţi care se
stabilesc în cadrul şi între diferite fluxuri financiare;
- ratele de gestiune, măsoară eficienţa cu care întreprinderea îşi utilizează
activele de care dispune;
- ratele privind managementul datoriei, explică în ce măsură întreprinderea
este finanţată prin credite;
- ratele de rentabilitate, măsoară eficacitatea echipei manageriale, aşa cum
rezultă ea din veniturile obţinute şi din rentabilitatea investiţiilor.

Metoda analizei regresionale (corelaţiei)

Metoda corelaţiei se aplică în cazul când între variabilele unui model

economico – financiar există relaţii de cauzalitate de tip probabilist –
statistic.
Caracterul practic al acestei metode, justifică utilitatea sa atât în analiza post-
factum, cât şi în analizele previzionale, cu scopul declarat de a extrapola
tendinţele de evoluţie ale unor fenomene economice în viitor.
Utilizarea acestei metode presupune respectarea unui anumit traseu:
a)stabilirea conţinutului economico – financiar al fenomenului analizat şi
al factorilor care îşi exercită acţiunea asupra sa. În această fază se aleg
variabilele modelului;
b) cunoaşterea legăturilor de cauzalitate dintre fenomen şi factorii de
influenţă şi alegerea pe această bază a ecuaţiei de regresie corespunzătoare.
c) determinarea valorilor parametrilor ecuaţiei de regresie, cu ajutorul
metodei celor mai mici pătrate, în vederea identificării complete a acestor
funcţii.
d) calcularea intensităţii legăturii fenomenului economico – financiar analizat
şi factorii de acţiune cu ajutorul coeficientului de corelaţie sau a raporturilor de
corelaţie10.

7
din studii statistice a rezultat că 80% din rezultate sunt determinate de un număr redus de variabile.
8
M.Niculescu: Diagnostic global strategic, Ed. Economică, 1997, pag.46
9
Robu V, Georgescu N: Analiză economico – financiară, Ed. ASE, 2001

18
 e) estimarea gradului de acţiune a factorilor asupra fenomenului economico
– financiar analizat cu ajutorul coeficientului de determinare multiplă sau
parţială.

Metoda scorurilor (scoring)

Metoda scorurilor este o tehnică de analiză discriminantă, constituind o

metodă de diagnostic extern care constă în măsurarea şi interpretarea
riscului la care se expune investitorul (creditorul întreprinderii), dar şi
întreprinderea ca sistem în activitatea viitoare.
Funcţia scor reprezintă o funcţie construită pe baza unui anumit număr de rate
şi a semnificaţiei acestora în definirea sănătăţii financiare a firmei.
Funcţia scor se notează Z şi are forma:
Z  ax1  bx2  ...  zx n
unde:
x1,...,xn – reprezintă ratele luate în calcul;
a,b,...,z – sunt coeficienţii de ponderare ai ratelor.
În teoria şi practica internaţională, funcţiile scor sunt foarte apreciate şi utilizate
întrucât ele au un grad ridicat de predicţie, indicând – la nivelul firmei – gradul
de vulnerabilitate al acesteia.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Descrieti metoda substituirilor in lant si metoda balantieră.

2. Prezentaţi rolul funcţiilor de producţie în analiza previzională.
Studii de caz

A
Annaalliizzaa ddeecciizziieeii llaa pprroodduuccăăttoorr îînn ccoonnddiiţţiiii ddee ccoonnccuurreennţţăă ppeerrffeeccttăă

Producătorul trebuie să hotărască nivelul (volumul) producţiei sale, şi în acelaşi timp, metoda de
producţie utilizată. Evident trebuie precizat faptul că există distincţie între decizia pe termen lung şi cea
pe termen scurt şi anume în ceea ce priveşte numărul de restricţii care apar. Pentru a lua această dublă
hotărâre, el trebuie să cunoască:
a) cantitatea totală a resurselor, volumul bugetului de care dispune pentru perioada cercetată, notat cu C;
b) preţurile pe piaţa factorilor pr1 şi pr2.
C, pr1 şi pr2 exprimate în unităţi monetare sunt, deci, date exogene pentru agentul economic considerat, în
momentul în care se ia decizia. Desigur, acţiunile sale anterioare au putut avea un rol în determinarea
totalului C al resurselor de care dispune astăzi; C depinde, într-adevăr, de beneficiile, de profiturile
anterioare. Dar, în momentul în care se ia hotărârea, C este o mărime dată. În ceea ce priveşte preţurile
factorilor, acestea scapă integral controlului producătorului, în condiţii de concurenţă perfectă agenţii
economici preluând preţurile pieţei.
Posibilităţile de alegere ale producătorului se vor manifesta pornind de la compararea graficului
izocuantelor cu dreapta bugetului sau dreapta izocostului.

 y - y 
10 2
formula de calcul este x unde Ryx reprezintă raportul de corelaţie între factorul x şi fenomenul economico
R yx  1 
 y - y 
2

– financiar y; y reprezintă valoarea reală a fenomenului economico – financiar studiat; yx – valoarea teoretică determinată de
influenţa lui x; y - valoarea medie a fenomenului analizat. Cu cât mărimea acestui raport se apropie de 1 cu atât legătura dintre
factorul x şi fenomenul economico – financiar este mai intensă.

19
 r2

Q1
r2 = - Pr1/Pr2 * r1 + C/Pr2
A

QM

 r1
B
Presupunem că producătorul va utiliza cantităţile r1 şi
r2 din fiecare din cei 2 factori.
p r1 C
Avem: r1  p r1  r 2  p r 2  C = > r 2    r1 
pr 2 pr 2
aceasta este ecuaţia unei drepte a cărei pantă negativă este definită de structura preţurilor, prin
p r1
raportul .
pr 2
C C p
Obţinem: tg  :  r1
p r 2 p r1 p r 2
Prin construcţie orice punct al dreptei reprezintă o cheltuială egală, dar cu o repartizare diferită între r1 şi
r2 .
În concluzie, se pun următoarele probleme privind decizia optimă a nivelului de activitate, decizie ce
trebuie fundamentată de producător pentru a realiza:
a)o producţie(fizică) maximă în condiţiile bugetului de cheltuieli fixat C;
b)un nivel minim al cheltuielilor pentru a asigura un nivel fixat al producţiei , Q0;
c)profitul maxim, cunoscând că pe piaţa produsului realizat, preţul pieţei pentru fiecare unitate de produs
este p, iar pe piaţa factorilor preţurile sunt pr1, respectiv pr2.
Deoarece modul de abordare a celor trei cazuri este asemănător conducând la obţinerea aceloraşi legităţi
economice va fi tratat doar primul scenariu.

M miizzaarreeaa pprroodduuccţţiieeii llaa uunn ccoosstt ddaatt

Maaxxiim
Modelul maUnitatea de invataretic al acestei probleme de fundamentare a deciziei este:
 max Q  Qr1 , r2 

 p r1  r1  p r 2  r2  C
În ipoteza că Q  C 2 , se determină punctul de optim pentru funcţia F folosind metoda multiplicatorului
Lagrange.
Construim funcţia Lagrange (sau lagrangeanul) ca o combinaţie liniară între funcţia de optimizat şi
restricţia bugetară, aceasta fiind introdusă cu coeficientul   R , numit multiplicatorul Lagrange:
Lr1 , r 2,    Qr1, r 2    C  r1  p r1  r 2  p r 2 
Se determină punctele staţionare ale funcţiei Lagrange, rezolvând sistemul: L  0 .
 L
 r1  0  Q ' r1 r1, r 2   p r1  0   r 1  Q ' r 1  p r 1 
 L   
  0   Q ' r 2 r1, r 2   pr 2  0    r 2  Q ' r 2  p r 2

 r 2 C  r1  p  r 2  p  0 r 1  p  r 2  p  C
 L  0  r1 r2  r1 r2

 
Obţinem astfel un sistem cu 3 necunoscute r1, r2 şi .
Primele două ecuaţii arată că, la optim, randamentele marginale ale factorilor sunt proporţionale cu
costurile factorilor, factorul proporţionalitate fiind multiplicatorul Lagrange .
Din ele se obţine cerinţa:

20
  r1 p r1  p
 (sau r  r 2  r 2 ).
r 2 pr 2  r1 p r1
La optim RMS este egală cu raportul costurilor factorilor.
Este evident, pe de o parte, că în starea de echilibru, raportul productivităţilor marginale este egal cu
raportul preţurilor. În afară de aceasta, există egalitate şi între productivităţile marginale împărţite la
preţuri; în sfârşit, multiplicatorul Lagrange este egal cu raportul (constant) al productivităţii lor marginale
împărţite la preţuri.
 r1*  Dr1  p r1 , p r 2 , C 
Din ecuaţiile ,, se obţine soluţia  care înlocuită în relaţia  va da
r 2*  Dr 2  p r1 , p r 2 , C 
Q ' r1 r1*, r 2 *
*   .
p r1
Funcţia Lagrange devine, pentru * găsit:
 r1, r 2   Lr1, r 2,    Qr1, r 2    x  C  r1  p r1  r 2  p r 2  şi care are derivatele de ordin 2:
 '' r12 r1, r 2   Q '' r12 r1, r 2 
 '' r 22 r1, r 2   Q '' r 22 r1, r 2 
 '' r1r 2 r1, r 2   Q '' r1r 2 r1, r 2 
deci conţin doar informaţiile asupra funcţiei de producţie.
Deci H  r1, r 2   H Q r1, r 2  , pentru ca optimul găsit r1*, r 2 * să fie maxim trebuie ca H  r1*, r 2 * să
fie negativ definită [i.e. H Q r1*, r 2 * negativ definită] = >
i)minorii principali de ordin I sunt negativi:
  Q  
 '' r12 r1, r 2    0   r1  0
r1  r1  r1
  Q  
 '' r 22 r1, r 2    0 r 2  0
r 2  r 2  r 2
Aceste relaţii arată că o condiţie de optim de ordin II pentru maximizarea producţiei este ca, la optim,
randamentele marginale ale factorilor să fie descrescătoare;
ii)minorul principal de ordinul II (singurul),  2  det H  este pozitiv.
Observaţii: 1) Din condiţiile de ordinul al doilea, se deduce că pentru existenţa unui maxim, trebuie ca
izocuantele să aibă convexitatea către origine;
2) Interpretarea economică a multiplicatorului Lagrange decurge din următorul raţionament. De regulă,
restricţiile reflectă limitarea resurselor, de exemplu, cazul considerat mai sus când consumul de resurse la
nivelul firmei este supus restricţiei bugetare de încadrare în volumul alocat pentru aceste cheltuieli C.
Se presupune că se modifică volumul alocat C. Ce efect va avea asupra valorii optime?
 r 1 x   r1  p r 1 , p r 2 , C  
Evident soluţia optimă (r1x, r2x) depinde de C:   - funcţii de cerere de factori.
r 2   r 2  p r1 , p r 2 , C 
x

Diferenţiind funcţia de producţie Q  Q r1, r 2   dQ  Q ' r1 dr1  Q ' r 2 dr 2 .

Din restricţia bugetară C  r 1  p r1  r 2  p r 2 rezultă expresia diferenţialei:
dC  p r1  dr1  p r 2  dr 2 .
Aşa cum s-a demonstrat mai sus, în sistemul de echilibru:
 Q ' r1  p r1 dQ  p r1 dr1  p r 2 dr 2
 '   dQ  dC dC = 1 = > . = dQ
Q r 2  p r 2 dQ    p r1 dr1  p r 2 dr 2 
Astfel multiplicatorul Lagrange () măsoară producţia suplimentară care decurge din relaxarea restricţiei
bugetare.
Deci multiplicatorii Lagrange evaluează eficienţa marginală a utilizării resurselor.

21
 Generalizare
 max Q  Qr1 , r2  , rn 

 p1 r1  p 2 r2    p n rn  C
unde Q = volumul producţiei (fizice)
r1,...,rn = cantitatea din cei n factori;
p1,p2,...,pn = preţurile de piaţă ale factorilor
C = bugetul de cheltuieli
Ip: Q  C 2
Această problemă clasică, de maximizare sub constrângere se scrie formând funcţia Lagrange:
 n

Lr1 ,  , rn ,    Qr1 ,, rn     C   pi ri 
 i 1 
Punctele staţionare ale acestei funcţii se obţin rezolvând sistemul L  0
 L
 r 0
 1 Q ' r1  p1 (1)
 L 0  '
 Q r  p 2 (2)
  r2  '2
 L 0 Q rn  p n (n)
 rn  p1 r1    p n rn  C (n+1)
 L
 0
 
Împărţind relaţiile (1),..., (n-1) la relaţia (n) obţinem:
Q ' ri p
'
 i cu i  1, n  1
Q rn pn
de unde deducem următoarea legitate economică: comportamentul optimal al producătorului se realizează
când raportul randamentelor marginale ale factorilor egalează raportul preţurilor de piaţă ale acestora.
Q ' ri p
Dar r i  '
 i  la optim ratele de substituţie ri,j trebuie să fie egale cu raportul preţurilor
n
Q rn pn
factorilor respectivi.
Rezolvând sistemul de n ecuaţii cu n necunoscute (r1,...rn) obţinem primele n-1 necunoscute în funcţie de
(rn):
r1 = 1 (p1, p2,..., pn, rn)
r2 =  2 (p1, p2,..., pn, rn)
.....................................
rn-1 =  n 1 (p1,...,pn, rn).
Înlocuim în ecuaţia de buget şi rezultă:
 n 1 
 p j  j  p1 ,  , p n , rn   p n rn  C
 j 1 
De aici obţinem funcţia de cerere din factorul n:
rn x  Dn  p1 , , p n , C 
Înlocuim în expresiile  j şi găsim cererea din ceilalţi factori.
Asociem funcţia auxiliară
 
 r1 , r2 ,, rn   Lr1 , r2 , , rn ,  x   Qr1 ,, rn    x  C   pi ri 
n

 i 1 
Cum H  r   H Q r  , r  r1 ,  , rn  trebuie ca H  r  să fie negativ definită  H Q r   negativ


definită.
i)minorii principali de ordin impar: negativi [de aici rezultatul legitatea randamentelor marginale

22
descrescătoare];
ii)minorii principali de ordin par: pozitivi
Q ' r1 Q ' r2 Q'r
Observaţie: şi în acest caz:     2
p1 p2 pn
Se demonstrează în egală măsură:dC = 1 = >   dQ

SSttuuddiiuu ddee ccaazz..((PPrroobblleem

maa m
miinniim
miizzăărriii ccoossttuurriilloorr))
KL
Pentru o firma se cunoaşte funcţia de producţie Y  . Se pune problema realizării unei
K  L
producţii date Y  Y 0 cu cheltuieli minime. Date numerice:costurile cu salariile si capitalul, aceleaşi de
la aplicaţia anterioara si Y 0 =5 miliarde lei. Varianta: Y1 =7 miliarde lei.
Soluţie:Modelul maUnitatea de invataretic este:
min .B  s  L  c  K

 F ( K , L)  Y0
Lagrangeanul acestei probleme este:
l  sL  cK  [Y0  F ( K , L)]
Condiţiile necesare de optim(CNO):
 l
 L  0
 s  FL'  0
 l 
  0  c  FK'  0
 K  F ( K , L)  Y
 l  0

   0

deci se găsesc legile fundamentale de comportament optimal al producătorului, adică acesta va acţiona
s c F' F'
aşa încât randamentele marginale ale factorilor ( L  ,k  ) sau L  K adică raporturile intre
k  s c
randamentele marginale si costurile factorilor respectivi trebuie sa fie acelaşi, indiferent de factorii de
producţie.
 s KL
Din primele doua ecuaţii ale (CNO) se obţine L  , adică în cazul funcţiei Y  se
K c K  L
 s
găseşte K  L  
 c
Înlocuind în cerinţa a 3-a obţinem:
    s 
 L        Y0
   c 
 s
L2  
 c   s
 Y0   K   L 
  s    c
L      
 c   C c
    ' 
 FK  k

Numeric, pentru   0,1 ;   0,2; Y0  5000 mil. lei găsim:

1
L  (0,1  0,2  )  5000  823,3  L  823 angajaţi
3,093
K  L  3,093  2546,499  K   2,5465 mld. lei capital
 

23
 c c(k   ) 2 1
     0,129    0,129 .
K  7,71
Costurile minime sunt:
B   B min  s  L  c  K   0,84  823  0,1  2546,5  B   649,69 mil. lei
Verificam daca rezultatele găsite corespund într-adevăr unui minim.
Procedam ca mai sus, la problema anterioara.
Calculăm funcţia  ( K , L)  L( K , L,  )  sL  cK   [Y0  F ( K , L)] şi matricea hessiană
corespunzătoare:
  '' 2  'KL
'
   FK'' 2  FKL
''

H  ( K , L)   'K'  
  KL  'L' 2    FLK
'' '' 
 FL2 
Ţinând cont de rezultatele de la punctul anterior, găsim ca minorii principali de ordinul 1 sunt pozitivi,
2 ( L ) 2 2 ( L ) 2
 1   FK'' 2   0 şi '
1   F ''
 0
(K   L ) 3 (K   L ) 3
2
L

O
Oppttiim
miizzaarreeaa ddeecciizziieeii ccoonnssuum
maattoorruulluuii

O importanţă deosebită în fundamentarea deciziei optime la consumator este determinarea legităţilor ce

descriu comportamentul consumatorului. Problema care apare este următoarea: considerăm o economie în
care se produc n bunuri şi alegem o categorie de consumatori ce dispun de venitul V şi doresc
achiziţionarea bunurilor 1,...,n în cantităţile x1,..,xn la preţurile de piaţă p1,...,pn astfel ca satisfacţia
acestora, măsurată prin funcţia de utilitate asociată, să fie maximă.
MaUnitatea de invataretic:
max Ux1 ,.., x n 
n .
p x
i 1
i i V

 n
Lx ,    Ux 1 ,.., x n     V   p i x i 
 i 1 
U
U mg1   p1 1
x 1
...
Din Lx ,    0  U
U mgn   p n n 
x n
n

p x i i V n  1
i 1

Împărţind primele n-1 relaţii la relaţia n obţinem:

U mg1 U mgn
 ...  .
p1 pn
Astfel condiţia necesară de optim pentru fundamentarea deciziei optime a consumatorului este ca
utilităţile marginale să fie direct proporţionale cu preţurile bunurilor. Valoarea comună a rapoartelor este
egală cu multiplicatorul Lagrange ataşat restricţiei de buget.
O altă proprietate care se deduce: RMS este egală cu raportul preţurilor bunurilor.
Rezolvând sistemul obţinem funcţiile de cerere de bunuri:
x *j  D j p1 ,..., p n , V  j  1, n

24
  
 
n
Asociem  x   L x , *  Ux 1 ,.., x n   *  V  p x i i .
 i 1 
*
Pentru ca punctul x să fie punct de maxim trebuie ca matricea hessiană a funcţiei auxiliare
 x  calculată în punctul x * să fie negativ definită. Aceasta este echivalent cu faptul că matricea
hessiană a funcţiei de utilitate calculată în punctul x * trebuie să fie negative definită.
Deducem de aici că o condiţie suficientă de optim pentru fundamentarea deciziei optime a
consumatorului este ca funcţia de utilitate să fie normală (să se subscrie legii randamentelor marginale
descrescătoare).

Studiu de caz.
Considerăm un consumator a cărui funcţie de utilitate este:
Ux 1 , x 2    ln(x 1  2)   ln(x 2  1)
acesta dispunând de bugetul V pentru cumpărarea bunurilor 1 şi 2 în cantităţile x1 şi x2 la preţurile de
piaţă p1 şi p2. Determinaţi combinaţia optimă a bunurilor de consum. Caracterizaţi bunul 1 calculând
indicatorii cererii marginale.Modelul asociat problemei este:
max Ux 1 , x 2    ln( x 1  2)   ln(x 2  1)
p1 x 1  p 2 x 2  V
Funcţia Lagrange asociată:
Lx 1 , x 2 ,     ln(x 1  2)   ln(x 2  1)   V  p1 x 1  p 2 x 2 
Din Lx 1 , x 2 ,    0 obţinem:
U 
U mg1    p 1 1
x 1 x 1  2
U 
U mg 2    p 2 2 
x 2 x 2  1
2

p x i i V 3
i 1
Împărţind relaţia 1 la relaţia 2 găsim:
 x 2  1 p1
 .
 x 1  2  p 2
p  x 1  2 
x2  1 1 4 .
p 2
Introducem (4) în (3) si deducem funcţia de cerere a bunului 1:
 V  p 2  2
x 1*  D 1 p 1 , p 2 , V    5 .
   p 1    
Folosind (5) în (4) găsim funcţia de cerere a bunului 2 :
 V  2p1  
x *2  D 2 p1 , p 2 , V    6 .
   p 2    
În plus, * 
   p1
 0 - valoarea multiplicatorului Lagrange.
 V  p 2  2p1 
 
 
2
Asociem  x   L x , *  Ux 1 , x 2   *  V  p x i i .
 i 1 
*
Pentru ca punctul x să fie punct de maxim trebuie ca matricea hessiană a funcţiei auxiliare
 x  calculată în punctul x * să fie negativ definită. Aceasta este echivalent cu faptul că matricea
hessiană a funcţiei de utilitate calculată în punctul x * trebuie să fie negative definită.

25
   
 * 0 
  x1  2 
2

Obţinem H U x *    care este negativ definită dacă   0 şi   0 .
  
0 

 x *
2 1 2 

Pentru caracterizarea bunului 1 calculăm indicatorii cererii marginale :
D1
- CMD (Cererea marginală directă) este dată de şi reflectă variaţia cererii bunului 1 în funcţie de
p1
variaţia pe piaţă a preţului propriu p1.
Dacă CMD0 atunci bunul analizat, bunul 1, este bun normal; dacă CMD>0 atunci bunul 1 este bun
anormal.
D1  V  p 2 
Astfel:   0 adică o creştere a preţului bunului 1 induce o diminuare a cererii acestui
p1    p12
bun, de unde bunul 1 este bun normal.
D1
- CMI (Cererea marginală încrucişată) este dată de şi reflectă variaţia cererii bunului 1 în funcţie
p 2
de variaţia pe piaţă a preţului de substituţie p2.
Dacă CMI0 atunci bunurile 1 şi 2 sunt complementare; dacă CMI>0 atunci bunurile 1 şi 2 sunt
substituibile.
D1 
Astfel:   0 adică o creştere a preţului bunului 2 induce o diminuare a cererii
p 2    p1
bunului 1, de unde bunurile sunt complementare.
- CMV ( înclinaţia marginală spre consum sau propensiunea marginală a consumului bunului 1) este
D1
dată de şi reflectă variaţia cererii bunului 1 când cresc sau scad veniturile consumatorului.
V
Dacă CMV0 atunci bunul analizat, bunul 1, este bun inferior; dacă CMV>0 atunci bunul 1 este bun
superior.
D1 
Din :   0 adică o creştere a venitului induce o creştere a cererii acestui bun, de unde
V    p1
bunul 1 este bun superior.
Pentru a completa analiza pot fi calculaţi şi indicatorii de elasticitate astfel:
D1
p1
- ECD (elasticitatea directă preţ – cerere) este dată de şi comensurează variaţia relativă (%) a
D1
p1
cererii bunului (serviciului) 1 consecutiv variaţiei relative (%) a preţului propriu. Evident induce aceeaşi
caracterizare a bunului 1 precum indicatorul marginal asociat.
D1
p 1
Pentru exemplul propus: ECD  1     1,0
D1 2p1
1
p1  V  p 2 
rezultând cererea inelastică la preţ (la o modificare a preţului propriu cantitatea se modifică dar mai lent).
D1
p 2
- ECI (elasticitatea încrucişată preţ – cerere) este dată de şi comensurează variaţia relativă (%) a
D1
p2
cererii bunului (serviciului) 1 consecutiv variaţiei relative (%) a preţului bunului 2. Pentru exemplul

26
 D1
p 1
propus: ECI  2   0
D1  V  p 2   2p1
p2 p 2
rezultând cererea inelastică la preţul de substituţie.
- ECV (elasticitatea cerere - venit) este raportul dintre propensiunea marginală şi cea medie pentru
D1
produsul (serviciul 1) V şi comensurează variaţia relativă (%) a cererii bunului (serviciului) 1
D1
V
consecutiv variaţiei relative (%) a venitului. Pentru exemplul propus:
D1
1
ECV  V  0.
D1  V  p 2   2p1
V V
Numeric, pentru  = 0,5;  = 0,5; p1 =1; p 2 =2; V=100 obţinem:
x1* =50, x1* =25, U *max = 0,5ln2;
ECD = -0,98; ECI = -0,02; ECV = 1 (cerere unitară)

27
 Unitatea de invatare 2.

2. ANALIZA MEDIULUI ECONOMIC EXTERN AL FIRMEI

Introducere

Analiza mediului presupune cunoaşterea structurii acestuia şi a interacţiunilor dintre elementele componente.
Mediul global prezintă două niveluri de structurare: micromediul, respectiv macromediul.
Analiza mediului impune investigarea:
- locului firmei în cadrul mediului şi poziţiei pe piaţă (analiza cotei de piaţă);
- concurenţei cu referire la: poziţia concurenţială, structura concurenţei, contextul concurenţial;
- avantajului concurenţial naţional şi internaţional.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Cunoaşterea paşilor necesari pentru evaluarea pozitiei concurentiale a unei firme;

- cunoaşterea structurii mediului economic extern al firmei şi a interacţiunilor dintre elementele componente.

