Universitatea din Pitești

Facultatea de Electronică Comunicaţii şi Calculatoare

MASTER
SPECIALIZAREA: SISTEME DE CONVERSIE A ENERGIEI

TEMA DE CASĂ

DISCIPLINA
TERMODINAMICĂ ŞI TRENSFER DE CĂLDURĂ

Masterand, Titular disciplină,

Ing. Leonard Cristian DOBRESCU prof. univ. dr. ing. Florian IVAN

Anul universitar
2013-2014
 STUDIUL METODELOR ŞI MIJLOACELOR DE
MĂSURAREA TEMPERATURII, SCĂRI DE
TEMPERATURĂ

“Ştiinţa este obligată de jurământul de onoare să înfrunte fără frică orice problemă ce îi poate fi prezentată.”
William Thomson Kelvin

1
 CUPRINS

PARTEA – 1 ....................................................................................................................................... 5
FUNDAMENTARE TEHNICĂ .............................................................................................................. 5
Capitolul I.......................................................................................................................................... 6
1. Definirea notiunii de temperatura ............................................................................................... 6
1.1. Temperatura empirica ....................................................................................................... 6
1.2. Temperatura absoluta (termodinamica). .......................................................................... 8
Capitolul II....................................................................................................................................... 16
2. Scari de masurarea temperaturii. .............................................................................................. 16
2.1. Scara termodinamica de temperatura ................................................................................ 17
2.1.1. Definirea scarii termodinamice. ................................................................................... 17
2.2. Scara Internațională de Temperatură ................................................................................. 20
2.3. Scările practice de referinţă convenţionale ........................................................................ 21
2.4. Punctul triplu al apei. .............................................................................................................. 26
Capitolul III...................................................................................................................................... 30
3. Metode de masurarea temperaturii .......................................................................................... 30
3.1. Metode de măsurare prin care corpul termometric este adus în contact direct cu sistemul
studiat......................................................................................................................................... 30
3.1.1. Variatia dimensiunilor liniare ale unor corpuri solide cu temperatura ....................... 32
3.1.2. Variatia volumului functie de temperatura a unor lichide in tuburi capilare .............. 34
3.1.3. Variatia presiunii functie de temperatura a unor vapori, gaze sau lichide aflate intr-un
volum inchis............................................................................................................................ 34
3.1.4 Variatia functie de temperatura a rezistentei electrice a unor conductoare ............... 35
3.1.5. Aparitia unei tensiuni termoelectromotoare (t.t.e.m.) ............................................... 37
3.2. Metode de măsurare de la distanţă. ................................................................................... 39
3.2.1. Actiunea termica si distributia spectrala a energiei radiate de un corp incalzit .......... 39
Capitolul IV ..................................................................................................................................... 41
4. Mijloace de masurarea temperaturii. ........................................................................................ 41
4.1. Tipuri de termometre ......................................................................................................... 41
4.1.1. Termometre de sticla cu lichid ..................................................................................... 42
4.1.2. Termometre electrice cu rezistenta ............................................................................. 43
4.1.3. Termometru Digital ...................................................................................................... 45
4.2. Pirometre............................................................................................................................. 46
4.2.1. Pirometre termoelectrice ............................................................................................. 46
4.2.2. Pirometre cu radiatie ................................................................................................... 49
PARTEA 2 ........................................................................................................................................ 51
2
PLANIFICAREA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE ..................................................................................... 51
Proiectarea unităţii de învăţare ..................................................................................................... 52
I. Contextualizare. Reflecţie înainte de proiectare: ....................................................................... 52
II. Proiectarea scenariului didactic ................................................................................................. 53
2.1. Planificare calendaristică anuală: ........................................................................................ 53
2.2. Proiect al unităţii de învăţare .............................................................................................. 53
2.3. Competenţe generale vizate ............................................................................................... 54
2.4. Competenţe specifice .......................................................................................................... 54
2.5. Valori şi atitudini ................................................................................................................. 55
2.6. Indicatorii de calitate ........................................................................................................... 55
2.7. Indicatori de performanţă ................................................................................................... 55
2.8. Resurse ................................................................................................................................ 55
2.9. Demersul de documentare.................................................................................................. 55
III. Demersul didactic ...................................................................................................................... 56
3.1. Etape.................................................................................................................................... 56
3.1.1. Evocare ......................................................................................................................... 56
3.1.2. Realizarea sensului ....................................................................................................... 56
3.1.3. Reflecţie ........................................................................................................................ 56
3.2. Metodologie ........................................................................................................................ 57
3.3. Evaluare ............................................................................................................................... 57
IV. Feedback, reflecţii ..................................................................................................................... 57
4.1 Reflecţii ale cadrului didactic ............................................................................................... 57
4.2. Reflecţii ale elevilor ............................................................................................................. 58
4.3. Concluzii .............................................................................................................................. 58
5. Anexe .......................................................................................................................................... 58
Anexa nr. 1. Fişă de documentare ,,Măsurarea temperaturii” .................................................. 60
Anexa nr. 1.(verso) Fişă de documentare ,,Măsurarea temperaturii”....................................... 60
Anexa nr. 2 . Clasificarea mijloacelor de măsurare a temperaturii după fenomenele fizice ce
stau la baza construcţiei lor ....................................................................................................... 63
Anexa nr. 3. Fişe de lucru ........................................................................................................... 63
Anexa nr. 4. Rezolvarea fişelor de lucru. .................................................................................... 64
Anexa nr. 5. Tipuri de termometre ............................................................................................ 68
CONCLUZII FINALE .......................................................................................................................... 69
Contributii personale: .................................................................................................................... 69
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................. 71

3
Tabel 1 Relatiile dintre diversele cantitati ..................................................................................... 17
Tabel 2 Coeficientii Ai, B,C .............................................................................................................. 20
Tabel 3 Relatii matematice si valori numerice de echivalenta intre scari de temperura .............. 23
Tabel 4 Constante critice ................................................................................................................ 27
Tabel 5 Presiunea vaporilor de apa ................................................................................................ 28
Tabel 6 Parametrii punctului triplu ................................................................................................ 28
Tabel 7 Domeniile de utilizare ale unor aparate de masurat temperatura ................................... 31
Tabel 8 Coeficienţii relativi Seebeck............................................................................................... 38
Tabel 9 Valorile coeficientului k ..................................................................................................... 47
Tabel 10 Termocupluri si caracteristicile lor .................................................................................. 49

Figura 1 Dispozitiv ipotetic pentru determinarea temperaturii empirice ....................................... 6

Figura 2 Dispozitiv ipotetic pentru determinarea temperaturii absolute ....................................... 8
Figura 3 Diagrama Sanceg ................................................................................................................ 9
Figura 4 Reprezentarea in diagrama T-S a ciclului Carnot ............................................................. 10
Figura 5 Ciclul Carnot ..................................................................................................................... 11
Figura 6 Diagrama T-S ciclu Carnot direct ...................................................................................... 15
Figura 7 Schema masinii termice utilizate pentru definirea STT................................................... 17
Figura 8 Diagrama comparativa pentru diverse scari de temperatura .......................................... 22
Figura 9 Formule de conversie pentru diferite scari de temperatura ........................................... 23
Figura 10 Graficul scarilor de refetinta conventionale pentru temperaturi .................................. 25
Figura 11 Diagrama de faza a punctelor triple si critice ................................................................. 26
Figura 12 Diagrama Pcr si Ptr la scara neuniforma ........................................................................... 28
Figura 13 Termometru cu tija ......................................................................................................... 32
Figura 14 Deformarea bimetalului sub acţiunea căldurii ............................................................... 33
Figura 15 Lamela bimetalica........................................................................................................... 33
Figura 16 Termometru cu lichid ..................................................................................................... 34
Figura 17 Termoetru cu lichid ........................................................................................................ 34
Figura 18 Termometrul cu gaz la volum constant .......................................................................... 34
Figura 19 Construcţia unei termorezistenţe din platină ................................................................ 36
Figura 20 Scheme unui termocuplu ............................................................................................... 37
Figura 21 Graficul tensiunilor termometrice u=f{t[oC]} ................................................................. 39
Figura 22 Jonctiuni termocuplice ................................................................................................... 39
Figura 23 Termometru cu mercur .................................................................................................. 42
Figura 24 Variatia rezistentel electrice cu temperatura ................................................................ 44
Figura 25 Termometru cu rezistenta din platina........................................................................... 45
Figura 26 Scheme de principiu pentru termometre cu rezistenta................................................ 45
Figura 27 Schema de principiu a unui termocuplu ........................................................................ 47
Figura 28 Circuit termoelectric elementar ..................................................................................... 47
Figura 29 Compensarea automata a variatiei de temperatura. .................................................... 48
Figura 30 Termocuplul.................................................................................................................... 48
Figura 31 Schema unui pirometru cu radiatie partiala. ................................................................. 50
4
 PARTEA – 1

FUNDAMENTARE TEHNICĂ

5
 Capitolul I

1. Definirea notiunii de temperatura

Temperatura este o marime de stare termica care caracterizeaza gradul de incalzire al

corpurilor
Starea de agitaţie termică a moleculelor unui corp si energia internă a acestui corp pot fi
caracterizate printr-un parametru de stare ce poartă numele de temperatură.
Tactil sesizam ca un corp este mai cald, iar altul este mai rece fata de temperatura
corpului nostru. Daca cele doua corpuri sunt puse in contact se stabileste un echilibru termic
astfel incat putem spune ca temperaturile lor sunt egale.
Pe baza celor descrise putem afirma ca temperatura este un parametru de stare, care, la
corpurile aflate la echilibru, are aceeasi valoare. Aceasta este :
temperatura empirica

1.1. Temperatura empirica

Un mod de definire si introducere a acestei temperaturi empirice consta in considerarea

echilibrului termic care se stabileste intre doua incinte delimitate de o diafragma diatermica
(figura 1).

Figura 1 Dispozitiv ipotetic pentru determinarea temperaturii empirice

Dispozituvul este format dintr-un cilindru inchis la capete de doua pistoane mobile care
contine doua gaze separate de diafragma D.
Parametrii de stare ai celor doua gaze sunt:
P1; V1 si P2; V2.
Datorita diafragmei diatermice orice deplasare a pistonului 1 va afecta starile ambelor
gaze, efectele calorice difuzandu-se si la gazul 2, in consecinta o modificare a parametrilor P1; V1
ai primului gaz va atrage dupa sine modificarea parametrilor P2; V2 ai celui de-al doilea gaz.
Un asemenea echilibru intre doua sisteme K1 si K2, prin intermediul diafragmei
diatermice, este un echilibru termic, care poate fi exprimat prin relatia:
F(P1, V1 ;P2,V2)=0 (1)
Presupunand ca cele doua sisteme K1 si K2, aflate deja in stare de echilibru termic, sunt
fiecare dintre ele, in echilibru termic cu un al trei-lea sistem, K3 , atunci ele sunt in echilibru
termic intre ele.
In acest caz se pot scrie relatiile functionale dintre parametri:
6
 F1(P1, V1 ;P3,V3)=0 (2)
F2(P2, V2 ;P3,V3)=0 (3)
Cand relatiile (2) si (3) sunt adevarate atunci rezulta o a treia relatie:
F3(P1, V1 ;P2,V2)=0 (4)
Daca scriem rlatiile (2) si (3) in raport de P3 rezulta:
P3=f1(P1, V1 ;V3) si P3=f2(P2, V2 ;V3) (5)
Deci:
f1(P1, V1 ;V3) = f2(P2, V2 ;V3) (6)
Relatia (6) este echivalenta cu relatia (4), dar V3 nu apare in relatia (4), deci este firesc sa
nu figureze nici intr-o relatie echivalenta cu aceasta, deci:
f1(P1, V1) = f2(P2, V2) (7)
Daca se noteaza:
t1= f1(P1, V1) si t2= f2(P2, V2) (8)
condita de existenta a echilibrului termic intre doua sisteme devine:
t1= t2 (9)
adica cele doua cantitati t1 si t2 , fiecare dintre ele caracterizand un sistem, pot avea
aceeasi valoare t.
Cantitatile t1 si t2 se numesc „temperaturi empirice” ale sistemelor.
Exista parametrul intensiv termic, t, numit temperatura empirica, cu urmatoarea
proprietate:
- Intr-un sistem izolat(inchis), format din n corpuri in contact termic, conditia necesara
si suficienta de echilibru este ca temperatura empirica sa aibe aceeasi valoare pentru
toate corpurile

7
1.2. Temperatura absoluta (termodinamica).

Temperatura absoluta caracterizează starea de încălzire a unui corp și reprezintă viteza

de variație a energiei interne în raport cu entropia, la volum constant și când sistemul nu
schimbă energie sub formă de lucru mecanic cu mediul exterior.
Se considera sistemul din figura 2.

Figura 2 Dispozitiv ipotetic pentru determinarea temperaturii absolute

Limitand masuratorile la un proces cvasistatic, diafragma ce separa gazele fiind adiabata

(I) sau diaterma (II), se pot determina cvasistatic curbele adiabatice si izoterme. Setul curbelor
adiabatice este dat de relatiile:
s=s(P,V) = constant, (10)
In timp ce izotermele sunt descrie se relatiile:
t=t(P,V) = constant, (11)
Functia s(P,V) nu este unica, deoarece functia arbitrara Φ[s(P,V)] a lui s o poate inlocui,
iar prin fiecare punct al planului P,V poate trece numai o curba adiabata.
Pentru a fi posibila corespondenta dintre valorile lui s si curbele adiabatice este necesar
ca derivatele lui s in raport cu P si V sa nu tinda catre zero.

∂ ∂
( s ) > 0 si ( s ) > 0 (12)
∂P V ∂V P

Prin analogie cu t, functia s poate fi numita entropie empirica.

Considerand pe s si pe t ca variabile independente pentru un proces infinit enzimal se
poate scrie:
dU=TdS-PdV (13)
In care S este o functie a lui s si T este functie numai de t, iar U este energia interna a
sistemului. Deci ecuatia (13) se poate retranscrie sub furma:

8
 dS dV ∂V
U = [T (ds ) − P ( ds ) ] ds − P ( ∂t ) dt (14)
t s

Deoarece dU trebuie sa fie o diferentiala totala exacta:

𝜕2 𝑈 𝜕 dS dV 𝜕 ∂V
= 𝜕 [T (ds ) − P ( ds ) ] = − 𝜕 P ( ∂t ) (15)
𝜕𝑡 𝜕𝑠 𝑡 t 𝑠 s

Care se reduce la:

𝑑𝑇∙𝑑𝑆 𝜕(𝑃,𝑉)
= (16)
𝑑𝑡∙𝑑𝑠 𝜕(𝑡,𝑠)

Daca se calculeaza expresia membrului drept din cantitati masurabile, acesta trebuie
scindat intr-un produs θ(t) ∑(s) a unei functii a lui t la o alta functie a lui s.
Rezultatul obtinut poate fi formulat astfel:
Functia care depinde numai de temperatura empirica se numeste temperatura absoluta
sau termodinamica si se noteaza cu T.
In aceste conditii putem scrie:

1
T = C ∫ θ(t) dt + C′, iar S = C ∫ ∑(s) ds + C" (17)

In care C, C’ si C’’ sunt constante.

Temperatura absoluta poate fi definita si ca factorul integrant al expresiei schimbului de
energie prin efect termic pentru fiecare corp apartinand unui sistem termodinamic.

δQi = TdSi (18)

Factorul integrant T se poate referi si la intreg sistemul
δQ = TdS (19)
Unde Q este cantitatea de energie.
Conceptul termodinamic de temperatura este o idealizare. De exemplu transformarea
caldurii in lucru mecanic folosind masinariile termice (figura 3) din clasa motoarelor,
compresoarelor, iInstalatiilor frigorifice, pompelor de caldura, instalatiilor de aer conditionat nu
pot transforma in totalitate caldura in lucrul mechanic.

