Scurt istoric al jocului de fotbal

Din descrierile care ne-au parvenit de la popoarele antice, putem constata ca

înca din antichitate se cunostea jocul cu mingea, sub diferitele sale denumiri: tsukhu
(China), kemari (Japonia), sphera episkirios (Grecia), harpastum (Imperiul Roman).
În Evul Mediu, o amploare deosebita cunosc jocurile cu mingea desfasurate de catre
italieni (giuocco del calcio) si francezi (la soule), acestia preluând si dezvoltând jocurile
cu mingea, jocuri ce se apropie din multe puncte de vedere de jocul de fotbal. Toate
aceste jocuri cu mingea constituie însa doar niste premise pentru aparitia adevaratului joc
de fotbal, care îsi are originile în Anglia. Primele încercari de organizare ale jocului de
fotbal-rugby au fost efectuate în anul 1857, de catre Thomas Hughes, autorul primei carti
cu reguli ale acestui joc, care se practica cu mâna si piciorul. Sase ani mai târziu, are loc
despartirea acestui joc în alte doua jocuri: fotbal-rugby si fotbal asociatie. Primele jocuri
de fotbal se organizeaza în 1866, iar din anul 1871 s-au desfasurat cu regularitate
competitii oficiale. În anul 1881, în jocul de fotbal îsi face aparitia oficial arbitrul, iar în
anul 1885 se legifereaza profesionismul. În anii1899-1900 se înfiinteaza Federatia
Internationala de Fotbal Asociatie (F.I.F.A.), organism la care astazi sunt afiliate
numeroase federatii nationale de pe întregul mapamond. Federatia Româna de Fotbal
(F.R.F.) a fost înfiintata în anul 1930, sub tutela careia echipa nationala de fotbal a
României, participând la numeroase competitii internationale (C.M., CE., JO.), de multe
ori a adus satisfactii întregii natiuni, prin jocurile prestate si rezultatele înregistrate. Nu
exageram daca spunem ca fotbalul a devenit cel mai popular si cel mai raspândit dintre
toate sporturile practicate în întreaga lume, milioane de oameni din toate colturile lumii
fiind captati de jocul de fotbal, fotbalul fiind un adevarat fenomen de masa, amplificat la
scara mondiala. Raspândirea si popularizarea fotbalului rezida, fara îndoiala, în deosebita
atractivitate, care i-a conferit forta necesara spre a rezista de-a lungul timpului.
Astazi nu exista regiune de pe glob în care fotbalul sa nu fie învatat, cunoscut si practicat
cu pasiune.
1.2. Caracteristicile jocului de fotbal
Fotbalul este, fara discutie, cel mai popular, iubit si raspândit joc sportiv. Atractia catre
fotbal este determinata de existenta unor trasaturi si caracteristici proprii, care îl fac sa
aiba ceva în plus, ceva specific fata de celelalte discipline sportive. Milioane de tineri
sunt angrenati în practicarea lui organizata (baza de masa a performantei, performanta si
mare performanta) si cu caracter de odihna activa si recreere (agrement sportiv).
Dinamismul si rapiditatea actiunilor de joc, miscarea permanenta a jucatorilor, trecerile
rapide din aparare în atac, si invers, capacitatea marita de controlare a mingii prin
actiunile tehnico-tactice de o mare finete si eficienta, efectuate în mare viteza, sunt doar
câteva dintre caracteristicile si totodata imperativele fotbalului actual pe arena
internationala.
1.3. Caracteristicile efortului fizic
Alergarea cu mingea, necesitatea de a ajunge adversarul care a scapat singur spre poarta,
de a fi primul la minge, demarcajul surprinzator în atac, anticiparea fazelor de joc,
alegerea solutiei optime, toate acestea, efectuate în conditii de criza de timp si spatiu, sunt
aspecte ale jocului care impun indici sporiti de dezvoltare a calitatilor motrice la
fotbalisti.
Sintetizând caracteristicile si dificultatile efortului fizic impuse de joc sau de programul
competitional, putem desprinde urmatoarele:
• jocul cu durata mare (90 minute, uneori chiar 120), terenul de dimensiuni foarte mari
(aproximativ 50/l00 m), conditiile atmosferice variate solicita organismul fotbalistilor
mult mai intens decât în alte jocuri sportive, acestia parcurgând, pe durata unei partide, cu
diferite intensitati, distante de l0-12 km;
• efortul depus de fotbalisti pe durata unei partide se încadreaza în categoria eforturilor
mari si foarte mari, alternând perioade de efort aerob cu perioade de efort anaerob;
• complexitatea efortului rezida si în caracteristica controlului mingii cu piciorul,
membrele inferioare fiind solicitate atât pentru sustinere, cât si pentru executia
procedeelor tehnice cu mingea;
• competitiile se desfasoara pe o perioada lunga de timp (toamna – turul, primavara –
returul), acest fapt impunând si aspectul bianual al formei sportive;
• meciurile se desfasoara ritmic, la intervale de o saptamâna, impunând astfel o solicitare
si o pregatire ritmica pe cicluri saptamânale.
