Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Oral PDF
Oral PDF
________________________________________________________________________
Miscare literara si artistica, romantismul a aparut pt. intaia oara la sfarsitul secolului al
18-lea continuandu-se pana la inceputul secolului al 19-lea cu influiente puternice atat
arta, filosofie, istorie si altele.
Romantismul a luat nastere in Anglia, de unde s-a extins in Germania si Franta, apoi in
intreaga Europa.Principala caracteristica a acestui curent a reprezentat-o iesirea din
conventional, prin ridicandicarea impotriva riguorilor, a dogmatismului estetic, a ratiunii
reci si a ordinii.
Romantisumul a sustinut manifestarea fanteziei si exprimarea sentimentelor, a
originalitatii, a spontaneitatii si sinceritatii emotionale prin promovarea libertatii de
expresie.
Altfel spus, romantismul a pledat pt. explorarea universului interior al omului.
Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor
valori sibolice, cu actiuni implicand fabulosul/supranaturalul si supusa unor stereotipii –
actiuni conventionale, care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre
erou.Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui.Personajele
indeplinesc prin raportare la erou o serie de functii: antagonistul, ajutoarele, donatorii,\),
ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atribute exterioare si prin limbaj.Sunt
prezente cliseele compozitionale, numerele si obiectele magice.In basmul cult, limbajul
este elaborat, se imbina naratiunea u dialogul si cu descrierea.
Tema basmului o reprezinta triumful binelui.Motivele narative specifice sunt:
superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin viclesug, pedeapsa, casatoria.
Actiunea se desfasoara linear; succesiunea secventelor narative ffind redata prin
inlantuire.
Coordonatele actiunii sunt vagi prin atemporalitatea si aspatialitatea conventiei: Amu
cica era odata intr-o tara un crai care avea trei feciori. Sunt deasemenea formulte
tipice.Formula de initiere: Amu cica era odata. Formula de incheiere: Si a tinut veselia
ani intregi, si acum mai tine inca, cine se duce acolo be si mananca.Formule mediane, Si
merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua.
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult avand ca partiularitati: reflectarea
conceptiei autorului despre lume, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor,
umorul si specificul limbajului.Insa ca orice basm, pune in evidenta idealul de dreptate,
de adevar si de cinste.
5. Ilustreaza conceptul operational povestire prin referire la o opera literara
studiata.
________________________________________________________________________
Specie a genului epic, in proza, de dimensiuni relativ reduse, cu un fir narativ central
si o constructie epica riguroasa, cu un conflict concentrat, care implica un numar redus de
personaje. Naratiunea se desfasoara liniear, cronologic, prin inlantuirea secventelor
narative.Actiunea nuvelei este mai dezvoltata decat a schitei, pusa pe seama unor
personaje, ale caror caractere se desprind dintr-un puternic conflict..
Nuvela Alexandru Lapusneanul de C. Negruzzi este prima nuvela istorica din
literatura romana, o capodopera a speciei si un model pt. Autorii care au prelucrat-o
ulterior.
Publicata in perioada pasoptista, in primul numar al Daciei literare (1840), nuvela
ilustreaza doua dintre cele patru idei formulate de M. Kogalniceanu, conducatorul
revistei, in articolul program intitulat Introductie, care constituie si manifestul literar al
romantismului romanesc.
Opera literara Alexandru Lapusneanul este o nuvela istorica de factura romantica.
Este o nuvela deoarece este o specie epica in proza, cu o constructie riguroasa, avand
un fir narativ central.Se observa concizia intrigii, tendinta de obiectivare a perspectivei
narative si apartenenta verosimilitatii faptelor prezentate.Personajele sunt relativ putine,
caracterizate succint si graviteaza in jurul personajului principal.
Este o nuvela istorica pentru ca este inspirata din trecutul istoric: tema, subiectul,
personajele si culoarea epocii (mentalitati, comportmente, relatii sociale, obiceiuri,
vestimentatie, limbaj).
7. Prezinta asemanari si deosebiri intre cele doua tipuri de nuvela studiate (nuvela
psihologica, istorica sau romantica.
________________________________________________________________________
Nuvela este specia genului epic, in proza de dimensiuni relativ reduse (se situeaza
intre schita si roman), cu un fir narativ central si o constructie epica riguroasa, cu un
conflict concentrat, care implica un numar redus de personaje.
Nuvela istorica al. Lapusneanul are urmatoarele caracteristici:
a). Tematica este istorica (evocarea unei perioade din istoria Moldovei,
reactualizarea ultimilor cinci ani de domnie ai lui Al. Lapusneanul – 1564 –
1569);naratorul se inspira din cronicile Moldovei, respectand in mare parte adevarul
istoric, comitand insa, unele licente istorice in scopuri estetice: Motoc nu mai traia in
momentul revenirii lui al. Lapusneanul la domnia Moldovei.
b). Subiectul este riguros construit urmarind actiunea liniear, in succesiunea
cronologica a evenimentelor; nuvela este dispusa in patru capitole, fiecare avand cate un
motto semnificativ care concentreaza conflictul dominant
c). Personajul este o personalitate istorica: aici apare ca un domnitor crud in jurul
caruia se grupeaza boierii lingusitori si ipocriti
d). Culoarea locala: atmosfera de epoca este construita prin decor, limbaj
vestimentatie,autorul redand istoria in cele mai mici detalii ale ei, acest lucru constituie
inca o trasatura a nuvelei istorice.
Referindu-ne la tema adoptata distingem mai multe tipuri de nuvela: istorica,
psihologica, fantastica, filozofica, anecdotica, sociala.
nuvela istorica - nuvela care are ca punct de plecare trecutul istoric (cronici, lucrari
stiintifice, folclor); are ca tema evocarea artisica a unei perioade din istoria nationala,
locul si timpul actiunii find bine precizate
8. Prezinta comparativ modalitatile de constructie a personajelor intr-o proza
romantica si o proza realista.
________________________________________________________________________
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip
subiectiv deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul
prezent, si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la persoana I,
luciditatea autoanalizei, anticalofilismul, dar si autenticitatea definita ca identificarea
actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea febrila.
Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu, este cel care, prin opera lui
fundamenteaza principiul sincronismului, prin aducerea unor noi principii estetice ca
autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual lucid
si analitic. Romanul este structurat in doua parti, cu titluri sugestive, surprinzand doua
ipostaze existentiale: „Ultima noapte de dragoste”- drama iubirii lui Stefan
Gheorghidiu si „Intaia noapte de razboi”, care ilustreaza imaginea razboiului absurd si
tragic, trait in iminenta mortii. Aceste doua ipostaze reprezinta si doua planuri epice
distincte.Astfel in primul este utilizata nararea subiectiva a unei drame erotice (fictiva din
punctul de vedere al autorului care nu traise pana la momentul scrierii romanuui o mare
iubire), in timp ce al doilea reprezinta un jurnal de razboi, prezentat obiectiv (o experienta
reala din viata lui Camil Petrescu, care participase la Primul RM ca ofiter al armatei
romane).