Figura 3 Diagrama Sankey

9
 Există mai multe metode de stabilire a randamentului termic al ciclului Carnot. Pe
vremea lui Sadi Carnot nu exista noțiunea de entropie. Actual cea mai simplă metodă pornește
de la diagrama temperatură – entropie (T-s). După cum se observă din fig. 4,

Figura 4 Reprezentarea in diagrama T-S a ciclului Carnot

Expresiile căldurilor schimbate cu sursele sunt:

Q’=T’·(S2-S1) (20)
IQ”I=T”·(S3-S4) (21)
Deoarece (S2-S1 )= (S3-S4)= ∆S, expresiile caldurilor schimbate devin:
Q’=T’·∆S (22)
IQ”I=T” ·∆S (23)
Fie L suma lucrurilor mecanice, cu semnul lor, efectuate in cursul celor patru transformari ale
ciclului, adica lucrul mecanic al ciclului, rezulta:
L=Q’-IQ”I (24)
Randamentul termic al ciclului este prin definitie:
L
ηc = 𝑄 (25)

Înlocuind expresiile căldurilor și a lucrului mecanic se obține:

Q" T"
ηc=(1 − Q′ ) = (1 − T′ ) (26)

Temperatura termodinamică, T, este definită în baza principiului al doilea al

termodinamicii pentru procese cvasistatice-reversibile. Considerând că un fluid perfect parcurge
un ciclu Carnot, raportul Q’/Q” al căldurilor schimbate de-a lungul celor două izoterme (figura )
nu depinde decât de temperatura termodinamică a acestora. Daca se noteaza Q’ , respectiv T’
pentru o izotermă fixă, şi Q”, respectiv T” pentru o izotermă oarecare, atunci, pentru ciclul
Carnot ideal, care are loc între izotermele T’ şi T”, se obţine relaţia:

10
 Mărimea T este pozitivă, extremităţile T’=0 şi T’=∞ fiind excluse, se mai numeşte
temperatură absolută şi este definită până la un factor constant. Relaţia (27) permite
determinarea temperaturii în funcţie de căldurile Q’ şi Q”.
𝑄"
T” = T′ 𝑄′ (27)

O alta metoda porneste de la faptul ca ciclul Carnot este un ciclu ideal si de referinta
pentru toate masinile termice.
Consideram ciclul Carnot direct (parcurs in sens orar si producator de lucru mecanic).
In general, deci pentru un ciclu oarecare se poate scrie:

Efect util
ηT=Energie consumata (29)
Sadi Carnot- a gasit un ciclu ideal, de randament maxim denumit ciclu Carnot (figura 5) si a
aratat ca:

T" Q"
ηc=(1 − T′ ) < 1 sau ηc=(1 − Q′ ) < 1 (30)

Figura 5 Ciclul Carnot direct

Analizand expresia randamentului constatam in cazul ciclului Carnot urmatoarele:

Efect util L
ηT=Energie consumata = Q′ (31)

Scriem ecuatia de bilant energetic:

Q’=L+IQ”I (32)
𝑑𝑖𝑛 (32)
⇒ L=Q’-IQ”I (33)
Inlocuind expresia lucrului mecanic din relatia (33) in relatia (31) se obtine:

11
 Q’−|Q"| |Q"|
ηT= =1- (34)
Q′ Q′

Particularizand relatia (34) evaluant marimile |Q"| si Q′.

Evaluarea lui Q’, care este introdusa pe izoterma 1-2.
δQ’=dU+δL (35)
δQ’=mcvdT’+pdV (36) in care dT’=0 (T’=constant)
𝑑𝑖𝑛 (36)
⇒ δQ’ = pdV (37)
2 2
Integrand relatia (37) ⇒ ∫1 δQ’ = ∫1 pdV (38)
mRT′
PV=mRT’ ⇒ P = (39)
V
2 2 mRT′ 2 dV 𝑉2
∫1 δQ’ = ∫1 V
dV = mRT′ ∫1 V
= mRT′ ∙ ln 𝑉2 (40)
𝑉2
Q′ = mRT′ ∙ ln 𝑉2 (41)
Evaluarea lui IQ”I.
4 mRT" 4 dV 𝑉4
IQ”I= I|∫3 dV| = mRT" |∫3 | = mRT" ∙ |ln 𝑉3| (42); dindiagrama se
V V
V4 V3
observa ca V4<V3 ⇒ |ln V3| = ln V4 , deci relatia (43) poate fi scrisa sub forma:
𝑉3
IQ”I= mRT" ∙ ln 𝑉4 (44)
Introducand relatiile (41) si (44) in relatia randamentului termic (34) se obtine:
V3
|Q"| mRT"∙ln
V4
ηT=- =1− V2 (45)
Q′ mRT′∙ln
V2
𝑉2 𝑉3
Vom arata ca: = 𝑉4 (46)
𝑉1

Se vor scrie ecuatiile adiabatelor 2-3 si 4-1.

P2 V2 k = P3 V3 k
pentru adiabata(2 − 3) { (47)
T2 V2 k−1 = T3 V3 k−1
P4 V4 k = P1 V1 k
pentru adiabata(2 − 3) { (48)
T4 V4 k−1 = T1 V1 k−1
T1 = T2 = T’
{ (49)
T3 = T4 = T”
𝑉2 𝑘−1 𝑇"
𝑑𝑖𝑛 (47,48,49) T′V k−1
= T"V3 k−1 = 𝑇′ 𝑉2
(𝑉3)
𝑉1 𝑉2 𝑉3
⇒ { 2 k−1 k−1
⇔ { 𝑘−1 ⇒ (𝑉3)= (𝑉4) ⇔ (𝑉1)= (𝑉4) (50)
T"V4 = T′V1 𝑉1
(𝑉4)
𝑇"
= 𝑇′

In aceste conditii putem sa simplificam in relatia (45) care rescrisa devine:

12
 T"
ηT= 1 − (51)
T′∙

Interpretare:
Formularea primară a principiului al doilea al termodinamicii este echivalentă cu constatarea
experimentală că nu poate exista o mașină termică cu o singură sursă de căldură:
Într-o transformare ciclică bitermă reversibilă, raportul cantităților de căldură schimbate
de sistem cu cele două termostate nu depinde de natura sistemului; el depinde numai de
temperaturile celor două termostate.
Notând cu θ1 și θ2 temperaturile termostatelor, iar cu Q1 și Q2 cantitățile de căldură
respective, avem așadar
Q1
=-f(θ1 , θ2 ), (52)
Q2

unde funcția f(θ1 ,θ2 ) nu depinde de natura sistemului. Mașina termică bitermă
reversibilă descrisă poartă numele istoric de mașină Carnot, ea funcționând după un ciclu
Carnot, iar enunțul precedent este echivalent cu teorema lui Carnot: randamentul unui ciclu
Carnot depinde numai de temperaturile celor două surse de căldură.
Analiza detaliată a schimbului de căldură în transformări ciclice biterme reversibile și
ireversibile arată că funcția f(θ1, θ2) definită prin relația (52) poate fi factorizată în forma
∅(θ )
f(θ1 , θ2 ) = ∅(θ1 ) (53)
2
unde φ=φ(θ) este o funcție continuă, monoton crescătoare, cu valori strict pozitive și mărginită
(nu se poate anula și nu poate deveni infinită) de temperatura θ definită până la o constantă
multiplicativă pozitivă. Ea definește așadar o scară de temperatură. Odată fixat prin convenție
factorul multiplicativ, temperatura definită prin relația
T=φ(θ) (54) se numește temperatura termodinamică sau temperatura
absolută corespunzătoare temperaturii empirice θ.
Observam ca daca includem ciclul Carnot in multimea ciclurilor specific masinilor termice
atunci expresia randamentului o putem scrie in doua feluri:
|Q"| T" |Q"| T" Q′ |Q"|
ηT=1- =1-T′∙ ⇒ = T′∙ ⇔ T′ = (55)
Q′ Q′ T"

Care poarta numele de functie carnotica, care se poate scrie:

Q′ |Q"| Q′ Q"
− =0 ⇔ + = 0 (56)(deoarece Q” este negativ)
T′ T" T′ T"

Acest rezultat se generalizeză la cazul unei transformări

ciclice politerme reversibile cu s surse de căldură sub forma:
δQ′ δQ"
+ = 0 (57)
T′ T"
δQ′ δQ"
∑ni=1 ( + ) = 0 (58) numită egalitatea lui Clausius.
T′ i T"i

13
 δQ′ δQ" δQ
lim ∑ni=1 ( T′ + )=∮ = 0 (59)
n→∞ i T"i T
δQ
Notam dS= T [J/K] (60) numita entropie.
Conform formulării primare a principiului al doilea al termodinamicii, într-o transformare ciclică
monotermă ireversibilă cantitatea de căldură primită de sistem este strict negativă. Pe de altă
parte, o transformare complexă care conține atât porțiuni reversibile cât și porțiuni ireversibile
este, în ansamblu, ireversibilă. Pornind de la aceste constatări se obține pe cale deductivă
inegalitatea lui Clausius pentru cazul unei transformări ciclice politerme ireversibile:
𝑄𝑖
∑𝑠𝑖=1 < 0 (61).
𝑇𝑖
O alta abordare a definirii temperaturii termodinamice:
Temperatura Termodinamica
Pentru definirea finala a entropiei, trebiue stabilita expresia facorului integrant "N" care
va fi temperatura termodinamica.
Consideram 2 sisteme inchise adiabate, A si B, separate intre ele de un perete diaterman, cele 2
sisteme sunt in echilibru termic TA=TB=T si cu ceilati parametrii de stare pA,VA si pB, VB.

Entropia totala a celor 2 sisteme este:

S=SA+SB (62)
Considerm ca are loc un proces reversibil si deci putem scrie relatia:
dUA + pAdVA + dUB +pBdVB = 0 (63)
Conform Principiului al II-lea al termodinamiciii;
dS=dSA+dSB=0, (64)
inlocuind expresiile dSA si dSB rezulta:
NA=NB. (65)
"N" este o functie universala fiinca cele 2 sisteme A si B au fost alese arbitrar.
NA(T)=NB(T)=θ(T) (66)
Functia θ(T) este egala pentru toate sistemele si o denumim Temperatura Termodinamica -
poate duce la construitea de scara de temperatura absoluta.

Ca o consecinta a definirii temperaturii absolute;

Consecinte
a) imposibilitatea atingerii temperaturii de zero absolute
Se considera o masina termica, ce este capabila sa functioneze cu racirea agentului pâna la
temperatura de zero K, dupa un ciclu Carnot, care lucreaza între temperaturile T1 = T si T2 = 0.

14
Un astfel de ciclu în diagrama T-s este reprezentata astfel:

Figura 6 Diagrama T-S ciclu Carnot direct

Variatia entropiei pentru întreg ciclu este egala cu suma variatiilor corespunzatoare.
δQ
∆Sciclu = ∮ T = (S2 − S1 ) + (S3 − S2 ) + (S4 − S3 ) + (S1 − S4 ) (67)
Avem : ,
𝑄
(S2 − S1 ) = 2 ≠ 0 (68)
𝑇 1
iar restul variatiilor de entropie sunt nule :
S3 - S2 = 0 (trasnformare adiabatica);
S4 - S3 = 0 (nu exista un corp cu temperatura mai mica decât 0 K pentru a realize
schimbul de caldura);
S1 - S4 = 0 (trasnformare adiabatica);
Rezulta :
ΔS ciclu ≠ 0
Variatia de entropie într-un ciclu trebuie însa sa fie nula. Aceasta contracdictie arata
imposibilitatea functionarii unui ciclu cu temperatura sursei reci egala cu 0 K (imposibilitatea
atingerii temperaturii de zero absolut).
A patra formulare a lui Nernst precizeaza ca „punctul zero absolut este imposibil de atins
pe cale experimentala”.
Tinand sema de interpretarea probabilitatii termodinamice W si de legatura acesteia cu variatia
de entropie a unui sistem putem scrie ca:
lim S = lim (k ∙ lnW) (69)
T→0 T→0

Prin urmare, cand T→0K, probabilitatea termodinamica devine egala cu unitatea.

15
 Capitolul II

2. Scari de masurarea temperaturii.

O scară de măsurare se defineşte, în general, pentru o mărime de natură dată şi este un

ansamblu ordonat de valori, utilizat pentru ordonarea acelei mărimi şi a mărimilor de aceeaşi
natură cu natura mărimii considerate, după starea fenomenului, corpului sau substanţei
caracterizată de mărimile respective. În cazul particular al unei temperaturi, o scară de
măsurare este un ansamblu ordonat de valori, utilizat pentru ordonarea temperaturii după
starea corpului/sistemului caracterizat de temperatura respectivă. Scara de măsurarea de
temperatură, numită în continuare şi scară de temperatură, este o noţiune cu caracter de
generalitate, deoarece definiţia de mai sus a acesteia nu specifică modul de stabilire a
„ansamblului ordonat de valori”.
Pentru a masura temperaturile in asa fel incat sa poata reproduce cu precizie oriunde si
oricand, s-a impus definirea unei scari precise care sa cuprinda valorile ce reflecta gradul de
incalzire. Pentru termodinamica experimentala ar fi ideal ca toate temperaturile sa poata fi
exprimate pe o scara absoluta, definita pe baza legilor termodinamicii, independenta de
proprietatile oricarei substante. Apar dificultati inerente la masurarea temperaturii pe o astfel
de scara cu un caracter teoretic, deci se impune definirea unei scari practice, in asa fel incat
masuratorile sa poata fi precise si reproductibile.
In general, scarile practice sunt definite intr-un astfel de mod incat sa corespunda scarii
absolute cat mai posibil, deci astfel incat sa poata exista o concordanta maxima pentru valorile
sigure si reproductibile (punctele fixe) ale temperaturii. Pentru alte valori ale temperaturii se
efectueaza interpolari intre doua puncte fixe apropiate.
Scarile de temperatura pot fi alcatuite in diverse moduri. In principiu, aproape fiecare
material ce poseda o proprietate care se modifica cu temperatura intr-un mod diferit poate fi
utilizat la definirea unei scari de temperatura. Varietatea unor astfel de sisteme termometrice
(material si proprietate), care sunt de uz practic, este enorma. In mod evident, insa, este de
preferat fie o scara de temperaturi usor de definit (practica), fie o scara definita fundamental
(absoluta), din consideratii teoretice. De aceea exista o scara practica numita Scara
internationala prectica de temperatura si una absoluta, riguros fundamentata teoretic, numita
Scara termodinamica de temperatura.

16
2.1. Scara termodinamica de temperatura

2.1.1. Definirea scarii termodinamice.

Aceasta scara, cunoscuta si sub denumirea de scara Kelvin, a fost propusa de William
Thomson in 1854, pe baza teoriei lui Nicolas-Sadi Carnot, care este o consecinta a legii a doua a
termodinamicii.
O definitie simpla, dar riguroasa a Scarii termodinamice de temperatura (STT) poate fi data cu
ajutorul masinii termice de tip Carnot.

Figura 7 Schema masinii termice utilizate pentru definirea STT

Consideram trei masini termice Carnot: R’, R”, R”’ (figura 6) care sunt legate cu trei
rezervoare termice caracteristice prin temperaturile t1, t2, t0, usor masurabile cu orice
termometru practic ce se comporta monoton.
Daca t1> t2> t0 masinile vor actiona intre rezervoare, asa cum se arata in figura 7, sagetile
indicand directiile fluxului caloric. Relatiile dintre diversele cantitati sunt date in tabelul 1.

Tabel 1 Relatiile dintre diversele cantitati

Masina R’ R” R”’
Lucrul mecanic produs asupra mediului L’ L” L”’
Caldura absorbita de la rezervorul aflat la temperatura t1 Q’1 -- Q”’1
Caldura absorbita de la rezervorul aflat la temperatura t2 Q’2 Q”2 --
Caldura absorbita de la rezervorul aflat la temperatura t0 -- Q”0 Q”’0

Functionarea masinilor Carnot fiind posibila in diverse moduri, sa alegem un astfel de

mod, incat Q’2, Q”0, Q”’0 sa fie toate negative, adica scurgerea caldurii sa se faca spre
rezervoarele aflate la temperaturile t2 si t0. Celelalte cantitati de caldura si de lucru implicate in
procesul de functionare vor fi deci pozitive. In mod evident, masinile pot fi conduse astfel incat
sa se realizeze un echilibru de tipul:
Q’1=Q”’1 si Q’2=Q”2 (70)
Adica masinile R’ si R” preiau de la rezervorul cu t1, cantitati egale de caldura, iar caldura
preluata de R” de la rezervorul cu t2 este restutuita integral de catre R’. Deci rezervorul cu t2 nu-
si modifica starea. Principiul al doilea al termodinamicii cere ca:
17
 L’+L”=L”’, (71)
Q”0=Q”’0 (72)
Acest rezultat devine evident daca consideram pe R’ si R” ca o singura masina care
functioneaza intre aceleasi doua rezervoare ca si R”’ si care preia aceeasi cantitate de caldura de
la t1. Tot principiul al doilea arata ca randamentul unei masini termice Carnot este o functie
numai de temperatura celor doua rezervoare termice. Aceasta dependenta se poate extinde si
asupra cantitatilor de caldura preluate de la rezervoare, astfel incat sa se poata scrie:
Q′1 Q" Q′′′
=f(t1 , t 2 ); Q"2 =f(t 2 , t 0 ); Q′′′1 =f(t1 , t 0 ); (73)
Q′ 2 0 0

Se poate obtine o relatie intre functiile de temperatura, inlocuind relatiile (70) si (72) in
(52):
𝑓(t ,t )
f(t1 , t 2 ) = − 𝑓(t1 ,t2 ) (74)
2 0

Este clar totusi ca aceasta ultima ecuatie trebuie sa fie independenta de t0 deoarece
f(t1 , t 2 ) nu poate depindede to in orice mod. Deci ecatia (74) se poate rescrie astfel:
Q′1 𝑔(𝑡 )
=f(t 1 , t 2 ) = − 1 (75)
Q′
2 𝑔(𝑡 )2

Egalitatea din dreapta exprima faptul ca f(t1 , t 2 ) nu depinde de t0, iar cea din stanga este
aceeasi cu egalitatea (73)
Ecuatia (75) este foarte importanta, deoarece permite formularea urmatoarelor
concluzii:
- Caldura absorbita de la rezervorul aflat la t1 depinde de temperatura t1 in acelasi
mod in care caldura absorbita de la rezervorul aflat la t2 depinde de t2;
- Este o functie universala a temperaturii, ceea ce permite folosirea ecuatiei (75) la
definirea unei scari de temperaturi.
Acest lucru se poate face in mai multe feluri, insa o definire riguroasa a Scarii termodinamice de
temperatura se obtine considerand g(t)=T. In acest caz:
T1 Q′
= − Q′1 (76)
T2 2

