Antoni

Gaudi

Ungurean (Lucuțar) Alexandra-Iulia

Anul II

Modă-Design Vestimentar
 Admirat, criticat, adulat și contestat, arhitectul Antoni Gaudi se confundă cu Barcelona
însăși. Brandul Gaudi este atât de puternic, încât parcă anulează tot ceea ce are mai de preț
capitala Cataloniei, ca și când, Barcelona ar fi început cu Gaudi. Operele sale sunt recunoscute
internațional și sunt nenumărate studii dedicate modului în care acesta reinterpreta arhitectura.

Antoni Placed Gaudi i Corent s-a născut la data de 25 iunie 1852, într-un sat situat la 4
km de Reus, Catalonia. Antoni este al cincilea, dar și ultimul copil al lui Francesc Gaudi i Sera și
Antonia Cornet i Bertran. A crescut într-o perioadă de renaștere și evidențiere a spiritului catalan
care l-a făcut să devină el însuși un naționalist convins, dar a refuzat să intre în politică,
dedicându-se până la sfârșitul zilelor sale trup și suflet arhitecturii. Încă din copilarie, Gaudi a
manifestat un mare interes pentru natură, în special pentru împrejurimile satului în care a
copilarit.

Antoni Gaudi și-a început cariera profesională încă din perioada de studenție. Pentru a-și
putea plăti școlarizarea, acesta a lucrat ca desenator pentru unii dintre cei mai renumiți arhitecți
din Barcelona în acea perioadă: Joas Martorell, Josep Fontsere, Francisco de Paula del Villar y
Lozano, Leandre Serrallach și Emili Sala Cortes. În 1877, Gaudi a primit prima sa lucrare
importantă, Casa Vicens, locuința lui Manuel Vicens and Montaner, un producător local de
faianță și cărămidă, care a pus bazele reputației tânărului arhitect în Barcelona.

Multă lume l-a admirat pe Gaudi, printre care și Eusebi Güell, un om de afaceri catalan.
Acesta a remarcat sclipirea de geniu a tânărului arhitect și i-a devenit patron și prieten pe viață.
Cei doi aveau multe în comun, în special devotamentul pentru religia catolică. În 1884 Gaudi a
realizat exteriorul pavilioanelor casei de vară Güell din Pedralbes, iar în 1886 a continuat cu
Palatul Güell, care astăzi este deschis publicului. În 1890, Güell și-a mutat fabricile la Santa
Coloma de Cervello și l-a rugat pe Gaudi să realizeze designul pentru comunitatea de muncitori.
A lucrat la acest proiect până în 1918, când fii lui Güell au decis să abandoneze ideea tatălui lor.
Între 1895 și 1897, Gaudi a construit Bodegas Güell, o cramă și un domeniu de vânătoare La
Cuadra de Garraf, iar în 1900 a început lucrul la impresionantul Parc Güell.

În prima parte a carierei, Gaudi a fost inspirat de către curentele orientale (India, Persia,
Japonia) studiate în lucrările lui Walter Peter, John Ruskin și William Morris, care se regăsesc în
detaliile Palatului Güell, pavilioanelor Güell și Casei Vicens. Mai târziu, a aderat la curentul
neogotic, care era în trend la acea vreme, urmând ideile arhitectului francez Viollet-le-Duc.
Aceste influențe se regasesc în Colegi de la Teresianes, palatul episcopului din Astorga, Casa
Botines și Casa Bellesguard.

Ulterior, Gaudi a devenit parte a curentului catalan Modernista, denumirea spaniolă a

curentului francez Art Nouveau. Deși este considerat un mare maestru al modernismului catalan,
operele sale depășesc orice stil și clasificare, arhitectul adoptând un stil personal, ispirat din
natură, care se regăsește în majoritatea lucrărilor sale importante.