Perspectiva temporala este discontinua, bazata pe alternanta temporala a evenimentelor,
pe dislocari sub forma de flash-back si feed-back. Astfel Stefan Gheorghidiu traieste in
doua realitati temporale: timpul cronologic (obiectiv)-intamplarile de pe front si timpul
psihologic(subiectiv)-drama iubirii. Romanul este scris la persoana intai: „eu nu pot vorbi
onest decat la persoana intai”(Camil Petrescu), naratorul-personaj identificandu-se in
partea a doua cu autorul. Modaliatatea narativa se remarca asadar prin prezenta marcilor
formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la
substituirea lui de catre personaj=> narator-personaj.
Stilul lui Camil Petrescu se caracterizaeaza prin clariate, sobrietate, fraza scurta si
nervoasa, este artistic si intelectualizant. Preluand ideile moderniste ale lui Lovinescu el
alege sa scrie „fara stralucire artistica”, fiind unul dintre promotorii de seama ai
anticalofilismului, considerand de asemenea ca intr-o opera literara relatarea subiectului
trebuie sa fie precisa si concisa „ca intr-un proces verbal”.
In mintea naratorului-personaj unele evenimente nesemnificative iau proportii uriate, sunt
intoarse pe fata si pe dos, dezbatute intens, in timp ce altele, cu o durata mult mai mare
sunt prezentate simplu si succint „”Eram insurat de doi ani cu o colega de la Universitate
si banuiam ca ma inseala”.
Ideea literara este adoptata de Camil Petrescu de la scriitorul francez Marcel Proust, iar
conferinta sa despre „Noua structura si opera lui Marcel Proust” constituie un adevarat
manifest literar de credinta. Descrierea in amanunt a starilor, senzatiilor, experientelor din
capodopera proustiana „In cautarea timpului pierdut” isi gaseste o corespondenta in
romanul camilpetrescian „Ultima noapte...”: „Dar m-a iubit? Surad pentru mine
singur...De ce s-ar fi dat unui student sarac? O partida, un viitor sot? Atunci de ce n-au
facut-o si altele inaintea ei? In orice caz e singura femeie care a facut sacrificii pentru
mine cand mama a fost gata sa porneasca proces pentru mostenire, cu noi, copii. I se
cuvine sa recunosc ca m-a inselat doar cand am devenit bogat”. „Totusi «Ultima
noapte...» e mai putin proustian si mai mult roman orasenesc in sensul cerintei scriitorului
intr-un articol antisamanatorist din 1927” (G. Calinescu).
Personajul principal, Stefan Gheorghidiu, este raspunsl necesitatii eroului intelectual in
literatura romana dupa ideile moderniste ale lui Lovinescu. Filosof prin excelenta, lucid
prin inteligenta, dominat de incertitudinea mintii in cautarea adevaralui absolut, el se
salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce traieste
tragismul unui razboi absurd.
Prin urmare Ultima noapte de razboi ,intaia noapte de razboi este un roman modern de
tip subiectiv, avand la baza caracteristicile propuse de Eugen Lovinescu in revista
Zburatorul si anume: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv,
memoria afectiva, naratiunea la persoana I si autenticitatea trairii.
Romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este scris la persoana
intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan Chiorghidiu.
ION
Conceptia autorului despre roman inteles ca un corp geometric perfect, “corp sferoid”,
se reflecta artistic in structura circulara a romanului. Simetria incipitului cu finalul se
realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii
romanului.Personificat cu ajutorul verbelor (sedesprinde, alearga, urca, inainteaza),
drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni si este investit cu functie
metatextuala.Asemenea ramei unui tablou, el separa viata reala a cititorului de viata
fictionala a personajelor din roman.
Descrierea initiala a drumului, supusa conventiei veridicitatii prin detaliile toponimice,
introduce cititorul in viata satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, cu aspecte
topografice, etnografice (hora), sociale.Descrierea caselor ilustreaza, prin aspect si
asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje (Herdelea,
Glanetasu) in desfasurarea narativa. Crucea stramba de la marginea satului, cu un
Hristos de tinichea ruginita, anticipeaza tragismul destinelor.
Descrierea finala inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia
simbolica a drumului prin metafora soselei – viata:
“Drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn, acoperit, de peste Somes, si pe urma
se pierde in soseaua cea mare si fara inceput...”
13. Prezinta constructia subiectului dintr-o nuvela psihologica studiata, prin referire
la conceptele operationale din urmatoarea lista: actiune, conflict, momentele
subiectului, relatii temporale si spatiale.
________________________________________________________________________
Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici este publicata in 1881, in voumul de debut
Novele din popor, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.
Moara cu noroc de Ioan Slavici, este o nuvela adica o specie epica in proza, cu o
constructie riguroasa, un fir narativ central; personaje relativ putine, pun in evidenta
evolutia personajului principal, complex, puternic individualizat.Se observa tendinta de
obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a
III-a atitudinea detasata in descriere, veridicitatea.Este o nuvela psihologica prin:
tematica, modalitati de caracterizare a personajului si de investigare psihologica, natura
conflictului (interior).
Tema sustine caracterul psihologic al nuvelei: efectele nefaste si dezumanizante ale
dorintei de inavutire, pe fundalul societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului al XIX-
lea.Problematica nuvelei se poate stabilii din mai multe perspective.Din perspectiva
sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social; din
perspectiva moralizatoare, prezinta consecintele dramatice ale setei de inavutire,
scriitorul considerand ca goana dupa avere zdruncina tihna sufleteasca si duce la
pierzanie.in perspectiva psihologica, nuvela prezinta conflictul interior trait de Chita
care este sfasiat de dorine pe cat de puternice pe atat de contradictorii: dorinta de a
ramane om cinstit, pe de o parte si dorinta de a se inbogati alaturi de Lica, pe de alta
parte.Conflictul nuvelei este complex, de natura sociala, psihologica si morala.
Titlul nuvelei este mai degraba ironic,toposul ales, carciuma numita Moara cu noroc
prefigurand tragismul personajelor.
Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an intre doua repere temporale cu valoare
religioasa;de la Sfantul Gheorghe pana la Paste, iar in final, apa si focul purifica locul.
Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat, cu deschideri bogate.
Nuvela debuteaza cu un precept moral izvorat din intelepciunea batraneasca rostit de
mama-soacra ce are in nuvela rolul corului din comedia antica greaca: “Omul sa fie
multumit cu saracia sa, caci daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face
fericit”.Batrana este adepta pastrarii traditiei, in timp ce Chita, capul familiei, doreste
schimbarea, bunastarea materiala.Cizmar sarac dar onest, harnic si muncitor Chita ia in
arenta carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani.Initial, carciumarul nu
este un om slab, ci dimpotriva, isi asuma responsabilitatea destinului celorlalti.
Expozitiunea o reprezinta prezentarea carciumei de la Moara cu noroc, situata la
rascruce de drumui, izolata de restul lumii, inconjurata de pustietati intunecoase.In
expozitiune descrierea drumului care merge la moara cu noroc si a locului in care se
afla, fixeaza un peisaj – cadru obiectiv al actiunii.
Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prn descrierea drumului.Simbolistica
initiala a drumului se completeaza in final , cu sugestia drumului vietii care continua si
dupa dragedia de la Moara cu noroc: Apoi ea lua copii si pleca mai departe.”
Subiectul nuvelei il constituie etapele si efectele infruntarii dintre protagonist, Chita, si
antagonist Lica.
Intriga. Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc un personaj ciudat,
carismatic, seful porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi, tulbura echilibrul
familiei.Personajul este portretizat de narator: “Lica un com cam de 36 de ani, inalt,
uscativ si supt la fata, cu mustata lunga si cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese
impreunate la mijloc”.Orgoliul lui Lica este unul de stapan care nu doar ca isi
subordoneaza oamenii, dar se substituie destinului lor.Ana nevasta lui Chita, intuieste ca
Lica este un “om rau si primejdios”. Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un
pericol pentru el si familia lui, Chita nu se poate sustrage influentei malefice pe care
acesta o exercita asupra lui, si nici tentatiei inbogatirii.
Desfasurarea actiunii. Mai intai, Chita isi ia toate masurile de aparare impotriva lui
Lica: merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, isi ia doi caini pe care-i asmute
impotriva turmelor de porci si angajeaza inca o suga, pe Marti “un ungur inalt cat un
brad”.
Insa din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul iremediabil de instrainare a lui
Ghita fata de familie, proces analizat cu maiestrie de Slavici.Devine “de tot ursuz”, “se
aprindea pentru orisice lucru de nimic”, “nu mai zambea ca mai inainte ci radea cu
hohot, incat iti venea sa te sperii de el”, iar cand se mai juca, rar cu Ana, “isi pierdea
repede cumpatul si-i lasa urme vinete pe bra”.Devine mohorat violent, ii plac jocurile
crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neinteleasa de Ana pe care o ocrotise pana
atunci, se poarta brutal cu cei mici.Ghita ajunge sa regrete faptul ca are familie si copii,
pentru ca nu-si poate asuma total riscul inbogatirii alaturi de Lica.Prin intermediul
monologului interior, sunt redate framantarile personajului: “Ei ce sa-mi fac?.. Asa m-a
lasat Dumnezeu!.. CE sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea ?Nici
cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in spinare”.Axa vietii lui morale se frange si
intr-o scena de un patetism sfasietor, ii cere iertare Anei: “Iarta-ma Ano ! ii zise el.Iarta-
ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat voi trai pe fata pamantului...”
Punctul Culminant. Chita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale in momentul
in care, orbit de furie si dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, isi arunca sotia,
drept momeala in bratele Samadaului.Intr-un gest de razbunare Ana i se daruieste lui
Lica, deoarece in ciuda nelegiuirilor comise, Lica e om pe cand Ghita nu este decat o
muiere imbracata in haine barbatesti.Dandu-si seama ca il inseala Ghita o Omoara pe
Ana.La randul lui Ghita este omorat de Raut din ordinul lui Lica iar Lica pentru a nu fi
prins de Pintea se sinucide dandu-se cu capul de un copac.
Deznodamantul. Un incendiu teribil mistuie carciuma de la Moara cu noroc in
noaptea de Pasti si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copii, fiintele
cu adevarat morale si inocente din carte.
Nuvela se incheie in mod simetric cu inceputul, prin vorbele batranei care pune
intamplarile pe seama destinului necrutator: “Simteam eu ca nu are ce sa iasa bine; dar
asa le-a fost data”.
La tiganci de M. Eliade
Actiunea nuvelei se desfasoara in mod gradat, intr-o progresie ascendenta , fiind
plasata in Bucurestiul interbelic, prezentat ca in amintirile scriitorului: toropit de
canicula, cu tramvai, liceu si gradini umbroase, cu oameni comunicativi si carciuma la
coltul strazii.
In incipit este descris credibil cadrul: canicula in Bucurestiul interbelic, mirosul de
asfalt topit, zgomotul tramvaiului.Nuvela incepe cu o calatorie obisnuita, repetata de trei
ori pe saptamana, ca un ritual, de profesorul de pian, Gavrilescu.Tramvaiul apare ca
simbol al lumii reale (ca si palaria sau banii), care trecepe langa gradina tigancilor, despre
care oamenii discuta intr-un mod misterios, cu toatye ca nimeni nu stie nimic sigur,
pentru ca nu a fost acolo.Este un spatiu interzis, in aparenta din prejudecata.Momentul
venirii tigancilor este amplasat intr-un timp trecut nedeterminat (mitic) “Au venit demult
– spuse vecinul”.Gradina apare ca spatiu mitic.
Finalul nuvelei, prezinta intalnirea cu Hildegard, iubita lui din tinerete, in casa cea
mare .Aceasta il ia de mana (este mediatoarea trecerii dincolo) si il duce cu birjea spre
padurea-labirint, spre “o nunta in cer”.Simbolul padurii este ambiguu, spatiu al mortii
sau al renasterii, iar calatoria cu birjea fostului dricar poate fi spre moarte sau spre o
implinire a iubirii si a destinului de creator in alt plan al existentei. Nuvela are un Final
deschis pentru ca pastreaza ambiguitatea, conditie a fantasticului.
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu este un roman de tip obiectiv apartinand prozei
interbelice.De asemenea este roman realist, social, cu tematica rurala.
Conflictul central din roman il constituie lupta pentru pamant in satul traditional,
unde posesiunea averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate.