Adica raportul dintre doua temperaturi absolute caracteristice rezervoarelor calorice

este egal cu raportul dintre cantitatile de caldura absorbite de masinile termice Carnot asociate
acestora. Semnul minus din ecuatia (43) provine din modul de definire a cantitatilor de caldura
si datorita faptului ca masina R’ cedeaza caldura catre rezervorul aflat la temperatura mai joasa.
Relatia (76) are o serie de consecinte termodinamice importante:
a) Starea cu T=0 nu poate fi atinsa intr-un numar finit de etape;
𝑑𝑄
b) Pentru procese reversibile ∮ 𝑇 = 0;
c) Temperatura T este independenta de substanta de lucru aflata in termometre.
Consederam un ciclu Carnot care functioneaza intre temperaturile t si t-dt. Randamentul
η al masinii este definit:
Q(t−dt)+Q(t) Q(t−dt)
η= = + 1 (77)
Q(t) Q(t)

18
 Functia Carnot µ fiind definita de
µ·dt=η,
poate fi retranscrisa cu ajutorul ecuatiei (75)
Q(t−dt) g(t)−g(t−dt)
µ · dt = +1= (78)
Q(t) dt
𝑑𝑔(𝑡) g(t)−g(t−dt)
conform definitiei derivatei = si deci:
𝑑𝑡 dt

dg(t) d[ln𝑔]
η = g(t)d(t) = (79)
dt
Exista un numar de optiuni valabile pentru valoarea lui µ. Kelvin a sugerat ca µ sa fie egal
cu unitatea sau:
d ln𝑔
[ ] = 1, deci g(θ)=a·expθ (80)
𝑑𝜃

Unde θ este o temperatura situata pe o scara definita termodinamic. Ultima propunere a

lui Kelvin a constat in atribuirea pentru µ a valorii;
1
η = T (81)
d[ln𝑔] 1
si astfel = T , in aceste conditii:
dt

g(T)=b·T (82)
Scara definita de ecuatia (82) este aceeasi cu cea definita de ecuatia (76), ceea ce
permite doua remarci:
- Functia f poate fi aleasa arbitrar;
- Pentru a stabili o anumita scara a temperaturii este necesara alegerea arbitrara a
unei singure constante.
Punctul de zero al acestei scari nu este ales arbitrar, ci de legea a doua a termodinamicii:
randamentul unei masini termice Carnot care lucreaza intre temperaturile T1 si T2 este dat de o
relatie de tip (44) si anume:

Q′2 +Q′1
η= (83)
Q′2
Rezolvand ecuatia (76) in raport cu Q’1 si inlocuind in relatia (83) obtinem dupa
simplificare

T2 −T1
η= (84)
T2

Din aceasta relatie reiese ca randamentul maxim se obtine daca:

T=0 [K] . Aceasta valoare a temperaturii este zero absolut, adica punctul de zero de pe
Scara termodinamica de temperatura.

19
 2.2. Scara Internațională de Temperatură
Scara Internațională de Temperatură din 1990 (SIT-90, engleză ITS-90) este un standard
pentru calibrarea scărilor Kelvin și Celsius ale instrumentelor de măsurare a temperaturii. SIT-90
este o aproximare a scării termodinamice de temperatură care facilitează comparabilitatea și
compatibilitatea măsurării temperaturii pe plan internațional. SIT-90 definește puncte fixe de la
0,65 K până la circa 1358 K (−272,5 °C la 1085 °C) și este subîmpărțită în mai multe domenii de
temperatură, care se suprapun în oarecare măsură.
Prima Scară Internațională de Temperatură a fost adoptată în 1927. și revizuită succesiv
în 1948, 1968 și 1990. Scările precedente au fost cunoscute drept Scara Internațională Practică
de Temperatură (SIPT-48, respectiv SIPT-68) (engleză International Practical Temperature Scale -
IPTS-48, IPTS-68).[1]
Scara ITS-90 a fost adoptată de Comitetul Internațional de Măsuri și Greutăți la
Conferința sa din 1989 la recomandarea celei de a 18-a Conferințe Generale de Măsuri și
Greutăți din 1987. Această scară a înlocuit SIPT-68, republicată în 1976 și Scara Provizorie de
Temperatură de la 0,5 K la 30 K. Oficial, scara SIT-90 a intrat în vigoare la 1 ianuarie1990.
Deși scările Kelvin și Celsius sunt definite pe baza a două puncte fixe: zero absolut (0 K)
și punctul triplu al apei (273,16 K, respectiv 0,01 °C), această definiție este nepractică la
temperaturi mult diferite de cea a punctului triplu al apei. SIT-90 folosește mai multe puncte
fixe definite, toate bazate pe stări de echilibru termodinamic ale unui număr de 14 elemente
chimice pure și unei substanțe compuse, apa. Multe puncte se bazează pe transformări de fază,
în special de topire/solidificare a elementelor chimice pure. Cele mai joase puncte criogenice se
bazează exclusiv pe relația dintre temperatură și presiunea de saturație a heliului și a izotopilor
săi, în timp ce restul punctelor reci (sub temperatura camerei) se bazează pe punctele triple.
Exemple ale altor puncte fixe sunt punctul triplu al hidrogenului (−259,3467 °C) și punctul de
solidificare al aluminiului (660,323 °C).
SIT-90 a adus nou față de SIPT-68 definirea modului de etalonare sub punctul triplu al
hidrogenului și precizarea valorilor celorlalte puncte fixe, diferențele fiind însă destul de mici,
sub 1 la mie.
Între 0,65 K și 5,0 K[modificare]
Între 0,65 K și 5,0 K SIPT-90 este definită prin relația dintre temperatură și presiunea de
saturație pentru 3He (heliu-3) și 4He (heliu-4). Termometrul etalon pentru măsurarea
temperaturilor Între 0,65 K și 5 K este cel cu presiune de vapori de heliu. Punctul critic al 3He
este la 3,32 K, iar al 4He este la 5,19 K, astfel că, practic, se pot măsura temperaturi până la 5 K..
Tabel 2 Coeficientii Ai, B,C
3He 4He 4He 3He 4He 4He

0,65 – 1,25 – 2,1768 – 0,65 – 1,25 – 2,1768 –

3,2 K 2,1768 K 5,0 K 3,2 K 2,1768 K 5,0 K
A0 1,053377 1,392408 3,146631 A6 0,006596 -0,017976 -0,004325
A1 0,980106 0,527153 1,357655 A7 0,088966 0,005409 -0,004973
A2 0,676380 0,166756 0,413923 A8 -0,004770 0,013259 0,0
A3 0,372602 0,050988 0,091159 A9 -0,054943 0,0 0,0
A4 0,151856 0,026514 0,016349 B 7,3 5,6 10,3
A5 -0,002263 0,001975 0,001826 C 4,3 2,9 1,9

20
Formula de interpolare a temperaturii T90pe curba de saturație a 3He și 4He este:
lnp−B i
T90 = ∑9i=0 Ai [ C ] (85)
unde presiunea este în Pa, iar coeficienții Ai, B, C sunt cei din tabelul alăturat. Schimbarea
coeficienților la temperatura de 2,1768 K reflectă tecerea He de la starea normală (HeI) la starea
superfluidă (HeII) (punctul λ).
Între 3,0 K și 24,5561 K[modificare]
Între 3,0 K și 24,5561 K (punctul triplu al neonului) SIT-90 este definită de termometrul
cu presiune de heliu gazos etalonat în trei puncte fixe din domeniu: al neonului,
al hidrogenului și un punct între 3 – 5 K determinat cu termometrul cu presiune de vapori de
heliu (v. domeniul precedent). Se propune ca în viitor, punctul de etalonare cu vapori de heliu să
fie între 4,2 K și 5 K..
Dacă drept gaz termometric se folosește 4He, formula de interpolare a temperaturii T90
în funcție de temperatură este oparabolă:
T90 = a + bp + cp2 (86)
unde coeficienții a, b și c se obțin din valorile presiunii măsurate în punctele de etalonare.
Dacă drept gaz termometric se folosește un amestec de 3He și 4He, formula de
interpolare este mai complexă.
Între 13,8033 K și 1234,93 K[modificare]
Între 13,8033 K (punctul triplu al hidrogenului) și 1234,93 K (961,78 °C, punctul de
solidificare al argintului) SIT-90 este definită de termometrul cu rezistență de platină standard,
etalonat în punctele fixe și folosind metode de interpolare specifice.

2.3. Scările practice de referinţă convenţionale

Scările de referinţă convenţionale: Kelvin şi Rankine ale temperaturii termodinamice T,
precum şi Celsius şi Fahrenheit pot fi reprezentate pe un grafic. Legătura între diferitele clase de
echivalenţă reprezentate pe abscisă şi valorile numerice reprezentate pe ordonată se realizează
numai în mod grafic.
În acest scop, pentru scara Kelvin, se stabilesc două puncte pe grafic având următoarele
coordonate:
• pentru primul punct, clasa de echivalenţă limită corespunzătoare acelei stări a
sistemului consierat, aflată pe izoterma care se confundă cu izentropa (ds = 0, s = ct. ),
(T = 0, Q = 0), şi valoarea numerică 0 (zero);
• pentru cel de-al doilea punct, clasa de echivalenţă M1=Mα corespunzătoare acelei
stări a sistemului, ce se află în echilibru termic cu „punctul de topire al gheţei” sau
„punctul de îngheţ al apei”, şi valoarea numerică 273,15. Prin cele două puncte, figura 7
începând de la primul punct, se trasează o semidreaptă care constituie graficul scării
Kelvin.
Graficul scării Rankine se construieşte similar cu cel al scării Kelvin, cu deosebirea că, pe
ordonată, celui de-al doilea punct îi corespunde valoarea numerică 491,67. Pentru scara Celsius,
celor două puncte care determină semidreapta ce reprezintă graficul scării respective, le
corespund, pe abscisă, clasa de echivalenţă Mα şi, respectiv, clasa de echivalenţă M2=Mβ care
conţine acele stări ale sistemului, ce se află în echilibru termic cu punctul de vaporizare al apei la
presiune atmosferică normală, iar pe ordonată, valorile numerice 0 (zero) şi, respectiv, 100.

21
 Graficul scării Fahrenheit se construieşte similar cu cel al scării Celsius, cu deosebirea că
pe ordonată, celor două puncte le corespund valorile numerice 32 şi, respectiv, 212. Din anul
1954, Mα a fost înlocuită cu o nouă clasă de echivalenţă. Aceasta conţine acele stări ale
sistemului considerat, ce se află în echilibru termic cu „punctul triplu al apei”. Valorile numerice
corespunzătoare acestei noi clase sunt 273,16 pe scara Kelvin şi, implicit, 0,01 pe scara Celsius.
Analizând graficul din figura 7, se constată următoarele aspecte relevante:
● Semidreptele scărilor Kelvin şi Rankine , respectiv Celsius şi Fahrenheit, sunt
paralele între ele. Ştiindu-se relaţiile între unităţi de măsură 1 K = 1 ºC, 1 ºR = 1 ºF şi 1
K > 1 ºR, rezultă că, pentru acelaşi parametru temperatură şi aceeaşi clasă de
echivalenţă, trecerea de la o scară la alta cu panta mai mică, este însoţită de creşterea
valorii unităţii de măsură invers proporţional cu scăderea valorii numerice.
● Scările Kelvin şi Rankine aparţin aceluiaşi parametru, temperatura temodinamică, în
timp ce scările Celsius şi Fahrenheit aparţin unor parametri temperatură diferiţi între
ei şi diferiţi de temperatura termodinamică. Între valorile numerice alocate unei
anumite clase de echivalenţă prin cele patru scări convenţionale se stabilesc relaţiile
matematice prevăzute în tabelul 2.
Trasararea graficului s-a facut prin inserare cu ajutorul programelor informatice
specializate. Un astfel de program folosit si in lucrarea de fata este programul Microsoft Excel,
program ce face parte din programele de baza ale pachetului Office 2010.
In tabelul 2 au fost introduse datele necesare si corespunzatoare pentru crearea
formulelor de calcul pentru realizarea modelului matematic al relatiilor de echivalenta pentru
scarile de temperatura.
S-au obtinut tabelar toate valorile de referinta echivalente scarilor de temperatura:
 Kelvin [k];
 Celsius [oC];
 Fahrenheit [oF];
 Rankine [oRa];
 Reoumur [oRe];
 Romer [oRo];

Figura 8 Diagrama comparativa pentru diverse scari de temperatura

22
Figura 9 Formule de conversie pentru diferite scari de temperatura

23
 Tabel 3 Relatii matematice si valori numerice de echivalenta intre scari de temperura

Relatii matematice de echivalenta intre scarile de temperatura:

k= oRa= oRe= oC= oF= oRo=

k= Identitate (5/9)(oRa) (oRe)(5/4)+273.15 (oC)+273.15 [5/9(oF)]+459.67 (°Rø − 7.5)(40⁄21) + 273.15

oRa= (9/5)(k) Identitate (oRe)(9/4)+491.67 [(9/5)(oC)]+273.15 (oF)+459.67 (°Rø − 7.5)(24⁄7 )+ 491.67

oRe= (k-273.15)(4/5) [(oRa)-491.67)](4/9) Identitate (oC)(4/5) [(oF)-32)](4/9) (°Rø − 7.5) × 32/21

oC= (k)-273.15 [(5/9)(oRa)]-273.15 (oRe)(5/4) Identitate [(5/9)(oF)]-(160/9] ([°Rø] − 7.5) × 40⁄21

oF= [(9/5) (k)]-459.67 (oRa)-459.67 [(oRe)(9/4)]+32 [(9/5)(oC)]+32 Identitate ([°Rø] − 7.5) × 24⁄7 + 32

oRo= (K−273.15)[(21/40 )+ 7.5] (°Ra−491.67)[(7⁄24)+7.5] [(oRe)(21/32)]+7.5 [°C] × 21⁄40 + 7.5 [(°F) − 32)][(7⁄24) + 7.5] Identitate

Valori numerice de echivalenta alocate scarilor de temperatura:

k= oRa= oRe= oC= oF= oRo=

oF= 400.00 260.33 -59.67 932 752 400 1377.714286

oC= 400.00 126.85 -50.92777778 500 400 204.4444444 747.6190476

k= 400.00 400 222.2222222 773.15 673.15 681.8922222 1020.769048

oRa= 400.00 720 400 1391.67 1211.67 859.67 1837.384286

oRe= 400.00 101.48 -40.74222222 400 320 163.5555556 598.0952381

oRo= 400.00 1017.97125 -714.2620833 270 217.5 2867.333333 400.00

400 Valoarea de indexare

Valorile numerice echivalente alocate constructiei grafice scarilor de temperatura

0oC-M1 100C-M2

oF -459.67 -279.67 -99.67 80.33 260.33 440.33

oC -273.15 -173.15 -73.15 26.85 126.85 226.85

k 0 100 200 300 400 500

oRa 0 180 360 540 720 900

kelvin 273.15 273.15 273.15 273.15

oF=oC -40 -40 -40 -40

Program realizat de prof. ing. Leonard DOBRESCU

Data: 13.11.2013.

24
Figura 10 Graficul scarilor de refetinta conventionale pentru temperaturi

25
2.4. Punctul triplu al apei.
Punctul triplu al unei substanțe este în termodinamică un punct determinat prin o
anumită temperatura și o anumită presiune, la care trei din fazele de materie ale respectivei
substanțe (de exemplu, fazele asolida, lichida si gazoasa pot coexista liber și simultan, aflate
la echilibru termodinamic. Aceasta înseamnă în cazul apei, de exemplu, că la punctul triplu
vaporii de apă, apa lichidă, și gheața există simultan iar proporțiile cantitative ale celor trei faze
nu se schimbă. Cel mai cunoscut punct triplu este cel al apei, care este determinat de o valoare
a temperaturii de 0,01 grade Celsius sau 273,16 grade Kelvin, la presiunea vaporilor de
0,61173 kPa sau 0,0060373 atm.

Figura 11 Diagrama de faza a punctelor triple si critice

Fazele lichidă şi gazoasă (sau vaporii) pot exista împreună numai dacă temperatura şi
presiunea sunt mai mici decât acelea ale punctului aflat în vârful suprafeţei în formă de limbă,
notată lichid-vapori. Acest punct este numit punctul critic şi valorile corespunzătoare ale lui T, p
şi v, sunt temperatura, presiunea şi volumul. Temperatura deasupra temperaturii critice, cum
este de exemplu T4, nu se separă în două faze când este comprimat izoterm doar proprietăţile
pe care noi le asociem, în mod obişnuit, cu un gaz (de densitate scăzută şi compresibilitate
mare).
In tabelul 3 sunt date constantele critice pentru câteva substanţe. Temperaturile critice
foarte joase ale hidrogenului şi heliului arată clar de ce aceste gaze nu au răspuns timp de mulţi
ani încercărilor de a le lichefia.