Competenţele unităţii de învăţare:

- studenţii vor putea să locului firmei în cadrul mediului şi poziţiei pe piaţă;

- studenţii vor putea să identifice forţele ce dau imaginea contextului concurenţial al firmei
- studenţii vor putea să descrie metodele, tehnicile si procedeele specifice analizei mediului economic extern al
firmei.

2.1. Analiza cote-părţi de piaţă

Evaluarea poziţiei concurenţiale a firmei în funcţie de partea sa de piaţă se face cu

ajutorul indicatorilor:
- cotă-parte de piaţă globală (absolută);
- cotă-parte de piaţă relativă;
- cotă-parte de piaţă specifică.
a. Cota-parte de piaţă globală a unei firme reprezintă segmentul din cererea
totală satisfăcută de aceasta pe piaţa analizată. Importanţa acestui indicator este
dată de faptul că exprimă poziţia unei firme în cadrul pieţei.
MaUnitatea de invataretic, apare ca:
CA i
Ci   100
 CA i
unde:
CAi reprezintă cifra de afaceri a firmei i;
 CA i reprezintă vânzările totale ale sectorului analizat.
După cum desfacerile sunt exprimate cantitativ sau valoric, cota-parte de
piaţă caracterizează schimbările cantitative survenite în activitatea firmei şi
a sectorului, respectiv modificările de volum cât şi cele de preţ.
Evoluţia acestui indicator surprinde dinamismul firmei.
Trebuie avute în vedere însă, cazuri precum:
- se constată o creştere atât a cotei-părţi de piaţă cât şi a volumului valoric al
vânzărilor;
- pe fondul unei scăderi a pieţei totale se remarcă o creştere a cotei de piaţă şi o
diminuare a volumului valoric;
- cota de piaţă scade şi odată cu ea scade şi volumul valoric al vânzărilor;

28
- pe fondul unei creşteri mai rapide a pieţei totale, cota de piaţă scade, dar
vânzările totale cresc.
Aceste scenarii scot în evidenţă faptul că nu este semnificativă doar analiza
modificării procentelor, ci se impune şi o analiză a volumului valoric al
vânzărilor.
Pe lângă dinamismul firmei evoluţia cotei de piaţă evidenţiază şi satisfacţia
clientului. Pentru analiza satisfacerii clientului se utilizează doi indicatori: rata de
fidelitate şi rata de atracţie11 calculaţi pe baza informaţiilor furnizate de studiile de
piaţă.
Rata de fidelitate surprinde procentul de clienţi care cumpără acelaşi produs de-a
lungul unei perioade lungi de timp şi care continuă să-l cumpere şi în perioada
actuală de la firma i.
Rata de atracţie corespunde ponderii acelor clienţi care, în perioadele
precedente, au cumpărat un anumit produs de la firme concurente şi care, în
perioada actuală, îl cumpără de la firma i.
Aceşti indicatori duc la calcularea dinamismului concurenţial al firmei şi
permite fundamentarea evoluţiei cifrei de afaceri. Astfel:
Cit  α Ci  t-1  β 1 - Ci  t-1 
unde
α – reprezintă rata de fidelitate;
β – reprezintă rata de atracţie;
C it , C i  t -1 - sunt cotele de piaţă absolute în perioada curentă (t) şi în cea
anterioară
(t-1).
b. Cota – parte de piaţă relativă reprezintă raportul direct de forţe dintre două
firme (firma analizată i şi principalul său concurent j). Se calculează ca raport
între vănzările firmei i şi vânzările concurentului j.
Deci:
CA i Ci
Ci rel   sau C rel 
i
CA j Cj
Pentru o firmă lider cota de piaţă relativă va fi supraunitară şi va fi dată de
raportul dintre cota sa de piaţă şi cea a firmei situate pe locul secund. Pentru
firmele care nu au prima poziţie acest indicator este subunitar, apropierea de
zero indicând o poziţie nesemnificativă pe piaţă a firmei respective. Acest
indicator este operaţional mai ales pe pieţele cu concurenţă de oligopol.
c. Cota-parte de piaţă specifică (servită) se calculează ca raport dintre vânzările
firmei i şi cele ale segmentului specific sau servit.
CA i
Ci   100
 CA i

2.2. Analiza poziţiei concurenţiale

Concurenţa este apreciată de mulţi economişti drept calea cea mai bună de
satisfacere a intereselor tuturor12, respectiv de maximizare satisfacere a nevoilor
pentru consumatori. Sub presiunea concurenţei şi urmărind obţinerea profitului,
decidenţii sunt determinaţi să reducă cheltuielile individuale de producţie, să
introducă progresul tehnic în toate fazele activităţii, să investească în cercetarea
ştiinţifică, etc. Concurenţa este deci un element de referinţă în diagnosticul
comercial al firmei, care necesită un volum informaţional apreciabil cu privire la
concurenţii actuali şi potenţiali atât sub raport numeric cât şi din punctul de
vedere al puterii economice, al provenienţei (piaţa internă sau externă), al
nivelului preţurilor practicate, al calităţii produselor, a reţelei de distribuţiei, al

11
M.Niculescu: Diagnostic global strategic, Ed. Economică, 1997, pag.67
12
F.von Hayek: Collectivist Economic Planning, Janathat Cape, 1975,pag.773

29
poziţiei pe piaţă, a imaginii în rândul consumatorilor. Se impune astfel un concept
mai complex decât cel al cotei-părţi de piaţă care să permită o caracterizare
semnificativă a situaţiei firmei pe o anumită piaţă şi anume poziţia concurenţială.
Pentru a evalua poziţia concurenţială a unei firme trebuie să urmărim cei cinci
factori cheie ai succesului13 care ne permit diferenţierea firmelor performante de
celelalte firme care acţionează în sectorul implicat.
Aceste criterii sunt:
- poziţia pe piaţă, redată cu ajutorul cotei de piaţă globale sau cotei de piaţă
relative şi prin dinamica acestora;
- poziţia firmei în materie de costuri;
- imaginea firmei şi implantarea comercială;
- competenţele tehnice şi tehnologice;
- rentabilitatea şi forţa financiară.
Trebuie remarcat faptul că aceste criterii au acţiune dominantă asupra celorlalte în
faze diferite ale evoluţiei produselor şi firmelor. Calitatea de factor cheie
dominant are un caracter dinamic, putând fi deţinută de oricare dintre factorii
cheie amintiţi. Astfel, corespunzător fazei de lansare a firmei factorul cheie
dominant este competenţa tehnologică, pentru faza de expansiune caracteristic
este cota-parte de piaţă, pentru faza de maturitate a firmei ca factor cheie
dominant remarcăm rentabilitatea şi forţa financiară, în timp ce pentru declin
devin dominante costurile.

2.3. Analiza stucturii concurenţiale

Concurenţa desemnează o anumită structură de piaţă, numită şi structură

concurenţială, în funcţie de:
- numărul şi puterea agenţilor economici participanţi la schimb;
- gradul de diferenţiere la produselor;
- fluiditatea pieţei (posibilităţile de intrare într-o ramură de activitate);
- gradul de mobilitate al factorilor de producţie;
- gradul de cunoaştere a elementelor pieţei, în primul rând, informaţii asupra
preţurilor, cererii, ofertei etc. (transparenţa pieţei).
Evident, numărul de firme nu este suficient pentru a caracteriza stuctura pieţei şi a
concurenţei, motiv pentru care acest criteriu trebuie corelat cu cel dimensional. De
aceea, se impune utilizarea unui sistem de indicatori, dintre care cei mai frecvent
apelaţi sunt: indicele parţial de concentrare, indicele H.H. şi indicele H.T14.
a. Indicele parţial de concentrare surprinde poziţia primelor 4, 8 sau 12 firme
pe piaţa analizată.
n
I pc   C i
i 1
unde:
- Ci este cota-parte de piaţă absolută a firmei i;
- n  {4,8,12}
Prin intermediul lui se poate cunoaşte forţa liderilor de pe piaţa analizată.
b. Indicele H.H. (Herfindhal – Hirschman):
n
I H.H.   C i2
i 1
unde:
n corespunde numărului total al firmelor care acţionează pe piaţă.

13
M.Niculescu: Diagnostic global strategic, Ed. Economică, 1997, pag. 69
14
Ibidem, pag.71

30
c. Indicele H.T. (Hall – Tideman):
1
I H.T.  n
2 iC i   1
i 1
unde:
- n corespunde numărului total al firmelor care acţionează pe piaţă;
- i este rangul firmei;
- Ci este cota-parte de piaţă a firmei i.
1
Pentru indicii H.H. şi H.T. valorile posibile sunt cuprinse între şi 1. Cu cât sunt
n
mai apropiate de 1 putem distinge un grad ridicat de concentrare al firmelor, piaţa
fiind dominată de una (monopol) sau câteva (oligopol) astfel de firme. Apropierea
1
de exprimă o repartiţie egalitară a pieţei între firmele concurente.
n

2.4. Analiza contextului concurenţial

Jocul concurenţial este modificat permanent de evoluţia firmelor deja

existente, dar şi de numărul firmelor nou intrate, de capacitatea lor de a deveni un
concurent periculos, de apariţia unor noi produse ce pot substitui unele deja
existente.
În consecinţă forţele ce dau imaginea contextului concurenţial sunt
următoarele:
- intrările potenţiale de noi concurenţi;
- furnizorii;
- clienţii;
- pericolul apariţiei unor noi produse de substituţie, la care se adaugă forţa din
interiorul sectorului: concurenţa.
Principalul obiectiv al firmei este acela de a se apăra de impactul
acestor forţe.
Astfel se impune evaluarea intensităţii concurenţiale, fapt ce presupune15:
a. Evaluarea riscului intrării de noi concurenţi şi a presiunii pe care aceştia o
pot exercita asupra domeniului de activitate. Aceasta vizează examinarea
barierelor de intrare cu accent pe:
- accesul la tehnologie, materii prime, la canalele de distribuţie;
- costul de trecere la un nou furnizor;
- natura politicilor guvernamentale.
În plus, firmele deja existente pe piaţă pot încuraja sau descuraja noii concurenţi,
ceea ce impune o urmărire atentă a comportamentului acestora.
b. Evaluarea ameninţării apariţiei produselor de substituţie. Acestea impun
produselor unei ramuri un plafon de preţ. Cu cât raportul preţ / performanţe
oferit de un produs de substituţie este mai bun, cu atât se va diminua plafonul
profiturilor acelei ramuri sau firme. Astfel este necesară identificarea acelor
produse care satisfac aceleaşi nevoi de consum dar care au la bază tehnologii
diferite pentru a se realiza o analiză a raportului preţ/performanţă cu scopul de a
vedea dacă produsele de substituţie îşi vor îmbunătăţi poziţia pe piaţă.
c. Evaluarea puterii de negociere a clienţilor impune examinarea unui grup
de factori:
- gradul de concentrare al clientelei;
- importanţa produselor oferite de firmă pentru clientela fidelă;
- nivelul de informare a clientelei;

15
M.Gust (cord.): Analiză economico – financiară, Ed. Independenţa Economică, 2003, pag. 173

31
- costul de trecere al unui client de la un furnizor la altul.
d. Evaluarea puterii de negociere a furnizorilor, fapt ce conduce la analiza:
- gradului de concentrare a ofertei;
- importanţa produselor oferite de aceşti furnizori în ansamblul achiziţiilor firmei;
- posibilitatea de integrare a furnizorilor;
- penuria sau abundenţa ofertei;
- existenţa unor produse de substituţie performante pentru cele oferite de ei.
e. Evaluarea rivalităţii dintre firmele prezente în cadrul domeniului de
activitate impune urmărirea:
- gradului de concentrare a pieţei;
- gradului de diferenţiere a produselor oferite;
- raportul dintre cerere şi ofertă;
- diversităţii concurenţei;
- costurilor sociale sau comerciale generate de o eventuală reconversie.

2.5. Modele de analiză strategică asupra mediului concurenţial

Fundamentarea strategică a deciziilor a condus la apariţia unui număr relativ

ridicat de modele de analiză strategică a mediului concurenţial.
Cele trei modele de referinţă16 sunt:
- modelul B.C.G. (dat de Boston Consulting Group);
- modelul Mc Kinsey;
- modelul A.D.L. (dat de cabinetul de consultanţă Arthur D. Little).
Acestea se bazează pe conceptul de portofoliu de activităţi al unei firme, urmărind
combinarea variabilelor de competitivitate şi de calitate ale sectoarelor de
activitate analizate. Sunt metode cu dublă intrare, bazete pe:
- creşterea economică şi cota de piaţă relativă (B.C.G.);
- valoarea sectorului şi poziţia concurenţială (McKinsey);
- maturitate şi poziţie concurenţială (A.D.L.).

Modelul B.C.G.

Modelul poartă numele de modelul curbei de experienţă. Are la bază ideea că la

dublarea producţiei cumulate a unui produs se înregistrează o diminuare cu 10 –
30% a costurilor. Cele două variabile implicate sunt: rata de creştere a sectorului
analizat, respectiv cota de piaţă relativă a firmei pe acest segment. Analiza
corelată a aspectelor privind poziţia concurenţială a firmei şi dinamica sectorului
se face cu ajutorul matricei strategice BCG.

y Rata de creştere a sectorului

20%
Cadran I Cadran III
Vedetă Dilemă

10%
Cadran II Cadran IV
Vacă de muls Piatră de moară

0 Ci=1 Cota de piaţă realtivă

16
M.Niculescu: Diagnostic global strategic, Ed. Economică, 1997, pag. 75

32
În cele patru cadrane se vor încadra acele produse, firme sau domenii care satisfac
caracteristicile fiecărei zone.
Pentru a fi VEDETĂ se cer satisfăcute următoarele:
- cotă de piaţă relativ mare (poziţie solidă pe piaţă);
- sector de activitate dinamic, aflat în plină expansiune;
- cele mai bune costuri;
- cea mai bună rentabilitate;
- necesar mare de capital pentru a-şi putea menţine poziţia pe piaţă prin investiţii
corespunzătoare scopului;
- obiective: consolidarea poziţiei pe piaţă prin investiţii în ritmul impus de piaţă.
VACA DE MULS se caracterizează prin:
- poziţie solidă pe piaţă, dată de o cotă de piaţă relativă mare;
- sector de activitate cu rată mică de creştere sau aflat în declin;
- costuri avantajoase;
- rentabilitate foarte bună;
- existenţa unor fluxuri financiare pozitive date de nevoi investiţionale reduse;
- obiectiv: menţinerea productivităţii şi rentabilităţii.
DILEMA impune satisfacerea următoarelor:
- cotă de piaţă relativă redusă ceea ce caracterizează o poziţie nesemnificativă;
- există un sector de activitate dinamic, cu o rată de creştere ridicată;
- costuri relativ ridicate;
- rentabilitate redusă;
- există un impas: se iese din activitate sau se intervine cu ceva nou care permite
consolidarea poziţiei concurenţiale, în ciuda unui efort investiţional puternic;
- obiective: ameliorarea poziţiei; selectarea unui segment favorabil şi consolidarea
lui; abandonarea.
În cadranul PIATRA DE MOARĂ se înscriu produsele, firmele sau domeniile
care sunt caracterizate de:
- cotă de piaţă relativă scăzută;
- potenţial de dezvoltare redus;
- costuri foarte ridicate;
- rentabiliate redusă sau chiar negativă;
- este sugerată retragerea, cu excepţia cazurilor strategice;
- obiective: menţinerea poziţiei fără investiţii; segmentare, abandon progresiv.
Orientarea strategică a firmei este deci dependentă de poziţiile pe care domeniile
sale strategice (DAS-uri) le ocupă în această matrice.
Modelul are limitele sale de care trebuie ţinut cont dacă dorim a-l utiliza.
Astfel, el determină poziţia concurenţială a firmei pornind de la noţiunea de curbă
de experienţă şi supralicitează rolul politicii de reducere de cost în detrimentul
altor pârghii concurenţiale. Dar efectul de experienţă are riscurile sle şi nu poate
constitui un instrument valabil de analiză concurenţială, iar preţul nu reprezintă
singura variabilă ce caracterizează concurenţa.
Presupunând că rentabilitatea depinde unic de volumul producţiei şi de partea de
piaţă deţinută, modelul elimină posibilitatea utilizării şi a altor surse (superior
calitative) de avantaj concurenţial: calitate, termene, flexibilitate.
Creatorii modelului presupun că în cursul ciclului său de viaţă, o afacere parcurge
succesiv cele patru zone ale diagramei. Dar este foarte greu a determina practic în
ce fază se găseşte o anumită activitate strategică, dat fiind formele diverse ale
ciclului de viaţă extrem de variabil a fazelor (tendinţa actuală etse cea de scurtare
a duratei de viaţă şi de micşorare a fazei de maturitate).
Fenomenul de respingere a modelului cabinetului de consultanţă Boston
Consulting Group a apărut ca urmare a unei inadecvate utilizări şi interpretări a
acestuia, el ajungând a fi respins în bloc la ora actuală17. Evident, în cadrul
ipotezelor sale, acest model poate fi utilizat în administrarea acelui portofoliu de
afaceri ce presupune o omogenitate a produselor atât la nivelul producţiei cât şi al

17
Cândea D., Fărcaş D: Diagnosticul şi decizia strategică, Ed. Fiman, 1998, pag.128

33
comercializării.

Noua abordare BCG

La începutul anilor 80, Boston Consultin Group a prezentat o versiune renovată a

matricei iniţiale, inspirată din lucrările lui Porter din acea epocă. În această nouă
matrice este introdusă o nouă variabilă de care întreprinderea sau activitatea
strategică poate beneficia: prima de diferenţiere.
Plecând de la principiul că profitul depinde de doi factori (preţ şi cost), există
două posibilităţi de creştere a acestuia:
- a manevra asupra costurilor – firmele în care activităţile beneficiază de efectul
experienţei (deci fac parte din economiile de scară) pot beneficia de resurse mai
puţin scumpe decât ale concurenţilor, obţinând astfel avantaje în termen de cost;
- a beneficia de o primă de diferenţiere pe care consumatorul (clientul) este gata
de a o plăti pentru a obţine produsele căutate de el.
Astfel, matricea răspunde la două dimensiuni corespunzătoare celor două
modalităţi de creştere a profitului prezentate anterior:
- pe abscisă, importanţa avantajului de cost (sau dominare prin cost: Da sau Nu):
redusă spre mare;
- pe ordonată, numărul de căi unice de a atinge avantajul concurenţial (sau prima
de diferenţiere: Da sau Nu): puţine spre multe.
În matrice apar patru categorii de activităţi strategice: fragmentare, specializare,
impas şi volum.
multe

GRI GRI

Activităţi * * * Activităţi
Fragmentate * * * Specializate
Număr de căi unice de obţinere a

* * *
avantajului concurenţial

Parte de piaţă Parte de piaţă

GRI GRI

Activităţi Activităţi
Impas Volum
puţine

Parte de piaţă Parte de piaţă

redusă Importanţa avantajului de cost mare

18
Noua matrice BCG
În activităţile VOLUM, efectul experienţei joacă un rol hotărâtor, iar volumul
conferă avantaj important de cost şi deci de preţ. Este categorie de afaceri în care
cota de piaţă şi rentabilitatea sunt stâns legate.
În activităţile SPECIALIZATE există mai multe surse de diferenţiere, permiţând a
crea nişe strategice pe o perioadă lungă. Acestea se cer exploatate pentru a reuşi o
demarcare durabilă de concurenţă.
În activitatea IMPAS, nici volumul şi nici diferenţierea nu asigură un avantaj
durabil decisiv. Barierele de intrare sunt slabe, tehnologia etse uşor de obţinut, iar
rentabilitatea pe ansamblul de competitori este slabă.
În activităţile FRAGMENTATE, rentabilitatea nu este dezavantajată faţă de cota
de piaţă, iar talia poate deveni o sursă de handicap dacă factorii de diferenţiere nu

18
Cândea D., Fărcaş D: Diagnosticul şi decizia strategică, Ed. Fiman, 1998, pag.130

34
sunt multiplicativi şi evolutivi.
Modelul BCG realizează astfel o tentativă de integrare a două dimensiuni
fundamentale ale strategiei: marketing şi finanţe.

Modelul de analiză strategică ABC (General electric- McKinsey)

Pe linia analizării activităţilor strategice ale firmei în totalitatea lor, dar utilizând
un număr mai mare de factori decât modelul precedent, modelul ABC realizează
un demers care vrea să dea o viziune mai detaliată şi mai completă realităţii. El se
poate aplica, asemenea modelului BCG, grupelor de produse utilizând aceleaşi
materii prime, destinate aceleiaşi folosinţe, comercializate pe aceeaşi piaţă etc.
Coordonatele modelului McKinsey sunt: poziţia concurenţială şi atracţia
sectorului, dimensiuni care de această dată pot fi măsurate cu ajutorul unui index
rezultat din agregarea mai multor factori.
În cadrul acestui model, analiza strategică se derulează în cadrul a două etape:
segmentarea şi cadrajul activităţilor strategice (etapa 1) şi poziţionarea firmei pe
segmentele alese (etapa 2)19.
Etapa 1. Determinarea segmentelor strategice
Această etapă se realizează prin parcurgerea următorilor paşi:
- alegerea firmei de analizat şi poziţionarea acesteia pe filiera industrială de care
aparţine:
 locul său în cadrul proceselor de transformare
amonte – aval şi legăturile pe care le întreţine aici;
 gama de produse sau servicii pe care o
realizează în fiecare etapă a procesului productiv şi comercial;
 utilizările finale posibile şi criteriile de
cumpărare a bunurilor (serviciilor) vândute;
 precizarea ariilor geografice ale activităţii.
- realizarea segmentării prin răspunsuri la întrebări de tipul:
 piaţa constituie o sumă de utilizări diferenţiate
pe plan economic şi/sau tehnic? (dacă da, fiecare utilizare formează un segment);
 cine are cea mai mare influenţă asupra evoluţiei
firmei: consumatorul final sau clientul direct? (potrivit răspunsului, decupajul
poate fi diferit).
Etapa 2. Poziţionarea strategică a firmei pe diferite segmente
După determinarea segmentelor strategice, poziţionarea firmei pe acestea se
realizează în trei paşi succesivi:
- evaluarea interesului strategic al segmentului pentru întreprindere (al valorii
segmentului).
Această evaluare se poate face doar după o cunoaştere prealabilă a obiectivelor
generale ale întreprinderii; în funcţie de natura şi ordinul de prioritate al acestora,
pot fi definite şi apoi ierarhizate anumite criterii de evaluare.
- evaluarea punctelor tari ale firmei în diferite segmente (poziţiei concurenţiale) se
face astfel:
 se identifică factorii cheie de succes ai fiecăruisegment;
 se compară cu punctele forte sau cu minusurile pe care le posedă
întreprinderea.
Hofer şi Schendel20 au propus câteva variabile semnificative care să permită
evaluarea forţei competitive a unei activităţi strategice şi a atracţiei segmentului
pentru firma analizată, fiecare variabilă fiind măsurată pe o scară cu 5 puncte:
1 reprezintă o poziţie slabă, 5 reprezintă o poziţie forte.
- poziţionarea firmei pe diferitele sale segmente se face cu ajutorul unei grile de
analiză construită în baza celor două analize precedente.

19
Ibidem, pag.131-132
20
Cândea D., Fărcaş D cit. Hofer C.W., Schendel D: Strategy Formulation: Analytical Concept, West Publ.Co, St-Paul, 1978.

