Sunteți pe pagina 1din 77

1

VIRGIL IERUNCA

FENOMENUL PITEȘTI
Prefață de

FRANÇOIS FURET

HUMANITAS

2
„Problema de căpetenie este de a învinge amnezia.
Trebuie ca totul să se plătească, altfel nu există viitor. […]
Pierderea adevăratei memorii echivalează cu a pierde simțul
realului. […] Trecutul nu poate fi falsificat. […] Fiecare dintre
cei care au fost exterminați are, mai departe, cuvântul lui de
spus”.
Nadejda Mandelstam

3
Memoriei
lui Ovidiu Cotruș
fără de care aceste rânduri
nu ar fi fost cu putință

4
Prefață1

Evenimentele pe care le prezentăm aici se petrec la Pitești, în


România, la vreo sută de kilometri depărtare de București, într-o
închisoare relativ modernă, construită între cele două războie. Regimul
comunist, proaspăt instalat cu ajutorul trupelor sovietice, a adăpostit
aici, prin autoritatea sa, experiența penitenciară pe care o reconstituie
Virgil Ierunca. Ceea ce s-a petrecut acolo între 1949 și 1952 – complet
ignorat în Occident – merită un loc aparte în înspăimântătorul
repertoriu al ororilor concentraționare ale veacului al XX-lea.
În acea perioadă, închisorile sunt pline. Șantierul penal al Canalului
Dunăre – Marea Neagră a inaugurat, pe de altă parte, gulagul
românesc. Partidele, altele decât cel comunist, au fost interzise de
puțină vreme, iar poliția politică stăpânește în mod absolut. S-au făcut
mii de arestări și deportări, fără să mai vorbim de asasinate. La Pitești
sunt închiși mai cu seamă tineri, studenți, liceeni, arestați pe diverse
motive, dar bănuiți cu toții de „gândire neloială”. Închisoarea va
deveni locul „reeducării” lor politice și morale. Vor fi bătuți, umiliți,
torturați, până ce vor declara ei înșiși că se căiesc și că s-au schimbat:
au devenit „oameni noi”.
Ideea reeducării prin închisoare nu e specifică regimurilor
comuniste. Înainte de a fi un element al panopliei revoluționare, ea a
făcut parte din morala socială burgheză, aplicată cu scopul reînscrierii
delincventului în rândul „oamenilor cinstiți”. Ea n-a obținut niciodată
rezultate spectaculoase, dar nici n-a avut, în acel cadru, ambiții
universale. Dimpotrivă, reeducarea revoluționară își propune să
reinventeze umanitatea în general: tragedia sa penitenciară poate fi
dedusă tocmai din acest proiect mesianic. Căci revoluția își populează
închisorile cu propriii săi adversari politici, făcând din această uriașă
populație obiectul pedagogiei sale totalitare.
Experiența, de o violență absolută îndreptată împotriva trupului și
sufletului, avusese loc deja in U.R.S.S., cel puțin în ce privește tortura

1
Această prefață însoțește traducerea franceză, Virgil Ierunca, Pitești, laboratoire
concentrationnaire, Michalon, Paris, 1996, pp. 11-15 (n.ed)
5
și obsesia mărturisirii, ce caracterizează interogatoriile și procesele
anilor ’30: ideea de reeducare e prezentă, mai mult sau mai puțin, în
imensa teroare stalinistă, într-atât e ea de consubstanțială cu valoarea
dată recunoașterii de către acuzat a propriilor erori și greșeli. Ea va
ocupa un loc și mai de frunte in China lui Mao Tzedun, așa cum ne
este ea descrisă de Jean Pasqualini 2, atât de important e rolul pe care-
l joacă mărturisirea publică făcută de deținut și nesfârșita verificare a
sincerității căinței sale.
„Fenomenul Pitești” aparține aceluiași repertoriu, la care vine însă
cu o trăsătură specifică: utilizarea sistematică a torturării deținuților
de către alți deținuți. Ideea îi aparține pedagogului sovietic Makarenko
(1888-1939), specialist în delincvența juvenilă și partizan al reeducării
deținuților tineri cu ajutorul deținuților mai vechi, aflați pe calea cea
bună, dar făcând parte din aceeași clasă de vârstă. Autoritățile se
slujesc în aplicarea „teoriei” de unul dintre acești pocăiți, Eugen
Țurcanu, tânăr fascist devenit comunist în 1944, arestat în 1948 și
închis la Pitești, unde dă viață unei Organizații a deținuților cu
convingeri comuniste. După aprobarea de către conducerea partidului
comunist a proiectului generalului Nikolski, șeful Securității, Țurcanu
are mână liberă ca, în numele reeducării, să dezlănțuie în interiorul
închisorii o teroare absolută.
Virgil Ierunca povestește una dintre cele mai cumplite experiențe
de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră. Deținuți
torturați cu un sadism de-a dreptul extravagant – dacă sadismul poate
fi astfel -, torționarii lor impunându-le să tortureze la rândul lor, ca să
li se conteste însăși calitatea de victime. În ultima fază a ciclului,
nefericiții sunt constrânși să-și tortureze cei mai buni prieteni, ca
dovadă a convertirii lor lăuntrice. Exceptând micul grup originar strâns
de Țurcanu, care a constituit doar cercul călăilor, toată lumea de la
Pitești a fost în același timp victimă și călău. Toată lumea a fost
torturată, toată lumea a torturat. Cei morți acolo și cei care au
supraviețuit au fost privați până și de propria lor nefericire.
Virgil Ierunca a avut curajul să intre în acest infern și să devină
istoric, pentru edificarea generațiilor viitoare. Secolul luminilor l-a
gândit cu obstinație pe om în libertatea sa dintâi, cea dinaintea
2
Jean Pasqualini, Prisonnier de Mao, Gallimard, 1975
6
societății. Veacul nostru, a XX-lea, ne obligă să-l privim pe omul social
pradă unei barbarii colective.

FRANÇOIS FURET

(traducere din limba francezaă de S. Skulteé ty)

7
Ne aflaă m mereu sub semnul lui George Orwell, care – o sș tim
cu totșii – îîn cartea sa, „1984”, punea printre instrumentele-
cheie ale statului comunist, Ministerul Adevaă rului, menit saă
rescrie, îîn fiecare zi, Istoria. IÎn crematoriile acestui Minister
dispaă reau, clipaă dupaă clipaă , nu numai documentele adevaă rate
asupra trecutului, dar sș i versiunile succesive ale puterii.
Dispaă reau sș i dispar. Ceea ce se numesș te îîn Raă saă rit disidentșa
se definesș te, îîn primul raî nd, prin apelul la memorie, prin
smulgerea documentelor din crematoriul acestui Minister, prin
metamorfozarea cenusș ii îîn faptaă . Soljenitșaîn nu sș i-a reconstituit
altfel Gulagul; a cules maă rturie dupaă maă rturie, cu riscurile pe
care le sș tim, la umbra unui Minister al Adevaă rului ce continuaă
saă cearnaă trecutul sș i istoria dupaă îînraă daă cinate metehne.
Toataă lumea cunoasș te azi Arhipelagul Gulag. Toataă lumea
mai sș tie caă , sub denumirea posibilaă de Arhipelag M.A.I., el s-a
îîntins sș i asupra Romaî niei. Ceea ce n-a ajuns îînsaă – sș i îîncaă – la
cunosș tintșa tuturor este caă îîn Arhipelagul romaî nesc a existat o
insulaă a ororii absolute, cum alta n-a mai fost îîn îîntreaga
geografie penitenciaraă comunistaă : închisoarea de la Pitești 3.
Acolo a îînceput la 6 decembrie 1949 o experientșaă de o sumbraă
originalitate denumitaă reeducare sș i tinzaî nd la distrugerea
psihicaă a individului. Experientșa aceasta, care a tșinut paî naă îîn
august 1952, îîntinzaî ndu-se sș i asupra altor îînchisori din
Romaî nia, a fost sș i mai acoperitaă de taă cere sș i mai îînfundataă îîn
uitare decaî t celelalte crime saă vaî rsș ite îîn îînchisorile din
Romaî nia, mai ales din douaă motive. Mai îîntaî i, cenzura oficialaă
a functșionat cu ataî t mai drastic cu caî t procesul cu tșapi
ispaă sș itori îînscenat de comunisș ti n-a putut saă fie destul de bine
pus la punct spre a se desfaă sș ura” la lumina zilei sș i a acredita
versiunea doritaă de partid. Apoi sș i aici staă , faă raă îîndoialaă cheia
3
Largi fragmente din aceste pagini au fost transmise în 1975-1976 la Radio Europa
Liberă. Prima ediție a acestui text a apărut în colecția „Limite”, Paris, 1981.
8
taă cerii, victimele reeducaă rii au fost nevoite saă devinaă , la raî ndul
lor, caă laă i. Or, caă laă ul – chiar îîmpotriva vointșei sș i firii lui – nu se
graă besș te niciodataă saă -sș i maă rturiseascaă crimele. De-a lungul
experientșei de la Pitesș ti, categoria martorului inocent a fost
pur sș i simplu suprimataă .
Totusș i, un fel de murmur subteran a circulat îîn îînchisorile
din Romaî nia asupra reeducaă rii de la Pitesș ti. Cartea lui Dumitru
Bacu, primul document despre Pitesș ti sș i care raă maî ne o
referintșaă, este alcaă tuitaă din aceste maă rturisiri individuale,
faă raî mitșate, transmise de la guraă la guraă , de la ureche la ureche,
prin îînchisori, faă raă o vedere de ansamblu, imposibil de avut
atunci, dar care are imensa calitate a autenticitaă tșii (Dumitru
Bacu a fost el îînsusș i detșinut politic, izvoarele sale fiind de
primaă maî naă ) sș i a bunei credintșe. Numai caă ea a apaă rut îîn 1963
îîn editșie romaî neascaă (sș i mai recent, îîn limba englezaă , îîn Statele
Unite), caî nd foarte putșini martori direct implicatși se
hotaă raî seraă saă vorbeascaă . Asș a îîncaî t ne propunem s-o
completaă m – continuaî nd de altfel saă ne referim la ea – printr-
un dosar asupra reeducaă rii de la Pitesș ti care ne-a sosit, mai
recent, din tșaraă . S-ar putea ca asupra unor detalii saă mai existe
incertitudini sau aproximatșii îîn acest dosar – sș i cum ar putea
saă fie altfel, date fiind conditșiile îîn care a fost dusaă , îîn tșaraă , o
astfel de anchetaă ? —, dar el ni se pare a cuprinde totusș i
esentșialul4.
IÎnainte de a intra îîn substantșa vie sș i intolerabilaă a
experientșei de la Pitesș ti, saă stabilim schema ei prealabilaă .
IÎn frunte cu Nikolski, general, comandant suprem al
Securitaă tșii romaî nesș ti timp de 16 ani (fiind la pensie se plaî ngea

4
Mărturia lui G. Dumitrescu, Demascarea, apărută în limba română în Occident în 1978,
deci când lucrarea de față era încheiată, nu ni se pare a modifica cele cuprinse aici. Cartea
trebuie însă citită neapărat, deoarece, în acest domeniu în care mărturiile sunt atât de rare, din
motivele pe care le-am analizat, descrierea unei experiențe directe e de neînlocuit.
9
caă regimul nu-i recunoasș te meritele), Securitatea a pus la
punct un plan pentru lichidarea rezistentșei morale a tinerilor
detșinutși politici, slujindu-se de un nucleu de detșinutși, condusș i
de Eugen Tș urcanu, ce urma saă punaă îîn aplicare, îîn domeniul
dreptului comun, cunoscutele teorii ale lui Makarenko.
Infractorul, consș tient caă e un element declasat care nu mai are
altaă salvare decaî t sprijinul partidului, îîsși ia sarcina de a-i
reeduca pe altșii, care au fost îîn situatșia lui, pe drumul cel bun.
IÎn fapt, Poemul pedagogic al lui Makarenko se traduce prin
aplicarea torturii neîîntrerupte. De torturat, la acea epocaă , se
tortura îîn toate îînchisorile din Romaî nia. Dar, revenit de la
anchetaă , detșinutul fie se regaă sea singur îîn celulaă – avaî nd
raă gazul saă -sș i revinaă îîn fire – fie era îîngrijit, îîmbaă rbaă tat de
ceilaltși detșinutși. Reeducarea constaă , foarte simplu, îîn a pune pe
tortșionar îîn aceeasș i celulaă cu cel torturat sș i a nu îîngaă dui nici o
pauzaă . Malraux spunea undeva caă nimeni nu poate rezista
torturii neîîncetate, dar nu sș tia atunci caă îîn Romaî nia avea saă fie
gaă sit secretul reusș itei depline: era suficient ca detșinutșii saă fie
pusș i saă se tortureze unii pe altșii.

***
Caî nd „fenomenul Pitesș ti” a fost oprit, îîn 1952, a trebuit saă
fie gaă sitaă , caî t de caî t, o explicatșie, saă fie stabilitaă o raă spundere.
A fost îînscenat clasicul proces cu tșapi ispaă sș itori. De-abia îîn
1954. Sș i ataî t de prost pus la punct, îîncaî t, îîn ultima clipaă , s-a
renuntșat la publicitatea prevaă zutaă initșial. IÎn proces au fost
implicatși dintre detșinutșii-tortșionari numai cei ce fuseseraă
legionari – eliminaî ndu-se doi sionisș ti, un tșaăraă nist etc, etc… —,
pentru a se acredita urmaă toarea versiune: spre a lovi îîn
regimul comunist, Horia Sima ar fi transmis unor legionari din
îînchisori ordinul de a introduce o actșiune de teroare. Profitaî nd
10
de lipsa de vigilentșaă, desigur regretabilaă , a unor organe ale
administratșiei îînchisorii Pitesș ti, acesș ti legionari au instituit îîn
îînchisoare o serie de actșiuni de torturaă , iar partidul sș i
guvernul, consș tiente de gravitatea faptelor, îîn momentul îîn
care au demascat uneltirile maî rsș ave ale acestui grup fascist,
le-au adus îîn fatșa justitșiei sș i Procuraturii Generale a Republicii.
Versiunea era ataî t de aberantaă – cum saă convingi pe cineva
caă sș eful unei misș caă ri daă ordin saă fie lichidatși membrii ei? —,
îîncaî t se renuntșaă la publicitatea prevaă zutaă initșial îîn ziare.
Versiunea n-a mai fost prelucrataă decaî t îîn îînchisori, faă raă prea
multaă insistentșaă, fiind greu saă explici unui detșinut care
cunoasș te pe propria lui piele supravegherea constantaă a
gardienilor caă îîn celulele de la Pitesș ti se putea tortura
neîîntrerupt, faă raă ca administratșia îînchisorii saă fie avertizataă . IÎn
„Pitesș ti”, Dumitru Bacu relateazaă o convorbire avutaă îîn iarna
lui 1956, îînainte saă fie eliberat, cu un director general al
Ministerului de Interne care-i spune urmaă toarele:
„Este o chestiune destul de simplaă îîn definitiv. Un grup de
studentși arestatși, agentși ai imperialismului american, mistici,
habotnici sș i retrograzi s-au apucat saă schingiuiascaă pe ceilaltși
colegi ai lor, pentru ca saă compromitaă conducerea îînchisorilor
sș i, prin ea, partidul. (…) Primiseraă dispozitșii din exterior, de la
cei care sunt îîn straă inaă tate sș i conduc echipele de spioni sș i
sabotori, vroiau ca la un moment potrivit saă acuze partidul ca
fiind initșiatorul sș i deci vinovatul”.
Dat fiindcaă nu era vorba de o anchetaă propriu-zisaă , ci mai
mult de o discutșie, Dumitru Bacu îîsși poate îîngaă dui saă replice:
„Pare totusș i de necrezut. IÎnchisorile au un sistem de pazaă
interioaraă foarte strict. Cum a fost posibil saă se petreacaă
ororile de care pomenitși faă raă ca Ministerul saă intervinaă
imediat?” Raă spunsul vine, ca sș tiut pe dinafaraă :

11
„Noi nu am sș tiut nimic din cele ce se petreceau acolo. Caî nd
am aflat, am luat maă surile necesare… Cei vinovatși au fost
pedepsitși exemplar…”
Dumitru Bacu nu se staă paî nesș te sș i intervine din nou:
„Eu sunt detșinut de aproape 7 ani. Am trecut prin mai toate
penitenciarele din tșaraă . Fie izolat, fie îîn celule comune.
Niciodataă nu am putut face cel mai mic gest faă raă saă fim vaă zutși
de paznicii de pe coridor. Supravegherea riguroasaă la care
eram supusș i faă cea imposibilaă utilizarea unui ac faă raă
consimtșaămaî ntul gardianului. Cum s-au putut petrece toate
acestea faă raă ca ofitșerii politici saă fie sesizatși imediat de
gardieni? Oare îîn toate îînchisorile îîn care s-au petrecut acte de
genul celor care spuneatși nu atși avut nici o persoanaă de
îîncredere, care saă vaă punaă la curent cu cele petrecute acolo?”
Iaraă sș i un raă spuns dinainte îînvaă tșat.
„Conducerea îînchisorilor era pe maî na unor oportunisș ti,
dusș mani ai poporului, care s-au strecurat îîn raî ndurile lui
tocmai cu intentșia de a face raă u. Acesș tia au conlucrat cu
banditșii. Dar au fost pedepsitși sș i ei cum se cuvine”.
De data aceasta, Dumitru Bacu tace sș i comenteazaă doar îîn
gaî nd: „Nu i-am mai spus toate cele ce aflasem despre
experientșaă. Nici de faptul caă cei din conducerea îînchisorilor,
consideratși de daî nsul ca oportunisș ti, nu numai caă nu fuseseraă
sanctșionatși, dar primiseraă avansaă ri îîn grad sș i functșii. Nici caă ,
îînainte de a trece la Gherla, Tș urcanu îînaintase faimosul
memoriu tocmai ministerului din care faă cea parte. Nici de
faptul caă pe baza declaratșiilor smulse îîn demascaă ri se
judecaseraă zeci sș i zeci de procese sș i caă aceste declaratșii
trecuseraă îînainte pe la minister… sș i ataî tea alte detalii de care
totși avuseseraă cunosș tintșaă pentru caă li se raportaseraă îîn timp
util dar nu luaseraă nici un fel de maă suraă ”.

