Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Schimbatoare de Caldura Referat
Schimbatoare de Caldura Referat
Facultatea de Instalaţii
I. Introducere
Schimbătoarele de căldură reprezintă aparate care au drept scop transferul de căldură de
la un fluid la altul în procese de încălzire, răcire, fierbere, condensare sau în alte procese termice
în care sunt prezente două sau mai multe fluide cu temperaturi diferite.
Din punct de vedere funcţional, numărul lor este foarte mare (ex.: preîncălzitoare de apă
sau aer, răcitoare de ulei, distilatoare, vaporizatoare, condensatoare, radiatoare, etc.) însă
principiul de funcţionare este acelaşi şi anume transferul de căldură de la un fluid la altul prin
intermediul unui perete despărţitor.
Există şi schimbătoare de căldură fără perete despărţitor între fluide, ca de exemplu
turnurile de răcire, camerele de pulverizare etc., dar calculul este mai complicat deşi principiul
de lucru este acelaşi.
Schematizat, un schimbător de căldură constă din două compartimente separate de un
perete, prin fiecare circulând câte un fluid. Prin peretele despărţitor are loc transferul căldurii de
la fluidul cald la cel rece. În timpul circulaţiei fluidelor prin cele două compartimente,
temperatura lor variază, unul încălzindu-se celălalt răcindu-se. Temperaturile la intrarea în
schimbătorul de căldură se notează cu indice prim iar cele la ieşire cu indice secund.
t1"
t1'
W1
tevi
sicane
t2"
Fig. 1.1
O soluţie constructivă deosebită este prezentată în fig. 1.2, unde prin montarea ţevilor de
aducţiune în interiorul altor ţevi închise la capăt se dublează suprafaţa de schimb de căldură, fără
ca gabaritul aparatului să crească prea mult.
t2', W2 t1"
placa placa
manta tubulara II tubulara I capac
t2" t1', W1
Fig. 1.2
t1" t1'
t1"
t1' t2"
umplutura
c)
t1'
t1"
t2'
t1'
t2" t2"
Fig. 2.1
3.După felul proceselor pe care le suportă agenţii termici avem aparate fără
schimbarea stării de agregare, dar şi aparate la cere unul din agenţi îşi schimbă starea de
agregare la trecerea prin schimbător (se vaporizează sau condensează).
4.După felul suprafeţei de schimb de căldură avem schimbătoare cu ţevi (tubulare), cu
plăci sau cu lamele (fig. 4.1), cu serpentine (adică ţevi sau plăci spirale ca în fig. 4.2), sau cu
suprafeţe extinse (cu nervuri, cu proeminenţe aciculare, cu promotori de turbulenţă, etc. – fig.
4.3)
Fig. 4.1
Fig. 5.1
în care:
Q2 G2c p 2 t2 "t2 ' G2 i2 "i2 ' W2 t2 "t2 ' W2t2 (1.4)
În fig. 2.1 se prezintă principalele mărimi care apar în calculul termic al schimbătoarelor
de căldură de suprafaţă.
t"2
i"
2
.
Q
G1 c p1 S(L)
G2 t'2
c p2 i'2
Fig. 2.1
În relaţiile 1.1 1.6 şi în fig. 1.11 s-au folosit următoarele notaţii:
Q1 Q2 - fluxul de căldură cedat de agentul cald, respectiv primit de agentul rece, în W
Qp – pierderile de căldură ale aparatului în mediul ambiant, în W
r – coeficientul de reţinere a căldurii în aparat
Q – sarcina termică a aparatului de schimb de căldură, în W. De obicei Q = Q2
S – suprafaţa de schimb de căldură, în m2
L – lungimea totală a ţevilor schimbătoare de căldură (la aparatele tubulare), în m
ks,kl – coeficientul global de schimb de căldură a aparatului cu depuneri pe suprafaţa de
transfer de căldură, raportat la suprafaţa de încălzire, în W/(m2K), respectiv la lungimea ţevilor la
aparatele tubulare, în W/(mK), ambii presupuşi constanţi de-a lungul aparatului.