35
Modelul ABC este superior modelului de analiză BCG deoarece:
- admite că, concurenţa se poate aprecia şi cu ajutorul altor variabile decât preţul
şi costurile;
- grila sa reprezintă o generalizare a grilei BCG: procentul de creştere previzibil al
segmentului (BCG) nu este decât o evaluare particulară a interesului prezent pe
segment (ABC), iar poziţia concurenţială a firmei în segment (BCG) nu este decât
o măsură – printre altele – a atuurilor întreprinderii (ABC). Abordarea are o notă
calitativă pregnantă, fiind în plus mai dinamică, chiar dacă strategiile ABC par să
nu constituie decât alte formulări ale strategiilor de portofoliu BCG;
- logica sa este mai puţin mecanicistă pentru că, corespondenţa dintre zonele din
grilă şi strategii este mai puţin strictă.
Evident, metoda are şi minusuri:
- alegerea variabilelor pertinente pentru caracterizarea celor două dimensiuni ale
tabloului de analiză nu este unică, deoarec factorii de luat în considerare diferă de
la un produs la altul;
- măsurătorile efectuate asupra fiecărei variabile în scopul de a-i estima valoarea
sunt relative.

Modelul lui Arthur D. Little (ADL)

Grupul de consultanţi Arthur D. Little propune un model de analiză de portofoliu

în care cele două dimensiuni ale matricei sunt poziţia concurenţială şi atracţia
domeniului, demersul fiind diferit faţă de celelalte modele.
Pentru determinarea poziţiei concurenţiale trebuie parcurse următoarele etape:
- punerea în evidenţă a factorilor cheie de succes ai afacerii în baza unei liste ce
conţine principalii factori ai poziţiei concurenţiale;
- fiecare factor cheie de succes reţinut face obiectul unei comparaţii între firmă şi
concurenţii săi.
Autorii modelului ADL consideră ca factori cheie ai succesului pe următorii:
 pentru activitatea de producţie: capacitatea de producţie, flexibilitatea,
experienţa, competenţele tehnice, protecţia mediului, nivelul de integrare şi
costul de producţie;
 pentru activitatea de comercializare: calitatea, preţul, forţa de vânzare, reţeaua
de distribuţie, imaginea în rândul cumpărătorilor, cota de piaţă;
 pentru activitatea financiară: structura financiară,independenţa financiară şi
rentabilitatea;
 pentru activitatea de organizare: lejeritatea.
În urma comparaţiei firma va fi situată pe o scară cu 5 poziţii.
Nr. Poziţie Caracteristici ale firmei
1 Dominantă - este capabilă de a controla comportamentul
concurenţilor săi în materie de strategie sau
performanţă;
- dispune de cele mai vaste opţiuni de alegeri
strategice, independent de concurenţii săi.
2 Forte - este capabilă de a dirija politica alegerii sale fără a
pune în pericol poziţia sa pe termen lung.
3 Favorabilă - dispune de atuuri exploatabile pentru realizarea
anumitor strategii;
- are foarte bune şanse de menţinere a poziţiei sale
pe termen lung.
4 De apărare - are performanţe suficient de satisfăcătoare pentru
a-şi continua activitatea;
- supravieţuieşte în general datorită toleranţei
concurenţilor mai importanţi;
- are şanse cel mult medii de a-şi menţine poziţia pe
termen lung.

36
 5 Marginală - are performanţe puţin satisfăcătoare dar poate să-şi
amelioreze poziţia;
- poate avea caracteristicile unei poziţii mai bune,
dar prezintă o slăbiciune majoră;
- poate supravieţui pe termen scurt dar trebuie să-şi
amelioreze poziţia pentru a avea o şansă de
supra ieţuire pe termen lung.
Având la bază cele două dimensiuni determinate şi construind matricea aferentă
putem determina cele trei orientări fundamentale ale modelului21:
1. dezvoltare naturală, ce presupune investiţii importante în domeniile în care
firma are o bună poziţie concurenţială sau în cele aflate în faza de demaraj;
2. dezvoltare selectivă ce constă în căutarea de creneluri sau investiţii selective
pentru ameliorarea poziţiei concurenţiale;
3. abandonul activităţilor cu poziţie competitivă slabă care au un risc
concurenţial ridicat.
Avantajele şi minusurile modelului sunt similare cu cele ale modelului ABC.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Descrieti metodele de analiză strategică asupra mediului concurenţial.

2. Prezentaţi rolul funcţiilor de producţie în analiza previzională..
Aplicaţia 1. Gradul de concentrare a pieţei
Tabelul nr. 1
Gradul de concentrare a pieţei
Cifra de afaceri
Nr. Crt. Societate N-2 N-1 N
1 Total piaţă 2552,67 3421,06 4571,80
2 1 1148,58 1644,14 2011,20
3 2 391,65 593,19 781,57
4 3 331,3 329 43 439 26
5 4 170,45 244,11 332,38
6 5 260,80 330,57 555,62
7 6 279,87 279,61 451,77

Tabelul nr. 2
Cotele de piaţă ale concurenţilor %
Societate N-2 N-1 N
1 4 ,0 48,1 4 ,0
2 5,3 17,3 17,1
3 11.8 9,6 9,6
4 6,7 7,1 7,3
5 10,2 9,7 12,1
6 11,0 8,2 9,9
TOTAL 100,0 100,0 100,0
Indicatori Gini pentru:
N-2 0,3467
N-1 0,3873
N 0,3379
Piaţa analizată are Gini cuprins între 0,2 şi 0,4 şi este cu concentrare redusă, deci concurenţă
mare.

21
Cândea D., Fărcaş D: Diagnosticul şi decizia strategică, Ed. Fiman, 1998, pag.140

37
Aplicaţia 2. Exemplu de utilizarea modelului BCG
La o firmă sunt identificate segmentele strategice reprezentate de produsele firmei: A, B, C,
D, E, F.
Rata de creştere a pieţei pentru segmentele strategice identificate, calculată cu relaţia
prezentată este:
A: 3%
B: 1%
C: 2%
D: 2%
E: 7%
F: 12%
Poziţia relativă pe piaţă calculată cu relaţia prezentată, pentru segmentele strategice
identificate are următoarele valori:
A: 0,8
B: 18
C: 2
D: 14
E: 0,05
F: 0,3
Se fixează următoarele limite pentru:
--rata de creştere a pieţei:
- valoarea minimă : -4%
- valoarea maximă: 15%
--poziţia relativă pe piaţă:
- valoarea minimă : 0,01
- valoarea maximă : 20
Ponderea unităţilor strategice de afaceri este următoarea:
A: 40%
B: 20%
C: 10%
D: 10%
E: 6%
F: 4%
Reprezentarea grafică a portofoliului, conform modelului, este redată în figura următoare :

38
 Reprezentarea grafică a portofoliului firmei
Sursa: Băcanu, B. - Practici de management strategic.Metode şi studii de caz, Editura Polirom, Iaşi,
2006, pag.186
Pe baza imaginii de ansamblu realizată se deduce starea firmei, apoi se iau deciziile
considerate necesare care se concretizează într-o serie de mişcări strategice: achiziţii, lichidări
parţiale etc.

39
 Unitatea de invatare 3.

3. ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE

INTRODUCERE

O investigare economică a producţiei care să permită o cunoaştere sistematicăşi complexă în acest

domeniu, trebuie să includă în sfera cercetării sale ambele ipostaze în care apare producţia pe plan

informaţional: producţia în expresie fizică şi în expresie valorică. Deşi între cele două există o legătură

indisolubilă, studiul ambelor ipostaze ale exprimării producţiei comportă o anumită diferenţiere. Astfel, în

comparaţie cu analiza economică a producţiei în expresie fizică, analiza economică a producţiei în expresie

valorică permite conturarea unei imagini globale mult mai cuprinzătoare şi mai edificatoare în ceea ce

priveşte activitatea productivă de ansamblu a firmei22.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- cunoaşterea indicatorilor valorici utilizaţi în analiza economică a activităţii productive;

- cunoaşterea principalelor aspecte care se cer urmărite în cadrul analizei activităţii de producţie şi
comercializare

Competenţele unităţii de învăţare:

- studenţii vor putea să realizeze analiza cifrei de afaceri folosind modelele specifice;
- studenţii vor putea să analizeze dinamica activităţii pe baza indicatorilor valorici
- studenţii vor putea să realizeze analiza raportului static şi dinamic dintre indicatorii valorici

3.1. Analiza activităţii de producţie şi comercializare, pe baza indicatorilor

valorici

Cei mai sintetici indicatori valorici utilizaţi în analiza economică a întregii

activităţi productive sunt:
 cifra de afaceri;
 valoarea producţiei obţinute destinate livrării;
 valoarea adăugată totală;
 valoarea producţiei exerciţiului.
Pentru a înţelege utilitatea folosirii sistemului de indicatori valorici stabiliţi
pentru a dimensiona activitatea de producţie şi comercializare, trebuie
cunoscut conţinutul fiecărui indicator în parte.

22
Constantin C.Cojocaru: Analiza economico financiara a exploatatiilor agricole si silvice, Ed. Economica, 2000.

40
a) Cifra de afaceri (CA) reprezintă un indicator esenţial pentru precizarea
poziţiei firmei în cadrul sectorului de activitate, pentru stabilirea locului
acesteia în contextul concurenţial.
Se defineşte cifra de afaceri ca fiind indicatorul sintetic economico – financiar
care exprimă volumul veniturilor obţinute de o unitate economică pe baza
operaţiunilor comerciale într-o perioadă dată (de obicei un an).
b) Producţia obţinută destinată livrării (Qf)
Indicatorul producţia obţinută destinată livrării exprimă valoarea produselor
fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate în cursul unei perioade de
timp şi care urmează a fi vândute (livrate, respectiv valorificate) în afara
unităţii economice.
Producţia obţinută destinată livrării este un indicator util pentru estimarea
rezultatului potenţial al exploatării precum şi dezvoltarea sau regresul
activităţii întreprinderii.
c) Valoarea adăugată (Qa) exprimă surplusul de valoare peste consumurile
provenite de la terţi, bogăţia creată prin valorificarea resurselor tehnice, umane
şi financiare ale firmei. Sintetic, valoarea adăugată se determină prin
deducerea din producţia obţinută (globală sau a exerciţiului, exclusiv subvenţii
de exploatare), a consumurilor intermediare (totalul consumurilor de bunuri şi
servicii furnizate de terţi).
d) Producţia exerciţiului (Qe) reprezintă volumul total al activităţii
productive într-o perioadă de timp determinată. Producţia exerciţiului este
formată din producţia vândută, variaţia producţiei stocate şi producţia realizată
în scopuri proprii şi capitalizată.23
Principalele aspecte care se cer urmărite în cadrul analizei activităţii de
producţie şi comercializare sunt:
- analiza dinamicii activităţii pe baza indicatorilor valorici;
- analiza raportului static dintre principalii indicatori valorici;
- evoluţia în dinamică a indicatorilor valorici.
În cazul analizei activităţii de producţie şi comercializare se înscriu sub
aspectul normalităţii următoarele situaţii:
I. Indicele cifrei de afaceri este mai mare decât indicele producţiei obţinute
destinate livrării
(ICA  IQf):
a) Egalitatea dintre indicele cifrei de afaceri şi indicele producţiei obţinute
destinată livrării, (ICA=IQf), semnifică menţinerea proporţionalităţii dintre
dinamica stocurilor de produse finite şi ritmul livrărilor.
b) Dacă ICA>IQf atunci se înregistrează o reducere a stocurilor de produse finite
în perioada analizată faţă de baza de comparaţie.
II. Indicele producţiei obţinute destinate livrării este mai mare strict decât
indicele producţiei exerciţiului (IQf>IQe) evidenţiază reducerea stocurilor de
producţie în curs de execuţie şi a consumului intern (imobilizări în stocuri de
producţie neterminată, materii prime, materiale etc.).
Creşterea mai rapidă a producţiei obţinute destinată livrării faţă de creşterea
producţiei exerciţiului, reflectă o situaţie pozitivă, respectiv reducerea
stocurilor de producţie neterminată şi a consumului intern, dar până la limitele
care să nu afecteze desfăşurarea normală a activităţii de producţie.
III. Indicele valorii adăugate este mai mare strict decât indicele producţiei
exerciţiului (IQa>IQe) fapt ce reflectă reducerea ponderii consumurilor provenite
de la terţi în volumul total al activităţii realizate de întreprindere pe seama
cheltuielilor cu materialele. Practic, aceasta presupune creşterea gradului de
valorificare a resurselor materiale.

23
Robu V., Isfănescu A., Hristea A.M., Vasilescu C: Analiză economico – financiară, Ed. ASE, 2002, pag.34

41
3.2.Analiza raportului static dintre principalii indicatori valorici

Raportul static dintre indicatorii valorici permite caracterizarea evoluţiei

elementelor care-i diferenţiază24.
Relaţiile statistice reprezentative în analiza activităţii de producţie şi
comercializare sunt:
 CA 
- raportul dintre cifra de afaceri şi producţia obţinută destinată livrării  
Q  f

exprimă modificările stocurilor de produse finite şi a altor venituri din

activitatea de bază. Situaţia se consideră favorabilă dacă raportul este

CA 
supraunitar   1 .
 Qf 
- raportul dintre producţia obţinută destinată livrării şi valoarea producţiei
Q  
exerciţiului   surprinde evoluţia stocurilor de producţie neterminată,
f

 Qe 
precum şi a consumului intern. Scenariul favorabil este cel pentru care
 Qf 
 
 Q  1 .
 e 
- raportul dintre valoarea adăugată şi valoarea producţiei exerciţiului
 Qa 
  caracterizează creşterea ponderii cheltuielilor cu materialele. Situaţia se
Q 
 e
Q  
apreciază ca fiind favorabilă când raportul este supraunitar   1. a

Q  e 

3.3. Analiza raportului dinamic dintre indicatorii valorici

Raportului dinamic se stabileşte pe baza indicilor indicatorilor valorici (cu

bază fixă) şi caracterizează evoluţia acestora faţă de o anumită bază de
comparaţie (de regulă, perioada precedentă)25.
Principalele rapoarte dinamice sunt:
 Raportul dintre indicele cifrei de afaceri şi indicele
producţiei obţinute destinate livrării, reflectă relaţia dintre ritmul livrărilor şi
ritmul fabricaţiei:
 I CA 
 
 IQ 
 f 
Şi raportul dintre indicii indicatorilor valorici conduce la aceleaşi concluzii.
 Raportul dintre indicele producţiei obţinute
destinată livrării şi indicele producţiei exerciţiului reflectă legătura dintre
ritmul finalizării producţiei şi ritmul producţiei exerciţiului:
 I Qf 
 
 IQ 
 e 
 Raportul dintre indicele valorii adăugate şi indicele
producţiei exerciţiului reflectă variaţia gradului de prelucrare a consumurilor
provenite de la terţi:
 I Qa 
 
 IQ 
 e 

24
Stănescu C., Işfănescu A., Băicuşi A: Analiza economico –financiară cu aplicaţii în societăţile comerciale industriale de construcţii
şi de transporturi, Ed. Economică, 1996, pag.43
25
Ibidem, pag.45

42
3.4. Analiza cifrei de afaceri

Cifra de afaceri poate fi abordată ca26:

- cifra de afaceri totală;
- cifra de afaceri medie;
- cifra de afaceri marginală;
- cifra de afaceri critică.
a) Cifra de afaceri totală (CA) reprezintă volumul total al afacerilor unei firme
evaluate la preţurile pieţei.
 
b) Cifra de afaceri medie CA reprezintă venitul obţinut pe unitatea de
produs sau pe unitatea de serviciu.
Astfel:
CA
CA 
Q
unde Q reprezintă volumul fizic al vânzărilor.
c) Cifra de afaceri marginală (CAm) exprimă variaţia veniturilor unei firme
CA  dată de variaţia cu o unitate a cantităţii vândute Q  .
MaUnitatea de invataretic:
CA
CA m  .
Q
d) Cifra de afaceri minimă (CAmin), reprezintă suma vânzărilor care permite
acoperirea cheltuielilor variabile aferente şi a tuturor cheltuielilor fixe ale
firmei. Practic, (CAmin) este nivelul încasării de la care firma începe să devină
profitabilă.
Ch F
CA min   100
100 - R v
unde:
Ch F este cheltuiala fixă totală;
R v este rata medie a cheltuielilor variabile (nivelul cheltuielii variabile
calculate la 1 leu desfacere).
Între cifra de afaceri totală şi cea marginală există următoarele legături:
- cifra de afaceri marginală nulă corespunde unei cifre de afaceri totale
maxime;
- dacă cifra de afaceri totală creşte atunci cifra de afaceri marginală este
pozitivă;
- cifra de afaceri totală descrescătoare induce cifra de afaceri marginală
negativă.
Variaţia cifrei de afaceri este dată de factori interni şi externi. În categoria
factorilor interni se remarcă:
- gradul de cunoaştere a nevoilor;
- forţa de vânzare;
- factorii comerciali;
- factorii tehnici.
Factorii externi care pot influenţa cifra de afaceri sunt:
- concurenţa;
- evoluţia nevoilor clientelei indusă de modificarea veniturilor, schimbările
socio-profesionale, cele demografice;
- legislaţia economico – financiară.
Aprecierea dimensiunii activităţii economice a unei firme şi a modificării
acesteia în timp este necesară pentru asigurarea resurselor viitoare necesare
îndeplinirii obiectivelor propuse. Pentru a se evita apariţia unor concluzii
eronate cu privire la evoluţia cifrei de afaceri, trebuie să se elimine din

26
M.Niculescu: Diagnostic strategic global, Ed. Economică, 1997, pag.229

43
valoarea absolută creşterea generală a preţurilor din economie. Astfel, se
calculează cifra de afaceri reală măsurată în preţuri comparabile, preţuri
constante.
CA c
CA r   100
Ip
unde:
- CA c este cifra de afaceri a perioadei analizate;
- I p este indicele mediu al preţurilor.
Rata reală de creştere a cifrei de afaceri se determină astfel:
- dacă rata inflaţiei în perioada analizată a avut valori sub 100%, atunci Rata
reală = rata nominală – rata inflaţiei;
- dacă nivelul inflaţiei este de peste 100%, se foloseşte formula lui Fisher
pentru calculul ratei reale:
rata reală = (rata nominală – rata inflaţiei)/(1+rata inflaţiei).

3.4.1.Analiza structurală a cifrei de afaceri

Analiza structurală a cifrei de afaceri pe tipuri de activităţi, sortimente,

clienţi, ciclu de viaţă a produselor, pieţe de desfacere etc., este absolut
necesară deoarece permite luarea unor decizii obiective care să inducă
maximizarea efectelor obţinute în raport cu eforturilor depuse.
Metodologic, în acest sens, se utilizează:
a) Coeficientul de concentrare (Gini-Struck):
n
n  g i2  1
G i 1

n 1
în care:
- n reprezintă numărul de termeni ai seriei luate în studiu;
- gi reprezintă ponderea activităţii i în cifra de afaceri.
G  0,1 , semnificaţia fiind următoarea:
- apropierea de zero a coeficientului de concentrare semnifică o distribuire
relativ echilibrată a vânzărilor pe elementele structurale luate în calcul;
coeficientul este egal cu zero, atunci când elementele componente au aceeaşi
pondere în cifra de afaceri totală, concentrarea vânzărilor fiind nulă.
- în cazul în care coeficientul se apropie de 1, atunci se înregistrează un număr
redus de elemente care contribuie în cea mai mare măsură la obţinerea cifrei de
afaceri a întreprinderii.
b) Coeficientul HERFINDHAL (H)
n
H   g i2
i 1

în care:
- n reprezintă numărul de termeni ai seriei luate în studiu;
- gi reprezintă ponderea activităţii i în cifra de afaceri.
1 
H   ,1 şi pot fi evidenţiate următoarele situaţii:
n 
- H = 1, atunci când cifra de afaceri este formată dintr-un singur element;
- H = 1/n, atunci când vânzările sunt repartizate în mod egal în cadrul
nomenclatorului acesteia;
- când H se apropie de 1, aceasta reflectă un grad ridicat de concentrare a
vânzărilor, iar apropierea de 1/n reflectă o distribuţie relativ echilibrată a
acestora.
Diversificarea este o soluţie ce asigură creşterea cifrei de afaceri, a
rentabilităţii şi reducerea riscului.
c) Metoda ABC
Curba ABC sau curba lui Pareto (legea 20-80) se recomandă a fi aplicată

44
îndeosebi în cazul structurării cifrei de afaceri pe clienţi şi pe produse.
Analiza curbei teoretice permite identificarea, în totalul produselor
comercializate, a trei grupe cu caracteristici specifice:
- zona A = 10 - 15% din tipurile de produse contribuie cu 60 - 70% din CA;
sunt produse cu viteză de rotaţie accelerată care trebuie să se afle permanent la
vânzare, ceea ce impune aprovizionarea şi gestionarea eficientă a stocurilor.
- zona B = 25 - 30% din tipurile de produse contribuie cu 25 - 30% din CA;
sunt produse standard, a căror rotaţie şi marjă comercială se apropie de media
pe firmă;
- zona C = 65 - 70% din tipurile de produse contribuie cu 10 - 15% din CA;
produsele au rotaţie lentă, dar cu o marjă comercială puternică.
Reprezentând grafic curba teoretică a cifrei de afaceri şi curba reală se fac
interpretări asupra structurii activităţii economice:
- când curba reală este sub curba teoretică, scade ponderea vânzărilor din zona
A şi creşte ponderea vânzărilor din zonele B şi/sau C;
- când curba reală este deasupra curbei teoretice, creşte ponderea vânzărilor în
zona A (posibil şi în zona B) şi scade ponderea vânzărilor în zona C.
Algoritmul specific metodei ABC este:
- ordonarea nomenclatorului de produse în sensul descrescător al valorii
vânzărilor pe produse;
- determinarea vânzărilor cumulate;
- stabilirea grupelor de semnificaţie;
- trasarea curbei teoretice şi a curbei reale;
- interpretarea rezultatelor şi propunerea unor măsuri pentru eficientizarea
activităţii.

3.5. Analiza factorială a cifrei de afaceri

În afara analizei structurale şi comparative cu perioadele anterioare, cifra de

afaceri se analizează şi din punct de vedere factorial, stabilindu-se astfel
sistemul de factori care contribuie la evoluţia ei.
Ca principale modele de analiză factorială pentru activitatea industrială pot fi
utilizate27:
Qf CA
I. CA  N p
 .
N p Qf
MF MF' Qf CA
II. CA  N p
  .
N p MF MF' Qf
III. CA   q  p

unde:
- Np este numărul mediu scriptic de personal;
- Qf este producţia obţinută destinată livrării;
- MF este valoarea medie anuală a mijloacelor fixe;
- MF’ este valoarea medie anuală a mijloacelor fixe productive;
- q este volumul fizic al producţiei vândute;
- p este preţul mediu de vânzare pe produs (fără TVA).
Metodologia de analiză este expusă pentru primele două modele. Sinoptic:

27
Robu V., Isfănescu A., Hristea A.M., Vasilescu C: Analiză economico – financiară, Ed. ASE, 2002, pag. 57

45
 CA

Np Qf CA
Np Qf

MF MF ' Qf
Np MF MF '

Modificarea cifrei de afaceri în anul 1 comparativ cu anul 0 este:

CA  CA  CA . 1 0

Influenţa factorilor apare după cum urmează:

i) influenţa modificării numărului de personal:
 Q   CA 
 
N p  N p 1  N p 0   f   
N 
 .

 p 0  Q f  0
ii) influenţa modificării productivităţii muncii:
 Q   Q    CA 
 N p 1   f    f    
Qf
 
Np N  N  Q 
 p 1  p 0   f 0
din care datorită:
ii1) modificării gradului de înzestrare tehnică a muncii:
 MF   MF    MF'   Q   CA 
 N p 1  
MF    
    f '    

Np  N p 1  N p 0   MF 0  MF 0  Qf 0
ii2) modificării structurii mijloacelor fixe:
 MF   MF'   MF'    Qf   CA 
 N p 1  
MF' 
    
MF  N   MF   MF    MF' 0  Q 
 p 1  1 0  f 0
ii3) modificării randamentului activelor fixe direct productive:
 MF   MF'   Qf   Qf    CA 

Qf
 N p
 
1 
  
          

MF'  N p 1  MF 1  MF 1  MF 0   Qf 0
' '

iii) influenţa gradului de valorificare a producţiei fabricate:

 MF   MF'   Qf   CA   CA  
 N p 1  
CA  
       .
Qf  N   MF   MF' 1  Q   Q  
 p 1 1  f 1  f 0 

46
 Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce exprimă raportul dintre cifra de afaceri şi producţia marfă fabricată?

2. În analiza factorială a cifrei de afaceri care sunt factorii de influenţă în ordinea lor?
3. Cum se numeşte raportul dintre producţia marfă fabricată şi valoarea medie a mijloacelor fixe
productive?