Dincolo de acest aspect insa, se poae vorbi si de conflictul tragic dintre om (nu
intamplator taran) si o forta mai presus de calitatile individului: pamantul-stihie.In fond,
destinul personajului principal nu este marcat de confruntarile cu semeni de-ai sai pe
care-i domia, ci in relatie cu pamantul.Dorinta obsesiva a personajului de a avea pamant,
iubirea lui patimasa il fac monumental, dar se incheie omeneste, prin intoarcerea in
aceasta matrice universala.
Cel mai important personaj al lit lui Marin Preda , Ilie Moromete , il are ca model pe
Tudor Calarasu, tatal scriitorului, dupa cum marturiseste acesta in volumul Imposibila
intoarcere” ...Moromete care a existat in realitate, a fost tatal meu”.
Ilie Moromete este singurul taran-filosof din lit. Romana.Framantarile sale despre
soarta taranilor depinzand de roadele pamantului, de vreme si de Dumnezeu sunt
relevante pentru firea lui reflexiva.
Personaj exponential , al carui destin exprima moartea unei lumi, “cel din urma
taran” reprezinta conceptia traditionala fata de pamant si de familie.Criza satului arhaic
se reflecta in constiinta acestui personaj confruntat, tragic, cu legile impacabile ale
istoriei, cu timpul nerabdator.
Personajul este caracterizat in mod direct de narator in debutul capitolului al X-lea
din primul vulum: Era cu 10 ani mai mare decat Catrina (contingent 911, facuse
razboiul) si acum avea acea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau
bucurii mari mai pot schimba firea cuiva”.
Autocaracterizarea realizata in finalul volumului al doilea scoate in evidenta
libertatea individului in ciuda constrangerilor istoriei: “domnule [...] eu intotdeauna am
dus o viata independenta.”
Personajul este portretizat in miscare, prin acumularea detaliilor.Obiectivitatea
observatiei (prezentarea comportamentului, vorbirea, gestica si mimica) este dublata de
finetea analizei interioare, de prezentarea jocului gandurilor lui Moromete.
Caracterizarea indirecta, ce se desprinde din gesturile, faptele, vorbele, gandurile
personajului, actiunile la care participa, dar si din relatiile cu celelalte personaje,
evidentiaza trasaturile lui.
18. Explica relatia realitate-fictiune, prin referire la un text narativ studiat (la
alegere: povestire, nuvela istorica, roman de tip obiectiv sau subiectiv).
________________________________________________________________________
21. Ilustreaza particularitatile de structura a unui text narativ studiat, partinand lui
Liviu Rebreanu.
________________________________________________________________________
„Faţa măslinie, nas mic, ochi albaştri…”; copilăroasă, dar în acelaşi timp, „cu o stăpânire
desăvârşită de femeie”.
Caracterizare directă făcută de către personaje prin tehnica reflectării poliedrice (a
pluriperspectivismului):
Felix o consideră pe Otilia foarte frumoasă, cultă, talentată.
Pascalopol vede în ea aceleaşi calităţi.
Costache o crede încă un copil, spunându-i „fe-fetiţa mea”.
Aglae o consideră vicleană şi interesată de moştenirea lui Costache.`
Caracterizare directă (autocaracterizare):
„eu sunt o zăpăcită, nu ştiu ce vreau”- deşi faptele ei demonstrează contrariul.
din fapte:
1. e altruistă, grijulie faţă de cei apropiaţi (nu vrea să stea în calea carierei lui
Felix);
2. poartă o mască, dincolo de care nu poate să treacă nimeni. De aceea,
devine o enigmă.
3. se comportă ca un om liber, care nu ţine cont de nici o regulă exterioară.
24. Prezinta constructia subiectului unui roman de Marin Preda, prin referire la:
actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.
________________________________________________________________________
Mezul iernei
De Vasile Alecsandri
Tema poeziei este natura incremenita sub inclestarea gerului care compune tabloul
fantastic al noptii de iarna.Atitudinea poetica este admiratia fata de maretia cosmica, de
linistea absoluta.
Prima strofa din secventa statica este tabloul noptii de iarna cu natura mineralizata de
gerul atotputernic.Alterneaza imagini vizuale si auditive ale paduri si campiei.Propozitiile
exclamative dau plasticitate tabloului: “In paduri trasnesc stejarii! E un ger amar,
cumplit!”Verbele “trasnesc”, “scartaie” au valoare onomatopeica sugerand
incremenirea naturii.Epitetul dublu “ger amar, cumplit”are efect personificator.
Epitetele “zapada cristalina”, “campii stralucitoare” si metafora “lan de diamanturi”
realizeaza imaginea feerica a noptii de iarna in planul terestru.
Aceasta imagine este dezvoltata in strofele a doua si a treia, in tabloul grandios al
naturii proiectate in plan cosmic. Tabloul naturii-templu este de o frumusete solemna si
se realizeaza prin imagini artistice ale elementului templului: coloane, faclii, altare,
orga.Procesul de abstractizare se produce la nivelul figurilor de stil prin trecerea de la
comparatie “fumuri albe se ridica in vazduhul scanteios!Ca inaltele coloane unui templu
maiestos” la epitet “O! tablou maret, fantastic !...” pana la metafora “nemarginitul
templu” Feeria noptii de iarna, grandiosul, sublimul, fantasticul, se realizeaza cu ajutorul
epitetelor si al personificarilor: “luna isi aprinde farul tainic de lumina”, crivatul
patrunde scotand noten-grozitoare”
Tabloul nocturn, misterul noptii, motivul lunii si utilizarea hiperbolei sunt elemente
romantice.
Propozitia interogativa “Doar ce vad?” introdusa prin conjunctie adversativaimpune
perspectiva subiectiva si aduce elementul dinamic, imaginea lupului si a prazii sale, chiar
daca si aceasta poarta sugestia mortii.
26. Prezinta elemente ale imaginarului poetic romantic, identificate intr-un text
studiat, apartinand lui Mihai Eminescu.
________________________________________________________________________
Cultivă:
subiectivismul, originalitatea;
dezvoltă poetica imaginaţiei şi a visului;
cultivarea sentimentului şi a fanteziei creatoare;
confesiunea;
evadarea din realitatea imediată;
cadrul preferat: peisajul nocturn;
teme predilecte: natura, iubirea, condiţia omului de geniu;
ironia şi antiteza.
Poemul romantic Luceafarul de Mihai Eminescu este o alegorie pe tema geniului, dar
si o meditatie asupra conditiei umane duale ( omul supus unui destin pe care tinde sa-l
depaseasca).
Tema poemului este romantica: problematica geniului in raport cu lumea, iubirea si
cunoasterea.
