TEHNICA ELABORARII ACTELOR NORMATIVE

Prezenta actului normativ in sistemul izvoarelor formale ale dreptului este

rezultatul activitatii constructive desfasurate de organe specializate, abiIitate prin
Constitutie, legi sau regulamente cu competenta normativa (cu dreptul de a elabora
norme cu putere general-obligatorie). Aceste organe poarta denumirea de organe
legiuitoare (denumite si 'legiuitorul' sau 'legislatorul') si ele sunt, inainte de toate,
organele puterii legiuitoare, indreptatite sa reglementeze primar si originar relatiile
sociale fundamentale dintr-o societate, sa organizeze ordinea juridica a unei natiuni sau a
unei comunitati de natiuni.
Activitatea acestor organe se desfasoara in conformitate cu anumite reguli de
tehnica juridica si potrivit cu scopurile generale, impuse de buna functionare a
mecanismului social, de coexistenta a libertatilor sociale.
1. NOTIUNEA TEHNICII JURIDICE
Crearea dreptului, in baza necesitatilor pe care viata le infatiseaza, reprezinta o
actiune de mare rezonanta sociala si cu adanci implicatii in derularea normala a
raporturilor esentiale dintre oameni. In acest proces, un rol, daca nu exculsiv, cel putin
fundamental, il are mai ales in societatile moderne cunoasterea stiintifica, teoria
juridica. Au, de asemenea, importanta lor, procedeele tehnice, artificiile, modalitatile
practice de constructie normativa. Prin intermediul acestora, cerintele vietii sociale
imbraca forma specifica a reglementarilor legale.
Pentru ca realitatile sa poata primi reglementare juridica trebuie ca inteligenta sa in
737j99h tervina spre a le face accesibile spiritului omenesc.
Datorita caracterului sau imperativ, dreptul cere o precizie si o sistematizare pe
care numai perceptele intelectuale i le pot da. Prin generalizari si abstractiuni, tehnica
juridica tinde la economia gandirii sau a mijloacelor.
Din faptul ca dreptul este 'construit' nu trebuie dedus ca aceasta constructie ar
putea fi edificata in mod arbitrar. Legiuitorul nu extrage regula din neant si nu o edifica in
vid. Creatia juridica este o opera a ratiunii care apreciaza faptele, relatiile si, in general,
toate realitatile care intereseaza ordinea sociala, securitatea raporturilor umane, 'binele
public'.
Ideea in conformitate cu care trebuie operata distinctia necesara intre stiinta si
tehnica, merita a fi retinuta. In cadrul acestei distinctii stiinta supune investigatiei mediul
social ce solicita interventia legiuitorului, iar tehnica determina modalitatile prin care
aceasta interventie devine posibila, prin actiunea nemijlocita a legiuitorului. Retinand

aceasta distinctie, consideram ca nu poate fi vorba, in nici un caz, de o rupere a acestor

doua preocupari, ci, dimpotriva, ar trebui sa se vorbeasca despre unitatea actiunii
stiintifice si tehnice in procesul elaborarii normativ-juridice, unitate in care operatiile
stiintifice asigura cadrul esential de rationalitate care previne voluntarismul creatiei,
interventia subiectiva, nefondata pe cunoastere, a legiuitorului. Tehnica prin procedeele
sale, indelung si migalos conturate, proiecteaza modelele de conduita, fixeaza aceasta
conduita in raport de categoriile de subiecte participante si in legatura cu anumite
categorii de valori ce trebuie ocrotite prin mijloace specifice juridice[1]. Intr-un asemenea
cadru de intelegere, stiinta juridica se preocupa si de crearea dreptului, ea nu este o
simpla 'juristica' care sa fie preocupata doar de ce este dreptul si cum este si cum nu ar
trebui sa fie.
In concluzie, tehnica juridica constituie ansamblul mijloacelor, procedeelor,
artificiilor prin care necesitatile pe care le infatiseaza viata sociala capata forma
juridica (se exprima in continutul normei de drept) si se realizeaza apoi in procesul
convietuirii umane.
Continutul notiunii de tehnica juridica ne apare astfel ca deosebit de complex, el
implica momentul receptarii de catre legiuitor a comandamentului social, aprecierea sa
selectiva si elaborarea normei (tehnica legislativa), dar cuprinse, de asemenea, si
momentul realizarii (transpunerii in viata) a normei de drept construite de legiuitor
(tehnica realizarii si interpretarii dreptului).
2. NOTIUNEA TEHNICII LEGISLATlVE
Tehnica legislativa este parte constitutiva a tehnicii juridice si este alcatuita dintrun complex de metode si procedee, menite sa asigure o forma corespunzatoare
continutului (substantei) reglementarilor juridice.
Uneori se confunda tehnica juridica cu legiferarea (cu tehnica legislativa), printr-o
reducere a sferei tehnicii juridice doar la procesul elaborarii normative.
Tehnica legislativa priveste, strict, construirea solutiilor normative de catre
legiuitor, actiune ce se prezinta ca o sinteza si un bilant al experientelor dobandite in
trecut de participantii la viata sociala, experiente filtrate din perspectiva judecatilor de
valoare a legiuitorului.
Pentru a putea intra in exercitiul practic al administratiei justitiei, stiinta legislatiei
formuleaza mai intai ideile, principiile calauzitoare ale dreptului pozitiv. In acest fel,
legiferarea cunoaste doua mari momente: a) constatarea existentei situatiilor sociale ce
reclama reglementare juridica; b) desprinderea idealului juridic, care trebuie sa se aplice
acestor situatii in functie de constiinta juridica a societatii[2].