12
Regaă sim aceastaă versiune îîn romanul, „Caloianul” al lui Ion
Laă ncraă njan, îîn care un legionar spune urmaă toarele
personajului principal, scriitorul Ghetșea:
„ IÎi spusese dupaă aceea cum se marinaseraă ai lui, fosș tii saă i
camarazi, îîndeosebi îîntr-o anumitaă perioadaă , prin 1949-1953,
cea mai grea, dupaă cum zicea el. «Nu-tși dau numele îînchisorii,
nici amaă nunte prea multe nu-tși dau, dar acolo, domnule
Ghetșea sș i iubite prieten, s-au îîntaî mplat sș i tragedii!» …
Directorul unei anumite îînchisori initșiase sș i îînfiintșase, cu
aprobaă ri sau faă raă , îîncaă nu se sș tia – cazul e-n anchetaă , din caî te-
am aflat – un fel de comandou, îîl pusese pe unul de-ai lor sș ef
peste ei, îîi baă gase la autogospodaă rire, cum zicea el. La îînceput,
lucrurile erau interesante, se crease o anumitaă libertate
interioaraă , dar dupaă aceea, dupaă douaă sau trei luni, s-au vaă dit a
fi straî mbe toate, fiindcaă îîncepuseraă autojudecaă rile pentru fel
de fel de pricini, maă runte mai îîntaî i, mai mari dupaă aceea…
Intrase dihonia îîntre noi, dihonia traă daă rii sș i a suspiciunii. Sș i-
am îînceput saă ne sfaă raî maă m, cum se sfaă raî ma paă maî ntul care a
îînghetșat cu prea multaă apaă îîn el. Asș a a fost cu noi. Sș i ei, staă paî nii
sș i sș efii îînchisorii, nu ziceau nimic. Nu se amestecau direct.
Indirect se amestecau, foarte mult chiar. Lansau zvonuri false,
îîn ce-l privea pe caî te unul de-al nostru, ne strecurau caî te un
sș arpe îîn saî n, saă staî rneascaă discordie sș i neîîncredere sș i mai
multaă îîntre noi. Sș i staă teau sș i se uitau pe urmaă ! Sș i asș teptau
rezultatele, care erau grave, din ce îîn ce mai grave. Fiindcaă noi
ajunseseraă m de la autogospodaă rire la autoexterminare”.
Ion Laă ncraă njan renuntșaă deci la o parte din versiunea
oficialaă cu ordinul venit din straă inaă tate, de la Horia Sima sș i
inocentșa autoritaă tșilor de resort care n-ar fi sș tiut nimic. IÎn
schimb, sub inspiratșia constantaă a partidului comunist,
mentșine teza fenomenului tipic legionar de la Pitesș ti. Un alt
personaj din „Caloianul” îîi spune lui Ghetșea:
13
„Ei, gardisș tii, erau îîn marea lor majoritate o adunaă turaă de
trogloditși-aventurieri, oameni faă raă caă paă taî i, scursuri sș i caă zaă turi
sociale. De aceea s-au sș i dedat îîn timpul rebeliunii la atrocitaă tși.
Pentru caă nu aveau nimic sfaî nt, n-aveau nici un crez, nici un
suport moral! Sș i-n îînchisoare, pe urmaă , s-au ros sș i s-au
maă cinat din aceleasș i motive. (…) Exterminaă rile de care vorbea
Vicentșiu, autoexterminaă rile, de fapt, au existat, s-au practicat.
Dar n-a fost numai asta. Au mai fost sș i alte lucruri, mai crunte
sș i poate mai caracteristice pentru un anumit tip de
organizatșie-extremistaă , paramilitaraă ca disciplinaă . Unul dintre
ele se referaă la delatșiune, la paî raă , nu ca incident îînsaă , ci ca
sistem de lucru sș i de existentșaă, ca posibilitate de a te salva”.
Or, „fenomenul Pitesș ti” n-a fost un fenomen tipic legionar.
Nu legionarii au fost aceia care s-au gospodaă rit sș i
autoexterminat îîntre ei. „Pitesș tiul”, îîn 1949, era o îînchisoare
rezervataă tineretului, mai precis studentșilor care nu-sș i
trecuseraă îîncaă diplomaă sau licentșa. Dintre ei, o bunaă parte erau
legionari, restul apartșinaî nd tuturor formatși unilor politice.
Nikolski este acela care a initșiat acolo o operatșie de distrugere
psihicaă a detșinutșilor, slujindu-se de ambitșia nemaă surataă sș i de
spiritul demonic al unui detșinut, care faă cuse o vreme parte din
„fraă tșiile de cruce”, dar care trecuse repede la comunisș ti sș i
îîncepuse o carieraă straă lucitaă îîn partid: Tș urcanu. Acesta îîsși
pune la punct o echipaă de detșinutși, dintre care unii faă cuseraă
parte caî ndva dintr-o organizatșie de tineret legionar, altșii nu.
Printre legionarii din grupul lui Tș urcanu se aflau: Popa
Alexandru, zis Popa Tș anu, Livinski, Maă rtinusș , Nutși Paă traă sș canu.
Dar tot ataî t de importantși sș i nelegionari, erau Titus Leonida
(dintr-o organizatșie natșional-tșaăraă nistaă ), Fuchs sș i Steier (sau
Steiner), evrei arestatși pentru activitate sionistaă . Nici ei sș i nici
altși tortșionari ai lui Tș urcanu de mai taî rziu n-au fost implicatși îîn
proces spre a nu se sș tirbi omogenitatea legendei. Astfel, n-au
14
fost judecatși îîn procesul reeducatorilor Bogdaă nescu,
(tortșionarul de la Canal), Enaă chescu care sș i-a torturat propriul
saă u unchi paî naă ce acesta a scuipat saî nge, Titus Leonida, Dan
Diaca, care practicaă o celebraă lovituraă la ficat ce te faă cea saă -tși
pierzi imediat cunosș tintșa (i se spunea îîn îînchisori „lovitura
Diaca”), Cori Gherman, socialist (venit prin 1945-1946 din
straă inaă tate) sș i unul dintre cei mai cruzi reeducatori. Alaă turi de
Fuchs sș i Steier, totși acesș tia au fost eliminatși din proces pentru a
nu sta îîn calea versiunii oficiale.
Scopul Securitaă tșii, initșiind reeducarea de la Pitesș ti, nu era
numai de a doborîî fortșele vii ale unei misș caă ri politice – oricare
ar fi fost ea –, ci sș i de a anihila metodic sș i faă raă posibilitate de
recuperare, fortșa de opozitșie a totalitaă tșii tineretului detșinut.
Avantajele imediate sau mai îîndepaă rtate erau urmaă toarele:
mai îîntaî i, a completa ancheta prin denuntșurile obtșinute sub
tortura neîîntreruptaă sș i îîngaă duirea arestaă rii altor opozantși
raă masș i îîn libertate.
Apoi, legarea detșinutșilor-tortșionari îîntre ei, prin
complicitatea crimei. Principiul este simplu, îîl aflaă m îîn
„Posedatșii” lui Dostoievski sș i, pe bunaă dreptate, unii dintre cei
care l-au cunoscut pe Tș urcanu, l-au putut compara cu
Verkovenski. Stavroghin, ghicindu-i gaî ndul, îîi spune lui
Verkovenski, care pregaă tesș te asasinarea lui Sș atov de caă tre mica
sa organizatșie de revolutșionari: „… ajunge saă -i îîmpingi pe
patru membri din grupul taă u saă -l ucidaă pe al cincilea, sub
pretextul caă e un denuntșaător, pentru ca o dataă ce îîmpreunaă au
vaă rsat saî nge, îîmpreunaă saă fie legatși. Ei îîtși vor deveni sclavi, nu
vor mai îîndraă zni saă se revolte sș i saă cearaă socotealaă ”.
IÎn sfaî rsș it – repetaă m –, din clipa îîn care cel torturat
tortureazaă la raî ndul lui, calitatea lui de victimaă dispare.
Nimeni nu va mai maă rturisi pentru caă totși au fost legatși îîntre ei
prin torturaă . Nu existaă vreun detșinut din timpul „Fenomenului
15
Pitesș ti” (îîn afaraă de cei care au murit sub torturaă ) care saă nu fi
saă vaî rsș it ceea ce i se cerea, altfel nu putea scaă pa. Or, îîn faza
ultimaă a reeducaă rii i se cerea saă -sș i tortureze cel mai bun
prieten. E drept caă au existat cazuri, extrem de rare, îîn care,
din necesitaă tși de anchetaă , un detșinut sau altul a fost smuls din
reeducare, dus la Bucuresș ti sș i tșinut acolo, îîn anchetaă , paî naă
caî nd procesul de reeducare s-a îîncheiat. Dar dintre cei care au
raă mas la Pitesș ti nimeni n-a putut iesș i cu maî inile curate. De
aceea e bine, îînainte chiar de a trece la descrierea celor
petrecute la Pitesș ti, saă se îîntșeleagaă caă de aceastaă experientșaă –
una din cele mai neomenesș ti din caî te au fost vreodataă
îînregistrate îîntr-o posibilaă antologie a sadismului – nu pot fi
acuzatși decaî t cei care au initșiat-o: autoritaă tșile comuniste, pe de
o parte, îîn frunte cu Nikolski, primii executantși, pe de alta,
grupul de vreo douaă zeci de detșinutși, îîn frunte cu Eugen
Tș urcanu, care au îînceput saă tortureze, fără a fi fost ei îînsș isș i
torturatși mai îînainte5. Pe totși ceilaltși, devenitși chiar caă laă i dupaă
ce au fost victime, cine poate avea dreptul saă -i judece? Astfel,
un student din Timisș oara care era, dupaă spusele profesorilor sș i
colegilor saă i, nu numai un foarte bun violonist, nu numai un fin
literat (putea saă recite pe dinafaraă din Saint-John Perse), dar sș i
o naturaă sensibilaă , aproape femininaă , de o extremaă curaă tșenie
sufleteascaă , dupaă reeducarea de la Pitesș ti a ajuns printre cei
mai aprigi tortșionari sș i a fost condamnat la moarte îîn procesul
Tș urcanu. Mama lui auzise caă baă iatul s-a purtat admirabil îîn
îînchisoare – sș i c-ar fi fost omoraî t tocmai din cauza daî rzeniei sș i
demnitaă tșii lui. IÎn toataă suferintșa ei, ataî ta maî ngaî iere avea. Paî naă
ce, îîntr-o zi, cineva i-a spus adevaă rul, sau o parte din el. De
atunci femeia nu mai faă cea decaî t saă umble din casaă -n casaă ,

5
Și chiar în grupul inițial al primilor executanți circulă versiuni după care unii ar fi fost
în prealabil torturați.
16
caă utaî nd fosș ti pusș caă riasș i, speraî nd nebunesș te caă îîntr-o zi un om
îîi va spune caă nu e adevaă rat.
Sș i ar fi trebuit saă se gaă seascaă cineva, nu s-o mintaă , ci saă -i
arate caă , o dataă depaă sș ite anumite limite ale suferintșei, omul nu
mai poate continua a fi un om. Orice ar deveni atunci, tot
victimaă raă maî ne. Judecata se opresș te pe pragul acesta al
inumanului care a fost Pitesș tiul reeducaă rii chiar sș i pentru
victimele devenite caă laă i. IÎn schimb, cei care au initșiat
experientșa, autoritaă tșile comuniste sș i primii executantși, poartaă
raă spunderea pentru totși ceilaltși.
Pe totși acesș tia trebuie saă -i numim îînainte de a îîncepe
descrierea reeducaă rii de la Pitesș ti.
De partea autoritaă tșilor comuniste.
Mai îîntaî i Nikolski, comandant suprem al Securitaă tșii paî naă
prin 1960-1962 sș i, dupaă toate maă rturiile, cel mai cumplit
tortșionar al acelor vremi. Cu cei doi adjunctși ai saă i: colonelul
Dulgheru sș i colonelul Sepeanu. Acesta din urmaă a fost pe front
îîn Rusia sș i ar fi fost demascat c-ar fi îîmpusș cat acolo comunisș ti.
Condamnat sș i reabilitat, el a fost responsabil de îîncercarea
extinderii experientșei de la Pitesș ti la îînchisoarea-spital de la
Taî rgu-Ocna.
Acesș tia la Bucuresș ti. La Pitesș ti, îîn primul raî nd directorul,
caă pitanul Dumitrescu. Printre „civilii” din orasș avea reputatșia
unui om foarte fin sș i lumea se chiar mira caă un om ataî t de
delicat, bun dansator, elegant, chipesș , jucaî nd bine bridge, avea
o functșie ataî t de incompatibilaă cu firea lui… sensibilaă . Dupaă ce
reeducarea a luat capaă t la Pitesș ti, Dumitrescu a fost transferat
la îînchisoarea Maă rgineni. Asupra a ceea ce s-a îîntaî mplat
ulterior, circulau îîn îînchisori zvonuri nesigure. Astfel, dupaă un
an sau doi de la procesul lui Tș urcanu, prezentșa lui Dumitrescu
ar fi fost semnalataă îîn îînchisoarea de la Vaă caă resș ti. Unii spun caă
l-ar fi auzit tșipaî nd îîn celulaă : „Saă sș titși caă toate se plaă tesc pe
17
lumea asta!” Apoi nu i s-a mai aflat urma sș i nici nu s-a auzit de
vreo sentintșaă de condamnare privindu-l. Saă fi fost suprimat ca
unul ce sș tia prea multe?
Mai era, tot la îînchisoarea Pitesș ti, locotenentul politic
Marina. Pentru el, sș edintșele de torturaă constituiau o adevaă rataă
hranaă sufleteascaă . Staă tea cu orele la vizetaă sș i se desfaă ta mai
ales la sș edintșele de blasfemie anticresș tinaă . Nici de el nu se mai
sș tie nimic, dupaă transferul lui la îînchisoarea din Brasș ov.
Trimis direct de la Ministerul de Interne la Pitesș ti spre a
recruta detșinutși reeducatși pentru Canal, colonelul Zeller, din
directșia generalaă a penitenciarelor, era îîmbraă cat îîn uniformaă
de militșie desș i apartșinea Securitaă tșii. Dupaă dizgratșia Anei
Pauker, s-ar fi sinucis, alegaî nd un cimitir spre a-sș i trage un
glonte îîn cap.
De partea detșinutșilor: Eugen Tș urcanu. Cei care l-au
cunoscut îîl caracterizeazaă mai ales prin spiritul demonic, o
inteligentșaă iesș itaă din comun sș i dorintșa de afirmare prin toate
mijloacele. IÎncaă din liceu, Tș urcanu cautaă saă -sș i satisfacaă vointșa
de putere sș i grupaă rile de tineret legionar i se par cele mai apte
pentru scopul pe care, consș tient sau nu, îîl urmaă resș te. Face deci
parte, prin 1940-1941. Din „Fraă tșiile de Cruce”. Foarte putșin
timp, deoarece, imediat ce legionarii intraă îîn ilegalitate, rupe
orice legaă turaă cu ei: n-are nici o vocatșie de a îînfrunta
persecutșiile. Dimpotrivaă , imediat dupaă 23 august, Tș urcanu este
printre primii care se îînscriu îîn partidul comunist. Foarte bun
student la Drept, el este unul dintre agitatorii de mase ai
partidului, foarte bine vaă zut de organele locale, iar îîn 1948
devine membru îîn biroul judetșean de partid din Iasș i. Trimis la
Bucuresș ti la o sș coalaă de diplomatși, se face remarcat nu numai
prin studiile excelente, dar sș i prin rolul de informator pe care
sș i-l asumaă cu entuziasm. Se pare caă doi studentși de la Drept au
fost obligatși saă paă raă seascaă Universitatea din pricina
18
denuntșurilor sale: filosoful de mai taî rziu, Titus Mocanu sș i
scriitorul Aurel Pintilie. Dar cariera lui Tș urcanu ce se anuntșa
straă lucitoare – era programat saă fie trimis la Berna –, este
curmataă brusc printr-o îîntaî mplare care nu numai lui îîi va
schimba soarta. IÎn „Fraă tșiile de Cruce”, Tș urcanu cunoscuse pe
Bogdanovici, legionar ce-sș i continuase activitatea politicaă sș i îîn
ilegalitate, din care pricinaă nici nu-sș i terminase studiile (nu e
sigur nici maă car caă -sș i trecuse bacalaureatul, cu toate caă era
mai îîn vaî rstaă ). IÎn 1945, Bogdanovici, care conducea Centrul
studentșesc din Iasș i, îîsși amintesș te de un fost frate de cruce pe
care-l cunosș tea din liceu: Tș urcanu. Convocat, acesta îîi spune
categoric c-a intrat îîn partidul comunist sș i nu mai vrea saă sș tie
de trecut. Sș i adaugaă caă nu-i daă pe maî na politșiei eu conditșia ca
legionarii saă nu pomeneascaă de el niciodataă . Conventșia este
respectataă sș i de Bogdanovici sș i de aceia din jurul lui care sș tiau
de existentșa lui Tș urcanu. Dupaă ce legionarii din centrele
studentșesș ti Bucuresș ti, Cluj, Iasș i, Timisș oara sunt arestatși la 15
mai 1948, îîntr-una din acele mari noptși politșienesș ti caî nd
dubele circulau de-a lungul Romaî niei paî naă îîn zori, unul dintre
tinerii de la Centrul Studentșesc Iasș i maă rturisesș te îînsaă la
Securitate, sub torturaă , caă la o îîntaî lnire cu Bogdanovici, prin
1945-1946, ar fi luat parte sș i Tș urcanu. Sș i e de-ajuns ca acesta
saă fie arestat sș i îînchis la Suceava, pentru a fi implicat îîn
procesul lotului Bogdanovici. Tș urcanu nu va uita sș i nu va ierta:
Bogdanovici va muri, chinuit de el, îîn timpul reeducaă rii de la
Pitesș ti.
La Suceava, unde este cunoscut sș i de partid sș i de Securitate,
se manifestaă fatșaă de Tș urcanu o deosebitaă bunaă vointșaă. Nu este
pus cu ceilaltși detșinutși, are celulaă separataă , este utilizat ca
planton, i se promite caă la proces i se vor da circumstantșe
atenuante sș i o condamnare usș oaraă , cu suspendarea pedepsei,
îîn asș a fel îîncaî t saă -sș i poataă relua caî t mai repede, desigur nu
19
chiar la acelasș i nivel, activitatea de membru de partid, îîn
libertate. IÎn acest timp, îîn îînchisoarea de la Suceava se
desfaă sș oaraă un fel de actșiune de reeducare, îînsaă pe cale cu totul
pasș nicaă . Bogdanovici, care-sș i face tot felul de procese de
consș tiintșaă pentru caă a implicat sumedenie de oameni, acceptaă
propunerea de a citi colegilor saă i de detentșie caă rtși marxiste, de
a face un fel de îîndoctrinare ideologicaă îîn celulaă . Unii studentși
îîl urmeazaă , altșii îîl declaraă traă daă tor. Tș urcanu nu ia parte la
actșiune. E planton pe culoar sș i urmaă resș te de acolo ce se
petrece îîn celulaă , informaî nd probabil autoritaă tșile asupra
felului îîn care se desfaă sș oaraă experientșa. Procesul lotului
Bogdanovici nu este îînsaă judecat de comunisș ti, ci de vechi
magistratși militari, aceiasș i poate care-i judecaseraă mai îînainte
pe comunisș ti sș i care acum se straă duiau saă dobaî ndeascaă state
de serviciu caî t mai bune pentru a fi mentșinutși de noul regim.
Asș a îîncaî t, dau sistematic maximum de pedeapsaă la articolul
prevaă zut. Astfel, Bogdanovici este condamnat la 25 de ani
muncaă silnicaă , iar Tș urcanu la 7 ani îînchisoare corectșionalaă .
Toate sperantșele lui de a se reabilita rapid se naă ruie. Introdus
îîn celulaă cu ceilaltși, Tș urcanu se integreazaă grupului lui
Bogdanovici, devenind chiar un fel de adjunct al saă u îîn
reeducare marxistaă , pe care acesta o continuaă , ca saă nu se
spunaă caă fusese oportunist sș i îîncepuse aceastaă actșiune doar
pentru a primi o pedeapsaă mai usș oaraă . Tș urcanu nu se poate
îînsaă multșumi cu un rol de adjunct. IÎn discutșii se distinge
printr-o intransigentșaă interpretativaă , devenind cel mai leninist
din grup sș i atacaî ndu-l nu o dataă pe Bogdanovici pentru
interpretaă rile sale oportuniste, kautșkiste. Merge mai departe sș i
pune sub semnul îîndoielii sinceritatea reeducaă rii lui
Bogdanovici, îîncepaî nd saă -sș i alcaă tuiascaă propriul saă u grup. La
Suceava era penitenciar îîn asș teptarea judecaă tșii, sau îînchisoare
disciplinaraă cu celule individuale pentru cei care, îîn alte
20
îînchisori, se dovediseraă irecuperabili. (Aici a murit cel mai
eroic „turnaă tor” din Romaî nia, Luca Damaschin. Doi ani
simulase a fi informatorul colonelului Koller, pentru a salva de
la moarte – daî ndu-le suplimente de maî ncare îîn calitatea lui de
planton –, caî t mai multși detșinutși de la Aiud. Descoperit, el a
fost transferat, disciplinar, la Suceava).
De la Suceava, tot grupul Bogdanovici este deci îîmbarcat
îîntr-o zi pentru a fi dus îîntr-o îînchisoare de executșie sș i, îîn
tranzit, se opresș te la Jilava. Aici, Tș urcanu dispare pe mai multe
zile. La îîntoarcere, pretinde c-a fost la o anchetaă suplimentaraă .
De fapt, fusese dus la Ministerul de Interne pentru îîntrevederi
directe cu Nikolski, spre a pune la punct un alt stil de
reeducare. Tș urcanu avea, îîncaă de la Suceava, vreo zece studentși
cu totul devotatși lui sș i gata saă treacaă la actșiune. IÎmpreunaă cu
altșii, recrutatși la Jilava, Tș urcanu alcaă tuiesș te organizatșia O.D.C.C.
(Organizatșia detșinutșilor cu convingeri comuniste), despre care
nici un detșinut, îîn afaraă de cei care o alcaă tuiau, nu sș tia nimic.
Din O.D.C.C. faă ceau parte vreo douaă zeci de tineri. Iataă numele
celor mai cunoscutși dintre ei: Popa Alexandru, zis Popa Tș anu,
adjunctul lui Tș urcanu, student la agronomie, la Iasș i, a fost una
din cele mai fioroase figuri ale reeducaă rii sș i a condus caî tva
timp reeducarea la Gherla. Printr-un concurs de circumstantșe
asupra caă rora vom reveni, a scaă pat de condamnarea la moarte
sș i traă iesș te îîn pace îîn Romaî nia. Altșii: Livinski, Maă rtinusș , Titus
Leonida, Nutși Paă traă sș canu, Fuchs, Steier, erau legionari, dar sș i
natșional-tșaăraă nisș ti sș i sionisș ti.
De la Jilava, acest grup, îîmpreunaă cu altși studentși venitși din
Timisș oara sș i din Cluj, este îîndreptat spre Pitesș ti, unde sunt
reunitși studentșii – printre ei se mai raă taă ciseraă caî tșiva elevi sau
muncitori – care nu-sș i trecuseraă îîncaă diploma. Cei cu diplomaă
sau licentșaă erau trimisș i la Aiud, scaă paî nd astfel de reeducare. IÎn
clipa aceea îînsaă , nimeni printre detșinutși, din afara grupului lui
21
Tș urcanu, nu sș tia ce se pregaă tesș te la Pitesș ti sș i nici ce îînseamnaă
reeducarea. Cel mult dacaă cei sositși de la Suceava pot saă creadaă
c-ar fi o reeditare a tentativei lui Bogdanovici. De fapt, paî naă îîn
ziua de 6 decembrie 1949, nici un detșinut de ia Pitesș ti nu sș tia
ce-l asș teaptaă .