Astfel, procesul instructiv-educativ trebuie bine organizat, iar alegerea metodelor si
mijloacelor de realizare trebuie facuta cu seriozitate, în caz contrar, ajungându-se la
accidente, oboseala, supraantrenamente sau plafonare.
1.4. Caracteristicile tehnicii:
• multilateralitatea tehnicii – în fotbalul modern toti jucatorii trebuie sa cunoasca o gama
larga de procedee tehnice (specifice postului sau, dar si altor posturi, de exemplu, jocul
portarului);
• folosirea piciorului si uneori a capului pentru controlul mingii si marcarea golului;
• accesibilitate pentru copii si începatori, concretizata în reducerea suprafetelor de joc si a
numarului de jucatori, regulament simplificat, minge mai mica si mai usoara;
• dinamismul tehnicii – ingeniozitatea, spontaneitatea, inteligenta si talentul unor jucatori
de exceptie determina aparitia unor noi procedee tehnice, prin impunerea stilului
personal;
• necesitatea începerii pregatirii timpurii – atragerea, selectia si pregatirea generala a
copiilor la o vârsta frageda permit însusirea unui numar mai mare de procedee tehnice;
• învatarea absolut corecta a tehnicii de baza – vârsta copilariei favorizeaza însusirea mai
temeinica a procedeelor tehnice, precum si corectarea celor gresit însusite, caracteristica
ce se pierde mai târziu;
• procesul de pregatire are loc în conditii diverse climaterice si de stare a terenului,
conform situatiilor concrete în care se desfasoara competitiile oficiale;
• tehnica jocului de fotbal este precisa, fina si supla, în vederea controlarii mingii în criza
de spatiu si timp; de aici rezida, în realitate, complexitatea, spectaculozitatea tehnicii
folosite în jocul modern;
• dificultatea tehnicii este data de controlul mingii cu ambele picioare, alternativ.
Abilitatea cu care unii jucatori folosesc în egala masura fiecare picior, pentru intrarea în
posesie, pase sau suturi spre poarta, se constituie într-un obiectiv important pentru orice
antrenor, în pregatirea jucatorului polivalent. Complexitatea tehnicii creste o data cu
aparitia adversarului si cu cresterea vitezei de deplasare si executie, cu si fara minge;
• unele dintre procedeele tehnice de baza devin stereotipuri, printr-o pregatire asidua si
competenta, permitând jucatorului sa priveasca câmpul de joc si eliberându-l de
urmarirea si controlul mingii;
• tehnica este spectaculoasa, prin executiile de exceptie si angajamentul în lupta pentru
minge.
1.5. Caracteristicile tacticii:
• este rationala (gândirea tactica). Pregatirea fiecarei actiuni, prin anticiparea acesteia,
duce la executarea celor mai eficiente procedee tehnice sau actiuni tactice. Eficienta
actiunilor individuale si colective este determinata de aportul selectiv si creator al
ratiunii;
• este interconditionata multiplu, fiind dependenta de valoarea capacitatii motrice
generale si specifice, de nivelul de însusire a tehnicii, de cunostintele teoretice si de
profilul psihologic;
• este elastica. Desi pentru fiecare meci se adopta un anumit plan tactic, acesta se poate
schimba în functie de diferite situatii care pot interveni pe parcursul meciului (conditii
meteo, valoarea adversarului);
• este evolutiva, determinata de noi tendinte în plan teoretic si metodic, de aparitia unor
noi procedee tehnice (stilul personal), de modificari ale regulamentului de joc, toate
acestea contribuind la evolutia tacticii.
1.6. Fotbalul în cadrul educatiei fizice si sportului
1.6.1. Obiectul disciplinei sportive fotbal:
• studiaza continutul jocului de fotbal sub aspect fizic, tehnic, tactic, teoretic, psihologic;
• studiaza istoricul, evolutia si tendintele jocului de fotbal modern;
• colaboreaza cu celelalte discipline sportive, preluând anumite concepte,
metode, mijloace etc.;
• colaboreaza cu alte discipline stiintifice (igiena sportiva, fiziologia sportiva, psihologia,
pedagogia, sociologia si biomecanica, biochimia, cibernetica, statistica, matematica etc.);
• studiaza regulamentul de joc si impune interpretarea corecta a acestuia;
• stabileste principii, metode si mijloace pentru îmbunatatirea performantelor în jocul de
fotbal.
1.6.2. Fotbalul ca mijloc al educatiei fizice
Multiplele valente instructive si educative ale fotbalului au determinat cuprinderea lui în
programa scolara de educatie fizica si în diferitele forme de organizare a activitatii
fotbalistice scolare.
Jocul de fotbal formeaza deprinderi psihosomatice specifice, simple, accesibile si
atractive, pe fondul unor solicitari fizice si psihice, cu un deosebit caracter educativ. Din
aceste motive, jocul de fotbal este considerat un important mijloc al educatiei fizice, care
rezolva pozitiv unele din sarcinile acesteia în mediul scolar. Introdus în toate formele de
învatamânt, datorita calitatilor sale formative si practicat în mod stiintific, contribuie la
întarirea sanatatii, la dezvoltarea multilaterala a capacitatilor psihice si fizice, la însusirea
unor deprinderi tehnice si actiuni tactice necesare practicarii fotbalului.