Actiunea legiuitoare implica tendinta de schimbare, de inovare a unor solutii

juridice normative noi, apreciate ca superioare, sau mai bune decat solutiile de
reglementare existente. Modul de apreciere al legiuitorului, scara sa proprie de valori,
mijloacele de care se serveste, sunt foarte variate si depind de un numar mare de factori.
Misiunea legislativa poate avea caracterul de institutie permanenta sau de
delegatie ocazionala.
Regula de drept nu poate ajunge la o forma tehnica satisfacatoare, sau cel putin
suficienta, decat prin actiunea constienta a legiuitorului. In acelasi timp, insa, trebuie
prevenit exclusivismul metodologic; dreptul nu trebuie redus la o simpla punere in forma
(dictata de metode si reguli tehnice specifice) a 'dat'-ului social. El presupune, pe langa
maiestria legiuitorului, luarea in considerare a influentei sistemului de valori, fiind intr-un
anume sens o rezultanta a acestui sistem. Pentru acest motiv, arta de a formula legi este
extrem de dificila si cere nu numai o serioasa informatie, ci si un sentiment de utilitate
sociala si un fel de intuitie pe care nu o au decat putini oameni.
A legifera a devenit element central si definitoriu al activitatii statului, a devenit
sinonim cu a guverna.
Alegerea procedeelor tehnice ale legiferarii apartine legiuitorului. Dar ea nu poate
fi nici pe departe arbitrara. Exista anumite principii care stau la baza actiunii de
legiferare, principii deduse din reglementari constitutionale sau inscrise ca atare in
metodologii de tehnica legislativa, adoptate de parlamente. Asemenea principii sunt
urmnarite, atat in practica normativa parlamentara, cat si in activitatea desfasurata de alte
organe statale cu competente normative.
3. PRINCIPIILE (CERINTELE) lEGIFERARII
A. Principiul (cerinta) fundamentarii stiintifice a activitatii de elaborare a
normelor juridice
Cresterea semnificatiei dimensiunii juridice a realitatii sociale, in conditiile
amplificarii si adancirii complexitatii relatiilor interumane, ridica in fata legiuitorului
aspecte de reglementare cu totul noi. Apar, astfel, domenii noi de reglementare, cum ar fi:
domeniul concurentei, domeniul dezvoltarii, domeniul cosmic, spatiul submarin etc.
Abordarea acestor domenii implica o specializare accentuata, o intelegere a corelatiilor,
interne si internationale, in procesul reglementarii, o inarmare cu cunostinte noi.
Necesitatea cunoasterii aprofundate a realitatilor, il obliga pe legiuitor sa indeplineasca
investigatii prealabile economice, sociologice, de psihologie sociala. Legiuitorul nu
ajunge niciodata in mod intamplator la definirea propozitiei normative (a normei), ci, prin
practica si rationament (prin ceea ce s-a chemat progressio a singularibus ad universale).

In acest proces complicat el trebuie sa asigure, pe baza unui studiu aprofundat al realitatii
corespondenta necesara intre fapt si drept.
Legiferarea presupune previziune si raspundere. Pregatirea legilor implica
preparare metodica, o fundamentare a acestora pe rezultatele unor cercetari stiintifice
serioase, care sa previna si sa inlature 'empirismul rutinar'. Opera legislativa trebuie sa se
inspire dintr-o cunostinta profunda si exacta a trebuintelor sociale si nationale si dintr-o
perspicacitate clara a sesizarii faptelor reale si, numai dupa ce aceste operatii vor fi fost
terminate, se vor construi, prin imaginatia constructiva a legiuitorului, solutiile
normative.
O insuficienta cunoastere a faptului poate conduce la solutii juridice nefondate,
poate oferi o falsa imagine asupra efectelor sociale ale respectivei reglementari, cu toate
consecintele negative ce se pot ivi. Simplul apel la posibilitatea impunerii unei legi prin
forta coercitiva a statului, indiferent de gradul acceptarii sale de catre societate, nu poate
fi nici suficient si nici hotarator in durabilitatea si eficienta acesteia. Mai curand, sau mai
tarziu, o asemenea reglementare, care nu tine cont de trebuintele sociale reale, se va
confrunta cu fenomenul de respingere, de revolta a faptelor impotriva dreptului.
Fundametarea stiintifica a unui proiect legislativ trebuie sa cuprinda: descrierea
situatiilor de fapt ce urmeaza sa fie transformate in situatii de drept, analiza judecatilor
de valoare cu privire la determinarea situatiilor de fapt care trebuie transformate,
schimbate si care se gasesc in contact cu judecatile de valoare din care se inspira insasi
schimbarea, determinarea (anticiparea) efectelor posibile ale viitoarei reglementari,
costul social al proiectatei reforme legislative, oportunitatea sa etc.
Cercetarea stiintifica, trebuie, de asemenea, sa conduca la fundamentarea unor
prognoze legislative, pe termene scurte, medii sau lungi si sa reduca terenul de
manifestare al actiunii legislative conjucturale, lipsita de o baza de analiza
corespunzatoare.
Intrucat organele de decizie juridica (parlamentele) nu au ele insele posibilitatea sa
intreprinda asemenea operatiuni, se apeleaza, de obicei, la organisme juridice
specializate, care sunt indrituite sa avizeze proiectele de acte normative.
B. Principiul (cerinta) asigurarii unui raport firesc intre dinamica si statica
dreptului
In procesul elaborarii normative, legiuitorul se confrunta cu presiuni sociale dintre
cele mai variate (economice, politice, culturale, ideologice). Schimbarile rapide ce
intervin in societate conduc la mutatii in continutul raporturilor sociale, la modificari
institutionale. Rolul regulii de drept este acela de a ordona aceste raporturi, de a le
garanta securitatea si siguranta juridica, de a calma posibilele conflicte, conferind