26
 Tabel 4 Constante critice

Temperatura Presiunea Volumul Densitatea

Substanta
critica [K] critica[atm] critic [m3] critica [kg/m3]
Heliu (4) 5,3 2,26 0,057 69,3
Heliu (3) 3,34 1,15 0,076 41,3
Hidrogen (normal) 33,3 12,80 0,065 31,0
Deuteriu (normal) 38,4 16,4 0,0603 66,3
Azot 126,2 33,5 0,0901 311
Oxigen 154,8 50,1 0,078 410
Amoniac 405,5 111,3 0,0725 235
Dixid de carbon 304,2 72,9 0,094 468
Dioxid de sulf 430,7 77,8 0,122 524
Apa 647,4 218,3 0,056 320

Termenul de vapori, este uneori utilizat în înţelesul de gaz la orice temperatură sub
temperatura lui critică, iar alteori este utilizat în înţelesul restrâns de gaz în echilibru cu faza lui
lihidă adică de vapori saturanţi. Tranziţiile de la o varietate la alta se produc la temperatură şi
presiune definite ca schimbările de fază din lichid în solid etc. Apa este una din aceste substanţe
şi au fost observate, la presiuni foarte înalte, cel puţin 8 varietăţi de gheaţă. Figura 9c redă o
parte din suprafaţa pVT a apei aflată la presiune ridicată. Gheaţa obişnuită (gheaţa I) este
singura formă a cărei volum specific este mai mare decât acela al fazei lichide. Din cauza
dificultăţii de a desena diagrame tridimensionale, se obişnuieşte să se reprezinte suprafaţa pVT
prin proiecţiile ei pe planele pT şi pV. Figura 9(a si b) arată două proiecţii ale figurii 9c. Proiecţia
pT arată cel mai clar intervalele de presiune şi temperatură în care fiecare fază este stabilă; ea
este adesea numită diagrama de fază.
Curbele din figura 9(a) şi 9(b) sunt locurile geometrice ale valorilor corespunzătoare
presiunii şi temperaturii la care cele două faze pot coexista dacă substanţa este izolată, sau la
care o fază se va transforma în alta dacă se primeşte sau se cedează căldură. Curba S-L este de
asemenea un grafic al temperaturii punctului de topire sau de solidificare al substanţei ca
funcţie de presiune, curba S-V este un grafic al punctului de sublimare în funcţie de presiune, iar
curba L-V este un grafic al punctului de fierbere în funcţie de presiune. Curbele S-V şi L-V urcă
întotdeauna spre dreapta. Curba S-L urcă spre dreapta, pentru o substanţă care se dilată la
topire(fig. 9), dar urcă spre stânga pentru substanţe ca apa care se contractă la topire.
O creştere a presiunii duce întotdeauna la o creştere a temperaturii punctului de
sublimare sau a punctului de fierbere, dar temperatura punctului de solidificare poate fi ridicată
printr-o creştere a presiunii. Presiunea vaporilor în echilibru cu lichidul sau solidul la orice
temperatură este numită presiunea vaporilor substanţei la acea temperatură. Astfel curbele S-V
şi L-V din figurile 9 (a) şi 9(b) sunt si graficele presiunii vaporilor în funcţie de temperatură.
Presiunea vaporilor unei substanţe este funcţie numai de temperatură, nu şi de volum. Adică,
într-un vas conţinând un lichid (solid) şi vaporii în echilibru la o temperatură fixă presiunea nu
depinde de cantităţile relative de lichid şi vapori prezente. Dacă volumul este micşorat o parte
din vapori se condensează, şi invers, dar dacă temperatura este menţinută constantă prin
cedare sau primire de căldură presiunea nu se schimbă. Temperatura punctului de fierbere a
27
lichidului este temperatura la care presiunea vaporilor săi este egală cu presiunea externă.
Tabelul 4 redă presiunea vaporilor de apă ca funcţie de temperatură; vedem că
presiunea vaporilor este de 1 atm la temperatura de 100°C. Dacă presiunea externă este redusă
la 17,5 mm coloană de mercur, apa va fierbe la temperatura camerei (20°C), în timp ce la o
presiune de aproximativ 6 atm punctul de fierbere este de 160 °C.
Tabel 5 Presiunea vaporilor de apa

t[o Preesiunea vaporilor t[o Preesiunea vaporilor

C] [torr] C] [torr]
0 4,58 80 335
5 6,51 100 760
10 9,94 120 1490
15 12,67 140 2710
20 17,5 160 4630
40 55,1 180 7510
60 149 200 11650
220 17390
Punctul de intersecţie al celor trei linii de echilibru din figurile 9(a) şi 9(b) care
este punctul de sfârşit al liniei triple numit punctul triplu. Există numai o singură presiune şi
temperatură la care toate cele trei faze pot coexista. Parametrii punctului triplu pentru câteva
substanţe sunt date în tabelul 5.
Tabel 6 Parametrii punctului triplu

Substanta Temperatura [K] Presiunea [torr]

Heliu (4) (punctul λ) 2,186 38,3
Hidrogen (normal) 13,84 52,8
Deuteriu (normal) 18,63 128
Neon 24,57 324
Azot 63,18 94
Oxigen 54,36 1,14
Amoniac 195,4 45,57
Dixid de carbon 216,55 3880
Dioxid de sulf 197,68 1,256
Apa 273,16 4,58

Ca exemple numerice considerăm diagramele pT ale apei

din figura 11. Linia orizontală la presiunea de 1 atm
intersectează curba punctului de solidificare la 0°C, iar pe
aceea apunctului de fierbere la 100°C. Punctul de
fierbere se ridică cu creşterea presiunii până la
temperatura critică de 374°C. Solidul, lichidul şi vaporii
pot rămâne în echilibru numai la punctul triplu unde
presiunea este de 0,61173 kPa sau 0,0060373 atm, iar
Figura 12 Diagrama Pcr si Ptr la scara
temperatura este 0,01 [oC] sau 273,16 [K].
neuniforma
28
2.5. Punctul de fierbere al apei
Punctul de fierbere al unei substanțe este temperatura la care tranziția de la starea de
agregare lichidă la cea gazoasă se petrece în volumul lichidului și nu doar la suprafață.
Întrucît punctul de fierbere depinde de presiune, aceasta trebuie precizată. Adesea
punctul de fierbere se dă la presiunea de 1 atm (101325 Pa). Cînd presiunea crește, punctul de
fierbere crește și el, pînă cînd se atinge punctul critic, la care proprietățile gazului și ale lichidului
devin identice. În direcția opusă, prin scăderea presiunii punctul de fierbere scade pînă se
atinge punctul triplu al substanței respective.
Procesul de fierbere implică o căldură pe care care lichidul trebuie s-o primescă pentru a
se transforma în gaz, numită căldura latentă de vaporizare, astfel că pe perioada cît lichidul
fierbe și se transformă treptat în gaz, căldura transferată acestuia nu se manifestă printr-o
creștere a temperaturii, de unde și calificativul de "latent".
La nivel molecular, punctul de fierbere corespunde situației în care moleculele de lichid
au suficientă energie pentru a rupe forțelor intermoleculare de coeziune a lichidului. Căldura
latentă de vaporizare reprezintă o măsură a mărimii acestor forțe.
Punctul de fierbere al apei la presiunea de o atmosferă fizică (101325 Pa) este foarte
aproape de 100 °C. Presiunea atmosferică scade cu altitudinea și astfel și temperatura la care
fierbe apa scad.

29
 Capitolul III.

3. Metode de masurarea temperaturii

Masurarea temperaturii se realizeaza cu ajutorul un corp termometric ale carui
proprietati fizice variaza cu temperatura. Indicarea temperaturii se obtine prin stabilirea
echilibrului termodinamic intre corpul al carui temperatura se doreste a fi stabilita si corpul
termometric, stare in care, transferul de caldura dintre acestea se anuleaza.
O clasificare generala a metodelor de masurarea temperaturilor ar fi generata de pozitia
corpului a carui temperatura se vrea masurata si cea a mijlocului de masurare:

3.1. Metode de măsurare prin care corpul termometric este adus în contact direct cu sistemul
studiat.
Unde se impugn urmatoarele conditii:
- realizarea echilibrului termic între corpul termometric şi sistem
- masă mică a corpului termometric pentru a nu modifica temperature
3.2. Metode de măsurare de la distanţă.
- se bazează pe radiaţia termică emisă de corpuri
Metodele si aparatele folosite pentru masurarea temperaturii se clasifica si in functie de
proprietatea fizica a corpului termometric utilizata in acest scop. In general, se foloseste variatia
urmatoarelor proprietati fizice ale materialelor sau corpurilor termometrice functie de
temperatura:
3.1.1. Variatia dimensiunilor liniare ale unor corpuri solide cu temperatura (termometre
cu tub si tija, termometre cu lama bimetalica);
3.1.2. Variatia volumului functie de temperatura a unor lichide in tuburi capilare
(termometre cu lichid);
3.1.3. Variatia presiunii functie de temperatura a unor vapori, gaze sau lichide aflate intr-
un volum inchis (termometre manometrice);
3.1.4. Variatia functie de temperatura a rezistentei electrice a unor conductoare
(termorezistente) si semiconductoare (termistoare), traductoare termorezistive);
3.1.5. Aparitia unei tensiuni termoelectromotoare (t.t.e.m.) la capetele libere a doua
conductoare diferite, sudate intre ele, cand sudura se afla la temperatura de masurat iar
capetele libere la o temperatura cunoscuta si constanta (termocupluri);

3.2.1. Actiunea termica si distributia spectrala a energiei radiate de un corp incalzit

(pirometre optice cu radiatie totala, pirometre optice cu benzi de radiatie, pirometre spectrale
si pirometre cu dispersie sau de culoare);

In general, aparatele care servesc pentru masurarea temperaturilor sub 660 oC - se

numesc termometre, iar peste 660oC,- pirometre.
Domeniul de utilizare a principalelor aparate folosite pentru masurarea temperaturii
sunt prezentate in Tabel 1

30
 Tabel 7 Domeniile de utilizare ale unor aparate de masurat temperatura

Domeniul de
Materiale Aparat de masurat
masura [ oC]
0 1 2
- 30 ... + 30 Mercur
Mercur si atmosfera de azot
- 30 ... + 500 la 10 bar
- 30 ... + 600 la 20 bar
- 30 ... + 750 la 70 bar Termometre cu lichid
pana la + 1000 Umplutura de galiu
- 60 ... + 100 Aliaj de mercur cu taliu
- 70 ... + 110 Umplutura de toluen
- 200 ... + 30 Umplutura de pentan tehnic
pana la + 100 Umplutura de gaz lampant Termometre cu
pana la + 350 Umplutura de mercur presiune de lichid
- 70 ... + 30 Bioxid de carbon
+ 50 ... + 180 Eter Termometre cu
- 30 ... + 400 Hidrocarburi presiune de vapori
+ 350 ... + 650 Mercur
+ 20 ... + 600 Invar cu continut de 36% Ni
Termometre cu dilatarea
pana la + 150 Fier
metalelor
- 60 ... + 150 Nichel
- 50 ... + 150 Cupru
pana la + 400 Wolfram Termorezistente
- 220 ... + 500 Platina
pana la + 100 Bismut-platina Termoelemente
pana la + 600 Cupru-constantan
pana la + 600 Argint-constantan
pana la + 700 Fier-constantan
pana la + 900 Manganina-constantan
pana la + 1000 Nichelcrom-constantan
Termoelemente
pana la + 1300 Nichel-nichelcrom
pana la + 1600 Platina-platinarodiu
+ 700 ... + 1400 (Cu diafragma)
Pirometre de radiatie totala
+ 700 ... + 2000
+ 600 ... + 1600
Pirometre de radiatie
+ 600 ... + 3000 ( Cu filtru fumuriu)
monocromatica Con Seger
+ 600 ... + 2000

31
3.1.1. Variatia dimensiunilor liniare ale unor corpuri solide cu temperatura
Termometre cu tub si tija, termometre cu lama bimetalica; Se bazează pe fenomenul de
dilatare liniară a unei tije sau lame metalice:
l = lo (1+ αt) (87)
a) Termometre metalice (cu tijă)

Figura 13 Termometru cu tija

Acul indicator este deplasat datorită diferenţei de dilatare dintre teacă şi tijă.
Se execută pentru temperaturi de maxim 500oC
Se utilizează pentru măsurarea temperaturii lichidelor
Poate avea contacte electrice acţionate la atingerea unor anumite temperaturi.

b) Termometrul cu bimetal
Dilatarea termică este utilă în termometrele cu bimetal.
Termobimetalele se realizează din lamele subţiri din metale sau aliaje cu coeficienţi de
dilatare termică liniară diferiţi, sudate pe întreaga lor lungime prin laminare la cald. Sub
acţiunea căldurii apar deformaţii dinspre materialul activ (A) cu coeficient de dilatare termică
mare, spre materialul inert (I) sau pasiv cu coeficient de dilatare mic. Dacă la temperatura de
0°C lamela bimetalică este dreaptă, reprezentată cu linie roşie, la creşterea temperaturii cu
∆t°C, prin alungirea termică diferită a celor două materiale, lamela se va curba aproximativ ca
un arc de cerc cu raza "R" care închide unghiul la centru "∆φ =2·u" (reprezentată cu linie
neagră). Exprimând alungirile termice al celor două lamele cu condiţia aderenţei lor pe
întreaga lungime de contact, rezultă:
L1=∆φ·R1=L(1+αi·∆t) (88)
L2= ∆φ·(R1+g)=L·(1+αA·∆t) ⇒∆φ·g= L·(αA- αi )·∆t (89)
unde:
αA; αi - coeficienţii de dilatare termică liniară ai celor două materiale;
g - grosimea totală a celor două lamele;
L - lungimea lamelei în stare nedeformată.

32
 Figura 14 Deformarea bimetalului sub acţiunea căldurii

Aproximând curbarea lamelei cu o rotire a ei de unghi u= /2, obţinem deplasarea

"f=NP" a capătului liber al lamelei:
L∆φ L2 ∙( αA−αi)∙∆t
f= = (90)
2 2·g
Un calcul mai exact oferă rezultatul:
3
( )·(αA−αi)∙L∙∆t
2
∆φ = (91)
g
iar din:
1 ∆φ
= L (92)
R
cu ajutorul integralei lui Mohr, se poate obţine săgeata termică – deplasarea capătului mobil al
lamelei – caracteristica statică a traductorului:
3L2 ∙( αA−αi)∙∆t
f= = S∆t (93)
4·g
Sensibilitatea traductorului "S" este cu atât mai mare cu cât diferenţa între coeficienţii
de dilatare termică şi lungimea lamelei sunt mai mari şi grosimea lamelei mai mică:
3L2 ∙( αA−αi)
S= (94)
4·g
Din condiţii de rezistenţă a materialelor rezultă un maxim al sensibilităţii dacă:
1
gA E 2
= (E I ) (95)
gI A
unde "E" este modulul de elasticitate (Young) al fiecărui material.

O lamela bimetalica poate fi reprezentata ca in figura 13.

Figura 15 Lamela bimetalica

În funcţie de temperatura de măsurat, elementul bimetalic îşi modifică curbura. Această

modificare se transmite acului indicator.

33
3.1.2. Variatia volumului functie de temperatura a unor lichide in tuburi capilare
Termometrul cu lichid
Principiul de funcţionare: dilatarea volumică a lichidelor:
V= Vo(1+ αt) (96)
Modificarea temperaturii produce dilatarea (sau contractarea)
materialului. Pe acest fenomen se bazează multe termometre. Tipic
este termometrul cu lichid unde un volum "V" de lichid închis în bulbul
termometrului se dilată şi volumul suplimentar urcă într-un tub subţire
capilar. Înălţimea la care urcă va fi:
h= t ·4·Vo·(alichid – asticla) /(p·d2) (97)
rezultând din egalarea volumului suplimentar de lichid ∆V care iese din
Figura
Figura 1716Termoetru
Termometrucu bulb şi ocupă un volum cilindric în capilar:
culichid
lichid ∆V = Vo·[1+(alichid – asticla)·t] – Vo = h·p·d2/4 (98)
unde:
Vo – este volumul bulbului (şi de lichid din bulb) la t=0
alichid – coeficientul de dilatare volumică al lichidului
asticla – coeficientul de dilatare volumică al sticlei termometrului
d – diametrul tubului capilar
t – temperatura în grade Celsius.
Lichidele cele mai folosite sunt alcoolul (colorat cu un colorant pentru a fi vizibil în tubul
capilar) şi mercurul.

3.1.3. Variatia presiunii functie de temperatura a unor vapori, gaze sau lichide aflate intr-un
volum inchis.

Termometre manometrice
Termometrul cu gaz la volum constant funcţionează pe baza ecuaţiei termice a gazelor:
p·V = m·R·T (99)
unde:
p–presiunea gazului;
V–volumul gazului;
m–numărul de kilomoli de gaz;
R–constanta universală a gazelor (8310 [J/(kmol·K]))
T–temperatura în grade absolute, Kelvin, K (=273+t oC).
Ecuaţia [14] arată că se poate măsura temperatura din
dilatarea unui gaz la presiune constantă. În practică este mai Figura 18 Termometrul cu
avantajos să menţinem volumul de gaz constant şi să măsurăm gaz la volum constant
presiunea pentru a determina temperatura. Avantajele acestui tip de
termometru sunt deosebita liniaritate şi repetabilitatea.
În termometrul cu gaz la volum constant, temperatura este măsurată de presiunea generată de
un volum fix de gaz.
Formula barometrică şi distribuţia Boltzmann

34
Presiunea atmosferică "p" variază cu înălţimea "h" după legea:

p = po· e – M·g/(R·T) (100)

unde: po – presiunea atmosferică la nivelul mării (h=0);

g – acceleraţia gravitaţională;
h – altitudinea;
M – masa molară a gazului;
R – constanta universală a gazelor [8310 J/ (kmol·K)]
T – temperatura gazului.
Din teoria cinetico-moleculară a gazelor presiunea este:
2 V2 2 3
p = (3) ∙n·m· 2 = (3) ∙n·(2) ∙ k B ∙ T = n ∙ k B ∙ T (101)
unde: n –numărul de molecule din unitatea de volum (densitate de particule);
m – masa unei molecule [m= M/NA =masa molară/număr Avogadro];
V2 – viteza pătratică medie a moleculelor;
kB – constanta Boltzmann [kB = R/NA].
În condiţii izoterme relaţia presiunii va fi:
n = no e – m·g·h/(k·T) (102)
unde: no – este densitatea de particule la h=0, iar
n – densitatea de particule la înălţimea h.
Dacă ne închipuim că până acum am lucrat cu un gaz închis într-un cilindru foarte înalt de
înălţime h şi modificăm forma cilindrului făcându-l foarte plat, înălţime mică şi suprafaţă mare,
fără a-i modifica volumul şi nici temperature gazului atunci formula (102) poate fi scrisă ca:
n = no·e – W/(k·T) (103)
unde W este energia unei molecule.

