Sunteți pe pagina 1din 2

Patru exerciții care te încălzesc înainte de

orice speech
La fel cum sportivii de performanță se încălzesc înainte de a intra în efort că să nu se
accidenteze, tot așa vorbitorii profesioniști fac exerciții de pregătire a vocii pentru a vorbi clar și
impunător pe scenă.

Speech-ul seamănă foarte mult cu sportul de performanță din cel puțin un punct de vedere. Atât
înainte de speech, cât și înainte de o competiție importantă actorii principali își încălzesc
musculatura. Diferă doar denumirea mușchiului încălzit.

Ți s-a întâmplat vreodată să rămâi fără voce? Mi-aduc și acum aminte câteva zile din anul trecut,
în plin sezon cum se zice, într-o perioadă încărcată de traininguri și speech-uri, cum am rămas
fără voce. Pur și simplu nu se mai auzea nimic atunci când vorbeam. Țin să le mulțumesc și pe
această cale participanților din acele zile de training că m-au înțeles și au făcut eforturi pentru a
îmi asculta vorbele spuse în șoaptă ușor timbrată.

Mușchiul speakerului este vocea. Fără voce contribuția lui devine aproape inexistentă. Nu mai
este secret faptul că același lucru se întâmplă și în alte categorii artistice. Actorii fac exerciții de
dicție înainte să intre pe scenă ca să vorbească răspicat, pe înțelesul publicului și cu accentele
potrivite piesei. Cântăreții de asemenea, efectuează vocalize pentru a nu rămâne fără voce.

Nu contează că ești vobitor profesionist sau nu, i se poate întâmpla oricui, oricând.

Vreau să-ți arăt o listă de patru exerciții de care să te folosești pentru a crește șansele de a nu
rămâne fără voce. Știi, era o zicală pe vremuri: “Decât să presupui, mai bine verifici”. Și aici la
fel, “mai bine previi decât să tratezi”.

Exercițiile de mai jos te ajută nu doar în a-ți încălzi aparatul fonator. Rolul lor este și
în gestionarea emoțiilor pe care cu siguranță le trăiești înainte de orice context în care ai în fața ta
mai mult de doi oameni. Setul de exerciții se numește “Trusa de urgență”. Așa-i că în portbagaj
ai o asemenea trusă ? Nu poți circula fără, deci sigur o ai. E bine s-o ai la tine pentru siguranță și
să apelezi zilnic la ea pentru performanță.

Exercițiul 1 – Exercițiul “Lumânarea”

Am să te rog să-ți imaginezi că în mâna ta se află o lumânare aprinsă. Poți simula cu un marker
sau un pix. Și că va trebui să sufli în lumânare fără să o stingi. Ce înseamnă asta? Trebuie să sufli
tare? Nu, chiar deloc. Este important să sufli constant și echilibrat fără că lumânarea să se stingă.
Exersează de 5-6 ori și încearcă să sufli cât mai mult timp. Te poți și cronometra.

Vei vedea că făcând zilnic asta, capacitatea pulmonară se va îmbunătăți vizibil. Și vei reuși să
sufli un număr din ce în ce mai mare de secunde. Poți ajunge precum Ilie Dobre, comentatorul
sportiv. Cu siguranță îl știi, striga “Gooooooool” chiar și un minut. La un moment dat era pe
locul 2 în lume ca număr de secunde în care striga “Goooooooool”.

Exercițiul 2 – Consoana “Rrrr”


Trage aer în piept și pe expirație pronunță “Rrrrrrrrrr”. R-ul este cea mai uzitată consoană în
timpul vorbirii. Dacă nu reușești să o pronunți clar, poți adăuga un “b” în față. Sau un “t”. Astfel
se va auzi “brrrrr” sau “trrrrr”.

Efectuează exercițiul de 5 ori în mod repetat în cadrul “Trusei de urgență”.

Exercițiul 3 – “Limba plimbă”

Nu de puține ori ni se “limba plimbă” în cavitatea bucală. La acest exercițiu nu ai nevoie decât
de limbă. Preț de câteva secunde, am să te rog să așezi limba pe fiecare dinte, atât în susul, cât și
în josul cavității bucale. Și în interior și în exterior. Ia fiecare dinte la rând și atinge-l cu limba. În
acest mod scade probabilitatea să te împotmolești atunci când vorbești. Și în plus, sunetul va fi
deschis și luminos. Că tot vorbeam de sport, în judo se spune să cazi “rotund” ca să nu te
accidentezi. Astfel, sunetul va fi “rotund”.

Exercițiul 4 – “X-U/A-O”

Acest exercițiu te ajută la pronunția corectă a cuvintelor și la a nu vorbi cu gura întredeschisă sau
dinții încleștați. De 5 ori “X-U” în calup și de 5 ori “A-O”, dar neapărat deschide gura cât poți de
mare. Când pronunți “X” zâmbește trăgând conștient de comisurile gurii, la “U” buzele trebuie
să stea țuguiate, la “A” gura să fie larg deschisă, iar la “O” rotunjește buzele.

BONUS – că să te joci, distrezi și incălzești în același timp, pronunță “Eu pup poala popii, popa
pupă poala mea…” repetat de cât mai multe ori. Până nu reușești de 5-6 ori legat, fără să te
poticnești înseamnă că nu ești încălzit. Perseverează!

Pentru alte exerciții de dictie, pentru persuasiune și influență în mesajele transmise sau discurs,
pentru structura unei prezentări, tehnici de actorie, gestionarea pubicului dificil, a emoțiilor,
câștigarea încrederii în sine pe scenă sau tehnici avansate de speaking și prezentări, te aștept cu
mare drag la training-ul modular "Intelligence & Modern Public Speaking".

Și nu uita, Attitude makes Altitude!

Dacă apreciezi articolul pe care tocmai l-ai citit, te rugăm să apeși butonul like din pagină.
Desigur, ne-ar ajuta tare mult și un share via Linkedin, Facebook. Ne bucurăm foarte mult că am
putut să contribuim prin acest articol la dezvoltarea ta personală și profesională.

Ne-ar plăcea să ne cunoaștem și să schimbăm idei constructive, așa că te încurajez să adaugi un


comentariu. Pentru a descoperi ce traininguri livrăm, nu ezita să accesezi www.attitudetraining.ro.
Echipa Attitute Training te salută și își dorește să te sprijine cu toate resursele pe care le are la
dispoziție în evoluția ta personală, profesională și în cadrul organizației. Să ne vedem cu bine în
sala de training!

S-ar putea să vă placă și