sentimentul de liniste si relativa stabilitate. Pentru ca dreptul sa-si poata atinge acest scop
este necesar ca regula de conduita sa se incorporeze in patrimoniul psihologic al
individului si al grupurilor sociale.
In general, legea reglementeaza pentru perioade lungi. In relatiile sale cu politica
dreptul apare mai conservator, el cauta sa apere si sa asigure unitatea dintre existenta si
norma, dintre fapt si valoare. Avand un caracter organizatoric, dreptul isi perfectioneaza
necontenit tehnica de reglementare. Ca produs al activitatii sociale a oamenilor, prin
elementele sale tehnice, dreptul poate atinge nu numai grade relativ mari de
independenta, dar poate circula de la o societate la alta, dand nastere la difuziune si
traditie. Are loc, la scara istorica, un proces de imprumut, de propagare peste timp, de
contaminare juridica. Autonomia relativa a dreptului il face mai rezistent la presiunile
modificatoare. In mod special politica tinde sa desfaca in permanenta relatiile, sa inoveze
mereu alte forme de manifestare a acestora. Legiuitorul va trebui sa tina in echilibru
dreptul, asigurand, prin politica sa legislativa, stabilitatea fireasca a relatiilor sociale
reglementate juridic.
C. Principiul (cerinta) corelarii sistemului actelor normative
Actele normative, intr-un stat, exista intr-o stransa legatura unele cu altele.
Sistemul actelor normative (sistemul legislatiei sau sistemul legislativ) implica legaturi
multiple intre partile care-l compun. Diversele categorii de acte normative legi, decrete,
hotarari, decizii actioneaza, in reglementarea raporturilor sociale, in cadrul unui proces
caracterizat printr-o acuta interferenta. In cadrul acestui proces, legea asigura
reglementarea relatiilor esentiale pentru buna functionare a mecanismului social. Legea
insa nu exclude, ci presupune actiunea reglementatoare si a altor categorii de acte
normative. In momentul edictarii actelor normative legiuitorul va trebui sa tina cont de
existenta acestor corelatii, sa ia in calcul totalitatea implicatiilor unei noi reglementari,
modificarile normative subsecvente, domeniile afectate ca urmare a introducerii unor noi
solutii normative, precum si eventualele conflicte de reglementari. In momentul aparitiei,
spre exemplu a unei reglementari noi realizate printr-o lege, se impune ca si actele
normative cu forta juridica inferioara legii sa fie abrogate si puse de acord cu noua
reglementare.
D. Principiul accesibilitatii si economiei de mijloace in elaborarea normativa
Acest principiu aduce in discutie in mod nemijlocit elemente ce subliniaza
contributia mijloacelor de tehnica legislativa in fizionomia actului normativ. Continutul
normei juridice, modul de imbinare a elementelor structurale ale acesteia, caracterul clar,
lipsit de echivoc al textului, sunt intotdeauna probe ale maiestriei legiuitorului.
Legiuitorul trebuie sa aiba in vedere faptul ca destinatarii normelor juridice sunt oameni
cu nivele culturale diferite, cu posibilitati diferite de receptare a unui mesaj normativ, ca

derularea concreta a relatiilor de viata poate conduce la situatii dificile in aplicarea

normei. Arta sa consta in a construi norme care sa previna asemenea dificultati.
Cerintele principale pe care le implica realizarea acestui principiu constau in:
a) alegerea formei exterioare a reglementarii;
b) alegerea modalitatii reglementarii juridice;
c) alegerea procedeelor de conceptualizare si a limbajului normei.
a) Alegerea formei exterioare a reglementarii este o cerinta de tehnica legislativa
intrucat de forma exterioara a reglementarii depinde valoarea si forta ei juridica, pozitia
sa in sistemul actelor normative, corelatia cu celelalte acte normative, etc. In raport cu
materia reglementata, cu natura relatiilor supuse reglementarii, legiuitorul va proceda la
alegerea formei exterioare de reglementare. Astfel, daca relatiile ce urmeaza a capata
forma juridica fac parte din ceea ce se cheama 'domeniul legii', este obligatoriu ca ele sa
dobandeasca reglementarea juridica prin lege si nu prin alt act normativ.
b) Alegerea modalitatii de reglementare priveste optiunea legiuitorului in
legatura cu un anumit mod de impunere a conduitei prescrise prin norma subiectelor de
drept. Dupa cum stim, o regula juridica poate reglementa imperativ (prohibitiv sau
onerativ) o anumita conduita, poate lasa la dispozitia partilor dintr-un raport juridic
alegerea conduitei sau poate stimula subiectii in legatura cu adoptarea conduitei.
Totodata, metoda reglementarii difera de la o categorie de norme la alta.
Legiuitorul opteaza, in mod deliberat, pentru un gen de conduita sau altul, pentru o
metoda de reglementare sau alta, in functie de specificul relatiilor sociale, de
caracteristicile subiectilor participanti la aceste relatii, de natura intereselor ce urmeaza a
fi satisfacute si de semnificatia valorica a reglementarilor.
c) Cerinta accesibilitatii normei de drept si cea a economiei de mijloace sunt
transpuse in practica prin folosirea unor procedee de conceptualizare si a unui limbaj
adecvat.
Aceasta cerinta priveste in mod nemijlocit: constructia normei, cuprinderea in
norma a elementelor structurale, fixarea tipului de conduita, stilul si limbajul juridic.
Norma de drept este rezultatul unui proces de abstractizare, urmare directa a unor
complexe operatiuni de evaluare si valorificare a relatiilor din societate. Nevizand cazuri
concrete, ci ipoteze generale, norma nu poate fi descriptiva, ea opereaza in mod necesar
cu o serie de concepte, categorii, definitii, etc.
O alta constructie a tehnicii juridice o constituie fictiunile si prezumtiile.