tmed – diferenţa medie de temperatură a agenţilor termici, în °C (sau K), tmed = t1 – t2
t1, t2 – temperatura medie în aparat a agentului cald, respectiv a agentului rece, în °C (sau
K)
G1, G2 – debitul masic de agent cald, respectiv de agent rece, în kg/s
cp1, cp2 – căldura specifică la presiune constantă a agentului cald, respectiv rece, în
J/(kgK)
W1, W2 – capacitatea termică a agentului cald, respectiv rece, în W/K
t1’, t1” – temperatura agentului cald la intrarea, respectiv ieşirea din aparat, , în °C (sau K)
t2’, t2” – temperatura agentului rece la intrarea, respectiv ieşirea din aparat, , în °C (sau K)
i1’, i1” – entalpia specifică a agentului cald la intrarea, respectiv ieşirea din aparat, , în J/kg
i2’, i2” – entalpia specifică a agentului rece la intrarea, respectiv ieşirea din aparat, , în J/kg
t1, t2 – variaţia de temperatură în aparat a agentului cald, respectiv a agentului rece, în °C
(sau K)
În notaţii s-au utilizat următorii indici inferiori şi superiori:
1 - pentru fluidul cald
2 – pentru fluidul rece
‘ – pentru intrarea în aparat
“ – pentru ieşirea din aparat
La aparatele cu suprafaţa de încălzire plană, coeficientul global de schimb de căldură se
determină cu relaţia:
1 1 1 1
Rsd1 Rsd 2 Rsd Rs (1.7)
k s 1 2 ks 0
în care:
1 1 1
; Rsd Rsd1 Rsd 2 (1.8)
k s 0 1 2
1 1 1 d 1 R R 1 Rsdi Rsde
ln e sdi sde Rl (1.9)
kl d i i 2 d i d e e d i d e kl 0 d i d e
unde desigur:
1 1 1 d 1
ln e (1.10)
kl 0 d i i 2 d i d e e
1 d d d 1 dR
e e ln e ; Rsd e sdi Rsde (1.12)
k s 0 d i i 2 d i e di
Funcţiile de forma 1.15 au fost stabilite analitic sau experimental pentru diferite scheme
de curgere şi apoi reprezentate grafic , diagramele fiind disponibile în literatura de specialitate
pentru o gamă largă de tipuri de schimbătoare. Studiind aceste funcţii, putem face următoarele
consideraţii:
- pentru temperaturi date ale agenţilor termici, deci pentru valori fixate ale parametrilor
P şi R, eficienţa schemei de curgere scade în următoarea ordine: contracurent, la care
coeficientul F = 1, curent mixt, curent încrucişat, echicurent.
- Pentru toate schimbătoarele de căldură cu schimbarea stării de agregare se poate
considera F = 1, deci tmed este de fapt cea calculată pentru contracurent.
Metoda factorului de corecţie F este utilă în calculul de proiectare, dar este dificil de
aplicat în calculele de verificare sau de analiză a performanţelor unui schimbător a cărui
suprafaţă de schimb de căldură este dată, adică se cunoaşte, iar necunoscutele sunt temperaturile
de intrare sau cele de ieşire. Metoda factorului de corecţie F va duce în aceste cazuri la calcule
iterative.
Mai trebuie să menţionăm că la deducerea relaţiilor de calcul pentru diferenţa medie
logaritmică de temperatură şi la stabilirea metodei factorului de corecţie, am considerat ca
ipoteză simplificatoare faptul că ks este constant pe întregul aparat. În realitate acest lucru nu este
adevărat, deoarece odată cu variaţia temperaturilor agenţilor termici se modifică şi proprietăţile
fizice ale acestora şi ca atare mărimile 1, 2 şi . Variaţia lui ks este afectată în special de
modificarea cu temperatura a vâscozităţii fluidelor.
