Structura și organizarea grupului multifamiliar

Grupul nostru de terapie multi-familie salută cinci până la șapte familii de

pacienți de la 10 la 17 ani. Acesta este cel mai adesea propus în post-spitalizare
pentru familii sau pacienții care rămân într-o situație de fragilitate și prezintă
astfel un risc semnificativ de recadere sau cronizare în funcționarea sub-anorexică.
Este o reuniune de grup semi-deschis la două săptămâni timp de două ore
în perioada școlară (din septembrie până în iulie), în funcție de ritmul următor:
- Două sesiuni în grupuri separate, simultane: pacienți, pe de o parte, părinți, pe
de altă parte.
- O sesiune multi-familială împreună cu părinții și pacienții.

Grupul de pacienți este condus de o asistentă medicală și de un educator

specializat. Terapeut de familie și un dietetician intervin în grupul părinte.
Grupul cu mai multe familii reunește părțile interesate din ambele grupuri.
Când propunem familiei această modalitate de îngrijire, insistăm
necesitatea participării regulate la reuniuni, ceea ce implică un angajament
ambii părinți decât fata. În practică, acest angajament este susținut de
dar rămâne și mai problematică pentru unii pacienți, această observație
în special experiența noastră recentă cu grupuri de familii cu familii
pacienți foarte tineri cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani. Vom vorbi despre asta
din nou în încheiere.
Cadrul teoretic, obiectivele și temele grupului
Cadrul teoretic și practic al grupului nostru combină trei dimensiuni:
1. dimensiunea psiho-educațională
Este vorba despre informarea familiei despre boală, cerințele acesteia și modul
optim gestiona. Scopul este de a ajuta atât părinții cât și pacientul să găsească cea
mai bună adaptare posibil pentru a gestiona mai bine tulburările. Aceasta va
consta, în mod concret, în amorțirea anorexiei (să recunoască, să o accepte, să o
înțeleagă) și să învețe abilitățile pentru o mai bună lupta împotriva bolii. Această
"învățare" are loc prin intervenții structurale psihoeducaționale bazate pe teme
propuse de familii și terapeuți, schimbul de experiență între pacienți, părinți,
familii și terapeuți, și jocuri de rol în jurul unor situații concrete.

2. dimensiunea grupului de vorbire

1
Schimburile cu alte familii și fenomenul recunoașterii reciproce în primul rând
pentru a lupta de sentimente de izolare, rușine și vinovăție și favorizează
solidaritatea între familiile care se confruntă cu aceleași dificultăți. În a În al doilea
rând, diferențele dintre funcțiile familiei apar și favorizează a accesul la modele
mai diverse. Aceste schimburi și experiențe încrucișate favorizează empatia
părinților și diminuarea atitudinilor de ostilitate și respingere față de pacient.
setarea de grup asigură o anumită distanță emoțională în schimburile de la în
cadrul aceleiași familii, ceea ce ajută la atenuarea anumitor dificultăți
comunicarea intrafamilială.

3. Dimensiunea terapiei familiale și intermediale

Aceasta previne înființarea de interacțiuni disfuncționale între familii, pacient și
boală, care poate încetini o evoluție favorabilă a tulburării. Acesta permite în
context, mai puțin amenințătoare pentru unele familii, să lucreze la disfuncție
familială dificil de abordat într-un alt cadru. Este deci o chestiune de ajutor
familiile să-și recapete sentimentul de competență, să-i ajute pe părinți să formeze
o echipă și părinți coezivi pentru a ajuta pacientul să facă față acestei boli.

Prin combinarea acestor trei dimensiuni, utilizarea de concepte și practici de

orizonturi diverse, căutăm mai presus de toate să creăm cu familii perspective noi
și multiple, favorabile schimbării. Temele cuprinse în grup variază în funcție de
stadiul evoluției din grup și sunt organizate schematic în jurul a patru categorii
principale:
ƒ Cum sa intelegeti si sa gestionati anorexia: simptomul; vinovăție și
responsabilitate; influența reciprocă dintre familie și boală; evoluția și căile spre
vindecare; poziționarea părinților; funcția sau simțul anorexiei; familia fără
anorexie ...
ƒ Relațiile de familie și identitatea familială: resurse și abilități familie; identitatea
familială înainte, în timpul și după boală; roluri de familie și diferite poziții
relaționale; comunicarea și exprimarea emoțiilor în familie; soluționarea
conflictelor și a problemelor; împuternicirea copilului și familia sa; a trăit cu frații
...