IMAGINARUL POETIC.Este de factura romantica, avand la baza numeroase
motive de sorginte romantica.Fata de imparat este vazuta in miscare abia perceptibila,
pentru ca totul se petrece in planul visului, Fata contempla Luceafarul de la fereastra
castelului.La randu-i Luceafarul, privind spre “umbra negrului castel” o indrageste pe
fata si se lasa coplesit de dor.Semnificatia alegorica este ca fata pamanteana aspira spre
absolut, iar spiritul superior simpte nevoia compensatorie a materialitatii.Pe de alta parte ,
iubirea fetei are un accent de cotidian, conferit de constructia “Il vede azi, Il vede
maniAstfel dorinta-i gata”.In antiteza, iubirea Luceafarului are nevoia de un lung proces
de cristalizare “El iar privind de saptamani ii cade draga fata”
Cadrul este intunecat, nocturn specific romantic, favorabil visului.Motivul
zburatorului apare alaturi de cel al oglinzii: “Si pas cu pas in urma ei/Aluneca-n odaie”.
Ca si in Floare albastra sau in Dorinta, atractia indragostitilor unul pentru cellalt este
sugerata mai intai de o chemare, menita sa scoata in evidenta dorul si puterea
sentimentului.La chemarea fetei: “O dulce-al noptii mele domn,/De ce nu vii tu? Vina !”,
Luceafarul se smulge din sfera sa, spre a se intrupa prima oaradin cer si mare, asemenea
lui Neptun, “ca un tanar voievod” , totodata “un mort frumos cu ochii vii”. In aceasta
ipoztaza angelica, Luceafarul are o frumusete construita dupa cananoane romantice: “par
de aur moale”, “umerele goale”, “umbra fetei stravezii”.
In contrast cu paloarea fetei sunt ochii, care ilustreaza prin scanteire viata
interioara.Stralucirea lor este perceuta de fata ca semn al mortii: Lucesti fara de viata...Si
ochiul tau ma ingheata”.` Ea intelege incandescenta din ochii Luceafarului ca semn al
glacialitatii si refuza sa-l urmeze.
Dragostea lor semnifica atractia contrariilor.Luceafarul formuleaza sintetizator
diferenta care-i separa: “eu sunt muritor /Si tu esti muritoare”, dar din iubire, accepta
supremul sacrificiu cerut de fata, prin aceasta afirmandu-si superioritatea fata de ea.
Incipitul poemului Luceafarul se afla sub semnul basmului,Timpul este mitic: “A fost
odata ca-n povesti/A fost ca niciodata”.Cadrul abstract este umanizat.Portretul fetei de
imparat, realizat prin superlativul absolut de factura populara “o prea frumoasa fata”,
scoate in evidenta o autentica unicitate terestra.Fata de imparat reprezinta pamantul
insusi, iar comparatiile: “Cum e fecioara intre sfinti si luna intre stele” propun o posibila
dualitate: puritate, predispozitie spre inaltimile astrale.
28. Comenteaza particularitatile de limbaj si de expresivitate (imaginar poetic,
procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat apartinand
lui Mihai Eminescu.
________________________________________________________________________
Afara-i toamna
De Mihai Eminescu
29. Prezinta teme si/sau motive romantice, apeland la doua dintre poeziile studiate
la clasa.
________________________________________________________________________
Romantismul este o mişcare artistică şi filozofică apărută în ultimele decenii ale
secolului XVIII în Europa, care a durat mare parte din secolul XIX. A fost o mişcare
contra raţionalismului care marcase perioada neoclasică, ce se va pierde la apariţia
spiritului romantic. Iniţial, doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai
târziu forma unei mişcări. Autorii romantici au scris din ce în ce mai mult despre
propriile lor sentimente, subliniind drama umană, iubirea tragică, ideile utopice. Dacă
secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate şi raţiune, începutul secolului XIX va fi
marcat de subiectivitate, de emoţie şi de eul interior.
Cultivă:
subiectivismul, originalitatea;
dezvoltă poetica imaginaţiei şi a visului;
cultivarea sentimentului şi a fanteziei creatoare;
confesiunea;
evadarea din realitatea imediată;
cadrul preferat: peisajul nocturn;
teme predilecte: natura, iubirea, condiţia omului de geniu;
ironia şi antiteza.
32. Expune specificul raportului autor – eu liric, prin referire la un text poetic
apartinand directiei moderniste.
________________________________________________________________________
Psalmii arghezieni
33. Evidentiaza elementele de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui
Lucian Blaga (la alegere, doua elemente dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente
poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta – motiv, laitmotiv).
________________________________________________________________________
34. Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Tudor
Arghezii.
________________________________________________________________________
Poezia Testament de tudor Archezi este o arta poetica moderna pentru ca poetul
devine, in conceptia lui Arghezi, un nascocitor, iar poezia presupune mestesugul, truda
creatorului.Pe de alta parte, creatia artistica este atat produsul inspiratiei divine, cat si a
tehnicii poetice.Un alt argument in favoarea modernitatii poeziei este faptul ca Arghezi
introduce in literatura romana, prin aceasta creatie, estetica uratului, arta devenind un
mijloc de reflectare a complexitatii aspectelor existentei si o modalitate de amendare a
raului.
Valorificarea diferitelor straturi lexicale in asocieri surprinzatoare, strofele inegale ca
numar de versuri, metrica si ritmul variabile, sunt tot atatea argumente in favoarea
modernitatii poeziei.
Poezia Testament de tudor Archezi este o arta poetica de sinteza pentru orientarile
poeziei interbelice, cu elemente traditionaliste si moderniste.
35. Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Ion
Barbu.
________________________________________________________________________
Tema poeziei este iubirea creatoare (iubirea şi creaţia), legătura dintre artist şi
creaţia sa.
Astfel, poezia devine a artă poetică.
Poetul foloseşte enumeraţii ample, pentru a-şi exprima sentimentul de iubire:
’toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile...’. Personificarea ‘genunchiul
pietrelor’ sugerează însufleţirea operei de artă.
Eul liric apare în ipostaza unui Demiurg în fraza «Ştiu/ tot ce e mai departe de
tine». Orizontul cunoaşterii e definit prin noţiuni abstracte, care sunt şi metafore: după-
amiaza, după-orizontul, dincolo-de-marea. Astfel, poetul creează cuvinte noi.
