Sunteți pe pagina 1din 2

PREGĂTIREA PENTRU PREZENTARI IN PUBLIC: CONTROLUL EMOTIILOR

Simţi că-ţi tremură genunchii atunci când trebuie să te ridici şi să vorbeşti în faţa unui grup?
Simţi că următoarele cuvinte pe care le vei spune vor fi cele mai stupide cuvinte rostite
vreodată de o fiinţă umană?

Dacă spui da la oricare din întrebările de mai sus, ai de a face cu un caz de trac.
Teama de a vorbi în public este frica numărul 1 dintre toate temerile. Teama de moarte este
abia pe locul 4 in studiile care exploreaza temerile oamenilor! Peste 41% din oameni se tem
să vorbească în faţa unor grupuri. Oamenii care au această teamă pot avea diferite
simptome: palme umede, ritm cardiac accelerat, pierderi de memorie sau chiar dificultăţi de
respiraţie.
Unii dintre cei mai faimoşi prezentatori ai lumii au recunoscut că au această nervozitate şi
trac. Mark Twain a spus-o cel mai bine, "Există două tipuri de vorbitori: cei care sunt
emotionati si stresati şi cei care sunt mincinoşi ".
Toată lumea, chiar şi vorbitorii cu experienţă, au unele emoţii când vorbesc în faţa unui grup
de oameni. Asta este perfect normal. Cel mai bun mod de a trata această anxietate este să
conştientizezi că această teamă este normală şi că nu eşti singur. Pentru a reduce teama,
trebuie să te asiguri că te-ai pregătit cum trebuie înainte de a vorbi. Pregătirea şi repetarea
pot ajuta la reducerea acestei temeri cu aproape 75%. Tehnicile de respiraţie potrivite pot
reduce această teamă cu alte 15%. Starea psihică este responsabilă pentru cele 10%
rămase.
Mai jos sunt doar câteva sugestii pe care să le foloseşti pentru a stăpâni teama ta de
vorbire. Prima şi cea mai importantă dintre toate este pregătirea.

Pregătirea Potrivită Previne Proasta Performanţa într-o Prezentare (cei 6 P).

Nimic nu te va relaxa mai mult decât să ştii că eşti pregătit cum trebuie. Iată 10 paşi pe
care îi poţi urma pentru reducerea emoţiei speech-ului tău.

1. Cunoaşte locul in care vei face prezentarea – este util să devii familiarizat cu locul în
care vei vorbi. Asigura-te ca ajungi mai devreme şi poti avea acces in sala in care vei
vorbi, mergi prin toată încăperea, inclusiv în zona în care vei vorbi. Plimbă-te în zona în
care va sta auditoriul.

2. Cunoaşte-ţi auditoriul – Dacă este posibil, întâmpină câţiva participanţi pe măsură ce


vin şi discută cu ei. Este mai uşor să vorbeşti unui grup de prieteni decât unui grup de
străini.

3. Cunoaşte-ţi materialul – Dacă nu eşti familiarizat cu materialul sau nu te simţi


confortabil cu el, nervozitatea ta va creşte. Repetă-ţi materialul şi revizuieşte-l până când
îl poţi susţine cu uşurinţă.

4. Învaţă cum să te relaxezi – Poţi tempera tensiunea prin exerciţiu. Stai comod cu
spatele drept. Inspira timp de 4 secunde, ţine-ţi respiraţia 4 - 5 secunde, apoi expiră
încet pe nas timp de 6 secunde. Pentru relaxarea muşchilor faciali, deschide ochii şi
gura larg, apoi închide strâns.
5. Vizualizează-te in timp ce prezinti cu succes – Imaginează-te mergând încrezător în
timp ce auditoriul aplaudă. Imaginează-te vorbind, vocea ta puternică, clară şi sigură.
Când te poţi vedea cum ai succes, vei avea succes.

6. Realizează că oamenii îşi doresc ca tu să reuşeşti – Întregul auditoriu doreşte ca


vorbitorii să fie interesanţi, stimulatori, informativi şi amuzanţi. Ei îşi doresc să reuşeşti –
nu să eşuezi.

7. Nu te scuza pentru că ai emotii – De cele mai multe ori nervozitatea ta nu este vizibilă.
Dacă nu spui nimic, nimeni nu va observa. Dacă aminteşti de nervozitatea ta sau te
scuzi pentru orice problemă pe care crezi că o ai legată de speech, vei atrage doar
atenţia. Gândeşte-te la ea în tăcere, ascultătorii tăi nu o vor vedea.

8. Concentrează-te pe mesaj – nu pe mediu – Sentimentele de nervozitate se vor disipa


dacă îţi concentrezi atenţia asupra mesajului şi auditoriului, nu asupra ta. NU este
despre tine! Este despre ei si mesajul care este necesar sa ajunga la ei.

9. Transformă nervozitatea în energie pozitivă – aceeaşi energie nervoasă ce cauzează


tracul poate fi un suport. Stăpâneşte-o şi transformă-o în vitalitate şi entuziasm.

10. Câştigă experienţă – Experienţa construieşte încredere, care este cheia către vorbitul
eficient. Mulţi dintre vorbitorii in public începători observă că emoţiile lor scad după
fiecare speech susţinut.
Dacă teama de a vorbi în public te face să pregăteşti mai mult, atunci ea serveşte ca cel
mai bun antidot.
Reţine, "Cel care eşuează în pregătire se pregăteşte pentru eşec” – aşa că Pregăteşte-
te, Pregăteşte-te, Pregăteşte-te ". Nu exagera insa repetand excesiv.

S-ar putea să vă placă și