Întrebari pentru verificare:
Cum se numeau jocurile cu mingea în antichitate ? Dar în Evul Mediu, mai
ales la italieni si francezi, unde au cunoscut o dezvoltare mai ampla?(Raspuns:1,
p.10-16; 2, p.9);
În ce an s-au organizat primele jocuri de fotbal ? (Raspuns:1, p.10-16; 2,
p.10);
Când s-au înfiintat F.I.F.A. si F.R.F. ? (Raspuns: 1, p.10-16; 2, p.10);
Enumerati caracteristicile efortului fizic în jocul de fotbal (Raspuns: 1,
p.10-16);
Prin ce se caracterizeaza tehnica si tactica în jocul de fotbal ? (Raspuns: 1,
p.10-16; 2, p.84-85);
Cu se ocupa obiectul disciplinei sportive fotbal ? (Raspuns: 1, p.10-16);
Cum este tratat jocul de fotbal în cadrul educatiei fizice si sportului ?
(Raspuns: 1, p.10-16).
Capitolul 2. TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL
2.1. Generalitati
Dupa specialistii domeniului, tehnica reprezinta ansamblul de deprinderi motrice
specifice ca forma si continut, care se desfasoara dupa legile activitatii nervoase
superioare si ale biomecanicii, folosite în scopul practicarii cu randament maxim a
jocului. Pornind de la aceasta definitie, putem defini tehnica jocului de fotbal ca fiind
ansamblul mijloacelor specifice jocului de fotbal, prin intermediul carora jucatorii
realizeaza, pe de o parte, actiunile cu mingea (controlul si circulatia acesteia), iar pe de
alta parte, manevrele (cu si fara minge) necesare actionarii si cooperarii eficiente,
rationale, în vederea atingerii scopului urmarit. Tehnica se compune din elemente si
procedee tehnice. Elementele tehnice reprezinta formele generale motrice cu si fara
minge, specifice jocului de fotbal, printre care amintim: intrarea în posesia mingii,
pastrarea mingii, transmiterea mingii, alergarile, schimbarile de directie, sariturile etc.
Pentru concretizarea si adaptarea elementelor tehnice la diferite situatii specifice jocului,
se aplica diferite procedee tehnice. Procedeele au o structura generala a miscarii
asemanatoare în cadrul elementului respectiv. Prin procedee tehnice se întelege un
complex de miscari ale segmentelor, executate într-o succesiune rationala în scopul
realizarii unei actiuni intervenite în cursul jocului. Ele reprezinta deci modalitatile
concrete de realizare a elementelor tehnice, executate dupa legile activitatii nervoase
superioare. Câteva exemple de procedee tehnice: preluarea mingii rostogolite, cu partea
interna a piciorului; deposedarea de minge prin atac din fata; lovirea mingii cu interiorul
piciorului (latul); lovirea mingii cu capul de pe loc, cu un picior înainte.
2.2. Sistematizarea tehnicii jocului de fotbal
Tehnica jocului de fotbal cuprinde urmatoarele elemente tehnice:
A. Elemente tehnice fara minge:
Alergari, schimbari de directie, caderi, ridicari, sarituri, opriri.
B. Elemente tehnice cu minge
Intrarea în posesia mingii: preluarea mingii; deposedarea adversarului de minge.
Pastrarea mingii: protejarea mingii; conducerea mingii; miscarea înselatoare.
Transmiterea mingii: lovirea mingii cu piciorul; lovirea mingii cu capul; aruncarea de la
margine.
C. Elemente tehnice ale portarului: pozitia fundamentala; deplasarea în teren; prinderea
mingii; boxarea mingii; devierea mingii; blocarea mingii; repunerea mingii în joc cu
mâna si piciorul. La rândul lor, aceste elemente tehnice dispun de urmatoarele procedee
tehnice de aplicare practica:
a. Preluarea mingii: cu partea interioara a piciorului; cu partea exterioara a piciorului; cu
siretul prin amortizare; cu coapsa prin amortizare; cu capul prin amortizare; cu talpa din
ricosare.
b. Deposedarea de minge: prin atac din fata; prin atac din lateral; prin atac din spate.
c. Protejarea mingii: de pe loc; din miscare.
d. Conducerea mingii: cu interiorul piciorului; cu exteriorul piciorului; cu siretul.
e. Miscarea înselatoare: cu trunchiul; cu piciorul; cu capul (cu privirea).
f. Lovirea mingii cu piciorul: cu interiorul piciorului (latul); cu siretul interior; cu siretul
exterior; cu exteriorul piciorului; cu vârful piciorului; cu calcâiul; cu genunchiul;
aruncarea mingii cu piciorul; lovirea mingii din demi-vole; lovirea mingii din vole;
lovirea mingii din foarfeca.
g. Lovirea mingii cu capul: de pe loc; din saritura; din alergare; din plonjon.