3.1.4 Variatia functie de temperatura a rezistentei electrice a unor conductoare

(termorezistente) si semiconductoare (termistoare), traductoare termorezistive);

Termorezistenţa din platină

Din cauza vibraţiilor atomilor în nodurile reţelei cristaline a unui metal, deplasarea
electronilor de conducţie este îngreunată. În acest fel aparerezistivitatea electrică a metalelor
dependentă de temperatură fiindcă amplitudinea vibraţiilor reţelei cristaline este dependentă
de temperatură. Cunoscând dependenţa de temperatură a rezistivităţii electrice a metalului,
putem construi un senzor de temperatură bazat pe acest fenomen. Platina se utilizează la
construirea termorezistenţelor fiindcă se prelucrează relativ uşor şi este stabilă din punct de
vedere chimic şi fizic pe o gamă largă de temperaturi în diverse medii.

35
 Figura 19 Construcţia unei termorezistenţe din platină

Pentru comportarea rezistenţei electrice a platinei în funcţie de temperature avem

ecuaţia empirică Callendar-Van Dusen :

R t t t t 3
= 1 + α ∙ [t − δ ∙ ( − 1) ∙ ( )−β∙( − 1) ∙ ( ) ] (104)
R0 100 100 100 100

 R = rezistenţa electrică la temperatura "t" ;

 R0 = rezistenţa electrică la 0°C;
 β=0 pentru t≥ 0oC≠>0 la t<0
■ α– panta medie a curbei rezistenţă/temperatură în intervalul 0⇔100°C, fiind un indicator
bun al purităţii platinei şi al stării de tratament termic (recoacere, annealing);
a= (R100–R0)/(100·R0) (105)
■ δ – depărtarea de la liniaritate a curbei rezistenţă/temperatură în intervalul 0-100°C,
depinzând de dilatarea termică a materialului şi de densitatea de stări electronice lângă nivelul
Fermi.
Termorezistenţele sunt făcute din platină cu puritate conform standardelor IEC/DIN, în
care platina este uşor impurificată cu un metal din grupa platinei, sau din platină cu puritate de
referinţă 99,99%. La 0°C ambele termorezistenţe au 100 W, dar la 100°C platina de puritate
IEC/DIN va arăta 138,5 W, iar cea cu puritate de referinţă 139,26 W.
■ Platina cu puritate IEC/DIN are a = 3,850 × 10 - 3 W/W/°C
■ Platina cu puritate de referinţă are a = 3,926 × 10 - 3 W/W/°C
Ecuaţia Callendar-Van Dusen poate fi aproximată cu relaţia mai simplă :
R=R0 (1+At+Bt2 ) t ³0°C (106)
R=R0 [1+At+Bt2 +C(t-100 oC)t3] t<0°C (107)
unde: A= α · (1+δ/100) °C-1, (108)
B = -α·δ·10-4 °C-2.(109)
Pentru interşanjabilitatea termorezistenţelor de platină standardul internaţional IEC 751,
echivalent ITS 90, stabileşte următoarele valori pentru coeficienţii din relaţia
rezistenţă/temperatură :
A= 3,90833 × 10 - 3 °C - 1 ;
B= - 5,7753 × 10 - 7 °C - 2 ;
C= - 4,1833 × 10 - 12 °C - 4 .

36
3.1.5. Aparitia unei tensiuni termoelectromotoare (t.t.e.m.)
Aparitia unei tensiuni termoelectromotoare (t.t.e.m.) la capetele libere a doua
conductoare diferite, sudate intre ele, cand sudura se afla la temperatura de masurat iar
capetele libere la o temperatura cunoscuta si constanta (termocupluri);

Termocuplul
Într-un fir metalic ale cărui capete se află la temperaturi diferite TA > TB apare o
diferenţă de potential electric UAB cauzată de faptul că electronii de conductive din capătul cu
temperatură mai mare au o energie cinetică mai mare şi vor difuza către capătul mai rece. În
acest fel capătul cald se va încărca pozitiv iar capătul rece al firului se va încărca negativ. De
remarcat că în cazul în care purtătorii mobili de sarcină sunt golurile, sarcini pozitive, atunci
capătul cald se încarcă negativ iar cel rece pozitiv. Acest fenomen a fost pus în evidenţă de
Seebeck în anul 1821 şi poartă numele de efect Seebeck. Din această cauză efectul termoelectric
sau efectul Seebeck este folosit pentru determinarea tipului de purtători de sarcină liberi dintr-
un semiconductor.

Figura 20 Scheme unui termocuplu

Generarea unei tensiuni termoelectrice prin aplicarea unei diferenţe de temperatură

unui dispozitiv format din 2 metale diferite.
Efectul Seebeck are trei cauze care se reflectă în coeficientul Seebeck :
S = Sv+Sc+Sf (110)
Sv -componenta volumică a coeficientului Seebeck, datorată difuziei preponderente a
purtătorilor mobili de sarcină electrică de la extremitatea caldă spre cea rece;
Sc -componenta de contact a coeficientului Seebeck, datorată variaţiei potenţialului de
contact cu temperatura, legat de dependenţa de temperature a potenţialului chimic,
nivelul Fermi F (importantă doar la semiconductori);
Sf -componenta fononică a coeficientului Seebeck, datorată antrenării electronilor de
conducţie de către fononii (vibraţiile reţelei cristaline) care se deplasează de la
extremitatea caldă spre cea rece (importantă doar la temperaturi foarte joase, criogenice).
Tensiunea termoelectromotoare (t.t.e.m.) UAB este direct proporţională cu diferenţa de
temperatură dintre capetele firului:
UAB = VA – VB = S·( TA – TB ) (111)
Unde:
S este coeficientul Seebeck, o proprietate a materialului din care este făcut firul.
În cazul concret în care firul este din cupru şi plecăm din A şi B tot cu fire din cupru către
un instrument de măsură sensibil, vom constata că tensiunea indicată va fi zero. Cauza este
aceea că din tensiunea iniţială UAB se scade tensiunea termoelectrică a firelor de legătură, în

37
cazul de faţă identică cu tensiunea iniţială. Este ca şi cum am lega două baterii identice cu
bornele "+" împreună şi bornele "–" împreună, oriunde întrerupem circuitul şi măsurăm
tensiunea, aceasta va fi zero. Situaţia se schimbă dacă între punctele A şi B avem un fir de
nichel, iar de la punctele A şi B plecăm către instrumentul de măsură cu un fir din cupru, atunci
voltmetrul va indica o diferenţă de potenţial. În acest caz fiind vorba de metale diferite, cu
coeficienţi Seebeck diferiţi, diferenţa de potenţial măsurată va fi:

U = UAB(Ni) – UAB(Cu) = SNi·(TA – TB) – SCu·(TA – TB) = (SNi – SCu)·(TA – TB) (112)

De regulă se dau în tabele coeficienţii Seebeck relativi (tabel 8), măsuraţi pentru
materialul respectiv faţă de un material de referinţă (de cele mai multe ori platina). Alăturat
este tabelul cu valoarea tensiunii termoelectromotoare (t.t.e.m.) U, în milivolţi, pentru diverse
materiale faţă de platină (Pt) atunci când o joncţiune este menţinută la 0°C şi cealaltă la 100°C.

Tabel 8 Coeficienţii relativi Seebeck

Metal Ag Bi Cu Co Fe Ge Mo Ni Pb Sb S
U(mV) 0,74 - 0,76 - 1,98 33,9 1,45 - 0,44 4,89 -
7,34 1,33 1,48 41,5

Coeficientul Seebeck al unui material nu rămâne constant în funcţie de temperatură.

Materialele care puse împreună manifestă efect Seebeck formează un termocuplu. Două
materiale poat fi folosite împreună într-un termocuplu industrial doar dacă coeficientul Seebeck
al cuplului este relativ constant pe
domeniul de temperaturi în care se lucrează.
Avantajele termocuplelor sunt preţul mic (o pereche de fire de 1m <1$), precizia bună a
măsurătorilor şi domeniul de lucru larg (<0°C la >1000°C). Principalul dezavantaj al
termocuplelor este tensiunea mică produsă (50 μV/°C la termocuplul Fe/constantan tip J).
Problema acestei tensiuni nu este neapărat mărimea ei ci faptul că este comparabilă tensiunile
termoelectrice generate pe joncţiunile parazite formate la conexiunile între fire către
instrumentul de măsură.

38
 Tensiunile termometrice [mV] generate de termocuplurile uzuale
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
Temperatura (oC) -200 -100 0 100 200 300 400 500 600 700 800 900 1000 1100 1200 1300 1400 1500 1600
Tip N +Nicrosil 0 2.774 5.912 9.34 12.97 16.74 20.61 24.53 28.46 32.37 36.25 40.08 43.84 47.5
Tensiunea [mV]

Tip T +Cu -5.7 -3.4 0 4.25 9.2 14.89 20.99 27.4 34.3
Tip J +Fe -8.15 -4.6 0 5.37 10.95 16.55 22.15 27.84 33.66 39.79 46.23 53.15
Tip E +Cromel -8.82 -5.24 0 6.317 13.42 21.03 28.94 37 45.09 53.11 61.02 68.68
Tip K +Cromel -5.89 -3.55 0 4.1 8.13 12.21 16.4 20.65 24.91 29.15 33.32 37.37 41.32 45.16 48.85
Tip S +PtRh - 0 0.64 1.44 2.32 3.26 4.22 5.23 6.27 7.34 8.45 9.6 10.77 11.97 13.17 14.38 15.58 16.76

Graficul tensiunilor termoelectrice în funcţie de temperatură pentru

termocuplurile uzuale.

Tensiunea u [mV]
Temperatura t [oC]

1600 80

1400 70

1200 60

1000 50

800 40

600 30

400 20

200 10

0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
-200 -10

-400 -20
Pozitia
Temperatura (oC) Tip N +Nicrosil – Nisil
Tip T +Cu -Constantan Tip J +Fe -Constantan
Tip E +Cromel -Constantan Tip K +Cromel -Alumen
Tip S +PtRh -Pt

Figura 21 Graficul tensiunilor termometrice u=f{t[oC]}

Figura 22 Jonctiuni termocuplice

Un termocuplu are întotdeauna două joncţiuni (figura 20), una de măsură (caldă) alta
dereferinţă (rece). Într-un montaj clasic (A) joncţiunea de referinţă a termocuplului emenţinută
la temperatură constantă în apă cu gheaţă (0°C). În sistemele moderne demăsurare a
temperaturii (B) se foloseşte un senzor de temperatură suplimentar carecompensează efectul
joncţiunii reci aflată la temperatura mediului ambiant (variabilă).

3.2. Metode de măsurare de la distanţă.

3.2.1. Actiunea termica si distributia spectrala a energiei radiate de un corp incalzit

(pirometre optice cu radiatie totala, pirometre optice cu benzi de radiatie, pirometre spectrale
si pirometre cu dispersie sau de culoare);

RADIAŢIA TERMICĂ
Orice corp radiază în mediul înconjurător energie electromagnetică (unde
electromagnetice) numită radiaţie termică. Energia emisă depinde de temperatura corpului,
indicând că energia internă a corpului se transformă în energie electromagnetică. Energia emisă
39
în unitatea de timp şi pe unitatea de suprafaţă a corpului, radianţa integrală "R", este direct
proporţională cu temperatura absolută a corpului la puterea a patra (legea Stefan –
Boltzmann):
Energie
R = timp ∙suprafata = ε ∙ σ ∙ T 4 [W/m2] (113)

unde:
𝑊
𝜎 =5,67·10-8 [𝑚2 𝐾4 ] (114)
constanta Stefan - Boltzmann;

𝜀– emisivitatea suprafeţei(0<𝜀 < 1)– depinde de material,

𝜀 =0 corp alb; 𝜀 =1 corp negru; 𝜀 ∈(0,1) corp gri.

Dacă corpurile doar ar emite radiaţie termică, energia lor internă şi implicit temperatura
ar tinde la zero. Fiindcă mediul înconjurător are o anumită temperatură, corpurile emit şi absorb
radiaţie până ajung la temperatura mediului când se realizează un echilibru între radiaţia emisă
şi cea absorbită.

Exemple
1. Puterea radiată de corpul omenesc:

Suprafaţa corpului S = 1 m2 emisivitatea 𝜀=1

Temperatura corpului t = 37°C = 310 K (T4 = 9,2·109 K4)
Puterea radiată
P = ε ∙ σ ∙ S ∙ T 4 = 523 [W] (115)
Trebuie să ţinem seama de puterea primită de la mediul înconjurător.
Temperatura mediului T' = 22°C = 295 K (T'4 = 7,5·109 K4)
Puterea absorbită
P′ = ε ∙ σ ∙ S ∙ T ′4 = 425 [W] (116)
Puterea pierdută de corp = Putere radiată – Putere absorbită
P-P’=523-425=98 [W] (117)

40
 Capitolul IV

4. Mijloace de masurarea temperaturii.

Primele mijloace de masurarea temperaturii au purtat numele de termoscoape, iar

versiuni diferite de termoscoape au fost construite de mai mulţi inventatori aproximativ în
aceeaşi perioadă.
Inventatorul italian Santorio Santorio a fost primul care a prevăzut instrumentul său cu o
scară numerică, deşi lui Galileo Galilei i se atribuie meritul de a fi construit primul termometru în
anul 1593 (un termometru rudimentar cu apă, primul care a permis măsurarea variaţiilor de
temperatură),
Gabriel Fahrenheit punea la punct în anul 1714 primul termometru cu mercur şi tub
capilar închis, adevăratul precursor al termometrului modern.
Un termometru este un instrument care măsoară temperatura unui sistem într-un mod
cantitativ. Cel mai simplu mod de a face acest lucru este de a găsi o substanţă având o
proprietate, care se schimbă în mod regulat cu temperatura. Cea mai directă masurare este
liniară:
t(x) = ax + b, (118)

4.1. Tipuri de termometre

O mare varietate de dispozitive sunt folosite ca termometre. Condiţia principală este ca
o proprietate uşor de măsurat, cum ar fi lungimea coloanei de mercur, să se schimbe pronunţat
şi vizibil o dată cu schimbări ale temperaturii.
Variaţia acelei proprietăţi ar trebui sa rămână relativ liniară faţă de variaţiile
temperaturii. Cu alte cuvinte, o schimbare cu o unitate în temperatură ar trebui să ducă la o
schimbare cu o unitate în proprietatea ce va fi măsurată în toate punctele scalei.
Rezistenţa electrică a conductorilor şi semiconductorilor creşte o dată cu creşterea
temperaturii. Acest fenomen sta la baza termometrului cu rezistenţă unde un voltaj constant
sau un potenţial electric, este aplicat unui termistor. Pentru un termistor de o anumită
compoziţie măsura unei temperaturi specifice va determina o rezistenţă specifică prin termistor.
Această rezistenţă poate fi măsurată de un galvanometru şi devine măsura temperaturii.
Diferiţi termistori din nichel, mangan sau cobalt sunt folosiţi pentru temperaturi între –
46oC şi 150oC. Similar, termistori din alte metale sau aliaje sunt folosiţi pentru temperaturi mult
mai înalte; platina, de exemplu, poate fi folosită pentru temperaturi de până la 930oC.
Măsurări foarte precise de temperatură pot fi făcute cu termocupluri, unde o diferenţă
mică de voltaj (măsurată în milivolţi) apare când două fire de metale diferite sunt unite pentru a
forma un cerc şi cele două joncţiuni au temperaturi diferite. Pentru a mări voltajul, mai multe
termocupluri pot fi conectate în serie pentru a forma un termopil. Deoarece voltajul depinde de
diferenţa de temperatură a joncţiunilor, o joncţiune trebuie păstrată la o temperatură
cunoscută.
Termistorii şi termocuplurile au adesea o unitate senzitivă mai mică de ¼ cm în lungime
care le permite să răspundă rapid la schimbările de temperatură şi le face ideale pentru multe
scopuri biologice şi de inginerie.