Pentru a ieși din izolarea impusă de boală: privirea altora; relațiile cu colegi și
deschizând spre exterior, pentru pacient și pentru rudele sale; relațiile cu familia
extinsă; rețeaua socială a familiei ...

2
ƒ Valori, credințe și imagini: valori alimentare; aspect fizic, imagine corp,
feminitate; influența mesajului transmis de mass-media; viziune de mondială;
speranță, optimism, pesimism ... Prin evoluția unei familii, propunem să ilustrăm
modul în care temele diferite apar, bogăția situației în mai multe familii și unele
dintre ele mecanismele de lucru în grup. Vom reveni, de asemenea, la unele
tehnici specifice acestei formule terapeutice.

Ofelie, un caz de anorexie devenind cronic

Ophélie are 15 ani când ajunge în serviciul nostru pentru tip de anorexie
nervoasă restrictiv. Ea se află într-o stare de malnutriție avansată, ceea ce face
imposibilă orice ambulatoriu. E spitalizată destul de brutal fără interviuri familie
pregătitoare.
Istoria familiei
Ea sa născut dintr-o a doua căsătorie a tatălui ei. De la prima căsnicie a ei, ea are
28 de ani, jumătate sora, Eloise, cu care se pricepe în prezent și joacă a rolul
adecvat al unei surime mari și, uneori, al unui înlocuitor matern. Mama lui Ophelia
este mult mai tânăr decât tatăl său. Foarte dorit de noul cuplu, de naștere. Din
păcate, Ophelia a coincis cu moartea subită a mamei lui Eloise, divorțată tată
pentru mai mult de 10 ani, ducând la sosirea improbabilă a orfanului de 13 ani
familia noului tată. După cum rezumă mama lui Ophelia, "m-am trezit împușcat
cu doi copii, un copil și un adolescent, și am fost complet scufundat ».

În timp ce tatăl încearcă să ajute cât mai bine fiica sa cea mai mare să-și ia doliul
mama și viața importantă pe care o suferă, cu care se ocupă exclusiv mama Ofelia,
sub aspectul încrezător dar îndepărtat al tatălui ei. Potrivit tatălui, "am când am
văzut-o pe Ophelia crescând de la vârful mezaninului meu, aveam încredere totală
în mine femeie, dar trebuie să recunosc că au devenit prea aproape, aproape
fusional ... Am înțeles mai târziu că trebuia să mă duc de la mezaninul meu. Cât
despre mamă, ea a făcut tot ce-i stă în putință să-și ridice singură fiica, ușurată să
știe că soțul ei era foarte prezent cu Eloise. Ultimul, rezonabil și matur, este rapid
să devină o soră frumoasă și disponibilă, dar mama recunoaște că era foarte
protector al lui Ophelia și că ea a părăsit inițial puțin spațiu pentru construcția unui
dintre cele două surori. Cu un an înainte de spitalizare, Ophélie a prezentat o stare
depresivă, după moartea lui bunica sa paternă, cu o scădere a performanțelor
academice în clasa a treia. O reinvestirea netă a școlarizării la începutul celui de-