Natura, universul sunt însufleţite. Copacii devin ’umbre de lemn ale vinelor tale’,
râurile devin ‘mişcătoare umbre ale sângelui tău’, iar pietrele rămân ‘umbre de piatră ale
genunchiului meu’. Primele două metafore personificatoare exprimă vitalitatea
sculpturii, iar ultima arată suferinţa, umilinţa, jertfa, rugăciunea (‘şi mă rog de tine, naşte-
mă’). Natura apare ca însufleţită de operă şi nu invers, răsturnându-se conceptul
tradiţional de mimesis: arta este o copie a lumii (o copie a copiei). Adverbele de loc
‘departe’ şi ‘aproape’ sugerează limitele cunoşterii de tip raţional, care nu poate să
pătrundă în esenţa tainelor lumii. Poetul realizează că numai cu ajutorul raţiunii nu poate
crea. Este nevoie de ceva mai mult, de cunoaşterea poetică.
Există o anumită tensiune interioară care creşte în poem.
Verbul la forma imperativă ‘naşte-mă’ este un refren al poeziei (laitmotiv). El
constituie totodată punctul culminant al dialogului artistului cu Galateea.
‘De ce creaţia este implorată să dea naştere creatorului ?’Deoarece creatorul şi
creaţia se nasc şi se susţin reciproc. Creaţia este aceea care înveşniceşte numele autorului
şi îl face să treacă dincolo de timp, iar artistul este cel care dă viaţă operei prin imaginaţia
şi sensibilitatea sa.
Poezia este o invocaţie către Galateea. Galateea este iubita, dar şi creaţia.
Versuri albe, inegale ca lungime .
Ritmul interior. Poetul foloseşte ingambamentul.
39. Ilustreaza conceptul operational lirism subiectiv, prin referire la doua poezii
studiate, apartinand romantismului, simbolismului, modernismului sau
neomodernismului.
________________________________________________________________________
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga face parte din seria artelor
poetice ale literaturii române din perioada interbelică. Poezia este aşezată în fruntea
primului său volum, “Poemele luminii”(1919), şi are rol de program (manifest literar),
realizat însă cu mijloace poetice.
Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în faţa marilor taine ale Universului:
cunoaşterea lumii în planul creaţiei poetice este posibilă numai prin iubire.
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea
poetică transmisă în mod direct şi, la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivităţii (mărci
lexico-gramaticale prin care se evidenţează eul liric): pronumele personal la persoana I
singular, adjectivul posesiv la persoana I, verbele de present, persoana I singular,
alternând spre diferenţiere cu persoana a III-a; topica afectivă/cezura.
“Plumb” de George Bacovia. Textul este structurat in doua catrene construite pe
baza lexemului plumb, care este reluat in 6 din cele 8 versuri ale poeziei.Cele doua
strofe/secvente poetice corespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara,
obiectiva simbolizata de cimitir si de cavou si realitatea interioara, subiectiva, simbolizata
de sentimentul iubirii a carui invocare se face cu disperare, fiind si el conditionat de
natura mediului.
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin marcile subiectivitatii: persoana
intai a verbelor “stam”, “am inceput”,, persoana I a adjectivului posesiv “amorul meu”.
Comedia – specie a genului dramatic, in proza sau in versuri care provoaca rasul (este
menita sa-I inveseleasca pe spectatori) prin surprinderea moravurilor sociale, a unor tipuri
umae sau a unor situatii neasteptate, avand un final fericit si, deseori, un rol
moralizator.Conflictul comic presupune contrastul dintre aparenta si esenta, dintre
pretentii si realitate.Personajele comediei sunt inferioare in privinta insusirilor morale,
a capacitatilor intelectuale sau a statutului social.
Caracteristici:
o stârneşte râsul;
o Există diferite situaţii comice, diferite greşeli de exprimare care produc râsul. În
acest sens, Caragiale foloseşte procedee specifice teatrului clasic, făcând apel la
încurcătură (determinată de pierderea banului), la coincidenţă (Dandanache
utilizează acelaşi instrument de şantaj ca acela la care recurge Caţavencu), la
quiproquo (înlocuirea lui Caţavencu, în final, cu Agamiţă Dandanache).
o conflict derizoriu (nesemnificativ);
o Conflictul este produs de pierderea scrisorii trimise de Tipătescu lui Zoe.
Scrisoarea este un adevărat personaj, care trece din mână în mână, generând şi
întreţinând intriga, contribuind la menţinerea tensiunii dramatice.
o Prin dispariţiile repetate şi eforturile personajelor de a o recupera, ea se
transformă într-o importantă sursă a comicului.
o personajul este confruntat cu false probleme, este mediocru, având defecte
morale care sunt satirizate;
o Tipurile de personaje reflectă anumite defecte de caracter sau vicii. Zoe – femeia
adulterină; Trahanache – soţul încornorat; Pristanda – poliţaiul slugarnic;
Caţavencu – demagogul etc.
o conflict între aparenţă şi esenţă;
o Personajele vor să pară altceva decât sunt. Observarea discrepanţei între aparenţă
şi esenţă produce efecte comice.
o deznodământ vesel;
o Nae Caţavencu este pus ca să conducă manifestaţia în cinstea lui Agamiţă
Dandanache, iar personajele, care mai înainte au fost în conflict, acum se împacă,
refăând pacea. Piesa se încheie într-o notă comică, prin vorbele lui Pristanda, nu
inofensive: «Curat constituţional».
o stil parodic.
o Caragiale îşi iubeşte personajele, dar nu le iartă acele defecte care le face ridicole.
41. Ilustreaza comicul (de caracter, de situatie sau de limbaj), prin referire la o
comedie studiata.
________________________________________________________________________
Comicul de situaţie rezultă din fapte neprevăzute şi din prezenţa unor grupuri
insolite:
o triunghiul conjugal: Zoe-Tipătescu-Trahanache;
o cuplul Farfuridi- Brânzovenescu;
o încurcătura (pierderea scrisorii);
o evoluţia inversă (Caţavencu);
o quiproquo-ul (înlocuirea lui Caţavencu prin Dandanache);
o orice scenă în care apar efecte comice;
Drama este o piesă de teatru cu un conţinut grav, tratat uneori într-o manieră comică,
ceea ce permite amestecul celor două categorii fundamentale ale genului dramatic:
comicul şi tragicul. Drama este o specie modernă a genului dramatic, rezultat al unei mai
mari libertăţi de creaţie. În dramă se regăsesc mai multe curente literare printre care şi
romantismul. Romantismul este un curent literar apărut în prima jumătate a secolului al
XIX-lea, în Anglia, Germania şi Franţa.