***
Dumitru Bacu explicaă astfel de ce a fost aleasaă pentru
experientșaă îînchisoarea de la Pitesș ti:
„Situataă îîn afara orasș ului, spre partea de nord-vest, îîn
apropierea unui paî raî u sș i departe de orice altaă locuintșaă, oferea
un mediu foarte prielnic pentru schingiuiri, nici un strigaă t
neputaî nd fi auzit de cineva. IÎn acest «centru» ideal pentru
experientșaă au fost adunatși totși studentșii arestatși paî naă îîn
toamna lui 1948”.
Studentșii – relateazaă mai departe Dumitru Racu —, erau
îîmpaă rtșitși îîn patru categorii. IÎn prima categorie intrau cei
retșinutși faă raă sentintșaă judecaă toreascaă (ceea ce nu-i îîmpiedica saă
facaă sș ase paî naă la sș apte ani îînchisoare). IÎn a doua se aflau cei
condamnatși pentru delicte minore: nedenuntșare, favorizare,
simplaă suspiciune, pedepsele variind îîntre trei sș i cinci ani
îînchisoare corectșionalaă . A treia categorie era formataă de
elementele condamnate cu o oarecare justificare juridicaă ,
îîncadrate îîn delictul de „uneltire îîmpotriva ordinii sociale”, cu
pedepse de la opt la cincisprezece ani temnitșaă grea. Marea
majoritate a studentșilor de la Pitesș ti faă cea parte din aceastaă
categorie. IÎn sfaî rsș it, îîn ultima intrau cei condamnatși de la zece
paî naă la douaă zeci sș i cinci de ani muncaă silnicaă : sș efi de grupuri,
personalitaă tși din lumea studentșeascaă cu o influentșaă activaă
asupra celor din jurul lor. Dupaă Dumitru Bacu, îîmpaă rtșirea pe
categorii avea drept scop saă izoleze pe sș efi de categoriile
22
minore, care astfel erau mai susceptibile de a ceda presiunilor.
Izolarea din interior trebuia saă fie dublataă sș i printr-o izolare
totalaă fatșaă de exterior. Astfel, la îînceputul lui 1949, pachetele
cu alimente sș i corespondentșa cu familia au fost suprimate. IÎn
plus: „Teroarea gardienilor s-a accentuat. Schingiurile îîn beciul
îînchisorii au devenit frecvente, pentru motive deseori
inventate. Amenintșaările cu subîîntșeles greu de ghicit, vizitele
dese ale directorului sș i ale ofitșerilor politici prin celule,
perchezitșiile inopinate la orice oraă din zi sș i din noapte,
interzicerea activitaă tșii de orice naturaă sub pedepse strasș nice,
au fost indiciile schimbaă rilor care trebuiau saă intervinaă nu
peste mult timp”.
De la cartea lui Dumitru Bacu saă ne îîntoarcem spre
„dosarul” sosit de la Bucuresș ti, caă ruia îîi suntem mereu
tributari. IÎn îînchisoarea de la Pitesș ti, îîn care conducerea, îîn
frunte cu directorul Dumitrescu sș i cu locotenentul politic
Marina, a primit ordine stricte de la Bucuresș ti, iar gardienii
sș tiu caă vor avea a asculta cu strictetșe pe Tș urcanu, pe la
jumaă tatea lunii noiembrie 1949, se petrece un transfer.
Cincisprezece detșinutși dintre cei mai refractari sunt culesș i din
celulele lor sș i adunatși îîn Camera 4 Spital, destinataă initșial
bolnavilor sș i aleasaă pentru prima experientșaă din cauza
relativei ei izolaă ri de celelalte celule. Printre acesș ti ireductibili,
multși legionari desigur, dar sș i elemente neavaî nd nimic de a
face cu Legiunea, ca de pildaă , Sandu Angelescu, din Timisș oara,
arestat pentru a fi faă cut parte dintr-o organizatșie regalistaă sș i
care este ales sș ef al Camerei 4 Spital. Ajunsș i acolo, cei
cincisprezece studentși gaă sesc, instalatși de caî teva zile, spun ei,
pe altși cincisprezece – de fapt, grupul lui Tș urcanu – care-i
primesc ca pe nisș te fratși. Celula este alcaă tuitaă dintr-un prici
care merge de la un capaă t la celaă lalt. Doar îîntr-un singur loc e
un pat care i se daă lui Sandu Angelescu, ca sș ef al camerei. Timp
23
de douaă saă ptaă maî ni, fiecare din grupul Tș urcanu se leagaă îîn mod
special de unul dintre noii detșinutși. Tș urcanu îînsusș i îîl alege pe
Sandu Angelescu, un taî naă r de o intransigentșaă moralaă
exemplaraă . Camaraderia este generalaă , nici o notaă falsaă , o
totalaă identitate de vederi, o nesș tirbitaă opozitșie fatșaă de regimul
comunist. IÎntr-o astfel de atmosferaă , tinerii care n-au îîncaă o
sș coalaă a prudentșei îîn îînchisoare, îîsși deschid repede sufletele sș i
spun multe lucruri pe care reusș iseraă saă le ascundaă îîn timpul
anchetei, îîsși manifestaă îîngrijorarea pentru cei laă satși îîn
libertate, analizeazaă , îîmpreunaă cu noii lor prieteni, precautșiile
pe care cei din afaraă vor trebui saă le ia pentru a nu fi, la raî ndul
lor, arestatși, îîsși comunicaă gaî ndurile cele mai intime. S-ar spune
caă aceastaă Cameraă 4 Spital e un fel de laborator al rezistentșei
morale, al inflexibilei determinaă ri.
Paî naă îîn dimineatșa de 6 decembrie 1949, de Sfaî ntul Niculae,
caî nd se deschide prologul experientșei de la Pitesș ti. IÎn
dimineatșa aceea, gardianul, dupaă ce aduce maî ncare, se
adreseazaă sș efului camerei, lui Sandu Angelescu:
— Ce-i, maă , cu puloverul aă sta verde? Sș i aici faci pe
legionarul? Sandu Angelescu raă spunde:
— N-am fost niciodataă legionar sș i nici maă car n-am fost
acuzat de a fi fost asș a, ceva. Sunt arestat ca membru al
tineretului regalist sș i acesta este puloverul cu care am fost
arestat.
Gardianul insistaă :
— Scotși imediat puloverul!
Sandu Angelescu îîncearcaă saă parlamenteze, îîncepuse saă fie
frig. Caă zuse chiar putșinaă ninsoare. Celulele, bineîîntșeles, nu
erau îîncaă lzite. Dacaă daă dea puloverul, raă maî nea doar îîn caă masș aă.
Insensibil la orice fel de argument, gardianul vocifereazaă . Paî naă
la urmaă , Sandu Angelescu cedeazaă , scoate puloverul sș i i-l
îîntinde. Iar îîn timp ce acesta trage, de pe culoar, zaă vorul, Sandu
24
Angelescu îîl îînjuraă . IÎn clipa aceea, Tș urcanu, cel mai bun prieten
al saă u din celulaă , confidentul de douaă saă ptaă maî ni de zile, mai
mult decaî t un prieten, un frate, se repede asupra lui, îîi trage o
palmaă – avea o palmaă naă praznicaă sș i o caruraă fizicaă
extraordinaraă – sș i tșipaă :
— Cum îîndraă znesș ti, banditule, saă îînjuri un gardian!
Stupoare îîn celulaă . IÎn secunda aceea de taă cere uimitaă , ca la un
semnal, fiecare dintre reeducatorii lui Tș urcanu se aruncaă
asupra prietenului cel mai bun de paî naă atunci sș i se îîncinge o
baă taie generalaă .
Pe celular se auzeau vacarm, tșipete, deodataă un zgomot de
geam spart. Un zaă vor care se trage – mai precis un lantș de fier
cum erau pe atunci la usș ile celulelor. O taă cere de mormaî nt.
Apoi, din nou, urlete îîngrozitoare. Ce se îîntaî mpla îînaă untru? La
un moment dat, cum cei noi venitși paă reau mai tari decaî t
reeducatorii – cu exceptșia lui Tș urcanu – acesta îîsși scoate
bocancul sș i-l aruncaă îîn geam. Atunci se deschid imediat usș ile sș i
intraă vreo zece gardieni îîn frunte cu caă pitanul Dumitrescu sș i cu
locotenentul Marina. Caă pitanul Dumitreseu tșipaă :
— Ce se îîntaî mplaă aici, maă ? Unde vaă trezitși? Ce-i gaă laă gia
asta? Cine-i sș eful camerei? Sandu Angelescu îînainteazaă :
— IÎmi datși voie saă vaă raportez, Domnule Comandant,
staă team îîn aceastaă cameraă linisș titși paî naă ce un grup de detșinutși,
condusș i de Tș urcanu, pe care i-am gaă sit îîn aceastaă cameraă acum
douaă saă ptaă maî ni, s-au naă pustit asupra noastraă sș i au îînceput saă
ne loveascaă .
Sș i caă pitanul Dumitrescu, faă caî ndu-se caă e furios:
— Asș a? Care esș ti tu aă la de te cheamaă Tș urcanu? Ia saă te vaă d
eu la fatșaă? Ce crezi tu. Maă , caă aici esș ti acasaă , pe mosș ia lui tac-
tu?
Iese din raî nd Tș urcanu:

25
— IÎmi datși voie saă vaă raportez, Domnule Comandant, noi
suntem aici un grup de tineri reeducatși care-am faă cut o
organizatșie, organizatșia detșinutșilor cu convingeri comuniste,
O.D.C.C sș i am propus acestor banditși saă renuntșe la atitudinea sș i
la activitaă tșile lor criminale sș i saă se alaă ture organizatșie noastre.
Atunci ei au saă rit asupra noastraă sș i au îînceput saă ne loveascaă .
Iataă adevaă rul, Domnule Comandant!
Bineîîntșeles totul fusese aranjat dinainte. Nu numai la
Ministerul de Interne unde Tș urcanu fusese dus de la Jilava,
spre a discuta direct cu Nikolski, dar sș i, pentru stabilirea
desfaă sș uraă rii primei operatșii, la Pitesș ti. Tș urcanu fusese chemat,
cu o zi îînainte, la o anchetaă de unde se îîntorsese foarte trist sș i
simulase c-a fost baă tut. IÎn zadar îîncerca acum Angelescu saă
restabileascaă adevaă rul. Caă pitanul Dumitrescu nu mai voia saă
audaă de nimic.
— Ia iesș itși pe culoar, voi aă sș tia refractari reeducaă rii.
Dezbraă catși-vaă la piele!
Detșinutșii, îîn pielea goalaă , au fost obligatși saă se îîntindaă pe
culoar, direct pe ciment sș i timp de peste o jumaă tate de oraă au
fost baă tutși asș a cum se toacaă bucaă tși de carne, de caă tre gardieni
îînarmatși cu raă ngi de fier sș i cu baî te. Dupaă care, trupurile lor
îînsaî ngerate au fost taî raî te îînapoi îîn celulaă sș i puse la dispozitșia
re-educatorilor care asistaseraă la spectacol. Decalajul de fortșe
astfel obtșinut era zdrobitor. Reeducarea putea saă îînceapaă .

***
Reeducarea avea patru faze. De-a lungul primeia, denumitaă
demascarea externă, detșinutul trebuia saă -sș i arate lealitatea fatșaă
de partid sș i de organizatșia O.D.C.C, spunaî nd tot ce ascunsese la
anchetele de la Securitate, denuntșaînd toate legaă turile pe care
le paă stra îîn afara îînchisorii, ca sș i complicitaă tșile de care
26
beneficiase. IÎn cursul acestor demascaă ri externe, ale caă ror
rezultate erau îînaintate Ministerului de Interne, s-a aflat mai
mult decaî t îîn toate anchetele de paî naă atunci de la Securitate.
Declaratșiile erau faă cute mai îîntaî i verbal, chiar sub schingiuire,
apoi scrise pe o placaă de saă pun, verificate de cineva din
comitetul de reeducare, deseori de Tș urcanu îînsusș i, îîn sfaî rsș it
trecute pe haî rtie, semnate de declarant sș i trimise la Interne.
A doua fazaă , demascarea internă, daă dea sș i ea rezultate
exceptșionale pentru Securitate. Studentul schingiuit trebuia saă
demasș te pe aceia care-l ajutaseraă saă reziste îîn interiorul
îînchisorii: fie printre ceilaltși detșinutși (cei care-l îîmbaă rbaă taseraă
sau îîl puseseraă îîn gardaă saă fie prudent), fie din administratșia
îînchisorii: un anchetator mai binevoitor, un militșian care-i
faă cuse vreo favoare îîn timpul executaă rii pedepsei.
Primele douaă faze aduceau deci servicii directe, concrete,
Securitaă tșii, îîngaă duindu-i saă opereze o serie de arestaă ri îîn afara
îînchisorii sș i saă elimine din administratșia îînchisorii elementele
mai blaî nde. Securitate obtșinea astfel un supliment de anchetaă
care n-ar fi putut niciodataă fi dus la bun sfaî rsș it prin metodele
clasice de torturaă . Celelalte douaă faze ale reeducaă rii urmaă reau
un alt scop: anihilarea moralaă a detșinutului, distrugerea
personalitaă tșii sale. Experimentul apartșine, de data aceasta,
patologiei mintale.
Astfel se trece la faza a treia, demascarea morală publică, îîn
cursul caă reia detșinutul e nevoit saă calce îîn picioare tot ce are
mai sfaî nt sș i, îîn primul raî nd, familia, pe Dumnezeu – dacaă e
credincios, sotșia sau iubita, prietenii, pe el îînsusș i. Trecutul
fiecaă ruia este analizat punct cu punct, pe temeiul lui trebuie
inventataă versiunea cea mai monstruoasaă cu putintșaă. Tataă l,
spre pildaă , trebuie saă aparaă ca un escroc, un bandit, un sș pertșar.
Cum printre detșinutși se aflau multși baă ietși de la tșaraă – sș i deci sș i
fii de preotși –, acesș tia din urmaă sunt pusș i saă descrie cu lux de
27
amaă nunte scenele erotice la care s-ar fi dedat tataă l lor, chiar îîn
altar, saă spunem, pe caî nd pregaă tea cuminecaă tura. Iar mama e
araă tataă ca o prostituataă , detșinutul fiind pus saă inventeze, caî t
mai detaliat, scenele la care ar fi asistat chiar el. Despre el
îînsusș i, detșinutul trebuie, îîn sfaî rsș it, saă îînchipuie cele mai
rafinate perversitaă tși. Nimeni nu scapaă paî naă nu acoperaă cu
noroi, îîn public, izvoarele vii ale vietșii lui, paî naă ce din trecut n-
a dispaă rut ultima faă raî maă de care s-ar putea agaă tșa apoi spre a-
sș i reconstitui personalitatea. Sș i numai atunci caî nd daă raî marea
îîi apare lui Tș urcanu caă definitivaă , caî nd detșinutul este
considerat demn de a intra îîn O.D.C.C., intervine a patra fazaă sș i
ultima conditșie pentru a raă pune orice sperantșaă a unei
îîntoarceri îînapoi: reeducatul e pus saă conducaă procesul de
reeducare al celui mai bun prieten al saă u, schingiuindu-l cu
maî inile lui sș i devenind, astfel, la rîîndul saă u, caă laă u.
Tortura este cheia reusș itei. De-a lungul tuturor acestor faze,
confesiunile erau regulat îîntrerupte de torturi. Orice ai fi spus,
oricaî t de multe infamii ai fi inventat, Tș urcanu nu era niciodataă
multșumit. De torturaă , nu puteai scaă pa. Era doar posibil,
acuzaî ndu-te de cele mai mari maî rsș aăvii, saă scurtezi perioada
schingiuirii. Au fost studentși torturatși douaă luni de zile, altșii,
mai cooperativi, doar o saă ptaă maî naă . O singuraă exceptșie, poate
nici ea absolutaă , de la aceastaă regulaă : grupul O.D.C.C. cu care
pornise Tș urcanu la drum. Dar s-a îîntaî mplat ca sș i unora din
acesș ti cincisprezece-douaă zeci de colaboratori devotatși
Tș urcanu saă le reprosș eze lipsa de vigilentșaă, pactizarea cu cei îîn
curs de reeducare sș i saă -i treacaă prin caî teva zile de torturaă . Pe
maă sura izbaî nzii sale, Tș urcanu nu voia saă îîmpartaă cu nimeni
gloria de a fi initșiatorul experientșei sș i arunca, din caî nd îîn caî nd,
suspiciuni asupra celor care-l urmaseraă dintru îînceput, pentru
a raă maî ne singurul nepaă tat, singurul puternic. De fapt, puterea
lui era nelimitataă sș i cresș tea pe maă suraă ce putea contempla raă ul
28
saă vaî rsș it sș i neputintșa victimelor. Totși detșinutșii erau obligatși saă -i
spunaă „domnule Tș urcanu” sș i saă i se adreseze cu
„dumneavoastraă ”. El îîsși paă stra privilegiul de a le spune „maă ”. IÎn
îînchisoarea de la Pitesș ti, dispunea de puteri discretșionare.
Putea deschide usș a de la celulaă sș i cere gardianului saă -i aducaă
„pe banditul cutare din camera cutare”. Avea evidentșa îîntregii
îînchisori sș i cunosș tea elementele cele mai refractare. Gardianul
îîi spunea tot „domnule Tș urcanu” sș i îîi raă spundea respectuos.
Dupaă caî tva timp de la îînceputul experientșei, Tș urcanu îîsși
alcaă tuise echipe mici de reeducare, ce actșionau îîn diferite
celule sș i el se plimba îîn inspectșie. Cu caî t cresș tea numaă rul
reeducatșilor, cu ataî t Tș urcanu se simtșea mai tare sș i pe maă suraă
ce aceastaă putere cresș tea, îînnebunea mai mult, schingiuia, dar
sș i ucidea cu maî inile lui.
Tortura nu consta, bineîîntșeles, îîn baă taă i. Baă taă i au fost
totdeauna la Securitate. Sș i nu numai baă taă i. Au fost pusș i oameni
la rotativaă , li s-au raă sucit maî inile, au fost baă tutși la taă lpi, paî naă
caî nd nu mai puteau pune piciorul pe paă maî nt, dar, totși cei care
au trecut prin aceste chinuri spun caă erau floare la ureche pe
laî ngaă cele imaginate de Tș urcanu. IÎn primul raî nd, pentru caă îîn
cursul reeducaă rii traă iai îîn celulaă cu anchetatorul, care nu-tși
daă dea o clipaă raă gaz. Noaptea puteai dormi, e drept, dar numai
pe spate, complet gol, cu maî inile îîntinse deasupra paă turii. Iar
dacaă prin somn faă ceai o misș care, sau îîncercai saă te îîntorci pe o
parte, erai lovit direct îîn cap cu baî ta de un reeducator care
faă cea de planton.
Una din torturile cele mai clasice – aparent simplaă , îîn fapt
buimaă citoare – era asș a-zisa „intrare sș i iesș ire din sș erpaă rie îîn
zece secunde”. Pentru cititorii care nu cunosc limbajul
îînchisorilor, saă reamintim, mai îîntaî i, ce sunt „sș erpaă ria” sș i
„broscaă ria”. IÎntr-o celulaă din cele mari se aflau de obicei douaă
priciuri (adicaă douaă paturi de lemn mergîînd de la perete la
29
altul sș i pe care oamenii dorm ca sardelele). Cel mai adesea
priciurile aveau douaă niveluri – parter sș i etaj – sș i erau
simetrice, deci era cum ar fi fost patru priciuri îîntr-o cameraă .
Cum camerele erau, îîn general, supraaglomerate, unii detșinutși
intrau sub prici sș i dormeau direct pe ciment. De aici termenul
de „sș erpaă rie”: te strecurai sub prici ca un sș arpe sș i acolo nu
puteai sta decaî t îîntins. IÎn spatșiile dintre priciuri era broscaă ria.
Acolo oamenii staă teau ca broasș tele, îînghesuitși pe ciment, dar
totusș i mai bine ca îîn sș erpaă rie, neavaî nd deasupra capului un
prici care saă -i îîmpiedice saă facaă vreo misș care. Un om proaspaă t
sosit îîntr-o astfel de cameraă ticsitaă sș i negaă sind nici un loc, intra
mai îîntaî i la sș erpaă rie, trecea, caî nd putea, la broscaă rie sș i numai
apoi ajungea, îîntr-o bunaă zi, pe prici. IÎn ce consta „intrarea sș i
iesș irea de la sș erpaă rie îîn zece secunde”? Te aruncai pe burtaă sș i,
îîn zece secunde trebuia saă fi sș i iesș it de acolo sș i saă te prezintși îîn
pozitșie de dreptși îîn fatșa lui Tș urcanu. Apoi din nou îîn sș erpaă rie sș i
din nou îîn fatșa lui Tș urcanu, tot îîn zece secunde, de vreo sutaă de
ori. Caî nd iesș eai de sub sș erpaă rie erai baă tut cu obiecte metalice
sau cu cureaua paî naă la saî nge. Sș i iar trebuia saă paă trunzi îîn
sș erpaă rie, de data asta îîn cinci secunde, deoarece timpul se
scurta pe maă suraă ca detșinutul obosea. Au fost perioade caî nd
„intrarea sș i iesș irea din sș erpaă rie”, cu torturile intercalate, durau
îîn mod neîîntrerupt caî te sș ase ore îîn sș ir. Dacaă vreunul caă dea sș i-
sș i pierdea cunosș tintșa, se arunca peste el o gaă leataă cu apaă sș i
imediat ce-sș i revenea, operatșia reîîncepea. Unul dintre primii
reeducatori din grupul lui Tș urcanu, Nutși Paă traă sș canu, era acela
care atunci caî nd un taî naă r caă dea îîntr-o astfel de comaă , îîi lua
pulsul pentru a vedea dacaă e sau nu îîn primejdie de moarte sș i
comanda reluarea operatșiei.
Dar chiar dacaă era cea mai epuizantaă , „intrarea sș i iesș irea din
sș erpaă rie” nu era sș i cea mai groaznicaă dintre torturi. A fost
practicataă toataă gama – posibilaă sș i imposibilaă – a torturilor:
30
diferite paă rtși ale corpului erau arse cu tșigara, au fost detșinutși
caă rora li s-au necrozat fesele sș i le-au caă zut cum cade carnea de
pe leprosș i. Altșii au fost obligatși saă maă naî nce o gamelaă de fecale
sș i dupaă ce vomau li se îînfunda voma îîn gaî t.
Imaginatșia delirantaă a lui Tș urcanu se dezlaă ntșuia mai ales
atunci caî nd avea de-a face cu studentși care credeau îîn
Dumnezeu sș i se straă duiau saă nu se renege. Astfel, unii, erau
„botezatși” îîn fiecare dimineatșaă: scufundatși cu capul îîn haî rdaă ul
cu urinaă sș i materii fecale, îîn timp ce ceilaltși îîn jur psalmodiau
formula botezului. Acesta dura paî naă ce apa faă cea bulbuci. Caî nd
detșinutul recalcitrant era pe punctul de a se îîneca, era scos, i se
daă dea un scurt raă gaz saă respire, apoi era scufundat din nou.
Unul dintre acesș ti „botezatși” caă ruia i se aplicase sistematic
tortura, ajunsese la un automatism care l-a tșinut vreo douaă
luni de zile: mergea îîn fiecare dimineatșaă sș i-sș i baă ga singur capul
îîn haî rdaă u, spre hazul reeducatorilor.
Caî t despre studentșii îîn teologie, ei erau obligatși de Tș urcanu
saă oficieze îîn slujbele negre pe care le regiza mai ales îîn
saă ptaă maî na Pasș telui sș i-n noaptea IÎnvierii. Unii faă ceau pe
tșaîrcovnicii, altșii pe preotșii. Textul liturghiei lui Tș urcanu era,
bineîîntșeles, pornografic, parafrazaî nd, la modul demonic, textul
original. Prea Sfaî nta Naă scaă toare de Dumnezeu era numitaă
„marea curvaă ”, Iisus - „idiotul care a murit pe cruce”. Studentul
îîn teologie caă ruia îîi revenea rolul preotului era dezbraă cat îîn
pielea goalaă , apoi acoperit cu un cearceaf maî njit cu fecale, de
gaî t i se ataî rnaă un falus faă cut din D.D.T., paî ine sș i saă pun. IÎn
noaptea IÎnvierii din 1950, detșinutșii îîn fazaă de reeducare de la
Pitesș ti au fost obligatși saă treacaă prin fatșa unui atare „preot” saă
saă rute falusul sș i saă spunaă „Hristos a îînviat”. Tș urcanu observa
mimica fiecaă ruia, sș i dacaă unul dintre cei care se declaraseraă
reeducatși, care-sș i denuntșaseraă totși prietenii sș i cunoscutșii, care
descriseseraă cum se culcaseraă cu mamele lor sau cum îîsși
31
violaseraă surorile, avea acum totusș i o clipaă de ezitare, dacaă se
simtșea caă are o straî ngere de inimaă îîn acest moment al
blasfemiei, atunci izbucnea:
— Ah, banditule, va saă zicaă tși se pare caă profanezi, mai sunt
îîn tine raă maă sș itșe din educatșia ta maî rsș ava! Ia saă treci din nou
prin toate fazele. Ceea ce te-a faă cut saă tremuri acum, te-a
îîmpiedicat saă faci sș i demascarea internaă sș i demascarea externaă
cum ar fi trebuit. Vei relua de la capaă t îîntreaga reeducare.