Pentru utilizarea relaţiei 1.2 este totuşi necesară stabilirea unui coeficient ks constant,
adică o mărime medie a acestuia pentru intregul aparat. Acest lucru se obţine determinând
valoarea lui ks corespunzătoare unor temperaturi medii ale agentului cald t1 şi agentului rece t2, la
care se evaluează proprietăţile fizice ale acestora. Pentru toate aparatele, idiferent de schema de
curgere, temperaturile medii t1 şi t2 se pot stabili cu următoarele relaţii aproximative:
- Dacă t1 < t2, adică răcirea agentului cald este mai mică decât încălzirea agentului
rece:
t ' t "
t1 1 1 t2 t1 tmed (1.17)
2
- Dacă t2 < t1, adică răcirea agentului cald este mai mare decât încălzirea agentului
rece:
t ' t "
t2 2 2 t1 t2 tmed (1.18)
2
Sarcina termică reală a aparatului se calculează cu ajutorul eficienţei termice din rel.
1.19:
Q Qmax Wmin t '1 t '2 W1 t '1 t"1 W2 t"2 t '2 (1.21)
care reprezintă relaţia de bază pentru această metodă. Sarcina termică Q este determinată în
funcţie de diferenţa temperaturilor fluidelor la intrarea în aparat şi este o relaţie care înlocuieşte
relaţia 1.14 de la metoda anterioară a coeficientului de corecţie F, unde erau necesare şi
temperaturile de ieşire ale fluidelor.
În continuare, pentru fiecare tip de aparat (contracurent, echicurent, curent încrucişat sau
mixt) se poate deduce câte o relaţie care exprimă eficienţa termică a aparatului respectiv în
funcţie de mărimile NTCmax şi (Wmin/Wmax).
Pentru aparatul în contracurent: se admite că fluidul rece are capacitatea termică
minimă, adică W2 = Wmin. Pe baza relaţiei 1.4 se poate scrie:
t" t ' t '1 t"2
Q W2 t"2 t '2 k s S 1 2
ln
t"1 t '2
(1.22)
t '1 t"2
Diferenţa de temperatură la ieşirea din aparat se obţine prin rezolvarea ecuaţiei bilanţului
termic (ultimele două egalităţi din 1.21) în funcţie de t”1 şi vom avea succesiv:
t"1 t '1 2 t"2 t '2 t '1 min t"2 t '2
W W
(1.25)
W1 Wmax
t"1 t '2 t '1 t '2
Wmin
t"2 t '2 (1.26)
Wmax
iar în final obţinem expresia de calcul pentru eficienţa termică a aparatului în contracurent:
W
1 exp NTCmax 1 min
Wmax
(1.29)
W W
1 min exp NTCmax 1 min
Wmax Wmax
Relaţia 1.29 a fost stabilită în ipoteza că fluidul rece are capacitatea W min, dar se poate
arăta că şi dacă pornim de la premisa că fluidul cald are capacitatea Wmin vom ajunge la exact
aceeaşi relaţie.
Pentru schema de curgere in echicurent printr-un raţionament similar se ajunge la
relaţia:
W
1 exp NTCmax 1 min
Wmax
(1.31)
W
1 min
Wmax
Pentru schema de curgere în curent încrucişat cu ambele fluide neamestecate vom ajunge
la expresia:
Wmin
exp NTCmax n 1
1 exp W max (1.32)
Wmin
n
Wmax
in care am notat:
0.22
n NTCmax (1.33)
În relaţiile 1.29 1.32 am utilizat mărimea NTC, adică numărul de unităţi de transfer de
căldură care se defineşte pentru un fluid prin relaţia:
k S t 't"
NTC s (1.34)
W tmed
în care t = t’ – t”reprezintă variaţia de temperatură a fluidului în aparat, iar tmed, diferenţa
medie de temperatură.
Mărimea NTC este un parametru care caracterizează posibilităţile de transfer de căldură
ale aparatului. Semnificaţia lui fizică este aceea de “ lungime termică”, prin asociaţie cu
lungimea canalului parcurs de fluid în aparat. De regulă, performanţele unui aparat cresc odată
cu creşterea acestui parametru, NTC.