Piesa „Răzvan şi Vidra” este o dramă romantincă care urmăreşte destinul lui
Răzvan, evoluând de la condiţia sa de ţigan liber la aceea de domnitor al Moldovei. În
această piesă întălnim mai multe trăsături ale romantismului cum ar fi evaziunea în trecut,
istorie sau tradiţie, Bogdan Petriceicu Hasdeu pornind de la cronica lui Miron Costin şi
de la un studiu istoric consacrat lui Răzvan de Nicolae Bălcescu. Întâlnim motivul
destinului care aminteşte de tragedia greacă antică: „Tu! Da, tu eşti o unealtă a puterii
fără nume,/ Care ţese nevăzută toate lucrurile-n lume, / Astfel c-ades muritorul, bun ca
blândul mieluşel / Face rele peste, făr’ s-o ştie singur el!”. La nivel artistic predomină
antiteza, procedeu specific romantismului, antiteză pe care o putem observa foarte bine
între Răzvan şi Zbierea, personaje care în final îşi găsesc sfârşitul împreună datorită
aceluiaşi motiv: dorinţa de putere şi lăcomia: „Nu-mi ziceai tu, oare, Vidro, să fiu
întocmai ca Sbierea? / Eu cu cinstea şi mândria, el cu prada şi averea! / Dar ce-i mai
trebui acuma mii de galbeni în grămezi? – Ce-mi foloseşte domnia?... Pe-amândoi aci ne
vezi / Praf, pulbere şi cenuşă! ... Nebuni, ce din lăcomie, / El pentr-o biată lescaie, eu
pentr-un ceas de mândrie”. Mai întâlnim deasemenea şi comparaţia romantică „O faptă
cât de frumoasă, ca o floare cu otravă, / Tăinuieşte câteodată pieirea cea mai grozavă!...”
Este întâlnit şi umorul popular: „Bre! Ce de mai boierime! Doi jupâni ş-o jupâneasă! /
Parcâ-i la curtea domnească! / O adunătură aleasă!”, proverbul popular: „Fie pâine cât de
rea, / Tot mai dulce mi se pare, când o ştiu din ţara mea”, dar şi versuri cu valoare de
pamflet social: „Astfel şi boierul ăsta e painjinul sătul, / Gata să-şi mai dreagă cursa, tot
strigând că nu-i destul!” şi versuri de factură populară: „Moartea-i mireasă/ Normântu-i
casă, / Viermii sunt naşi, / Hai la vrăjmaşi!...” În această piesă apare şi motivul romantic
al visului prevestitor: „Visul meu!... Grozavul vis!... / Şi de ce eu stau aicim când Răzvan
înfruntă focul?... / Daţi-mi armă! Lângă dânsul, în primejdie mi-e locul...”. Alături de
acest motiv îl întâlnim şi pe acela al sorţii schimbătoare: „Necruţând nimica-n lume,
neştiind nimica sfânt, / Uitam că viaţa-i o punte dintre leagăn şi mormânt!”.
La nivelul personajelor întâlnim eroi romantici, eroi excepţionali în situaţii
excepţionale: Răzvan este dominat de trăsături puternice de caracter. Ca erou romantic el
este structurat contradictoriu: înzestrat cu calităţi de excepţie, de care este conştient, dar
neputiincios în afirmarea lor, pentru că drama Răzvan şi Vidra este, în primul rând, după
cum spunea G. Călinescu, drama individului apăsat de prejudecata publică: „Eu, ţigan!
Eu...o, Jupâne! / Decât, vai, decât amar, / Mai dulce-i spânzurătoarea / Nu mai aştept în
zadar!” Comportamentul şi faptele sale arată însuşiri alese: ştiutor de carte: „Dintre mii
de ţigănime, ştiut-am să-nvăţ scrisoare / sârbească şi românească, încât ajunsei de mic / În
casa mitropoliei cel mai isteţ grămătic...”, cinstea: „Mama, buna măiculiţă, din mormânt
ar tresări / De-ar şti că în pieptu-mi se mişcă păcatul de-a tâlhări”, generozitatea,
cutezanţa în lupta pentru dreptate şi curajul răspunderii: „El nu-i vinovat sărmanul;
cântecul fcut-am eu; / L-am scris, l-am lipit şi pace!”
Suflet generos, Răzvan se comportă după legile morale nescrise ale haiducilor.
Când e prins Zbierea, din cauza căruia fusese făcut „rob pentr-un galben”, Răzvan îl iartă:
„Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău / E silit a recunoaşte că eşti bun şi
dânsu-i rău!”
Avântul romantic al personajului se împleteşte cu clasicismul construcţiei
realizată într-o structură unitară echilibrată.
În opera „Răzvan şi Vidra” se mai regăsesc şi alte caracteristici specifice
romantismului cum ar fi amestecul genurilor sau subiectivismul. Romantismul
promovează alături de poezia lirică sau proză şi dramaturgia, creând astfel noi specii
printre care şi drama.
Prin încercarea de a reda culoarea locală şi atmosfera epocii, prin alegerea unor
personaje care întruchipează caractere puternice, dominate de câte o pasiune devoratoare,
care îi susţin pe parcursul devenirii lor, dar le provoacă în final înfrângerea şi chiar
tendinţa de a amesteca solemnitatea tragicului cu omenescul, cu trăsăturile individuale
care umanizează personajele, Răzvan şi Vidra este o piesă romantică, deşi apare, într-un
moment când curentul romantic începea să dispară.
Piesa apelează la o serie de convenţii şi teme cunoscute în literatura romantică, pe
care autorul le dispune în cadrul unei existenţe istorice reale, cum ar fi: tea săracului
îmbogăţit din întâmplare,care refuză bogăţia, a stăpânului devenit robul robului său,a
celui dispreţuit care se ridicădatorită meritelor sale proprii, sau tema răzbunării prin
bunătate.
Toate aceste sunt teme romantice prin faptul că includ elementul caracteristic al
antitezei, al contrastului dintre două situaţii.
Pentru descrierea şi realizarea scenică a acestor situaţii dramatice romantice, autorul
utilizează frecvent procedee retorice, în general declamative şi bazate pe exagerări, pe o
viziune hiperbolică a realităţii, toate acestea fiind caracteristice teatrului romantic, şi
făcând din Răzvan şi Vidra o dramă romantică.
Prin nume:
Zaharia Trahanache – numele lui sugerează zahariseala şi capacitatea de a se
modela uşor, după ordinele superiorilor: Trahanaua e o cocă moale.
Nae Caţavencu – demagogia personajului, principala sa caracteristică, este sugerată
prin numele de Caţavencu, nume ce trimite la caţă – persoană care vorbeşte mult.
Farfurdi şi Brânzovenescu – numele lor au «rezonanţe culinare» şi sunt derivate cu
sufixe onomastice greceşti şi româneşti, amestecul clientelei politice a vremii, care se
bucura de aceleaşi avantaje constituţionale.