***

De ce studentșii de la Pitesș ti nu se sinucideau decaî t saă


suporte acest infern cotidian care ducea, îîn orice caz, la
distrugerea lor psihicaă , la anularea statutului lor de oameni?
Raă spunsul e simplu: nu se sinucideau pentru caă n-aveau cum.
IÎn celulaă nu dispuneau de nici un obiect metalic. De nici un
cutșit, de nici o furculitșaă. Maî ncarea din gamelaă erau obligatși s-o
apuce cu gura, ca porcii îîn troacaă . Lingurile, tacaî murile
deveneau o favoare acordataă numai reeducatșilor transformatși
îîn tortșionari. Evident caă acest mod de a se alimenta nu
reprezenta doar o precautșie îîmpotriva sinuciderilor, ci faă cea
parte din sistemul de degradare generalaă . Dumitru Bacu daă
urmaă toarele detalii îîn cartea sa despre Pitesș ti:
„Studentșii erau obligatși saă maă naî nce porcesș te, adicaă
servindu-se numai de guraă . Studentul trebuia saă se asș eze îîn
genunchi, cu maî inile la spate, sau direct pe braî nci, dacaă acesta
era ordinul sș efului de reeducare. Din pozitșia aceasta, trebuia saă
soarbaă lichidul fierbinte din gamela pusaă îîn fatșa lui. «Banditșii»
nu aveau voie saă spele gamela dupaă ce consumau contșinutul.
Curaă tșatul se faă cea cu limba, pentru caă apa dataă îîn celulaă era
32
consumataă numai de cei care erau deja reeducatși. (…) Se
aducea de pe coridor de caă tre plantoane îîn ciubere de lemn
sau îîn alte vase, evitaî ndu-se bineîîntșeles orice vas casabil care
ar fi putut da cuiva un mijloc de sinucidere”.
Caă astfel de metode urmaă reau îînainte de toate umilirea
victimei, ne mai daă o dovadaă – dacaă ar mai fi nevoie – tot
Dumitru Bacu, semnalaî nd cazul unui student îîn teologie
(desemnat de initșialele A.O.) obligat saă -sș i facaă nevoile îîn
gamelaă sș i saă primeascaă maî ncarea îîn ea, faă raă a avea voie s-o
curetșe îîn prealabil altfel decaî t tot cu limba.
IÎncercaă ri de sinucidere au fost totusș i, sș i nenumaă rate. Unii
au îîncercat saă -sș i sfaî sș ie arterele cu dintșii, altșii saă -sș i striveascaă
capul de perete. IÎn zadar. Erau, îîn general, surprinsș i la timp de
reeducatorii îînsaă rcinatși cu supravegherea lor permanentaă .
Tot Dumitru Bacu daă cazul studentului N. V. de la Facultatea
de Teologie din Timisș oara, care, dupaă ce a îîncercat saă -sș i taie
venele sș i n-a reusș it, a profitat de clipa îîn care s-a adus un
haî rdaă u fierbinte cu supaă de fasole din care iesș eau aburi sș i a
saă rit de pe priciul de la etaj cu capul direct îîn haî rdaă u. Spera saă
aibaă arsuri de gradul I. N-au fost decaî t de gradul III sș i, ca
pedeapsaă , a fost snopit îîn baă taă i paî naă sș i-a scuipat plaă maî nii.
Un alt student (C.S.) de la Facultatea de Drept din Cluj a
maî ncat, pentru a-sș i pune capaă t zilelor, o jumaă tate de kilogram
de saă pun. Dar, desș i saă punul era faă cut din reziduuri de petrol, n-
a avut nimic.
A existat totusș i un student care a reusș it saă se sinucidaă . O
dataă la douaă saă ptaă maî ni, nu din considerente de umanitate ci ca
saă nu se declare vreo molimaă îîn îînchisoare, detșinutșii de la
Pitesș ti erau dusș i la baia care se afla la etajul V. Studentul
Sș erban Gheorghe, de la Murfatlar, arestat la Bucuresș ti îîn 1948,
s-a aruncat prin golul din spirala scaă rii sș i a murit pe loc. Caî nd a
venit iar raî ndul la baie, peste alte douaă saă ptaă maî ni, o plasaă
33
fusese îîntinsaă îîntre etaje. Sinuciderea devenea cu neputintșaă sș i,
de fapt, de-atunci îîncolo, nu se mai sș tie de vreun student care
saă fi izbutit saă -sș i punaă capaă t zilelor la Pitesș ti.

***
Dacaă sinuciderile erau excluse, de ucis, îîn schimb, se ucidea
la Pitesș ti. Cele mai deseori, Tș urcanu era cel care ucidea cu
maî na lui prin torturi neîînduraă toare.
Victima lui privilegiataă a fost Bogdanovici, pe care-l
considera responsabil de arestarea lui sș i pe care s-a raă zbunat
îînsutit. IÎn Camera 4 Spital, Tș urcanu s-a „ocupat” special de
Bogdanovici, caă ruia i-a rezervat cele mai terifiante schingiuiri.
I-a zdrobit dintșii, unul caî te unul (caî nd a murit nu mai avea nici
unul). Timp de trei zile, faă raă îîntrerupere, a jucat pe paî ntecele sș i
pe pieptul lui, auzind cum îîi trosnesc sș i i se rup oasele. Victima
avea o rezistentșaă nemaipomenitaă . Numai dupaă vreo sutaă de
hemoragii interne a fost dus la infirmeria îînchisorii îîn comaă , cu
ruptura pancreasului sș i cu intestinul perforat. A mai traă it îîncaă
douaă saă ptaă maî ni sș i s-a stins îîn Joia Mare 1950, spunaî nd caă se
bucuraă caă moare, caă suferintșele sale au reprezentat o dreaptaă
ispaă sș ire a paă catului de a fi acceptat saă stea de vorbaă cu
comunisș tii sș i saă îîncerce punerea îîn aplicare a primului plan de
reeducare prin citirea de texte marxiste la îînchisoarea din
Suceava. Bogdanovici n-a apucat saă fie reeducat, saă intre îîn
O.D.C.C, saă devinaă tortșionarul altora. Setea de raă zbunare a lui
Tș urcanu i-a curmat zilele mai îînainte.
Aceeasș i raă zbunare o proiecta dealtminteri asupra celorlaltși
legionari, neiertaî ndu-le de a fi fost la originea arestaă rii lui.
Unuia dintre ei i-a spus odataă aproximativ aceste vorbe: „Dacaă
v-am fi spus: care dintre voi vrea saă moaraă , s-ar fi gaă sit destui
34
nebuni cu educatșia voastraă exaltataă care ar fi raă spuns:
«moartea, numai moartea legionaraă » sș i am fi dat nasș tere altor
Nicadori, altor Decemviri, cum au faă cut partidele istorice caî nd
v-au ucis. Noi facem altceva, noi facem mai bine: vaă ucidem
moral, saă vaă fie scaî rbaă de voi îînsș ivaă , saă nu mai putetși asș tepta
nimic, saă nu mai putetși dori biruintșa legionaraă . Cine dintre voi
saă doreascaă asș a ceva? Pop Cornel? Mai poate el dori biruintșa
legionaraă ? Ca saă vinaă legionarii din straă inaă tate sș i saă -i spunaă ,
traă daă torule? Nu caî ntatși voi c-avem doar gloantșe pentru
traă daă tori? Acum nu mai suntetși decaî t nisș te epave. Iataă ce am
reusș it. Ceea ce idiotșii de liberali sș i de tșaăraă nisș ti n-au putut.
Dimpotrivaă , ei au faă cut din voi nisș te martiri. Ia paă sș esș te tu acum
«pe culmi de veac». Saă -tși vaă d pasul legionar. Dupaă ce-ai trecut
prin reeducare e imposibil saă mai paă sș esș ti cu maî ndrie. Nu mai
potși avea decaî t un mers umil, un mers care cere iertare.”
Pop Cornel fusese dintre tinerii cei mai curajosș i. Organizase
fuga îîn straă inaă tate a vreo douaă zeci sș i cinci de persoane,
refuzaî nd saă plece sș i el. IÎn Camera 4 Spital rezistase multaă
vreme la reeducare. Dupaă sș ase saă ptaă maî ni de torturaă nu mai
era decaî t o masaă de carne tumefiataă îîn care nu i se mai puteau
distinge nasul, ochii, gura. Dumitru Bacu îîl îîntaî lnesș te mai
taî rziu îîn îînchisoarea Gherla, mergaî nd la baie sș i-i vede pe spate
nisș te urme ciudate, un fel de brazde verticale de-a lungul
spatelui, iar îîn loc de fese, nisș te scobituri. Erau urmele
chinurilor de la Pitesș ti. Praă busș irea lui Cornel Pop a fost
spectacularaă . Devenise unul dintre cei mai temutși tortșionari. A
fost executat ca reeducator.
Altul, dintre cei mai schingiuitși de Tș urcanu – sș i probabil din
aceleasș i motive –, a fost Costache Oprisș an, sș eful Fraă tșiilor de
Cruce pe îîntreaga tșaraă . Fost student îîn filosofie la Cluj, mai
vaî rstnic (fusese îîn Germania, unde-l audiase pe Heidegger),
Oprisș an fusese apreciat de Lucian Blaga sș i de D. D. Rosș ca, care,
35
desș i nu-l avuseseraă student decaî t un an, îîl consideraseraă caă pe
unul dintre elementele cele mai dotate. A trecut de mai multe
ori prin toate fazele reeducaă rii, de fiecare dataă Tș urcanu
declaraî ndu-l nesincer. IÎn Camera 4 Spital se mai puteau vedea
paî naă îîn 1952 urmele saî ngelui saă u, iar Tș urcanu, chinuind odataă
pe un taî naă r din Fraă tșiile de Cruce îîi spusese chiar:
— Vreau saă -tși tșaîsș neascaă saî ngele paî naă -n tavan, saă facaă acolo
uniunea misticaă cu saî ngele lui Oprisș an.
Bolnav de ofticaă , Oprisș an a fost scos din sala bolnavilor sș i
dus îîntr-o celulaă de temnitșaă grea, unde a fost pus saă bataă cu
maî na lui pe un frate de cruce care-l adora sș i-l considera ca pe
un fel de zeu. Oprisș an nu mai avea decaî t treizeci sș i sș apte de
kilograme caî nd a murit la Spitalul îînchisorii Vaă caă resș ti, îîn 1957,
de tuberculoza contractataă atunci.
Dar iaraă sș i nu trebuie saă se creadaă caă torturile sș i uciderea
erau rezervate legionarilor, caă aveau drept scop doar
exterminarea unei misș caă ri politice. Unul dintre cei mai
groaznic chinuitși a fost, de pildaă , Sandu Angelescu, arestat ca
regalist sș i prin care Tș urcanu sș i-a sș i îînceput experientșa.
De fapt, Tș urcanu se slujea de cel mai mic prilej pentru a
pune îîn cauzaă sinceritatea celui care trecea prin reeducare sș i
a-l tortura din nou. Astfel, unul dintre cei mai inteligentși
studentși de la Facultatea de filosofie din Bucuresș ti, Huicaă , dupaă
ce a rezistat caî t a putut sș i-a dat seama caă nu e nimic de faă cut sș i
a trecut prin toate fazele reeducaă rii. Desș i sub torturaă , nu-sș i
pierduse probabil simtșul humorului. Ajuns la demascarea
moralaă sș i îîn ciuda faptului caă inventase tot felul de
monstruozitaă tși, Tș urcanu îîl schingiuia mereu. Atunci, dintr-o
dataă . ca iluminat, a strigat:
— Domnule Tș urcanu, sunt un criminal, un bandit, n-am
maă rturisit lucrurile cele mai groaznice: am regulat capre,
gaî sș te, curci, ratșe… sș i enumerarea de animale nu se mai
36
termina. Drept pedeapsaă , Tș urcanu l-a pus saă treacaă din nou
prin toate fazele reeducaă rii, saă ia totul de la îînceput. Aceastaă
izbucnire a lui Huicaă l-a costat alte patru saă ptaă maî ni de torturi.
Nu se sș tie ce s-a mai ales din el.
Se sș tie îîn schimb caă îîn cursul reeducaă rii au pierit cel putșin
cincisprezece studentși, dintre care:
Nedelcu a murit îîn postura de crucificat, schingiuit de
Tș urcanu, care, constataî nd moartea, a baă tut îîn usș aă sș i a spus
gardianului îîmpingaî nd hoitul cu bocancul: „Ia-l pe banditul
aă sta: i-a cedat inima.”
Gafencu, de la Iasș i, torturat cu patimaă sporitaă din pricina
„misticismului” saă u.
Cantemir de la Facultatea de chimie din Iasș i, care refuza cu
îîndaă raă tnicie saă -sș i denuntșe prietenii.
Paul Limberea, din Pitesș ti sș i Gheorghescu care au murit îîn
cursul „demascaă rii externe”.

***
Saă ne mai miraă m caă , îîn astfel de conditșii, îîn afaraă de cei
mortși, reeducatșii au devenit, la raî ndul lor, reeducatori, adicaă
schingiuitori? Sș i deseori cu ataî t mai cruzi cu caî t fuseseraă
îînainte mai rezistentși? Am vaă zut cazul ataî t de clar, îîn tragismul
lui, al lui Cornel Pop. Un alt schingiuitor, dintre cei mai temutși,
era Paul Caravia, student îîn filosofie de la Bucuresș ti, unul
dintre reeducatorii notorii de la Gherla, care nu sș i-a mai putut
reveni nici dupaă ce totul s-a terminat sș i a continuat sș i îîn afara
îînchisorii meseria de informator. Asumaî ndu-sș i paî naă la capaă t
noua sș i inumanaă sa conditșie, Caravia a avut, o dataă eliberat din
îînchisoare, timpul saă organizeze cu vreo douaă zeci de oameni
37
un grup de opozitșie, saă -i toarne pe totși, saă intre cu ei îîn
pusș caă rie pentru ca el saă fie eliberat dupaă sș ase luni sș i ceilaltși saă
raă maî naă paî naă la amnistia generalaă . Acum caî tșiva ani, Paul
Caravia era cercetaă tor îîn probleme de istoria artelor sș i
bibliotecar al Institutului de Arhitecturaă . Nu sș tim dacaă mai
este sș i azi.
Alt caz, mult mai complicat: studentul la Medicinaă ,
Gheorghe Calciu. Depinde caî nd l-ai cunoscut: îînainte de
reeducare, dupaă propria sa reeducare, sau dupaă ce îîntreaga
operatșie a luat sfaî rsș it. IÎnainte de Pitesș ti, Calciu fusese printre
cei mai intransigentși, dupaă reeducare, dintre tortșionarii cei
mai îînraă itși, dupaă sfaî rsș itul experientșei, îîn clipa caî nd se îînscena
procesul cu tșapi ispaă sș itori, redevine vechiul om, curajos sș i leal.
Calciu n-a putut saă fie judecat îîn lotul lui Tș urcanu, deoarece a
anuntșat caă nu va raă spunde la nici o îîntrebare paî naă caî nd nu va
fi adus ca martor la proces adevaă ratul initșiator al experientșei,
generalul Nikolski.
Dumitru Bacu l-a vaă zut la Gherla îîn propria sa celulaă :
„Dintre reeducatșii din celulaă , cel mai periculos pe vremea
aceea era un fost student îîn medicinaă , Calciu Gheorghe,
poreclit „eminentșa cenusș ie” a directorului Goiciu; Calciu era
unul dintre cei mai devotatși informatori pe care i-a dat
reeducarea sș i care a luat oarecum locul lui Tș urcanu”.
Dar tot Dumitru Bacu, adaă uga caî teva pagini mai departe:
„A fost ridicat de la Gherla sș i dus la Ministerul de Interne
pentru anchetaă . La plecare era îîncaă reeducat convins. Nu sș tiu
caî t a raă mas asș a, dar peste doi ani exact am avut ocazia îîntr-
adevaă r unicaă saă aflu despre trecerea lui prin minister sș i despre
ceea ce i se pregaă tea, direct de la el. IÎn 1956, îîntr-o celulaă din
arestul principal al ministerului de pe Calea Victoriei, mai
exact îîn celulaă care se gaă sesș te îîn fatșa camerei ofitșerului de
serviciu sau «sș eful arestului» cum i se mai spune, am gaă sit, tras
38
cu acul îîn litere Morse, urmaă toarea frazaă care m-a îînfiorat: f
«Calciu Gheorghe am fost adus aici pentru ca saă fiu omoraî t, nu
sunt vinovat».
N-a fost condamnat la moarte (sau i s-a comutat) sș i a fost
trimis dupaă procesul saă u – separat de al lui Tș urcanu sș i al
lotului saă u – la sectșia de exterminare de la Jilava, faimoasa
cameraă 53, unde a dovedit caă se schimbase integral. S-a purtat,
aveau saă spunaă apoi colegii saă i de celulaă , ca un sfaî nt cu ei,
mergaî nd paî naă la sacrificiu. IÎn cursul unei epidemii de
dezinterie sș i-a taă iat venele pentru a da celor bolnavi saă bea
saî nge. Caî nd a iesș it din îînchisoare era profund religios, s-a
îînscris la teologie sș i a ajuns profesor la Seminarul teologic.
Predicile pe care le tșinea erau ascultate nu numai de studentșii
saă i, ci sș i de studentși de la sș tiintșele exacte. IÎn 1977, a fost dat
afaraă din postul saă u de profesor, supravegheat, amenintșat,
sș antajat ca saă se linisș teascaă . Nu s-a linisș tit. Ajutat de un grup
de credinciosș i ce se reuniseraă pentru a-l apaă ra sș i a scrie
Patriarhului, Calciu n-a cedat. A fost din nou arestat ia 10
martie 1979, condamnat la zece ani îînchisoare, comutatși îîn
sș apte ani sș i jumaă tate sș i supus unui regim de exterminare îîn
îînchisoarea de la Aiud6.
Caă sș i-au revenit, plaă tind paî naă la martiraj o vinaă ce nu fusese
a lor, asș a cum a faă cut-o paă rintele Calciu, sau caă nu sș i-au mai
putut niciodataă recompune vechea personalitate, fie ajungaî nd
pe pragul nebuniei, fie vegetaî nd apatic, fie îîncaă paă tșaînaî ndu-se
îîn raă u ca Paul Caravia, oricare dintre schingiuitșii schingiuitori,
dintre reeducatșii-reeducatori, dintre victimele-caă laă i ar fi putut
repeta fraza scrisaă îîn morse de Calciu pe un zid de îînchisoare:
„nu sunt vinovat”. Totși, îîn afaraă de majoritatea celor ce
6
Toate protestele internaționale, de la Amnesty Internațional la Comite des Intellectuels
pour une Europe des Libertes (CIEL), de la Mircea Eliade la Eugen Ionescu, n-au obținut,
până în clipa de față liberarea lui.
39
constituiseraă primul grup din jurul lui Tș urcanu. Ca saă nu mai
vorbim de autoritaă tșile comuniste, la toate nivelurile, caă rora le
incumbaă toataă raă spunderea „reeducaă rii”.

