Seminar nr. 2- Tehnica juridica. Definitie.

Structuraactului normativ. Interpretarea normelor

juridice.Raspunderea juridica. Notiune. Forme. Conditii.

TEHNICA JURIDICĂ. DEFINIŢIE

Tehnica juridica reprezinta ansamblul mijloacelor,procedeelor prin

care sunt exprimate,
în continutulnormei juridice, necesitatile sociale (tehnica legislativa), iar
mai apoi sunt puse
în practica (tehnica realizarii si ainterpretarii dreptului)¹.

Tehnica legislativa asigura sistematizarea,unificarea si coordonare

a legislatiei, precum sicontinutul si forma juridica adecvate pentru fiecare
actnormativ. Normele de tehnica legislativa definescpartile constitutive
ale actului normativ, structura, formasi modul de sistematizare
a continutului acestuia,procedeele tehnice privind modificarea, completar
ea,abrogarea, publicarea si republicarea actelornormative, precum si lim
bajul si stilul actului normativ.

STRUCTURA ACTULUI NORMATIV

Din punct de vedere structural, un act normativeste compus,

de regula, din urmatoarele parti: titlul,formula introductiva si, daca
este cazul,preambulul, partea dispozitiva, formula de atestare
a autenticitatii actului. În unele cazuri, exista si oexpunere de motive,
în care sunt prezentate pe scurt conditiile ce au facut necesara aparitia
actului respectiv, precum si a finalitatilor urmarite prin adoptarea acelui
act normativ.

 Titlul actului normativ cuprinde denumirea generica a actului, în

functie de categoria sa juridica si de autoritatea emitenta, precum si
obiectul reglementarii exprimat sintetic. Ca element de identificare,
titlul se întregeste, dupa adoptarea actului normativ, cu un numar de
ordine, la care se adauga anul în care a fost adoptat acesta (ex.:
legea nr. 303/2004).

 Formula introductiva consta într-o propozitie care cuprinde

denumirea autoritatii emitente si exprimarea hotarârii de luare a
deciziei referitoare la emiterea sau adoptarea actului normativ
respectiv. În cazul legilor, de exemplu, formula introductiva este:
"Parlamentul României adopta prezenta lege."
 Preambulul enunta, în sinteza, scopul reglementarii. El precede de
obicei formula introductiva.

 Partea dispozitiva a actului normativ reprezinta continutul propriu-zis

al reglementarii, alcatuit din totalitatea normelor juridice instituite
pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia.

 Actul normativ adoptat se semneaza de reprezentantul legal al

emitentului, se dateaza si se numeroteaza. Data legii este aceea la
care i se da numar, dupa promulgare. Actele Guvernului poarta data
sedintei Guvernului în care actul a fost aprobat. Data celorlalte acte
normative este aceea la care au fost semnate. Formula de atestare
a legalitatii adoptarii legii, utilizata de fiecare Camera în ordinea
adoptarii, este: "Aceasta lege a fost adoptata de... în sedinta din "..,
cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1)" sau, dupa caz, "art. 74
alin. (2) din Constitutia României". Formula este urmata de semnatura
presedintelui Camerei respective.

În cadrul continutului propriu-zis al actului normativ (partea

dispozitiva), întâlnim urmatoarea structurare: dispozitii generale,
dispozitii privind fondul reglementarii, dispozitii tranzitorii, dispozitii finale.

 Dispozitiile generale cuprind prevederi care orienteaza întreaga

reglementare, determina obiectul si principiile acesteia.

 Dispozitiile de fond cuprind reglementarea propriu-zisa

a relatiilor sociale ce fac obiectulactului normativ.

 Dispozitiile tranzitorii cuprind masurile ce se instituie cu privire

la derularea raporturilorjuridice nascute în temeiul vechii reglementari
care urmeaza sa fie înlocuita de noul actnormativ.