3
al doilea este însoțită de o restricție alimente și chef de mâncare cu vărsături
ocazionale. Desocialisation progresivă. Marie își petrece tot timpul acasă, lipită
de mama ei. Foarte repede, devine pur restrictiv.
Refuz și spitalizări repetate
În timpul primei spitalizări (4 ½ luni), Ophélie prezintă imediat un refuz masiv:
refuzul de a recunoaște boala, refuzul de a mânca, refuzul de îngrijire, furia majoră
când este în prezența părinților ei, acuzându-i că doresc să scape de ea și de ea să-
și dorească moartea. Foarte sensibilă, chiar interpretativă, ia orice propunere de
ajutor ca o critică sau agresiune și orice încercare de dialog ca o intruziune. Ea
fluctuează între stări incontrolabile de furie, unde aruncă tot ce are în mână
împotriva ușilor sau a profesioniștilor din domeniul sănătății și a unei tăceri
imense în care se produce perle timp de ore singur în camera ei.
Ophélie participă la interviuri de familie, dar trăiește într-un mod foarte
persecutory. Ea este este ușor de asaltat și se simte vinovat de intervențiile
părinților și terapeuți și se va termina spunând că are impresia că vrem să "stingem
anorexia ei", o impresie intolerabilă pentru ea: "Și apoi ce voi deveni? Dar ea
ascultă cu atenție toate problemele de împuternicire și recunoaște acest lucru
suferă de a nu avea mulți prieteni și de a nu fi în stare să "decoleze de la mama
sa". părinții sunt foarte investiți, dar se simt vinovați, mama unei relații pe care o
consideră și ea fusional cu fiica sa, tatăl ștergerii sale de la fiica sa, inclusiv după
că Éloïse a plecat să meargă la universitate în provincie. Ophélie va trăi trei
spitalizări, cu un echilibru de greutate de 4 luni între fiecare. Atunci a doua
spitalizare, ea refuză în mod activ să participe la interviuri. de familie. O terapie
familială "împărțită" este apoi pusă în practică, terapeutul de familie și asistenta
internă a lui Ophélie continuă să se întâlnească cu părinții în mod regulat, internul
care face legătura între părinți și Ophélie are și interviuri individual cu ea. În
timpul celei de-a treia spitalizări, familia și echipa se simt toate limitele
continuării interviurilor divizate, Ofelia refuzând în mod activ să se alăture
convorbirilor familiale. Grupul multifamiliar este apoi propus familiei, care îl
acceptă cu interes, inclusiv pe Ophelia.

Primele sesiuni ale grupului multifamiliar.

Familia lui Ophélie sa alăturat grupului în septembrie, în timp ce este în
continuare internat in spital. Grupul salută apoi alte trei familii care sunt fiecare
în etape diferite: faza de "vindecare" cu gestionarea abandonului de anorexie și de
reconstrucție a unei dinamici familiale în afara bolii pentru una dintre ele, faza de

4
Managementul activ al simptomului pentru celelalte două. Una dintre aceste
familii este ca în special epuizate de cronica problemelor fiicei lor, cu părinții
arătând ambele fiind respinse și descalificate împotriva fiicei lor și foarte
mulțumite în fața tiraniei comportamentul anorexic. O altă familie face parte
dintr-o reflecție asupra repartizarea optimă a rolurilor părintești și îmbunătățirea
comunicării intrafamiliale.
Ca parte a grupului părinților, părinții lui Ophélie își exprimă îngrijorarea când se
întorc la casa fiicei lor după ce au fost spitalizați. Este o oportunitate pentru ei
pentru a reveni la momentele dificile între a doua și a treia spitalizare. Mama
aduce înapoi la grup un anecdot care i se pare deosebit de emblematic ceea ce
trăiau atunci. Își amintește "teroarea" ei, termenul pe care îl folosește, când
Ophélie "crăpa" pentru un croissant la micul dejun sau la un ceai de după-amiază.
Ea anticipase apoi imediat ciclul de vărsare și vinovăție a lui Ophelia, care a fost
transformat în respingerea responsabilității părinților săi acuzați că nu înțeleg și
nu fac totul să-i facă grăsime. Mama se teme să revină la aceste situații, se teme
de ea mișcări de complicitate cu boala ("Prefer să nu mănânce acest lucru creștere
") și se întreabă despre cea mai bună gestionare posibilă a acestor cicluri de
culpabilizare și proiecție agresivă. Următoarea discuție se concentrează asupra
dificultății de a găsi o poziție empatică fără riscul de a deveni complicat în boală.
Prin se pune întrebarea poziționării fiecărui părinte care se confruntă cu acest risc
noțiunea de necesitate de sprijin reciproc între părinți. Primul grup multifamiliar
în care participă Ophélie și familia sa este construit în jurul său temă: "Ce face
anorexia relațiilor tale cu părinții tăi? copii) „? Dacă Ophélie nu poate vorbi
spontan, ea este de acord să reacționeze intervențiile altor fete. Recunoaște că
boala generează conflicte și pierderea complicității cu mama sa. Echocând
experiența unei alte fete, spune ea caută, de asemenea, mai multă amabilitate de
la tatăl său. În timpul acestei sesiuni, schimburile între părinți și copii se referă la
această noțiune de alternare a alianțelor cu tată și cu mama, fetele care par să-și
exprime nevoia de a simți că părinții lor poate sprijini această stare de lucruri. În
acest prim grup multifamiliar, percepem apariția solidarității în grup, atât între
fete și părinți. Tema distanței bune față de copilul copilului și boala cuiva rămâne
în continuare importantă după grupuri.
Introducem subgrupuri în grup (tehnic "Pește în borcan" pe care o vom dezvolta
mai precis în următoarele articol). Astfel, împărțirea unui grup de părinți între
părinți pe de o parte și mame pe cealaltă parte ne va permite să abordăm noțiunea
de complementaritate a rolurilor părintești. Părinți Ophelia participă activ la
definirea distanței și a proximității extreme. Această implicare puternică le
permite să ajute o altă familie să găsească o poziționarea mai adecvată decât
respingerea fuziunii prezentă până atunci în această familie.