***
Se produsese, de fapt, la Pitesș ti, o mutatșie a psihismului
omenesc. Se naă scuse un nou tip uman – dacaă se mai putea
numi astfel – care va deveni o enigmaă sș i o teroare pentru
detșinutșii din îînchisorile alese pentru extinderea experientșei.
Deoarece „insula” Pitesș ti era menitaă saă devinaă „arhipelagul”
Pitesș ti.
Paî naă la sfaî rsș itul lui 1950, caî nd Tș urcanu lipsesș te o
saă ptaă maî naă de la Pitesș ti – e dus la Bucuresș ti saă discute cu
Nikolski modalitaă tșile operatșiei – nimeni îîn afara „insulei”
terorii absolute care era Pitesș tiul nu sș tia ce se petrecuse acolo.
Dar o dataă cu raă spaî ndirea studentșilor reeducatși la Canal, la
Gherla, la Taî rgu-Ocna, la Ocnele Mari, zvonurile îîncep saă
circule din îînchisoare îîn îînchisoare asupra aparitșiei acestei
spetșe noi. Nimeni nu îîntșelege cum s-a putut ivi, dar toataă
lumea se teme de ea.
Dumitru Bacu povestesș te cum, îîn 1951 mai îîntaî i, apoi îîn
1952, detșinutși venitși de la Canal îîn îînchisoarea îîn care se afla,
sș optesc, avertizeazaă :
„- Feritși-vaă de studentși ca de Satana! (…) chiar dacaă se
prezintaă sub masca prieteniei. Au faă cut prea mult raă u sș i unii
continuaă saă mai facaă ”.
Dumitru Bacu se miraă , se revoltaă :
„- De ce vorbesș te toataă lumea asș a de studentși? Ce s-a
petrecut cu ei ca saă devinaă ataî t de raă i? Doar sș tii caă altfel au fost
îînainte”.
Sș i interlocutorul saă u îîi raă spunde:
40
„- Nu sș tiu sș i nici nu vreau saă sș tiu ce a fost cu ei. IÎtși spun doar
caă musș caă raă u. Pe furisș . Feresș te-te…” Avertizat, o dataă , de douaă
ori, de trei ori, Dumitru Bacu tot nu îîntșelege, dupaă cum, multaă
vreme, nimeni n-a izbutit saă priceapaă ce se îîntaî mplase.
„IÎntreaga studentșime era pusaă îîn cauzaă (…) Sș i totusș i
oamenii acesș tia nu puteau saă mintaă . Pentru caă vorbeau de
propria lor persoanaă , de propria lor suferintșaă. (…) Studentșii
bat, denuntșaă, sunt informatorii ofitșerilor politici, maă resc
normele, chinuiesc pe cei care nu le pot îîndeplini…” Dar, îîntr-o
zi, la Gherla, îîl avertizeazaă chiar un student:
„Saă vaă feritși de mine! Eu sunt student. Sș i asta trebuie saă vaă
spunaă mult. Saă vaă feritși nu numai de mine, ci de totși studentșii.
Mai ales de cei care vaă sunt prieteni”.
Mai mult nu putea saă spunaă nici un reeducat. Singurul care
îîncercase s-o facaă , la Gherla, fusese prins sș i pedepsit îîn asș a fel
îîncaî t nimeni saă nu-l mai imite.
Tot Dumitru Bacu, povestesș te:
„Printre studentșii sositși de la Pitesș ti sș i scosș i la muncaă îîn
fabricaă , se afla sș i unul originar din Ploiesș ti, Rodasș . La iesș irea
din atelier a îîntaî lnit fosș ti prieteni de activitate, oameni îîn are
avea îîncredere oarbaă . Profitaî nd de o micaă clipaă de libertate, a
maă rturisit unuia dintre ei toataă drama Pitesș tiului, îîn cuvinte
simple sș i îîncercaî nd saă -l facaă saă priceapaă caî t mai repede. Nu
avea prea mult timp. Prietenul l-a ascultat cu atentșie, apoi,
surprins de cele auzite, a îîncercat saă verifice autenticitatea
îîntrebaî nd… pe un alt student îîn care avea aceeasș i îîncredere!
Mai degrabaă cerea de la acesta infirmarea spuselor pentru caă
de crezut nu putea crede! Sș i îîntr-adevaă r, studentul l-a linisș tit.
„Rodasș este informatorul securitaă tșii sș i cele spuse fac parte
dintr-un program vast, pus la cale de comunisș ti pentru
compromiterea studentșilor”. Muncitorul a plecat linisș tit saă se
culce. I se luase o piatraă grea de pe inimaă . Studentul a plecat
41
imediat saă raporteze lui Tș urcanu. I se luase sș i lui o piatraă de pe
inimaă pentru caă se pare caă el era îînsaă rcinat saă -l supravegheze
pe Rodasș . Simplaă coincidentșaă! Muncitorul a spus sș i altor
prieteni saă se fereascaă de Rodasș . Dar acesta nu a mai avut
prilejul saă se ducaă îîn atelier. A doua zi, îîntr-o celulaă de la etajul
trei a apaă rut Tș urcanu. A ordonat tuturor studentșilor saă se
îîntoarcaă cu fatșa la perete. Apoi a faă cut pe cineva saă intre îîn
celulaă . A ordonat din nou studentșilor saă revinaă cu fatșa spre usș aă.
Cineva staă tea laî ngaă el, dar nu se putea sș ti cine pentru caă avea
capul acoperit cu un sac”.
Caî nd e smuls sacul de pe capul detșinutși nimeni nu-l poate
identifica:
„Obrazul îîntreg era numai o ranaă tumefiataă , vaî naă taă . Pete
mari de saî nge acopereau îîntreg chipul, prelungindu-se îîn jos
pe haine. Omul se claă tina pe picioare abia tșinaî ndu-se drept.
Tremura din tot corpul ca apucat de friguri.
Sș i atunci Tș urcanu spune:
„Rodasș a vorbit. (…) Eu am urechi peste tot. (…) Este primul
caz, altul nu va mai putea fi adus îîn fatșa voastraă , pentru caă nu
va mai traă i”.
Scenaă a fost repetataă îîn toate celulele cu studentși. Era îîncaă o
metodaă inventataă de Tș urcanu sș i bine pusaă la punct la Pitesș ti. Se
numea „asistarea la spectacol. Tș urcanu observase caă pentru cei
ce trecuseraă prin chinuri, faptul de a asista la schingiuirea
altora era deseori mai insuportabilaă decaî t a o suporta ei îînsș isș i,
terorizatși sș i de perspectiva de a putea deveni, la cel mai mic
capriciu al reeducatorului, din spectator, actor. Era deci
normal, din punctul lui de vedere, ca „asistarea la spectacol” saă
fie inclusaă îîn metodele de reeducare.

***

42
Saă ne îîntoarcem la Pitesș ti, unde se pregaă tesș te extinderea
reeducaă rii. Colonelul Zeller (acelasș i care, dupaă dizgratșia Anei
Pauker sș i a lui Teohari Georgescu, îîsși va trage un glonte îîn cap
îîntr-un cimitir) selectșioneazaă pe studentșii ce aveau saă fie
trimisș i la Canal, la brigaă zile 13 sș i 14 din colonia Peninsulaă . Un
alt grup de treizeci-patruzeci de reeducatși este expediat la
Gherla pentru a experimenta metodele reeducaă rii sș i la oamenii
îîn vaî rstaă . Altșii sunt expediatși la îînchisoarea de la Ocnele Mari.
IÎn sfaî rsș it, tuberculosș ii au fost transferatși la îînchisoarea-
sanatoriu Taî rgu-Ocna, sub directșia unui veteran al
demascaă rilor, Nutși Paă traă sș canu, student îîn medicinaă .
Sș i pentru caă avem pentru prima oaraă prilejul saă constataă m
un esș ec al reeducaă rii, saă nu îîncepem prin Canal, sau prin
Gherla, unde experientșa a reusș it, la îînceput, tot ataî t de bine ca
la Pitesș ti, ci saă ne oprim mai îîntaî i la cele douaă cazuri de oprire
fortșataă a demascaă rilor.
Primul s-a produs tocmai la îînchisoarea de tuberculosș i de la
Taî rgu-Ocna. Dat fiind caă aici se aflau doar bolnavi îîn ultimul
grad, sau infirmi, nu s-a putut recurge la torturaă neîîntreruptaă –
piatraă de temelie a experientșei. Ea a fost îînlocuitaă prin camera
neagraă – faă raă aer – sș i mai ales prin sș antajul cu medicamentele
care nu puteau fi obtșinute decaî t dacaă te supuneai sș i-tși faă ceai
demascarea. Dumitru Bacu povestesș te cum greva foamei s-a
declansș at îîn jurul unui student de la Facultatea de Drept de la
Bucuresș ti, Virgil Ionescu, care trecuse partșial prin demascaă ri la
Pitesș ti sș i, nemaisuportaî nd repetarea lor, a îîncercat saă se
sinucidaă , taă indu-sș i venele cu o lamaă . Ceilaltși studentși au
declarat caă îîncep greva foamei sș i caă n-o vor îîntrerupe paî naă nu
va veni procurorul saă punaă capaă t demascaă rilor. IÎntr-o
duminicaă dimineatșa, caî nd pe terenul de sport din preajma
îînchisorii se disputa un meci de fotbal, studentșii, îîngraă maă ditși
la ferestre, au îînceput saă tșipe, ceraî nd ajutor. Sș tirea s-a
43
raă spaî ndit îîn orasș sș i a fost anuntșat procurorul tribunalului din
Bacaă u. Probabil din initșiativaă proprie, comandantul Securitaă tșii
locale a ordonat o anchetaă . Nici un reeducator n-a fost
pedepsit, dimpotrivaă , cei de la Pitesș ti au domnit mai departe
peste îînchisoare, dar demascaă rile au fost îîntrerupte.
Tot Dumitru Bacu daă amaă nunte despre ratarea experientșei
îîn îînchisoarea de la Ocnele-Mari. Nici aici izolarea nu putea fi
ataî t de deplinaă ca la Pitesș ti. Detșinutșii munceau îîntr-un atelier
de mobilaă sș i pe laî ngaă politici se aflau sș i detșinutși de drept
comun. Reeducatorii venitși de la Pitesș ti le-au luat locul îîn
muncile de pe coridor ce le îîngaă duiau saă controleze viatșa
îînchisorii sș i saă -sș i aleagaă mai lesne primele victime. Zece la
îînceput, izolate îîn celulele mici dintr-o aripaă a îînchisorii, la
nord. Printre ele: Atanase Papanace, avocatul Mateiasș , din
Faă gaă rasș , avocatul Nicolae Maă tusș u, fost secretar al partidului
tșaăraă nesc din Grecia, refugiat îîn Romaî nia îîn timpul raă zboiului,
muncitorul Gheorghe Caranica, detșinut îîncaă de pe vremea lui
Antonescu. Fuseseraă alesș i, îîn general, oameni mai îîn vaî rstaă
care se presupunea caă nu vor opune o mare rezistentșaă. Dar nu
numai c-au fost mai tari decaî t multși tineri, ci au gaă sit sș i
mijlocul de a comunica celorlaltși detșinutși ce se îîntaî mplaă . IÎn
numele tuturor, personalitaă tși mai de vazaă printre cei îînchisș i,
profesorul Manolescu, fost ministru, Solomon, Pop Gheorghe,
Petre Tș utșea, Vojen etc… au amenintșat cu sinuciderea îîn masaă
dacaă nu îînceteazaă schingiuirile. Cum legaă turile cu exteriorul
erau asigurate fie prin detșinutșii de drept comun, care îîi
detestau pe reeducatorii ce le raă piseraă muncile de pe coridor,
fie prin vizite la vorbitor, riscul divulgaă rii era prea mare.
Demascaă rile au fost deci sș i de data aceasta, oprite.

***

44
A avertiza directșia îînchisorii era prima reactșie a detșinutșilor
care nu pricepuseraă caă reeducarea se desfaă sș oaraă dupaă un plan
bine pus la punct direct de Ministerul de Interne de la
Bucuresș ti. Numai caă nu totși cei care au îîndraă znit saă atragaă
atentșia administratșiei s-au bucurat de acelasș i succes ca la
Ocnele-Mari sau Taî rgu-Ocna.
Saă luaă m un caz la Gherla, asș a cum e relatat tot de Dumitru
Bacu:
„Primul care a îîncercat saă avertizeze administratșia a fost un
muncitor macedonean din Banat, condamnat la zece ani
temnitșaă grea, mi se pare. IÎn plinaă demascare, celula a fost
vizitataă de un director de la Ministerul de Interne. Cel venit îîn
inspectșie se pare caă era îînsusș i Nikolski, îînsaă rcinat cu directșia
generalaă a anchetelor din toataă tșara. (…) Din grupul aliniat, îîn
pozitșie de dreptși, pe caî nd nimeni nu se asș tepta, pentru caă
avertismentul fusese dat numai cu putșin îînainte, muncitorul se
desprinde sș i cere saă raporteze.
Muncitorul cu initșialele E.O. Descrie chinurile suferite îîn
demascare.
„Directorul Gheorghiu, care asista la scenaă , a simulat ataî t de
perfect surprinderea, îîncaî t îînsș isș i cei chinuitși puteau saă creadaă
caă nu sș tie nimic. I-a spus inspectorului caă nu a auzit despre
aceste schingiuiri, caă lui nu i s-a raportat niciodataă nimic, caă va
cerceta saă vadaă ce este adevaă rat sș i caă va lua maă surile cuvenite
pentru îîndreptare, dacaă va constata caă cele spuse sunt
adevaă rate, maă car îîn parte. (…) Anchetaă nu s-a faă cut sș i nici
maă suri nu s-au luat. Maă surile le-a luat îîn schimb Tș urcanu; au
constat îîn smulgerea unghiilor de la picioare cu clesș tele (…)
îîntr-una din celulele mici îîn care E.O. a fost izolat dupaă raport.
Caî nd l-am îîntaî lnit pe E.O, îîn 1954 se hraă nea cu cartofi sș i paî ine
pentru caă din celulaă a iesș it cu ficatul distrus pentru totdeauna”.

45
Nu sș tim dacaă generalul Nikolski s-a deplasat îîn persoanaă la
Gherla pentru o inspectșie. Dacaă asș a s-a îîntaî mplat, cum putea
saă ghiceascaă bietul E. O. caă cere ajutor tocmai initșiatorului
schingiuirilor de care se plaî ngea? La Gherla, dealtminteri,
amestecul mai marilor îînchisorii îîn reeducare a fost direct, nu
ca la Pitesș ti, unde Dumitrescu sș i Marina se multșumeau saă
contemple scenele de torturaă prin vizetaă . Aici, caă pitanul de
Securitate Gheorghiu ca sș i ofitșerul politic Avaă danei, amaî ndoi
de o cruzime proverbialaă sș i paî naă sș i medicul îînchisorii,
Baă rbosu, ar fi luat parte la demascaă ri. Traditșia a fost urmataă sș i
dupaă îîncheierea reeducaă rii, caî nd locul lui Gheorghiu a fost luat
de vestitul Goiciu, care se spune caă depaă sș ea îîn ferocitate sș i pe
Maromet de la Jilava.
Dar saă nu anticipaă m. Oroarea are treptele ei sș i pe cea de sus
staă , incontestabil, reeducarea. De la Pitesș ti pleacaă deci spre
Gherla o echipaă de treizeci-patruzeci de reeducatși, dintre cei
cu o reputatșie de cruzime bine stabilitaă ca Livinski, Maă rtinusș ,
Paul Caravia cu adjunctul saă u Danil Dumitreasa, Pop Cornel,
Moraă rescu, Maă girescu. Popa Tș anu, adjunctul lui Tș urcanu, are
directșia operatșiilor.
Mic de staturaă , cu o privire blaî nda, inteligent, nu prea
cultivat. Popa Tș anu se dovedesș te la Gherla un demn urmasș al
lui Tș urcanu. Mai mult chiar, se obisș nuiesș te ataî t de bine saă
domneascaă asupra tuturor, îîncaî t, atunci caî nd, îîn 1951
autoritaă tșile decid transformarea îînchisorii Pitesș ti îîn loc de
detentșiune pentru cetaă tșeni straă ini sș i Tș urcanu sosesș te cu restul
echipei sale la Gherla, Popa Tș anu nu se arataă dispus saă i se
subordoneze din nou. De unde o rivalitate cruntaă îîntre cele
douaă grupuri, echipele de tortșionari straă duindu-se saă aibaă îîn
palmares caî t mai multși mortși sș i schingiuitși.
Lui Popa Tș anu i se pun la dispozitșie celulele cele mai izolate,
96, 97, 98, camera 101, dar mai ales camera 99 de la etajul trei.
46
Fatșaă de Pitesș ti, douaă inovatșii sunt de semnalat la Gherla. Mai
îîntaî i, reeducarea este aplicataă sș i oamenilor îîn vaî rstaă . Apoi,
accentul nu mai este pus asupra demascaă rii „interne” sș i
„externe” prin care Ministerul de Interne obtșinea un supliment
de anchetaă . Prin 1951 completarea dosarului devenise mai
putșin importantaă , iar noua Securitate, dezbaă rataă de elementele
din vechea politșie, îîsși pusese la punct metodele, devenise cu
totul „Operativaă ”. La Gherla se va tortura de dragul torturii faă raă
a se mai urmaă ri un scop practic. Dumitru Bacu, care a fost sș i el
detșinut la Gherla, ajunge, dupaă îîncheierea reeducaă rii, la
urmaă toarea concluzie:
„Aici s-a baă tut numai de dragul de a se bate. S-a baă tut faă raă
scop. Muncitori sș i studentși, elevi, intelectuali sau analfabetși, au
fost chinuitși de-a valma, chiar caî nd nu mai aveau nimic de
spus, chiar caî nd spuseseraă mai mult decaî t faă cuseraă .”
Saă alegem doar caî teva cazuri. La Gherla a fost ucis îîn
chinuri fruntasș ul socialist Fluerasș . Asupra tortșionarilor saă i
staă ruie douaă versiuni. Dupaă unii, ar fi fost ucis de Juberian –
student la Facultatea de Filosofie din Cluj. Dupaă altșii, printre
care D. Bacu, Juberian n-ar fi faă cut decaî t saă asiste îîn timp ce
Fluerasș era baă tut cu saci de nisip, paî naă la moarte, de Ludovic
Rek, unul dintre reeducatorii temutși de la Gherla, fost secretar
al tineretului comunist din Ardeal, arestat apoi ca agent al
Sigurantșei. L-ar fi chinuit pe Fluerasș , care avea aproape 70 de
ani, îîntr-o celulaă de la parterul îînchisorii Gherla, ajutat de
Hentesș .
Dacaă numele tortșionarului lui Fluerasș este controversat, îîn
schimb nu existaă îîndoialaă caă Livinski s-a „ocupat” personal de
Aurelian Panaă , fost ministru antonescian al agriculturii.
Aurelian Panaă , care fusese foarte gras, devenise aproape
distrofic îîn îînchisoare sș i-i ataî rnau mai multe raî nduri de piei.
Livinski îîl obliga saă se dezbrace sș i-l îîntreba:
47
– Spune, maă Panaă , din ce-ai faă cut tu burtșile alea care
ataî rnaă ?
Livinski stabilise sș i raă spunsul. Aurelian Panaă era obligat saă
spunaă de zece, douaă zeci, treizeci de ori, ca un automat:
— Saă traă itși, Domnule Livinski, aceste burtși care ataî rnaă , le-
am faă cut din sudoarea sș i saî ngele poporului.
Aurelian Panaă a murit sub torturi.
Un alt caz pe care-l relateazaă de data aceasta D. Bacu este
acela al unui caă pitan îîntors de pe frontul rusesc faă raă un picior,
arestat la Iasș i sș i condamnat îîn 1948 pentru activitate
anticomunistaă . IÎn camera 99 de la Gherla, unde rezista la toate
torturile sș i nu se laă sa reeducat, a fost baă tut cu o coadaă de
maă turaă peste cicatrice paî naă ce s-a redeschis rana sș i a fost
nevoit saă cedeze.
La Gherla au fost torturatși sș i tșaărani. Despre unul dintre ei,
aflaă m urmaă toarele, tot de la D. Bacu:
„Tș aăranul Ball din regiunea Hunedoara, a fost tșinut noptși
îîntregi ataî rnat de subtșiori, cu o ranitșaă plinaă de pietre pe spate,
cu picioarele la abia douaă degete de pardosealaă ca saă nu poataă
saă se sprijine. Sș i pentru caă paă rea povara era cam micaă ,
chinuitorii i se agaă tșau de spate”.
Doi-trei tșaărani din grupul de partizani ai lui Spiru Blaă naru,
arestatși îîn 1949, îîn muntșii Banatului, au reusș it saă se spaî nzure.
Dealtminteri la Gherla au fost mai multși mortși decaî t la Pitesș ti.
IÎnspre Canal, pleacaă de la Pitesș ti douaă brigaă zi (13 sș i 14) de
reeducatși-reeducatori. Brigada 13 era condusaă de Bogdaă nescu,
de la Facultatea de Medicinaă din Cluj, arestat ca membru al
unei organizatșii regaliste, iar brigada 14 de Enaă chescu, liberal-
taă taă rescian, de la Facultatea de Medicinaă din Bucuresș ti.
Tortșionarii cei mai notorii ai acestor douaă brigaă zi au fost
Laitin, fratșii Grama (dintre care unul va sfaî rsș i prin a se
spaî nzura), Cojocaru, Climescu, Stoicescu, Lupasș cu, Moraă rescu.
48
Ei sunt instalatși îîn baraă cile cu acelasș i cifru de la Colonia de
muncaă Peninsula, unde îîncearcaă saă se slujeascaă exact de
aceleasș i metode ca la Pitesș ti: iesș ind din baraă ci, dupaă stingere,
caî nd circulatșia era interzisaă sș i ducaî ndu-se saă -sș i culeagaă
victima din alte baraă ci. IÎi puneau o paă turaă pe cap sș i-o taî rau îîn
baraă cile lor.
Asupra celor petrecute la Canal, toate versiunile concordaă
deoarece secretul n-a putut fi paă strat ca la Pitesș ti, sau chiar la
Gherla. Cum D. Bacu daă cele mai multe amaă nunte asupra
cazului doctorului Simionescu, a caă rui moarte n-a fost straă inaă
de îîncetarea reeducaă rii, ne voia îîntemeia mai ales pe relatarea
sa.
Fruntasș al generatșiei natșionaliste de dupaă primul raă zboi
mondial, ocupaî nd un loc îîn guvernul Goga-Cuza din 1938,
doctorul Simionescu era mai ales cunoscut pe plan profesional.
Profesor de chirurgie sș i chirurg celebru, el izbutise saă salveze
vietși omenesș ti paî naă sș i îîn îînchisoare (de pildaă , la Jilava operase,
slujindu-se de un geam spart, un flegmon cu septicemie
generalizataă ). Doctorul Simionescu se pare caă fusese arestat
din pricina unor contacte cu personalitaă tși ale partidului
tșaăraă nist. (Cu legionarii n-avea nimic de-a face, îîncaă din 1924
fusese, îîmpreunaă cu Daă nulescu, dintre cei raă masș i credinciosș i
lui Cuza, care nu trecuseraă deci cu Codreanu). Transferat de la
Aiud, dupaă un scurt popas la Poarta-Albaă , ajunsese, la 5 mai
1951, la Colonia de muncaă Peninsula, unde, ca îîn toate locurile
de detentșie prin care trecuse, staî rnea admiratșia tuturor prin
fortșa sa de caracter iesș itaă din comun.
Bogdaă nescu voia saă -l transforme îîn turnaă tor sș i-sș i
concentreazaă toate eforturile asupra lui. IÎncaă din prima noapte
îîncepe reeducarea. A doua zi, doctorul Simionescu se prezintaă
la infirmerie cu trei coaste rupte sș i, pe tot trupul, urme negre
sș i saî nge îînchegat. IÎnjurat de locotenentul Georgescu,
49
directorul lagaă rului, care asista la consultatșie, doctorul
Simionescu îîsși daă seama caă n-are nimic de sperat de la
autoritaă tși. Chinurile au continuat noapte dupaă noapte îîn
baraca 13. Fortșat tot de reeducatorii saă i saă cearaă acasaă pachete
cu alimente, el a fost silit saă -sș i mintaă sotșia la vorbitor,
spunaî ndu-i caă totul merge bine. Pachetul cu alimente a fost
deschis tot îîn baraca 13, din el îînfruptaî ndu-se reeducatorii
care-l vaî raî seraă pe doctorul Simionescu sub masaă sș i-l
invectivau astfel (Citaă m din D. Bacu):
„— Destul ai supt sudoarea poporului muncitor, banditule.
Caî nd tu benchetuiai, muncitorii erau îîmpusș catși pentru caă
luptau pentru o bucataă de paî ine. Nu este asș a, ministrule? De-
acum tși-a venit sș i tșie raî ndul saă suferi pentru ca saă plaă tesș ti
paă catele tale de altaă dataă ”.
Caî nd doctorul a simtșit caă ajunge la capaă tul rezistentșei a
hotaă raî t saă se sinucidaă . Sș i s-o facaă îîn vaă zul tuturor, aruncaî ndu-
se îîn saî rma ghimpataă . Aceasta este versiunea din cartea lui D.
Bacu. Altșii spun caă Bogdaă nescu, furios caă nu obtșine rezultate
cu reeducarea doctorului Simionescu sș i-a pierdut îîntr-o zi
capul sș i l-a îîmpins îîn saî rmaă ghimpataă sș i caă numai atunci
doctorul ar fi strigat santinelei: Trage! Paî naă la urmaă cele douaă
versiuni nu sunt antinomice, deoarece, îîn orice caz, ucigasș ul
doctorului Simionescu este tortșionarul saă u, fie caă l-a îîmpins cu
maî na lui, fie caă l-a determinat s-o facaă singur.
Era imposibil la Canal saă se paă streze secretul unei astfel de
mortși. Sotșia lui a aflat sș i a faă cut scandal ia Ministerul de
Interne. Se pare c-ar fi arestat-o sș i pe ea, dar era totusș i prea
taî rziu pentru a îînaă busș i sș tirea, cu ataî t mai mult cu caî t un post
de radio occidental („Vocea Americii”, B.B.C. sau „Europa
Liberaă ”) ar fi consacrat o emisiune crimei lui Bogdaă nescu.
Moartea doctorului Simionescu ar fi salvat deci zeci sș i zeci de
vietși, deoarece nu peste mult reeducarea a îîncetat. Dar, chiar
50
faă raă acest sacrificiu, experientșa Pitesș ti devenise vulnerabilaă
din clipa îînsaă sș i a extinderii ei. Secretul absolut putea fi paă strat
îîntr-o îînchisoare complet izolataă , ca aceea de la Pitesș ti, mai
putșin la Gherla care avea o fabricaă sș i defel îîntr-un loc deschis
ca Peninsulaă . De la o baracaă la alta, tșipetele puteau fi auzite.
Detșinutșii sfaî rsș iseraă prin a afla ce se petrecea îîn baraă cile 13 sș i
14 sș i nici unul nu mai paă raă sea baraca îîn care locuia dupaă
stingere sș i nu se laă sa ademenit de nici un student. IÎn plus, la
Canal se putea, din caî nd îîn caî nd, primi vizita familiei.
Contactul cu cei de afaraă mai era mentșinut sș i prin tehnicienii
liberi. E deci probabil caă moartea doctorului Simionescu n-a
faă cut decaî t saă precipite un proces care, îîn orice caz, s-ar fi
petrecut sș i anume filtrarea sș tirilor despre reeducare îîn lumea
dinafaraă .
Moartea doctorului Simionescu a dat loc, îîn Peninsulaă , la o
anchetaă . Care e sș i ea îîn ordinea sucitaă a lucrurilor dintr-un
astfel de regim. Ministerul de Interne – initșiatorul experientșei
– caî nd vede caă ea nu poate fi tșinutaă secretaă , ordonaă o anchetaă
spre a scaă pa de raă spundere. Deocamdataă , tșapii ispaă sș itori sunt
caă utatși doar la nivelul executantșilor de raî nd. Cu ancheta au
fost îînsaă rcinatși coloneii de Securitate Cosmici sș i Craă ciunasș sș i
drept urmare vreo zece dintre studentșii-reeducatori au fost
transferatși îîn altaă parte. Deocamdataă nimeni nu sș tia unde.
Directorul administrativ Georgescu a fost îînlocuit de un alt
director de îînchisoare, Lazaă r, ceea ce nu paă ruse îîn primul
moment un semn bun, deoarece Lazaă r fusese cumplit la
îînchisoarea din Faă gaă rasș . Dar aici, la Peninsulaă , s-a schimbat
omul sau se schimbaseraă ordinele. Mai curaî nd ordinele. Lazaă r
a devenit un altul sș i D. Bacu descrie noile conditșii introduse de
el: baraă cile 13 sș i 14 au fost desfiintșate, reeducatorii secundari
raă spaî nditși, faă raă puteri speciale, îîn celelalte baraă ci, normele de
lucru au fost scaă zute, conditșiile de igienaă îîmbunaă taă tșite. Lazaă r a
51
mers paî naă a refuza vagoane cu alimente alterate (morcovi sș i
muraă turi), declaraî nd caă nu se poate obtșine nici un randament
de la detșinutși cu astfel de hranaă . Celor care se aflau la
Peninsula îîn acea perioadaă nu le venea saă -sș i creadaă ochilor, un
asemenea director nu se mai vaă zuse îîn administratșia
penitenciarelor. Sub acest semn neasș teptat s-a îîncheiat
reeducarea la Colonia Peninsulaă .