Aplicaţie. Pe baza indicatorilor:

Nr. INDICA ORI P0 P1

Crt.
1 Număr mediu de alariaţi 88 94
2 Producţia exerciţiului (mil. lei) 4,4 5,2
3 Cifra de afaceri (mi . lei) 4,2 5

Influenţa productivităţii muncii anuale pe baza producţiei marfă fabricate asupra cifrei de afaceri este de:
a) -5 mil. lei ;
b) 0,2 mil. lei ;
c) 0,4 mil. lei ;
d) 6 mil. lei ;
e) 0,477272 mil. lei.

Rezolvare:
Utilizăm modelele multiplicative ale cifrei de afaceri:
Q f CA
I. CA  N s  
Ns Qf
MF MF' Q f CA
II. CA  N s   
N s MF MF' Q f
unde:
- Ns este numărul mediu scriptic de personal;
- Qf este producţia obţinută destinată livrării;
- MF este valoarea medie anuală a mijloacelor fixe;
- MF’ este valoarea medie anuală a mijloacelor fixe productive;
- q este volumul fizic al producţiei vândute;
- p este preţul mediu de vânzare pe produs (fără TVA).

CA

Ns Q f
CA
N Qf

MF MF ' Qf
N MF MF '

Modificarea cifrei de afaceri în anul 1 comparativ cu anul 0 este:

CA  CA 1  CA 0 .
Influenţa factorilor apare după cum urmează:
i) influenţa modificării numărului de personal:
 Q   CA 
N s  N s 1  N s 0   f     .
 N s 0  Q f 0
ii) influenţa modificării productivităţii muncii:

47
 Qf  Q   Q    CA 
  N s 1   f    f     
Ns  N s 1  N s  0   Q f  0
din care datorită:
ii1) modificării gradului de înzestrare tehnică a muncii:
MF  MF   MF    MF'   Q f   CA 
  N s 1             ' 
  
Ns N N
 s 1  s  0   MF 0  MF  0  Q f 0

ii2) modificării structurii mijloacelor fixe:

MF'  MF   MF'   MF'    Q f   CA 
  N s 1            ' 
  
MF  N s 1  MF 1  MF  0   MF  0  Q f  0
ii3) modificării randamentului activelor fixe direct productive:
Q  MF   MF   Q   Q    CA 
'

 f
 N            f
    
f

MF  N   MF   MF   MF    Q 
' S 1 ' '
S 1 1 1 0 f 0

iii) influenţa gradului de valorificare a producţiei fabricate:

CA  MF   MF'   Q f   CA   CA  
  N s 1         ' 
       .
Qf  N s 1  MF 1  MF 1  Q f 1  Q f  0 
Deci, influenţa modificării productivităţii muncii pe baza producţiei marfă fabricate asupra cifrei de afaceri
este de :
Qf  5,2   4,4   4,2 
  94         0,4772727 mil.lei.
Ns  94   88   4,4 

48
 Unitatea de învăţare 4.

4. ANALIZA VALORII ADĂUGATE

Introducere

Valoarea adăugată totală exprimă, în cifre absolute, cuantumul eficienţei economice a cheltuielilor cu
consumurile intermediare (materiale) care au participat la obţinerea producţiei exerciţiului28.
Pe baza valorii adăugate considerăm că poate fi apreciată adevărata dimensiune a activităţii unei firme. Spre
deosebire de cifra de afaceri, care include şi valoarea cumpărărilor de materii prime, materiale şi servicii care
se regăsesc în cifra de afaceri a firmelor furnizoare, valoarea adăugată cuprinde numai echivalentul activităţii
firmei supuse analizei .
Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Cunoaşterea indicatorilor valorici utilizaţi în analiza economică a activităţii productive;

- cunoaşterea principalelor aspecte care se cer urmărite în cadrul analizei valorii adăugate

Competenţele unităţii de învăţare:

- studenţii vor putea să realizeze analiza valorii adăugate folosind modelele specifice;
- studenţii vor putea să analizeze dinamica activităţii pe baza indicatorilor valorici
- studenţii vor putea să realizeze analiza raportului static şi dinamic dintre indicatorii valorici

4.1. Analiza valorii adăugate

Valoarea adăugată, poate fi determinată prin două metode:

a) Metoda sintetică, conform căreia din volumul total de activitate de producţie
şi comercială se scad consumurile intermediare de la terţi.
În cazul în care firma desfăşoară numai activitate de producţie, valoarea
adăugată se determină astfel:
Qa = Qe - M
în care:
M reprezintă consumurile intermediare de la terţi aferente activităţii de
producţie.
Schema sinoptică este:

Qa

Qe M

Valoarea adăugată calculată după această relaţie este cunoscută în teoria

economică sub denumirea de valoare adăugată produsă29.
Potrivit modelului structural, valoarea adăugată este o funcţie de două variabile
cu rol de componente: Qe şi M.
În acest context, o situaţie eficientă şi cu o evoluţie favorabilă presupune:

28
Constantin C.Cojocaru: Analiza economico financiara a exploatatiilor agricole şi silvice, Ed. Economică, 2000.
29
M.Niculescu: Diagnostic global strategic, Ed. Economică, 1997, pag.270

49
- pe de o parte ca valoarea producţiei exerciţiului – ca efect economic – să fie
mai mare decât suma cheltuielilor cu consumurile intermediare (materiale) – ca
efort participant la obţinerea acestui efect;
- iar pe de altă parte, ca ritmul valorii producţiei exerciţiului să fie superior
ritmului cheltuielilor cu consumurile intermediare, adică să fie respectată
corelaţia generală de eficienţă dintre efect şi efort.
În situaţia în care întreprinderea desfăşoară pe lângă activitatea de producţie şi
activitate de comerţ atunci valoarea adăugată se stabileşte astfel:
Qa = (Qe + Mc) - M’
în care:
Mc reprezintă marja comercială30;
M’ - consumurile intermediare de la terţi (pentru firmele cu activitate de
producţie şi comercializare).
b) Metoda aditivă, conform căreia valoarea adăugată este rezultatul însumării
următoarelor elemente: salarii, contribuţii pentru asigurări şi protecţie socială,
amortizare, provizioane, cheltuieli cu impozite şi taxe (fără impozitul pe profit),
cheltuieli financiare şi rezultatul exploatării.
Analiza dinamică şi structurală a valorii adăugate se realizează avându-se în
vedere relaţia de calcul a acesteia pe baza metodei aditive.
În analiza dinamică se folosesc atât mărimile absolute cât şi mărimile relative:
- modificările absolute ale fiecărui element component şi ale valorii adăugate
totale;
- indicii pe elemente şi pe total valoare adăugată;
- ponderile elementelor componente.

4.2. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate

Analiza valorii adăugate vizează dinamica acesteia, gradul de realizare a

nivelului prevăzut şi explicitarea modificării absolute, a schimbărilor intervenite
în structura pe elemente, precum şi direcţiile viitoare de acţiune în vederea
sporirii acestui indicator.
Pentru analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate este foarte importantă
prezentarea evoluţiei elementelor de natura cheltuielilor şi a celor de natura
profitului (primele elemente din structura valorii adăugate sunt de natura
cheltuielilor, rezultatul este element de natura profitului). Indicatorii ce trebuie
selectaţi sunt:
1. cheltuieli cu salarii
2. CAS
3. cheltuieli cu protecţia socială
4. cheltuieli cu personalul (1+2+3)
5. cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele
6. cheltuieli cu impozite şi taxe
7. cheltuieli financiare cu dobânzile
8. rezultatul exploatării exclusiv cheltuielile financiare cu dobânzile.
Astfel:
Qa=4+5+6+7+8 .
Pentru a aprecia contribuţia elementelor componente la formarea şi modificarea
valorii adăugate se compară indicii acestora cu indicii valorii adăugate şi cu
indicele volumului total de activitate (producţia exerciţiului plus marja
comercială). În cazul în care indicele unui element component este mai mic
decât indicele valorii adăugate atunci se înregistrează o scădere a ponderii acelui
element în valoarea adăugată şi invers.
La nivelul firmei se consideră că situaţia este normală atunci când scade

30
Marja comercială se determină ca diferenţă între valoarea mărfurilor vândute şi costul lor de cumpărare.

50
ponderea elementelor de natura cheltuielilor în valoarea adăugată (în sumă
absolută acestea putând să crească) şi creşte ponderea profitului din exploatare.
Ponderea şi dinamica profitului evidenţiază eficienţa utilizării muncii şi a
capitalului. Creşterea ponderii cheltuielilor cu personalul este justificată în
măsura în care aceasta reflectă calitatea muncii şi nu o suplinire a eficienţei
factorului uman de către volumul muncii.
În cazul în care indicele cheltuielilor este mai mic decât indicele volumului de
activitate, atunci se înregistrează o sporire a eficienţei acelor cheltuieli.

4.2. Analiza factorială a valorii adăugate

Un alt aspect al studierii valorii adăugate se referă la analiza factorială care

permite sublinierea factorilor ce au determinat modificarea acestui indicator
precum şi căile ce permit o evoluţie favorabilă în acest sens.
Din punct de vedere factorial, valoarea adăugată se poate analiza pe baza
următorului model care evidenţiază legătura dintre valoarea adăugată, producţia
exerciţiului şi valoarea adăugată la 1000 lei volum de activitate31.
Qe Qa  1000
Qa   .
1000 Qe
Dar
Qe  Qf  A e

Qa  1000 M  1000
 1000 
Qe Qe
deci:
Qf  A e  M  1000 
Qa   1000  
1000  Qe 
unde:
Ae – alte elemente care intră în componenţa valorii producţiei exerciţiului
exclusiv valoarea producţiei obţinute destinate livrării.

Qa

Qe (Qa1000)/Qe

Qf Ae
(M1000)/Qe

Qe M

Potrivit modelului factorial, valoarea adăugată este o funcţie de doi factori cu

acţiune directă:
- valoarea producţiei exerciţiului – factor cu rol cantitativ în cadrul relaţiei
maUnitatea de invataretice date;
- valoarea adăugată la 1000 lei producţie a exerciţiului
Q a  1000
( ) – factor cu rol calitativ în cadrul relaţiei maUnitatea de invataretice
Qe
date.
Cel de-al doilea factor care acţionează în mod direct asupra valorii adăugate,

31
C.Cojocaru: Analiza economico – financiară a exploataţiilor agricole şi silvice, Ed. Economică, 2000, pag.77

51
cheltuielile cu consumurile intermediare la 1000 lei producţie a exerciţiului
M  1000
, factor cu rol calitativ, reflectă nivelul eficienţei economice al
Qe
cheltuielilor cu consumurile intermediare.
Ca factori care acţionează în mod indirect asupra valorii adăugate se observă:
- prin intermediul valorii producţiei exerciţiului: factorul Qf şi factorul Ae;
- prin intermediul cheltuielilor cu consumurile intermediare la 1000 lei producţie
a exerciţiului: factorul Qe şi factorul M.
Se observă că producţia exerciţiului acţionează asupra valorii adăugate atât ca
factor direct cât şi ca factor indirect - de unde apare necesitatea depunerii unor
eforturi susţinute pentru îndeplinirea nivelului stabilit al acestui indicator în
condiţii de eficienţă sporită.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce exprimă raportul dintre valoarea adăugată şi producţia exerciţiului?

2. În analiza factorială a valorii adăugate care sunt factorii de influenţă în ordinea lor?
3. Cum se calculează gradul de integrare pe verticală, utilizat la analiza diagnostic a valorii adăugate?

4.3. Analiza producţiei fizice

Spre deosebire de analiza economică a producţiei în expresie valorică - care se referă la întreaga
activitate productivă a firmei, analiza economică a producţiei în expresie fizică îşi restrânge sfera investigării
la nivelul diverselor produse, vizând pe de o parte producţia obţinută, iar pe de altă parte, producţia vândută.
În ambele ipostaze interesează îndeplinirea programului de producţie, dinamica producţiei faţă de anul
anterior sau pe o perioadă de câţiva ani, respectiv corelaţia comercială “cerere-ofertă “. Astfel este necesar să
se urmărească, în mod corelat volumul producţiei (la nivelul anului şi pe diviziuni de timp), structura
producţiei (pe ansamblul producţiei fizice) şi calitatea producţiei.
Analiza economică a producţiei fizice (obţinută şi vândută) din punct de vedere al volumului se
efectuează pe fiecare produs atât la nivelul întregului an, cât şi la nivelul unor diviziuni de timp ale anului,
producţia fiind exprimată în unităţi naturale şi convenţionale, după caz. Se impune precizarea că producţia
exprimată în unităţi convenţionale reprezintă cel mai concludent indicator al producţiei fizice ca efect
economic util, fapt justificat de luarea în considerare a calităţii producţiei, respectiv a valorii ei de
întrebuinţare.
La nivelul fiecărui sortiment procedeul de analiză recomandat este indicele volumului fizic al producţiei,
stabilit ca raport între valoarea producţiei fizice realizate în limita programului şi valoarea producţiei fizice
programate, numărătorul reprezentând valoarea minimă a producţiei fizice la preţurile prevăzute rezultată din
compararea producţiei realizate cu cea programată. Valoarea maximă a acestui coeficient este 1, ceea ce
înseamnă că, cu cât este mai mic decât 1, cu atât şi neîndeplinirea programului privind volumul producţiei
fizice pe diverse produse este mai mare.
Deci, rolul indicilor volumului fizic este de a semnala sortimentele şi proporţia de realizare sau nerealizare a
programului de fabricaţie.
Valoarea informaţională a indicelui volumului fizic se limitează la un singur tip de produs.
Pentru a caracteriza gradul de realizare a programului de fabricaţie pe total întreprindere, în cazul unei
producţii eterogene, se recomandă folosirea coeficientului de nomenclatură (Kn).
Coeficientul de nomenclatură se determină ca raport între numărul produselor la care s-a realizat programul
privind volumul fizic şi numărul total al produselor luate în calcul. Acest coeficient acordă aceeaşi
importanţă tuturor produselor indiferent de ponderea lor în volumul producţiei, ceea ce-i conferă o valoare
informaţională limitată.
O paralelă între variaţia celor doi coeficienţi menţionaţi, într-un anumit interval de timp, oferă o viziune
sintetică asupra modului în care firma a reuşit să-şi îndeplinească programul stabilit la producţia fizică.
Un alt aspect important al analizei economice a producţiei fizice este dat de corelaţia dintre producţia
vândută şi producţia obţinută, respectiv raportul static şi dinamic dintre producţia vândută şi producţia
obţinută. Raportul static reflectă ponderea producţiei vândute în totalul producţiei fizice obţinute pe produs.

52
Acest raport este de obicei subunitar, iar apropierea de unu atestă o tendinţă pozitivă pe linia eforturilor care
se impun în vederea valorificării pe piaţă a unor cantităţi cât mai mari din producţia fizică obţinută a fiecărui
produs. Raportul dinamic este reprezentat de raportul dintre indicii aferenţi producţiei fizice vândute şi
producţiei fizice obţinute, luându-se ca bază de comparaţie cu valoarea unu raportul din perioada precedentă.
Structura producţiei fizice obţinute sau vândute este implicit legată de ansamblul acestei producţii,
reflectând proporţia diverselor produse în totalul producţiei fizice; o anumită structură a producţiei fizice
trebuie să corespundă celei mai raţionale profilări şi specializări a firmei, iar pe această bază şi posibilităţilor
de a se putea obţine o eficienţă şi o rentabilitate ridicată, ceea ce justifică importanţa deosebită a unei
asemenea analize.
În condiţiile unui an normal, modificările intervenite în structura producţiei fizice pot fi considerate oportune
din punct de vedere economico-financiar numai atunci când:
- au fost îndeplinite obligaţiile contractuale de livrare pe fiecare produs;
- eventualele depăşiri ale obligaţiilor contractuale să fi avut loc mai ales la produsele solicitate cu
prioritate pe piaţa internă şi externă, care permit în acelaşi timp şi încasarea celor mai convenabile preţuri;
- au generat o creştere însemnată a rentabilităţii întregii producţii.
Calitatea produselor – obţinute şi livrate de către firmă– prezintă o importanţă majoră pe de o parte pentru că
este o condiţie materială de prim ordin în relaţiile comerciale stabilite ferm prin contractele încheiate cu
partenerii de afaceri, iar pe de altă parte, constituie unul din factorii cheie, cu rol mereu crescând, în
realizarea unei eficienţe economice competitive a produselor. Calitatea producţiei în cazul produselor care se
vând pe clase de calitate afectează indirect pe de o parte mărimea profitului brut, iar pe de altă parte, rata
rentabilităţii brute aferente produsului respectiv – indicatori sintetici de maximă importanţă în contextul
economiei de piaţă care exprimă însăşi eficienţa economică finală a întregii activităţi.
Importanţa planificării şi implementării calităţii trebuie să fie efectul unui efort colectiv. Obiectivele calităţii
trebuie integrate organic celorlalte obiective economice manageriale.
Din cele expuse mai sus reiese clar faptul că în economia de piaţă nici o firmă nu-şi mai poate permite să
obţină şi să vândă produsele în condiţii de neprofitabilitate. De aceea, pentru a putea rezista în procesul
concurenţial, fiecare întreprindere trebuie să-şi fundamenteze obiectivele prin studii, cercetări ştiinţifice şi
prognoze , stabilite pe orizonturi de timp pentru creşterea competitivităţii şi a dezvoltării viitoare. Astfel un
rol deosebit în fundamentarea planurilor orientative îl au metodele şi tehnicile moderne de prognozare a
producţiei. Evident, studiile de prognoză nu se pot limita la o singură metodă sau tehnică de calcul fiind
necesar să se utilizeze mai multe metode care să se completeze între ele. Pentru prognoza pe termen mediu
sau de lungă durată este necesar să fie folosită modelarea economico-matematică, care se bazează pe
raporturi funcţionale precise ale factorilor.

53
 Unitatea de învăţare 5.

5. ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII

Introducere

Problematica analizei costurilor cuprinde: tipologia cheltuielilor (tendinţe şi semnificaţii); metode de analiză
a cheltuielilor; limitele metodelor actuale de analiză şi evoluţia actuală a metodologiei în analiza costurilor;
reflectarea costului unitar în performanţele economico – financiare ale firmei; costul şi deciziile
managementului firmei.
Cheltuielile reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru consumurile, lucrările executate şi
serviciile prestate de terţi, remunerarea personalului, executarea unor obligaţii legale sau contractuale de
către unitatea patrimonială, constituirea amortizărilor şi provizioanelor, consumuri excepţionale.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Cunoaşterea metodologiei specifice analizei cheltuielilor întreprinderii;

- cunoaşterea măsurilor de reducere a cheltuielilor nejustificate la nivelul firmei

Competenţele unităţii de învăţare:

- studenţii vor putea să realizeze analize sistematice ale volumului, structurii şi tendinţelor pe care le
înregistrează diferitele categorii de cheltuieli
- studenţii vor putea să utilizeze tehnicile de analiză a cheltuielilor întreprinderii

5.1. Analiza cheltuielilor întreprinderii

În contabilitatea financiară, cheltuielile întreprinderii sunt structurate:

a) după modul de măsurare a consumului de resurse:

 costuri totale reprezentând ansamblul cheltuielilor globale efectuate pentru
un volum de activitate;
 costuri unitare ce reprezintă cheltuielile efectuate de unitatea de bun
economic obţinut;
 costuri marginale care măsoară dimensiunea sporului de cost necesar
obţinerii unei unităţi suplimentare de bun economic.

b) în funcţie de perioada de calcul, costurile se împart în:

 costuri pe termen scurt, reprezentând costurile ce se referă la activitatea
curentă a firmei şi sunt legate de dimensiunile, dotarea şi structura curentă a
unei unităţi economice (ele au în vedere un singur exerciţiu financiar);
 costuri pe termen lung, ce sunt corespunzătoare gestiunii strategice a firmei,
ele referindu-se la modificările apărute sub incidenţa progresului tehnic (ele
au în vedere mai multe exerciţii financiare).

c) după comportamentul faţă de cifra de afaceri deosebim:

 costuri fixe, ce reprezintă costurile indispensabile funcţionării firmei,
independente de volumul şi dimensiunile producţiei, dar dependente de
capacitatea potenţială a firmei (ele au în vedere capacitatea de producţie a
firmei);

54
 costuri variabile, sunt cele care depind de volumul de activitate şi sunt
consecinţă a utilizării capacităţilor existente.
d) după conţinutul lor, există:
 cheltuieli cu munca vie – cele legate de consumul potenţialului uman de care
dispune firma;
 cheltuieli materiale – sunt datorate consumurilor de mijloace materiale.

e) după natura lor după cum urmează:

 cheltuieli de exploatare, reprezentând consumurile efectuate în scopul
realizării obiectului de activitate:
- materii prime, materiale şi mărfuri;
- lucrări şi servicii executate de terţi;
- impozite, taxe, vărsăminte asimilate;
- salarii şi cheltuieli asimilate acestora;
- amortizarea capitalului imobilizat;
- cu primele de asigurare care privesc activele corporale fixe şi circulante;
- cu primele de asigurare pentru personal împotriva accidentelor de muncă.
 cheltuieli financiare, care cuprind:
- pierderi din creanţe legate de participaţii;
- pierderea netă din vânzarea titlurilor de plasament;
- diferenţe de curs valutar;
- dobânzi plătite aferente creditelor contractate.
 cheltuieli excepţionale reprezentând acele cheltuieli ocazionate de
evenimente cu frecvenţă redusă.
Ele cuprind:
- cheltuieli determinate de operaţii de gestiune;
- cheltuieli legate de operaţii de capital.

f) după modul de identificare şi repartizare pe purtători de cheltuieli,

întâlnim:
 cheltuieli directe, sunt cele care au în vedere în mod direct un anumit produs
sau o anumită activitate;
 cheltuieli indirecte, cele care sunt legate de funcţionarea generală a firmei.
Considerarea unor cheltuieli ca fiind directe sau indirecte este relativă şi depinde
de nivelul la care se face calculul şi analiza costului.

g) după gradul de autonomie al decidentului cunoaştem:

 costuri controlabile, care apar atunci când deciziile corespunzătoare sunt la
îndemâna centrului de responsabilitate;
 costuri necontrolabile, care apar când sunt impuse de puterea şi autoritatea
statului prin legislaţia fiscală sau socială.

h) după relaţia costuri – efecte se disting:

 costurile determinate care sunt definite ca fiind acelea al căror rol sau efect
asupra indicatorilor de efecte ai întreprinderii este clar determinat;
 costurile discreţionare, ce se află în relaţie neclară, confuză cu efectul
obţinut, neputând fi precizată influenţa acestora.

i) după modul de înregistrare în contabilitate pot fi:

 cheltuieli incorporabile, care se regăsesc ca atare în contabilitatea firmei,
modificând rezultatul total, dar nu corespund unor consumuri normale, fiind
excluse din calculul costurilor;
 cheltuieli neincorporabile:
- fără raport direct cu activitatea;
- cheltuieli care nu relevă activitatea curentă.
 cheltuieli supletive ce se regăsesc în contabilitatea de gestiune, dar nu se

55
 regăsesc în contabilitatea generală din motive juridice sau fiscale.

j) după caracterul lor există:

 costuri evidente, ce se regăsesc expres în evidenţele contabile;
 costuri ascunse, care sunt suportate de firmă dar nu sunt evidenţiate în mod
direct;
 costuri de oportunitate care au semnificaţia de valoare a unei ocazii pierdute,
ratate sau, altfel spus, ele măsoară pierderea (lipsa) unor încasări ca urmare a
unei opţiuni economice diferite a firmei.

k) după incidenţa asupra fluxurilor de trezorerie distingem:

 cheltuieli monetare – sunt cele generatoare de fluxuri monetare;
 cheltuieli non – monetare (numite şi calculate sau contabile), cele care nu
generează fluxuri monetare, de genul plăţilor.
Concentrarea atenţiei în direcţia unei analize sistematice a volumului, structurii
şi tendinţelor pe care le înregistrează diferitele categorii de cheltuieli, oferă
posibilitatea identificării măsurilor care trebuie întreprinse în direcţia reducerii
costurilor.
Trebuie, de asemenea, avut în vedere corelaţia care există între venituri şi
cheltuieli, prin aceea că realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli
sau invers. Există şi excepţii de la această regulă, în cazul cheltuielilor financiare
care nu generează venituri, iar realizarea acestora nu implică o cheltuială. O
situaţie similară se întâlneşte şi în ceea ce priveşte cheltuielile şi veniturile
excepţionale.

Veniturile întreprinderii reprezintă sumele sau valorile încasate sau de

încasat în cursul exerciţiului şi sunt structurate după natura lor, astfel:
a) venituri din exploatare în care intră veniturile realizate din operaţiunile care
formează obiectul de activitate, la care se adaugă veniturile din producţia stocată
şi imobilizată, precum şi alte venituri legate de exploatare;
b) venituri financiare care includ veniturile din participaţii, din alte imobilizări,
din titluri de plasament etc.;
c) venituri excepţionale (despăgubiri, penalităţi încasate).
Reducerea costurilor de producţie reprezintă o rezervă a creşterii eficienţei
activităţii, cu condiţia ca această reducere să fie rezultatul efortului propriu al
firmei şi să asigure respectarea sau chiar îmbunătăţirea calităţii produselor.