5
Mama lui Ophélie își evocă și tristețea și neliniștea față de evoluția lui Ophélie.
Ea suferă în special de dificultățile majore cu care se confruntă acum să
stabilească comunicarea, chiar contactul cu fiica ei. Alte familii cu întâmpinate
aceleași dificultăți insistă asupra necesității de a continua să comunice în ciuda
tuturor.
Grupul reflectă apoi ce înseamnă "comunicare eficientă".
Părinții lui Ophélie contribuie foarte mult la acest schimb și încurajează
participarea Jocurile de roluri ale părinților care până acum nu erau reticente la
acest tip de exercițiu.
În general, gândirea în grup ajută la încurajarea și susținerea mișcărilor de
individualizare și separare a fetelor tinere. Evoluția lui Ofelia este în sensul
bunăstarea psihologică, o mai bună integrare socială, în timp ce managementul
simptomele alimentare rămân dificile. Ophelia continuă într-adevăr să piardă în
greutate în timp ce rămânând în limitele care îi permit să nu se re-spitalizeze. O
admitere în interiorul se ia în considerare un stagiu terapeutic.
Această evoluție "paradoxală" și modul de gândire încrezător al părinților lui
Ophelia trezesc reacții puternice în cadrul grupului care tocmai s-au alăturat a
două noi familii. Tatăl unuia dintre ei, cu deosebită reticență față de primul a bolii,
este foarte critic față de poziția pe care o consideră iresponsabil. După un schimb
de viață, acest tată foarte emoțional va putea să exprime cât de mult dimensiunea
psihologică a bolii îl sperie atât de mult încât simte asta total controlat.

Următoarele sesiuni

În grupuri separate ca într-un grup cu mai multe familii, următoarele sesiuni

permit Ophélie a consolidat proiectul de stagiu terapeutic trăit până în prezent
neconceput. Admiterea la această structură va reprezenta o primă experiență
separarea de mama sa pe de o parte și boala de cealaltă. Finalizarea acestui proiect
marchează începutul unei noi etape pentru părinții care recunosc că a găsit un nou
mod de acțiune "realist, dar încrezător". Ei apoi luați în grup un loc de modele
liniștite pentru alte familii, pe care le consideră recompensatoare.
Ophelia începe să se vadă mai mult ca adolescent decât ca a "Anorexic" și este de
acord să se angajeze într-un proces de terapie individuală.
Ultimul grup multi-familie la care participă este despre dimensiune de intruziune
parentală generată de boală. Ophélie poate fi purtătorul de cuvânt al alte fete