***
Veteranii reeducaă rii se aflau îînsaă la Gherla. Or, îîntr-o bunaă
zi, pe la mijlocul anului 1952, ofitșerul politic anuntșaă caă o serie
de detșinutși urmeazaă saă -sș i facaă bagajele. Pe listaă , mai marii din
O.D.C.C: Tș urcanu, Popa Tș anu, Maă rtinusș , Livinski, Moraă rescu,
etc, etc… Surpriza nu e prea mare, deoarece reeducatorii îîsși
asș teptau raă splata. Tș urcanu le spusese îîntr-adevaă r caă partidul,
care le aprecia devotamentul, le va face marea cinste saă -i
integreze îîn cadrele Ministerului de Interne ca ofitșeri de
Securitate. IÎsși sș i îîmpaă rtșiseraă îîntre ei gradele. Tș urcanu se vedea
colonel, Popa Tș anu, locotenent-colonel, Livinski, Maă rtinusș sș i
altșii de talia lor, maiori.
IÎn urma lor, la Gherla, reeducatorii fac sș i mai mult zel
pentru a merita sș i ei, acelasș i tratament de favoare. Peste vreo
douaă -trei luni, un al doilea lot îîn frunte cu Juberian, dispare de
la Gherla. Dupaă aceastaă a doua plecare, sosesș te îîn sfaî rsș it,
probabil prin august, o dispozitșie claraă pentru îîncetarea
reeducaă rii cu torturi. Detșinutșii sunt îîndemnatși saă -sș i exprime,
de acum îînainte, devotamentul fatșaă de partid prin mijloacele
clasice – turnaă torie – sș i nu li se mai îîngaă duie derogaă ri de la
statutul lor de detșinutși. Nimeni nu va mai putea deci umbla
prin îînchisoare ca la el acasaă , beneficiind de avantajele
personalului administrativ, cum o faă cuseraă sș efii reeducaă rii.
52
Deci „fenomenul Pitesș ti” se îîncheie faă raă ca nimeni saă -sș i dea
seama. Demascatșii sș i demascatorii, actorii sș i victimele cred caă
e vorba doar de o pauzaă pentru relansarea pe scaraă sș i mai
mare a operatșiei. Transferatși la Bucuresș ti, fruntasș ii reeducatori
n-au nici un fel de presimtșire sș i totul, la îînceput, pare saă dea
dreptate optimismului lor. Sunt pusș i îîn celule cu altși detșinutși,
dusș i la anchetaă dimineatșa, adusș i, îîn general, doar seara îînapoi,
mirosind a tutun sș i refuzaî nd saă maă naî nce din hrana detșinutșilor.
Erau deci bine tratatși sș i li se faă cea promisiunile pe care le sș i
asș teptau. Caă vor fi îîn Securitate. Caă ceea ce au faă cut e ataî t de
extraordinar, îîncaî t trebuie saă slujeascaă drept model pentru
toate cadrele Securitaă tșii. Caă e nevoie deci caă ei saă descrie
experientșa sș i metodele prin care au dus-o la capaă t paî naă îîn cele
mai mici amaă nunte.
Se presupunea caă Tș urcanu ar fi scris vreo douaă mii de
pagini, analizaî nd torturile inventate de el sș i faă caî nd
consideratșii psihologice asupra puterii de rezistentșaă pe
categorii de oameni, ca sș i asupra mijloacelor de a fraî nge
aceastaă rezistentșaă. Dacaă lucrul e adevaă rat, dataă fiind
inventivitatea demonicaă sș i proverbialaă a lui Tș urcanu îîn
materie de torturaă , ca sș i deosebita - unii spun chiar luciferica -
sa inteligentșaă, atunci arhivele Securitaă tșii au posedat o a doua
operaă a unui alt marchiz de Sade, cu o experientșaă infinit mai
bogataă , cum nu-i putea oferi decaî t un regim totalitar. Opera
aceasta, dacaă va fi existat, a fost aproape sigur distrusaă dupaă
proces.
Dupaă ce sș efii reeducaă rii au scris luni de zile, dupaă ce s-au
adunat teancuri de documente, li s-ar fi cerut saă -sș i dovedeascaă
lealitatea daî nd o declaratșie c-au saă vaî rsș it totul faă raă sș tirea
autoritaă tșilor de partid sș i de stat sș i chiar a autoritaă tșilor din
îînchisoare. O declaratșie de puraă formaă – s-ar fi adaă ugat –,
pentru cazul caî nd lucrurile s-ar afla caî ndva. Daî ndu-sș i, îîn
53
sfaî rsș it, seama de cursa îîntinsaă , au refuzat. Devenea evident
pentru ei totși caă asumaî ndu-sș i îîntreaga raă spundere vor fi
transformatși îîn tșapi ispaă sș itori, îîn locul statului, partidului,
securitaă tșii, ale caă ror ordine, transmise prin Nikolski, le
executaseraă , îîn locul administratșiei penitenciare, al
directorilor îînchisorilor, al ofitșerilor politici care le fuseseraă
complici.
Fiecare dintre ei a fost atunci izolat - sș i supus caă ror
presiuni, caă ror torturi? IÎn orice caz, sș tiind la ce trebuie saă se
asș tepte, au rezistat vreme destul de îîndelungataă : pregaă tirea
procesului a tșinut cam doi ani. De altminteri nu totși au cedat.
Maă girescu sș i Calciu au refuzat paî naă la capaă t saă dea declaratșiile
cerute. D. Bacu se face ecoul zvonurilor dupaă care Calciu ar fi
reclamat ca Nikolski, adevaă ratul vinovat, saă fie citat ca martor
la proces. Dar, adaugaă el, pe banca acuzaă rii ar mai fi trebuit saă
se afle Jianu sș i Teohari Georgescu, fosș ti minisș tri de interne,
Draă ghici sș i Borilaă , minisș tri ai Securitaă tșii, Dulgheru, sș eful
Brigaă zilor mobile, Koller, Goiciu, Mihalcea, Avaă danei,
Gheorghiu, Dumitrescu, Kiron, Archide, Gal, gardianul Cucu,
Niki, Maî ndrutș , Ciobanu etc, etc…
Nu vor fi prezentși nici ei, bineîîntșeles, dar nici cei care ar fi
riscat saă le reclame prezentșa, cum ar fi fost Calciu – care a fost
judecat separat, ca sș i Maă girescu de altminteri. Dupaă cum vor fi
exclusș i din proces totși acuzatșii a caă ror fostaă apartenentșaă
politicaă ar fi distrus plauzibilitatea tezei oficiale dupaă care
reeducatorii nu erau decaî t agentșii lui Horia Sima. Nu sunt deci
implicatși tortșionarii notorii din O.D.C.C. Ca Titus Leonida
(tșaăraă nist), Bogdaă nescu (regalist) – ucigasș ul doctorului
Simionescu, Ludovic Rek (comunist), Enaă chescu (liberal
taă taă rescian) care-sș i torturase la Canal propriul saă u unchi paî naă
ce acesta scuipase saî nge, Cori Gherman (socialist), Fuchs sș i
Steiner (sionisș ti), Dan Diaca cu celebra sa lovituraă la ficat.
54
Nu sunt paă stratși decaî t aceia care, îîntr-un fel sau altul,
avuseseraă vreo legaă turaă cu Garda de Fier, oricaî t de vremelnicaă
va fi fost ea, cum era cazul lui Tș urcanu îînsusș i, ce petrecuse mai
mult timp îîn partidul comunist decaî t îîn Fraă tșiile de Cruce.

***
IÎnainte de a ajunge la versiunea aberantaă a acuzaă rii, nu e
probabil inutil saă îîncercaă m un scurt – sș i desigur incomplet –
istoric al politicii partidului comunist fatșaă de legionari.
Dupaă 23 august, caî nd s-au instituit îîn judetșe comisii care saă
aleagaă pe legionarii mai primejdiosș i pentru a fi trimisș i îîntr-un
lagaă r proaspaă t îînfiintșat la Taî rgu-Jiu, nu comunisș tii erau cei mai
radicali ci reprezentantșii partidelor istorice. Partidul comunist
va îîncerca, prin alte mijloace, o captare sau o neutralizare a
fortșelor legionare.
IÎn 1945 sunt parasș utatși o serie de legionari din straă inaă tate,
cei mai importantși fiind Nicolae Paă trasș cu, Victor Negulescu sș i
Nistor Chioreanu. La scurtaă vreme dupaă aceea sunt arestatși sș i
supusș i unui sș antaj politic. Legaă tura lui Paă trasș cu cu partidul
comunist s-a faă cut prin Victor Negulescu, primul arestat de
Nikolski. Era îîn preajma alegerilor din 1946. Comunisș tii se
temeau caă legionarii saă nu participe cumva la alegeri
integraî ndu-se îîn partidul natșional-tșaăraă nist, mai ales caă , vreun
an sș i jumaă tate mai îînainte, un legionar, faă raă mandat îîn acest
sens, daă duse o circularaă invitaî nd pe camarazii saă i saă se îînscrie
îîntr-unul din cele patru partide politice admise prin lege:
tșaăraă nist, liberal, socialist sau comunist sș i dezlegaî ndu-i, îîn acest
scop, de juraă maî ntul dat. Ana Pauker faă cuse chiar unele
avansuri legionarilor, afirmaî nd caă unii dintre cei ce ajunseseraă
pe caă i gresș ite porniseraă desigur cu bune intentșii,
nemultșumirea lor socialaă fiind realaă sș i justificataă . Ea invocase
55
chiar teza marxistaă a falsei consș tiintșe, daî nd exemplu pe
muncitorii care deveniseraă sustșinaă tori ai politicii bismarekiene
caî nd ar fi trebuit, îîn fond, saă se alaă ture partidului social-
democrat german din acea epocaă .
Tratativele pentru un fel de pact de neagresiune au fost
duse, pentru comunisș ti, de Nikolski, Teohari Georgescu sș i Ana
Pauker, iar pentru legionari de Paă trasș cu, Victor Negulescu,
Nistor Chioreanu.
Conform acestui pact, legionarii se angajau saă nu participe
sub nici o formaă la alegeri, nedaî nd concursul lor partidelor
tșaăraă nist sș i liberal; saă se autodizolve ca organizatșie politicaă ; saă
renuntșe la orice formaă de agitatșie antisemitaă ; saă dea deplinaă
libertate membrilor Gaă rzii de Fier de a se îînscrie îîn partidul
comunist. IÎn schimb, comunisș tii promiteau saă elibereze pe totși
legionarii din lagaă rul de la Taî rgu-Jiu, ca sș i pe cei condamnatși
de Antonescu dupaă rebeliune sș i care mai erau îîncaă îîn îînchisori;
saă nu aresteze pe cei venitși din Germania, cu conditșia ca ei saă
se prezinte, la sosirea îîn tșaraă , organelor de politșie.
IÎn aplicarea pactului, fiecare a îîncercat de fapt saă trisș eze.
Pentru legionari, Paă trasș cu a dat o circularaă de dizolvare, e
drept, dar peste trei luni a contramandaî nd-o printr-o altaă
circularaă , clandestinaă , de reorganizare. Radu Mironovici,
îîntemeietor al misș caă rii legionare, refuzase saă recunoascaă
legitimitatea pactului. Caî t despre comunisș ti, ei au dizolvat
lagaă rul de la Taî rgu-Jiu dar n-au eliberat pe detșinutșii
condamnatși de Antonescu. IÎntre timp, omul de legaă turaă al
legionarilor, care se îîntaî lnea, din caî nd îîn caî nd, cu Nikolski la
Interne, era Victor Negulescu.
IÎn noaptea de 15 mai 1948, care – îîmpreunaă cu noaptea de
15 august 1952 – figureazaă printre cele mai active din istoria
politșiei secrete comuniste, sunt „arestatși mai ales legionarii,

56
primul fiind chiar Victor Negulescu, de caă tre Nikoiski îîn
persoanaă sș i îîn biroul lui de la Ministerul de Interne.
Or, îîn stabilirea actului de acuzare de la procesul
reeducatorilor, dupaă care comandamentul legionar ar fi fost
legat de experientșa de la Pitesș ti, s-a plecat de la un singur fapt
real. Unul dintre reeducatori, Nutși Paă traă sș canu a stat la Jilava îîn
aceeasș i cameraă tocmai cu Victor Negulescu sș i l-a îîntrebat ce
trebuie saă facaă tinerii legionari îîn perspectiva caă vor fi
torturatși. Saă cedeze oarecum, saă se reeduce? Victor Negulescu
ar fi raă spuns aproape textual:
„Nu se poate spune de-acum ce saă facetși. Vedetși sș i voi ce se
va îîntaî mpla sș i dac-o saă fie chiar asș a, saă vaă omoare, n-o saă vaă
punetși nici voi de-a craca (aceasta se pare c-a fost expresia
exactaă ), adicaă nu vaă laă satși ucisș i, facetși mici compromisuri.”
IÎn ce-l privesș te pe Victor Negulescu, cei care l-au cunoscut
la Aiud spun caă n-a faă cut nici cel mai mic compromis. Faă raă
îîndoialaă , nu-sș i simtșea îînsaă dreptul de a îîndemna nisș te tineri saă
îîndure chinurile îîn numele unei intransigentșe pe care sș i-o
impunea siesș i.
Victor Negulescu a fost adus martor la proces sș i caî nd i s-au
amintit vorbele lui sș i expresia „nu vaă punetși de-a craca”, araă ta,
spun cei prezentși, ca picat din lunaă , neîîntșelegaî nd deloc cum se
poate face o asemenea îînscenare. Dupaă aceea a fost readus la
Aiud, unde a sș i murit, era grav bolnav de tuberculozaă . Fusese
convocat doar îîn calitate de martor, pentru caă nu s-au putut
straî nge elementele necesare pentru implicarea sa îîn proces.