5.2.Analiza cheltuielilor aferente veniturilor firmei

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor vizează evoluţia lor şi factorii ce o

determină, cu scopul identificării căilor de sporire a rentabilităţii.
În acest scop se utilizează indicatorul rata medie de eficienţă a cheltuielilor
totale sau cheltuieli la 1000 lei venituri totale, al cărui model de analiză este
următorul:
Ch
R  1000
V
R   g i  ci
unde:
Ch reprezintă cheltuielile totale pe cele trei domenii de activitate (exploatare,
financiare, excepţionale);
V reprezintă veniturile totale pe cele trei domenii de activitate;
gi este ponderea (%) veniturilor firmei pe domenii de activitate;
ci reprezintă cheltuieli la 1000 lei venituri, respectiv rata de eficienţă a
cheltuielilor totale, pe domenii de activitate.

56
Primul model dă posibilitatea evidenţierii respectării corelaţiei dintre ritmul de
creştere a veniturilor totale şi cel al cheltuielilor totale.
Al doilea model subliniază contribuţia fiecărui domeniu de activitate la mărirea
sau micşorarea ratei de eficienţă a cheltuielilor totale.

5.3. Analiza cheltuielilor de exploatare

Cheltuielile de exploatare deţin ponderea hotărâtoare în totalul cheltuielilor,

suma lor fiind în strânsă dependenţă cu realizarea obiectului de activitate al
întreprinderii.
În scopul analizării acestor cheltuieli se foloseşte indicatorul rata de eficienţă a
cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri pe tipuri de activităţi.
Che
R che   1000
Ve
R che   g e  c e 
unde
Rche reprezintă nivelul de eficienţă a cheltuielilor de exploatare (cheltuieli la
1000 lei venituri din exploatare);
Che sunt cheltuieli de exploatare;
Ve reprezintă veniturile din exploatare;
ge este structura (%) veniturilor din exploatare;
ce sunt cheltuieli la 1000 lei venituri din exploatare pe categorii de activităţi.
Utilizarea modelelor mai sus prezentate, fac posibilă atât analiza în dinamică cât
şi din punct de vedere structural a cheltuielilor de exploatare.
În dinamică, analiza nivelului ratei de eficienţă a cheltuielilor de exploatare
permite sublinierea modificărilor intervenite de la o perioadă la alta, pe total, dar
şi pe categorii de cheltuieli, identificând astfel acele categorii de cheltuieli care
influenţează nefavorabil asupra acesteia.
Din punct de vedere structural, analiza cheltuielilor de exploatare evidenţiază, în
plus, ponderea pe care o deţine fiecare element de cheltuială în totalul acestora.
Se poate realiza şi o analiză detaliată a fiecărei categorii de cheltuială indiferent
de evoluţia acesteia, în scopul identificării posibilităţilor de reducere.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Cum se grupează veniturile întreprinderii?

2 Cum se grupează cheltuielile întreprinderii?
3. Realizaţi schema sinoptică a modelului factorial asociat ratei de eficienţă a cheltuielilor de
exploatare la 1000 lei venituri pe tipuri de activităţi.

57
 Unitatea de învăţare 6.

6. ANALIZA CHELTUIELILOR LA 1000 LEI CIFRĂ DE AFACERI

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Cunoaşterea metodologiei specifice analizei cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri;

- cunoaşterea metodologiei specifice analizei principalelor categorii de cheltuieli

Competenţele unităţii de învăţare:

- studenţii vor putea să realizeze analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, stabilind un diagnostic şi
propunând măsuri de redresare dacă acestea se impun
- studenţii vor putea să utilizeze tehnicile de analiză a principalelor categorii de cheltuieli

6.1. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri

Principala componentă a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare, o

reprezintă cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri.
În analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, pot fi utilizate
următoarele două modele de analiză:
Ch  1000  q v  c
  1000 ,
CA  q v  p 
unde:
qv reprezintă volumul fizic al cifrei de afaceri;
c- costul mediu pe unitatea de produs;
p – preţul mediu de vânzare.
Această relaţie este operaţională şi în sfera distribuţiei, cu precizarea că
indicatorul cost unitar cuprinde atât costul de achiziţionare al mărfurilor
vândute, cât şi costul de desfacere32.
Indicatorul prezentat anterior poate fi scris detaliat astfel:
Ch 1000 Ch V  1000 Ch F  1000  q V  c V  Ch F
    1000   1000
CA CA CA  q V  p  q V  p
unde
ChV reprezintă cheltuielile variabile;
ChF reprezintă cheltuielile fixe;
CA – cifra de afaceri;
cV – costul variabil pe unitatea de produs.
Primul model pune în evidenţă faptul că asupra modificării nivelului
cheltuielilor ce revin la 1000 lei cifră de afaceri acţionează direct şi indirect
următorii factori:
- structura cifrei de afaceri;
- preţul mediu de vânzare;
- costul mediu pe unitatea de produs.
Al doilea model arată faptul că nivelul cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri
este influenţat de aceiaşi factori, însă oferă posibilitatea adâncirii cauzelor care
pot determina reducerea sau creşterea costurilor, prin intermediul celor două
categorii de cheltuieli (variabile şi fixe), cu comportamente distincte faţă de
mărimea activităţii firmei.

32
M.Niculescu: Diagnostic global strategic, Ed. Economică, 1997, pag.163

58
6.2. Analiza cheltuielilor variabile şi fixe

6.2.1.Analiza cheltuielilor variabile

Cheltuielile variabile sunt acele cheltuieli care se modifică în acelaşi sens cu

modificarea volumului de activitate al firmei. Altfel spus, dacă cifra de afaceri
creşte şi cheltuiala variabilă creşte, după cum atunci când volumul de activitate
se reduce şi această categorie de cheltuială se va afla în regres.
Analizând cheltuielile variabile din punct de vedere al variabilităţii acestora în
raport cu modificarea volumului de activitate distingem: cheltuieli
proporţionale, progresive, regresive şi cheltuieli flexibile.
În categoria cheltuielilor variabile se includ:
- cheltuieli cu materiile prime şi materialele directe;
- cheltuieli cu manopera directă;
- alte categorii de cheltuieli care variază relativ proporţional cu volumul de
activitate.

Analiza factorială a cheltuielilor variabile

Cheltuielile variabile se analizează ca nivel la 1000 lei venituri din exploatare

sau cifră de afaceri, precum şi ca sumă absolută a cheltuielilor variabile
aferente producţiei fabricate destinate vânzării.
Analiza factorială a cheltuielilor variabile se efectuează cu ajutorul următorilor
indicatori:
a) Cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din exploatare
Modelul propus este dat de:
CVe 
 g  cv
i i

100
unde
gi reprezintă structura veniturilor;
cvi reprezintă cheltuielile la 1000 lei venituri pe categorii de venituri.
Determinarea influenţelor celor doi factori este similară cu cea prezentată în
cazul cheltuielilor totale la 1000 lei venituri.
b) În ceea ce priveşte nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de
afaceri se are în vedere modelul:
CV 
 q  c   1000
V

 q  p 
unde
cv reprezintă costul variabil pe unitatea de produs vândut.
Prin urmare, nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri, stabilit
la nivelul firmei, nu este altceva decât media ponderată a nivelurilor de
cheltuială variabilă de la nivelul componentelor funcţionale, organizatorice,
productive şi comerciale ale firmei, ponderile fiind date de structura cifrei de
afaceri a firmei pe produse, sectoare de activitate, secţii, forme de vânzare etc.

6.2.2.Analiza cheltuielilor fixe

Definind cheltuielile fixe sau constante în funcţie de comportamentul pe care îl

au faţă de modificarea volumului fizic al producţiei, trebuie subliniat faptul că
această categorie de cheltuieli se caracterizează printr-un indice de variabilitate
egal cu zero.
În ansamblu, cota cheltuielilor fixe ce revine pe unitatea de produs, depinde de
suma lor totală şi de volumul fizic al producţiei sau vânzărilor întreprinderii.

59
Raportul dintre cheltuielile fixe şi cele variabile, precum şi raportul dintre
acestea luate separat şi costul producţiei serveşte la fundamentarea deciziilor
privind capacitatea de producţie a noilor utilaje necesare a fi puse în funcţiune.

Analiza factorială a cheltuielilor fixe

Analiza factorială a cheltuielilor fixe se realizează asupra nivelului

cheltuielii care revine la 1000 lei venituri din exploatare sau cifră de afaceri.
Aceasta pentru că analiza studiază doar fenomene dinamice şi nu statice, ori în
cazul cheltuielilor fixe, volumul lor total se modifică foarte puţin sau deloc, pe
când ceea ce manifestă variaţii este nivelul său relativ.
Modelul de analiză al indicatorului cheltuieli fixe la 1.000 lei cifră de afaceri
este:
F F
Cf   1000   1000
CA  qp
unde
Cf reprezintă nivelul cheltuielilor fixe pe firmă calculat la 1000 lei cifră de
afaceri;
CA dă cifra de afaceri a firmei (factor cantitativ);
F reprezintă suma absolută a cheltuielilor fixe (factor calitativ).

6.3. Analiza principalelor categorii de cheltuieli

Analiza cheltuielilor materiale

În funcţie de profilul firmei, cheltuielile materiale au, o pondere mai mică sau
mai însemnată în totalul cheltuielilor de exploatare (spre exemplu, în
agricultură, cheltuielile materiale deţin o pondere de aproximativ 50% în
totalul cheltuielilor pentru exploatare)33, de aici decurgând însăşi importanţa pe
care o are analiza acestor cheltuieli.
Din punct de vedere al conţinutului lor, cheltuielile materiale sunt formate din:
- cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile; - cheltuieli cu energia
electrică şi apă;
- amortizarea mijloacelor fixe;
- obiecte de inventar;
- lucrări şi servicii prestate de terţi;
- alte cheltuieli materiale.
Metodologia de analiză presupune investigarea corelată a următoarelor
aspecte:
- variaţia cheltuielilor materiale pe total şi pe elemente componente, în
dinamică şi comparativ cu planul impus;
- modificările intervenite în structura cheltuielilor materiale pe elemente
componente, în dinamică şi comparativ cu planul stabilit;
- variaţia nivelului eficienţei economice a cheltuielilor materiale – pe total,
precum şi a celor aferente producţiei vândute, în dinamică şi comparativ cu
planul.
Din punct de vedere structural, cheltuielile materiale pot fi analizate pe
elemente componente, respectiv cheltuieli cu materialele şi cheltuieli cu
amortizarea34.
Cheltuielile materiale se analizează ca nivel la 1000 lei venituri din exploatare,
producţie a exerciţiului sau cifră de afaceri, utilizându-se modele similare celor
prezentate anterior (la analiza cheltuielilor variabile şi a celor fixe):

33
Cojocaru C: Analiza economico – financiară a exploataţiilor agricole şi silvice, Ed. Economică, 1997, pag. 169-170
34
în totalul cheltuielilor materiale, ponderea hotărâtoare o deţin cheltuielile cu materiile prime şi materialele

60
 C me 
 g i  c mi
100
unde:
Cme reprezintă cheltuieli materiale aferente exploatării la 1000 lei venituri;
gi reprezintă structura veniturilor;
cmi reprezintă cheltuielile la 1000 lei venituri (care reprezintă şi factori direcţi).
C ma 
 q  c m   1000
 q  p
unde:
Cma reprezintă cheltuieli materiale la 1000 lei cifră de afaceri;
cm reprezintă cheltuieli materiale pe produs.
În ceea ce priveşte indicatorul cheltuieli materiale la 1000 lei cifră de afaceri,
este utilă efectuarea unei analize aprofundate mai ales în scopul relevării
strategiei adoptate de firmă pe linia eforturilor necesare creşterii eficienţei
economice a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri.

Analiza cheltuielilor cu materialele

În componenţa cheltuielilor materiale cele care privesc materiile prime şi

materialele consumabile deţin cea mai importantă pondere.
Cheltuielile cu materialele pot fi determinate prin scăderea cheltuielilor cu
amortizarea din totalul cheltuielilor materiale.
Analiza cheltuielilor cu materialele se efectuează cu ajutorul indicatorului
sintetic cheltuieli cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri sau venituri din
exploatare, folosindu-se modelele deja prezentate.

Analiza cheltuielilor cu amortizarea

Amortizarea este expresia valorică a uzurii fizice a mijloacelor fixe, inclusă în

costul produselor. Deci, amortizarea reprezintă un element structural al
costurilor producţiei, în general, iar a cheltuielilor materiale în special.
Analiza cheltuielilor cu amortizarea se justifică a fi efectuată ca nivel la 1000
lei venituri din exploatare, producţie a exerciţiului sau cifră de afaceri35.
Cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei venituri din exploatare (Cam):
Ae
Cam   1000
Ve
unde:
Ae – reprezintă suma amortizării, inclusă în costuri;
Ve – reprezintă veniturile din exploatare.
Influenţele celor doi factori sunt diferite ca sens: factorul cantitativ, respectiv
veniturile din exploatare influenţează invers proporţional, în timp ce factorul
calitativ, suma amortizării, influenţează direct proporţional asupra
fenomenului cercetat.

Analiza cheltuielilor cu personalul

În totalul cheltuielilor de exploatare, cheltuielile cu personalul ocupă un loc

important, întrucât surprinde o parte a valorii nou create, fiind o consecinţă a
utilizării potenţialului uman (considerat ca fiind factorul de producţie cel mai
dinamic).
Cheltuielile cu personalul cuprind:
- cheltuielile cu remuneraţia personalului (cheltuieli cu salariile);
- cheltuielile privind asigurările şi protecţia socială.
Ele pot fi structurate astfel:

35
analiza cheltuielilor cu amortizarea va fi efectuată la nivelul întregii activităţi a firmei

61
 costuri suportate de firmă în care intră:
- salariile (cu ponderea de bază), reflectând calitatea factorului uman
(calificarea) şi diverse forme de adaosuri (vechime, sporuri, compensaţii,
prime);
- contribuţiile pentru asigurări sociale;
- contribuţia pentru ajutorul de şomaj.
 costuri suportate de salariaţi, cuprinzând:
- impozitul pe salarii;
- contribuţia pentru pensia suplimentară;
- contribuţia pentru ajutorul de şomaj.
Toate formează fondul de salarii al firmei.
În analiză accentul va fi pus pe salarii.
Analiza cheltuielilor cu salariile are două obiective:
- caracteristica generală a cheltuielilor de personal;
- analiza factorială a cheltuielilor cu personalul.
Caracteristica generală a cheltuielilor cu salariile se realizează cu ajutorul
indicatorului fond total de salarii (FS).
Modificarea sa absolută a fondului total de salarii se calculează astfel:
FS  FS1  FS0 .
Deci, modificarea cheltuielilor cu salariile în mărimi absolute se determină ca
diferenţă între cheltuielile cu salariile realizate şi cele aferente perioadei luată
ca bază de comparaţie.
Creşterea fondului de salarii de la o perioadă la alta poate fi urmare a:
 creşterii volumului de activitate al firmei;
 modificările structurilor salariilor;
 creşterii salariilor ca rezultat al negocierii unor noi contracte de muncă.
Modificarea relativă ţine cont de nivelul admis.
Modificarea relativă a cheltuielilor cu salariile ( Fs(%)), se stabileşte ca
diferenţă între cheltuielile cu salariile realizate (Fs1 ) şi cheltuielile cu salariile
admisibile (Fsa ), astfel:
FS %  FS1  FSa
Fondul de salarii admisibil (FSa) este dat de relaţia:
I
FSa  FS0  D
100
unde:
FS0 reprezintă fondul de salarii precedent;
ID reprezintă indicele volumului de activitate (cifra de afaceri sau producţia
exerciţiului).
Pot apare scenariile36:
1. FS1  FSa - este o situaţie nefavorabilă pentru firmă, semnificând depăşirea
relativă a fondului de salarii, ceea ce se va regăsi în creşterea volumului şi
nivelului cheltuielilor cu munca vie.
2. FS1  FSa - avem o situaţie favorabilă pentru că firma realizează 1 leu
încasare cu o cheltuială mai mică din punct de vedere al cheltuielilor cu
salariile.
3. FS1  FSa - se constată menţinerea nivelului cheltuielilor cu munca vie,
semnificând un prag al eficienţei cheltuielilor.
Evident, fondul de salarii nu depinde doar de volumul de activitate, ci şi de
numărul de salariaţi, ceea ce conferă scenariilor prezentate o anumită
relativitate.
O serie dintre factorii care acţionează asupra cheltuielilor cu salariile pot fi

36
Enache E., Gust M. , Diaconu M: Analiză economico – financiară, Ed. Independenţa Economică, 1998, pag. 103

62
cuantificate cu ajutorul unor modele, acestea din urmă pretându-se la analiza
factorială.

Modelul 137.
1
FS  CA  N S 
1000
CA  Np  WaS
FS FSV FSC
NS  NSV NSF


FS  Np  WaS  NSV  NSF   1000
1

Np  LS
NSV 
g  n
i Vi

100

Deci:

  g i  n Vi  1
FS  L  S  WaS    N SF  
 100  1000
unde:
CA – volumul de activitate;
NS – nivelul cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri calculat pe
firmă;
N p - numărul de salariaţi;
WaS - productivitatea anuală pe salariat;
L – numărul de lucrători dintr-un schimb;
S – număr de schimburi;
N SV - nivelul cheltuielilor cu salariile variabile la 1000 lei cifră de afaceri
calculat pe întreprindere38;
N S F - nivelul cheltuielilor cu salariile fixe (aferente conducerii şi
administraţiei firmei) la 1000 lei cifră de afaceri calculat pe întreprindere39;
gi – structura vânzărilor firmei pe sectoare de activitate;
nVi – nivelul cheltuielilor cu salariile variabile la 1000 lei cifră de afaceri
calculată pe structura analizată.
După cum se vede, primul model de analiză factorială a fondului de salarii
consideră că principala cauză care determină modificări în nivelul cheltuielilor
cu salariile este volumul de activitate, plecând de la ipoteza că fondul de salarii
este cheltuială variabilă.

Modelul 2.40

FS  N P  S

37
Gust M. (coord.): Analiză economico – financiară, Ed. Independenţa Economică, 2003, pag. 132
FSV
38 N SV   1000
CA
FSF
39 N SV   1000
CA
40
Gust M. (coord.): Analiză economico – financiară, Ed. Independenţa Economică, 2003, pag. 133

63
 1
S  W a  NS 
1000

unde:
S - salariul mediu anual;
W a - productivitatea medie anuală;
NS - nivelul mediu al salarizării la 1000 lei desfaceri.
Al doilea model de analiză al fondului de salarii consideră că acesta se
modifică de la o perioadă la alta în funcţie de numărul de salariaţi de care
dispune firma şi salariul mediu anual pe angajat.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. În analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri care sunt factorii de influenţă în
ordinea lor?
2. În analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri care sunt factorii de influenţă în
ordinea lor?

Aplicaţie. Cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri sunt de 800lei din care:
- variabile =500 lei
- fixe = 300 lei
Se prevede o creştere a cifrei de afaceri cu 5%. Cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri vor fi :

a) -664,35 lei ;
b) -700,2 lei;
c) 300000 lei ;
d) 200 lei;
e) 785,71 lei
Rezolvare:
Din analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri rezultă:
 1 
I  g   1  1
I
c


CA

unde :
Ic= indicele nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri ;
g= ponderea cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor ;
ICA= indicele cifrei de afaceri
 1 
Deci I  0,375  1  1  0,9821 (sau 98,21%)
 1,05 
c

Rezultă că nivelul previzionat pentru perioada următoare a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri (C’) este
de C’=0,9821C0=785,71lei (unde C0 reprezintă nivelul cheltuielilor aferente cifrei de afaceri realizat în
perioada curentă)

64
 Unitatea de învăţare 7.

7. ANALIZA RENTABILITĂŢII

Introducere

Într-o economie de piaţă modernă, maximizarea rentabilităţii este criteriul fundamental al deciziilor
firmelor de angajare a cheltuielilor de organizare a producţiei, de extindere sau restrângere a acesteia.
Se impune precizarea că eficienţa economică are o sferă mult mai largă decât noţiunea de rentabilitate,
întrucât vizează întregul sistem de indicatori care reflectă diversele forme specifice ale eficienţei economice
– sistem grupat în subsisteme între care figurează şi subsistemul indicatorilor rentabilităţii. Cu toate acestea,
rentabilitatea oglindeşte eficienţa economică finală a întregii activităţi economico – financiare, constituind o
adevărată chintesenţă a tuturor laturilor eficienţei economice.
Rentabilitatea se defineşte prin capacitatea unei firme de a obţine din activitatea pe care o
desfăşoară un profit, în condiţiile mobilizării resurselor de care dispune şi reprezintă un instrument de
fundamentare a tuturor deciziilor ce privesc atât gestiunea internă a firmelor, cât şi relaţiile lor cu
partenerii de afaceri, dobândind în consecinţă şi calitatea de a fi un criteriu esenţial de apreciere a
eficienţei economice41.
Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– definirea conceptului de rentabilitate;

– cunoaşterea metodelor specifice analizei rentabilităţii.

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să traseze etapele procesului de analiză economico – financiară a rentabilităţii;
– studenţii vor putea să realizeze analiza structurală şi factorială a profitului net şi brut din
activitatea totală a întreprinderii

7.1. Analiza rentabilităţii întreprinderii

În mod obişnuit, pentru exprimarea rentabilităţii se utilizează două

categorii de indicatori: profitul care reflectă mărimea absolută a rentabilităţii –
fiind deci un indicator de volum al rentabilităţii şi ratele de rentabilitate care
reflectă mărimea relativă a rentabilităţii, fiind astfel un indicator ce măsoară
gradul în care capitalul sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit.
Exprimarea în mărimi absolute este limitativă, pe când cea în mărimi relative
este comparabilă în timp, spaţiu şi structură organizatorică.”42
Profitul reflectă modul de gospodărire a resurselor consumate şi are drept
componente esenţiale veniturile şi cheltuielile din activitatea economică.
În conformitate cu sistemul actual de planificare şi de evidenţă economico–
financiară, profitul ne apare într-o dublă ipostază:
1. ca profit net, care rămâne la dispoziţia firmei pentru a fi repartizat conform
destinaţiilor prevăzute, calculat ca diferenţă între profitul brut (respectiv

41
Cojocaru C: Analiza economico – financiară a exploataţiilor agricole şi silvice, Ed. Economică, 1997, pag.236
42
Gheorghiu Al., Analiza rentabilităţii la nivel macroeconomic, Revista Română de Statistică, nr. 1, septembrie, 1992.

65
 potenţial) şi impozitul pe profit;
2. ca profit brut (respectiv potenţial), calculat ca diferenţă între veniturile
totale şi cheltuielile totale ale întreprinderii.
Anticipând, se poate face sublinierea că, pe baza sistemului informaţional
actual, profitul brut permite efectuarea unei analize nu numai la nivelul
activităţii totale a întreprinderii – cum e cazul profitului net – ci şi pe cele
trei tipuri de activităţi sau pe întreaga filieră a structurilor organizatorice,
precum şi pe fiecare produs al întreprinderii.
Rata rentabilităţii economice se determină, de regulă, în două moduri:
1. ca un raport între masa profitului şi volumul activităţii economice,
reprezentat de cifra de afaceri. Masa profitului reflectă performanţa firmei,
indiferent de modul de finanţare şi sistemul fiscal. Aceasta permite
aprecierea efortului depus de o firmă pentru a obţine profit, volumul
desfacerilor sintetizând în mod indirect consumul de resurse.
2. ca raport între profit şi mărimea fiecărui factor de producţie sau a altor
elemente care compun patrimoniul.
Ratele de rentabilitate măsoară rezultatele obţinute în raport cu activitatea
firmelor (rentabilitate comercială) cu mijloacele economice (rentabilitate
economică) sau financiare (rentabilitate financiară).
Modelele utilizate pentru a exprima rata rentabilităţii au rol informativ
diferit, dar, în acelaşi timp, oglindesc eficienţa diferitelor laturi ale
activităţii economice pe o perioadă de timp. În cea mai mare parte,
modelele utilizate în activitatea practică se bazează pe folosirea indicilor
care permit descompunerea pe factori a variaţiei ratei rentabilităţii,
stabilirea sensului şi a mărimii influenţei acestor factori. Indicatorii care
exprimă efectul (profitul, cifra de afaceri, etc.) şi efortul (activele
imobilizate şi activele circulante, capitalul etc.) se pot utiliza pentru a
determina rata rentabilităţii.
Rentabilitatea activităţii economico-financiare nu reprezintă unicul criteriu
de apreciere a rezultatelor. Cu precădere în sectorul distribuţiei, la aceasta
trebuie conectaţi şi indicatorii sociali referitori, în primul rând, la calitatea
satisfacerii cerinţelor consumatorilor. Maximizarea profitului constituie
premisa realizării obiectivului strategic, de perspectivă, al oricărei firme.