6
importanța "încrederii părinților în ciuda tuturor" și să depună mărturie rolul pe
care această poziție de respectare a părinților a avut-o pentru responsabilitatea față
de boala și evoluția proprie.
Această lucrare de împuternicire nu a reușit în timpul sesiunilor de terapie o
singură familie ca Ophelia le-a considerat intruziune și sa concentrat asupra ei.
Sprijin - și poate anonimatul - grupul și perspectivele multiple pe care le oferă
fiecărei familii Ophelia să înceapă acest proces fără să se simtă amenințat.
Funcționarea grupului nostru, alcătuit din zone terapeutice comune și separate, a
ajutat-o pe Ophélie să se dezvolte în jurul relația cu mama ei, cu alți colegi care i-
ar putea juca rolul de model de rol fără vină, care autorizează o atitudine mai
critică față de părinții săi promovarea decolării. Părinții lui s-au simțit validați
într-o poziție că au reușit să reziste în ciuda evoluției lente a simptomului.
feedback pozitiv din partea altor părinți și fete despre rolul lor în grup a favorizat,
de asemenea, refacerea unui sentiment de competență subminat de recăderi și
spitalizări succesive.

Tehnici și exerciții
Diversitatea conceptuală care stă la baza grupului nostru multifamiliar ne
aduce la cale se bazează pe o gamă largă de tehnici și abordări din diferite fluxuri
de terapie familială, terapie de grup, terapii cognitiv-comportamentale, artă
terapie, etc. Vom discuta doar aici trei tehnici care se aplică mai specific terapii
multifamiliale, deoarece necesită prezența mai multor familii pentru a fi realizat.
Pentru o descriere mai completă a altor tehnici, ne referim cititorul din apendicele
cărții lui S. Cook-Darzens (2007), oferind o descriere detaliată multe tehnici de
terapie multifamilie aplicabile la o mare varietate de teme și probleme clinice.

1. "Grup în grup" sau "pește în borcan" (Colahan și Robinson, 2002; Gonzalez

și colab., 1989)
Terapeuții cer un subgrup (o familie / mame / tați / pacienți ...) pentru a discuta o
temă în timp ce restul grupului din jurul lui ascultați în tăcere până la sfârșitul
exercițiului. Grupul din afară este împărțit apoi impresii și reacții înainte de a
deveni, la rândul lor, "peștele în borcan ".
Am folosit această tehnică de mai multe ori în grupul în care a participat familia
din Ophelia, în special pentru a explora diversitatea imaginilor din jurul
experienței separare. Am identificat trei subgrupuri (tați / mame / pacienți) care
au a reușit în borcan. Părinții și mamele au trebuit să discute tema următoare:

7
"Spuneți despre experiențele de separare de la familia dvs. de origine". Fetelor ca
să au trebuit să se gândească împreună la modul în care au anticipat călătoria lor
imputernicire. Părinții au descris experiențe foarte clare, chiar brutale de separare
serviciul militar, plasarea în ucenicie și îmbarcare pentru tatăl lui Ophélie. Acest
Brutalitatea a fost prezentată de părinți ca fiind esențială: "trebuie să tăiem pentru
a exista".
Mamele au fost martorii unor experiențe care sunt la fel de brutale precum ele
sunt mai puțin clare în ceea ce privește împuternicirea, majoritatea descriind un
pasaj direct al vieții cu ei familie de origine în viața lor de căsătorie, la o vârstă
foarte mică (între 15 și 18 ani).
Mama lui Ophélie va face aluzie la acest schimb în dificultățile sale separarea de
mama sa. Pacienții au subliniat complexitatea sarcinii lor duale: de a se separa de
boală și să se despartă de familia lor. Unii au insistat asupra unei experiențe
îndurerate în vină și incompetență. Ophélie a participat la această discuție și și-a
permis să recunoască rolul școlii internat terapeutice în acest proces, pe care ea
recunoaște că este necesar, chiar dacă foarte înfricoșător: "școala internat mă ajută
să plec". În discuția finală de grup mare, mama lui Ophelia va spune cât de mult
a fost ea sensibile la conflictul interior evocat de fete tinere. Se va face referire,
de asemenea, la fenomene de repetare de la o generație la alta. Părinții vor spune
că au luat-o conștientizarea diferenței dintre problemele de separare pentru fete în
legătură cu băieți. Aceste comparații au dus la o reflecție între generații cu privire
la legăturile dintre mame și fiice, complexitatea specifică a acestui dyad și rolul
tatălui.
Această abordare, bazată pe terapii narative și medicină de familie, poate fi folosit
ca în acest exemplu pentru a amplifica experiența unui subgrup în raport cu a
altele. Facilitează ascultarea, empatia și înțelegerea reciprocă în timp ce
promovează descoperirea și acceptarea diferitelor perspective privind o situație
sau o problemă.
2. Tehnici de crossover parental (Asen și colab., 2001; Colahan și Robinson,
2002; Cook-Darzens, 2007)
Părinții unei familii "adoptă" temporar copilul unei alte familii în jurul unor
instrucțiuni precise. Părinții și copiii "adoptați" au fost în general atenți potrivite
de terapeuți.
Am avut de mai multe ori acest tip de exercițiu cu Ophélie și familia ei. În Unul
dintre ei a fost "părinții adoptivi" și "copiii adoptați". să ne cunoaștem fără să
vorbim despre anorexie. La sfârșitul exercițiului, Ofelia este a lui părinții și-au
exprimat dificultatea cu acest exercițiu. Ofelie, cu ajutorul grupului, ar fi putut