Expresiile din relaţiile 1.29 1.32 pot fi reprezentate grafic pentru calcule expeditive. Iar
diagramele se găsesc in literatura de specialitate.
Legat de utilizarea metodei - NTC se pot face următoarele observaţii:
- eficienţa termică variază asimptotic în funcţie de NTC pentru un raport dat
(Wmin/Wmax). La limită, indiferent de schema de curgere, 1 dacă NTCmax şi
(Wmin/Wmax) 0
- pentru o valoare dată a lui NTCmax , eficienţa creşte cu scăderea raportului
(Wmin/Wmax)
- pentru toate schemele de curgere eficienţa termică minimă se obţine în cazul limită
(Wmin/Wmax) = 1. În acest caz aparatul în contracurent are eficienţa maximă dintre
toate schemele de curgere, iar cel în echicurent cea minimă, ele având expresiile din
formulele următoare:
NTCmax
pt. cc. (1.36)
1 NTCmax
1 exp 2 NTCmax
pt. ec (1.37)
2
Această metodă are faţă de primele două ( F, respectiv - NTC) avantajul că poate fi
folosită atât la calcule de dimensionare, cât şi în cele de verificare sau de stabilire a indicilor de
funcţionare a aparatelor schimbătoare de căldură. Această metodă combină parametri P, R şi
NTC introduşi la prezentarea metodelor precedente şi introduce suplimentar mărimea
adimensională .
Mărimea reprezintă raportul dintre diferenţa medie de temperatură din aparat tmed şi
diferenţa temperaturilor de intrare ale agenţilor termici t’1 şi t’2, adică:
t
med (1.38)
t '1 t '2
Cu ajutorul parametrilor de mai sus se exprimă grafic sau analitic pentru orice schemă de
curgere relaţii de forma:
tmed 1
f P, R, , schema de curgere (1.39)
t '1 t '2 NTC2
Relaţia 1.39 se poate transpune, pentru fiecare schemă de curgere în parte, pe un grafic.
Pentru un aparat dat, regimurile de funcţionare sunt date de dreptele (W2/ksS) care trec prin
origine. Din diagramă se poate scoate tmed, dacă se cunosc celelate mărimi în grupe de câte
două : R şi P, R şi NTC2 sau P şi NTC2. Putem utiliza diagrama şi pornind de la tmed cunoscut şi
cu ajutorul lui R sau P să-l determinăm pe NTC2. De aceea această diagramă se poate utiliza şi la
dimensionare şi la verificare.
In figura 1.1 sunt prezentate tevi cu nervuri spiralate, care se utilizeaza in special la constructia
vaporizatoarelor:
Fig. 1.1 Tevi cu nervuri spiralate
In figura 1.2 este prezentata o teava cu nervuri exterioare joase,
realizate prin extrudare, din materialul de baza al tevii. Dupa extrudare,
diametrul exterior al partilor lise ale tevilor, este egal cu diametrul
exterior al nervurilor, ceea ce permite o montare usoara in placile
tubulare. Pasul dintre nervuri este in mod uzual de (0,8…1,5) mm, iar
inaltimea nervurilor este de aproximativ (1…1,5) mm. Aceste tevi pot
sa asigure un raport intre suprafata exterioara a tevilor nervurate si
suprafata interioara a acestora de 3…5, ceea ce reprezinta o crestere
semnificativa a suprafetei exterioare de transfer termic.
In figura 1.5 sunt prezentate cateva modele de tevi cu nervuri interioare. Aceste tevi se
pot utiliza si la vaporizatoare si la condensatoare. Nervurile sunt
realizate din teava de baza, ceea ce asigura un transfer termic foarte
bun. exista numeroase forme ale nervurilor si grade de rasucire.
Fata de tevile lise, coeficientul global de transfer termic creste mult
datorita urmatoarelor efecte:
- cresterea suprafetei de transfer termic;
- drenajul prin capilaritate a fazei lichide, care formeaza un film
subtire pe suprafata interioara nervurata;
- rotirea filmului de lichid, datorita rasucirii (inclinarii) nervurilor.