Fictiunea juridica este un procedeu de tehnica, in conformitate cu care un anumit

fapt este considerat ca existent sau ca stabilit, desi el nu a fost stabilit sau nu exista in
realitate[3]. Fictiunea pune in locul unei realitati, alta inexistenta. Spre exemplu, situatia
in care o persoana este declarata incapabila permanent, desi poate sunt cazuri cind ea este
capabila, are momente de luciditate, totusi, printr-o fictiune, interzisul este socotit
permanent incapabil. Copilul conceput este socotit ca deja nascut, el fiind subiect de
drept, cat priveste drepturile sale.
Prezumtiile, sunt, la randul lor, procedee tehnice pe care legiuitorul le utilizeaza in
constructiile juridice. Art. 1199 Cod civil defineste prezumtiile: 'consecintele ce legea
sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut'. In anumite situatii,
legiuitorul presupune ca ceva, fara a fi fost dovedit, exista cu adevarat. Spre exemplu,
prezumtia cunoasterii legii, cu consecinta sa: nemo censetur ignorare legem (nimeni nu
se poate scuza invocand necunoasterea legii); prezumtia de paternitate, potrivit careia
copilul are ca tata prezumat pe sotul mamei, etc. Un alt aspect care priveste cerinta
accesibilitatii normei juridice este stilul si limbajul acesteia. Limbajul juridic este, prin
excelenta, un limbaj specializat, institutionalizat[4]. S-a recunoscut limbajului juridic
faptul ca este un limbaj special de tip preferential, in sensul ca ofera un model de
comportament de un anumit tip, considerat preferabil, sub aspect de utilitate si interes
public, fata de un alt tip de comportament. Textul normei juridice trebuie sa se
caracterizeze prin maxima claritate, precizie, concizie si caracter stereotip.
Ca limbaj institutionalizat, limbajul actelor normative juridice este guvernat de
reguli pragmatice; in evolutia sa el strabate un proces de specializare si modernizare la
toate nivelele (textual, sintactic si lexico-semantic).
In redactarea textului actului normativ legiuitorul va trebui sa utilizeze termeni de
larga circulatie, cu evitarea neologismelor, a regionalismelor. Modul de construire a frazei
si amploarea exprimarii se vor subordona cerintei de intelegere corecta si usoara a
textului de catre orice subiect[5].
Terminologia legi trebuie sa fie constanta si uniforma. Aceasta cerinta se refera
atat la continutul unui singur act normativ, in care sunt cuprinse anumite norme, cat si in
ce priveste sistemul global al legislatiei, ce trebuie sa se caracterizeze prin unitate
terminologica. Unitatea terminologica a unei legislatii creaza atat premisele pentru
intelegerea clara de catre subiecti a mesajului legii (a comandamentului normativ), dar
ofera si posibilitatea introducerii unui sistem de informatica legislativa.
In textul actului normativ trebuie sa se evite folosirea cuvintelor (expresiilor)
nefunctionale sau a acelora cu un sens ambiguu.
6. TEHNICA SISTEMATIZARII ACTELOR NORMATIVE

Varietatea actelor normative impune necesitatea sistematizarii lor. Sistematizarea

actelor normative este determinata de nevoia organizarii acestora in baza unor criterii
precise, in scopul bunei cunoasteri si aplicari a normelor juridice in relatiile sociale.
Principalele forme de sistematizare a actelor normative sunt: incorporarea si
codificarea.
A. Incorporarea
Incorporarea este o forma inferioara (initiala) de sistematizare si priveste o simpla
asezare a actelor normative, in raport de criterii exterioare cronologice, alfabetice, pe
ramuri de drept sau institutii juridice etc. O asemenea forma de sistematizare poate fi
oficiala sau neoficiala. Este oficiala incorporarea realizata de organe de drept (spre
exemplu: colectiile de legi, decrete, hotarari publicate periodic, colectii in care se imbina
criteriul cronologic cu cel al fortei juridice a actului normativ). In afara acestor colectii
pot sa alcatuiasca culegeri de acte normative si persoane particulare (sub forma unor
indrumare legislative).
In continutul acestor incorporari nu se procedeaza la prelucrarea materialului
normativ, nu sunt aduse modificari continutului normelor juridice adunate in colectii sau
culegeri (se corecteaza doar anuniite erori materiale sau eventuale greseli gramaticale).
B. Codificarea
Codificarea este o forma superioara de sistematizare. Ea presupune cuprinderea
intr-un cod (act normativ cu forta juridica de lege) a normelor juridice apartinand
aceleiasi ramuri de drept. Actiunea de codificare implica o bogata activitate a
legiuitorului, de prelucrare complexa a intregului material normativ, de indepartare a
normelor depasite, perimate (inclusiv a obiceiurilor), de completare a lacunelor, de
novatie legislativa (introducerea unor norme noi, cerute de evolutia relatiilor sociale), de
ordonare logica a materialului normativ si de utilizare a unor mijloace moderne de
tehnica legislativa (alegerea modalitatii de reglementare, a formei exerioare de
reglementare, a folosirii mijloacelor adecvate de conceptualizare).
Codificarea este o forma superioara de sistematizare realizata de legiuitor, intrucat
ea porneste totdeauna de la principiile generale ale sistemului dreptului si ale unei ramuri
de drept, cautand sa redea, intr-un singur act, cu un continut si o forma unitare, cat mai
complet si mai inchegat, toate normele juridice dintr-o ramura (a dreptului civil, penal,
financiar etc.). Desi are forta juridica a unei legi, Codul nu este o lege obisnuita, el este
un act legislativ unic, cu o organizare interna aparte, in care normele juridice sunt asezate
intr-o consecutivitate logica stringenta, dupa un sistem bine gandit, care reflecta structura
interna a ramurii de drept respective.

In compozitia unui cod intra patru grupe de factori: politici, economici, ideali si
juridici[6].
Conditiile calitative ale unui cod sunt: claritate, precizie, integralitate in expunere,
caracter practic, logica, frumusetea stilului etc.

2.TEHNICA LEGISLATIV
Tehnica legislativa este acea parte constitutiva a tehnicii juridice si este alcatuita dintr-un
complex de metode si procedee, menite sa asigure o forma corespunzatoare continutului
reglementarilor juridice.
Tehnica legislativa se ntemeiaza pe norme juridice specifice (denumite norme de tehnica
legislativa) si pe principii proprii (denumite principiile legiferarii).
A legifera a devenit element central si definitoriu al activitatii statului, a devenit sinonim
cu a guverna.
Principiile legiferarii:
-principiul fundamentarii stiintifice a activitatii de elaborare a normelor juridice;
-principiul asigurarii unui raport firesc ntre dinamica si statica dreptului;
-principiul corelarii sistemului actelor normative;
-principiul accesibilitatii si economiei de mijloace n elaborarea actelor normative.
3. ETAPELE ELABORARII ACTELOR NORMATIVE
ETAPA 1 -initierea proiectului de lege
Initiativa legislativa apartine Guvernului, deputatilor, senatorilor precum si unui nr. de 250
000 cetateni cu drept de vot (conform art. 73 Constitutie).
ETAPA 2-dezbaterea proiectului de lege
ncepe cu prezentarea expunerii de motive si continua cu analiza fiecarui articol.