7.2.Analiza profitului – ca indicator în mărime absolută a rentabilităţii

întreprinderii

7.2.1.Analiza situaţiei generale privind profitul întreprinderii

În activitatea economică, profitul reprezintă sensul existenţei acesteia.

Profitul permite identificarea disponibilităţilor şi posibilităţilor de dezvoltare a
firmei. De aceea, analiza sa statică nu este suficientă, acesta trebuind comparat
cu indicatorii calculaţi în perioada precedentă pe baza rezultatelor firmei
analizate sau ale unor firme de dimensiuni şi cu activităţi similare.
În teoria economică contemporană se constată o divizare a opiniilor în ceea ce
priveşte definirea profitului, acesta reprezentând43:
 Avantajul rezultat sub formă bănească dintr-o acţiune, operaţiune sau
activitate economică.
Agenţii economici trebuie să dispună de informaţii privind mărimea şi
dinamica profitului, informaţii surprinse de cei doi indicatori esenţiali: masa şi
rata profitului.

43
Iosif Gh: Analiza economico-financiară a firmei în domeniul agroalimentar, Ed. Tribuna Economică, 2000, pag. 338

66
 Masa profitului reprezintă suma absolută obţinută ca diferenţă între venituri şi
costuri sau, la nivel de produs, diferenţa dintre preţul de vânzare şi cost. Acest
indicator constituie astfel rezultatul financiar pozitiv care exprimă eficienţa
activităţii productive a firmei.
Rata profitului reprezintă raportul procentual dintre masa profitului şi cifra de
afaceri (costuri sau capital) în funcţie de baza de comparaţie pe care o dorim.
 Un element final sau rezidual al diferenţei dintre venitul total şi costuri;
 Remuneraţie implicită a factorilor de producţie.
Condiţia necesară obţinerii unui profit44 maxim este ca randamentul marginal
al fiecărui factor să egaleze preţul său. În plus, condiţia suficientă maximizării
profitului este ca, la optim, randamentele marginale ale factorilor să fie
descrescătoare.
Un diagnostic de ansamblu, general, cu caracter sistemic, privind situaţia
profitului dintr-o întreprindere presupune efectuarea unei analize pe baza
următorului sistem de indicatori:
 profitul net din activitatea economico-financiară totală a întreprinderii;
 profitul brut din activitatea economico-financiară totală a întreprinderii;
 profitul brut pe cele trei tipuri de activităţi;
 profitul brut pe structuri organizatorice (pe centre de profit);
 profitul brut pe diverse produse.
Pe baza acestui sistem de indicatori pot fi identificate domeniile de activitate,
structurile organizatorice şi produsele unde eventual s-a înregistrat o dinamică
nefavorabilă a profitului, sau, deşi favorabilă, încă nu se ridică la nivelul de
competitivitate cerut de piaţa internă şi externă în ceea ce priveşte rentabilitatea
în ramura respectivă.

7.2.2. Analiza structurală şi factorială a profitului net şi brut din

activitatea totală a întreprinderii
Analiza structurală şi factorială a profitului net din
activitatea totală a întreprinderii
Pentru efectuarea analizei structurale a profitului net din activitatea totală a
întreprinderii, pot fi utilizate două modele – corespunzător celor două
modalităţi de determinare a profitului net la acest nivel de investigare:
 ca parte componentă a valorii adăugate totale;
 ca parte componentă a rezultatului economico financiar total.
a) Ca parte componentă a valorii adăugate totale a firmei, pe baza următoarei
relaţii:
Pfn  VA  E a
unde:
VA - valoarea adăugată din activitatea totală a unităţii
E - elemente care intră în componenţa valorii adăugate totale, potrivit metodei
a

repartiţiei (cheltuieli cu personalul salariat, impozite şi taxe, cheltuieli

financiare şi amortizarea) cu excepţia profitului net.
b) Ca parte componentă a rezultatului economic financiar din activitatea
totală a firmei, pe baza următoarei relaţii45 Pfn = Pfb - Ipf = (V – Ch) -
Ipf
unde:
Pfb - profitul brut din activitatea totală a întreprinderii aferent livrărilor
V - venituri din activitatea totală

44
profitul privit ca diferenţă dintre venitul total şi cheltuieli
45
Conform noului sistem contabil, este vorba de profit net aferent livrărilor (profit net din activitatea de exploatare).

67
 Ch - cheltuieli privind activitatea totală a întreprinderii
Ipf - impozit pe profit (aferent veniturilor încasate şi neîncasate).
Operaţiile de cuantificare a acţiunii elementelor componente asupra profitului
net vor fi efectuate cu ajutorul metodei balanţiere.
Analiza pe o bază factorială a profitului net din activitatea totală a firmei se
realizează utilizând următorul model sintetic46:
r
V r
V  Ch 
Pfn   Pfn1000 / r V   1000  r  1000 
1000 1000  V 
V  r
Ch 
Pfn   1000   1000 
1000  V 
unde:
r
V - venituri diminuate cu impozitul pe profit
r
Ch - cheltuieli totale amplificate cu impozitul pe profit.
Acest model permite să se constate aportul direct pe care-l exercită asupra
profitului nivelul eficienţei economice a cheltuielilor. Operaţiile de cuantificare
a acţiunii factorilor asupra profitului net vor fi efectuate cu ajutorul metodei
substituirilor în lanţ.

7.2.3.Analiza structurală şi factorială a profitului brut din activitatea

totală

Analiza structurală a profitului brut din activitatea totală a întreprinderii se

face cu ajutorul unui model, bazat pe relaţia47:
Pfb  V  Ch
În structura veniturilor şi cheltuielilor, practica românească, a adoptat o
clasificare după natură. Astfel, veniturile corespund resurselor obţinute prin
realizarea operaţiunilor industriale, comerciale, financiare, excepţionale, iar
cheltuielile corespund resurselor consumate cu ocazia realizării acestor
operaţiuni.
Utilizând un model de analiză factorială, profitul brut din activitatea totală a
firmei se calculează cu ajutorul relaţiei maUnitatea de invataretice următoare48:
V V
Pfb   Pfb 1000 / V  1000  Ch 1000 / V 
1000 1000

V  Ch 
Pfb  1000   1000 
1000  V 
În conformitate cu noul sistem contabil, există trei tipuri de activităţi:
activitatea de exploatare, activitatea financiară şi activitatea excepţională.
Ţinând seama de aceste tipuri de activităţi, modelul de mai sus poate fi
exprimat şi cu relaţia următoare:
V   g i  Ch i 1000 / Vi 
Pfb   1000  
1000  100 
unde:
Ch i 1000 - cheltuielile la 1000 lei venituri pe tipuri de activităţi
gi - structura veniturilor totale ale întreprinderii pe tipuri de activităţi
(ponderile veniturilor din fiecare tip de activitate faţă de totalul veniturilor).
În cazul întreprinderilor cu profil industrial de activitate, unde relaţiile cauzale
dintre variabilele diverselor modele au în general un caracter de
proporţionalitate, modelul factorial de analiză a profitului brut din activitatea
totală a întreprinderii poate fi conceput şi în următoarea formă:

46
Cojocaru C. Constantin - Op. cit., pg. 232.
47
Ibidem, pg. 235.
48
Ibidem, pg. 235.

68
 V
M
Pfb  M  1000  Ch  1000 / V 
1000
unde:
M - valoarea medie a activelor imobilizate şi circulante;
V
- veniturile care revin la un leu valoare medie anuală a activelor
M
imobilizate şi circulante.
Corelarea celor două modele de analiză (structurală şi factorială) a profitului
brut din activitatea totală, permite o diagnosticare mai complexă a situaţiei
constatate, inclusiv în ceea ce priveşte strategia adoptată de unitate în privinţa
creşterii rentabilităţii brute.
Operaţiile de cuantificare structurală şi factorială vor fi efectuate cu ajutorul
metodei balanţiere, respectiv metodei substituţiei în lanţ, similar profitului net.
Se impune menţiunea că atât în cazul profitului net, cât şi în cazul profitului
brut din activitatea totală a întreprinderii, utilitatea cognitivă deosebită a
modelului de analiză de tip factorial (spre deosebire de modelul de analiză de
tip structural) constă în aceea că se permite să se evidenţieze, pe o bază
maUnitatea de invataretică, aportul direct pe care-l exercită asupra profitului
net sau brut din activitatea totală a întreprinderi, nivelul eficienţei economice a
Ch
cheltuielilor efectuate (  1000 ). Concentrarea eforturilor pe linia acestui
V
factor calitativ reprezintă o condiţie esenţială pentru creşterea într-un ritm mai
intens a ratei rentabilităţii din activitatea totală a întreprinderii – rata
rentabilităţii fiind cum s-a mai subliniat, cel mai concludent indicator sintetic al
evoluţiei eficienţei economice finale a activităţii întreprinderii.

7.2.4.Analiza structurală şi factorială a profitului brut la nivelul celor trei

tipuri de activităţi

Analiza structurală a profitului brut permite evidenţierea ponderii şi

dinamicii rezultatelor aferente celor trei categorii de activităţi desfăşurate în
cadrul unei firme: de exploatare, financiară şi excepţională.
Rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere) se obţine ca diferenţă între
veniturile şi cheltuielile exerciţiului, indiferent de data încasării sau plăţii
acestora.
Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării, respectiv profitul brut sau
pierderea, se determină pe baza rezultatelor din diferite activităţi.
Având la bază datele din contul profit şi pierdere, în figura următoare se
prezintă modul de formare a rezultatului exerciţiului înaintea impozitării.

Rezultatul
din activitatea
de exploatare
Rezultatul
Rezultatul curent al
exerciţiului exerciţiului
înaintea Rezultatul
impozitării din activitatea
(profit brut financiară
sau pierdere) Rezultatul
excepţional
al exerciţiului

69
 Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării
Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării Pfb  se determină prin însumarea
rezultatului curent şi a rezultatului extraordinar, astfel:
Pfb  Rc  Rexc  Vex  Chex   Vf  Chf   Vexc  Chexc 

unde:
Vex = venituri din exploatare,
Ch ex = cheltuieli din exploatare,
V f = venituri financiare,

Ch f = cheltuieli financiare,
Vexc = venituri extraordinare,
Ch exc = cheltuieli extraordinare.

sau conform relaţiei:

Pfb  Vt Cht  Vex  Vf  Vexc Chex Chf Chexc 49

Descompunerea pe factori a rezultatului exploatării Rex 

Se porneşte de la relaţia:
 Ch ex 
R ex  V ex  1000  1000 
 V ex 
care înglobează doi factori de influenţă:
- veniturile din exploatare Vex 
Ch  
- cheltuieli din exploatare la 1000 lei venituri din exploatare  1000  ex

V  ex 

7.2.5.Analiza factorială a profitului brut aferent cifrei de afaceri

Cifra de afaceri reprezintă partea principală a veniturilor din exploatare, iar

rezultatul aferent cifrei de afaceri este componenta cea mai importantă a
rezultatului exploatării.
Modelul folosit în analiza factorială a profitului brut aferent cifrei de afaceri

49
Rezultatul exerciţiului după impozitare Pfn  , respectiv profitul net sau pierderea, se determină ca diferenţă între rezultatul
total şi impozitul pe profit, conform relaţiei: Pfn  Pfb  I p

unde: Ip = impozitul pe profit,

Dacă avem în vedere rezultatul curent al exerciţiului Rc  relaţia de calcul va fi: R c
 R ex  R f deci: Pfn  R ex  R f   R exc   I p

unde:

Rf = rezultatul financiar, Vf  Cf 

Rexc = rezultatul extraordinar al exerciţiului.

Rex = rezultatul din exploatare

70
 este:
1
Pfb  CA  p a 
1000
unde:
p a = profitul mediu la 1000 lei cifră de afaceri
(rata medie a rentabilităţii comerciale)
pa = profitul aferent cifrei de afaceri
Deci, pentru a creşte profitul, nu este suficientă numai o creştere a cifrei de
afaceri, ci trebuie avute în vedere şi cheltuielile aferente acestei creşteri a cifrei
de afaceri.
Trebuie menţionat faptul că acest gen de analiză este destinat şi util îndeosebi
managerilor de firme şi mai puţin utilizatorilor externi.50
Descompunerea pe factori a rezultatului financiar R f 
Se porneşte de la relaţia:
 Ch f 
R f  V f  1000  1000 
 Vf 
care înglobează doi factori de influenţă:
- veniturile financiare Vf 
Ch  
- cheltuieli financiare la 1000 lei venituri financiare  1000  f

V  f 

Descompunerea pe factori a rezultatului excepţional al exerciţiului R exc 

Se porneşte de la relaţia:
 Ch exc 
R exc  V exc  1000  1000 
 V exc 
care înglobează doi factori de influenţă:
- veniturile extraordinare Vexc 
Ch  
- cheltuieli extraordinare la 1000 lei venituri extraordinare  1000  . exc

V  exc 
7.2.6.Analiza factorială a profitului brut aferent producţiei vândute totale
a întreprinderii

În societăţile comerciale, indiferent de ramura căreia îi aparţin, realizarea

unei profitabilităţi competitive din vânzarea producţiei constituie un obiectiv şi
în acelaşi timp o problemă managerială fundamentală.
Ca atare, îndeplinirea şi eventual depăşirea prevederilor la producţia vândută,
în condiţii sporite de eficienţă economică, socială şi ecologică, constituie însăşi
raţiunea viabilităţii acestor întreprinderi, mai ales în condiţiile cerinţelor şi
exigenţelor dezvoltării durabile.
În consecinţă, analiza factorială a profitului brut aferent producţiei vândute

50
Dacă se iau în considerare factorii de influenţă ai profitului:
 r ;
rata profitului, calculată în raport cu cifra de afaceri
Pa / CA

rata cifrei de afaceri în raport cu producţia vândută r ;

CA / Pv

 productivitatea muncii calculată în raport cu producţia vândută W ; Pv

 numărul mediu de salariaţi T , 

poate fi construit şi analizat următorul model multiplicativ tetrafactorial al profitului aferent cifrei de afaceri:
PaCA CA Pv
PaCA     T  r Pa / CA  r CA / Pv  W Pv  T
CA Pv T

71
 totale a întreprinderii, datorită şi posibilităţilor analitice de informare,
dobândeşte - în procesul managerial – noi valenţe cognitive şi operative,
devenind un mijloc important de identificare şi mobilizare a rezervelor interne
pentru creşterea eficienţei economice finale a utilizării resurselor în aceste
unităţi.
Pentru efectuarea analizei factoriale a profitului brut aferent producţiei vândute
totale se utilizează - în funcţie de resursele luate în considerare - mai multe
modele dintre care, în practica curentă de planificare şi evidenţă, precum şi în
cercetarea ştiinţifică, se regăsesc cu prioritate următoarele două modele51:
Modelul 1
Pfb   Qvp   Qvc   Qv( p  c)
unde:
Qv – volumul fizic al producţiei vândute pe produs în expresie naturală sau
stas
c - costul pe unitatea de produs-vândut
p – preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs-vândut fără TVA.
Acest model reliefează influenţa directă asupra profitului brut, a următorilor
factori:
- volumul fizic (Qv) al producţiei vândute pe produs în expresie naturală sau
stas (factor cu caracter cantitativ);
- structura producţiei vândute totale (s), adică ponderile diverselor produse
vândute în expresie valorică faţă de totalul valoric al producţiei vândute (factor
cu caracter structural);
- costul pe unitatea de produs-vândut (c) (factor cu caracter calitativ);
- preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs-vândut (p), fără TVA (factor
cu caracter calitativ)
Modelul 252 P  
Qvp
 (Pfb 1000/  Qvp) 
 Qvp  1000  Qvc 1000
1000   Qvp 
fb
1000 
unde:
 Qvp - valoarea producţiei vândute totale
P 1000 /  Qvp - profit brut la 1000 lei venituri aferente producţiei vândute totale
fb

Ch1000 /  Qvp -
cheltuieli la 1000 lei venituri aferente producţiei vândute totale.
Potrivit acestui model, profitul brut aferent producţiei vândute totale este o
funcţie de doi factori direcţi şi anume:
- valoarea producţiei vândute totale, respectiv veniturile aferente producţiei
vândute totale (  Qvp ) – cifra de afaceri (factor cu caracter cantitativ);
- profitul brut la 1000 lei venituri aferente producţiei vândute totale
( P 1000 /  Qvp ), respectiv cheltuielile la 1000 lei venituri aferente producţiei
fb

vândute totale ( Ch1000 /  Qvp ) – rata rentabilităţii acestor venituri (factor cu

caracter calitativ).
De asemenea, potrivit acestui model, profitul brut aferent producţiei vândute
totale depinde de următorii factori indirecţi:
- prin intermediul veniturilor aferente producţiei vândute totale depinde de
volumul fizic al producţiei vândute pe produs (Qv) şi preţul mediu de vânzare
(p), fără TVA, pe unitatea de produs-vândut;
- prin intermediul profitului brut la 1000 lei venituri aferente producţiei
vândute totale, respectiv prin intermediul cheltuielilor la 1000 lei venituri
aferente producţiei totale vândute, depinde de structura producţiei vândute
totale (s), preţul mediu de vânzare (p), fără TVA, pe unitatea de produs-vândut
şi costul pe unitatea de produs-vândut (c).
Comparând cele două modele de analiză prezentate, se poate face următoarea
observaţie de ordin metodologic şi managerial. Întrucât creşterea profitului brut
aferent producţiei vândute reclamă, practic, eforturi în patru direcţii esenţiale,

51
Cojocaru C. Constantin – Op. cit., pg. 239.
52
Ibidem, pg. 239.

72
 respectiv:
a. pe linia creşterii volumului fizic al producţiei vândute, având o desfacere
asigurată;
b. pe linia optimizării structurii producţiei vândute;
c. pe linia reducerii costului unitar al produselor vândute;
d. pe linia creşterii preţului de vânzare al produselor vândute;
Se mai impune şi precizarea că cei patru factori menţionaţi (ca direcţii de
acţiune asupra profitului brut aferent producţiei vândute) nu pot fi puşi, din
punct de vedere al posibilităţilor de care dispune întreprinderea în această
privinţă, pe acelaşi plan de egalitate. Într-o perioadă dată, de regulă un an, cei
patru factori menţionaţi (ca direcţii de acţiune managerială), pot fi ierarhizaţi -
având în vedere în primul rând eforturile proprii ale întreprinderii – în felul
următor:
 pe primul loc, reducerea costului unitar al produselor vândute, evident pe
baza respectării corelaţiei de eficienţă dintre efort şi efect pe fiecare produs
(respectiv, indicele creşterii volumului fizic al producţiei vândute să fie
întotdeauna superior indicelui creşterii cheltuielilor pe fiecare produs);
 pe locul al doilea, optimizarea structurii producţiei vândute în sensul –
acceptat de către clienţi şi al posibilităţilor de care dispune întreprinderea –
de a fi sporită ponderea celor mai profitabile produse concomitent cu
reducerea ponderii celorlalte produse (eventual, prin eliminarea acelor
produse care, temporar, nu mai sunt rentabile);
 pe locul al treilea, creşterea preţului de vânzare unitar al produselor
vândute, în primul rând pe baza unei îmbunătăţiri radicale a calităţilor
acestor produse cerute de către clienţi (şi implicit al standardelor interne şi
externe impuse de dezvoltarea durabilă)
 pe locul al patrulea, creşterea volumului fizic al produselor vândute, dar
numai în măsura în care există o desfacere asigurată prin contractele
încheiate cu clienţii, pe de o parte, pe baza creşterii productivităţii muncii,
iar pe de altă parte, prin reducerea, în limitele economico-financiare strict
raţionale, a stocurilor şi a producţiei neterminate pe fiecare produs.
În practică, cel de al doilea model este mai puţin utilizat, dar în analiza
economică prezintă o utilitate cognitivă deosebită deoarece permite să se
constate dacă unitatea economică a reuşit sau nu să ţină seama tocmai de una
din cerinţele esenţiale ale creşterii eficienţei economice finale în condiţiile unei
economii de piaţă şi anume: pentru obţinerea unui cuantum sporit al profitului
brut este necesar să se depună eforturi nu numai în direcţia creşterii veniturilor
din producţia totală vândută ci şi în direcţia creşterii eficienţei economice a
cheltuielilor aferente acestor venituri, respectiv a reducerii cheltuielilor la 1000
lei venituri. În plus, aportul preponderent al acestui factor calitativ în ceea ce
priveşte sporirea profitul brut aferent producţiei vândute totale (aport în
proporţie hotărâtoare, de cel puţin 80%) atrage după sine şi un ritm superior de
creştere a ratei rentabilităţii – în comparaţie cu ritmul de creştere al profitului
brut aferent producţiei vândute – rata rentabilităţii, cum s-a mai subliniat
anterior, fiind cel mai concludent şi corect indicator al dinamicii rentabilităţii
într-o perioadă dată.
În structurile organizatorice cu activităţi industriale, literatura de
specialitate53 recomandă şi alte modele pe baza cărora poate fi efectuată analiza
factorială a profitului brut aferent producţiei vândute totale:
Pfb  A e  E  R s  R rb
Pfb   Qv  p   Qv  cv   Ch f   Qv  v m   Ch f
Pfb   Qvfp  R s  R rb
Pfb  T  G  E f  R s  R rb

53
Mărgulescu D. coordonator – Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1995, pg. 200.

73
 unde:
A - valoarea medie a mijloacelor economice aferente exploatării (active
e

imobilizate + active circulante),

E
 Qvfp - eficienţa mijloacelor economice;
Ae
 Qvfp - valoarea producţiei fabricate destinate vânzării;
R 
 Qv  p - raportul static dintre valoarea producţiei vândute totale şi
 Qvfp
s

valoarea producţiei fabricate destinate vânzării (gradul de valorificare al

producţiei fabricate destinate vânzării şi al celei stocate);
 Qv  p - valoarea producţiei vândute totale;
Pfb
R rb  - rata rentabilităţii veniturilor din vânzarea producţiei (profitul
 Qv  p
brut la 1 leu producţie vândută)
Qv – volumul fizic al producţiei vândute
p – preţul de vânzare pe unitatea de produs, fără TVA;
cv – costul variabil pe unitatea de produs;
Ch - suma cheltuielilor fixe;
f

v  ( p  cv ) - venitul marginal pe unitatea de produs;

m

T – numărul mediu de persoane sau timpul total de muncă (în zile-om sau ore-
om);
Qvfp
W - productivitatea muncii;
T
Mf
G - gradul de înzestrare tehnică a muncii;
T
Ef 
 Qvfp - eficienţa economică a utilizării mijloacelor fixe;
Mf
Mf – valoarea medie a mijloacelor fixe;
 În structurile organizatorice care practică o activitate comercială,
analiza structurală a profitului brut se poate efectua pe baza următorului
model54:
Pfb  Sa  Sc
Analiza factorială a profitului brut pentru acest tip de structură organizatorică
se efectuează după următorul model:
D  Ac D  Nc  d  ac  d  nc
Pfb    
100 100 100 100
unde:
Sa – suma totală a adausului comercial obţinut din desfacerea mărfurilor cu
amănuntul;
Sc – suma totală a cheltuielilor de circulaţie aferente desfacerii mărfurilor cu
amănuntul;
D – volumul total al desfacerilor de mărfuri cu amănuntul (în expresie
valorică);
Sa
Ac  (%) – cota medie generală a adausului comercial;
D
Sc
Nc  (%) – nivelul mediu general al cheltuielilor de circulaţie;
D
d – volumul desfacerilor de mărfuri cu amănuntul pe grupe de mărfuri (în
expresie valorică);
s – structura desfacerilor de mărfuri pe grupe de mărfuri (ponderile grupelor de
mărfuri faţă de volumul total al desfacerilor de mărfuri cu amănuntul)
nc – nivelul cheltuielilor de circulaţie pe o grupă de mărfuri (%);
ac – cota de adaus comercial pe o grupă de mărfuri (%).