8
spune cât de mult sa simțit expusă când a părăsit-o chiar o clipă "Armura
anorexică" și familia sa. Părinții lui Ophelia au insistat asupra pierderea de
referință și spontaneitate în comunicarea generată de omniprezența lui boală. Pe
de altă parte, ceilalți membri ai grupului au avut parte de multă ușurare temporar
abținându-se de la anorexie. După cum a spus o fată, "asta e pentru a vă întâlni
cu alți părinți și a vorbi despre dvs. fără a trece prin anorexie ..., Nu cred că
aș putea să mai fac asta ... ".

Prin acest tip de exercițiu, părinții și copiii sunt recunoscuți abilitățile suferite
până acum de anorexia nervoasă și cercurile relaționale vicioase pe care o
stabilește. Când acest exercițiu este folosit în jurul unei sarcini sau situații judecate
(mese, obligația de a merge la o consultație medicală ...), stabilirea prezența
părinților și a copiilor din diferite familii necesită inovație, deoarece devine
imposibil de anticipat reacțiile celuilalt. Observațiile făcute de membrii grup de
familie de origine pe această nouă relație, de asemenea, permite să aducă o o nouă
lumină asupra a ceea ce ar putea deveni relația lor. Această nouă perspectivă
favorizează o evoluție a repertoriului comportamental și relațional al diferiților
membri ai de familie.