 Dispozitiile finale cuprind masurile necesare pentru punerea în

aplicare a actului normativ, data intrarii în vigoare a acestuia, daca
aceasta este ulterioara publicarii, implicatiile asupraaltor acte
normative, ca: abrogari, modificari,
completari, precum si dispozitia de republicare,daca este cazul.
La actul normativ cu caracter temporar se va prevedea si perioada de
aplicare sau data încetarii aplicarii sale.

În cuprinsul textului unui act normativ se mai

pot întâlni, ca parti componente ale acestuia,anexe care contin prevederi
ce cuprind exprimari cifrice, desene, tabele, planuri
sau alteleasemenea, precum si reglementari
ce trebuie aprobate de autoritatea publica competenta, cum
sunt: regulamente, statute, metodologii sau norme cu
caracter predominant tehnic.

Elementul structural de baza al partii dispozitive îl

constituie articolul. Articolul cuprinde, de regula, o singura dispozitie
normativa aplicabila unei situatii date. În cazul în care din dispozitia
normativa primara a unui articol decurg, în mod organic, mai multe
ipoteze juridice, acestea vor fi prezentate în alineate distincte,
asigurându-se articolului o succesiune logica a ideilor si o coerenta a
reglementarii.

Este interzisa folosirea neologismelor, daca exista un sinonim de

larga raspândire în limba româna, fiind, de asemenea, recomandabila
evitarea regionalismelor. De asemenea, în cazul utilizarii unor termeni si
expresii straine, se va alatura corespondentul lor în limba româna, iar
termenii de specialitate se recomanda a fi utilizati numai daca sunt
consacrati în domeniul de activitate la care se refera reglementarea. Pe
lânga aceasta, exprimarea prin abrevieri a unor denumiri sau termeni se
poate face numai prin explicitare în text, la prima folosire, si ca nu este
permisa prezentarea unor explicatii prin folosirea parantezelor. Cu alte
cuvinte, redactarea textului normativ trebuie sa fie subordonata
dezideratului întelegerii cu usurinta a textului de catre destinatarii
acestuia.

INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE

Aplicarea corecta a unei norme juridice este în directa dependenta

de întelegerea corecta a textului sau, în vederea stabilirii compatibilitatii
ei cu o anumita situatie de fapt (o speta). Organul de aplicare va trebui
sa stabileasca exact sensul cuvintelor folosite de legiuitor, daca a facut
enumerari limitative sau daca lista sa de exemple a ramas deschisa, etc.

Dupa forta ei juridica, interpretarea juridica poate fi de 2 categorii:

 interpretare oficiala

- este realizata de catre organele de stat (fie cele cu atributii în

domeniul elaborarii actelornormative, fie cele cu atributii în
aplicarea actelor normative)
 - în acest sens, interventiile legislative
pentru clarificarea sensului unor
norme legale serealizeaza: printr-un
act normativ interpretativ de acelasi nivel cu actul vizat,
prin dispozitiiinterpretative cuprinse într-un nou act normativ sau
prin modificarea dispozitiei al careisens trebuie clarificat

- în ceea ce priveste interpretarea normelor legislative

de catre instantele de judecata,
înurma solutionarii actiunii, si aceasta interpretare
are forta juridica obligatorie, întrucât ea va fi obligatorie
pentru cauza respectiva si fata de partile si ceilalti participanti di
n acelproces

 interpretare doctrinara (neoficiala)

- dupa cum
o arata si denumirea, vorbim despre interpretarea data în doctri
na (vezicapitolul dedicat izvoarelor de drept) normelor juridice

- aceste interpretari nu au forta juridica obligatorie, ele nu

vor trebui respectate, cum seîntâmpla în
cazul interpretarii oficiale, când respectivul text de lege
va trebui interpretatnumai în sensul aratat de "interpreti"

METODE DE INTERPRETARE

1. Metoda gramaticala - presupune

o analizare a textului normativ din punct de vedere lexical,sintactic
si morfologic

2. Metoda sistematica - presupune încadrarea normei juridice

de interpretat în economiaîntregului act normativ în care
este prevazuta sau în economia altor acte normativerelevante