4.Capacele
Capacele au rolul de a realiza circulatia agentului din interiorul tevilor. Sicanele montate
pe capace asigura numarul de drumuri prin interiorul tevilor, astfel incat sa se realizeze vitezele
de curgere dorite. Tot pe capace sunt montate racordurile de intrare/iesire pentru agentul care
curge prin tevi. De obicei numarul de treceri este par, pentru ca racordurile sa fie montate pe un
singur capac. La aparatele de dimensiuni mari, capacele sunt demontabile pentru a permite
curatarea interioara a tevilor, iar fixarea capacelor se realizeaza prin suruburi pe flansele
prevazute in acest scop la exteriorul placilor tubulare. Capacele se realizeaza prin turnare, cel
mai adesea din fonta.
Domeniul temperaturilor de lucru pentru aceste aparate poate sa varieze intre 50…+190 °C.
Presiunile nominale maxime de lucru pot sa ajunga pana la 16…20 bar, iar diferenta
maxima dintre presiunile circuitelor poate sa ajunga pana la 9…12 bar si in mod exceptional la
20 bar.
2.Schimbatoarele cu placi sudate au placile asamblate nedemontabil prin sudare.
Din aceasta categorie fac parte:
a) placile dulapurilor de congelare, realizate din profile de aluminiu sudate, pentru a forma
platanele pe care se pastreaza produse si canalele de curgere pentru agentul frigorific care
vaporizeaza;
b)schimbatoarele de caldura realizate din placi ambutisate si sudate ca in figura 1.3, pentru a se
asigura rezistenta mecanica si curgerea agentilor, de regula in contracurent.
Presiunile nominale maxime pot sa ajunga pana la 30…40 bar, iar domeniul de temperaturi
intre care pot sa lucreze este de –200…+200 °C.
Aceste schimbătoarele sunt realizate din plăci presate şi brazate, între care se realizează
canalele de circulaţie a fluidului. Turbulenţa mare şi circulaţia în contracurent asigură eficienţa
transferului de căldură. Scopul schimbătorului de căldură este
transmiterea căldurii de la circuitul primar la cel secundar prin intermediul unor plăci şi
împiedicarea amestecului fluidelor din cele două circuite. Alegerea schimbătorului de căldură
depinde de sarcina termică, de temperaturile necesare şi de pierderile de presiune permise.
Schimbătoarele de căldură cu 2 treceri, cele mai des utilizate, trebuie alese pentru
prepararea apei calde menajere. Schimbătoarele de căldură cu 2 treceri vor răci frecvent apa din
sistemul de termoficare sub 25 ºC. Această capacitate poate fi atinsă prin utilizarea unei mari
diferenţe de temperatură, unui volum mai redus de apă, precum şi cu un schimbător de căldură cu
o suprafaţă optimă de transfer al caldurii, asa cum se vede in figura 1.7.
4.Schimbatoarele de caldura cu placi avand circuite imprimate sunt realizate din placi
metalice plane, avand gravate pe suprafata circuite fine (cca. 1 mm), prin metode chimice.
Placile sunt asamblate in blocuri prin incalzire si presare, procedeu denumit si sudare sub
presiune. Canalele sunt legate la doua perechi de colectoare, pentru a forma doua circuite
separate. Din aceste placi se pot realiza condensatoare si vaporizatoare foarte compacte.
In prezent aceste tipuri de aparate sunt in curs de perfectionare in special in Australia si
Marea Britanie.
Fluid 2
Într-o societate intr-o continua evoluţie şi orientare spre eficienţă energetică din ce in ce
mai ridicata în toate domeniile, putem observa ca un rol important în funcţionarea tehnologiilor
de acest tip îl ocupa schimbatoarele de căldură, prin intermediul acestora realizându-se
recuperarea căldurii din diferite procese şi reutilizarea ei în altele, astfel obţinându-se economii
de energie.
Bibliografie: