VIATA POLITICA

Întors în ţară, în 1857, în urma decretării amnistiei generale,

Bolintineanu, care avea deja o activitate literară intensă, intră
în lumea politică, un mediu în care poetul nu s-a regăsit
niciodată.A fost pe rând secretar de stat la Departamentul
Trebilor Straine, ministru al cultelor în Guvernul Kogalniceanu,
membru al Consiliului de Stat. Deşi ajunsese în lumea politică şi
se învârtea printre cei mai influenţi oameni ai epocii,
Bolintineanu a rămas un om modest ”Trăia într-o singură
cameră din casa Bossel langa teatru. (Cladirea din
stanga,teatrul Bossel si casa lipita de aceasta in dreapta)

Neavând aproape pe nimeni pe lângă el, plictisit şi amărât tot

mai mult de ceea ce se petrecea în jurul lui. Temperamentul lui
de om meditativ, de om de cărţi nu răspundea carierei politice.
El primise onoarea de a fi ministru, dar spunea întoteduna că
nu-i făcut pentru asemenea lucruri”, scrie Nicolae Petraşcu.
Revoluţionar în 1848
Când în ţară a izbucnit revoluţia de la 1848, Bolintineanu a
venit să ia parte la mişcare. ” Cu gândul de a deştepta poporul
român, el fiinţă, împreună cu amicul său A. Zane, ziarul Poporul
suveran la care avea să scrie Bălcescu, Cezar Boliac şi alte
ilustraţii ale epocei”, mai scrie N. Petraşcu. După revoluţie este
arestat împreună cu alţi confraţi care luptase pentru patrie.
Reuşeşte să evadeze şi ajunge în exil. La Paris duce o intensă
activitate literară, scrie, publică şi devine un nume important.
EXILUL

Când a vrut să revină în ţară nu a primi acceptul să intre în patria natală.

”Exilat de mulţi ani din patria mea cu câtă tristeţe şi cu câtă plăcere mă
uitam la malurile ţării natale. Cu tristeţe căci îmi era oprit a pune
picioarul pe acest tărâm, totdeauna prada inamicilor şi a fiilor lui cei
vitregi, cu plăcere, căci oricare ar fi cauzele ce mă departă de aceste
locuri, oricât de triste şi monotone ar fi zilele în această ţară şi cât de
frumoasă ar fi trecut viaţa în străinătate, nu uită cineva lesne locul în
care ochii noştri au văzut soarele pentru prima dată”, scria Bolintineanu
din exil.

În 1852 părăseşte Parisul şi ajunge la Porţile Orientului, o altă

experinţă pe care o va evoca în scrieri. În 1855 îi apare romanul
” Manoil” considerat primul roman de gen din literatura
românescă.

„Manoil”, un roman epistolar, aparut în 1851, din care autorul

publică un fragment în revista Romania literara, condusă de
Vasile Alecsandri.
In 1854, poetul Dimitrie Bolintineanu, aflat în exil la
Constantinopole, pornea într-un lung traseu prin Orientul
Mijlociu, ajungând să fie unul dintre primii călători români care
vedeau Piramidele, ba mai mult, să urce în vârful Marii
Piramide a lui Kheops.
Tras-împins, la propriu, de ghizii de ocazie, Bolintineanu ajunge
să urce aproape fără voie pe Piramida lui Kheops, iar în
interiorul acesteia este lăsat în beznă până își plătește
întoarcerea la lumina zilei.

(*aici e o imagine dintr-un articol, putem presupune ca si

Bolintineanu se afla in imagine*)

își descrie călătoria la Piramide, în volumul „Călătorii în

Palestina și Egipt”, apărut în 1856 la Iași.
Dimitrie Bolintineanu a efectuat o călătorie în Macedonia
otomană în vara anului 1854, pe când se afla în exil la
Constantinopol/Istanbul. Rezultatul literar al călătoriei a fost
volumul memorialistic Călătorie la românii din Macedonia şi la
Muntele Athos sau Santa Agora redactat în 1858 şi apărut
antum în 1863, iar postum în ediţia Călătorii a lui Ion Roman
din 1968.

REINTOARCEREA IN TARA
Întorcându-se în ţară la 1859, intră în politică şi deveni ministru
de externe, culte şi instrucţiune publică. Prin stăruinţele lui, ale
lui Costache Negri şi ale lui V. A. Urechia, sunt înfiinţate primele
şcoli la românii macedoneni.