h. Aruncarea mingii de la margine: de pe loc; cu elan.
i. Elementele tehnice ale jocului portarului:
Pozitia fundamentala: înalta, medie, joasa;
Deplasarile în teren: porniri, opriri, cu pas adaugat, alergari, întoarceri, sarituri, caderi,
ridicari;
Prinderea mingii:venita de jos fara plonjon; venita la înaltimea genunchiului, fara
plonjon; cu traiectorie înalta, fara plonjon (Fig.1); venita pe jos din lateral, cu plonjon
(Fig.2); cu traiectorie înalta cu plonjon;
Fig. 1; Prinderea mingiilor înalte de catre portar: a) faza întâi: portarul se pregateste
pentru prinderea mingii, începutul sariturii cu bataia pe un picior; b) faza a doua: mingea
este prinsa la înaltimea maxima a sariturii portarului. Priviti cu atentie pozitia corecta a
mâinilor; c) faza a treia: începutul aterizarii; bratele se lasa în jos, mâinile se deplaseaza
pe minge, pregatindu-se s-o cuprinda cât mai bine; d) faza a patra: portarul revine pe
pamânt, iar cuprinderea sigura a mingii e încheiata (chiar o aterizare nereusita nu va
provoca pierderea mingii); e) faza a cincea: mingea este bine tinuta, portarul e pregatit sa
se deplaseze înainte, la dreapta sau la stânga.
Fig. 2. Prinderea unei mingi joase cu plonjon a,b,c – cadere prin rostogolire, dupa care
mingea e trasa spre abdomen o data cu ducerea piciorului stâng înainte.
Blocarea mingii:
Boxarea mingii:de pe loc,din saritura,din plonjon cu o mâna si cu 2 mâini;(Fig.3.) a. b. c.
Devierea mingii: de pe loc, din saritura, din plonjon;
Repunerea mingii în joc:
• cu mâna: prin lansare de jos, prin aruncare pe deasupra umarului, prin lansare laterala,
prin rotarea bratului;
• cu piciorul: de pe sol, din demi-vole (drop), din vole.
Dupa cum se observa, tehnica dispune de numeroase procedee de punere în aplicare,
varietatea acestora oferind jucatorilor posibilitati multiple de manifestare pe teren în jocul
cu si fara minge.
2.2.1. Intrarea în posesia mingii
Preluarea mingii cu partea interioara a piciorului (cu talpa si partea interioara).
a. Descriere. Miscarea începe prin adoptarea unei pozitii corecte fata de mingea care se
îndreapta catre jucator. La preluarea mingii rostogolite, prima miscare se face pentru
luarea pozitiei fata de minge. Jucatorul se plaseaza pe directia sosirii mingii, piciorul de
sprijin (stângul) fiind usor flexat din genunchi, umarul stâng este pozitionat usor înainte
bratele usor ridicate în lateral.
Fig. 3. Portarul boxeaza mingea. De remarcat pozitia corecta a pumnilor.
Piciorul drept este rasucit din sold, cu axa longitudinala perpendiculara pe directia
mingii. Contactul cu mingea se face cu latul prin retragerea spre înapoi a piciorului
(prin amortizare, fie prin exercitarea unei miscari din înapoi spre înainte, executie
mai eficienta, care îi permite jucatorului sa continue actiunea în viteza).
b. Utilizare tactica. Acest procedeu tehnic se executa la schimbarea directiei de joc sau în
pregatirea finalizarii.
c. Greseli frecvente: piciorul de sprijin nu este pe directia pe care urmeaza sa se transmita
mingea si contactul cu mingea se face prin miscari rigide, de multe ori mingea sarind din
piciorul jucatorului.
Fig. 4
a) – Preluarea mingii care vine paralel cu pamântul din stânga
spre jucator, cu parte exterioara a piciorului. b) – Preluarea mingii venita
de sus, cu talpa piciorului. c) – Preluarea mingii venita de sus,
cu partea interioara a piciorului.
a) b) c)
Fig. 5
A. Preluarea cu talpa a mingii care se rostogoleste spre jucator; a) pozitia initiala; b)
pozitia finala. B. Preluarea mingii care vine paralel cu pamântul la mica înaltime, cu
partea exterioara a piciorului.
Preluarea mingii cu pieptul prin amortizare (cu capul)
Fig. 6. Preluarea mingii cu pieptul:
a) pozitia initiala (înainte de preluarea mingii):
b) pozitia jucatorului în momentul preluarii.
Fig. 7. Preluarea mingii cu capul:
a) pozitia initiala;
b) pozitia jucatorului în momentul preluarii.
a. Descriere. La apropierea mingii, trunchiul este arcuit din sold, picioarele usor flectate
din genunchi. La contactul cu pieptul jucatorului, acestea amplifica extensia corpului,
amortizând astfel viteza mingii. Bratele tinute în lateral contribuie la echilibru si la
amortizare
b. Utilizare tactica – la mingi cu traiectorie înalta, la schimbarea directiei de joc si la
finalizare, pentru pregatirea sutului.
c. Greseala cea mai frecventa – jucatorul adopta o pozitie prea rigida, facând ca mingea
sa ricoseze la distanta.