Proiectele rezidențiale Casa Calvet, Casa Batlo și Casa Mila, sunt considerate lucrări
reprezentative ale lui Gaudi, însă designul lor este atât de complex, încât cu greu pot fi privite ca
fiind opera unui singur arhitect. Casa Calvet este o lucrare în stil tradițional baroc spaniol și a
primit premiul pentru arhitectura, acordat anual de municipalitatea barceloneză. Acest stil a fost
apoi reintepretat în Casa Batlo. Atunci când trebuia să realizeze noi forme pentru structuri,
Gaudi nu cunoștea limite, ajungând astfel la un nou stil, exprimat în lucrarea Casa Mila. Toate
aceste tehnici sunt combinate într-o nouă maniera în execuția Catedralei Sagrada Familia.

Ca reprezentant al mișcării Modernista, Gaudi s-a făcut repede remarcat, mulți

considerându-l încă de tânăr un geniu. N-a mirat pe nimeni atunci când i s-a oferit uriașa
responsabilitate de a fi arhitect șef al Sagradei Familia, la doar 31 de ani. Dintre toate clădirile
din Barcelona, Catedrala Sagrada Familia se distinge ca fiind o construcție covârșitoare, o
apariție unică. Ea adăpostește o imagine realizată de Gaudi pentru proiectul unei clădiri dedicate
lui Dumnezeu.

A studiat formele geometrice din natură din punct de vedere organic și anarhic, căutând
un limbaj care să îl ajute să le exprime în arhitectură, punând astfel în practică modelul
suspendat. Utiliza saculeți cu bile de plumb pe care le atârna cu ajutorul unor arcuri, și cu o
oglindă așezată sub model, putea să își dea seama de cum va arăta acesta în realitate. Gaudi era
mândru de simțul pe care îl avea asupra spațiului și suprafețelor. Credea că dacă gravitația a fost
creată de Dumnezeu, atunci oamenii nu au nici un motiv să se teamă de ea. A descoperit că,
luând un model creat de forța gravitațională și întorcându-l cu susul în jos, se obține un model ce
nu se mai opune gravitației, dând astfel impresia unui frumos natural. A utilizat această metodă
timp de zece ani, conceptul fiind aplicat și Catedralei Sagrada Familia, Gaudi realizând o sinteză
perfectă a arhitecturii cu natura.

Principalele surse de inspirație au fost locurile pe care acesta le-a vizitat, în special
Muntele Monserrat, peșterile din Mallorca, stânca din Fra Guerau în munții Prades, munții din
împrejurimea satului natal, muntele Pareis și Sant Miguel del Fai. Acest studiu al naturii a fost
transpus în utilizarea de către Gaudi a formelor geometrice, cum sunt paraboloidul hiperbolic,
hiperboloidul, helicoidul și conul.

Gaudi nu era adeptul schițelor, ci crea modele tridimensionale ale operelor sale, pe care le
modifica pe durata derulării lucrărilor. A completat viziunea sa organică cu o viziune spațială
unică a arhitecturii pe care a dobândit-o în copilărie, când studia schițele boilerelor pe care le
producea tatăl său.

A integrat în munca sa o serie de meșteșuguri în care era chiar el specializat: ceramică,

vitralii, fier forjat și tâmplărie. A introdus, de asemenea, și noi tehnici de lucuru cu diferite
materiale, cum este trencadis, realizată din resturi de ceramică. Pentru restaurarea Catedralei din
Mallorca, Gaudi a inventat o nouă metodă de a produce vitralii: suprapunea trei straturi de sticlă
colorate în culorile primare, uneori și sticlă în culori neutre, de grosimi diferite, pentru a varia
intensitatea de lumină care trecea prin vitraliu.

După 1914, Gaudi, a cărui devotament față de religia Catolică a devenit sigurul interes,
pe lângă cel pentru arhitectură, a încetat să mai lucreze la alte proiecte, înafară de Sagrada
Familia, care i-a ocupat tot restul vieții.

Înfățișarea sa cu trasături nordice (păr blond și ochi albaștri) și stilul filfizon pe care îl
adaptase în tinerețe s-a schimbat radical pe parcursul vieții. Bărbatul care purta costume scumpe,
părul aranjat și prefera bucătaria gourmet și vizitele frecvente la operă, a devenit, la bătrânețe, un
om simplu, care mânca puțin, purta haine ponosite și își neglija aspectul fizic.

Pe 7 iunie 1926, în timp ce se întorcea de la slujbă, Antoni Gaudi a fost lovit de un

tramvai. Confundat cu un cerşetor, a fost transportat la Spitalul Santa Creu, unde erau aduşi
vagabonzii şi săracii oraşului. Pentru că nu avea acte la el, identificarea a fost imposibilă, dar, a
doua zi, capelanul catedralei Sagrada Familia a vizitat spitalul şi l-a recunoscut pe Gaudi,
moment în care doctorii au încercat din răsputeri să îl salveze. După trei zile însă, Antoni Gaudi
se stingea într-o cameră mică a Spitalului Santa Creu. Pe 12 iunie, a avut loc slujba de
înmormântare, procesiunea pornind la spital şi terminându-se la Sagrada Familia, unde, o
mulţime de oameni se adunaseră în criptă pentru a-l plânge. Fiind cunoscut ca un devotat al
Bisericii Catolice, în 1998 s-a propus beatificarea lui de către arhiepiscopul Barcelonei, Ricard
Maria Carles, iar în anul 2000, cererea a fost aprobată de Vatican.

După moartea sa, operele lui Gaudi au trecut printr-o perioadă în care au fost neglijate și
aspru criticate, spunându-se despre stilul lui că era un baroc combinat cu imaginație excesivă. În
țara sa, a fost disprețuit de către curentul Noucentist, care a luat locul modernismului.

În 1936, în timpul Razboilui Civil Spaniol, atelierul lui Gaudi din Sagrada Familia a fost
vandalizat și numeroase documente, schițe și modele au fost distruse.

Antoni Gaudi a început să-și recapete reputația în 1950, când munca sa a fost susținută de
către Salvador Dali, dar și de către arhitectul Josep Lluis Sert. Un număr covârșitor de artiști au
fost influențați de lucrările marelui arhitect. Pictorul barcelonez Joan Miro (1893-1983) a
declarat public ca fusese influențat de modul in care Gaudi utiliza culorile, punându-le eficient în
valoare. Niki de Saint Phalle (1903-2002), pictoriță și sculptoriță franceză, s-a inspirat din Parcul
Güell în realizarea lucrării Grădina de Tarot. Designerul de interior Carlo Molino (1905-1973) a
creat în 1949 un scaun pe care l-a intitulat Gaudi.

Poziția lui Gaudi în istoria arhitecturii este cea de geniu creativ care, inspirat de natură, a
dezvoltat un stil personal prin care a obținut perfecțiune tehnică, dar și valoare estetică, ambele
fiind simbol al caracterului său puternic. În prezent, Antoni Gaudi este admirat atât de
profesioniștii din domeniu cât și de către publicul larg, capodopera sa, Sagrada Familia, fiind
unul dintre cele mai vizitate monumente din Spania.
 Bibliografie
1. Burry M.C., Homo Faber in Architectural Design: Design Through Making, Wiley-
Academy, Chichester, 2005, 75: 30 – 37 ;
2. Hensbergen G. Gaudí: a Biography, New York,Harper Collins; 2003;
3. Huerta S. Structural Design in the Work of Gaudi in Architectural Science Review,
2006, 49(4): 324-339;
4. Katte K. Antoni Gaudí (1852–1926): The Manuscript of Reus in IDIBAPS, 2016
12(2):145-149;
5. Llabres PJ. Gaudi in the Cathedral of Mallorca, 2001;
6. Leach N. Digital Morphogenesis in Architectural Design, 2009, 79: 32-37;
7. Makert R., Alves G. Between Designer and Design: Parametric Design and
Prototyping Considerations on Gaudí’s Sagrada Familia in Periodica Polytechnica
Architecture, 2016, 47: 89-93;
8. Moreno-Navarro J.L.G., Balagué A.C. Gaudí's approach to building in Proceedings
of the First International Congress on Construction History, 2003, 1: 21-30;
9. Zerbst R. Antoni Gaudí, Taschen, 2002.

Site-uri web:
 https://www.casabatllo.es/
 http://www.sagradafamilia.org/
 https://www.lapedrera.com/ca
 https://structurae.net/persons/antoni-gaudi
 http://www.palauguell.cat/