ETAPA 3-adoptarea proiectului de lege

Presupune o procedura speciala, conform prevederilor art. 74 din Constitutie:
-legile organice se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei camere;
-legile ordinare se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.
ETAPA 4-promulgarea legii
Dupa ce legea este votata, ea este adoptata n Parlament, sub semnatura presedintilor celor
doua Camere.
Promulgarea legii este de competenta Presedintelui Romniei, prin acest act dispunndu-se
publicarea ei n Monitorul Oficial.
ETAPA 5-publicarea legii
Legea se publica n Monitorul Oficial al Romniei si intra n vigoare dupa 90 de zile de
la data publicarii.
4. TEHNICA SISTEMATIZRII NORMELOR JURIDICE
Procesul de sistematizare a actelor normative este determinat de necesitatea gruparii acestora
pe baza unor criterii riguros stabilite, astfel nct normele juridice sa fie mai bine cunoscute si
aplicate n realitatea juridica.
Formele de sistematizare a actelor normative sunt:
Incorporarea
Incorporarea nseamna asezarea, pozitionarea actelor normative dupa criterii exterioare
acestora, respectiv cronologice, alfabetice, pe ramuri de drept, pe institutii juridice.
Incorporarea poate fi:

Oficiala -se realizeaza de organele de stat, de cele mai multe ori cele care elaboreaza
actele normative (ex. hotarri publicate periodic, colectii de legi etc);

Neoficiala -este realizata de persoane particulare, birouri de avocati, norati, edituri

etc.

Codificarea

Codificarea este forma superioara de sistematizare a actelor normative, n sensul ca propune

cuprinderea sintetica si sistematizata ntr-un act normativ (cod) cu forta juridica a legii, a tuturor
normelor juridice apartinnd aceleasi ramuri de drept.
Desi are forta juridica a unei legi, codul nu este o lege obisnuita, el este un act normativ unic,
cu o organizare interna aparte, n care normele juridice sunt asezate ntr-o consecutivitate logica
stringenta, dupa un sistem bine gndit, care reflecta structura interna a ramurii de drept
respective.
Conditiile calitative ale unui cod sunt: claritate, precizie, integralitate n expunere, caracter
politic, logica etc.
n dreptul nostru actual sunt n vigoare: Codul penal, Codul civil, Codul comercial, Codul
vamal, Codul muncii, Codul de procedura civila, Codul familiei, Codul de procedura penala,
Codul fiscal.

VIII. Elaborarea normelor juridice.Tehnica juridic

normativ [37]
1.

Coninutul noiunii de "elaborare" a normelor juridice

S-a putut constata c orice norm prezint coninut i form, fiecare avnd o
anumit modalitate de exprimare: coninutul - prin structura logic intern, forma
prin structura exterioar a acesteia, prin stilul formal-juridic de redactare a
coninutului respectiv ce apare ca un articol, grupaj de articole sau act normativ
determinat.
Primul aspect de la care pornim n analiza noastr este acela c normele juridice nu
sunt o existent aprioric a ontisului socio-istoric; prin originea lor normele juridice
sunt:
fie preluate din norme sau reguli sociale constituite n afara dreptului,
investind aceste norme cu for juridic, deci consacrndu-le ca norme juridice (din
nevoi practice);
fie create sau elaborate prin voina expres a organelor de putere public
competente (n virtutea legitimitii i reprezentativitii lor), n vederea
reglementrilor de raporturi sociale n coresponden cu interesele i voina puterii
de stat.
Istoricete vorbind, n faza iniial a constituirii dreptului a fost predominant prima
procedur ( preluarea fie integral, fie prin adaptare i consacrarea juridic a unor
norme sociale precum cele morale, economice, religioase, familiale, de origine
cutumiar), n modernitate i modernitatea trzie, normele dreptului pozitiv sunt
produsul aproape exclusiv al aciunii normative de elaborare de ctre factorii de
putere.

Tehnica normativ - ca noiune ce exprim ansamblul principiilor metodelor i

procedurilor ce fundamenteaz elaborarea tuturor categoriilor de norme sau acte
juridice normative nu se identific cu noiunea de "tehnic legislativ", sau de
"legiferare" ntruct aceasta de pe urm are o sfer mai restrns, viznd doar
procesul de elaborare a legilor - ca principale forme ale actului normativ sau ale
izvorului de drept; asimilrile conceptuale sunt datorate ponderii "tehnicii
legislative" n elaborarea normelor juridice ("tehnica legislativ" conine, pe lng
legiferarea propriu-zis i ansamblul principiilor, mijloacelor, metodelor, deci modelele de interpretare i aplicare a normelor juridice).
"Tehnica normativ" ( juridic) = "tehnica legislativ", nsoit de modele de
interpretare i aplicare.
"Legiferarea", pentru a rspunde finalitii ei, trebuie s se fundamenteze pe
urmtoarele condiii:
a) cunoaterea realitii i nevoilor de legiferare, o ordonare a prioritilor prin
criterii tiinifice (analize socio- juridice) - existena unui "dat" al procesului de
legiferare;
b) aplicarea adecvat a tehnicii legislative n vederea realizrii unei "construcii"
de drept. Corelaia ntre cele dou condiii este realizat prin interdependena dintre
reflectarea realitii i reglementarea realitii.
Fr. Geny afirma c "dat-ul" dreptului este cercetat de tiin, care formuleaz
principiile generale ale viitoarei reglementri, pe cnd construitul este rezultatul
tehnicii".
Aici apar urmtoarele obiecii:
realitatea reflectat, ca dat al dreptului, nu aparine exclusiv cunoaterii
tiinifice: n norma elaborat sunt ncorporate pe lng elementele cunoaterii
tiinifice i alte forme de reflectare- extra- tiinifice - precum cele politice, morale,
ideologice, valori sociale, tradiii, elemente subiectiv-voliionale ale legiuitorului etc.
(n multe cazuri, cea mai mare influen o are factorul politic);
n corelaia "dat" i "coninut", norma juridic elaborat (construitul),
devenit norm a dreptului pozitiv, se constituie uneori ca "dat" pentru viitoarele
construcii juridice n sfera realitii (respective) ce se reglementeaz;
procesul de elaborare a dreptului este un proces continuu, influenat de
evoluia "datelor" care l condiioneaz (este un proces deschis, nelimitat n timp,
continuu; el este deosebit de intens n perioade ce succed unor evenimente ce
produc schimbri sociale structurale).
Mai trebuie precizat c n sfera noiunii de "elaborare" sunt cuprinse uneori i
procese complementare elaborrii, precum "amendarea" - completarea unor norme
juridice anterioare i "modificarea - schimbarea parial a coninutului unor acte
normative anterioare.