Pristanda – numele personajului este luat de la un joc moldovenesc în care se bate
pasul într-o parte şi-n alta fără să se pornească niciunde, arătând şiretenia lui, ce simte
că adversarul de azi poate fi prefectul de mâine.
Piesa „Răzvan şi Vidra” este o dramă romantincă al carei subiect il reprezinta destinul
lui Răzvan, evoluând de la condiţia sa de ţigan liber la aceea de domnitor al Moldovei. În
această piesă întălnim mai multe trăsături ale romantismului cum ar fi evaziunea în trecut,
istorie sau tradiţie, Bogdan Petriceicu Hasdeu pornind de la cronica lui Miron Costin şi
de la un studiu istoric consacrat lui Răzvan de Nicolae Bălcescu. Întâlnim motivul
destinului care aminteşte de tragedia greacă antică: „Tu! Da, tu eşti o unealtă a puterii
fără nume,/ Care ţese nevăzută toate lucrurile-n lume, / Astfel c-ades muritorul, bun ca
blândul mieluşel / Face rele peste, făr’ s-o ştie singur el!”. La nivel artistic predomină
antiteza, procedeu specific romantismului, antiteză pe care o putem observa foarte bine
între Răzvan şi Zbierea, personaje care în final îşi găsesc sfârşitul împreună datorită
aceluiaşi motiv: dorinţa de putere şi lăcomia: „Nu-mi ziceai tu, oare, Vidro, să fiu
întocmai ca Sbierea? / Eu cu cinstea şi mândria, el cu prada şi averea! / Dar ce-i mai
trebui acuma mii de galbeni în grămezi? – Ce-mi foloseşte domnia?... Pe-amândoi aci ne
vezi / Praf, pulbere şi cenuşă! ... Nebuni, ce din lăcomie, / El pentr-o biată lescaie, eu
pentr-un ceas de mândrie”. Mai întâlnim deasemenea şi comparaţia romantică „O faptă
cât de frumoasă, ca o floare cu otravă, / Tăinuieşte câteodată pieirea cea mai grozavă!...”
Este întâlnit şi umorul popular: „Bre! Ce de mai boierime! Doi jupâni ş-o jupâneasă! /
Parcâ-i la curtea domnească! / O adunătură aleasă!”, proverbul popular: „Fie pâine cât de
rea, / Tot mai dulce mi se pare, când o ştiu din ţara mea”, dar şi versuri cu valoare de
pamflet social: „Astfel şi boierul ăsta e painjinul sătul, / Gata să-şi mai dreagă cursa, tot
strigând că nu-i destul!” şi versuri de factură populară: „Moartea-i mireasă/ Normântu-i
casă, / Viermii sunt naşi, / Hai la vrăjmaşi!...” În această piesă apare şi motivul romantic
al visului prevestitor: „Visul meu!... Grozavul vis!... / Şi de ce eu stau aicim când Răzvan
înfruntă focul?... / Daţi-mi armă! Lângă dânsul, în primejdie mi-e locul...”. Alături de
acest motiv îl întâlnim şi pe acela al sorţii schimbătoare: „Necruţând nimica-n lume,
neştiind nimica sfânt, / Uitam că viaţa-i o punte dintre leagăn şi mormânt!”.
46. Caracterizeaza un personaj, dintr-un text dramatic studiat (la alegere: comedie,
drama, forme ale dramaturgiei in teatrul modern).
________________________________________________________________________
Piesa „Răzvan şi Vidra” este o dramă romantincă care urmăreşte destinul lui
Răzvan, evoluând de la condiţia sa de ţigan liber la aceea de domnitor al Moldovei.
La nivelul personajelor întâlnim eroi romantici, eroi excepţionali în situaţii
excepţionale: Răzvan este dominat de trăsături puternice de caracter. Ca erou romantic el
este structurat contradictoriu: înzestrat cu calităţi de excepţie, de care este conştient, dar
neputiincios în afirmarea lor, pentru că drama Răzvan şi Vidra este, în primul rând, după
cum spunea G. Călinescu, drama individului apăsat de prejudecata publică: „Eu, ţigan!
Eu...o, Jupâne! / Decât, vai, decât amar, / Mai dulce-i spânzurătoarea / Nu mai aştept în
zadar!” Comportamentul şi faptele sale arată însuşiri alese: ştiutor de carte: „Dintre mii
de ţigănime, ştiut-am să-nvăţ scrisoare / sârbească şi românească, încât ajunsei de mic / În
casa mitropoliei cel mai isteţ grămătic...”, cinstea: „Mama, buna măiculiţă, din mormânt
ar tresări / De-ar şti că în pieptu-mi se mişcă păcatul de-a tâlhări”, generozitatea,
cutezanţa în lupta pentru dreptate şi curajul răspunderii: „El nu-i vinovat sărmanul;
cântecul fcut-am eu; / L-am scris, l-am lipit şi pace!”
Suflet generos, Răzvan se comportă după legile morale nescrise ale haiducilor.
Când e prins Zbierea, din cauza căruia fusese făcut „rob pentr-un galben”, Răzvan îl iartă:
„Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău / E silit a recunoaşte că eşti bun şi
dânsu-i rău!”
Avântul romantic al personajului se împleteşte cu clasicismul construcţiei
realizată într-o structură unitară echilibrată.
48. Ilustreaza conceptul operational curent literar, prin referire la romantism sau la
simbolismul romanesc (la alegere).
________________________________________________________________________
Curente literare:
- clasicismul, romantismul, simbolismul, expresionismul, parnasianismul, realismul,
naturalismul, dadaismul etc.
Tehnici simboliste:
o simbolul;
o sugestia;
o corespondenţele; sinestezia;
o muzicalitatea;
o versul liber.
Teme:
o condiţia poetului;
o natura, iubirea;
o starea de nevroză;
o moartea;
o evadarea;
o claustrarea;
o Surse de inspiratie/teme
o Folclorul local, miturile, fantasticul, fabulosul;
o Trecutul istoric;
o Natura locala sau spatiile exotice
o Exceptionalul
o Raportul cu timpul
o Evadarea din realitate in vantezie, vis, trecut istoric, spatiu natal sau spatii
exotice
o Antiteza trecut – prezent
o Personajul literar
o Personaje exceptionale in inprejurari exceptionale
o Antiteza inger-demon; tiranul; personaje din toate mediile sociale, drama
omului, particularul/exceptionalul
o Stilul
o Stilul metaforic
o Fuziunea genurillor si a speciilor
o Largirea si imbogatirea limbii literare: limbaj popular, arhaic etc.
49. Expune modul in care doctrina estetica promovata de revista Dacia literara se
reflecta in creatia scriitorilor pasoptisti.
________________________________________________________________________