Deposedarea adversarului prin atac din fata
a. Descriere. Acest procedeu de deposedare este cel mai simplu dintre cele trei. Jucatorul
aflat în aparare se apropie de posesorul mingii prin miscari de tatonare. În momentul
efectuarii deposedarii, aparatorul interpune latul între minge si aparator, presând cu
pieptul asupra adversarului. Greutatea este pe piciorul de sprijin, astfel încât piciorul de
atac sa poata interveni succesiv, pâna când mingea este îndepartata de adversar.
b. Utilizare – la întârzierea atacului advers, pentru ca jucatorii proprii sa se poata grupa în
aparare si pentru a intra în posesia mingii.
a) b) A. B.
c. Greseli frecvente:
• aparatorul ia contact cu adversarul înainte sa atinga mingea, producând fault;
• aparatorul are privirea spre adversar si miscarile acestuia si nu spre minge, putând fi
usor fentat.
Deposedarea adversarului prin atac din lateral
a. Descriere. Acest procedeu este utilizat când aparatorul si atacantul se afla în lupta
directa, corp la corp. Deposedarea se efectueaza prin apropierea si înclinarea corpului
spre adversar, piciorul de sprijin este asezat aproape de minge, iar piciorul de atac
încearca scoaterea mingii din posesia adversarului.
b. Utilizare – pentru intrarea în posesia mingii si pentru a temporiza jocul.
c. Greseli – actiunea de deposedare este efectuata cu întârziere si presiunea exercitata prin
greutatea corpului asupra adversarului este prea mare, producând fault.
2.2.2. Pastrarea mingii
Protejarea mingii de pe loc si din deplasare
a. Descriere. Protejarea mingii consta într-o serie de miscari cu trunchiul, bratele si
picioarele, în vederea tinerii adversarului la distanta, împiedicându-l pe acesta sa intre în
posesia mingii. Protejarea mingii pe loc consta în tinerea mingii sub talpa piciorului, în
timp ce corpul se roteste în jurul piciorului de sprijin, bratele tinând adversarul la
distanta. Protejarea mingii din deplasare se efectueaza prin conducerea mingii cu piciorul
opus directiei din care se apropie adversarul, bratul de pe partea adversarului fiind ridicat
si flexat pentru a-l tine pe acesta la distanta de minge.
b. Utilizare – în situatii de temporizare a jocului, când posesorul mingii nu are cui
transmite mingea si în patrunderi individuale spre poarta adversa.
c. Greseli – executantul este atent mai mult la adversar decât la minge sau corpul are o
pozitie prea înalta.
Conducerea mingii
a. Descriere. Conducerea mingii este elementul tehnic prin care jucatorul cu mingea se
deplaseaza în teren prin lovirea si împingerea repetata a acesteia. Lovirea mingii se poate
realiza cu interiorul sau exteriorul piciorului sau cu siretul, diferentele dintre cele trei
procedee fiind nesemnificative. Miscarea consta dintr-o alergare naturala, trunchiul este
drept, putin aplecat înainte si usor rasucit în directia piciorului de sprijin.
b. Utilizare – în scopul depasirii adversarului.
c. Greseli – glezna piciorului de lovire a mingii este încordata sau mingea este lovita prea
tare sau prea încet.
Fig. 8.
a) – Conducerea mingii înainte, prin loviri aplicate înainte de asezarea piciorului pe
pamânt.
b) – Conducerea mingii cu lovirea ei la începutul executarii unui pas de alergare. Atacul
adversarului din stânga este îngreunat în aceasta pozitie.
c) – Conducerea mingii spre dreapta cu exteriorul piciorului.
Miscarea înselatoare
a. Descriere. Miscarea înselatoare este elementul tehnic care permite jucatorului posesor
al mingii sa depaseasca adversarul direct, prin diferite manevre care îl deruteaza pe
acesta. Se poate realiza prin urmatoarele procedee:
• cu piciorul, prin treceri succesive ale piciorului peste si pe lânga minge, dând impresia
trimiterii mingii în alta directie decât cea reala;
• cu trunchiul prin trecerea centrului de greutate de pe un picior pe celalalt, lasând
impresia unor deplasari reale;
• cu capul (privirea), prin orientarea privirii într-o directie si trimiterea mingii în alta
directie.
b. Utilizare: la protejarea mingii, în depasirile individuale si în schimbarea directiei de
joc.
c. Greseli: miscarile nu sunt convingatoare, corpul are o pozitie prea înalta, viteza
miscarilor este redusa.
Fig. 9.
a) faza întâi: din atitudinea jucatorului reiese ca va lovi mingea în stânga;
b) faza a doua: în loc sa loveasca mingea, în ultima clipa jucatorul trece piciorul pe
deasupra ei si se pregateste sa se deplaseze spre stânga;
c) faza a treia: jucatorul stând pe piciorul drept e gata pentru o saritura brusca, înainte si
spre stânga, piciorul stâng se va duce brusc înainte;
d) faza a patra: piciorul stâng ducându-se brusc înainte se asaza în fata si la stânga
mingii;
e) faza a cincea: fenta e terminata, jucatorul e gata sa se deplaseze în partea opusa, având
mingea în posesia sa.