2. Principiile i etapele tehnicii normative

Modelarea normei, att din punctul de vedere al structurii sale interne, ct i al celei
formal-externe necesit respectarea urmtoarelor principii:
a) Fundamentarea tiinific a activitii de elaborare, respectndu-se premisele
demersului cognitiv:
realizarea unor studii, sub form de prognoze, documentaii, constatri de
ordin economic, juridic, politic sociologic, statistic, istoric;
inventarierea legislaiei n vigoare, n scopul sesizrii carenelor,
incompatibilitilor, paralelismelor ntre reglementrile existente i cele proiectate;
stabilirea corelaiilor i realizarea unor comparaii ntre inteniile normative
proiectate i sistemul naional al dreptului, precum i cu alte sisteme de drept;
respectarea legilor i principiilor logice, i utilizarea unui aparat conceptual
adecvat n elaborarea proiectului.
b) Principiul respectrii unitii de sistem al dreptului n sensul c:
noua norm proiectat i elaborat s se integreze n sistemul dreptului, ea
avnd un rol definit n integralitatea sa i autoreglarea sistemului, sporindu-i
eficiena i finalitatea;
s contribuie la "corelarea" sistemului actelor normative, asigurnd echilibrul
dintre stabilitatea i mobilitatea sistemului, precum i unitatea reglementrilor
juridice.
c)
Principiul supremaiei legii - elaborarea normei juridice trebuie s in seama
de ierarhia forei juridice a acelei norme n raport cu legea (sau legea suprem) n
funcie de care se realizeaz i principiul unitii de sistem al acestui proces;
d) Principiul accesibilitii actelor normative - prin construcia ei, norma juridic
elaborat s fie uor receptat de destinatarii ei, indiferent de pregtirea lor
juridic; accesibilitatea are aici sensul de "inteligibil" i presupune desprinderea a
dou conotaii:
conotaia de limbaj al formulrii ei - claritate, concizie, coeren logic;
conotaia de facilitate a receptrii mesajului, a coninutului pe care l exprim;
adresabilitate la nivelul contiinei comune a oamenilor, acest sens ilustreaz
compatibilizarea coninutului acelei reglementri cu nelegerea ct mai direct, mai
simpl a existenei supus normrii i cu necesitatea acelei normri.
Principiul accesibilitii normei impune ca cerine:
alegerea formei exterioare a reglementrii innd seama de forma actului
normativ din care face parte (decret, lege, hotrre, decizie, dispoziie, ordin etc.)
adic de organul de stat emitent, de ierarhia forei juridice a acelui act normativ. Ex:
un consiliu judeean nu poate alege forma "legii pentru reglementarea unor
raporturi locale, legile reglementnd raporturi de interes general;

alt cerin const n alegerea corespunztoare a metodei de reglementare

pentru norme elaborat, metod ce poate fi: imperativ, permisiv, de
recomandare, stimulare, etc. n funcie de dorina legiuitorului
Etapele procesului tehnicii normative sunt:
iniierea proiectului normei sau actului normativ, potrivit competenei i
prevederilor legale specifice pentru fiecare organ emitent
dezbaterea proiectului iniial, n cadrul organului de stat competent;
adoptarea proiectului;
promulgarea - dac este cazul;
realizarea publicitii oficiale a actului normativ, aspect ce vizeaz i
comunicarea datei intrrii n vigoare a normei.
Pentru Parlament, Preedinte, Guvern, publicarea se face n Monitorul Oficial, data
publicrii reprezentnd i data intrrii efective n vigoare, cu excepia unor alte
specificri. Pentru celelalte acte normative publicarea se realizeaz prin: pres,
comunicare, afiaj, iar data intrrii n vigoare este inclus n corpul acelui act
normativ.

3. Prile constitutive i structura formal a actelor normative

Forma normei juridice sau a unui act normativ este dat i de componentele sale,
modul de structurare a textului normativ respectiv.
O norm juridic poate fi exprimat printr-un articol sau mai multe articole conexe.
Forma prin care se exprim o norm juridic poart i denumirea de act normativ, n
sensul de izvor de drept. Actul normativ poate fi, deci, constituit fie dintr-o norm
juridic elaborat sub forma unui singur articol sau grupaj de articole, fie dintr-un
grupaj mai larg de norme juridice.
Fiecare categorie de acte juridice este elaborat conform unor reguli de redactare
proprii.
Legea, de exemplu, presupune ca regul general, urmtoarele elemente
constitutive: titlul, preambulul, dispoziii generale, dispoziii speciale, dispoziii
finale, i tranzitorii. Proiectul este nsoit de o expunere de motive a iniiatorului.
Titlul:
- exprim denumirea general a actului normativ i este principalul element prin
care aceasta se identific n cadrul sistemului de norme. Este formulat concis. Ex:
Lege cu privire la .. , fiind uneori precedat de un supratitlu, care denumete forma
sau izvorul de drept din care face parte actul normativ (ex: lege, ordonan, ordin