3. Exercitarea familiei fictive (Cook-Darzens, 2007)

Acest exercițiu dezvoltat de echipa noastră este destinat să încurajeze sprijinul
reciproc între membrii grupului care aparțin aceluiași rol (mamă, tată, copii) și
pentru a stimula învățarea prin analogie. O familie fictivă este creată prin luarea
unui tată dintr-o familie, o mamă dintr-o altă familie și un pacient din a treia
familie. Această familie este atunci plasate în "bolul de pește", mamele grupului
care stau în spatele mamei fictive, tații din spatele tatălui fictiv și pacienții din
spatele tânărului pacient. Familia fictivă va trebui să o facă interacționa sau
negocia pe o temă aleasă de grup sau de terapeuți. În orice moment scenariul,
subgrupurile mamelor, părinților și pacienților pot ajuta rolul echivalent al
familiei fictive.
În mai multe ocazii în sesiunile anterioare, grupul a discutat despre nevoia de a
lucra privind gestionarea conflictelor. Așa că am decis să construim o sesiune
multifamilie în jurul acestei teme bazându-se pe această tehnică fictivă de familie.
Numai restricții, am fost "frică" de reacția lui Ophelie dacă ar fi fost desenată să
o reprezinte fete tinere.
După ce am prezentat exercițiul grupului, l-am rugat să elibereze două în care ar
dori să lucreze. Grupul a adus amândouă următoarele situații: "Părinții anunță o
9
vizită la bunicii, fetița refuză să plece" "O fată întreabă părinții ei o piercing, ei
refuză" Desenele sunt apoi realizate. Ophélie este aleasă să reprezinte fată în
prima situație. Ophelia refuză la început. O altă fată propune să ajusteze situația
pentru a ajuta pe Ophélie, familia nu va avea una, ci două fete. Ofelie este de acord
să încerce să participe. Jocul de roluri începe, părinți anunță vizita la bunicii și
cere reacția fetelor. În ciuda sprijinului alte fete, Ofelie sfârșește prin crapare: "Nu
pot, este prea greu când totul lumea mă urmărește ... " Ea pleacă din cameră
plângând. Unul dintre terapeuți s-au alăturat, părinții lui Ophelia rămânând în
grup.
Tatăl lui Ophélie participă apoi la cel de-al doilea rol. Implicarea lui este bună de
calitate, ea reprezintă un model de ascultare apreciat în mod deosebit de către fată
fictivă. Ophelia se poate alătura grupului pentru a participa la discuțiile de grup.
grupul reflectă pozitiv reacția lui Ofelie subliniind importanța acestui lucru
verbalizarea dificultăților sale: expresia emoțională ia permis să fie mai bine să
înțeleagă intensitatea suferinței sale în anumite situații sociale. Schimburi foarte
oamenii bogați ajută, de asemenea, să abordeze impactul anorexiei în gestionarea
conflictelor prin evidențiind dificultățile egale cu care se confruntă familiile
planarizarea sistematică sau exacerbarea conflictului cu utilizarea bolii ca
argument în ambele cazuri.

Acest exercițiu, prin stadializarea diferitelor moduri de operare, permite accesul

la noi modele și noi soluții. Aceasta generează reflecții de familie și constructive,
păstrând în același timp "familia reală" de confruntare directă potențial incomod.
Multe alte tehnici din diferite fluxuri de terapie familială, cum ar fi sculpturi de
familie, metafore și alte creații familii, se pot adapta în același mod grupului cu
mai multe familii. Desigur, nu putem reduce bogăția și complexitatea proceselor
mai multe familii în aceste trei tehnici de intervenție sau chiar o listă a tuturor
acestor tehnici de intervenție Am descris în alte publicații. În cea mai mare parte,
procesul de schimbare pentru lucrul în aceste grupuri merge mult mai departe
decât "tehnica" terapeuți. Exercițiile diferite oferă, în principal, sprijin pentru
mobilizarea și organizarea forțelor de schimbare inerente structurii grupului
multi-familial.
Așa cum au sugerat unii medici (Colahan și Robinson, 2002), grupul multi-
familial ea poartă cu ea un "efect de seră" care duce la schimbare, poate prin
confruntare sau identificarea cu alte construcții și experiențe de familie
generaționale interfertilizările și experimentele încrucișate care descoperă alte căi
relația cu sine, cu copilul sau cu părinții. Această deschidere către perspective
multiplele sunt probabil unul dintre factorii cheie ai eficacității grupului

10
multifamilie, un factor inerent în gruparea mai multor familii. Cu toate acestea,
este necesar terapeuții din aceste grupuri pot cataliza această potențială forță
schimbare, ajutând grupul să devină un adevărat "context terapeutic".