3. Metoda istorica - pentru întelegerea sensului normei juridice,

se analizeaza evolutia saistorica (daca exista:
de exemplu variantele anterioare ale legii, în
prezent modificata) si"împrejurarile social-juridice care au stat la
baza elaborarii si adoptarii legii"¹

4. Metoda logica - aici putem vorbi de:

 - interpretare prin "reducere la absurd"
(se demonstreaza ca orice alta interpretareadusa normei ar
conduce la o concluzie ce ar contraveni dispozitiilor legale),

- de interpretare "per a contrario" (în

cazul notiunilor contradictorii, se pleaca de
lapremisa ca numai una dintre ele poate fi adevarata; este
cazul enumerarilor limitative:legiuitorul a intentionat sa le regl
ementeze numai si numai pe cele stipulate în textulde lege)

- de argumentul "a majori ad minus" (cine poate

mai mult poate si mai putin)

- argumentul "a minori ad minus"

(daca legea interzice mai putin, atunci în mod evident
ea interzice si mai mult -
ex.: daca este interzis furtul de documente de identitate,
evident ca legea interzice si furtul de masini, caci valoarea so
ciala ocrotita esteaceeasi, patrimoniul persoanei,
dar atingerea adusa acestei valori de cea de-a
douafapta este mai grava)

- argumentul "a fortiori" ("ratiunea aplicarii unei norme

este si mai puternica într-
o altaipoteza decât cea indicata expres în norma
respectiva"¹; este într-un fel o aplicareparticulara a lui
a minori ad minus)

- argumentul "a pari"

(pentru situatii identice sa se pronunte solutii identice; argum
entulînsa nu e aplicabil daca este vorba de
o norma exceptionala, aceasta fiind de strictainterpretare - nu
poate fi extinsa aplicarea ei,
prin analogie, si asupra altor situatii,neprecizate în text)

5. Analogia - atunci când întâlneste o lacuna a legii, organul de

aplicare face apel, pentru asolutiona totusi cauza, fie la principiile
generale de drept din materia respectiva, fie la onorma de
drept asemanatoare cu cea lacunara, daca gaseste.

Pentru a realiza o interpretare cât mai corecta a unei norme

juridice, se vor folosi doua sau mai multe din aceste
metode, rareori una singura.
 Din punctul de vedere al rezultatelor interpretarii normelor
juridice, interpretarea poate fi:

 literala - se întâlneste în acele cazuri în care textul de

lege este clar, iar organelorde stat nu le
mai ramâne decât sa-l aplice

 extensiva -
în urma interpretarii prin metodele mentionate mai sus, se
poate ajunge la concluzia ca sfera de aplicare
a textului normativ ar trebui sa fie mailarga decât cea care
se deduce din text

 restrictiva -
în urma interpretarii prin metodele mentionate, se poate
ajunge si laconcluzia ca sfera de
aplicare textului normativ ar trebui sa fie
mai restrânsadecât cea care se deduce din text

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ. NOŢIUNE. FORME. CONDIŢII.

Principiul responsabilitatii este, dupa cum spuneam în capitolul ant

erior, unul din principiile fundamentale ale dreptului.
Din larga paleta a tipurilor de responsabilitate (morala, religioasa,juridica,
sociala, politica, etc.), pe noi ne intereseaza cea juridica.

În termeni simplisti, se spune despre o persoana care

a încalcat prevederile unui actnormativ ca "i s-
ar putea angaja raspunderea juridica". Asadar, raspunderea juridica este
un complex de drepturi si obligatii conexe ce
se nasc ca urmare a savârsirii unei fapte ilicite si careconstituie cadrul de
realizare a constrângerii de stat, prin aplicarea sanctiunilor juridice.[1]

 Forme -
în linii mari, aproape fiecare ramura a dreptului are propria sa form
a deraspundere juridica: raspundere civila, raspundere penala, ras
pundere contraventionala, etc.
 Conditii - nu vom insista asupra lor deocamdata, ne vom limita la
a le enumera:

- Fapta ilicita

- Existenta vinovatiei faptuitorului

- Producerea unui prejudiciu

-
Existenta unei legaturi de cauzalitate între fapta ilicita si produ
cerea prejudiciului