de urgen, decizie, etc.). n formularea titlului mai apare i nscrierea numrului de

ordine i succesiunea de apariie a acelui act normativ. Ex: Legea numrul cu
privire la Pentru actele normative publicate se rein i date calendaristice.
Preambulul:
Nu este un element necesar; este folosit n cazul actelor normative ample i foarte
importante. Prin coninutul su se realizeaz o introducere (n sintez) asupra
reglementrilor actului normativ, urmrindu-se motivaia i nelegerea coninutului.
Este o form succint a "expunerii de motive".
n lipsa preambulului, sau la sfritul acestuia, se practic uneori o "formul
introductiv" prin care se face trimitere la temeiul legal sau constituional n baza
cruia este emis actul. Ex: "Avnd n vedere prevederile art. din Constituie" sau
"innd seama de"
Dispoziiile generale :
Constituie, pentru reglementrile mai ample, prima parte din structura propriu-zis
a acelui act normativ. Ele sunt prezentate sub forma unui titlu, capitol, seciune
distinct sub denumirea de "Dispoziii generale", "Principii generale", "Principii de
baz". Coninutul acestora este redactat sub forma unor text- articol, i constituie
cadrul juridic general n care se vor redacta n continuare, reglementrile propriuzise ale actului normativ respectiv .
Dispoziiile speciale (de coninut):
Constituie coninutul propriu-zis al actului normativ (n acest context, termenul
"special" prin raportare la "general" nu exprim aspectul "derogator" sau de
"excepie" utilizate pentru denumirea unor acte normative speciale ci normele ce
formeaz coninutul propriu-zis al acelui act normativ fiind "speciale" n raport cu
precizrile "generale"). Au ca subdiviziuni: titlu, capitol, seciune, paragraf, articol,
liter, aliniat.
Unele acte normative conin i dispoziii finale i tranzitorii, cele finale specific
expres data intrrii n vigoare a acelui act normativ sau normele care se abrog prin
acel act, n timp ce cele tranzitorii au caracter de intermediere, prin care se
realizeaz trecerea de la vechea la noua reglementare n acel domeniu. n absena
unor titluri sau capitole distincte (cu acest aspect), asemenea prevederi pot fi
inserate ca articole ultime ale actului normativ.
Articolul este elementul structural fundamental n elaborarea unui act normativ; el
este expresia concentrat a normei juridice n formularea creia este cuprins, de

regul o dispoziie privitoare la conduita solicitat. ntruct conduitele umane se

manifest printr-o complexitate si diversitate (cumuleaz fapte multiple, aciuni sau
inaciuni produse n mprejurri i condiii diferite) aceste conduite nu pot fi impuse
i reglementate prin formularea unui singur articol, ci al unui grupaj de articole.
Tehnic, articolele trebuie redactate prin propoziii de maxim conciziune i claritate,
ele fiind ordonate n aliniate sau paragrafe (fie alfabetic, fie prin cifre arabe). n
unele acte normative (Constituia, C. pen.) articolele sunt nsoite de note marginale
prin care se menioneaz instituia juridic la care se refer acel articol sau grupaj
de articole. Articolele noi se introduc prin "amendare" sau "modificare" printr-un
indice: ex: 182, 1202 etc.
n privina elaborrii i redactrii textului unui act normativ trebuie precizat c
limbajul i stilul juridic trebuie s rspund unui dublu imperativ:
asigurarea rigorii i exactitii aparatului conceptual de specialitate i
formularea accesibil a coninutului informaional pentru ca individul uman
comun s poat nelege coninutul dispoziiei textului.
n acest sens, este necesar respectarea unor reguli ale limbajului:
|textele trebuie redactate prin folosirea termenilor literari uzuali, cu nelesul
curent pe care l au n limba romn, evitndu-se pe ct posibil, neologismele;
dac sunt utilizai termeni cu nelesuri diferite, pentru evitarea neclaritilor
este bine ca n cuprinsul acelui act normativ s se precizeze accepiunea n care
este utilizat acel termen; la fel, sunt necesare precizrile pentru termenii juridici
care au sens diferit comparativ cu cei utilizai n limbajul cotidian;
textul trebuie s fie neredundant, simplu, fr cuvinte care se repet, fr
metafore
n legtur cu limbajul i stilul de elaborare a normei juridice, trebuie fcute unele
precizri referitoare la "ficiunea juridic" i "prezumiile dreptului" .
Ficiunea, ca reprezentare imaginar (nu are un corespondent n realitate) este (ca
i prezumia) o modalitate prin care se creeaz o "realitate juridic" - ca realitate
convenional acceptat: din perspectiva dreptului deci, ficiunea juridic este un
artificiu creat prin construcia legislativ prin care "realitatea juridic" exprimat i
consacrat n textul normativ nu exist n realitatea factual.
Exemple: se consider (prin ficiune) c bunurile fixate pe imobile sunt i ele imobile
(art. 468 C. civ.) sau: bunurile accesorii urmeaz regimul juridic al bunurilor
principale; sau: capacitatea de folosin a copilului este recunoscut din momentul
concepiei (art. 7 al Decretului nr. 31/1954), ficiunea extrateritorialitii etc.
Prezumiile juridice