41
 Pirometrul optic este folosit pentru a măsura temperatura obiectelor solide la
temperaturi mai mari de 700oC unde majoritatea celorlalte termometre se topesc. La o
asemenea temperatură ridicată, solidele radiază suficientă energie în raza vizuală pentru a
permite măsurări optice folosind aşa numitul fenomen glow color. Culoarea la care strălucirea
obiectelor fierbinţi se schimbă de la roşu închis trecând prin galben şi atingând aproape
culoarea albă este de aproximativ 1300oC.
Pirometrul conţine un filament de tipul celui din becul obişnuit controlat de un reostat
care este calibrat în aşa fel încât culorile în care filamentul străluceşte să corespundă unor
temperaturi specifice. Temperatura unui obiect strălucitor poate fi măsurată prin observarea
obiectului prin pirometru şi prin ajustarea reostatului până când filamentul se îmbină în
imaginea obiectului. În acest punct temperatura filamentului şi a obiectului este egală şi poate fi
citită de pe reostatul calibrat.
Termometrele mai pot fi construite pentru a înregistra temperatura maximă sau minimă
atinsă. Un termometru medical, de exemplu, este un instrument pentru citirea temperaturii
maxime.
Temperaturile maxime atinse în timpul activităţii cu unelte şi maşini poate fi de
asemenea estimată cu ajutorul unor straturi de vopsea specială care işi schimbă culoarea când
anumite temperaturi sunt atinse.
Din multitudinea de aparate si metode folosite pentru masurarea temperaturii, amintim:
- termometrele de sticla cu lichid,
- termometrele electrice cu rezistenta,
- pirometrele termoelectrice (termocupluri)
- pirometrul cu radiatie si disparitia partiala a filamentului.

4.1.1. Termometre de sticla cu lichid

Masurarea temperaturii cu ajutorul termometrelor de sticla cu lichid (Figura 1) se
bazeaza pe variatia volumului unui lichid (mercur, toluen, alcool etilic, eter de petrol, pentan)
inchis intr-un tub capilar de sticla.
Cele mai utilizate termometre sunt cele cu mercur (- 38oC ... + 700oC).
Partile componente ale unui astfel de termometru sunt date in figura de mai jos:

Figura 23 Termometru cu mercur

42
 Dezavantajul acestora consta in faptul ca au inertie termica mare nefiind adecvate
masurarii temperaturii in regim variabil.
Din punct de vedere constructiv se deosebesc:
- termometre capsulate, la care tubul capilar si scala gradata sunt introduse impreuna
intr-un tub de protectie,
- termometre tija, a caror scala este gradata direct pe tubul capilar.
- termometre cu contacte fixe,
- cu contacte mobile etc.

Termometrele cu lichid indica corect temperatura numai atunci cand intreaga masa a
lichidului termometric se afla la temperatura care trebuie masurata, deci cand elementul
sensibil este cufundat in intregime in mediul de masurat. Daca coloana de mercur este
incomplet cufundata in mediul de masurat, se efectueaza corectia de temperatura ∆t cu relatia:
∆t = n·a·( t - t1 ) [ oC] , (119)
in care:
n este numarul de diviziuni ale portiunii necufundate a coloanei de mercur,
exprimat in grade din scala termometrului;
t - temperatura indicata de termometru, in oC ;
t1 - temperatura firului capilar necufundat in mediul de masurat (de obicei egala
cu cea a mediului ambiant), in oC ;
a - coeficientul de dilatare aparenta a lichidului termometric (pentru mercur
a=0,000166 [grd-1]

4.1.2. Termometre electrice cu rezistenta

Functionarea acestor termometre se bazeaza pe variatia rezistentei electrice a metalului
cu temperatura. In figura 2 se prezinta variatia rezistentei electrice cu temperatura pentru
cateva materiale mai des utilizate.
Aceste termometre se folosesc pe scara larga in industrie avand un domeniu larg de
temperaturi, - 120oC ...+ 850oC.
Materialele din care se confectioneaza termorezistentele trebuie sa satisfaca
urmatoarele conditii:
- sa nu-si schimbe proprietatile fizice si chimice,
- coeficientul de variatie a rezistentei electrice cu temperatura sa fie mare,
- variatia rezistentei electrice cu temperatura sa fie cat mai liniara
- proprietatile materialului sa poata fi usor reproduse.

Materialele care satisfac aceste cerinte sunt

- platina (- 183oC ... + 700oC),
- cuprul,
- nichelul,
- fierul (- 50oC ... + 150oC) si unele aliaje.

Rezistenta electrica a conductoarelor utilizate variaza cu temperatura dupa relatia:

43
 Rt = Ro ( 1 + a·t + b·t2 + c·t3 + ...) , (120)
unde:
Rt este rezistenta electrica la temperatura t,
Ro - rezistenta electrica la temperatura de etalonare (in general 0oC),
a, b, c, ... - constante.
La majoritatea materialelor, pentru masurarea temperaturii se iau in considerare numai
primele doua constante din paranteza relatiei precedente.
In practica, relatia de mai sus este utilizata sub forma ecuatiei lui Callender:

Rt −R0 t t
t=R ∙ 100 + δ ∙ (100 − 1) ∙ 100 [ 0C] (121)
100 −R0
relatia (1.4)

in care:
Ro, R100, Rt sunt rezistentele electrice ale materialului la 0oC; 100oC si la
temperatura t,
δ - coeficient.

Rt[Ω]/Ro[Ω]
[o C]
Pt Cu Ni Fe Variatia rezistentei electrice a metalelor
0 1.00 1.00 1.00 1.00 (Pt, Cu, Ni, Fe) cu temperatura
100 1.35 1.40 1.50 1.70 7
Rt[Ω]/Ro[Ω]

200 1.65 1.82 2.10 2.40

300 1.92 2.25 2.70 3.25 6
400 2.20 2.68 3.80 4.50 800
500 2.50 3.10 4.38 6.00 5
600 2.83 4.55
700 3.12 5.00 Pt
4
Cu
3 Ni
Fe
2

0 [oC]
0 100 200 300 400 500 600 700 800

Figura 24 Variatia rezistentel electrice cu temperatura

In figura 22 se prezinta schema de infasurare a unui termometru cu rezistenta din platina

(a) precum si aspectul exterior al termometrului (b).

44
 Figura 25 Termometru cu rezistenta din platina

Masurarea rezistentei electrice a elementului sensibil al termometrului se poate face cu

ajutorul urmatoarelor instrumente electrice:
- punti echilibrate (figura 24.a) in care rezistentele R1, R2, R3 sunt constante,
R
iar R t = R1 (R 3 − R c ) la valoarea curentului prin galvanometru IG=0;
2

- punti neechilibrate (figura 24.b), la care curentul prin galvanometru IG =f (Rt);

- logometre (figura 24.c), la care unghiul de deviere al cadrului mobil j tj (Rt);
- milivoltmetre digitale (electronice).

Figura 26 Scheme de principiu pentru termometre cu rezistenta

4.1.3. Termometru Digital

Tensiunea termoelectromotare care apare in circuit poate fi masurata si cu un

termometru digital. Senzorul de temperatura este un termocuplu.
Acest aparat permite citirea temperaturii direct 0C, 0F sau K.
Domeniul de masurare pentru termocuplul digital este 200-18000C (depinde de tipul
termocuplului) iar domeniul de tensiuni de la –10-75 mV.

45
4.2. Pirometre

4.2.1. Pirometre termoelectrice

Termocuplul reprezinta un mijloc de masurare a temperaturii cu o larga raspandire
datorita avantajelor pe care le ofera fata de alte mijloace de masurare a temperaturii si anume:
are o constructie simpla, pret de cost redus, interval mare de masura (-200oC ... + 3000oC),
poate fi conectat la diferite indicatoare, inregistratoare, semnalizare si comanda.
Termocuplul impreuna cu aparatul electric de masurat, poarta denumirea de pirometru
termoelectric. Masurarea temperaturii cu ajutorul termocuplurilor se bazeaza pe legile
fenomenelor termoelectrice. Tensiunea termoelectromotoare (t.t.e.m.), care apare in circuitul
celor doi conductori omogeni care compun termocuplul, este rezultatul actiunii concomitente a
efectului Thomson si a efectului Seebeck.
Efectul Thomson reprezinta aparitia unei t.t.e.m. Ea intr-un conductor "a" (fig.25) a carui
capete se afla la temperaturi diferite:
T
Ea = ∫T 1 σa d T (122)
2
unde: σa este coeficientul Thomson pentru conductorul respectiv.
Efectul Seebeck consta in aparitia unei t.t.e.m. eab(T1), eab(T2), la locul de contact al celor doi
conductori "a" si "b".
T.t.e.m. totala care este functie numai de valorile temperaturilor T1 si T2, se poate
prezenta prin relatia:
Eab(T1,T2) =e ab(T2) - e ab(T1) (123)

T
1
∫T (σa − σb )d T = eab (T2 ) − eab (T1 ) (124)
2

unde: eab(T1), eab(T2) sunt t.t.e.m.care apar la cele doua capete ale termocuplului ca rezultat
comun al celor doua efecte.
Aplicatiile practice se bazeaza pe trei legi de baza empirice si anume:
 legea metalelor omogene.Intr-un circuit termoelectric format dintr-un singur metal
omogen, nu poate aparea un curent termoelectric prin incalzirea acestuia;
 legea metalelor intermediare. Suma algebrica a t.t.e.m. intr-un circuit compus dintr-un
numar oarecare de materiale diferite este zero, daca intreg circuitul se afla la aceeasi
temperatura;
 legea temperaturilor succesive sau intermediare. Daca doua metale omogene, de natura
diferita, produc o t.t.e.m. E1, cand jonctiunile sunt la temperaturile T1 si T2 si o t.t.e.m. E2
cand jonctiunile sunt la temperaturile T2 si T3, t.t.e.m. generata cand jonctiunile sunt la
temperaturile T1 si T3 va fi E1 + E2. Din aceste legi rezulta ca daca intre jonctiunile 1 si 2’
(figua 26) se introduce un conductor de prelungire, circuitul se comporta ca si cum nici
nu ar exista cel de al treilea material.

46
 Figura 27 Schema de principiu a unui
termocuplu Figura 28 Circuit termoelectric elementar

Daca una din temperaturi, de exemplu T2, se mentine constanta, t.t.e.m.rezultata

depinde numai de temperatura T1, adica:
Eab(T1, T2) =f (T1) . (125)
Circuitele termoelectrice utilizate pentru masurarea temperaturii (figura 26), se compun
din termocuplul format din doua materiale de natura diferita a si b sudate la jonctiunea 1
(sudura calda), cablurile de prelungire CP confectionate din acelasi material ca si conductorii
termocuplului, care au rolul de a deplasa jonctiunea de referinta 2 (cu fluctuatii mari de
temperatura) in zona 2’, unde temperatura poate fi mentinuta constanta, si aparatul pentru
masurarea t.t.e.m. 3 (care de obicei este un milivoltmetru) conectat la jonctiunea de referinta
prin conductori de cupru.
Etalonarea milivoltmetrelor pentru termocupluri se face in general la temperatura de 0 oC sau
20oC a sudurii reci. Daca, in conditiile de masurare temperatura sudurii reci variaza in raport cu
temperatura de etalonare se efectueaza corectia acesteia dupa relatia:
treal =tind + k ·(t1 - to) (oC) , (126)
unde:
treal este temperatura reala, in oC;
tind - temperatura indicata de aparat, in oC;
to - temperatura sudurii reci la etalonare (to t=0oC,in cadrul lucrarii), in oC;
t1 - temperatura sudurii reci in timpul masurarii, in oC;
k - coeficient care depinde de tipul termocuplului si de intervalul de temperatura.
In tabelul 4 se dau valorile coeficientului k pentru cele mai uzuale termocupluri.

Tabel 9 Valorile coeficientului k

TERMOCUPLUL
Cromel- Fier- Fier- Cupru- Cupru- Cromel- Nichel- Platina
copel copel Constan- Copel Constan- Alumel Crom- Rodiu-
tan tan nichel platina
0,067 0,056 0,053 0,046 0,040 0,040 0,040 0,006

Compensarea influentei variatiei temperaturii sudurii reci se poate face automat prin
folosirea unor dispozitive numite punti compensatoare (figura 25) alimentate la curent
continuu, constant si alcatuite din doua rezistente (R1, R2) independente de temperatura (din
manganina sau constantan) si doua rezistente (Rt1, Rt2) dependente de temperatura(Cu, Ni).
Puntea este alimentata in curent continuu de la sursa S prin rezistenta aditionala Ra necesara
reglarii curentului in punte. Cand are loc modificarea temperaturii jonctiunii de referinta fata de

47
temperatura de etalonare, se dezechilibreaza puntea iar diferenta de potential, proportionala
cu variatia temperaturii care apare in diagonala CD, compenseaza t.t.e.m. dezvoltata de
termocuplu.
In tabelul 10 sunt prezentate termocuplurile cele mai uzuale si caracteristicile lor, iar in
fig.18, ansamblul unui termocuplu pentru masurarea temperaturii in spatii inchise.

Figura 30 Termocuplul

1-termoelectrozi;
2- teaca de protectie;
Figura 29 Compensarea automata a variatiei de
3- cutia de conexiuni;
temperatura.
4- placa de borne.

48
 Tabel 10 Termocupluri si caracteristicile lor
Limita de utilizare (oC) T.t.e.m.
Termocuplul Simbol Polaritatea Minima Maxima maxima
continuu intermitent (mV)
0 1 2 3 4 5 6
FierConstantan J Fe+Const -200 600 760 42,922
Cupru-Constantan T Cu + Const - -270 400 400 20,869
Cromel-Constantan E Cromel+ Const - -270 600 1000 76,358
Cromel-Alu- K Cromel+ Alumel - -270 1000 1370 54,807
Mel(NiCr-Ni)
Cupru-Copel - Cu + Copel - -200 100 100 4,721
Cromel-Copel - Cromel+ Copel - 0 600 800 66,470
PtRh(lo%) S PtRh(l0)+ Pt - 0 1400 1760 18,612
-Pt
PtRh(13%)- R PtRh(13)+ Pt - 0 1400 1760 21,006
Pt
PtRh(30%)- B PtRh(30)+ PtRh(6) - 0 1700 1820 13,814
PtRh(6%)
(PtRh-18)
PtRh(20%)- - PtRh(20)+ PtRh(5) - 0 1700 1790 12,509
PtRh(5%)
IrRh(40%)-Ir - IrRh(40) + Ir - 0 2000 2150 11,612
IrRh(5o%) –Ir - IrRh(50) + Ir - 0 2000 2140 12,224
IrRh(60%) - - IrRh(60) + I r - 0 2000 2100 11,654
Ir
WRo(5%) - - WRo(5) + 0 2300 2500 33,636
WRo(25%) WRo(25) -
WRo(3%) - - WRo(3) + 0 2300 2400 40,678
WRo(25%) WRo(25) -
Cromel - - Cromel + -273 - 0 52,629
FeAu(0,07) FeAu(0,07) -

4.2.2. Pirometre cu radiatie

Legile care stabilesc legatura dintre energia radiata si temperatura sunt legile radiatiei
emise de Stefan-Boltzmann si Plank. Aceste legi arata ca un corp radiaza energie termica la orice
temperatura si ca o crestere a temperaturii provoaca o crestere a energiei radiate.
Dupa principiul lor de functionare pirometrele cu radiatie se impart in :
 pirometre cu radiatie totala avand la baza legea Stefan-Boltzmann,
 pirometre optice cu disparitia filamentului (cu radiatie partiala) bazate pe legea lui Plank
si pirometre fotoelectrice.
 pirometrele optice monocromatice cu disparitia filamentului sunt larg raspandite in
practica industriala deoarece sunt simple, suficient de robuste si usor de manevrat.
Schema de principiu a unui pirometru optic cu disparitia filamentului este prezentata in
figura 29. El se compune dintr-o parte optica si una electrica. Partea optica se compune din:
obiectivul 1, ocularul 2, filtrul 3, sticla absorbanta 4 si diafragma 5. Partea electrica este formata
din lampa pirometrica 6, reostatul 7, aparatul de masura 8, becul 9 pentru iluminarea scalei

49
aparatului de masura, scala 10, releul 11, bateriile uscate (de 1,5V) 12, butonul 13 pentru
inchiderea circuitului electric al aparatului de masura si butonul 14 pentru alimentarea becului.
Masurarea temperaturii se face prin compararea intensitatii radiatiei emise de corpul cercetat
cu intensitatea radiatiei filamentului lampii pirometrice a carei incandescenta se regleaza cu
ajutorul reostatului. Citirea temperaturii se efectueaza pe scala superioara a aparatului pana la
temperatura de 1400oC. Peste aceasta valoare este necesar a se introduce intre obiectiv si
lampa pirometrica sticla absorbanta 4 pentru evitarea volatilizarii filamentului. In felul acesta se
pot masura temperaturi pana la 2000oC. Temperatura unui corp care nu este negru, masurata
cu pirometrul optic monocromatic, este totdeauna mai mica decat temperatura reala a corpului.
Corectiile de temperatura ce se impun in asemenea cazuri se efectueaza cu relatia:

treal =tind + ∆t [ oC] , (127)

unde: ∆t este corectia de temperatura

Figura 31 Schema unui pirometru cu radiatie partiala.