2.2.3. Transmiterea mingii
Lovirea mingii cu piciorul
Desi exista o mare varietate de procedee tehnice de lovire a mingii cu piciorul, toate
acestea au câteva elemente comune, si anume:
a. Elanul jucatorului, preparator pentru lovire, depinde de distanta la care se doreste sa se
transmita mingea si de forta loviturii.
b. Piciorul de sprijin, prin pozitionarea sa (în lateral si putin înapoia mingii) asigura
directia si traiectoria mingii.
c. Pozitia corpului. Datorita elanului, corpul are o miscare spre înainte, este usor aplecat,
umerii sunt adusi înainte. Umerii si bratele încep o miscare de pivotare în directia
piciorului de lovire. Bratul opus piciorului de lovire va ajunge
în fata corpului, ajutând la echilibrare.
d. Piciorul de lovire este îndoit din articulatia soldului si flexat din genunchi.
El executa o miscare de pendulare spre înainte, în momentul loviturii producânduse
extensia genunchiului. Pendularea asigura distanta si traiectoria executiei.
e. Miscarea bratelor contribuie la efectuarea miscarii de lovire, asigurând
totodata echilibrul în momentul lovirii.
Lovirea mingii cu siretul plin si cu interiorul piciorului
a. Descriere. Alaturi de caracteristicile generale prezentate anterior, mentionam ca mingea
va fi lovita în mijlocul circumferintei, cu piciorul întins si încordat (cu siretul plin) si cu
latul (interior).
b. Utilizare – în schimbarea directiei de joc, în lansarea unui contraatac, în executia
suturilor la poarta si în executarea paselor cu precizie (cu latul).
c. Greseli – piciorul de sprijin nu este corect pozitionat, glezna nu este încordata,
trunchiul este înclinat pe spate, mingea având o traiectorie înalta.
Fig. 10
a) – Pozitia caracteristica în timpul executarii lovirii cu elan, cu siretul plin.
De observat pozitia corecta a piciorului de sprijin. b) – Piciorul drept privit din spate în
timpul lovirii cu siretul plin. Coapsa piciorului care loveste este înainte, gamba ramasa în
urma. Unghiul ascutit, format de catre coapsa si gamba, se pastreaza pâna la limita
posibilitatii. c) – Lovirea cu siretul plin executata cu piciorul stâng privita din lateral. De
observat pozitia corecta a piciorului de sprijin si a piciorului care loveste.
Fig. 11
a) – Lovirea cu partea interioara a piciorului (cu latul). Partea cu care se executa lovirea.
b) Lovirea cu partea interioara a piciorului. Lovirea unei mingi statice cu elan liniar. c)
Lovirea cu partea interioara a piciorului. Lovirea oblica.
a) b) c)
a) b) c)
Lovirea mingii cu capul
Ca si la lovirea mingii cu piciorul, în executia acestui element tehnic se pot distinge mai
multe componente care concura la realizarea sa eficienta:
a. Actiunea capului si trunchiului este conditionata de procedeul de lovire a mingii (cu
fruntea, cu partile laterale, cu partea posterioara). Cel mai întâlnit procedeu de lovire este
cel cu fruntea, care consta dintr-o miscare înapoi, urmata de o revenire rapida spre
înainte, în aceasta faza producându-se lovirea mingii.
b. Actiunea bratelor are rolul de a asigura echilibrul în timpul executiei si, totodata, de a
mari forta de lovire a mingii.
c. Actiunea picioarelor asigura realizarea elanului si a bataii si, în final, revenirea pe sol.
d. Elanul poate fi din mers sau din alergare.
e. Bataia, în cazul în care lovirea se face cu desprindere de pe sol, se poate efectua pe un
picior sau pe ambele picioare.
f. Aterizarea are loc pe unul sau pe ambele picioare, în functie de saritura realizata,
asigurând reechilibrarea corpului dupa lovitura.
În continuare vom exemplifica prin procedeul de lovire a mingii cu capul din saritura cu
bataie pe un picior, considerând ca acesta este cel mai des utilizat.
Lovirea mingii cu capul din saritura cu bataie pe un picior
a. Descriere. Miscarea începe cu efectuarea elanului. Urmeaza apoi bataia, prin extensia
puternica a genunchiului si gleznei, care asigura desprinderea de pe sol. Trunchiul începe
miscarea de arcuire spre înapoi, urmata de o miscare energica spre înainte, în momentul
maxim al sariturii efectuându-se lovirea mingii cu

b. Utilizare – în respingerea unui atac advers si în atac la constructie sau la

finalizare.
c. Greseli – efectuarea sariturii în contratimp sau lipsa de coordonare în efectuarea
miscarilor.
Fig. 12. Lovirea cu fruntea din saritura:
a) prima faza – saritura si elanul pentru lovirea cu fruntea; bataia este executata cu
piciorul drept, corpul extins; înainte de a executa aceasta lovire, capul se duce mult
înapoi; b) faza a doua: momentul executarii lovirii;
c) faza a treia: dupa ce lovirea a fost executata.