***
Astfel se lumineazaă mai precis versiunea acuzaă rii. Prin
1949, Horia Sima ar fi transmis lui Tș urcanu ordinul saă
introducaă îîn îînchisori o actșiune de teroare, iar la Jilava ordinul
57
lui ar fi fost reîînnoit de Victor Negulescu, care i-ar fi spus lui
Nutși Paă traă sș canu saă facaă tot posibilul spre a compromite îîn
îînchisori partidul sș i guvernul prin actșiuni violente. Profitaî nd
de lipsa de vigilentșaă, desigur regretabilaă , a unor organe ale
îînchisorii Pitesș ti, acesș ti legionari au initșiat îîn îînchisoare o serie
de actșiuni de torturaă . (Nu se pomenesș te, bineîîntșeles, nimic
despre Organizatșia detșinutșilor cu convingeri comuniste,
O.D.C.C.). Partidul, atunci caî nd demascaă aceste uneltiri
criminale, daă pe maî na justitșiei pe responsabilii actșiunii
fasciste..? Versiunea este ataî t de absurdaă îîncaî t nu i se acordaă
publicitatea prevaă zutaă initșial; procesul are loc îîn mare secret sș i
nici îîn îînchisori prelucrarea nu e dusaă cu prea mare
convingere. S-ar putea ca prima versiune la care se gaî ndiseraă
dupaă caî t se pare autoritaă tșile sș i anume de a pune îîn legaă turaă
„fenomenul Pitesș ti” cu Ana Pauker sș i Vasile Luca, saă fi avut mai
multe sș anse de verosimilitate. IÎn orice caz, reeducatorii, îîn
frunte cu Tș urcanu, fuseseraă adusș i spre anchetare la Bucuresș ti,
cam îîn acelasș i moment caî nd a caă zut Ana Pauker, Teohari
Georgescu sș i Vasile Luca. Nu se sș tie dacaă ideea a existat cu
adevaă rat, dupaă cum nu se sș tie de ce a fost abandonataă îîn
favoarea unei îînscenaă ri ataî t de ilogice.
Adevaă ratșii initșiatori vor fi deci absentși la acest proces,
pentru ca, îîn nici un fel, nici maă car prin sș efii saă i repudiatși,
partidul saă nu fie implicat.
IÎn boxa acuzatșilor se vor afla douaă categorii de tșapi
ispaă sș itori: vinovatșii-integrali, adicaă cei care au îînceput, sub
ordinele lui Tș urcanu saă tortureze, faă raă a fi fost îîn prealabil
torturatși ei îînsș isș i (Popa Tș anu, Livinski, etc) sș i vinovatșii-
nevinovatși, caă laă ii-victime, schingiuitșii-schingiuitori, cei care au
fost reeducatși îînainte de a deveni, la raî ndul lor, reeducatori, o
categorie pe care Thierry Maulnier n-o cunosș tea atunci caî nd
scria, dupaă procesul Mindszenty, îîn „La Face de meduse du
58
communisme”: „IÎn fatșa unui tribunal de democratșie popularaă ,
nimeni nu mai poate fi sigur de a fi Antigona, deoarece
Antigona îînsaă sș i, dac-ar apaă rea azi îîn fatșa unui tribunal dintr-o
democratșie popularaă , ar spune faă raă îîndoialaă : «Eram plaă titaă »”.
Cine ar fi putut cu adevaă rat prevedea caă va fi parcursaă o
nouaă etapaă a degradaă rii acuzatului sș i caă , o dataă cu „fenomenul
Pitesș ti”, Antigona nu numai caă nu-sș i va putea proclama
inocentșa, nu numai caă va fi dezonorataă , dar, din victimaă , va fi
transformataă , la raî ndul ei, îîn caă laă u? IÎn fatșa unui Mindszenty
acoperindu-se singur de infamie, acelasș i Thierry Maulnier
exclamaă : „Saă ne reculegem îîn fatșa acestui cadavru, cadavrul
consș tiintșei zdrobite!”
Dar îîn distrugerea omului s-a mers sș i mai departe: victimei
nu numai caă i se refuzaă martiriul, ea poate fi silitaă saă
martirizeze la raî ndul ei. Pe cine saă mai judeci, îîntr-o asemenea
extremitate sș i cum? Tribunalul militar din procesul Pitesș ti nu
sș i-a pus astfel de îîntrebaă ri. De altminteri, nu pentru a-sș i pune
vreo îîntrebare era reunit, ci pentru a condamna pe cei
desemnatși de partid. Sș i i-a condamnat. La moarte.
De executșia pedepsei au scaă pat, printr-un noroc orb, doi
condamnatși: Popa Alexandru, zis Popa Tș anu, care era paî naă mai
anii trecutși – sș i poate mai e îîncaă – Secretar al Societaă tșii de
Sș tiintșe Medicale din Sibiu sș i un tortșionar nu de vocatșie, ca
primul, ci de raî nd, dintre cei torturatși mai îînainte de ei îînsș isș i,
Voinea. Amaî ndoi n-au putut fi executatși imediat, urmaî nd saă fie
anchetatși îîn legaă turaă cu un nou lot sosit îîn îînchisori. Paî naă , s-a
terminat ancheta, a murit Stalin, a intervenit destinderea,
pedepsele cu moartea au fost comutate îîn muncaă silnicaă pe
viatșaă sș i, îîn sfaî rsș it, s-a produs amnistia generalaă din 1964.
Mai trebuie saă amintim caă procesul care a îînceput îîn luna
octombrie 1954 (sentintșa n-a fost dataă paî naă îîn decembrie),
avea drept presș edinte de judecataă pe acelasș i Alexandru
59
Petrescu de sinistraă memorie, care s-a salvat de la epurare
condamnaî ndu-l pe Iuliu Maniu sș i care ar fi rostit, îîn afara
zecilor sș i zecilor de condamnaă ri la moarte, sute de mii de ani
de îînchisoare, datși, ne spune D. Bacu, numai îîn procesele
legionare. Un specialist, deci.
Un singur inculpat ar fi fost desigur condamnat de orice
tribunal din lume: Tș urcanu. IÎntre Verkovenski din „Posedații”
sș i un marchiz de Sade care sș i-ar fi scris opera nu pe haî rtie ci pe
trupuri omenesș ti, filaă dupaă filaă , trup dupaă trup, Tș urcanu
reprezenta, desigur, un caz specific de patologie mintalaă . Dar
numai îîntr-un astfel de regim sadismul putea fi pus îîn slujba
unei asș a-zise justitșii, iar patologia individualaă , transformataă îîn
patologie colectivaă , de partid sș i de stat.
Cei care au tremurat, au gemut, au urlat sș i s-au renegat sub
loviturile lui Tș urcanu îîsși aduc faă raă îîndoialaă aminte de o scenaă
din ziua de Craă ciun 1949, îîn îînchisoarea de la Pitesș ti, la caî teva
saă ptaă maî ni de la îînceputul reeducaă rii. IÎn camera 4 Spital, plinaă ,
de dimineatșa paî naă seara, de tșipetele celor torturatși, domnesș te
o linisș te neobisș nuitaă . De vreo douaă ore, Tș urcanu staă la
fereastraă , privind cum ninge. Fiecare îîsși tșine raă suflarea.
Victimele lui Tș urcanu ar trebui saă fie caî t de caî t multșumite:
orice clipaă îîn care el este absorbit de ninsoarea de afaraă ; este o
clipaă caî sș tigataă asupra chinului, durerii, fricii. Sș i totși doreau ca
aceastaă uimitoare, mutaă contemplare saă se prelungeascaă . Dar,
îîn acelasș i timp, asș teptarea devenea intolerabilaă , amplificaî nd
parcaă îîn imaginatșie torturile ce aveau saă vinaă . Aceste douaă ore,
îîn care Tș urcanu a stat imobil la fereastraă , au apaă rut tuturor
celor ce se aflau atunci îîn camera 4 Spital, interminabile. Sș i
deodataă , iesș ind din aceastaă visare ce nu-i sta îîn fire, din
aceastaă stare îîn care nimeni n-avea saă -l mai surprindaă
vreodataă , Tș urcanu s-a îîntors spre detșinutși sș i a exclamat: „-
Banditșilor, din cauza voastraă nu pot fi eu azi, de Craă ciun, cu
60
nevasta sș i cu fetitșa…”. Pe nevastaă o chema Oltea, pe fetitșaă, la fel.
Sș i Tș urcanu, fiorosul Tș urcanu, sadicul Tș urcanu, tortșionarul
Tș urcanu, pentru care semenul nu paă rea a fi decaî t un teren de
experientșe spre a determina pragurile de rezistentșaă îîntre viatșaă
sș i moarte ale corpului, pragurile îîntre fiintșaă sș i nefiintșaă ale
sufletului, Tș urcanu era – se pare – cel mai duios tataă de pe
lume. Sunt tirani care nu pot vedea ucigaî ndu-se o muscaă , caă laă i
extrem de sensibili. Hitler nu suporta vederea saî ngelui, iar unii
comandantși de lagaă r nazisș ti, dupaă ce trimiteau pe detșinutși la
gazare sau îîi îîngropau de vii, se îîntorceau îîn baraca lor sș i
caî ntau Mozart. Cea mai mare parte dintre caă laă i sș i tirani sunt
sotși exemplari sș i paă rintși iubitori. Alaă turi de ei, deci, alaă turi de
comandantșii, anchetatorii, schingiuitorii Arhipelagului Gulag
descrisș i de Soljenitșaîn, trebuie pus, pe aceeasș i listaă a abjectșiei sș i
demoniei sș i Tș urcanu. Faă raă a uita îînsaă o clipaă caă n-a fost decaî t
un executant sș i caă , de fapt, o dataă cu condamnarea lui, procesul
„fenomenului Pitesș ti” nu s-a îîncheiat. De fapt, adevaă ratul
proces al reeducaă rii de la Pitesș ti n-a avut îîncaă loc sș i nu va avea
ataî ta vreme caî t nu va putea fi implicataă raă spunderea
partidului comunist romaî n, caî t nu va fi chemat la baraă acuzaă rii
adevaă ratul vinovat: regimul comunist din Romaî nia.

***
IÎn Arhipelagul Gulag, din stepele rusesș ti paî naă îîn centrul
Europei, peste tot unde s-a îîntins imperiul sovietic, arsenalul
cruzimii s-a dezvoltat ca îîntr-un mediu natural. Peste tot au
existat caă laă i sadici, torturi de neîînchipuit, false maă rturisiri, tot
ataî t de false procese, ucidere sistematicaă prin tot felul de
metode, de la inanitșie la schingiuiri. Dar nicaă ieri nu regaă sim
esentșa „fenomenului Pitesș ti” care constaă îîn transformarea

61
sistematicaă a victimei îîn caă laă u sș i dezagregarea ei psihicaă prin
schingiuirea detșinutșilor de caă tre altși detșinutși.
Trebuie saă ne mutaă m îîn alt continent pentru a da, îîn China
comunistaă , peste acelasș i principiu, chiar dacaă metodele de
aplicare erau atenuate.
S-a vorbit destul de mult despre „spaă larea creierelor”,
operatșie specific chinezaă , mai ales dupaă raă zboiul din Coreea.
Dar, paî naă îîn 1964, realitatea pe care o ascundea aceastaă
formulaă raă maă sese destul de confuzaă . IÎn 1964 îînsaă a apaă rut, îîn
vreo zece limbi, maă rturia unui preot catolic belgian, Dries Van
Coillie, „Sinuciderea entuziastă”, scrisaă îîn limba flamandaă sș i
intitulataă îîn traducerea francezaă „J’ai subi le lavage du
cerveau”.
Preotul Dries Van Coillie, naă scut îîn 1912, îîn Belgia, fusese
numit îîn 1938 profesor la un seminar din China. IÎn timpul
raă zboiului fusese tșinut de japonezi îîntr-un lagaă r de
concentrare, îîntre 1943 sș i 1945. Arestat îîn 1951, la Pekin, a
suferit „spaă larea creierelor” timp de 34 de luni, îînainte de a fi
eliberat sș i expulzat îîn 1954, cu prilejul Conferintșei de la
Geneva.
Suntem obligatși saă ne ocupaă m de maă rturia sa deoarece
comparatșia cu experientșa de la Pitesș ti se impune de la sine, cu
toate caă nu putem deduce caă cele douaă fenomene, desș i
concomitente, ar fi avut vreo relatșie îîntre ele. Saă nu uitaă m caă
aparatul represiv din Romaî nia depindea direct de Moscova
(prezentșa lui Nikolski, îîn fruntea lui, o atestaă îîndeajuns) sș i caă
nu Pekin-ul dicta la noi îîn acest domeniu. IÎn orice caz, anumite
puncte de interferentșaă sunt prea tulburaă toare pentru a nu le
aminti aici. IÎn prefatșa caă rtșii lui Van Coillie, Gabriel Marcel, care
a scris un studiu asupra „tehnicilor de îînjosire” practicate de
comunisș ti îîn îînchisorile lor, se declaraă izbit mai ales de
urmaă torul pasaj din maă rturia preotului belgian: „Dupaă
62
eliberarea sa, autorul acestei lucraă ri îîntaî lnesș te îîntr-o zi pe
paă rintele Ulrich Lebrun care a avut nefericirea saă fie îînchis,
raî nd pe raî nd, îîn lagaă rul de la Buchenwald sș i îîn îînchisorile de la
Pekin. Dries Van Coillie îîl îîntreabaă : « – Unde atși suferit cel mai
mult? La Buchenwald sau la Pekin?» Raă spunsul este clar: «–
Prefer zece ani de Buchenwald unui singur an de Pekin.» Sș i
explicatșia nu îîntaî rzie. La Buchenwald, dupaă suferintșele
îîndurate din partea caă laă ilor, prizonierul se regaă sea îîn calda sș i
virila prietenie a celorlaltși prizonieri. Pe caî nd la Pekin, fratșii
saă i de suferintșaă erau aceia care îîl urmaă reau cu ura sș i atacurile
lor”.
De la îînceput, deci, un numitor comun al celor douaă
experientșe, de la Pitesș ti sș i de la Pekin. Pentru a vedea punerea
lui îîn aplicare, saă paă trundem cu Van Coillie îîn celula unei
îînchisori din Pekin, unde este predat de gardian sș efului de
celulaă , care daă duse ataî tea dovezi de pocaă intșaă, progresase îîntr-
ataî t îîn doctrina comunistaă îîncaî t autoritaă tșile îînchisorii îîl
considerau drept un „element pozitiv”, un „progresist”. Nu
numai caă -sș i recunoscuse toate crimele, dar fortșa sș i pe
camarazii saă i de celulaă saă se demasș te. Alt termen pe care-l sș tim
de la Pitesș ti.
IÎn ce privesș te reeducarea îîn stil chinez, iataă ce i se spune
unui prizonier la anchetaă :
„Nimeni nu poate iesș i din îînchisoare faă raă a deveni comunist
sutaă la sutaă . Trebuie deci saă te schimbi. Saă renuntși la
convingerile sș i moravurile reactșionare. Dar nu e de ajuns saă
promitși, n-avem nevoie de vorbe, ci de fapte. Atunci caî nd vei
sș ti saă -tși recunosș ti crimele, caî nd vei îînvaă tșa saă -i acuzi pe ceilaltși,
chiar sș i pe prietenii taă i cei mai buni, caî nd vei spiona îîn mod
eficace pe tovaraă sș ii de celulaă sș i-i vei scuipa îîn fatșaă pe dusș manii
poporului, caî nd vei participa cu veselie la spaă larea creierelor,
caî nd îîtși vei sinucide cu entuziasm personalitatea (…), atunci sș i
63
numai atunci vom avea dovada caă faci parte integrantaă din
popor.
O expresie trebuie mai ales retșinutaă : sinuciderea
personalității. Van Coillie revine, îîntr-un alt pasaj, asupra ei:
„IÎntr-o îînceataă sinucidere a personalitaă tșii, îîncepi saă semeni cu
ceilaltși, saă gaî ndesș ti ca ei. Te pierzi îîn masaă ”.
Pentru a se obtșine un astfel de rezultat, autoritaă tșile fixeazaă
caî teva reguli stricte, care trebuie respectate de detșinutși,
fiecare abatere fiind aspru pedepsitaă . Ele sunt menite saă
creeze o continuaă animozitate îîntre detșinutși. Saă citaă m din acest
decalog al denuntșului sistematizat:
„N-ai voie saă lasș i saă se ghiceascaă vreo preferintșaă pentru
vreun detșinut sau altul. Nu trebuie saă adresezi niciodataă ,
nimaă nui, un suraî s amical. N-ai voie saă vorbesș ti îîn sș oaptaă cu
nimeni, ci numai cu voce tare sș i atunci nu despre lucruri
personale, nu despre trecutul taă u sș i mai ales nu despre
planurile de viitor. Singurul subiect admis este formatșia
marxistaă . Nu trebuie saă îîmprumutși nici un obiect: saă pun,
haî rtie, creion, nici saă primesș ti ceva de la un alt detșinut. Nu
trebuie saă iei niciodataă apaă rarea unui co-detșinut. Dimpotrivaă ,
esș ti obligat saă -l critici, saă -l ataci, saă -l acoperi cu injurii”.
Este ceea ce îîn jargonul comunist chinez se numesș te a
ajuta. Un detșinut „ajutaă ” pe un altul, atacaî ndu-l, la nevoie
baă taî ndu-l, totdeauna denuntșaîndu-l: „Orice, îîn atitudinea, îîn
cuvintele, îîn gesturile, îîn privirea, îîn felul de a maî nca, de a
umbla, de a dormi al unui prizonier, nu este cu totul conform
felului de a se purta al unui bun comunist, orice tși se pare
reactșionar, trebuie imediat denuntșat. Acela care n-o face este
considerat mai vinovat decaî t vinovatul îînsusș i sș i pedepsit ca
atare”.
Dar nu trebuie saă -i ajutși doar pe ceilaltși, ci sș i pe tine îînsutși:
„IÎn orice clipaă , trebuie saă fii gata a maă rturisi tot ce-tși trece prin
64
cap: sentimentele cele mai intime, gresș elile trecutului,
raă maă sș itșele reactșionare ale prezentului. Saă nu treacaă o zi faă raă saă
maă rturisesș ti o nouaă crimaă sș i saă nu dai o nouaă dovadaă de
pocaă intșaă”.
Sș i Van Coillie comenteazaă ”: „Spaă larea creierilor avea tehnica
ei. (…) Fiecare prizonier primise consemnul de a spune
contrariul a ceea ce gaî ndea. Din ce îîn ee mai des paî naă se
convinge singur. Astfel se saă vaî rsș esș te sinuciderea moralaă ”.
Tehnica spaă laă rii creierilor este asemaă naă toare celei de la
Pitesș ti, dar considerabil atenuataă . Caî nd detșinutul se îîntoarce
de la anchetaă , îîn lantșuri, pentru caă a refuzat saă recunoascaă
crime imaginare, sș eful celulei îîi ordonaă saă stea toataă noaptea îîn
picioare, sub supravegherea unui alt detșinut. Dacaă n-a cedat, a
doua zi dimineatșaă detșinutșii îîl îînconjoaraă sș i, la ordinele sș efului,
îîncep saă -l acopere cu injurii, saă -l scuipe, saă -l bataă . Dacaă , printre
detșinutși, vreunul nu pune destul suflet îîn toate aceste actșiuni,
atunci sș eful îîl trece sș i pe el pe lista suspectșilor. IÎn acest timp,
detșinutul care trebuie „ajutat” sș i care are maî inile îîn lantșuri
maă naî ncaă , tot ca la Pitesș ti, lingaî nd cu limba. Este chiar
amenintșat caă i se vor da de maî ncat excremente. Este obligat saă
stea pe vine, îîntr-o pozitșie îîn care lantșurile de la picioare îîi
intraă îîn carne.
Tortura existaă deci, nu îînsaă neîîntreruptaă ca la Pitesș ti, nu ca
un scop îîn sine. Caî nd detșinutul cedeazaă sș i maă rturisesș te ce i se
cere, tortura îînceteazaă , i se scot lantșurile, poate dormi, poate
primi vizite sș i hranaă din afaraă , poate studia… Caî nd presiunile
fizice îînceteazaă , reeducarea continuaă printr-un studiu de un
gen aparte. Nu e vorba numai de comentariile sș i discutșiile
asupra unor articole de ziar sau asupra textelor marxiste, ci de
studierea propriului taă u caz, de maă rturisirile pe care trebuie
saă continui a le face, de crimele pe care esș ti nevoit saă le
inventezi mai departe, îîn confesiuni publice sș i „ajutat” de co-
65
detșinutși. Se organizeazaă chiar sș i „campanii de îîntrecere”. De
pildaă , o campanie a maă rturisirilor, pentru a vedea care echipaă
va avea mai multe crime de maă rturisit: „Fiecare prizonier
îîncerca saă -i depaă sș eascaă pe ceilaltși. Diferite tactici erau
utilizate; puteai, fie saă paă strezi îîn rezervaă maă rturisirile cele
mai frumoase pentru sș edintșa urmaă toare, fie saă lansezi totul
deodataă , pentru ca amploarea maă rturisirii saă te aducaă îîn prim
plan. Cei doi sș efi de celulaă notau cu febrilitate fiecare amaă nunt
al acestei noi anchete: participare la organizatșii de spionaj,
propagare de sș tiri false, furturi de arme, violuri, sabotaje pe
caă ile ferate etc, etc. (…) Aceia dintre noi care au reusș it saă
inventeze cele mai multe crime au fost asș ezatși de o parte a
estradei, locului i s-a spus „muntele”, deoarece acei care se
aflau acolo îîi dominau – nu-i asș a? — pe ceilaltși. Cei de pe
munte vociferau pentru a ne îîndemna saă -i urmaă m, se simtșeau
ataî t de bine pe aceste culmi de unde li se paă rea caă îîntrevaă d
libertatea. Venitși — ne strigau ei —, urcatși sub soarele
presș edintelui Mao! Noi vaă deschidem bratșele!”
Jocul cu muntele reîîncepea îîn fiecare zi. Maă rturisirile erau
predate judecaă torului sș i puse îîn dosarul inculpatului. Iar
acesta nu mai sș tia ce saă inventeze pentru a raă maî ne pe îînaă ltșimi,
pentru a nu caă dea îîn vale: „Un prizonier din celula 18 s-a
praă busș it plaî ngaî nd sș i a îînceput saă -sș i acuze tataă l de cele mai
îîngrozitoare crime. El a devenit astfel eroul zilei. A paă raă sit
valea pentru a urca pe munte, a fost aclamat, dar a continuat
saă plaî ngaă ”.
Sș i Van Coillie revine la „sinuciderea personalitaă tșii”: „Se
poate, oare, inventa o metodaă mai pustiitoare pentru
personalitate? Sfaî rsș eam prin a nu mai fi îîn stare saă distingem
ce era adevaă rat de ceea ce era inventat, adevaă rul de minciunaă .
Unii mai vulnerabili, îîncepuseraă saă bataă caî mpii, nu-sș i mai
gaă seau cuvintele. Perturbarea mintalaă se accentua îîn fiecare zi.
66
Uneori, cei care se spovedeau cu ataî t entuziasm izbucneau îîn
plaî ns. Plaî ngeau din pricina raă nii care se tot adaî ncea îîn ei.
Aceste lacrimi ne atingeau pe totși, deoarece cu totșii eram
raă nitși”.
IÎn spatele acestor campanii, a confesiunilor publice, a
sș edintșelor de studiu, se aflaă , atotstaă paî nitoare, umbra carcerii,
a torturii, a baă taă ii care interveneau la cea mai micaă ezitare. Dar,
la îînceputul lui 1952, sosesș te ordinul ca detșinutșii saă nu mai
recurgaă la mijloace de presiune fizicaă îîmpotriva altor detșinutși.
„De acum îînainte era interzis prizonierilor, sub amenintșare
de sanctșiuni, saă se mai slujeascaă de mijloace de constraî ngere
îîmpotriva colegilor lor. Autoritaă tșile îîsși rezervau dreptul
exclusiv de a tortura. Aveam saă aflu mai taî rziu caă doi factori
motivaseraă aceastaă reformaă . Mai îîntaî i, o interventșie
diplomaticaă a ambasadelor straă ine pe laî ngaă Ciu-En-Lai, dupaă
vizita îîn China a delegatșiei indiene condusaă de sora lui Nehru;
apoi, lupta dusaă îîn îînaltele sfere îîmpotriva celor trei mari
paă cate din administratșie sș i partid: birocratșia, «comandismul»
(uzul violentșei sistematice sș i constraî ngerii oarbe fatșaă de
mase), violarea legilor sș i a disciplinei”.
Evident, coincidentșele de date sunt tulburaă toare: la
îînceputul lui 1952, reeducarea cu torturi îînceteazaă îîn China;
pe la mijlocul aceluiasș i an, îîn îînchisoarea de la Gherla, unde se
aflaă reeducatorii venitși de la Pitesș ti, sosesș te un ordin
asemaă naă tor. Nu vom staă rui îînsaă pentru caă , repetaă m, n-avem
absolut nici un element care saă îîngaă duie ipoteza caă Bucuresș tiul
ar fi copiat Pekin-ul îîntr-o vreme îîn care modelul exclusiv era
Moscova. Nu e mai putșin adevaă rat caă sș i la Pitesș ti sș i la Pekin
principiul era acelasș i: a face din detșinutși caă laă ii fratșilor de
suferintșaă, a nu îîngaă dui ca celula saă fie un loc al solidaritaă tșii, al
odihnei interioare, al refacerii morale. A distruge fortșele
psihice ale prizonierului, obligaî ndu-l nu numai saă inventeze
67
crime, nu numai saă repete la nesfaî rsș it lucruri îîn care nu crede,
dar sș i saă devinaă caă laă ul celorlaltși.
Diferentșele existaă sș i ele. La Pitesș ti experientșa a fost îîmpinsaă
paî naă la limitele ei extreme, tortura neîîntreruptaă , care ducea la
dezintegrarea psihicaă a detșinutului. IÎn China, de pildaă , un Van
Coillie, dupaă ce a recunoscut toate crimele de spionaj posibile,
a putut paî naă la capaă t saă declare caă nu aprobaă materialismul
ateu. O astfel de rezistentșaă ar fi fost de negaî ndit la Pitesș ti. IÎntr-
o posibilaă sș i sinistraă emulatșie îîntre cele douaă sisteme de
reeducare, Pitesș tiul ar fi iesș it îînvingaă tor.
Caî nd Dries Van Coillie se urcaă pe vaporul care-l
îîndepaă rteazaă de China, se îîntaî lnesș te cu un grup de rusș i. Se
apropie de ei sș i le spune îîn englezesș te: „Venitși din Uniunea
Sovieticaă . Suntetși fratșii nosș tri. Trebuie saă sș titși caă eu sunt un
criminal. Altaă dataă , v-am vorbit de raă u. Dar, îîntre timp, mi s-au
deschis ochii. Am avut prilejul saă «studiez» îîn îînchisoare sș i
acum sș tiu tot ce au realizat fratșii nosș tri sovietici”.
Numai caă rusș ii de pe vapor erau rusș i albi. Van Coillie
continuaă : „Am îînceput saă analizez ceea ce spusesem: Credeam
cu adevaă rat? IÎn parte, da. IÎn parte, deloc. Vorbeam sub
impulsul unei psihoze de angoasaă sș i din obisș nuintșa de a repeta
ceea ce ni se afirmase de mii de ori. Dacaă apesș i pe butonul
«Uniunea Sovieticaă », robotul îîsși desfaă sș oaraă automat litania.
Peste sș ase sute de milioane de chinezi ar fi faă cut la fel, copiii de
8 ani, baă traî nii de 90 de ani sș i cei apartșinaî nd tuturor vaî rstelor
intermediare. Acesta este rezultatul spaă laă rii creierelor. Dar pe
maă suraă ce vorbeam cu oameni liberi sș i constataă m caă nimeni
nu maă spiona, îîncepeam saă arunc dupaă mine, bucataă cu bucataă ,
mecanismul constraî ngerii hipnotice. Redeveneam liber”.
IÎn 1964, caî nd apare cartea lui Van Coillie, este expulzat din
China un al doilea martor, Jean Pasqualini, care publicaă , îîn
1975 maă rturia sa asupra lagaă relor de concentrare chineze,
68
scrisaă îîn colaborare cu gazetarul american Rudolf Chelminski
sș i intitulataă , îîn traducerea francezaă , Prisonnier de Mao.
Paî naă îîn 1952, asș a cum a suferit-o Van Coillie, reeducarea
chinezaă prezenta, cum am vaă zut, numeroase asemaă naă ri cu cea
de la Pitesș ti. Asș a cum o traă iesș te, dupaă aceea, Pasqualini, faă raă
nici o torturaă sau violentșaă fizicaă , spaă larea creierilor, daă ,
paradoxal, mai multe rezultate. „Creierul” lui Van Coillie e mai
putșin „spaă lat” prin torturi, deci acela al lui Pasqualini, faă raă
torturi. Caî nd le apar maă rturiile, aceea a lui Van Coillie e ca un
tșipaă t de oroare, de repulsie, pe caî nd Pasqualini simte mereu
nevoia saă afirme caă el nu face nici un fel de polemicaă sș i, cu
toate caă cele relatate de el paă r extrase direct din cartea „1984”
a lui George Orwell, îîsși dedicaă volumul. Presș edintelui Mao Tse
Dun sș i generalului de Gaulle, care sș i unul sș i celaă lalt, au faă cut
foarte mult pentru mine, faă raă saă -sș i dea seama”. Generalul de
Gaulle îîl liberase faă raă saă sș tie, recunoscaî nd pe plan diplomatic
China comunistaă . Dar Mao? Saă fie doar o dovadaă de humor
negru la Pasqualini? Nu cu totul, deoarece el tșinea saă
avertizeze pe gazetari, la aparitșia caă rtșii: „IÎn decursul
detentșiunii mele, am dobaî ndit cunosș tintșe folositoare sș i, caî nd
am fost liberat, nu mai eram omul dinainte”.
S-ar putea vorbi aproape de o „spaă lare a creierilor”
exemplaraă , dacaă maă rturia lui Pasqualini nu sș i-ar contrazice, cu
fiecare raî nd, autorul, dezvaă luind o constantaă dublaă gaî ndire.
Faptul caă Pasqualini a raă mas, la zece ani de la eliberarea saă ,
victima, chiar sș i partșial, a unei astfel de dedublaă ri, pune serios
pe gaî nduri îîn ceea ce privesș te eficacitatea reeducaă rii chineze,
îînainte îînsaă de a vedea prin ce metode au obtșinut chinezii un
astfel de rezultat, trebuie situat martorul.
Din tataă francez sș i mamaă chinezoaicaă , Jean Pasqualini s-a
naă scut îîn China sș i a traă it numai acolo paî naă îîn 1957, caî nd a fost
arestat. Cu o diplomaă de tehnician specialist îîn masș ini-unelte,
69
el lucreazaă , imediat dupaă raă zboi, la misiunea militaraă
americanaă – de unde sș i arestarea sa. De îîndataă ce este arestat,
nu are îîn nici un fel intentșia saă reziste anchetatorilor saă i. E gata
saă maă rturiseascaă orice, numai caă nu sș tie ce. Anchetatorul saă u
ar fi putut saă se dispenseze saă -l ducaă îîntr-o salaă cu aparate de
torturaă : Pasqualini era dinainte dispus saă recunoascaă cele mai
imaginare paă cate. De fapt, sala nu era decaî t un „muzeu al
torturii” sș i anchetatorul nu-l dusese acolo decaî t pentru a-i
putea spune: „Cei care se slujesc de torturaă o fac pentru caă
sunt mai slabi decaî t victimele lor. Noi, dimpotrivaă , suntem mai
tari ca voi, iar metodele de care ne slujim sunt de o sutaă de ori
mai eficace”.
Principala metodaă prin care se obtșin nu numai maă rturisirile
prizonierilor, ci sș i laudele sincere pe care ei trebuie saă le aducaă
regimului comunist, se numesș te „îîncercarea” sau „proba”.
Aceastaă inventșie specific chinezaă , care combina intimidarea,
umilirea sș i epuizarea, era practicataă nu numai îîn îînchisorile
chineze, ci sș i îîn viatșa cotidianaă . Numai caă îîn îînchisoare
detșinutșii erau aceia care sș i-o aplicau singuri. Totși detșinutșii
dintr-o celulaă dezlaă ntșuindu-se asupra victimei sș i maltrataî nd-o
paî naă caî nd va ceda, principiul raă maî ne acela de la Pitesș ti. Faă raă
torturaă îînsaă . Or, dacaă la Pitesș ti, tortura explica totul, aici simpla
presiune psihicaă , - cu o singuraă conditșie: saă fie constantaă – e de
ajuns pentru a se obtșine praă busș irea moralaă . De fapt,
„îîncercarea” nu este practicataă mereu. Supravegherea sș i
denuntșul nu cunosc îînsaă pauzaă . Fiecare detșinut are propriul
saă u dosar tșinut de ceilaltși îîn care totul este notat, iar
perspectiva de a fi supus „îîncercaă rii” îîi apare tot ataî t de
groaznicaă – sau aproape – ca aceea a unui supliment de
condamnare. IÎn ce constaă „îîncercarea?
„… O maltratare intelectualaă exersataă colectiv îîmpotriva
unui singur om faă raă apaă rare, scrie Pasqnalini. Tehnica e extrem
70
de simplaă : un crescendo necrutșaător sș i oribil de urlete
dezlaă ntșuindu-se îîmpotriva victimei ca saă maă rturiseascaă , apoi,
la fiecare maă rturisire socotitaă insuficientaă , alte urlete.
Vacarmul care-i rupe timpanul dureazaă cu orele, iar
«îîncercarea» n-are limitaă îîn timp. La îînceput, chiar dacaă
victima spune adevaă rul, sau admite, prosternaî ndu-se sș i
umilindu-se, toate acuzatșiile care-i sunt aduse, oricare dintre
cuvintele sale va fi primit cu insulte sș i cu zbierete de
contradictșie. Bietul prizonier este îînconjurat de oameni care-l
privesc cu uraă sș i dispretș , urla sș i-l scuipaă îîn fatșaă, amenintșaîndu-l
cu pumnii. La sfaî rsș itul zilei, este dus îîntr-o celulaă sș i laă sat acolo
cu putșinaă hranaă sș i promisiunea caă a doua zi va fi sș i mai raă u. IÎn
celulaă este supravegheat de cel putșin un membru al brigaă zii
îînsaă rcinataă cu «îîncercarea» lui. Dupaă trei sau patru zile,
victima îîncepe saă inventeze orice fel de vinaă , numai saă fie
destul de monstruoasaă ca saă i se dea pace. Dupaă o saă ptaă maî naă ,
e gata saă spunaă sș i saă facaă orice i se cere. IÎn China, gaî ndirea are
tot ataî ta importantșaă ca sș i actșiunea, iar «îîncercarea» este arma
cea mai eficace pentru controlarea gaî ndurilor”.
„IÎncercarea” este una din realitaă tșile vietșii cotidiene sș i îîn
societatea civilaă chinezaă , unde cutiile de denuntș prolifereazaă îîn
toate orasș ele, asemaă naă toare cutiilor de scrisori. Aceleasș i cutii
existaă sș i îîn îînchisori sș i lagaă re. Denuntșul reprezintaă , bineîîntșeles,
piatra de temelie a îîntregului sistem. Directorii îînchisorilor
lanseazaă campanii de denuntșuri pentru a sprijini alte campanii
de reformaă ideologicaă . Faă raă a mai pomeni neîîncetatele
examene ideologice, bazate pe criticaă sș i autocriticaă . Pasqualini
rezumaă astfel regulile esentșiale ale examenului ideologic:
„Ideal ar fi ca spovedania saă fie spontanaă sș i voluntaraă , ca ea saă
se producaă automat, ca o reactșie fizicaă , îîn clipa chiar caî nd ai
îînfraî nt o regulaă sau ai faă cut o gresș ealaă . Caî nd lucrurile nu se
petrec astfel, atunci ceilaltși detșinutși trebuie saă «ajute» cu
71
raă bdare pe vinovat ca saă -sș i recunoascaă gresș elile sau crimele. IÎn
cazul caî nd «ajutorul» nu daă rezultatele asș teptate, vinovatul
trebuie criticat, respectaî ndu-se principiul: «nu avem nimic cu
vinovatul, ci numai cu vina sa». IÎn sfaî rsș it, dacaă toate celelalte
metode au esș uat, vinovatul trebuie pedepsit cu «îîncercarea»
sau carcera (…) Prima oaraă caî nd am vaă zut prizonieri
multșumind guvernului sș i gardienilor pentru pedepsele
primite, i-am privit cu uimire sș i dispretș . Mai taî rziu, caî nd, la
raî ndul meu, am trecut prin examenele ideologice, am devenit
asemenea lor, dar cu o micaă rezervaă mintalaă ; nu actșionam
astfel decaî t pentru a-mi salva pielea. Dar, paî naă la sfaî rsș it,
ajunsesem saă cred de-a binelea (…), iar atunci caî nd zelul meu
a fost recompensat prin semne de aprobare, am reactșionat
favorabil. M-am lansat din ce îîn ce mai avaî ntat îîn lungi
discursuri incoerente îîmpotriva imperialismului, îîmpotriva
revizionismului sovietic, asupra celui mai bun mod de a sluji
poporul sș i alte subiecte la ordinea zilei. Acordam din ce îîn ce
mai putșinaă atentșie felului meu de altaă dataă de a evalua obiectiv
viatșa, paî naă îîn momentul îîn care: am devenit cu totul straă in de
ratșionalismul rece pe care-l îînvaă tșasem îîn sș colile de misionari
catolici, pe caî nd eram copil. Suferisem «spalarea creierelor».
Sau poate maă adaptasem. Era mai usș or asș a”.
Jean Pasqualini conduce el îînsusș i „îîncercaă rile” la care sunt
supusș i camarazii saă i. Mai mult, el simte îîn gardienii îînchisorii
tot ataî tșia fratși sau paă rintși. IÎn ultimele luni de îînchisoare
devenise un prizonier model.
„IÎmi aduc aminte caă atunci caî nd gardianul Ten mi-a
reprosș at de a fi vorbit îîn celulaă , dupaă stingerea focului, am avut
remusș caă ri sincere. Mi-am zis caă poate am îîmpiedicat pe
camarazii mei saă doarmaă , ceea ce ar avea consecintșe asupra
productșiei, faă caî nd-o saă scadaă . (…) Iar vara, am luat obiceiul saă