50
 PARTEA 2

PLANIFICAREA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE

51
 Proiectarea unităţii de învăţare
MĂSURĂRI TEHNICE
Unitatea de învăţământ: Liceul Tehnologic Dinu Bratianu
An şcolar: 2013-2014
Profesor ing. Dobrescu Leonard Cristian
Disciplina: Măsurări tehnice
Clasa: a XI-a
Unitatea de învăţare: Temperatura
Titlul lecţiei: Mijloace de măsurare a temperaturii

I. Contextualizare. Reflecţie înainte de proiectare:

Liceul Tehnologic Dinu Brătianu o şcoală reprezentativă a învăţământului tehnic cu
traditie in scolarizarea elevilor in domeniul auto si al cursurilor in vederea obţinerii permisului
de conducere auto.
Elevii sunt şcolarizaţi prin următoarele forme de învăţământ:
 liceal,
 profesional
Învăţământul liceal cuprinde două cicluri de învăţământ ce trebuie parcurse:
Ciclul inferior, cu următoarele domenii de pregătire:
 mecanică,
 electronică automatizări,
 tehnician mecatronist
Ciclul superior cu clalificările profesionale corespunzătoare domeniilor din ciclul inferior.
Câteva dintre scopurile şi obiectivele şcolii sunt:
 Adaptarea profilurilor şcolii la necesităţile economiei de piaţă.
 Dezvoltarea caracterului prospectiv şi permanent al educaţiei.
 Creşterea abilităţilor generale
 Asigurarea de şanse egale în educaţie pentru copii care provin din randul populaţei cu
nevoi speciale
 Modernizarea bazei materiale şi a infrastructurii
 Recrutarea şi încadrarea cu personal didactic calificat;
 Informarea şi formarea continuă a cadrelor didactice în scopul valorificării şi stimulării
creativităţii profesionale prin aplicarea unor strategii centrate pe elev în procesul de
predare- învăţare;
 Facilitarea angajării unui număr cât mai mare de absolvenţi prin Bursa locurilor de
muncă pentru absolvenţii şcolii
 Gestionarea creditor acordate de la bugetul de stat şi bugetul local;
 Extinderea colaborării şcolii cu asociaţii şi alte organizaţii

Disciplinele de specialitate se îmbină armonios cu cele de cultură generală în vederea

formării personalităţii elevului, pentru ca acesta să fie un participant activ la viaţa economică a
comunităţii.

52
II. Proiectarea scenariului didactic

2.1. Planificare calendaristică anuală:

In cadrul modulului Tehnici de masurare in domeniu un capitol trateaza „Măsurarea
mărimilor fizico-chimice”. Unitatea de învăţare aleasă este ”Temperatura”. Pentru acestă
unitate am repartizat 8 ore din numărul total de 72 ore. Am rezervat atat ore pentru unitati de
masura si parcurgerea unităţilor de învăţare care se referă la noţiunile de bază şi la măsurarea
mărimilor tehnice. În cadrul unităţii de învăţare am pus accent pe însuşirea cunoştinţelor despre
definirea notiunii de temperatură, a scarilor de temperatura, metodelor şi mijloacelelor de
măsurare folosite, noţiuni absolut necesare pentru domeniul mecanic,o alta unitate de invatare
fiind realizata pe cunoştinţele despre densitate şi vâscozitate.

2.2. Proiect al unităţii de învăţare:

Unitatea de învăţare „Temperatura” se desfăşoară pe parcursul a 8 ore.
Prima lecţie se ocupă de definirea notiunii de temperatura. Sunt vizate aici următoarele
conţinuturi
- Temperatura empirica.
- Temperatura termodinamica.

Lecţia a II-a are ca titlu „Scari de temperatura” şi urmăreşte:

- Scari de masurare a temperaturii
- Scara termodinamica de temperatura (STT)
- Realizarea scarii termodinamice de temperatura (STT)

Lecţia a III-a are ca titlu „Metode de măsurare a temperaturii” şi urmăreşte:

- Metode de măsurare prin care corpul termometric este adus în contact direct cu
sistemul studiat.
- Metode de măsurare de la distanţă.

Lecţia a VI-a are ca titlu „Mijloace de măsurare a temperaturii” şi urmăreşte:

- A. Termometre cu dilataţie
a) termometre cu lichid
b) termometre metalice
- termometrul mecanic cu tijă
- termometrul bimetalic

B.Termometre manometrice
Competenţele specifice vizate:
1. Aplică metodele şi utilizează mijloacele de măsurare a mărimilor de bază din domeniul
mecanică şi electric.
2. Corelează mărimile de bază din domeniul mecanic şi electric cu mijloacele de măsurare şi
unităţile de măsură.
Activităţile de învăţare folosite sunt:

53
- discuţii de grup pentru definirea mărimilor fizice în legătură cu disciplinele de cultură generală,
fizică şi chimie;
- determinarea unităţilor de măsură pornind de la relaţia de definiţie (se urmăreşte şi aici
transdisciplinaritatea prin utilizarea corectă a relaţiilor de calcul şi a calculului în sine);
- discuţii dirijate de grup pentru reliefarea domeniilor de aplicabilitate a măsurării mărimii
respective;
- folosirea organizatorilor grafici pentru realizarea unor scheme structurale, diagrame Venn,
diagramă T, hărţi conceptuale având la dispoziţie fişe de documentare şi fişe de lucru;
- discuţii dirijate de grup pentru a stabili principiul de funcţionare al mijloacelor de măsurare şi
pentru a identifica elementele componente ale acestora analizând desenele puse la dispoziţie
de profesor, desenele din manual sau urmărind desenele pe videoproiector; tot din analiza cu
atenţie a desenelor va rezulta şi modul de funcţionare al mijloacelor de măsurare propuse
pentru studiu;
- realizarea unor postere, completarea unor fişe de lucru
- urmărirea imaginilor corespunzătoare lecţiei din soft-ul educaţional ,,Măsurări tehnice”
- activităţile se vor desfăşura frontal, pe grupe sau individual.
Resursele utilizate sunt:
- procedurale:conversaţia euristică,expunerea, explicaţia, exerciţiul, turul galeriei, analiza şi
sinteza, munca independentă, brainstorming, problematizare, observarea dirijată;
- materiale: manualul, densimetre,termometre, coli flipchart, markere, soft educaţional, fişe de
lucru, postere
- de timp: 8 lecţii a 50 minute
- umane:clasă cu nivel de interes mediu
- Toate resursele utilizate vor contribui la stimularea creativităţii elevilor şi învăţarea eficientă,
prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare, negociere, luarea deciziilor, asumarea
responsabilităţii, sprijin reciproc, precum şi a spiritului de echipă competiţională.

- Procesul instructiv-formativ se va desfăşura conform strategiilor moderne de învăţare,

folosindu-se în predare metodele active, interactive şi centrate pe elev, avându-se în vedere
păstrarea corespondenţei dintre competenţe, obiective, activităţile de învăţare şi cele de
evaluare.
- Elevii vor motiva utilitatea noţiunilor învăţate, vor vor fi capabili să folosească un limbaj tehnic
şi de specialitate, să identifice mijloace de măsurare şi să precizeze mărimea fizică măsurată şi
unitatea de măsură corespunzătoare.

2.3. Competenţe generale vizate:

În lecţia „Mijloace de măsurare a temperaturii” a fost vizată competenţa tehnică generală :
- Efectuarea măsurătorilor generale
- Metode şi mijloace de măsurare

2.4. Competenţe specifice:

- Aplică metodele şi utilizează mijloacele de măsurare a mărimilor de bază din domeniul mecanic
şi electric.

54
2.5. Valori şi atitudini:
Stimularea curiozităţii, imaginaţiei şi perseverenţei, încrederii în fortele proprii prin activităţile
desfăşurate
- Preocuparea permanentă pentru păstrarea stării de sănătate personală şi colectivă, precum şi
de protejare a mediului înconjurator
- Interesul pentru argumentarea raţională
- Dezvoltarea toleranţei pentru opiniile exprimate de alţii
- Manifestarea gândirii critice şi creative în domeniul tehnic
- Conştientizarea importanţei efectuării măsurării în domeniul tehnic.

2.6. Indicatorii de calitate:

I1. Numirea mijloacelor de măsurare a temperaturii în funcţie de principiul de funcţionare
I2. Recunoaşterea schemelor termometrelor studiate
I3. Identificarea elementelor componente ale termometrelor cu dilataţie

2.7. Indicatori de performanţă:

I1. Analizarea din punct de vedere al posibilităţilor de reciclare a materialelor din care sunt
confecţionate elementele componente ale termometrelor
I2. Descrierea traseului pe care îl parcurge informaţia de măsurare
I3. Explicarea diferenţei dintre instrumentele de măsurare a temperaturii şi aparate pentru
măsurarea temperaturii

2.8. Resurse:
Resursele utilizate sunt:
- procedurale: metode activ-participative pentru învăţare activă;
- materiale : manualul, termometre , videoproiector , coli flipchart, markere, soft educaţional,
fişe de lucru, postere
- de timp: 50 minute

2.9. Demersul de documentare:

- studierea programei şcolare, a planificării calendaristice şi a planificării unităţii de învăţare;
- studierea manualelor de „Măsurări tehnice”
- www.didactic.ro
- www.regielive.ro.strategii.didactice
- auxiliar curricular-tehnician metrolog-mijloace de măsură pentru mărimi fizico-chimice
- întocmirea proiectului didactic
- întocmirea fişelor de lucru, fişelor de documentare, a chestionarelor
- stabilirea instrumentelor de evaluare
- redactarea testului de evaluare

55
III. Demersul didactic
3.1. Etape:

3.1.1. Evocare
Se prezintă elevilor mai multe termometre pentru a le capta atenţia în vederea desfăşurării
lecţiei. Se comunică elevilor obiectivele lecţiei pentru a-i motiva şi pentru a-i transforma în
coparticipanţi ai activităţii didactice.
Legătura cu lecţia precedentă se realizează cerând elevilor ca, pe baza fenomenelor
fizice ce stau la baza construcţiei şi funcţionării mijloacelor de măsurare a temperaturii, să
realizeze o clasificare a acestora.

3.1.2. Realizarea sensului

Profesorul face o prezentare la videoproiector a mijloacelor de măsurare (anexa 2, anexa
5) şi explică modul în care au fost sistematizate cunoştinţele în fişa de documentare (anexa 1).
Coloanele din această fişă vizează întocmai obiectivele operaţionale ale lecţiei. Profesorul
distribuie fiecărui elev câte o fişă de documentare, pentru studiu în clasă şi pentru a o ataşa în
caiet. Se câştigă în acest fel timp pentru a lucra în echipă în clasă, aplicând metode activ-
participative.
Profesorul selectează din soft-ul educaţional ,,Măsurări tehnice” şi prezintă alcătuirea şi
funcţionarea lor.
Profesorul împarte clasa în grupe de câte 4 elevi, după cum stau în bănci şi le distribuie
fişe de lucru. Fiecare fişă are o singură sarcină de lucru ce poate fi rezolvată în cel mult 10 – 15
minute.
Elevii studiază fişa de documentare şi rezolvă sarcina din fişa de lucru. Cerinţele propuse
în fişele de lucru sunt astfel concepute încât învăţarea să fie dirijată şi îl pun pe elev în situaţia
de a observa, a compara, a explica, a analiza informaţiile din fişa de documentare şi a rezolva
astfel sarcinile cerute.
Fiecare echipă va nota rezolvarea pe un poster pe care îl va afişa pe tablă.
Profesoru are rol de:
 a organiza şi a dirija învăţarea,;
 a modera activitatea de învăţare;
 a sprijini elevii să înţeleagă lucrurile şi să şi le explice;
 a responsabiliza elevii în vederea funcţionării optime a grupului;
 a forma elevilor unele abilităţi sociale care favorizează interacţiunea şi cooperarea în
realizarea învăţării;
 a accepta şi stimula exprimarea unor puncte de vedere diferite într-o problemă;
 a fi partener în învăţare.

3.1.3. Reflecţie
Grupele formate îşi afişează posterul realizat şi desemnează pe unul dintre elevi să
prezinte modul în care au rezolvat cerinţa din fişa de lucru. În acest timp, toţi elevii clasei ascultă
cu atenţie explicaţia colegului lor.
Urmează turul galeriei.Grupele în ordinea crescătoare a numărului fişei de lucru, trec
prin faţa posterelor celorlalte grupe şi fac observaţii, aprecieri (corecte sau nu), asupra modului
56
de redactare, apreciind prin note fiecare lucrare. Elevii trebuie să-şi argumenteze observaţiile şi
criticile. Se impune supravegherea permanentă a elevilor pentru desfăşurarea în condiţii optime
a lecţiei. Profesorul face aprecieri orale, criticând (dacă e cazul), dar mai ales încurajând elevii.
După turul galeriei, grupurile îşi reexaminează propriile produse prin comparaţie cu
celelalte şi citesc comentariile făcute pe produsul lor. 10 min.

3.2. Metodologie
Procesul de predare şi învăţare este, în cea mai mare parte, un proces de comunicare
între cel care predă (profesorul) şi cei care învaţă (elevii). Cele două componente ale acestui
proces – predarea şi învăţarea – sunt ele însele, în bună măsură, procese de comunicare sau
care implică în mod direct comunicarea.
A preda înseamnă a elabora şi a transmite mesaje, iar a învăţa (cu sensul de a învăţa în
clasă, în relaţie cu profesorul) înseamnă a recepta, a asimila, aproduce creativ mesaje. Fireşte,
procesul real al comunicării este mult mai complex. A învăţa în procesul de învăţământ nu se
reduce la a recepta, ci implică participarea activă a elevului în ambele ipostaze, de receptor şi
emitent de mesaje, după cum a preda nu se limitează la a transmite, ci implică şi actul receptării
şi al reacţiei de feed-back la mesaje emise de elevi, schimbarea dinamică a rolurilor fiind una din
condiţiile principale ale comunicării eficiente în procesul de învăţământ.
Important este faptul că procesul de predare – învăţare în aria curriculară tehnologii -
poate fi mai bine înţeles şi mai bine condus dacă se cunosc şi se aplică câteva dintre metodele
active, care se potrivesc acestor discipline.
În cadrul lecţiei proiectate am îmbinat caracteristicile metodele predării tradiţionale prin
folosirea expunerii, conversaţiei şi explicaţiei cu metodele pentru o învăţare activă:
A. Metode de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor şi de verificare:
- Harta cognitivă sau harta conceptuală (Cognitive map, Conceptual map);
- Lanţurile cognitive;
- Diagrama cauzelor şi a efectului;diagrama Venn
B. Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii:
C. Metodă de evaluare interactivă şi profund formativă a produselor realizate de grupuri de
elevi-turul galeriei
Elevii au apreciat folosirea acestor metode şi, după spusele lor, nu s-au plictisit şi au învăţat
lecţia în clasă.
3.3. Evaluare:
- Observare sistematică pe tot parcursul lecţiei
- Evaluare de grup

IV. Feedback, reflecţii

4.1 Reflecţii ale cadrului didactic

Apreciez că lecţia şi-a atins obiectivele propuse. A dezvoltat elevilor valorile şi atitudini
specifice disciplinei. Toţi elevii au îndeplinit primii doi indicatori de calitate
I1. Numirea mijloacelor de măsurare a temperaturii în funcţie de principiul de funcţionare;
I2. Recunoaşterea schemelor termometrelor studiate) .Un număr de 6 elevi au îndeplinit şi cele
trei criterii de performanţă.

57
4.2. Reflecţii ale elevilor
Elevii au completat la sfârşitul orei, o fişă de apreciere individuală a lecţiei, în care şiau
exprimat părerea referitor la ceea ce au învăţat sau descoperit în această oră şi un chestionar de
evaluare a activităţii profesorului. Secvenţele care au fost cel mai mult apreciate au fost
prezentarea termometrelor la videoproiector şi turul galeriei.

4.3. Concluzii
Lecţia este un model de bună practică pentru că elevii au dobâdit cunoştinţele
specificate în programă, a fost o lecţie interesantă, elevii au lucrat împreună cea mai mare parte
a timpului. Au schimbat păreri, s-au apreciat şi s-au criticat constructiv dacă a fost cazul.
Au fost apreciate fişele de lucru care le-a permis să-şi fixeze mai uşor informaţiile
transmise în lecţia nouă. Au apreciat şi fişa de documentare care a sintetizat tabelar toate
informaţiile de care au avut nevoie pentru rezolvarea fişelor de lucru. Sugestivă a fost
prezentarea aparatelor cu ajutorul softului educaţional la videoproiector. Doresc să participe la
astfel de lecţii cât mai des, ceea ce arată că sunt interesaţi de propria învăţare .