n sens uzual, prezumia exprim o supoziie ntemeiat pe aparene, pe ipoteze sau

deducii sau o recunoatere a unui fapt ca autentic pn la proba contrar.
Din perspectiva dreptului, prezumiile juridice sunt artificii create n construcia
legislativ, prin care se accept sau se impune ceva ca fiind existent i adevrat
fr a fi necesar ntotdeauna demonstrarea sau proba lor. Art. 1199 C. civ.
precizeaz c "Prezumiile sunt consecinele ce legea sau magistratul trage din un
fapt cunoscut la un fapt necunoscut" iar art. 1200 C. civ. menioneaz drept
prezumie, printre altele recunoscute de lege pe cea a "autoritii lucrului judecat",
prezumie clarificat n art. 1201 C. civ. sub forma: "Este lucru judecat, atunci cnd
a doua cerere n judecat are acelai obiect, este ntemeiat pe aceeai cauz i
este ntre aceleai pri, fcut de ele i n contra lor n aceeai calitate."
Tot n C. civ. (art. 1201-1203) se precizeaz c prezumiile sunt "legale" (acelea care
sunt expres stabilite prin norma de drept) i mpotriva acestora nu este admis nici
o dovad contrar (cu excepia n care legea care consacr prezumia respectiv o
permite: ex: art. 492 C. civ. "prezum, pn la proba contrar, c orice construcie,
plantaie sau lucru fcut asupra pmntului . sunt fcute de proprietarul acelui
pmnt") i prezumii lsate la latitudinea ("nelepciunea") instanei - prezumii
judectoreti. Art. 1203 C. civ. precizeaz c mpotriva acestor prezumii este
permis i dovada contrar.
Deci, n construcia juridic, situaiile prezumate pot fi sau nu considerate adevrate
, n funcie de caracterul lor de prezumii "legale" sau "judectoreti" (consecin a
respingerii sau admisibilitii probei)
De aici apare i distincia ntre :
prezumiile absolute (irefragrabile - juris et de jure)- mpotriva crora nu este
admis nici un fel de prob contrar, fiind considerate adevrate (ex: prezumia de
cunoatere a legii, prezumia de autoritate de lucru judecat etc.) i
prezumiile relative (jus tantum) n care adevrul prezumat poate fi contestat
i rsturnat prin proba contrar admis de lege, prob ce revine celui ce contest
acea prezumie (ex: prezumia de nevinovie, prezumia de paternitate conform
creia tatl copilului este soul mamei etc.).

[37] Vezi N. Popa, op.cit., pag.215-237 ; A. Sida, op.cit., pag.132-144.

Tehnica elaborari dreptului Actul normativ are intotdeauna mai multe parti constructive
menite sa-i dea forma finala. Aceasta regula nu este obligatorie ci se adapteaza functie de
caracterul si intinderea actului normativ. Actul normativ cuprinde de regula; titlu, preambul si
forma introductiva, cand este cazul dispozitii sau principii generale si dispozitii de continut,
dispozitii finale, dispozitii tranzitosii.
-Titlul trebuie sa fie concis si sa exprime precis obiectul reglementari.

-Preambulul actului normativ reprezinta o succinta introducere unde se arata

consideratiile sociale, economice politice, avute in vedre la elaborarea actului.
-Forma introductiva este acea parte a actului normativ unde se arata temeiul
constitutional sau juridic legal in baza caruia este data reglementarea respectiva
-Reglementarea propiuzisa, in functie de volumul reglementarilor, se divide in mai multe
parti; o parte este data de "dispozitii" sau "principii generale" si o parte de "dispozitii de
continut" care pot fi mult mai numeroase si sa se imparta in "subdiviziuni" .
-Partea finala contine, dispozitii finale propiuzise ce se refera la data intrari in vigoare .
In textul legii pot exista si dispozitii tranzitorii. Acestea se unifica de obicei cu
dispozitiile finale, alteori se alcatuiesc distinct.
Elementele de structura ale actelor normative. Elementul structural de baza este
"articolul". Articolul cuprinde mai multe aliniate, cand dispozitia cuprinde mai multe propozitii
si contine mai multe variabile. Articolele sunt numerotate cu cifra arabe. Exista si articole unice
ce nu cuprind aliniate.
Modificarea actelor normative se face printr-un act normativ sau print-un act de aceeas
categorie. Cand se adauga sau se modifica un act normativ astfel incat din vechiul act normativ
nu mai ramane nimic sau aproape nimic, este bine sa se inlocuiasca vechiul act normativ.
Stilul si limbajul. O cerinta elementara este claritatea actelor normative. Ele terbui sa fie
accesibila maselor prin precizia si termeni folositi cu sensuri de exprimare fara echivoc.
O alta modalitate tehnica folosita pentru reglementarea juridica este aceea a prezumtiilor
juridice. Prezumtia juridica presupune ca ceva fara a fi fost dovedit exista cu adevarat. Se disting
: prezumtii absolute - irefragabile si prezumtii relative - refragabile.
Un alt procedeu este acela al fictiunilor juridice. Potrivit acestui procedeu un anumit fapt
este considerat ca existent sau ca stabilit desi el nu a fost stabilit sau nu exista inca in realitate.
Tehnica sistematizari actelor. Structuira interna a dreptului cuprinde urmatoarele parti
independente: norma juridica, institutia juridica, ramura de drept. Astfel sistematizarea actelor
normative contine o activitate juridica importanta ce se sprijina pe aceasta structura. Elaborarea
dreptului consta in primul rand in activitatea normativa a statului. Unitatea de baza a sistemului
actelor normative consta in actul normativ in diverse forme ca: lege, decret, hotarare, ordin,
instructie. Organizarea actelor normative se fac pe verticala in functie de organele ce le emana si
pe orizontala in functie de categoriile sau modalitatile actului normativ. Sistematizarea are drept
obiect o anumita asezare a actelor normative in vigoare conform unor criterii obiective si/sau
subiective. Sistematizarea actelor normative are ca efect elaborarea unor colectii, culegeri de acte
normative a codurilor.
Formele principale ale sistematizari : acte normative -incorporate

-codificate
-In incorporare este considerata ca fiind forma simpla de sistematizare a actelor
normative prin care legile decretele, hotararile de guvern si alte acte normative se grupeaza in
anumite colectii dupa institutia juridica sau ramura de drept : oficiala, neoficiala.
-Codificarea este forma superioara de sistematizare a actelor normative si se deosebeste
de sistematizarea incorporata atat dupa obiectul sistematizari, subiectele sistematizari cat si dupa
forta juridica a rezultatului sistematizati.