72
merg descultș pentru a face economii guvernului: o pereche de
pantofi îîn minus”.
O reeducare total izbutitaă nu numai îîn ce-l privesș te pe
Pasqualini; majoritatea detșinutșilor joacaă jocul, iar solidaritatea
este zdrobitaă de denuntș . IÎn îînchisori, nu îînsaă sș i îîn lagaă re. Faă raă
saă explice contradictșia, Pasqualini o va descrie de-a lungul
paginilor din carte consacrate lagaă relor, îîn care solidaritatea
detșinutșilor pare ataî t de totalaă , îîncaî t a dispaă rut paî naă sș i
amintirea denuntșului. Prezentșa, de pildaă , îîntr-un cort, a unui
turnaă tor, reprezintaă o exceptșie.
IÎntr-un interviu acordat ziarului „Le Figaro” – din care am
mai citat – Pasqualini, comparaî nd „Arhipelagul Gulag” cu
lagaă rele chineze, face un tablou aproape idilic al acestora din
urmaă :
„IÎn Uniunea Sovieticaă , totul are drept scop saă umileascaă pe
detșinutși, saă -i distrugaă fizic. IÎn lagaă rele noastre nu existaă
brutalitaă tși. De-a lungul detentșiei mele, n-am vaă zut decaî t o
singuraă executșie, aceea a unui homosexual. Gardienii chinezi
nu sunt brute sadice, ci educatori, duhovnici. Pentru ei, omul
reprezintaă o bogaă tșie care nu trebuie sș tirbitaă . Gardienii sunt
incoruptibili. Ei maă naî ncaă mai bine decaî t detșinutșii, dar
diferentșa nu este enormaă . Iataă de ce îîntre gardieni sș i prizonieri
se stabilesș te o coexistentșaă pasș nicaă . IÎn anii caî nd maă aflam îîn
lagaă r, situatșia economicaă era dezastruoasaă . Dar, dacaă
munceam, eram mai bine hraă nitși decaî t tșaăranii. Uneori, vedeam
filme noi pe care locuitorii din Pekin nu le vaă zuseraă îîncaă ”.
Nu va fi prima oaraă caî nd Pasqualini îîl va dezmintși pe
Pasqualini. Nu sș tim cum vor fi fost atunci hraă nitși tșaăranii. Dar
Pasqualini consacraă pagini memorabile foametei care baî ntuia
printre detșinutși. Unii dintre ei ciuguleau boabele de porumb
nedigerate din balega cailor, altșii maî ncau viermii din balega
vacilor sș i boilor. Administratșia inventa „alimente de îînlocuire”
73
sș i le îîncerca pe detșinutși, printre care pasta de haî rtie, care
ducea la nisș te rezultate pe care renuntșaăm saă le descriem aici.
Cei mai slabi sau mai baă traî ni dintre prizonieri mureau pe
capete. E drept caă îîn lagaă rele chineze, contrar celor sovietice –
sau romaî nesș ti –, gardienii n-aveau dreptul saă bataă pe detșinutși.
IÎn schimb, detșinutșii nu dispuneau de nici o singuraă clipaă de
singuraă tate. Erau mereu ocupatși, caî nd nu munceau, cu „sș edintșe
de studiu”.
„Aceste interminabile sș edintșe de studiu sunt marea inventșie
chinezaă îîn materie de teorie penalaă sș i principala diferentșaă
îîntre lagaă rele chinezesș ti sș i cele sovietice. Un prizonier chinez
nu dispune îîn mod practic de absolut nici o clipaă pentru a
gaî ndi de capul lui”.
Ar raă maî ne evident de sș tiut care e cel mai raă u dintre rele,
brutalitatea gardienilor sau solicitudinea lor extremaă pentru a
te dezbaă ra de orice urmaă de gaî ndire personalaă . Mai
interesantaă îînsaă decaî t aceastaă inutilaă alegere îîntre douaă rele –
caî nd amaî ndouaă trebuie respinse ca faă caî nd parte din acelasș i
arhipelag al inumanului – ni se pare a fi „dubla gaî ndire” a lui
Pasqualini. Sau dubla lui consș tiintșaă. Reeducatul Pasqualini,
prizonierul model, care vede îîn gardieni duhovnici sș i fratși mai
mari, va fi acela care îîl va proteja pe un preot catolic. Nu numai
caă nu-l va denuntșa pentru rugaă ciunile spuse pe sș optite, dar îîl
va anuntșa de sosirea gardianului, îîn clipa îîn care oficia o slujbaă
de Craă ciun. Nu numai Pasqualini dar sș i totși ceilaltși prizonieri
din brigadaă îîl protejeazaă pe acest preot – caă ruia de altminteri
unii dintre ei i se sș i spovedesc – îîmpotriva unicului turnaă tor al
micii colectivitaă tși. Iar Pasqualini, pe cale saă moaraă , mai mult de
inanitșie decaî t de boalaă , este îîngrijit de colegii saă i de detentșie
care-sș i rup de la guraă pentru a-l salva. Sș i caî nd îîi îîntreabaă de ce,
primesș te urmaă torul raă spuns:

74
„Pentru caă esș ti francez, deci singurul dintre noi care are o
sș ansaă saă iasaă îîntr-o zi sș i saă povesteascaă ce se petrece aici”.
Saă fie raă spunsul unor reeducatși model, sau fraza tipicaă a
unor prizonieri, consș tientși de nefericitul lor statut de
prizonieri sș i care speraă ca îîntr-o zi lumea saă afle de soarta lor?
Maă rturia lui Pasqualini este un document unic pentru caă
descrie un semiesș ec sau o semireusș itaă : reeducare totalaă ,
spaă larea cu adevaă rat a creierilor, asș a cum a fost visataă de
autoritaă tșile chineze, n-a putut fi realizataă . Dar îîn acelasș i timp,
conditșionarea a fost destul de puternicaă pentru ca, la zece ani
dupaă ce a scaă pat din China, Jean Pasqualini saă scrie o carte îîn
care e incapabil saă tragaă concluziile propriilor sale experientșe.

***
„Fenomenul Pitesș ti” ni se pare a depaă sș i îîn oroare, din
fericire nu sș i îîn durataă , reeducarea de tip chinez. Paralela îîntre
aceste douaă experientșe de distrugere a psihismului se impune
de la sine, oricare ar fi explicatșiile acestui straniu paralelism
pe care le vor gaă si istoricii de maî ine.
Azi ne revenea nouaă , contemporanii acestei degradaă ri, ai
acestui proiect demonic (îîn sensul îîn care Malraux sș i Bernanos
discutau despre reaparitșia lui Satana, domnitor pe acest
paă maî nt, la lumina lagaă relor de concentrare), saă culegem
pentru memoria de maî ine cele caî teva elemente ce definesc
„fenomenul Pitesș ti”. Pentru necesitatea acestei memorii, nu ne
vom adresa, îîn îîncheiere, doar lui Soljenitșaîn, exploratorul prin
excelentșaă, descoperitorul noului continent al abjectșiei
totalitare moderne, Gulagul, ale caă rui dimensiuni le-a impus
unei consș tiintșe occidentale paî naă la el somnolentaă , ci sș i
Nadejdei Mandelstam, care sș i-a consacrat existentșa unei unice

75
straă danii: a smulge uitaă rii destinul lui Ossip Mandelstam, mort
îîntr-un lagaă r stalinist sș i o dataă cu el al unei îîntregi epoci.
„Nimeni nu ascultaă , gata, ne-am saă turat, tinerii nu mai sunt
interesatși de asș a ceva (…) Dar eu afirm caă nu existaă limitaă îîn
timp, caă trebuie mereu repetat acelasș i lucru, caă trebuie
readuse la suprafatșaă toate nenorocirile suferite sș i toate
lacrimile vaă rsate, pentru a face pe oameni saă îîntșeleagaă cauzele
celor îîntaî mplate sș i ale celor ce se mai îîntaî mplaă îîncaă . (…) Nu
maă intereseazaă nimic din asș a zisele «realizaă ri», îîmi staă ruie
prea tare îîn naă ri mirosul camerelor de gazare, prea mult îîn
memorie îînchisoarea, prea insistent îîn minte ignobila
literaturaă care sș tie ce trebuie saă arate sș i ce anume saă ascundaă .
(…) Azi e din nou interzis saă -tși amintesș ti trecutul sș i cu ataî t mai
mult saă vorbesș ti despre acest trecut. (…) S-a recunoscut mai
îîntaî i c-au fost comise caî teva «gresș eli», dar acum nu se mai
descoperaă nici o «gresș ealaă ». Dar potși oare considera drept
«erori» nisș te actșiuni care fac parte dintr-un sistem sș i care sunt
consecintșele tezelor fundamentale ale acestui sistem?”
Nimaă nui nu-i este îîngaă duit saă uite caă îîntre 1949 sș i 1952 s-a
desfaă sș urat îîn Romaî nia „experientșa” pe care am îîncercat s-o
descriem sș i caă , dintr-un arhipelag al ororii, una din cele mai
odioase insule s-a numit Pitesș ti.

76
77