54
Ibidem, pg. 208.

74
 7.2.7.Analiza factorială a profitului brut aferent producţiei vândute
a întreprinderii la nivel de produs

La nivel de produs vândut, datorită şi posibilităţilor sporite de informare,

de sesizare a celor mai concrete aspecte ale relaţiilor cauzale, analiza factorială
a profitului brut poate dobândi un maximum de aprofundare, astfel ca, pe
această bază, să poată fi stabilit un diagnostic corect şi competent şi, implicit, o
strategie de creştere a profitabilităţii în vederea atingerii competitivităţii de pe
piaţa concurenţială internă şi externă.
Modelele analizei factoriale a profitului brut la nivelul unui produs vândut
comportă unele diferenţieri în funcţie de modul de exprimare a producţiei
vândute (în expresie naturală sau în expresie stas sau convenţională), precum şi
în funcţie de condiţiile vânzării producţiei (pe diverşi parteneri, pe anumite
perioade, pe categorii de calitate).
 În cazul produselor care se vând în expresie naturală:
Pfb  Qv  ( p  c)

Se constată că profitul brut este influenţat direct de trei factori:

- volumul fizic al producţiei vândute (Qv);
- costul pe unitatea de produs fizic (c);
- preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs fizic, fără TVA (p).
Structura producţiei vândute fizice pe clase de calitate (sk) şi preţul mediu de
vânzare pe unitatea de produs fizic pe o clasă de calitate (fără TVA) (pk)
influenţează indirect profitul brut prin intermediul preţului mediu de vânzare pe
unitatea de produs fizic.
 În cazul produselor care se vând în expresie naturală, dar pe
categorii de calitate (sau pe diferite perioade de livrare):
  sk  pk  
Pfb  Qv  ( p  c)  Qv     c ;
 100  

 În cazul produselor care se vând în expresie stas

(respectiv, conform standardelor interne sau internaţionale):
Pfb  Qv  ( p  c)  ( r Qv  Qv )  p

Se observă că profitul brut este influenţat direct de patru factori:

- volumul fizic al producţiei vândute (Qv);
- costul pe unitatea de produs fizic (c);
- preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs stas, fără TVA (p);
- creşterea sau diminuarea veniturilor aferente volumului fizic al producţiei
vândute ( Qv  Qv)  p ca urmare a îmbunătăţirii sau înrăutăţirii parametrilor
r

stas ai calităţii producţiei.

Analiza factorială a profitului brut, în cazul produselor vândute care se livrează
în expresie stas se poate face şi pe baza următoarelor modele55:
Pfb  r Qv  ( p r c)
sau
Pfb  Qv ( r p  c)
unde:
r
Qv - volumul stas al producţiei vândute (volumul fizic recalculat al producţiei
vândute în funcţie de parametrii stas ai calităţii acestei producţii)
r
c - costul pe unitatea de produs stas
r
p - preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs fizic (fără TVA) calculat ca
raport între suma încasată din vânzarea producţiei şi volumul fizic al producţiei

55
Cojocaru C. Constantin – Op. cit., pg. 267.

75
 vândute.
Potrivit acestor modele calitatea producţiei nu mai apare ca factor cu acţiune
directă asupra profitului, ci factor cu acţiune indirectă prin intermediul
factorilor r Qv şi r c (după primul model) sau prin intermediul factorului
r
p (după al doilea model). Aceasta determină ca modelele să fie mai puţin
utilizate în cercetarea economico-financiară.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. În analiza analiza factorială a profitului brut aferent producţiei vândute totale a întreprinderii
care sunt factorii de influenţă în ordinea lor?
2. Ce semnifică influenţa cu semnul plus a preţului de vânzare asupra profitului aferent cifrei de
afaceri?
Studiu de caz.
Pentru exemplificarea modelului de analiză se ia următoarea situaţie:
-mii u.m-
Indicatori Simbol P0 P1
1. Numărul mediu de personal Np 1.200 1.210
2. Producţia marfă fabricată Qf 4.377.600 4.599.210
3. Cheltuieli aferente CA Σqvc 3.151.872 3.156.898
4. Cifra de afaceri exprimată în CA 3.939.840 4.047.305
preţ de vânzare sau
Σqvp
5. CA efectivă exprimată în
a) costuri prevăzute Σq c v1 0
x 3.174.723
b) preţ de vânzare prevăzut x 4.018.637
Σq p v1 0

Pe baza modelului clasic a profitului brut aferent producţiei vândute totale a întreprinderii (sau
cifrei de afaceri), şi anume:
P   q p   q c   q ( p  c)
fb v v v

vom avea:
Pfb1=Σqv1p1 – Σqv1c1= 4.047.305 - 3.156.898= 890.407 mii u.m.
Pfb0=Σqv0p0 – Σqv0c0 =3.939.840 - 3.151.872 =787.968 mii u.m.
ΔPfb= Pfb1- Pfb0= 890.407 -787.968= +102.439 mii u.m.
din care datorită influenţei următorilor factori direcţi:
1) Influenţa modificării volumul fizic al producţiei vândute pe produs
în expresie naturală sau stas (factor cu caracter cantitativ) Δ q v

Δ q = (Pfb0 · Iqv)-Pfb0 = (787.968 · 102%) - 787.968 =+15.759 mii u.m.

v

unde:
Iqv reprezintă indicele volumului fizic al producţiei vândute
 q v1 p 0 4.018.637
Iqv= ·100 = ·100 =102%
 q v0 p 0 3.939.840
2) Influenţa modificării structura producţiei vândute (Δs)
Δs =  q v1 p 0 -  q v1 c0  -( Pfb0 ·Iqv)=(4.018.637-3.174.723)-(787.968 ·102%) =
= +40.187 mii u.m.
3) Influenţa modificării costul pe unitatea de produs-vândut (Δc)
Δc=  q v1 p 0 -  q v1 c1  -  q p -  q c  =- (Σ q c -Σ q c )=+ 17.825 mii u.m.
v1 0 v1 0 v1 1 v1 0

4) Influenţa modificării preţul mediu de vânzare pe unitatea de

produs-vândut (Δp)

76
Δp =  q p -  q c  -  q p -  q c  =Σ q p - Σ q p = +28.668 mii u.m.
v1 1 v1 1 v1 0 v1 1 v1 1 v1 0

Total influenţe:
Δqv+Δs+Δc+Δp =102.439 mii u.m.

Interpretare: Constatăm că la nivelul producţiei vândute s-a înregistrat un profit suplimentar de

102.439 mii u.m. Ca rezultat situaţia se apreciază favorabil întrucât în condiţiile încasării producţiei
vândute, acest profit suplimentar devine profit real creând posibilitatea societăţii să-şi constituie
fondurile necesare efectuării de noi investiţii şi creşterii gradului de cointeresare materială a
salariaţilor şi respectiv a acţionarilor.
Depăşirea profitului aferent producţiei vândute cu 102.439 mii u.m. se explică astfel:
a) realizarea programului producţiei fizice în proporţie de 102% a determinat un profit suplimentar
de 15.759 mii u.m. Situaţia se apreciază favorabil în condiţiile în care depăşirea producţiei fizice
vândute este rezultatul depăşirii producţiei fabricate (ca efect al folosirii factorilor intensiv
calitativi), contractării acesteia cu beneficiarii şi reducerii stocurilor de produse finite şi
semifabricate;
b) modificarea structurii producţiei vândute a determinat cea mai mare influenţă favorabilă, de
40.187 mii u.m. Aceasta înseamnă că întreprinderea a modificat structura producţiei vândute în
favoarea acelor sortimente cu o rată medie a rentabilităţii mai mare decât media pe
întreprindere. Dacă această modificare de structură a producţiei vândute corespunde
necesităţilor pieţei, situaţia se apreciază favorabil fiind create condiţii pentru încasarea acesteia.
c) reducerea costului pe unitate de produs s-a concretizat într-un profit suplimentar de 17.825 mii
u.m. În condiţiile în care reducerea costului pe unitate de produs este efectul unor măsuri care
concretizează efortul propriu al întreprinderii, iar reducerea costului pe unitate de produs nu a
afectat calitatea producţiei finite vândute, situaţia se apreciază favorabilă economic;
d) creşterea preţului de vânzare pe produs a determinat un profit suplimentar de 28.668 mii u.m.
Situaţia se va aprecia favorabil în cazul în care creşterea preţului de vânzare pe produs este
efectul îmbunătăţirii calităţii producţiei finite sau al modificării structurii vânzărilor pe piaţa
externă

77
 Unitatea de învăţare 8.

8. METODE DE CALCUL ŞI ANALIZĂ A RATEI RENTABILITĂŢII

Introducere

Cunoaşterea gradului de independenţă economică şi financiară, determinarea la momentul

oportun a diferitelor cauze care generează schimbări nedorite în activitatea firmelor, presupun
diagnosticarea statistico-financiară printr-un sistem de rate de eficienţă.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– definirea ratelor de eficienţă;

– cunoaşterea metodelor specifice analizeiratelor de rentabilitate

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să traseze etapele procesului de analiză economico – financiară a ratelor de
rentabilitate;

– studenţii vor putea să realizeze analiza structurală şi factorială a rentabilităţii brute pe tipuri
de activităţi

8.1. Rata rentabilităţii economice

Rata rentabilităţii economice reflectă corelaţia dintre un rezultat economic şi

mijloacele economice (capitalul) angajate pentru obţinerea acestuia. Rata
rentabilităţii economice este independentă de structura financiară (gradul de
îndatorare), politica fiscală de impozitare a profitului, precum şi de elementele
excepţionale.
În literatura de specialitate, rata rentabilităţii economice, ca rată a profitabilităţii
economice, se calculează în trei modalităţi:
Pb Pc
a) Re  100 sau Re  100
Cpr Cpr

Pc
b) Rco  100
At

(numită şi rata rentabilităţii capitalului avansat sau ocupat)

Pe
c) Re  100
Ae
unde:
Pb = profitul brut,
C pr = capitalul propriu,

Pc = profitul curent al exerciţiului,

Pe = profitul din exploatare,

78
 Ae = active de exploatare,
At = activ total.
Nivelul ratei rentabilităţii trebuie comparat cu rata medie a dobânzii pe piaţa
bancară, astfel:
 când nivelul ratei rentabilităţii economice este inferior ratei
dobânzilor, înseamnă că firma comercială înregistrează pierderi;
 când nivelul ratei rentabilităţii este superior ratei
dobânzilor, înseamnă că firma comercială îşi utilizează eficient resursele de care
dispune. Apare astfel efectul de pârghie, prin faptul că diferenţa dintre rata
rentabilităţii economice şi rata dobânzii la capitalul împrumutat suplimentează
remunerarea capitalurilor proprii.

8.2. Rata rentabilităţii financiare sau profitabilităţii

Rentabilitatea financiară exprimă corelaţia dintre profit şi capitaluri în calitatea

lor de surse de finanţare a activităţii întreprinderii.
Ca atare modelul este dat de:
Pf
Rfcp  100
Cpr

Denumită şi rata rentabilităţii capitalului propriu, se mai calculează după relaţia:

Pfn
Rfcp  100
Cpr

unde:
Pfn = profit net,
Pf = profit financiar.

Dacă se folosesc modelele multiplicative „ R f ”, se determină după relaţiile:

V P P
R fc p   t  i  n  100
C V P 
 pr t i 
respectiv:

 D  c 
Rfcp  Re  Re Re Rd   1 i 
 Cpr   100

unde:
Vt = venituri totale,
Pi = profitul impozabil,
Rd = rata dobânzii,
D = datorii financiare,
ci = cota de impozitare a profitului.

79
Rata rentabilităţii financiare indică şi remunerarea potenţială a acţionarilor.
„Rentabilitatea financiară reflectă scopul final al proprietarilor unei firme,
exprimat prin rata de remunerare a investiţiei de capital efectuată de aceştia în
procurarea acţiunilor firmei sau a reinvestirii totale sau parţiale a profitului ce le
revine de drept.”56
Relaţia care există între rentabilitatea economică şi cea financiară scoate în evidenţă
faptul că o firmă poate avea o rată redusă a rentabilităţii în raport cu activitatea
economică, dar ridicată în raport cu capitalul utilizat, în principal datorită creşterii
numărului de rotaţii ale acestuia.

8.3. Rata rentabilităţii resurselor consumate

Rata rentabilităţii resurselor consumate, denumită în mod curent rentabilitate a

costurilor, exprimă legătura cost-profit, în esenţă raportul efect-efort, care
reprezintă efortul resurselor consumate, dimensionate prin costuri, conform
relaţiei:
Pe P
Rrc  100 100
Che q  v  c
sau
P
Rrc  100
v c
100
p q  c q 100
c c c q
unde:
Che = cheltuieli pentru exploatare,

 c  q = valoarea cheltuielilor de exploatare (costuri totale),

 p  q = valoarea veniturilor realizate.
Din formula de mai sus rezultă factorii cu influenţă directă asupra rentabilităţii
resurselor consumate, şi anume: structura cifrei de afaceri, costul mărfurilor şi
serviciilor şi preţul lor de vânzare.

8.4. Analiza structurală şi factorială a rentabilităţii brute pe tipuri de

activităţi

Efectuarea unei analize a ratei rentabilităţii pe tipuri de activităţi, permite

desprinderea unor concluzii care să vizeze toate laturile rentabilităţii până la cele
mai concrete aspecte.
Analiza ratei rentabilităţii brute pe tipuri de activităţi se realizează cu următoarele
modele factoriale57:
Pfbi V  Ch i
R rbi   100  i  100
Ch i Ch i
unde:
Pfbi - profit brut aferent tipului respectiv de activitate
Rrbi - rata rentabilităţii brute aferente tipului respectiv de activitate

56
Colasse, B., Gestion financière de l’entreprise – problématique, concepts et méthodes, Paris, 1987.
57
Idem, pg. 238.

80
Vi - venituri aferente tipului respectiv de activitate
Chi - cheltuieli aferente tipului respectiv de activitate
Rata rentabilităţii veniturilor poate fi scrisă şi astfel58:
 gv  r
Rv  i i

100
unde:
gvi – structura veniturilor
ri – rata rentabilităţii pe categorii de venituri, care reprezintă factorii prin
intermediul cărora poate fi explicată modificarea faţă de criteriul de comparaţie
Relaţiile de mai sus stabilesc dacă managementul firmei a reuşit sau nu să pună
accent mai mare pe creşterea eficienţei economice a cheltuielilor (pe fiecare tip de
activitate), aceasta constituind condiţia esenţială a accelerării nivelului ratei
rentabilităţii brute la un nivel competitiv.

8.5.Analiza factorială a rentabilităţii brute aferente producţiei totale

vândute

Pentru efectuarea analizei factoriale a ratei rentabilităţii brute aferente producţiei

vândute totale, se utilizează următorul model59:
R rb 
Pfb
 100 
 Qvp   Qvc  100
 Qvc  Qvc
Această relaţie reliefează influenţa directă a trei factori:
- structura producţiei totale vândute (s);
- costul pe unitatea de produs vândut (c);
- preţul mediu de vânzare, fără TVA, pe unitatea de produs vândut (p).
Se observă că structura producţiei vândute totale şi costul pe unitatea de produs-
vândut acţionează asupra nivelului ratei rentabilităţii brute aferente producţiei
vândute totale atât prin intermediul cheltuielilor (  Qvc ) cât şi prin intermediul
profitului (  Qvp   Qvc ), ceea ce face ca ritmul variaţiei ratei rentabilităţii în
comparaţie cu ritmul variaţiei profitului să fie mai accentuat. Volumul fizic al
producţiei vândute pe produs îşi exercită o acţiune indirectă asupra nivelului acestui
indicator, prin intermediul cheltuielilor şi prin intermediul profitului brut, ceea ce
reliefează necesitatea concentrării eforturilor firmei pe linia celor trei factori cu
acţiune directă menţionaţi.
La nivelul diverselor structuri organizatorice ale unităţilor economice, analiza
rentabilităţii producţiei vândute totale comportă anumite particularităţi, fiind
necesară o cercetare a sistemului cauzal sub cele mai concrete aspecte ale sale.
 Astfel, în structurile organizatorice cu activităţi industriale analiza
factorială a ratei rentabilităţii se realizează pe baza următorului model60:
R rb 
 Qvfp   Qvp  Pfb  100
A i  A c  Qvfp  Qvp
unde:
 Qvfp - valoarea producţiei fabricate destinate vânzării
A i - valoarea medie a activelor imobilizate
A c - valoarea medie a activelor circulante
Relaţia de mai sus pune în evidenţă influenţa a trei factori de importanţă deosebită
în economia de piaţă:
- nivelul eficienţei economice al resurselor avansate (ocupate)
- coeficientul vânzării producţiei fabricate destinate vânzării

58
Işfănescu A., Robu V., Anghel I, Stan V. Sorin – Ghid practic de evaluare a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti,
2001, pg. 114.
59
Cojocaru C. Constantin – Op. cit., pg. 240.
60
Mărgulescu D. – Op. cit., pg. 208.

81
- rata rentabilităţii veniturilor din producţia vândută.
 În structurile organizatorice care practică o activitate comercială, analiza
factorială a rentabilităţii brute se poate efectua pe baza următoarelor modele61:
Pfb
R rb   100  Ac  Nc
D
 d  ac   d  nc
R rb  100 100  100   s  ( ac  nc)
d 100
unde:
Sa – suma totală a adausului comercial obţinut din desfacerea mărfurilor cu
amănuntul
Sc – suma totală a cheltuielilor de circulaţie aferente desfacerii mărfurilor cu
amănuntul
D – volumul total al desfacerilor de mărfuri cu amănuntul (în expresie valorică)
Sa
Ac  (%) – cota medie generală a adaosului comercial
D
Sc
Nc  (%) – nivelul mediu general al cheltuielilor de circulaţie
D
d – volumul desfacerilor de mărfuri cu amănuntul pe grupe de mărfuri (în expresie
valorică)
s – structura desfacerilor de mărfuri pe grupe de mărfuri (ponderile grupelor de
mărfuri faţă de volumul total al desfacerilor de mărfuri cu amănuntul)
nc – nivelul cheltuielilor de circulaţie pe o grupă de mărfuri (%)
ac – cota de adaus comercial pe o grupă de mărfuri (%)
Operaţiile de cuantificare a acţiunii celor două variabile independente (cu rol de
elemente componente) din modelul structural al ratei rentabilităţii brute vor fi
efectuate cu metoda balanţieră.
Operaţiile de cuantificare a variabilelor independente (cu rol de factori) din modelul
factorial al ratei rentabilităţii brute vor fi efectuate cu ajutorul metodei substituţiilor
în lanţ.

8.6. Analiza factorială a ratei rentabilităţii brute aferente producţiei

vândute pe produs

În cazul produselor care se livrează fizic, dar în expresie naturală pe clase de

calitate, analiza factorială a ratei rentabilităţii brute se bazează pe următorul
model62:
  sk  pk  
Qv     c
P
R rb  fb  100   100  
Qvc Qvc
Rata rentabilităţii brute este o funcţie de doi factori cu acţiune directă:
- costul pe unitatea de produs fizic (c);
- preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs fizic (fără TVA) (p).
Structura producţiei vândute fizice pe clase de calitate (sk), preţul mediu de vânzare
pe unitatea de produs fizic pe o clasă de calitate (fără TVA) (p) influenţează indirect
rata rentabilităţii brute prin intermediul preţului mediu de vânzare pe unitatea de
produs fizic. Volumul fizic al producţiei vândute influenţează indirect rata
rentabilităţii brute prin intermediul costului pe unitatea de produs.
În cazul produselor vândute ce se livrează în expresie stas, analiza factorială a ratei
rentabilităţii brute utilizează următorul model63:

61
Cojocaru C. Constantin – Op. cit., pg. 262.
62
Ibidem, pg. 264.
63
Cojocaru C. Constantin – Op. cit., pg. 265.

82
 R rb 
Pfb
 100 
Qv  ( p  c)  ( r Qv  Qv)  p  100
Qvc Qvc
Factorii cu acţiune directă asupra ratei rentabilităţii sunt:
- costul pe unitatea de produs fizic (c);
- preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs stas, fără TVA (p);
- calitatea producţiei ( vk  ( Qv  Qv )  p ).
r

Volumul fizic al producţiei vândute îşi exercită o acţiune indirectă asupra nivelului
ratei rentabilităţii brute prin intermediul costului pe unitatea de produs.

8.7. Analiza rentabilităţii brute pe produs pe baza punctului critic

În condiţiile economiei de piaţă, agenţii economici sunt interesaţi să cunoască, pe

lângă masa profitului şi rata rentabilităţii, acel prag de rentabilitate sau punct critic
al întreprinderii, prin care urmăresc să stabilească de la ce volum de producţie
întreprinderea realizează profit şi devine rentabilă.
Analiza previzională a rentabilităţii brute pe produs pe baza pragului de
rentabilitate permite stabilirea pe baze ştiinţifice a volumului fizic la care producţia
obţinută şi livrată devine rentabilă şi indică totodată volumul fizic al producţiei
obţinute şi vândute (inclusiv structura şi preţul mediu de vânzare ale acesteia pe
destinatari, subunităţi, perioade şi calităţi) în vederea realizării nivelului competitiv
al rentabilităţii brute de pe piaţa internă şi externă a produsului respectiv pentru
perioada următoare.
Volumul minim al producţiei (obţinute şi vândute) la nivelul pragului de
rentabilitate (x) se poate calcula pe baza următoarei relaţii64:
Ch
x
p
unde:
Ch – suma totală maximă a cheltuielilor de producţie pe unitatea de produs
p – preţul mediu de vânzare minim pe unitatea de produs (fără TVA)
Conform acestei relaţii, costul pe unitatea de produs vândut va fi egal cu preţul
mediu de produs vândute (fără TVA), ceea ce înseamnă că atât pe unitatea de
produs vândut cât şi pe întreaga cantitate de producţie vândută, nu se obţine profit,
dar nici pierdere. În condiţiile economiei de piaţă concurente şi exigente, acest lucru
contravine “legii viabilităţii” agenţilor economici.
Pentru a realiza profit este necesar să se obţină şi să se livreze cel puţin producţia
prevăzută (cantitativ şi calitativ) care trebuie să fie mai mare decât producţia admisă
de punctul critic al gestiunii, costul pe unitatea de produs vândut fiind mai mic decât
preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs vândut (fără TVA). În acest caz va fi
îndeplinită una din condiţiile esenţiale ale rentabilităţii produselor în condiţiile
economiei de piaţă.
O situaţie “optimă” a rentabilităţii brute s-ar obţine în cazul depăşirii producţiei
prevăzute (cantitativ şi calitativ) cu acelaşi efort sau cu un efort mai mic decât cel
prevăzut iniţial, în condiţiile realizării unei structuri favorabile (optime) a producţiei
obţinute şi vândute pe subunităţi, pe destinatari (clienţi), pe perioade de livrare, pe
clase de calitate şi cu cel mai avantajos preţ mediu de vânzare (fără TVA) pe
unitatea de produs vândut pe clase de calitate, pe diverse perioade şi pe clienţi.
În structurile organizatorice cu specific industrial, elementele cheltuieli de
producţie se prezintă sub formă de cheltuieli variabile (ce devin constante pe
unitatea de produs) cât şi de cheltuieli fixe (ce devin variabile pe unitatea de
produs). În acest caz, stabilirea cantităţii minime ce trebuie obţinută (fabricată) pe
fiecare produs astfel încât veniturile încasate din vânzarea producţiei să acopere în
întregime cheltuielile efectuate, se poate face cu ajutorul următoarelor relaţii65:
VT  p  Q

64
Ibidem, pg. 284.
65
Epuran Mihail, Băbăiţă Valeria, Grosu Corina – Contabilitate şi control de gestiune, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pg. 339.