5. Anexe

58
 Principiu de Descrierea Domeniul
Elemente Citirea
Documente măsurare funcţionării de măsurare/
componente
utilizare
Termometru cu lichid Tub capilar 1 ,tub Dilatarea unei Variaţia de Valoarea Termometre cu
sticlă 3, cu un substante lichide temperatură este temperaturii mercur: -
rezervor, umplut termometrice tranformată în măsurate se 35=C...+3000C
cu lichid (mercur, alcool, dilatarea lichidului citeşte direct pe Termometre cu
termometric. toluen), ca urmare termometric şi scara gradată în alcool:
Tubul capilar este a încălzirii acesteia deci în urcarea sau dreptul reperului Temperature joase
montat pe o placă in contact cu coborârea până unde a urcat (-700C). Se
2, cu o scară corpul de masurat. coloanei de lichid lichidul folosesc în
gradată. în tubulcapilar de- termometric laboratoare,
a lungul scării industrie,
gradate medicină
Termometru cu tija 1 tub închis la un Dilatarea unor Tubul 1 introdus în Citirea se face în Măsurarea
metalica capăt, executat corpuri solide , mediul al cărei grade temperaturii
din material cu metalice cu teperaturi o va Celsius direct pe diferitelor fluide
coeficient de coeficient de măsura îşi cadran în dreptul sau solide în
dilatare α1 şi din dilatare modifică lungimea acului indicator 5 agricultură,
tija 2 cu coeficient mare prin dilatare sau industria
de dilatare α2, contracţie. Asta alimentară,
mult mai mare ca face ca tija 2 să se industria
α1. Tubul este deplaseze şi să cauciucului.
realizat din antreneze într-o
porţelan, cuarţ iar mişcare de rotaţie
tija 2 din Cu, Al, pârghia 3 şi
alamă sau oţel aculindicator 5.
.Tija este în
contact cu tubul 1
datorită pârghiei 3
şi a arcului
59
 elicoidal
4.Diferenţa de
dilatare optimă se Principiu de Descrierea Domeniul
Elemente Citirea
Documente obţinedacă tubul măsurare funcţionării de măsurare/
componente
este din porţelan utilizare
Termometru bimetalic iarTermometrul
tija din are Dilatarea În funcţie de temperatura Acul indicator se 0-550 oC
un element
aluminiu. diferită a de măsurat, elementul roteşte pe un
sensibil format din două metale ce bimetalic 1 îşi modifică cadran gradat şi

Anexa nr. 1. Fişă de documentare ,,Măsurarea temperaturii”

Anexa nr. 1.(verso) Fişă de documentare ,,Măsurarea temperaturii”

60
 două lamele compun curbura. Această măsoară
metalice arcuite elementul modificare se transmite temperatura în
şi lipite. Prima stabil al acului indicator 4 prin unităţi de
lamelă din oţel termometrului intermediul tijei 2 şi temperatură.
aliat cu Ni şi Cu, pârghiei 3.
are coeficient de
dilatare foarte
mare, iar cea de a
doua, din invar
are coeficient de
dilatare foarte
mic.
Termometru manometric Este alcătuit dintr- Transformă Lichidul (Hg, alcool, Pe scara gradată Măsurarea de
o capsulă metalică temperatura xilen, hexal), vaporii se va citi drect temperaturi la
1 (aflată în mediul ce saturaţi (etan, propan, temperatura în distanţă, fără
al cărei trebuie toluen) sau gazul (azot, grade Celsius riscuri pentru
temperaturi vrem determinată dioxid de C) umplu capsula operatorul
să o aflăm),un tub în presiune. 1, tubul capilar 2 şi uman, pentru
capilar flexibil 2 elementul elastic 3. motoare cu
(cu lungime Capsula 1 se introduce în ardere internă,
variabilă) şi un mediul de controlat. pentru
mecanism de Datorită variaţiei de tractoare,
transmitere şi temperatură se va pentru
amplificare, modifica presiunea locomotive
format dintr-un fluidului, ceea ce duce la Diesel.
tub cu pereţi deformarea tubului cu -55...6000C
subţiri 3, un sector pereţi subţiri 3.
dinţat 4, pinionul Deformarea este
5 şi acul indicator transmisă şi amplificată de
6. angrenajul sector dinţat 4
şi pinion 5. Concomitent
se roteşte acul indicator 6
61
 pe o scară gradată pe care
se va citi drect
temperatura în grade
Celsius.

62
Anexa nr. 2 . Clasificarea mijloacelor de măsurare a temperaturii după fenomenele fizice ce
stau la baza construcţiei lor

MIJLOACE DE MĂSURARE A TEMPERATURII

PRINCIPIUL DE MĂSURARE
termometre de Variaţia de volum (dilatarea) unui lichid într-un
sticlă cu lichid tub capilar în funcţie de temperatură
Instrumente
CLASIFICAREA MIJLOACELOR DE

Termometre Variaţia de volum (dilatarea) diferenţiată a

MĂSURARE A TEMPERATURII

mecanice cu dilatare două corpuri sub acţiunea căldurii

Variaţia de presiune într-un recipient închis
termometre
(din cauza dilatării unui fluid conţinut în acel
manometrice
recipient) în funcţie de variaţia de temperatură
termometre cu Variaţia rezistenţei electrice în funcţie de
termorezistenţă temperatură
Aparate
Generarea unei tensiuni termoelectromotoare
termometre cu
sub influenţa temperaturii prin încălzirea
termocuplu
sudurii dintre doi electrozi diferiţi
Variaţia intensităţii de radiaţie termică a
pirometre
corpurilor aflate la temperaturi înalte

Anexa nr. 3. Fişe de lucru .

1. Analizaţi toate cele patru tipuri de termometre prezentate şi identificaţi materialele

utilizate la construcţia termometrelor, precizând natura şi caracteristicile acestora.
2. Prezentaţi asemănările şi deosebirile dintre termometrele cu dilataţie cu lichid şi
metalice într-odiagramă Venn
3. Pe baza principiului de funcţionare care a stat la baza construcţiei mijloacelor de
măsurareatemperaturii redaţi sub formă de schemă traseul informaţiei de măsurare
pentru fiecaretermometru .
4. Studiaţi cele 4 tipuri termometre şi prezentaţi sub forma unei hărţi conceptuale
domeniile deutilizare şi de măsurare a temperaturilor.
5. Alcătuiţi un glosar de termeni care se referă la elementele componente ale mijloacelor
de măsurarea temperaturii prezentate.
6. Având schemele termometrelor studiate azi completaţi pe desen denumirea
elementelornumerotate.

63
Anexa nr. 4. Rezolvarea fişelor de lucru.
1. Analizaţi toate cele patru tipuri de termometre prezentate şi identificaţi materialele
utilizate la construcţia termometrelor, precizând natura şi caracteristicile acestora.

Termometre Materiale
Sticlă - pentru rezervor şi tubul capilar
Lichid thermometric
-mercur
CU LICHID
-amalgam de taliu
-alcool etilic
-toluen
Lemn, material plastic pentru placa pe care se fixează tubul
Capilar porţelan, cuarţ (α mic)
METALIC CU TIJĂ
Cu, Al, alamă ,oţel (α mare)
oţel aliat cu Ni şi Cu, oţel
BIMETALIC invar=aliaj pe bază de nichel utilizat în metrologie; 35-
37%Ni, mai puţin de 0,5%C, restul Fe; NU se dilată până
la 1000C
Metal pentru capsulă sau rezevor
Cupru pentru tubul capilar de 0,5...15 m...30m
Lichid:mercur,alcool,
Vapori saturaţi de etan , propan, toluen
MANOMETRIC Gaz: dioxid de carbon, azot
Material pentru tubul flexibil cu pereţi subţiri
Oţel pentru sector dinţat, pinion, ac indicator
Oţel inox sau alama pentru teacă de protecţie
Materiale pentru manometrul cu tub Bourdon care indică
temperatura

64
 2. Prezentaţi asemănările şi deosebirile dintre termometrele cu dilataţie cu lichid şi metalice
într-odiagramă Venn

Asemanari Deosebiri
Principiu de măsurare
Principiu de măsurare – -la termometrele cu lichid-dilatarea sau variaţia în volum a lichidului
variaţia de volum cu termometric
temperatura -la termometrele mecanice-variaţia în volum a unor corpuri solide,
metalice, care au coeficient de dilatare mare
Funcţionarea Construcţia instrumentelor
- instrumentul se Elementul sensibil
introduce în mediul a -termometrul cu lichid-tub caplilar din sticlăprevăzut la partea
cărui temperatură vrem inferioară cu un rezervor, umplut cu un lichid termometric;
să o măsurăm -termometrul mecanic –
- lichidul sau piesa a. cu tijă-tub închis la un capăt şi o tijă
metalică cu coeficient de b. bimetal=două lamele metalice lipite şi îndoite
dilatare mai mare se
dilată
Unitatea de măsură a Transmiterea informaţiei de măsurare
temperaturii -grade -la termometrul cu lichid-urcă sau coboară coloana de lichid
Celsius
Transmiterea informaţiei de măsurare
-la termometrul cu lichid-urcă sau coboară coloana de lichid
Sistemul indicator
-la termometrul cu lichid se citeşte valoarea temperaturii în dreptul
reperului până unde a urcat lichidul termometric
-la termometrul mecanic-acul indicator variază în faţa unei scări
gradate în grade Celsius
Citirea temperaturii
-la termometrul cu lichid- în dreptul reperului până unde a urcat
lichidul termometric
-la termometrul mecanic-în dreptul acului indicator
Utilizare
-la termometrul cu lichid-medicină, laborator, industrie
-la termometrul mecanic: agricultură, industria cauciucului,
industria alimentară

65
3. Pe baza principiului de funcţionare care a stat la baza construcţiei mijloacelor de
măsurareatemperaturii redaţi sub formă de schemă traseul informaţiei de măsurare pentru
fiecaretermometru

Termometre Schema traseului informaţiei de măsurare

cu lichid Δt- ΔV-deplasarea coloanei de lichid termometric
metalic cu tijă Δt- ΔV-tija îşi modifică lungimea-se deplasează la stînga sau dreapta –transmite
mişcarea la pârghie-şi apoi la acul indicator legat solidar de aceasta.
bimetalic Δt- ΔV-elementul bimetalic se dilată –îşi modifică curbura-se transmite
mişcarea la tijă-la pârghia acului indicator
manometric Δt- Δ p-deformaţia tubului cu pereţi subţiri –sector dinţat-pinion-ac indicator

4. Studiaţi cele 4 tipuri termometre şi prezentaţi sub forma unei hărţi conceptuale domeniile de
utilizare şi de măsurare a temperaturilor .

66
5. Alcătuiţi un glosar de termeni care se referă la elementele componente ale mijloacelor de
măsurare

capilar din sticlă cu rezervor

tub închis la un capăt
tijă
pârghie
arc elicoidal
ac indicator
bimetal
capsulă metalică,
tub capilar flexibil
tub cu pereţi subţiri
sector dinţat
pinion

6. Având schemele termometrelor studiate azi completaţi pe desen denumirea termometrelor şi

a elementelor numerotate.

67
Anexa nr. 5. Tipuri de termometre
TERMOMETRE

1- Tub capilar
Termometru cu
2- Placa suport
lichid
3- Tub de sticla

Termometru
mecanic cu tijă

Termometru
bimetalic

Termometru
manometric

68
 CONCLUZII FINALE

Termodinamica s-a dezvoltat foarte mult in ultimul timp si a patruns adanc in tehnologia
chimica, metalurgica, fizica, tehnica nucleara, stocarea energiei si termotehnica, transfer de
caldura, imbogatindu-le cu date si perspective noi de dezvoltare pentru a raspunde cu eficienta
maxima cerintelor practice.
Marimile fizice prezinta o importanta deosebita in activitatea practica, deoarece ele pot
fi evaluate cantitativ si exprimate valoric, fiind masurabile.
Una dintre marimile fizice (parametru termodinamic) care pot influenta cerintele
practice este temperatura. Conform definitiei, temperatura este un parametru intensiv,
independent de masa sistemului sau de numarul de particule constitutive. Orice proces fizic
poate fi caracterizat printr-o anumita temperatura.
Definirea parametrului temperatura, a scarilor sale de masura, descrierea metodelor si
mijloacelor pentru realizarea practica a acestor scari precum si a principalelor categorii de
instrumente folosite in masurarea temperaturii constituie fondul lucrarii de fata.
Conceputa pentru a fi folosita in general de elevi, studenti, ingineri, profesori, lucrarea
introduce pe citiror intr-o lume tehnica a rezultatelor obtinute dealungul timpului de numerosi
cercetatori si specialisti in domeniu.
Prin tema de casa la disciplina Termodinamica si Transfer de Caldura am realizat o
lucrare care prezinta in mod detaliat si explicit urmatoarele aspecte fiind structurata astfel:

Prima parte a lucrarii „FUNDAMENTARE TEHNICA” cuprinde patru capitole in care sunt tratate
 Capitolul I -Definirea notiunii de temperatura;
 Capitolul II - Scari de masurarea temperaturii;
 Capitolul III - Metode de masurarea temperaturii;
 Capitolul IV – Mijloace de masurarea temperaturii.

Partea a-II-a a lucrarii se doreste a fi material didactic pentru profesorii din invatamantul
preuniversitar si cuprinde planificarea unitatii de invatare „Temperatura” la lectia „Mijloace
pentru masurarea temperaturii”

Contributii personale:
 Clarificarea, prin studiul comparativ a definirii de temperatura absoluta
 Punerea în evidenţă, prin studiul asupra scărilor de temperatură, a aspectelor referitoare
la varietatea scărilor de temperatură şi particularităţile care le departajează, precum şi a
celor referitoare la utilizarea diferitelor scări de temperatură;
 Crearea unor programe de calcul tabelar (in excel) capabile de:
- Rezolvarea numerica a relatiilor matematice de echivalenta intre scarile de
temperature;
- Reprezentarea grafica a scarilor referentiale conventionale de temperatura;
- Reprezentarea grafica a tensiunilor termometrice in functie de temperature pentru
termocuplurile uzuale;

69
 - Implementarea numerica a valorilor rezistentei electrice pentru platina (Pt), cupru
(Cu), nichel (Ni), fier (Fe), in functie de temperatura;
- Reprezentarea grafica a variatiei rezistentei electrice pentru platina (Pt), cupru (Cu),
nichel (Ni), fier (Fe), cu temperatura;
Proiectarea unitatii de invatare „Temperatura”, pentru modulul Tehnici de Masurare in
Domeniu.

Insotita de o bibliografie bogata lucrarea poate fi un sprijin ca instrument de lucru

pentru documentarea, orientarea si inspirarea notiunilor tehnice, atat pentru elevi si studenti
cat si pentru profesori in vederea predarii orelor specifice invatamntului mediu la disciplinele
de specialitate.

“Poţi să înţelegi perfect, dacă îţi pui mintea la contribuţie.”

William Thomson Kelvin

70
 BIBLIOGRAFIE

1. AUXILIAR CURRICULAR Modulul: MIJLOACE DE MĂSURARE PENTRU MARIMI FIZICO-

CHIMICE, Autori: Dorina Dragomir – drd.ing. prof. gradul I, Floarea Irimia – ing.prof. gradul I,
Raluca Nita – ing.prof. gradul, Valentin Stanciu –ing. prof. gradul I
2. Bunget, I., Burlacu, L., Ciobotaru, D. Compendiu de fizică, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1988
3. Colectiv Manualul inginerului termotehnician vol I, Editura Tehnică, București, 1955.
4. en Bridgman, P. W. : Nature of Thermodynamics, Peter Smith, 1978, ISBN 0-8446-0512-
3, ISBN 978-0-8446-0512-8.
5. en Fermi, Enrico : Thermodynamics, Dover Publications, 1956, ISBN 978-0-486-60361-
2. Google books.
6. en Guggenheim, E.A. : Thermodynamics: an advanced treatment for chemists and physicists,
North-Holland, 1986, ISBN 0-444-86951-4, ISBN 978-0-444-86951-7.Download.
7. en Gyftopoulos, E.P. și Beretta, G.P.: Thermodynamics: Foundations and Applications,
Dover, 2005, ISBN 0-486-43932-1, ISBN 978-0-486-43932-7. Download.
8. en Zemanski, M.W. și Dittman, R.H. : Heat and Thermodynamics, McGraw-Hill, 1997, ISBN 0-
07-017059-2. Ebook.
9. Șerban Țițeica: Termodinamica, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București,
1982.
10. George C. Moisil: Termodinamica, Editura Tehnică, București, 1986.
11. http://ro.wikipedia.org/wiki/Principiile_termodinamicii
12. http://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_%C3%AEnt%C3%A2i_al_termodinamicii
13. http://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_al_doilea_al_termodinamicii
14. http://ro.wikipedia.org/wiki/Punct_de_fierbere
15. http://ro.wikipedia.org/wiki/Punct_triplu
16. http://ro.wikipedia.org/wiki/Temperatur%C4%83
17. http://ro.wikipedia.org/wiki/Termodinamic%C4%83
18. Kuzman, R. Tabele si diagrame termodinamice, (trad. din l. sarbo-croata). Editura tehnica,
Bucuresti, 1978.
19. Marchidan D. I., Ciopec M. Temperatura – scări,metode, mijloace de măsurare Editura
ştiiţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1977
20. Murin, G.A. Masurari termotehnice (trad.din l.rusa). Editura energetica de stat, Bucuresti,
1954.
21. Neagu D. M. Redefinirea unităţii de temperatură prin determinarea constantei Boltzmann,
22. Nicolae Băran ș.a. - Termodinamică tehnică - Teorie și aplicații Vol.1, 1998
23. Preobrajenski, V.P. Masuri si aparate de masurat termotehnice (trad.din l.rusa). Editura
tehnica, Bucuresti, 1960.
24. Preston-Tomas; Internaţional Temperature Scale of 1990, Metrologia,1990,27
25. Prof. univ, dr. ing. Florian Ivan- Bazele Termodinamicii Tehnice, Editura Universitatii din
Pitesti 1999
26. Răduleț, R. și colab. Lexiconul Tehnic Român, Editura Tehnică, București, 1957-1966.

71
27. Stoian Petrescu Principiile termodinamicii, Editura Tehnică, București, 1982
28. Stoian Petrescu Principiile termodinamicii, Editura Tehnică, București, 1986
29. Tanasescu,M. ş.a. Masurari tehnice; Editura Aramis, Bucureşti,2005;
30. Theil, H. Termotehnică și mașini termice, Litografia IPTVT, Timișoara, 1972
31. Vezeanu, P. si Patrascu, St. Masurarea temperaturilor in tehnica, Editura Tehnica, Bucuresti,
1968.
32. Vladea, I. Tratat de termodinamica tehnica si transmiterea caldurii, E.D.P., Bucuresti, 1974.
33. Vlădea, I. Manual de termotehnică vol 1, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1962.

72