Fig. 13. Lovirea mingii cu capul de pe loc
a) – Lovirea cu fruntea, în jos.
b) – Lovirea cu partea laterala a capului, în jos si în lateral.
Aruncarea de la margine
a. Descriere. Acest element tehnic intervine în timpul jocului atunci când mingea a
parasit suprafata de joc pe la linia de margine. Executia se poate efectua de pe loc sau cu
elan, cu un picior înainte sau cu picioarele pe aceeasi linie. Vom analiza procedeul de
aruncare a mingii de la margine de pe loc, cu picioarele pe aceeasi linie:
• Priza – mingea se tine cu ambele mâini, cu degetele pe suprafata posterioara;
• Mâinile au o miscare dinspre înapoi spre înainte, pe deasupra capului;
• Trunchiul realizeaza o extensie, urmata de o flexie rapida, asigurând elanul aruncarii;
• Picioarele sunt pozitionate pe sol pe aceeasi linie, usor departate în afara liniei de
margine; greutatea corpului este uniform repartizata pe ambele picioare.
b. Utilizare:
• la aruncarea de la margine;
• poate constitui, un avantaj, neexistând pozitie de ofsaid;
• este singurul procedeu care se executa cu mâna, crescând astfel precizia executiei.
c. Greseli – mingea este aruncata cu o singura mâna, mâinile actioneaza prin lateral, unul
sau ambele picioare sunt ridicate de pe sol.
Întrebari pentru verificare:
Care este definitia tehnicii jocului ? (Raspuns: 1, p.20-36; 2, p.78);
Care sunt elementele tehnice ale jocului de fotbal ? (Raspuns: 1, p.20-36;
2, p.79-84);
Descrieti câte un procedeu tehnic principal la intrarea în posesia mingii si
la pastrarea mingii (Raspuns: 1, p.20-36);
Descrieti elementele comune ale procedeelor tehnice de lovire a mingii cu
piciorul si prezentati lovirea mingii cu siretul plin (Raspuns: 1, p.20-36);
Descrieti elementele comune ale procedeelor tehnice de lovire a mingii cu
capul si prezentati lovirea mingii cu capul din saritura cu bataie pe un picior
(Raspuns: 1, p.20-36).
a) b)
16
Capitolul 3. TACTICA JOCULUI DE FOTBAL
Tactica jocului de fotbal cuprinde totalitatea actiunilor individuale si colective, organizate
si coordonate unitar si rational, desfasurate în aparare si atac, în limitele regulamentului
de joc si ale eticii sportive, valorificând calitatile jucatorilor proprii, precum si lipsurile
din pregatirea adversarilor, în vederea obtinerii victoriei.
3.1. Actiuni tactice în atac si aparare
Actiunile tactice reprezinta componenta cea mai concreta a tacticii de punere în aplicare a
tacticii jocului de fotbal.
Actiunile tactice includ un sistem de structuri, actiuni înlantuite, care implica efectuarea
unor combinatii, scheme sau initiative cu scopuri bine determinate.
În cadrul actiunilor tactice, distingem actiuni tactice individuale si colective, desfasurate
în atac si în aparare, în functie de numarul de jucatori participanti.
3.1.1. Actiuni tactice individuale în atac
a. Demarcajul este actiunea tactica individuala pe care jucatorul în atac o efectueaza
pentru a scapa de sub marcajul adversarului direct si de a ocupa o pozitie libera.
Demarcarea se prezinta sub doua forme:
• demarcarea directa – atacantul scapa de marcajul adversarului direct prin o serie de
manevre întreprinse de el însusi;
• demarcarea indirecta – atacantul este eliberat de adversar printr-o actiune a unui
coechipier, care atrage spre el adversarul direct al atacantului.
Pentru a realiza demarcarea, atacantul trebuie sa actioneze în viteza si la momentul
optim, sa fie permanent atent la joc, sa se deplaseze spre spatii libere.
b. Depasirea individuala este actiunea prin care posesorul mingii trece de unul sau mai
multi adversari, prin intermediul procedeelor tehnice si prin valorificarea unor calitati
motrice. Pentru reusita depasirii, trebuie avute în vedere urmatoarele aspecte: valoarea
adversarului direct, viteza de executie, tehnicitatea executantului.
c. Deplasarea pe pozitii viitoare este o actiune tactica individuala fara minge, care implica
din partea executantului capacitatea de apreciere a situatiei din teren, gândire tactica,
precum si anticiparea actiunilor adversarilor si coechipierilor. Se observa, deci, ca un rol
important în reusita acestei actiuni tactice îl are nu numai cel care efectueaza deplasarea,
ci si posesorul mingii, care trebuie sa înteleaga actiunea acestuia si sa efectueze pasa pe
directia si cu intensitatea corespunzatoare.
