Analiza literară a poeziei „Miorița” de Nicolae Labiș

Opera geniului popular românesc- „Miorița” este numită de Alecu Russo „cea mai
frumoasă epopee pastorală a lumii”. Preluată și publicată de V. Alecsandri , ea
capătă un statut legal în tezaurul literaturii universal, servind treptat ca o sursă de
inspirație, ca un punct de pornire și ca un subtext pentru alte opera literare de o
valoare impresionantă.

„Miorița” lui Nicolae Labiș este o interpretare a baladei populare, o concretizare în

plan tematic. Pornind de la tema baladei ce prezintă o concepție asupra vieții
umane care venind din natură, în natură se întoarce, de la motivul transhumanței, al
uniunii dintre om și natură, Labiș trece la ideea de uniune între om și om, suferință
comună, înnăscută și perpetuă. Pentru el, secvențele din balada populară
germinează în sine, provoacă stări sufletești și răscolesc amintiri de la un nivel
arhaic, de atunci de cînd sufletul românesc era în formare. Între poezia sa și balada
populară este mai mult decît o intertextualitate, este o relație de familie, de re-
naștere. „Miorița” lui Labiș expune în ipostaza ciobănașului întreg poporul român,
făcînd o trecere de la propriile trăiri la cele naționale sau, mai bine zis,
naționalizate. Fiecare rînd preluat din balada populară ne trezește și menține
legătura de sînge cu acest text devenit istorie, autorul îl împrospătează, îl re-vede
din perspectiva actualității, se vede pe sine în și prin text: „Pe-un picior de plai, pe-
o gură de rai,/ Stau câteodată împietrit şi mut/ Să-nţeleg o clipă neînţelesul grai/
Plin de jalea unui veac trecut...”, jalea care o trăim conștient sau nu fiecare, căci
fiecare trăim pe acest : „…picior de plai, …gură de rai,” și „Inima mi-o strânge şi
pătrunde-n sânge/ Acest cântec dureros şi drag./…/Acest cîntec trist și luminos.”.
Labiș a descoperit aici tiparul sufletului românesc, plin de dor, de suferință,
zbuciumat „În pădurea lungă de baladă”, căci suntem un popor coborît dintre
rîndurile acestei balade, mînați de „glasul tragicei mioare… de vînturi dusă”.

Dintre motivele literare atestate în balada populară, Labiș păstrază doar motivul
mioarei năzdrăvane, măicuței bătrîne și a ciobănașului tînăr și frumos, „însurat” ,
întors în natură/univers, parcă curățind de sînge balada, el evită descrierea
complotului, uciderii ciobănașului, păstrînd o formă pură, poate chiar sfîntă.

Autorul a extras baza sentimentală, trecînd ca un fir roșu senzația de durere

persistentă în poezia sa, o durere proprie și totodată națională relevată extrem de
frumos în oximoronul „dureros şi drag”, durere trecută ca fapt împlinit cu care
trăim, văzut în antiteza „trist şi luminos” , durere redată de „…neînțelesul grai/
plin de jalea unui veac trecut”.

Gotca Rodica, Gr.303, Filologie, UPSC