83
 CT  CF  CV  CF  v  Q
VT = CT
unde:
VT – suma veniturilor
p – preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs (fără TVA)
Q – volumul fizic al producţiei pe produs
CT - suma totală a cheltuielilor de producţie
CF - suma cheltuielilor fixe (constante)
CV - costuri variabile totale
v – cheltuieli variabile pe unitatea de produs
Rezolvând sistemul de ecuaţii se obţine volumul minim al producţiei ce trebuie
obţinută (în vederea vânzării) la nivelul „punctului critic al gestiunii”:
CF
Q
pv

Pentru a realiza profitul brut prevăzut pe fiecare produs, volumul fizic al producţiei
se stabileşte cu ajutorul următorului sistem de ecuaţii66:
VT  p  Q
C T  C F  C V  Pfb  C F  v  Q  Pfb
VT = CT
Rezolvând sistemul de ecuaţii, se obţine volumul fizic prevăzut al producţiei ce
urmează a fi fabricată şi vândută în vederea realizării profitului brut prevăzut:
CF  Pfb
Q
pv

66
Ibidem, pg. 340.

84
 CT (suma cheltuielilor
aferente produsului
respectiv)
VT (suma veniturilor
aferente produsului
respectiv)
VT (venituri
obţinute)

CT (cheltuieli
efectuate)

(pragul
rentabilităţii
brute) Prb

CV (cheltuieli
variabile)

CF (cheltuieli
M fixe)

O
Q0 Q (volumul fizic
al producţiei
obţinute pe
produs)

Punctul critic al rentabilităţii brute la nivelul unui produs este prezentat grafic în
figura67 de mai sus.
S-a determinat punctul critic al rentabilităţii brute la nivelul unui produs în ipoteza
evoluţiei liniare a indicatorilor financiari (venituri, costuri) pe toată perioada supusă
analizei.
Se poate observa că încasările (VT) până la un anumit nivel de producţie sunt
inferioare costului total (CT), ceea ce înseamnă că întreprinderea nu-şi poate acoperi
cheltuielile şi nici realiza profit. Această situaţie continuă până în punctul Prb, când
încasările încep să depăşească cheltuielile totale, ceea ce corespunde nivelului de
producţie Q0. Punctul Prb şi corespunzător Q0, reprezintă pragul de rentabilitate al
întreprinderii, prag determinat de atingerea unui anumit nivel de producţie de la care
întreprinderea îşi justifică existenţa. Se mai observă că pe măsură ce creşte diferenţa

67
Sursa: Epuran Mihail, Băbăiţă Valeria, Grosu Corina – Contabilitate şi control de gestiune, Editura Economică, Bucureşti, 1999,
pg. 339.

85
dintre Q0 şi Q, masa profitului este în creştere.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Descrieti analiza rentabilităţii brute pe produs pe baza punctului critic.

2. Prezentaţi modelele de analiza structurală şi factorială a rentabilităţii brute pe tipuri de activităţi
Aplicaţie. Pe baza indicatorilor:

Nr. Indicatori P0 P1
Crt.
1. Cifra de afaceri la preţ de vânzare 1200000 1400000
(mii u.m.)  q v p
2. Cheltuieli aferente cifrei de afaceri 600000 620000
(mii. u.m.)  q v c
3. Indicele preţurilor de vânzare Ip - 125%
4. Indicele costurilor Ic - 102,5%
5. Capital permanent 11000000 13000000

Influenţa modificării volumului fizic al producţiei vândute asupra ratei economice este de:

a) 2,5%;
b) -0,11%;
c) -0,31%;
d) 4,3%;
e) -4,6%.

Rezolvare:
Pentru efectuarea analizei factoriale a ratei economice, în literatura de specialitate se recomandă
următoarele modele de analiză:
P
Model I: Re= ·100 (modelul clasic) r

K per

K q p P
Model II: Re= pr
· · v
·100 (modelul multiplicativ)
r

K per
K q p
pr v

unde:
Kpr –capitalul propriu;
 q p - cifra de afaceri exprimată în preţ de vânzare.
v

După primul model, asupra mărimii ratei economice acţionează în mod direct şi indirect următorii factori:
1) modificarea capitalului permanent (Δ K per ), ca factor cantitativ:
P P
Δ K per = ·100 -
r0 r0
·100
K per1
K per0

din care:
1.1) modificarea capitalului propriu (Δ K pr ), ca element component al capitalului permanent:
P P
Δ K pr = r0
·100 - r0
·100
K K
pr1 imp 0
K K
pr0 imp 0

1.2) modificarea capitalului împrumutat (Δ K imp ), ca element component al capitalului permanent:

P P
Δ K imp = r0
·100 - r0
·100
K K pr1 imp 1
K K pr1 imp 0

86
2) modificarea profitului aferent cifrei de afaceri (Δ P ), ca factor calitativ: r

P P
ΔP = ·100 - ·100
r1 r0

K K
r

per1 per1

din care:
2.1) modificarea volumului fizic al producţiei vândute (Δ q ): v

P I P
Δq = ·100 - ·100
r0 Qv r0

K K
v

per1 per1

unde
q p
Iqv= ·100 v1 0

q p v0 0

2.2) modificarea structurii producţiei vândute (Δs):

q p -q c P I
Δs= ·100 -
v1
·1000 v1 0 r0 Qv

K K per1 per1

2.3) modificarea costului pe unitate de produs (Δc):

q c - q c
Δc= - ·100 v1 1 v1 0

K per1

2.4) modificarea preţului de vânzare pe produs (Δp):

q p - q p
Δp= ·100 v1 1 v1 0

K per1

În problema propusă se cere determinarea lui (Δ q ): v

P I P
Δq = ·100 - ·100
r0 Qv r0

K K
v

per1 per1

unde indicele volumului fizic al producţiei este dat de:

q p
Iqv= ·100 v1 0

q p v0 0

 q p se determină pornind de la indicele preţurilor astfel:

v1 0

q p
Ip=  100 v1 1

q p v1 0

1400000
125% =  100   q p  1120000 mii u.m.
q p
v1 0

v1 0

1120000
Iqv= ·100 = 93,33%
1200000
P   q p   q c  1200000  600000  600000 mii u.m.
r0 v0 0 v0 0

600000  93,33% 600000

Δq = ·100 - ·100 = -0,31%
13000000 13000000
v

87
 9. TEMĂ DE EVALUARE A CUNOŞTINŢELOR

Modulul I. (2 puncte)
1. Definiţi analiza economico-financiară.
2. Enumeraţi principalele metode de analiză calitativă.
3. Enumeraţi principalele metode de analiză cantitativă.
4. Descrieţi metoda substituirilor în lanţ.
5. Când se utilizează metoda balanţieră?
6. Definiţi cota-parte de piaţă absolută.
7. Definiţi cota-parte de piaţă relativă.
8. Definiţi indicele parţial de concentrare. Care sunt limitele acestui indicator?
9. Descrieţi modelul B.C.G.
10. Descrieţi modelul McKinsey.
11. Descrieţi modelul A.D.L.
12. Definiţi cei mai sintetici indicatori valorici utilizaţi în analiza economică a întregii activităţi productive.
13. Ce evidenţiază cifra de afaceri marginală?
14. Ce evidenţiază cifra de afaceri minimă?
15. Definiţi coeficientului de nomenclatură (Kn).
16. Ce reflectă raportul static dintre producţia vândută şi producţia obţinută destinată vânzării?
17. Reprezentaţi grafic curba costului total.
18. Reprezentaţi grafic în acelaşi sistem de coordonate curba costului marginal şi curba costului total mediu.
19. Rentabilitatea este sinonimă cu eficienţa economică?
20. Care este indicatorul în mărime absolută a rentabilităţii?
21. Ce este pragul de rentabilitate?

Modulul II (3 puncte)
Subiect 11

1. Indicele numărului mediu de salariaţi = 88%;

Indicele producţiei marfă fabricată = 102%;
Indicele gradului de înzestrare tehnic al salariaţilor = 92%;
Indicele gradului de valorificare a producţiei marfă fabricată = 94%.

Aceasta semnifică:

a) a scăzut cifra de afaceri şi valoarea medie a mijloacelor fixe, dar a crescut productivitatea muncii medii anuale şi
eficienţa utilizării mijloacelor fixe;
b) a crescut productivitatea muncii medii anuale şi cifra de afaceri, dar a scăzut stocul de produse finite şi eficienţa
utilizării mijloacelor fixe;
c) a scăzut productivitatea muncii medii anuale şi cifra de afaceri, dar a crescut stocul de produse finite şi eficienţa
utilizării mijloacelor fixe;
d) a crescut productivitatea muncii medii anuale, eficienţa utilizării mijloacelor fixe şi stocul de produse finite dar a scăzut
cifra de afaceri;
e) a crescut numărul mediu de salariaţi şi valoarea medie anuală a mijloacelor fixe.

2. Se ia următoarea situaţie:

Nr. Denumire Valoarea producţiei fabricate

Crt. sortiment (mii u.m.)
Prevăzut Realizat
1 A 380 400
2 B 270 250
3 C 330 280
4 D 330 450
TOTAL 1.310 1.380

88
Coeficientul mediu de sortiment are următoarea valoare:

a) 0,44;
b) 0,62;
c) 0,88;
d) 0,94;
e) 0,56.

3. Pe baza datelor:

Indicatori An precedent An curent

1. Producţia exerciţiului (mil. lei) 1.200 1.300
2. Cheltuieli materiale (mil. lei) 600 620
3. Fondul total de timp de muncă (om-ore) 2.800 2.749
4. Numărul mediu de salariaţi (pers.) 240 235

Influenţa modificării productivităţii medii orare asupra valorii adăugate este:

a) 68,725 mil. lei;

b) 70 mil. lei;
c) - 70 mil. lei;
d) 137,45 mil. lei;
e) - 51 mil lei.

4. Se ia următoarea situaţie de analiză:

Denumire Structura producţiei Coeficientul mediu

produs fabricate (%) de calitate pe produs
Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat
X 50 35 1,5 1,4
Y 30 35 1,7 2
Z 20 30 1,95 1,9
TOTAL 100 100 x x

În cazul producţiei totale, influenţa modificării structurii producţiei vândute şi a calităţii pe produs asupra coeficientului
mediu generalizat de calitate este de:

a) 0,05 şi 0,08;
b) 0,03 şi 0,05;
c) 0,04 şi 0,07;
d) -0,05 şi -0,03;
e) 0,04 şi – 0,07.

5. Pornind de la următoarele date:

Indicatori P0 P1
1. Valoarea producţiei exerciţiului (mii lei) 430.000 510.000
2. Consumuri intermediare provenite de la terţi (mii lei) 214.000 122.000
3. Valoarea adăugată (mii lei) 216.000 388.000
4. Valorea medie adăugată recalculată ce revine 1 leu producţie a exerciţiului - 0,4

Influenţa modificării valorii medii adăugate ce revine la 1 leu producţie a exerciţiului şi a valorii medii adăugate ce
revine la 1 leu producţie a exerciţiului pe produs (tipuri de activităţi) este de :

a) – 132.600 mii lei şi 100.200 mii lei ;

89
b) 132.600 mii lei şi 183.600 mii lei ;
c) – 100.200 mii lei şi 183. 600 mii lei;
d) 50 mii lei şi 111.800 mii lei;
e) 111.800 mii lei şi 132.600 mii lei.

SUBIECT 11 RĂSPUNS
1 A, D
2 D
3 A
4 C
5 B

Subiect 12

1. Pe baza indicatorilor:

Indicatori An An curent
precedent
1. Producţia exerciţiului (mil. lei) 26.208 30.029
2. Fondul total de timp de muncă (om-ore) 1.148 1.000
3. Valoarea medie adăugată ce revine
0,58 0,6
la 1 u.m. producţie a exerciţiului
4. Numărul mediu de salariaţi (persoane) 15 11
5. Valoarea medie adăugată ce revine
la 1 leu producţie a exerciţiului recalculată în
x 0,2
funcţie de structura efectivă a producţiei

Influenţa modificării numărul mediu de personal şi a valorii medii adaugate ce revine la un leu productie a exercitiului
asupra valorii adăugate este de:

a) 52,94 mil. lei şi -524,16 mil. lei;

b) -52,94 mil. lei şi 524,16 mil. lei;
c) – 6.985,65 mil. lei şi 600 mil. lei;
d) 4.051,68 mil. lei şi 600,58 mil. lei;
e) – 4.051,68 mil. lei şi 600,58 mil. lei.

2. Se ia următoarea situaţie de analiză:

- Mil lei -
Indicatori Perioada Perioada
precedentă curentă
1. Numărul mediu de salariaţi (pers.) 170 200
2. Producţia marfă fabricată 1.598 1.700
3. Valoarea medie a activelor fixe, din care: 140 144
- productive 98 108
4. Cifra de afaceri 1.582,02 1.649

Influenţa modificării gradului de înzestrare tehnic al salariaţilor şi a gradului de valorificare a producţiei fabricate
asupra cifrei de afaceri este de:

a) – 225,91 mil. lei şi – 34 mil. lei;

b) 116,22 mil. lei şi – 34 mil lei;
c) – 225,91 mil. lei şi – 60,50 mil. lei;
d) 116,22 mil. lei şi 279,18 mil lei;
e) – 178,20 mil. lei şi 279,18 mil. lei.

90
3. Pe baza datelor:

Denumire Valoarea producţiei

sortiment fabricate (mii u.m.)
Prevăzut Efectiv
AA 3.890 4.000
BB 1550 2.000
CC 2.334 1.330
DD 2.100 2.000
TOTAL 9.874 9.330

Valoarea coeficientului mediu de asortiment este:

a) 1,2
b) 0,2
c) 0,5
d) 0,9
e) 1,4

4. Urmărind analiza calităţii produsului „YYY” şi având ca bază de date:

Clasa de calitate Valoarea producţiei fabricate Preţ de

(mii lei) vânzare (lei/buc)
Prevăzut Efectiv
Calitatea a I a 5.000 5.500 900
Calitatea a II a 4.320 4.000 700
Calitatea a III a 1.500 1.200 400
Total 10.820 10.700 x

Valoarea coeficientului mediu de calitate pentru produsul „YYY” prin cele două metode de calcul este:

a) nu se poate calcula;
b) K 0  1,59; K 1  1,67 şi K 0  0,85; K 1  0,83 situaţia se apreciază nefavorabilă economic
c) K 0  1,67; K 1  1,59 şi K 0  0,83; K 1  0,85 situaţia se apreciază favorabilă economic;
d) K 0  1,12; K 1  1,15 şi K 0  0,13; K 1  0,5 situaţia se apreciază favorabilă economic;
e) K 0  1,67; K 1  1,59 şi K 0  0,83; K 1  0,85 situaţia se apreciază nefavorabilă economic

5. Se ia următoarea situaţie de analiză:

Indicatori An precedent An curent

Venituri din exploatare (mii u.m.) 899 1.333
Numărul mediu de salariaţi (pers.) 26 15
Cifra de afaceri (mii u.m.) 900 1.000

Influenţa modificării numărului mediu de salariaţi asupra cifra de afaceri este:

a) 380,68 mii u.m.;

b) – 380,68 mii u.m.;
c) – 480,68 mii u.m.;
d) – 13.165,8 mii u.m.;
e) 480,68 mii u.m.

SUBIECT 12 RASPUNS
1 E
2 A
3 D
4 C
5 B

91
Subiect 13

1. Pe baza datelor:

-lei -
Nr.
Indicatori P0 P1
crt.
1. Cifra de afaceri 1.600.000 1.644.000
2. Producţia marfă fabricată 1.540.000 1.610.000
3. Numărul mediu de salariaţi (pers.) 60 50
Valoarea medie anuală a imobilizărilor corporale de natura mijloacelor 300.000 255.000
4.
fixe
Valoarea medie anuală a imobilizărilor corporale de natura mijloacelor 134.000 141.000
5.
fixe direct productive

Influenţa modificării ponderii imobilizărilor corporale de natura mijloacelor fixe direct productive (active) şi a
gradului de valorificare a producţiei marfă fabricată asupra modificării cifrei de afaceri este de:

a) 380.684,8 RON şi 27.478,26 RON;

b) 240 mii RON şi 70.000 RON;
c) – 166.000 RON şi – 45.000 RON;
d) 12. 576,28 RON şi 7.000 RON;
e) 323.582,1 RON şi - 28.727,3 RON.

2. Pe baza datelor:

Stuctura producţiei
Nr.
Indicele volumului poducţiei (%)
crt. Produsul
(%) 0 1
1. A 111,6
20 30
2. B 88
25 30
3. C 75
55 40
TOTAL x
100 100

Coeficientul mediu de sortiment este de:

a) 0,22 b) 0,75 c) 1,2 d) 0,6325 e) 0,8325

3. Pe baza indicatorilor:

Nr.
Indicatori (P0) (P1)
crt.
1. Producţia exerciţiului -lei 3.000.000 3.500.000
2. Ponderea consumurilor de la terţi în producţia exerciţiului (%) 20 16
3. Timpul total de muncă (om-ore) 222.500 250.000

92
 4. Numărul mediu de personal (pers.) 90 120

Influenţa modificării valorii producţiei exerciţiului asupra variaţiei valorii adăugate este de:

a) 400.000 lei;
b) 200.000 lei;
c) -112.483,9 lei;
d) -190. 846,2 lei;
e) -149.230,8 lei.

4. La produsul „Y”, diferenţiat pe clase de calitate, s-a înregistrat următoarea situaţie:

Nr. Clase Cantitatea obţinută (mii lei) Preţ de vânzare

crt. de calitate Prevăzut (0) Realizat (1) prevăzut (lei)
1. I 2.000 2.200 500
2. II 2.000 2.200 280
3. III 500 600 80
TOTAL 4.500 5.000 -

Coeficientul mediu de calitate, stabilit pe baza indicilor de echivalenţă, a înregistrat următoarele valori:

a) K 0 = 0,842

K 1 = 0,865 ;

b) K 0 =1,188

K 1 = 1,156 ;

c) K 0 = 0,71

K 1 = 0,70 ;

d) K 0 = 0,865

K 1 =0,8 ;

e) K 0 = 0,91

K 1 = 1, 156.

5. Indicele numărului de salariaţi = 103%;

Indicele producţiei obţinute şi destinată livrării = 101%;
Indicele cifrei de afaceri = 97%.
Aceasta semnifică:

a) a crescut productivitatea muncii şi stocul de produse finite;

b) a crescut productivitatea muncii şi a scăzut stocul de produse finite;
c) a scăzut productivitatea muncii şi a crescut stocul de produse finite;

93
d) a scăzut productivitatea muncii şi stocul de produse finite;
e) a scăzut cifra de afaceri şi stocul de produse finite.

SUBIECT 13 RĂSPUNS
1 E
2 E
3 A
4 C
5 C

Modulul III. (5 puncte)

SUBIECT 11

1. Se ia următoarea situaţie de analiză:

-mii lei-
Indicatori P0 P1
1. Cifra de afaceri 65.000 75.000
2. Cheltuieli aferente cifrei de afaceri 45.800 55.800
3. Producţia vândută în perioada curentă - 30.800
exprimată în preţ prevăzut
4. Producţia vândută în perioada curentă - 44.000
exprimată în cost prevăzut

Influenţa modificării costului pe unitate de produs asupra cheltuielilor ce revin la 1000 u.m. cifră de afaceri:
A) – 797 LEI B) – 1.090 LEI C) 157, 33 LEI D) 333,33 LEI E) 933,4 LEI

2. Pe baza indicatorilor:
- lei-

Indicatori An baza An curent

1. Salariul mediu anual 55.000 88.000
2. Productivitatea muncii medie anuală 220.000 350.000
Influenţa modificării salariului mediu anual asupra nivelului cheltuielilor cu salariile ce revine la 1.000 lei
producţie este de:
A) 94,28 LEI B) – 228 LEI C) 120 LEI D) 30 LEI E) 50 LEI

3. Pe baza datelor:
- mil. lei -
Indicatori An baza An curent
1. Producţia marfă comparabilă evaluată în costurile perioadei
90.000 125.000
curente
2. Producţia marfă comparabilă evaluată în costurile perioadei
180.000 220.000
precedente
3. Volumul efectiv al producţiei marfă comparabile exprimat în
x 250.600
costuri prevăzute

Influenţa modificării volumului fizic al producţiei marfă fabricată asupra economiei sau depăşirii absolute este de:
A) 100.000 LEI B) – 40.000 LEI C) 20.000 LEI D) 30.000 LEI E) – 20.000 LEI

94
 4. Se cunosc următoarele:

Suma
Natura Suma veniturilor
cheltuielilor
activităţii (mii lei) (mii lei)
Prevăzut Efectiv Prevăzut Efectiv
Exploatare 250 300 280 400
Financiară 100 120 80 90

Extraordinară 80 50 50 40

Total
430 470 410 530
întreprindere

Influenţa modificării nivelului ratei costurilor pe domenii de activitate asupra ratei de eficienţă a cheltuielilor
totale este de:
A) 88,5 LEI B) – 40 LEI C) 50 LEI D) – 120, 08 LEI E) - 162 LEI

5. Pe baza datelor:
-mii lei-
Indicatori Prevazut Realizat
1. Cifra de afaceri 50.000 60.000
2. Cheltuieli aferente cifrei de afaceri 40.000 42.000
3. Indicele preţurilor de vânzare x 104%

Influenţa volumului producţiei vândute asupra sumei profitului aferent cifrei de afaceri este de:
A) 80.000 mii LEI B) 1.538, 46 mii LEI C) 500 mii LEI D) – 10.000 mii LEI E) – 20.000 mii LEI

6. Indicele numărului mediu de salariaţi = 80%;

Indicele producţiei marfă fabricată = 120%;
Indicele gradului de înzestrare tehnic al salariaţilor = 90%;
Indicele gradului de valorificare a producţiei marfă fabricată = 95%.

Aceasta semnifică:
f)a scăzut cifra de afaceri şi valoarea medie a mijloacelor fixe, dar a crescut productivitatea muncii medii anuale şi
eficienţa utilizării mijloacelor fixe;
g) a crescut productivitatea muncii medii anuale, cifra de afaceri, stocul de produse finite şi eficienţa utilizării mijloacelor
fixe;
h) a scăzut productivitatea muncii medii anuale şi cifra de afaceri, dar a crescut stocul de produse finite şi eficienţa
utilizării mijloacelor fixe;
i) a crescut productivitatea muncii medii anuale, eficienţa utilizării mijloacelor fixe şi stocul de produse finite dar a scăzut
cifra de afaceri;
j) a scăzut numărul mediu de salariaţi şi valoarea medie anuală a mijloacelor fixe.

7. Se ia următoarea situaţie:

Valoarea
Nr. Denumire producţiei
fabricate
Crt. sortiment (mii u.m.)
Prevăzut Realizat
1 A 80 40
2 B 40 50
3 C 30 20

95
 4 D 30 50
TOTAL 180 160

Coeficientul mediu de sortiment are următoarea valoare:

A) 0,72 B) 0,5 C) 1 D) 0,23 E) 1,2

8. Pe baza datelor:

Indicatori P0 P1
1. Producţia exerciţiului (mii lei) 1.200 1.300
2. Cheltuieli materiale (mii lei) 600 620
3. Fondul total de timp de muncă (om-ore) 2.500 3.100
4. Numărul mediu de salariaţi (pers.) 240 250

Influenţa modificării productivităţii medii orare asupra valorii adăugate este:

A) 40 mii lei B) 25 mii lei C) – 94 mii lei D) – 188 mii lei E) 1.000 mii lei.

9. Se ia următoarea situaţie de analiză:

Denumire Structura producţiei Coeficientul mediu

produs fabricate (%) de calitate pe produs
Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat
X 40 45 1,5 1,4
Y 30 35 1,7 1,6
Z 30 20 1,5 1,4
TOTAL 100 100 x x

În cazul producţiei totale, influenţa modificării structurii producţiei vândute asupra coeficientului mediu
generalizat de calitate este de:
A) 0,5 B) 0,7 C) 1 D) 0,01 E) -0,01

10. Pe baza indicatorilor :

-lei-
Indicatori Prevăzut Realizat
Active circulante 400.000 420.000
Cifra de afaceri 1.100.000 1.240.000

Credite pe termen scurt 160.000 210.000

Suma dobânzii 25.500 30.200

Influenţa cotei de participare a împrumuturilor la acoperirea activelor circulante asupra cheltuielilor cu

dobânzile la 1.000 lei cifră de afaceri sunt de:
A) – 2.500 lei B) 7.000 lei C) 15.000 lei D) 6.375 lei E) 6.690,6 lei

SUBIECT 11 RĂSPUNS
1 C
2 A
3 E
4 D
5 B
6 B,E
7 A

96
8 C
9 D
10 E

97
 BIBLIOGRAFIE

1. Ghic, G., Grigorescu, C.J., „ Analiza economico-financiara. Repere teoretice şi practice”, ediţia a
4 a, Editura Universitară, Bucureşti, 2011
2. Ghic, G., Grigorescu, C.J., “Analiză economico-financiară. Teste grilă”, ediţia a 4 a, Editura
Universitară, Bucureşti, 2011

3. Grandguillot, B., Grandguillot, F., “Analyse financière” , Editeur Gualino Editeur; Édition : 15e
édition, 2011

4. Işfănescu, A., Stănescu, C., Băicuşi, A., “Analiză economico-financiară”, Ed. a II a, Ed.
Economică, Bucureşti, 1999
5. Işfănescu, A., (coordonator), “Ghid practic de analiză economico-financiara”, Ed. Economică,
Bucureşti, 1999
6. Niculescu, M., “Diagnostic global strategic”, Ed. Economică, Bucureşti, 1997

7. Thibierge, C., “Analyse financière”, Editeur VUIBERT; Édition : 4e édition, 2011

*** OMFP 3055/ din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene publicat în MO al României , nr. 766

98