Deprinderea acestei actiuni tactice trebuie realizata în cadrul antrenamentelor, prin
sugerarea de catre antrenor a momentului si a directiei spre care se face deplasarea, apoi
acest lucru trebuie realizat de catre jucator, fara sprijinul antrenorului, prin
constientizarea actiunii întreprinse si printr-o buna gândire tactica, dobândite prin
experienta acumulata.
d. Loviturile libere reprezinta situatii deosebit de favorabile echipei aflate în atac, atunci
când sunt acordate în apropierea suprafetei de pedeapsa adverse si, mai ales, atunci când
echipa dispune de un executant foarte bun al acestora.
3.1.2. Actiuni tactice colective în atac
a. Pasa este cea mai simpla actiune tactica colectiva de atac si consta în transmiterea
mingii catre un coechipier. Pentru a fi eficienta, pasa trebuie sa fie efectuata în timp util,
sa aiba traiectorie, directie si viteza care sa-i permita celui care primeste mingea sa
continue atacul cât mai rapid.
Pasa prezinta o gama larga de procedee prin care se poate concretiza, pe care le
prezentam în continuare, în cadrul unei clasificari a paselor:
• dupa distanta: pasa scurta, medie, lunga;
• dupa directie: pasa înainte, în diagonala, în lateral, înapoi;
• dupa traiectorie: pasa pe jos, semiînalta, pe sus (cu bolta);
• dupa pozitia coechipierului: pasa la picior, pe pozitie viitoare.
Pasa scurta este cel mai des utilizata, oferind cea mai mare precizie (Ex.: pentru aducerea
mingii din aparare în atac, la un-doi etc.).
Pasa medie se foloseste de obicei în atacul rapid, în initierea si organizarea atacului, la
contraatacul cu intermediar.
Pasa lunga, în functie de situatia în care se afla executantul (atac, aparare), este de mai
multe feluri:
• degajarea – executata de portar sau fundas, la intrarea în posesia mingii;
• lansarea – consta în trimiterea mingii în adâncime spre un atacant ce se lanseaza dinspre
lateral spre centrul terenului;
• deschiderea – consta în transmiterea mingii în diagonala terenului spre un atacant ce
alearga pe marginea terenului;
• centrarea consta în transmiterea mingii din marginea terenului spre careul de 16 m (pe
jos, la semiînaltime sau pe sus), pentru atacantii situati în acea zona.
3.1.3. Actiuni tactice individuale în aparare
a. Marcajul adversarului este actiunea tactica individuala prin care jucatorul echipei în
aparare supravegheaza adversarul sau, împiedicându-l sa primeasca mingea sau sa se
îndrepte spre poarta. Exista trei tipuri de realizarea a marcajului:
• marcajul om la om: aparatorul aplica marcajul foarte aproape de adversarul direct. Este
utilizat în apararea om la om si la fazele fixe;
• marcajul la interceptie: aparatorul se afla între adversar si minge, pe aceeasi linie sau în
lateral. Este utilizat în inferioritate numerica, în situatia în care aparatorul are o viteza
foarte buna;
• marcajul la supraveghere: aparatorul se plaseaza în spatele atacantului, între acesta si
poarta. Este utilizat în cazul în care atacantul are viteza foarte buna sau când acesta nu
poseda o tehnica rafinata.
b. Tatonarea consta într-o serie de miscari întreprinse de aparatorul care ataca jucatorul cu
minge, prin care urmareste pregatirea deposedarii sau împiedicarea atacantului sa
patrunda spre poarta, pentru a câstiga timp. Aparatorul trebuie, sa se situeze între atacant
si poarta si urmareste miscarile adversarului, în vederea atacului la minge.
c. Recuperarea mingii este actiunea tactica individuala de aparare, prin care aparatorul
reuseste intrarea în posesia mingii printr-o actiune de deposedare sau prin interceptare a
mingii.
3.1.4. Momente fixe de joc
a. Loviturile libere sunt deosebit de periculoase pentru echipa în aparare si totodata
situatii foarte favorabile pentru echipa aflata în atac, atunci când sunt acordate în
apropierea suprafetei de pedeapsa, mai ales când echipa beneficiara dispune de un
executant foarte bun al acestor lovituri sau echipa a perfectionat o serie de combinatii
care sa duca la marcarea golului.
b. Cornerul este o situatie favorabila pentru echipa în atac, mai ales daca aceasta dispune
de jucatori foarte buni la jocul aerian si constituie totdeauna o situatie periculoasa pentru
echipa în aparare.
c. Lovitura de la 11m este cea mai favorabila situatie pentru echipa aflata în atac,
executant loviturii aflându-se fata în fata cu portarul si având timp pt a.si pregati lovitura.
Întrebari pentru verificare:
Cum se defineste tactica jocului de fotbal ? (Raspuns: 1, p.36-48; 2, p.115-117);
Care sunt actiunile tactice individuale în atac si descrieti demarcajul ?(Raspuns:1, pag.36-
48; 2, pag.120-121);
Care sunt actiunile tactice colective în atac si descrieti pasa?(Raspuns:1,p.36-48;
2,p.120,127);
Care sunt actiunile tactice individuale în aparare si descrieti marcajul?(Raspuns:1,p.36-
48; 2, p.121,125).