CONCLUZIE
Terapia multifamilică nu presupune înlocuirea terapiei cu o singură familie în
îngrijirea copilului anorexic și a adolescentului. Dar este util în monitorizare
familiile defavorizate sau reluctante și pacienții expuși riscului. Deși versiunea
noastră asistența ambulatorie nu este intensă (o sesiune la fiecare 15 ani zile), a
dat câteva rezultate preliminare interesante în ceea ce privește greutatea fetele
(Doyen et al., 2007) și satisfacția exprimată de familii (CookDarzens et al.,
2005a). În Marea Britanie și Germania, alte echipe (Dare și Eisler, 2000; Scholz
și colab., 2005) în prezent experimentează versiuni intensive a terapiei
multifamiliale efectuată în formula "spital zi" timp de câteva luni.
Această alternativă la spitalizare este rezervată familiilor epuizate de o călătorie
lungă pacient anorexic care a necesitat deja mai multe spitalizări cu normă
întreagă. În aceste noi modelele, terapia multifamilie inlocuieste nu numai terapia
familiala individuala, dar înlocuiește un mod mai cuprinzător de îngrijire,
devenind forța organizator al întregului program terapeutic. Antrenamentul
terapeut se face de asemenea, intensiv cu "familii profesionale", în oglindă
procese în grupuri terapeutice (Fairbairn și Eisler, 2007). Primul Rezultatele, atât
din punct de vedere terapeutic, cât și din punct de vedere al formării, sunt
încurajatoare. Fără să ne îndreptăm spre o astfel de intensitate, echipa noastră a
vrut să se deschidă experiențe noi. Acum trei ani a deschis grupurile la frații de la
pacienți, organizarea și pregătirea unei sesiuni trimestriale dedicate exclusiv
relațiilor frate. În ciuda diferențelor considerabile de vârstă din cadrul fraților (de
la copilăria timpurie la adulți), am fost afectați de impactul benefic al acestor
ședințe asupra suferințelor frați. Expresia lui, ascultarea lui și formalizarea
acestuia în cadrul grupului i-au permis redistribuirea parțială a energiilor familiei
către membrii non-bolnavi, adesea uitați sau constrâns într-un mod mai mult sau
mai puțin explicit de a "nu cere prea multe probleme". O o astfel de redistribuire
a energiilor familiale nu este numai benefică pentru frați, ci și pentru permite, de
asemenea, familiei ca sistem să mențină și un curs de dezvoltare "Normal" posibil
și să nu se blocheze într-o identitate anorexică paralizantă.
Anul trecut am condus, de asemenea, un grup de familie multifamiliaropiii
anorexici numiți "prepubescenți", cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani. Acest grup
a întâlnit a numărul de probleme cauzate de opoziția masivă exprimată de acești
copii mici venirea lor în grup și dificultățile părinților de a rămâne ferm în fața
11
tiraniei lor copil. Unii pacienți mici au venit la grup literalmente sub brațul tatălui
lor sau mama lor; alții care au refuzat să-și pună pantofii au venit în șosete!
Dar această opoziție ne-a pus de asemenea în centrul problemelor anorexice ale
acestui fenomen grup de vârstă și părinții autorizați să lucreze direct în gestionarea
zilnică a acestora refuz, fie că este vorba de alimente sau nu. Contrar așteptărilor
noastre, rezultatul final anul stabilit de copii era departe de a fi complet negativ.
Chiar și atunci când au judecat că grupul nu le-a adus nici un ajutor direct, ei
puteau percepe beneficiile sprijin indirect prin sprijinirea părinților; unii copii ar
putea evidențiază, de asemenea, importanța pentru ei de a vedea ca tatăl lor să se
implice în grup, tații absenți până acum din casă și gestionarea zilnică a anorexiei.
părinții au fost pozitivi cu privire la grup, în ciuda energiei pe care au trebuit să o
desfășoare să-și aducă copilul la sesiuni multifamiliale.

În ansamblu, experiența noastră de șase ani cu practica multifamilie pare pentru a

confirma interesul, în special în îngrijirea copiilor și a adolescenților pacienți
anorexici cu risc de cronică sau de la familiile cărora li se administrează familia
individuală nu pare să se potrivească. Terapia multifamilică este bine acceptată
familii și este eficient în spitale. Această abordare ar trebui să-și găsească și ea
utilitate în gestionarea anorexiei mai puțin severe și este ușor de adaptabil în setări
non-spitalicești. Se luptă împotriva izolației sociale, creează un climat de sprijin
respect reciproc și un sentiment de apartenență, și restabilește răbdarea și speranța,
permițând familii pentru a găsi ritmul potrivit și distanța de la o boală care
evoluează adesea pe termen lung și generează distorsiuni relaționale
semnificative. Și cel mai important, ea creează o contextul terapeutic țesut cu
multiple perspective favorabile schimbării.

12